Evolutia polisurilor grecesti

EVOLUTIA POLISURILOR GRECESTI

   Pentru presocratici, ordinea din cetate nu este altceva decat o prelungire a ordinii cosmice. Logosul care guverna devenirea universala, care dadea masura schimbarii si limita discordia, cobora in cetate si lua forma legii civile. Desi aceasta lege civila aparea evident ca o conventie umana, temeiul ei era de sorginte si legitimitate universala (Heraclit).
   In perioada clasica, Platon sustine ca "Principiul oricarei comunitati umane este justitia"[1].Din acest motiv, pentru ca justitia emana de la individ "in al carui suflet fiecare parte isi indeplineste functia proprie, atunci statul va trebui organizat corespunzator organizarii sufletului individual. El impartea sufletul omenesc in ratiune, curaj si dorinta. Face propuneri de a organiza statul conform acestei structuri. Astfel corespunzator acelei parti din sufletul omenesc numit ratiunie, conducerea cetatii ar trebui sa fie facuta de catre magistratii- filosofi, corespunzator curajului, apararea cetatii sa fie facuta de catre paznicii cetatii, iar corespunzator dorintei, produsele necesare traiului material sa fie facute de catre lucratori si negutatori, care sunt condusi de dorinta. Esential intr-o cetate este ca locuitorii ei sa- si respecte propria conditie.
   Platon considera ca cetatea, respectiv, statul, se naste dintr-o nevoie vitala a oamenilor de a fi impreuna. El pune in seama lui Socrate, care devine astfel un personaj al dialogurilor sale, urmatoarea conceptie despre geneza cetatii: "O cetate se naste - am zis eu - dupa cate cred, deoarece fiecare dintre noi nu este autonom, ci duce lipsa de multe. Ori crezi ca exista alta pricina pentru intemeierea unei cetati?". "Astfel, fiecare il accepta pe un al doilea, avandu-l in vedere pe un al treilea, si avand nevoie de un al patrulea, iar, strangandu-se multi intr-un singur loc spre a fi partasi si a se intrajutora, ne fac sa dam salasului comun numele de cetate, nu?" . El considera ca nevoia dureaza cetatea. Nevoile primordiale care sunt menite a fi satisfacute inauntrul cetatii sunt nevoia de hrana, nevoia de locuinta si nevoia de imbracaminte. Pe masura ce aceste nevoi sunt satisfacute, si pe masura ce cetatea creste, apar alte nevoi care trebuie la randul lor satisfacute, intr-o inlantuire logica. In aceasta evolutie a cetatii, sesizeaza necesitatea diviziunii muncii. Prin tehnica socratica a dialogului ("dialego"), demonstreaza pas cu pas necesitatea existentei, intr-o cetate, a agricultorilor, mestesugarilor, constructorilor, negutatorilor, navigatorilor etc. Ajunge, in aceeasi inlantuire logica, la necesitatea pietei si a unui simbol banesc in circuitul marfurilor. Chiar si precupetii, care sunt "cei mai slabi fiziceste si nefolositori pentru alta munca" isi gasesc utilitatea intr-o astfel de cetate. Dupa aceasta dizertatie, Glaucon, il intreaba pe Socrate, "Dar daca, Socrate, ai orandui o cetate a porcilor, cu ce altceva decat cu acestea i-ai ingrasa?" prilej pentru Socrate de a arata felul in care in cetate patrunde dreptatea si nedreptatea. Pentru el, cetatea ajunge o cetate a porcilor prin adaugarea la cele strict trebuincioase omului a lucrurilor inutile (si pe care el le da cu titlu de exemplu: uleiuri aromate, tamaie, curtezane, picturi, brodeli etc facute pentru placere).

I.1. Constituirea polisurilor grecesti

In ,, Evul Intunecat", comunitatile grecesti, lipsite intr-o anumita masura de contacte reciproce, duceau o existenta ,,anistorica". Mitologia greaca nu a pastrat amintirea nici unui eveniment istoric important intre caderea Troiei si Razboiul Lelantin dintre cele doua orase ale Eubeei, Chaleis si Eretria, de la sfarsitul secolului VIII. a. Chr.

Cu timpul insa, un obscur proces intern ia nastere si se dezvolta in fiecare dintre comunitati, conucandu-le catre ceea ce va formula societatea greaca, aceea a orasului stat, polis.[4]

Prima comunitate, care persista in toate timpurile prin insusi faptul ca este firesca, are drept baza asocierea dintre sot si sotie, dintre stapan si sclav, si il cuprinde pe toti cei ce mananca la aceeasi masa si inspira acelasi fum al altarului: familia, oikia. Dina familia initiala a rezultat prin adunarea mai multora la un loc, un fel de colonie, statul, kome. Prin unirea mai multor sate, se formeaza satul complet, cominitatea perfecta, polisul grecesc.

