Conferinta de pace de la paris - stat major al interventiei antisovietice

CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS - STAT MAJOR AL INTERVENTIEI ANTISOVIETICE.

Doua linii in lupta cu comunismul sovietic. Cu toate ca Conferinta de la Paris a fost convocata pentru elaborarea tratatelor de pace cu tarile invinse, ea a fost transformata de invingatori intr-un centru coordonator al amestecului militar in afacerile Rusiei si «problema rusa» a ocupat un loc central in lucrarile ei. Esenta acestei probleme se reducea la adoptarea masurilor necesare pentru lichidarea Puterii sovietice in Rusia. Un aspect foarte important al ei se considera si lupta cu revolutia in alte tari.

«Problema rusa» participantii la conferinta au inceput s-o examineze inca pina la deschiderea ei oficiala si se reintorceau la ea de multe ori in procesul lucrului. Mai mult ca atit, toate hotaririle conferintei pe intrebarile lumii postbelice se adoptau tinind cont de sarcina lichidarii puterii bolsevice in Rusia. Lloyd George mentiona ca «din toate problemele, examinate in stadiul preliminar, numai intrebarea pozitiei aliatilor fata de Rusia prezinta un interes nestramutat» ¹⁷. «Daca, prelungea el, Conferinta de pace in realitate are de gind sa asigure pacea ea trebuie sa examineze situatia din Rusia Cit de buna n-ar fi pacea incheiata cu Germania, e lipsit de sens de crezut ca conferinta poate sa se termine, lasind Rusia in starea ei actuala». ¹⁸

Tendinta de a sfirsi cu Rusia sovietica ii unea pe toti liderii lumii burgheze, dar pe problemele de tactica ei aveau divergente. Clemenceau, Foch, Churchill si Curzon insistau asupra continuarii neconditionate a interventiei militare, pe cind Wilson si Ll. George se indoiau ca victoria asupra Rusiei bolsevice se poate obtine in exclusivitate prin mijloace armate. Exprimindu-ne intr-un limbaj al ziaristilor contemporani, putem spune ca, si pe atunci, existau «soimi» si «hulubi», in masura egala hotariti sa-i lichideze pe bolsevici.

Pozitia lui Churchill a fost exprimata prin cuvintele: «Noi trebuie sa le spunem rusilor - noi vom folosi forta pentru a restabili ordinea de lucruri veche». ¹⁹ Un program absolut clar, inclusiv formula «ordinea de lucruri veche».

Ll. George se pronunta pentru o tactica mai flexibila, declarind ca el este «un adversar hotarit al interventiei militare sub orice forma». Pentru a-si argumenta adevarul el a adus exemplul nemtilor «care se aflau la o impuscatura de Petrograd si aveau, "impreuna cu austriecii, circa de un milion de soldati", dar «s-au impotmolit in mocirla, din care, majoritatea, inca n-au reusit sa scape». ²⁰ In afara de aceasta a devenit clar ca trupele puterilor Antantei, ce au fost trimise in Rusia, sunt absolut neindeajuns pentru victorie asupra Puterii sovietice. De trimis noi unitati era dificil din considerente interne: popoarele au obosit de razboi, muncitorii simpatizau revolutia rusa, crestea miscarea contra interventiei. «Muncitorii organizati, scria Ll. George, cu o anumita simpatie au reactionat la venirea proletariatului la putere in Rusia si cu pasiune doreau schimbari peste tot, mai ales schimbarea clasei dominante. Aceste dispozitii, agravate de un dezgust fata de orice razboi nou, erau atit de puternice, ca daca noi opream demobilizarea si incepeam transferarea trupelor» in Rusia «ar fi izbucnit o razvratire». ²¹

