Ideea europeana

In paginile urmatoare, vom incerca sa raspundem la cateva intrebari legate de constituirea Europei ca entitate "spirituala" (sau culturala). E necesar sa precizez ca intrebarile cu privire la identitatea Europei (ce inseamna, in realitate, Europa?; are acest termen o semnificatie precisa?; cine este european?; prin ce se defineste, in fond, "europeanul"?; cum se formeaza cultura europeana) apar abia in secolul 20. Un raspuns definit la aceste interogatii nu s-a dat, totusi, nici astazi, dupa un veac de meditatie si aprinse discutii. Cum s-a ajuns sa se puna astfel de intrebari? Din ce cauza a esuat discutia? Mai intai, vom examina cateva raspunsuri care s-au dat la intrebarea cu privire la identitatea "europeanului".

A. Raspunsul lui Paul Valéry.

Intr-o serie de eseuri redactate in perioada interbelica, Paul Valery a definit europeanul ca fiind "mostenitorul" a trei civilizatii (a trei "influente"). Mai intii, el este un mostenitor al civilizatiei romane, un beneficiar al influentei imperiale: "Oriunde a dominat imperiul roman si oriunde puterea lui a fost prezenta si chiar oriunde a fost obiect de teama, admiratie sau invidie, oriunde greutatea sabiei romane s-a facut simtita, oriunde majestuozitatea institutiilor si a legilor [a] au fost recunoscute, copiate si uneori chiar bizar maimutarite, acolo exista spiritul european; Roma este modelul etern al puterii organizate si stabile [b]. Nu cunosc ratiunile acestui mare triumf si este inutil sa le caut acum, tot asa cum ar fi complicat sa ma intreb ce ar fi devenit Europa daca n-ar fi fost romana. Dar ne intereseaza numai faptul amprentei uimitor de durabile pe care au lasat-o asupra atator rase si generatii puterea ei superstitioasa si rezonabila, puterea ei de impregnare de spirit juridic, de spirit militar, religios, formalist, putere care, cea dintai, a impus popoarelor cucerite binefacerile tolerantei [c] si ale unei bune administrari [d]" (Valéry, p.235, vezi bibliografie).

Civilizatia romana s-ar caracteriza astfel prin respectul puterii politice, prin tehnicile administrative, prin cultul ratiunii si claritatii si, mai ales, prin respectul spiritului juridic, al legii egale pentru toti cetatenii. In religia romana, in schimb, au domnit toleranta si formalismul. Mistica a fost straina spiritului roman. Europa a preluat, cu timpul, toate aceste insusiri. Roma a lasat asadar o prima mostenire "spiritului european".

O a doua influenta care s-a exercitat asupra Europei in devenire a fost aceea a crestinismului, care a beneficiat de prezenta romana pe o mare parte a teritoriului european: "A urmat influenta crestinismului. Stiti cum s-a raspandit, incetul cu incetul, in spatiul cuceririi romane; daca exceptam Lumea Noua, care n-a fost crestinata, ci populata de crestini; daca exceptam Rusia care a ignorat in cea mai mare parte a teritoriului ei legea romana si imperiul lui Cezar, se vede ca intinderea religiei lui Hristos coincide si astazi aproape exact cu cea a domeniului autoritatii imperiale [romane]. Aceste doua cuceriri atit de deosebite [legislatia romana imperiala si crestinismul] au totusi un fel de asemanare intre ele si aceasta asemanare ne intereseaza. Politica romana, intotdeauna mai supla si mai ingenioasa si ale carei suplete si usurinta cresteau odata cu slabiciunea puterii centrale, adica cu suprafata si eterogenitatea imperiului, a introdus in sistemul de dominare a popoarelor de catre un popor o noutate foarte importanta.

