Carta comunitara a drepturilor sociale - tratatul de la Maastricht

In decembrie 1989, sefii de state si de guverne din 11 state membre ale Uniunii (cu exceptia premierului britanic Margaret Thatcher) au semnat, la Strasbourg, "Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor", denumita, ulterior, "Carta sociala". Carta, care stabileste drepturile sociale care vor trebui garantate pe piata muncii, este mai degraba o declaratie politica si mai putin un document de natura juridica, constrangator. Ea se refera la drepturile lucratorilor din 12 domenii:

Informare, consultare si participare a muncitorilor;

Locuri de munca si remuneratie;

Protectia sanatatii si securitatea la locul de munca;

Egalitate de tratament intre barbati si femei;

Imbunatatirea conditiilor de trai si de munca;

Libertatea de asociere si negocieri colective;

Libera circulatie a muncitorilor;

Protectia sociala;

Formarea profesionala;

Protectia copiilor si adolescentilor;

Stuatia persoanelor in varsta;

Protectia persoanelor handicapate;

Pentru punerea in aplicare a "Cartei sociale", Comisia a elaborat un Program de actiune, care cuprindea 47 de initiative, care au intrat in vigoare odata cu realizarea Pietei Interne. Pe langa masurile vizand imbunatatirea securitatii si sanatatii la locul de munca, au fost adoptate 3 directive care priveau:

Obligatia patronului de a informa muncitorii in legatura cu conditiile aplicabile contractului sau relatiei de munca;

Protectia femeii insarcinate in raport cu munca;

Concedierea colectiva;

Tratatul de la Maastricht a extins competentele Comunitatii in domeniul politicii sociale si a locurilor de munca, urmarindu-se , in principal, asigurarea unui nivel ridicat de protectie sociala. Tratatul subliniaza, in mod limpede, ca actiunea Comunitatii - comporta o politica in domeniul social.

Tratatul de la Maastricht a adoptat Protocolul privind politica sociala, care precizeaza ca tarile membre semnatare doresc sa puna in practica Carta sociala din 1989.

II. Domenii de actiune

1) Politica pietei muncii si combaterea somajului.

Avand in vedere ca in Europa celor 15, in anul 2000, somajul se situa la 10,8%, respectiv 18,2 milioane persoane, Consiliul European de la Essen, din decembrie 1994, a analizat situatia somajului la nivel european. Aceste a decis ca statele membre sa-si coordoneze mai bine politicile si actiunile in scopul unei mai bune folosiri a fortei de munca.

Asigurarea unui nivel ridicat al locurilor de munca a reprezentat una din preocuparile principale ale Europei comunitare, in domeniul politicii sociale.

La sfarsitul secolului trecut, aproximativ 60% din populatia UE, avand varsta de exercitare a unei activitati profesionale, avea un loc de munca. Dar nivelul locurilor de munca depinde nu numai de cresterea economica, ci si de capacitatea acestei cresteri de a crea noi locuri de munca. In timp Comisia a urmarit realizarea de actiuni in ceea ce priveste:

Imbunatatirea sistemelor de formare profesionala;

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

Crearea de locuri de munca in noile sectoare de activitate (I.T., mediu, servicii);

Reducerea costurilor salariale;

Consolidarea rolului IMM-urilor;

Stimularea initiativelor locale.

In anii '80, procentul de ocupare a fortei de munca tinere a crescut, datorita faptului ca s-au adoptat o serie de masuri speciale pentru aceasta categorie. Cu toate acestea, pentru tinerii sub 25 de ani este greu sa gaseasca un loc de munca. Astfel se si explica reactia violenta a tinerilor francezi fata de proiectul legii privind "Contractul primei angajari" (CPE - Contract de Premiere Embauche), care ar fi permis patronilor disponibilizarea cu prioritate a tinerilor proaspat angajati. In urma protestelor de strada, Guvernul francez a fost nevoie sa retraga legea respectiva.

De notat ca politica pietei muncii, inclusiv lupta impotriva somajuluii, este de competenta, in principal, a statelor membre. Totusi, Comisia Europeana a incercat, dupa anii '70, o anumita coordonare a actiunilor de combatere si limitare a somajului, indeosebi prin:

Crearea Fondului Social European, care reprezinta principalul instrument comunitar de lupta impotriva somajului;

Realizarea unui sistem de informare privind locurile de munca in tarile Uniunii;

Instruirea tinerilor, indeosebi a tinerilor someri, in noile tehnologii de informare;

Programe specifice de ajutorare a somerilor de lunga durata;

Crearea, in 1989, a unui Observator european al locurilor de munca;

Instituirea, prin Tratatul de la Maastricht, a unui Fond de coeziune pentru ajutorarea somerilor;

Elaborarea de catre Comisie, in baza unei decizii a Consiliului European din 1993, a unei Carti Albe asupra unei strategii pe termen mediu, orientata spre cresterea economica, capacitatea concurentiala si crearea de noi locuri de munca.

