Statul - analiza politologica a statului

Notiunea de stat

Din punct de vedere semantic notiunea de stat provine din verbul latin statuo, care inseamna a pune, a aseza, a intemeia. Statul este forma institutionalizata de organizare politica a unei colectivitati umane constituite istoric si localizate geografic pe un anumit teritoriu, in care un grup de indivizi, detine in virtutea suveranitatii poporului si ca expresie a vointei acestuia prerogativele si instrumentele exercitarii autoritatii publice, ale elaborarii si aplicarii normelor de convietuire sociala.

Termenul "stat" are doua acceptiuni. Intr-o prima acceptiune, statul reuneste trei elemente, si anume: teritoriul, populatia (natiunea) si suveranitatea (in sensul puterii organizate statal). In aceasta acceptiune statul este sinonim cu tara, el incluzand civilizatia, resursele, oamenii, teritoriul, frontierele, autoritatile etc. Intr-o a doua acceptiune (acceptiunea restransa), prin stat se intelege forma organizata a puterii poporului, mai exact mecanismul sau aparatul statal. Aceasta este o acceptiune strict juridica.

Potrivit lui Hans Kelsen, statul poate fi caracterizat ca: a) ordine de conduita a oamenilor; b) putere de comanda; c) vointa, distincta de vointa indivizilor, fiind mai mult decat suma vointelor individuale, ea situandu-se deasupra lor. El precizeaza ca, in general, statul este considerat o grupare de indivizi traind pe un anumit teritoriu bine determinat si supusa unei puteri organizate juridic.

Indiferent de formularile folosite in definirea statului, elementele esentiale ale definitiei complete sunt: 1) forma de organizare politica a unei colectivitati umane constituite istoric; 2) localizarea geografica; 3) existenta unui grup conducator investit cu atributii de guvernare si de exercitare a autoritatii publice in numele poporului; 4) prerogativa grupului conducator de a stabili si a apara ordinea statala si, in cadrul acesteia, ordinea juridica.

Statul este produsul istoriei societatii umane. El a devenit formula juridica de organizare si de existenta a unei societati, popor sau natiune; a aparut pe o anumita treapta a evolutiei societatii umane din ratiuni multiple, intre care cea mentionata de Leon Duguit, si anume divizarea societatii in guvernanti si guvernati are importanta sa. Structurile si functiile statului au evoluat, dar in esenta statul a ramas acelasi, o putere de comanda sau, in societatile pluraliste si democratice, un instrument de organizare si conducere a societatii.

Strict juridic (sau in sens restrans) statul este un ansamblu sistematic de organe de stat (autoritati)- el cuprinzand organe legislative (Parlament), executive (guvernul, presedintia), organe judecatoresti. In aceste organe de stat (autoritatile publice) lucreaza demnitari si functionari publici. Democratic sau nu, statul se impune, avand in vedere ca el implica organizare si ordine, reglementarile fiind acceptate de bunavoie sau prin constrangere. Statul are o serie de functii ce sunt de regula examinate sub mai multe ipostaze. Astfel pot fi identificate: functia legislativa, functia executiva, functia jurisdictionala; functii interne si functii externe; functii economice, functii culturale, functii sociale, functii represive etc.

Analiza politologica a statului

Din perspectiva analizei politologice, statul apare ca o colectivitate umana istoriceste constituita si organizata pe un anumit teritoriu, care se structureaza politic in grupul de guvernanti si restul populatiei. Din definitie rezulta patru elemente definitorii ale notiunii de stat: a) organizarea politica a unei comunitati umane; b) gradul de coeziune al colectivitatii respective; c) raporturile de comanda/supunere (subordonare) existente intre guvernanti si guvernati; d) legitimitatea exercitarii autoritatii si a puterii de comanda (dominatie) de catre guvernanti.

Coeziunea unei societati organizate statal poate fi privita sub mai multe aspecte: a) istoric (valorile si traditiile istorice pastrate si respectate in procesul de formare si dezvoltare a natiunii pe teritoriul statului respectiv); b) economic (traditiile dezvoltarii economice); c) cultural (limba si cultura comuna); d) religios (respectarea unui anumit cult religios); e) politic (instituirea puterii politice, organizarea politica unitara, stabilirea institutiilor de guvernare); f) national (preponderenta in ansamblul populatiei a unei natiuni in raport cu minoritatile nationale) etc.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

Raporturile politice bazate pe principiul comanda/supunere (subordonare) presupun puterea de constrangere exercitata de stat. Prerogativa statului de a adopta sau sanctiona norme de conduita, inclusiv in domeniul organizarii vietii publice si al guvernarii si a le pune in aplicare, precum si de a pedepsi incalcarea acestora constituie un atribut inerent al statului. Aceasta prerogativa este infaptuita de organisme specializate, investite in mod legitim cu atributii de putere.

Daca privim statul, facand abstractie de indivizii care exercita la un moment dat puterea, acesta ne va aparea ca un fenomen social manifestat printr-o multitudine de acte si fapte de guvernare. Incercarea de a explica statul ca fenomen social este facuta nu numai de politologie, ci si de sociologia politica.