Exista si alt considerent, din care cauza Ll. George se pronunta contra interventiei: «interventia militara poate numai sa intareasca acea forta pe care noi ne pregatim s-o nimicim Unicul mijloc sigur de a consolida Puterea bolsevicilor in Rusia - este incercarea de a-i zdrobi pe bolsevici cu ajutorul armatelor straine. Daca noi vom trimite incolo trupe pentru a impusca in bolsevici, vom crea in felul acesta si mai multi bolsevici».²² El a comparat situatia din Rusia cu cea din Franta din anii marii revolutii: «deja acel fapt ca noi ne-am amestecat, i-a permis lui Danton sa-i uneasca pe toti patriotii si sa faca teroarea un instrument al razboiului. Cind revolutia s-a pornit pe calea dictaturii militare, situatia noastra s-a inrautatit. Franta a fost transformata intr-o gigantica masina militara, care se aducea in miscare in principal de ura apriga fata de noi».²³ Plus la toate, dupa parerea lui Ll. George, «marea majoritate a populatiei Rusiei hotarit prefera puterea bolsevica cirmuirii regimului vechi si aceasta majoritate, de sigur, nu are de gind sa participe la careva intreprinderi, scopul carora va fi restabilirea orinduirii vechi».²⁴ Toate acestea i-au adus pe Ll. George si Wilson la concluzia despre lipsa de perspectiva a interventiei militare antisovietice. Ei insistau asupra metodelor diplomatice in lupta cu Puterea sovietica.

Despre divergentele in atitudinea fata de Puterea sovietica scria in ianuarie 1919 si Lenin: «Printre burghezia si guvernele Antantei se obsirva acum unele sovaieli. O parte vede ca descompunerea trupelor aliate in Rusia, care le ajuta albgardistilor, slujesc celei mai negre reactii monarhice si mosieresti, deja se incepe; continuarea amestecului militar si incercarile de a birui Rusia necesita o armata de ocupatie de milioane pe un timp indelungat; ca aceasta cale este cea mai sigura cale pentru cea mai rapida transferare a revolutiei proletare in tarile Antantei

O alta parte a burgheziei din tarile Antantei sustine, ca si mai inainte, amestecul militar in Rusia, pentru «incercurirea economica» (Clemenceau) si inabusirea Republicii sovietice».²⁵

Dupa rascoala marinarilor militari pe navele franceze din Marea Neagra in aprilie 1919, Clemenceau a incetat sa se pronunte pentru interventie cu fortele insasi ale Antantei si la sedinta Consiliului celor patru a aderat la punctul de vedere al lui Wilson si Ll. George.

Chestiunea despre participarea Rusiei la Conferinta . La sedintele prealabile ale delegatiilor aliate a fost ridicata intrebarea despre participarea Rusiei la conferinta. Opiniile pe aceasta intrebare s-au scindat. Clemenceau se pronunta contra oricarei reprezentari a Rusiei : «Pacea, care acum trebuie stabilita, n-o priveste».²⁶

Ll. George a exprimat o parere contrara: «Rusia la urma urmelor ocupa aproape 2/3 ale Europei si o mare parte a Asiei. Aceasta e o problema, de la care nicaieri nu putem fugi. Poate ea oare fi rezolvata, daca poporul rus nu va primi dreptul sa se expuna pe intrebarile ce tin de interesele lui? Chestiunea, care priveste aproape 200 mln. oameni, e imposibil de solutionat, fara a-i asculta. E imposibil de invitat la Conferinta de pace pe tatari, finlandezi, letoni si nu de ai invitat pe bolsevici, care reprezinta doua treimi ale populatiei. Bolsevicii, ce despre ei nu s-ar gindi, duc probabil dupa sine majoritatea populatiei. Acest fapt - fara indoiala, un fapt trist, dar e inadmisibil de ignorat faptele numai de aceea, ca ele sint neplacute»²⁷. Ll. George «era gata sa priveasca Sovietele, ca guvern de facto al Rusiei».²⁸ Presedintele Wilson era de aceiasi parere. Insa in aceasta intrebare el era inconsecvent si in curind si-a schimbat pozitia.

