Geopolitica Ortodoxiei - estul si Vestul ecumenei crestine

Analiza eurasiatica

Capitolul 1

1 Estul si Vestul ecumenei crestine

Momentul esential in determinarea specificului geopolitic al Ortodoxiei consta Biserica Rasaritului. In hotarele lumii crestine, care corespunde din punct de vedere geografic cu Nord-Vestul continentului Eurasiatic, Orientul Mijlociu si Africa de Nord, se observa, pana la descoperirea Americii, o linie de demarcatie intre spatiul ortodox si cel catolic. Bineinteles ca aceasta impartire nu este o intamplare istorica. Lumea ortodoxa este inrudita spiritual si calitativ cu Rasaritul, in timp ce catolicismul este un fenomen pur occidental. Iar daca lucrurile stau anume asa, atunci si formularile teologice care stau la baza schismei definitive a bisericilor din anul 1054 trebuie sa comporte elemente cu caracter geopolitic.

Polemica despre "filioque"^*, adica despre purcederea Sfantului Duh numai de la Tatal sau de la Tatal si Fiul, anticipeaza, in termeni teologici, dezvoltarea ulterioara a celor doua tipuri de civilizatii crestina si postcrestina - cea occidentala rationalist-individualista si cea orientala - mistico-colectivista. Adoptarea de catre occident a rectificarii in Simbolul Credintei din Niceea, referitor la "filioque", a consolidat definitiv orientarea spre teologia rationalista a asa numitului "subordinatism", adica spre introducerea in realitatea Divina a relatiilor ierarhic subordonate care diminueaza caracterul tainic si suprarational al Sfintei Treimi.

Ideea suprematiei pristolului de la Roma si a autoritatii teologice supreme a Papei este un punct important de disensiuni paralel cu problema "filioque". Aceasta a constituit la fel una din consecintele "subordinatismului" catolic care impune o ierarhie strict rectilinie chiar si in problemele aflate sub semnul actiunii providentiale a Sfantului Duh in salvarea lumii. Acest punt ce vedere se afla in contradictie absoluta cu ideea autonomiei lingvistice a bisericilor latifundiare si in general, cu libertatea absoluta in sfera realizarii spirituale, traditionala pentru Ortodoxie.

Si in sfarsit, ultimul si cel mai important aspect al schismei bisericilor, in Rasariteana si Occidentala, l-a constituit respingerea de catre Roma a invataturii Sfintilor Parinti despre Imperiu care nu este pur si simplu un aparat laic administrativ supus, autoritatilor bisericesti, asa cum doreau Papii sa prezinte acest lucru, ci un organism soteriologic tainic, care participa activ la drama escatologica in calitate de "piedica impotriva venirii Antihristului" ca "organism al salvarii universale, "catehon", despre care se vorbeste in a doua epistola a Apostolului Pavel catre Tesaloniceni.

Supraintelepciunea actiunii Divine (primatul teologiei apofatice mistice), libertatea spirituala si lingvistica a bisericilor latifundiare (ascendenta spre glosolaliile apostolilor in ziua Cincizecimii) si invatatura despre rolul sacral al Imperiului si imparatilor (teoria simfoniei ortodoxe) sunt momentele fundamentale care determina specificul Ortodoxiei spre deosebire de catolicism care neaga de fapt aceste aspecte ale crestinismului.

Aceste deosebiri erau vizibile cu mult inainte de ruptura definitiva, totusi s-a reusit pastrarea unui anumit echilibru pana in anul 1054. Din acest moment a fost definitivat dualismul geopolitic al ecumenei crestine si ambele lumi - ortodoxa si catolica - au urmat fiecare drumul sau.

Pana in anul 1453 (data cuceririi de catre turci a Constantinopolului), Biserica Ortodoxa se identifica din punct de vedere geopolitic cu soarta imperiului Bizantin. Lumea catolicismului cuprindea Europa Occidentala. Pana la aceasta data Roma si Constantinopolul reprezentau doua "mari spatii" crestine (daca ne exprimam in termeni geopolitici) cu interesele lor geopolitice, politice, economice si culturale, cu un specific teologic fara echivoc care, cu toata identitatea intelectual-dogmatica si raporturile logice de reciprocitate, reflecta si determina deosebirea bisericilor.

Occidentul s-a intemeiat pe teologia rationala a lui Toma D'Aquino, iar Rasaritul a continuat linia teologiei mistice apofatice si monahismul fundamentat pe "ratiunea inimii" exprimata in modul cel mai elocvent in textele marelui isihast atenian sfantul Grigore Palama.

Palama impotriva lui Toma D'Aquino - Iata formula teologica ce reflecta esenta dualismului geopolitic al Orientului crestin si al Occidentului crestin. Contemplarea mistica a luminii proniatoare, simfonia puterilor si glosolalia liturgica a bisericilor latifundiare (Ortodoxia) impotriva teologiei rationaliste, a dictatului papal in problemele lumesti ale imparatilor europeni si dominarea latinei ca singura limba liturgica sfanta (catolicismul). Aceasta este opozitia geopolitica dintre cele doua lumi de orientare culturala diferita, care au o dominanta psihologica si o structura politica specifica.

