Influenta religiilor si a credintelor in cultura

Influenta religiilor si a credintelor in cultura

Biserica a mostenit mult din structura administrativa a Imperiului Roman, al carui teritoriu si ai carui supusi i-a preluat in mare parte, iar acest lucru a influentat profund istoria viitoare a crestinismului. Mai mult decat oricare alta institutie, Biserica a fost, in permanenta, o sursa de inspiratie pentru cultura rafinata a Europei. Patronand artele, mestesugurile, dar in special pictura, arhitectura si muzica, Biserica si-a lasat amprenta asupra tuturor acestora cu simbolismul ei crestin, promovand nu doar expresia emotiei si a valorii, ci chiar impunand acestora o anume disciplina si un control. Prin intermediul artei, religia a reusit sa transmita oamenilor o multitudine de expresii emotionale si nenumarate valori morale care, la nivelul constiintei, au modificat nu doar limbajul cotidian, ci chiar imaginarul religios.

Dupa ce crestinismul a fost adoptat ca religie oficiala in cadrul Imperiului Roman, procesul de eradicare a altor divinitati si a templelor acestora s-a transformat intr-o adevarata preocupare politica. Binele Imperiului se identifica cu binele Bisericii crestine. Cand puterea politica imperiala a slabit, locul ei a fost luat de cea ecleziastica.

Toate aceste trasaturi ale crestinismului, profund impregnate in cultura occidentala, contrasteaza evident cu cele ale religiilor orientale. In primul rand, spre deosebire de crestinism, care a reusit in cea mai mare parte civilizarea Europei occidentale din afara spatiului cetatilor grecesti si romane, budismul a fost, in general, acceptat intr-un mediu civilizational foarte rafinat.

Ca noua religie, budismul a patruns intr-un mediu in care s-au intalnit credinte si idei filosofice mai vechi, la care a fost nevoit sa se adapteze, cum e in cazul Chinei.

Desi in Orient oamenii au fost la fel de mult influentati de conceptiile religioase asupra realitatii ca si in Occident, aceasta influenta s-a resimtit cu mult mai dezorganizat si difuz. Budismul n-a facut altceva decat sa preia celelalte influente religioase si sa le confere coerenta. Faptul ca a reusit sa patrunda in mentalul colectiv s-a datorat tocmai "intolerantei" sale. Formele absolut sigure in care, aici si acum, crestinismul isi arata fata, contrasteaza evident cu sincretismul asiatic, destul de tolerant, dar si de alunecos.

Culturile orientale din spatiul indian au manifestat si manifesta o mult mai puternica incarcatura afectiva decat cea occidentala, atat in plan religios, cat si artistic. Detasarea emotionala, care in Occident a fost considerata dintotdeauna o virtute, este mai putin evidenta in formele artistice indigene din India, inclusiv in dans, in muzica si in religie. Spre deosebire de crestinism, care a cautat sa disciplineze toate formele de exprimare emotionala, respingand dansul, erotismul si alte proceduri extatice, toate aceste forme se regasesc in ritualul religios hinduist sau in religia populara indiana. Asa se face ca, in vreme ce in Occident unele activitati, cum ar fi dansul, au devenit tipic profane, deseori nu prea agreate de Biserica, in culturile orientale, dar mai ales in spatiul budismului Hinayana, s-a configurat tendinta coexistentei a doua forme de cultura: o cultura elevata, plamadita si modelata de catre elita budista, iar alaturi de ea, la un alt nivel, o cultura populara. Aceasta cultura populara a fost si este, in general, dispretuita de catre elite, care au considerat si considera pe mai departe ca ea ar obstructiona accesul budismului spre valori superioare. 

Etica muncii in budism si protestantism

Atat in Occident, cat si in Orient, educatia, intr-o forma institutionalizata, si-a avut radacinile in religie. Calugarii si preotii erau cei care predau in scolile locale. La un nivel superior, universitatea occidentala a reflectat orientarea profund intelectualista a crestinismului, deschizand calea spre o cercetare libera. Contrastul dintre invatamantul practicat in scolile manastiresti din tarile budiste hinayaniste si cel practicat in tarile occidentale in secolul care a precedat cel de-al doilea razboi mondial arata o diferenta semnificativa privind influenta religiei asupra culturii generale. Evident, de atunci, procesul de occidentalizare a educatiei in intreaga lume s-a amplificat, asa incat impactul religiei asupra invatamantului, chiar daca nu major, ramane totusi rezonabil.

