Costumul in secolul xx - stilul art nouveau - serpentin, modern style - geometric regulat

COSTUMUL IN SECOLUL XX

In ultimul sfert al secolului al XIX-lea si pana la primul razboi mondial, Europa a cunoscut o perioada de pace si de relativa bunastare, ,,la belle époque".

Ca urmare a progresului tehnic, ambianta citadina a marcat prefaceri mai ales in preajma anului 1900: lumina electrica, tramvaiul electric, telefonul, cinematograful dateaza,toate, din ultimul deceniu al veacului al XIX-lea. Pericolele noii energii (ascunse pana atunci in natura) starneau o surda angoasa. In acelasi timp, Freud descoperea in adancurile sufletului zonele nebanuite ale subconstientului, in care fierbeau (dintotdeauna) nemultumirile refulate, ca lava vulcanica, izbucnind prinlocuri neasteptate. Spaimele "ucenicului vrajitor" explica zvarcolirile specifice curentului numit de francezi "Art nouveau".

Cadrul artistic.Poezia simbolista ,care oferea deseori teme picturii (Verhaeren, Jules Laforgue, Albert Samain, Rodenbach), se cufunda in adancurile necercetate ale vietii sufletesti, cultivand reactiile instinctuale, senzorialismul.

STILUL ART NOUVEAU - SERPENTIN

Parasind amestecul de citate din trecut, al eclectismului, pentru a se elibera de clisee, arhitectii si decoratorii, ca spaniolul Gaudi sau francezul Guimard, s-au inspirat direct din natura salbatica.

Primele semne ale noii viziuni artistice aparusera in tablourile impresionistilor (in experientele de laborator ale picturii de sevalet), ca in peisajele lui Claude Monet, in care personajele par flori risipite in iarba, apoi in lucrarile post-impresionistilor, ca Gauguin, Van Gogh etc. Noul stil a luat in Franta numele de Art Nouveau, Nouille (taitei), Jules Verne, Coup de fouet (lovitura de bici), in Austria de Secession, in Germania de Jugendstil, Lilienstil, Wellenstil, intinzandu-se in Belgia, Italia, Spania, Danemarca, Statele Unite, ca stil Liberty, Floreale, Yachting Style etc. Irationalismul era vizibil in invadarea orizontului vietii de catre o natura salbatica, in miscare, in perpetua metamorfoza. Constructiile, ca sI obiectele, pareau a se preface, trecand in regnul vegetal sau animal. Balcoanele metalice, rampele scarilor, mobilele sugerau plante cu tije lungi, curbate, care se transformau in balauri sau din care se desprindeau siluete feminine.Costumul feminin a ilustrat cel mai bine Art Nouveau.

MODERN STYLE - GEOMETRIC REGULAT

Alaturi de noul stil, frapant, pretios, de esenta romantica, s-a dezvoltat paralel - la inceput in umbra - si opusul sau clasic, rational, incepand cu blocurile geometrice construite de arhitectul american Sullivan, apoi de austriacul Hoffmann, oferind solutii practice, fara stralucire, dar care erau destinate viitorului. In designul scolii din Glasgow, de Ernie Macintosh, domina linia dreapta. Costumul barbatesc s-a integrat acestui stil.

Idealul uman . Barbatul era clasic, femeia romantica. In societatea capitalista, de cel mai mare prestigiu se bucura figura teapana a financiarului respectabil si impunator, care trebuia sa inspire demnitate si integritate, prin formele geometrice regulate ale intregii siluete, afisand, prin aspectul sau solemn, importanta firmei lui. Trupul sedentar si greoi era cu grija ascuns sub carapacea rigida a hainelor intunecate, cu guler tare si palarie "cilindru", amintind cosurile fabricilor. Sobru in propria infatisare, omul de afaceri isi etala, in schimb, luxul in toaletele doamnei sale, cu bijuterii, blanuri, broderii de mana. Mai liber, receptiv noutatilor modei, costumul feminin a devenit un domeniu de manifestare insemnat al stilului serpentin. Femeia slavita de artisti era o fiinta de vis, o divinitate inaccesibila, fatala, surazatoare sI misterioasa (deseori reprezentata in pictura cu ochii inchisi), abandonata, dar distanta. Intr-o conferinta publicata in 1891 la Barlad, doctoral G. Bercar proclama, ca un adevar stiintific unanim acceptat: "Caracterele distinctive ale femeii sunt sensibilitate, mobilitate, nervositate" - desigur necontrolate, nestapanite, adaugam noi, amintindu-ne de izbucnirile, lamentarile si lesinurile coanei Joitica. Si doctorul Bercar deducea mai departe: "Aceste calitati singure ar fi suficiente pentru a demonstra ca modul de imbracaminte trebuie sa fie variabil, colorat, elegant". Capriciul era, prin urmare, tolerat cu ingaduinta, singura arma a sexului slab fiind viclenia.

