Consiliul uniunii europene (consiliul de ministri) - modalitatile de vot

1. Generalitati

Consiliul are sediul la Bruxelles, dar in lunile aprilie, iunie si octombrie isi desfasoara sesiunile la Luxemburg. Nu este un organ cu activitate permanenta.

Institutia purta numele de Consiliul Comunitatilor Europene sau Consiliul de Ministri. Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht si-a luat denumirea de Consiliul Uniunii Europene (tratatele constitutive utilizeaza denumirea de Consiliu).

Consiliul reprezinta si apara interesele statelor membre. Este principalul factor de decizie in cadrul Uniunii.

2. Organizarea Consiliului

Consiliul este format din cate un reprezentant la nivel ministerial al fiecarui stat membru, abilitat sa-si angajeze guvernul (art. 203 TCE).

De retinut: componenta Consiliului se schimba in functie de ordinea de zi a lucrarilor. Astfel, institutia se reuneste periodic in formatiunea Afaceri generale si relatii externe, precum si in mai multe formatiuni tehnice (specializate), care ii grupeaza pe ministrii competenti pentru a solutiona problemele din diverse domenii. Consiliul se intruneste in 8 formatiuni tehnice:

- Afaceri economice si financiare - ECOFIN;

- Justitie si afaceri interne (JAI);

- Folosirea fortei de munca, politica sociala, sanatate si consumatori;

- Competitivitate (piata interna, industrie si cercetare);

- Transporturi, telecomunicatii si energie;

- Agricultura si pescuit;

- Mediu;

- Educatie, tineret si cultura (ce discuta si problemele audiovizualului).

Desi se vorbeste despre Consiliul ECOFIN, Consiliul JAI s.a.m.d., acestea nu sunt decat formatiuni de lucru ale Consiliului, care ramane una si aceeasi institutie. Deciziile oricarei formatiuni reprezinta acte ale Consiliului. In aceste conditii, ar putea aparea si decizii contradictorii emanand de la diversele formatiuni. Din aceasta cauza, Consiliul "Afaceri generale si relatii externe" efectueaza si coordonarea activitatilor desfasurate de diferitele formatiuni, pentru a asigura coerenta acestora.

Aceasta formatiune tine sesiuni distincte, cu agende de lucru diferite, consacrate celor doua sfere de activitate care i-au fost incredintate. Atunci cand abordeaza afacerile generale, pregateste lucrarile Consiliul European, se ocupa de chestiuni institutionale si administrative, de dosarele orizontale (care privesc mai multe politici ale Uniunii), precum si de orice dosar transmis de Consiliul European. In sesiunile consacrate "relatiilor externe", formatiunea conduce ansamblul actiunii externe a Uniunii: PESC, politica de securitate si aparare, comertul exterior, precum si cooperarea in materie de dezvoltare si ajutor umanitar.

Exista si formatiunile jumbo, nascute din practica, ce reunesc ministri de diferite specialitati pentru a trata chestiuni complexe.

O formatiune introdusa prin Tratatul de la Maastricht este cea a sefilor de stat sau de guvern. Astazi, Consiliul in aceasta componenta poate suspenda anumite drepturi ale statului membru ce incalca principiile prevazute de art. 6 alin. 1 TUE9 (conform art. 7 TUE) si, potrivit art. 214 alin. 2 (1) TCE, il desemneaza pe presedintele Comisiei.

3. Functionarea Consiliului

A. Presedintia

Presedintia e detinuta timp de 6 luni, prin rotatie, de fiecare stat in parte, iar succesiunea este fixata de Consiliu, in unanimitate. Statul ce detine presedintia Consiliului va prezida toate organele de factura interguvernamentala (Consiliul European, comitetele din cadrul Consiliului, organismele din pilonii 2 si 3). In prezent, presedintia ii revine Germaniei.

Rolul presedintiei a devenit mai important decat ar reiesi din tratate. Aceasta convoaca reuniunile, stabileste ordinea de zi, dirijeaza dezbaterile, hotaraste trecerea la vot. Face selectia intre chestiunile principale si cele secundare. In momentele dificile, propune compromisuri pentru a debloca negocierile. Presedintia reprezinta Consiliul fata de alte institutii comunitare. De asemenea, ea reprezinta Uniunea in viata internationala, avand si principala responsabilitate in coordonarea politicii externe a Uniunii.

Presedintia e ajutata de un aparat format din peste 2500 de functionari, care lucreaza mai ales in cadrul Secretariatului General al Consiliului si al Serviciului Juridic.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

B. Organele care pregatesc deciziile Consiliului. Coreper

Din Consiliu fac parte ministrii statelor, care nu pot fi prezenti in mod constant la Bruxelles. Aceasta face ca activitatea institutiei sa nu fie permanenta. Pentru a asigura continuitatea activitatii, dar si pentru a-si apara interesele in cadrul Comunitatii, membrii Comunitatii au instituit reprezentante permanente la Bruxelles, conduse de reprezentantii permanenti ai statelor membre, cu rang de ambasadori, asistati de reprezentantii permanenti adjuncti.

Coreper (Comitetul Reprezentantilor Permanenti) este un organ auxiliar al Consiliului, pregatindu-i lucrarile si executand mandatele incredintate de acesta. Coreper studiaza propunerile Comisiei, lucrand la nivelul reprezentantilor permanenti (Coreper II), care se ocupa cu probleme politice, institutionale si bugetare sau la nivelul adjunctilor reprezentantilor permanenti (Coreper I), care trateaza mai ales probleme tehnice. Reprezentantii permanenti si cei adjuncti sunt secundati de numeroase grupuri de lucru si comitete de experti nationali.

Coreper are un rol complex in mecanismul de decizie al Uniunii. Acordul reprezentantilor permanenti asupra unei probleme face ca aceasta sa fie trecuta in lista punctelor A de pe ordinea de zi a Consiliului, ce cuprinde chestiunile pe care Consiliul le adopta automat. Intrucat le sedintele Coreper participa si un reprezentant al Comisiei, in acest cadru au loc negocierile si cu Comisia: daca o propunere a Comisiei nu este acceptabila, se fac incercari de a convinge aceasta institutie sa o modifice, pentru atingerea acordului. Majoritatea deciziilor Consiliului (aproximativ 70%) se iau de fapt la nivelul Coreper.

Acest organ permite desfasurarea unui dublu dialog: al reprezentantilor permanenti intre ei si al fiecaruia cu guvernul propriu.

Exista si alte comitete cu rol similar, specializate pe anumite domenii (Comitetul "agricultura", Comitetul economic si financiar).

C. Desfasurarea reuniunilor Consiliului

Potrivit Regulamentului interior al Consiliului, la sedintele Consiliului este invitat si un reprezentant al Comisiei. Deliberarile Consiliului nu sunt publice, cu exceptia unor etape din cadrul adoptarii actelor prin procedura de codecizie.

Problemele de pe ordinea de zi sunt impartite in punctele A si punctele B. Punctele A sunt cele asupra carora statele membre si Comisia au ajuns la un punct de vedere comun in Coreper. Ele sunt adoptate in bloc, fara dezbateri.

Punctele B sunt cele asupra carora persista dezacordul intre state ori intre state si Comisie, fiind supuse dezbaterilor. Exista si falsele puncte B, care sunt trecute in a doua categorie numai pentru ca privesc niste chestiuni foarte importante. In realitate, in Coreper s-a cazut de acord asupra lor, iar la sedinta Consiliului se dezbat doar formal.

4. Modalitatile de vot

A. Majoritatea simpla

Decizia este adoptata cu votul a jumatate plus unu din numarul statelor membre. TCE prevede ca aceasta este regula de drept comun, dar derogarile sunt atat de multe, incat in realitate aceasta modalitate devine exceptia. Se foloseste la chestiuni de mai mica importanta: la solicitarile adresate Comisiei de a efectua anumite studii sau de a inainta Consiliului propuneri, la fixarea statutului comitetelor prevazute de TCE, la adoptarea propriului regulament interior etc.

B. Votul in unanimitate

Decizia este adoptata daca niciun stat nu se opune. Abtinerea unor state nu impiedica adoptarea deciziei. Modalitatea e prevazuta in domenii de interes particular pentru state. Cateva exemple de aplicare a procedurii: revizuirea tratatelor, primirea de noi membri, actiunile din cadrul pilonilor 2 si 3, dar si fiscalitatea, cultura si audiovizualul, imigratia, azilul etc.