Cetatile-stat in Grecia incep sa se constituie si sa se consolideze inca din perioada ,,secolelor obscure", de indata ce familiile incep sa devina stabile. Aceste cetati-stat sunt rezulatatul destramarii formelor de stat din Grecia miceniana si al unei organizari fundamentale a vietii publice. Asezarea intr-un anumit loc a unei grupari de ,,familii" organizate pe ,,triburi" presupune luarea in stapanire a teritoriului (demosului) respectiv. Acest teritoriu, cum rezulta din epopeele homerice, este proprietatea obstei. Datorita mutatiilor care au avut loc, suprapunerilor de populatie ca toti locuitorii de pe un teritoriu ocupat de o obste sa fie cetateni (politai). Locuitorii bastinasi, care nu sunt asimilati, prinsii de razboaie nu devin cetateni. Statutul lor este diferit de la acela al unui om liber, dar care nefiind legat de cetatea-stat prin calitatea sa de proprietar poate sa se stramute, pana la diferite forme de dependenta, care variaza de la stat la stat.

Clanul a fondat statul. Conflictul pentru instituirea organismelor politice caracteristice unei polis s-a dus intre personalitatile individuale si comunitare, pentru supunerea acestora autoritatii grupului. Comunitatea cetateneasca se contureaza tot mai pregnant si comunitatile politice isi constituie organe proprii.

Unitatea primordiala a lumii grecesti din epoca arhaica era polis, notiune, care desemna nu numai orasul ca atare, si teritoriul rural inconjurator, care formeau o unitate indisolubila, intemeiata pe considerente economice, dar si pe comunitatea de culte religioase, de traditii mitice si istorice. Polis desemna deopotriva asezarea fortificata si comunitatea cetatenilor (politai).

In aceasta epoca de tranzitie spre definirea statului organizatoric al vietii comunitare in polis, denumit ,,constitutie" (politeia), viata urbana nu a inceut inca, dar ea nu intirzie sa apara ca o necesitate resimtita de comunitatile tribale, care erau inrudite intre ele, necesitatea de a se uni si de a forma organisme politico-organizatorice superioare, pa baza acceptarii unor forme comune de conducere, a unui cult sau a unei ideologii comune.

Geneza orasului-stat a fost determinata de fenomenul synecism- locuire in comun. Intr-un stat populatia traia dispersata in sate, iar legaturile politice care le tineau erau slabe. Cat priveste datarea aparitiei polisurilor trebuie sa avem in vedere, ca in Odiseea se aminteste despre ele, expansiunea coloniala din secolul al VIII-lea era opera unor corpuri organizate si coloniile presupuneau un grad de organizare statala, si textul Marea Rethra, marea lege din Sparta din secolul al VIII-lea, ne dezvaluia tot mecanismul unui polis gata constituit, cu 2 regi, Consiliul-Gerusia si Adunarea poporlui -Apella.

Una din cele mai cunoscute contributii ale lui Victor Ehenberg la istoria Greciei arhaice se intitula ,,When did Polis rise?". Evident, aceasta este una din intrebarile fundamentale pentru definirea locului istoric ale epocii arhaice in istoria greaca, ea este una din primele intrebari care se pun pentru cercetarea aparitiei si sensului notiunii de polis. Raspunsul trebuie sa tina seama de configuratia dominanta a raporturilor de proprietate, cetatea fiine, o comunitate detinand monopolul expolatarii unui teritoriu si de configuratia raporturilor dominante de putere-cetatea comportand un exercitiu colectiv al autoritatii.

Cuvantul grecesc polis, din care deriva cuvantul modern ,,politic", in sensul lui clasic, inseamna ,,stare de sine stattor". Totusi fiindca aceasta polis, era intotdeauna mica si ca suprafata si ca populatie, o veche conventie traduce acest cuvant formula de ,,cetate-stat".

In greaca veche, polis putea fi pentru akropolis ,,orasul de sus", care era un deal fotificat cu o rezidenta regala si altare principale, astfle aceasta era centrul de aparare, de guvernare si cultura. Un oras (asty) se va dezvolta la baza akroploisului, ziduri noi vor fi construite in jurul intregului oras si se va numi polis, ca opusul din provincie, chora.

Crearea sistemului de orase-state poate fi plasata catre anul 800 a. Chr.. In epoca arhaica dezvoltarea al oraselor si a civilizatiei urbane cunoaste inegalitati, de la regiune la regiune: in centrul acestor transformari se aflau cateva regiuni favorizate geopolitic: Atena, Eubeea, Milet, Samos, Lesbos. Acest orase redescopera caile de contact cu civilizatiile Orientului Apropiat Si Egiptului.