Aceasta este schema generala a bazelor geopoliticii ortodoxe. Bineinteles ca intr-o asemenea situatie sarcina principala a Bizantului si a Bisericii Ortodoxe era una de pastrare a structurii sale, de aparare a limitelor influentei sale politice si spirituale si de mentinere a independentei. Totodata, Ortodoxia a avut, intr-o asemenea situatie, doi adversari geopolitici fundamentali:

1) Lumea necrestina a carei presiune s-a manifestat atat in incursiunile barbarilor la marginile imperiului cat si in presiunea masiva a turcilor islamizati;

2) Lumea crestina a Occidentului care era considerata nu pur si simplu niste teritorii ale "ereziei latine", ci o lume a apostaziei, a renegarii, ca o tara a unor oameni ce au cunoscut adevarul si salvarea, dar care au renuntat la ele, le-au tradat.

In aceasta prezentare initiala si totala a locului geopolitic al Ortodoxiei pot fi usor recunoscute acele probleme geopolitice care vor nelinisti Biserica Rasariteana si statele ortodoxe pe parcursul mai multor secole dupa caderea Bizantului. Imparatii bizantini s-au lovit, la un moment dat, de un pericol dublu: "turbanul turcesc si mitra latina". Avand in vedere specificul atitudinii teologice fata de Occident si de Roma, este usor sa-i intelegem pe acei ortodocsi care, in cazurile cand "tertio non datum" au facut alegerea in folosul "turbanului turcesc". Multi ortodocsi au considerat caderea Constantinopolului ca o pedeapsa Divina pentru pasul geopolitic al Bizantului care a incercat sa se apropie de Roma prin adaptarea "filioque" in asa numita "unie de la Florenta" (desi la intoarcerea solilor la Constantinopol aceasta recunoastere a fost denuntata).

2. Ortodoxia postbizantina

Dupa caderea Constantinopolului s-a schimbat considerabil tabloul geopolitic. Desi Patriarhul Constantinopolitan a ramas capul Bisericii Ortodoxe, armonia intregii structuri s-a naruit. Sa ne amintim ca una din pietrele unghiulare ale Ortodoxiei a fost invatatura despre functia soteriologica a Imperiului, iar intrucat Imperiul Ortodox (si in mod corespunzator, Imparatul ortodox Vasilios) nu mai exista, Biserica a fost nevoita sa intre intr-o perioada noua, deosebita si destul de paradoxala a existentei sale. Din acest moment lumea ortodoxa se separa in doua parti care se deosebesc esential nu numai din punct de vedere geopolitic dar si teologic.

Primul sector al lumii ortodoxe postbizantine il reprezinta Bisericile care au ajuns in zona controlului politic al statelor neortodoxe, al imperiului otoman in special. Pana la destramarea imperiului aceste Biserici faceau parte din punct de vedere administrativ din asa-numitul "millet" ortodox care ii includea pe grecii, sarbii, romanii, albanezii, bulgarii si arabii ortodocsi. Figura suprema printre acesti ortodocsi era considerat Patriarhul Constantinopolitan, desi alaturi de el existau Patriarhul Alexandriei (arhipastorul grecilor si arabilor ortodocsi care locuiesc in Egipt) si Patriarhul Antiohiei (conducatorul arabilor ortodocsi pe teritoriile actuale ale Siriei, Irakului si Libanului). De un "statut aparte" se bucurau micul Patriarhat al Ierusalimului si Bisericile autocefale din Cipru si muntele Sinai. Patriarhatul din Constantinopol avea intaietate spirituala in intreaga lume ortodoxa, desi aici nu exista o ierarhie directa ca in catolicism, iar bisericile autocefale aveau o parte considerabila de independenta.

Patriarhatul din Constantinopol e situat in cartierul Fanar de unde provine si denumirea colectiva de "fanarioti" a clerului grecesc supus acestui Patriarhat. Mentionam ca incepand cu anul 1453 acest sector al lumii ortodoxe se afla intr-o situatie ambigua atat la nivel geopolitic cat si teologic, fiindca lipsa statalitatii ortodoxe influenteaza direct viziunea escatologica a ortodocsilor asupra istoriei politice si inseamna aflarea Bisericii in lume ca intr-o "mare a apostaziei" unde nimic nu impiedica sosirea mistica a "fiului mortii". Renuntarea inevitabila la simfonia ortodoxa a puterilor transforma Biserica Ortodoxa elena (si alte biserici legate de ea prin soarta politica) in nimic altceva decat in ceea ce era initial. Aceasta inseamna schimbarea orientarilor ei teologice si geopolitice. Se schimba si caracterul ei sacral.

Intelegerea clara a raporturilor de reciprocitate dintre teologie si politica din doctrina ortodoxa de reala valoare, a obligat Rusia sa urmeze calea pe care a pornit in secolul al XV-lea si care e legata in modul cel mai direct cu teoria "Moscova - A treia Roma". Rusia si Biserica Ortodoxa Rusa este cel de-al doilea sector al crestinismului postbizantin de rasarit care are un caracter geopolitic si chiar spiritual absolut diferit.

