Mostenirea cetatii grecesti reflectata in democratia europeana de azi

MOSTENIREA CETATII GRECESTI REFLECTATA IN DEMOCRATIA EUROPEANA DE AZI

Din vremuri stavechi, unii oameni si-au imaginat un sistem polititic, ai carui membrii se considera egali din punct de vedere politic, guverneaza impreuna si sunt inzestrati cu toate calitatile, resursele si institutiile necesare pentru a se autoguverna. Aceasta idee, ca si metodele ce o pun in aplicare, a aparut in prima jumatate a secolului al V-lea a. Chr. la greci, care desi putini la numar si asezati pe un fragment minuscul din suprafata lumii, au exercitat o influenta in istoria universala. Grecii, indeosebi atenienii, au fost primii care au produs ceea ce se poate numi prima transformare democratica: de la ideea si practica guvernarii de catre cei mai putini la ideea si practica guvernarii de catre cei multi. Pentru singurul loc propice democratiei era statul-cetate.[1]

1. Conceptul democratiei de la origini pana astazi

Democratia- termen de origine greaca, provenind de la demos, ,,popor" si kratos-putere, inseamna puterea poporului si dateaza din Antichitate.

Democratia este o forma de organizare si conducere politica a societatii prin consultarea cetatilor, tinand cond de vointa acestora, de interesele si consultarea cetatenilor, tinand cont de vointa acestora, de interesele si aspiratiile de progres ale tarii. Ca forma de organizare si conducere politica a societatii, democratia presupune conducator si condusi. O intreaga experienta istorica evideantiaza faptul potrivit caruia democratic, conducatorii, detinatorii puterii politice, indiferent de apartenenta lor de grup social, trebuie sa prezinte vointa majoritara a poporului.

Democratia, ca forma de organizare si conducere politica a societatii, o intalnim in oranduirea sclavagista, strans legata de aparitia statului, ca principal instrument politic de organizare si conducere a societatii.

Conceptul de democratie fusese creat si evaluat pentru a descrie o realitate aflata in evolutie, acel tip de cetate-stat,in care corpul cetatenesc se autoguverna singur. Polisul sau cetatea-stat era de obicei o mica entitate, care se autoguverna si autosustinea si poseda putine caracteristici ale statului modern. Termenul de polis, descriaun anummit gen de societate politica, decat de stat, daca intelegem o structura a guvernamantului.

In epoca homerica, organele de conducere erau: bazileul, sfatul si adunarea poporului. In secolul al VIII-lea a. Chr., regalitatea a fost inlaturata, conducerea ateniana fiind luata de 9 arhonti alesi in fiecare an din randul Eupatrizilor (aristocratia gentilica). Cele mai inalte form ale democratiei ateniene au fost atinse in secolul al VI-lea si V-lea in vremea Clistene si Pericle, care a introdus drepturi egale de participare la conducerea pentru toti ateniei, iar partciparea demosului la conducerea statului a primit numele de democratiei.

Atena nu era singura democratie dintre cetatile-stat ale lumii antice grecesti, dar ea a fost cea mai bine documentata. Prin urmare, Atena ne va veni drept model al democratiei, asa cum au dezvoltat-o si inteles-o grecii.

Solon a impartit ansamblul cetatenilor in 4 clase, pe baza averii sau proprietatii detinute. In timp ce functiile politice erau incredintate celei mai inalte clase, clasa cea mai de jos avea dreptul de a participa la Adunare sau eclesia si de a forma juriile, care decideau atat asupra vinovatiei sau nevionovatiei, cat si asupra sentintelor in tribunale. Clistenes a largit Consiliul, care se intrunea zilnic si pregatea agenda intalnirilor adunarii cetatenilor, a fost largit de la 400 la 500 de membri. Ficare din cele 10 triburi sau circuscriptii alegeau prin tragere la sort 50 de oameni pentru a servi ca membri ai Consiliului timp de un an si acesti 50 urmau sa activeze, in cadrul consiliului, ca un comitet de organizare si administrare a zecea parte dintr-un an. Chiar daca aristocratia detinea functiile si institutiile traditionale, cum ar fi consiliul Areopagului, iar functia de Arhonte a continuat sa existe, puterea era impartita intre consiliu si adunare.

