Institutii politice - elemente constitutive, trasaturi, functii, tipologie

Institutie este un termen cu intelesuri si utilizari diferite. Chiar la origini (institutio/instituire, in limba latina = infiintare, instituire, invatatura, regula de purtare, metoda etc.) are o multime de sensuri. Pe masura ce este preluat si folosit de catre juristi, economisti, sociologi, psihologi, politologi si alti specialisti, termenul are un spectru din ce in ce mai mare de acceptiuni si interpretari. Cunoasterea, chiar in termeni generali, a utilitatilor conferite conceptului de catre diverse discipline sociale, indeosebi de sociologie si stintele politice, este necesara pentru a fixa mai bine notiunea de institutie politica, care constituie obiectul demersurilor noastre. Institutiile, indiferent de interpretarile actuale sau trecute, sunt expresia reflectiei si actiunii politice in planul realitatilor socio-politice. Ele nu sunt creatii intamplatoare, chiar daca unele dintre ele au caracter pasager si spontan; sunt rezultante ale gandirii si experientei politice ale colectivitatilor umane, "instrumente" prin care ganduri, aspiratii, idealuri individuale sau de grup se materializeaza prin intermediul lor, sau, din contra, servesc unor interese elitiste, majoritatile sociale fiind excluse.Este si un motiv, dar nu singurul, care ne-a indemnat sa tratam conexat doctrinele si institutiile politice.

1. DEFINITIE, ELEMENTE CONSTITUTIVE, TRASATURI, FUNCTII, TIPOLOGIE

In perspectiva sociologica, termenul de institutie este un concept fundamental, la fel ca si in politologie. El are diverse acceptii, in raport de evolutia fiecareia dintre cele doua discipline si in relatie de specialistii si/sau scolile pe care le reprezinta.

In orizont interpretativ sociologic, institutia este expresia unor realitati sociale, esenta sa sociala fiind definitorie.

Emile Durkheim si scoala pe care o fondeaza ii confera o acceptie generoasa, identificand institutia cu faptul social (se impune constiintei individului ca ceva exterior si coercitiv). Ilustrative pentru comportamente sociale institutionalizate sunt familia si rudenia. W.G. Summner considera ca institutia are o dubla componenta (sau o dubla semnificatie) prin aceea ca: este notiune, idee sau concept si deopotriva structura. In viziunea lui R.M. Marciver si C.H. Page, prin institutii sociale se inteleg formele stabilite ori conditiile de procedura specifice activitatii de grup. B. Malinowski, T. Parsons, C. Levi-Strauss, G. Granger plaseaza conceptul pe teren structuralist (la baza notiunii de institutie sociala sunt valori-tip care, daca primesc recunoastere, devin raporturi cu valoare structurala strategica in sistemul social (Mica enciclopedie de politologie, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1977, pp.241-242).

Politologia si, in genre, stiintele politice apreciaza institutiile "ca gen de organizatii oficiale ale societatii", iar organizatiile ca "institutii neoficiale" (Maurice Duverger, Institutions politiques et droit constitu-tionnel. Les grand systèmes, Paris, P.U.F., 1973, p.19).

Adaugam celor doua perspective stiintifice - sociologica si politologica - si perspectiva psihologica, potrivit careia institutiile sociale sunt sisteme de atitudini organizate, incorporate in indivizi, care dicteaza comportamentul/comportamentele acestora, si juridica (dreptul constitutio-nal indeosebi), asupra careia ne vom referi intr-un alt context.

Conceptul de institutie politica sugereaza fie entitati politice concrete (stat, parlament, partid etc.), fie "ceva" nedefinit, care are un caracter oficial sau se afla in relatie cu oficialitatile. In limbajul comun se pastreaza, astfel, sensul juridic initial al termenului institutio, preluat din latina ("asezamant", "regula de purtare"), in timp ce in sociologie si in alte stiinte sociale conceptului i se atribuie intelesuri mai complexe, dupa cum s-a relevat. In primul rand si esential, de retinut este faptul ca institutia politica face parte din sistemul institutiilor sociale (intre care se numara si cele economice, educa­tive, culturale etc.) care, in raport de natura, functii si obiective, corespund nevoilor si intereselor fundamentale ale grupurilor sau colectivitatilor sociale.

Institutiile politice sunt componente esentiale ale sistemului politic, interpretat ca parte inseparabila si foarte importanta a sistemului social global. Fiecare dintre acestea constituie in sine un model de organizare si desfasurare a interactiunilor dintre indivizi care exprima raporturi concrete, ce dobandesc un caracter de stabilitate si coeziune pe o perioada mai mare sau mai mica de timp. In acelasi timp, institutiile politice sunt si reprezentari ale unui sistem (sau sisteme) de valori, conceptii etc., ceea ce le confea caracter de legitimitate fiind astfel acceptate de majoritati sociale a caror dinamica este insa schimbatoare.

