Pericolul occidentului - rusia - problema organizarii spatiului din Vestul Eurasiei

1. Doua occidenturi

Problema organizarii spatiului din Vestul Eurasiei este tema care formeaza baza geopoliticii ca stiinta. Europa Occidentala este rimland-ul Eurasiei, un rimland mai definitivat, univoc si identificat istoriceste. Occidentul reprezinta, in raport cu Rusia ca heartland, principalul adversar planetar - acel sector al "civilizatiei de coasta" care si-a asumat functia de talasocratie formata si care si-a identificat destinul istoric cu marea. In avangarda acestui proces s-a aflat Anglia, a dezvoltarii tehnice si normativele valorice ale "sistemului comercial", au intrat si ele, mai devreme sau mai tarziu, in acest ansamblu talasocratic.

In procesul devenirii istorice a celei din urma imagini geografice a Occidentului, intaietatea a trecut de pe insula Marii Britanii pe continentul american, in special in SUA. In felul acesta SUA si blocul NATO, controlat de ele, au devenit intruchiparea maxima a talasocratiei in aspectele ei strategice, ideologice, economice si culturale.

Aceasta stabilire geopolitica definitiva a fortelor planetare plaseaza polul atlantismului si talasocratiei dincolo de Atlantic, pe continentul american. Europa insa (chiar si cea occidentala, inclusiv Anglia), s-a transformat din centru al talasocratiei in "zona tampon", "cordon de coasta", "anexa strategica" a SUA. Acest transfer al axei talasocratice dincolo de ocean schimba intrucatva configuratia geopolitica. Daca acum o suta de ani, Europa (Anglia si Franta) era principalul adversar al Rusiei, dupa cel de-al doilea razboi mondial, aceasta regiune isi pierde importanta strategica independenta transformandu-se intr-o colonie strategica a SUA. Aceasta transformare corespunde perfect acelei "conceptii de pe mare" care caracterizeaza atitudinea tipic coloniala fata de continentul a oricarei talasocratii.

Daca pe vremuri, natura "de tarm" a Europei era o caracteristica potentiala activata de o formatiune geopolitica deosebita - "de insula Marii Britanii", astazi ea corespunde tabloului actual de impartire a fortelor - SUA, o realitate geopolitica iesita din Europa ca proiectia ei, aproape artificiala, au devenit un pol absolut independent occidental, in sensul absolut al acestui cuvant, transformand Europa din metropola in colonie. Totul corespunde pe deplin cu logica clasica a geopoliticii talasocrate.

Astfel, problema geopolitica a Occidentului planetar in sensul cel mai larg, se imparte, astazi, pentru Rusia in doua componente - Occidentul-America si Occidentul-Europa. Din punct de vedere geopolitic aceste doua realitati au sensuri diferite. Occidentul-America este un adversar geopolitic total al Rusiei, un pol diametral opus tendintei Eurasiatice, este statul major si centrul atlantismului. Incepand cu mijlocul sec.XX, cand rolul SUA devine evident, razboiul geopolitic pozitional cu America a fost si este esenta intregii geopolitici eurasiatice. In aceasta privinta, pozitia heartlan-dului este clara - este necesar sa ne opunem la toate nivelele si in toate regiunile pamantului, straduindu-ne sa slabim la maximum, sa demoralizam, sa inselam si, in sfarsit sa infrangem adversarul.

Este foarte important sa introducem dezordinea geopolitica in realitatea americana interna, stimuland orice fel de separatism, diverse conflicte etnice, sociale si rasiale, sprijinind activ toate miscarile de disidenti - gruparile extremiste, rasiste, sectante, ce vor destabiliza procesele politice interne in SUA. Totodata are sens sustinerea concomitenta a tendintelor izolationiste din politica americana, tezele acelor cercuri (a republicanilor de dreapta) care cred ca America trebuie sa se limiteze in problemele sale interne. O asemenea stare de lucruri este avantajoasa pentru Rusia la cel mai inalt grad chiar daca, "izolationismul" se va realiza in limitele redactarii initiale a doctrinei Monroe - adica, daca SUA isi vor limita influenta la cele doua Americi. Aceasta nicidecum nu inseamna ca Eurasia trebuie sa renunte la destabilizarea lumii latino americane straduindu-se sa scoata unele regiuni de sub controlul SUA. Toate nivelele presiunii geopolitice asupra SUA trebuie sa actioneze concomitent, asemenea politicii antieurasiatice a atlantismului care "sponsoriza" procesele de prabusire a blocului strategic (pactul de la Varsovia), a unitatii statale (a URSS) si faramitarea etno-teritoriala a Rusiei, sub egida regionalizarii, infaptuind destramarea ei progresiva pana la desfiintarea totala. Heartland-ul este nevoit sa plateasca Sea Power cu aceeasi moneda. Aceasta simetrie este logica si intemeiata. Toate acestea constituie sarcina principala a "geopoliticii externe" a Rusiei fata de SUA, de aceea, o analiza mai detaliata iese dincolo de limitele acestei carti.

A doua realitate, desemnata deasemenea cu termenul "Occident" are o alta semnificatie. Aceasta este Europa al carei sens geopolitic s-a schimbat radical in ultimele decenii. Fiind metropola pentru alte parti ale planetei, Europa a ajuns pentru prima data, in situatia de colonie - strategica, culturala, economica, politica etc. Colonialismul american se deosebeste de formele deschise si dure din trecut, sensul lui insa ramane acelasi. In momentul de fata, Europa nu are o geopolitica si o vointa geografica proprie, functiile ei se reduc la faptul ca ea serveste drept baza auxiliara a SUA in Eurasia si loc pentru cel mai verosimil conflict cu Eurasia

In asemenea imprejurari, linia antiamericana devine alternativa geopolitica comuna statelor europene, unindu-le printr-un singur proiect care n-a mai existat vreodata. Unificarea Europei la Maastricht este primul semnal al aparitiei Europei ca organism intreg si independent, care pretinde sa-si inapoieze importanta istorica si suveranitatea geopolitica. Europa nu vrea sa fie nici rusa, nici americana. Dupa sfarsitul "razboiului rece" aceasta vointa s-a manifestat in toata amploarea ei.

