Difuzionismul, particularismul istoric, cultura-si-personalitate

Difuzionismul, particularismul istoric, cultura-si-personalitate

Ne mutam acum atentia pe coasta cealalta a Atlanticului (dupa ce in cursul trecut am vorbit de pionieri antropologiei britanice, Tylor, Frazer, care pun in miscare antropologia moderna in paradigma evolutionista. In treacat a fost amintit si L. H. Morgan, care a reprezentat curentul evolutionist in SUA).
Reactia la evolutionism a luat in principal forma difuzionismului. Reprezentantii lui pun definitiv accentul pe poligeneza (umanitatea a aparut simultan in mai multe arii geografice; aceasta optiune reprezinta, in fapt incercarea de a rupe cu interogatia obsedanta asupra originilor, care conduce inevitabil la asumptii evolutioniste). De asemenea se abandoneaza viziunea progresista asupra culturilor si civilizatiilor: nu toate culturile trebuie sa treaca prin stadii asemanatoare. In plus, daca se poate vorbi in mod legitim despre progres in dezvoltarea tehnologica, ramane o intrebare daca acesta aduce si progresul moral.
Difuzionismul asuma totodata ca asemanarile diferitelor aspecte, continuturi culturale se explica mai bine prin imprumuturi culturale decat prin originea comuna.
In varianta germana a difuzionismului ('scoala vieneza', reprezentata de Ratzel, Grabner si Schmidt) se presupune ca o seama de modele culturale specifice anumitor arii au intrat in expansiune influentand variate alte forme de vietuire umana.
Intr-o varianta engleza (Elliot Smith si William Rivers) gandirea in termeni de origine revine; se cauta de data aceasta o sursa culturala originara ­ in sensul de arie culturala puternica ­ ce este identificata in Egipt.
Conceptul principal al difuzionistilor este cel de arie culturala, ce reprezinta o unitate geografica relativ unica, bazata pe contiguitatea (vecinatate stransa, care are elemente comune cu altceva; contact fara continuitate) elementelor culturale. In spatiul german un construct asemanator este cel de Kulturkreise (cercuri culturale), care se refera la complexe de trasaturi ce si-au pierdut unitatea lor geografica initiala si care sunt in prezent dispersate pe arii extinse. Aria culturala da seama de prezenta unor trasaturi asemanatoare la populatii diferite, dar situate intr-o zona geografica care a permis difuzia lor.
In jurul acestui concept central au fost grefate doua inovatii teoretice: 1. Fiecare arie culturala poseda un centru cultural alcatuit dintr-un ansamblu de trasaturi ce s-au raspandit in afara. 2. Exista o lege a difuziunii, constand in aceea ca trasaturile antropologice tind sa se difuzeze in toate directiile, dinspre centrul lor de origine.
Marea problema a difuzionismului a fost incapacitatea lui teoretica de a explica inventiile independente. Acesta procedeaza ­ prin utilizarea conceptului de arie culturala, si prin presupunerea unui centru al acesteia, la o regresie infinita.

Scoala americana a dat insa constructia cea mai elaborata a difuzionismului, dar intr-o varianta specifica, cunoscuta sub numele de 'particularism istoric'.

Principalele teze ale particularismului istoric

Fiecare cultura in parte reprezinta un intreg complex care este rezultanta unui proces istoric ce trebuie refacut. Accentul cade acum pe particular, pe unicitatea culturilor ­ perspectiva ce se opune atitudinii pripit comparativiste a evolutionistilor, care considera doar acele elemente ale unei culturi care intereseaza pentru dezvoltari teoretice, sustineri de ipoteze, etc. Atitudinea particularismului istoric este una de suspiciune fata de punerea in contact a unor continuturi culturale ce apartin unor populatii foarte diverse, fara a incerca sa se inteleaga contactele istorice dintre ele (cum procedase de exemplu James Frazer).

Fiecare cultura este alcatuita, cel putin in parte, din elemente receptate, imprumutate din alte culturi.

Fiecare element imprumutat este adaptat nevoilor, particularitatilor locale. Culturile nu sunt intreguri perfect integrate, ci sisteme ce au o structura maleabila; ceea ce nu inseamna insa ca fiecare cultura nu ar fi, totusi, unica, in felul ei.