Astfel, in timp de pace Sparta, s-a constituit, ca urmare a legilor lui Lycurg, intr-un stat sclavagist oligarhic prin organizarea intr-o casta militarist-aristocratica a polisului, dominand in mod absolut peste masa periecilor, hilotilor si a sclavilor, Atena a cunoscut de la Solon la Pericle un complex proces social-politic, inscriind in istorie paradigma democratiei.

Conceputa, ca o forma de organizare in care puterea de stat apartine oamenilor liberi, democratia ateniana a reprezentat o forma de guvernare sclavagista, fiind in esenta statul proprietar de sclavi. In imprejurimilse istorice, respective democratia- guvernarea poporului si oligarhia-guvernarea bogatilor, a aristocratilor au devenit doua alternative politice fundamentale opuse cu privire la organizarea si conducerea polisului grecesc.

Democratia, care s-a afirmat pe Acropole in urma cu doua milenii si jumatate constituie o componenta de seama a civilizatiei grecesti ce s-a transmis peste secole, avand o importanta contributie la progresul culturii universale.

2. Ordinea democratica

In viziunea greaca, o ordine democratica ar trebui sa satisfaca mai multe cerinte. Cetatenii trebuie sa aiba interese armonioase ca sa poata impartasi si sa actioneze in numele unui puternic simt al binelui general. Cetatenii trebuie sa fie foarte omogeni in privinta caracteristicilor care, astfel ar duce la conflicte politice. Nici un stat nu ar putea spera sa devina un polis daca cetatenii sai ar fui extrem de inegali in ceea ce priveste resursele lor economice si disponibilitatea timpului liber , or daca ar adera la religii diferite. Numarul metecilor trebuie sa fie destus de mic.

Cetatenii trebuie sa se poata strange laolalta pentru a hotari in mod direct legile si directiile politice. Participarea lor era limitata, doar la intrunirile Adunarii, ea includea si participarea activa la administratrea orasului. Statul-cetate trebuie sa ramana, cel putin la modulideal, pe deplin autonom. In principiu, fiecare cetate trebuie sa fie autonoma, nu numai politic, ci si economic si militar si trebuie sa indeplineasca toate conditiile necesare unei vieti decente.

Democratia greaca a fost exclusiva din doua puncte de vedere: intern si extern. In cadrul statului-cetate, unei mari parti din populatia adulta i s-a refuzat cetatenia deplina: dreptul de a participa la viata politica, fie prin prezenta la intrunirile adunarii. Nu numai femeile erau excluse, ci si strainii rezidenti pe termen lung (metecii) si sclavii. Dat fiind ca cetatenia ateniana incepand cu anul 451, nu era atribuita decat celor care aveau ambii pari ti ectateni, cetatenia era practic un privilegiu ereditar bazat pe legaturi de reudenie.

Faptul ca democratia era mai degraba exclusiva decat inclusiva in randul grecilor, grecii recunosteau existenta drepurilor universale la libertate, egalitate, a drepturilor omului si politice. Libertatea era un atribut al calitatii de membru.

Dat fiind ca, grecii nu detineau mijloace democratice necesare extinderii guvernarii legii de dincolo de hotarele statului-cetate, in ceea ce priveste legaturile lor externe, statele-cetati existau intr-un fel de stare de natura hobbesiana, in acre nu legea ci violenta reprezenta ordinea firesca a lucrurilor. Statelor-cetati le venea greu sa se uneasca fie si impotriva ubei agresiuni externe, drept urmare, grecii au fost unificati de cuceritorii lor, macedonenii si romanii.

Doua milenii mai tarziu, dupa ce epicentrul loialitatilor primordiale si al ordinii politice a fost transferat la scara mult mai mare a statului-natiune, limitarea democratiei la sistemele pe scara mica a fost vazuta ca un defect iremediabil. Desi nu a fost abandonata de o democratie mai vasta, exista acum la dimensiunile gigantice ale statului.

3. Perceptia democratiei in lumea moderna

In lumea moderna, democratia a fost perceputa de liberali, ca o amenintare potentiala la adresa libertatii individuale si au existat numeroase avertisment privitoare la tirania majoritatii sau trania opiniei publice.In Atena, libertatea cuvantului era parte integrata a democratiei, deoarece procesul de autoguvernare prin cetateni se desfasoara in mod necesar prin dezbaterea deschisa in cadrul adunarii si al consiliului.

