Atributiile Parlamentului Uniunii Europene

Parlamentul este singura institutie careia i-au sporit considerabil puterile (competentele) atat prin modificarea formala a tratatelor institutive (tratatele din 1970 si 1975 cu privire la buget), cat, mai ales, prin acordurile interinstitutionale. Redactorii Tratatelor de la Roma ii stabilisera, in special, 'competente de control si deliberare' (Tratatul C.E.C.A., art.137). in prezent, Parlamentul european a reusit sa obtina, pe langa competentele bugetare, si un rol important in materie legislativa si in materie de relatii externe.

1 Control politic

Reprezinta primul atribut al puterii. Aceasta posibilitate, pe care o are Parlamentul european, se materializeaza, in primul rand, in dezbaterile organizate, ocazie cu care diferitele organe de actiune sunt chemate sa-si sustina activitatile si orientarea in plan politic. Maniera de lucru este profunda. Fiecare dezbatere se finalizeaza prin adoptarea unei rezolutii prin care se face cunoscuta pozitia fata de o anumita problema.

In fiecare an, se prezinta un raport general asupra activitatii desfasurate de cele 3 Comunitati. Comisia isi intocmeste chiar un program de lucru anual, care este avut in vedere la elaborarea discursului-program al Presedintelui Comisiei, prezentat in sesiunea din luna februarie a fiecarui an, Discursul este urmat de o dezbatere generala asupra politicii trecute si viitoare, incheiata printr-o rezolutie asupra politicii generale a Comunitatilor, in ce priveste 'primul program de actiune' prezentat de Comisie dupa intrarea in functie, la fiecare 4 ani, acesta tinde sa devina un program de legislatura, iar dezbaterile care urmeaza imbraca forma unor dezbateri de investitura, Parlamentul avand posibilitatea sa le limiteze printr-un vot formal al unei motiuni de investitura (forma a controlului politic).

Dezbaterile care urmeaza dupa prezentarea programului de catre conducerea Consiliului, prin ministrul Afacerilor Externe care urmeaza la presedintie, reprezinta inca un element forte al controlului politic.

Dupa anul 1973, se inregistreaza progrese evidente in domeniul cooperarii politice si au loc transformari asemanatoare si pentru perfectionarea mecanismelor controlului politic prin: dezbateri, declaratii ale Presedintelui in exercitiu al conferintei ministrilor Afacerilor Externe, rapoarte dupa fiecare sesiune a Consiliului european, intocmite de catre consilierul pentru Afacerile Externe de pe langa presedintie si altele.

Parlamentul european, institutie deliberativa, poate sesiza orice problema care considera ca se poate raporta la activitatea si misiunile Comunitatilor, inclusiv cooperarea politica. Problemele se examineaza in cadrul comisiilor, se dezbat in sedinte plenare (atunci cand este cazul), Parlamentul facandu-si publica pozitia, adoptand o rezolutie.

Intrebarile, pe care parlamentarii pot sa le puna Comisiei, in virtutea dreptului conferit de articolul 140 al Tratatului C.E.E., constituie tot un instrument de control. Dupa ce sunt formulate, atat intrebarile, cat si raspunsurile sunt date publicitatii.

Institutia Parlamentului european poate, de asemenea, ca, pe calea unei motiuni de cenzura, sa constranga Comisia sa demisioneze (conform art, 144 al Tratatului C.E.E.). fotre anii 1970 si 1977 au fost depuse 4 motiuni, dintre care 2 au fost supuse la vot, fara a obtine majoritatea necesara[1], impotriva Consiliului, ca organ interguvernamental, aceasta forma de sanctionare este practic inexistenta.

2. Competenta Bugetata.

Ocupa un loc important intre atributiile Parlamentului european si ii permite, daca nu sa se impuna, macar sa negocieze de la egal la egal cu Consiliul.

In etapa actuala a competentelor, puterea bugetara este instrumentul privilegiat prin care se poate exprima vointa politica a Parlamentului.

