OBIECTUL ANTROPOLOGIEI CULTURALE. SPECIFICUL CUNOASTERII ANTROPOLOGICE

Nasterea antropologiei culturale

Ca raportare sau "privire" a unei culturi spre alta cultura (diferita de cea proprie) antropologia este una dintre cele mai vechi demersuri din sfera cunoasterii omenesti.

Ca disciplina insa - definindu-si obiectul, metodele, instrumentele, principiile, logica sa proprie - antropologia s-a nascut relativ tarziu, fiind considerata una dintre cele mai "tinere" stiinte intre stiintele socio-umane.

Contextul in care a aparut antropologia culturala si sociala a facut ca aceasta stiinta sa imbrace forma unui "discurs" al Occidentului despre culturile non-occidentale. Daca privim harta in care J. Copans prezinta "Localizarea celor 26 de mari anchete etnologice" , observam ca a existat un context politic sau geopolitic al nasterii antropologiei culturale ca stiinta. Cele 26 de mari anchete aproape "subintind" imperiile coloniale ale lumii care se extind in secolul al XIX-lea la scara mondiala: Marea Britanie in India si Africa; Franta in Africa si Asia: portughezii si spaniolii in Africa, Olanda in Asia. Pentru a guverna aceste colonii, statele occidentale au avut nevoie "sa cunoasca societatile carora pretindeau sa le aduca civilizatia si progresul". Aceasta situatie si explica dealtfel de ce evolutionismul a constituit curentul dominant in antropologie la inceputurile sale. Ideea evolutionista este legata de raporturile de dominatie ale tarilor occidentale asupra coloniilor lor.

Nasterea antropologiei culturale - dar, sa precizam: nu intreaga sa istorie! - se inscrie acestei istorii a dominatiei si suprematiei Occidentului asupra culturilor nonoccidentale care nu s-a incheiat nici azi. Si nu este nevoie sa o spunem noi. Aceasta atitudine este criticata uneori chiar din interiorul acestui Occident. Sophie Bessis vorbeste in lucrarea sa "Occidentul si ceilalti" despre o "cultura occidentala a suprematiei"[2]. Admitand ca "centralitatea Occidentului, deci a ceea ce face si gandeste el", "organizeaza lumea", autoarea analizeaza prin intermediul acestui concept (cultura a suprematiei) nu doar atitudini si comportamente ci si postura hegemonica cu totul aparte a Occidentului: daca natiunile occidentale nu sunt singurele care "au abuzat in decursul istoriei, de legea celui mai puternic, ele sunt in schimb singurele care au produs aparatul teoretic - filosofic, moral, stiintific - al legitimarii sale. () Occidentul urmareste elaborarea fundamentelor teoretice ale suprematiei sale, ajustandu-le la evolutiile actuale()" Or ideea fundamentala care a sustinut (si de fapt inca sustine) suprematia occidentala a fost una de factura evolutionista. Occidentul crede" ca "ceilalti"(popoarele non-occidentale) sunt nu atat altfel, cat necivilizati, Occidentului revenindu-i misiunea de a-i civiliza. Este ilustrativ discursul tinut de Jules Ferry, unul dintre militantii antrenati in expansiunea coloniala a Frantei, in fata Camerei Deputatilor in 28 iulie 1885: Occidentul trebuie sa civilizeze restul lumii "in numele datoriei pe care o au «rasele superioare () de a civiliza rasele inferioare»; el si-a convins contemporanii ca, pentru a ramane o «tara mare», Franta trebuia sa duca in lume «oriunde este posibil, limba, obiceiurile, drapelul, armele si geniul sau»"[4]