Multi autori, care au scris despre democratie cred ca experienta democratiei in Grecia antica are putina relevanta pentru democratia in lumea moderna. Majoritatea temelor si problemelor implicate in definirea democratiei su in lupta pentru realizarea ei sunt deja clare in experienta dewmocratiei grecesti. Luptele grele purtate pentru realizarea democratiei impotriva intereselor puternice ale celor privilegiati prin nastere sau avere, minimalizarea democratiei ca guvernare a gloatei sau a plebei, convingerea ca saracii sau cei care muncesc nu au nici o competenta in politica, toate acestea reapar in evolutia moderna a democratiei si in dezbaterea pe care a generat-o.

Conceptia greaca despre democratie a fost cea care a dominat pana cel putin in vremea lui Rousseau si a contractului social. Democratia insemna de catre poporul insusi, ceea ce este numit, democratie directa.

Pentru ca in mod real societatea sa se bazeze pe o organizatie si conducere politica democratica, in mod obligatoriu trebuie sa se respecte anumite reguli sau principii de baza, luate ca un tot unitar, care pot sa embarce concrete ale fiecarei tari.

Aceste principii sunt: existenta unui cadru legislativ, inclusiv o lege fundamentala in care sa fie prevazute drepturile si libertatile fundamentale ale omului si popoarelor, sa prevada egalitatea in drepturi a tutror cetatenilor si popoarelor in a gandi si a se organiza in mod liber, de a-si manifesta liber pozitiile fata de diferite probleme legate de organizarea societatii cu garantii legislative ca aceste drepturi si libertati sa poate fi exprimate si exercitate liber.

Din punct de vedere politic organizarea trebuie sa infaptuiasca separatia puterilor de stat. Puterea legislativa sa apartina unui for ales in mod liber de catre toti cetatenii. Puterea executiva, a administratiei de stat, care trebuie sa emane de la puterea legislativa sau partial sa fie aleasa direct de popor, precumseful executivului. Putereajudecatoreasca sa poata sa emane de la forul legislativ sau sa fie aleasa direct de cetateni.

Separarea puterilor in stat a aparut ca o necesitate menit sa asigure conditii pentru exercitarea libera de catre toti cetatenii pentru a alege si a fi alesi in organele de conducere centrale si locae ale statului precum: votul universal direc si secret, un regim politic garantat de lege ( parlamentul, functii de conducere). Dreptul de organizare profesionala si politica libera trebuie sa asigure cel putin posibilitatea cetatenilor de a se organiza in asociatii profesionale cu caracter independent fata de puterea de stat si in partidele politice, prin care sa garanteze alternative reale de conducere a tarii.

Pluralismul politic constituie o conditie sine-qua-non a democratiei, deoarece numai acesta cere si garanta ca cei care conduc cu mai multa responsabilitate. Existenta unor mijloace de informare in masa trebuie sa inaeleaga, ca un organ de informare in masa isi exercita in mod independent pozitia ce o adopta, fara ce puterea de stat, sa impuna o anumitalinie pe baza unei cenzuri.

Rolul deosebit de mare, pe care il are mass media in viata politica a unor state a detrminat pe unii politologi sa considere presa scrisa si vorbita ca a patra putere in stat.

Lucrare: Mersul tratativelor militare la Moscova Referat: Hitler-Stalin: O ecuatie cu multe necunoscute - antisemitismului de stat?

In perioada feudala, desi raporturile de proprietate si sociale se schimba, feudalul exercitand drepturi partiale asupra iobagului, organizarea democratica a societatii marcheaza un mare regres fata de antichitate, ceeac ce se va rasfrange in sfera intregii vieti economice, sociale, politice si spirituale. Si in feudalism se intalnesc forme de organizare democratica, ca in cadrul unor unitati mestesugaresti au aparut forme de organizare democratica, care se vor deyvolta in perioada Renasterii si trecerii spre capitalism, in adevarate centre de cultura si civilizatie. In perioada de trecere de la feudalism la capitalism, in conditiile capitalismului, se realizeaza un mare progres si pe calea organizarii democratice a societatii.

Capitalismul a pus politicul in slujba economicului, lucru ce a permis o dezvoltare fara precedent a vietii economice, a gradului de civilizatie materiala si spirituala a omenirii.