La 12 ianuarie s-a hotarit definitiv ca Rusia nu va fi reprezentata la conferinta, insa reprezentantii albgardistilor (Sazonov, Lvov si a.), alesi de Pichon, pot fi audiati personal sau prin intermediul memorandumurilor.²⁹ Aceasta hotarire a insemnat victoria neindoielnica a liniei Clemenceau, iar toata filipica lui Lloyd George a ramas un exercitiu oratoric. Fapt real era hotarirea Consiliului celor zece de la 12 ianuarie 1919, ca Rusia nu va fi reprezentata la conferinta. Iar maresalul Foch a propus de organizat o campanie militara contra bolsevicilor, transferind incolo armatele americane si folosind Polonia in calitate de platdarm. ³⁰

Continuarea discutiei. Examinarea intrebarii despre reprezentanta Rusiei la Conferinta de pace a adus la ridicarea unei intrebari mai generale, despre politica in «problema rusa». Discutia generala s-a inceput la sedinta Consiliului celor zece de la 16 ianuarie 1919. Ll. George a declarat ca el n-a fost corect inteles, fiindca el n-a propus recunoasterea guvernului bolsevic in sensul de-i acordat loc la Conferinta de pace. ³¹ «Eu am acceptat sub forma de compromis propunerea, scria el, ca noi sa invitam delegatii de la toate gruparile combatante din Rusia, care trebuiau in viitorul apropiat, in timpul potrivit si in locul potrivit, sa se intilneasca cu aliatii «pentru a ajunge la intelegere».³² Si-a argumentat premierul britanic propunerea cu faptul imposibilitatii rasturnarii bolsevicilor cu forta si iarasi s-a referit la exemplul nemtilor, care simtind o insuficienta colosala de forte pe Frontul de vest «erau nevoiti sa pastreze un contingent de un milion in citeva regiuni ale Rusiei, ce reprezentau numai periferia ei; in plus bolsevicii la acel timp erau slabi si neorganizati. Acum ei sint puternici si au o armata groaznica. Oare cineva din aliatii occidentali este gata sa trimita in Rusia un milion de oameni? Putin probabil ca se va gasi pentru aceasta si o mie de voluntari».³³ Apoi el a mentionat ca trupele Antantei, ce se afla in Rusia, au hotarit sa se intoarca acasa, cehoslovacii rebeli sint molipsiti de bolsevism, Kolciac si Denichin sint foarte slabi. ³⁴ «Unicul plan posibil de invitat reprezentantii diferitor guverne ruse sa se inilneasca in Paris, dupa incheierea de ei a unui armistitiu provizoriu. Pe noi ne incredintau ca daca emisarii bolsevici vor vizita Franta si Anglia, ei indata vor converti in credinta lor popoarele francez si englez. Posibil ca bolsevismul isi va gasi teren in tarile acestea, dar aceasta se va intimpla nu in rezultatul vizitei a citorva rusi». ³⁵

Prezidentul Wilson a spus ca nimic nu se poate riposta acelor rationamente, pe care le-a inaintat Ll. George. Fara indoiala, a zis el, ca dupa bolsevici sta o forta mare Indiscutabil, ca liderii bolsevici o parte a fortei sale o datoreaza pericolului permanent al interventiei straine. Acest pericol le-a ajutat sa uneasca in jurul sau poporul. De aceea el considera ca propunerea engleza e unica care poate da careva rezultate. ³⁶

Contra argumentelor engleze s-au pronuntat reprezentantii Frantei, care-si puneau toate sperantele in forta militara. Neajungind la un numitor comun, Consiliul celor zece a hotarit sa transfere examinarea problemei ruse pe 21 ianuarie Pichon si Sonnino au propus de-i asculta la aceasta sedinta pe fostul ambasador francez Noulens, care numai ce s-a intors din Rusia sovietica, si pe fostul trimis danez la Peterburg Skavenius. Ll. George marturiseste ca Noulens «a repetat birfele si zvonurile presei pariziene de extrema dreapta despre ostracitatile bolsevismului» si «n-a produs o impresie buna. Singuri ministrii francezi au fost dezamagiti de martorul lor ocular». ³⁷

Skavenius a recomandat de pornit contra bolsevicilor cu mari mase de armata, in caz contrar «asemenea trupelor nemtesti, armatele noastre, trimise in Rusia, se vor pomeni molipsite de bolsevism». ³⁸ Din cuvintarea lui, Ll. George a facut concluzia ca aceasta defel nu se acorda cu teoria precum ca bolsevicii au obtinut victoria lor numai datorita teroarei si ca majoritatea populatiei nu-i sustine.³⁹ Skavenius deasemenea a mentionat ca fara sustinerea interventilor, armatele albgardiste sint inapte de lupta. ⁴⁰

Consiliul celor zece n-a adoptat nici o hotarire. Seara delegatia britanica s-a intrunit intr-o sedinta proprie. Reprezentantul Canadei R. Borden si al Australiei Hughes au recunoscut imposibilitatea trimiterii armatelor acestor tari in Rusia. Ll. George a propus de inceput tratativele cu bolsevicii, tinind seama de imposibilitatea evidenta de a-i rasturna cu forta.⁴¹ Fiece zi aducea noi stiri despre inaintarea Armatei Rosii.