Acum se pune intrebarea: care este (in linii generale) atitudinea Eurasiei fata de peninsula sa vestica?

Din punct de vedere exclusiv geopolitic Eurasia este cointeresata univoc in scoaterea Europei de sub controlul atlantismului, al SUA. Acesta este scopul prioritar. Rusia trebuie sa aiba hotare maritime in Occident - acesta este imperativul strategic al dezvoltarii geopolitice a Eurasiei. Tocmai lipsa unor asemenea frontiere si prezenta in locul lor a unei linii de uscat, ce traversa Europa prin mijloc, a dus in mod artificial si fortat la infrangerea geopolitica a URSS. Prin urmare, sarcina este: sa nu repetam greselile si sa reparam situatia. Eurasia va fi libera de Sea Power doar atunci cand oceanele vor deveni frontierele ei strategice la Nord, Est, Sud si Vest - exact ca in cazul Americii. Doar atunci duelul civilizatiilor va decurge in conditii de egalitate.

De aceea Rusia are doua solutii - sau ocupatia militara a Europei, sau o asemenea reorganizare a spatiului european care ar face din acest sector geopolitic un aliat strategic de nadejde al Moscovei, pastrandu-i suveranitatea, autonomia si autarhia. Prima varianta este intr-atat de ireala incat nu face s-o discutam serios. A doua varianta este complicata dar realizabila, fiindca o jumatate de secol, petrecuta de Europa in situatia de colonie americana, a lasat urme adanci in constiinta europeana.

O Europa prietena in calitate de aliat strategic al Rusiei poate sa apara doar in cazul cand ea va deveni unitara. In caz contrar, adversarul american va gasi o multime de modalitati de a introduce faramitarea si dezbinarea in blocul european, provocand un conflict similar celor doua razboaie mondiale. De aceea, Moscova trebuie sa contribuie in cel mai inalt grad la unificarea europeana, sprijinind, indeosebi, tarile Europei centrale, in primul rand Germania. Alianta Germaniei cu Franta, axa Paris-Berlin (proiectul lui de Gaulle), este acea vertebra in jurul careia este cel mai bine sa se construiasca, corpul Noii Europe. In Germania si in Franta exista o traditie politica anti-atlantica stabila (atat la curentele politice de dreapta, cat si la cele de stanga). Fiind, pana la un anumit timp, potentiala si ascunsa ea va da de stire la un moment dat ca exista. Moscova trebuie ca sa se orienteze de pe acum spre aceasta linie, fara a astepta desfasurarea definitiva a evenimentelor.

Sarcina Moscovei este de a scoate Europa de sub controlul SUA (NATO), sa contribuie la unificarea ei, sa consolideze legaturile de integrare cu Europa Centrala sub semnul axei Moscova-Berlin, axa de baza a politicii externe. Eurasia are nevoie de o Europa aliata si prietena. Din punct de vedere militar ea nu va prezenta inca mult timp (fara SUA) un pericol serios, iar cooperarea economica cu o Europa neutra poate sa rezolve majoritatea problemelor tehnologice ale Rusiei si Asiei in schimbul resurselor si al parteneriatului strategic.

Pornind de la aceasta sarcina a geopoliticii externe, trebuie sa analizam si situatia politica interna a Rusiei in regiunile ei vestice.

2. Distrugerea "cordonului sanitar"

Formula de baza a analizei geopolitice a "Occidentului rusesc" este principiul: "Europei - ce este european, Rusiei - ce este rusesc." Aici trebuie sa procedam ca si in cazul lumii islamice - noile frontiere sunt inevitabile, unele regiuni trebuie impartite din nou insa, in toate cazurile, principala sarcina ramane aceeasi - crearea in Occident a unor formatiuni prietene neutre, cu o independenta etnoculturala, economica si sociala la cel mai inalt grad, dar dependente strategic de Moscova. Sarcina maxima este "finlandizarea" intregii Europe, insa trebuie sa incepem, cu reorganizarea spatiilor apropiate nemijlocit de Rusia. Aici apare o problema complicata: "cordonul sanitar".

Geopoliticienii atlantisti isi dau foarte bine seama de pericolul strategic al aliantei Rusiei cu Europa (in special cu Germania) si, in mod traditional, se straduiesc s-o impiedice cu orice pret. Metoda cea mai eficace a talasocratiei este "cordonul sanitar", adica zona catorva state limitrofe dusmane, atat vecinului din est cat si celui din vest, si legate direct de polul atlantic. In rolul unui asemenea "cordon sanitar" apar in mod traditional, Polonia si tarile est europene situate mai la sud - Cehoslovacia, Romania etc.

Ideea unui asemenea "cordon" a fost elaborata de geopoliticianul Mackinder si s-a realizat cu mare succes la inceputul secolului si inainte de cel de-al doilea razboi mondial. In amandoua cazurile, scopul a fost atins - in cele din urma s-a dezlantuit un conflict intre doua puteri continentale, Rusia si Germania, in urma caruia victoria strategica a revenit atlantistilor. Locul in fruntea Occidentului, America il datoreaza tocmai celor doua razboaie mondiale, care au istovit Europa si au sleit de puteri, indeosebi Germania si Rusia (principalii adversari ai atlantismului).

Evident ca un asemenea "cordon sanitar" apare si acum, format din popoare si state mici, inraite, iresponsabile din punct de vedere istoric, cu pretentii maniacale si o dependenta servila de Occidentul talasocratic.