In conditiile conteporane, conceptul de democratie este inisolubil legat de notiunea de pluralism politic. Prin instituirea pluralismului politic drept camp de manifestare a democratiei, puterea executiva nu mai troneaza deasupra societatii, ci se intersecteaza cu toate segmentele structurii sociale intr-un mecansim chemat sa functioneze pe baza legalitatii libertatii.

In secolul nostru democratia a primit puternice lovituri prin aparitia unor regimuri totalitare, precum cele fasciste si naziste, dar si cele socialiste. Instaurarea proprietatii socialiste, care s-a realizat prin intermediul politicului pe cale dictatoriala a creat fundamentul economic al statului totalitar. Duritatea sistemului socialist a constat in faptul ca dictatura abuzurile, crimele s-au manifestat in numele democratiei, in numele libertatii si dreptatii in viata sociala.

Democratia de a lungul istoriei, s-a dezvoltat si se dezvolta numai in masura in care relatia dintre conducatori si condusi se inclina in favoarea celor din urma, cand condusii impun conducatorilor drepturilor fundamentale ale individului si popoarelor.

   Cultura romana si spiritul roman s-au dovedit a fi mai pragmatice in comparatie cu spiritul vechilor greci. Romanii au fost mai mult inclinati spre domenii cu aplicabilitate imediata. Cu toate acestea, in gandirea politica a fost necesara o aplecare mai consistenta, intrucat dupa ce Statul Roman si-a intins teritoriul, era nevoie de o justificare teoretica a noii situatii politice. Astfel, din cultura elenistica, sinteza a civilizatiei persane si a celei grecesti, care in plan politic a avut drept cauza divizarea Imperiului lui Alexandru Macedon, romanii au preluat elemente din gandirea stoica. Geneza acesteia a avut punct de plecare in pierderea importantei polis-ului grecesc, forma perfecta a comunitatii la Aristotel. 
   Grecul Polybius, un grec latinizat, asa cum l-a numit mai tarziu gandirea politica moderna, gasea ca cheia succesului Romei era guvernamantul sau mixt . "Geneza" statului roman, asa cum el era la momentul la care istoricul si-a petrecut 17 ani din viata ca ostatic, se regaseste in impartirea inteleapta a puterii. Ideea nu era noua, intrucat Platon, ca si Aristotel, o sugerase in dialogurile sale, dar Polybius a dezvoltat-o mai mult decat predecesorii sai. Republica Romana era un guvernamant mixt, spunea el, deoarece nici o singura persoana, nici mai multe, nici cei multi nu detin excesiv puterea. In schimb, Republica amesteca sau echilibra aceste trei regimuri intr-un mod in care erau pastrate partile lor bune, evitandu-se defectele lor. In loc sa acorde toata puterea unei singure persoane, catorva sau oamenilor obisnuiti, Republica Romana a impartit puterea intre ei. Astfel poporul ca intreg exercita un oarecare control asupra deciziilor politice prin adunari dar la fel faceau si aristocratii care controlau Senatul. Apoi, in locul unui monarh, Republica se baza pe consuli pentru implementarea politicilor. Fiecare il controla pe celalalt, iar rezultatul era o forma de guvernamant libera, stabila si de durata.
   Conceptia ciceroniana asupra politicii este, mai intai si intai, o conceptie morala . Indeplinim o datorie atunci cand ne consacram ei. Virtutea, spune Cicero, consta, integral, in fapte. Ori, cea mai inalta fapta este guvernarea cetatii. A conduce treburile publice inseamna cea mai frumoasa functiune a intelepciunii, a experientei si a virtutii. Politica este opera omului de bine. A juca un rol in viata publica este, in gandirea ciceroniana, o datorie morala, cu toate incovenientele si pericolele care pandesc pe cei care au asemenea inalta indeletnicire. Patria revendica in serviciul sau cea mai mare parte si cea mai inalta din fortele sale, "adica tot ce are mai bun sufletul nostru, spiritul nostru, inteligenta noastra". Caci numai asa, Statul o data servit  sub diversele forme ale actiunii civice, restul cetatenilor poate sa se consacre vietii private.
  Pentru omul de bine cea mai funesta dintre dizgratii este aceea sa se supuna unui om rau. Ori rautatea va triumfa cu necesitate daca oamenii de bine se abtin, si Republica "se va sfarama in bucati".
   Daca faptul guvernarii cere de la oameni asa mari calitati, autoritatea nu este prin ea insasi un fapt al omului. Existenta sa nu rezulta din calitatile eminente ale unei personalitati exceptionale chemate sa si le exerseze, ci datorita faptului social, sau mai exact, faptului "civic" cum spune Aristotel. Si asta pentru ca exista un popor, pentru ca acest popor este organizat in cetate, unde este necesara o putere. Aceasta necesitate este inteleasa de Cicero precum la Stagirit, nu ca o fatalitate penibila, ci mai degraba ca o fericita necesitate a vietii omenesti. Autoritatea este elementul poporului, "res publica". Cicero insista astfel asupra notiunii de popor careia ii da o definitie de multe ori reluata si discutata. Sub acest termen el intelege nu o asa-zisa adunatura de oameni, o multime, o turma, o hoarda. Ci "un grup numeros de oameni asociati unii cu altii prin aderarea lor la o aceeasi lege (ius communis) si printr-o anumita comunitate de interese (utilitatis comunionis)". Cauza acestei asocieri de oameni nu este slabiciunea lor, teama lor fata de semeni sau de animale, ci propria lor natura. La Cicero, precum la Aristotel, reuniunea oamenilor este un fenomen natural, in sanul careia se dezvolta esenta fiintei umane. Statul "civic" sau civil nu provine deci dintr-o conventie initiala. Nu exista contract social. Constituirea Statului rezulta din fenomene cu caracter teritorial, de natura geografica: un loc care a fost ales, o pozitie forte ameliorata, de regula, prin munca oamenilor. Burgul fortificat a nascut un oras (urbs) si in jurul acestui oras s-a format statul, "o multime de case, care separa templele si pietele de folosinta comuna".Fundamentul cetatilor nu este un eveniment imaginar ci istoric. La un moment dat o pozitie se impune oamenilor din jur; un om aduna acolo o populatie, si orasul isi intinde dominatia asupra vecinatatii. Pe de alta parte, o autoritate permanenta, un guvernamant va fi un lucru necesar. Rolul fondatorului este capital, dar tine mai putin de personalitatea sa decat de natura lucrurilor, de datele psihologice si materiale care sunt puse in opera. In "Republica" Cicero spune: "La noi Statul se constituie nu prin geniul unuia singur, ci printr-un fel de geniu comun a numerosi cetateni . nu in cursul unei vieti de om, ci pe parcursul urmat de generatii in timpul a multe secole". Puterea statului depaseste cu mult individul, oricat de genial ar fi acesta. Este nevoie de efortul unui popor, timp de generatii, pentru a duce puterea politica la gradul de perfectiune[8]. 

