Dinastia iulia-claudia (14-68 d.hr.)

Dinastia Iulia-Claudia (14-68 d.hr.)

Izvoare: inscriptiile sunt adunate, mai comod, la Dessau, Inscriptiones Latinae Selectae (=ILS), acum disponibile si pe Internet, la adresele afisate la avizierele SIAE 'Gostar'. Sper ca si studentul venit sa 'impuste' o amarata de nota de trecere va avea asemenea curiozitati; monedele epocii, ca si cele pentru dinastiile ulterioare, sunt adunate la H. Mattingly, The British Museum Catalogues of Coins of the Roman Empire; idem, E. Sydenham, The Roman Imperial Coinage, Londra, 1923 etc.; traditia literara: Velleius Paterculus, Historia Romana; Philon din Alexandria, Orationes; operele altor contemporani: Aufidius Bassus, Cluvius Rufus, Fabius Rusticus, Servilius Nonianus (cos. 35 p. Chr.) sunt pierdute; Tacitus, Annales, Agricola, Germania; Suetonius, Vitae Caesarum; Flavius Iosephus, Antiquitates Iudaicae; Bellum Iudaicum etc.

Trasatura esentiala a acestei perioade, in general pacifice, cu exceptia cuceririi sudului Britanniei, o reprezinta continuarea consolidarii Principatului, cu observatia ca in timpul lui Caligula apar unele trasaturi hellenistice.

In prezentarea istoriei imperiale romane exista tendinta de a concentra analiza asupra istoriei imparatilor. Impotriva unei asemenea maniere limitative si incomplete a reactionat Mommsen, care accentua asupra necesitatii de a expune istoria romana a perioadei in cauza si de a o intelege ca o istorie a imperiului: o Reichsgeschichte si nu o Kaisergeschichte.

Trebuie spus ca una din marile probleme cu care s-a confruntat Augustus si care a retinut atentia a fost aceea a transferului puterii. Se stie ca el a avut doar o fiica, pe Iulia. Din a doua sa casatorie, cu Livia, pe care a divortat-o de Tiberius Claudius Nero, nu au mai rezultat alti copii, Livia venind insa cu doi fii, Tiberius si Drusus. Ca si alti lideri ai epocii, Augustus a fost foarte preocupat de netezirea drumului pentru putere.

Octavianus a pus mare pret pe legaturile dinastice. Femeile din familia sa au fost unul din obiectele dorintei sale de putere: sora sa, Octavia, a fost casatorita cu Antonius, el insusi, potrivit lui Suetonius, intentiona sa se casatoreasca cu fiica regelui dac Cotiso si sa i-o dea in schimb pe Iulia, care era doar un copil si care fusese logodita cu fiul lui Antonius.

Iulia va fi casatorita insa cu Marcus Claudius Marcellus, care va fi desemnat succesorul lui Augustus. Marcellus va muri foarte repede si Augustus, a carui sanatate nu era infloritoare, si l-a asociat la domnie pe capabilul sau locotenent, M. Vipsanius Agrippa, pe care l-a casatorit cu Iulia, din casatoria aceasta rezultand 4 copii dintre care 2, Lucius si Caius, au fost adoptati de Augustus.

Asociat la tron, Agrippa primeste toate competentele lui Augustus, insa moare pe neasteptate in anul 12 a.Chr. In momentul in care cei doi baieti ai lui Agrippa si ai Iuliei au crescut, Augustus i-a incarcat de demnitati, fiind evident planul sau de a le lasa succesiunea.

Rolul generalului Agrippa a fost luat de fiii Liviei, Drusus si Tiberius, care vadesc deosebite calitati militare. Drusus era iubit de Augustus si de popor; el moare in anul 9 i.Hr. Era casatorit cu fiica Octaviei, Antonia, din casatoria lor rezultand mai multi copii, dintre care cei mai dotati sunt Germanicus si Claudius (viitorul imparat).

Germanicus a fost casatorit cu Agrippina Maior, fiica Iuliei si a lui Agrippa. Dupa moartea, in conditii nu foarte clare, a lui Caius si Lucius, singurul care venea in considerare pentru succesiune, dar nedorit de Augustus era Tiberius. In momentul in care Tiberius a intrat in vederile lui Augustus, acesta l-a divortat de sotia sa pe care o iubea si cu care avea un copil, Drusus Minor, si l-a casatorit cu Iulia.

Tiberius a fost obligat de Augustus sa-l adopte pe Germanicus, nepotul sau de frate. Toate aceste masuri erau menite sa asigure transferul fara tulburari al puterii. Desigur ca aceste manevre ale lui Augustus au influentat carcterul lui Tiberius, comportarea ulterioara a imparatului gasindu-si aici una din explicatii. In anul 13, Tiberius a primit un imperium proconsularae maius si tribunicia potestas.

