Franta in prima jumatate a secolului al XVI-lea

Franta in prima jumatate a secolului al XVI-lea

Sfarsitul secolului XV este marcat de cuceririle franceze din Italia, fapt ce a nemultumit Spania si Imperiul Romano-German. Carol al VIII-lea murise la 8 aprilie 1498 urmand la tron Ludovic d Orleans - al XII-lea care era nepotul Valentinei Visconti, avand pretentii la mostenirea ducatului Milano.

In luptele pentru stapanirea Neapolelui se amesteca si regele Aragonului, Ferdinand, ajungandu-se la conflicte intre Franta si Spania. Proiectele de casatorie a fiicei lui Ludovic al XII-lea, Claude de Franta, cu Carol de Gand, nu au fost finalizate astfel ca aceasta se va casatori cu viitorul rege Francisc I. Conflictele cu rezultate schimbatoare vor continua pana la moartea regelui la 31 decembrie 1514 - 1 ianuarie 1515. Rege va ajunge fara prea mare greutate, datorita prevederii legii salice, Francisc d'Angoulême care doreste sa nu imparta cu nimeni guvernarea regatului. Continua razboiul pentru stapanirea ducatului Milano, de data aceasta cu succes desi se opusesera elvetienii ca si habsburgii, ajungand intre 1514 si 1524 si duce de Milano. Papa Leon al X-lea s-a grabit sa incheie un tratat cu Francisc I semnat la Bologna, ultimul capatand dreptul de a numi in functie pe inaltii prelati si distribuirea veniturilor ecleziastice. Concordatul din 1516 explica in buna parte de ce regii Frantei nu au aderat la Reforma, Papa avand intaietate in problemele canonice. Printr-o pace cu elvetienii acestia din urma se obligau sa nu se mai puna la dispozitia unor principi sau seniori antiregali.

In anul 1519 pe tronul Imperiului Romano-German a urcat Carol Quintul, pentru el candidand si Francisc I. De aici se vor naste multe conflicte pentru ca cel care avea tronul imperial avea largi posibilitati de stapanire a vestului Europei. Imparatul ar fi dorit sa continue lupta contra musulmanilor prin organizarea unei cruciade dar fara participarea Frantei era de neconceput. A avut insa de facut fata miscarilor Reformei, ideile lui Luther paralizand practic, prin efectele sale, incercarile de organizare a unei expeditii antiotomane.

Francisc I a avut de infruntat pe imperiali in lupta pentru ocuparea ducatului Milano, fiind grav infrant la 24 februarie 1525 sub zidurile Paviei, insusi regele fiind facut prizonier. Franta cunoaste o grea situatie cum nu mai cunoscuse, poate, de la infrangerea de la Poitiers.

S-a ajuns la pactul de la Canbrai, care, in sine este un compromis. Casa de Austria obtine Controlul asupra Italiei. Germania insa se indreapta si ea spre schisma cu biserica catolica, aceasta din urma resimtindu-se puternic datorita miscarilor protestatare.

Se poarta tratative cu reprezentantii Portii Otomane, cu care in 1536 se semneaza un tratat ce avea sa ofere Frantei avantaje comerciale foarte mari. Un pact cu Papa si un acord cu principii protestanti ai Germaniei aveau sa dea masura flexibilitatii diplomatiei franceze cu scopul anihilarii viitoarelor actiuni ale imparatului. Unele acte de violenta din interiorul regatului infaptuite de protestanti il va determina pe rege sa rupa acordul cu protestantii trecand la persecutarea ereticilor. Conflictele cu Carol vor continua, cu rezultate schimbatoare, Francisc I reusind sa mentina independenta Frantei pana la moartea sa in 1547.

A urmat la tron Henric al II-lea (1547-1559) care a trebuit sa faca fata situatiei internationale foarte complexe de la jumatatea secolului XVI. S-a dovedit la inaltimea acestora, desi spre deosebire de Francisc I care iubea cultura si incuraja manifestarile spirituale, pe el exercitiile fizice il atrageau, cele spirituale il plictiseau.

A avut de infruntat si Spania lui Filip al II-lea, si, in urma unor confruntari sangeroase, se va semna pacea de la Chateau Canbresis la 3 aprilie 1559. Cedarea reciproca a teritoriilor cucerite si aliante matrimoniale aveau sa intareasca pacea. Regele Henric al II-lea a sfarsit intr-un tragic accident la un turnir fiind strapuns mortal de o lance.