Functionarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene

1. Procedura in fata Curtii de justitie.

Dispozitii cu privire la procedura de urmat sunt cuprinse atat in textul celor 3 tratate institutive, cat mai ales, in protocoalele aditionale privind statutul Curtii si in regulamentul de procedura, in instructiunile pentru grefier, si in Regulamentul aditional relativ la comisiile rogatorii, la asistenta juridica gratuita si la denuntarea incalcarii juramantului de catre martori si experti.

Procedura in fata acestei institutii este net deosebita de procedura internationala ce se urmeaza in fata Curtii internationale de justitie, ea inspirandu-se din sistemul procedural al jurisdictiilor administrative nationale, si mai ales din cel aplicat in fata Consiliului de Stat francez.

Procedura in fata Curtii de justitie este 'contradictorie, publica, mixta (scrisa si orala) de tip inchizitorial si, teoretic, gratuita[1]'.

A. Procedura ordinara

Cuprinde mai multe faze succesive, si anume:

a. faza scrisa (urmata de o eventuala faza de ancheta);

b). faza orala;

c). faza deliberarilor, care se materializeaza prin hotararea ce va fi data in cauza respectiva.

a). Faza scrisa Incepe prin sesizarea Curtii de catre un stat membru, de catre un resortisant al unui stat membru (persoana fizica sau persoana juridica), de catre un organ al Comunitatilor sau, mai rar, de catre o instanta nationala cu o plangere care se depune la grefier. Plangerea este obligatorie. Aceasta trebuie sa se introduca in anumite termene peremptorii, care variaza dupa obiectul cauzei de la o luna la 5 ani si care sunt expres prevazute chiar in textul tratatelor. Acestor termene de recurs li se adauga 'termenele de distanta' calculate in functie de sediul Curtii.

Cand actul atacat emana de la un organism comunitar, termenul incepe cu ziua imediat urmatoare notificarii sau 15 zile dupa publicarea in 'Journal officiel des Communautes'. Daca ultima zi este o zi libera sau o alta sarbatoare legala, acesta expira abia la finele zilei lucratoare care urmeaza.

In principiu, termenele nu pot fi suspendate. Din textele tratatelor rezulta, totusi, o singura exceptie si anume cazul fortuit sau forta majora. Nici macar vacantele juridice nu suspenda termenele.

Plangerea trebuie redactata intr-o anumita limba. Se depune la grefier, care are obligatia s-o trimita celeilalte parti cu toate piesele anexe, indicand si termenul in care trebuie depus memoriul in intampinare. Termenul, in principiu, este o luna. intampinarea este trimisa, tot prin intermediul grefierului, celeilalte parti, care poate, ca intr-un anumit termen, fixat tot de presedinte, sa prezinte un memoriu in replica, contra caruia paratul poate prezenta un alt memoriu in duplica, in acest caz, termenele se reduc numai la termenele de distanta.

Regula este ca fiecare parte poate depune in proces numai cate doua memorii, in practica insa, judecatorii pot autoriza si un al treilea memoriu (cam pentru 5-6% dintre cauze).

In ce priveste procedura anchetei, Curtea poate decide ca aceasta sa fie facuta de catre judecatorul raportor, cu participarea avocatului general, partile avand posibilitatea sa asiste. Partile pot, de asemenea, sa ia cunostinta, prin intermediul grefierului, de toate procesele verbale de audieri de martori sau experti si chiar de a obtine, pe cheltuiala lor, copii ale acestor acte.

In unele situatii, Curtea poate da un termen in favoarea partilor pentru ca acestea sa poata prezenta, in scris, observatii cu privire la masurile de ancheta si la rezultatele lor.

b). Faza orala. Avand in vedere data inchiderii anchetei sau hotararea de deschidere, fara ancheta, a procedurii orale si in functie de faptul ca nu exista cauze prioritare ori ca partile nu au cerut, de comun acord, judecarea cauzei la o anumita data, presedintele Curtii stabileste data la care cauzele urmeaza sa fie dezbatute.

Faza orala incepe cu audierea publica. Sedinta publica de audiere incepe prin citirea raportului de audiere de catre judecatorul raportor. Dupa citirea raportului, presedintele Camerei deschide dezbaterile. Partile nu au dreptul sa pledeze personal. Pentru ele pledeaza agentii avocatii sau consilierii.