Trasaturile care diferentiaza, intre altele, crestinismul de religiile orientale sunt, in mare masura, corelate cu vocatia monoteista a crestinismului, dar si cu aceea panteista a Orientului necrestin. Monoteismul inseamna autoritate si control, dincolo de orice speculatii. El presupune o ierarhie bine stabilita. Panteismul, dimpotriva, promoveaza mai degraba diversitatea fenomenelor. Conceptele de scop suprem sau finalitate ultima, cum ar fi unirea deplina cu Brahman din mistica upanisadica sau atingerea Nirvanei in budism, au o alta semnificatie decat credinta intr-un Dumnezeu unic si personal din religiile monoteiste.

Budismul japonez a pus un accent cu totul deosebit pe orientarea practica a credinciosilor. Este posibil ca atitudinea de motivatie pozitiva fata de munca, pusa in slujba ameliorarii societatii umane, sa-si aiba radacinile in aceasta orientare mai imanentista, caracteristica budismului japonez. Tot la fel, in Europa, protestantismul a directionat energiile omului spre indeletnicirile pamantesti. In locul preocuparii pentru viata de apoi a calugarilor din Evul Mediu, protestantismul i-a indrumat, bine sau rau, pe oameni sa munceasca in aceasta lume, fiecare potrivit vocatiei sale.

Calvinistii sustin ca, dupa moarte, desi omul nu poate avea certitudinea ca ajunge in rai, totusi nu trebuie sa dispere. Linia aceasta despartitoare, foarte sensibila, dintre indoiala si neindoiala, in ce priveste propria ta mantuire, a fost considerata de M. Weber ca o determinanta culturala fundamentala a psihologiei occidentale. Ea a condus la acceptarea postulatului neoficial ca succesul obtinut in viata pamanteasca de fiecare om devotat vocatiei sale e un semn prevestitor pentru dobandirea vietii vesnice. In acest mod s-a configurat un mecanism psihologic care a promovat ceea ce s-a numit "etica muncii" si i-a orientat pe oameni spre reusita.

"Ce a fost moralitatea?"

Daca facem o comparatie, fie si la nivel superficial, intre etica responsabilitatii sociale si morale din Japonia si din anumite tari occidentale, contrastul cultural este izbitor. Intrebarea care se pune e de unde isi capata resursele atat de pregnanta responsabilitate civica, de pilda, in Japonia, despre care un economist britanic afirma ca este "cea mai impunatoare natiune a lumii". Se datoreaza ea oare budismului sau, in general vorbind, anumitor influente religioase asupra caracterului national si a culturii nationale? Mentalitatea oamenilor dintr-o cultura straina ramane, pentru fiecare dintre noi, intr-o oarecare masura, o taina, chiar si atunci cand stapanim limba acelei culturi. Acest lucru e valabil si in cazul in care anumite societati au aceeasi mostenire culturala.   De pilda, in Europa, diferenta dintre tarile sau regiunile catolice si cele protestante este foarte usor vizibila, chiar si in societatile in care astazi influenta religiei nu mai este decat umbra a ceea ce a fost candva. Inclusiv in tari protestante care au impartasit ramuri diferite ale protestantismului, cum ar fi Anglia si Scotia, impactul religios se resimte diferentiat in ansamblul fenomenului cultural cotidian.

Atunci cand, in Occident, religia a pierdut din vigoare, s-a resimtit foarte limpede o bulversare nu doar in plan cultural, cat mai ales moral. A aparut asa-zisa "noua moralitate" sau "moralitate permisiva". In urma cu cateva decenii, un filosof si-a anuntat chiar o serie de prelegeri cu titlul "Ce a fost moralitatea?", demonstrand prin aceasta sucombarea principiilor morale.

Astazi, mai mult ca oricand, impactul religiei asupra vietii sociale si societatii in general a fost modificat radical. E foarte probabil ca trasaturile culturale distinctive sa fie eliminate, ajungandu-se, din nefericire, la o nivelare a identitatilor culturale, religioase etc. In prezent, in Occident, religia nu mai reprezinta un adevarat suport cultural, ca odinioara. Valorile religioase palesc, iar riscurile ar putea deveni majore, periclitand insusi viitorul civilizatiei crestine occidentale. In Franta, ca sa luam doar un singur exemplu, numai 20% din populatie mai considera ca sarbatoarea Craciunului are o semnificatie religioasa.