Expansiunea celtilor

Expansiunea celtilor

Trecerea de la prima la cea de-a doua varsta a fierului, la inceputul sec. al V-lea, este marcata in jurul anilor 450 i.Hr. de cateva schimbari semnificative. Marile morminte "princiare' devin mai rare, iar din Hallstattul tarziu incep sa apara necropole plane, uniforme si relativ sarace, cum este cea de la Jogasses, in apropiere de Épernay, exemplu tip pentru a doua epoca a fierului, La Tène. Perioada este la randul sau subdivizata in 3 faze: La Tène I, II, III, datate intre 450-250, 250-120 si 120-50 i.Hr. In regiunile din Champagne care alaturi de cele strabatute de Rin si Saar se afirma din ce in ce mai tare ca centru al lumii celtice, regasim armamentul stereorip al razboinicilor. Cei cu rang de razboinici sunt acum mai numerosi (doar in depanamentul Marnei exista 200 de morminte caracteristice), iar armamentul lor consta dintr-o sabie de fier, care acum nu mai este rezervata aristocratiei, una sau doua lancii, un cutit si un scut de lemn din care se mai pastreaza doar manerul.

Incepand cu 400 i.Hr. apare un nou tip de inhumatie caracteristic unei clase conducatoare probabil reinnoite: este vorba de "mormintele de conducatori razboinici' sau "mormintele cu car de lupta'. Numai in Champagne s-au descoperit 140. Carele nu au insa 4 roti cum erau cele care apareau cateodata in perioada hallstattiana in mormintele masculine si feminine de rang superior, ci este vorba de care de lupta cu 2 roti la care se putea atasa un atelaj. Spre deosebire de mormintele scitice, aici nu au fost depusi niciodata caii. Din inventar fac parte si coifurile capeteniilor. Avem in fata o "civilizatie a razboiului', despre care stim ca a purtat multe lupte cu adversari din zone indepartate, din Insulele Britanice - unde obiceiul carului de lupta, abandonat pe continent inca din La Tène II, se mentine pana in timpul lui Cezar - in Europa centrala si rasariteana, din Silezia pana in campiile maghiare si mai ales in Italia. Cum s-a putut naste civilizatia "marniana' a primei perioade a epocii La Tène? Cum se explica seismul politic si militar al sec. al V-lea si al IV-lea?

Armamentul de fier ramane important atat din perspectiva calitatii, cat si din cea a cantitatii. Un mormant datat catre 460 i.Hr. descoperit la Luxemburg ne ofera primul exemplar cunoscut de sabie lunga de fier, cu doua taisuri, arma de taiat caracteristica celtilor din a doua epoca a fierului. In sec. al V-lea prezenta sa se limiteaza la nivelul unei elite "hallsttatiene' restranse, iar generalizarea sa reprezinta rezultatul unor schimbari "industriale', sociale si demografice. Viteji si cu un armament superior, celtii erau razboinici cautati de puterile mediteraneene. Mercenarii celti apar in textele de la inceputul sec. al IV-lea, iar dupa moartea lui Alexandru cel Mare mercenariatul a capatat o amploare atat de mare incat s-a putut vorbi de "o hemoragie continua a lumii celtice' (V. Kruta). Celtii si-au exercitat calitatile lor razboinice in Grecia, Africa, dar si in Italia in slujba etruscilor si a factiunilor lor.

Spre deosebire de secolul anterior, in sec. al V-lea predomina exporturile etrusce spre rasarit si apus prin pasurile alpine, putandu-se observa relatiile privilegiate care existau intre celti si etrusci. Atunci cand in Italia au aparut primele armate ale unei adevarate invazii, celtii cunosteau locurile si se miscau cu rapiditate, fapt ce poate fi explicat doar de existenta printre cotropitori a unor vechi mercenari si prin prezenta la fata locului a unor complici. Intr-un cuvant, barbarii, asa cum se va intampla mai tarziu si in cazul germanilor, pot fie sa apere, in schimbul unor plati, aceasta lume civilizata si bogata, fie sa o cucereasca.

Alaturi de fortele care i-au atras catre lumea mediteraneana din ale carei delicii gustasera de la distanta, din adapostul fortaretelor hallstatriene, au existat probabil si forte care i-au impins. Una dintre ele ar fi schimbarea climaterica; intre anii 600 si 400 a avut loc o racire brusca a temperaturii medii cu 2°. Gheturile scandinave au coborat cu in jur de 200 de metri, in timp ce teritoriile ocupate de stejari si de aluni s-au restrans catre sud. La randul sau s-a diminuat si zona agricola care a coborat de la 68° la 60° latitudine nordica, Amintirea racirii vremii este pastrata in Edda nordica, iar informatiile pe care le ofera Pytheas din Marsilia (a doua jumatate a sec. al III-lea i.Hr.) despre gheturile de pe marea din nord coincid cu noua situatie climaterica. Tot atunci isi incep migratia si germanii, nemiscati din tinuturile lor din timpuri imemoriale. Desi nu ating inca zona ocupata de celti - acestia fiindu-le pentru moment superiori din punct de vedere militar - actiunea lor se integreaza intr-o reactie de ansamblu, avantajele climei mediteraneene devenind cu atat mai pretuite cu cat deteriorarea conditiilor de viata din Europa nordica era mai putemica.

