Geopolitica "noii drepte" europene - europa de la Vladivostok la Dublin

1.Europa celor o suta de steaguri - Alain de Benoist

Una din putinele scoli geopolitice europene, care si-au pastrat legatura neintrerupta cu ideile geopoliticienilor continentalisti germani de pana la razboi, este "noua dreapta". Aceasta orientare a aparut in Franta, la sfarsitul anilor '60 si este legata de personalitatea liderului acestei miscari - filosoful si publicistul Alain de Benoist.

"Noua dreapta" se deosebeste radical de dreapta franceza traditionala - monarhisti, catolici, germanofobi, sovini, anticomunisti, conservatori etc. - in toate privintele. Cei din "noua dreapta" sunt adeptii "democratiei organice", eretici, germanofili, socialisti, modernisti etc.

La inceput "lagarul de stanga", care este, in mod traditional, extrem de influent in Franta, considera ca este "o manevra tactica" a dreptei obisnuite, insa seriozitatea evolutiei acesteia a fost demonstrata si recunoscuta de toti.

Unul din principiile fundamentale ale ideologiei "noii drepte", a carei analogie a aparut intr-un timp foarte scurt si in alte tari europene, a fost cel al "geopoliticii continentale". Spre deosebire de "vechea dreapta" si de nationalistii clasici, de Benoist considera ca principiul Statului-Natiune (Etat-Nation) centralist este epuizat istoriceste si ca viitorul apartine doar "Marilor Spatii". Totodata, baza unor asemenea "Mari Spatii" trebuie sa devina nu atat unificarea diferitor State intr-un bloc politic pragmatic, ci intrarea pe baze egale a gruparilor etnice de diferite proportii intr-un "Imperiu Federal" unic. Un asemenea "Imperiu Federal" trebuie sa fie unic din punct de vedere strategic si diferentiat din punct de vedere etnic. Totodata unitatea strategica trebuie sa se intareasca prin unitatea culturii initiale.

"Marele Spatiu" care l-a interesat cel mai mult pe de Benoist este Europa. "Noua dreapta" considera ca popoarele Europei au aceeasi origine indoeuropeana, aceiasi radacina. Acesta este principiul "trecutului comun". Insa circumstantele epocii contemporane, in care sunt active tendintele integrarii strategice si economice necesare pentru posedarea unei suveranitati strategice si economice, dicteaza necesitatea integrarii si in sens pur pragmatic. In felul acesta, popoarele Europei sunt condamnate la un "viitor comun". De Benoist trage concluzia ca principiul geopolitic fundamental trebuie sa devina teza "Europa Comuna a o suta de steaguri". In aceasta perspectiva, ca in toate conceptiile "noii drepte", se urmareste clar tendinta de a imbina elementele "conservatoare" si "moderniste", adica "dreapta" si "stanga". In ultimii ani, "noua dreapta" a renuntat la o asemenea determinare, considerand ca ei sunt de "dreapta" in aceeasi masura in care sunt cei "de stanga".

Tezele geopolitice ale lui de Benoist se fundamenteaza pe confirmarea "destinului continental al Europei" Aici el urmeaza intocmai conceptiile scolii lui Haushofer. De aici reiese opozitia Europei si Occidentului, specifica pentru "noua dreapta". Pentru ei "Europa" este o structura geopolitica continentala, bazata pe un ansamblu etnic de origine indoeuropeana, care avea radacini culturale comune. Aceasta notiune este traditionala. Occidentul, dimpotriva, este o notiune geopolitica si istorica legata de lumea contemporana, care neaga traditiile etnice si spirituale, traditii care promoveaza criteriile materiale si cantitative ale existentei; aceasta este o civilizatie burgheza utilitarista si rationalista, mecanicista. Intruchiparea cea mai perfecta a Occidentului si a civilizatiei lui sunt SUA.

