Caracteristici ale dacilor - cine sunt daco-getii?

Cine sunt daco-getii ?

Pentru a afla cine sunt daco-getii trebuie sa mai asteptam cativa ani, pana ce vestitul Herodot isi va scrie Istorisirile sale . El va fi primul care , nazuind sa dea o veritabila istorie universala pentru vremea lui, va inchina si getilor mai mult de cateva cuvinte. Herodot spune ca getii sunt "cei mai viteji dintre si mai drepti dintre traci" rezolvand astfel pentru noi problema aparentei etnice a daco-getilor. " Parintele istoriei" ii cunoaste pe geti ca pe o ramura nordica a marelui neam tracic , ramura distincta , intrucat numele lor generic e diferit si obiceiurile se deosebesc in multe privinte.

Desi scrie in a doua jumatate a veacului al V-lea i.e.n, Herodot se refera la evenimente de la sfarsitul secolului precedent. Asadar, getii erau inca din secolul al IV-lea prezenti in tinuturile noastre; informatiile lui Herodot se potrivesc de minune cu cele ale lui Hecateu Milesianul . La randul lor, arheologii au izbutit sa demonstreze existenta , in veacul al VI-lea , a unei culturi materiale de tip hallastattian care se preyinta unitar pe tot cuprinsul tarii noastre isi are radacinile intr-un trecut indepartat ce merge pana la inceputurile epocii bronzlui. Concluzia pe care specialisti au tras-o a fost ca getii nu locuiau numai in Dobrogea , unde-i plaseaza Herodot, ci si in restul Romaniei de astazi si ca ei nu se gaseau aici numai din veacul al VI-lea, ci de mai multa vreme.

Cercetarile istorico-lingvistice au dovedit ca daco-getii sint unul si acelasi popor . Geograficul antic Strabo, care a trait la cumpana dintre era veche si era noasta , ne spune raspicat ca dacii si getii vorbeau aceasi limba, iar arheologia ii intareste in mod indirect spusele prin dovedirea unitati depline a culturii materiale create de dansii. Astfel vom urma exemplul lui Strabo si vom folosi fara discernamant denumirile de daci, geti, daco-geti si geto-daci ca insemnand unul si acelasi lucru.

Limba daco-getiilor

Pentru a cunoste stiintific o limba nu e destul s-o poti vorbi .

Stiinta limbii, chiar a unei limbi bine cunoscute , vii, vorbita in zilele noastre, e o stiinta grea. Reconstituirea unei limbi este dificila si migaloasa , acelasi lucru incercand sa faca si cercetatorii disparutei limbi a dacilor. Materialul de care dispun e atat de putin si atat de inegal incat, ei nici nu-si propun macar telul ambitios de a reconstitui , in sensul propriu al cuvantului , limba stramosilor nostri geto-daci.

Principala problema in care invatatii sunt divizati o constituie raporturile limbi vorbite de daco-geti cu limba vorbita de tracii de la sud de Balcani . E o singura limba cu doua dialecte? Sau sunt doua limbi inrudite de aproape , dar diferite totusi? Pentru prima solutie inclina cercetatorul roman I. I. Russu, intemeindu-se nu numai pe materialul lingvistic propriu zis cu care opereaza, ci si pe un pasaj strabonian care afirma ca dacii si tracii vorbesc aceeasi limba. Dupa parerea lingvistului bulgar Gheorghiev, recent exprimata si intr-o publicatie romana de studii clasice, traca si daco-geta sunt limbi diferite, aceasta opinie e sustinuta de deosebirile reale intre regiune tracica si cea daco-getica in cea ce priveste structura numelor de localitati ( multele din numele tracice de asezari se termina in -para , de exemplu : Bendipara, iar multe nume dacice in -dava , de exemplu : Sucidava) si de consideratii facute de invatatul bulgar asupra sistemului fonetic , dupa el diferit, al celor doua limbi.

Lingvsti sunt nevoiti sa opereze cu un material extrem de redus si unilateral . Lipsesc aproape cu desavarsire textele, ori cat de scurte si de modeste , in limba traco-dacica. La Gradistea Muncelului s-a gasit un vas de lut ars cu o inscripsie in limba dacica stampilata pe peretii lui , inscriptia consta insa numai din trei cuvinte dintre care doua sunt nume proprii. Din stravechea limba a tracilor si a dacilor s-au pastrat doar neinsemnate fragmente . La lexico-grafi si alti autori antici s-au pastrat catev a glose traco-dacice , cuvinte izolate carora li se da echivalentul grecesc. Ele constituie un material important, desi valoarea le este mult redusade faptul ca pentru multe dintre ele nu se pot da etimologii sigure, nu se poate sti exact din ce radacini sau cuvinte mai vechi indo-europene deriva.

Partea cea mai bogata a resturilor limbi traco-dacice o constituie numele propri de persoane , triburi, divinitpti, asezari omenesti , ape si munti , pastrate la autorii antici , in inscriptii grecesti si latine sau pe monede. S-a putut stabili ca numele tribului dacic al costobocilor inseamna stralucitii, ca elementul bostes din cuvantul tarabostes inseamana stralucit, luminos , ca elementul final dava are intelesul de asezare,targ,sat.

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

Cercetarile moderne , in special cele ale lui I. I. Russu, au demonstrat ca limba geto-dacilor nu a disparut fara a lasa urme in limbile vorbite azi. In romana exista cuvinte care nu pot fi explicate nici prin influenta straina, nici prin mostenirea latina si care repreyinta vestigii ale graiului traco-dacic : baci, balaur, barza, gard, grumaz, mistret, manz, prunc, strugure, strunga, urda, vatra, zgarda.

Putinele elmente de limba tracico-dacica au ingaduit, totusi ,   specialistilor sa-i detrmine caracterul si sa-i precizeze locul in marea familie a limbilor indo-europene. Aceste limbi se impart in doua grupuri numite conventional kentum si satem. Din grupul kentum faceu parte limbile ca: latina , greaca, celta, germana veche etc., iar din grupul satem , sanscrita, scita, persana, idiomurile balto-slave si altele. S-a putut stabili ca limba traco-dacica face parte din grupul de limbi satem , fiind inrudita cu sanscrita, limbile iranice simai ales cu illira vorbita in partea de apus a Peninsulei Balcanice si in tinuturile Calabriei si Apuliei din Italia sud-estica .

Infatisarea poporului geto-dac

Imbracamintea geto-dacilor, destul de simpla, cu greu poate fi surprinsa in toate detaliile si ipostazele sale. Columna lui Traian, monumentul de la Adamclisi si cateva piese de argintarie (Surcea, Herastrau) ne permit sa desprindem doar cateva aspecte din ceea ce se poate numi portul (costumul) geto-dacilor. Barbatii purtau pantaloni lungi si largi, stransi pe glezna, doua tunici, una mai scurta cu maneca lunga, care, probabil, se baga in pantaloni, alta mai lunga, despicata in partile laterale si incheiata pe piept, incinsa pe talie cu o curea subtire si cu poalele cazand pana aproape de genunchi. Pe deasupra purtau o mantie inchisa cu o fibula pe umarul drept, care, dupa franjurii mari ce o marginesc, putea fi dintr-o tesatura mitoasa. In picioare purtau opinci.

Nobilii purtau pe cap o boneta moale, asemanatoare celei frigiene; oamenii de rand umblau descoperiti, dar se pare ca mantiile erau prevazute cu gluga. Femeile purtau o tunica lunga pana la pamant, incinsa pe talie si degajand gatul, peste care puneau alta tunica mai scurta, inchisa, se pare, la fel ca si cea barbateasca. Purtau si ele mantie, care insa se drapa liber. Parul il aveau lung, pieptanat cu carare, in onduleuri mari, pe langa obraji si adunat intr-un coc amplu pe ceafa. Nu purtau nimic pe cap.

Cu anumite ocazii sau la anumite tipuri de imbracaminte, cu siguranta insa la starile bogate, se purtau tot felul de podoabe (bratari spiralate, fibule, colier-lant, centura-lant, bijuterii din metale nobile). Dincolo de aceste aspecte generale, se poate deduce totusi caracterul sumar si saracacios al imbracamintei celor cu stare sociala scazuta, dificultatea producerii si asigurarii imbracamintei pentru toata familia in mod continuu. Multe din elementele de imbracaminte textile erau inlocuite sau suplimentate, pentru timpul rece, cu tot felul de blanuri si piei, mai mult sau mai putin prelucrate.

Infatisarea fizica si morala a dacilor ne este prezentata si de Vasile Parvan in "Tara de Apus" :

" Acolo sus, pe piatra, cresc brazii drepti si apoi si oameniiinatti si uscativi . Aerul tare e bun deopotriva pentru florile rare si femeile zvelte. Buruienilor de mlastina si oamenilor greoi nu le prieste in munte. Ca in pustiul uscat al Arabiei, miasmele si grasimile sunt arse si oamenii sunt uscati ca si sfintii de pe icoanele vechi, iar ierburile sunt pline de arome, ca cimbrul.