Articolul 203 din Tratatul C.E.E., in redactarea sa din anul 1957, nu acorda Adunarii (actualului Parlament) decat o competenta consultativa. Ca si alte institutii, intr-o anumita faza, elabora proiectul cheltuielilor proprii. Anteproiectul de buget era pregatit de catre Comisie. Proiectul de buget, hotarat de Consiliu, era transmis Adunarii, care avea dreptul sa-1 dezbata si sa propuna modificari. Dupa aceea, Consiliul era cel care hotara definitiv bugetul.

Facand sa triumfe teza pe care a elaborai-o, conform careia contributiile financiare ale statelor membre sunt inlocuite cu resurse proprii ale Comunitatilor, Parlamentul a reusit sa impuna o crestere a competentei in materie de buget. Adunarea a devenit, in acest fel, gratie a doua modificari succesive ale dispozitiilor financiare originare (Tratatele: de la Luxemburg din 22.04.1970 si de la Bruxelles din 22.07.1975), codetinatoare a autoritatii (competentei) bugetare. De acum, ea imparte cu Consiliul competentele bugetare dupa un sistem inedit, bazat pe prevederile articolului 203 al Tratatului C.E.E., care, din anumite perspective, este ambiguu si care, in practica, favorizeaza inclinarea balantei catre Parlament.

Declaratia comuna a Parlamentului, a Consiliului si a Comisiei, din 30 iunie 1982, vizeaza, intr-o interpretare indisolubil legata de principalele dispozitii litigioase ale articolului 203 din tratatul deja mentionat, ca este necesar sa se evite reinnoirea conflictelor pe teme bugetare, conflicte care se repeta incepand cu 1975 in fiecare an si se manifesta intre cele 2 autoritati bugetare.

Adunarea poate ca printr-o majoritate a membrilor sai si 2/3 din sufragii exprimate sa respinga proiectul de buget in intregime si sa ceara ca un nou proiect sa-i fie supus aprobarii de catre Consiliu.

Folosirea unei astfel de arme, de natura a perturba grav functionarea Comunitatilor, nu este de conceput decat pentru a manifesta un dezacord politic important al Parlamentului cu Consiliul. Experienta Parlamentului de a respinge, la 15 ianuarie 1979, bugetul pentru anul 1980 i-a lasat un gust amar.

Articolul 206.4 al Tratatului C.E.E., adaugat de Tratatul de la Bruxelles din 1975, a transferat Parlamentului competenta de a descarca Comisia asupra executarii bugetului. De atunci, Consiliul nu mai intervine decat pe calea unei simple recomandari, in acelasi timp, articolul 206.4 al Tratatului C.E.E., cu privire la Curtea de Conturi, confirma expres competenta pe linia controlului permanent al executarii bugetului pe care Parlamentul o exercita prin intermediul comisiei sale de control bugetar.

3.Atributiile Parlamentului Uniunii Europene in materie legislativa

Parlamentul european nu detine atributele parlamentelor nationale in materie legislativa. Nu are nici competenta de initiativa, rezervata Comisiei, nici competenta de decizie rezervata Consiliului.

Competenta codecizionala a Parlamentului, revendicata la rang de principiu (conform art.36 al proiectului de tratat al Uniunii europene), exista numai in domeniul 'micilor revizuiri' (Tratatul C.E.C. A. art.95). in rest, Parlamentul are numai statut de asociat la legislatia de grade diferite, dupa Oare actul intra in campul de aplicare al uneia sau alteia dintre cele 3 proceduri:

- procedura consultarilor: consultarea este obligatorie, interzicandu-se Consiliului sa decida fara ca Parlamentul sa fi dat in prealabil un aviz asupra propunerii Comisiei; este prevazuta prin texte intr-un numar oarecare de circumstante (19 articole in Tratatul C.E.E., 12 in Tratatul C.E.E.A. si 8 in A.U.E.), uneori foarte generale;

- procedura intelegerii: rezulta din 'Declaratia comuna a Adunarii, Consiliului si Comisiei', adoptata la 4 martie 1975 in aplicarea angajamentelor 'varfului' de la Paris, din decembrie 1974; in virtutea acestui acord, s-a instituit o procedura de intelegere intre Adunare si Consiliu, cu concursul activ al Comisiei, care se deschide atunci cand Consiliul percepe o limitare a parerii adoptate de Adunare; Comisia de intelegere, compusa din membrii Consiliului si dintr-o delegatie a Parlamentului, condusa de Presedintele sau, la lucrarile careia participa si Comisia, are ca scop ajungerea la un acord intre cele 2 institutii, in principiu, cu o amanare de 3 luni; cand punctele de vedere ale celor 2 institutii sunt suficient de apropiate, Parlamentul trebuie sa dea o noua propunere si Consiliul sa decida; acest mecanism se aseamana cu procedura Comisiei mixte paritare (Adunare Nationala - Senat) din sistemul francez; procedura se aplica decat unei parti restranse a domeniului legislativ si, in practica, se deschide numai daca fiecare dintre cele 2 parti a recunoscut ca este aplicabila.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

- procedura cooperarii: a fost introdusa de Actul unic european (A.U.E.) si, de acum, se afla organizata la paragraful 2 al articolului 149 din Tratatul C.E.E.; campul de aplicare vizeaza deciziile luate cu majoritate calificata de catre Consiliu in domeniile pietei interne, politicii sociale, coeziunii economice si sociale si cercetarii; este reglementata exhaustiv in articolul 6 al Actului unic european si permite Parlamentului sa influenteze direct modalitatile de luare a deciziilor prin Consiliu, fara a repune in cauza dreptul ultimului cuvant al acestuia si nici rolul de motor al Comisiei.

4. Atributiile Parlamentului Uniunii Europene in materie de relatii externe

In situatia in care tratatele se limiteaza sa prevada interventia Parlamentului numai pentru acordurile de asociere (articolele 238 al Tratatului C.E.E. si 206 din Tratatul C.E.E.A.), sub forma unei consultari ulterioare, deci inainte prin concluzia Consiliului, acesta a obtinut sa fie informat in cursul intregului proces diplomatic, atat cu acordurile de asociere, cat si cu acordurile comerciale sau economice cu tarile terte, in termenii procedurii numite 'Luns-Westerterp' (dupa numele presedintelui Consiliului care a acceptat aceasta), Parlamentul primeste din timp si cu titlu oficial (in comisii) o informatie asupra acordurilor internationale si poate, astfel, sa procedeze la o prima dezbatere de orientare in sedinta plenara, inainte chiar de deschiderea negocierilor. Permanent sunt informate apoi Comisiile parlamentare, inaintea semnarii acordului, un reprezentant al Consiliului expune in Parlament rezultatele negocierilor.

Dupa semnare, dar inainte de concluzie, Parlamentul este informat, in adunare plenara, asupra esentialului acordurilor comerciale. Este consultat formal asupra concluziei acordurilor economice, dispunand de o adevarata competenta codecizionala pentru acordurile de asociere. Conform articolului 238 aliniatul 2 al Tratatului C.E.E., modificat de A.U.E., Consiliul nu poate conchide decat dupa ce are 'parerea conforma' a Parlamentului.

Membrii Parlamentului european se aleg pentru o perioada de 5 ani. Ultimele alegeri au avut loc in iulie 1999. Viitoarele alegeri se vor tine in iulie 2004.

Parlamentarii dispun de sali de sedinte si birouri permanente in Bruxelles (Belgia), dar se reunesc o saptamana pe luna in sedinta plenara la Strasbourg (Franta). Secretariatul Parlamentului european se gaseste la Luxemburg.