Daca renastere cetatii ramane invaluita in tenebre, elementele constituitive ale cetatii, odata intemeiaa, ne apar ceva mai clare. Cetatea trebuie sa se poata apara, are aproape intotdeauna una sau mai multe acropole, iar orasele deschise nu lipsesc, Cand un oras se extindea mai ales daca esr bogat si dorea sa joace un rol politic, isi construia puternice ziduri de aparare. Fiecare cetate isi are divinitatea sa, ca si fiecare familie. Aparitia si dezvoltarea siturilor-sanctuare constituie o alta caracteristica a epocii. Odata cu cresterea si inmiultirea asezarilor, diversele regiuni ale Greciei s-au impartit in unitati pe o noua scara si anume noi state avea sa ramana o constanta a istoriei Greciei antice. Uneori cetatile dintr-o regiune formau o liga sau o asociere de egali, cel mai cunoscutfiind cel al ligii ioniene, alcatuita din 12 orase ale Greciei orientale, grupate in jurul lui Panionian.

O trasatura importanta a cetatii grecesti este impartirea cetatilor in triburi si fratrii. Vechile triburi au fost nevoite adeseori sa tolereze, triburi de nationalitati diferite.

Cetatea astfel constituita este un foarte mic stat. Sparta si Atena sunt niste exceptii prin intinderea teritoriului lor. Fiind autonoma, cetatea are drept conditie esentiala libertatea. Pasiune pentru independenta face din cetate, oricat de mica ar fi ea, un stat suveran. Patria a fost la inceput genos-ul, asa cumse vedea in continuare in Asia Mica: printr-o marire continua.Patriotismul grecilor ne apare astazi ca un patriotism local.

Homer a fost martorul marelui progres social si politic din vremea sa, aparitia si dezvoltarea polisului. In timpurile lui, icile tari din care se compune Grecia, formeaza fiecare o cetate. Cetatea lui indeplineste rolul de centru politic si economic al districtului, iar in epoca in care ajunge la deplina sa dezvoltare, cetatea homerica cuprinde 3 clase sociale:nobilii, demiurgoi si thetii. Cetatea homerica este un ansamblu de ginti, de fratrii formate din ginti, de triburi formate din fratrii.

Un polis este un grup uman, care traieste in comun pe unteritoriu politic. Se defineste juridic prin proprietatea pamantului, care este un privilegiu cetatenesc un titlu individual sau un titlu colectiv. Autoritatea publica de exercita pana la hotarele garantele de zei prin sanctuarele de suveranitate si de granita. Un polis dispune de un centru politic si elementul comun il reprezinta vatra sacra in jurul caruia se consruiesc ediile institutiilor publice. Exista o anumita complementaritate intre polis si dezvoltarea urbana faraca aceasta evolutie sa fie obligatorie.

Pe planul politicii internationale multe cetati sufera transformari juridice si sociale, care au rezultat largirea corpului civic si acordarea unui rol mai insemnat cetatenilor saraci. Pe planul relatiilor interstatale unele cetati detin pozitii de prima importanta fie ca stralucesc prin activitatea lor comerciala, ca orasul Eubeea, fie ca se impun prin forta militara ca Sparta.

Intre democratie si oligarhie diferenta esentiala consta, ca in prima toti conatonalii erau cetateni de drept, iar in cealalta, cetatenii de drept se distingeu de cei de origine autohtona. Oligarhia presupune intotdeauna impartirea conationalilor in doua clase, dintre care numai una singura participa la conducere. Oligarhia extrema (dupa Aristotel cea de-a a patra forma de oligarhie), este aceea in care magistratul suprem detine o putere ereditara, poseda atatea bogatii si comanda atator supusi, incat suveranitatea, in loc sa apartina legii, se afla in mainile unui singur om. Acest regim aminteste de monarhi patriarhala a cetatii organizata de ginta, aceasta este oligarhia dinastica. Cand oligarhia inceteaza sa mai fie dinastica, pentru a fi politica, ea continua sa confere puterea unei minoritati dintre cetateni. Acest regim este instituit printr-o lege ce fixeaza numarul cetatenilor activi. Oligarhia moderata se apripie de democratia moderata. Liniile generale ale constitutiei oligarhice ce conducea Atena incepand din mijlocul secolului al VII-lea, n-au trebuit prea mult schimbate prin reforma lui Solon, pentru a se potrivi unui regim care a deschis calea spre democratia absoluta. Aceasta constitutie censitara sau timocratica impartea poporul in patru clase intre care sarcinile si onorurile erau distribuite in functie de venitul funciar. La toate aceste categorii de oligarhii, Aristotel adauga si tomocratia sofisticata.

Lucrare: Mersul tratativelor militare la Moscova Referat: Hitler-Stalin: O ecuatie cu multe necunoscute - antisemitismului de stat?