Analiza sociologica a statului

Din perspectiva sociologica, statul semnifica dimensiunea specifica si esentiala a societatii politice, societate care a rezultat din fixarea pe un teritoriu determinat a unei colectivitati umane omogene, intruchipand natiunea, si care este guvernata de o putere institutionalizata, avand capacitatea si mijloacele de a exprima si de a realiza vointa unei parti din colectivitate ca vointa generala. Intr-o acceptiune generica, statul semnifica organizarea globala a societatii, puterea publica sau exercitarea puterii publice; intr-o acceptiune specifica, statul se analizeaza ca o colectivitate umana stabilizata, in cadrul careia constrangerea este monopolizata.

Max Weber s-a impus in analiza statului din perspectiva sociologiei politice. El a pus accentul, in analiza fenomenului statal, pe dominatie, subordonare, autoritate si forta sau putere. In opinia acestuia, ceea ce da continut si consistenta statului este aparatul sau birocratic, al carui rol consta in impunerea dominatiei, a subordonarii, autoritatii si fortei statului. Potrivit lui Max Weber, statul constituie un raport de dominare a oamenilor de catre oameni, bazat pe instrumentul exercitarii legitime a constrangerii. Pentru ca statul sa existe, se impune ca indivizii dominati sa se supuna autoritatii celor ce se pretind a fi, la un moment dat, dominatorii.

Din perspectiva sociologica statul apare ca o grupare de indivizi avand un grad ridicat de organizare si stabilitate, care ocupa un teritoriu determinat geografic si recunoscut politic, asupra careia o autoritate publica exercita prerogative de comanda sau de putere, inzestrata, totodata, cu vocatia si capacitatea organizatorica si institutionala de a exprima si impune tuturor vointa de grup ca vointa generala.

Din perspectiva politologiei si sociologiei actuale, trasaturile care confera specificul fenomenului statal sunt urmatoarele: a) legitimitatea investirii organelor statului cu atributele puterii politice; b) structurarea puterii si exercitarea ei de catre un aparat de guvernare specializat si autonomizat fata de restul populatiei (aparatul birocratic); c) stabilirea unor raporturi precise intre institutiile de guvernare pe baza principiului separatiei puterilor; d) exercitarea legitima de catre stat a dominatiei si constrangerii, precum si functionarea eficienta a mecanismelor de conducere; e) comportamentul politic al guvernantului, exprimat prin impunerea de catre acesta a dominatiei, a puterii de comanda si a autoritatii publice; f) comportamentul social al indivizilor, exprimat prin supunerea fata de autoritatea statului.

Analiza juridica a statului

Din perspectiva juridica, statul este o entitate juridica stabila, permanenta si distincta de persoanele fizice care, in calitatea lor de agenti ai puterii, exercita temporar puterea, in limitele competentelor atribuite.

Statul poate fi privit ca o persoana juridica de drept public, fiind titular de drepturi si obligatii. Ca subiect de drept, statul  garanteaza drepturile cetatenesti, recunoaste cetatenia, intra in raporturi de drept international cu alte state etc.

Elementele personalitatii juridice ale statului sunt: a) organizare de sine statatoare; b) independenta patrimoniala; c) scop in acord cu interesele generale ale societatii. Astfel, art. 25 din Decretul nr. 31/1954 prevede ca statul este persoana juridica in raporturile in care participa nemijlocit, in nume propriu, ca titular de drepturi si obligatii. El participa in astfel de raporturi prin Ministerul Finantelor, afara de cazurile in care legea stabileste alte organe in acest scop. Pentru toate celelalte persoane juridice de drept public, personalitatea este atribuita pe cale legislativa si deci recunoscuta in anumite conditii si cu anumite limite: Guvernul, Camera Deputatilor, Senatul, ministerele au personalitate juridica, dar aceasta nu se poate compara cu cea a statului).

Calitatea de persoana juridica de drept public este inerenta statului si absolut necesara pentru a desemna titularul abstract si permanent al puterii. Statul este subiect de drept, titular de prerogative si responsabilitati. In sens restrictiv si concret, statul este ansamblul organelor politice de guvernare; el desemneaza aparatul de directionare a societatii politice in vederea realizarii de interese legitime si juridic protejate.

Din punct de vedere juridic, statul reprezinta ordinea juridica mai mult sau mai putin centralizata si care se afla in stransa legatura cu ordinea internationala. Cand ne referim la ordinea juridica instituita de catre stat avem in vedere ansamblul de norme si principii ale dreptului, aplicate in interiorul statului, deci ordinea sa interna. Ordinea internationala este ansamblul de norme si principii privind raporturile politice, economice, militare, culturale s.a. intre state suverane, convenite prin acordul acestora.

Statul poate fi, insa, si subiect in raporturile de drept privat. Trebuie sa precizam faptul ca statul este persoana juridica in raporturile in care participa nemijlocit, in nume propriu, ca titular de drepturi si obligatii (raporturile de drept civil, succesor al mostenirilor vacante, primire de donatii si legate ce-i sunt adresate).