Realitati etnice, social-politice si economice in cadrul triburilor unguresti inainte de secolul X

Realitati etnice, social-politice si economice in cadrul triburilor unguresti inainte de secolul X

in momentul stabilirii in Atelkuzu si al expeditiilor spre Bulgaria si Pannonia, ungurii prezentau caracteristici tipice ale unei societati nomade, aflate in stadiul gentilico-tribal de organizare.

Populatia nomada din alianta de triburi conduse de maghiari la sfarsitul secolului IX cuprindea elemente etnice destul de eterogene: majoritatea vorbea maghiara, limba de origine fino-ugrica, iar minoritatea vorbea dialecte turc. Sapte triburi erau considerate ca unguresti - dar nu erau in totalitate - si unul era format din trei vechi triburi turc, in principal, probabil, din khabari, pe apartinusera odinioara aliantei de triburi a khazarilor. lmpartirea pe triburi se mentine in Ungaria pana sub Stefan I (997-1038), dar clanurile se pastreza pana mult mai tarziu.Viata economica a triburilor unguresti in secolul IX a fost relativ recent detaliata pe baza imprumuturilor lingvistice de origine bulgara, turcica, alana si iraniana patrunse in limba ungara, dupa aPrecierile specialistilor, "intre a doua jumatate a secolului VI si sfarsitul secolului IX'11. Prin aceasta metoda s-a stabilit ca OcuPatiile principale ale ungurilor in perioada "cuceririi patriei' lor erau cresterea animalelor,  prelucrarea  produselor animaliere, cultivarea pamantului (cereale, legume, pomi fructiferi, vita-de-vjt etc), metalurgia si alte variate mestesuguri12.

Numai ca izvoarele scrise, cele arheologice, analogiile s, evolutia triburilor unguresti intre secolele VI-IX nu permit formularea unor atat de entuziaste concluzii. O societate caracterizata prin ocupatii de genul celor enumerate mai sus trebuie sa fie exclusiv sedentara; or, marturiile referitoare |j populatia aflata in discutie conduc categoric la concluzia ca triburile unguresti erau nomade pana la stabilirea lor in centrul Europei.

Din toate marturiile istorice aflate la dispozitia cercetatorilor reiese clar ca ocupatia principala, fundamentala, a ungurilor, pana in jur de 900, era cresterea animalelor (mai ales vite, oi, cai), combinata, evident, cu vanatoarea si pescuitul. Existau si ocupatii adiacente cresterii animalelor, cum ar fi prelucrarea rudimentara a produselor animaliere care nu se consumau pe loc; se practica, probabil, in anumite situatii, si o cultivare primitiva a plantelor, dar este cvasigeneral acceptat faptul ca, aidoma tuturor populatiilor nomade, ungurii se axau prioritar pe cresterea animalelor, celelalte preocupari fiind incidentale.

S-a demonstrat ca, in conditiile ecologice ale Eurasiei, crescatorul de vite din stepe era obligat - in scopul de a-si hrani turmele - la un mod de viata nomad sau seminomad13. Numarul mare de animale detinute de nomazi pretindea pasuni foarte intinse. De pilda, conform unor aprecieri, in stepele Asiei Centrale, o singura oaie avea nevoie vara de un hectar de pasune14. Numarul mare de animale epuiza repede resursele nutritive ale pasunilor, de aceea trebuiau cautate permanent alte locuri cu vegetatie bogata. De aici decurge modul de viata nomad al crescatorilor de animale din stepa si de aici se desprinde faptul ca nomadismul propriu-zis nu se poate practica decat in campie.

Nomadismul ungurilor reiese si din denumirea de turci, care li se da acestora in izvoare contemporane bizantine si, mai rar orientale. Prin acest nume erau desemnate, de regula, toate populatiile ce locuiau in stepele sudice ale Europei Rasaritene, indiferent de originea lor etnica reala, dar mai ales populatiile 'n made. Situatia este asemanatoare cu cea din antichitate, cand, n . terrnenul de sciti, in afara de scitii propriu-zisi, erau denumite P. |te triburi, mai ales cele nomade15. Izvoarele scrise se refera * indoielnic  la  acest trai  nomad  in  cazul  ungurilor.   Astfel, ungurii locuiau in corturi, ducand un trai nomad, in cautare de pasuni, ca teritoriul lor era delimitat de doua fluvii care se varsau in Marea Neagra si ca iarna ei se indreptau spre malurile celor doua fluvii, practicand pescuitul. Este drept ca autorul arab pomeneste si suprafete agricole pe teritoriul vast controlat de unguri, dar nu mentioneaza cine lucra aceste terenuri.