I.2. Institutiile grecesti

Colonizarea greaca, fenomenul sosirii grecilor din cateva centre urbane mai populate si mai evoluate catre tarmurile Mediteraniei si ale Marii Negre, reprezinta un remarcabil fapt de civilizatie care a avut consecinte decisive pentru istoria intregului continent. Fenomenul colonizarii a avut caracter de masa si s-a desfasurat pe durata mai multor secole, devenind un mod de viata specific grecesc. Se poate vorbi de doua valuri de colonizare. Mobilul funadamental al colonizarii pare sa fi fost de ordin economic.

Aceste colonii erau idependente si sub aspect politic si sub aspect economic. Ele au putu mentine relatii prietenesti cu metropolele lor. Colonizarea a dus la crearea unei unitati organice a economiei lumii vechi prin impunerea economiei monetare. Inceputurile monetariei si apoi difuzarea monedei in lumea greaca au dus la o adevarata revolutie economica.[11]

Exercitarea puterii era impartita intre Adunarea poporului (demos), Consiliul sau Sfatul (Bule sau Gerusia), magistratii. Cele trei elemente fundamentale ale sistemului politic grecesc reapar in majoritatea cetatilor indiferent de regimurile politice, aristocratie, oligarhie sau democratic. Vechea monarhie a vremurilor homerice a cedat aproape peste tot locul, in epoca clasica, unui regim aristocratic. Consiliul e cel care conduce statul, ii supravegheaza si numeste magistratii. Magistratii poarta titluri diferite de arhonti in Atena, efori in Sparta si pretutindeni ei alcatuiesc un colegiu. Adunarea poprului are dreptul de a-i alege pe magistrati, participa la adoptarea unor hotarari.Cetatile din veacul al VIII-lea aveaum in cea mai mare parte un regim aristocratic intemeiata pe predominatia marilor proprietari.

Sub impactul mai multor factori in decursul secolului al VII-lea a. Chr. oligarhiile au devenit mai putin rigide si exclusiviste, apare infanteria grea. Reforma hoplitica, la inceputul secolului al VIII-lea a. Chr., a fost deopotriva consecinta si cauza unei mutatii politice. Hoplitii, infanteria greu inarmata, constituie nucleul armatei cetatenesti. In secolele V-IV. a. Chr. triumfa forma clasica a sclaviei- sclavia marfa.

In dezvoltarea ei, cetatea devine neincapatoare pentru cei care traiesc inauntru. Ogorul nu mai ajunge pentru a hrani pe locuitorii cetatii. Tendinta naturala este de a incerca de a acapara de la alte cetati, nascandu-se astfel razboiul. Si de aici necesitatea existentei unei alte categorii de locuitori, a unui corp special, de paznici ai cetatii, care sa fie "filosof, inflacarat, iute si puternic prin fire". Clasa conducatoare, a treia categorie functionala de locuitori ai cetatii, in viziunea lui Platon, ar fi cea care ar face ca cetatea sa fie "durata inteleapta in intregul ei", datorita stiintei pe care o poseda aceasta clasa "fruntasa si diriguitoare" si intelepciunii ei. Intelepciunea de altfel este una din cele patru calitati esentiale pentru o cetate: intelepciunea, vitejia, cumpatarea, dreptatea.
   Geneza statului la Platon nu este un moment cert, ci, mai degraba, reprezinta o necesitate care izvoraste din devoltarea cetatii. Intelepciunea clasei diriguitoare la Platon il va face pe Leo Strauss sa afirme mult mai tarziu ca "filosofia politica este regina legitima a sociologiei"[12].

Greciei arhaice ii este specifica o societate aristocratica bazata pe inegalitatea averilor. Aristocratii monopolizeaza marile domenii (okoi) din zonel fertile, pe care le lucreaza zilierii (thetii) si sclavi de tip patriarhal. Criza lumii rurale e o consecinta a faptului ca taranii neputandu-si plati datoriile isi vad proprietatile confiscate de aristocratii, care manifesta tendinta monopolizarii pamantului. In aceasta perioada are loc si revolutia agrara, care a inlocuit aproape pretutindeni culturile de cereale cu plantatiile de maslini si cu viile, insa doar cei bogati puteau beneficia de aceasta conversie. Iesirea unei ,,clase de mijloc" sau a unei noi burghezii, imbogptita de pe urma comertului si a industriei constituie o caracterisitca a epocii.

Datorita faptului ca legile se transmiteau pe cale orala in marile familii, ai caror capi imparteau dreptatea, una dintre revendicarile ale demosului era publicarea legilor, redactarea unor coduri de legi. Reforma s-a realizat prin desemnarea unor legislatori, alesi pe o anumita perioada de timp . Codurile de legi ale lui Drakkon de la Atena si ale lui Solon sunt bine cunoscute. Drakkon introduce legile scrise si a justitiei de stat, cu pedepse excesiv. Reformele lui Solon puneau bazele unei puternice paturi de mijloc de proprietari egricoli, negustori, marinari, mestesugari si limitau puterea aristocratiei.