Adevarata hrana a oamenilor este organizarea politica - buna cand este a celor buni, rea cand este a celor rai. Trebuie aratat aici ca strabunii nostri au crescut intr-o buna organizare politica si ca de aceea au fost ei destoinici, asa cum tot de aceea suntem si noi, si cei plecati dintre noi. Atunci, ca si acum, organizarea noastra politica era aristocratia; si de atunci asa a fost aproape tot timpul. Aceasta organizare politica e uneori numita democratie, alteori in alt fel, dupa bunul-plac al fiecaruia, desi in fapt ea este o aristocratie ce are incuviintarea celor multi". In aceste condiții, este egalitatea un vis odios? Iubim idealul egalitații, dar poate ca este bine sa fim conștienți de absurditatea parțiala din spatele conceptului. Nu ne naștem egali (nici ca poziție sociala, dar nici ca abilitați fizice/intelectuale), nu avem șanse egale (egalitatea șanselor este un mit susținut de catre adepții utopiei democratico-liberale, sau "vrajeala" liberala), deci actualizarea idealului este imposibila. Mai mult, egalitatea nu este nici macar corecta, unii merita pe buna dreptate mai mult decat ceilalți. Dar daca trebuințele fiecaruia sunt diferite, nevoile sunt mai puțin așa. Averea sau gradul de cultura nu influențeaza necesitatea zilnica de proteina a unui om. Asta este o egalitate posibila, daca este bunavoința necesara. Insa spun unii ca problema capitala nu este dreptul la proprietate, acesta fiind un garant al libertaților noastre (cel puțin aceasta stare de facto este susținuta de mulți liberali), ci acumularea in neștire/excesiva, a averilor, a capitalului.

