Competentele comunitatii europene - sporirea competentelor Comunitatii Europene

Aspecte generale.

Art. 1 al Tratatului asupra Uniunii Europene (semnat la Maastricht, in 1992) precizeaza ca Uniunea este constituita din 3 piloni.

Primul pilon, comunitar, este compus din doua comunitati si anume: Comunitatea Europeana (care a inlocuit Comunitatea Economica Europeana intrucat si-a extins competentele dincolo de domeniul economic) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice. Tratatul privind crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO) a expirat in iulie 2002 si patrimoniul acesteia a fost transferat Comunitatii Europene;

Al doilea pilon, interguvernamental, este constituit de Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC).

Al treilea pilon priveste cooperarea in domeniile justitiei si afacerilor interne (politiei).

Prin urmare, primul pilon este complet integrat (adica comunitar), in timp ce pilonii 2 si 3 tin de cooperarea interguvernamentala. De aceea, Uniunea Europeana ca atare nu dispune de personalitate juridica internationala. Acest atribut il are doar Comunitatea Europeana. Proiectul de Tratat Constitutional, elaborat de Conventia asupra viitorului Europei, include un articol privind conferirea calitatii de personalitate juridica si Uniunii Europene. De aceea, doar Comunitatea Europeana are, la ora actuala, dreptul de a semna, instrumente juridice cu valoare internationala, inclusiv tratate de aderare.

Sporirea competentelor Comunitatii Europene.

Principii directoare, inclusiv subsidiaritatea.

Din 1957 si pana in prezent competentele Comunitatii Europene au sporit continuu. Aceasta s-a petrecut cu deosebire dupa adoptarea Actului Unic European, a Tratatului de la Maastricht si a Tratatului de a Amsterdam.

Totusi, pentru a-i limita oarecum influenta si a impiedica transformarea Comunitatii Europene intr-o institutie prea birocratica, i s-au stabilit anumite principii directoare si anume:

I.            Principiul specialitatii in sensul ca actioneaza in domeniile ce-i sunt atribuite prin Tratat si pentru care exista o baza juridica. Aceste competente sunt, la randul lor, de 3 tipuri:

a)      Competente exclusive, sunt acele competente transferate total la Comunitatea Europeana (de exemplu, politica comerciala comuna). In acest domeniu, statele membre au pierdut orice competenta si n-au putere sa mai emita acte, cu exceptia celor de executie in virtutea unei delegatii exprese.;

b)      Competente partajate/impartite sau concurente sunt exercitate in comun de catre Comunitatea Europeana si statele membre (de exemplu, politica sociala sau politica de mediu). In acest caz, statele pot elabora norme sub rezerva respectarii tratatelor si a actelor emise de institutiile comunitare;

c)      Competente rezervate (sau retinute) sunt acelea care n-au facut obiectul nici-unui transfer la Comunitatea Europeana (de exemplu, fiscalitatea directa). In aceste domenii pot interveni doar statele.

Comunitatii Europene i-au fost recunoscute si competente subsidiare si implicite, ceea ce limiteaza intr-o anumita masura principiul specialitatii. Si aceasta se intampla daca o actiune a Comunitatii este necesara pentru a realiza unul din obiectivele sale, fara ca acest lucru sa fie prevazut in mod expres in Tratat.

II.          Un alt principiu important este cel al subsidiaritatii.

Introdus in 1986 in Actul Unic European pentru domeniul politicii de mediu, acest principiu a fost extins prin Tratatul de la Maastricht la ansamblul actiunilor si politicilor Comunitatii Europene.

Art.5 din Tratatul de la Maastricht prevede ca in domeniile care nu tin de competenta sa exclusiva, Comunitatea Europeana nu intervine - in conformitate cu principiul subsidiaritatii - decat daca si in masura in care obiectivele de actiune nu pot fi realizate de o maniera satisfacatoare de catre statele membre.

Asadar, principiul subsidiaritatii nu este aplicabil decat in prezenta competentelor partajate. Acesta opereaza o repartitie a competentelor intre Comunitatea Europeana si statele membre: o actiune nu trebuie realizata la nivelul comunitar decat in masura in care va fi mai eficace decat o actiune realizata de catre state singure. Adica, actiunea Comunitatii apare ca fiind necesara. Daca, in schimb, o actiune dusa de statele membre are efecte identice sau mai bune, Comunitatea se abtine sa intervina. Principiul subsidiaritatii are ca finalitate pastrarea competentelor statelor si a regiunilor impotriva unei interventii nejustificate a institutiilor comunitare. Acest principiu ingradeste tendintele birocratice ale institutiilor europene si evita adoptarea unor decizii care intereseaza cetatenii in afara oricarui control politic.