Particularismul istoric pune accentul pe analiza emica a culturilor, ceea ce inseamna ca fiecare cultura trebuie analizata in proprii ei termeni, cu intelesurile date acestora de nativi.

Culturile sunt constituite din obisnuinte si traditii care sunt adanc inradacinate in emotii si sentimente. Recunoastem aici o atitudine opusa accentului pe rationalitate pe care l-au pus evolutionistii.

Relativismul cultural e o tema cheie a particularismului istoric ­ in fapt acestui curent de gandire si evolutiei sale spectaculoase din SUA ii datoram o buna parte din semnificatia ca si din amploarea utilizarii contemporane a conceptului. Imperativul particularismului istoric este ca toate culturile si valorile acestora trebuie analizate in propriul lor context, nu prin raport la alte concepte integratoare de genul 'umanitatii ca intreg' sau a evolutiei acesteia, care conduc cel mai adesea la un comparativism ce elimina detaliile si care conduce la generalizari pripite. Relativismul cultural promovat nu este insa unul radical: culturile nu sunt izolate si mutual incomprehensibile.

Desigur ca aceste presupozitii vor conduce firesc catre promovarea unor metodologii orientate catre munca de teren si catre proceduri inductiviste de generalizare.

Intre reprezentantii curentului Franz Boas (1858-1942) se distinge in mod deosebit, el fiind cel care a pus in miscare in SUA o scoala de gandire pe care o putem considera, la limita, chiar antropologia americana de pana la cel de-al doilea razboi mondial. El este cel care a format sau cel putin a influentat personalitatile majore din antropologia americana, intre care se numara Ruth Benedict, Margaret Mead, George Bateson, Edward Sapir, Robert Lowie, Leslie Spier si Alfred Kroeber.

Nascut in Germania, unde si-a definitivat si studiile universitare (a fost cu deosebire influentat de Adolf Bastian, impreuna cu care a lucrat la Museum für Volkerkunde din Berlin, precum si de opera difuzionistului F. Ratzel), Boas s-a stabilit ulterior la New York, ca urmare a unei reusite expeditii printre populatiile de indieni din nord-vestul Americii. Incepand cu 1896 va sustine un curs de antropologie fizica la Universitatea Columbia, unde va primi si confirmarea de profesor de antropologie.

Lui Franz Boas ii apartine meritul de a fi demontat credinta secolului XIX cu privire la legatura (presupus necesara) dintre rasa si cultura, cu tot cortegiul de ierarhii pe care aceasta il presupunea, - fapt 'recompensat' de altminteri prin locul de seama pe care l-a ocupat in faimoasele auto-da-fé ale nazistilor (in principal cartea Kultur und Rasse, publicata de Boas la Leipzig in 1914).
De asemenea ii apartine meritul de a fi clarificat faptul ca o buna parte din comportamentele, ideile, chiar sentimentele si emotiile pe care le consideram ca fiind naturale sunt in fapt constructe culturale datorate formarii noastre prin educatie.
Boas pune problema legaturii dintre 'primitivi' si moderni in termeni cu totul noi fata de evolutionismul dominant in epoca. 'Primitivii' nu mai sunt priviti ca 'stramosii nostri contemporani'; nu trebuie sa-i cercetam pentru a afla ceva despre trecutul nostru, ci pentru a regandi chiar prezentul culturilor moderne. Altfel spus, 'primitivii' trebuie priviti ­ prin prisma relativismului cultural ­ ca egalii nostri, cei care dau seama de existenta unor organizari sociale paralele, societati ce au cunoscut o alta directie de dezvoltare decat societatile moderne, insa ai caror membri poseda aceeasi capacitate de inovatie, invatare si asimilare culturala. Societatile primitive, afirma Boas nu sunt 'subdezvoltate' decat dintr-un anumit punct de vedere, in speta cel tehnologic.

Tot lui Boas ii apartine o anumita conceptie ­ care ulterior s-a impus ca norma - despre rolul si organizarea muzeului etnografic, si anume aceea de a aranja si clasifica obiectele, colectiile in functie de regiunile geografice si de clasificarea indigena, iar nu dupa tipuri de artefacte. Rolul muzeului este acela de a ilustra un mod de viata (diferit, dar coerent) [nu colectii de obiecte exotice pentru uzul aristocratilor], iar nu o tipologie stiintifica. Tot el este cel care reuseste institutionalizarea antropologiei ca disciplina academica, infiintand prima catedra de antropologie la Universitatea Columbia, NY, in 1899.