Geograful Al-Bacri scrie si el ca ungurii traiau in corturi17. Un tratat anonim de geografie redactat in 982 in Afganistan mentioneaza, in acelasi spirit, ca ei "stau iarna pe malul raului care ii separa de rusi' si se hranesc cu peste. Aceleasi detalii le dau si Gardizi si Marvazi, cel din urma adaugand ca ungurii migreaza, ghidandu-se dupa vegetatie19.

Un alt argument in favoarea unei vieti nomade a ungurilor, cu accent pe cresterea animalelor, este oferit de calatorii occidentali ajunsi in bazinul Votgai, inainte de declasarea marii invazii tataro-mongole20. Acesti calatori si trimisi pretind ca i-au descoperit pe stramosii ungurilor sau o populatie inrudita cu ungurii, locuind o tara denumita Magna Hungaria, pe malurile Volgai. Acei oameni erau pagani, nu cultivau pamantul si aveau herghelii uriase, hranindu-se cu carne, lapte si sange de cal. Cu alte cuvinte, erau nomazi. Alti calatori confirma aceste constatari: Wilhelm de Rubruck intalnea intre Volga si Ural pe baschiri, despre care spune ca aveau aceeasi limba cu ungurii, ca erau pastori si nu aveau orase. Giovanni de Plano Carpini, cam in aceeasi vreme (secolul XIII), spune ca Baschiria este Hungaria Magna, iar un insotitor al acestuia nota ca baschirii sunt antiqui Ungari. Chiar si pentru ungurii din Pannonia s-a utilizat o vreme de catre geografii Si cronicarii orientali numele de baschiri (Pascatur, Bascard, Basghird), plasati, in acest caz, in vecinatatea romanilor21.

Ajunsi in Pannonia, ungurii au mai practicat o vreme traiul nomad si au continuat sa locuiasca in corturi. Despre Arpad se stie ca, ajuns in insula Sepel (Csepel), a ramas acolo din aprilie pana in octombrie, in acord cu perioada pasunatului de vara22. Bazinele raurilor au fost impartite intre triburi si s-au inregistrat, in Pannonia, unele tendinte de regrupare in cadrul comunitatilor tribale.

Constantin Porfirogenetul ofera detalii despre organizarea social-politica a ungurilor23.  El da numele triburilor ungare si mentioneaza   triburile   khabare   care   li   s-au   alaturat.   Pe conducatorii unguri, imparatul scriitor ii aseamana cu voievozii (comandantii militari) si arata ca primul astfel de conducator a fost Levedi. Cercetarile mai recente au completat si corectat acest tablou. Conducatorul triburilor ungurilor este numit in unele surse cu titlul de kundu sau kende, cuvant de origine khazara. A doua demnitate era, se pare, gulas, gylas (devenita gyu/a), cunoscuta si la pecenegi si la protobulgari. Mai jos decat gylas in ierarhie era karkha, ceea ce poate sa fi insemnat judecator ori soldat24. Majoritatea numelor triburilor unguresti sunt de origine turcica si semnifica, in multe cazuri, o demnitate. Explicatia este lunga convietuire si influenta suferita de fino-ugrici in stepele Eurasiei din partea populatiilor turce. Ca in orice societate gentilico-tribala, si la unguri munca sclavilor nu era utilizata in cadrul economiei.

Prin urmare, la venirea lor in Pannonia, ungurii erau organizati dupa modelul gentilico-tribal, duceau un tip de viata nomad si erau pagani. Cucerirea Pannoniei de catre unguri nu a avut ca scop intemeierea unui stat, ci gasirea unui nou loc de popas in lunga deplasare a lor dinspre est spre vest. Mutarile periodice se explica prin exigentele nomadismului si prin presiunile dusmanilor externi, cu precadere ale altor migratori.

Nomadismul ungurilor este atestat de toate izvoarele scrise care se refera la ei pe parcursul mileniului I, pana in secolul X. insasi lunga lor deplasare, cu popasuri periodice intre raurile Ural si Volga, in Lebedia, in Atelkuzu si Pannonia, ilustreaza acest lucru.

Presupunerea ca ungurii trebuie sa fi avut si alte ocupatii de baza se leaga de faptul ca produsele animaliere nu pot asigura exclusiv nevoile de viata ale unei populatii. in esenta, judecata este corecta, numai ca sursa principala de venit a ungurilor, ca si a altor migratori,  pana  la sedentarizare,  nu  este  economia proprie, ci prazile capturate prin jafuri. Chiar si dupa venirea in Pannonia, cand economia proprie s-a consolidat mult, ungurii au intreprins in cea 60 de ani (896-955) 33 de mari incursiuni de jaf in nordul Germaniei, centrul Frantei si Italia. Numai Bavaria a fost atacata in 11 randuri, iar Lombardia de 13 ori26. Toate aceste expeditii   s-au soldat cu prazi uriase. Totusi, dupa asezarea in Pannonia, societatea ungurilor va cunoaste treptat transformari fundamentale, sesizabile cert in ultima treime a secolului X.