Varsta beneficiarilor modei era cea matura, impunand o silueta greoaie, pe care o imita si tineretul. Fetele doreau sa imbrace, pe la 14-15 ani, prima rochie lunga si sa iasa la bal, unde dansau supravegheate de mame si de matusi, pana se maritau (cat mai repede) si intrau sub tutela sotului, iar baietii de-abia asteptau sa arboreze mustata, palaria si bastonul. Copiii purtau costume mai confortabile, de marinar, si bereta cu panglici, ca Domnul Goe.

CARACTERE GENERALE ALE COSTUMULUI.

La 1900, imbracamintea semnala, de la distanta, rangul si averea, sexul, varsta sI neamul. Palariile inalte si impodobite ale protipendadei semanau cu foisoarele sI cupolele care le incununau casele, ridicandu- se deasupra celor din jur. Moda feminina venea de la Paris, cea masculina, de la Londra.

COSTUMUL BARBATESC

Sculptural , silueta barbateasca era cilindrica, teapana (de la joben la gulerul tare, la plastron si mansete), pictural domina negrul, luminat doar de albul camasii, chiar pentru tinuta de dimineata, iar materialele erau sobre, mate, cu unele accente lucioase (reverele fracului, jobenul de matase, lantul de la ceas). Costumul complicat, inconfortabil, acoperind tot corpul, cu multe accesorii, era exteriorizarea prestigiului legat, in ochii clasei dominante, de bogatie si de putere. Muncitorii purtau camasa colorata si sapca. In contrast cu silueta baroca a femeii, cea a barbatului apare clasica, stabila. Aparent mai stearsa, ea va fi punctul de plecare al evolutiei viitoare a vestimentatiei moderne. Uniforma civila a orasenilor, ca si cea militara, raspundea nevoii de a masca si remodela trupul prin invelisuri rigide. La inceputul secolului se folosea inca un echipament complicat si fara suplete. Pe cap , parul era tuns scurt, cu carare la mijloc, apoi, dupa 1905, intr-o parte, iar mustatile erau nelipsite, ca si barba dupa o anumita varsta. (Francezii credeau ca "un baiser sans moustache est comme un diner sans fromage"). Palaria, rigida, era inalta, denumita la noi joben. Aceasta putea fi si pliata (clac). Putea fi, de asemenea, joasa, semisferica (melon) sau plata, de pai (canotier). Pe trup se purta lenjerie multa, camasa, flanela de lana etc. Camasa putea fi cu plastron tare sau plisat, pentru dineu, din matase sau din panza vargata, cu gulerul alb detasabil, scrobit, inalt, cu varfuri indoite, incomod. Cravata era alba pentru seara, neagra ziua. Vesta era scurta, asortata cu haina, dar din material diferit - casmir, pichet, matase. Eleganta, putea avea nasturi din aur, pietre scumpe, jad, lapislazuli etc. Jacheta depindea de ocazii: pentru dimineata la slujba, iarna, era din tweed, vara din serj sau panza (albastra la pantalon alb de flanela), croita la doua randuri, cu guler si mansete de catifea, cu poale lungi, pana la jumatatea coapsei; pentru receptii fracul era obligatoriu. Pardesiul avea diferite forme, de la cel de dimineata, scurt, cu maneca raglan (Burberry), pana la cel de seara, negru, cu pelerina. Paltonul era din stofa groasa sau din blana. In picioare se purtau ciorapi negri sau albi si botine montante cu butoni sau sireturi. Accesoriile obisnuite erau monoclul, manusile, bastonul de bambus sau umbrela neagra, mare, iar ca bijuterii erau acul de cravata, inelele, ceasul la brau. Costumul de baie masculin era si el cu pantaloni pana la genunchi si maiou vargat, marinaresc.

Proiect: Dunarea - sectoarele dunarii Proiect: Clima. Clima Europei. Clima Romaniei

La inceputul secolului, copiii mici erau costumatI fantastic, cu fuste lungi pana la glezne, din dantela sau muselina, cu palarii scrobite, iarna cu haine si bonete din catifea bordisite cu dantele sau puf, cu ghete cu nasturi. Pana la adolescenta erau permise vesminte tip marinar.