Cand legitimitatea institutiilor intra in impact cu aspiratiile si vointa majoritatii sociale, relativa lor autonomie le permite sa nu fie inlocuite in bloc si concomitent, ci succesiv si esalonat intr-o perioada rezonabila de timp. In conditiile unor mari tulburari sociale, formele institutionale politice rigide pot disparea o data cu prabusirea sistemului politic, fiind inlocuite cu altele noi, corespunzatoare exigentelor si intereselor noii puteri si asteptarilor unei majoritati sociale.

Este de retinut, deci, ca stiintele politice considera institutiile politice drept componente de prim rang ale sistemului politic, cu valoare de structuri si activitati institutionalizate. Este un mod de abordare in viziune institutionalizata, prin care se evidentiaza ca esenta analizei politice consta in cercetarea structurii si a modului de functionare a institutiilor si, in primul rand, a "institutiei institutiei", care este statul (M. Hauriou).

Fiecare institutie politica este in sine un model structural (are o structrura proprie) si deopotriva un ansamblu de reprezentari colective (conceptii, credinte, sisteme de valori). M. Duverger considera ca, in cazul institutiilor politice, gradul de valorizare a ideilor, credintelor, conceptiilor etc. este foarte ridicat, fiind conditionat insa de legitimitatea lor (concordanta dintre obiectivele puterii si interesele majoritatii sociale) (Maurice Duverger, op.cit., p.18).

Oricat de rezistente se arata unele institutii in contextul in care au loc mari schimbari sociale, economice etc., acestea fie sufera modificari substantiale , fie sunt inlaturate. Coabitarea dintre vechile si noile institutii in plan politic este unul dintre elementele esentiale ale stabilitatii si ordinii sociale. Nu este obligatoriu ca o institutie politica ce a fost eliminata de noua putere sa ramana pe vecie inmormantata de istorie. Este posibil si faptele o confirma, ca institutii inlaturate de regimuri politice ilegitime, respinse de majoritatea polpulatiei (totalitare de dreapta sau de stanga) sa reapara dupa prabusirea lor (situatie ce se manifesta in spatiul fostelor state comuniste).

Este de subliniat si faptul ca institutiile politice au o relativa autonomie in cadrul sistemului politic, generata de insasi autonomia lor fata de realitatea sociala pe care o exprima, iar intr-o anumita forma si "proportie" o contine. Aceasta relativa independenta face posibila manifestarea lor flexibila in ansamblul politic dinamic, schimbator.

Instrumente esentiale si indispensabile sistemului politic, institutiile politice au atat functii organizatorice, cat si reglatoare a relatiilor politice si deopotriva a celor sociale, rolul lor fiind triplu: de recrutare, de socializare si de comunicare politica. Cu alte cuvinte, rolul major pe care il au consta in plasarea lor in fluxul bidirectional dintre guvernanti si guvernati, ceea ce le confera prestigiu si autoritate (in sistemele politice democrate) sau dezavuare si respingere (in regimurile totalitare).

Institutiile politice, potrivit diversitatii vietii sociale, sunt relativ numeroase, fiecare avand structuri, trasaturi, roluri, functii si relevanta distincte. Cele mai importante institutii politice sunt: statul, care este institutia politica fundamentala a oricarei societati; parlamentul, institutia prezidentiala sau monarhica; guvernul (autoritatile publice); administratia publica (centrala, locala, speciala); autoritatea judecatoreasca; partidele politice, grupurile de interese si/sau de presiune, alte organizatii.

2. STATUL

Notiunea de stat are o diversitate de acceptiuni si sensuri. Frecvent, termenul este relationat unei comunitati politice, care de-a lungul timpului a luat o multitudine de forme, exprimand, in esenta, modalitati de organizare a comunitatilor in orizont politic. Prin urmare, mijlocul prin care se asigura perpetuarea existentei unei colectivitati umane, ordinea si coeziunea sa este puterea politica, instrumentata prin stat.

Puterea politica se deosebeste insa de alte forme de putere (economica, juridica, militara etc.), in primul rand prin caracterul ei teritorial (Jean Bechler), caracter care este transferat si statului. Prin aceasta statul determina apartenenta indivizilor la un anumit teritoriu, inlocuind legatura de sange, ce unea pe membrii comunitatilor primitive, cu puterea politica, care, spre deosebire de puterea sociala, este bazata pe autoritate si coercitie, pe impunerea vointei "celor tari" celorlalti membri ai comunitatii (nu neaparat si numai "celor slabi"). Max Weber, in aceasta perspectiva, considera statul o institutie care utilizeaza legitim violenta in propriul sau spatiu geopolitic, iar Karl Marx, mai "plastic", o masina pentru afirmarea si mentinerea dominatiei unei clase asupra alteia.

