Portul femeiesc, ornamentica in portul traditional

Portul femeiesc. Portul femeilor este mai bogat in ornamente decat al barbatilor, in special camasa, piesa principala. Este simpla, usor de purtat atat in zilele de lucru cat si la sarbatori. Toate piesele portului femeiesc sunt confectionate din aceleasi materiale ca si ale barbatilor.

Din punct de vedere al croielii, in trecut, ca si astazi, sunt cunoscute doua tipuri de camasi: camasa cu altite (ia) pentru sarbatori, din panza in doua ite, de in, apoi in cu bumbac si in cele din urma de bumbac simplu, incretita la gat cu incretitura numita bizarau sau brizarau. Al doilea tip este camasa pentru lucru, croita drept, cu guleras ingust pe gat, dupa modelul celor barbatesti. Altita de pe umar a fost intotdeauna podoaba principala. Cu "pui' cusuti des, legati sau despartiti, dispusi in rauri orizontale. Dunga mai lata sub altita, numita incretala, face parte din aceasta Ornamentele de pe camasi au fost intotdeauna cusute cu fire de culoare neagra si la camasile cele mai vechi completate discret cu fire de culoare rosie si galbena. Se mai poate observa ca uneori altitele sunt realizate intr-o tesatura deasa, in rauri orizontale.

Raurile inguste cusute pe maneca, intrerupte sau legate, sunt dispuse "costiset' (oblic) sau in lungul manecii avand uneori forma de creanga. Maneca este incretita jos in tehnica numita "pielea gainii'. Pe partile din fata, numite stanii, sunt cusute pe langa gura ornamente mici, iar pe mijlocul staniilor, de o parte si alta a gurii camasii, se afla cate un rand de ornamente mai mari. Pe staniile din spate ornamentele sunt dispuse spre umar.

Motivele cusute pe camasile cu altite nu sunt uniforme, dar totdeauna fac parte din acelasi tip, fiind in general geometrice. Camasa pentru zilele de lucru este confectionata din panza de fuior, croita drept, dintr-un lat de panza, care formeaza staniile din fata si din spate, pana la brau. Are gura taiata rotund in jurul gatului si despicata cat sa intre capul. Gulerul este asemanator cu al camasii barbatesti, dar mai ingust. Clinii din parti sunt ingusti, drepti, prinsi de maneca sub brat. Maneca, libera jos este prinsa la umar. Camasa are ornamente pe guler, pe staniile din fata si la extremitatea de jos a manecii. La ambele camasi poalele sunt cusute separat, din panza mai groasa. Poalele nu au ornamente si nici nu era obiceiul sa fie vazute de sub catrinta.

Camasile erau purtate direct pe piele in toate anotimpurile. Pana inainte de primul razboi mondial, fetele pana la varsta de 15-16 ani, umblau vara "in poale', adica numai in camasa incinsa pe mijloc cu franghia.

Catrinta, purtata in toate anotimpurile, este a doua piesa principala a portului femeiesc. Tesuta din lana, in patru ite, intr-o singura foaie dreptunghiulara, care infasoara strans partea trupului de la mijloc in jos, peste camasa. Partile din fata care se suprapun, sunt prevazute cu dungi (varste) simple in diferite culori, cu distante mari intre ele. Catrinta este marginita la ambele parti, sus si jos, cu cate o dunga de culoare rosie numita "bata'. Pe sub catrinta mijlocul era incins cu un brau lat, care tinea trupul otova (uniform fara talie) si-1 facea incalat (implinit). Despre o femeie cu mijlocul subtire se spunea ca nu-i implinita, ceea ce facea ca braul sa fie mai lung pentru unele.

Pana la inceputul secolului al XX-lea, catrinta se purta lunga pana aproape de pamant, chiar si de fetele tinere. In timpul lucrului, vara, ambele capete ale catrintei erau prinse in brau. In alte imprejurari se prindea numai un capat. Cand era intalnit un om mai insemnat sau cand trecea in dreptul unei institutii, in semn de respect, femeia lasa capatul catrintei in jos.
Batrana Palaghia Puzdre si alte batrane din sat isi aminteau ca pe cand erau fete au purtat in zile de lucru si catrinta de canepa.

