Geopolitica - instrument al politicii nationale - legea fundamentala a geopoliticii

1. Dualismul planetar - legea fundamentala a geopoliticii

Facand bilantul expunerii sumare a ideilor fondatorilor stiintei geopolitice se pot trage cateva concluzii. In pofida diversitatii punctelor de vedere, noi avem de-a face cu o singura imagine a lumii, care poate fi numita geopolitica. Aceasta imagine a lumii incearca sa introduca in analiza proceselor istorice, a relatiilor internationale si interstatale, cateva moduri de abordare disciplinara laolalta - geografic, politic, ideologic, etnografic, economic etc. In aceasta consta caracteristica de baza a tuturor doctrinelor geopolitice - tendinta spre o sinteza interdisciplinara.

Formula metodologica cea mai generala si impartasita de toti geopoliticienii este confirmarea dualismului istoric fundamental dintre Uscat, telurocratie, "nomosul" Pamantului, Eurasia, heartland "pamantul median", civilizatia ideocratica "axa geografica a istoriei" pe de o parte, si Marea, "talasocratia", Sea Power, "nomosul" Marii, Atlantic, lumea anglosaxona, civilizatia comerciala, "centura interna sau insulara", pe de alta parte. Faptul acesta poate fi examinat ca lege principala a geopoliticii. In afara postularii acestui dualism toate celelalte concluzii isi pierd sensul. Cu toate divergentele ce exista in unele aspecte particulare nici unul dintre fondatorii stiintei geopolitice n-a pus la indoiala realitatea acestei opozitii.

2. Geopoliticianul nu poate fi neangajat

O alta particularitate a conceptiilor fondatorilor geopoliticii este angajarea lor politica constanta. Nu exista, practic, vreun geopolitician care ar fi fost indepartat din viata politica a statului sau. De aici rezulta atitudinea partinitoare a tuturor, fara exceptie. Incepand cercetarile stiintifice, geopoliticianul trebuie sa-si precizeze, in mod obligatoriu, locul sau pe harta polilor geopolitici; de aceasta va depinde punctul de vedere in analiza tuturor proceselor mondiale. In intreaga istorie a geopoliticii nu intalnim nici un autor care sa fi fost indiferent de soarta statului sau si a poporului sau, care nu ar fi impartasit orientarea etica si istorica fundamentala. Acest fapt este deosebit de evident la extremitati - autorii anglosaxoni, urmeaza ireprosabil si univoc logica si sistemul de valori Sea Power, ale talasocratiei, formulandu-si teoriile de pe pozitia adeptilor indiscutabili ai atlantismului; eurasiaticii rusi sunt la fel de consecventi in devotamentul lor fata de idealurile heartland-ului - ei nu pun la indoiala nici chiar superioritatea etica si istorica absoluta a ideocratiei si a Rusiei-Eurasiei.

Mai complicat stau lucrurile cu francezii, care dispun de alegerea teoretica a autoidentificarii - fie talasocratia, fie telurocratia. In primul caz urmeaza solidaritatea cu lumea anglosaxona, cu Sea Power, in cel de-al doilea - germanofilismul. Amandoua variantele presupun simpatii nationale indiscutabile. Ambele tendinte exista, din punct de vedere teoretic, printre geopoliticienii francezi, insa grupul "atlantistilor", discipolii lui Vidal de la Brache, care ramane figura centrala in acest domeniu, au elaborat o conceptie geopolitica mult mai perfecta. Antipozii geopolitici Laval si De Gaulle raman cu mult in urma lui Vidal de la Blache din punct de vedere teoretic.