Viziunile asupra naturii si rolului statului se modifica insa cu cat ne apropiem de epoca actuala. Statul nu mai este interpretat strict negativ, nuantarile ce vizeaza in principal functiile sale fiind tot mai numeroase si evidente. Devine, astfel, un factor de echilibru social, iar autoritatea sa nu mai este conferita prioritar de utilizarea fortei si a mijloacelor coercitive, ci de obtinerea consensului si legitimitatii sale (exceptie fac, evident, statele in care se practica totalitarismul). Este de inteles, insa, ca statul nu se transforma intr-o instanta care caseaza institutiile ce au in sarcina apararea ordinii publice si ca nu va fi inert la provocari si actiuni contrare aspiratiilor si vointei majoritatii sociale, a insasi existentei institutiei ca atare. Cele doua componente ale politicii statale - coercitiva si de asigurare a echilibrului si ordinii sociale - se afla permanent in balanta. M. Duverger surprinde acest aspect, remarcand in Sociologie politique (Paris, PUF, 1968): "statul si, intr-o forma mai generala, puterea instituita intr-o societate sunt, totdeauna si peste tot, in acelasi timp, instrumentul anumitor clase cu care acestea domina altele, folosindu-l in propriul lor profit si in dezavantajul celorlalti, si un mijloc de a asigura o anumita ordine sociala, o anumita integrare a tuturor intr-o colectivitate pentru un bine comun. Cele doua elemente coexista totdeauna, ponderea lor putand fi diferita"(p.28).

Statul, ca institutie de importanta capitala pentru existenta unei societati sau natiuni, a fost si este susceptibil de un mare interes pentru stiintele sociale si politice. Mai mult, ca reflex al acestui interes, s-au constituit numeroase discipline politice conexe altora deja existente sau detasate de acestea, de sine statatoare (autonomizate) cum sunt: istoria doctrinelor politice, teoria generala a statului, stiintele administrative, istoria relatiilor internationale etc.

Studiul institutionalizarii puterii - si implicit al genezei statului, considerat apogeul acestui proces - preocupa pe unii ganditori inca din

epoci indepartate. Dupa Aristotel, care initiaza cercetarea sistematica a polis-ului grecesc (,,cetatii-stat"), urmeaza o perioada indelugata in care unele studii nu lipsesc, dar importanta lor este relativa. Prin Machiavelli, notiunea de stat intra in circuitul public, iar Bodin enunta ideea suveranitatii statale, urmata fiind de actiunea politica consacrata infaptuirii unui stat national centralizat in spatiul francez. Pentru Hobbes statul apare ca rezultat a unui contract social (teorie la care adera si Spinoza). Montesqieu defineste statul drept institutie centrala si face distinctia intre ramurile puterii in stat: legislativa, executiva si judecatoreasca.

Contributiile ganditorilor sociali si politici se substantializeaza si se diversifica progresiv. Contribuie, intre altii, la clasificarea unor aspecte de natura teoretica: J.J. Rousseau, G. Hegel, Fr. Engels, K. Marx, Max Weber, Fr. Ratzel, J. Barthélémy, R. Sammler, H. Lefebvre, J. Blondel, T. Parsons - mentionand doar o infima parte dintre acesti ganditori. Studii serioase intrepind si Dimitrie Gusti, Petre Andrei, Traian Braileanu, Petre Ghiata, Mircea Djuvara precum si alti sociologi si juristi romani, alaturi de economisti, istorici, politologi si psihologi.

Toate institutiile politice, fara exceptie, au caracter istoric. Intr-o lejera ierarhizare, statul, f ara nici un dubiu, se plaseaza printre cele mai vechi.

TIPURI SI FORME ISTORICE DE STAT

a)          Egiptul antic (mileniul 4 i.Hr.- sec. 6 i.Hr.), cu mai multe faze de
evolutie: Regatul timpuriu, Regatul mijlociu, Regatul nou, Regatul tarziu.

b) Formatiunile statale ale Orientului antic - Sumer (Mesopotamia) (sfarsitul mileniului IV i.Hr.-sec. 11 i.Hr.) - spatiu in care apar si se dezvolta mici orase state independente (Nippur, Uruk, Ur, Larsa, Umma, Kis), care isi disputa intaietatea pentru dominarea teritoriului dintre Eufrat si Tigru, regate (Akkad, Assiria, Babilon, Mari, Mitanni). Unele regate devin state puternice, cu forta dominanta in zona:

Asiria (sfarsitul mileniului 3 i.Hr.-605 d.Hr.);

Babilon (sec. 18 i.Hr.-539 d.Hr.;

Fenicia - spatiu pe coasta estica a Mediteranei locuita de fenicieni, in care se dezvolta mici state-cetati (Byblos, Ugarit, Sidon, Tyr, Arados;

Palestina (sec. 13 i.Hr.-332 i.Hr.;