La fel cum Orasul prin excelenta [Roma] a admis in cele din urma la sanul lui aproape toate credintele, a naturalizat pe zeii cei mai indepartati si mai eterocliti, cultele cele mai diverse - guvernul imperial, constient de prestigiul legat de numele de roman nu se temea sa confere privilegiul de civis romanus [cetatean roman] unor oameni de toate rasele si de toate limbile. Astfel, prin fapta aceleiasi Rome, zeii inceteaza sa mai fie legati de un singur trib, de o localitate, de un munte sau de un oras pentru a deveni universali si intr-un anume fel comuni, iar pe de alta parte, rasa, limba, calitatea de invingator sau de invins, de cuceritor sau de cucerit, cedeaza locul unei conditii juridice si politice uniforme, accesibila oricui. Imparatul insusi poate fi un gal, un sarmat, un sirian si poate aduce jertfe unor zei straini . Aceasta este o imensa noutate politica" (pp.235-236).

Prin urmare, ceea ce a facilitat raspandirea crestinismului a fost tocmai toleranta imperiala fata de religiile popoarelor cucerite. Nici unui popor cucerit nu i-au fost impusi zeii Romei. Fiecare a putut sa-si venereze in libertate divinitatile proprii. In imperiul roman nu s-a legiferat, multa vreme, o unica credinta si un unic zeu. Abia in urma edictului din Milan (din anul 313, sub imparatul Constantin), crestinismul devine religia dominanta in imperiu si abia sub imparatul Theodosius al II-lea, crestinismul devine o religie unica, obligatorie pentru toti cetatenii romani.

Paul Valéry continua: "Dar crestinismul, dupa cuvantul sfantului Petru, desi a fost una dintre religiile foarte prost vazute la Roma, crestinismul iesit din sanul natiunii ebraice, se intinde la toate rasele. El le confera prin botez noua demnitate de crestin, tot asa cum Roma conferea dusmanilor ei din ajun cetatenia romana. Crestinismul se extinde din ce in ce mai mult, instalandu-se in patul puterii latine, supunandu-se formelor imperiului. Adopta chiar diviziunile administrative (civitas inseamna oras episcopal in secolul al V-lea). Cucereste tot ceea ce poate cuceri la Roma. Isi fixeaza aici capitala [scaunul papal], nu la Ierusalim. Ii imprumuta limbajul [latina e limba folosita in liturghie]. Acelasi om, nascut la Bordeaux, poate fi cetatean roman, chiar magistrat, dar si episcop al noii religii. Acelasi gal care este prefect imperial scrie in latina cea mai pura imnuri slavind gloria Fiului lui Dumnezeu, care era evreu si supus lui Irod. Iata un european aproape desavarsit. Un drept comun, un zeu comun, acelasi drept, acelasi zeu; un singur judecator pentru timp, un singur judecator pentru vesnicie. Dar, in timp ce cucerirea romana nu a interesat decit pe omul politic si nu a orientat spiritele decat in habitudinile lor exterioare, cucerirea crestina vizeaza si atinge adancurile constiintei" (p.236).

Inainte de a vedea cum a modelat crestinismul sufletul european (in conceptia lui Valéry), e bine sa remarcam faptul ca insusi crestinismul a fost unul din factorii disolutiei puterii imperiale. Daca Imperiul roman de Apus a fost cucerit de popoarele "barbare", venite din nordul Europei, in anul 476, asta se datoreaza si impunerii religiei crestine. Ideologia noii religii a subminat astfel statul roman. Crestinul se considera, in primul rand, un cetatean al "cetatii lui Dumnezeu" (civitas Dei) si mult mai putin un cetatean al "cetatii terestre" (civitas terrena, cu expresiile sfantului Augustin, din lucrarea De civitate Dei). Scopul sau e de a parasi cat mai repede cetatea pamanteasca, unde se simte in exil.