Dar cum garanteaza existența proprietații private libertatea celui ce n-are proprietate? Sau cel fara proprietate nu are nevoie de libertați? Doar marea proprietate este cu adevarat un garant al libertații, și doar a libertații celui ce o deține (asta este libertatea capitalista, cu care nu putem sa fim de acord). Restul este propaganda a ideologiei liberale. Dovada: asumarea de catre societate a pierderilor din domeniul bancar. Daca un mic datornic particular ajunge in incapacitate de plata fața de banca, nu-l salveaza nimeni, este executat silit. Daca un mare consorțiu bancar ajunge in incapacitate de plata, statul distribuie datoria bancara catre cetațeni, in timp ce chiar teoria liberala justifica profitul deținatorului de capital prin asumarea riscului. Astfel statul ajunge sa joace rolul unui anti-Robin Hood, care ia de la cei ce n-au și da la cei ce au deja - asta in conformitate cu principiul calvin al predestinarii. Consideram necesara aplicarea unor politici sociale care sa egalizeze, sau mai bine spus sa uniformizeze in oarecare masura societatea, dar sa fim bine ințeleși, nu marșam pe ideea anularii diferențelor, ci pe o omogenizare in sensul de a limita prapastia dintre cei foarte bogați și cei foarte saraci! Un stat democratic se bazeaza pe ingroșarea paturii de mijloc, iar din aceasta perspectiva politicile sociale (statul-social) sunt cele mai bune soluții la problemele existente in societate .

Un astfel de exemplu de politica sociala benefica il constituie impozitul progresiv pe venit, chiar daca o asemenea masura nu satisface investitorii straini. Dar oare Cetatea/Statul trebuie sa susțina bunastarea investitorilor și politicile de atragere a acestora și astfel implicit o multiplicare a surselor financiare de care poate beneficia, sau bunul mers al propriilor cetațeni? Grele problematici sunt deschise de jocurile participarii la o economie de piața, respectiv de acumulare capitalista (fie ca este vorba de un capitalism liberal; fie ca este un capitalism de stat ca cel aplicat in comunismul-real, dar care trebuie sa recunoaștem a creat capital social)! Susținem un stat social echitabil cu cetațenii sai, un stat care sa nu exploateze omul de rand, sa fie patrie pentru toți "fiii" sai, chiar și pentru cei mai oropsiți "de soarta" (de propriile capacitați intelectuale, fizice etc), nu doar pentru unii dintre ei. Speram ca cititorii acestor randuri sa ințeleaga ca folosim termenul de "Cetate" in sensul de stat, excluzand sensul de națiune etnica, privim mai degraba un model cetațenesc al celor egali in aspirațiile care privesc Cetatea ca fiind MAMA buna pentru toți locuitorii, indiferent de etnie, gen, etc. (astfel Cetatea poate sa fie o cetate oarecare, sau chiar Cetatea Universala a Oamenilor). Daca tot suntem "semnatarii" unui contract social, atunci este necesar sa ne indreptam spre o societate echitabila. Așa cum a și dorit autorul lui (Rousseau), contractul trebuie sa garanteze o societate mai buna, nu sa fie un act de vanzare a individului, acesta devenind in urma lui un sclav al statului, cel din urma oferind/instrainand munca propriului cetațean cui dorește el, fara sa se asigure de bunastarea acestuia in urma demersului. Contractul social chiar prin titulatura lui ar trebui sa ne indice un stat social, iar daca statul nu este garantul unei societați armonioase, o mama pentru toți fiii ei, atunci actul iși pierde titulatura de "social" și se transforma intr-un simplu contract de vanzare-cumparare, cu alte cuvinte, intr-o forma de sclavie moderna[10].

CONCLUZII

Bazele solide ale civilizatiei europene se pun in Grecia. Oamneii Eliadei au marea capacitate de a deschide drumuri noi in filosofie, economie, stiinta si arta. Colonizand bazinele Mediteranei si a Marii Negre, ei contribuie la Raspandirea civilizatiei si la interferntele etno-sociale. ,,Inventatori ai politicii", vechii greci creeaza sistemele de conducere- oligarhie si democratie, promoveaza individualismul si drepturile civice si incearca sa edifice statul, catatea-polis, ca exponent al intereselor cetatilor pe baze rationale.