Statul hitit este precedat de formarea in Podisul Anatoliei din centrul Asiei Mici a unor orase-state (Nesa, Kussar, Hattusas) - sec. 18 i.Hr. Statul este intemeiat in1650 (cu aproximatie) si dureaza pana in jurul anului 1200 i.Hr;

Lidia (sec. 8 i.Hr.-334 i.Hr.) in Vestul Asiei Mic;

Statele ahemenid (sec. 8 i.Hr.-330 i.Hr.), part (c. 250 i.Hr.-224 d.Hr.) si sasanid (208-661) succed Elamului, primul stat creat in spatiul Persan (mileniul 3 i.Hr.;

Urartru (sec. 13 i.Hr.-c. 590 i.Hr.) se constituie pe Podisul Armeniei, din vechile triburi ale urartilor.

c)    China antica - statul San (sec. 16 i.Hr.) este cucerit de statul Cion (sec. 11 i.Hr.). Urmeaza o perioada de faramitare statala, dupa care, in sec. 3 i.Hr. se realizeaza unificarea formatiunilor statale.

Eseu: Iancu de Hunedoara - Voievod al Transilvniei Eseu: Babilonul antic

d)  India antica. Incep sa cunoasca forme de organizare statala din sec. 9-6 i.Hr., la inceput de dimensiuni mici, apoi mari (Agra, Avanti, Magadha, Kosala, Vasta etc., in Nordul Indiei, in sec. 6 i.Hr.). Din 324 i.Hr. incepe constituirea Imperiului Maurya, sub care are loc unificarea statelor din Nordul Indiei, urmat de intemeierea statelor Kusame (sec. 1 d.Hr) si Gupta(sec. 4 d.Hr.).

e)         Cetati-state grecesti (sec. 10-9 i.Hr.-sec 5 i.Hr.): Corint, Milet, Chalcis, Megara, Argos, Egina, Mytilene, Magnesia, Efes, Halicarnas, Rhodos etc.). Cele mai importante orase-cetati: Atena (mileniul 3 i.Hr.-sec. 1 i.Hr.) si Sparta (inceputul mileniului 1 i.Hr.-sec. 1 i.Hr.).

f)          Statul roman antic (sec. 8 i.Hr.-sec. 4 d.Hr.), care are mai multe faze de evolutie: Roma regala (sec. 8 i.Hr. - 510/9 i.Hr.), Republica (510/9 i.Hr.-30 i.Hr.), Principatul (30 i.Hr.-282/3 d.Hr.), Dominatul (284-395). Succesoare ale statului roman: Imperiul Roman de Rasarit (395-488), Imperiul Roman de Apus (395-476).

g)        Statele feudale, care exprima un nou mod de organizare sociala, economica, politica etc. a societatii. In genere, statele feudale se caracterizeaza prin:

suport economic bazat pe munca taranilor si mestesugarilor dependenti de seniorul feudal;

faramitare excesiva teritorial-administrativa ("feude") in care se exercita autoritatea deplina a unui nobil sau prelat bisericesc), chiar in contextul aparitiei si evolutiei marilor regate sau imperii (romano-german, bizantin, otoman etc.);

rolul dominant al religiei si bisericii, religia fiind un "instrument" de legitimare a puterii si de implicare inclusiv in organizarea si conducerea societatii;

normele de drept, care stau la baza organizarii si functionarii statelor feudale, inlocuiesc treptat pe cele traditionale (cutumiare), permisive si reprezentative pentru o colectivitate, cu norme care statueaza absolutismul de origine divina (monarhul este imputernicit sa domneasca potrivit "legii divine");

erodarea treptata a regalitatii (institutiei monarhice, in general) si a fortei si autoritatii nobilimii prin cristalizarea unor noi conceptii despre cum trebuie sa fie si sa functioneze statul, institutiile politice si societatea; pe acest fundal apar si se mentin, in afara institutiilor feudale, organisme autonome, semidemocratice (in republicile italiene - Florenta, Venetia etc.), cum sunt si cele administrative in care penetreaza patricieni, membri ai corporatiilor de mestesugari, si reprezentanti ai burgheziei in formare.

h) Statele moderne incheie etapa cea mai importanta a sinuosului proces al institutionalizarii statului. Primele state moderne apar in Europa in secolele al XV-lea si al XVI-lea, dupa care prolifereaza si in alte spatii geografice.

Trasaturi esentiale

Formele de organizare statala in antichitate sunt foarte diverse, date fiind conditiile si factorii diferiti care au condus la geneza, dezvoltarea, decadenta sau disparitia lor de pe scena istoriei. Diversitatea este conferita de:

marimea teritoriului (cele mai mici - orasele-cetati, cele mai mari - imperiile);

volumul populatiei si componenta sa etnica si religioasa;

forma de organizare politica si administrativa;

obiectivele politicii interne si externe;

forta economica si militara;

durata si relevanta sub raport istoric.