Instaurarea in Rusia a Patriarhatului si proclamarea Moscovei "a Treia Roma" se afla in raport direct cu destinul mistic al Ortodoxiei ca atare. Dupa caderea Constantinopolului, Rusia este singurul "mare spatiu" geopolitic unde a existat si politica ortodoxa si Biserica Ortodoxa. Rusia devine succesoarea Bizantului atat din motive teologice cat si la nivel geopolitic. Doar aici s-au pastrat cei trei parametri fundamentali care deosebeau Ortodoxia de Occidentul latin si dominatia politica a regimurilor necrestine.

Prin urmare, Moscova a mostenit, impreuna cu statutul mistic de "obstacol impotriva sosirii fiului mortii", si problematica geopolitica a Constantinopolului in toata complexitatea ei. La fel ca si Bizantul, Rusia s-a ciocnit de doua realitati geopolitice ostile - de aceeasi "mitra latina" si de acelasi "turban turcesc". In cazul de fata intreaga responsabilitate istorica revenea tarilor rusi, bisericii ruse si poporului rus. Faptul ca aceasta responsabilitate i-a fost transmisa Moscovei dupa caderea Constantinopolului, ii atribuie intregii situatii un dramatism escatologic deosebit, care a influentat nu numai psihologia rusilor din ultimele cinci veacuri dar si specificul orientarii geopolitice a statului rus si a Bisericii ruse. Paralel cu aceasta s-a format conceptia poporului rus ca "popor ales".

Concomitent a aparut o noua problema: relatiile cu lumea ortodoxa dincolo de hotarele Rusiei si statutul Patriarhului de la Constantinopol referitor la Patriarhul Moscovei. Problema consta in aceea ca ortodocsii nerusi s-au pomenit in fata dilemei: fie sa recunoasca Rusia ca pe o "arca a salvarii", un nou "pamant sfant", "catehon" si, in mod corespunzator, sa se supuna autoritatii spirituale a Moscovei sau, dimpotriva, sa nege posibilitatea existentei "imparatiei ortodoxe" ca atare si sa trateze Moscova ca pe o uzurpare nelegitima a functiei escatologice bizantine.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

In functie de aceasta alegere trebuia sa-si construiasca relatiile sale cu celelalte biserici si Moscova. Se poate spune ca din acest moment lumea ortodoxa se separa de fapt, in doua parti care se deosebesc si din punct de vedere geopolitic si teologic. Este stiut ca in sfera de influenta a Constantinopolului a invins linia antimoscovita, iar aceasta insemna ca clerul fanariotilor a adaptat doctrina ortodoxa la conditiile in care nu putea fi vorba despre o proiectie politica. Cu alte cuvinte, Ortodoxia greceasca si-a schimbat caracterul transformandu-se dintr-o invatatura spiritual-politica integrala intr-o doctrina exclusiv religioasa de salvare individuala. Din acel moment, concurenta dintre Constantinopol si Moscova a fost, in esenta, opozitia dintre doua versiuni ale Ortodoxiei - de valoare reala, in cazul Moscovei, si redusa, in cazul Constantinopolului.

Mai mult decat atat, schimbarea calitatii Ortodoxiei grecesti a apropiat-o, intr-un anumit sens, de linia Romei, fiindca unul din cele trei puncte fundamentale ale contradictiilor dogmatice (problema "catehonului") a cazut de la sine. Apropierea spirituala a fanariotilor de Vatican a fost urmata de apropierea lor politica de administratia turceasca in care multi dintre grecii ortodocsi ocupau, in mod traditional, posturi inalte. O asemenea existenta dedublata, insotita de concurenta cu Biserica Rusa pentru influenta asupra lumii ortodoxe, a lipsit de fapt Ortodoxia greceasca de misiunea geopolitica independenta, a facut-o sa fie doar unul din factorii geopolitici secundari intr-un context ortodox mult mai general de intrigi politice ale autoritatilor Otomane si legatilor papali.

Oricum ar fi, termenul "geopolitica Ortodoxiei" a devenit, din secolul al XV-lea, aproape identic cu termenul "geopolitica Rusiei".

Cu toate acestea ar fi incorect sa consideram intreaga lume ortodoxa nerusa ca fiind sub controlul politicii fanariotilor. In diferite parti ale acestei lumi au existat si orientari opuse care recunosteau intaietatea teologica si escatogica a Rusiei Ortodoxe. Aceasta se refera in special la sarbi, albanezi, romani si bulgari, ale caror tendinte geopolitice rusofile si fanariote concurau in mod traditional. Aceasta s-a manifestat cu o forta deosebita in secolul al XIX-lea, cand popoarele ortodoxe, care intrau in componenta imperiului Otoman, faceau incercari disperate de a-si restabili independenta nationala si politica.