Cu toate ca multi dintre membrii Parlamentului ar dori ca acesta sa se gaseasca in permanenta in vecinatatea Comisiei si Consiliului, in Bruxelles, Franta si Germania considera faptul ca Parlamentul se reuneste in capitala Alsaciei destul de des, este un simbol al unitatii lor postbelice si al respingerii razboiului.

Privita din perspectiva compozitiei Parlamentului european, problema este foarte delicata, deoarece este necesar sa se gaseasca un numar optim de membri, care sa-i asigure functionarea, trebuind sa fie reprezentate proportional toate statele membre. De asemenea, se impune a fi avuta in vedere si situatia primirii de noi state membre. Asa fiind, pana la intrunirea Consiliului european de la Edinburgh, in anul 1992, compozitia Parlamentului european era de 518 membri. Cu acest prilej, datorita reunificarii Germaniei, s-a decis trecerea la marirea numarului de membri, ajungand la 562. De la l ianuarie 1995 Parlamentul european numara 626 membri. Cele mai multe locuri le detin acum Germania (99), Franta, Regatul Unit al Marii Britanii si Italia (fiecare 87). Cele mai putine locuri fiind repartizate astfel: Danemarca - 16, Irlanda - 15 si Luxemburg - 6.

In ce priveste modalitatile concrete de alegere, tratatele prevad o procedura uniforma pentru toate statele, dar, in practica, o asemenea procedura nu a fost adoptata, fiecare stat membru aplicand in acest sens legile nationale pentru desfasurarea alegerilor.

Exista, insa, unele norme in Actul din 1976 privind alegerea Parlamentului european, in sinteza prezentate, acestea sunt:

nimeni nu poate vota decat o singura data;

se voteaza intre joia si duminica saptamanii prevazuta ca data a alegerii;

toti cetatenii in varsta de peste 18 ani au drept de vot (este singurul punct comun cu dispozitiile nationale);

unele state acorda drept de voi numai nationalilor, altele si resortisantilor straini din statele membre ale Comunitatilor;

eligibilitatea: in unele state candidaturile se depun independent, iar in altele numai pe liste ale partidelor.

Parlamentul european, desi reprezinta vocea democratica a popoarelor statelor membre, indeosebi pana la intrarea in vigoare a Actului unic european din 1987, nu a avut puteri deosebit de mari. S-a bucurat, mai ales, de dreptul de a fi consultat, de multe ori neluandu-i-se in consideratie pozitia exprimata, desi avea chiar posibilitatea blocarii bugetului Consiliului si modificarea unor puncte ale acestuia.

Actul din 1976 si Regulamentul interior al Parlamentului stabilesc statutul parlamentarilor, care cuprinde urmatoarele aspecte:

alegerea lor se face pentru un mandat cu o durata de 5 ani;

parlamentarii voteaza individual, personal, neputand fi legati prin mandate ori instructiuni ale statelor;

se bucura de privilegii si imunitati specifice parlamentarilor;

exista si anumite incompatibilitatii, de asemenea, specifice calitatii de parlamentar (ex.: persoanele care au dobandit un astfel de statut nu pot fi membre ale guvernelor nationale din statele comunitare, membre ori functionari ai vreunei institutii sau organ comunitar).

In structura organizatorica a Parlamentului un Ioc important il ocupa organele directoare care sunt date de birou si biroul largit.

-Biroul - este format dintr-un presedinte, mai multi vicepresedinti, alesi pentru 2 ani si jumatate si chestori, membrii ai biroului cu drept de vot consultativ;

-Biroul largit - este formal din biroul propriu-zis si presedintii gruparilor politice din Parlament.

Parlamentul mai cuprinde si diverse formatiuni cum ar fi: gruparile politice; comisiile si delegatiile.

-Gruparile politice - reunesc deputatii de aceeasi orientare politica, indiferent de statul in care au fost alesi.