In aceeasi zi iarasi a avut loc sedinta Consiliului celor zece. Sonnino era categoric contra tratativelor cu bolsevicii. Clemenceau s-a pronuntat contra invitarii lor la Paris. Atunci Wilson a propus de-i invitat pe rusi la Salonic sau pe insula Lemnos.⁴² Clemenceau a declarat ca el este principial impotriva oricaror tratative cu bolsevicii, fiindca bolsevismul se raspindeste si pericolul lui e foarte mare. El se poate raspindi asupra Ungariei, Austriei, Germaniei, iar de acolo sa treaca in Italia si Franta. ⁴³

Ideea petrecerii conferintei pe insulele Printilor. Consiliul celor zece i-a incredintat prezidentului SUA sa se adreseze catre toate gruparile combatante din Rusia cu invitatia de a sosi la consfatuirea pe intrebarea restabilirii pacii in Rusia. Conditie prealabila a participarii la conferinta era incetarea ostilitatilor. La 22 ianuarie 1919 in presa a aparut adresarea lui Wilson. Reprezentantii taberelor dusmanoase din Rusia erau invitati nu la Paris, nu la Salonic, ci pe insulele Printilor din Marea Marmara. Este interesant in acest document un pasaj si e interesant prin fariseismul sau. Asa cum interventia era extrem de nepopulara si continuarea ei ameninta sa transfere revolutia in insusi tarile Antantei, liderii imperialismului mondial au facut o incercare de a se prezenta in fata opiniei publice in lumina democratica. Ei au declarat ca «recunosc dreptul absolut al poporului rus de a-si solutiona singur afacerile sale, fara orice presiune din afara Ei fara rezerva recunosc revolutia si nu vor ajuta contrarevolutiei nici intr-un caz si nici intr-un fel de conditii». Daca sa nu stim autorii documentului, se poate crede ca el a fost alcatuit de un careva admirator al lui Lenin si Trotchii. Mai departe acesti «democrati» declara ca «nu au dorinta sa acorde ajutor careiva din gruparile organizate, ce lupta acum in Rusia Unica si sincera lor dorinta - sa faca tot posibilul, pentru a-i da Rusiei pacea si posibilitatea singura sa-si gaseasca iesirea din dezordinea actuala».⁴⁴ Cuvinte din Evanghelie! Posibil ele astfel si ar fi fost in realitate, daca nu si ajutorul masiv cu arme, munitii si bani, acordat in acelasii timp de catre tarile Antantei contrarevolutiei ruse.

Dar aceasta adresare n-a fost transmisa nemijlocit guvernului sovietic si a ajuns la el la 23 ianuarie dintr-o interceptie radio.

Mentionind cauzele nereusitei acestei propuneri Ll. George scria: «Nici una din gruparile dusmanoase n-a dorit sa se intilneasca cu adversarii sai la conferinta. Bolsevicii nu doreau sa recunoasca careva drepturi dupa dusmanii sai. Pentru ei acestea erau rebeli Pe de alta parte, organizatiile antibolsevice nu doreau sa duca tratative» cu bolsevicii.⁴⁵

Ce priveste pozitia bolsevicilor, apoi aici Ll. George a spus un neadevar. La 4 februarie guvernul RSFSR a indreptat Angliei, Frantei, Italiei, SUA si Japoniei o nota cu propuneri concrete pentru inceperea tratativelor. Cu conditia ca orinduirea existenta din Rusia sovietica nu va fi atinsa, bolsevicii erau de acord sa recunoasca datoriile guvernelor precedente, erau gata sa inceapa plata procentelor pe vechile imprumuturi si sa acorde un sir de concesii supusilor tarilor Antantei. Guvernul sovietic, in pofida succeselor sale militare, era gata sa discute chiar unele cedari teritoriale. Exprimind acordul sa inceapa imediat tratativele pe insulele Printilor, sau in oricare alt loc, el a rugat sa-i comunice unde sa trimita emisarii sai. ⁴⁶

