Flavienii

Izvoare: Tacitus, Historiae, pastrata naratiunea pentru a. 69-70; Suetonius, Vietile celor 12 Caesari; Cassius Dio, 65-67, in rezumarea lui Xiphilinus; Plinus cel Batran; Quintilianus, Institutio oratoria; Frontinus, De aquis urbis Romae: Stratagemata; Statius, Silvae; Martialis, Epigrammata; Juvenal, Saturae; Dio Chrysostomos, Orationes; inscriptiile sunt adunate la M. McCrum, A. G. Woodhead, Select Documents of the Principates of the Flavian Emperors including the Year of Revolution A.D. 68-69, Cambridge, 1961. Din istoriografia moderna, in afara lucrarilor generale citate si in bibliografia seminariilor, cf. inca R. Weynand, RE VI (1909), s. v. Flavius - Vespasianus, Titus, Domitianus.

Tulburarile si luptele din 'anul celor 4 imparati' nu au ramas fara urme in istoria Imperiului Roman. Razboaiele civile au dat prilej pentru continuarea vechilor rascoale sau inceputul altora noi, ca sa nu mai vorbim de favorizarea navalirilor straine (Moesia, Pannonia in 69-70). In Pont, Anichetes, fost sclav liber al ultimului rege al Pontului s-a rasculat sub cuvant ca vrea sa-l sprijine pe Vitellius.

Iudeea

Vespasianus (69-79) a incredintat fiului sau, Titus, comanda pentru ultimele operatiuni militare: 6 legiuni, 20 de cohorte, la care se adaugau contingentele vasalilor orientali. Luptele au fost violente, datorita fanatismului iudaic. I. Flavius, unul din comandantii Iudeii, in Bellum Iudaicum, noteaza ca au fost luati 97.000 de prizonieri si peste 1.000.000 ar fi fost ucisi in timpul luptelor ori foametei sau molimei.

In iunie 71, Titus si Vespasianus au sarbatorit la Roma un triumf. Iudeea a fost despartita de Syria, devenind provincie imperiala cu capitala la Caesareia. A fost stabilit un fiscus de 2 drahme pe cap de locuitor, un impozit incasat pentru templul lui Iuppiter Capitolinus din Roma.

La 17 aprilie 73 este cucerita fortareata Massada de la Marea Moarta, fiind aparata de secta sicarienilor, una dintre cele mai fanatice din acel timp. Nu este de mirare ca in lumea iudaica s-a ajuns la o ura extraordinara fata de romani, care au distrus Ierusalimul si au silit pe evrei la exod. Unul dintre semnele acestei uri este si Apocalipsa lui Ioan.

Germania si Gallia

Triburile de batavi ca si alte triburi germanice aflate sub conducerea lui Iulius Civilis se vor rascula impotriva Romei. Rascoala se va extinde si prin alaturarea trupelor auxiliare de pe Rin si din provinciile alaturate. Trupele romane de la Rin, a caror indisciplina crescuse, se rascoala si ucid pe legatul H. Flaccus si pe alti ofiteri. Se naste in mintea rasculatilor ideea unui Imperium Gallicum. Rasculatii au pus in primejdie linia renana. De la Vindonissa a plecat o armata comandata de Cerialis contra rasculatilor de la congresul de la Reims, care propune generalului roman coroana Imperiului Gallic. Generalul refuza aceasta onoare si continua marsul, infrangandu-i pe rebeli.

Restabilirea ordinii Imperiului permite lui Vespasianus sa abordeze frontal problema refacerii si reinnoirii statului. El era inzestrat cu toate calitatile necesare unei asemenea intreprinderi. Era ostil extravagantelor si a reusit sa tina armata in frau. Reduce cohortele pretoriene de la 16 la 9 si acorda functia de prefectus pretorio fiului sau Titus, o noutate absoluta. Pentru a marca incheierea razboaielor inchide, in 71, portile templului lui Ianus.