Pentru a forma o grupare politica este nevoie de un numar minim de deputati. Nu este obligatoriu ca toti deputatii sa fie inscrisi intr-o anumita grupare politica. Pot exista si deputati neinscrisi;

-Comisiile - pot fi: permanente, temporare si de ancheta;

-Delegatiile parlamentare au o componenta hotarata de gruparile politice,iar competenta le este stabilita de catre Parlament. Functionarea si deliberarea - sunt conforme regulilor proprii oricarei adunari legislative nationale.

Astfel, Parlamentul (prin membrii sai) se reuneste in sesiuni care sunt prevazute prin regulamentul interior.

Pentru fiecare sesiune se stabileste ordinea de zi, se poarta discutii cu privire la problemele inscrise pe ordinea de zi, au loc interventii, se formuleaza amendamente s.a. Cu privire la dezbateri, regula generala este ca acestea sunt publice, mai putin atunci cand Parlamentul decide altfel, cu doua treimi din numarul total al deputatilor prezenti.

Atributiile Parlamentului european se regasesc in tratatele originare care fac vorbire despre functia de control a acestui organism democratic. La inceput, insa, nimic nu s-a facut in aceasta materie. Ulterior i s-au conferit atributii in materie bugetara, iar prin Actul unic din 1987 s-a stabilit o procedura de cooperare in adoptarea unor acte institutionale.

Deci, atributiile Parlamentului european sunt:

de asigurare a controlului politic general;

de participare la elaborarea dreptului comunitar prin cooperare (legislativa);

de decizie, propriu-zise, in materiere bugetara (adopta bugetul Comunitatii);

de participare la relatiile externe.

Prima denumire a Parlamentului european a fost aceea de Adunare europeana, adoptata in 1958 si inscrisa in toate tratatele (de aceea se si folosesc alternativ denumirile de Parlament sau Adunare).

Functiile exercitate de Parlament sunt numai simbolice, comparativ cu cele exercitate de un Parlament veritabil, national, asa cum exista ele intr-o democratie parlamentara. Caracterul simbolic al acestuia rezida, in primul rand, din faptul ca Parlamentul nu are dreptul sa desemneze un Guvern.

Parlamentul are puteri de supervizare numai asupra Comisiei, nu si asupra Consiliului.

Consiliul este subiectul controlului parlamentar numai in masura in care fiecare membru este, ca un ministru dintr-un guvern national, subiect al controlului Parlamentului national.

Comisia este supervizata in sensul justificarii activitatii desfasurate in Parlament, prin prezentarea anuala a unor rapoarte. Conducerea ei trebuie aparata in sesiuni deschise, dar poate sa fie fortata, atunci cand este cazul, sa demisioneze, urmand procedura votului de neincredere. Parlamentul nu are nici o influenta asupra compozitiei noii Comisii. Guvernele statelor membre pot, teoretic, sa repuna in drepturi (in sarcini) chiar vechea Comisie, stabilind aceiasi membri.

Parlamentului european i s-a recunoascut un rol important in luarea deciziilor numai pentru cele care privesc accesul noilor state, ca state membre, in Comunitati, precum si asocierea cu unele tari nemembre.

Istoria sistemului parlamentar evidentiaza faptul ca parlamentele au fost investite, la inceput, cu puteri bugetare depline si dupa aceea au devenit organe legislative.

Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht asupra Uniunii europene, la l noiembrie 1993, Parlamentului european i-au fost conferite puteri suplimentare, si anume:

- in materie co-decizionala, impreuna cu Consiliul de Ministri in anumite domenii ale legislatiei referitoare la piata unica, avand posibilitatea (Parlamentul) sa respinga definitiv unele propuneri;

dreptul de a cere Comisiei sa inainteze propuneri pentru anumite domeni ale politici comunitare;

dreptul de a infiinta Comisii de ancheta temporare;

dreptul la petitie.

Parlamentul european numeste un avocat al poporului care este imputernicit sa primeasca reclamatiile formulate impotriva institutiilor sau organelor Uniunii si sa raporteze Parlamentului.