Este vorba despre aparitia unei zonei geopolitice intre Marea Baltica si Marea Neagra, formata din state ce nu pot sa intre ca niste componente depline in Europa, dar care resping cu indarjire Moscova si Eurasia. Pretendentii titlului de membri ai "cordonului sanitar" sunt urmatorii: popoarele baltice (lituanienii, letonienii, estonienii), Polonia (inclusiv Prusia Occidentala), Bielorusia (aceasta idee este sustinuta de minoritatea catolica antieurasiatica), Ucraina (cea occidentalizata, in special - uniato-catolica), Ungaria, Romania (la fel sub influenta uniatilor), Cehia si Slovacia. Este evident ca pretutindeni este vorba de sectorul catolic al Europei de Est care a apartinut, traditional, zonei de influenta a Occidentului. Totodata noi avem de a face cu aceleasi tari care s-au manifestat (nu o singura data) in istoria geopoliticii, in calitate de parghii de distrugere a formatiunilor continentale - imperiul Rus, imperiul Austro-Ungar, nu demult URSS.

Sarcina Eurasiei este ca acest cordon sa nu existe. Aceasta este in interesul Europei si al Rusiei. Daca e sa privim aceste formatiuni in calitate de state, ele sunt nejustificate, sunt contradictorii din punct de vedere etnic si confesional, sunt inapoiate din punct de vedere strategic si economic, sunt lipsite de resurse. Cu alte cuvinte, existenta acestor state fictive are sens doar ca zone strategice, sustinute artificial de atlantism.

Pretutindeni exista factori care le leaga de Eurasia (pot fi: ortodoxia, constientizarea inrudirii cu slavii, prezenta populatiei ruse, apropierea istorica, cateva componente laolalta etc.), exista insa si factori opusi, care le apropie de Occident (catolicismul, uniatii, eterogenitatea etnica, traditiile politice de suveranitate etc.). Atata timp cat aceste formatiuni reprezinta un intreg, ele nu pot sa prefere nici una din aceste doua orientari si tocmai de aceea devin un "cordon sanitar" in sensul deplin al acestui cuvant. Integrarea cu Estul este impiedicata de unele elemente, integrarea cu Occidentul - de altele. De aici rezulta aceasta permanenta instabilitate interna si externa, provocata de aceste tari, ceea ce da apa la moara talasocratiei si este o piedica permanenta in calea geopoliticii eurasiatice si a blocului continental.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

Singura cale de inlaturare a "cordonului sanitar" este reimpartirea totala a noilor formatiuni statale pe baza factorilor geopolitici. Aceasta nu inseamna neaparat anexarea teritoriilor la alte state. Poate fi vorba despre crearea in locul statelor a federatiilor sau a catorva state a caror orientare geopolitica va fi univoca. Formatiunilor mici, unitare din punct de vedere etnic, cultural si confesional, le va fi mai usor sa se integreze in blocurile geopolitice mari, iar in prezenta unor relatii stranse de alianta, dintre Rusia si Europa, noile frontiere nu vor insemna un prag adevarat, o ruptura. Mai mult decat atat, numai lipsa acestui "cordon sanitar" poate sa faca aceste relatii general eurasiatice reale, sa transforme spatiul dintre "Dublin si Vladivostok" intr-o zona de cooperare eurasiatica, de colaborare si parteneriat strategic.

3. Federatia Baltica

Sa examinam mai detaliat intreaga zona occidentala care se invecineaza cu Rusia. Acest spatiu se imparte in cateva sectoare. In partea cea mai de nord se afla zona scandinava care se intinde din Norvegia pana in Finlanda. Proiectul geopolitic comun referitor la Finlanda l-am examinat in capitolul consacrat nordului. Aici este vorba despre crearea formatiunii etno-teritoriale karelo-finlandeze cu o autonomie culturala la cel mai inalt grad, dar integrata strategic in blocul eurasiatic. Norvegia si Suedia ca si republicile Baltice apartin altui context geopolitic, mult mai larg decat problematica karelo-finlandeza.

Aici ne lovuim de o tema mult mai generala - geopolitica Balticii si Scandinaviei. Cel mai potrivit ar fi in cazul de fata, sa-l urmam pe geopoliticianul suedez Rudolf Kjelen (care a inventat termenul "geopolitica") si sa examinam intreaga regiune baltica drept o continuare a Europei Centrale, structurata in jurul Germaniei. Kjelen considera ca geopolitica scandinava nu poate avea o alta dezvoltare decat unificarea strategica cu Germania, intemeiata pe baza comunitatii etnice, culturale si geografice. Elementul liant al acestei constructii trebuie sa fie Prusia - un stat german in care domina confesiunea protestanta, comuna pentru scandinavi. Blocul scandinav protestant trebuie sa fie continuarea nordica a Prusiei, a Berlinului. De aceea, incepand sa se constientizeze ca un tot unitar, acest spatiu nu poate eluda restabilirea unitatii geopolitice a Prusiei. In momentul de fata Prusia nu exista, teritoriile ei sunt impartite intre Germania, Polonia si Rusia. Prin urmare, premisa principala de creare a unei Federatii Baltice, "neutra" din punct de vedere politic si prietena cu Moscova, lipseste. De aici rezulta imposibilitatea practica de a organiza aceasta regiune in concordanta cu principiile eurasiatice.

La nivel pur teoretic aceasta problema se rezolva in doua etape:

1) Se constituie un nou spatiu etno-confesional in granitele Prusiei istorice. Initiatorii sunt Moscova si Berlinul. Din aceasta rezulta loialitatea figurii axiale, mentionate mai devreme, fata de Rusia, care va da viata acestei structuri, cedand o parte din pamanturile prusiene castigate in timpul celui de-al doilea razboi mondial (regiunea Kaliningrad).

2) In jurul Prusiei incepe procesul de unificare strategica a statelor baltice intr-un singur bloc. In acest bloc intra: Norvegia, Suedia, Germania, Estonia, Finlanda - Karelia, Danemarca, posibil Olanda. Un statut special va fi delegat Poloniei, Lituaniei si Letoniei. O conditie obligatorie este iesirea acestor state din NATO si crearea in regiunea Balticii a unei zone demilitarizate. Controlul strategic trece, in perspectiva, de partea Europei "neutre", adica a complexului de aparare eurasiatic.

Singurele elemente slabe in acest sistem sunt Polonia si Lituania unde predomina catolicismul. Aceste teritorii au constituit principala parghie a geopoliticii talasocrate, indreptata impotriva Eurasiei si a posibilitatii de creare a blocului continental. Mai mult decat atat, in istorie exista un precedent de independenta politica considerabila a cnezatului Polono-Lituanian, iar unii istorici (Spengler in special) vorbeau chiar despre existenta unei "civilizatii baltice" deosebite care, in linii generale, coincide din punct de vedere geografic cu hotarele istorice ale Poloniei si Lituaniei. Doar anumite conditii istorice n-au permis acestei civilizatii sa se dezvolte pana la capat si au facut-o "avortiva" (termenul lui Spengler).

Trebuie sa recunoastem ca in general aceasta problema nu are o rezolvare pozitiva deoarece se formuleaza in felul urmator: sau spatiul polono-lituanian va exista ca o realitate geopolitica independenta (si atunci ea va deveni o piedica de neinvins in calea unitatii Baltice pro-eurasiatice cu axa in Prusia), sau fragmentele lui vor fi integrate in alte blocuri geopolitice iar spatiul insusi va fi faramitat si inabusit in germene. Orice integrare pe baza catolica va crea tensiuni in aceasta regiune si fata de Rasarit (Moscova), si fata de Nord (lumea protestanta a Scandinaviei) si fata de Apus (Germania). Prin urmare, principalul partener geopolitic al Eurasiei, in Polonia si Lituania, trebuie sa devina fortele care staruie pentru orientarea necatolica a politicii acestor tari - adeptii "social - democratiei" laice, "neo-paganii", "etnocentristii", cercurile religioase protestante, ortodoxe, minoritatile etnice. Pe langa toate acestea, tensiunea etnica in relatiile polono-lituaniene este un element extrem de important care trebuie folosit si pe cat posibil accentuat.

Daca reconstituirea Prusiei ar rezolva, in mare parte, problemele cu Polonia, careia, intr-o asemenea situatie i-ar ramane doar drumul catre sud (deoarece regiunea Balticii s-ar afla sub controlul germano-rusesc), atunci situatia cu Lituania este si mai complicata, fiindca ea este fragmentul cel mai de nord al lumii catolice, are o linie de tarm foarte intinsa si desparte spatiul rusesc de extremitatea nordica a Europei Centrale si nu apartine nici unei, nici altei lumi. Evident ca geopoliticienii atlantisti nu vor ezita sa se foloseasca de aceasta situatie si se vor stradui ca tocmai Lituania sa fie cauza discordiei si obstacolul principal in reorganizarea Europei. Limitarea consecintelor negative ale pozitiei geopolitice a Lituaniei pentru proiectul eurasiatic este posibila, doar partial, intarind unitatea strategica a intregului areal si inchizandu-l in partea nord-vestica cu ajutorul verigii suedezo-daneze.

4. Slavii catolici apartin de Europa Centrala

Coborand mai spre sud ajungem intr-o regiune slavo-catolica sau uniata care se intinde din Polonia, prin Bielorusia si Ucraina de vest, Volania, Galitia, Slovacia si Cehia pana in Croatia si Slovenia din nordul peninsulei Balcanice. La acest spatiu se alatura, din punct de vedere geopolitic, Ungaria, Austria si Bavaria, populate, in mod corespunzator, de catolici, de unguri si nemti. Biserica uniata exista si in Romania ortodoxa. In pofida inrudirii etnice si rasiale cu Rusia, acest spatiu preponderent slav nu s-a identificat niciodata cu organizarea de stat a slavilor de rasarit, dar intr-o masura si mai mica cu imperiul eurasiatic al Moscovei. In cazul de fata, inrudirea etnica nu este suficienta pentru o integrare geopolitica. Caracterul echivoc al acestui factor a provocat, pe parcursul istoriei, conflicte si razboaie Rusiei si Germaniei (in sens mai larg Europei), a impiedicat organizarea fireasca si necontradictorie a ansamblului geopolitic din Europa Centrala.

Popoarele slave catolice s-au format, din punct de vedere cultural, in imperiul Austroungar, iar frictiunile entice care au dus la destramare, au aparut doar atunci cand Viena n-a mai inteles care este misiunea ei geopolitica imperiala supranationala si a inceput sa se identifice tot mai mult cu "germanismul" etnic. Singura exceptie o constituie doar Boemia, Moravia si Bosnia unde slavii au sesizat imediat deosebirea lor spirituala de inceputul germano-catolic care s-a exprimat in razboaiele husite, in framantarile din perioada reformelor si in exploziile sectarismului (in cazul sarbilor-bogomili din Bosnia). Toate aceste popoare apartin, din punct de vedere geopolitic, de Europa Centrala si trebuie sa se structureze in jurul Centrului Europei de Mijloc, care, fireste ca este Germania. Influenta directa a Moscovei asupra acestor regiuni nu poate sa devina prioritara, fiindca apropierea etnica subliniaza doar deosebirile cultural-istorice si spiritual-confesionale.

Pornind de la aceste rationamente este necesar ca Rusia sa renunte la controlul direct asupra tarilor din Europa estica, punandu-le la dispozitia controlului german. Totodata Moscova nu trebuie sa astepte pasiv pana aceasta se va produce de la sine ci trebuie sa sustina activ procesele organice din aceasta sfera pentru a deveni, impreuna cu Berlinul, initiatorul si realizatorul intregului proces, asigurandu-si astfel partea geopolitica in rezolvarea tuturor problemelor mai dificile. Totodata va fi nevoie sa renunte la dominatia asupra unor regiuni ale Ucrainei de Vest - Galitia si Transcarpatia, populate compact de uniati si catolici. Aceasta se refera si la unele regiuni ale Bielorusiei. Renuntand la dominarea politica directa asupra unor teritorii, Moscova trebuie sa obtina in schimb dreptul prezentei strategice la frontierele cele mai vestice ale intregii regiuni din Europa Centrala. Acesta este sensul intregii reorganizari a Europei de Est.

