Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate istorieIstoria? O redescoperire conventionala a diverselor cacialmale din trecut! - Octav Bibere





Arheologie Arta cultura Istorie Personalitati Stiinte politice


Istorie


Qdidactic » istorie & biografii » istorie
Evolutia U.R.S.S. in perioda 1945-1985



Evolutia U.R.S.S. in perioda 1945-1985


Obiective

De a prezenta consecintele celui de-al doilea razboi mondial pentru Uniunea Sovietica.

De a elicida cauzele ce a dus la inceputul dezghetului ideologic in Uniunea Sovietica dupa moartea lui Stalin

Analiza principalelor transformari ce s-au produs in URSS in perioada lui Hrusciov si Brejnev

De a urmari impactul politicii interne promovate de liderii sovietici asupra politicii externe sovietice

Cuvinte-cheie: cultul lui Stalin; Dosarul Leningrad; Dosarul medicilor, N.Hrusciov; raportul secret; destindere; criza Berlinului; L.Brejnev ; nomenclatura; stagnare; invazia Afganistanului;

Introducere

Consecintele celui de-al doilea razboi mondial au fost dramatice pentru Uniunea Sovietica. Tara era devastata, mii de localitati distruse. Economia a avut de suferit enorm, fiind scoase din functiune mii de intreprinderi si distruse caile de cale ferata. Pierderile materiale suferite de Uniunea Sovietica s-au ridicat la 679 mlrd. de ruble. Dar, odata cu terminarea conflagratiei, sunt luate masuri pentru a trece economia la productie pasnica. Inca din timpul razboiului, Uniunea Sovietica a practicat o politica de jaf in teritoriile ocupate, urmarind sa-si ia revansa pentru pierderile suferite. Astfel, statele ce au intrat in sfera de influenta sovietica au platit un tribut important "eliberatorilor". Aceasta "contributie" a ajutat la refacerea economiei sovietice. De altfel, conducerea de la Kremlin era mai mult preocupata de consolidarea pozitiei internationale decat de satisfacerea nevoilor populatiei.



In timpul razboiului s-a consolidat cultul lui Stalin, care era de cele mai multe ori identificat cu victoriile Armatei Rosii. Astfel, treptat, s-a impus linia partidului bolsevic, conform careia U.R.S.S. a obtinut victoria datorita « geniului militar si conducerii eroice a tovarasului Stalin ». Astfel, aceasta politica contribuie la consolidarea regimului puterii personale ale lui I.V. Stalin dupa razboi. Victime ale aparatului represiv devin fostii prizonieri de razboi, considerati drept « tradatori », unele minoritati nationale, acuzate de « colaborationism » cu germanii. Toti cei suspectati de tradare, colaborationism erau arestati si trimisi in lagare. Unele popoare din Caucazul de Nord, tatarii din Crimeia au fost deportati in Siberia si Asia Mijlocie din acelasi motiv.

Revenirea la practicile anterioare. Dosarul "Leningrad".

Regimul stalinist viza si alte categorii, de exemplu intelectualii. In anul 1946 a inceput ofensiva asupra scriitorilor, acuzati in dosarul "Leningrad". Liderul bolsevic, Andrei Jdanov, unul dintre posibilii succesori ai lui Stalin in acel moment, a fost initiatorul si animatorul acestei campanii. In viziunea lui, literatii din Leningrad s-au abatut de la cerintele realismului socialist, si, a supus criticii mai multe opere literare. Astfel, scriitorul Mihail Zoscenko, poetesa Ana Ahmatova au fost exclusi din Uniunea Scriitorilor. Scopul ofensivei lui Jdanov era de a supune intelectualitatea, de a o pune in serviciul statului totalitar. Au fost atacati apoi regizorii, compozitorii care nu "respectau" politica partidului.

Urmatoarea campanie a aparatului represiv a fost indreptata impotriva evreilor. In timpul razboiului, Stalin s-a folosit de serviciile Comitetului Evreesc Antifascist, care asigura sustinerea internationala a U.R.S.S. din partea SUA. Dupa razboi, insa, evreii devin tinta atacurilor, fiind invinuiti de "activitate daunatoare". Campania antisemita a contribuit la dizolvarea Comitetului sus-amintit, iar presedintele lui, Solomon Losovski, a fost arestat si impuscat. Printre cei arestati a fost si sotia lui V.Molotov, unul dintre apropiatii lui Stalin, care era evreica, fiind trimisa in lagar. In anul 1948 a murit A. Jdanov, fiind inventat complotul medicilor-evrei, banuiti de tradare. Campania a atins apogeul in ultimul an de viata a lui Stalin, 1952, cand mai multi medici au fost arestati, torturati si condamnati. Stalin aprobase chiar un plan de deportare in masa a evreilor in Birobidjan, la inceputul anului 1953, dar moartea sa, la 5 martie 1953, a pus capat acestor intentii si a multor altor care existau in planurile "despotului" de la Kremlin.

