Viata
in Stat s-a facut posibila prin sacrificiul libertatii netarmurite a fiecarui
individ, pentru ca astfel sa poata fi asigurat exercitiul acestor libertati
inerente vietii.
Atunci cand este vorba de 'multi' si de toti, puterea si libertatea
nu se pot exersa si deci, realiza decat daca se autoingradesc. Faptul de a
hotari in privinta multora (a tuturor) este mai intai rezultatul delegarii de
catre acestia a unei parti a libertatii lor; eu si ceilalti asemenea mie am
hotarat liber ca altcineva (puterea) sa hotarasca pentru noi. Dar, daca este o
delegare partiala a libertatii noastre, facuta puterii, atunci aceasta trebuie sa se exercite numai in limitele
infaptuirii si dezvoltarii libertatii noastre. Depasirea acestor limite impune
responsabilitatii acceptate de puterea care se respecta .
Puterea reglementeaza relatiile sociale, pentru realizarea drepturilor si
libertatilor .
Aceasta se face in raport de interesele care se vizeaza a fi realizate. De
aceea de multe ori individul coplesit, de exemplu, de variatele imixtiuni si
controale din partea puterii, este indreptatit sa se intrebe, daca nu cumva
puterea are limite si responsabilitati, si daca da, care sunt acestea? Orice
lucru, proces, fenomen structura, sistem scapat de sub control distruge sau se
autodistruge.
Istoria
a demonstrat ca o putere nelimitata, iese din slujba celor care au creat-o, putand actiona chiar in deserviciul acestora. Simpla limitare a
puterii, fara instituirea si infaptuirea responsabilitatii pentru depasirea
limitelor acesteia este o utopie, iar administratia acesteia se intoarce contra celor care au infiintat-o.
In
conceptia antica, puterea era fundamentalmente totalitara, sub toate cele trei
forme: ca functie, organ si vointa. Tomismul, facand distinctie intre
'legea eterna' si 'legea umana' are meritul de a oferi un
'pretext' pentru limitarea
puterii, indiferent de formele de exercitare a acesteia. Astfel, formula
biblica 'Da-i Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al
lui Dumnezeu' fondeaza ideea
limitarii puterii si instituirea responsabilitatii pentru depasirea acestor
limite, idei care s-au materializat pentru prima data in obiceiuri si apoi in
legi. Daca anterior suveranul putea sa faca si sa desfaca legi dupa bunul sau
plac, prin adoptarea principiului 'princeps legibus tenetur', acesta
este tinut sa respecte dreptul, chiar daca initial era vorba numai de dreptul
natural nu si de dreptul cetatii, dreptul civil.
Aparitia
Constitutiei ca 'lege fundamentala a Statului', a consacrat
principiul autolimitarii puterilor statului, in sensul ca puterea acestuia sa se exercite in
limitele prevazute de Constitutie deci, fara a-si incalca propriile legi, iar
incalcarea acestora sa atraga responsabilitatea juridica a autoritatii publice si functionarilor sai. Ba
mai mult, in Franta, Constitutia din
1789 introduce pentru prima data posibilitatea de control a
constitutionalitatii legilor, deci posibilitatea de control judecatoresc asupra
puterii legislative, in activitatea de elaborare a legii care trebuie sa fie totdeauna conforma cu Constitutia .
Controlul constitutionalitatii legilor, vizeaza impiedicarea legiuitorului de a face legi dupa bunul plac, deci
limiteaza legiferarea la principiile
constitutionale. Astfel, se scoate in afara Constitutiei tendintele de insusire
a puterii exprimate plastic prin 'L'Etat est moi.'
In
Anglia, spre deosebire de Franta, parlamentul si regele nu puteau sa creeze dreptul, ci doar sa
descopere si sa exprime regulile acestuia. Common Law statea la baza dreptului,
iar legiuitorul nu putea actiona contrar
spiritului acestuia. Revolutia din 1688
a marcat un triumf al 'suprematiei parlamentului', excluzandu-se
orice control judecatoresc asupra validitatii legilor .
Cu
toate acestea, in coloniile engleze, inclusiv America de Nord, judecatorii si-au asumat 'un
drept de control' prin ignorarea legilor locale, cand ele nu erau conforme
cu dreptul englez, fapt consacrat in anul 1803 in 'principiul considerat
esential in toate constitutiile scrise, ca o lege incompatibila cu Constitutia
este nula si ca instantele, ca si celelalte organe ale puterii, trebuie sa
asigure efectele Constitutiei.
Istoria
a dovedit ca autolimitarea puterilor statului, fara instituirea
responsabilitatii, pentru incalcarea acestor limite, este insuficienta in asigurarea drepturilor omului contra
tendintelor despotice sau a abuzurilor autoritatii, fie ea si judecatoreasca. O
serie de constitutii si documente internationale au consfintit si garantat
drepturile oamenilor ca fiind sacre de-a pururi si nici un ordin impus de
tiranie sau de o putere arbitrara nu poate avea destula autoritate pentru a le
aboli .
Garantarea drepturilor omului este data de consacrarea lor prin lege si instituirea
domniei legii fata de orice autoritate, deziderat ce nu se poate realiza fara
existenta responsabilitatii,a autoritatii publice si functionaru- lui sau.
Deci, orice hotarare judecatoreasca sau act al unei alte autoritati publice
prin care se incalca ilegal drepturile unei persoane, trebuie desfiintate, atragand raspunderile juridice
corespunzatoare, evident numai pe baza unei proceduri prevazute de lege. Caci,
numai o guvernare prin lege este esenta libertatii, arata Montesquieu.