Moscova trebuie sa acorde intregului spatiu catolico-slav posibilitatea de integrare in Europa Centrala, primatul fiind al Berlinului, adica sa inchida aceasta zona conform principiului Nord - Sud. Singurul lucru important este scoaterea Lituaniei din acest ansamblu (din motive despre care am vorbit deja), pentru ca intreaga constructie din Europa Centrala sa fie patronata strict de doua parti (Rusia si Germania), prin excluderea definitiva a Occidentului - a talasocratiei, fiindca, in caz contrar, intreaga zona capata o importanta cu totul diferita, transformandu-se in "cordon sanitar" (desi aceasta zona se creeaza tocmai pentru a nu permite aparitia unui asemenea "cordon").

Unirea Bielorusiei si a Velicorusiei

Pe o harta unde se tine seama de structura confesionala a Europei de Est se vede clar ca, pe masura ce inaintam spre sud, populatia ortodoxa se misca tot mai spre vest, inghesuind-o pe cea catolica. Unele teritorii sarbesti ajung pana pe malurile Adriaticii iar un anumit procent de ortodocsi exista si printre albanezi (fondatorul Albaniei independente a fost preotul ortodox Fan Noli).

Aceste teritorii din care fac parte Bielorusia, partea centrala a Ucrainei, Moldova, Romania, Serbia si Bulgaria, au un caracter geopolitic ambiguu - ele apartin, din punct de vedere geografic, sectorului de sud al Europei Centrale, iar cultural si confesional - Rusiei, Eurasiei. Identitatea spirituala a acestor popoare s-a format ca urmare a luptei impotriva islamului in sud si catolicismului in vest, ideea lor nationala fiind inseparabila de ortodoxie. Intr-o asemenea situatie, Moscova nu poate nici sa delege Germaniei controlul geopolitic total asupra regiunii, nici sa-si declare influenta politica directa asupra acestor tari. Cu atat mai mult ca in relatiile ruso-moldovenesti si ruso-romane (nemaivorbind de Ucraina) lucrurile nu stau chiar atat de bine. Rusia a avut cu Serbia contacte istorice stranse, dar pe baza lor este imposibil sa construiesti tactica de integrare a intregii regiuni, fiindca si intre Serbia si vecinii sai ortodocsi, relatiile sunt in mod traditional destul de incordate. Tabloul general a strategiei geopolitice al Rusiei in Balcani l-am expus in capitolul referitor la Sud. Tot aici se cuvine sa analizam mult mai concret teritoriile pe care le ocupa Bielorusia, Ucraina si Romania (impreuna cu Moldova).

Tabloul geopolitic al Bielorusiei este destul de clar. Marea majoritate a populatiei, cu exceptia unei mici parti a bielorusilor polonizati (catolici si uniati, inclusiv polonezii), apartine spatiului rusesc si trebuie examinata ca subiect al etnosului central eurasiatic, adica "rusi" in sens cultural, religios, etnic si geopolitic. Specificul lingvistic, unele particularitati etnice si culturale nu schimba tabloul general. De aceea Moscova trebuie sa se integreze foarte strans cu Bielorusia si totodata sa nu uite faptul ca incurajarea specificului cultural si lingvistic al bielorusilor este un moment important si pozitiv in intregul sistem de integrare eurasiatica. Acest principiu trebuie respectat la fel de strict, atat la etnosurile ce apartin unui stat unitar cat si la popoarele de frontiera sau la vecini.

Singurul pas dureros care e necesar sa-l intreprindem in Bielorusia este separarea unor regiuni intr-o categorie administrativa deosebita, populate compact de catolici si uniati, pana la faptul de a li se acorda o autonomie considerabila, suficienta pentru a face parte din spatiul Europei Centrale. Tendinta de a mentine cu orice pret intreaga Bielorusie sub controlul dur si nemijlocit al Moscovei va duce la aceea ca Rusia va avea si in interiorul ei si din partea vecinilor din vest, focul mocnind al unui conflict geopolitic potential care, in cazul de fata, (spre deosebire de Lituania, spre exemplu) poate sa fie rezolvat in interesul statelor cointeresate.

Bielorusia trebuie inteleasa ca o parte a Rusiei si de aceea integrarea trebuie sa se infaptuiasca pe axa Vest-Est, care este prioritara in toate cazurile de organizare interna a unui spatiu omogen din punct de vedere etnic. Actuala frontiera de vest a Rusiei trebuie sa treaca mult mai spre vest, de aceea, intr-un tablou geopolitic de valoare reala, teritoriile Bielorusiei se refera, mai curand la zona centrala decat la granita de vest.

6. Decompozitia geopolitica a Ucrainei

Problema Ucrainei este cu mult mai complicata (decat in alte regiuni ale fostei URSS - n.trad.) desi modelul structurii geopolitice a acestui stat este foarte asemanator. Este adevarat ca un rol important il are aici scara geopolitica a Ucrainei, care reprezinta o formatiune teritoriala gigantica, ce depaseste ca volum, multe tari europene mari. In Ucraina sunt incomparabil mai active separatismul si tendintele suveranitatii politice. Ca stat, Ucraina nu are nici un sens geopolitic. Ea nu prezinta vreo noutate culturala de importanta universala, nici unicitate geografica, nici caracter etnic Specific. Sensul istoric al Ucrainei este exprimat in denumirea ei - "Ucraina", adica "margine", "teritorii de frontiera".

In epoca Rusiei Kievene, teritoriul Ucrainei actuale era centrul statalitatii slavilor de rasarit, pentru care Vladimirul (mai tarziu Moscova) era in acea vreme marginea de rasarit ("ucraina"), iar Novgorodul - cea de nord. Pe masura ce Rusia se transforma dintr-un stat slav intr-un imperiu eurasiatic, functia geopolitica a celor mai mari centre si-a schimbat radical importanta. Moscova a devenit capitala imperiului, iar Kievul s-a transformat intr-un centru de importanta secundara, unde s-au intalnit influentele eurasiatica si cea din Europa Centrala. De o sinteza a culturilor nici nu putea fi vorba. Mai curand, paturile mult mai arhaice, cele ortodoxe rusesti prin excelenta, au fost supuse unei influente dinamice a Europei Occidentale mult mai "moderniste" - prin intermediul Poloniei in special la vest si prin Austro-Ungaria la sud-vest. Fara indoiala ca limba si cultura Ucrainei sunt originale si unicale, sunt lipsite insa de importanta universala. Asezarile cazacesti care, au format in mare masura etnosul ucrainean se deosebeau prin independenta si un sistem etnic, economic si social specific. Aceste elemente nu sunt suficiente pentru o independenta geopolitica, iar harta potamica a Ucrainei, acolo unde principalele rauri (Nistru, Nipru etc.) curg paralel, explica dezvoltarea incetinita a statalitatii ucrainene.

Harta pag.

Din aceasta cauza, independenta Ucrainei (in granitele actuale in special) poate avea sens doar in calitate de "cordon sanitar" deoarece, elementele opuse ca orientare geopolitica nu permit acestei tari sa adere nici la blocul de est, nici la cel de vest, adica nici la Rusia-Eurasia, nici la Europa Centrala. Toate acesta condamna Ucraina la o existenta de marioneta si la servirea geopolitica a strategiei talasocrate in Europa.

Rolul Ucrainei este asemanator in acest sens cu rolul republicilor Baltice. Intr-o vreme, se discuta foarte serios, proiectul crearii pe aceasta baza a "federatiei Marea Neagra - Marea Baltica", adica a unui "cordon sanitar" tipic - a unei formatiuni geopolitice subversive, care ar servi la provocarea instabilitatii in Europa de Est si la pregatirea prealabila a premiselor pentru o serie intreaga de conflicte militare. Existenta Ucrainei in granitele actuale si cu actualul statut de "stat suveran" este identica cu aplicarea unei lovituri monstruoase asupra securitatii geopolitice a Rusiei, care echivaleaza cu o invazie pe teritoriul ei.

Existenta pe mai departe a Ucrainei unitare este inadmisibila. Acest teritoriu trebuie impartit in cateva zone corespunzatoare gamei de realitati geopolitice si etnoculturale.

1) Ucraina de Est (tot ce exista la est de Nipru - de la Cernigov pana la Marea Azov) reprezinta un teritoriu populat compact, unde predomina etnosul velikorus si o populatie malorusa ortodoxa. Bineinteles ca acest teritoriu este apropiat de Rusia si este legat de ea din punct de vedere cultural, istoric, etnic si religios.

Aceasta regiune foarte bine valorificata si dezvoltata din punct de vedere tehnic, se constituie pe deplin, o regiune geopolitica independenta, cu o autonomie larga, dar, bineinteles, intr-o uniune stransa cu Moscova. Aici e de preferat o integrare meridionala, legatura regiunii Harkov cu teritoriile mai nordice rusesti (regiunile Belgorod, Kursk si Briansk) si raspandirea acestei structuri spre sud.

2) Crimeea este o formatiune geopolitica deosebita, caracterizata de un mozaic etnic traditional.

In Crimeea, rusii mici, rusii mari si tatarii sunt asezati intr-o configuratie geopolitica foarte complicata si reprezinta trei impulsuri geopolitice destul de ostile intre ele. Rusii mari sunt orientati preponderent spre Moscova (mult mai agresiv decat in restul Ucrainei, chiar in cea de Est). Rusii mici, dimpotriva, sunt extrem de nationalisti. Tatarii din Crimeea sunt orientati mai mult spre Turcia si sunt destul de ostili Rusiei. Despre o evidenta a tatarilor din Crimeea dupa orientarea lor geopolitica, nici nu poate fi vorba, fiindca Turcia este, din toate punctele de vedere, adversarul politic direct al Rusiei. Nu se poate insa sa nu tinem cont d prezenta tatarilor in Crimeea. Alipirea nemijlocita a Crimeii la Rusia va starni reactia extrem de negativa a populatiei rusilor mici si se va crea probleme pentru integrarea acestei peninsule in sistemul rusesc, prin intermediul teritoriilor ucrainene, ceea ce e putin probabil. A lasa Crimeea "Ucrainei suverane" este la fel de imposibil, fiindca aceasta va crea un pericol direct pentru securitatea Rusiei si va provoca o incordare etnica chiar in Crimeea.

Tinand cont de toate acestea, se impune concluzia despre necesitatea acordarii Crimeii a unui statut special si de a-i asigura o autonomie maxima sub controlul strategic direct al Moscovei, dar avand in vedere si interesele social-economice etnoculturale ale tatarilor din Crimeea.

3) Centrul Ucrainei, de la Cernigov pana la Odessa, in care intra si Kievul, reprezinta o alta regiune unde predomina etnosul si limba rusilor mici, iar confesiunea predominanta este ortodoxia. Aceasta Rusie mica ortodoxa reprezinta o realitate geopolitica independenta inrudita cultural cu Ucraina de Est si care intra, bineinteles, in sistemul geopolitic eurasiatic.

4) Ucraina de Vest este neomogena. La nord este situata Volinia, o regiune separata, spre sud - regiunea Lvov (Galitia), mai spre sud - Transcarpatia (extremitatea de vest) si, in sfarsit, partea de rasarit a Basarabiei. Toate aceste regiuni sunt destul de independente. In regiunea Volinia predomina uniatii si catolicii. Din punct de vedere cultural, aceasta regiune apartine sectorului geopolitic catolic din Europa Centrala.