In problema raselor, Boas deplaseaza problema transmiterii caracteristicilor bio-culturale de pe linia rasei pe cea a descendentei, respectiv a familiei. Individul depinde, in aceasta viziune, nu atat de rasa, cat de ereditatea unica primita prin descendenta de la parinti, pe de-o parte, si de experienta sa de viata, pe de alta parte. Boas va sustine ca nu exista nici un criteriu biologic prin care sa se poata demonstra superioritatea intelectuala a unui individ sau grup. Diferentele in acest sens tin de mediul cultural si de oportunitatile pe care un individ sau un grup le are.

Ne oprim putin asupra unei teme centrale difuzionismului ­ stabilitatea si schimbarea culturala ­ asa cum a fost ea conceptualizata de catre Boas.
Boas formuleaza premisa in felul urmator: o comunitate izolata care se mentine in aceleasi conditii de mediu si care nu este expusa imperecherii selective cu alt grup, devine, dupa un numar de generatii, un corp stabil. Pentru a explica modul in care o comunitate stabila intra in instabilitate si isi transforma regulile de comportament, Boas introduce o seama de concepte interrelationate - cum sunt cele de 'instinct', 'forma culturala', 'automatism', 'moduri de comportament'. Intrebarea de la care porneste este urmatoarea: schimbarea este organica sau ea este determinata cultural? La ceea ce trimitem atunci cand folosim termenul de 'organic' este de fapt o reactie instinctuala. Si, intr-adevar, multe dintre actiunile noastre ­ cum este faptul de a dormi sau de a manca - sunt instinctuale. Mancam pentru ca ne este foame, dormim pentru ca ne este somn. Cum mancam insa, ce mancam, cum si unde dormim ­ acestea sunt determinate cultural.
[Felul in care deprinderile motorii determina obiectele din jurul nostru, ustensilele: cei ce dorm lateral au nevoie de perna, pe cand cei ce dorm pe spate, nu. In functie de cum ne asezam este construit mobilierul si chiar inaltimea casei, etc.]
Actele noastre, prin urmare, pot fi instinctuale, insa forma reactiilor este culturala. Obisnuintele, actele determinate cultural devin automatisme, ceea ce inseamna ca determinarea lor specifica grupului nu mai este resimtita. Limba este, probabil, cel mai simplu exemplu: vorbim limba materna in mod automat; doar cand invatam o limba straina percepem dificultatea de a transforma o anumita obisnuinta (cum este cea musculara, de exemplu). Boas sustine ca 'tot ce este acumulat in copilarie ca deprindere ce nu variaza devine automatism'. Mai departe, automatismele devin 'moduri proprii de comportament', sintagma prin care Boas are in vedere tipurile normative ale comportamentului comunitar, cele care constrang la conformism. Nu doar actele elementare sunt, prin urmare, avute in vedere de catre Boas in relatie cu automatismele, ci si ­ prin ultima sintagma folosita ­ si constructele culturale mai 'inalte', cum sunt moravurile sau mentalitatile.
Stabilitatea unei culturi depinde de stabilitatea automatismelor; vorbim despre o cultura stabila, in termenii lui Boas, atunci cand putem proba faptul ca automatismele s-au perpetuat timp indelungat fara a suferi transformari. Indivizii sunt constransi prin forta acestor deprinderi transmise cultural, acumulate prin invatare, sa se comporte similar; sunt 'prizonierii' modelelor culturale reproduse in interiorul grupului. Aceasta uniformitate ne permite sa caracterizam anumite culturi ca fiind 'culturi stabile'. Atunci cand uniformitatea reactiilor automatizate se sparge, stabilitatea culturii slabeste sau se pierde. Conformitatea si stabilitatea sunt, prin urmare, la Boas, inseparabile. Iar ne-conformismul este factorul ce determina slabirea fortei traditiei.

