Mitologia egiptiana despre crearea lumii

Mitologia egiptiana despre crearea lumii

In mitologia egipteana, la inceputurile lumii exista doar o mare intunecata care plutea peste tot. Ea era cufundata in tacere, era lipsita de orice sunet sau de vreun clipocit, si se spune ca era corpul zeului primordial Nu, zeul oceanului. Intr-o zi insa, din adancimile acvatice s-a ridicat un munte la suprafata, iar pe varful lui s-a nascut zeul soare, Atum (Ra). Acest zeu avea infatisarea unui om, a unui barbat si detinea o energie universala prin care putea sa creeze toti zeii viitori si toate fortele pamantului. Atum ii naste pe Shu, o divinitate masculina, si pe Tefnut, o divinitate feminina. Dupa unele legende, se spune ca pe cei doi i-a scos din gat: tusind l-a creat pe Shu si scuipand a adus-o pe Tefnut. Acest mit este intarit si de faptul ca 'shu' inseamna 'aer', 'vid', iar 'tefnut', 'umezeala', 'ploaie'. Acesti doi zei gemeni, nascuti de Amon, au devenit amanti si au adus pe lume pe zeita cerului, Nut, si pe zeul pamantului, Geb. Imediat ce acesti doi zei s-au nascut au fost despartiti de Shu, care a ridicat-o pe Nut cu bratele. Astfel isi explica egiptenii faptul ca cerul se afla deasupra, iar pamantul dedesubt, iar aerul, 'shu', intre cer si pamant.

O alta legenda egipteana relateaza altfel crearea lumii. Ea spune ca imediat ce muntele a rasarit din apa, pe varful lui a inflorit o uriasa floare de lotus. Atum se afla in inima florii, sub aspectul unui prunc stralucitor. Seara, floarea se inchidea, ascunzand in ea copilul, iar dimineata se deschidea din nou. In aceasta legenda, din gura lui Atum au tasnit zeii, iar din ochii lui, oamenii. In limba egipteana, 'om' si 'lacrima' se pronunta la

In anul 196 i.Hr., la Korinthos, T. Quinctius Flamininus proclama 'libertatea hellenilor'. Vechea formula aparuta inca din timpul razboiului dintre diadohii si epigonii lui Alexandros este insusita acum de romani. Flamininus a convins Senatul roman sa se retraga din Grecia, dar politica sa a fost sever criticata la Roma. Criticile s-au dovedit nerealiste, intrucat in cazul unui razboi, Hellada neostila Romei ar fi avut o baza mult mai buna pentru viitoarele operatiuni.

La scurt timp dupa incheierea razboiului cu Philippos V, Roma s-a vazut implicata in altul cu Antiochos III cel Mare al Syriei. Interventia acestuia in Hellada, unde a proclamat si el 'libertatea hellenilor', a fost determinata de cererea de ajutor a Ligii Etoliene, nemultumita de felul in care a fost tratata de romani la sfarsitul razboiului cu Philippos V. Antiochos III, pe care Hannibal l-a sfatuit in zadar sa incheie o alianta cu Philippos V, pentru ca impreuna sa invadeze Italia, s-a limitat la interventia in Grecia (192 i.Hr.), de aici, romanii il vor respinge in Asia Mica, il vor infrange la Magnesia in 190 i.Hr., fiind apoi silit sa incheie pacea de la Apamea, in 188 i.Hr.

Tratatul de al Apamea l-a obligat pe Antiochos III sa renunte la toate posesiunile sale din Asia Mica de la vest de Munti Taurus in favoarea aliatilor Romei, Rhodos si Pergamon. Tratatul a condus la caderea definitiva a marelui imperiu seleucid tocmai datorita acestei drastice reduceri de posesiuni in Asia Mica. Trebuie observat ca in contextul razboiului dintre Antiochos III si Roma, prin asumarea de catre cei doi competitori a formulei "libertatea hellenilor", cei doi contrahenti au devenit, dupa cum observa Christ, 'prizonierii propriilor pozitii, lozinci si aliati'.