Grecia antica a inaugurat o istorie cu formulele superioare de organizare politica, practic a ,,inventat" politica, reguli de drept, explicit la proprietatea privata, conducere reprezentativa si libertate juridica.

Pe fundalul unei dezvoltari a agriculturii, comertului, mestesugurilor s-a contituit polisul, cetatea-stat, ca unitate de teritoriu, locuire, institutii. Intreaga viata publica si privata a vechilor greci se derula in jurul acestei cetati-stat. Politeia reprezenta ansamblul de institutii dintr-un polis. Strainii (periecii si metecii) nu aveau drepturi politice, iar hilotii si sclavii, folositi la muncile agricole, ateliere mestesugaresti, flota erau considerati aproape barbari.

Grecii traiau organizati in triburi, fratrii, familie si vorbeau pana in secolul al II-lea a.Chr. Diferite dialecte. Puterea politica a evaluat de la autoritatea regilor la cea a aristocratilor. Sub conducerea lui Pericle, atena atinge apogeul dezvoltarii economice si ale democratizarii institutiilor de stat.

Formula greaca de societate, polisul, a reusit sa defineasca limpede raporturile dinte stat si individ si sa propuna ca ideal al oricarei vieti politice armonia dintre cetateni intru respectarea legilor. Democratia ateniana a formulat principiile care stau la baza organizarii lumii moderne: egalitatea in fata legilor, raportul corect dintre indatoririle statului si cele ale cetateanului.

Filosofia se naste in spatiul civilizatiei europene odata cu grecii. Trebuie sa mentionam libertatea gandirii, gandirea omului incatusat strivit sub povara unor despotisme razboinice atotputernice, nu-si poate lua zborul catre universal. Filosofia ca atare incepe, deci in lumea greaca, deoarece au loc aici unele mutatii esentiale precum: maturizarea logica si istorica a cultului grecesti capabila sa dpbandeasca sentimentul de trezire din somnul mitologic al spiritului, trecerea de la despotism, care opereaza cu vointa finita si face din frica o categorie dominanta, la libertatea vointei eliberata de finit, capabila sa-si asume aventura saltului in universalitate. Este un proces de democratizare sociala si culturala, in limitele sistemului social-sclavagist si nu intaplator faptul ca perioada de apogeu a democratiei antice grecesti coincide cu ,, secolul de aur" al lui Pericle, cu momentul de maxima culminatie culturala si cu cel al construirii marilor sisteme ale filosofiei grecesti.

Prin toate principiile sale democratice ateniana din secolul al V-lea, tindea sa mentina echilibrul intre puterea egala a statului si drepturile firesti ale individului. Democratia reprezinta o mare multitudine de forme din diferite pricini, frapeaza mai intai multitudinea elementelor umane din care se compune o cetate, In democratii se intalnesc toate combinatiile de clase, cultivatori, meseriasi, negustori, marinari, toti cetatenii.

Principiul democratic cere ca suveranitatea sa apartina poporului, suveranitate care implica dreptul de a decide asupra tuturor lucrurilor legate de pace si razboi, asupra aliantelor si ruperilor asupra legislatiei, justitiei si reprezentarii conturilor, existand mai multe feluri de a impartii aceste atributii intre popor si delegatii.

Intr-o epoca in care existau unele langa altele cetati,democratice si cetati oligarhice, in fiecare dintre ele partida de la putere, avea in fata ei o opozitie violenta, care se inspira in toate lucrurile, din idei contrare. Urmeaza genratii de atenieni, care nu se vor mai auzii vorbindu-se despre oligarhie si care vor putea sa impinga principiul democratic pana la consecintele sale extreme, astfel ne putem da seama care a dosr gandirea filosofiilor despre democratie. Retrasi din viata publica,ei nu vedeau decat partile rele si erau cu atat mai inclinati sa exagereze raul cu cat filosofia politica se lega prin toate traditiile sale de ospetele heteriilor aristocratice.

Democratia,presupunea existenta unor valori precum libertatea, dreptatea, egalitatea, reprezentand idealuri pentru oamenii ce au luptat pentru ele intotdeauna, si in acelasi timp, aceste repere de baza au dus la aparitia de norme ce reglementau viata in societate. Statul democratic garanteaza si promoveaza libertatile personale in limitele stabilite de lege.