Reformele succesive ale tratatelor au pus in evidenta doua tendinte. Pe de o parte, s-a redus aria de aplicare, extinzandu-se votul cu majoritate calificata. Pe de alta parte, pe masura extinderii competentelor comunitare, s-a impus unanimitatea pentru noile domenii intrate in sfera comunitara.

C. Votul cu majoritate calificata

Majoritatea calificata este modalitatea de vot cea mai frecvent folosita. Exemple: libera circulatie a lucratorilor (art. 40 TCE), recunoasterea reciproca a diplomelor (art. 47 TCE), apropierea legislatiilor nationale (art. 95 TCE), desemnarea presedintelui si membrilor Comisiei etc.

Fiecare stat dispune de un numar de voturi ce exprima insemnatatea sa in cadrul Comunitatii, din punct de vedere demografic, politic si economic. Prin ponderarea voturilor se urmareste obtinerea unui echilibru: statele mici sa nu fie marginalizate, dar nici ca ele sa detina singure o minoritate care sa poata impiedica adoptarea deciziei (minoritate de blocaj). Enumeram in continuare numarul de voturi ce revin statelor membre in momentul de fata:

- Franta, Germania, Italia, Marea Britanie − cate 29 de voturi;

- Spania, Polonia - 27 de voturi;

- Romania - 14 voturi;

- Olanda - 13 voturi;

- Belgia, Cehia, Grecia, Portugalia, Ungaria - cate 12 voturi;

- Austria, Bulgaria, Suedia - cate 10 voturi;

- Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania, Slovacia - cate 7 voturi;

- Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg, Slovenia - 4 voturi;

- Malta - 3 voturi.

Totalul este de 345 de voturi. Nu se cere la examen nr. de voturi al fiecarui stat!

Daca actul e adoptat la propunerea Comisiei, pentru adoptarea sa e nevoie de indeplinirea a 3 conditii:

1) un numar de voturi - 255 (73.9% din total);

2) majoritatea statelor (jumatate plus unu din numarul statelor),

3) statele in favoarea masurii trebuie sa reprezinte 62% din populatia UE.

Daca deliberarea nu se face pe baza propunerii Comisiei, pe langa majoritatea calificata de 255 de voturi, va fi nevoie de votul a doua treimi din membrii Uniunii.

Amintim ca mecanismul de vot a fost influentat si de Compromisul de la Luxemburg din 29 ianuarie 1966, care a solutionat criza scaunului gol (v. Prelegerea I, Sectiunea 2 §2). Aranjamentul a contribuit la incetatenirea in sistemul decizional comunitar a unor practici diplomatice, specifice metodei interguvernamentale: se cauta realizarea consensului chiar si atunci cand s-ar putea trece la votul cu majoritate calificata. Desigur, aceasta evolutie nu e rezultatul exclusiv al actului din ianuarie 1966. Statele sunt constiente ca, daca s-ar forta trecerea la vot, ar aparea resentimente ce s-ar reflecta in functionarea viitoare a Consiliului10.

5. Atributiile Consiliului

Consiliul adopta legislatia comunitara (regulamente, directive, decizii), singur sau impreuna cu Parlamentul.

De retinut este ca, pe langa puterea legislativa, Consiliul detine si puterea executiva. Potrivit tratatului, Consiliul poate conferi Comisiei atributiile de executare. De aceea in practica, de cele mai multe ori, Comisia este cea care adopta actele de executare.

Consiliul coordoneaza politicile economice generale ale statelor membre, prin intermediul formatiunii ECOFIN (care ii reuneste pe ministrii economiei si ai finantelor).

Consiliul incheie acorduri internationale, negociate de Comisie, cu unul sau mai multe state sau cu organizatii internationale.

In materie bugetara, pe baza propunerii Comisiei, adopta proiectul de buget, care va fi supus votului Parlamentului.

In cadrul pilonilor 2 si 3, Consiliul este organ de decizie, care hotaraste in unanimitate in toate cazurile importante, ceea ce este o reflectare a spiritului interguvernamental. In al doilea rand, institutia asigura statelor un cadru pentru informare si consultare reciproca, in vederea coordonarii actiunilor acestora. In pilonul 2, Consiliul, in formatiunea "Afaceri generale si relatii externe", defineste PESC, pe baza orientarilor adoptate de Consiliul European. In pilonul 3, coordoneaza cooperarea intre instantele judiciare si fortele de politie nationale in materie penala, prin intermediul formatiunii sale JAI.