Ascensiunea la putere a lui Nichita Nrusciov. Inceputul "Dezghetului". Destinderea

Dupa moartea lui Stalin, la fel ca si dupa moartea lui Lenin, incepe o adevarata lupta pentru putere, nefiind desemnat un candidat oficial. Dintre cei care sperau sa ajunga in fruntea statului sovietic cel mai abil s-a dovedit a fi Nichita Hrusciov, care este ales prim-secretar al P.C.U.S. in septembrie 1953. Represiunile inceteaza, incepe o perioada de liberalizare a regimului totalitar. Un rol important l-a avut Congresul al XX-lea al partidului comunist din februarie 1956, in cadrul caruia, Nichita Hrusciov a prezentat, intr-un cadru inchis, un raport in care critica "cultul personalitatii lui Stalin". Raportul prezenta in linii mari dimensiunile atrocitatilor comise de Stalin si de echipa sa.

Noul lider comunist, impreuna cu echipa sa, a promovat unele reforme in domeniul administratiei, economiei, culturii. Perioada hrusciovista este cunoscuta drept "perioada de dezghet" in viata spirituala. Desi sistemul administrativ nu a cedat definitiv, au fost inregistrate importante realizari in mai multe domenii ale culturii: au aparut noi publicatii, lucrari care incercau sa spuna adevarul despre societatea sovietica.

Nichita Hrusciov a fost un personaj controversat. Pe de o parte, a contribuit la declansarea criticii regimului stalinist, a scos la iveala unele fapte din acea perioada, pe de alta parte, a ramas produsul sistemului, el insusi fiind de multe ori autorul unor decizii specifice regimului. A comis o serie de greseli atat in politica interna cat si cea externa, cum a fost si cazul crizei rachetelor din Cuba. Perioada de dezghet s-a caracterizat si printr-un progres impresionant al stiintei: lansarea primului satelit artificial (1957), a primei nave spatiale cu un cosmonaut la bord, Iurii Gagarin (12 aprilie


Inlaturarea lui Hrusciov si ascensiunea lui Leonid Brejnev. Epoca stagnarii

In octombrie 1964, Hrusciov a fost inlaturat din functie de o echipa in frunte cu Leonid Brejnev, alcatuita dintre cei care se nu erau de acord cu ritmul reformelor, unui chiar erau impotriva lor. Astfel, epoca reformelor economice initiate de Hrusciov, a fost urmata de asa-numita epoca stagnarii, termen atribuit de Mihail Gorbaciov, perioadei brejneviste. Aceasta perioada, care a durat aproape 20 de ani, a inregistrat rezultate dezastruoase in diverse domenii: economie supracentralizata, neeficace, costisitoare, intarirea sistemului administrativ de comanda, cresterea aparatului birocratic (la mijlocul anilor 80 era alcatuit din 18,5 mln de oameni).

In perioada lui Brejnev se creaza conditii favorabile pentru dezvoltarea crimei organizate, de multe ori tolerata si sprijinita de nomenclatura, casta privilegiata a societatii sovietice. Au fost ignorate nevoile sociale ale cetatenilor, fapt ce a contribuit la scaderea nivelului de trai al populatiei, indoctrinata cu lozinci si sloganuri enuntate de conducerea comunista, promisiuni de cele mai multe ori irealizabile. Au fost interzise orice manifestare de nesupunere, pe de o parte, se dezvolta fenomenul disidentilor, pe de alta parte, se practica pe larg asa-numitul "proces de reeducare" a celor ce se opuneau regimului.

