Cronicile latino-maghiare din secolele XII-XV si valoarea lor istorica

Cronicile latino-maghiare din secolele XII-XV si valoarea lor istorica

Istoriografia maghiara medievala dispune de cateva lucrari -azi devenite izvoare narative ale epocii respective - esentiale pentru intelegerea societatii care Ie-a generat.

in cadrul acestor izvoare narative (cronici) se reflecta realitatii zonei central-sud-est-europene din secolul IX pana in momentul redactarii lor: stadiul de evolutie social-politica si economica a un-gurilor in preajma stabilirii lor in Pannonia, structura etno-demc grafica a Pannoniei la acea data si ulterior, expeditiile intreprins6 de unguri in apusul, sudul si estul Europei, conflictele cu unele si formatiuni politice existente in zona pannoniana si state tica transformarile suferite de societatea ungara, de la '^adisrn la sedentarizare si feudalizare, crestinarea ungurilor, n°i nizarea si asezarea unor straini in Ungaria, formarea statului cu succesiunea in cadrul dinastiei Arpadienilor, cuceririle p de unguri in detrimentul statelor si popoarelor din jur te De aceea, de gradul de credibilitate a acestor izvoare depinde posibilitatea cunoasterii corecte a realitatilor evocate mai sus.

Cea mai importanta asemenea lucrare este, fara indoiala, Gesta Hungarorum, alcatuita de un notar, ramas anonim, al regelui Beta. De aceea, lucrarea se mai cheama Cronica fui Anonymus. Cronica a fost publicata pentru prima oara in 1746, de catre J.G. Schwandtner si M. BeP, ea constituind o adevarata revelatie pentru oamenii de stiinta, care nu s-au gandit nici o clipa sa-i puna la indoiala valoarea atunci. incepand cu a doua jumatate a secolului trecut, acceptarea totala si entuziasta a facut loc unui criticism fara limite, cronica fiind socotita o fantasmagorie, o fabula sau o legenda fara valoare, iar autorul fiind calificat drept falsificator al trecutului59. Schimbarea de atitudine poate sa aiba cel putin doua explicatii: 1) trecerea de la romantism la faza critica, pozitivista in istoriografie, faza in timpul careia s-a ajuns la exagerari notabile; 2) accentuarea luptei organizate de emancipare nationala a popoarelor cuprinse fortat in Imperiul Habsburgic si Austro-Ungar. in cadrul acestei lupte, ideologia nationala a romanilor, slovacilor, croatilor, sarbilor a acordat un rol important argumentului istoric, anume vechimii si continuitatii de locuire a acestor popoare sau parti de popoare in regiunile care vor deveni ulterior supuse coroanei ungare si apoi Habsburgilor. Dar Anonymus aducea marturii clare tocmai in sprijinul anterioritatii si continuitatii romanilor si slavilor fata de Maghiari, deopotriva in provinciile in care acesti romani si slavi erau majoritari si in Ungaria propriu-zisa (Campia Pannonica). De aici, exacerbarea reactiei de respingere a operei pomenitului Cronicar, reactie care a atins punctul culminant prin Robert tr, in 187160. Perioada de respingere totala a Notarului Anonim s-a prelungit, cu precadere in Austro-Ungaria, timp ^ cateva decenii. Numai ca eliminarea completa a lui Anonymus izvor istoric si privarea astfel a vechii culturi maghiare de una din creatiile sale fundamentale nu rezolvau problema prezentei popoarelor nemaghiare in Pannonia si in statul ungar de mai tarziu. Celelalte cronici latino-maghiare ii mentionau si ele pe romani, siavi s.a. pe teritoriile cucerite ulterior de maghiari, iar izvoarele externe confirmau acest fapt.

Primul istoric care a supus unei analize critice, stiintifice, is-toriografia latino-maghiara din secolele XII-XV a fost Homan Balint, in deceniul al treilea al secolului XX61. Conform cercetarilor lui Homan, la originea vechilor cronici se afla doua arhetipuri de geste: primul, azi pierdut si numit Gesta Ungarorum, cuprinde evenimente ale istoriei ungurilor, de la inceputurile sale mitice pana la 1091; al doilea, de asemenea pierdut, se chema Gesta Hungarorum si a fost scris la sfarsitul secolului XIII sub domnia lui Ladislau IV Cumanul (1272-1290). Despre cel dintai arhetip se mai stie ca a fost scris, probabil, de un cleric de cultura franceza si italiana, care a utilizat in redactare Cronica lui Regino, Annales Afthaenses, traditiile de familie ale regilor arpadieni si ale nobilimii maghiare. Elaborarea acestui arhetip s-a petrecut spre finalul domniei lui Ladislau cel Sfant (1077-1095) si din el isi trag documentatia Cronica lui Anonymus, Annales Posonienses, Raportul lui Ricardus (circa 1237), Cronica lui Thomas de Spalato si informatiile verbale ale lui Odo de Deuil. Din cel de-al doilea arhetip s-au inspirat Simon de Keza (pentru cronica sa, terminata la 1285), Chronicon pictum Vindobonense (1358), Chronicon Posoniense, Chronicon Dubnicense si Chronicon Budense.

In ceea ce-l priveste pe Magistrul zis P., notarul regelui Bela H (1131-1141) sau al regelui Bela (1172-1196), supranumit astazi Anonymus, el a folosit selectiv vechile geste regale din secolul XI, turnand materialul faptic existent acolo in forma gestelor franceze contemporane, pe care Ie-a cunoscut in mediul intelectual a' Parisului, unde s-a instruit. Prin urmare, Homan vede in cronica lui Anonymus "o opera de savant ce domina epoca', o naratiune "elaborata cu grija, atat din punct de vedere strategic, vadind patrunderea criticii sale, reflectie metodica si funzirnea cunostintelor sale [ale autorului 1162. Desi remarca pr°rnite inadvertente, exegetul maghiar elogiaza conceptia si a lui Anonymus, valoarea documentara a cronicii, ii domina caracterul nobiliar, caracterizandu-l pe autor drept un rezentant de exceptie al vechii istoriografii maghiare.

in epoca cetui de-al doilea razboi mondial si ulterior s-au formulat din nou serioase indoieli in legatura cu valoarea documentara a gestelor lui Anonymus, uneori respingandu-se in bloc intreaga lucrare, alteori eliminandu-se doar pasaje anumite, intotdeauna, intre pasajele puse sub semnul indoielii erau cele privitoare la romani. Stradaniile cercetatorilor maghiari s-au indreptat in cateva directii, cu scopul de a acredita ca: a) opera Notarului Anonim este relativ "noua', fara baza in gestele de pe vremea lui Ladislau cel Sfant; b) toate cronicile din secolele XII-XV, de la Simon de Keza incoace, s-au inspirat din Anonymus si au preluat necritic o parte din greselile lui, recte stirile referitoare la romani; c) baza informativa a cronicii s-a constituit dintr-o serie de izvoare neconcludente, dar mai ales din traditiile orale genealogice, cu larga raspandire in Ungaria medievala63. De pilda, unul dintre acesti detractori mai recenti ai lui Anonymus spune ca lucrarea acestuia "apartine categoriei de geste romantice [sic!], aparute in Europa Occidentala in secolul XIII' si ca "creatiile de acest gen au mai degraba un caracter literar, neavand nici o tendinta sa faca o relatare fidela a evenimentelor. Acelasi istoric adauga ca "personajele figurand acolo sunt in parte copiii imaginatiei autorului, neavand alt rol decat sa faca mai colorate cariera eroilor autorului si chestiunile istorice pe care ei le au de spus. Numai ca aceste asertiuni sunt contrazise de insusi Anonymus, care tine sa-si expuna singur metoda riguroasa de lucru: "Daca n-ati voi sa credeti din scrisul acestor pagini razboaiele acestora [ungurilor] si faptele lor de arme, credeti atunci cantecele limbute ale bufonilor si istorisirile false ale taranilor care nu au dat uitarii nici pana acum faptele vitejesti si razboaiele ungurilor Eu insa, deoarece nu arn aflat despre aceasta fapta in nici o carte a vreunui istoric, ci am auzit-o numai in istorisirile false ale taranilor, nu rni-a^ propus s-o descriu in lucrarea de fata.

Prin urmare, nu exista motive sa se creada ca, deliberat Anonymus a transpus in mod curent legende si fabule in lucrarea sa, deoarece el repudiaza expressis verbis acest procedeu. My este mai putin adevarat ca autorul, format in veacul XlI occidental, "traieste voga eposului cavaleresc' si preia in opera sa forme si formule din acest epos. Dar nu o face pana acolo incat sa falsifice constient trecutul sau sa puna in prim-pian fantezia sa. El actioneaza intr-o maniera critica si respinge, cum s-a vazut, traditia orala. in alta ordine de idei, ca purtator de cuvant al vechii nobilimi maghiare, notarul regelui Bela scrie o lucrare militanta, deoarece apara interesele descendentilor insotitorilor apropiati ai lui Arpad, ale caror pozitii erau amenintate de noua nobilime originata mai ales in strainii adusi ulterior in regat de suveranii arpadieni si de biserica catolica67. in acest sens, Anonymus, ca si Simon de Keza, exprima in opera constiinta nationala elitara din epoca, sustinand ca nobilimea traditionala era urmasa adevaratilor unguri cuceritori si ca taranimea provenea din popoarele si populatiile supuse, gasite de unguri la navalirea lor68. Cu alte cuvinte, in secolele XII-XIII, in mentalul colectiv elitar din Ungaria statutul paturilor inferioare ale societatii era pus, in parte, pe seama cuceririi stramosilor acestora de catre "adevaratii unguri', fapt reflectat si in ideologiile altor popoare si conform, in oarecare masura, cu realitatea. Pe aceasta linie si in continuarea ei, Anonymus se inscrie in randul reprezentantilor "propagandei nationale', alaturi de John de Salisbury in Anglia, Vincentius Hispanus in Spania, Suger si Raoul Glaber in Franta, in lupta pentru afirmarea tinerelor monarhii europene in fata universalismului promovat de Bizant (acum formal si timid) si de imparatii germani (tenace si agresiv)59, Anonymus exprima in cronica mandria de a fi maghiar lauda virtutile razboinice si cuceritoare ale neamului sau subliniaza superioritatea maghiarilor fata de greci si teutoni - cele doua popoare.

Prin urmare, este evident ca opera lui Anonymus exprima in­sele societatii arpadiene din secolele XII-XIII, de aici decurg o oarecare deformare a realitatii, prezenta unor lisee transpuse din alte surse etc, numai ca acest lucru se intampla in intreaga cronistica medievala si nimanui nu i-a trecut nrin minte sa respinga aceste lucrari, ca izvoare istorice, in bloc.

Si apoi, chiar daca Notarul Anonim ar fi deviat mai mult de la realitatea istorica, raman ceilalti autori de cronici care il confirma tn linii mari si care nu puteau, cu totii, sa se inspire necritic din qestele sale. Pe de alta parte, nu exista nici un motiv serios sa se considere ca toate acele nume, realitati si fapte care apar la Anonymus si nu sunt pomenite aidoma in alte izvoare au fost invariabil inventate, atata timp cat autorul ne asigura ca a folosit numai surse de prima mana si atata timp cat nu se cunosc alte cronici strict contemporane cu gestele aflate in atentie.

in concluzie, se poate afirma ca, in general, cercetarile lui Homan Balint privind filiatia cronicilor latino-maghiare vechi au fost judicioase, iar rezultatele lor nu au fost inca infirmate. De aceea, aceste cronici au o reala valoare de izvoare istorice, in masura in care toate gestele medievale europene au o asemenea valoare, imbinata cu cea literara. Numai pe baza acestor geste, corelate cu sursele externe, cu rezultatele cercetarilor arheologice etc, se poate reconstitui realitatea acelei epoci.