COSTUMUL FEMININ

Sculptural, silueta 1900 amintea, prin talia strangulata, de ceasul cu nisip. Trupurile apareau ca liane suple, misterioase, pudic ascunse sub faldurile matasii creponate, serpuind ca si acei "boa" din pene, incolaciti in jurul gatului frumoaselor vremii. Pe scena, Sarah Bernhardt se aseza rasucindu-si in spirala trena rochiei.

Femeia-floare avea vesminte la fel de incomode ca si o armura medievala. Stransa in corset, cu poalele fustei maturand praful, cu palaria plina de flori si de pene intr-un echilibru instabil pe cocul infoiat, o doamna eleganta era incapabila sa se deplaseze fara trasura, sa se aplece sau sa se indoaie. Pentru a ascunde ravagiile timpului, parul era tapat, folosindu-se rulouri postise sub coc, ridurile gatului erau mascate de gulerul montant sau de panglica legata ca o zgarda, iar trupul era sustinut de corset.

Pictural conceptia coloristica a artei 1900 era stapanita de tente pale, tonuri reci, luminoase, cu efecte opalescente, iradiante, "electrice" (Paul Constantin, Arta 1900).

In materiale folosite pretul vesmintelor era ostentativ demonstrat atat prin cantitatea si calitatea tesaturilor, cat si prin prelucrarea lor care cerea o mare investitie de munca. Un cronicar al timpului remarca: ,,Stofele se intrebuinteaza rar in starea lor naturala, se brodeaza, se cresteaza, se ajureaza, se incrusteaza cu dantela, se acopera cu aplicatiuni de toate felurile" (Moda Universului, an I, nr. 1, 1899).

Casele de moda pariziene, cum erau cele ale lui Worth, Doucet, Redfern, care lucrau la comanda, schimbau moda intr-un ritm rapid, cu care nu puteau tine pasul decat cei care traiau pe picior mare. Pentru popor se faceau haine de gata. Pe cap , parul lung era sustinut de un sul si strans coc in crestet. Palaria, incarcata cu roze, pene si panglici, era ea insasi o metafora. Tenul alb, transparent, era obtinut cu pomezi, deseori nocive, (cu plumb, arsenic etc.) si pudra de orez. Ochii, nemachiati, trebuiau sa exprime inocenta si modestie. Pe trup , lenjeria comporta multe piese suprapuse si complicate: camasa, jupon, pantaloni pana la genunchi, corsetul foarte lung in fata, strans salbatic cu sireturi, imprimand corpului o pozitie aplecata inainte, cambrata, nesanatoasa. Idealul era sa porti drept cordon gulerul barbatului. Fotografiile de epoca sunt toate retusate, subtiind talia. Strangand nu numai abdomenul, dar si toracele, si comprimand organele interne, corsetul provoca deformari osoase, ca si tulburari functionale care dadeau stari de rau si lesinuri frecvente, pentru care doamnele obisnuiau sa poarte in punga un flacon de saruri cu miros puternic, intepator. Rochia avea guler ridicat, strans ca o zgarda, corsajul in forma de V atat la decolteu (foarte larg seara, ziua inchis pana la gat), cat si in talia strangulata. Manecile, importante, erau umflate fie la umar (in pulpa de miel), fie la incheietura, bufante (de episcop), fie la cot. Fusta larga, lunga, in forma de lalea sau de rochita randunicii, seara avea trena.Ornamentele sinuoase, cusute pe rochii, cu suitas, margele sau aplicatii, se inscriau in stilul "Art nouveau", amintind feroneriile balcoa- nelor sau ale balustradelor.  In picioare , ciorapii erau negri sau cu broderii colorate, tinuti cu jartiere circulare. Se pare ca suspendarea ciorapilor de un cordon in talie, si mai ales dispozitivul de prindere erau inventia inginerului Jean Eiffel, autorul celebrului turn parizian. Pantofii, care nu se vedeau, erau neinteresanti, aproape ca si cei barbatesti (botine). Ca accesorii , ziua se purtau geanta suspendata cu lant, umbrela si manusi scurte, seara - boa de pene sau guler si manson de puf de barza (marabou), evantai si manusi lungi. Bijuteriile sau cataramele de metal aveau forme sinuoase, vegetale. Parfumurile preferate erau lavanda si paciuliile. In saloane, perechile incercau dulcea ameteala a valsului romantic, cu singurele rotiri ingaduite de fusta lunga si de corset. Pentru calatoria cu primele automobile (care aratau ca niste trasuri fara cai), halate lungi, palarii cu voaluri si ochelari aparau de norii de praf ai drumurilor de tara. Tenul alb era ocrotit de umbreluta de soare alba, cu broderii si dantele, spre deosebire de cea mare, neagra sau ecosez, de ploaie. Sportul era o raritate. Se juca tenis, cu fusta pana la glezne. Pentru bicicleta, primele fuste-pantalon arborate de elegantele timpului faceau senzatie. Costumele de baie (care se imbracau la mare in cabine speciale, pe piloni, departe de ochii indiscreti ai celor de pe plaja) erau ca niste rochite cu maneci si pantaloni peste genunchi.