Esenta democratiei o constituie participarea cetatenilor la viata publica. Acesta inseamna preocuparea cetatenilor pentru nevoile cominitatii, responsabilitate si interes pentru problemele majore.

BIBLIOGRAFIE

I - CARTI, TRATATE, MONOGRAFII

1. Arblaster Anthony, Democratia, Editura Du Style, Bucuresti, 1998;
2. Ball Terence, Richard Dagger, "Ideologii politice si idealul democratic", Editura Polirom, 2000;
3. Bagdasar N., Bogdan Virgil, Narly Constantin, Antologie filosofica, Editura Universal Dalsi, 1995;
4. Barzu Ligia, Ursu Naniu Rodica, Bohaltea Florica, Istoria Greciei antice, Editura Fundatiei de maine, Bucuresti, 2003;
5. Andre Bonnard, traducere de catre Iorgu Stoian, Civilizatia Greaca, vol. I, De la Iliada la Parthenon, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1967;
6. Andre Bonnard, traducere de catre Iorgu Stoian, Civilizatia Greaca, vol. II, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1967;
7. Buttin Anne Marie, Grecia clasica, Editura Bic All, Bucuresti, 2002;
8. Chamoux Francois, Civilizatia greaca in epocile arhaica si clasica, vol. 1, Editura Meridiane, Bucuresti, 1985;
9. Collin Denis , "Marile notiuni filosofice.2.Societatea, puterea, Statul", Institutul European, 1999;
10. Coulange de Foustel, Cetatea antica, vol.2, Editura Meridiane, Bucuresti, 1984;
11. Dahl Robert A., Democratia si criticii ei, Institutul european, Iasi, 2002;
12. Drimba Ovidiu, Istoria culturii si civilizatiei III Editie Definitiva, Editura Saeculum I.O., Bucuresti 2007;
13. Dutu Alexandru, "Histoire de la pensee et de mentalites politiques europeennes", Editura Universitatii din Bucuresti, 1997
14. Finnley M. I, Vechii greci, Editura Eminescu, Bucuresti, 1977;
15. Glotz G., Cetatea greaca, Editura Meridiane,Bucuresti, 1992;
16. Husar Adrian, Istoria antica universala, vol.2, Editura ,,Petru Maior", Targu Mures, 2001;
17. Isac Dumitru, Aristotel, Editura Tineretului, Bucuresti, 1957;
18. Levy Eduard, Grecia in secolul al V-lea. De la Clisthenes la Socrate, vol.2, Editura Teora, Bucuresti, 1998;
19. Mica enciclopedie de politologie, Editura Stiintifica si Pedagogica, Bucuresti, 1977;
20. Montanelli Indro, Istoria grecilor, Editura Artemis, Bucuresti, 1998;
21. Musca Vasile, Baumgarten Alexander, Filosofia politica a lui Aristotel, Editura Polirom,Iasi, 2002;
22. Nietzsche Friedrich, Nasterea filosofiei in epoca tragediei grecesti, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002;
23. Nistor Octavian, Antologie filosofica. Filosofia antica, Editura Minerva, Bucuresti, 1975;
24. Onicescu Octav Coord., Figuri ilustre ale antichitatii, Editura Tineretului, Bucuresti, 1967;
25. Piatkowski Adelina, O istorie a Greciei antice, Editura Albatros, Bucuresti, 1988;
26. Platon, Opere complete II, Editura Humanitas, București, 2001
27. Platon, "Republica", Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1986;
28. Ross David, Aristotelm, Editura Humanitas, Bucuresti, 1923;
29. Rousseau Jean Jacques , Despre Contractul Social sau Principiile Dreptului Politic, Editura Mondero, București, 2007,

20. Stere Ernest, Istoria filosofiei antice si medievale, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1976;
21. Starauss Leo, "Cetatea si omul", Editura Polirom, 2000;
22. Tanase Alexandru, O istorie a culturii in capodopere, vol.2, Editura Univers, Bucuresti, 1988;
23. Valsan Calin, Andris Alexe, Racila Emil, Tantau Rodica, Politologie, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1992;
24. Zoe Petre, Cetatea greaca intre real si imaginar, Editura Nemira, Bucuresti, 1958;
25. Xenofon, Statul spartan. Statul atenian, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1958.