Noul regim politic-tirania timpurie a aparut mai ales in orasele maritime si comerciale. Ostil regimuluiaristocratic, tiranii s-au folosit pentru a ajunge la putere de sprijinul unui demod iritat de insolenta aristocratiilor. Prin crearea unor cercuri culturale autentice, tiranii au stiut sa dea un impulus artelor si literelor. Pisistratizii au impus intocmirea primei editii a poemelor homerice. Abolirea tiraniei s-a infaptuit cel la adesea fara violenta. De regula tiranul este silit sa se exileze sub presiunea unei insurectii. Tiraniei timpurie ii succede o oligarhie moderata sau o tiocratie. Dupa opinia lui Aristotel, evolutia constitutionala a polisului comporta trecerea de la monarhie la regimul aristocratic, apoi la tiranie si in sfarsit la democratie.

I.3. Evolutie istorica

Democrtia incepea sa isi faca loc in lumea greaca de la finele secolului al VI-lea a. Chr. Abia dupa razboaiele medice, datorita ascendentului dobandit de Atena epocii clasice in raport cu restul lumii elene, grecii se vor elibera cu mai multa usurinta de structurile arhaice.

Sparta se organizeaza progresiv. Primul text care poate fi invocat este Marea Rhetra (lege) din prima jumatate a secolului al VIII-lea a. Chr., lege organica a polisului , care luase nastere din reunirea a cinci state. Marea Rhetra ii entiona pe cei 2 regi, Consiliul si Adunarea. Reforma lui Lycurg, ceeaza o categorie de soldati-cetateni, capabili sa asigure securitatea exterioara a statului lacedemonian, ca si pe cea interna impotriva hilotilor. In secolele VII-VI-lea constitutia spartana dobandeste forma ei definitiva, cu mecanismurile ei esentiale:regi, efori, consiliu, adunare.

Dintre orasele importante ale lumii grecesti numai Sparta mentine regimul monarhic. Regalitatea este un sacerdotiu erditar, putere apartine in realitate Gerusiei, care conduce si eforilor care executa. Cei 5 efori, reprezentantii comunitatii, sunt alesi pentru un an de Gerusia si detin puterea executiva. Acesti magistrati supravegheaza respectarea legilor si educarea tinerilor. Adunarea poporului (Apella) este alcatuit din toti homoioi.

Structurile sociale ale Atenei arhaice sunt similare cu cele ale altor orase ioniene. Exista patru triburi: geleonti (cei straluciti), egicorei (pastorii de capre), argadei (muncitorii), hoplitii (oamenii de arme). Statul atenian ia nastere in secolele X-IX a. Chr. si isi va mentine regimul monarhic mult timp dupa synecism. Criza constitutionala zguduie orasele evoluate ale lumii grecesti in secolul al VII-lea. In 621, Drakkon, autorul primei codificari a dreptului atenian, impune autoritatea statului in calitate de arbitru suprem in administrarea justitiei.In urma unui acord unanim, Solon a fost desemnat Areopag in 594 sa restabileasca ordinea si sa reformeze statul. Dupa reformele lui Solon, la Atena orice atenian e un om liber. Prin reformele lui, Solon a desfiintat monopulul politic al aristocratiei si a facilitat mutatia raporturilor sociale. Tirania lui Pisistrate consolideaza reformele lui Solon. Succesorii lui Pisistrate instaureaza un regim mai sever, care nu se va mentine.Regimul aristocratic restbilit de catre Cleomenes I. Nu poate face fata presiunii democratiilor condusi de Alcmeoniodul Clistene.

Pisistrate a reglementat problema agrara, impartiind pamanturile nelucrate si domeniile confiscate de la nobili, astfel s-a format o patura puternica de mici proprietari agrari. Clistene a terminat opera schitata de Solon si a dat constitutiei democratice din Atena forma ei definitiva.Astfel, in 508 a. Chr. Clistene procedeaza la o noua impartire a cetatenilor. S-au creat circumscriptii unde toti cetatenii au fost clasati dupa domiciliu. Intreaga tara a fost impartita in deme, nici comune ce isi aveau fiecare adunarea, magistratii si administrarea lor. Societatea ateniana se transforma, ceea ce duce la diminuarea rangului nobiliar. Trece la restructurarea institutiilor politice: aceea bule (400 membri) devine Sfatul celor 500 ( 50 oameni pentru fiecare tribat), iar atributiile sale se extind in dauna Areopagului, ambele institutii sunt supuse Eclesiei. Colegiul celor 9 arhonti li se adauga un secretar, fiind alcatuit din 10 membrii. Clistene pune bazele unui nou stat laic, o republica de hopliti si tarani, astfel pune bazele regimului democratic.