Prin ce a influentat insa religia crestina sufletul europeanului? Iata raspunsul lui Paul Valéry: "Reamintesc numai citeva carcatere ale actiunii [crestinismului]: mai intii, crestinismul aduce cu el o morala subiectiva si, mai les, impune unificarea moralei [a]. Aceasta noua unitate se juxtapune unitatii juridice pe care a adus-o cu sine dreptul roman; analiza, din ambele parti, incearca sa unifice prescriptiile . Noua religie cere un examen de sine [b]. Se poate spune ca ea face cunoscuta oamenilor din Occident viata interioara [c] . Crestinismul propune spiritului problemele cele mai subtile, mai importante, mai fecunde. Fie ca este vorba despre valoarea marturiilor, de critica textelor, de sursele si garantiile cunoasterii; fie ca este vorba de libertate, servitute, gratie; despre puterile spirituale si materiale si despre reciprocul lor conflict, despre egalitatea intre oameni, despre conditia femeii [as mentiona aici puternica influenta pe care au avut-o epistolele sfantului Pavel asupra conceptiei europene, intens misogine, cu privire la femeie si identitatea feminina] - si multe altele - crestinismul educa, impulsioneaza, face sa actioneze si sa reactioneze milioane de spirite dintr-un sir de secole" (pp.236-237).

As mentiona faptul ca deosebirea dintre o lume spirituala si una materiala este, la randul ei, o mostenire pe care crestinismul a preluat-o din metafizica greaca, din platonism indeosebi. Conflicul dintre inteligibil si sensibil, dintre "lumea de sus" si "lumea de jos" s-a impus crestinismului din spatiul elen.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

A treia influenta care a modelat Europa provine, desigur, din cultura elena: "Si totusi nu suntem inca europeni desavarsiti [fara Grecia]. Lipseste ceva chipului, configuratiei noastre; ne lipseste acea miraculoasa modificare careia ii datoram nu numai sentimentul ordinii publice, nu numai cultul cetatii si al justitiei temporale, nu numai adancimea sufletelor noastre, identitatea absoluta si simtul unei eterne discutii, ci ne lipseste aceasta actiune subtila si ferma careia ii datoram ce e mai bun din inteligenta noastra, finetea, soliditatea stiintei noastre - asa cum ii datoram claritatea, puritatea si distinctia artelor si literaturii noastre; toate aceste virtuti de la greci ne vin. Trebuie sa mai admiram inca o data, cu aceasta ocazie, rolul imperiului roman. El a cucerit pentru a se lasa cucerit. Patruns de Grecia, patruns de crestinism, el le-a oferit un camp imens pacificat si organizat; a pregatit amplasarea si a modelat mulajul in care ideea crestina si gandirea greaca trebuie sa curga si sa se combine atat de curios intre ele. Ceea ce datoram noi Greciei este poate ceea ce ne distinge cel mai profund de restul lumii. Ii datoram disciplina spiritului [a], exemplu extraordinar al perfectiunii in toate domeniile. Ii datoram o metoda de a gandi [b] care tinde sa raporteze totul la om, la omul complet, la omul care-si devine siesi sistem de referinta [c], caruia orice lucru trebuie sa i se aplice. El trebuie deci sa-si dezvolte toate partile trupului si sa le mentina intr-o armonie atat de clara si de evidenta, pe cat ii sta in putinta. El trebuie sa-si dezvolte trupul si spiritul. Cat despre spirit, acesta se va apara de propriile lui excese, de visuri, de productia lui vaga si pur imaginativa printr-o critica si analiza minutioasa a judecatilor, printr-o diviziune rationala a functiilor, prin reglarea formelor. Din aceasta disciplina trebuie sa se nasca stiinta [d]. Stiinta noastra, adica produsul cel mai caracteristic, gloria cea mai sigura si mai personala a spiritului nostru. Europa este inainte de toate creatoarea stiintei. Artele pot proveni din toate tarile; adevarata stiinta s-a nascut in Europa" [ca mostenitoare a spiritului elen]. Pentru a ne construi stiinta, a trebuit ca un model relativ perfect sa-i fie propus, ca o prima opera sa-i fi fost oferita ca Ideal, implicand precizie, siguranta, frumusete, temeinicie, Ideal care defineste o data pentru totdeauna chiar conceptul de stiinta ca pe o constrctie pura si scutita de orice alta grija in afara edificiului in sine. Geometria greaca a oferit acest model incoruptibil" (pp.237-238).