Un tablou aproape similar intalnim in Galitia si in Transcarpatia, desi aceste pamanturi, mult mai sudice, reprezinta o realitate geopolitica deosebita. Volinia este legata istoriceste de Polonia, iar Galitia si Transcarpatia - de Imperiul Austro-Ungar. Pamanturile basarabene ale Ucrainei sunt locuite de o populatie eterogena, unde rusii mici si rusii mari alterneaza cu romanii si moldovenii. Aceasta regiune este practic ortodoxa si reprezinta zona ortodoxa care trece pe diagonala de la Marea Rusie prin Balcani, spre Serbia. Acest sector, care se intinde din Basarabia pana la Odessa, trebuie atribuit spatiului geopolitic din Ucraina centrala, de aceea este mai logic sa-l includem in braul meridional, de pe malul stang al Niprului, a carui frontiera vestica se intinde de la Rovno pana la Ivano - Frankovsk, pe axa nord-sud si mai departe pe Nistru pana la Odessa spre sud.

Astfel, Ucraina de Vest, in sensul restrans al acestei notiuni, se compune din trei regiuni - Volinia, Galitia si Transcarpatia. Fiind apropiate teritorial, ele se deosebesc dupa relief (Transcarpatia ca si Slovacia este un masiv muntos), componenta etnica si traditii politice. Acestor regiuni, care astazi influenteaza activ atmosfera politica generala a Ucrainei, promovand activ linia geopolitica antimoscovita, prooccidentala, trebuie sa li se acorde un grad considerabil de autonomie (pana la cea politica), pentru a desprinde aceste teritorii "subversive" de la spatiile ortodoxe proruse ale Ucrainei - atat centrale, cat si rasaritene. Frontiera strategica a Rusiei la aceste paralele nu poate sa depinda de locul pe unde trece frontiera ucraineano-poloneza, ucraineano-maghiara sau ucraineano-slovaca.

Aceasta frontiera strategica trebuie sa treaca mult spre apus, cel putin la extremitatea vestica a Europei Centrale, iar in cel mai bun caz - pe Atlantic. Tocmai din aceasta perspectiva incepe restructuralizarea geopolitica a unei regiuni, intrucat Rusia, aparand in rolul de initiator al acestor transformari geopolitice in Europa de Est si in calitate de partener principal al Germaniei, trebuie sa insiste, in primul rand, pe conditia scoaterii aceastei regiuni de sub controlul atlantic si crearea pe acest loc a unui complex de aparare continentala eurasiatica, care consta intr-o cooperare militaro-strategica a Rusiei cu intreaga Europa.

Volinia, Galitia si Transcarpatia pot forma o "federatie vest-ucraineana", al carei grad de integrare interna poate fi stabilit arbitrar, in dependenta de imprejurari concrete. Cel mai important este sa traseze granita cultural-confesionala intre Ucraina Centrala (de fapt, tara Kievului) si Ucraina de Vest, pentru a evita influenta dezarticulata din Europa Centrala, catolica sau uniata, asupra teritoriilor ortodoxe.

Factorul ucrainean este locul cel mai vulnerabil in cordonul vestic al Rusiei. Daca in alte locuri pericolul distrugerii valabilitatii geopolitice a heartland-ului este potential, iar lupta de pozitie pentru sistemul geopolitic eurasiatic isi propune doar scopuri preventive, existenta "Ucrainei suverane" la nivel geopolitic, inseamna a declara Rusiei razboiul geopolitic (aceasta este nu atat opera Ucrainei, cat a atlantismului si Sea Power). Nu este vorba despre faptul ca Ucraina isi alege intentionat rolul de "cordonul sanitar" atlantic, desi in unele cazuri aceasta nu poate sa nu se faca constient, ci despre aceea ca ea, va incepe sa traduca acest rol in practica daca nu se va implica activ in procesele de integrare cu Moscova sau (cel putin) nu se va destrama in componente geopolitice separate.

Problema ucraineana este principala si cea mai serioasa problema ce sta in fata Moscovei. Daca problemele Nordului si ale "trapezului polar" tin de viitorul indepartat al Rusiei si Eurasiei, daca valorificarea Siberiei si lupta pentru Lenaland au importanta pentru viitorul apropiat, daca, in sfarsit, strategia de pozitie a refacerii Sudului asiatic are, pentru Rusia, o importanta actuala, insa preventiva - geopolitica Occidentului si centrul acestei geopolitici - "problema ucraineana" ii cere Moscovei sa ia, neintarziat, masurile de rigoare, intrucat este vorba despre aplicarea deja in prezent a unei lovituri strategice Rusiei, fata de care "axa geografica a istoriei" nu are dreptul, pur si simplu, sa nu ia atitudine.

Avand in vedere ca o simpla integrare a Moscovei si Kievului este imposibila si nu va crea un sistem geopolitic stabil, chiar daca aceasta se va intampla in pofida oricaror dificultati obiective, Moscova trebuie sa se implice activ in refacerea spatiului ucrainean conform singurului model geopolitic logic si firesc.

7. Romania si Republica Moldova - integrare sub ce semn ?

Romania si Moldova reprezinta doua parti ale unei regiuni geopolitice unice, populata de un etnos ortodox unitar - urmasii dacilor care vorbesc o limba din grupa romanica si care au acumulat intr-o mare masura, elementele culturale, lingvistice si rasiale din anturajul slav. Din punctul de vedere al geopoliticii, integrarea Romaniei si a Republicii Moldova este iminenta, dar Moscova trebuie sa se straduiasca sa infaptuiasca aceasta unificare in interesele sale, pentru a include acest spatiu in zona unde detine controlul strategic nemijlocit. Cultura Romaniei reprezinta in ansamblu modelul tipic ortodox care uneste direct aceste pamanturi cu Eurasia. Singurul obstacol pentru a integra definitiv aceste pamanturi in Rusia il constituie factorul lingvistic si apropierea geopolitica de regiunile catolice. Pe langa toate acestea in vestul Romaniei, in Banat, este semnificativ procentul ungurilor-catolici si al romanilor-uniati.