2) Coordonarea legislatiilor nationale consacrate asigurarii sociale a muncitorilor imigranti, care presupune respectarea unor principii:

Egalitatea de tratament;

Cumulul, care acorda muncitorului emigrant dreptul de a beneficia, in tara in care lucreaza, de aceleasi prestatii sociale (boala, invaliditate, somaj, batranete, deces) ca in tara de origine;

Exportabilitatea, potrivit careia prestatiile sociale (pensii, diurne, ajutor medical, spitalizare) pot a fi varsate in alte state comunitare;

Interdictia unor prestatii duble, ceea ce inseamna ca orice persoana care a cotizat la regimul de securitate sociala in mai multe state membre, in aceeasi perioada, nu poate beneficia de prestatii similare.

3) Protectia persoanelor in varsta. Urmare a cresterii duratei medii de viata, in Europa comunitara are loc o imbatranire a populatiei. Se apreciaza ca numarul persoanelor de peste 60 de ani a crescut, in ultimii 30 de ani, cu peste 50%, ceea ce va face ca, in anul 2020, in UE sa existe cca. 100 milioane persoane in varsta. Potrivit Cartei sociale, orice muncitor trebuie sa poata beneficia, in momentul pensionarii, de resurse care sa-i asigure un trai decent, precum si de o asistenta sociala si medicala corespunzatoare.

4) Egalitatea de tratament intre femei si barbati.

Inca prin Tratatul de la Roma (1957) s-a statuat egalitatea remunerarii la locul de munca in valoare egala intre femei si barbati. Ulterior, au fost adoptate o serie de Directive care priveau:

Egalitatea de remunerare (1975) prin care se consacra principiul: la munca egala, salariu egal.

In realitate, si acum diferentele de salariu oscileaza intre 10 si 30%.

Egalitatea de tratament (1976) privind accesul la locurile de munca, formare profesionala si conditiile de munca;

Egalitatea intre barbati si femei care exercita o activitate independenta, inclusiv o activitate agricola, sau o profesiune liberala si care nu sunt salariati sau asociati (1986).

5) Lupta impotriva saraciei si a excluderii.

Este o problema care preocupa Europa comunitara, intrucat se considera ca, in ultimul deceniu al secolului 20, existau in tarile membre peste 50 milioane persoane care atinsesera pragul saraciei, venitul acestora fiind inferior jumatatii venitului mediu pe cap de locuitor in tarile lor. De retinut ca, atunci cand se vorbeste de saracie, nu se au in vedere doar resursele, dar si aspecte, precum: somajul de lunga durata, calificarea scazuta a unor persoane, pensii mici, analfabetismul, lipsa locuintelor, familii numeroase cu copii mici. Pornind de la aceasta situatie, Comisia a elaborat mai multe programe pentru combaterea saraciei si lupta impotriva excluderii sociale.

6) Sanatatea si protectia sociala.

Uniunea a urmarit adoptarea unei legislatii adecvate si coordonarea actiunilor in urmatoarele domenii:

Sanatatea si securitatea la locul de munca;

Sanatatea publica, inclusiv lupta impotriva tabagismului prin interdictia de a fuma in locurile publice, etichetarea produselor din tutun si publicitatea in favoarea produselor de tutun;

Drogurile, inclusiv prin crearea in 1995, la Lisabona, a unui Observator European al drogurilor si toxicomaniei;

SIDA si alte boli transmisibile;

Securitatea consumatorilor de produselor alimentare.

III. Modelul social european si Constitutia Europei.

Conventia privind viitorul Europei, insarcinata cu elaborarea Tratatului Constitutional al Uniunii Europene, a avut in vedere constructia unui model prin care dimensiunea economica sa fie echilibrata de cea sociala. In acest scop, s-a avut in vedere:

a) Integrarea Cartei drepturilor fundamentale a UE in Tratatul Constitutional;

b) Consolidarea modelului social european, prin diversificarea serviciilor de interes general si a formelor de protectie sociala. Articolele 2 si 3 au fost reformulate pentru a include principiile esentiale ale modelului social european, in vederea restabilirii echilibrului dintre obiectivele pietei interne si atingerea obiectivelor sociale;

c) Constientizarea faptului ca eficienta serviciilor de interes general reprezinta o parte intrinseca a modelului social european si de aceea trebuie sa devina un obiectiv esential al Uniunii. Accesul liber la servicii de interes general de calitate constituie unui din drepturile fundamentale ale cetateanului;

d) Consolidarea dimensiunii sociale prin extinderea votului cu majoritate calificata si a procedurii de codecizie in toate domeniile cu implicatii sociale.