Gateala capului. Inainte de primul razboi mondial cea mai veche si mai complicata pieptanatura pentru fete era coada lata, impletita in 5-7 suvite, purtata pe spate. Aceasta treptat, s-a simplificat ajungand la trei suvite, apoi dupa moda nemteasca, coada prinsa dinapoi in coc numit "top'. S-au mai purtat si doua coade puse coronita pe cap impodobite cu cate o floare din gradina. Fetele umblau cu capul descoperit doar in zile de sarbatoare. Fetele mici de la 4-15 ani purtau parul impletit de la frunte cu cele doua coade adunate dinapoi, care nu se despleteau decat sambata la laut. Fetele nu-si tundeau niciodata parul. Cele care erau pe cale de a se casatori purtau gata cu parul despletit lasat pe spate. Aceasta este dintr-un lemn usor (tei) in forma de cerc impodobit cu o zgardita de margele si prinsa in crestet. Femeile maritate purtau sub basma, pe crestet cercul din tei numit "carpa'.

Stergarul alb de invelit capul numit panzatura sau ministergura, tesuta din in si bumbac in mai multe ite, era purtat de femeile maritate in toate anotimpurile.

Dintre piesele de port comune, purtate de barbati si de femei iarna, a fost si cojocul lung cu clini, si cu maneca lunga, croit din sapte blanuri de oaie. Ajungea pana la genunchi si era simplu, fara ornamente, tivit doar pe margini cu tasma (fasii inguste din piele alba fina). Pe partile din fata avea aplicate fasii de prim negru din blana de miel si se incheia pana la cingatoare cu cheotori impletite din suvite de piele alba.

O alta piesa comuna a fost pieptarul cu clini, fara maneci, purtat vara peste camasa si in anotimpurile racoroase pe sub suman. Pentru varstnici era confectionat din cinci blanuri de oaie. Avea lungimea pana la genunchi. De la brau porneau clini ca la cojoc si tot asa se incheia. Nu avea alte ornamente decat fasiile de prim negru de miel pe partile pieptului.
Intre anii 1940-1950 cojocul si pieptarul se intalnesc tot mai rar, fiind purtate pe alocuri numai de batrani.

Intre anii 1910-1915 apare pieptarasul scurt, pana la brau, numit bondita sau boanda. Aceasta a fost purtata la inceput numai de tineri si copii, apoi si de varstnici. Bondita a inlocuit pieptarul in zilele de lucru apoi si la sarbatori. Intocmai ca si cojocul nici pieptarul nu a avut ornamente.

Cu timpul s-a trecut la bondita de postav alb pe care se aplicau ornamente de gaitan negru, adica fir de matase rasucit, sau ornamente cusute direct pe postav.

O data cu disparitia cojocului lung cu clini, a aparut cojocul scurt, tara clini, numit mintean. Acesta avea lungimea pana deasupra genunchilor, maneca lunga si doua buzunare. Se incheia ca si pieptarul si se purta iarna peste bondita sau numai peste camasa. Nu avea ornamente decat fasiile de prim de pe partile din fata. Dupa al doilea razboi mondial acesta incepe sa fie impodobit cu ornamente. acest cojoc se mentine pana in zilele noastre.

Sumanul, haina de veche traditie, intalnit pe tot cuprinsul Romaniei si in Bucovina, a fost purtat din cele mai vechi timpuri si s-a mentinut in port inca multa vreme. Intre anii 1960-1970, aici se mai puteau vedea sateni imbracati cu sumane. Confectionat din panura neagra sau laie, data la piua, se purta primavara si toamna peste bondita, uneori si iarna peste pieptar sau peste mintean. Era croit drept, strans pe corp, cu doi clini in parti, rasuciti in afara. Ca ornamente sumanul mai vechi nu avea decat marginile tivite cu sarad negru (siret impletit in cinci fire) care forma din loc in loc coltisori numiti "turturi'. Se incheia cu cheotori si nasturi impletiti din sarad. Avea lungimea pana deasupra genunchilor.