In aceeasi serie a lucrarilor de critica a atitudinii Occidentului fata de restul lumii se inscrie si cea a cunoscutului analist britanic Roger Scruton, Vestul si restul. Globalizarea si amenintarea terorista, care contine inca in titlu o interesanta ipoteza asupra surselor de conflict si a amenintarii teroriste in lumea contemporana: interactiunea esuata dintre "Occident" si culturile non-occidentale , discursul "vestului" asupra "restului", conform caruia lumea este impartita "in doua sfere - sfera libertatii si a democratiei si sfera despotismului, a "statelor ratate" si a zelului religios." Aceasta viziune raporteaza intreaga lume la "valori care isi au originea, semnificatia si climatul natural intr-un loc care este doar o mica (desi recunoscuta ca zgomotoasa) parte a lumii. A transfera aceste valori in locuri temeinic vaccinate impotriva lor prin cultura si datina inseamna a provoca tocmai confruntarea pe care cautam sa o evitam." Scruton dovedeste o mare capacitate de decentrare culturala, atragand atentia asupra modului in care promovarea unor valori "universaliste" - precum libertate, democratie - poate deveni sursa unor conflicte si amenintari teroriste: "a flutura libertatea prin fata interdictiilor religioase este un act de agresiune, provocand razbunare din partea celor a caror evlavie e jignita" La fel, a aduce acuzatii Islamului "cu argumente incontestabil plauzibile" ca ar fi "o fosila medievala, neadaptata la conditiile moderne si incapabila sa se conformeze enormelor schimbari sociale, economice si demografice care au zguduit planeta noastra. Dar in acest caz "conditiile moderne" sunt tocmai acelea care rezulta din extinderea globala a tehnologiei apusene, a institutiilor apusene si a conceptiilor apusene despre libertatea politica. De ce sa invinuim Islamul ca le respinge atunci cand el, la randul sau, le considera ca o respingere a ideii pe care este intemeiat Islamul - ideea vointei imuabile a lui Dumnezeu, revelata o data pentru totdeauna profetului sau, sub forma unui cod de legi care nu poate fi incalcat sau schimbat?"

Scruton cultiva in lucrarea sa o atitudine noua, comprehensiva, surprinzatoare pentru un reprezentant al "vestului", fata de "restul" lumii, propunand chiar o revizuire a multora dintre prejudecatile Vestului. "Toate cele enumerate mai jos au contribuit la primejdia de astazi, si toate necesita o reexaminare:

Esecul nostru in ajustarea politicilor de imigratie la scopul integrarii si, reciproc, pretentia de a calatori oriunde in lume fara sa ne informam mai intai asupra tabu-urilor si aspiratiilor locale.

Acceptarea "multiculturalismului" ca scop educational si politic, precum si obiceiul nostru de a denigra adevarata cultura nationala si politica de care depindem.

Angajamentul nostru de a ne conforma "liberului schimb", asa cum este conceput de Organizatia mondiala a Comertului - o cale de a obliga alte tari sa inlature barierele pe care le-au ridicat in apararea interesului local.

Acceptarea cu prea mare usurinta a corporatiei multinationale ca persoana juridica legitima, chiar daca nu e supusa nici unei jurisdictii suverane particulare si are drept de proprietate oriunde in lume.

Indiferenta noastra aparenta fata de erodarea justitiei seculare si jurisdictiei teritoriale prin litigii devastatoare la noi acasa si prin legislatii birocratice in alte parti ale lumii.

Inrobirea noastra fata de prosperitate si obiceiurile societatii de consum care ne-au dus la dependenta de materii prime, cum ar fi petrolul, ce nu pot fi obtinute pe teritoriul nostru."[8]

Propunand acesta mutatie in sfera prejudecatilor si atitudinilor inradacinate ale vestului fata de restul lumii, Scruton este constient de dificultatile in a o concretiza. Viziunea sa de fond nu este insa deloc sceptica: "suntem totusi creaturi rationale si nimic nu ne opreste sa ne gandim la alternative ale deprinderilor care ne-au adus intr-o primejdie atat de mare."

Obiectul antropologiei culturale si sociale

Obiectul antropologiei culturale il constituie cunoasterea culturilor in diversitatea lor - dublata de cautarea a ceea ce este definitoriu pentru om. Antropologia culturala si sociala este preocupata de om ca fiinta integrata culturii sale (societatii/grupului sau). Cultura este un concept central al antropologiei culturale.

Antropologia culturala are ca obiect de studiu omul; ce anume diferentiaza atunci antropologia de psihologie, sociologie, sociobiologie, istorie, istoria religiilor? Obiectul antropologiei culturale il constituie cultura si omul integrat culturii sale.