SILUETA CILINDRICA 1904-1914

Caractere generale ale costumului

Dupa 1900 lupta impotriva corsetelor a inceput printr-o mare campanie de presa. In acelasI scop s-au creat asociatii, reunind artisti, medici, croitori, si s-a initiat editarea unui jurnal de moda pentru femeile muncitoare. Henry van de Velde, profesor la Scoala de Arte Decorative din Weimar a scris o carte despre principiile constructive ale imbracamintei, asemanatoare cu cele ale arhitecturii. Ca urmare, in Germania s-a lansat rochia-sac (Reformkleid) de purtat fara corset, lunga pana la pamant, inchisa la gat, croita simplu, fara complicatii si aplicatii, modeland o silueta cilindrica. In 1914 Balla a semnat manifestul futurist al modei masculine propunand culoare si asimetrie. G. Severini purta un pantof rosu si altul verde. Pentru femei, n viata zilnica au fost preferate din ce in ce mai mult fusta si bluza, apoi s-a impus costumul taior. Poalele au inceput sa se scurteze treptat, intai in America, unde, la sfarsitul secolului al XIX-lea, in zilele ploioase, din pricina noroiului din orasele noi, s-au adoptat fuste practice, dezvelind glezna, numite "margarete de ploaie", care au fost importate apoi in Europa. Nevoia de innoire a formelor, in sensul unor solutii simple si practice, a facut ca moda europeana sa devina receptiva si pentru influente orientale si extrem-orientale. Asa se explica succesul kimonourilor japoneze. Baletele rusesti, prezentate la Paris in 1910 de Diaghilev, cu costume de Leon Bakst sI Alexander Benois, au actionat ca o explozie de ritm si de culoare. Parizianul Paul Poiret s-a inspirat din ambele repertorii, creand modelele sale senzationale, cu decolteu ascutit, maneci kimono, cu o mini-jupa evazata marcand soldurile peste o maxi-jupa stransa pe picioare. Pentru casa de moda Poiret, deschisa din 1904 , pictorul Raoul Dufy a desenat motive de tesaturi, iar spaniolul Mariano Fortuny a creat matasea plisata, supla si fluida, dupa model grecesc antic, denumita "delphos". Prezentarile de moda la Poiret erau adevarate spectacole la care a dansat si Isadora Duncan; el crease, de altfel, si costume de teatru, de pilda pentru Sarah Bernardt. Cronicarii observau insa ca Poiret o aserveste din nou pe "femeia libera" prin haine stramte, incomode, ncarcand-o cu blanuri si bijuterii ca pe cadanele din O mie si una de nopti . Mergand impotriva curentului functional si social, el raspundea nevoii protipendadei de a se distanta de vulg prin creatii unicat, "haute couture".

Costumul barbatesc.

Pe la 1900, barbatul trebuia sa fie doar "ceva mai frumos decat dracu'". Definitia cuceritorului de la inceputul secolului al XX-lea era, vorba cantecului Bel Ami, "nicht schön doch charmant, nicht klug doch galant" (nu frumos, ci fermecator, nu inteligent, ci curtenitor). Costumul de afaceri era smoking-ul (tuxedo) cu jacheta dreapta, pantaloni reiati si papion negru. Pe cap se mentinea frizura cu carare si palaria tare, joben, melon sau canotier. Pe trup , pantalonii s-au stramtat si s-au scurtat la glezne, dupa 1908 ("peg-top trousers", corespunzand costumului feminin cu fusta stransa jos), pastrand pliuri pe solduri, iar dunga nu mai era laterala, ci frontala (rezultata din impaturire). A inceput sa fie folosita cureaua in loc de bretele. In picioare se purtau ciorapi negri sau albi si botine montante cu butoni sau sireturi, cu varf rotund, ca   de buldog, pana prin 1910, apoi cu varful ascutit, acoperite de ghetre gri, bej sau albe.

