Clovis: cucerirea puterii

Clovis: cucerirea puterii

Nascut catre 466, Clovis i-a succedat tatalui sau in 481-482, cand avea deci 15 ani. Cinci ani mai tarziu el a batut la portile istoriei, declarandu-i razboi lui Syagrius, pe care l-a somat sa aleaga campul de lupta. Dupa spusele principalului nostru izvor, Grigore din Tours, atitudinea sa a evidentiat provocarea. Actiunea nu reprezinta o invazie, ci reflecta nevoia de a stabili in mod clar cui apartine conducerea regnum-ului. Syagrius a fugit in momentul cand armata sa a inceput sa cedeze, iar, dupa cum aflam de la istoricul grec Procopius, victoria i-a permis lui Clovis sa preia atat regnum-ul cat si armata "romana' a adversarului. Clovis a ocupat mai intai regiunea pana la Sena, iar apoi, intr-o a doua faza, si-a extins controlul pana la Loara.

Este vorba mai mult de o preluare a puterii decat de o cucerire. Una dintre cele doua forte armate ce aparasera Galia septentrionala si coexistasera mai mult de un sfert de secol s-a impus in defavoarea celeilalte: exercitus Francorum a invins si in mare parte a integrat exercitus Gallicanus.

Conditiile politice care au transformat cooperarea in rivalitate si apoi in conflict pot fi intrevazute. Este oare vorba doar de o sete de putere a lui Clovis si a consilierilor lui? Reamintim faptul ca nici Clovis si nici tatal sau nu au fost niste simpli "regisori de la Tournai', asa cum sunt numiti adesea. Recunoscuti de administratie si de Biserica, ei erau stapani legitimi in Belgica Secunda, puterea lor fiind ca urmare superioara celei a altor "regisori' franci, cum erau Ragnachar din Cambrai - alaturi de Clovis in lupta impotriva lui Syagrius - sau Chararic - el refuzand sa il sustina pe Clovis. Ei erau mai ales conducatorii unor armate de interventie care nu au fost niciodata o simpla forta locala pentru ca ii vedem luptand pe langa Lyon, Orléans, Angers, Chinon.

Una dintre actiunile militare ale tatalui lui Clovis nu s-a bucurat de suficienta atentie. Copiind analele contemporane, Grigore din Tours scrie: "Odoacru si Childeric au incheiat un foedus; ei i-au supus pe alamanii ce devastasera o parte din Italia.' Intre 476 (venirea la putere a lui Odoacru) si 481 (moartea lui Childeric) existase o alianta gratie careia Odoacru ii respinsese pe alamani si controlase din nou regiunile dintre Italia si Raetia, asa cum a facut in continuare si succesorul sau Teodoric cel Mare. Informatia arunca o anumita lumina si asupra unei anecdote conform careia, in aceeasi epoca, episcopul de Langres a fost acuzat de regele burgunzilor de complicitate cu francii si a trebuit sa se refugieze la Clermont, la Sidonius Apollinaris, al carui succesor a si devenit apoi. Langres se afla intr-o regiune cucerita de curand de burgunzi de la alamani, iar pentru a merge sa lupte impotriva alamanilor, francii trebuiau sa treaca pe acolo. Bineinteles, francii nu au recunoscut influenta burgunda in zona.

Prin incheierea unui tratat cu Odoacru, Childeric a cucerit teren in fata lui Syagrius de care depindea inainte si a putut sa evoce o noua "sursa de legitimitate romana' a puterii sale. Or, tot atunci, putin dupa preluarea puterii de Odoacru, romanii din Galia, fideli Imperiului, i-au trimis o ambasada lui Zenon pentru a-i aduce la cunostinta faptul ca refuzau sa il recunoasca pe Odoacru si cereau sprijinul unui reprezentant legitim al puterii imperiale. Demersul a ramas fara rezultat, dar gestul demonstreaza foarte bine faptul ca Syagrius si salienii aveau politici diferite dinainte de venirea lui Clovis.

Desi alianta dintre tatal sau, Egidius, si Childeric nu era indreptata spre nord, ci spre sud, impotriva vizigotilor, in timpul acestei perioade tulburi, Syagrius si-a instalat probabil resedinta in orasul fortificat Soisson, vazut ca o piedica impotriva unei eventuale inaintari a francilor spre sud. Syagrius se pare ca a fost intr-adevar atras de vizigoti, dupa infrangere el retragandu-se la curtea de la Toulouse, de unde a fost insa extradat si trimis la Clovis. Apropierea sa de vizigoti a fost o greseala politica inadmisibila; chiar si un episcop ca Sfantul Remi a fost vazut rau pentru ca isi manifestase parerea de rau in fata pierderii unui om ce cautase protectia ereticului Euric, spaima Galiei de nord. Din contra insa, episcopii si senatorii din aceasta regiune au regretat faptul ca, in timp ce francii nu au pierdut ocazia de-a obtine un profit, Syagrius nu s-a gandit sa profite de slabiciunea vizigotilor dupa moartea lui Euric (484).

Aluzii la existenta unei situatii conflictuale inca din timpul vietii lui Childeric exista in biografia Sfintei Geneviève care - dupa cum sugereaza ultimul exeget al textului, Martin Heinzelmann - este posibil sa se refere la ultimii ani ai domniei sale. S-a subliniat de asemenea faptul ca Childeric nu apare acolo in postura unui rege franc rezident in Paris - ceea ce ar fi fost de altfel si anacronic - ci ca un personaj puternic si activ prezent in diferite zone ale Galiei ramase romana, un comportament ce corespundea perfect pozitiei sale de conducator militar. Trebuie reamintit in acest context ca nu a existat o ruptura completa: Sfantul Remi a considerat prezenta lui Clovis in fruntea administratiei din Belgica Secunda ca un fapt normal.

Perioada a fost tensionata, Clovis se pregatea sa dea lovitura de gratie, iar atitudinea sa circumspecta este reflectata de alianta politica si matrimoniala cu regii franci din Köln. Prima casatorie a lui Clovis a avut loc inainte de 486, iar cand francii au cucerit in 507 Auvergne, fiul nascut atunci, Thierry, s-a aflat singur in fruntea trupelor; in 511, fiul sau ajunsese si el la maturitate. Cum Grigore din Tours nu a dorit sa puna un semn de egalitate intre o casatorie pagana si cea care a urmat cu printesa catolica Clotilda, in primul caz el a vorbit doar despre un concubinaj, originea primei sotii a lui Clovis ramanand obscura. Numele de Theudericus, Thierry, si cele ale succesorilor sai, Theodebertus si Theodebaudes, corespund traditiilor onomastice ale dinastiei regale a Franciei de pe Rin. Ca urmare, in 511, in urma impartirii regatului lui Clovis, toata aceasta zona a revenit fiului care, prin mama sa renana, putea fi considerat cea mai apropiata ruda a lui Sigebert din Köln. Dar cu francii renani a existat si o alianta politica. Dovada o constituie faptul ca au avut cale libera din partea lui Clovis prin regiunea Mosellei, iar in 480 au ocupat Trier-ul.

In 486, in momentul luptei cu Syagrius, Clovis era linistit si avea spatele asigurat, adversarul sau fiind in schimb amenintat dinspre rasarit de francii renani. In acest context, pot fi intelese mai bine si bunele relatii existente intre Sfantul Remi, episcopul din Reims, si Clovis: francii salieni erau singurii ce puteau garanta ca inaintarea francilor renani, ajunsi deja la Trier - metropola din Belgica Prima - se va opri inainte de a ajunge la Reims - metropola in Belgica Secunda.

Expansiunea rapida a lui Clovis, dupa preluarea puterii, poate fi explicata cu usurinta: el nu numai ca nu a infruntat nici o rezistenta, dar a avut la indemana si instrurnentele institutionale romane, inca in vigoare. Ca si inainte, impozitele erau platite de toti cu exceptia armatei, iar atelierele monetare continuau sa bata monede cu efigia imperiala. Dintre monezi, cea mai importanta este "minuscula moneda de argint' despre care Jean Lafaurie a spus: "Baterea monezilor de argint este in sine un eveniment monetar sigur, ea nu a fost intrerupta de executia lui Syagrius' Dupa 491, monezile de argint descoperite in regiunile dominate de franci poarta titulatura imparatului Anastasius, aliat cu Clovis impotriva vizigotilor, cel care in numele Imperiului a recunoscut regalitatea acestuia.

Atelierele si depozitele de arme continua sa echipeze armata care, alaturi de franci, cuprindea, indiferent de originea lor, si soldati "romani'. In sec. al VI-lea, in Italia, cand au luptat impotriva trupelor Constantinopolului, ei isi purtau in continuare stindardele si "uniformele'. In cele din urma, legea salica - promulgata in forma sa cea mai veche in timpul lui Clovis - a recunoscut soldatilor "romani' prerogativele dreptului franc. Astfel, statul franc nu ascundea faptul ca isi avea originea in armata romana al carei conducator fusese mostenit de rege, dinastia reprezentand coloana vertebrala a entitatii sale politice. Un exemplu il pot constitui Taifalgi, o trupa formata dintr-un neam ce ii urmase odata pe vizigoti. In sec. al IV-lea, ei se instalasera in Poitou si au continuat sa traiasca intr-un pagus dupa propriile lor obiceiuri si in timpul regilor franci. Chiar si astazi, o comuna din "tara' lor le mai poarta numele: Tiffauges. Din informatiile lui Procopius ar rezulta ca din arrnata regelui faceau parte si "armoricani' din regiunea ligeriana.

Armata a ramas fidela obiceiurilor si disciplinei din timpul Imperiului Roman Tarziu, cand francii salieni constiruiau o trupa de elita. Renumitele fibule cruciforme de bronz cu butoni in forma de ceapa descoperite in mormintele germanice erau, dupa cum stim astazi, rezervate militarilor romani si veteranilor. Grigore din Tours, atunci cand povesteste anecdota cu "vasul de la Soisson' -fragment ce reprezinta una dintre cele mai flagrante interpretari gresite din traditia istorica franceza - spune ca armata continua sa fie trecuta in revista la data de 1 martie pe "Campul lui Marte', in campo Marcio. Episodul nu este o dovada a "anarhiei barbare' din statul franc, sufocat de ferocitatea regelui. Legea militara romana - ca de altfel si cea a altor popoare din Antichitate - spune ca bunurile din prada apartin trupei care le-a obtinut, ele trebuind stranse pentru a fi impartite echitabil. Dorind sa ii ofere unui episcop un vas sacru care sa fie intrebuintat in timpul liturghiei, regele a fost obligat sa ceara trupei o exceptie de la regula si o cedare din dreptul sau, fapt acceptat de toti cu o singura exceptie! Soldatul a dorit ss beneficieze de dreprul lui, iar capetenia nu a avut nici o putere. O armata disciplinata era supusa insa unei inspectii severe a echipamentului, iar regele si-a luat revansa. Cum personajul recalcitrant a exagerat atunci cand a lovit vasul, regele, pe Campul lui Marte, a raspuns la randul sau printr-o exagerare a pedepsei: soldatul nu a avut un armament bine pus la punct, iar Clovis l-a lovit si i-a spart capul. Ciudata analogie dintre cele doua incidente sprijina parerea conform careia anecdota ar fi fost inventata. Cadrul de desfasurare al actiunii este insa cel al armatei, asa cum a cunoscut-o Grigore din Tours.