Acest obiect a cunoscut si cunoaste o permanenta schimbare. Contextul nasterii antropologiei ca stiinta a facut ca obiectul antropologiei sa fie initial alte culturi (decat cea proprie cercetatorului - se mai spune uneori ca antropologia s-a nascut ca stiinta a Occidentului despre alte culturi, neoccidentale); ulterior antropologii au trecut de la studierea unor comunitati arhaice, "exotice" la societati mai apropiate lor in timp si spatiu - cum ar fi orasul contemporan occidental; a aparut nu numai o anthropology at home occidentala, ci si o antropologie a nativilor despre ei insisi. De exemplu, in antropologia americana se trece de la interesul pentru populatiile indigene ale vestului indepartat la sfarsitul secolului al XIX-lea, la studierea grupurilor de gang, a grupurilor deviante, etc. din metropola urbana americana in cadrul Scolii de la Chicago la inceputul secolului al XX-lea. Obiectul de studiu al antropologiei culturale se extinde acum la mozaicul vietii din marile orase: minoritati etnice, religioase nationale, ghetourile. Avem de-a face cu acest proces de extensie a obiectului de studiu de la culturile exotice la "anthropology at home" si in Europa: in Franta apar lucrari consacrate bandelor de tineri sau de imigranti, ori diferitelor categorii de exclusi sau fenomenului fanilor unui star ori ai unei echipe de fotbal. In antropologia britanica apar cercetari despre grupuri de tineri de tipul skinheads.

Cu toate acestea, antropologia culturala ramane in cadrul proiectului sau initial: acela de a descoperi - sub diversitatea societatilor omenesti - ceea ce este propriu umanitatii omului. Altfel spus, desi tribul arhaic si familia din societatile (post)industrializate, contemporane noua, sunt obiecte de studiu atat de diferite, aceasta extindere a obiectului antropologiei constituie traiectul ei firesc: antropologia se "generalizeaza" - cum spunea recent un antropolog elvetian - la "ansamblul situatiilor sociale si culturale constitutive genului uman."

Cunoasterea antropologica se construieste asadar tocmai in mijlocul acestei tensiuni intre marea diversitate a societatilor omenesti si ceea ce constituie atributele universale ale umanitatii omului.

Exista un numar foarte mare de definitii date culturii - in diferite discipline si arii lingvistice. Pusi in fata acestei probleme, a definirii cat mai precise a termenului considerat central antropologiei culturale, Kroeber si Kluckhohn au incercat o clasificare a acestor definitii. Ei au stabilit astfel ca definitia cea mai aproape de sensul antropologic al culturii este cea data de sir Edward Tylor in 1871 in lucrarea "Primitive Culture"; aceasta poate fi considerata a avea o valoare canonica pentru disciplina, punct de pornire in toate incercarile ulterioare de definire a culturii: "Cultura sau civilizatia, considerate in sens larg, etnografic, este acel tot complex care include cunoasterea, credinta, arta, morala, legea, obiceiurile si orice alte aptitudini si obisnuinte dobandite de om ca membru al societatii."

Daca analizam toate componentele culturii enumerate in aceasta definitie a lui Tylor, constatam ca, intr-adevar, ea subliniaza:

ideea de cultura ca "tot", ca intreg organizat (whole complex);

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

elementele cele mai importante care organizeaza o societate: legea, morala, credintele, cunoasterea etc;

ideea de om ca fiinta culturala (membru al unei culturi, societati, grup);

ideea de cultura ca o cunoastere transmisibila;

Este dificil totusi de stabilit in aceasta definitie a lui Tylor de la 1871 un inceput al constructiei sensului antropologic al termenului de cultura, cata vreme regasim in spatele ei o intreaga traditie de gandire, dupa cum remarca de curand R. Williams - care stabileste filiatia prin care definitia lui Tylor se inscrie in traditia filosofiei germane, indeosebi a gandirii lui Herder, care la 1776 vorbea si el despre popoare ca formand "un intreg tablou viu de moduri de viata, obisnuinte, dorinte . etc"; altfel spus, ceea ce distinge popoarele nu poate fi surprins intr-o formula verbala simpla si de aceea avem nevoie de o sintagma ca: "un intreg tablou viu de moduri de viata, aptitudini, dorinte . ". Observam ca avem de-a face inca la 1776 cu folosirea termenului popoare in sensul in care antropologia va vorbi la inceputul secolului XX despre culturi - motiv pentru care ar trebui sa consideram celebra definitie a lui Tylor ca facand parte din aceasta traditie de gandire, decat ca anticipare a sensului antropologic al culturii.

Discutam despre un sens antropologic al notiunii de cultura: pentru ca exista si un sens nu neaparat non-antropologic, ci mai restrans, care include doar creatiile cultural-literar-artistice-stiintifice; in acest sens se spune despre cineva ca este "cult", erudit, "un munte de cultura" etc. (stie foarte multe intr-un domeniu, are multi ani de studii, este un specialist etc.). In sens antropologic si indivizii care nu au nici un fel de studii sau chiar nu stiu sa scrie si sa citeasca, au o cultura: aceea a grupului ai carui membri sunt de la care au invatat sa supravietuiasca (cules, vanat, cultivat plante, crescut animale, a saluta, etc.- in comunitatea arhaica sau a circula cu metroul, a cumpara intr-un supermarket - in comunitatea urbana), adica tot ceea ce este necesar pentru a se adapta unui mediu natural si social dat.