Costumele   sport erau speciale pentru automobilism, pentru golf si pentru ciclism (sapca, haine cadrilate si pantaloni "golf", trei sferturi, bufanti), pentru inot (costum de baie vargat, cu maneci scurte si pantaloni pana la genunchi). De prin 1910, beneficiind de orientarea generala spre simplitate, si copiii au inceput sa fie imbracati cu rochite si pantalonasi scurti, producandu-se si imprimeuri speciale, pantofi sau sandale si sosete mai atractive.

Costumul feminine.

Pe cap , ca o compensare a descresterii in volum a vesmintelor, si mai cu seama pentru a marca deosebirile de rang, a crescut dimensiunea palariei, ajungand, prin 1910, de forma si marimea unui lighean, incarcata cu pene si flori. Pe trup , mai ales in jurul anului 1910, s-a conturat evolutia pardesielor si jachetelor catre o linie mai supla si mai comoda, cu apropieri de costumul barbatesc. Paralel, a evoluat si fusta, care s-a strans treptat pe corp, desenand usor picioarele la genunchi (in lalea, evazata jos "morning-glory", 1908), apoi a fost drapata pe solduri si stransa pe gambe, reliefandu-le de la genunchi in jos (silueta "peg-top" - de tarus). Pentru a limita pasii se legau picioarele sub genunchi. Feminitatea a fost subliniata prin atragerea atentiei asupra bazinului printr-o fusta scurta si larga, "in abajur", peste o fusta lunga si stramta. In 1911 a aparut fusta crapata, "tango". In picioare , o consecinta a iesirii la iveala a pantofilor a fost noua atentie acordata formelor (ascutita, cu barete, bentite), iar ciorapii au luat culoarea pielii.

Ca bijuterii , pariziencele extravagante purtau bratari cu pietre pretioase si pe glezne. In aceasta epoca au aparut mai multe costume de sport, pentru automobil, pentru tenis sau bicicleta (fusta-pantalon), sau pentru patinaj. In 1913, Coco Chanel (1883 - 1971) a lansat, la cursele de cai de la Deauville, primele ansambluri din jerse, folosit pana atunci doar pentru lenjerie. Pentru inot se purta costum- marinar cu guler si mansete tighelite, cu pantalon pana la genunchi, deseori si cu ciorapi, si boneta de baie creata cu volan.

COSTUMUL IN EPOCA PRIMULUI RAZBOI MONDIAL 1914-1918

Costumul barbatesc

Cu diferente pe nationalitati, costumul ofiterilor era, ca linie, adaptarea celui civil (cu cascheta cilindrica, umerii mici, talia stransa, pantalonii pe picior), pornind de la tinuta de oras (redingota) si adoptand unele elemente ale costumelor de sport (buzunare cu clape, cizme, pelerine etc.). Culorile cele mai frecvente erau albastrul-deschis, albastrul-inchis, cenusiul, brunul. Costumul civil era influentat de cel militar, adoptand o linie mai simpla. Trench-coat-ul (haina de transee) s-a pastrat pana azi practic neschimbat, unisex.

Costumul feminine

Tinuta de infirmiera consta din rochie lunga cu sort si basma alba trasa pe frunte. Cel mai mult s-a simplificat insa costumul obisnuit, imbracat de curajoasele surori si mame, intrate in slujbe in locul celor plecati pe front. Pentru prima data in istorie o femeie putea aparea pe strada fara palarie si manusi. Parul era fie strans in crestet, fie tuns scurt, doar tinerele fete mai purtau o coada pe spate. La sfarsitul razboiului, ca o mare noutate, parul, scurtat, era incretit ca un tufis. Ultimul refugiu al fanteziei erau palariile cu flori, pene etc. sau cu panas in frunte ca al militarilor. Silueta tindea sa devina tubulara, vesmintele preferate fiind fusta si bluza sau costumul taior, care avea sa se impuna in eceniile urmatoare.