In stadiul actual al cunostintelor noastre mai exista inca o problema complicata de rezolvat: posibilitatea venirii unor impulsuri din rasaritul Europei - deplasarea popoarelor celtice integrandu-se in cadrul unei reactii in lant - sau, pur si simplu, ridicarea unei noi elite cu inclinatie catre o viata razboinica si nomada care a antrenat cu ea surplusul populatiei in crestere demografica. Ramanem insa pe taramul presupunerilor.

S-a vorbit despre sciti. In sec. al VI-lea, miscarile lor se pot distinge pe de o parte pana in Brandenburg si pana in regiunea Hallstatt pe de alta parte. In Belgia de astazi a fost descoperit un mormant care aminteste de obiceiul - intalnit incepand din aceasta epoca si in lumea celtica - conform caruia sotiile sau concubinele insoteau capeteniile si in mormant. Mai exista si o alta dovada a faptului ca elemente din civilizatia scitilor au fost transmise in Occident de catre celti: pantalonul. Necunoscut popoarelor mediteraneene, el a fost mai intai imbracamintea cavalerului celtic si abia apoi a celui medieval si modem. Varfuri de sageata scitice au fost gasite pe Dunarea superioara, in Bourgogne, pe cursul superior al Senei, pana la confluenta Loarei cu Allier. Imitatii? Semne ale prezentei scitilor? Pentru moment problema nu poate fi rezolvata. Acumularea indiciilor ne pune totusi pe ganduri, mai ales daca luam in consideratie si arta "derutanta si fascinanta' a celtilor din La Tène, arta ale carei radacini orientale nu au fost niciodata negate, mai ales ca stilul sau se opune cu totul artei grecesti si romane.

Despre cateva centre fortificate de la sfarsitul Hallstattului stim ca au fost distruse catre 500 i.Hr. Sa fie oare vorba de tulburari survenite ca urmare a luptelor interne sau a cuceririlor venite din afara? In Champagne mai multe schimbari par abrupte, dar in sapaturi nimic nu indica distrugeri importante. Tot atunci incepe si miscarea de cucerire catre sud, miscare initiata dupa al doilea val de cuceriri celtice din Galia. Incepand cu 480 si in cursul sec. al V-lea, celtii din prima faza La Tène au supus S-E Hexagonului, teritoriul dintre Ron si Alpi ocupat in mod preponderent de liguri.

Comertul continental al Marsiliei a intampinat atunci o serie de dificultati. Dupa traditie, capeteniile celtice au aparut amenintatoare in fata orasului phoceean. In regiune s-a format apoi o civilizatie celto-ligurica pentru care oppidum-ul fortificat de la Entremont, in apropiere de Aix-en-Provence, este pentru sec. al II-lea si I i.Hr. una din principalele marturii.

Navalirea celtica in Italia incepe cel mai tarziu o data cu sec. al IV-lea i.Hr. Conform unei vechi traditii, prima invazie s-a desfasurat la inceputul secolului si a dus la fondarea orasului Milano. Oricum, tot ce se poate spune este ca stapanirea etrusca s-a prabusit sub loviturile teribile ale celor pe care romanii ii numeau galli, "gali'. Asa cum cucerirea cetatii Felsina in 535 i.Hr. a fost simbolul instaurarii stapanirii etrusce, distrugerea sa in 350 si fondarea "cetatii boiilor', adica Bologna, este simbolul cuceririi galice. Daca o raportam la stabilirea in masa a celtilor in toata partea nordica a peninsulei, celebra jefuire a Romei din 385 (390 i.Hr. dupa cronologia traditionala) apare doar ca un simplu episod.

Amintita in manuale pe de o parte ca o fapta de vitejie a galilor si pe de alta ca un simplu incident al expansiunii romane, prima intalnire dintre romani si gali are o semnificatie dubla. In primul rand, celtii nu reprezentau un pericol trecator, ci unul de durata si foarte primejdios. In al doilea rand, ei au oferit Romei posibilitacea de a profita de slabiciunea etruscilor, iar in momentul in care galii si-au facut simtita prezenta in Italia, aceasta a profitat si a cucerit Veii. Astfel, galii au pregatit terenul pentru cucerirea romana.

Trebuie sa ne imaginam groaza pe care au raspandit-o cuceritorii gali. La sud de Bologna, la Marzabotto, s-au descoperit casele arse si templele distruse in 350 i.Hr., impreuna cu numeroase schelete si arme etrusce si celtice. Celtii au ravasit intreaga Italie pana in Apulia. Atunci cand citim despre vechii gali ca pastrau capetele taiate ale adversarilor lor, iar uneori le punau prinse de centura, nu este vorba de simple povesti tesute de o lume civilizata despre niste popoare indepartate si aproape necunoscute. Ei au putut fi vazuti de aproape din sec. al IV-lea in Italia, iar in Asia Mica din sec. al III-lea, cu mult inainte de a se adapta obiceiurilor tarilor care ii primisera. Bineinteles, comportamentul lor nu trebuie judecat conform principiilor altei lumi, ci trebuie privit ca parte integranta a ritualurilor religioase, initiatice si magice. Tot din motive religioase ei continuau sa lupte goi, in ciuda armamentului superior din care faceau parte si primele zale cunoscute in Occident. Pastrarea "capetelor taiate' este confirmata din plin si de arheologie.

Dar de unde veneau? Mult timp cuceririle au fost atribuite "galilor din Galia'. Lucrul nu este adevarat, iar singura scuza a faptului ca ideea a fost mult timp acceptata este ca anticii au facut si ei aceeasi greseala. Inca din sec. I, ei considerau Galia ca fiind locul de origine al celtilor Teza a fost insa negata cu mult timp in urma de arheologia si lingvistica moderna. Poporul boii-lor se numara printre cuceritorii Italiei, numele lor se regaseste atat in Italia in cel de Bononia (Bologna), in Franta (Boulogne), cat si in Boemia (Boiohaemum). Ubicuitatea numelor popoarelor galice, raspandite in intreaga lume celtica europeana, face dificila determinarea "originii' lor geografice. Lingonii, un alt popor mentionat in Italia, au dat numele lor orasului Langres, dar s-au stabilit foarte de timpuriu si in Spania sub numele de iungoni. Cat despre senoni, care erau deosebit de puternici pe malurile Adriaticei, o traditie romana spune ca ar fi venit din regiunea Sensului, careia i-au dat si numele. Nu trebuie sa cadem insa in cealalta extrema si sa subestimam aportul avut de popoarele care se stabilisera deja in Hexagon.

Nu insistam asupra altor cuceriri si fapte ale popoarelor celtice, asupra intalnirii lor cu Alexandru cel Mare si a raspunsului legendar pe care i l-au dat - singurul lucru de care se temeau era sa nu cada cerul peste ei. Nu mai insistam nici asupra aparitiei lor in Macedonia in 280 i.Hr., la Delphi in 279 i.Hr. si asupra stabilirii lor in 275 in Asia Mica in Galatia, zona care de altfel le-a si luat numele. Aproape intotdeauna este vorba de grupuri importante care participa activ - fie ca mercenari, fie in mod independent - in conflictele dintre puterile mediteraneene, la confruntarile dintre statele succesoare ale imperiului lui Alexandru.

Este de neinteles aceasta raspandire de forte, aceasta risipa ce apare imensa in ochii omului modem, indiciu al lipsei de coeziune, ca sa nu mai vorbim despre unitatea politica. Fenomenul nu este caracteristic doar celtilor, el a putut fi observat si la greci, regasindu-se mai tarziu si la germani. "Unitatea' lor era doar lingvistica si religioasa, cea din urma putand presupune chiar existenta unui centru cultural comun (pentru celti la Carnutes). Mai exista si o unitate de tehnici si de obiceiuri, care intalnite in acelasi timp de-a lungul a mii de kilometri poate indica o intensitate surprinzatoare a contactelor. In viata politica insa, ca si in razboi singurul lucru care conta era apartenenta la o civitas, indiferent ca era vorba de o cetate in sens mediteranean sau de o comunitate tribala. Roma, care a cuprins o multime de microcosmosuri in macrocosmosul unui stat veritabil, nu a fost la inceput decat un oras; ea a ramas mult timp puternica, iar cetatenii sai - cives - nu erau cetatenii unui imperiu, ci ai unui oras. Indiferent de originea lor, galica sau araba, senatorii erau membri in Senatus Urbis.

In sec. al IV-lea si al III-lea, puterea galilor din Italia, stapanirea lor amenintatoare de pe cele doua maluri ale Padului - primul teritoriu numit Gallia - a fost o provocare deosebita pentru lumea italica, si mai ales pentru romani. Infranti adesea, cei din urma si-au perfectionat modul de lupta, timp in care celtii l-au pastrat pe al lor. Fenomenul a reprezentat si principalul punct de cotitura. Revansa a fost fara mila.