In domeniul politicii externe, incepand din anul 1968, se manifesta asa-numita Doctrina Brejnev - « dreptul » URSS de a interveni in orice moment acolo unde era « amenintat » socialismul, ceea ce s-a produs in cazul Cehoslovaciei in 1968, in Afganistan in 1979. Politica externa sovietica in anii '70, inceputul anilor '80 s-a dovedit a fi de multe ori ineficienta, necompetenta, ea devenise sfera de activitate a nomenclaturii, promovarea ei se facea in interesele castei nu a statului. Interventia trupelor sovietice in Afganistan a contribuit si mai mult la reducerea prestigiului Uniunii Sovieice in plan international. Pe de alta parte, Uniunea Sovietica s-a lasat antrenata intr-o cursa a inarmarilor fara precedent in istorie, care si-a pus amprenta asupra politicii interne, ceea mai mare parte a economiei fiind subordonata domeniului militar. Cu o economie care stagna era dificil sa faci fata ritmurilor impuse de statele occidentale, mai ales din cauza nivelului scazut al tehnologiei, caracterului extensiv al industriei. De asemenea, in Uniunea Sovietica in perioada stagnarii, existau numeroase probleme nationale, tinute intr-o stare latenta care vor exploada in viitorul apropiat. La inceputul anilor '80, economia, intreaga societate sovietica se afla in pragul unui colaps, care mai tarziu va contribui la destramarea statului sovietic.

Dupa decesul lui Leonid Brejnev, survenit la 10 noiembrie 1982, in functia de secretar general al P.C.U.S. a fost ales Iurii Andropov, fost sef al K.G.B.-ului. Constient de necesitatea reformarii sistemului, el a incercat sa realizeze unele reforme, dar n-a reusit sa le duca pana la capat, decedand la 9 februarie 1984. Andropov a fost cel ce a sprijinit ascensiunea lui Mihail Gorbaciov, ce avea sa devina, la 11 martie 1985, secretar general al P.C.U.S., dupa decesul altui reprezentant al gerontocratiei, Konstantin Cernenko.


Subiecte pentru evaluarea finala:

Care era imaginea lui Stalin dupa cel de-al doilea razboi mondial?

De ce Stalin era dispus sa inceapa un nou val de represiuni si cine erau vizati in primul rand ?

Cum a decurs lupta pentru putere dupa moartea lui Stalin si cine a obtinut victoria ?

In ce mod Hrusciov s-a distantat de politica predecesorului sau ?

Ce rol a avut raportul secret prezentat de Hrusciov la Congresul al XX-lea al partidului?

Cand a fost inlaturat Hrusciov si de ce ?

De ce perioada lui Brejnev a fost numita perioada stagnarii ?

Enumerati cateva trasaturi distincte ale perioadei stagnarii si cum s-au manifestat ele.

Ce rol a ajuca nomeclatura in consolidarea regimului totalitar-comunist ?

Ce intelegeti prin sintagma « dezghet ideologic » si cum s-a manifestat el ?



Test de autoevaluare 1.


I.            Raspundeti prin Adevarat sau Fals

Situatia economica a URSS dupa cel de-al doilea razboi mondial era deosebit de grea iar pierderile materiale s-au ridicat la 679 de mlrd.ruble.

A.

Nichita Hrusciov, devenind prim-secretar al PCUS si presedinte al Consiliului de Ministri a continuat politica interna si externa a regimului stalinist.

F.

Animatorul si initiatorul campaniei antiintelectuale din Leningrad a fost Andrei Jdanov

A.

Congresul al XX-lea la care a fost supus criticii cultul lui Stalin a avut loc in martie 1953.

F.


Ordonati variantele de raspuns

  1. Inlaturarea lui N.Hrusciov
  2. Congresul al  XX-lea al PCUS.
  3. Invazia sovietica in Afganistan
  4. Primul zbor in cosmos.

R.        

  1. Doctrina Brejnev
  2. Moartea lui I.V.Stalin
  3. Criza rachetelor din Cuba
  4. Inceputul ofensivei asupra intelectualitatii

R. 4231


Completati

Dupa decesul lui . . . . ., survenit la 10 noiembrie 1982, in functia de secretar general al P.C.U.S. a fost ales . . . . . , fost sef al K.G.B.-ului.

Leonid Brejnev   Iurii Andropov

Epoca reformelor economice initiate de Hrusciov, a fost urmata de asa-numita . . . . stagnarii, termen atribuit de . . . . . perioadei brejneviste.

Epoca    Mihail Gorbaciov

Printre cei arestati in dosarul medicilor a fost si sotia lui V. . . . ., unul dintre apropiatii lui . . . . .., care era evreica, fiind trimisa in lagar

Molotov       Stalin

Astfel, scriitorul . . . Zoscenko, poetesa . . . . . au fost exclusi din Uniunea . . . .

Mihail   Ana Ahmatova Scriitorilor


Tema de casa

Consultand diverse surse comparati personalitatea liderilor politici sovietici din perioada postbelica, identificand trasaturile comune si deosebirile dintre ei.



In urmatorul capitol vom analiza principalele transformari ce s-au produs in Uniunea Sovietica in perioada lui Mihail Gorbaciov pana la dezintegrarea Uniunii Sovietice.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright