Comunitatea Europeana - sistemul politic al Uniunii Europene

Comunitatea Europeana a fost infiintata la Roma sub numele de Comunitatea Economica Europeana (CEE), la data de 25 martie , de catre cele sase state membre (Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda) ale Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO). Constituirea CE a avut la baza Tratatul privind constituirea Comunitatii Europene. Denumirea sa initiala a fost Tratatul privind constituirea Comunitatii Economice Europene, actul avand insa si alte denumiri uzuale, cum ar fi "Tratatele de la Roma" sau "Tratatul CEE" Clauzele tratatului au fost elaborate in cea mai mare parte in cadrul Conferintelor de la Bilderberg. Concomitent cu CE s-a constituit si Comunitatea Europeana a Atomului (CEA, astazi EURATOM). Impreuna cu CECO (constituita deja din 1951) au aparut atunci trei comunitati, numite si Comunitatile Europene. Prin Tratatul de fuziune au fost puse bazele unor organe comune de conducere, printre acestea numarandu-se Comisia si Consiliul unic. Constituita initial pe o perioada limitata la 50 de ani, CECO a fost integrata in CE in anul 2001 prin Tratatul de la Nisa (intrat in vigoare in 2003). CECO nu mai este deci o institutie de sine statatoare.

Odata cu constituirea Uniunii Europene (UE), s-a schimbat si denumirea CEE in "Comunitatea Europeana", urmand ca "Tratatul CEE" sa devina "Tratatul CE". Aceste schimbari au exprimat transformarile calitative suferite de CEE de la o simpla comunitate economica la o uniune politica. Cu toate acestea, existenta celor trei comunitati subsidiare (CECO, CEA, CE) nu a avut nimic de suferit in urma acestei noi denumiri, deoarece aceasta nu presupunea si unificarea formala a celor trei comunitati.

In procesul de constituire al UE au fost redenumite si alte organe ale CE:

• Consiliul Comunitatilor Europene poarta din 8 noiembrie 1993 denumirea de Consiliul Uniunii Europene.
• Comisia Comunitatilor Europene s-a transformat in Comisia Europeana.
• Curtea de conturi si-a schimbat denumirea pe 17 ianuarie 1994 in Curtea Europeana de Conturi. Actele juridice adoptate de aceste organe raman in continuare acte juridice ale fiecarei comunitati in parte.

Datorita scaderii importantei CECO si al rolului restrans al EURATOM, CE a devenit azi nucleul Comunitatilor Europene, care reprezinta la randul lor primul si cel mai important pilon al Uniunii Europene. Obiectivul acestora consta in realizarea unei piete comune si - pornind de la aceasta - a unei uniuni economice si monetare. Pe langa aceasta, CE raspunde de o serie de alte domenii politice, cum ar fi: transporturile, protectia sociala, cercetarea si tehnologiile moderne, sanatatea, educatia, cultura, protectia consumatorilor, dezvoltarea economica.

In anul 2002, clauzele prevazute in Tratatul privind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului au fost asimilate in Tratatul CE, deoarece Tratatul CECO expirase dupa perioada stabilita de 50 de ani.

Sistemul politic al Uniunii Europene este definit de o serie de tratate europene. Acestea urmeaza sa fie in curand inlocuite de un document unic, Constitutia Europei. Tratatele actuale si viitoare stabilesc pentru politica Uniunii Europene o serie de institutii. Sistemul politic rezultat din aceste acte reflecta prin structura sa principiul democratic al separarii puterilor in stat in puterea legislativa, executiva si juridica, iar in ce priveste procesul legislativ urmareste principiile subsidiaritatii si proportionalitatii.

• Consiliul European si Presedintele Consiliului European
• Comisia Europeana (Comisia UE)
• Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri)
• Parlamentul European
• Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene
• Curtea Europeana de Conturi

Consiliul European si Presedintele Consiliului European

Consiliul European nu este o institutie propriu-zisa a UE, situandu-se oarecum deasupra acesteia.

Consiliul European este alcatuit la ora actuala din sefii de stat si de guvern ai tarilor membre, ministrii de externe si Presedintele Comisiei Europene, cu observatia ca ministrii de externe si presedintele comisiei nu au decat un rol consultativ. Consiliul European detine in cadrul sistemului politic al UE competenta directoare, cu alte cuvinte acesta stabileste liniile directoare si obiectivele politicii UE. Consiliul insa nu participa decat intr-o mica masura la procesul legislativ din UE. La presedintia Consiliului participa prin rotatie toate tarile membre ale UE, durata mandatului fiind de o jumatate de an.

In viitoarea Constitutie Europeana se prevede alegerea unui presedinte in exercitiu si a unui ministru de externe al UE pe o perioada de 2,5 ani. Consiliul va fi alcatuit atunci din sefii de stat si de guvern ai tarilor din UE, presedintele Consiliului, presedintele Comisiei Europene si, cu rol consultativ, ministrul de externe al UE. Presedintele Consiliului si ministrul de externe al Uniunii vor reprezenta UE in relatiile externe.

[modifica]

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

Comisia Europeana (Comisia UE)

Comisia Europeana este organul executiv al Uniunii Europene. Aceasta are rolul de a inainta proiecte legislative (drept initiativ) si de a controla respectarea legilor. Membrii Comisiei UE (comisari) raspund de cate un anumit resort, sunt nominalizati de tarile membre si apoi confirmati in functie de Parlamentul European. La ora actuala, din fiecare tara membra provine cate un comisar.

Numarul comisarilor va fi pe viitor redus la doua treimi din numarul statelor membre ale UE. Atribuirea posturilor de comisar tarilor membre se va face atunci prin rotatie. Presedintele Comisiei va fi propus de Consiliul European, iar membrii Comisiei Europene vor fi alesi de Parlamentul European pe o perioada de cinci ani. Membrii Comisiei pot fi si revocati din functie printr-un vot de neincredere acordat de parlament.

Comisia UE corespunde astfel guvernului Comunitatii Europene. O institutie asemanatoare cu Comisia UE in sistemul romanesc este Guvernului Romaniei.

[modifica]

Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri)

Consiliul Uniunii Europene este unul din organele cu putere de decizie ale UE. Este deci o parte componenta a puterii legislative, a carei structura se aseamana cu cea a unui sistem bicameral. Consiliul UE reprezinta statele membre in procesul legislativ, fiind alcatuit in functie de sfera politica respectiva din ministrii de resort din guvernele nationale. Consiliul de ministri adopta legile impreuna cu Parlamentul European. La ora actuala, in functie de domeniul politic respectiv, adoptarea unei legi se face ori in unanimitate, ori cu o majoritate calificata in Consiliul de ministri. Nu toate tarile au cate un drept de vot. Ponderea acestora este stabilita in Tratatul de la Nizza. In principiu tarile mai mari au mai multe voturi decat cele mici, cu toate acestea numarul de voturi nu este direct proportional cu numarul de locuitori. Dimpotriva, statele mai mici sunt reprezentate supraproportional in raport cu cele mai mari.

Pe viitor urmeaza ca adoptarea hotararilor in Consiliul de ministri sa se faca cu asanumita majoritate dubla de voturi. Numarul domeniilor politice in care va fi necesar votul in unanimitate va fi redus considerabil. Prin majoritate dubla se intelege ca cel putin 55% din statele membre trebuie sa fie de acord, cu conditia ca acestea sa reprezinte minim 65% din populatia UE.

Consiliul de ministri este deci "Camera superioara" dintr-un sistem legislativ bicameral. El corespunde deci "Senatului" din sistemul romanesc.

[modifica]

Parlamentul European

Parlamentul European reprezinta cel de-al doilea organ legislativ al UE. Parlamentul este ales o data la 5 ani direct de cetatenii statelor membre si reprezinta populatia in puterea legislativa. Parlamentul European are la ora actuala 732 de deputati. Numarul deputatilor din fiecare tara depinde in principiu de populatia acesteia. Tarile mici sunt reprezentate insa supraproportional, pentru permite astfel o reprezentare adecvata a partidelor politice nationale.

La urmatoarele alegeri europene, cele din anul 2009, numarul deputatilor va creste la maxim 750 odata cu aderarea Romaniei si Bulgariei la UE. Competenta legislativa a Parlamentului European va creste pe viitor considerabil in raport cu cea a Consiliului de ministri.