Germania se afla si ea intr-o situatie ambigua. Daca gandirea ei geopolitica este in intregime de orientare preponderent continentala si "eurasiatica", aceasta orientare se limiteaza la o relatie complicata cu lumea slava, cu Asia, si in special cu Rusia. Aceasta limitare este atat de fundamentala, iar incercarile Germaniei de a echivala in mod voluntar pozitia sa mediana europeana cu cea mediana eurasiatica, ignorand in felul acesta importanta istorica a Rusiei-Eurasiei, sunt atat de perseverente, incat in amandoua razboaiele Germania a fost nevoita sa lupte nu numai impotriva puterilor talasocrate dar si impotriva aliatului sau eurasiatic logic - Rusia (URSS). Se poate spune ca pentru geopolitica germana este caracteristic un continentalism "neeurasiatic". O asemenea orientare rezuma intr-o formula geopolitica intreaga istorie germana si determina insasi structura constiintei nationale germane.

Pentru un geopolitician, necesitatea de a determina initial pozitia personala pe harta geopolitica a lumii si in zonele ei (schema lui Mackinder este in acest sens o ilustrare destul de clara) a influentat asupra faptului ca aceasta stiinta a fost dezvoltata, aproape in exclusivitate, de reprezentantii marilor puteri care au ambitia sa devina o "putere mondiala" (Weltmacht), "supraputere", sa atinga dominatia planetara.

Americanii Mahan si Spykman, englezul Mackinder, reprezinta "semiluna insulara". Ei sunt "Spicherii" atlantismului, ai talasocratiei.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

Vidal de la Blache (si scoala sa) reprezinta Franta atlantica. Laval si De Gaulle inclina spre continentalism, "europeism", antiatlantism. De aici si germanofilismul lor reciproc care ii apropie din punct de vedere geopolitic cu toate ca apartin unor lagare ce se dusmanesc. Laval a fost seful guvernului colaborationist de la Vichy, iar De Gaulle - conducatorul armatei franceze antifasciste.

Nemtii Ratzel, Hauschofer, Schmitt, identifica Germania cu axa Uscatului, telurocratiei, si se straduiesc sa faca din Germania un "Mare Spatiu" care trebuie sa se opuna talasocratiei anglosaxone. Lor li se alatura suedezul Rudolf Kjellen, care gandeste mai curand ca un reprezentant al Europei Centrale, al spatiului german european, si nu ca un "nationalist-limitat" suedez. Continentalistii cei mai radicali - Ernst Nikisch, Friedrich Junger, Artur Müler van den Bruk etc. ajung si mai departe, ei cred ca viitorul Germaniei consta doar intr-o integrare strategica cu Rusia eurasiatica.

In sfarsit, eurasiaticii rusi (Savitchi, Trubetkoi etc.) exprima versiunea cea mai inchegata a continentalismului, exprimand cea mai radicala pozitie a "nomosului" Uscatului a telurocratiei.

Lipsa unor nume cat de cat remarcabile printre geopoliticienii altor tari (desi geopoliticieni au existat si in Italia, Spania, Belgia, Romania, Olanda etc.) se explica prin faptul ca dualismul geopolitic fundamental se refera doar indirect la tarile de importanta secundara ca dimensiune, influenta lor asupra opozitiei globale fiind neinsemnata, prin urmare insasi esenta geopoliticii, spiritul ei, actualitatea ei, dimensiunea "purtatoare de destin" nu sunt deloc actuale pentru ei.

3. Soarta savantilor - soarta statelor

Cetatenia savantilor-geopoliticieni se reflecta la modul cel mai direct asupra conceptiilor lor. Geopoliticienii sunt in esenta acei oameni care sunt capabili sa constate cu cea mai mare perspicacitate si seriozitate tendintele istorice de dezvoltare globala in sfera spatiala, sa inteleaga locul statului lor si al poporului lor in acest context si sa formuleze un proiect fundamentat si mult mai eficient al viitorului. De aceea ei influenteaza atat de des, direct sau indirect, istoria mondiala pe care o infaptuiesc totusi cu totul alte forte, grupe, partide, lideri, actionand cu totul sub alte lozinci, actuale pentru moment.