Eseu: Bucegii isi dezvaluie tainele Lucrare: Test de evaluare intiala Geografie - clasa a VI-a

Intre anii 1935-1940 sumanul traditional incepe sa fie impodobit eu ornamente mai bogate. Gulerul, care a fost drept, potrivit pe gat, ia forma rasfranta in afara.

Mantaua cu gluga, confectionata din panura neagra, laie, uneori alba, s-a purtat in timpurile cu ierni geroase, peste cojoc, la drumuri lungi. Avea croiala unui suman lung dar fara clini, insa era destul de larga. De la incheietura gulerului ingust, pe gat, pornea al doilea guler mare de forma patrata, lasat pe spate, care la nevoie era transformat in gluga. Astfel marginile glugii cat si partile din fata si manecile, erau garnisite cu sarad si postav colorat. Se incheia ca sumanul. Mantaua, ca si cojocul si pieptarul, facea parte din zestrea fetei.

Incaltamintea pentru toate anotimpurile a fost opinca purtata de barbati, femei si copii, in zilele de lucru si in sarbatori. Aceasta a fost de tipul opincii romanesti, cu marginile ingurzite (adunate in creturi) cu gurgui, confectionata din piele de vita crusita (tabacita) in casa, uneori si din piele de porc. Aceasta din urma era netabacita si se lasa cu parul in afara pentru a fi mai rezistenta. Caracteristic pentru opincile din piele de vita era culoarea rosie mai aprinsa si gurguiul mai mare, adus mult spre picior. Cu cat era gurguiul mai incarnit, se considera ca opinca era mai frumoasa si mai indemanoasa la mers. Vara opincile se purtau pe piciorul infasurat cu obiele subtiri. Pe vreme friguroasa se purtau obiele de panura data la piua. Ata de la opincile barbatilor era sucita din par aspru de capra, parul de pe coama si coada de cal si de vita pentru a fi mai trainice. Cea  de  la  opincile femeilor era de lana. Iarna, cand era gerul mare, se punea in opinci, pe talpa, un strat de panusi de porumb sau paie ca sa tina cald. Femeile purtau iarna in opinci un fel de coltuni din panura piuata, alba, cusuti la spate, lungi pana la genunchi, numiti ciorachi, peste care se invelea piciorul cu obiele pana la jumatatea ciorachilor. Ciubotele au fost purtate de barbati si femei cu stare materiala mai deosebita, in zilele de sarbatoare. Femeile purtau ciubote lungi pana la genunchi, lucrate de mesteri specializati. Acestea erau dintr-o piele mai fina decat a barbatilor si aveau tocul zugrumat ca mosorelul. Erau incretite la glezna, aveau varful bombat si in partea dinapoi, deasupra tocului cat si la varf, se vedeau ornamente din cuisoare mici, lucitoare. Unele femei care se credeau mai deosebite aveau si "scart' la ciubote pentru care ciubotarul era solicitat sa puna la incheietura talpii o scoarta anume care producea scartaitul in timpul mersului, pentru a atrage atentia.

Dupa primul razboi mondial ciubotele au inceput sa iasa din uz o data cu opincile care in unele zone au ramas numai pentru zile de lucru. Incep sa apara ghetele, numite papuci cu tureatca. Pantofii numiti "jumatati' au aparut mai tarziu. Pentru fetele si nevestele mai tinere, care intre anii 1925-1930 au incepu: sa poarte pantofi cu tocul inalt dupa moda nemteasca, flacaii potriveau la sezator si la hora strigaturi satirice, iar batranii le faceau mustrari spunand ca se slutesc Ca o completare a costumului traditional a fost traistuta, purtata in mana de femei. Barbatii de aici s-au vazut mai rar purtand traistute ca la Straja si Vicov. In schimb au purtat tasca de piele. De asemenea traista mai incapatoare nu putea lipsi din nici o casa. Fata primea in zestre si un val de tesatura pentru traiste.