In incheiere, Paul Valéry afirma: "Asa imi apar cele trei conditii esentiale, definitorii pentru venerabilul european, un om in care spiritul european poate locui in plenitudinea sa. Orice rasa si orice pamant care au fost succesiv romanizate, crestinate si supuse, in privinta spiritului, disciplinei grecilor sunt in mod absolut europene . " (p.240).

Am reprodus in extenso consideratiile lui Valéry, fiindca ori de cate ori se cauta un raspuns la intrebarea cu privire la identitatea spiritului european Valery este invocat ca autoritate fundamentala. Raspunsurile care se dau intrebarii nu fac decat sa repete, intr-o forma sau alta, completand, uneori, sugestiile oferite de catre ganditorul francez. Urmatorul ganditor pe care il vom examina, istoricul Jacques Le Goff, se inscrie tocmai in aceasta traditie.

B. Raspunsul lui Jacques Le Goff

In lucrarea Evul Mediu si nasterea Europei, Le Goff vorbeste, in fapt, de patru mosteniri care au configurat Europa. Cea dintai este mostenirea greaca. Din Grecia vin: eroul (metamorfozat in sfantul crestin), templul (bisericile si catedralele gotice etc.), vinul, cuvantul "democratie". Le Goff nu pomeneste insa stiinta geometrica.

A doua e mostenirea romana. Aceasta e mult mai bogata. Vin, in schimb, din imperiul si civilizatia Romei: limba latina (a savantilor medievali si a liturghiei catolice), limbile romanice (care se formeaza dupa secolul X), inclusiv limba romana, arta militara (consemnata in manualul lui Vegetius, redactat in anul 400 d.H.), arhitectura (tratatul lui Vitruvius), drumurile, caile de transport (desi drumul medieval sinuos a fost foarte diferit de caile de transport romane, rectilinii): drumul roman e drept si pavat, cel medieval e serpuitor si nepietruit; opozitia sat-oras; dreptul (prima Universitate europeana, cea din Bolonia, sec.XII, era axata pe studiul si predarea dreptului roman); metodele de clasificare si metodele de invatamant (clasificarea artelor liberale si mecanice a fost transmisa prin manualul lui Martianus Capella), numel Cezar / Caesar de unde termenul german Kaiser, termenul rus, tar, maghiarul Kiraly si sarbul Kraly; romanii au mostenit cuvantul crai (folosit, de altfel, in titlul unui cunoscut roman scris de Mateiu Caragiale, Craii de Curtea Veche).

A treia mostenire vine din fondul indoeuropean. E vorma de ideologia trifunctionala a societatii. Intr-un poem dedicat regelui Robert cel Pios, episcopul Adalbert din Laon sustine ca o societate bine randuita cuprinde trei ordine ("clase" sociale): oratores (calugarii, a caror functie e sa se roage lui Dumnezeu, asigurand bunavointa Sa), bellatores (razboinicii, militarii; functia lor e aceea de a apara societatea) si, in fine, laboratores (taranii si mestesugarii, a caror functie e sa asigure hrana si vesmintele de trebuinta ordinii sociale). S-a constatat ca societatile cele mai diferite (din Asia si Africa, pentru a nu mai vorbi de societatile europene) au avut o organizare "trifunctionala".

In sfarsit, a patra e mostenirea biblica, transmisa de evrei si de invatatii crestini. Vechiul Testament inseamna, inainte de toate, proclamarea monoteismului, a unei unice divinitati. Prin Vechiul Testament, Dumnezeul unic se inscrie in imaginarul si gandirea europene. Dar Biblia e si o enciclopedie, o summa a cunostintelor de care diswpune medievaslul pana la "revolutia" stiintifica din era moderna. Biblia e, totodata, un manual istoriografic, care spune ca istoria incepe odata cu instituirea regalitatii prin regii iudei Saul si David. Putem conchide, astfel, ca istoria vine de la Herodot, dar si din cuprinsul Bibliei (cf. Jacques Le Goff, pp.19-22, vezi bibliografia) .