Din aceasta se formeaza proiectul concret al "noii drepte". Europa trebuie sa se integreze intr-un "Imperiu Federal", opus Occidentului si SUA, totodata se cuvine a fi stimulate indeosebi tendintele regionaliste, fiindca regiunile si minoritatile etnice au pastrat mai multe trasaturi traditionale decat megalopolisurile si centrele culturale, afectate de "spiritul Occidentului". Totodata, Franta trebuie sa se orienteze spre Germania si Europa Centrala. De aici, interesul "noii drepte" pentru De Gaulle si Friedrich Naumann. La nivelul politicii concrete, incepand cu anii '70, "noua dreapta" se pronunta pentru o neutralitate strategica severa a Europei, pentru iesirea din NATO, pentru dezvoltarea unui potential nuclear european suficient.

Referitor la URSS (mai tarziu la Rusia), pozitia "noii drepte" a evoluat, incepand cu teza clasica "nici Occidentul, nici Orientul, nici Europa", pana la teza "mai intai de toate Europa, dar mai bine cu Orientul decat cu Occidentul". La nivel practic, interesul fata de China si proiectele organizarii aliantei strategice a Europei cu China, pentru contracararea imperialismului american cat si a celui sovietic, s-a schimbat in "sovietofilie" moderata si ideea uniunii Europei cu Rusia.

Geopolitica "noii drepte" este orientata radical antiatlantica si antimondialista. Ei vad soarta Europei ca o antiteza a proiectelor atlantice si mondialiste. Ei sunt adversarii "talasocratiei" si conceptiei One World.

Trebuie de remarcat ca in conditiile unei dominatii strategice si politice a atlantismului in Europa in perioada razboiului rece, pozitia geopolitica a lui de Benoist (ireprosabila din punct de vedere teoretic si logic) contrasta atat de mult cu "normele gandirii politice", incat nu putea sa capete o larga raspandire. Aceasta era un fel de "dizidenta", si ca orice "dizidenta" si "nonconformism", avea un caracter marginal. Pana in prezent, nivelul intelectual al "noii drepte", calitatea inalta a publicatiilor si editiilor lor, chiar numarul mare al adeptilor lor in mediul academic european, contrasteaza cu atentia neinsemnata pe care le-o acorda instantele puterii si structurile analitice care deservesc puterea cu proiecte geopolitice.

2. Europa de la Vladivostok la Dublin - Jean Thiriart

O versiune a geopoliticii continentale putin mai diferita a dezvoltat-o un alt "disident" european, belgianul Jean Thiriart (1922-1992). La inceputul anilor '60, el era conducatorul miscarii radicale general europene "Europa Tanara". Thiriart credea ca geopolitica este disciplina politologica principala, fara de care este imposibila construirea unei strategii rationale cu spirit de previziune politica si de stat.

Discipol al lui Haushofer si Nikisch, el se considera un "national-bolsevic european" si un constructor al "Imperiului European". Tocmai ideile lui au anticipat proiectele mult mai dezvoltate si mai perfectionate ale "noii drepte".

Harta pag.

Jean Thiriart a construit teoria sa politica pe principiul "autarhiei marilor spatii". Dezvoltata la mijlocul sec. XX de economistul german Friedrich List, aceasta teorie confirma ca o dezvoltare strategica si economica integrala a statului este posibila doar in cazul in care acesta are suficiente dimensiuni geopolitice si mari posibilitati teritoriale. Thiriart a aplicat acest principiu la situatia actuala si a ajuns la concluzia ca importanta mondiala a statelor Europei se va pierde definitiv, daca nu se vor uni intr-un singur Imperiu, opus SUA. Totodata Thiriart credea ca un asemenea "Imperiu" nu trebuie sa fie "federal" si "orientat regional", ci unificat la maximum, centralist, care sa corespunda modelului iacobin.Acesta trebuie sa devina un Stat-Natiune continental puternic si unitar. In aceasta consta principala deosebire dintre conceptiile lui de Benoist si Thiriart.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

La sfarsitul anilor '70, conceptiile lui Thiriart au suportat o oarecare modificare. Analiza situatiei geopolitice l-a determinat sa ajunga la concluzia ca dimensiunile Europei nu sunt suficiente pentru a se elibera de talasocratia americana. Prin urmare, principala conditie a "eliberarii europene" este unirea Europei cu URSS. De la schema geopolitrica ce include trei zone de baza - Occidentul, Europa, Rusia (URSS) - el a trecut la schema cu doua componente - Occidentul si continentul eurasiatic. Totodata, Thiriart a ajuns la concluzia radicala, ca este mai bine pentru Europa sa aleaga socialismul sovietic decat capitalismul anglosaxon.

