Dadaismul
Spiritul modern are
doua mari scopuri: unul este cel al eliberarii psihicului de sub
tirania regulilor societatii iar celalalt este
recunoasterea caracterului iluzioriu al artei, religiei si tuturor
lucrurilor ce tin de "maretia" traditionalista. In
primul caz apogeul este redat de suprarealism, care uneori se poate cu greu
deosebi de demersul psihanalizei. In celalalt caz apogeul este dat de
dadaism care este un refuz principial al acestei "maretii" si al
vreunei pretentii de superioritate in favoarea unui realism pur, cel al
intamplarii, cel al hazardului natural. Lucrul acesta este unul foarte
dureros pentru nevoia de afirmare a artistului care se vede nevoit sa
renunte la propria genialitate in favoarea unei genialitati
incipiente a naturii. Dar acest lucru inseamna si recunoasterea
faptului ca acea genialitate titanica nu exista, ci exista
doar banalitatea naturii care isi are genialitatea ei modesta.
Pana si numele de dadaism este dat de cuvantul "dada" ales la
intamplare din dictionar din nevoia de gasire a unui nume curentului.
Paradoxul consta in
mentinerea ambivalenta a unor judecati traditionaliste
despre arta; artistii, mai in gluma mai in serios, interpretau
aceste intamplari in lumina unor sensuri pur subiective. De exemplu,
faptul ca cuvantul "dada" inseamna dubla afirmatie in limba
romana si rusa a luat un sens special pentru dadaisti, la
fel cum paranoicii interpreteaza realitatea. Sugestia cum ca
intamplarea ar conduce la o reflectie mai buna a sufletului este
tributara celui mai pur cartezianism deoarece realitatea ar fi astfel
investita cu o astfel de intentie divina, metafizica.
Insa tocmai asta a fost esecul dadaismului, anume banalitatea si
repetitia sterila a statisticii manifestarii realitatii.
Cazurile exceptionale sunt, dupa cum spune literal sintagma,
exceptii. Or, a izola si recunoaste aceste exceptii
valoroase in marea de nonvaloare este un act care necesita o judecata
subiectiva in defavoarea abandonarii in obiect. Tocmai aceasta
lipsa de diversitate a facut ca dadaismul sa devina
prematur un manierism. Si totusi curajul lui trebuie recunoscut pe
filiera futurismului, caci numai un astfel de program putea sa ateste
dreptul contingentului de a deveni arta. Apoi, a sustine o astfel de
ruptura de traditie, de arta in general, nu se poate face decat cu
ajutorul unui curaj pe care doar futuristii il avusesera. Cubismul
si fovismul sunt si ele mari rupturi, dar ele decurg dintr-o nevoie
launtrica.
Se poate spune ca
exista un instinct artistic al acestora, instinct ce trage de bunul lor
simt, care se arata sceptic in continuare. Or, la futuristi
si dadaisti acest "bun simt" a fost de la inceput suspendat
deoarece primii si-au manifestat ruperea inainte ca produsul sa se
produca, iar ceilalti s-au produs pentru ca nu au cunoscut din
start existenta vreunei traditii. De fapt, unul din primii
dadaisti, Marcel Duchamp facuse pur si simplu lucrari
futuriste la Paris. Dar, pe aceeasi filiera, destinul postdadaist al
lui Duchamp este unul specific dadaismului cu rolul lui in arta moderna.
Asa cum Duchamp este parintele conceptualismului, la fel si
dadaismul este actul de nastere al acestuia. Am spus ca arta are
conceptualismul drept conditie, si o voi mai spune inca. El
exista pana la dadaism undeva in potentialitatea obiectului. Cu
dadaismul el ia fiinta chiar daca inca el nu se
detaseaza de obiect. Snobii s-au grabit sa atace tocmai
acest obiect, adica tocmai rezultatul obiectului dadaist, fara
sa ii inteleaga esenta conceptualista revolutionara.
Nu se poate spune ca protagonistii sai au inteles-o de la
inceput, insa, fireste, atunci ei erau in focul creatiei
Dadaismul va trece in
suprarealism foarte simplu. Suprarealismul s-a dovedit a fi un dadaism mental,
psihic, desi asociatia libera la care face apel se
dovedeste de fapt a fi guvernata de legi psihice complexe. Insa
anularea efortului creatiei in favoarea asteptarii unor idei
profunde care par sa iasa singure din creier, la fel cum realitatea
se desfasoara fara eforturi subiective in dadaism,
este legatura inextricabila dintre cele doua curente. Pe de
alta parte, cubismul va deriva in suprarealism si el cu tehnica
imbinarii si a dublului sens. Se poate spune ca cubismul s-a
desprins in sine asemenea spiritului absolut din filosofia lui Hegel, ca
universalul care se despica in sine pentru a deveni particular. Cubismul
deriva in suprematism si Bauhaus pentru a deveni dadaism si, in
final, suprarealism. O astfel de curatire, de intentionalitate
subiectiva propusa de cubism se reuneste din nou cu
subiectivitatea pe linia imbinarii semantice. Istoria se repeta. La
fel si absolutul lui Hegel.
O alta
perspectiva, legata oarecum si de suprarealism, este
gestualismul american. Un Jackson Pollock foloseste drippingurile sale
intr-un dadaism cromatic si structural. Intamplarea este recunoscuta
total de Pollock, respectiv abandonarea aproape mistica intr-o
vointa transpersonala, desi el spunea altadata,
in mod ciudat, ca detine controlul asupra procesului creatiei.
Dadaismul, care se manifestase in special la nivelul conceptualului, al
programului a avut evidente porniri in zona literaturii. Pictura lui Pollock
este momentul in care dadaismul trece in zona picturii, desi, dupa
cum s-a vazut, el foloseste si resorturi expresioniste si
conceptualiste pe aceasta filiera.
Dadaismul este si
piatra de temelie a ceea ce eu am numit in lucrarea mea "Dinamica psihologiei
abisale" "poezie obiectuala" ca o categorie artistica ce cuprinde
arta ready made, performance art sau happening. Marcel Duchamp este de asemenea
parintele artei ready made iar asta spune mult. Functia dadaista
este data nu neaparat de intamplare ci de realismul pur din
realitatea virgina folosita aici. Intre performance art si
happening se crede ca exista diferenta planificarii si
profesionalizarii ultimului. Insa si in primul exista
planificare in sensul ca se alege o anumita realitate, se
izoleaza si se mediatizeaza (altfel nu poate exista). Apoi,
si la happening exista hazard ca si in celalalt caz,
si la fel ca in orice reprezentare teatrala regizata, dupa
cum voi arta mai jos.
