Primele relatii sovieto-occidentale pe picior egal

EVOLUTIA SITUATIEI INTERNATIONALE IN ANII 1920

DOUA TENDINTE IN LUMEA CAPITALISTA FATA DE RUSIA SOVIETICA

DUPA TERMINAREA INTERVENTIEI.

Cauzele care impuneau statele capitaliste sa colaboreze cu Rusia sovietica. Catre sfirsitul anului 1920 a devenit absolut evident ca cu forta regimul bolsevic e imposibil de inlaturat si deci e nevoie de gasit alte metode in relatiile cu el.

In a doua jumatate a anului 1920 s-a dezlantuit prima criza economica de dupa razboi. Aceasta a fost o criza de supraproductie, ce a inlocuit avintul comercial-industrial din 1919 - inceputul lui 1920. Ea a cuprins, mai intii de toate, SUA, Anglia si Japonia, iar apoi s-a rasfrint si asupra altor tari. Din iunie 1920 pina in aprilie 1921, cind criza a atins apogeul sau, indicii productiei industriale din SUA au scazut cu 32%. Brusc s-a redus comertul extern. Exportul SUA s-a micsorat de la 8,08 mlrd. dolari in 1920 la 4,38 mlrd. dolari in 1921, importul respectiv de la 5,13 mlrd. la 2,4 mlrd. dolari. Criza economica era insotita de cresterea somajului. Catre aprilie 1921 in Europa se numarau circa 10 mln. de someri, in SUA - aproape 5 mln.

Criza economica se agrava si de faptul ca Rusia sovietica era artificial izolata de la sistemul economic mondial. Nu se putea gindi serios la restabilirea economiei europene atit timp, cit Rusia cu resursele ei raminea in afara sferei comertului international. Tarile capitaliste erau cointeresate in materia prima ruseasca, combustibil, produse agricole, lemn - marfuri, in exportul carora Rusia juca un rol important pina la primul razboi mondial. Piata rusa deasemenea servea pentru realizarea productiei industriale a tarilor vest-europene. Unii politicieni din tarile capitaliste considerau ca intoarcerea Rusiei in sfera actiunii sistemului economiei mondiale este o conditie obligatorie a restabilirii echilibrului economic in lumea intreaga.

Dupa terminarea interventiei antisovietice in situatia internationala a inceput o perioada noua. Specific pentru aceasta fisie era aceea ca lupta armata intre statele celor doua sisteme sociale a fost inlocuita cu stabilirea relatiilor pasnice in conditiile unui echilibru instabil intre ele, cind lupta politica a continuat prin mijloace "pasnice".

In aceasta perioada in lumea capitalista avea loc lupta a doua tendinte: pe de o parte, tendinta spre continuarea interventiei militare antisovietice si, pe de alta, tendinta de a capata profit din stabilirea relatiilor comerciale cu Rusia sovietica.

Tendinta spre continuarea interventiei antibolsevice. Reprezentantii capitalului bancar, ale marilor uniuni monopoliste, precum trustul petrolier al lui Deterding "Royal Dutch - Shell", trustul petrolier american "Standard Oil", fostii creditori ai Rusiei tariste, cercurile militare si coloniale, pledau pentru zdrobirea Rusiei sovietice cu forta armelor. Acest curent era condus de prezidentul Harding si secretarul de stat Hughes in SUA, "cel mai mare dusman al Rusiei sovietice" Churchill si Curzon, care se pronunta pentru razboi contra bolsevicilor, in Anglia, Clemenceau si Poincaré in Franta, Ludendorff in Germania.

Tendinta spre colaborare cu Rusia bolsevica. Partasi ai stabilirii relatiilor de afaceri cu Rusia sovietica erau politicienii mai realisti si cu spirit de economie, asa cum Lloyd George si Bonar Low in Anglia, Herriot in Franta, senatorii Bora, Wiler si Giudrici in SUA care exprimau interesele burgheziei industriale si comerciale. Ei considerau ca la aceasta etapa lupta contra Rusiei sovietice trebuie dusa cu mijloace economice, cu ajutorul comertului si restaurind proprietatea privata asupra mijloacelor de productie.

Pentru normalizarea relatiilor intre tarile capitaliste si Rusia sovietica consecvent pledau muncitorii. Cererile lor reuseau din sentimentul solidaritatii proletare si deasemenea din nazuinta de a-si imbunatati situatia economica, asa cum reglamentarea relatiilor cu Rusia sovietica ar fi imbunatatit situatia cu locurile de munca in tarile dezvoltate capitaliste.

Pozitia Kremlinului fata de relatiile cu lumea capitalista. Bolsevicii deasemenea tindeau spre reorientarea relatiilor lor cu Occidentul pe baza economica. Deoarece perioada zguduirilor revolutionare s-a terminat, aceasta devenea o necesitate obiectiva. In legatura cu aceasta era nevoie de inaintat noi sarcini pe toate problemele gospodariei norodnice a tarii, care ar corespunde noii situatii. Aceste sarcini au fost proclamate de congresul X al PC(b)R , care a adoptat o importanta hotarire de trecere la noua politica economica (NPE) . Cu regret aceasta perioada s-a prelungit in URSS numai pina la sfirsitul anilor 1920, cind a avut loc asa-numita "marea cotitura" cu refuzul de la stimulentele economice in dezvoltarea tarii si trecerea la constringere extra-economica, iar, de aici, obiectiv si la "gulaghizarea" tarii.

Vorbind de necesitatea constructiei gospodaresti in Rusia si influentei ei asupra lumii exterioare, Lenin scria: "Acum principala influenta asupra revolutiei internationale noi o infaptuim prin politica noastra economica . Pe acest tarim lupta e transferata in plan global. Vom rezolva noi sarcina aceasta - si atunci vom cistiga pe scara internationala neaparat si definitiv". Dupa cum vedem, Lenin chiar, si problemele economice le privea prin prisma sarcinilor revolutiei mondiale. El credea in aceea ca "constructia economica comunista va deveni exemplu pentru viitorul Europei si Asiei". In acest principal pronostic al sau Lenin a gresit, fiindca sistemul socialist de cazarma, creat in URSS, s-a dovedit a fi economic neviabil si n-a rezistat concurenta de lunga durata cu capitalismul.

Dar atunci bolsevicii nici nu presupuneau aceasta si pentru succesul constructiei economice era nevoie de conditii externe favorabile - pace si colaborare economica avantajoasa cu alte tari. Congresul X a determinat principala sarcina a politicii externe sovietice, ca transformarea pauzei pasnice intr-o pace indelungata, pentru a scoate tara din izolare politica si economica si stabilirea unor relatii pasnice trainice cu toate statele.

Congresul a mentionat necesitatea folosirii tehnicii straine si atragerii capitalului strain. Forma principala de participare a capitalului strain in exploatarea bogatiilor naturale ale Rusiei sovietice erau concesiile. Pe de o parte Lenin vedea in concesii un mijloc de accelerare a restabilirii economice, pe de alta, determina esenta lor "in interesul politic" , asa cum ele, dupa parerea lui, trebuiau sa contribuie la intarirea pacii, imbunatatirea situatiei internationale a Republicii sovietice si la prevenirea unei noi interventii. Stabilirea relatiilor cu cercurile de afaceri din Occident ar fi impiedicat "pentru puterile capitaliste, ce vor merge la tranzactie cu noi, masurile militare contra noastra . ".

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

In relatiile sale cu puterile Occidentale bolsevicii continuau sa se conduca de doua motive, care, printre altele, permanent se repetau in acea perioada la Lenin. Primul, ca si odinioara, era necesitatea de a folosi orice divergenta intre inamicii sai puternici, care inca nu demult incercau sa inabuse in fasa Republica sovietica. Al doilea - convingerea (probabil putin mecanicista, dar obiectiv justa), ca unitatea economiei mondiale, determinata de dezvoltarea capitalismului si intrerupta de razboi, mai devreme sau mai tirziu va impune sa se socoata cu necesitatile obiective, exprimate in aceea, ca, fara resursele naturale ale Rusiei, Europa nu se va putea ridica in picioare. Interventia, dupa parerea lui Lenin, era o incercare de a rezolva aceasta sarcina pe calea coboririi Rusiei la starea de tara invinsa. Anume din cauza ca ea n-a reusit, acum se putea de asteptat alte solutii. Pe o astfel de baza dualista si s-a inradacinat ideea stabilirii relatiilor cu lumea burgheza.

Acordul comercial anglo-sovietic Inca in perioada luptei armate cu interventii, din partea guvernului sovietic, se faceau tentative de a stabili contacte cu lumea inconjuratoare, a lega relatii comerciale. Din toate statele mari cel mai mare interes fata de comertul cu Rusia il manifesta Anglia. Pentru ea exportul in Rusia si importul din ea aveau o importanta deosebita. De aceea guvernul englez a si fost de acord sa inceapa negocierile comerciale sovieto-engleze. Aceste negocieri au inceput in curind dupa decizia Consiliului suprem al Antantei despre ridicarea blocadei contra Rusiei. Insa in aceasta hotarire se spunea despre restabilirea relatiilor comerciale cu poporul rus, ocolind guvernul sovietic. De aceea din partea sovietica in calitate de organ a comertului cu strainatatea, a fost inaintat Tentrosoiuzul. Tratativele, care foarte repede au capatat un caracter nu pur comercial, ci si politic, au fost duse, cu intreruperi, din aprilie pina in noiembrie 1920.

In fruntea delegatiei sovietice se afla L.B. Krasin, care a propus un program concret de dezvoltare a comertului sovieto-englez, dar cerea scoaterea completa a blocadei, organizarea reprezentantelor comerciale reciproce, incetarea sprijinului Poloniei, care ducea la acel moment razboi contra Rusiei sovietice.

Dar guvernul englez nu se grabea. Numai la 30 iunie el a declarat intr-un memoriu despre consimtamintul sau de a incheia "acordul despre incetarea reciproca a actiunilor dusmanoase" si despre reluarea relatiilor comerciale pe urmatoarele conditii: fiecare parte "se obliga sa se retina de la actiuni dusmanoase sau masuri indreptate contra celeilalte parti si de la orice propaganda oficiala . "; guvernul englez era de acord sa nu ceara reglamentarea imediata a problemei datoriilor; el era "gata sa opreasca stabilirea obligatiilor ruse de acest fel, deasemenea, precum si rezolvarea altor intrebari, legate de datorii sau pretentii ale Marii Britanii fata de Rusia sau a Rusiei fata de Marea Britanie, pina la tratativele de pace". CNAE a declarat despre consimtamintul sau de a accepta aceste conditii. Insa englezii au incercat sa foloseasca negocierile pentru a-i presa pe bolsevici, de a inceta ofensiva Armatei Rosii ce se desfasura in acel timp contra Poloniei.

La 9 noiembrie 1920 guvernul RSFSR s-a adresat guvernului Marii Britanii cu o nota in care propunea "sa dea un raspuns direct si rapid la intrebarea daca e gata . imediat sa inceapa tratativele . "

Cum reiese din documente, guvernul lui Lloyd George a adoptat decizia definitiva despre incheierea tratatului cu Rusia sovietica la sedinta cabinetului, ce a avut loc la 17-18 noiembrie 1920, adica dupa aceea, ce a fost distrusa armata lui Vranghel si a suferit esec interventia poloneza. Ministrul comertului R.Horn in cuvantarea sa a vorbit despre cresterea ingrozitoare a somajului, intensificarea concurentei altor tari in comertul cu Rusia sovietica. Exprimindu-se in folosul dezvoltarii comertului cu ea, el a subliniat gindul ca cu ajutorul comertului se poate invinge bolsevismul: "Unica cale pe care noi vom dobori bolsevismul este comertul". Bonar Low a declarat ca "e inadmisibil de prelungit tratativele si nu de incheiat acordul", cu atit mai mult ca tara sta in pragul somajului.¹¹