Perspectiva negocierilor de pace cu Sovietele a intilnit o rezistenta inversunata a partasilor continuarii interventiei. Pe o asa platforma sau situat cercurile guvernante ale Frantei. Iar Churchill a propus de cerut de la guvernul sovietic ca, in decurs de 10 zile, incepind cu 15 februarie, Armata Rosie sa inceteze ofensiva pe fronturi si sa se retraga nu mai putin decit cu 5 mile de la linia de aparare a inamicului, altfel se va considera ca Rusia sovietica a respins propunerea despre conferinta. Daca aceasta conditie va fi indeplinita, atunci aliatii cu aceeasi cerinta se vor adresa si inamicilor bolsevicilor. Dar chestiunea era de asa natura, ca inca la 22 ianuarie, indata dupa rezolutia Consiliului celor zece despre convocarea conferintei pe insulele Printilor, guvernul francez le-a acordat albgardistilor «un sfat prietenesc» de a nu primi aceasta propunere. ⁴⁸ In asa conditii, la 16 februarie toate guvernele albgardiste concomitent au anuntat despre refuzul lor de a se intilni cu bolsevicii. ⁴⁹

Conferinta pe insulele Printilor a fost rupta. Cauzele refuzului de la convocarea ei constau, desigur, nu in aceea, ca contrarevolutia rusa n-a dorit sa participe la ea. Pricina consta in faptul, ca la acel moment fortele albgardiste, primind un ajutor masiv de la Antanta, si-au revenit de pe urma loviturilor Armatei Rosii. Trupele lui Kolciac se pregateau de ofensiva si iarasi s-au inviorat sperantele de a dobori Puterea sovietica.

E nevoie de analizat si acele combinatii de dupa culise, care au fost intreprinse intre 22 ianuarie si 15 februarie, de politicienii Antantei, care sperau sa rupa conferinta de pe insulele Printilor. Printre acestea erau Clemenceau, Pichon, Churchill, Bonar Lou si altii. Ce a intreprins Churchill? Iata ce scrie despre aceasta Ll. George: «In cabinetul nostru se facea simtita o puternica si exceptional de insistenta influenta a partasilor interventiei armate in Rusia» carora le-a reusit o manevra iscusita. «Winston Churchill si-a aruncat intreaga sa energie febrila si intregul sau talent pentru organizarea interventiei contra puterii bolsevice in Rusia Churchill foarte iscusit s-a folosit de posibilitatile pe care i le oferea plecarea mea si a prezidentului Wilson din Paris, pentru a veni acolo si a propune planurile sale in privinta Rusiei spre examinarea delegatiilor franceza, americana si engleza

Nu poate fi nici o indoiala in aceea ca autoritatile franceze tindeau sa organizeze o interventie militara activa in Rusia. In guvernul englez ei si-au gasit un partas inflacarat al proiectelor sale in persoana ministrului apararii».⁵⁰

In ce priveste pe insasi Churchill, apoi el prezenta calatoria sa la Paris putin in alte nuante: «Tocmai in acea perioada* eu pentru prima oara am luat parte la examinarea problemei ruse la Paris Eu de nenumarate ori il indemnam pe prim-ministru sa accepte fata de Rusia o anumita politica. La urma urmelor el mi-a propus sa plec la Paris si sa stabilesc singur ce se putea de facut in acel cadru, care a fost de noi trasat». ⁵¹