Asa a aparut proiectul "Imperiul Euro-sovietic de la Vladivostokla Dublin"⁽ . In el sunt descrise, aproape profetic, cauzele care trebuie sa duca la caderea URSS, daca aceasta nu va intreprinde, in timpul cel mai apropiat, cele mai active masuri in Europa si in Sud. Thiriart considera ca ideile lui Haushofer cu privire la "blocul continental Berlin-Moscova-Tokyo" sunt actuale la cel mai inalt grad si pana in prezent. Este intersant ca Thiriart a expus aceste teze cu 15 ani inainte de caderea URSS, pronosticand exact logica si cauzele. Thiriart a facut unele incercari ca parerile lui sa ajunga la conducatorii sovietici. N-a izbutit, desi la inceputul anilor '60 s-a intalnit personal cu Nasser, Ciu Enlai si cu inalti conducatori iugoslavi. Este semnificativ faptul ca Moscova a respins proiectul sau de organizare in Europa a "detasamentelor de eliberare europeana" ilegale, pentru lupta terorista cu "agentii atlantismului".

Conceptiile lui Jean Thiriart stau la baza miscarii nonconformiste, activa in prezent, a national-bolsevicilor europeni ("Frontul Eliberarii Europene"). Ei se apropie foarte mult de proiectele neoeurasiatismului rus continental.

3. A gandi in imagini continentale - Jordis von Lohausen

Foarte apropiat de Thiriart este generalul austriac Jordis von Lohausen. Spre deosebire de Thiriart sau de Benoist el nu participa la activitatea politica directa si nu construieste proiecte sociale concrete. El nu se abate de la abordarea strict stiintifica si se limiteaza la analiza pur geopolitica. Pozitia lui initiala este aceeasi cu a national-bosevicilor si a "noii drepte", el este continentalist si adeptul lui Haushofer.

Lohausen considera ca puterea politica are sanse sa fie de lunga durata si stabila doar atunci cand stapanitorii gandesc, nu in categorii efemere si locale, ci in imagini "milenare si continentale". Cartea lui fundamentala asa se si numeste "Curajul de a stapani. A gandi in imagini continentale"⁽¹⁸⁾.

Lohausen crede ca procesele teritoriale, civilizationale, culturale si sociale globale, devin intelese doar daca ele sunt privite intr-o perspectiva "prezbita", pe care el o opune "miopiei". Puterea in societatea umana, de care depinde alegerea caii istorice si hotararile cele mai importante, trebuie sa se conduca de scheme foarte generale, care permit unui sau altui stat (popor) sa-si gaseasca locul intr-o perspectiva istorica imensa. De aceea, disciplina principala, necesara definirii strategiei puterii este geopolitica, in sensul ei traditional, care opereaza cu categorii globale facand abstractie de particularitatile analitice (si nu geopolitica aplicata "interna" a scolii lui Lacoste). Ideologiile contemporane, cele mai noi progrese tehnologice si civilizationale, modifica fara indoiala relieful lumii, dar nu pot anula unele legitati de baza, legate de ciclurile naturale si culturale care numara milenii. Asemenea categorii globale sunt spatiul, limba, etnosul, resursele etc.

Lohausen propune urmatoarea formula a puterii: "Puterea = Forta x pozitia". El precizeaza: "Fiindca Puterea este Forta inmultita cu pozitia, doar o pozitie geografica favorabila ofera posibilitatea dezvoltarii depline a fortelor interne"⁽ . In felul acesta puterea (politica, intelectuala etc.) se coreleaza direct cu spatiul.