Pledoariile partilor, in general, se prezinta in limitele continutului memoriilor inaintate in scris, pe care, adesea, il detaliaza.

In continuarea sedintei publice, se da cuvantul avocatului general care prezinta concluziile sale asupra cauzei, asa cum rezulta ele in raport cu situatia de drept.

Dupa ascultarea avocatului general, presedintele inchide procedura orala si anunta luarea cauzei in deliberare. Redeschiderea procedurii orale se poate admite numai in mod exceptional.

c). Deliberarea si hotararea. Deliberarea este secreta si are loc in Camera de consiliu. Pentru a nu fi probleme provocate de limba de redactare, fiecare judecator poate cere ca problemele ce se ridica si urmeaza a fi supuse la vot sa fie formulate in limba oficiala indicata de el.

Hotararea este data in numele Curtii, nu in numele majoritatii judecatorilor. La dezbateri nu se admite procedura opiniei separate. Hotararea se citeste in sedinta publica si trebuie sa fie semnata de presedinte, de judecatorul raportor, de judecatorii care au luat parte la deliberare si de grefier. Minuta hotararii, parafata si ea, va fi depusa la grefa si cate o copie certificata a hotararii se notifica partilor.

B. Exceptii de la normala desfasurare a procedurii ordinare

a). Asistenta juridica gratuita[2], in situatia in care una dintre parti este in imposibilitate de a face fata, total sau partial, cheltuielilor necesitate de proces, ea poate, in orice moment, sa ceara beneficiul asistentei juridice gratuite.

b). Exceptia sau incidentul. Daca una dintre parti ridica, in fata Curtii, o exceptie sau un incident cerand sa se decida asupra lui, fara a se angaja dezbateri asupra fondului, partea este obligata sa faca o asemenea cerere printr-un act separat, care sa contina expunerea situatiei de fond si de drept pe care se intemeiaza, concluziile si, anexate, actele doveditoare.

c). Absenta paratului. In cazul in care, desi a fost citat in mod regulat, paratul nu raspunde reclamatiei in formele si termenele prevazute, reclamantul poate cere Curtii sa-i dea castig de cauza, admitandu-i, prin hotarare, pretentiile. Cererea este notificata paratului, presedintele fixand data deschiderii proceduri orale.

d). Desistarea. Este prevazuta de Regulamentul de procedura[3] in doua situatii si anume:

- intelegerea partilor asupra rezolvari litigiului;

- renuntarea in scris din partea reclamantului.

e). Procedura de urgenta. Se poate decide:

-asupra unei cereri de aplicare a unor masuri provizorii;

-asupra unei cereri de suspendare, de executare silita a unui act comunitar sau a unei hotarari a Curtii;

-asupra unei cereri de suspendare de executare a unui act comunitar ata­cat prin recurs, acesta din urma neavand, in principiu, efect suspensiv.

f). Tertii intervenienti. Statutele Curtii, anexate celor 3 tratate, cuprind reglementari, in detaliu, cu privire la acestia.

g). Rectificarea erorilor materiale. Articolul 66. l din Regulamentul de procedura prevede ipoteza in care s-au produs aceste erori, caz in care toate pot fi rectificate de Curte din oficiu sau la cererea uneia dintre parti, intr-un interval de 15 zile de la pronuntare.

h). Omisiunea de a hotara.Este inscrisa in articolul 67 al Regulamentului de procedura, in aceasta situatie Curtea nu mai poate actiona din oficiu, ci trebuie sesizata.

i). Opozitia. Partea care a absentat si impotriva careia s-a pronuntat o hotarare, poate face opozitie (sub forma plangerii) in termen de o luna de la comunicarea hotararii.

j). Caile extraordinare de recurs. Curtea nu cunoaste caile ordinare de recurs, ea judeca in prim si ultim grad. Sunt considerate cai extraordinare de recurs: opozitia tertului si revizuirea.

k). Interpretarea hotararilor. In caz de dificultate cu privire la sensul si forta unei hotarari, Curtea poate s-o interpreteze, la cererea unei parti sau a unei institutii a Comunitatii care justifica un interes in acest scop.

C. Procedurile speciale

a). Recursul functionarilor comunitari Potrivit Tratatelor de Ia Roma[4] 'Curtea de justitie este abilitata sa decida in orice litigiu intre Comunitate si agentii sai, in limitele si conditiile determinate in statut sau rezultand din regulile aplicabile acestora din urma'.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

De regula, aceste litigii se solutioneaza dupa procedura obisnuita, cu mici deosebiri in materia recursurilor.

b). Problemele prejudiciale. Acestea, asa cum rezulta din jurisprudenta Curtii si din cuprinsul tratatelor, au un caracter necontencios, fapt ilustrat si prin modalitatea de reglementare a cheltuielilor la care se expun partile in fata Curtii.

c). Procedura recursului impotriva hotararilor Comitetului de arbitraj al C.E.E.A. Posibilitatea atacarii, in fata Curtii, cu un recurs suspensiv, a hotararilor Comitetului de arbitraj, este prevazuta in art.103 si 105 din Tratatul instituind C.E.E.A. si reglementata in art. 18 al. l din

acelasi tratat.

d). Procedura micii revizuiri, prevazuta in Tratatul instituind C.E.C.A.. Aceasta este o forma simplificata de revizuire a tratatului, avand un obiectiv precis si limitat si anume, adaptarea la noile conditii a regulilor privind atributiile inaltei Autoritati si exercitarea puterilor acesteia. Cunoaste o procedura simplificata si nu poate viza modificarea principiilor generale ale Tratatului de la Paris si nici a raporturilor dintre inalta Autoritate si celelalte organe/institutii ale C.E.C.A.

e). Procedura de avizare in materie de acorduri incheiate in cadrul Tratatului instituind

C.E.E. Face obiectul art.228 din Tratatul de la Roma, potrivit caruia Comunitatea poate incheia acorduri cu state sau organizatii internationale, acorduri care sunt negociate de Comisie si incheiate, in principiu, de catre Consiliu. Consiliul, Comisia sau unul dintre statele membre poate cere Curtii de Justitie un aviz asupra compatibilitatii acordului cu dispozitiile Pietei Comune.

f). Executarea hotararilor Curtii. Potrivit tratatelor institutive, hotararile Curtii au forta executorie in sfera de aplicare teritoriala a acestor acte internationale.

Hotararile Curtii, ca si ordonantele asupra cheltuielilor recuperabile, au 'forta obligatorie' si sunt susceptibile de executare imediata.

Executarea silita a hotararilor se realizeaza prin autoritatile statelor membre, dreptul comunitar trimitand la legislatiile nationale ale tarilor in care executarea va avea loc.

2. Recursurile in fata Curtii de justitie

A. Recursul in anulare

Notiune. Recursul in anulare consta in posibilitatea pe care o au statele, institutiile comunitare si persoanele fizice ori juridice de a ataca in fata Curtii un act obligatoriu emis de Consiliu sau de Comisie si de a obtine, in anumite conditii, desfiintarea acestuia. Este reglementat prin art.33 din Tratatul C.E.C.A., art.146 din Tratatul C.E.E.A. si art. 173 din Tratatul C.E.E.Este un mijloc de control al conformitati actelor comunitare, un control de legalitate si urmareste desfiintarea unui act ilegal, nu modificarea lui.

a). Actele susceptibile de recurs. Potrivit Tratatului de la Paris, pot fi atacate prin recurs in anulare numai deciziile si recomandarile inaltei Autoritati (art.33 al Tratatului C.E.C.A.), precum si deliberarile Adunarii si ale Consiliului (art.34 al aceluiasi tratat).

In conformitate cu prevederile Tratatelor de la Roma, pot face obiectul unui recurs in anulare numai actele care au forta obligatorie, emanand de la Consiliu sau de la Comisie, respectiv regulamentele si directivele, iar, in anumite situatii, deciziile.

b). Legitimarea procesuala activa in cadrul recursului in anulare Pot avea calitatea de reclamant in cazul acestui recurs, potrivit tratatelor, statele membre, Consiliul si Comisia, pe de o parte, si particularii, persoane fizice sau juridice, pe de alta parte.

Tratatul de la Paris (la art.80 si 84) arata ca recursul in anulare este deschis particularilor - intreprinderi siderurgice si carbonifere ori asociatii de intreprinderi - impotriva deciziilor ai caror destinatari sunt. Ei pot invoca oricare din motivele de anulare.

Tratatele de la Roma cuprind formulari mai complete si mai explicite, retinand ca poate avea calitatea de reclamant 'orice persoana fizica sau morala (juridica)', acestea 'pot formula un recurs contra deciziilor care, desi luate sub aparenta unui regulament sau a unei decizii adresate unei alte persoane, o privesc direct si individual' (art.173 al.2 al Tratatului C.E.E.).

c). Legitimarea procesuala pasiva in cadrul recursului in anulare. In art.33 din Tratatul instituind C.E.C.A. gasim posibilitatea formularii unui recurs in anulare numai impotriva actelor (decizii sau recomandari) emanand de la inalta Autoritate, in timp ce art.173 din Tratatul C.E.E. si art.146 din Tratatul C.E.E.A. reglementeaza legitimarea procesuala pasiva atat a Comisiei, cat si a Consiliului.

Diferenta de reglementare isi are sorgintea in diferenta de puteri ale institutiilor celor 3 organizatii. Oricum, apare cu certitudine ideea deschiderii recursului in anulare numai impotriva actelor de decizie.

d). Procedura recursului in anulare. Mai intai retinem ca, potrivit art.33 din Tratatul C.E.C.A., recursul in anulare trebuie sa fie formulat in termen de o luna de la publicarea actului comunitar de valoare generala, sau de la notificare, daca ne referim la un act individual.

Curtea ia in consideratie ca moment de incepere a curgerii termenului de recurs, data depunerii la grefa, nu data remiterii la posta.

Tratatul C.E.E. (art.173) si Tratatul C.E.E.A. (art.146) prevad ca termenul in care se poate formula recursul in anulare este de 2 luni si curge, pentru actele generale, de la publicarea lor, iar pentru actele individuale de la notificarea lor catre cel interesat. Tratatele de la Roma inscriu ca moment al inceperii termenului de recurs si ziua in care cel interesat a luat cunostinta de existenta si continutul actului individual, daca acesta nu i-a fost notificat oficial.

Regulamentul de procedura al Curtii prevede ca termenul curge, in caz de notificare, din ziua urmatoare acestei notificari, iar in caz de publicare, cu incepere din a 15-a zi urmatoare publicarii actului atacat in Jurnalul Oficial al Comunitatilor europene.

e). Cauzele de ilegalitate invocate pe calea recursului in anulare. Sunt in unanimitate retinute de tratatele institutive. Acestea sunt: incompetenta, violarea normelor substantiale, violarea tratatului sau a oricarei reguli de drept referitoare la aplicarea acestuia sau deturnarea de putere.

f). Exceptia de ilegalitate Este reglementata prin Tratatul de la Paris, care prevede posibilitatea de a fi invocata numai cu ocazia recursurilor introduse contra sanctiunilor (pecuniare sau alte constrangeri), pronuntate in virtutea Tratatului. Reclamantii (inclusiv particularii), conform art.36 al.3 din Tratatul de la Paris, pot sa se prevaleze, in sprijinul acestui recurs, in conditiile prevazute in primul alineat al art.33 din tratat, de iregularitatea deciziilor si a recomandarilor a caror ignorare le este reprosata.

g). Recursurile speciale in anulare Au un caracter special, si anume:

recursul deschis cumparatorului care ar fi lovit de sanctiunile pronuntate de inalta Autoritate, respectiv interzicerea pentru alte intreprinderi de a trata cu acel cumparator (art.63 al.2b din Tratatul C.E.C.A.);

recursul deschis de art60,.5 al.2 C.E.C.A. oricarei persoane 'direct interesate de o decizie interzicand o concentrare ilicita, recurs intemeiat pe conditiile art.33';

cel prevazut de art.l80b al Tratatului C.E.E. si deschis statelor membre, Comisiei si Consiliului de administratie al Bancii Europene de Investitii impotriva deliberarilor Consiliului guvernatorilor acestei Banci, recurs intemeiat pe artl73; recursul prevazut de art.180c al Tratatului C.E.E. si deschis, in conditiile art, 173, statelor membre sau Comisiei impotriva deliberarilor Consiliului de administratie al B.E.I.,

recurs ce poate fi formulat numai pe temeiul violarii formelor prevazute in art.21 al.2 si 5-7 din statutul acestei Banci.

B. Recursul in carenta.

Notiune. Recursul in carenta consta in posibilitatea pusa la dispozitia statelor, a institutiilor comunitare, precum si a intreprinderilor sau chiar a particularilor, in anumite situatii strict limitate, de a ataca in fata Curtii de justitie abstentiunea, refuzul Comisiei sau al Consiliului de ministri de a decide in materii in care aceste institutii comunitare au, prin tratate, obligatia de a lua o anumita masura.