Succesiunea era sigurata. Titus a fost consul de 7 ori, a primit imperium proconsulare si tribunicia potestas, in timp ce Domitianus, al doilea fiu, primeste consulatul de 6 ori.

Obiectivul pe care si l-a propus Vespasianus era foarte greu; finantele erau epuizate; dezordinea se generalizase; armata se salbaticise si trebuia adusa la disciplina; trebuia creata o noua elita conducatoare, pentru ca cea veche, compromisa, nu mai putea fi luata in seama. Anul celor 4 imparati a desavarsit decimarea clasei conducatoare.

Vespasian a completat ordinul senatorial cu noi membri, mai cu seama din ordinul ecvestru si dintre ofiterii sai, marind numarul de homines novi. Deoarece multe familii nobile disparusera, a numit noi patricieni: Gneus Agricola, Marcus Ulpius Traianus, tatal viitorului imparat Traian, Marcus Annius Verus, tatal viitorului imparat Marcus Aurelius.

Exista si o opozitie impotriva lui Vespasianus, resturi ale aristocratiei senatoriale care agita inca lozinca republicii libere, avandu-l ca lider pe Helvidius Priscus, stoic, ginerele lui Thrasea Paetus, filosoful executat de Nero. In 71-74, Vespasianus a ordonat expulzarea din Roma si Italia a filosofilor cinici si a astronomilor. Filosofii confundau domnia cu tirania.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

Finantele

La inceputul domniei sale, Vespasianus (Suetonius, Vespasianus, 16. 3) ar fi spus ca ar avea nevoie de 40.000.000.000 sesterti pentru a repune Imperiul Roman in functiune. Cifra este considerata exagerata, de aceea G. Budé propune cifra de 4.000.000.000, iar S. Mazzarino pe cea de 400.000.000. Vespasianus creste numarul impozitelor si anuleaza toate privilegiile pentru Achaia, Rhodos, Samos, Byzantion. Cele 3 impozite speciale: fiscus Iudaicus, Alexandrinus, Asiaticus au constituit noi surse de venit pentru finantele imperiale, alimentate si din venituri obtinute chiar din Italia. Vespasianus a construit foarte mult, nu numai in Italia, ci si in provincii: la Roma, templul lui Iuppiter Capitolinus, Templul Pacii si Colosseum, iar in provincii, sosele si poduri. El a incurajat si artele si stiintele: astfel, Quintilian este primul detinator al unei catedre de retorica, platite de stat.

Vespasianus l-a avut ca model pe Augustus si in ceea ce priveste administratia. Sub Flavieni, romanizarea a facut mari progrese in Occident, unde multor orase li se acorda ius Italicum. Vespasianus a intemeiat noi colonii: Scupi in Moesia, Caesareea in Palestina etc. A crescut numarul de nobili provinciali in Senat, dar si in magistraturile din Roma. In 80, Quintus Pactumeius Fronto, originar din Africa, este consul.

Titus (79-81)

Bengtson il considera o stralucita aparitie in seria imparatilor romani. General stralucit si excelent administrator, a fost o extrem de placuta surpriza, intrucat se aratase dur cu opozitia, iar in timpul tatalui sau fusese inconjurat de derbedei, batausi si altii eiusdem farinae etc.

Suetonius ii atribuie celebra afirmatie: 'Prieteni, am pierdut o zi', pe care o rostea daca in acea zi nu savarsea vreo fapta buna. Suetonius il numeste amor ac deliciae generis humani. Scurta sa domnie a fost incercata de doua mari catastrofe: un incendiu in Roma si eruptia Vezuviului, care a acoperit orasul Pompeii.

A murit la 13 septembrie 81, succesorul lui fiind fratele sau, Domitianus, aclamat imparat la 14 sept. 81.

Traditia literara este cu totul nefavorabila lui Domitianus si din ea este greu de a reconstitui un portret veridic: poezia de curte este encomiastica, iar Senatul a declarat damnatio memoriae. Mai multe indicatii serioase ofera epigrafia, desi nesemnificativa datorita martelarii inscriptiilor si numismatica.