3. Perioada petersburgheza

Intre caderea Constantinopolului si inceputul luptei pentru independenta popoarelor ortodoxe din Balcani a avut loc un eveniment de mare importanta in sensul cel mai larg pentru Ortodoxie. Este vorba despre sciziunea rusa si reformele lui Petru-I, care au urmat-o nemijlocit. In acel moment, in Rusia a avut loc schimbarea calitativa a statutului Ortodoxiei si, de aici incolo, bazele dogmatice ale Bisericii Rasaritene (care au fost de neclintit aproape 200 de ani) s-au clatinat. Cauza a fost mutarea capitalei din Moscova la Sankt Petersburg si desfiintarea Patriarhatului impreuna cu infiintarea Sinodului ceea a insemnat ca Rusia a incetat sa fie, din punct de vedere dogmatic, un Imperiu Ortodox legitim (in sens teologic si escatologic).

De fapt s-a infaptuit trecerea de la modelul geopolitic ortodox propriu-zis la un oarecare simulacru de stat protestant. De acum incolo, Ortodoxia Rusa s-a transformat si ea intr-o oarecare realitate ambigua care coincide doar partial, la nivel geopolitic, cu statul Rus. Cu toate ca substratul dogmatic a fost zdruncinat, logica generala a geopoliticii rusesti continua (dar la alt nivel) linia initiala, fiindca interesele laice si cele pur politice au inceput sa domine univoc asupra problematicii religios-escatologice. In paralel, chiar si in Occident, modelul catolic traditional a cedat locul consolidarii formatiunilor national-politice, a statelor-natiune, asa ca problematica teologica s-a sters si acolo si a trecut pe planul doi fata de unele interese mercantile si politice inguste mult mai practice. Totusi, divizarea geopolitica, determinata din punct de vedere dogmatic prin schisma bisericilor, a ramas global aceeasi, daca nu luam in considerare aparitia statelor protestante.

Protestantismul se imparte, din punct de vedere geopolitic, in doua sectoare - luteranismul prusac si calvinismul anglo-elvetiano-olandez. Cu toata asemanarea lor exterioara si sincronizarea ambelor proteste impotriva Romei, luteranismul si calvinismul au o semnificatie aproape diametral opusa. Lagarul luteran, concentrat in statul prusac, a fost fondat, atat dogmatic cat si mistic, pe critica Vaticanului cu privire la radicalizarea premiselor "Noului Testament", reproducand in linii generale, pretentiile traditionale ale Ortodoxiei fata de catolicism. Prusia luterana era situata geografic intre Rusia ortodoxa si Europa Occidentala catolica. Calvinismul, dimpotriva, devenind religie de stat in Marea Britanie (iar mai tarziu influentand intr-o mare masura organizarea politica a SUA), bazat pe abordarea si criticarea accentuata a Romei de pe pozitiile Vechiului Testament. Nu este intamplator ca, atat calvinismul cat si sectele ce deriva din el, gravitau spre vestul extrem in Europa, si de cealalta parte a Atlanticului.

Rusia Romanovilor, de dupa Petru I, era mai aproape de modelul prusac, adica, indepartandu-se de dogmatica ortodoxa propriu-zisa, ea s-a oprit la jumatatea drumului spre catolicismul care ceda treptat pozitiile statelor-natiune. Totodata, incordarea geopolitica principala era concentrata intre Rusia, pe de o parte, Imperiul Austriac si Imperiul Britanic, pe de alta parte. La nivel religios aceasta a insemnat, opozitia Ortodoxiei fata de Catolicism (Austria) si calvinism (Anglia): Franta absolutista, iar apoi si cea revolutionara, a jucat in toate acestea un rol deosebit, nazuind sa raspandeasca ideile republicane si Iluminismul. Este important de mentionat ca daca Rusia avea unele interese geopolitice comune cu Austria (in special opozitia fata de Turcia), strategia Angliei era opusa intru totul strategiei Rusiei mergand pana la sustinerea de catre englezi a Imperiului Otoman.

Oricum ar fi, chiar Rusia de dupa Petru I a mostenit principalele trasaturi ale geopoliticii bizantine, desi complexitatea dogmatica a conceptiei celei de-a "Treia Rome" a fost incalcata. De acum incolo se va putea vorbi doar despre continuarea inertiala a ceea ce fusese candva o cale de reala valoare si fundamentata din punct de vedere teologic a "poporului ales" in istorie. Paralel cu aceasta transformare, interesele materiale si politice inguste incepeau sa joace un rol tot mai mare in politica externa, iar factorii religiosi erau adeseori folositi ca pretext pentru o manevra politica sau alta, orientata exclusiv spre binele statului in aspectul lui laic.

4. Eliberarea nationala a popoarelor ortodoxe

In secolul al XIX-lea, multe dintre popoarele ortodoxe - greci, sarbi, bulgari, albanezi, romani, etc. - au inceput sa se elibereze de sub controlul politic al turcilor. Factorul religios a jucat in acest sens un rol insemnat, transformandu-se in unul din motivele principale ale luptei de eliberare nationala.

Aparitia noilor state ortodoxe si distrugerea imperiului otomanilor a fost consecinta catorva factori geopolitici si ideologici:

1) Degradarea puterii politice a turcilor a permis dezvoltarea sentimentului national al grecilor si altor popoare balcanice la care a contribuit si raspandirea ideilor Iluminismului; un rol important l-a jucat in acest sens Franta, "leaganul curentelor moderniste".

2) Ca adversar geopolitic al Turciei, Rusia a folosit activ situatia pentru a-si submina dusmanul din interior; agentii rusi si-au concentrat eforturile in Grecia si in Balcani pentru a sustine pretentiile ortodocsilor, fapt urmat si de presiunea geopolitica externa a Rusiei.

3) A inceput un fel de renastere religioasa a popoarelor ortodoxe si ideea luptei pentru independenta politica si nationala a fost insotita de presimtiri mesianice de un caracter escatologic.

In aceasta perioada s-au format conceptiile politico-ideologice ale Greciei Mari (sau a Marii Idei - "Megale idea"), ale Bulgariei Mari, Serbiei Mari ("configuratia"), Romaniei Mari etc.

5. "Megale Idea"

Adeptii Greciei Mari se straduiau sa recucereasca de la turci toate teritoriile grecesti si sa refaca "Noul Bizant", sa restaureze puterea imperiala si sa-i intoarca Patriarhului Constantinopolitan suprematia in lumea ortodoxa. Ca urmare a luptei indarjite si a rascoalei nationale, grecii au izbutit in 1830 sa-si redobandeasca un mic stat independent in jurul Peloponezului si Moreei care, in 1913, dupa razboaiele din Balcani, si-au dublat teritoriul. Totodata, realizarea "Marii idei" s-a lovit de interesele geopolitice ale altor popoare ortodoxe intrucat grecii au cerut anexarea Macedoniei, Traciei si a altor teritorii la care mai pretindeau bulgarii si sarbii. Apogeul acestui plan a fost eliberarea Constantinopolului (Istanbul) de sub turci. Acest proiect s-a sfarsit prin catastrofa ce a avut loc dupa infrangerea Greciei in razboiul cu Turcia lui Ataturk care i-a zdrobit pe greci si a fortat populatia greceasca din Anatolia sa se stramute pe pamanturile grecesti.

Harta pag. 398

Este foarte important de mentionat ca lupta de eliberare nationala a grecilor n-a fost salutata si animata de clerul fanariot si Patriarhul Constantinopolitan care erau solidari, din punct de vedere politic, mai curand cu imperiul osman decat cu geopolitica rusa sau cu popoarele balcanice, care nazuiau spre libertate. Mai mult decat atat, destramarea imperiului turcesc a fost o catastrofa pentru suprematia spirituala a fanariotilor, in lumea ortodoxa dincolo de hotarele Rusiei. De aceea nationalismul grecesc si "Marea Idee", desi aveau un caracter ortodox distinct, erau promovate initial de unele organizatii secrete de tip masonic, in care rolul cel mai important l-au avut agentii de influenta rusi si, totodata, adepti ai Iluminismului francez.

Cu alte cuvinte, ideea ortodoxa din Grecia a fost, intr-o perioada critica de eliberare de sub dominatia turceasca, patrimoniul unei alte structuri religioase ce se afla in legatura cu diaspora greceasca in Rusia si in alte tari din regiunile Mediteraneene. Este interesant ca aristocratia greceasca, legata genetic si politic de fanarioti, se orienta, dupa redobandirea independentei, catre Austria si Germania, in timp ce burghezia greceasca, in mijlocul careia s-a maturizat "Marea Idee", era adepta infocata a uniunii cu Rusia. Aici se vede iarasi, destul de distinct, o oarecare solidaritate a Ortodoxiei grecesti oficiale post-bizantine cu linia Vaticanului.

6. "Configuratia"

Ideea Serbiei Mari, fondata pe precedentul istoric al unui stat balcanic imens, creat in secolul al XIV-lea de dinastia sarbeasca a Nemanicilor, a reaparut pe parcursul luptei de eliberare. Sarbii rasculati au eliberat mai intai de sub dominatia otomana un teritoriu nu prea mare, Sumadia, apoi au inceput lupta pentru crearea in Balcani a unui stat slav independent, in care dominau sarbii si dinastia ortodoxa. Incepand cu anul 1815, sarbii au obtinut o oarecare independenta care avea totusi doua orientari geopolitice diferite si care s-au realizat de cele doua dinastii sarbesti - Obrenovici si Caragheorghevici. Desi Obrenovicii erau ortodocsi, ei se orientau spre Austria vecina, iar un rol important in aceasta problema l-a avut activitatea unor cercuri politico-intelectuale din Voievodina, un teritoriu situat foarte aproape de Austria. Caragheorghevicii, dimpotriva, tindeau in exclusivitate spre Rusia.

In 1903, dinastia Obrenovicilor a fost rasturnata, nu fara participarea serviciilor speciale rusesti, si Serbia s-a indreptat spre linia pro-rusa. Catre 1920, pe timpul Caragheorghevicilor, a fost creata Iugoslavia, un mare stat balcanic, unind sub inceputul sarbesc multe popoare balcanice, inclusiv pe croatii si slovenii catolici, pe macedonenii ortodocsi, musulmanii Bosniei si pe albanezi. Mai mult decat atat, sub controlul sarbesc au ajuns si ungurii catolici din nordul Iugoslaviei. Aceasta constructie geopolitica s-a dovedit a fi, totusi, instabila, fiindca popoarele neortodoxe ale Iugoslaviei (nu fara ajutorul agentilor de influenta austrieci si turci) au inceput sa se opuna dominatiei etnice a sarbilor si primatului religios al Ortodoxiei. Aceasta opozitie a atins o incordare deosebita in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand Croatia si Bosnia, care erau pro-germane, au organizat un genocid impotriva sarbilor ortodocsi.