Credem ca este absolut clar ca fara permisiunea lui Ll. George, Churchill nu sa-r fi deplasat la Paris. Ll. George excelent cunostea firea imperialista si planurile interventioniste ale lui Churchill pe «problema rusa» si cu toate acestea i-a propus sa plece. Devine evident ca nimic nu s-a facut pentru realizarea practica a rezolutiei de la 22 ianuarie. Invers, in acel timp cind adversarii conferintei din Marea Marmara (Clemenceau, Pichon, Churchill) actioneaza, partasii si initiatorii ei (Wilson, Ll. George) sunt pasivi, contribuind prin aceasta la suspendarea conferintei. De aici reiese o concluzie logica ca responsabilitatea pentru ruperea negocierilor pe insulele Printilor o poarta liderii Antantei. Nimeni nu va crede ca Kolciac, Denichin, Ciaicovschii si alti conducatorii ai miscarii albe, s-ar fi incumetat sa respinga propunerea facuta de Occident, daca aliatii intradevar sincer ar fi dorit realizarea ei. Balfour inca la sedinta de al 21 ianuarie si-a exprimat parerea ca, daca diferite partide rusesti vor fi invitate la conferinta ca egali, apoi bolsevicii pot sa refuze de la conferinta, punindu-se in felul acesta in situatie nefavorabila. ⁵² In asa fel invitatia la conferinta a reprezentantilor Rusiei sovietice, era propusa de Balfour ca un truc diplomatic. El a fost sustinut si de Orlando, Makino s.a.

Aceasta concluzie, dupa parerea noastra, convingator se confirma si de faptul ca guvernul sovietic asa si n-a mai primit raspuns la nota sa de la 4 februarie. Reiese ca propunerea de a convoca conferinta pe insulele Printilor a fost doar o manevra. Pe de o parte ea reflecta divergentele din cercurile guvernante ale aliatilor pe intrebarea luptei cu Puterea sovietica, pe de alta - avea ca scop calmarea opiniei publice a tarilor proprii, care cerea incetarea interventiei si, in al treilea, a fost facuta incercarea de a cistiga timp pentru a-i permite contrarevolutiei ruse sa-si adune fortele. Mai mult ca atit, la sedinta Consiliului celor zece, la 25 februarie, Foch a propus de continuat interventia in Rusia cu fortele popoarelor «limitrofe» - finlandezilor, estonienilor, letonilor, lituanienilor, polonezilor, cehilor, rusilor sub conducerea militara a aliatilor.⁵³ Afara de aceasta el a propus de ales din 1,2 mln. prizonieri rusi in Germania pe cei ce sint dispusi anticomunist si de-i trimis in Polonia si la Denichin pentru intarirea contrarevolutiei interne. ⁵⁴

Misia lui Boullit. Insa in acel timp inca se prelungea ofensiva Armatei Rosii si Wilson si Lloyd George au hotarit sa intreprinda un sondaj diplomatic al guvernului sovietic, trimitind in Rusia sovietica un reprezentant al misiunii americane in Paris. Alegerea a cazut asupra lui William Boullit adversar convins al Puterii sovietice si nu intimplator - era nevoie de un om, considera Ll. George, «cunoscut lumii intregi ca conservator convins, pentru ca toti sa creada ca darea lui de seama - nu e o inventie a unui radical».⁵⁵ La 22 februarie 1919 el a fost oficial imputernicit pentru aceasta de Lansing.⁵⁶ Deplasarea lui Boullit in Rusia a fost invaluita de o taina adinca. Despre ea stia numai delegatia engleza (Ll. George, Kerr, Balfour).

Ll. George a comunicat conditiile pe baza carora tarile Antantei considerau posibila ducerea tratativelor cu bolsevicii.⁵⁷ Esenta lor consta in pastrarea acelei situatii, care s-a creat in Rusia in rezultatul interventiei straine si aparitiei guvernelor albgardiste.

La 8 martie Boullit a ajuns la Moscova, unde a fost primit de Lenin, Cicerin si Litvinov. Dupa examinarea minutioasa a propunerilor anglo-americane, guvernul bolsevic a introdus in ele unele corectii pe care Boullit le-a acceptat. Proiectul prevedea incetarea operatiilor militare pe teritoriul Rusiei si convocarea conferintei cu scopul incheierii pacii pe baza urmatoarelor conditii: ⁵⁸

- recunoasterea autoritatii guvernelor existente de facto pe teritoriile, ocupate de parti catre momentul armistitiului si obligatia reciproca de a nu intreprinde incercari de rasturnare fortata a acestor guverne;

- scoaterea blocadei economice a Rusiei sovietice si acordarea ei a libertatii comertului cu alte tari;

- acordarea dreptului Rusiei sovietice de tranzit liber pe toate caile ferate si folosirea tuturor porturilor fostului Imperiu Rus;

- recunoasterea diplomatica a guvernului sovietic si asigurarea reciproca a intrarii si deplasarii cetatenilor pe teritoriile tarilor contractante;

- obligatia reciproca a partilor combatante da a infaptui amnistia adversarilor politici;

- refuzul Antantei si SUA de continuarea al interventiei si evacuarea trupelor lor din Rusia.

Occidentul a cerut ca bolsevicii sa-si asume obligatiile financiare ale fostului imperiu. Aceasta conditie a fost inclusa in proiect, dar cu o rezerva, ca detaliile platei datoriilor vor fi elaborate, tinind cont de starea financiara a Rusiei. Guvernul sovietic insista asupra repartizarii uniforme a platii datoriilor intre toti mostenitorii fostului imperiu rus, pentru ca in contul datoriei ruse sa fie inclus aurul acaparat de rebelii cehoslovaci si cel predat nemtilor in rezultatul pacii de la Brest, si care apoi a nimerit in miinile Antantei.

In timpul aflarii lui Boullit in Rusia, el a avut posibilitate sa faca cunostinta cu starea lucrurilor in «Sovdepia» si a ajuns la concluzia ca «in momentul dat in Rusia nici un guvern, afara de cel socialist, nu se va putea inradacina altfel, decit cu ajutorul baionetelor straine, si orice guvern, stabilit astfel, va cadea in acel moment, cind acest sprijin va inceta».⁵⁹ In legatura cu aceasta el scria: «Nici un fel de pace reala nu poate fi stabilita in Europa si in toata lumea, pina cind nu se va incheia pacea cu revolutia. Aceasta propunere a guvernului sovietic reprezinta o posibilitate de a semna pacea cu revolutia pe baza unor principii echitabile si rezonabile si, probabil unica posibilitate"⁶⁰.

La reintoarcere in Paris Boullit a prezentat un raport, in care si-a exprimat increderea ca Puterea sovietica din Rusia este imposibil de rasturnat cu ajutorul interventiei fatise si blocadei. El a argumentat necesitatea incheierii pacii cu bolsevicii prin faptul ca aceasta va permite cu ajutorul masurilor economice sa le dicteze Sovietelor vointa Occidentului. «Daca blocada va fi scoasa, scria el, si Rusia sovietica va fi aprovizionata cu toate cele necesare, atunci poporul rus va fi mult mai puternic constrins cu ajutorul fricii de a inceta acest ajutor, decit cu ajutorul blocadei». ⁶¹

La inceput acest plan a intalnit intelegere. Lui Boullit i-au incredintat alcatuirea textului declaratiei despre armistitiu. Ll. George a recomandat chiar de publicat in ziare materialul despre vizita reprezentantului american la Moscova. Wilson avea intentia sa asculte raportul trimisului sau. Propunerile lui erau sustinute de Balfour si House, chiar Orlando s-a exprimat absolut univoc pentru incheierea pacii pe aceste conditii.

Insa in curind totul s-a schimbat. Wilson a refuzat sa-l primeasca pe Boullit si a interzis publicarea materialelor despre situatia din Rusia sovietica, iar Ll. George public a declarat ca nu are nici o atributie la vizita lui Boullit la Moscova. «Acesta a fost un caz de cea mai grosolana inselare a opiniei publice, probabil, cel mai nerusinat din toate, pe care eu le-am cunoscut pe parcursul intregii vieti»,⁶² a mentionat mai tirziu Boullit. Guvernele american si englez s-au separat de la misia lui Boullit si prin aceasta s-au dezis de la examinarea de mai departe a conditiilor armistitiului.

Aceasta se lamureste prin inceputul ofensivei lui Kolciac. Ea a renascut sperantele la o victorie rapida a contrarevolutiei ruse si respectiv, tentativele de intelegere cu guvernul sovietic deveneau inutile si chiar daunatoare, fiindca ele, dupa parerea liderilor occidentali, puteau doar sa-i intareasca pe bolsevici.