Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate istorieIstoria? O redescoperire conventionala a diverselor cacialmale din trecut! - Octav Bibere





Arheologie Arta cultura Istorie Personalitati Stiinte politice


Stiinte politice


Qdidactic » istorie & biografii » stiinte politice
Conceptul de institutie politica



Conceptul de institutie politica


CONSIDERATII INTRODUCTIVE


Termenul de institutie provine din latinescul institutio (care inseamna a intemeia, a ridica, a aseza cu temei) sau din institutum (care inseamna obicei, principiu de organizare, randuiala, asezamant).

In limbajul comun, notiunea de institutie se refera la organizatiile care au un statut, reguli de functionare si actioneaza pentru realizarea anumitor nevoi colective (sociale). Modelul tipic de organizatie, care intruneste conditiile expuse mai sus, este statul.

Trasaturile definitorii ale institutiei politice sunt urmatoarele:

institutia politica este formata dintr-un colectiv de indivizi;

institutia politica are un caracter stabil;

modul de constituire si functionare a institutiei politice, precum si interferenta acesteia cu alte institutii in procesul de exercitare a puterii politice, sunt prevazute intr-un act cu valoare constitutionala;



institutiile politice sunt constituite pentru satisfacerea unor interese sociale largi;

institutiile politice dispun de autoritate, pe care o exercita in mod legitim si legal asupra unei colectivitati umane care nu are, in principiu, o alta alternativa decat de a se supune vointei respective.

Daca institutia politica se constituie ca rezultat al manifestarii de vointa politica a corpului social (poporul), atunci se poate accepta ideea ca acesta este garantul legitimitatii si autenticitatii institutiei respective, precum si al apararii acesteia.

Conceptul de institutie politica se raporteaza, in sens larg, in principal la stat, organismele investite cu autoritatea de a exercita puterea politica (Parlament, Presedinte de republica sau monarh, Guvern, prim-ministru) si partidele politice. Toate aceste organisme intrunesc calitatea de institutie politica, deoarece au un rol bine definit in procesul de dobandire si exercitare a puterii politice. Corespunzator acestui rol, fiecare dintre ele are anumite functii, o organizare proprie si metode specifice de activitate prin care participa la procesul de guvernare.

Institutiile politice in sens larg (sens ce cuprinde nu numai formele organizatorice si normele, dar chiar si viata acestora si aplicarea normelor) au un continut juridic, care ramane esential, la care se adauga un continut politic, care apropie sensibil semnificatia acestora de cea de "regimuri politice" (cf. M. Duverger, P. Pactet). Iar regimul politic este, intr-un stat anumit, rezultanta jocului fortelor politice, in principal al partidelor, intr-un anumit cadru institutional si juridic, tinand seama de determinarile istorice, ideologice, economice, dupa cum precizeaza Pierre Pactet.


Pornind de la aceste considerente, putem remarca faptul ca in sens larg sunt avute in vedere institutiile oficiale, stabilite prin Constitutie si lege, precum si institutiile de fapt (partidele politice) daca nu in complexitatea lor, macar in masura in care privesc exercitiul puterii politice. Ca forme organizatorice prin care cetatenii participa la guvernare, partidele politice pot fi subiecte ale raporturilor de drept constitutional. De altfel, Constitutia si unele legi (mai ales Legea partidelor politice) stabilesc expres posibilitatea acestora de a fi participante la raporturile ce privesc instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii. Astfel, partidele si formatiunile politice au dreptul de a propune candidati in alegeri.




Conceptul de institutie politica, in sens restrans, se raporteaza la stat, Parlament, seful statului, Guvern si primul-ministru, fiind excluse partidele politice. In literatura de specialitate este dominanta opinia potrivit careia partidele politice nu sunt institutii politice.