Asemanarile si/sau coincidentele se manifesta prin:

"ordinea sociala" de esenta sclavagista;

legitimitatea teocratica a puterii politice;

regimuri politice absolutiste, despotice, promovate de seful statului (rege, imparat etc.), cu un aparat administrativ centralizat, mare si diversificat;

circulatia inchisa a elitelor politice;

politica externa orientata prioritar spre cuceriri si anexar i teritoriale.

Se experimenteaza un nou tip de regim politic - democratia, in care cetatenii sunt chemati sa participe la viata publica. (Revedeti organizarea si functionarea sistemului politic al polis-ului).

Reprezinta, ca si in cazul statelor grecesti, comunitati, de cetateni, preponderent urban (civitas, politeia). Individul nu poate exista in afara statului, fiind "absorbit" de structurile politice. Statul este creatia politica prin care omul se apropie de zei prin simbioza dintre doua si fundamentale idealuri umane (cea mai buna guvernare, cel mai bun cetatean). Statul asigura cetatenilor instructia pentru practicarea virtutii, prin care acestia pot participa la viata publica a Cetatii.

Daca pentru cetatile-state din Grecia institutia statala reprezinta numai o unitate politica si economica, pentru romani statul este si o unitate teritoriala.

Conditii pentru aparitia si dezvoltarea statelor

existenta unui teritoriu si a unei populatii ce vietuieste in spatiul sau de geneza;

frontiere delimitate;

unitatea etnica, spirituala, culturala a populatiei;

comunitate de aspiratii si asteptari a locuitorilor;

formarea si manifestarea existentei natiunii;

tipul de putere sa vizeze evolutia si dezvoltarea durabila a statului precum si asigurarea securitatii, independentei si suveranitatii nationale;

existenta si functionarea unitara, centralizata si coerenta a sistemului politic si a totalitatii organismelor statale;

separarea bisericii de stat, dominatia statului in raport cu biserica;

unificarea normelor juridice intr-un sistem de drept si extinderea aplicarii lor la intregul teritoriu al statului;

consolidrea si generalizarea relatiilor de productie specifice economiei de piata;

instituirea liberei concurente de piata, prin desfiintarea institutiilor si relatiilor precapitaliste (bresle, corporatiilor mercantile);

desfiintarea barierelor de clasa sau de "casta"; acordarea unor largi drepturi si libertati individuale si garantarea lor prin puterea legii;

aparitia si dezvoltarea societatii civile de tip individualist;

"hegemonia ideologica a rationalismului de sorginte iluminista" (Virgil Magureanu, Studii de sociologie politica, Bucuresti, Editura Albatros, 1998, p.191).

Principii de organizare si functionare:

principiul suveranitatii nationale, potrivit caruia puterea de comanda a statului se manifesta pe intreg teritoriul national;

principiul guvernarii reprezentative, care consta in delegarea unor reprezentanti sau puteri de catre "popor", care sa exercite puterea in numele sau si pentru sine;

principiul separarii si echilibrului dintre puteri, care presupune o dubla calitate: separarea organica si separarea functionala;

principiul suprematiei legii;

principiul consacrarii drepturilor si libertatilor democratice.

Functii si institutiile care concura la promovarea lor

Statul, prin intermediul organismelor sale specializate, are rolul important, daca nu covarsitor pentru o colectivitate umana, de a apara-o de pericole interne (crize politice, sociale, economice) si externe (agresiuni), in acest sens fiind intr-o permanenta cautare de strategii menite sa-i asigure perpetuarea, dezvoltarea intr-o larga perspectiva temporala (necum efemera, pasagera). Permanetizand organizarea rationala a societatii, statele moderne, inclusiv cele din epoca noastra, nu mai sunt un simplu (dar necesar) instrument al pastrarii ordinii, ci devin, asa cum afirmam anterior, un factor de armonizare a intereselor dintre guvernanti si guvernati. Este ceea ce remarca si Philippe Braud cand releva ca activitatea curenta a statului are aspectul unei duble miscari: de la societatea civila catre institutii cu obiectivul de a identifica si mobiliza resurse si de la institutii spre societate avand aspect de distributie a bunurilor.

Geneza si evolutie

De la statul monarhic absolutist, in care suveranul se identifica cu insusi autoritatea statala, la statul modern, istoria umanitatii inregistreaza schimbari socio-economice majore, concomitent cu aparitia si apoi generalizarea unor ideologii si doctrine noi, care proiecteaza o alta viziune asupra ordinii sociale. Elementul social dinamic si novator il constituie burghezia ale carei aspiratii si interese sunt explicit legate de un nou tip de societate - societatea burgheza care reclama alte institutii politice, deci o alta structura institutionala, la baza careia se situeaza principiile exprimate si afirmate de revolutiile burgheze.

