Perioada clasica a geopoliticii - trasaturi generale

- Scoala geopolitica germana (Friedrich Ratzel, Rudolph Kjellen, Karl Haushofer).

1.2- Scoala geopolitica franceza (Paul Vidal de la Blache, Albert Demangeon, Jacques Ancel).

1.3- Scoala geopolitica anglo-saxona (Alfred Thayer Mahan, Halford John Mackinder, Nicholas John Spykman).

- Scoala geopolitica rusa (G.V. Plehanov, Piotr Alexéievich Kropotkin, N.N. Baransky).

Scoala geopolitica romaneasca (Simion MehedinŃi, Ion Conea, Anton GolopenŃia).

1. Perioada clasica

Intr-o prima perioada, care debuteaza la sfarsitul secolului XIX si dureaza pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, incep sa se configureze primele conceptii apartinand domeniului ce avea sa poarte numele de geopolitica. Primele scoli geopolitice, se formeaza mai mult sau mai putin  independent unele de altele in Germania, Franta, Anglia, SUA, Rusia si Romania. Trebuie precizat faptul ca, in aceasta prima perioada, au aparut studii geopolitice sau cu caracter geopolitic in numeroase alte tari, fara a se face remarcata insa o continuitate si o consistenta stiintifica a acestora (Japonia, Italia, Brazilia etc.). In aparitia primelor conceptii geopolitice se pot deosebi doua curente principale. Pe de-o parte, avem de-a face cu preocuparile geografilor, a caror stiinta in "expansiune" cauta sa explice prin mijloace proprii, urmand calea determinismului geografic, puternicele transformari pe care le inregistreaza umanitatea; pe de alta parte, cu filonul geostrategic, in care

militarii cauta sa identifice, plecand de la interesul afirmarii statutului de putere al unei tari pe scena relatiilor internationale, un instrument viabil de punere in practica a acestui obiectiv. Daca gandirea geopolitica a geografilor "perioadei clasice" isi identifica bazele in conceptia geodeterminista, filonul geostrategic se

regaseste in unul dintre domeniile stiintei militare, strategia militara, proiectata intr-un cadru global. Implicarea militarilor in problematica relatiilor internationale si completarea geografiei cu elemente de ordin strategic si tactic, alaturi de elaborarea unui cadru teoretic coerent al geostrategiei, ofera o noua baza in

formarea geopoliticii. Daca aportul geografiei isi inscrie participarea, cu precadere, in planul teoretico-stiintific (scoala germana - unde anumite contributii au avut un puternic caracter ideologic, scoala franceza si scoala romaneasca), cel geostrategic, mai "pragmatic", se manifesta, indeosebi, in explicarea ambitiilor de putere ale imperialismelor anglo-american si sovietic (scoala anglo-saxona si cea rusa, la care se pot adauga contributiile geopoliticienilor japonezi). O alta perspectiva asupra procesului de cristalizare a problematicii

geopolitice, vizand un filon unic, de aceasta data, ne este oferita de Vasile Cucu in introducerea la volumul Geopolitica, in care sustine formarea noii discipline, pe taramul "stiintelor despre stat", unde preocuparile diverselor domenii stiintifice se intalnesc in explicarea problematicii social-politice, economice, culturale a statului, privit ca obiectiv esential al cercetarii geopolitice19. La sfarsitul secolului XIX gandirea geografica, ca si multe alte domenii stiintifice, se afla sub puternica influenta a darwinismului social. In cadrul acestui curent, geografia explica formarea si dezvoltarea societatii sub directa conditionare a mediului geografic. Aceasta conceptie stiintifica poarta denumirea de determinism geografic. Conceptia determinista a fost formulata pentru prima data in secolul al XVI-lea de catre Jean Bodin (1530-1596), in lucrarea Metoda de invatare usoara a istoriei, in care sustinea ca mediul geografic exercita o "dictatura" de la care omenirea nu se poate sustrage, natura impunand fiziologia, starea de spirit si organizarea sociala a diferitelor populatii, determinand institutiile cele mai convenabile.

Ulterior, tot in Franta, ideea este reluata in secolul XVIII, de Charles Montesquieu (1689-1755), care in lucrarea Spiritul legilor (1748) identifica o relatie directa intre factorii geografici si manifestarile politice, si

Anne Robert Jacques Turgot (1727-1781), care prezinta, in cea de-a treia parte a schitei de lucrare Geografia politica (lucrare ce nu a mai fost incheiata, alte preocupari indepartandu-l pe Turgot de acest proiect),

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

principiile de guvernare ale societatii, principii inspirate din studiul factorilor geografici. In Anglia, Henry Buckle si in SUA, Ellen C. Semple, Ellsworth Huntington etc. isi inscriu cercetarile in acelasi sens al conceptiei determinarii vietii sociale de catre conditiile naturale. In lumea anglosaxona, termenul de determinism este inlocuit cu cel de ambientalism. In Germania, determinismul geografic este preluat si aprofundat in secolul XIX, de catre Karl Ritter si Friedrich Ratzel, care au oferit noi valente acestei conceptii. In lucrarea sa Geografie generala comparata, geograful-istoric Karl Ritter (1779-1859), contemporanul lui Alexander von Humboldt, analizand influenta naturii asupra omului si a omului asupra naturii, ajunge la concluzia ca natura fiecarui stat determina istoria poporului respectiv. Prin contributia lui Friedrich Ratzel, dezvoltarea geografiei prin intermediul determinismului geografic, capata o noua orientare, acesta devenind nu numai intemeietorul geografiei germane moderne, dar si precursorul unei noi discipline careia Rudolf Kjellen i-a dat numele de geopolitica

Nivelul actual de dezvoltare a stiintelor ne permite o intelegere clara a raporturilor care se stabilesc intre mediul geografic si societate si a limitelor conceptiei deterministe. Influenta mediului geografic trebuie privita diferit, de la o etapa istorica la alta, fiind in stransa legatura cu dezvoltarea societatii. Daca intr-o prima etapa dependenta omului de natura era determinanta, o data cu evolutia sa acesta a subordonat natura.

Desprinzandu-se de aceasta influenta directa, omul si-a creat medii de viata artificiale. Aceasta "subordonare" a naturii si inlocuirea ei cu medii artificiale au creat "mediul geografic" de azi, care reprezinta suportul si esenta existentei umane.

1.1. Scoala geopolitica germana

Un rol determinant in conturarea primelor conceptii geopolitice si in consacrarea noii discipline ii revine scolii geopolitice germane. Aceasta perceptie este determinata de numeroasele preocupari in acest domeniu ale oamenilor de stiinta germani. Fondul intelectual care a generat aceste demersuri trebuie raportat la etapa istorica parcursa de societatea si statul german din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Traseul dificil si indelungat al procesului de formare a Germaniei moderne a generat, deseori, reactii de frustrare a elitelor intelectuale si politice germane, care, la mijlocul secolului al XIX-lea, erau obsedate, in primul rand, de ideea unui teritoriu german ce trebuia sa apartina germanilor, acesta fiind timp indelungat scena unor razboaie in care interesele marilor puteri nu au coincis cu cele ale germanilor. Iar in al doilea rand, de nationalismul german, care se dezvolta sub influenta scrierilor lui Johann Gottfried Herder, ca o contrareactie la imperialismul cultural francez. Astfel, noua viziune herderiana inlocuieste ideea conform careia individul reprezinta realitatea fundamentala, conceptie specifica ganditorilor francezi si englezi, cu poporul, caruia i se acorda valoarea suprema. Aceasta conceptie va ramane predominanta in gandirea elitelor germane si dupa 1871, anul unificarii germane, fiind amplificata o data cu anul 1892, cand noul Kaiser, Wilhelm al II-lea, a proclamat politica mondiala a celui de-al II-lea Reich. Pornind de la aceasta viziune etnocentric-spatiala, se vor dezvolta primele idei geopolitice germane, avand ca baza empirica de formare stiinta geografica.

In cadrul scolii germane, geograful Friedrich Ratzel (1844-1904), creatorul "antropogeografiei", acorda o importanta deosebita raporturilor dintre grupurile umane si mediul inconjurator, completand conceptia

determinista cu idei organiciste.

Inspirate din naturalismul si scientismul epocii sale, doua lucrari majore cuprind esentialul gandirii lui Ratzel: Antropogeographie (1882 si 1891, primul si, respectiv, al doilea volum), subintitulata Principii de aplicare a geografiei asupra istoriei, in care prin analiza evolutiei populatiei Terrei pune bazele geografiei umane, si Politische Geographie Geografia politica, 1897), care, prin analiza statelor, a relatiilor dintre ele si a razboaielor, fundamenteaza geografia politica, creand in acelasi timp baza de cercetare a unei alte discipline - geopolitica. Primul sau demers, marturisit, era acela al recuperarii si plasarii mediului geografic in miezul stiintelor despre om, pentru a nu se ignora sau pierde dimensiunea evolutiei acestuia ca parte a naturii. Ratzel a aratat ca, de-a lungul istoriei, oamenii s-au aflat intr-o permanenta competitie pentru spatiu: mai intai in scopul asigurarii subzistentei; in etapa urmatoare, pentru a obtine un spatiu in care sa isi poata consuma energia. In decursul acestui proces, considera Ratzel, cultura, ca realitate supraorganica, a fost factorul care a mediat raporturile dintre elementele fizico-geografice ambientale si indivizii umani. Intr-o prima etapa a organizarii lor sociale, oamenii au reusit sa transforme mediul pe care il locuiau intr-un spatiu mai favorabil existentei umane.

Ulterior, pe masura evolutiei si dezvoltarii statelor, a devenit evident faptul ca diferitele culturi umane sunt inegal inzestrate si sunt capabile, in masuri diferite, sa fructifice darurile naturii. Ratzel si-a scris opera sub efectul unei "contaminari" stiintifice, societatea fiind analizata prin intermediul unor viziuni biologizante, organice, utilizand notiuni ca: evolutie, selectie naturala, supravietuirea celor mai capabili. Interpretarea organicista se mentine si in lucrarea Geografie politica, ideea de baza in constructia ei teoretica fiind asemanarea dintre state si organismele vii, statul fiind subordonat "acelorasi influente ca tot ceea ce vietuieste". Ratzel subliniaza ca dezvoltarea istorica a statelor trebu ie asezata intr-un raport comparativ cu inflorirea politica a popoarelor, acest din urma fenomen depinzand de dimensiunea si profunzimea raporturilor dezvoltate de popoarele in cauza, cu solul locuit de ele. Prin urmare, concluziona Ratzel, statele trebuie considerate organisme, care, asemenea celor animale si umane, sunt mai puternice sau mai slabe. Organismele statale isi datorau existenta grupului uman, popoarelor, si nu indivizilor care le compuneau.

Cu cat un popor era mai mobil, aceasta trasatura nefiind caracteristica societatilor primitive, cu atat dobandea mai multa forta politica. Din aceasta perspectiva, cunoasterea si comensurarea marimii spatiilor erau direct subordonate suprafetei in care circulau ideile si proiectele politice ale popoarelor, existand diverse conceptii despre spatii, unora dintre ele fiindu-le caracteristice tendintele de extindere. Razboaiele reprezentau, astfel, transpunerea geografica a nevoii de miscare si expansiune politica a popoarelor. Tot aici, Ratzel a identificat originea si sursele constituirii fortei politice a popoarelor in evolutia comunitatilor istorice ale indivizilor uniti prin legaturi spirituale. In aceasta perspectiva, antropogeografia a fost metoda construita de Ratzel, care putea evalua, prin criterii si mijloace comparative, performantele atinse de varii comunitati umane. Preluand viziunea dezvoltata de Kant asupra spatiului, Ratzel a subliniat rolul primordial jucat in decursul istoriei de ceea ce filosoful german a numit Mittelpunkt, sambure de civilizatie. Acest concept va deveni, de altfel, criteriul esential de analizare si interpretare a statului in procesul de constituire organicista a acestuia. In cadrul analizei sale, "statul devine un organism care include in el si o anumita parte a suprafetei globului pamantesc, asa incat particularitatile statului depind atat de particularitatile poporului, cat si de cele ale pamantului"21. Dintre aceste particularitati cele mai importante sunt intinderea-spatiul (das Raum), asezarea-pozitia (die Lage) si limitelegranitele (die Grenzen). Acestor trei caracteristici Ratzel le adauga ideea centrului statal, Mittelpunkt, "un fel de embrion din care se nasc, prin evolutie spatiala, statele"22. Aceste patru caracteristici spatiale, privite prin prisma interesului geopoliticii, reprezinta principala contributie a lui Ratzel la nasterea viitoarei discipline.