Observam ca Jacques Le Goff vorbeste si de o a patra mostenire, care tine de fondul indoeuropean.

C. Constantin Noica: nasterea culturii europene

Filosoful roman pare a fi mai interesat de "structura" culturii europene si de principiul ei formator decat de mostenirile preluate de catre spiritul european. Cu toate acestea, Noica nu neaga decit influenta exercitata (potrivit savantului german Oswald Spengler, in Declinul Occidentului) de catre lumea nordica )a popoarelor germanice). El spune ca Europa si gandirea ei se formeaza mult mai devreme decat momentul in care popoarele germanice isi incep migratia catre sudul european. Cultura europeana se naste in spatiul bizantin, in anul 325, odata cu conciliul (teologic) de la Niceea.

Iata ce scrie Noica in Modelul cultural european: "Totul a inceput in 325, la conciliul de la Niceea, convocat de imparat, continuand cu alte sase reuniuni [de episcopi], pana in 787 . [Asadar], in anul 325 incepe in chip hotarat o cultura noua . Impotriva oricarui gnosticism, incapabil a intelege cum pot trei [persoane, ipostasurile Sfintei Treimi: Tatal, Fiul si Sfantul Duh] sa fie una [o singura substanta, o singura fiinta, cea a lui Dumnezeu], s-a decretat ca trei sunt efectiv una" (pp.69-71). Din spusa lui Constantin Noica putem deduce convingerea sa ca gandirea devine efectiv europeana abia din clipa in care ea poate manipula dificultati precum aceea privitoare la misterul treimic. In al doilea rind, intelegem ca Noica vede cultura europeana ca provenind din gandirea iudaica si teologia elenenistica. In al treilea rand, spatiul in care se formeaza cultura Europei, in conceptia lui Noica, nu mai e doar spatiul occidental (cum crede un Jacques Le Goff, de pilda), ci spatiul rasaritean, bizantin.

A fi european inseamna pentru Constantin Noica a lucra cu paradoxe similare cu acela discutat la Niceea (cum poate fi Dumnezeu, in acelasi timp, unu si trei) si a prelua "mitologia" crestina a Noului Testament. Europa primeste, deci, doua mosteniri: metafizica greaca (in special cea platoniciana) si invatatura crestina. Structura culturii europene se sprijina pe ideea "Unului multiplu".

D. Umberto Eco: trasaturile gandirii europene

Nici Umberto Eco nu vorbeste foarte explicit de mosteniri, dar crede ca modul european de a gandi se bazeaza pe patru presupozitii (in vigoare la greci si romani). Cea dintai spune ca universul are un principiu (o cauza prima), un creator (Dumnezeu); dincolo de aceasta cauza prima gandirea nu mai poate merge. A doua presupozitie: in lantul cauzal care leaga a de b (cauza de efect) nu exista reversibilitate. Drumul de la cauza la efect e ireversibil. Ireversibilitatea e marcata si de schema logica numita modus ponens: "daca p atunci q, dar p, deci q". Daca s-a intimplat, faptul nu mai poate fi privit ca si cum nu s-ar fi intamplat. A treia presupozitie afirma ca exista mereu o limita care nu poate fi trecuta de gandire, un "modus", o masura. A patra afirma conservarea pe intreg parcursul gandirii a identitatii lui x. Daca gandim despre x (sau vorbim despre el), trebuie sa-i pastram identitatea. Ea trebuie mentinuta pe tot parcursul logic-cauzal care leaga premisele de concluzie. X ramane mereu si mereu x. Aceste presupozitii sunt de fapt principiile logicii generale (principiul identitatii, al non-contradictiei, al tertului exclus si al ratiunii suficiente).

