Tehnica picturii pe sticla - pictura pe sticla, veche traditie populara romaneasca

Pictura pe sticla, veche traditie populara romaneasca, este o forma stralucita de exprimare plastica si este mult mai raspandita mai ales in pictura taranilor transilvaneni; ei prezinta lumea inconjuratoare, nu asa cum se vede, cu perspectiva si repercusiuni, ci prin aditia elementelor definitorii caracteristice si strict necesare obiectivului respectiv asemenea desenelor ideoplastice ale copiilor, caracterizand (lumea inconjuratoare) printr-un realism intelectual. Pornind de la aceasta idee am considerat ca, aplicand si lucrand in aceasta tehnica, elevii vor obtine rezultate bune si vor capata satisfactia lucrului realizat cu o deosebita valoare plastica.

"Tehnica picturii pe sticla se caracterizeaza prin culori vii, armonioase, prin forme simplificate, prin plasarea libera a acestora pe suprafata desenului, prin aspectul decorativ si prin lipsa perspectivei convergente ( . ). Aceasta tehnica pune in valoare nu numai creatia copiilor dar si creatia populara care a dus faima artei noastre populare si peste hotarele patriei". Totodata dam elevilor posibilitatea sa reprezinte cu ajutorul desenului obiecte, nu numai cum le pot ei vedea, ci asa cum stiu ei ca sunt, uneori obiectele parand a fi privite succesiv din mai multe directii sau suprimand elementele fara semnificatie.

Materiale folosite: sticla drept suport, acuarela, guasa, ulei, tempera, vitrocolor, iar ca instrumente: pensula si penita.

Aspecte metodologice si tehnologia didactica: Metodele pe care le putem folosi pentru insusirea procedeelor de lucru pe sticla sunt: explicatia, demonstratia, exercitiul, invatarea prin descoperire. Explicatia este insotita intotdeauna de demonstratie precum si de exemple din lucrari ale unor artisti populari.

In pictura pe sticla distingem mai multe faze in executarea lucrarii. Prima faza consta in fixarea liniara a subiectului, desenul formand osatura picturii, conturul fiind realizat cu vitrocolor sau oxid negru de fum dizolvat in clei cu solutie de galbenus de ou diluat in alcool, suprafetele pictate fiind precis delimitate prin contur. Pentru conturare se foloseste un alt desen realizat in prealabil pe o foaie de hartie si care se aseaza sub sticla sau se recurge la conturarea libera direct pe suportul de sticla.

Faza a doua consta in realizarea detaliilor, a desenelor interioare, a petelor cromatice mai mici sub forma de accente. Faza a treia cuprinde operatii de culoare a suprafetelor mari si a fondului (se umplu toate suprafetele delimitate de desen in culori corespunzatoare). Culoarea se aplica in strat uniform sau transparent, in straturi valurate, in degradeuri sau modulata. Pentru a spori aderenta culorilor folosite de elevi (acuarela, guasa, tempera) se amesteca culoarea cu solutie de aracet sau se recurge la frecarea suportului de sticla, inainte de aplicarea culorii, cu usturoi sau cu ceapa. Trecerea de la o faza la alta se face dupa ce desenul din faza anterioara s-a uscat bine, din aceasta cauza realizarea unei lucrari poate dura doua sau trei ore. Dupa terminarea lucrarii si uscarea ei se aplica pe aceeasi parte pe care s-a aplicat culoarea o foaie de hartie sau carton pentru protejarea stratului de culoare.

Ansamblul intregului desen se priveste de pe partea nepictata a suportului de sticla. Acest moment provoaca elevilor surprize si prilej de bucurie.

Un alt procedeu usor de realizat chiar si cu elevii claselor mai mici (I-II) este acela al folosirii vitrocolorului. Cu acest colorant am recurs la realizarea partilor din prima si a doua faza. Pentru fond am folosit hartia sau cartonul pe care l-am aplicat pentru protejare, de data aceasta folosind hartia colorata. In tehnica picturii pe sticla linia si punctul plastic devin elemente de maxima importanta; repetate ca modul dau expresie suprafetelor. Linia dreapta, franta, curba inchisa sau deschisa imparte variat suprafetele, iar punctul este des folosit in ornarea suprafetelor foarte mici. Exercitiile-joc de impartire a suprafetelor si ornare cu linii si puncte ofera posibilitatea afirmarii elevilor care in alte imprejurari obtin rezultate modeste, dar satisface in egala masura pe cei meticulosi si perseverenti. Acest procedeu il gasesc avantajos din punct de vedere metodic si-l consider ca fiind recomandat in activitatile de inceput in tehnica plastica pe sticla, fiind o cale de sensibilizare, de incarcare a organismului cu noi energii.

Punctul plastic devine si un mijloc de redare al unor elemente. Astfel in peisajele de primavara unele flori pot aparea ca puncte plastice de diferite marimi.