Roma ramane inca la politica dominatiei indirecte, care a contribuit la stabilizarea situatiei in Mikroasia. Evolutia interventiei romane nu s-a oprit aici, fiindca pe cealalta parte, regele Philippos V al Macedoniei nu a putut asista fara reacti la interventia romana, care limita posibilitatile de actiune in Peninsula Balcanica, zona predilecta a expansiunii si infulentei macedonene. Conflictele sociale din Hellada au determinat cresterea urii impotriva romanilor, care impusesera aici guvernari favorabile lor, astfel incat, combinandu-se cu avertismentele si interventia lui Eumenes al Pergamului pentru a se actiona, se ajunga la cel de-al treilea razboi macedonean (171-168 i.Hr.). Perseus, fiul lui Philippos V, a fost infrant decisiv de catre L. Aemilius Paullus, la Pydna, in 168 i.Hr.

Regele macedonean este facut captiv si transportat in Italia, iar romanii apeleaza la dominatia indirecta,insa in forme brutale. Regatul macedonean a fost impartit in patru 'republici', conform impartirii de dinainte de Philippos si Alexandros. Locuitorii celor patru republici nu aveau dreptul sa aiba intre ei relatii comerciale sau matrimoniale. Pentru a-i atrage pe locuitori de partea Romei, obligatiile fata de romani erau fixate la jumatate din obligatiile fata de regii macedoneni.

Pentru a da o lectie referitor la rigoarea politica romana, Epirul a fost fefuit, 150.000 de locuitori au fost luati sclavi si dusi in Italia. Pentru a-i ingrozi pe helleni si a-i pedepsi pentru simpatiile aratate lui Perseus, peste 1000 de ostatici den Hellada, printre care si fruntasi ai Ligii Ahaice, intre care si marele istoric Polybios, au fost dusi in Italia. Ei urmau sa reprezinte garantia pentru fidelitatea hellenilor fata de romani.

In acelasi an, 168 i.Hr., romanii au obtinut o importanta victorie diplomatica impotriva lui Antiochos IV al Syriei. Acesta a refacut forta regatului dupa razboiul purtat de tatal sau si a inceput cucerirea Egiptului, ajungand in fata Alexandriei. Senatul roman trimite o delegatie in frunte cu Gaius Popillius Laenas pentru a-i cere regelui seleucid sa evacueze Egiptul, amenintand cu o interventie romana. Aceasta cerere a fost suficienta pentru a-l determina pe Antiochos IV sa se retraga.

Asprimea  tratamentului aplicat macedonenilor si helenilor de catre romani a determinat o reactie energica in 148 i.Hr. Un oarecare Andsiskos, dandu-se drept un personaj din oastea regala, provoaca o rascoala a macedonenilor si hellenilor. Interventia romana duce la infrangerea rascoalei, iar romanii organizeaza Macedonia in provincie romana. Pentru a-i pedepsi pe helleni, Lucius Mummius peste care traditia literara romana, jenata, trece destul de repede. In 146 i.Hr., a vandut ca sclavi toti locuitorii Korinthului si dupa jefuire, a distrus comlet orasul. El va fi refacut 100 de ani mai tarziu de catre Caesar.

Tot in 146 i.Hr., romaniii au distrus complet Carthagina. Dupa al doilea razboi, Carthagina si-a revenit complet sub Hannibal, desi a fost limitata doar la teritoriul african si in ciuda faptului ca romanii au hartuit-o neancetat prin intermediul numidului Massinissa, astfel incat in urma unei vizite la Carthagina, Cato cel Batran s-a intors terifiat de fo

fel.

La Memphis apare o alta legenda despre originea lumii. Din oceanul Nun rasare un munte si apare inteleptul zeu Ptah. Acesta incepe sa rosteasca numele fiecarei fiinte si al fiecarui zeu, oferindu-le odata cu el si viata. Apoi Ptah creeaza primele temple si orase, fabrica paine si o ofera oamenilor.

Un alt mit il mentioneaza pe zeul Thot, zeu al intelepciunii, drept primul organizator al lumii. Pe insula nascuta ca urmare a cutremului apelor lui Nu, apar opt zei care iau infatisarea unor broaste si serpi. Ei creeaza soarele dintr-un ou pe care Thot, zeul cu cap de ibis, il duce in varful muntelui. Indeplinindu-si datoria, cei opt zei se retrag, iar Thot incepe construirea templului in onoarea zeului soarelui, Ra, chiar pe locul unde oul a eclozat. Din cojile giganticului ou, el hotaraste sa construiasca prima capitala a Egiptului.