Sfarsitul secolului al Vi-lea si inceputul secolului al V-lea au insemnat o perioada de echilibru intre democratia in curs de desavarsire si gandirea teoretica. Reformele lui Clistene a consacrat triumful democatiei decimale, asigurand noului regim democratic o mai larga baza sociala. Tanara democratie ateniana era destul de puternica pentru a rezista, in anul 506 a. Chr., unei coalitii alcatuite din spartani, beoteni si calcidieni.

Democratia ateniana era o democratie sclavagista intemeiata pe exploatarea aliatilor, ea a elaborat si a aplicat pentru intaia oara principiile ce stau la baza organizarii lumii moderne: egalitatea in fata legilor, raportul corect dintre indatoririle statului si cele ale cetateanului, precum si asistenta publica.

Grecii au infatisat razboaiele medice drept razboaie ideologice intre ,,liberii" eleni si ,,sclavii" Marelui Rege. Aceste razboaie erau in realitate, expresia militara a unui inevitabil conflict pentru suprematie. Razboaiele medice marcheaza un moment crucial in relatiile cu Orientul. Aventura maritima i-a pus fata in fata cu o mare putere, care va fi respinsa iar grecii vor continua comertul lor cu tinuturile orientale.

Atena s-a angajat intr-o politica de prestigiu si de hegemonie, care a resuscitat vechiul antagonist dintre dorieni si ionieni. In scurt timp Atena a reusit sa-si organizeze propria retea de aliante maritime. Imperiul maritim constituia conditia sine qua non a democratiei ateniene.

Misforia, care asigura accesul tuturor cetatenilor la magistraturi, baza cea mai sigura a democratiei politice presupune venituri considerabile care asigura stabilitatea regimului democratic.

Politica Atenei in secolul al V-lea se organizeaza in jurul aristocratilor si democratilor. Chiar s dupa reformele lui Clistene, demosul ramasese dependent din punct de vedere economic si ideologic de Eupartizi: Miltiae si Temistocle, cei doi invinatori din razboaiele medice isi sfarsec zilele in exil si inchisoare. Cimon si Pericle par sa accepte statutul de ,, cei mai inzestrati slujtori ai comunitatii".

Temistocle construieste si fortifica portul Pireu si isi armeaza pe unele flote de razboi. ,,Legea vamala" a lui din 483/482 va permite utilizarea in cea mai mare masura a potentialului uman. Rolul lui scade datorita orgoliului si devine nepopular.

Dupa cel de al doilea razboi medic, fiul lui Miltiade, Cimon revine la putere. El renunta la flota pe care Temistocle i-o oferise Atenei. Vremea lui a fost o epoca de exaltare aristocratica. Batalia de la Marathon devine un model ideologic, model al bataliei hoplitice. In timpul lui a fost inaltat la Delfi ,,baza pentru Marathon", monument glorificandu-l pe Miltiade. Partidul oligarhic nu poate face fata presiunii demosului, politica lui Cimon sporeste puterea clasei de mijloc si a thetilor.

In anul 462, in fruntea partidului democratic se afla Efialte. Reforma lui i-a retras totodata Sfatului aristocratic al reopagului totalitatea justitiei politice, esentiala intr-o cetate, pentru a o incredinta institutiilor democratice. Alaturi de el este mentionat Pericle. A dominat la Atena trei decenii, ales strateg in 462 a fost reales in fiecare an pana in 429. Atat Tucidide cat si Plutarh in operele lor au insistat asupra puterii lui Pericle.Tucidide evoca perioada de pace in care Pericle fusese in fruntea catatii si ne asigura ca sub numele de democratie, acesta devenea intaiul personaj al cetatii. Puterea lui Pericle, care se intemeiaza pe increderea poporului, este o putere imensa, dar permanent amenintata. In prefectionarea angrenajelor democratice, Pericle a consolidat definitiv democratia ateniana. In domeniul institutional, doua masuri importante trebuie lpuse pe seama sa: legea asupra cetateniei- din cauza numarului mare de cetateni si mistoforia judecatorilor, adica stabilirea unei indemnizatii zilnice, la inceput de doi oboli pentru juratii tribunalelor populare. Pericle instituie mistoforia, care va permite accesul tuturor cetatenilor la magistraturi.Caracterul cel mai prenant al acestei democratii

directe este preeminenta absoluta a Eclesiei asupra celelalte puteri din stat. Regimul se baza pe o totala subordonare a intereselor cetateanului, intereselor statului. Pentru el democratia insemna egalitatea tuturor in fata legii. Concepe un vast program edilitar menit sa ocupe mana de lucru si sa impodobeasca orasul cu edificii publice. Politica lui externa viza extinderea Imperiului atenian. Pericle insista asupra libertatii politice, nu exista democratie daca cetatenii nu se pot exprima liber in adunare. La mijlocul secolului al V-lea , a transformat Liga de la Delos in Imperiu, transfera la Atena tezaurul Ligii de la Delos si a exercitat asupra aliatilor un adevarat imperialism. Dupa declansarea razboiului peloponesiac a fost facut raspunzator pentru primele esecuri si a trebuit sa plateasca amenda si in 429 mosre in ciuma.