Subsidiaritatea reprezinta un principiu fundamental promovat in UE., care reglementeaza raporturile dintre competentele comunitare, pe de o parte, si competentele nationale si regionale, pe de alta parte. Acest principiu presupune ca statele sa transfere Comunitatii Europene doar acele competente si actiuni pe care nu le pot gestiona in mod corespunzator.

Principiul subsidiaritatii nu se aplica domeniilor exclusiv comunitare si nici celor exclusiv nationale, cum sunt: administratie, educatie, politica industrial-agrara, libertati publice, securitate, justitie, ordine publica, drept comercial, amenajarea teritoriului. Acest principiu evita un interventionism comunitar acolo unde nu este necesara o legislatie a Comunitatii Europene. Prin aceasta, luarea deciziei se apropie de cetateni, care participa la infaptuirea ei.

Consiliul European de la Edinbourg (decembrie 1992) si apoi Tratatul de la Amsterdam au adoptat urmatoarele principii ale subsidiaritatii:

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

a)      Inainte de emiterea unei propuneri, Comisia trebuie sa se intrebe asupra necesitatii de actiune la nivel comunitar. Apoi, ea se angajeaza sa procedeze la un test de eficacitate comparativa, adica sa examineze daca actiunea poate fi realizabila in conditii eficace doar de statele membre sau actiunea comunitara ar fi mai eficienta.

Pentru a realiza acest test, Comisia si-a fixat un numar de criterii: dimensiunea trans-frontaliera; costul inactiunii; impactul asupra concurentei in piata comuna s.a.

b)      Comisia Europeana s-a angajat sa privilegieze recurgerea la acte-cadru, adica la directive comunitare si mai putin la reglementari comunitare si sa procedeze la recunoasterea reciproca a unor norme nationale decat sa adopte norme comunitare uniforme;

c)      Orice propunere a Comisiei trebuie sa cuprinda o motivare in raport cu principiul subsidiaritatii;

d)     La examinarea textelor, Consiliul de Ministri si Parlamentul European trebuie sa se intrebe asupra justificarii lor;

e)      Nevoia realizarii unei codificari a textelor comunitare;

f)       Comisia trebuie sa prezinte Consiliului si Parlamentului, in fiecare an, un Raport asupra aplicarii principiului subsidiaritatii.

III.        In sfarsit, un al treilea principiu este cel al proportionalitatii.

Acest principiu inseamna ca "actiunea Comunitatii nu trebuie sa exceada ceea ce este necesar pentru a-si atinge obiectivele". El invita institutiile comunitare sa se intrebe asupra textelor prea detaliate.

Principiile subsidiaritatii si proportionalitatii asigura ca hotararile sa fie luate cat mai aproape de cetateni si de interesele acestora.

3. Obiectivele Comunitatii Europene.

Comunitatea Europeana are misiunea de a promova in toate tarile membre:

O dezvoltare armonioasa, echilibrata si durabila a activitatilor economice;

Un nivel ridicat al locurilor de munca si al protectiei sociale;

Egalitatea intre barbati si femei;

O crestere durabila si neinflationista;

Un nivel ridicat de competitivitate si de convergenta a performantelor economice;

Un nivel inalt al protectiei si ameliorarii calitatii mediului;

Cresterea nivelului si calitatii vietii;

Coeziunea economica si sociala, precum si solidaritatea intre statele membre.

Aceste obiective generale sunt realizate de Comunitatea Europeana prin:

a.      Crearea unei Piete Interne/Unice;

b.      Infiintarea Uniunii Economice si Monetare;

c.       Punerea in aplicare a diferite politici si actiuni comune.

Problematica Pietei Interne, a Uniunii Economice si Monetare, precum si a Politicii Agricole Comune este tratata separat.

4. Politici si actiuni comune.

Interventia Comunitatii Europene este mai mult sau mai putin accentuata in functie de domeniile de competenta:

Politici comune conduse de catre Comunitate (Politica Agricola Comuna sau Politica Comerciala Comuna);

Actiuni comune avand ca obiect coordonarea sau armonizarea unor politici nationale (politica de mediu);

Simple actiuni de incurajare (cultura, de exemplu).

Sa vedem cateva domenii cu politici si actiuni comune:

a)      Politica in materie de vize, de azil, de imigratie si alte aspecte care tin de libera circulatie a persoanelor.

Tratatul de la Amsterdam a "comunitarizat" aceste probleme, care prin Tratatul de la Maastricht se incadrau in cooperarea interguvernamentala. Obiectivul politicilor promovate in acest domeniu este crearea progresiva a unui spatiu de libertate, securitate si justitie. Pe aceasta baza, Consiliul a fost mandatat ca, intr-un interval de 5 ani de la intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, sa adopte o serie de masuri care privesc:

Suprimarea controlului la frontierele interioare Uniunii, libera circulatie a persoanelor in spatiul comunitar si, in paralel, armonizarea controlului la frontierele externe;

Azilul, imigratia si protectia resortisantilor unor terte tari;

Cooperarea judiciara in materie civila;

Cooperarea administrativa intre serviciile competente ale tarilor membre si serviciile Comunitatii.

Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, lista tarilor ai caror cetateni au nevoie de viza de intrare in tarile Uniunii Europene este decisa de Consiliu prin majoritate calificata (si nu prin unanimitate).

b)        Politica comuna a transporturilor (rutiere, cai ferate, cai navigabile - mari sau aer) vizeaza liberalizarea transporturilor, ameliorarea securitatii si armonizarea normelor tehnice;

c)         Politica comerciala comuna este de competenta exclusiva a Comunitatii Europene. Aceasta inseamna fixarea unor tarife vamale comune, incheierea de acorduri tarifare si comerciale cu terte tari, precum si de masuri antidumping (produse exportate spre piata comunitara la preturi inferioare celor practicate pe piata tarilor de origine):

d) Cooperarea vamala care tinea de Pilonul 3 a fost trecuta, prin Tratatul de la Amsterdam, in cadru comunitar;

e) Politica sociala se refera la ocuparea fortei de munca, dreptul si conditiile de munca, formarea profesionala, securitatea sociala, protectia impotriva accidentelor si a bolilor profesionale, dreptul sindical si negocierile colective.

Aceasta politica a condus la unele realizari importante cum sunt: egalitatea muncitorilor, femei si barbati; imbunatatirea securitatii si sanatatii muncitorilor; protectia sociala a muncitorilor imigranti; Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale; informarea si consultarea muncitorilor.

Comunitatea poate realiza actiuni de sprijin, de incurajare in domeniile folosirii fortei de munca, educatiei (programul Socrate) formarii profesionale (programul Leonardo da Vinci), tineretului, culturii (programul Raphael) si sanatatii publice.

Politica comuna in materie de retele transeuropene in sectoarele de infrastructura in transporturi, comunicatii si energie, ceea ce presupune mari lucrari destinate sa permita o mai mare mobilitate in cadrul Pietei Interne si promovarea locurilor de munca.

Politica in domeniul mediului este intemeiata pe principiile prevederii, corecturii la sursa a atacurilor la adresa mediului si poluatorul plateste. In acest scop Comunitatea Europeana a adoptat o serie de directive care privesc protejarea speciilor de animale, gestionarea deseurilor si calitatea apelor pentru scaldat etc.

Politica regionala urmareste reducerea diferentei de dezvoltare dintre diferite regiuni ale Comunitatii.

Este vorba de o politica de sprijin in favoarea regiunilor ramase in urma, de redistribuire a resurselor in interiorul spatiului comunitar.

5. Cetatenia europeana

Prin Tratatul de la Maastricht se mentioneaza ca "este cetatean al Uniunii orice persoana care are nationalitatea unui stat membru". Sa fie insa clar: nu este vorba de o nationalitate europeana, ci de o cetatenie care se adauga nationalitatii fiecarui stat, a carui conditii de obtinere sunt de competenta exclusiva a fiecarui stat membru.

Tratatul confera oricarui cetatean al Uniunii o serie se drepturi, intre care mentionam:

Dreptul de a circula liber pe teritoriul statelor membre;

Dreptul de vot si de a fi ales in alegerile municipale in statul de resedinta pentru orice cetatean al Uniunii cu resedinta intr-un stat membru, dar in care nu este resortisant (de exemplu, un francez care locuieste in Germania);

Dreptul de a vota si a fi ales in alegerile pentru Parlamentul European in statul de resedinta pentru orice cetatean al Uniunii care traieste in statul in care nu este resortisant, in aceleasi conditii cu resortisantii acelui stat.

Dreptul de a beneficia, pe teritoriul unui stat tert, de protectia autoritatilor diplomatice si consulare a oricarui stat membru;

Dreptul de petitie in fata Parlamentului European;

Dreptul de petitie si acces la un mediator european.