In judecarea domniei lui Domitianus trebuie sa tinem seama si de personalitatea lui psihica, intrucat tatal sau l-a tinut departe de exercitarea vreunei autoritati efective, astfel incat se poate observa si un proces de defulare a sentimentelor lui. De aici, si aplecarea catre astrologie.

Nu este, deci, de mirare ca la Domitianus s-au vazut mai limpede anumite trasaturi de conducere autocratica. Asa cum se stie, in judecarea domniei si a caracteristicilor acesteia s-a insistat asupra expresiei intalnita in propaganda imperiala dominus et deus, socotita adesea o notiune centrala pentru conceptia despre dominatie si putere a lui Domitianus.

Fr. Taeger, pe care K. Christ il considera cel mai bun cunoscator al cultului stapanitorilor in antichitate, spunea ca aceasta expresie nu reprezinta divinizarea sau autodivinizarea lui Domitianus, ci numai supralicitarea onorurilor divine acordate stapanitorului.

Domitianus (81-96) a avut de 17 ori demnitatea de consul, iar din 85 este censor perpetuus, prin care exercita un control riguros asupra Senatului. Din 83, aparitiile sale publice sunt numai in costum triumfal, insotit de 24 de lictori. A manifestat interes si pentru arta. A intemeiat o sarbatoare ce se celebra la 5 ani, numita agon Capitolinus, dupa modelul Jocurilor Olimpice.

A initiat jocuri anuale pentru Minerva, protectoarea principatului sau si a Imperiului. Minerva nu era sarbatorita ca la greci. Este vorba despre acea Minerva pe care Cicero o considera custos Urbis, adica 'protectoarea cetatii'. K. Christ sublinia ca Domitianus dezvoltase o intreaga ideologie care, punand in relatie pe Flavieni cu Augustus, arata ca, in realitate, ultimul flavian nu poate fi considerat ca apartinand liniei Caligula-Nero, intrucat la el nu se observa nicio ruptura cu traditia romana, chiar daca sunt prezente unele elemente hellenistice.

Fundamentele teoretice si juridice al imperiului lui Domitianus se intemeiau, ca si la Vespasianus si Titus, pe punerea la contributie a tuturor potestates si competentelor Principelui, asa cum rezultau ele din lex de imperio Vespasiani.

Administratia lui Domitianus

Suetonius, Domit. 8, este nevoit sa spuna urmatoarele: 'Imparti dreptatea cu grija si zel, dand de cele mai multe ori audiente extraordinare la tribunalul sau din for Stigmatiza pe judecatorii vanduti si hotararile lor Stiu asa de bine sa stapaneasca pe magistratii Romei si pe guvernatorii provinciilor, ca niciodata n-au fost mai moderati si mai drepti, pe cand dupa el ii vedem, in cea mai mare parte, acuzati de tot felul de crime'. Tot Suetonius, ibidem 7, vorbeste de preocuparea imparatului pentru bunul mers al economiei, el intervenind chiar in dirijarea productiei, solicitand dezvoltarea anumitor activitati productive.

Relatiile cu Senatul sunt extrem de incordate, el reprimand orice opozitie, si cea mai buna imagine asupra acestor raporturi o constituie istoriografia senatoriala, care-l trece pe Domitianus intre 'imparatii rai'. Un exemplu sugestiv in acest sens, il constituie operele lui Tacitus si Cassius Dio.

Referitor la problema crestinilor, trebuie avut in vedere ca Apocalipsa lui Ioan a fost scrisa in timpul sau, ea exprimand limpede ura adanca a iudeilor fata de romani. K. Christ este de parere, pe buna dreptate, ca marile conflicte dintre crestini si Imperiu din secolul al III-lea au fost reproiectate asupra 'imparatului rau', Domitianus.

Politica externa

Infrangerea revoltei din Palestina si a celei de la Rin a impus ca deviza 'siguranta frontierelor Imperiului'. Realizarea primului limes pe Rhin este un semn clar al trecerii Imperiului la o politica externa defensiva determinata.

Doar in Britannia mai au loc campanii ofensive. In a. 71-74, aici a actionat Q. Petillius Cerialis, iar intre a. 74-77, Sex. Iulius Frontinus. Daca judecam dupa Tacitus, Agricola, opera care este un elogiu al socrului sau, cele mai importante rezultate le-a obtinut Cn. Iulius Agricola, guvernatorul Britanniei intre a. 77-84, care a purtat nu mai putin de 7 campanii, al caror rezultat a fost dintre cele mai stralucite: in 85, romanii ajunsesera la poalele Highland-ului, Wales fusese pacificata, iar la Isca, Eburacum si la Inchtuthtill s-au construit castra legionum.

Frontiera rhenana. In 69 existau 7 legiuni. 4 au fost dizolvate si una mutata, fiind aduse altele noi. Unitatile auxiliare au fost mutate la alte puncte de granita. Castrele de la Bona, Vetera, Argentoratum au fost reinnoite. In 73, Vespasianus realizeaza o legatura pe Rhinul superior si Raetia vestica, teritoriul nou cucerit fiind intarit cu castela. Tacitus numeste aceasta reginue Agri Decumati.

Intre 77-78, cca. 8 legiuni de la Rhin intreprind o expeditie impotriva  bructerilor; populatia este exterminata, iar profetesa Veleda este capturata. Pe Rhinul mijlociu sunt construite mai multe castre pentru unitatile auxiliare.

In 83-85 Domitianus ii infrange pe chatti, un trib impotriva carora se duce din nou in 88, atunci cand va infrange rebeliunea lui Saturninus, comandantul armatei districtului militar Germania Superior care ii avea pe germani de partea lui.

In 89, Domitianus organizeaza cele 2 districte militare, Germania Superior si Inferior, in 2 provincii, Germania Superior si Inferior. In anul 90, Domitianus a continuat activitatea tatalui sau si in final, neputand ajunge pe Elba, Flavienii au incercat o solutie minora in locul celei majore, prin care actualele landuri Bavaria Sudica si Baden sunt incluse in Imperiu.

Frontiera dunareana

In timpul lui Domitianus este limpede ca centrul de greutate se muta de la Rhin la Dunare, in urma refacerii, fie si numai partiala, a puterii dacilor. Este limpede ca Dacia reprezenta pentru Imperiu un caz special, intrucat, datorita fortei lui Decebal, acesta nu putea fi tinut in sah ca orice alt rege clientelar de la frontiere; trebuiau alte solutii pentru mentinerea Daciei[1].

Intre alte lupte de la Dunare trebuie mentionate si cele contra iazygilor, incheiate in 92-93, cand Domitianus si-a luat titlul de Sarmaticus.

In anul 86, pentru a organiza mai bine apararea contra dacilor, Moesia este impartita in doua. In urma pacii din 89, incheiata cu dacii, Decebal a devenit un rex amicus et socius populi Romani, cu obligatia de a proteja granita romana[2].

Frontiera orientala

In 72, Vespasianus a marit provincia Syria atribuindu-i regiunea Kommagene, iar legiunile XVI Flavia si XII Fulminata au fost instalate in Armenia Mica si in Kappadokia. O inscriptie cu numele legiunii a XII Fulminata s-a descoperit langa Baku (Adzerbadjan). Pe buna dreptate, Fr. Cumont nota ca Flavienii au realizat o opera excelenta in Orient, prin extinderea influentei romane, prin stabilitate politica.

Se poate spune ca bilantul dinastiei Flavia este pozitiv si ca principii din aceasta dinastie au contribuit, practic, la reinnoirea Imperiului, greu incercat in 'anul celor 4 imparati', asezand sigure fundamente pentru opera succesorilor lor, Antoninii.