Dar Eco subliniaza faptul ca gandirea europeana are o inclinatie catre modul "hermetic" de a privi lucrurile. Modul hermetic nu admite ca x ramane x, neaga asadar ireversibilitatea drumului de la cauza la efect, neaga granita (limita) in care poate evolua un anume individ etc. etc. Gandirea europeana mosteneste (din misteriile elenistice) o anume ambiguitate, o inclinatie catre latura irationala si mistica (cf. Umberto Eco, pp.45-61).

E. Fernand Braudel si Jacques Le Goff: etapele formarii civilizatiei/culturii europene

In lucrarea intitulata Gramatica civilizatiilor, istoricul francez Fernand Braudel considera ca etapele constituirii culturii europene sunt urmatoarele: 1) intr-o prima etapa (secolele V-VIII) are loc "definirea spatiului european". 2) Intre secolele IX-XII se constituie "prima civilizatie europeana" prin formarea feudalitatii. 3) Un pas important are loc intre secolele XI - XVIII si anume "cucerirea libertatilor". Europa devine o "lume libera". Odata cu constituirea liberalismului (ca doctrina politica) libertatea devine program teoretic. Revolutionarii francezi constata "ca omul s-a nascut sa fie liber; pretutindeni e in lanturi". Ideea de libertate e proprie culturii noastre. 4) In momentul de fata, Europa incearca sa devina "un spatiu al dialogului". Umanismul Renasterii a fost "dialogul Romei [crestine] cu Roma [pagana]. El a fost in chip hotarat un demers de emancipare a omului (ca si Revolutia franceza) (cf. Gramatica . , vol.2, pp.9-18).

La randul lui, Jacques Le Goff considera ca edificarea civilizatiei europene urmeaza o serie de etape. Le Goff le defineste astfel: 1) zamislirea Europei (secolele IV - VIII): navalirea triburilor "barbare" in Imperiul roman si stabilirea lor in cuprinsul statului roman; 2) Europa carolingiana (secolele VIII - X): este vorba, in expresia lui Jacques Le goff, de "o Europa nascuta inainte de vreme"; 3) la anul 1000, Europa visata si potentiala; 4) Europa feudala (sec.XI - XIII) care e o Europa a oraselor, a scholasticei (teologiei scholastice), a catedralelor, a goticului; 5) Europa Renasterii (sec.XIV - XV) cunoaste alaturi de o puternica zdruncinare a structurilor europene, avantul umanismului si a ideii de libertate. Umanismul subliniaza demnitatea fiintei umane (Pico de la Mirandola) (cf Evul Mediu si nasterea Euiropei, pp.22-23).

Jacques Le Goff se refera numai la constituirea culturii medievale. El trebuie completat cu periodizarea lui Fernand Braudel.

Bibliografie

BRAUDEL, FERNAND, Gramatica civilizatiilor, Bucuresti, Editura Meridiane, 1994, vol. 2, pp.7-123.

ECO, UMBERTO, "Doua modele de interpretare", in Limitele interpretarii, Constanta , Editura Pontica, 1996, pp.45-61. Acelasi text in Umberto Eco, Interpretare si suprainterpretare, Constanta, Editura Pontica, 2004, pp.26-43.

LE GOFF, JACQUES, Evul Mediu si nasterea Europei, Iasi, Polirom, 2005, 335p. [cota BCU: II.370.202].

MALRAUX, ANDRÉ, Ispita Occidentului, Bucuresti, RAO, 1998, pp.pp.7-66.

MONTESQUIEU, Scrisori persane. Caiete, Bucuresti, Editura Minerva, 1970, pp.3-316.

NOICA, CONSTANTIN, Modelul cultural european, Bucuresti, Humanitas, 1993, 190p.

TODOROV, TZVETAN, Cucerirea Americii. Problema Celuilalt, Iasi, Institutul European, 1994, 251p.

VALERY, PAUL, "Nota (sau Europeanul)", in Criza spiritului si alte eseuri, Iasi, Polirom, 1996, pp.227-240.