Institutiile politice participa nemijlocit la exercitarea propriu-zisa a puterii politice. Organizarea si functionarea institutiilor politice propriu-zise (autoritatile publice) sunt reglementate de norme juridice, ceea ce ne determina sa intelegem prin notiunea de institutie politica atat autoritatile investite cu dreptul de a exercita puterea politica, cat si normele referitoare la acestea. Institutiile politice sunt investite prin lege cu autoritate sau putere de comanda generala. Ele au dreptul de a exprima vointa suverana a poporului si de a actiona pentru realizarea si respectarea acesteia. Astfel, institutiile politice transpun vointa poporului in norme de conduita general-obligatorii sau actioneaza in modalitati si cu instrumente specifice pentru aplicarea si respectarea acestora. Numai organismele investite cu prerogativele de putere la nivel general sunt indreptatite sa fie denumite institutii politice.

Partidele politice, spre deosebire de institutiile politice, participa la exercitarea puterii in mod mijlocit, prin intermediul Parlamentului sau al Guvernului (in acest caz este vorba de partidele parlamentare si de partidele care detin fotolii guvernamentale). Partidele neparlamentare, precum si partidele nereprezentate in guvern, nu participa la exercitarea puterii, ci doar la influentarea acesteia prin intermediul presei, intalnirilor, demonstratiilor etc.

Partidele (ca forte politice) au rolul de a contribui la definirea si exprimarea vointei politice a poporului, de a influenta procesul de guvernare. Ponderea influentei, ca si mijloacele folosite in acest scop, difera insa de la un partid la altul in functie de legitimitatea electorala a fiecaruia. Din punct de vedere juridic, partidele sunt organisme infiintate din initiativa particulara (desi ele actioneaza in sfera politicii si sunt subiecte de drept public); ele se constituie, se organizeaza potrivit vointei fondatorilor si membrilor lor, exprimata in platforme sau programe politice si ideologice.

Institutiile politice, spre deosebire de partide, sunt organisme infiintate prin Constitutie sau lege, atributiile si prerogativele acestora fiind stabilite de forul legislativ. Institutiile politice sunt inseparabil legate de stat. Acesta poate fi considerat o autentica institutie politica integratoare a tuturor celorlalte institutii care sunt reglementate juridic cu ajutorul normelor de drept. Este necesara stabilirea unor norme general-obligatorii care reglementeaza organizarea si functionarea institutiilor politice, precum si a unor norme care sanctioneaza orice atingere adusa functionarii institutiilor politice respective.

Institutiile politice, ca si cele juridice, trebuie sa fie stabile; numai astfel ele pot infaptui o guvernare eficienta. Institutiile politice si juridice sunt considerate institutii care se ocupa de cucerirea, mentinerea si exercitarea puterii. In societatile contemporane, institutiile politice si juridice se intrepatrund atat de mult in exercitarea functiilor lor, incat este greu de facut o demarcatie neta intre ele. Deseori, ele sunt considerate impreuna ca institutii politico-juridice.

Elementul principal al institutiilor politice este puterea. Aceasta este folosita pentru mentinerea si consolidarea ordinii normative a societatii, pentru asigurarea functionarii tuturor institutiilor sociale, pentru mentinerea coeziunii sociale, pentru controlul comportamentului cetatenilor si prevenirea comportamentelor nedorite.

Institutiile juridice asigura elaborarea legislatiei si aplicarea legilor. Ele detin un rol important in realizarea controlului social in cadrul societatii. In acest scop, folosesc un sistem de sanctiuni stabilit prin prevederile legii. Eficienta controlului social exercitat de institutiile juridice depinde de gradul de armonizare a normelor si sanctiunilor lor cu normele si sanctiunile impuse de celelalte institutii sociale. Eficienta este scazuta daca normele juridice intra in contradictie cu normele politice, morale sau economice.

Orice institutie politica trebuie sa indeplineasca doua conditii de fond:

a) institutia respectiva sa fie investita in mod expres prin Constitutie sau prin lege cu prerogativa de a exercita puterea politica, ceea ce-i confera legitimitate, intrucat Constitutia si legea sunt expresii ale vointei suverane a poporului;

b) institutia politica trebuie sa beneficieze de o deplina libertate de actiune (in limitele legii) pentru exercitarea functiilor sale, ceea ce nu presupune separarea absoluta a institutiilor una de alta, ci functionarea acestora intr-un sistem unitar si coerent.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright