Eurasiatismul - eurasia - sinteza geopolitica

1.Pasionarismul eurasiatic - Lev Gumiliov

Discipolul cel mai stralucit al eurasiatului Savitchi a fost cunoscutul savant rus istoricul Lev Nicolaevici Gumiliov. In lucrarile sale el n-a atins temele geopolitice insa teoria lui despre etnogeneza si ciclurile etnice continua in mod evident linia abordarii "organiciste" si partial a "determinismului geografic", care constituiesc deja esenta geopoliticii lui Ratzel, Kjellen, Haushofer etc.

Sunt deosebit de importante cercetarile lui Gumiliov cu privire la perioadele stravechi ale hartii etnice a Eurasiei, a stepei, a popoarelor nomade si a civilizatiilor lor. Din lucrarile lui se contureaza o noua viziune a istoriei politice in care Orientul eurasiatic apare nu pur si simplu ca niste pamanturi salbatice la periferia civilizatiei (pusa pe aceeasi treapta cu civilizatia occidentala), dar ca un centru independent si dinamic al etnogenezei, culturii, istoriei politice, al dezvoltarii statale si tehnice. Occidentul si istoria lui sunt relativizate, cultura eurasiatica si constelatia etnosurilor eurasiatice apar ca o lume multidimensionala si absolut necercetata - cu scara sa de valori, cu problemele sale religioase, cu legitatile sale istorice etc.

Gumiliov dezvolta si duce pana la limita logica ideea general eurasiatica despre faptul ca, din punct de vedere etnic, velicorusii, rusii, reprezinta nu pur si simplu o ramura a slavilor de rasarit ci un etnos deosebit, care s-a format pe baza contopirii slavo-turanice. De aici rezulta indirect justetea controlului rusesc asupra acelor pamanturi eurasiatice, care sunt populate de etnosuri turanice. Civilizatia velicorusa s-a format pe baza etnogenezei slavo-turanice, care s-a realizat pe plan geografic ca o alianta istorica a Padurii si Stepei. Tocmai imbinarea geopolitica a Padurii si Stepei alcatuiesc esenta Rusiei, determinand caracterul culturii ei, al civilizatiei, ideologiei, destinului politic.

Dupa Spengler si Toynbee, Gumiliov distinge ciclurile de civilizatii si culturi, la fel si etnosurile corespunzatoare. Din punctul lui de vedere organizarile etno-culturale - natiunile, statele, comunitatile religioase, sunt asemenea organismelor vii. Ele parcurg perioade de nastere, tinerete, maturitate si batranete, iar apoi dispar sau se transforma in asa numitele "relicte". Aici se simte iarasi influenta "filosofiei organiciste", comuna pentru toate scolile geopolitice continentaliste.

Sunt interesante in cel mai inalt grad teoriile lui cu privire la cauzele etnogenezei, adica a nasterii poporului si statului. Pentru descrierea acestui proces el introduce termenul de "pasionarism" sau de "impuls pasionar". Aceasta este explozia sincrona inexplicabila a energiei biologice si spirituale, care pune in miscare pe neasteptate existenta istorica indolenta a popoarelor si culturilor "vechi", cuprinzand intr-un avant dinamic al expansiunii spatiale, spirituale si tehnice diferite grupuri etnice si religioase formate, ceea ce duce la cucerirea si contopirea in forme noi, active si viabile, etnosurile eterogene ramase. Pasionarismul deplin si ridicat si procesul dinamic al etnogenezei duc, intr-un caz obisnuit, la aparitia unui superetnos deosebit, care corespunde nu atat formei national-statale de organizare politica cat imperiului.

Pasionarismul scade treptat. In schimbul "paseismului" (pentru Gumiliov aceasta este o categorie pozitiva pe care el o echivaleaza cu "eroismul", cu tendinta etica spre creatia dezinteresata in numele devotamentului fata de traditia nationala) vine "actualismul", adica preocuparea doar pentru momentul actual, rupt de traditie si fara a se ingriji de soarta generatiilor viitoare. In aceasta faza are loc "fractura pasionara" si etnogeneza intra in etapa negativa - conservarea si inceputul destramarii. Apoi urmeaza faza "futurista" in care domina tipul "visatorilor", "fantezistilor", "escapistilor religiosi", care isi pierd credinta in realitatea inconjuratoare si nazuiesc sa plece "dincolo". Gumiliov considera ca aceasta este un semn al caderii definitive. Etnosul se degradeaza, supraetnosurile se destrama in componente, imperiile se prabusesc.

Aceasta situatie dureaza pana la un nou "impuls pasionar", cand apare un etnos nou, proaspat, si provoaca o noua etnogeneza in care se retopesc ramasitele constructiilor vechi. Totusi unele etnosuri se pastreaza in stare de "relicte" (Gumiliov le numeste "himere"), iar altele dispar in dinamica unui nou proces etnogenetic.

Este deosebit de importanta afirmatia lui Gumiliov cu privire la faptul ca velicorusii sunt un etnos relativ "nou" si "tanar", care a unit in jurul sau "supraetnosul" Rusiei - Eurasiei sau al Imperiului eurasiatic.

Din eurasiatismul lui Gumiliov se impun urmatoarele concluzii geopolitice (pe care el nu le-a facut din motive politice intelese, preferand sa ramana in limitele stricte ale stiintei istorice).

1) Eurasia reprezinta un "loc de dezvoltare" de reala valoare, un sol fertil si extrem de bogat al etnogenezei si culturogenezei

Prin urmare, trebuie sa invatam sa cercetam istoria mondiala nu prin optica unipolara - "Occidentul si toti ceilalti" (asa cum e specific istoriografiei atlantice), ci prin una pluripolara, totodata Eurasia de nord si de rasarit prezinta un interes deosebit, fiindca ele sunt izvorul alternativ Occidentului al unor procese civilizationale planetare extrem de importante. In lucrarile sale Gumiliov prezinta imaginea desfasurata a tezei lui Mackinder despre "axa geografica a istoriei" si inzestreaza aceasta axa cu un continut istoric si etnic concret.

2) Sinteza geopolitica a Padurii si Stepei, care sta la baza statalitatii velicoruse, este realitatea cheie pentru controlul cultural-strategic asupra Asiei si a Europei de Rasarit.

Totodata acest control ar fi contribuit la echilibrul armonios al Orientului si Occidentului, in timp ce limitarea culturala a civilizatiei occidentale (Padurea) in tendinta ei de dominare, insotita de neintuirea totala a culturii Orientului (a Stepei), duce doar la conflicte si perturbari.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

3) Civilizatia Occidentala, fiind un conglomerat de etnosuri "himerice", se afla in ultima etapa descrescanda a etnogenezei

Prin urmare, centrul de greutate se va muta obligatoriu la popoarele mult mai tinere.

4) La fel e posibil ca intr-un viitor apropiat sa se produca un oarecare "impuls pasionar" neprevazut, nepronosticat care va schimba brusc harta politica si culturala a planetei, fiindca dominarea etnosurilor "relicte" nu poate sa fie de lunga durata.

2.Noii eurasiatici rusi

Gumiliov n-a folosit conceptia sa despre lume la formularea concluziilor geopolitice. Au facut-o discipolii sai in perioada slabirii (apoi a schimbarii) cenzurii ideologice marxiste. Aceasta orientare a primit denumirea de "neoeurasiatism" care are, la randul sau, cateva variante. Nu toate mostenesc ideile lui Gumiliov insa influenta lui, in mare, asupra acestei ideologii geopolitice este colosala.

Neoeurasiatismul are cateva variante. Prima (principala si cea mai dezvoltata) reprezinta o ideologie perfecta si multidimensionala, formulata de unele cercuri politice ale opozitiei nationale care se opun reformelor liberale din perioada 1990-1994. Este vorba despre grupul intelectualilor care s-au unit in jurul ziarului "Ziua" (mai tarziu "Maine") si a revistei "Elementele"

Harta pag.

Acest neoeurasiatism se fondeaza pe ideile lui P.Savitchi, G.Vernadski, ale contelui N. Trubetkoi si ale ideologului national-bolsevismului rus Nicolai Ustrealov. Analiza eurasiaticilor istorici este recunoscuta ca fiind actuala la cel mai inalt grad si aplicabila la situatia actuala. Teza ideocratiei nationale de proportii imperiale continentale se opune concomitent occidentalismului liberal si nationalismullui etnic ingust. Rusia e vazuta ca axa a unui "mare spatiu" geopolitic, misiunea ei etnica identificandu-se univoc cu constructia imperiului.