Este interesanta inca o legitate. Gradul de influenta directa a geopoliticienilor asupra puterii, legatura inversa dintre cercetarile stiintifice si orientarea politica in relatiile internationale ale tarilor corespunzatoare, difera considerabil.

Mahan, Spykman si Mackinder au ocupat posturi inalte in statele lor, activitatea lor politica a avut cele mai directe rezultate, influenta lor nemijlocita asupra politicii anglosaxone este evidenta si considerabila. In pofida unor neintelegeri cu lumea stiintifica din tarile lor si o oarecare musamalizare (tactica) a importantei ideilor lor pentru intreaga "civilizatie maritima", ei s-au bucurat de respect in timpul vietii, au fost sustinuti prin toate mijloacele, soarta si cariera lor au fost fericite.

Altfel stau lucrurile cu geopoliticienii continentali. Vidal de la Blache era considerat doar un geograf care se straduia sa extinda sfera cercetarilor sale la dimensiuni politice. Atitudinea guvernului fata de el este respectuoasa, dar indiferenta, desi multe din principiile sale practice (in special cele expuse in "Franta de Est") au fost luate in atentie. El nu se bucura de un astfel de prestigiu ca anglo-americanii, insa mostenirea lui teoretica este luata in considerare.

La nemti - in special la Haushofer si Schmitt - situatia este cu mult mai serioasa. Si in republica de la Weimar, si in timpul lui Hitler, atitudinea fata de ei se schimba alternativ, trecand de la o anumita atentie a puterii la represiuni nemijlocite. Comparativ cu geopoliticienii "talasocrati" soarta lor este tragica, carierele lor sunt in zigzag, in anumite momente ei devin jertfele chiar a acelor regimuri ale caror scopuri nationale coincid, in linii generale, cu scopurile lor personale. Aici nu mai poate fi vorba de onoruri si respect, ci de o atentie isterica succedata de persecutii.

La eurasiatici imaginea este mult mai tragica. Aici nu exista nici o preocupare nemijlocita, nici o specificare in izvoarele oficiale, aici exista doar lagare, exiluri, arestari, persecutii si o ignorare totala. Cu toate ca pana la un anumit moment al istoriei se creeaza impresia ca hotararile principale la nivel international sunt luate de discipolii lui Piotr Savitchi, care compara fiecare pas cu publicatiile eurasiaticilor, vine momentul de rascruce - anul 1989 - cand devine clar ca nimeni din conducerea sovietica nu este capabil sa explice coerent logica politicii externe traditionale, iar in consecinta se produce o disolutie fulgeratoare a giganticului organism eurasiatic, creat cu atatea eforturi de trei generatii care au suportat razboaie, privatiuni, suferinte, greutati supraumane.

Rolul personalitatii geopoliticienilor, in sensul influentei lor asupra puterii, se reduce considerabil pe axa Occident-Orient. Amenintarile permanente la adresa lui Schmitt din partea SS-ovistilor si persecutarea lui Haushofer (fiul acestuia a fost impuscat), dar intr-o masura si mai mare - lagarele lui Savitchi si Karsavin, contrasteaza cu respectul fata de Mahan si Spykman. Uimeste faptul ca, in ultima instanta, tocmai acele tari care, inainte de toate, au ascultat de geopoliticienii lor si i-au pretuit, au obtinut rezultate uimitoare si au inceput sa examineze chestiunea obtinerii definitive a dominatiei mondiale individuale.

Germania a platit pentru neatentia fata de tezele lui Haushofer despre "blocul continental" cu o jumatate de secol de absenta in istorie, a suferit o infrangere ingrozitoare si a cazut intr-o inexistenta politica. URSS, neacordand atentie operelor celor mai responsabili, mai profunzi si mai clarvazatori patrioti, a ajuns, fara lupte si fara sa opuna rezistenta, aproape in aceeasi situatie cu Germania postbelica - influenta mondiala a ajuns la zero, spatiile s-au redus considerabil, economia si sfera sociala s-au transformat in ruine.