7. Romania Mare

Proiectul Romaniei Mari a aparut in mediul ortodox. Era vorba nu numai de eliberarea definitiva de sub controlul turcesc (desi atat Moldova cat si Valahia n-au intrat niciodata oficial in componenta Imperiului Otoman), dar si despre rezistenta la politica fanariotilor care doreau sa supuna influentei lor clerul ortodox. Tendintele antiturcesti si antifanariote erau sustinute in acest sens de Rusia, fiind facilitate si de apartenenta Basarabiei populata de romani la teritoriile rusesti. Totodata, incepand cu secolul al XVII-lea, in Romania s-au activat tendintele uniate. Biserica greco-catolica insemna ideea supunerii Bisericii Ortodoxe Vaticanului, pastrand totodata ritualul ortodox, in realitate insa, cu un asemenea mod de abordare castiga, din punct de vedere geopolitic, doar Vaticanul, iar Ortodoxia pierde.

Nu este intamplator faptul ca Biserica greco-catolica era considerata de catre ortodocsi ca o manevra tactica a catolicismului care se straduia sa-si largeasca influenta misionara, politica si spirituala in Rasarit, pe seama popoarelor ortodoxe. Chiar si in Romania, in special in Transilvania, Biserica uniata era insotita initial de tendintele culturale ale latinizarii, de glorificare a originii romane a Romaniei, a radacinilor latine ale limbii etc. In Romania, Biserica greco-catolica era sustinuta de Austria catolica, iar Ortodoxia de catre Rusia. Este semnificativ faptul ca fanariotii greci ortodocsi promovau o politica pro-turca ce contrazicea interesele geopolitice atat austro-catolice cat si ruso-ortodoxe.

Ideea Romaniei Mari a avut un context ortodox univoc si, calauziti de acest simbol, romanii luptau pentru independenta nationala. Este important, totodata, ca nationalismul romanesc are un caracter vadit anti-grecesc, iar in sfera confesionala, Biserica greco-catolica, conjugata cu orientarea spre cultura latina, graviteaza spre Roma si Europa Occidentala, in timp ce Ortodoxia romaneasca urmeaza linia pro-moscovita. Este interesant ca, in 1948, dupa sovietizarea Romaniei, regimul formal ateo-comunist a ocupat univoc pozitia Ortodoxiei romanesti, subordonandu-i confesiunile unite si supunand unor anumite represiuni minoritatile catolice.

8. Bulgaria Mare

Inceputul miscarii ortodoxe si totodata a celei de renastere nationala a bulgarilor poate fi datata cu anul 1870 cand, sub presiunea si sustinerea Rusiei a fost creat exarhatul bulgar care si-a asumat scopul sa uneasca ortodocsii, locuitori in Balcani, intr-un bloc geopolitic, ostil din punct de vedere politic Imperiului otoman si opus spiritual Patriarhatului din Constantinopol si dominatiei fanariotilor.

Paralel cu dobandirea independentei geopolitice, Bulgaria a elaborat un proiect nationalist "Bulgaria celor trei mari" care presupunea anexarea Macedoniei, Traciei si Constantinopolului. Fiind rusofila prin traditie, Ortodoxia bulgara a deviat in anume momente ale istoriei de la aceasta linie pentru atingerea scopurilor sale ingust nationale si, la fel ca uniatii din Romania, ca dinastia Obrenovicilor din Serbia si aristocratia greceasca si alte forte est-europene, a trecut de partea Europei Centrale aliindu-se Austro-Ungariei impotriva Rusiei.

Este interesant ca pe masura aparitiei in Balcani a noilor state ortodoxe, orientarea lor geopolitica oscila in permanenta intre Rusia si Austria, adica intre Ortodoxia Rusa si catolicismul de la Roma. Totodata, un pretext formal pentru un asemenea dualism constant l-au constituit unele teritorii discutabile - in primul rand Macedonia. Din cauza Macedoniei apareau mereu neintelegeri intre Grecia, Bulgaria si Serbia, iar sustinerea de catre Rusia a unei sau altei parti in acest conflict arunca partea adversa in bratele Austriei.

9. Albania ortodoxa

Peste asezarile albanezilor trecea hotarul traditional dintre lumea bizantina si cea catolica. Acest popor apartine la patru confesiuni - albanezi-suniti (albanezi turciti), albanezi-bectasi (membrii organizatiei sufite care are, in unele cazuri exceptionale, nu numai un caracter initiatic ci si genetic), albanezii catolici si albanezii ortodocsi. Desi albanezii ortodocsi sunt in minoritate, tocmai ei s-au aflat in centrul luptei de eliberare nationala, iar statul independent Albania a aparut gratie episcopului ortodox Fan Noli care, in anul 1918, a devenit primul conducator albanez. Fan Noli a fost adeptul univoc al Rusiei si Ortodoxia Rusa l-a sustinut activ in toate initiativele sale. Albanezii ortodocsi au unit sub controlul lor intreaga natiune, independent de confesiune, insa adversarii si concurentii lor principali erau nu atat catolicii cat clerul grecesc ortodox care s-a inradacinat in Albania. Si iarasi, prin exemplul Albaniei ne ciocnim de dualismul geopolitic in lumea ortodoxa post-bizantina, unde se opun interesele geopolitice ale Bisericilor Greceasca si Rusa.