In muntii patriei mele creste un neam de oameni deosebit de toate celelalte care umplu sesurile din prejur: maghiari inspre apus, slavii de toate nttiile de celelalte trei patti. Si trupul si sufletul lui e altfel. Caci cumiii este trupul de vanjos si usor asa ii e si mintea, iute la inteles lucruri grele si gata la hotarari viteze. Stapan s-a desprins sa nu aiba. Caci fiecare e imparat in valceau lui dintre doua dealuri. Si chiar de-o fi piatra plesuva , locul unde s-a trezit pe lume, el nu-l da pe cel mai manos ogar de la ses. Acolo , in campia fara margini, el nu se coboara decat iarna, cand viscolul curata aerul si-l face aspru ca in munte. Se coboara cu oile, ori sa coboara cu ostile, ca sa faca nutret viitelor si prada pentru cei de acasa.

Asa au facut sute de ani dacii. Apoi i-au supus romanii si i-au silit sa locuiasca si campiile . Dar nu au rabdat mult. S-au intors iar sus, si-au facut tarile lor de sine statatoare si de acolo, de sus, au stapanit si campiile.''     

Religia geto-dacilor

Religia geto-dacilor, ca a tuturor popoarelor din antichitate, constituie unul dintre subiectele cele mai pasionante, atat prin fascinatia subiectului in sine, cat mai ales prin aura creata in jurul lui de catre o literatura de tot felul. Desi istoriografia noastra, (dar nu numai) a reusit achizitii notabile, ea este totusi destul de departe de a avea si a ne oferi o imagine a religiei geto-dacice cat mai completa si general acceptata.Ca orice neam indo-european, si geto-dacii aveau o religie politeista. Zeul cel mai frecvent mentionat la autorii vechi este Zalmoxis, "zeul carpatic al nemuririi". Unii sustin ca este o divinitate chtoniana, altii ca este uraniana. Potrivit scrierii lui Herodot "acest Zalmoxis, fiind om ca toti oamenii, ar fi trait in robie la Samos ca sclav al lui Pytharoras.

Apoi, castigandu-si libertatea, ar fi dobandit avutie multa si, dobandind avere, s-a intors bogat printre ai lui. Cum tracii duceau o viata de saracie crunta si erau lipsiti de invatatura, Zalmoxis acesta care cunoscuse felul de viata ionian si moravuri mai alese decat cele din Tracia, ca unul ce traise printre eleni, si mai ales alaturi de omul cel mai intelept al Elladei, langa Pythagoras, a pus sa i se cladeasca o sala de primire, unde-i gazduia si-i ospata pe cetatenii de frunte; in timpul ospetelor, ii invata ca nici el, nici oaspetii lui, si nici urmasii lor in veac nu vor muri, ci se vor muta numai intr-un loc unde, traind de-a pururea, vor avea parte de toate bunatatile. In timpul cat isi ospata oaspetii si le cuvanta astfel, pusese sa i se faca o locuinta sub pamant. Cand locuinta ii fu gata, se facu nevazut din mijlocul tracilor, coborand in adancul incaperilor subterane, unde statu ascuns vreme de trei ani. Tracii fura cuprinsi de parere de rau dupa el si-l jelira ca pe un mort. In al patrulea an se ivi insa iarasi in fata tracilor, si asa ii facu Zamolxis sa creada in toate spusele lui."

Descoperirile arheologice si studiile recente au adus textului lui Herodot completari si rectificari. Ca Zamolxis ar fi fost la origine intemeietorul unui cult initiatic si mistic, un personaj istoric real, un taumaturg si un reformator care, ulterior a fost divinizat, este o ipoteza acceptabila. Diodor din Sicilia il situeaza alaturi de ceilalti doi mari intemeietori de religii ai omenirii, Zarathustra si Moise. Ca ar fi fost sclav al lui Pitagora este insa o legenda naiva, respinsa chiar de Herodot, care era convins ca "acest Zamolxis a trait cu mai multa vreme inaintea lui Pythagoras."

Privita sub raportul practicilor de cult, religia daco-getilor era o religie initiatica si mistica. Pentru aceasta religie, caracteristic era actul initiatic al retragerii temporare in ceea ce semnifica "cealalta lume", si anume, intr-o locuinta subterana sau intr-o grota. De asemenea, semnificative pentru conceptia religioasa si practicile cultice daco-getice, si din nou confirmate de Herodot, erau si banchetele rituale ale asociatiilor religioase secrete pe care le formau initiatii. Aceste practici de cult sunt atestate in lumea tracilor din sudul si nordul Dunarii.