Manusile cu un deget din blana de miel au completat in timpul iernii imbracamintea barbateasca.

Si naframile, in trecut, faceau parte din portul traditional. In zilele de sarbatoare erau purtate de tineri si varstnici. Naframile erau simbol de prietenie. Schimbul acestora facut intre un flacau si o fata statornicea o intelegere, era semn de prietenie trainica. Vorniceii cand faceau invitatia la nunta, ca semn de imputernicire, aveau naframa primita de la mireasa, legata de baston (bat). O purta si vatajelul care conducea randuiala nuntii. Naframile erau legate de capestrele cailor care transportau nuntasii la cununie. Mai erau folosite si la botezuri, la inmormantari si la impodobitul caselor. Naframile de demult aveau ornamentele cusute cu doua fete. Ornamentele cel mai des intalnite erau: vartelnita, crucile, stelele, bradutii.

Daca alta data naframile erau considerate piese de port, astazi, in unele zone, ele sunt folosite numai la decorul interioarelor si la nunti.

Imbracamintea mirilor. In afara de podoabele capului, la mireasa, floarea din palarie sau caciula mirelui si naframa prinsa in brau, imbracamintea mirilor a fost cea obisnuita pentru sarbatori, in raport cu anotimpul. Camasile mirelui si ale miresei erau simple, albe, fara nici un ornament. Camasa mirelui si itarii erau cusuti de mana miresei eu multa bagare de seama sa nu aiba vreun nod "ca sa le fie viata fara piedici'.

Podoabele purtate la gat de neveste si fete erau margelele de piatra in diferite culori, cumparate din targ, precum si margelele de lemn, colorate. Femeile maritate purtau si salbe din monede vechi de argint. Nelipsite din portul vechi erau si margelele din sticla, colorate, numite hormuz si zgardita din margele mici colorate, pe care se pricepeau sa le confectioneze anumite femei. Una din podoabele frumoase purtate mai demult la Vicovul de Sus erau margelele negre lucrate din petale de trandafir.

Femeile care cunosteau mestesugul, il practicau in mare taina. Se culegeau petalele proaspete de trandafir pentru dulceata, care erau frecate bine intre palme, pana deveneau ca un aluat moale. Acesta se punea la fermentat intr-un vas (ciob) de fonta asezat pe pamant la intuneric si racoare, acoperit cu un capac (ciob) tot din fonta. Dupa 8-10 zile, cand compozitia se inchidea la culoare, se framanta din nou. Cu putina grasime (untdelemn) si funingine si se punea iar la fermentat. Dupa alte 8-10 zile aceasta se framanta inca o data, pana devenea o pasta inchegata. Din aceasta pasta se rotunjeau cu mana mai multe bile mici, cat aluna, care apoi erau modelate in forma de inimioare, frunze sau stelute. Acestea erau impodobite cu margeluse colorate, aplicate cu acul si gaurite intr-o margine cu un pai subtire prin care sa poata trece ata, dupa care se puneau la uscat intr-un loc umbros. Cand se intareau, se scoteau paiele si se insirau pe ata, intercalate cu margele de hurmuz. Din urechile fetelor si nevestelor nu lipseau cerceii. Anumite femei se pricepeau sa gaureasca urechile in acest scop. Frecau mai intai lobul urechii cu sare ca sa amorteasca, apoi introduceau acul, trecut prin para focului, cu un fir de matasa subtire. Capetele firului de matasa erau taiate potrivit de lungi si impreunate cu o bobita de ceara de albine, curata. Cercelul de ceara ramanea pana se vindeca lobul urechii, apoi se introduceau cerceii. In lipsa de cercei, fetele mici purtau cate o margica prinsa de capetele firului de matasa pana la cumpararea acestora. Nu se purtau inele, nici macar cele de la cununie, care erau pastrate bine, sa nu se piarda.

Diferite dresuri pentru intinerirea obrazului erau folosite de fete dar mai ales de unele neveste. Procedeul cel mai obisnuit era spalarea obrazului cu zer sau cu lapte si ungerea pe fata cu unt proaspat, ori cu smantana. Pentru rumeneala se folosea o fiertura din planta numita "coada cocosului' precum si zeama petalelor rujei (bujor rosu). Pentru albit se folosea sucul din planta numita "laptele cainelui', care creste pe islazuri. Nevestele mai varstnice care foloseau asemenea procedee erau uneori satirizate la diferite ocazii: "Degeaba te rumenesti, ca tot nu mai intineresti, degeaba dai cu albele, tot nu scapi de creturele'.

Ornamentica in portul traditional

Pana la sfarsitul secolului al XlX-lea materialele folosite la broderiile de pe camasi, naframi si alte obiecte si pentru impodobirea tesaturilor au fost firele de lana de casa, cele de in si canepa vopsite in coloranti extrasi din plante. Campul ornamental, chiar dupa aparitia in comert a produselor industriale, a ramas dominat de culoarea neagra, completata cu rosu si galben, pe alocuri cu verde si cafeniu extrase mai usor din plante. La ornamentele de pe camasi, inca din cele mai vechi timpuri, s-a folosit si firul metalic.

Toate ornamentele cusute pe camasi, indiferent de tipul din care faceau parte, purtau denumirea de "pui'. Cele cusute pe naframi ori tesute pe scoarte sau laicere se numeau "flori', chiar cand nu aveau vreo asemanare cu florile. Ornamentele cu forme geometrice de patrat, romb sau dreptunghi erau numite iconele, ferestruici, casute, iar cele rotunde stele si roti.

Pe langa denumirile locale ornamentele mai primeau denumiri si dupa tipul din care faceau parte. Ornamentelor care ieseau din comun li se mai atribuiau si denumiri cu insusiri omenesti: pui suparati, pui veseli etc. Ornamentele uniforme, de proportii mai mari, cusute pe camasi, erau numite pui domnesti. Cele aduse din alta parte sau create mai recent primeau adesea denumiri fie dupa numele celor care le-au creat sau le-au cusut mai intai (puii Adamoaicii, puii Costanoaii, creanga Todutoaii etc), fie dupa locul de unde erau aduse. Cand veneau dinspre ses, erau pui de jos, cand veneau dinspre munte (Campulung, Dorna) erau pui de sus, iar cand erau aduse dinspre Bistrita, erau pui de dincolo.

Toate ornamentele erau cusute in puncte batranesti: cruciulita, butucas, satranca.

Fetele si nevestele tinere ieseau de sarbatori in sat cu camasi noi, atunci rar se puteau vedea doua la fel. Ornamentele se "furau' din ochi la orice prilej de adunare. Deseori izvoadele furate de pe o camasa de sarbatoare erau cusute pe una de lucru din panza inferioara spre a face in ciuda unei rivale. In cazul acesta camasa de sarbatoare era data la tiganci pe fuse si linguri.

Un prilej de raspandire a ornamentelor era si obiceiul de a coase un petec de panza cu motive ornamentale de la o camasa veche la un capat al panurii de sumane ce se da la piua. Proprietarul se prezenta cu altul identic pentru a i se elibera panura piuata si in felul acesta s-a ajuns la raspandirea multor izvoade de cusaturi din diferite sate. Negustorii ambulanti de haine vechi pentru "morile de hartie', numiti in termeni locali rufari, ofereau si ei satencelor bucati din carpe vechi din vreo camasa cu ornamente din alte parti. Tigancile care umblau prin sate, primeau uneori camasi vechi, fie in troc sau in dar, la cerere rupeau cu usurinta cate un petec din partea ornamentala a camasii pe care-1 ofereau solicitantei in schimbul unui caus de faina.