[Schema: automatism ? conformitate ? stabilitate ? traditie]

Consecinta acestui rationament pentru practica antropologica este ca analizand in cazul unei societati concrete gradul de conformism sau de ne-conformism, putem intelege in ce masura respectiva societate este una aflata in schimbare, o societate instabila.
In ce priveste schimbarea culturala, Boas enumera trei modalitati de producere a acesteia: 1. poate fi impusa cu forta; 2. se produce la interactiunea dintre culturi si 3. este determinata de reajustarea in fata unei provocari externe puternice. Elementele noi care apar vor fi insa mereu coordonate de formele vechi.
Tot aceste 'deprinderi automatizate determinate cultural' (culturally acquired automatic habits) dau seama si de diferentele dintre populatii, asigurand un cadru pentru comparativismul inter-cultural.
Sensul acestei constructii teoretice in raport cu teoria evolutionista este de a demonstra pe seama societatii 'primitive' ­ stabila prin forta constrangatoare a traditiei ­ modurile de functionare ale societatilor complexe. Acestea din urma sunt, dintr-un anumit punct de vedere, instabile, heterogene, cu automatisme care se transforma rapid, etc. Ele sunt insa si societati stratificate, cu diviziuni interne care adesea permit sau chiar favorizeaza aparitia unor coduri de conduita la fel de constrangatoare intr-un anumit grup sau strat ca in orice societate 'primitiva', izolata sau traditionalista.
Prin teoretizarile sale ­ chiar daca nu foarte sofisticate ­ Boas a demonstrat ca societatile moderne pot fi comparate cu cele 'primitive' intr-o perspectiva orizontala, iar nu intr-una ierarhizanta, acest fapt aducand in cele din urma beneficii chiar societatii occidentale, care prin aceasta comparatie se pot intelege mai bine pe sine.


Accentul pus pe particularismul cultural este dus mai departe de catre Ruth Benedict (1887-1948), care intelege cultura ca un 'intreg puternic integrat si coerent'.
Studenta si ulterior asistenta a lui Boas, Benedict va deschide un nou capitol de interogatie in antropologie, si anume acela al raportului dintre personalitatea individului si conditionarea socio-culturala. Concentrarea interesului asupra personalitatii, a procesului formarii si modelarii sale prin enculturatie si a procesului creatiei culturale explica recursul la date psihologiei si ale psihiatriei.
Deopotriva scriitoare si poetesa, Benedict ­ in comparatie cu Boas, educat in spiritul stiintelor naturii - a fost puternic influentata de sursele ideatice ce veneau dinspre humanities, arie in care ea considera de altminteri ca si antropologia isi are locul.
Tema de care ramane legat numele ei este cea a relatiei dintre cultura si personalitate ­ o tema mult discutata ulterior in antropologia americana. In conceptia lui Benedict cultura este 'personality writ large', - intr-o traducere aproximativa, cultura este 'harta intinsa a personalitatii', intre personalitate si cultura existand un izomorfim. Tipurile de personalitate sunt predeterminate cultural si, la fel, culturile pot fi interpretate dupa o tipologie a personalitatii. Daca aceste sunt asumptiile initiale, ulterior rigiditatea acestui raport a fost atenuat; conceptia care s-a impus insa a fost aceea dupa care cultura asigura o personalitate modala, care lasa loc unei anumite variatii interne. Problema tintea asupra felului in care se formeaza personalitatea si era animata de dorinta de a aplica teoriile lui Freud (foarte influente in America) pe cazul altor populatii. Unele dintre intrebarile puse vizau chiar fundamentele teoriei psihanalitice: Este complexul Oedipian universal sau nu? Ce se intampla cu teoria freudiana intr-o societate in care autoritatea masculina nu-i apartine tatalui, ci fratelui mamei? Dar in conditiile in care toti indivizii in linie ascendenta sunt numiti cu acelasi apelativ?
Benedict va caracteriza diferite societati primitive prin pattern-uri distincte ­ considerate ca si concepte ce exprima unitar anumite tendinte cheie ale unei culturi. Aceste pattern-uri sunt in conceptia lui Benedict de factura psihologica, mai precis ele sunt concepute ca elemente psihologice care se regasesc in toate aspectele unei culturi, asa cum cromozomii se gasesc in toate celulele corpului.
Conceptul central al teoriei lui Benedict este cel de configuratie. Prin acesta se doreste punerea in evidenta a faptului ca in toate culturile exista o tendinta spre consistenta in jurul unei teme psihologice familiare. Exista, din acest punct de vedere culturi mai consistente si altele mai putin consistente. Nu toate culturile, afirma Benedict in lucrarea Pattern of Culture, au integrat multimea formelor comportarii intr-un model (pattern) echilibrat si ritmic.
Sub impactul unor lecturi din Nietzsche, Benedict va utiliza pentru a numi si caracteriza in acelasi timp diferite culturi - pe seama tipurilor diferite de personalitate - concepte de tipul 'cultura dionisiaca', 'cultura apolinica', 'cultura paranoica' ­ (inovatii conceptuale ce nu au facut cariera in antropologie), constructe ce reprezinta generalizari ideale, care sintetizeaza trasaturi ale unor culturi diferite, si pe care diferite culturi particulare le presupun in diferite grade.