IV. Directiva "Bolkestein" privind liberalizarea serviciilor in Uniunea Europeana.

O problema amplu discutata - cu incidenta directa asupra drepturilor sociale ale lucratorilor - a fost controversata directiva "Bolkestein" de liberalizare a serviciilor in Uniunea Europeana. In timpul dezbaterilor din Parlamentul European asupra Directivei, s-a apreciat ca acest document era, dupa Constitutia Europeana, unui din cele mai importante proiecte legislative ale Uniunii.

Autorul Directivei, Frits Bolkestein, este un fost comisar european pentru Piata Interna si Servicii pana in 2004, olandez de origine, care a propus deschiderea, respectiv liberalizarea, pietei serviciilor din Uniunea Europeana, pornind de la ideea ca serviciile in Europa trebuie sa circule la fel de liber, ca si marfurile, persoanele si capitalul.

Directiva acopera activitatile de consultanta in management, certificare si testare; managementul facilitatilor (inclusiv administrarea si securitatea birourilor); publicitate; serviciile de recrutare; agentii comerciale; consilierii fiscale; servicii imobiliare; constructii; distributii comerciale; inchirieri de autovehicule, agentii de turism; servicii de protectie si paza; asistenta medicala; servicii de sprijin la domiciliu; servicii din domeniul audiovizualului, de recreare, al centrelor sportive si parcurilor de distractii.

Principalul punct de controversa se referea la " principiul tarii de origine", potrivit caruia un prestator de servicii ar fi supus legii din tara sa si nu din tara in care merge pentru o misiune temporara. Cu alte cuvinte, daca un antreprenor polonez ar fi obtinut un contract in Germania pentru o lucrare de constructii, lucratorii pe care i-ar fi detasat temporar in Germania ar fi urmat sa-i plateasca in conformitate cu legile poloneze (salariu minim, protectia muncii, igiena si timpul de lucru).

In varianta de compromis la care s-a ajuns in grupurile politice, inaintea dezbaterii directivei Bolkstein in Parlamentul European, principiul tarii de origine a fost inlocuit cu obligatia garantarii de catre orice stat a libertatii de a furniza servicii.

Pe aceasta baza, statele unde se desfasoara serviciile trebuie sa asigure acces egal furnizorilor, din orice tara ar veni, fara sa le poata impune conditii suplimentare, discriminatorii, precum: autorizatii suplimentare; inregistrarea unui sediu sau construirea unor infrastructuri pe teritoriul tarii gazda. Firmele vor putea sa exporte - cu anumite exceptii (in cazuri "justificate" de politicile publice, securitatea nationala, sanatate, mediu) - in conditii egale orice servicii. Furnizarea de servicii in alte tari se va face prin inregistrarea la un birou unic.

Statele nu vor fi obligate sa-si privatizeze servicii de interes strategic.

Directiva exclude de la liberalizare si privatizare:

Serviciile de interes general: serviciile financiare; comunicatii electronice, majoritatea transporturilor, serviciile sociale;

Domeniile de interes general stabilite de catre statele membre, precum: exportul de servicii medicale (inclusiv cele private); audiovizualul, tratarea deseurilor, serviciile juridice, activitatile de notariat, jocurile de noroc.

In toate chestiunile de dreptul muncii, inclusiv cel la negocieri educative si greva se vor aplica normele europene in vigoare si legislatia locala. Cu toate acestea, diferentele dintre costurile fortei de munca, altele decat salariile (asigurari sociale, de sanatate etc.) vor crea o competitie intre state. TVA-ul va fi in continuare aplicat de tara unde se desfasoara serviciile, iar impozitul pe venit va fi prelevat in tara de origine a furnizorului.

Preocuparea esentiala a fost aceea de a impaca dimensiunea sociala a Uniunii Europene cu cerinta cresterii economice, bazata pe competitivitate. Directiva a fost votata in Parlamentul European cu 391 voturi pentru, 213 impotriva si 34 abtineri.