Puterea in stat nu mai are legitimare divina, ci se fundamenteaza pe determinare si recunoastere de catre majoritati sociale, care se implica in viata politica in conformitate cu drepturile si libertatile cetatenesti instituite de regimurile pluraliste ce inlocuiesc treptat regimurile absolutiste de tip feudal. Permanetizarea si consolidarea democratiei plaseaza institutiile politice intr-o alta relatie sociala: ele devin si se manifesta progresiv accentuat ca reglatoare ale raporturilor sociale si din ce in ce mai putin ca model de organizare sociala. Numai in conditiile in care sistemul politic democrat este in pericol si se clatina sub loviturile totalitarismului fascist si comunist, "problema" modelului liberal-democrat de organizare a societatii apare in forta in prim planul interesului general.

Statul modern este asociat si problematicii nationale, esenta sa nationala fiind una din trasaturile importante. Daca pana la primul razboi mondial Europa, in principal, dar si alte spatii geopolitice erau dominate de marile imperii multietnice (rusesc si austro-ungar) si puteri coloniale (Anglia, Franta, Germania, Belgia, Olanda, Portugalia, Spania), dupa incheierea acestuia natiunile isi revendica dreptul la existenta proprie

statala, in conditii de libertate, independenta si suveranitate. Fizionomia Europei si a lumii se schimba sau este in curs de schimbare. Imperii multietnice si coloniale se prabusesc, in locul lor configurandu-se state nationale, alte formatiuni statale (Finlanda, Letonia, Estonia, Lituania, Polonia, Cehoslovacia, Austria, Ungaria, Romania, Iugoslavia, Bulgaria, Albania etc.), mentionand doar pe cele europene.

Tipologie

O data cu intrarea in modernitate, perspectiva interpretativa a tipurilor si formelor de stat se modifica in raport de parametrii socio-economici si politici, care definesc continutul nou atat al epocii, cat si al institutiilor statale. In acest context, se configureaza:

a)         Statul modern liberal, care inlatura absolutismul de tip feudal (laic sau religios) si isi asuma atributii corespunzatoare noii faze de evolutie a societatii (protejarea capitalului financiar si comercial, asigurarea liberei concurente intre producatori, respectarea drepturilor si liberatilor cetatenesti etc.). Statul incurajeaza cristalizarea si consolidarea unor institutii si relatii socio-politice, in conformitate cu doctrina liberala, avand drept principiu director individualismul si rationalitatea (de sorginte iluminista), cu alte cuvinte a societatii civile, ca partener social.

b)        Statul de drept este rezultanta evolutiei statului liberal modern, in cadrul caruia s-au creat conditiile transformarii lui in stat de drept prin: consacrarea suprematiei legii, legalitatii actelor administrative, separarii puterilor in stat si garantarii drepturilor si libertatilor individuale. In acelasi timp, este si rezultanta postularii drepturilor individului (ale cetateanului) in cadrul separatiei intre stat si societatea civila.

Respectul persoanei si al demnitatii sale, ca efect al libertatii politice, precum si limitarea statului numai la functia de garantare si aparare a individului sunt cele doua elemente fundamentale ale constructiei statului de drept.

Pentru ca statul de drept sa se constituie intr-un garant al libertatilor individuale si deopotriva pentru infranarea tendintelor transformarii lui intr-o institutie politica de tip absolutist (si deci arbitrar), au fost elaborate, sanctionate si recunoscute mai multe principii care stau la baza functionarii sale, prezentate anterior.

c)    Statul social este acea forma de stat care recunoaste si aplica una
din functiile esentiale ale statului: functia sociala. Aceasta presupune un interventionism etatic, atat in economie cat si in viata sociala, cu scopul limitarii inegalitatilor, repartizarii cat mai echitabile a P.I.B-ului, reducerii somajului, aplicarii unei politici sociale eficiente, controlul profiturilor, realizarea personalitatii umane pe baza meritelor si capacitatilor personale. Experienta dobandita in constructia statului de drept a condus la operarea unor importante rectificari in doctrina politica liberala, in sensul ca acesta (statul social) nu mai este cosiderat drept rezultanta a unui ansamblu de interventii succesive sau doar un instrument al asistentei sociale. In noua viziune, statul este expresia altei gandiri politice, a unui nou si important proiect reformist (de schimbare sociala) avand ca obiective principale identificarea si statornicirea unor raporturi noi si echitabile intre patronat si munca.

d)   Statul totalitar controleza autoritar toate aspectele vietii sociale si individuale prin constrangere, arbitrar, violenta. Principalele sale trasaturi sunt: rolul important al partidului unic; ideologizarea excesiva a intregii vieti;anularea separarii puterilor in stat; suprimarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetateanului si ale omului; instituirea unui regim de teroare, de supunere oarba a omului fata de autoritatile politice etc. Tipuri de state totalitare: U.R.S.S.(1917-1990), statul fascist italian (1922-1943), statul fascist german (1933-1945), Spania franchista (1939-1947), statele comuniste din Centrul si Rasaritul Europei (1945-1989) s.a.