Lohausen separa soarta Europei de cea a Occidentului, considerand ca Europa este o structura continentala care a cazut temporar sub controlul talasocratiei. Dar pentru eliberarea politica Europa are nevoie de un minimum spatial (de pozitie). Un asemenea minimum se obtine doar prin unificarea Germaniei, prin procesele de integrare din Europa Centrala, prin reconstituirea unitatii teritoriale a Prusiei (sfasiata intre Polonia, URSS si RDG) si oranduirea in continuare a statelor europene intr-un nou bloc de sine statator, independent de atlantism. Este important de remarcat rolul Prusiei. Lohausen (dupa Nikisch si Spengler) considera ca Prusia este partea cea mai continentala, "eurasiatica" a Germaniei si ca, daca nu Berlinul ci Königsbergul ar fi capitala Germaniei, istoria europeana ar fi urmat o alta cale de dezvoltare, mult mai adevarata, orientandu-se spre uniunea cu Rusia impotriva talasocratiei anglosaxone.

Lohausen considera ca intr-o perspectiva strategica viitorul Europei este de neconceput fara Rusia si invers, Rusia (URSS) are nevoie de Europa, fiindca fara Europa ea este incompleta geopoliticeste si este vulnerabila pentru America a carei pozitie este cu mult mai buna si, prin urmare, mai devreme sau mai tarziu, puterea ei va intrece cu mult URSS. Lohausen sublinia ca URSS ar fi putut sa aiba in Occident patru Europe: "O Europa ostila, o Europa supusa, o Europa pustiita si o Europa aliata". Primele trei variante sunt inevitabile, daca se pastreaza acel curs al politicii europene pe care URSS a dus-o pe parcursul "razboiului rece". Numai tendinta de a face cu orice pret o Europa "aliata si prietena" poate sa repare situatia geopolitica fatala a URSS si sa devina inceputul noii etape a istoriei geopolitice - etapa eurasiatica.

Pozitia lui Lohausen se reduce in mod constient la constatari pur geopolitice. El omite problemele ideologice. De exemplu, geopolitica Rusiei boieresti, a Rusiei tariste sau a URSS, este pentru el un proces continuu, care nu depinde de schimbarea regimului sau a ideologiei. Rusia geopolitica este heartland-ul si, prin urmare, oricare ar fi regimul soarta ei este determinata de pamanturile ei.

Ca si Thiriart, Lohausen a prevazut dezastrul geopolitic al URSS, care era inevitabil in cazul in care ea ar fi urmat cursul sau obisnuit. Daca pentru geopoliticienii atlantisti, acest deznodamant era o victorie, Lohausen il vedea mai curand ca pe o infrangere a fortelor continentale, dar cu nuanta ca noile posibilitati, care se deschideau dupa caderea sistemului sovietic, puteau sa creeze premizele favorabile pentru crearea, in viitor, a unui nou bloc eurasiatic, a Imperiului Continental, fiindca anumite restrictii, dictate de ideologia marxista, ar fi fost in acest caz indepartate.

4. Imperiul Eurasiatic al Sfarsitului - Jean Parvulescu

Versiunea romantica a geopoliticii este expusa de cunoscutul scriitor francez Jean Parvulescu. Temele geopolitice au aparut pentru prima data in literatura la George Orwell, care descria in antiutopia "1984" impartirea futurologica a planetei in trei blocuri continentale enorme - "Ostasia, Eurasia, Oceania". Teme similare se intalnesc la Artur Koestler, Oldos Huxley, Raimond Abellio etc.

In toate operele lui Jean Parvulescu temele geopolitice sunt principale. In felul acesta el infiinteaza un nou gen literar - "beletristica geopolitrica"

Conceptia lui Parvulescu este urmatoarea⁽ : istoria omenirii este istoria Atotputerniciei, a puterii. Diferite organizatii semisecrete al caror ciclu de existenta depaseste cu mult durata ideologiilor politice obisnuite, a dinastiilor conducatoare ale institutiilor religioase a statelor si popoarelor, doresc sa aiba acces la pozitiile principale in civilizatie. Aceste organizatii, care apar in istorie cu diferite denumiri, Parvulescu le determina ca pe un "ordin al atlantistilor" si "ordin al eurasiatilor". Intre ele se duce o lupta de secole la care participa Papii, patriarhii, regii, diplomatii, marii financiari, revolutionarii, misticii, generalii, invatatii, artistii, etc. Toate manifestarile social-culturale se reduc, in felul acesta, la arhetipurile geopolitice initiale, desi extrem de complicate.