In ultima faza a razboiului peloponesiac se produc mutatii in arta militara, dezvoltarea profesionalismului si renasterea mercenariatului. In anii de dupa 413, Atena se regaseste intr-o situatie dramatica: sfarsita de luptele politice interne, este confruntata de atacurile peloponesienilor. In 411 oligarhii profita de situatia critica in care se gasea cetatea. Peisandos, Theramenes si Antiphon reusesc sa suprime regimul democratic, atitudinea ferma a flotei determina caderea regimului ,,celor 400" si Cloephon restaureaza constitutia lui Clistene si Pericle. Alcibade intra triumfal in Atena.

Infrangerea Atenei de catre Sparta in 404 a. Chr. si victoria de la Cheroneea, castigata de Filip al II-lea in 338 a. Chr., sunt granitele unei perioade de o deosebita semnatate nu numai pentru evolutia politica a cetatenilor-stat din Grecia peninsulara, insulara si asiatica, ci si pentru evolutia lor social-politica si culturala. Victoria lui Filip la Cheroneea si formarea unei ligi panelenice la Corint marcheaza in istoria lumii sfarsitul cetatii grecesti. Aceasta criza din secolul al IV-lea a fost determinata de accentuarea decalajelor care se instaureaza in interiorul oraselor intre evolutia economica si cea a raporturilor de proprietate pe de o parte, si poliada depasita, raporturile sociale si reprezentarile, pe de alta.

Un simptom esential pentru criza cetatii-stat de tip democratic este cresterea numarului de sclavi folositi in productia manufacuriera la orase. Paturile de cetateni lipsite de avere sunt nevoite sa gaseasca diferite ocupatii din care sa-si poata duce traiul. Cei tineri se angajeaza, ca marinari sau mercenari, asfel se dezvolta un nou gen de viata urbana, dezvoltarea flotei si a comertuilui maritim poarta raspunderea echilibrului atenian, dar si a dezechilibrului. In Grecia peninsulara recoltele de grane, masline, fructe si struguri erau grav afectate de neintreruptele invazii si distrugeri care incep sa-si vanda pamantul, ceea ce duce la concentrarea prprietatilor rurale in putine maini.

Structura polisului, insasi conceptia despre libertate pe care se baza,antrena cetatilor la o uzura mutala,fara nici o preocupare. Cu exceptia Spartei, se depasise orice determinism politic si religios pentru a face fata, posibil ca polis sa devina o societate de indivizi responsabili in mod egal atat de proriul lor destin,cat si cel al cetatii. Acest spirit deschis care i-a permis Atenei sa realizeze o democratie completa avea limitele sale:ele se oprea la organizarea municipala. Lumea antica nu a cunoscut decat 3 sisteme de organizare: trib de tip continetal, polis de tip grecesc, monarhie de tip oriental.

Prin urmare, chiar daca polisul aboleste privilegiile castelor, el mentine particularismul vechii organizari. Infrangerea democratiei ateniene la sfarsitul veacului anterior a insemnat un important regres in materie de optiune politica. Idealul intruchipat de cetatea democratica asa cum o descrise pericle, cedeaza locul utopiilor sociale, presupunerilor de reforme ale sistemelor politice existente sau dorintelor de ,,intoarcere in timp" la constitutii de tipul celor elaborate odinioara de Lycurg, Solon sau Clistenes.

Numai romanii au stiut sa gasesca solutia problemei, prin agregarea unui stat universal dintr-o retea de cetati, gratie unei conceptii cu totul diferite asupra statului, asupra libertatii si asupra relatiilor dintre clase. In secolul al IV-lea pe masura ce se dezvolta ,,maladiile interne ale elenismului triumfator", ratiunea se intoarce impotriva cetatii, profinand la examenul ei critic: filosoful legat adesea in mediile aristocrate, se va constata ca polisul nu se supune acelui ideal de dreptate pe care el insusi il crease, ca impune egalitatea aritmetica si nu egalitatea fundamentala de proportii pe care i-o propune filosofia. Cetatea filosofului nu-si mai afla modelul in cetatea empirica, ci in ordinea universului.

In sfarsit, criza permanenta a vechiului mod rural de dependenta apogeu in secolul al IV-lea, prin urmare, se poate presupune ca cucerirea elenistica a fost o parte datorata acelorasi tarani greci pe care tulburarile secolului al IV-lea ii emancipasera si ii arucasera in afara cadrului lor social traditional.

Criza polisului acapatat proportii dramatic in secolul al IV-lea a. Chr. Nici tentativa lui Pericle de a realiza acea mare politica panelenica, nici exemplul Spartei nu adusesera vreo solutionare a problemei integrarii cetatilor intr-un ansamblu organic mai vast. Legile care s-au reconstruit catre mijlocul secolului al IV-lea erau, de fapt o supravietuire a vechilor confederatii legate de rivalitatile politice si economice dintre cetatile principale, decat tentative de organizare supra-citadine.

Sub drapelul revansei penelenice impotriva Persiei, Filip al II-lea i-a constans pe greci sa-i adopte programul, pe care Alexandru cel Mare avea sa-l implineasca. Insa pretul revnsei a fost libertatea , care era ratiunea de a fi oricarui polis. In fapt structurii centralizate a Imperiului persen nu i se opune decat o structura de acelasi tip: este ceea ce Filip a inteles si ceea ce le-a impus el grecilor prin forta. Macedonia singura, acest stat de tarani- soldati, nu avea autoritate morala pentru a aparea drept port-drapelul panelenismului: forta macedonienilor trebuia asociata traditiei si civilizatiei grecesti. Alexandru cel Mare a inflacarat spiritele pozand in erou homeric si leganandu-si autoritatea de sacralitatea unei venituri divine.

In curentul sofist al gandirii filosofice, Kallikle crede ca legea (nomos) este o inventie a celor slabi, care sunt de obicei cei multi, pentru a se apara de cei puternici. (6) Nu legea, ci natura, o natura umana eterna, are in vedere "de la sine ca-i dreptul celui mai destoinic sa aiba mai mult dacat nevolnicul" (asa cum arata Platon in dialogul Gorgias). Cei slabi ar fi cautat sprijin in lege; dar ei ar contraveni naturii prin care cei putini, cei alesi, sunt destinati sa stapaneasca. La fel gandeste si sofisul Critias, unul dintre cei 30 de tirani. El scrie in drama "Sisif" ca la inceput oamenii traiau fara lege ca animalele. Pentru ca cei buni nu obtineau recompensa cuvenita si cei rai pedeapsa, oamenii s-au hotarat sa stabileasca anumite norme de convietuire. Asa stand lucrurile, un intelept inventeaza divinitatea "pentru a inspira teama raufacatorilor care se ascund". Ierarhia si nomos-ul nu sunt suficiente pentru a mentine ordinea sociala, de aceea este nevoie de o ratiune superioara, invocandu-se principiul divin care sta la baza organizarii societatii si, implicit, a entitatii statale. Critias "demonteaza" in maniera sofista temelia teoretica a cetatii.
   Pornind de la premisa ca "omul este masura tuturor lucrurilor" (formularea apartine sofistului Protagoras), ideologii acestei perioade ajung la concluzia ca organizarea cetatii nu este definitiva, data de la natura, ci ea, organizarea, este in functie de omul legiferator. Aceasta conceptie se inscrie in tendinta specifica sofistilor de a nu agrea ideea concordantei dintre logos (legea universala) si nomos (legea cetatii), idee draga lui Socrate.
   Autorul necunoscut al fragmentului numit conventional "Anonimul lui Iamblichos", cu siguranta un sofist democrat, considera ca viata in comunitate nu e posibila fara arbitrajul legilor si ca este o supozitie falsa preeminenta fortei. Daca aceasta ar fi prima, ar trebui sa admitem un fel de "supraom" dar o asemenea fiinta astfel dotata in mod natural ar ridca "o intreaga lume contra sa".  Oamenii, fiind lipsiti prin natura de mijloacele de a trai izolat, s-au strans intr-o comunitate, ceea ce in mod necesar le-a impus arbitrajul legilor.
   Pericle, care a ajuns in 461 i.Hr. in fruntea cetatii Atenei, intr-o perioada de maxima inflorire a acesteia, spunea ca "Nu saracia este socotita la noi rusinoasa ci faptul de a nu face nimic pentru a iesi din ea". De asemenea, mai spunea ca "Statul nostru se numeste democratie pentru ca apartine celor multi". "Pericle formuleaza astfel conceptia pe care astazi noi o numim pozitivism juridic, identificarea legii cu ordinea care emana in mod obisnuit de la puterea instituita, a carei exercitiu este conforma cu Constitutia" . Se respecta astfel vointa "demos"- ului. Nu exista posibilitatea de a aprecia continutul intern al comandamentelor, tot ce ramane de facut este daca legea este aplicata corect de autoritatile abilitate[19].