Fiind un mijloc de control jurisdictional, recursul in carenta joaca un rol deosebit, garantand exercitarea puterilor comunitare conferite institutiilor prin tratatele institutive si urmaresc sa oblige institutia competenta sa actioneze.

Este reglementat prin art.35 din Tratatul C.E.C.A., art.175 al Tratatului C.E.E. si ari. 148 al Tratatului C.E.E.A.

a. Legitimirea procesuala activa in cadrul recursului in carenta. Articolul 35 al Tratatului de la Paris prevede ca in caz de carenta a inaltei Autoritati, obligata sau abilitata sa ia o hotarare sau sa formuleze o recomandare, cu respectarea formelor si termenelor procedurale stabilite, tacerea acesteia poate fi atacata in fata Curtii de statele membre, de Consiliul de ministri, de intreprinderi sau de asociatii de intreprinderi.

Tratatul C.E.C.A. prevede si posibilitatea particularilor de a introduce recursul in carenta, acest drept, insa, fiind mai restrans decat in cazul sta­telor membre si al Consiliului de ministri.

Articolul 175 din Tratatul de la Roma distinge mai precis intre dreptul statelor membre sau al institutiilor comunitare de a introduce un recurs in carenta si cel al persoanelor particulare.

b). Legitimarea procesuala pasiva din cadrul recursului in carenta. Tratatul C.E.C.A., la art.35, prevede posibilitatea atacarii, in fata Curtii, numai a carentei inaltei Autoritati, iar art.175 din Tratatul C.E.E. se refera si la carenta Consiliului, nu numai a Comisiei.

Diferenta de justificare este intemeiata, daca se apreciaza problema in contextul general al atributiilor institutiilor comunitare si al mecanismului decizional, asa cum reiese din cele doua tratate. Intentia tratatelor este de a deschide recurs in carenta numai impotriva organelor de decizie.

c). Procedura recursului in carenta. Aceasta cuprinde doua etape. O etapa preliminara, de punere in intarziere a institutiei aflate in carenta si o a doua, imediat urmatoare, care consta in procedura contradictorie in fata Curtii, in timpul careia se examineaza legalitatea inactiunii institutiei comunitare.

In cadrul primei etape, partea interesata trebuie sa ceara institutiei competente a Comunitatilor sa puna capat inactivitatii sale. Cererea de fapt reprezinta o punere in intarziere. Ea trebuie sa fie clara, precisa si sa avertizeze institutia comunitara ca perseverarea in inactivitate va duce la un recurs in carenta. Este necesar ca cererea preliminara sa precizeze data de la care curge termenul de doua luni, in decursul caruia institutia comunitara trebuie sa puna capat tacerii sale. Cererea preliminara se adreseaza numai institutiei competente si obligata la o anumita actiune, ea trasand limitele in care viitorul recurs in carenta va putea fi introdus.

Daca si dupa cele doua luni, trecute de la punerea in intarziere, institutia in culpa persevereaza in tacerea sa, partea interesata are la dispozitie un nou termen de o luna (conform Tratatului de la Paris) sau de doua luni (conform Tratatelor de la Roma) pentru a sesiza Curtea cu un recurs in carenta propriu-zis.

Curtea arata ca recursul in carenta este acceptat decat daca, la expirarea termenului, institutia respectiva nu a luat pozitie. Orice act sau actiune a institutiei in cauza, chiar fara a imbraca un caracter formal si obligatoriu, trebuie considerate ca fiind luari de pozitie, punand capat carentei, apreciaza Curtea.

d). Cauze de ilegalitate invocate pe calea recursului in carenta. Acest recurs reprezinta mijlocul de a invita institutia comunitara competenta sa actioneze atunci cand refuza nejustificai sa-si indeplineasca obligatiile.

Temeiurile de ilegalitate invocabile sunt: violarea tratatului si deturnarea de putere. Nu reprezinta cauze pentru invocarea acestui recurs incompetenta institutiei sau organului sau violarea normelor substantiale.

C. Recursul in interpretare

Notiune. Tratatele institutive prevad posibilitatea realizarii unei activitati de interpretare de catre Curte, cu titlu incidental, prealabil, in afara unui litigiu propriu-zis dedus direct in fata instantei comunitare pe calea recursului in interpretare, care este reglementat diferit in Tratatele de la Roma, fata de Tratatul de la Paris.

Astfel, Tratatul de la Paris, la art.41 prevede: 'Curtea este singura competenta sa statueze, cu titlu prejudicial (prealabil), asupra validitatii deliberarilor inaltei Autoritati si ale Consiliului, in cazul in care un litigiu admis in fata unui tribunal national ar pune in discutie aceasta validitate'.

Potrivit Tratatului CE.E. (art.177) 'Curtea este competenta sa hotarasca cu titlu prejudicial (prealabil): asupra interpretarii prezentului tratat; asupra validitatii si interpretarii actelor luate de institutiile Comunitatii; asupra interpretarii statutelor organismelor create prinlr-un act al Consiliului, daca aceste statute o prevad'.

a). Conditiile cererii de recurs in interpretare.Tratatele de la Roma arata ca, instanta de la Luxemburg, pentru a se putea pronunta in temeiul art.177, trebuie sa existe un litigiu pendinte in fata unei jurisdictii nationale, care sa sesizeze Curtea, cerand interpretarea sau aprecierea de validitate asupra actului comunitar in cauza.

In practica, instanta de Ia Luxemburg a precizat ca 'tratatul subordoneaza competenta Curtii numai existentei unui cereri, in sensul an. 177, fara a fi cazul pentru judecatorul comunitar sa examineze daca hotararea judecatorului national a dobandit autoritate de lucru judecat potrivit dispozitiilor dreptului sau national'.

Practica instantei de la Luxemburg nu retine 'nici o formula sacramentala' pentru sesizarea Curtii in baza art. 177. Jurisdictia comunitara a dovedit intotdeauna cea mai mare larghete in acceptarea cererilor, indepartand, in mod constant, obiectiile opuse introducerii recursului in interpretare, mai ales de catre state si aceasta tocmai pentru a favoriza amestecul in suveranitatea lor.

b). Legitimarea procesuala activa in cadrul recursului in interpretare. Dispun de aceasta numai jurisdictiile nationale. Sunt abilitate sa formuleze recurs in interpretare nu numai jurisdictiile supreme, ci si jurisdictiile care dau in speta concreta o hotarare nesusceptibila de recurs in dreptul intern.

c). Valoarea hotararii Curtii de justitie. Aceasta (hotararea) are, conform doctrinei majoritare si jurisprudentei comunitare, autoritate de lucru judecat relativa (priveste numai partile interesate).

Hotararea Curtii prin care se pronunta asupra validitatii unui act, in baza art.177, art.150 si art.41, nu suprima acest act, ci are autoritate de lucru judecat numai intre partile din litigiul concret dedus in fata judecato­rului national.

d). Procedura recursului in interpretare. Conform art.20 din Protocolul asupra statutului Curtii de justitie a C.E.E. si art.21 din Protocolul asupra statutului Curtii de justitie a C.E.E.A., judecatorul national, care deschide un recurs in interpretare, suspenda procesul pendinte si comunica hotararea sa Curtii, care o notifica, prin grefier, partilor in cauza, statelor membre si Comisiei, precum si Consiliului, daca actul in discutie emana de la acesta.

In termen de doua luni de la comunicare, partile, statele membre, Comisia si, daca a fost anuntat, Consiliul, au dreptul sa depuna Curtii memorii sau observatii scrise. Dupa depunerea acestora se urmeaza procedura obisnuita prevazuta in art.64 si urmatoarele din regulamentul de procedura.

D. Recursurile in plina jurisdictie.

Spre deosebire de recursurile mai sus prezentate, care permit Curtii ori sa anuleze actul atacat, ori sa oblige institutia comunitara inactiva sa puna capat acestei abstentiuni, contrare prevederilor tratatelor, sau sa interpreteze o norma sau un act comunitar, recursul in plina jurisdictie da posibilitatea instantei de la Luxemburg sa aprecieze toate elementele de fapt si de drept ale cauzei deduse in fata sa, modificand acea hotarare a institutiei comunitare ce a fost pusa in discutie, in sensul de a stabili o alta solutie obligatorie pentru parti.

Cele mai frecvente astfel de recursuri sunt:

a). Recursul in responsabilitate

Intervine deoarece fiecare dintre cele 3 Comunitati europene, avand in temeiul tratatelor institutive personalitate juridica, pot produce prin activitatea pe care o desfasoara, in aceasta calitate, pagube care trebuie reparate, antrenandu-le, astfel, raspunderea civila.