Fan Noli si-a pastrat orientarea prorusa si dupa revolutia din Octombrie, fapt pentru care a fost inlaturat de catre Ahmed Zogu, viitorul rege al Albaniei. In timpul ocupatiei Albaniei de catre Italia fascista, albanezii ortodocsi erau persecutati de autoritatile procatolice insa, dupa "sovietizare", Biserica Ortodoxa a fost iarasi sustinuta de stat, acum de autoritatile comuniste. Doar in anul 1967, in timpul "revolutiei culturale" si a devierii maoiste, Albania sovietica s-a declarat "primul stat ateu din lume" si a inceput persecutiile credinciosilor de orice confesiune.

10. Lobby geopolitici in tarile ortodoxe

O privire generala asupra tendintelor geopolitice ale tarilor balcanice ortodoxe, scoate in evidenta o legitate extrem de importanta: in fiecare din aceste state exista minimum doua lobby-uri geopolitici caracterul carorora depinde de unele particularitati religioase.

In primul rand, pretutindeni exista lobby-ul pro-rus, orientat spre geopolitica Bisericii Ortodoxe Ruse care, la randul sau, mosteneste (desi cu rezerve) linia "Moscova - a Treia Roma". Acest lobby este orientat impotriva Romei si a oricarei apropieri de ea (inclusiv impotriva Austriei, Ungariei si Germaniei catolice, adica impotriva sectorului catolic al Europei Centrale), dar sta in acelasi timp pe pozitii antiturcesti si anti-"fanariote", situandu-se, intr-o masura sau alta, in opozitie fata de Patriarhatul din Constantinopol. In unele cazuri (in Grecia spre exemplu) acest lobby include nu numai cercurile ortodoxe ci si unele societati secrete de tip masonic.

In al doilea rand, in aceleasi tari exista si un lobby cu totul diferit care, fiind sau nu ortodox, aproba apropierea de Roma, orientarea spre Europa Centrala, Austria, intr-o masura oarecare spre Biserica unita sau chiar spre catolicism.

In al treilea rand, pretutindeni se simt urmele influentei turcesti care a fost intretinuta, in aceasta regiune, de Anglia, ceea ce inseamna ca geopolitica anglosaxona este orientata, in cazul de fata, spre sud si se sprijina pe tendintele fanariote din Ortodoxia contemporana din tarile balcanice, legate, in mod traditional de administratia otomana.

Destramarea Iugoslaviei ne ofera un exemplu de dispunere geopolitica in Balcani. Linia rusofila este exprimata prin pozitia Belgradului si a sarbilor din Bosnia. Croatia si Slovenia se orienteaza spre Europa Centrala, iar anglo-saxonii (SUA si Anglia) ii sustin activ pe musulmanii bosnieci, urmasii turcilor. Totodata, apare din nou problema Macedoniei care iarasi genereaza dispute intre Serbia, Grecia si Bulgaria. Cu o noua putere da de veste si problema albaneza - in special Kosovo. Tragedia Transnistreana si tendintele antirusesti din Romania actuala si Moldova ne silesc sa acordam o atentie deosebita lobby-ului unit si procatolic care este purtatorul tendintelor antimoscovite si a celor latine in aceste regiuni.

1 Biserica ortodoxa rusa si Sovietele

Corelatia dintre Ortodoxie si regimul sovietic este o chestiune extrem de complicata. Pe de o parte, exista un punct de vedere ca orice s-ar fi intamplat perioada sovietica a mostenit de la Rusia pre-revolutionara linia geopolitica ce coincide intocmai, in aspectele cele mai importante, cu geopolitica Bisericii Ruse. Acest lucru poate fi numit conventional "serghianism", dupa numele Patriarhului Moscovei Serghii, care a formulat cunoscuta teza: "Succesele voastre sunt succesele noastre", (adresata regimului anticrestin al lui I.Stalin), devenita, mai apoi, punctul de plecare al disputelor din interiorul bisericii care n-au incetat nici in zilele noastre. Aceasta formula "serghianica" nu este nici pe departe paradoxala si monstruoasa asa cum doresc s-o prezinte conservatorii ortodocsi.

Problema consta in aceea ca Revolutia bolsevica a adus asemenea schimbari in viata bisericeasca din Rusia care uimesc prin simbolismul lor. A fost restabilit simultan Patriarhatul, capitala a fost mutata la Moscova (intoarcerea simbolica la ideea "Moscova - a Treia Roma"), gasirea miraculoasa a icoanei "Derjavnaia" in resedinta Kolomensc a tarilor rusi din Moscova, a insemnat intoarcerea la functia mistica, soteriologica si escatologica a puterii tarilor, restabilita in dimensiunea ei supranaturala dupa perioada Sankt-Petersburgheza de doua sute de ani. Totodata, bolsevicii au mostenit intreaga geopolitica ruseasca, au consolidat statul si i-au largit hotarele. Paralel avea loc si innoirea spirituala a Bisericii care si-a restabilit, prin suferinta si prigoana, uitata ardenta a sentimentului religios, practica spovedaniei, martirajul pentru Hristos.