Lordul Curzon ii speria pe ministri cu "pericolul rosu", ce ameninta coloniile engleze si, in primul rind, India, si a chemat guvernul sa fie prudent in timpul semnarii acordului comercial. El a fost sustinut de ministrul apararii W. Churchill si cancelarul visteriei O. Chamberlain.

Premierul Lloyd George a cazut de acord cu Horn si Bonar Low. "Aceasta e acea politica, a spus el, pe care noi am acceptat-o un an in urma. Cu ea erau de acord Franta si Italia . Ura noastra ne indeamna sa spunem, ca mai degraba ne aducem pagube noua insine decit vom face bine Rusiei sovietice". El a subliniat apoi ca guvernul trebuie sa tina cont de interesele Angliei, fiindca ea traieste timpuri grele. "Comenzi nu avem. Consumatorii nimic nu cumpara. Noi, posibil, stam in pragul celei mai grele perioade de somaj, pe care oricareva din noi cindva a vazut-o. Rusii sunt gata sa plateasca cu aur, iar voi nu doriti sa vindeti. Noi facem comert cu canibalii de pe insulele lui Solomon". Ripostind adversarilor intelegerii, care proroceau apropiata moarte a Puterii sovietice, Lloyd George continua: "Eu deja nu odata am auzit prevestirile despre caderea guvernului sovietic in ultimii doi ani. Denichin, Iudenici, Vranghel - toti au suferit faliment, si eu nu vad o perspectiva apropiata a caderii Puterii sovietice".

La 8 noiembrie 1920, cabinetul, cu o majoritate solida, a adoptat hotarirea "de imputernicit ministrul comertului sa incheie acordul comercial cu Rusia . " In aceeasi zi Lloyd George a declarat, in camera comunelor, ca temelia intelegerii cu Rusia este elaborata de cabinet. In sfirsit, la 29 noiembrie 1920, lui L. Krasin, oficial, i-a fost inminat proiectul britanic al acordului. In asa fel negocierile au intrat in faza finala si la 16 martie 1921 intelegerea a fost semnata. Ea avea un caracter nu numai comercial, dar si politic.

Aceasta insemna ca guvernul britanic a recunoscut de facto Rusia sovietica, cu toate ca intre cele doua tari ramineau multe probleme de litigiu. La 23 martie 1921 Lloyd George oficial a declarat ca acordul anglo-sovietic inseamna recunoasterea de facto a Rusiei sovietice. Pentru Republica sovietica acordul cu Anglia avea o importanta substantiala, asa cum a fost primul tratat, incheiat cu o mare putere si usura dezvoltarea comertului extern. El a sirvit in calitate de exemplu pentru realizarea practica a principiului coexistentei pasnice si colaborarii intre tarile cu sisteme social-politice diferite. Acordul era convenabil si pentru Anglia, fiindca industria britanica capata noi piete de desfacere, ce in conditiile greutatilor prin care trecea tara si a cumplitei crize economice, ce a cuprins-o in 1921,a avut o importanta deosebita.

Partile semnatare se obligau sa se abtina de la orice actiuni dusmanoase si ducerea, "in afara hotarelor proprii", a propagandei indreptate contra altei parti contractante. Partile se obligau sa nu stabileasca una contra alteia blocade, sa lichideze "toate obstacolele ce existau pina acuma in calea reluarii comertului, si a nu se pune in conditii mai rele, in comparatie cu comertul cu alte state». Guvernul englez a declarat ca nu va intreprinde actiuni, care vor avea ca scop arestarea sau acapararea aurului, averii si marfurilor, ce apartin guvernului sovietic si vor fi exportate in Anglia. Fara aceasta obligatie nici un fel de comert nu era posibil. Intr-o declaratie comuna s-a convenit ca rezolvarea intrebarii despre pretentiile reciproce isi va gasi loc in tratatul de pace, incheierea pe viitor a caruia se prevedea in preambula acordului.

Acordul sovieto-englez pentru prima data oficial recunostea principiul monopolului comertului extern si, ca urmare a acestuia, prevedea crearea reprezentantelor comerciale de stat cu privilegii diplomatice pentru conducerea afacerilor comerciale intre cele doua tari. Acordul cu Anglia a servit exemplu pentru incheierea unui sir de intelegeri comercial-industriale ale Rusiei cu statele Europei Occidentale.

Stabilirea relatiilor comerciale intre Rusia sovietica si alte state Tratativele sovieto-engleze au trezit neliniste in cercurile de afaceri ale Germaniei. Industriasii germani erau ingrijorati, ca vor fi strimtorati pe piata ruseasca. In ianuarie 1921 asociatia Ruso-Germana, creata pentru dezvoltarea comertului cu Rusia, a hotarit sa trimita o delegatie la Moscova. In Reihstag se auzeau cerinte de a restabili relatiile diplomatice cu statul sovietica. Dar guvernul german nu se grabea. El spera sa se inteleaga cu Occidentul pe problemele reparatiilor, de aceea nu dorea din cauza normalizarii relatiilor cu Rusia, sa-si strice relatiile cu Anglia, Franta si SUA. La 22 ianuarie 1921 ministrul afacerilor externe Simons s-a pronuntat contra stabilirii relatiilor diplomatice cu RSFSR. Dar publicarea acordului sovieto-englez de la 16 martie 1921 a facut guvernul german sa-si schimbe pozitia: el incepe negocierile cu Sovietele. Totodata, incercarile de a obtine revizuirea in favoarea Germaniei a planului reparational au fost nereusite.

La 6 mai 1921 a fost incheiata intelegerea comerciala provizorie sovieto-germana. A fost semnata deasemenea intelegerea auxiliara despre schimbul de prizonieri si internati. Germania a mers mai departe ca Anglia, recunoscind reprezentanta RSFSR ca unic reprezentant al Statului rus in Germania si i-a acordat drepturi si privilegii diplomatice. Aceasta era convenabil ambelor tari nu numai economic, ci si politic: pentru Germania aceasta a fost prima intelegere postbelica, in care ea s-a prezentat in calitate de partener egal; pentru Rusia ea era recunoastere de facto si insemna o lovitura contra planurilor izolarii ei. In curind intelegeri analoage au fost semnate cu Norvegia, Austria, Italia, Danemarca, Cehoslovacia.

Tinind cont de insemnatatea reglamentarii relatiilor reciproce cu tarile capitaliste, la 28 octombrie 1921, Sovnarcomul s-a adresat guvernelor Marii Britanii, Frantei, Italiei, Japoniei si SUA cu o nota, in care se spunea ca in scopul eliminarii pericolului razboiului si dezvoltarii colaborarii economice, e gata sa examineze intrebarea despre recunoasterea datoriilor antibelice ale Rusiei, daca tarile date vor acorda conditii privilegiate, ce vor asigura posibilitatea achitarii acestor datorii si se vor obliga sa inceteze orice actiuni, care ameninta "securitatea Republicilor sovietice si Republicii prietene din Extremul Orient", vor garanta inviolabilitatea hotarelor lor si vor incheia cu statul sovietic o pace generala si definitiva. Pentru examinarea acestei probleme se propunea de convocat o conferinta economica internationala.

Treptat, in pofida impotrivirii anumitor cercuri, legaturile economice ale Rusiei bolsevice cu lumea capitalista se largeau si aceasta era un fenomen pozitiv, ce contribuia la consolidarea pacii generale.