Aceasta orientare tinde univoc, la nivel social-politic, spre socialismul eurasiatic, considerand ca economia liberala este un indiciu al lagarului atlantic. Perioada sovietica a istoriei ruse este cercetata intr-o perspectiva smenovehovista (vezi N.T. pag.36), ca o forma modernista a tendintei nationale ruse traditionale spre expansiunea planetara si "universalismul eurasiatic antiatlantic". De aici si tendintele "procomuniste" ale acestei versiuni a neoeurasiatismului.

Mostenirea lui Lev Gumiliov se accepta, dar teoria pasionarismului se imbina totodata cu invatatura despre "circulatia elitelor" a sociologului italian Vilfredo Pareto, iar parerile despre religie ale lui Gumiliov sunt corectate pe baza scolii traditionalistilor europeni (Genon, Evola etc.)

Ideile traditionalistilor - "criza lumii contemporane", "degradarea Occidentului", "desacralizarea civilizatiei" etc. - sunt un element constitutiv important al neoeurasiatismului, completand si dezvoltand acele momente care au fost prezentate de catre autorii rusi doar intuitiv si fragmentar.

Pe langa toate acestea, sunt cercetate detaliat proiectele continentaliste europene (Haushofer, Schmitt, Nikisch, "noua dreapta" etc.) pe seama carora orizonturile doctrinei eurasiatice se raspandesc si in Europa conceputa ca o putere continentala potentiala. Acest motiv este absolut strain istoricilor eurasiatici-emigranti, care au scris principalele opere in situatia cand SUA inca nu aveau o importanta geopolitica independenta, si teza despre deosebirea Europei si Occidentului inca nu avea dezvoltarea cuvenita. NeoEurasiatismul, ascultand de continentalistii europeni, recunoaste importanta strategica a Europei pentru desavarsirea geopolitica si valoarea deplina a "Marelui spatiu" eurasiatic, dat fiind faptul ca tocmai factorul impartirii instabile a hartii geopolitice a Europei a dus la infrangerea URSS in "razboiul rece".

O alta particularitate a neoeurasiatismului este alegerea tarilor islamice (in special a Iranului continental) in calitate de aliat strategic principal. Ideea aliantei continentale ruso-islamice sta la baza strategiei antiatlantice pe tarmul sud-vestic al continentului eurasiatic. La nivel doctrinar, aceasta alianta se fundamenteaza pe caracterul traditional al civilizatiilor rusa si islamica, ceea ce le uneste in opozitie fata de Occidentul laico-pragmatic antitraditional.

In acest sens al neoeurasiatismului, tabloul tuturor proiectelor geopolitice cu privire la situatia actuala ajunge la desavarsire, fiindca din punct de vedere ideologic, strategic, politic, pozitional, proiectul neoeurasiatic reprezinta antipodul mult mai perfect, necontradictoriu, format si istoriceste fundamentat al tuturor tipurilor de proiecte geopolitice occidentale (atat cele atlantice cat si cele mondialiste).

Mondialismul si atlantismul exprima doua variante ale ideologiei politice a Occidentului extrem. Europenismul si continentalismul moderat al geopoliticienilor europeni reprezinta o realitate intermediara. Si in sfarsit, neoeurasiatismul ziarului "Ziua" si in special al revistei "Elementele" exprima un punct de vedere antioccidental radical, care face corp comun cu toate celelalte proiecte geopolitice alternative - de la national-bolsevismul european la fundamentalismul islamic (sau "socialismul" islamic) si pana la miscarile de eliberare nationala din toate colturile lumii a Treia.

Alte variante ale neoeurasiatismului sunt mai putin consecvente si reprezinta o adaptare a intregului complex de idei mentionate mai sus la realitatea politica schimbatoare: fie ca este vorba doar despre un "eurasiatism" economic pragmatic, menit sa reconstituie colaborarea economica a fostelor republici ale URSS (proiectul presedintelui Kazahstanului N. Nazarbaev), fie despre fundamentarea tezelor expansioniste (proiectul "de mare stat" al lui V. Jirinovschi), fie despre o chemare pur retorica la o comunitate eurasiatica pentru pastrarea unitatii minoritatilor ruse si nationale (in marea lor majoritate etnici turanici si musulmani) in componenta Federatiei Ruse (proiectul unor activisti din guvernul lui B.Eltin), fie despre un interes pur istoric fata de cercul lui Savitchi, Trubetkoi, Suvcinschi, Karsavin etc. din emigratie). Toate aceste versiuni, sunt insa, artificiale, fragmentare, inconsecvente si nu pot sa pretinda la o ideologie si metodologie geopolitice independente si serioase. De aceea nu are sens sa ne oprim mai detaliat asupra lor.

Sa mentionam doar ca orice apel la eurasiatism si la Eurasia, oricat de limitat ar fi sensul investit in aceste notiuni de acei care le folosesc, direct sau indirect, ei fac trimiterea la acel proiect neoeurasiatic elaborat de cercurile opozitiei si perfectate in lucrarile autorilor de la "Ziua" si "Elementele", fiindca doar in acest context utilizarea cuvantului "eurasiatism" este indreptatita si de continuitatea scolii geopolitice rusesti, si de corelatia cu evantaiul proiectelor geopolitice de proportii planetare existente in afara Rusiei.

3. Spre o noua bipolaritate

Pe langa mostenirea sa intelectuala si principiile generale ale geopoliticii continentale, neoeurasiatismul se afla in fata celor mai noi probleme puse sub forma ultimelor proiecte geopolitice ale Occidentului. Mai mult decat atat, aceasta orientare geopolitica capata importanta in masura in care este capabila nu pur si simplu sa explice din punct de vedere geopolitic logica evenimentelor istorice care se petrec, dar sa elaboreze un proiect futurologic coerent, capabil sa se opuna proiectelor Occidentului.

Victoria Occidentului in "razboiul rece" inseamna, din punct de vedere conceptual, sfarsitul lumii bipolare si inceputul lumii unipolare. Totodata, daca atlantistii puri (Huntington) presupun ca aceasta lume unipolara va fi relativa - Occidentul invingator (The West) va fi nevoit sa aplaneze in permanenta conflictele crescande dintre civilizatii cu "restul lumii" (The Rest) - atunci mondialistii (Fukuyama, Attali) vad dominatia Occidentului asupra intregii planete, fara probleme, ca ceva care s-a intamplat deja. Chiar varianta conflictuala a profesorului Santoro presupune, in cele din urma, instaurarea Guvernului Mondial.

Acestea sunt proiectele invingatorilor geopolitici care dispun astazi de avantaje incontestabile si de initiativa strategica de care trebuie sa tinem cont in cel mai inalt grad. Toate se reduc la un singur lucru: mai devreme sau mai tarziu pe planeta trebuie sa domine universalismul de tip occidental, adica sistemul de valori atlantic, talasocratic, trebuie sa devina dominant pretutindeni. Lumea bipolara de pe timpul razboiului rece este considerata invinsa definitiv. Eurasia si eurasiatismul n-au loc pur si simplu intr-o asemenea imagine. Totul este logic si rezulta din lucrarile primilor geopoliticieni anglosaxoni care s-au straduit sa slabeasca pe toate caile fortele Uscatului, subminandu-le puterea si oprindu-le dezvoltarea prin diferite metode strategice - in special strategia "anacondei", adica prin controlul asupra unor sectoare din ce in ce mai mari ale rimland-ului.

Neoeurasiatismul nu poate ca, ramanand el insusi, sa recunoasca legalitatea unei asemenea stari de lucruri, el este condamnat sa caute posibilitati ca aceste procese sa ia o alta intorsatura. Si incepe de la problema cea mai importanta - problema bipolaritatii. Unipolaritatea (dominatia atlantismului sub orice forma - atat in forma pura cat si prin mondialism) condamna Eurasia ca heartland la inexistenta istorica. Neoeurasiatismul insista asupra faptului ca acestei unipolaritati trebuie sa i se opuna rezistenta.

Aceasta se poate realiza doar printr-o noua bipolaritate.

Explicatia este urmatoarea. Exista un punct de vedere ca dupa sfarsitul opozitiei SUA-URSS lumea va trece de la sine la o structura multipolara - se va ridica China, procesele demografice vor impinge tarile islamice in categoria celor principale, regiunea oceanului Pacific va declara posibilitatea sa de a concura cu Europa si America etc. Toate acestea sunt posibile, insa nu se tine seama ca noua multipolaritate va avea loc sub semnul "sistemului de valori atlantic", adica va reprezenta doar diferite variante teritoriale ale sistemului talasocratic si nicidecum o alternativa geopolitica adevarata. Sfidarea Occidentului, a pietei si a liberal-democratiei este universala. Dupa victoria heartland-ului toate incercarile popoarelor si statelor de a urma o alta cale decat cea occidentala si-au pierdut sprijinul fundamental. Atat regimurile prosovietice cat si toate tarile "nealiniate" care persistau asupra "caii a treia" au existat doar datorita bipolaritatii, pe seama distantei ce a existat intre Occident si Orient in lupta lor geopolitica pozitionala. Occidentul contemporan invingator va dicta de azi inainte conditiile ideologice si economice tuturor celor care vor pretinde la rolul de regiune dezvoltata. De aceea orice multipolaritate cu pastrarea statu-quo-ului va fi fictiva si mondialista.

Strategii occidentali sunt constienti de acest lucru si inteleg foarte bine ca la etapa actuala, sarcina geopolitica principala a Occidentului este de a nu admite posibilitatea formarii unui bloc geopolitic de dimensiuni continentale, care ar putea fi comparat conform unor sau altor parametri cu fortele atlantismului. Acesta este principiul fundamental al doctrinei politice militare a SUA, formulata in referatul lui Paul Wolfovitz. Cu alte cuvinte, Occidentul, mai mult ca orice, nu doreste intoarcerea la bipolaritate. Aceasta ar fi pentru el un pericol de moarte.

Bazandu-se pe interesele "axei geografice a istoriei" neoeurasiatismul sustine ceea ce e diametral opus Occidentului. Singura iesire din situatia creata poate sa devina doar un nou bipolarism, fiindca doar in acest sens Eurasia ar putea sa obtina perspectiva unei adevarate suveranitati geopolitice. Doar o noua bipolaritate va putea sa deschida ulterior calea spre o asemenea multipolaritate care ar putea sa depaseasca limitele sistemului talasocratic liberal-democrat, adica a adevaratei multipolaritati a lumii, unde fiecare popor si fiecare bloc geopolitic poate sa-si aleaga propriul sistem de valori, are sansa sa se infaptuiasca doar dupa eliberarea de sub dominatia atlantica globala printr-o noua opozitie planetara.

Totodata este important ca blocul continental eurasiatic nu poate deveni o simpla refacere a pactului de la Varsovia. Destramarea fostei constructii geopolitice continentale este ireversibila si se inradacineaza in insasi structura ei. Noua alianta continentala trebuie fie sa includa intreaga Europa pana la Atlantic si cateva sectoare de cea mai mare importanta a tarmului sudic al Eurasiei - India, Iran, Indochina, etc., fie sa asigure o neutralitate prieteneasca a acestor spatii, adica sa le scoata de sub controlul atlantismului. Intoarcerea la vechiul bipolarism este imposibila din multe considerente - inclusiv din motive ideologice. Noul bipolarism eurasiatic trebuie sa purceada din absolut alte premize ideologice si sa se bazeze pe absolut alte metodici.

Aceasta teorie a "noului bipolarism" fiind baza teoretica pentru toate teoriile geopolitice nonconformiste din Europa si din lumea a Treia, este suficient de dezvoltata in proiectele neoeurasiatice. Asa cum heartland-ul este in mod obiectiv singurul punct care e in stare sa fie un cap de pod al alternativei planetare a talasocratiei, la fel si neoeurasiatismul reprezinta singura platforma teoretica pe baza careia poate fi elaborata o intreaga gama de strategii planetare care neaga dominatia mondiala a atlantismului si sistemul lui civilizational de valori: piata, democratia liberala, cultura laica, filosofia individualismului etc.