Aceasta este linia geopolitica dusa pana la limita logica ale carei premize se observa deja la fondatorii geopoliticii ca atare, care sunt pe deplin rationali si straini de "misticism".

In subiectele lui Parvulescu rolul principal il joaca generalul De Gaulle si structura geopolitica fondata de el dupa sfarsitul presedintiei lui, care ramane in umbra. Parvulescu numeste acesta "gallism geopolitic". Acest "gallism geopolitic" este analogia franceza a scolii continentale a lui Haushofer. Sarcina de principala a adeptilor acestei linii este organizarea blocului continental european "Paris-Berlin-Moscova". Sub acest aspect teoriile lui Parvulescu fac jonctiune cu tezele "noii drepte" si ale "national-bolsevicilor".

Parvulescu crede ca etapa istorica actuala este apogeul opozitiei geopolitice multiseculare, cand istoria dramatica a duelului continental civilizational ajunge la solutionare. El prevede apropiata aparitie a unei constructii continentale gigantice - "Imperiul Eurasiatic al Sfarsitului", iar apoi confruntarea finala cu "Imperiul Atlanticii". Acest duel escatologic, pe care il descrie in culori apocaliptice, el il numeste "Endkampf" ("Lupta Finala"). Este interesant faptul, ca in textele lui Parvulescu personajele inventate se invecineaza cu personalitati istorice reale, cu multe dintre acestea autorul a intretinut relatii de prietenie (cu unele dintre ele intretine pana in prezent). Printre acestea sunt politicieni din anturajul lui De Gaulle, diplomati englezi si americani, poetul Ezra Pound, filosoful Iulius Evola, politicianul si scriitorul Raimand Abellio, sculptorul Arno Breker, membri ai unor organizatii oculte etc.

Desi au forma beletristica, textele lui Parvulescu sunt de o valoare geopolitica enorma, fiindca o serie din articolele lui, publicate la sfarsitul anilor '70, descriu cu exactitate situatia creata in lume doar pana la mijlocul anilor '90.

Oceanul Indian, o cale spre dominatia mondiala - Robert Steukers

Antipodul "vizionarului geopolitic" Parvulescu, este geopoliticianul si publicistul belgian Robert Steukers, editorul a doua reviste de prestigiu "Orientation" si "Voulóuar". Steukers abordeaza geopolitica de pe pozitii strict stiintifice, rationaliste, straduindu-se sa elibereze aceasta disciplina de toate stratificarile "intamplatoare". Urmand insa logica "noii drepte", in sens academic, el ajunge la concluzii extrem de asemanatoare cu "prorocirile" lui Parvulescu.

Steukers crede la fel ca proiectele social-politice si in special diplomatice ale diferitelor state si blocuri, indiferent de forma ideologica pe care ar imbraca-o, reprezinta expresia indirecta si uneori voalata a proiectelor geopolitice globale. El vede in aceasta, influenta factorului "Pamantului" asupra istoriei umane. Omul este o fiinta pamanteana (creata din pamant). Prin urmare pamantul, spatiul, predestineaza omul in manifestarile lui cele mai semnificative. Aceasta este o premisa pentru "geoistorie".

Orientarea continentalista este prioritara pentru Steukers; el crede ca atlantismul este ostil Europei, iar soarta bunastarii europene o leaga de Germania si Europa Centrala⁽ . Steukers este adeptul unei colaborari active a Europei cu tarile lumii a Treia si in special cu lumea araba.

Totodata, el mentioneaza importanta enorma a Oceanului Indian pentru viitoarea structura geopolitica a planetei.

Harta pag.

El defineste Oceanul Indian ca pe un "Ocean de Mijloc", situat intre oceanele Atlantic si Pacific. Oceanul Indian este situat chiar la mijloc, intre coasta de rasarit a Africii si zona Oceanului Pacific, unde sunt situate Noua Zeelanda, Australia, Noua Guinee, Malaysia, Indonezia, Filipine si Indochina. Controlul maritim asupra Oceanului Indian reprezinta pozitia cheie pentru influenta geopolitica asupra a trei "mari spatii" de cea mai mare importanta - Africa, rimland-ul eurasiatic de sud si regiunea Pacificului. De aici rezulta prioritatea strategica a unor insule mici din Oceanul Indian - in special Diego Garcia, situata la aceeasi departare de toate zonele de tarm.