In sistemul legislativ bicameral al UE Parlamentul European corespunde deci "Camerei inferioare". Similarul sau din sistemul romanesc este "Camera deputatilor".

[modifica]

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene

Curtea europeana de justitie este curtea suprema si deci puterea juridica, organul de control al Uniunii. Alaturi de Curtea Europeana de Justitie mai exista si Curtea europeana de prima instanta. Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene are in primul rand rolul de a solutiona litigiile dintre Comisie si statele membre aparute din cauza neaplicarii sau nerespectarii deciziilor Comisiei, resp. din cauza depasirii competentelor acesteia. Alaturi de aceasta curtea raspunde la intrebarile puse de instantele nationale cu privire la interpretarea legislatiei UE.

In competenta Curtii europene de prima instanta intra dosarele de trimitere in judecata inaintate de persoanele fizice si juridice, usurand astfel activitatea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene. Aceste dosare pot fi trimise la Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene numai dupa ce au fost judecate de Curtea europeana de prima instanta. Ambele instante sunt alcatuite din cate un judecator din fiecare stat membru. Cele doua instante sunt alese de guvernele tarilor membre pe o durata de sase ani. O data la trei ani are loc o realegere partiala a celor doua instante.

[modifica]

Curtea Europeana de Conturi

Curtea Europeana de Conturi este alcatuita din cate un membru din fiecare tara a UE si este aleasa de Consiliul de ministri pe o perioada de sase ani. Curtea de conturi are rolul de a controla bugetul UE (veniturile si cheltuielile UE). Curtea Europeana de Conturi nu are drepturi directe de actiune, ci isi comunica constatarile celorlalte institutii ale UE.

[modifica]

Competentele legislative ale Uniunii Europene

In ce priveste impartirea competentelor intre UE si statele membre Uniunea Europeana nu se aseamana nici unei confederatii (asociere libera a unor state suverane) si nici unei federatii (unui stat federal). In anumite domenii politice statele membre ale UE actioneaza in mod interguvernamental, adica iau decizii comune in calitate de stare suverane. In alte domenii statele si-au transferat complet sau partial Uniunii Europene competenta legislativa, astfel incat UE reprezinta in aceasta sfera o institutie supranationala. Uniunea Europeana nu este deci un subiect originar de drept international, deoarece ea nu-si poate crea o proprie ordine juridica, ci este un subiect derivat de drept international, al carui competenta rezulta din transferul drepturilor de suveranitate ale statelor membre. Asa-numita suveranitate competenta de organizare a ordinii juridice si a competentelor UE o detin tarile membre.

In ce priveste competentele legislative ale Uniunii Europene in diferite domenii politice se face diferenta intre competenta exclusiva, dubla si flancata. De exemplu, in politica comerciala si vamala puterea legislativa o detine exclusiv UE. In domeniul pietei comune, al agriculturii, energiei, transporturilor, mediului si al protectiei consumatorilor se aplica o competenta dubla. Tarile membre ale UE au dreptul in aceste domenii sa adopte legi proprii, in cazul in care UE nu prezinta nici o initiativa legislativa. In toate celelalte domenii politice tarile membre detin competenta exclusiva. In afara de aceasta exista anumite competente care pot fi delegate UE numai de tarile membre. UE nu-si poate deci asuma alte competente fara acordul statelor membre.

In ce priveste actul legislativ exercitat de Uniunea Europeana se aplica aici doua principii de baza. Principiul subsidiaritatii, aplicat in politica UE prin Tratatul de la Maastricht, spune ca deciziile politice trebuie delegate la nivelul cel mai inferior posibil, deci forurilor politice nationale, regionale sau locale din tarile membre. Uniunea Europeana nu ofera aici decat asistenta necesara, in cazul in care nivelurile decizionale inferioare nu au posibilitatea de a solutiona problemele singure si intr-un mod adecvat.

Al doilea principiu al politicii UE este cel al proportionalitatii. Conform acestui principiu orice masura luata trebuie sa fie adecvata, necesara si corespunzatoare scopului urmarit.

Adus de la 'https://ro.wikipedia.org/wiki/Sistemul_politic_al_Uniunii_Europene'