Cazurile limita in care un copil este pierdut si este adoptat de o colectivitate de animale arata cat de important este grupul si interactiunea sociala pentru ceea ce devine ulterior individul: crescut in colectivitati de animale copilul invata ceea ce este necesar pentru a face fata unui mediu de viata natural - sa culeaga, sa vaneze, sa se apere sa lupte - dar modul sau de a comunica se va limita la strigate nearticulate, ramanandu-i inaccesibile formele de comunicare simbolica, modelarea unei atitudini in fata vietii si a mortii prin mit, religie etc. Prin nastere omul devine un membru al speciei, dar nu devine inca om.

Incercati acest exercitiu atunci cand aveti ocazia: intalniti o persoana care nu are studii. Discutati despre ceea ce a tinut foarte mult sa transmita copiilor si nepotilor. Veti afla ca "stie" si transmite urmasilor sai foarte multe lucruri: cum sa se poarte, cum sa salute, cum sa-si aleaga partenerul de viata, ca anumite lucruri sunt interzise si ce ce se poate intampla daca aceste interdictii nu sunt respectate, cum se numesc anumite stele si constelatii sau cum se numesc diverse plante si pentru ce leacuri sunt bune, cum sa hraneasca animalele, cand se ara sau seamana sau ce lucrari se incep dupa Sf. Gheorghe, cand se lucreaza si in ce zile nu e bine sa lucrezi, cand nu se fac nunti, sub ce sanctiune etc. etc.

Omul devine om asimiland cultura grupului sau, cunoasterea pe care grupul sau a sintetizat-o si transmis-o cu fiecare generatie; asimilarea culturii de fiecare membru al grupului se numeste enculturatie

Sensul antropologic al culturii este plural si relativistic: vorbim despre culturi, lumea este impartita in culturi diferite. Orice persoana umana este produsul unei culturi, in care a trait, iar diferentele dintre oameni se explica prin diferentele dintre culturile in care au trait, mai mult decat prin diferentele de rasa, de bagajul sau zestrea biologica - idee subliniata inca de Franz Boas care recomanda la sfarsitul sec. al XIX-lea sa renuntam sa mai folosim termenul de rasa. Diferentele biologice nu sunt esentiale, constitutia biologica a fiintelor umane este relativ unitara, apartinem sub acest aspect unei aceleiasi specii - ar fi mai potrivit sa folosim termenul de culturi - sub acest aspect suntem mai degraba diferiti. In istoria conceptului antropologic de cultura momentul "Boas" este considerat foarte important.

Retineti:

.Obiectul antropologiei culturale = cultura/ culturile

.definitia culturii data in 1871 de sir Edward Tylor in lucrarea Primitive Culture este considerata "canonica" pentru disciplina antropologiei culturale si sociale: cultura este un "ansamblu complex (whole complex)care include cunostintele, credintele, arta, moravurile, dreptul, obiceiurile, precum si orice obisnuinte si abilitati dobandite de om ca membru al grupului sau."

Durkheim,Weber si contributia lor la dezvoltarea teoriei antropologice

Gandirea sociologilor Max Weber si Emile Durkheim s-a dovedit foarte importanta in dezvoltarea teoriei antropologice.

Max Weber a definit omul ca "fiinta culturala", fiinta care investeste realitatea cu sens si semnificatii: "Suntem fiinte culturale, inzestrate cu capacitatea si vointa de a lua o atitudine constienta fata de lume si de a-i acorda semnificatii." (v. Teorie si metoda in stiintele culturii)

Pentru om, numai acea parte din lume exista - aceea pe care omul o semnifica, o valorizeaza cultural (social). "Din perspectiva omului, cultura inseamna un segment finit, caruia gandirea ii atribuie un sens si o semnificatie, decupat din infinitatea lipsita de sens a universului"; "realitatea empirica inseamna pentru noi cultura in masura in care o interpretam prin prisma ideii de valoare: ea insumeaza acele parti componente ale realitatii, si exclusiv pe acelea, care numai prin raportarea de mai sus devin pentru noi semnificative."
Max Weber, Teorie si metoda in stiintele culturii