Prin Romania, Republica Moldova si Ucraina Centrala trece o fasie neintrerupta, populata de popoare ortodoxe, care uneste pamanturile Rusiei cu Serbia, avanpostul Eurasiei in Balcani. Este in interesul Eurasiei, ca acest tinut sa se transforme intr-o regiune strategica si culturala unitara - de fapt intr-o singura tara. Aceasta inseamna ca tocmai Moscova sa fie initiatoarea integrarii moldo-romane; pusa de la bun inceput sub semnul ortodox si eurasiatic. Totodata, este important ca enclava ortodoxa romaneasca, din rasarit, si din apus, sa uneasca popoarele ortodoxe slave - ucrainenii si sarbii -, asigurand in felul acesta continuitatea integrarii teritoriale, bazata nu atat pe particularitatile etnice, cat pe cele confesionale si pe inrudirea culturala.

Totodata, un asemenea "bloc ortodox", de la Nistru pana in Muntenegru, in centrul caruia trebuie sa se afle Romania unificata, trebuie sa se formeze in colaborare cu Berlinul, caruia i se ofera partea cea mai de vest a Europei Centrale, din Prusia, prin Cehia si Slovacia, spre Ungaria si Austria, apoi spre Croatia, pana la Marea Adriatica. Daca adaugam la toate acestea extremitatea de rasarit a Poloniei si a Prusiei rasaritene, care mai spre nord ii revine Germaniei, atunci continuarea fireasca a Rusiei spre vest, in regiunea balcanica, va fi logica si acceptabila, nu va incalca echilibrul geopolitice ale Europei Centrale care, din punct de vedere geopolitic, apartine sferei de influenta a Germaniei.

8. Conditia: pamant, nicidecum sange

Toate aceste actiuni rezulta din tabloul general al geopoliticii europene in care se evidentiaza foarte clar regiunile Europei Centrale (sub egida Germaniei) si ale Europei de Vest, in sens restrans. Rusia nu are puncte de contact direct cu Europa de Vest de aceea realizarea in aceasta regiune (al carei element-cheie este Franta) a unei strategii eurasiatice depinde de ridicarea unei constructii general europene de-a lungul axei Berlin-Paris. Factorul eurasiatic nu poate sa fie, insa, linia directa a Moscovei in Europa de Vest. Moscova se manifesta aici doar prin intermediul Berlinului, iar tendintele eurasiatice continentale si antiatlantice sunt zugravite aici printr-un singur termen - "germanofilismul". Nu trebuie sa cerem de la francezi un "Eurasiatism" mai distinct decat "germanofilismul", fiindca problematica heartland-ului ajunge in Europa de Vest prin continentalismul german. Rusia este in cazul de fata o "abstractie geopolitica".

Aceasta nicidecum nu inseamna ca Rusia trebuie sa fie nepasatoare fata de problemele Europei de Vest. Scoaterea Europei de sub influenta atlantica este in interesul Rusiei, iar aceasta inseamna ca Moscova trebuie sa contribuie la echivalarea Eurasiei de Vest cu Europa Centrala, adica cu Germania.

Totodata, insasi Germania trebuie sa formuleze pentru inceput, o cerinta fundamentala: toate procesele de integrare in Europa Centrala unde dominatia geopolitica a Berlinului este evidenta, la fel si toate transformarile din Europa de Vest care au drept scop orientarea tarilor europene catre Germania, trebuie sa excluda principiul dominatiei etnice a nemtilor in zona culturala, politica, confesionala sau ideologica. Europa trebuie sa fie europeana, iar Europa Centrala sa fie Europa Centrala, adica intreg specificul lingvistic si spiritual al popoarelor Europei trebuie sa infloreasca si sa fie sustinut de Berlin a carui prioritate trebuie sa fie exclusiv geopolitica si sociala, dar in nici un caz rasiala.

Moscova este raspunzatoare de multe etnosuri ale Europei Centrale si in virtutea inrudirii sale rasiale cu acestea (slavii). Mai mult decat atat, tocmai etnocentrismul si aroganta rasiala si nationala a nemtilor au dus, nu o singura data, la conflicte in Europa. Pe parcursul intregii reorganizari geopolitice a Europei. Rusia trebuie sa apara drept garant al faptului ca Berlinul va separa strict geopolitica si rasa "pamantul si sangele", pentru a exclude, cu buna stiinta tragediile de felul aventurii hitleriste. Orice simptome ale nationalismului german in problemele reorganizarii geopolitice a Europei trebuie inabusite fara crutare de insusi Berlinul; toate procesele trebuie sa se desfasoare pe baza respectarii stricte a "drepturilor popoarelor", a autonomiei culturale depline, a cultelor si limbilor.

Moscova trebuie sa formuleze aceleasi cerinte fata de sine insasi si fata de aliatii sai. Principiul etnic trebuie stimulat si sustinut activ de catre centrul geopolitic doar sub aspect pozitiv, ca o realitate afirmativa, ca autoidentificare nationala. Bineinteles ca nu putem astepta disparitia definitiva a neintelegerilor interetnice si manifestarea aspectelor negative ale afirmarii nationale, insa, tocmai in acest moment trebuie sa intre in functiune principiul centralismului, geopolitic, in calitate de arbitru supraetnic suprem, care hotaraste problemele interne, bazandu-se pe interesele politice si strategice vitale ale intregului eurasiatic.

Acest principiu este universal pentru toate regiunile in care trebuie sa se introduca Noua Ordine Eurasiatica - atat in cele interne pentru Rusia cat si in cele externe. In cazul Occidentului, al Europei, acest fapt este deosebit de important, fiindca in aceste spatii, problemele etnice stau la baza celor mai groaznice conflicte care au ravasit secolul XX.