Dezbaterile asupra tipurilor si formelor de stat nu se limiteaza la cele prezentate succint. Intr-o tentativa de sintetizare a variantelor proiectiilor tipologice ar rezulta urmatoarele:

Criterii de clasificare Tipuri de state

In raport de epoca istorica: a) antice;

b)   medievale;

c)    moderne;

d)  contemporane.

In raport de marimea teritoriului: a) mari (S.U.A., Rusia, China);

b)  mijlocii (Romania);

c)   mici (Belgia, Olanda, Danemarca etc.);

d) foarte mici, "liliputane" (Andorra, Lichtenstein, Monaco etc.).

In raport de structura etnica a populatiei: a) national-unitare (Romania);

b) multietnice (Rusia, SUA etc.).

In raport de forta economica si financiara a) superdezvoltate (SUA, Japonia etc.);                   

b) dezvoltate (Cehia, Belgia, Olanda, Suedia etc.);

c) mediu dezvoltate (Romania);

d)subdezvoltate (tarile lumii "a treia").

Dupa modul de productie (teoria marxista): a) comuna primitiva;

b) sclavagism;

c)feudalism;

d)capitalism

e)imperialism;

f)socialism;

g)capitalism

Dupa natura regimului politic:    A Pluraliste

a)regimuri prezidentiale (SUA);

b)regimuri parlamentare:

-bipartidiste (Marea Britanie)

-multipartidiste (statele Europei continentale)

B. Autoritare si totalitariste

Dupa forma de guvernamant A. Monarhice:

-dupa forma de accedere la tron:

a)ereditare (Mare Britanie, Suedia, Danemarca, Belgia);

b)ereditar-elective (Tarile Romane);

-dupa gradul de detinere si exercitare a puterii:

a)absolutiste (despotice);

b)constitutionale:

-dualiste (monarh + parlament = dualitatea puterii)

-parlamentare (prerogative mari ale parlamentului).

B. Republicane: In Antichitate:

a)democratice (Atena);

b)aristocratice (Sparta, Cartagina, Roma);

In Evul Mediu: orase - republici (Venetia, Genova, Florenta, Pisa etc.).

In Epoca moderna:

a)republicane dictatoriale;

b)republicane democratice:

-cu regim parlamentar;

-cu regim prezidential;

-cu regim semiprezidential.

Inca de la finele celei de-a doua conflagratii mondiale, dar mai ales in ultimele decenii, s-au intensificat dezbaterile asupra functiilor si rolului statului in societatea moderna si deopotriva s-au initiat reforme care vizeaza pozitionarea lui in sistemul social global. Unele curente socio-politice si ideologice considera ca rolul statului trebuie diminuat progresiv si limitat la cateva atributii esentiale. Altele, incearca sa acrediteze ideea ca, din contra, rolul statului ramane valabil in parametrii lui traditionali sau chiar trebuie sa creasca in anumite circumstante.

In cadrul fiecaruia din cele doua mari curente de gandire socio-politica exista delimitari, care imbraca nuante, uneori importante, cum sunt, de exemplu, partizanii "liberalismului rafinat si indraznet". Acestia au initiat miscarea cunoscuta sub numele de "libertariana".

In viziunea lor, libertarismul este un curent de gandire ultra radical in cadrul liberalismului modern, a carui esenta consta in cautarea solutiilor de organizare sociala care sa permita indivizilor sa beneficieze de cea mai mare libertate posibila in cadrul societatii si, implicit, in cadrul statului. Libertatea maximala, dupa parerea lor, nu poate fi atinsa decat in cadrul economiei de piata si statului minimal, adica a unui astfel de stat care sa aiba ca functie esentiala asigurarea ordinii si justitiei, eliminandu-se astfel violenta si asigurandu-se deplin dreptul la proprietate.

O alta doctrina socio-politica este cea care proclama, pentru unele din statele Europei occidentale, aparitia statului bunastarii generale. Aceasta doctrina plaseaza statul deasupra structurilor (claselor) sociale, sustinand ca aparatul de stat din tarile cele mai dezvoltate ar fi ajuns la situatia de a asigura potentialitatile stabilizatoare. Ce inseamna, in esenta, aceasta ? Inseamna ca aceste potentialitati devin factor de echilibru si dezvoltare al intregii societati si, deopotriva al reglementarii si armonizarii sociale. Statul apare ca un arbitru, dar un arbitru activ si integrator al vointelor de dezvoltare economica si sociala, devenind, el insusi, agent al dezvoltarii.

In prezent, in S.U.A., Europa Occidentala, Japonia etc. "statul bu­nastarii generale" se caracterizeaza prin deplasarea activitatii sectoarelor principale ale economiei spre producerea bunurilor de consum de folosinta indelungata si spre servicii, cresterea venitului real pe locuitor la nivelul unui consum care depaseste necesarul de hrana, locuinta si imbracaminte etc.