Trecerea in revista a trupelor pe Campul lui Marte trebuie sa fi fost mutata in mai de catre carolingianul Pepin cel Scurt. El a procedat astfel pentru ca armata incepuse sa numere din ce in ce mai multi cavaleri ce depindeau pentru hrana cailor de pasuni. Trecerea in revista s-a numit atunci Campul lui Mai, in limba germana Maifeld, dar originea romana poate fi in continuare recunoscuta. Disciplina romana si folosirea unui armament imbunatatit - "francisca' si ango - explica la randul lor superioritatea armatei france. Una dintre dovezile cele mai clare ale continuitatii militare dintre Imperiul Roman Tarziu pe de o parte si regalitatea franca si Imperiul Bizantin pe de alta parte a fost descoperita de Ferdinand Lot. El a observat ca in Imperiul Bizantin, in momentul inceperii unei batalii, soldatii, toti vorbitori de limba greaca, strigau: adiuta Deus, formula intrebuintata in armata Imperiului crestin. Or, si in sec. al XI-lea strigatul de razboi al francilor era identic: "Domnul ne ajuta' (in limba franceza: "aide Deus'). Soldatii franci din Imperiu strigasera aceste cuvinte in limba latina inainte de a se converti.

Respectul regelui - inca pagan - pentru episcop, reflecta cu exactitate politica lui Clovis: alianta cu puternica si bogata aristocratie senatoriala romana - ei revenindu-i si posturile cele mai importante de la curtea merovingiana - si mai ales cu reprezentantii cei mai influenti ai castei, episcopii, alesi aproape intotdeauna din acest mediu. Ordinea sociala nu a fost modificata in nici un fel, ea fiind, din contra, chiar stabilizata. Regele dispunea acum de domeniile fiscului imperial - deosebit de bogat in Galia septentrionala - si a avut ca urmare unde sa isi aseze soldatii, ale caror necropole, Reihengräber, se intalnesc in numar mare pana la Sena si mult mai rar in rest. Pamanturile distribuite aristocratiei france se aflau si ele intr-o regiune cunoscuta pentru padurile domeniale unde se construisera mici "palate' rurale pentru dinastia regala. Aristocratia de origine franca, slavita in sec. al VI-lea de poetul italian Venantius Fortunatus, alaturi de aristocratia romana nu a intarziat sa se uneasca prin aliante matrimoniale cu cea senatoriala, cea din urma preluand si unele nume france. Asa se explica faptul ca, desi pare sa "dispara', ea isi pastreaza puterea. Cine vorbeste despre "invazii' atunci cand trateaza intemeierea statului franc de catre Clovis face o mare greseala si confunda epocile.

Forta noului stat franc consta in coerenta sa interioara si aceasta mai ales de cand Clovis si-a schimbat pozitia fata de catolicism si a trecut de la o toleranta binevoitoare - care l-a deosebit imediat de adversarul sau vizigot - la o fervoare religioasa caracteristica - in ciuda mai multor afirmatii - intregii sale dinastii. La venirea lui Clovis, in Galia existau cateva manastiri, iar la sfarsitul perioadei de dominatie a dinastiei sale, intre cinci si sapte sute, episcopii fiind mai bogati si mai puternici ca niciodata. Putem avea astfel o prima imagine asupra "tenebrelor' traversate de Galia in perioada merovingiana.

Statul galo-franc era dominat de un grup care de mai mult de o jumatate de secol nu mai era reprezentantul invadatorilor, ci cel al aparatorilor. Bazele statului fiind solide, micul "popor' a reusit sa invinga adversari aparent mult mai puternici. }inand cont de succesele repurtate si de bogatiile pe care putea sa le distribuie, regele nu a avut nici o problema in privinta recrutarii. Inceputurile reprezinta insa cheia "reusitei' france: un paralelism intre interesele francilor si cele ale galo-romanilor din Galia septentrionala.

In 486, Clovis nu a intemeiat un nou stat, ci a preluat "regatul de la Soisson' deja existent. Cel de-al doilea regat a fost extins si a obtinut recunoasterea oficiala a Constantinopolului. Catre sfarsitul domniei sale, Clovis a reunit in schimb puterea tuturor francilor si a tuturor cuceririlor lor intr-un singur regnum Francorum, asigurand astfel descendentilor sai monopolul regalitatii. Cel de-al treilea regat al lui Clovis, "marele regat' al Merovingienilor, a fost ca urmare ceva nou: primul mare stat din Occident, vestitorul Imperiului lui Carol cel Mare.