Tratatele au in vedere atat raspunderea delictuala a Comunitatilor, directa sau indirecta, cat si raspunderea lor antrenata ca urmare a neindepliniri obligatiilor contractuale. Persoanele interesate pot obtine, in anumite conditii, repararea pagubelor, astfel cauzate, pe calea unui recurs in fata Curtii de Justitie.

Recursul in responsabilitate extracontractuala. Pot formula un recurs in repararea pagubelor toate persoanele interesate, fizice sau juridice, ce cad sub incidenta Tratatului de la Paris sau sunt in afara Comunitatii si care fac dovada unui prejudiciu cauzat de greseala de serviciu a unei institutii comunitare sau de fapta personala a unui agent al organizatiei aflat in exercitarea atributiilor sale.

Este reglementat diferit de Tratatul de la Paris fata de cele de la Roma. Sediul materiei se gaseste in: art 6, 34 si 40 din Tratatul C.E.C.A., art.214 din Tratatul C.E.E. si art. 187 din Tratatul C.E.E.A.

Recursul in responsabilitate contractuala. Conform prevederilor Tratatelor de la Paris si Roma, identice in aceasta materie, Curtea poate fi investita cu solutionarea unui litigiu ivit in legatura cu un contract incheiat de Comunitate, daca in acest contract figureaza o clauza compromisorie in acest sens: 'Curtea este competenta sa statueze in virtutea unei clauze corfipromisorii continute inlr-un contract de drept public sau de drept privat incheiat de Comunitate sau in contul sau'.

Curtea se comporta ca orice tribunal arbitrai institutionalizat.

Pot aparea litigii si intre Comunitati si agentii lor.Sediul materiei este dat de: art.42 din Tratatul C.E.C.A.; art,179 si 181 din Tratatul C.E.E.; art,153 din Tratatul C.E.E.A. si art.91 din Statutul functionarilor C.E.E. si C.E.E.A

b). Recursul in constatarea neindeplinirii de catre state a obligatiilor decurgand din tratatele institutive.

Prin Tratatele de la Paris si Roma, statele membre au inteles sa confere executivelor comunitare, Malta Autoritate (C.E.C.A.) si Comisiile C.E.E. si C.E.E.A. misiunea de a veghea la aplicarea tratatelor, misiune in virtutea careia institutiile de mai sus trebuie sa urmareasca modul si masura in care statele semnatare isi indeplinesc obligatiile ce decurg din actele instilutive ale celor 3 Comunitati.

Potrivit acestor competente, institutia executiva are posibilitatea sa constate pe cale de

decizie, ca un stat membru nu si-a indeplinit o obligatie din tratatele comunitare, decizie ce poate fi atacata de acest stat in fata Curtii, care, in urma unui contencios in plina jurisdictie, urmeaza sa se pronunte asupra masurilor hotarate de institutia executiva, confirmandu-le, modificandu-le sau anulandu-le.

Sediul materiei: Tratatul de la Paris art.88; Tratatul C.E.E., art. 163-171 si Tratatul C.E.E.A. art.141-143.

c. Recursul impotriva sanctiunilor.

Organizarea constrangerii, altfel spus a aplicarii sanctiunilor menite sa asigure executarea fortata a regulilor comunitare, cunoaste, in economia Tratatelor de la Paris si Roma, o distinctie neta, dupa cum sanctiunea urmeaza a fi suportata de statele membre sau de persoane fizice sau juridice.

In ce priveste recursul impotriva sanctiunilor aplicate statelor membre, reglementarea o gasim in Tratatul de la Paris art.88 al.3 si 4 (reglementari identice contin si Tratatele de la Roma).

Recursul impotriva sanctiunilor date particularilor isi gaseste reglementarea in: Tratatul C.E.C.A., art.36, 44 si 92; Tratatul C.E.E., art. 172; Tratatul C.E.E.A., art.83 si 144(b).De remarcat este faptul ca si aceasta categorie de recursuri argumenteaza, intr-o anumita masura, caracterul supranational al Curtii, deoarece resortisanti ai statelor membre pot ataca, in fata instantei, masuri dictate, uneori, de institutia care reprezinta vointa acestor state, respectiv Consiliul. Pe de alta parte, acesti resortisanti sunt siliti sa respecte 'masuri dictate impotriva lor de o institutie situata deasupra statelor (Comisia) si fara prealabila consultare a acestor state'.