Al doilea punct de vedere, considera Rusia Sovietica o antiteza totala a Rusiei Ortodoxe, iar "serghianismul" il considera un conformism cu antihristul, o apostazie. O asemenea abordare exclude posibilitatea de a concepe perioada sovietica drept o continuare a geopoliticii Ortodoxiei. Purtatoarea acestei ideologii in forma ei cea mai perfecta este Biserica Ortodoxa Rusa din strainatate si Biserica Ortodoxa Adevarata, sectanta, ale caror pozitii deriva din identificarea escatologica a bolsevismului cu venirea antihristului. Este curios ca un asemenea mod de abordare lipseste Ortodoxia de dimensiunea politica si coincide, din punct de vedere tipologic, cu pozitia "fanariotilor" care neaga necesitatea corelatiei dintre Biserica Ortodoxa si politica, ceea ce constituie baza doctrinei ortodoxe.

O asemenea abordare se asociaza concomitent cu simpatiile fata de miscarea "alba" care s-a bazat, din punct de vedere geopolitic pe sustinerea Antantei, a tarilor Europei Occidentale, si indeosebi, a celor anglo-saxone. Nu este intamplator faptul ca centrul Bisericii Ortodoxe Ruse in strainatate se afla in SUA. Un asemenea antisovietism "ortodox" si "antiserghianism" coincid din punct de vedere geopolitic cu linia atlantica, traditionala pentru Occident, indreptata impotriva Rusiei (sovietice, tariste, patriarhale, moderne, democrate, etc.) indiferent de sistemul ei ideologic.

12. Rezumat

Dupa caderea Imperiului Bizantin, geopolitica Ortodoxiei a fost lipsita de functia ei teologica si escatologica pe care a avut-o in epoca "imparatiei de o mie de ani", din secolul al V-lea pana in secolul al XV-lea. Cei doua sute de ani ai "Moscovei - a Treia Roma" se alipesc acestei perioade "Sfinte" care se identifica pentru constiinta ortodoxa cu perioada Traditiei de reala valoare. Dupa dezbinare si reformele lui Petru I incepe o perioada mult mai ambigua pe parcursul careia Rusia urmeaza totusi, in liniile cele mai generale, linia geopolitica de alta data, pierzand in acelasi timp rigurozitatea doctrinala. Intreaga perioada post-bizantina, caracterizata de un dualism in limitele Ortodoxiei, unde Ortodoxia Rusa, legata in mod direct de geopolitica Statului Rus, se opune liniei greco-fanariote a Patriarhului din Constantinopol, care intruchipeaza tipul Ortodoxiei separat cu strictete de realizarea politica si care indeplineste functii instrumentale in structura generala a sistemului otoman.

Insasi Rusia imprumuta traditia bizantina de confruntare cu "mitra latina si turbanul turcesc" si este nevoita sa apere de una singura, la nivel geopolitic si de stat, interesele Ortodoxiei. Aceasta linie obliga Rusia sa participe la politica balcanica, unde se confrunta cu o serie intreaga de tendinte geopolitice ostile inclusiv influenta "fanariota" antiruseasca.

Si, in fine, geopolitica din perioada sovietica, oricat ar parea de paradoxal, continua strategia planetara a statalitatii Ruse largind sferele de influenta ale Rusiei pe seama tarilor si popoarelor care sunt ostile, in mod traditional, Ortodoxiei. Bineinteles ca aici nu poate fi vorba despre o mostenire dogmatica a Sovietelor cu privire la Biserica Ortodoxa Rusa, dar nu trebuie sa uitam ca evidenta dogmatica este pierduta iremediabil inca din timpul lui Petru, e zdruncinata, insa, in perioada schismei.

Daca e sa privim din punctul de vedere al "serghianismului", atunci succesele geopolitice ale supraputerii sovietice, care a cucerit o jumatate de glob si care este dusmanoasa in mod traditional, crestinilor ortodocsi rusi si statului nostru, pot fi considerate ca succese ale Bisericii Ruse si geopoliticii Ortodoxe. Aceasta ultima teza este, fara indoiala, foarte controversata, dar, la drept vorbind, este la fel de controversata si identificarea Rusiei romanovilor din perioada de dupa Petru I cu adevaratul stat ortodox. Desi atat in primul caz si in al doilea caz este evidenta continuitatea geopolitica.

Astazi, cand nu exista nici Rusia tarista, nici Rusia sovietica, dar exista o tara muribunda si mutilata, sfasiata si vanduta Occidentului, dusmanului nostru dintotdeauna, noi suntem capabili sa intelegem impartial si obiectiv intreaga istorie geopolitica a Ortodoxiei si sa evidentiem constantele ei care ar trebui scrise pe tablele legii ale noii puteri de stat care doreste sa se numeasca "rusa".