Traditia literara (Tacitus 1.1.12, Suetonius, Tiberius 25. 2) arata ca Tiberius a lasat Senatul timp de o luna de zile sa dezbata asupra impartirii puterii. Dintre toate ipotezele avansate am putea lua in considerare si pe aceea ca probabil principatul nu avea forma definitiva.

Situatia din primul an al domniei lui Tiberius n-a fost foarte calma. A avut loc o revolta a legiunilor din Pannonia, nemultumite de conditiile serviciului militar, precum si revolta legiunilor din Germania, care au incercat sa-l aduca pe tron pe Germanicus. Acesta, manifestand fidelitate fata de Tiberius, pune capat revoltei.

Pentru inceput, si pentru a indeparta armatele de la gandul revoltei, Germanicus intreprinde expeditii transrhenane intre a. 14 si 17. In cadrul aceluiasi imperium maius pe care-l detinea in Occident (in Gallia), a fost rechemat si a primit un imperium maius in Orient, indepartandu-l de legiunile din Germania.

In Orient, Germanicus readuce Armenia in sistemul clientelar roman, dar in anul 19 moare in chip suspect, banuiala fiind ca a fost otravit de guvernatorul Syriei, Piso, la incitarea lui Tiberius. Acesta a incercat sa se disculpe.

Tiberius a lasat guvernarea in mainile lui Lucius Cornelius Seianus, omul lui de incredere intre a. 21-31. Acesta ajunge sa detina un imperium proconsulare, consularae, tribunicia potestas. La instigarea lui, sotia lui Drusus, fiul lui Tiberius, si-a asasinat sotul. Insa cand Seianus a incercat sa intre in familia imperiala, incercand sa se casatoreasca cu sotia lui Drusus, Tiberius a reactionat, cerand sa fie executat cu intreaga familie.

Prin procesul de les maiestatis, prin absentele lungi de la Roma si retragerea in insula Capri, ultimii ani ai lui Tiberius au fost anii unei tiranii apasatoare si ai unei neglijari a administrarii Imperiului. Ramas fara mostenitor direct, Tiberius l-a desemnat drept succesor pe fiul lui Germanicus, Gaius Caesar, avand drept cognomen Caligula.

Istoriografia considera ca acest Caligula (37-41) a dovedit o completa neintelegere a rolului imparatului pe care nu l-a inteles ca o datorie, comportandu-se ca un autocrat. El a supralicitat rolul armatei asupra institutiilor statului. In documente, apare ca fiind filius castrorum, pater exercitur. Cere onoruri divine pentru el si pentru surorile lui, mai ales pentru Drussila. Senatul era complet neajutorat fata de Caligula, care a luat impotriva acestei institutii cele mai drastice masuri. Lasand la o parte marile cheltuieli care au ruinat tezaurul, trebuie spus ca, chiar din lectura traditiei literare, dar mai ales din datele epigrafice si numismatice, se poate spune ca Caligula, ca si Tiberius, a administrat bine Imperiul.

Caligula a procedat la desfiintarea unor provincii si readucerea lor la statutul de regate clientelare. De exemplu, fiii lui Kotys, rege thrac, 'tovarasii de joaca' ai imparatului, au primit regate in Thracia, Pont, Bosfor, Armenia Mica.

Opozitia impotriva lui Caligula a reusit si la 24 ianuarie 41, acesta a fost asasinat in palatul imperial. Apare o dezbatere in Senat, privitoare la viitorul stat, extrem de interesanta. In timp ce Saturninus si Pomponius Secundus cer restitutio rei publicae liberae, majoritatea Senatului propune alegerea unui alt principe, dar dintr-o alta familie. In timp ce Senatul discuta aceasta problema, pretorienii au facut imparat pe Claudius, fiul lui Drusus Maior si fratele lui Germanicus.

Claudius (41-54), dupa un donativum generos acordat pretorienilor, a fost salutat drept Tiberius Claudius Caesar Germanicus. Domnia lui a fost o binecuvantare pentru Imperiu. Cu toate ca era socotit un neispravit, el era totusi un om cu o intinsa si solida cultura, avand gustul antichitatilor, fiind autorul mai multor opere, intre care Istoria etruscilor, in 20 carti.

S-a constituit, dupa modelul hellenistic, adevarata administratie a Imperiului. Din libertii sai, el a constituit un fel de cabinet cu mai multe departamente, eficient si cu posibilitati de control. Cei mai influenti erau Narcissus si Pallas.

A avut si o slabiciune - dependenta de sotiile sale, el fiind casatorit de 4 ori. Una dintre sotii a fost Messalina, iar ultima a fost Agrippina Minor, fiica lui Germanicus si a Agrippinei Maior. Aceasta l-a sedus pe Claudius, care a luat-o in casatorie, abila femeie urmand un singur scop: urcarea pe tron a fiului ei, Nero. Drept pentru care, in complicitate cu medicul grec Stertinius Xenophon din Kos, ea l-a otravit pe Claudius, atunci in varsta de 83 de ani, pentru a-i netezi drumul spre tron lui Nero.