Concepte cheie si extinderi

Dominatie. Rezultat al actiunii de dominare exercitata asupra indivizilor sau grupurilor de catre alte grupuri prin mijloace coercitive puse in opera de structuri ale puterii sau state. Dominatia difera in raport de conditiile istorice, natura, continut si efecte.

Sclavia este o forma de dominatie asupra unor indivizi lipsiti complet de drepturi si proprietati, care ei insisi devin obiect al proprietatii. Se cunosc doua tipuri de sclavie: economica (in care sclavul este utilizat prioritar in activitate cu caracter lucrativ) si noneconomica (in care sclavul este apreciat drept "obiect de lux" al unei familii). Practici sclavagiste se manifesta pana tarziu in epoca moderna (sclavia negrilor).

Serbia (iobagia sau rumania) este o alta forma de dominatie, de esenta economica, tipica epocii feudale. La inceputurile feudalismului serbia era foarte "aspra", asemanatoare in unele privinte sclaviei (nobilii aveau practic "drepturi" nelimitate asupra serbilor si familiilor lor). Taranul serb este dependent de stapanul feudal, caruia ii era obligat sa presteze munca sau sa-i ofere produse, bunuri sau bani, in schimbul "inchirierii" unei mici suprafete de pamant.

Robia este forma de dependenta totala a unui individ fata de stapanul sau, care nu avea insa dreptul sa-i suprime viata. Robia are insa faze distincte de evolutie. In primitivitate, triburile care invingeau in lupte alte triburi, fie utilizau prizonierii pentru activitati lucrative, fie ii foloseau drept hrana. In epoca feudala, robul total dependent de stapan este ferit insa de lege de aplicarea pedepsei capitale de catre acesta (stapan). In societatea romaneasca, pana in epoca lui Alexandru Ioan Cuza, s-a practicat robia, care era aplicata numai tiganilor. Boierul stapan de tigani putea sa-i vanda sau sa-i cumpere fie individual (fara sa se tina seama ca erau soti sau aveau copii), fie cu familiile lor, putea sa-i aplice sanctiuni sau pedepse (unele foarte severe).

Dominatia imperiala este generata de supunerea prin forta a unei populatii, popor sau natiuni de catre un imperiu (habsburgic, otoman, rusesc etc.)

Dominatia coloniala este asemanatoare pana la un punct cu dominatia imperiala (metode si obiective), dar se deosebeste de aceasta prin faptul ca dominatorul este o putere politica sau militara (Spania, Portugalia, Anglia, Franta, Olanda, Belgia, Germania etc.), iar dominatul este o populatie "de peste mari" (din Asia, Africa, America de Nord si de Sud).

Dominatia poate fi de natura politica (dominatie politica), economica (dominatie economica), militara (dominatie militara) s.a.m.d.

Bibliografie obligatorie

Hall, John A., Kenberry, G. John, Statul, Bucuresti, Editura Du Style,

Manent, Pierre, Originile politicii moderne, Bucuresti, Editura Nemira, 2000.

Mitran, Ion, Politologie, Bucuresti, Editura Fundatiei Romania de Maine

Parvulescu, Constantin, Politici si institutii politice, Bucuresti, Editura Trei, 2000.

Tanasescu, Florian, Doctrine si institutii politice, in Sinteze (Facultatea de Sociologie-Psihologie, anul II), Bucuresti, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2003, pp. 367-370.

Bibliografie facultativa

Braud, Phillipe, Sociologie politique, Paris, 1996.

Duverger, Maurice, Institution politiques et droit constitutionel. Les grandes systèmes, Paris, PUF, 1973.

Finley, M. I., Démocratie antique et démocratie moderne, Paris, Payot, 1976.

Gusti, Dimitrie, Sociologia militans. Introducere in sociologia politica, Bucuresti, 1935.

Lallement, Michele, Istoria ideilor sociologice, Bucuresti, Antet,

Magureanu, Virgil, Studii de sociologie politica, Bucuresti, Editura Albatros, 199

Mihut, Liliana, Dilemele stiintei politice, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1995.

Parsons, Talcott, Le Système des sociétés modernes, Paris, Dunod,

Weber, Max, Etica protestanta si spiritul capitalismului, Bucuresti, Editura Humanitas, 1993.

Intrebari pentru verificarea si fixarea cunostintelor

Prin ce se distinge notiunea de institutie politica de conceptul general de institutie?

De ce statul este considerat institutie politica fundamentala ?

Care sunt formele istorice de stat ?

Ce functii esentiale are statul modern ?

Care sunt acceptiunile conferite statului in epoca, contemporana ?

Care sunt principalele tipuri de stat ?

Cum apreciati ca va evolua atitudinea publica fata de stat intr-o perspectiva imediata sau mai indepartata ?