Lumea si realitatea lumii sunt prin urmare diferite de la o cultura la alta. In acest sens culturile sunt viziuni diferite asupra lumii. Problematica viziunilor asupra lumii este esentiala pentru intelegerea orientarii omului in lume. Omul trebuie sa "stie" in toate culturile si societatile dintotdeauna cine este lumea, de unde pana unde tine ea, de cand pana cand, cine a facut lumea, cine o guverneaza, protejeaza etc., cate feluri de lumi exista (vazute, nevazute, lumile celor vii, ale celor dusi, de aici si de dincolo). In functie de aceasta viziune globala asupra lumii omul stabileste ce are valoare (importanta) pe lume, care este rostul si destinul sau, cum sa se pregateasca pentru lumea de dincolo, ce atitudine sa aiba in lume, ce este binele si cum poate fi el implinit, care sunt pericolele sau riscurile care-l ameninta, cum poate fi alungat raul etc.

Intelegerea lumii este specifica pentru o cultura data. Instanta traditionala a stabilirii realitatii lumii este religia. Fundamentele acestei extrem de interesante probleme pentru teoria sociala le aflam dezbatute inca la Emile Durkheim in lucrarea sa din 1912, Formele elementare ale vietii religioase. "( . )orice religie - ne spune Emile Durkheim la inceputul lucrarii sale - are o latura prin care depaseste cercul ideilor propriu-zis religioase si, prin urmare, studiul fenomenelor religioase furnizeaza un mijloc de a reinnoi problemele dezbatute pana in prezent doar de filozofi. Se stie de mult ca cele dintai sisteme de reprezentare pe care omul si le-a faurit despre lume si sine insusi sunt de natura religioasa. Nu exista religie care sa nu fie in acelasi timp o cosmologie si o speculatie despre divin. Daca din religie s-au nascut filosofia si stiintele, aceasta s-a intamplat deoarece religia insasi a inceput prin a tine loc de stiinte si filosofie. Dar ceea ce s-a remarcat mai putin este ca ea nu s-a marginit doar sa imbogateasca cu un anumit numar de idei un spirit uman format in prealabil, l-a format ea insasi. Oamenii nu ii datoreaza doar materia cunostintelor lor (in mare parte), ci si forma in care sunt ele elaborate."[9]

Dupa Durkheim, insesi categoriile care sustin "osatura" mintii omenesti sunt construite in cadrul sistemelor religioase: "La temelia judecatilor noastre exista un anumit numar de notiuni esentiale care ne domina intreaga viata intelectuala; sunt cele pe care, de la Aristotel incoace, le numim categorii ale intelegerii: notiunile de timp, spatiu, gen, numar, cauza, substanta, personalitate etc., Ele corespund proprietatilor celor mai generale ale lucrurilor. Sunt asemenea unor cadre solide care organizeaza gandirea; ea nu se poate elibera de ele fara sa se distruga, caci se pare ca nu putem gandi obiecte care sa nu fie situate in timp si spatiu, care sa nu fie numarabile etc. Celelalte notiuni sunt contingente si mobile si credem ca ele nu sunt obligatorii omului, societatii, epocii. Primele ne par a nu putea fi separate de fucntionarea normala a spiritului. Acestea constituie un fel de osatura a inteligentei. Or, cand analizam metodic credintele religioase primitive, intalnim in chip firesc cele mai importante dintre aceste categorii. Ele s-au nascut in si din religie, sunt produsul gandirii religioase."[10]

Dintre toate categoriile, spatiul si timpul par sa aiba cea mai mare importanta.

Trecerea la modernitate este insotita de un declin al rolului traditional al religiei in stabilirea realitatii lumii. Marea transformare pe care o aduce modernitatea este tocmai aceasta "dezvrajire a lumii", cum o defineste Max Weber, ceea ce inseamna ca in modernitate nimic de natura misterioasa nu mai intervine in existenta noastra.

Anii '50: T. Parsons: model al actiunii sociale avand la baza cultura vazuta ca un sistem de idei impartasite, de simboluri si semnificatii.

-urmeaza o dezvoltare a conceptului de cultura oarecum in afara domeniului antropologiei, astfel incat astazi antropologii inteleg prin "cultura":

a) capacitate de simbolizare proprie speciei umane

b) stare data de inventivitate si de inventie (dezvoltare tehnologica)

c) unitate sociala relativ autonoma si complexa

d)sistem de simboluri, semne si semnificatii impartasite de o colectivitate sau specifice mai multor societati integrate in ansambluri mai mari.

- Un curent foarte influent este astazi antropologia interpretativa: dezvoltand gandirea lui Max Weber, Wittgenstein, traditia fenomenologica - C. Geertz studiaza cunoasterile implicite utilizate de actorii sociai pentru a produce si legitima activitatea lor practica.(C. Geertz, The Interpretation of Cultures, Basic Books, NY, 1983)

- Drummond, 1981: critica notiunii abstracte de cultura: cultura inseamna o permanenta producere a sensului prin interactiunea subiectilor, astfel ca in final intr-o societate avem de-a face cu existenta unei multimi de mesaje si de coduri, de subsisteme si de subculturi (Dummond, 1981, The Cultural Continuum: A theory of Intersystems, in "Man", nr. !5/1981, pp. 352-374)

Contributii romanesti in conceptualizarea culturii. Cultura ca "viziune asupra lumii" in Scoala de la Bucuresti. "Icoana lumii" la poporul roman (Ion Ionica)

Metodologia cercetarii manifestarilor spirituale ale comunitatilor satesti (Ion Ionica, M. Vulcanescu)

Metodologie elaborata de unul dintre membrii marcanti ai Scolii de Sociologie de la Bucuresti, Ion Ionica, doctorand al lui Marcel Mauss, in care sunt definite obiectul, problemele si, in cele mai mici detalii, metodele, procedeele si instrumentele de cercetare a manifestarilor spirituale ale unei societati. Posibilitatea de cunoastere a acestora este data de autonomia lor fata de celelalte manifestari (economice, politice, juridice), dar si fata de cadrele sau conditiile de existenta ale unei unitati sociale date.

Din sistemul gustian al cadrelor si manifestarilor acesta dezvolta o sociologie a manifestarilor spirituale. In cautarea unei metode cat mai adecvata studierii manifestarilor spirituale ale unei societati, in capitolul consacrat acestei teme in Indrumarul pentru realizarea monografiilor sociologice din 1940(realizat in colectiv de discipolii lui Dimitrie Gusti), Ion I. Ionica face mai intai un excurs in istoria modului de a trata manifestarile spirituale. Pentru Hegel, scrie el, "marile clase de fenomene apar la sfarsitul cursei dialectice a Ideii, cand din negatiunea spiritului subiectiv prin spiritul obiectiv (manifestat prin Drept, Moravuri si Moralitate) se naste spiritul absolut cu formele sale succesive: Arta, Religie, Filosofie, () In vremea noastra, acesta linie ideologica ajunge la moderna linie a sociologiei stiintei (Soziologie des Wissens a lui Mannheim), alaturi de care trebuie sa semnalam, pentru acelasi domeniu al sociologiei spirituale, sociologia culturii (Kultursoziologie a lui A. Weber) () Din Comte () s-a dezvoltat in Franta indeosebi, interpretarea sociologica a cunostintei si a valorilor spirituale (E. Durkheim, Levy Bruhl, H. Hubert, M. Mauss etc.)". (I.Ionica, 1940, p. 202-203). Alta directie o constituie preocuparile de istorie si etnologie. Foustel de Coulanges de pilda sustinea ca vechiul cult al stramosilor este sursa Dreptului si a Politicei, a ordinei private si publice. In Germania s-a dezvoltat de asemenea o antropologie spirituala. Adolf Bastian cu a sa Elementargedanken und Vokergedanken, sau W. Wundt cu celebrele sale cercetari in domeniul cunoscut sub numele Volkerpsychologie (limba, mituri, arta). Mai trebuie inclusi aici si etnologii care au adus o contributie hotaratoare, spune Ionica, pentru intelegerea sociologica a diferitelor grupe de manifestari spirituale. Observam ca sunt luate in considerare doua serii distincte de lucrari. Mai intai avem de-a face cu lucrari care se preocupa de manifestarile spirituale dintr-o societate sau alta sau din societate in general. In al doilea rand este vorba despre teorii care sustin rolul determinant al valorilor spirituale in societate (teorii de orientare spiritualista). In cadrul noului domeniu pe care-l contureaza cercetarile din Scoala lui Dimitrie Gusti ele apar impreuna pentru ca sociologia manifestarilor spirituale are ca obiect de studiu manifestarile spirituale ale unei societati - fiind ea insasi o sociologie spiritualista.

"Sociologia spirituala, spune Ionica, ca tendinta generala explicativa, pune accentul pe realitatea spirituala a vietii sociale"(ibidem, p. 204). Iar in alta parte: "Societatea apare spijinindu-se pe realitati spirituale"(ibidem)

Care este obiectul de studiu al noului domeniu pe care-l defineste discipolul profesorului Gusti, sociologia manifestarilor spirituale? De ce, daca avem deja consacrate ramuri specializate pentru fiecare clasa de manifestari spirituale in parte - avem adica o sociologie a stiintei, o sociologie a artei, chiar si una a literaturii, o sociologie a religiei etc., mai este nevoie de o sociologie a manifestarilor spirituale? In afara lor, a acestor manifestari spirituale luate separat, raspunde Ion. I. Ionica, "se pune si o problema de ansamblu a vietii spirituale totale a unei societati () Sociologia spirituala, considerata in ansamblu, aduce acest punct de vedere pe deasupra sociologiilor speciale ale religiei, moralei, artei, stiintei etc." (ibidem, p. 207). In monografiile sociologice din comunitatile rurale de pilda, se urmareste recompunerea "unitatii structurale a vietii spirituale satesti"(ibidem, p.207). De ce este nevoie de o asemenea recompunere? Pentru ca "Manifestarile spirituale se raspandesc, fara vreo aparenta legatura intre ele, pe un larg camp al vietii colective. Un cantec, o icoana, un joc, cunostinta unei constelatii, reprezentarile unor fapturi ca Maestrele, un descantec sau o judecata morala sunt tot atatea puncte risipite pe multiplele directii ale vietii spiritului, a caror inrudire nu apare cu evidenta si nici nu sugereaza fazele unui proces unitar, asemanator celui economic." (ibidem, p. 208). Toate aceste elemente disparate au in comun stari sufletesti. Acestea genereaza atitudini spirituale de un anume tip ale grupurilor sau societatilor. "Fie ca e vorba de obiecte (icoana), de actiuni sau reprezentari, manifestari ca acestea de mai sus infatiseaza, deopotriva, o seama de valori care par a avea centrul de viata in ele insele. Astfel se arata a fi trasatura generala a manifestarilor spirituale." (ibidem, p. 209).

Asa cum au gandit cercetarea manifestarilor spirituale discipolii lui Dimitrie Gusti, se intrevedea in sfarsit posibilitatea ca o serie de mari contributii teoretice in cercetarea poporului roman - cum ar fi O viziune romaneasca a lumii (Papadima), Dimensiunea romaneasca a existentei (M. Vulcanescu), matricea stilistica a poporului roman (Blaga) s.a., sa poata fi supuse verificarii. Cercetarea manifestarilor spirituale era prevazut sa cartografieze in cele din urma ceea ce s-ar numi icoana lumii in viziunea poporului roman.

Determinarea morfologiei spirituale a satului avea in vedere structura totala a vietii spirituale a unitatii sociale cercetate in legatura cu procesul de diferentiere a valorilor astfel: 1.Din punct de vedere sistematic: a) manifestarile spirituale in ele insele; b) clasificarea in clase si genuri mari. 2. Punctul de vedere al marilor unitati structurale. Daca luam de pilda gospodaria ca unitate sociala, se pot infatisa manifestarile spirituale "ca izvorand din activitatea sa si exprimand formele sale de echilibru". (ibidem, p. 212-213). Monografistii aveau de urmarit, concret: decorarea casei, moralitatea domestica, credintele si riturile domestice, viata religioasa legata de biserica, cunostintele practice legate de bunul mers al gospodariei s.a. 3. Manifestarile spirituale in intregurile lor de viata. Cercetarea din aceasta perspectiva avea rolul de a le fixa manifestarilor spirituale functionalitatea pentru unitatea sociala. Riturile agrare se integreaza organic in ansamblul muncii agricole, riturile pastorale, la fel. "Unele si altele fixeaza intr-o societate climatul si tonalitatea activitatii respective, ele dau formula de echilibru al actiunii grupului uman" (ibidem, p.214). Alte intreguri sunt cele ceremoniale: nunta, inmormantarea. "Aici iarasi sunt prinse fapte spirituale in ansambluri semnificative pentru pozitia intregii societati".

Dupa primul punct de vedere avem urmatoarele clase de valori: frumos, sfant, bine, adevar - subsumate categoriilor fundamentale ale vietii spiritului: arta, religia, morala, cunostinta (cunoasterea, stiinta).

Planurile erau construite prin prisma a doua momente: 1. Tehnic: inregistrarea manifestarilor spirituale, una cate una, trecerea lor in revista, "tratarea tehnica a faptelor", spune Ionica; 2. Sociologic: integrarea sociala a faptelor. "Marile cadre ale cercetarii in domeniul spiritual" (ibidem, p.216) urmau sa fie: arta, religia si zona infrareligioasa, morala(domestica, omorurile, lepadarile, blastamile), arta, limba.

Proiectul de cercetare alcatuit de discipolii lui Gusti prevedea inclusiv modul de tratare a datelor dupa culegerea lor din teren. Interpretarea datelor intr-o cercetare de ansamblu a vietii spirituale avea sa fie facuta in trei directii: 1.Determinarea gradului de diferentiere, de autonomie a diverselor clase de valori spirituale (ibidem, p. 218); 2. Realizarea tipologiilor diferite de spiritualitate dupa preponderenta uneia sau alteia din categoriile de valori in intregul vietii spirituale. In acest sens "istoria, spune Ionica, ne da exemple faimoase de societati cu spiritualitate estetica speculativa: vechii Greci, sau de societati cu spiritualitate morala: societatea puritana etc." 3. Determinarea stilului spiritual care ar fi propriu grupului social cercetat. Asadar, dupa ce vom cerceta arta, morala, religia unui grup la un moment dat, suntem in masura sa desprindem "atitudini care sunt comune, care se confirma de la un grup de manifestari spirituale la altul si se leaga de ceea ce este mai intim in ansamblul spiritualitatii grupului: sensul atitudinii lui in fata vietii" (ibidem, p. 219).

Datele mitologiei religioase, ca si cele ale mitologiei naturale "stau alaturi in alcatuirea unei mari icoane a lumii. Pentru intregirea ei raman aci doua serii de intrebari, acelea ale inceputului si ale sfarsitului ei (lumii, n.n., C.B.) in legatura cu chestiunea generala privitoare la rostul omului si la valoarea vietii" (ibidem, p. 249).

Cercetarea manifestarilor spirituale a stat de asemenea in atentia unui alt reprezentant proeminent al Scolii de la Bucuresti, Mircea Vulcanescu; in urma campaniei monografice de la Goicea Mare (1925) va scrie Cateva observatii asupra vietii spirituale a satenilor din Goicea-Mare, iar dupa campania monografica de la Fundu Moldovei va tine la Institutul Social Roman comunicarea Realitatea spirituala in cercetarea monografica a societatilor (1929). Preocuparea speciala pentru cunoasterea manifestarilor spirituale ale unei comunitati se incadreaza (ca si sociologia Scolii de la Bucuresti) unei sociologii de orientare spiritualista, interzisa de ideologia oficiala comunista. Ion Ionica, Mircea Vulcanescu au fost autori interzisi (ultimul a murit in detentia comunista), dupa cum si seful Scolii, Dimitrie Gusti n-a putut fi multa vreme acceptat de cenzura comunista pentru cele doua mari idei de sorginte spiritualista: caracterul autonom al vointei sociale si paralelismul dintre cadre si manifestari ca si dintre cadre si manifestari intre ele. Dupa caderea comunismului apare in Romania o noua sociologie spiritualista, care reinnoada legatura cu curentele interbelice(v. Ilie Badescu, Noologia, 2002).

Bibliografie : Ion Ionica, "Manifestarile spirituale in cercetarile sociologice", "Indrumari pentru monografiile sociale", vol. colectiv sub redactia lui Dimitrie Gusti, Institutul Social Roman, Bucuresti, 1940; Ion Ionica, Dealu Mohului. Ceremonia agrara a cununii in Tara Oltului, ed. Ctin Mohanu, Ed. Minerva, Bucuresti, 1996; Ion Ionica, Dragus, un sat din Tara Oltului (Fagaras). Manifestari spirituale. Reprezentarea cerului,Institutul Social Roman, Bucuresti, 1944 ; I. Badescu, Teoria latentelor, ; I. Badescu, Noologia, 2002 ; Claudia Buruiana, Viziunea asupra lumii a omului rural contemporan. Manifestari spirituale si modele de convietuire in satul romanesc la sfarsit de mileniu, in "Civilizatia rurala 2020", Caietul 1, Institutul National de Cercetare pentru Civilizatia rurala "Niste Tarani", iunie 1999.