In perioada razboiului, mbracamintea citadina era extrem de sobra si se purta mult negru, de doliu. In fotografiile de epoca doamnele apar cu bluza alba, cu gulerul rasfrant peste jacheta neagra si cu fusta lunga pana la glezne. Doar unele detalii de croiala sau palariile cu panas, amintind castile militare, atesta faptul ca Romania a fost mereu n pas

cu moda europeana.

COSTUMUL INTRE 1920- 1930

COSTUMUL BARBATESC

Barbatii, mai conservatori, s-au multumit sa-si largeasca pantalonii - denumiti si ei "charleston". Infatisarea sexului tare era, prin compensatie, usor feminizata. Rudolf Valentino, cu ochii lui umbriti si gura mica, era imitat si de ctorii nostri.  Pe cap , parul era lins, pomadat, iar fata pudratadupa barbierit. Domnii respectabili purtau mus- tata mica tip Chaplin sau Hitler. Pe trup , hainele de seara erau traditionale: frac, smocking. Cele de zi au evoluat catre o tinuta mai lejera si sportiva, jacheta s-a largit cu cute pe spate, si era purtata la pantaloni golf. In picioare , pantofii au luat locul ghetelor, acoperiti cu ghetre-jambiere, din pasla iarna, sau panza vara. S-au pastrat ca accesorii bastonul si umbrela.

COSTUMUL FEMININ

Capul era mic, cu parul tuns scurt, drept, la spate baieteste, uneori cu o cordeluta orizontala legata pe frunte. In saloane, imaginea sportiva a baietanei era insa denaturata, artificializata, mai ales prin machiajul "intoxicat", cu sprancenele pensate, ochii conturati cu negru, incercanati, fata pudrata alb, gura micsorata, pictata cu rosu-inchis. Elisabeth

Arden, Helena Rubinstein, dar mai ales Max Factor (machior la Hollywood) incepeau sa se afirme in industria cosmeticelor. Palaria, mica, indesata strans, acoperea tot parul, uneori sI fruntea, conturand capul ca o bila. Pe trup , lenjeria se reducea la minimum, o singura camasuta minuscula tinuta de bretele sau combinezonul-chilot (prima aparitie a body-ului de azi) inlocuind numeroasele straturi precedente. Erau preferate rochia-sac sau fusta si bluza, drepte, fara talie, cu cordon pe solduri, cu maneci lungi sau deloc. Se purtau mult jersee si pulovere tricotate, cu motive cubiste, fuste scurte pana peste genunchi plisate drept, acordeon. Pardesiul era larg, fara nasturi, deseori ridicat in fata, formand o linie curba la spate, cu gulerul largit (tiparul a fost folosit si la blanuri pana prin 1930). In picioare , ciorapii erau vizibili, luciosi, cusuti cu dunga, cu ajur la glezne, iar pantofii cu toc solid in forma de mosorel, aveau de obicei bareta. Singurele podoabe erau margelele lungi. Tigareta, cu port-tigaret foarte lung, tinuta dezinvolt intre degete, cu unghiile lacuite, era de rigoare de prin 1925. Si costumele de baie sau de sport lasau sa se vada trupul, pierzandu-si manecile si volanele in favoarea maiourilor decoltate ale marinarilor si a short-ului. Imbracamintea devenea "dezbracaminte" (cum se exprima un protest intitulat "Perversiunile modei de azi", semnat A. Valentina, Dr. G. D. Ionasescu).

Dansurile la moda, ca charleston-ul, puneau in lumina marea noutate: gambele la vedere, prin miscarile din genunchi si glezne. Seara, rochiile scurte aveau fusta din saluri cu colturi de diferite lungimi sau erau completate la tiv cu volane de bie sau franjuri care saltau in ritmul zvacnit, odata cu siragurile de margele lungi atarnate la gat, iar pantofii erau inchisi cu barete cu nasturi, ca sa nu sara din picioare. Datorita radio-ului, muzica de jazz se raspandea cu iuteala din barurile Americii in cele europene, in care se dansa frenetic toata noaptea. Cand, in 1927, aviatorul Lindbergh a traversat prima data Atlanticul, aterizand in Franta, americanii au

botezat un dans "Lindy-Hop".

Odata cucerit, confortul hainelor anilor '20 s-au pastrat de-a lungul secolului pana azi, multe modele fiind reluate de atunci fara a parea demodate. Coco Chanel si-a compus stilul personal in aceasta epoca, devenind celebra mai ales prin taioarele ei clasice, drepte si comode, din tesaturi suple, ca jerseul, care pot si vor putea fi imbracate oricand.