Insa cea mai influenta eleva de-a lui Boas a fost, fara indoiala, Margaret Mead (1901-1978). Influentata si ea de ideile lui Freud, Mead a incercat sa le verifice empiric pe cazul unor populatii din Samoa si Noua Guinee, cu scopul mereu subliniat al comparatiei intre obisnuintele determinate cultural ale populatiilor de aici si ale celor din SUA. Intre lucrarile de referinta trebuie amintite Coming of Age in Samoa, Growing up in New Guineea, Sex and Temperament si Male and Female, toate fiind best-seller-uri in America, bucurandu-se de o popularitate exceptionala .
Margaret Mead priveste raportul dintre cultura si personalitate subliniind conditionarea culturala a personalitatii, iar nu conditionarea culturii de catre personalitate, cum facuse Benedict. Fidela lui Boas, Mead a incercat sa demonstreze in mod concret si prin elemente comparabile accesibile si simtului comun, nu doar specialistilor, plasticitatea naturii umane in raport cu determinatiile biologice. In ceea ce priveste comportamentul excesiv si turbulent al adolescentilor, presupus a fi universal, Mead demonstreaza pe cazul adolescentelor din Samoa ca trecerea de la pubertate la adolescenta poate fi facuta fara tulburari psihologice majore. Acest lucru s-ar datora faptului ca modelele comportarii sexuale din Samoa sunt mult mai putin inhibitoare decat cele din civilizatia vestica. In Samoa comportamentul sexual lejer nu produce inhibitiile si refularire caracteristice tinerilor din clasele de mijloc occidentale, care sunt prinsi in stereotipii constrangatoare cu privire la sexualitate. Datorita acestui fapt, fetele din Samoa se constituie in personalitati normale, in timp ce tinerele americance in personalitati patologice. Cultura din Samoa, afirma Mead nu incurajeaza sentimentele ascunse, secretul, tainuirea si e caracterizata de relatii de familie lejere, lipsite de teama si fara conflicte. Membrii acestei populati trec cu vederea sau tolereaza iubirea libera dintre adolescenti, iar ca rezultat al acestui fapt, nesupunerea sau revolta adolescentilor este necunoscuta.
In Growing up in New Guineea, Mead urmareste problema educatiei copiilor ­ a felului in care acestia asimileaza cultura grupului care le formeaza personalitatea, iar in Male and Female analizeaza felul in care rolurile de gen sunt determinate cultural.
Mead s-a mai remarcat si prin dezvoltarea metodologiilor noi, in speta utilizarea mijloacelor filmice de reprezentare a culturilor exotice.
In fine, Mead a fost acuzata ca nu a studiat culturile ca intreguri, ci a verificat mai degraba ipoteze formulate pe seama unor probleme presante ale culturii americane.

Bibliografie

Boas, Franz - Anthropology and Modern Life, Dover Publications, New York, 1962
Bonte, Pierre; Michel Izard - Dictionar de etnologie si antropologie, Polirom, Iasi, 1999
Mead, Margaret - An Anthropologist at Work, Greenwood Press, 1966
Mead, Margaret ­ Male and Female. A Study of the Sexes in a Changing World, William Morrow&Comp., Publishers, New-York, 1968
Mead, Margaret ­ Sex and Temperament, in three primitive societies, Mentor Book, New York and Toronto, 1950