Steukers sustine ca oceanul Indian este acel teritoriu asupra caruia trebuie sa se concentreze intreaga strategie europeana, fiindca prin aceasta zona, Europa poate influenta si asupra SUA, si asupra Eurasiei, si a Japoniei. Din punctul lui de vedere, opozitia geopolitica hotaratoare, care trebuie sa determine imaginea viitorului sec. XXI, se va desfasura tocmai in acest spatiu.

Steukers se ocupa activ de istoria geopoliticii si lui ii apartin articolele despre fondatorii acestei stiinte din noua editie a "Enciclopediei de la Bruxelles".

6. Rusia + Islam = salvarea Europei - Carlo Terracciano

Un centru geopolitic activ de orientare continentalista exista si in Italia. In Italia de dupa cel de-al doilea razboi mondial, mai mult decat in alte tari europene, au avut o larga raspandire ideile lui Carl Schmitt, si, gratie acestui fapt, modul geopolitic de gandire a devenit foarte raspandit. Totodata, anume in Italia era dezvoltata miscarea lui Jean Thiriart "Europa de Sud" si, in mod corespunzator, ideile national-bolsevismului continental.

Printre multiplele reviste si centre politologice si sociologice ale "noii drepte", care se ocupa de geopolitica, un interes deosebit prezinta "Orion-ul" milanez, unde in decursul ultimilor 10 ani se publica regulat analizele geopolitice ale doctorului Carlo Terracciano. Terracciano exprima pozitia cea mai extremista a continentalismului european, foarte apropiata de eurasiatism.

Terracciano accepta in intregime tabloul lui Mackinder si Mahan si este de acord cu dualismul civilizational si geografic sever remarcat de catre ei. Totodata el se situeaza univoc de partea heartland-ului, considerand ca soarta Europei depinde in intregime de soarta Rusiei si Eurasiei de Est. Estul continental este pozitiv, Occidentul atlantic este negativ. O abordare atat de radicala din partea unui european este o exceptie chiar printre geopoliticieni de orientare continentala, fiindca Terracciano nici nu accentueaza statutul deosebit de special al Europei, considerand ca acesta este un moment secundar in fata opozitiei planetare a talasocratiei si telurocratiei.

El impartaseste pe deplin ideea unui Stat Eurasiatic unitar, a Imperiului Eurosovietic unitar, a "Imperiului Euro-sovietic de la Vladivostok la Dublin", ceea ce il apropie de Thiriart, totodata el nu este de acord cu "iacobismul" si "universalismul" specifice lui Thiriart, insistand asupra diferentierii etno-culturale si a regionalismului care il apropie la randul sau de Alain de Benoist.

Accentuarea centralitatii factorului rus se invecineaza la Terracciano cu alt moment interesant: el crede ca rolul cel mai important in lupta cu atlantismul apartine lumii islamice, regimurilor vadit antiamericane in special: iranian, libian, irakian etc. In consecinta, el ajunge la concluzia ca lumea islamica este exponentul la cel mai inalt grad al intereselor geopolitice continentale. Totodata, el considera pozitiva anume versiunea "fundamentalista" a Islamului.

Formula definitiva, care rezuma conceptiile geopolitice ale doctorului Terracciano, este urmatoarea: Rusia (heartland) + Islamul impotriva SUA (atlantism, mondialism)⁽ . Terracciano vede Europa ca pe un cap de pod al blocului antimondialist ruso-islamic. Din punctul lui de vedere doar punerea radicala a problemei poate duce in mod obiectiv la adevarata renastere europeana.

Pareri asemanatoare cu ale lui Terracciano au si alti colaboratori ai "Orion-ului" si ai centrului intelectual care activeaza pe baza lui (prof. Claudio Mutti, Mauriccio Murelli, sociologul Alexandr Colla, Marco Battarra etc.). Spre aceasta linie national-bolsevica tind si unii stangisti, unele cercuri social-democrate, comuniste si anarhiste din Italia - ziarul "Umanita", revista "Nuovi Angulationi" etc.