In demonstrare, accentul cade pe latura tehnica a lucrarii, adica pe ordinea operatiilor care se cer executate, pe amplasarea elementelor temei. Pentru a executa practic pictura pe sticla, observatia devine una din principalele metode de investigare a realitatii fiind punctul de plecare in obtinerea materialelor faptice, concrete care constituie baza analizei si a generalizarii, iar exercitiul-joc - calea de aplicare a rezultatelor observatiei si analizei, mijlocul de exprimare a generalizarilor.

LUPTA CRESTINISMULUI PENTRU SUPRAVIETUIRE

Biserica a avut de infruntat circa 300 de ani problema externa a persecutiilor (din partea statului roman) si pe cea interna a ereziei.

Cauzele persecutiilor romane au fost de mai multe feluri. Mai intai politice, caci crestinii ii erau loiali lui Cristos, iar romanii Cezarului, cele doua ordini intrand adesea in conflict. Alte cauze au fost de natura religioasa, crstinii refuzand sacrificiile pe altare si in general idolii; sociala, crestinii militand pentru egalitate sociala, ceea ce in ochii aristocratiei romane constituia o adevarata revolutie; economica, fabricantii de idoli, pictorii, arhitectii, preotii nefiind entuziasmati de acesta religie care le ameninta mijloacele de existenta.

Persecutarea crestinilor a fost atat religioasa, cat si politica. Primul mare persecutor a fost Nero, care a raspandit zvonul ca incendierea Romei s-ar fi datorat acestora. Ca urmare a acestei acuze, crestinii au fost martirizati - au fost ucisi in amfiteatrele romane, sfasiati fiind de animale salbatice. Ei au adoptat, datorita persecutiei, o viata clandestina, mutandu-si reuniunile in catacombe. Se organizau insa temeinic, comunitatile lor fiind conduse de episcopi. Ultima mare persecutie dateaza din 303 si a fost ordonata de imparatul Diocletian.

LUPTA PENTRU DOCTRINA

Biserica a trebuit sa lupte pe de alta parte si pentru apararea doctrinei, in special cu cei care incercau sa imbrace filoz

Tehnica pastelului si ceracolorului

Vorbind despre aceasta tehnica ma refer la tehnica folosirii pastelcolorului (creioane colorate) si a cerapastelului. Ideea este sugerata de faptul ca primul instrument pe care-l ia in mana copilul inca de la varsta prescolara este creionul si primele incercari (mazgaleli) le face folosind creioanele colorate. Intrand in clasa I, copiii trec deja la culorile de apa abandonand acest material, care este creionul colorat si cu care putem realiza creatii de o deosebita expresivitate plastica, obtinandu-se culori intense si frapante (in special in cazul culorilor ceropastel). Desenul in creion colorat, asa cum este practicat de copii, nu acorda importanta suficienta liniei si a efectului clarobscur, nu realizeaza efectul apropiat-departat prin intensitatea liniilor astfel ca primul plan sa fie desenul simplu, cu semne mai groase, iar planul indepartat mai sters si nedefinit. In acest sens elevii trebuie indrumati sa-si ascuta capetele creioanelor in mod diferit pentru a putea reda varietatea liniilor.

Procedeele folosite sunt cel al suprapunerii si al radierii culorilor, procedee ce ofera efecte foarte sugestive si o varietate coloristica infinita. In tehnica culorilor de tipul pastelului se porneste folosind tehnica suprapunerii de la culorile deschise spre cele inchise. Cand se foloseste cerapastelul se intinde culoarea alba pe toata suprafata suportului (sau culori deschise) chiar si acolo unde ulterior nu vom folosi culori deschise deoarece, daca prima culoare asternuta este cea deschisa, ea poate fi oricand scoasa la suprafata prin radere, astfel fiind mai luminoasa decat daca am suprapune peste culori inchise. Dupa asternerea fondului alb se trece la colorarea diferitelor elemente ale lucrarii pe baza aceluiasi procedeu al asternerii si suprapunerii culorilor de la deschis la inchis. Cu o lama, cutitas sau alt instrument se trece la finisare. Se rade acolo unde se urmareste sa se obtina culori deschise sau regasirea fondului alb. La nevoie se poate reasterne culoarea pentru a realiza o varietate de nuante. In felul acesta se rezolva si problema fondului. In mod obisnuit copiii au tendinta de a izola figurile si a le plasa pe fondul alb al hartiei fara sa simta nevoia de a le armoniza cu cadrul. Procedand asa cum am aratat anterior, elevul lucreaza ca si in cazul tehnicilor umede, cu pete cromatice, nuantate si realizeaza tema plastica prin combinarea spatiilor si formelor plastice de diferite intensitati pe principiul contrastului inchis-deschis. Cu elevii am procedat la acoperirea suportului cu straturi succesive urmand ca efectul cromatic si cel compozitional sa-l realizam prin raderea straturilor de la suprafata pana la atingerea celui dorit.

Desi copiii cunosc materialele de lucru, totusi folosirea acestei tehnici o recomand dupa ce elevii s-au familiarizat cu elementele de limbaj plastic, cu notiunile si cu tehnicile de baza. Folosindu-se creionul colorat se poate recurge la modalitati de redare plastica asemanatoare cu cele ale desenului in penita, linia cromatica devenind de data aceasta elementul de baza al constructiei si realizarii efectului plastic.