Arta indiana
Si aceasta este
direct legata de civilizatia pe care s-a grefat. Civilizatia
indiana a fost protejata la nord de muntii din nord, si de
ocean din sud. Astfel de asezari au fost binecuvantate, iar
razboaiele de tipul celor occidentale au fost necunoscute in India
comparativ cu aceeasi perioada. Popoarele din Asia Mica nu au
putut invinge totusi armatele indiene care beneficiau de aportul decisiv
al elefantului. India, in perioada de apogeu, a fost un paradis. Natura a fost
ingaduitoare, iar viata a fost pur si simplu frumoasa. S-ar
parea ca toate conditiile intemeierii unui clasicism au fost
realizate. Dar diferenta fata de clasicismul grecesc sta
tocmai in absenta dualismului stapan-sclav. In fapt dualismul
mentalitatii occidentale din acest dualism sociologic pleaca. El
se termina cu terifiantul dualism intre sexualitate si spiritualitate
ce a erodat sufletul occidental.
Cultura indiana nu a
cunoscut un astfel de dualism nici in religie si nici in viata de zi
cu zi, chiar daca este normal sa fi existat exploatati. De aceea
hinduismul este religia care se impaca foarte bine cu sexualitatea, iar
falusurile ca si scenele erotice abunda nonsalant. Se poate
spune ca clasicismul grec accepta o sexualitate postludica,
ostentativ de calma, iar personajele nu au o gratie de stapan.
Latura dionysiaca a acestui calm exista si ea undeva, este
occidental specifica. Bucuria vietii din arta greaca parca anunta
totusi psihologismul elenistic, nelinistea acesteia. De aceea bucuria
vietii indiene, desi lipsita de profunzime, este totusi una
a libertatii depline. Calmul grec este o fericita imbinare a sexualitatii
cu spiritualitatea, o unitate incredibila, ideala insa
acceptarea senzualitatii este la indieni ceruta de religie
chiar. Abundenta de elemente din arta lor este o nevoie lipsita de
aroganta spiritului apolinic dar si de reversul ei dionysiac. Este un
fel de cale mijlocie, un primitivism. Nu exista nici rafinamentul
aristocratoid al egiptenilor dominati de cultul lor asupra zeilor si
de umilinta in fata maretiei lor.
Existenta unui faraon
caruia sa ii fie acceptata orice dorinta, fapt care se
datora descendentei sale divine a implicat automat si existenta
unor oameni inferiori care sa nu isi poata permite acest lucru.
De aceea erotismul artei egiptene este unul dualist, de piosenie in
fata superiorului, unul infantil. Latirea umerilor la egipteni
este opusa ingustimii lor la indieni. De aici si cultul egiptenilor
pentru maturitate si superioritate. Pornind de la superioritatea
faraonului, femeile de rang inalt egiptean au stiut sa se adapteze
unei cochetarii rafinate, exoterice. Astfel ca in pictura, arta
egipteana are acea unitate stilizata lipsita de detalii inutile.
Cea indiana este lipsita de aceasta unitate fapt ce atesta
mai putina importanta acordata conducatorilor pe care
o aveau indienii spre deosebire de egipteni. De fapt coordonarea
saparii canalelor de irigatie trebuia sa se faca
perfect la egipteni. Vegetatia abundndenta din India nu a permis o
astfel de cristalizare. Apoi in India nu au alternat perioade de
abundenta cu perioade de saracie si nu s-au cunoscut
succesiv foametea sau nevoia de consum a unei productii prea mari, nevoie
care sa se transforme in cultura. De aceea centralizarea nu s-ar fi
putut face ca in Egipt.
Persistenta
explicita a erotismului in arta indiana a fost interpretata
gresit de lumea occidentala. De fapt, cultura indiana ii
acorda acestuia rolul pe care il merita, adica pe post de cea
mai puternica voluptate. Dar nu singura. Indianul nu este incorsetat in
traditiile nevrotiforme occidentale. Libertatea sexuala de aici are
ceva din cea primitiva care, in ciuda interdictiilor secundare, are o
naturalete specifica. Analizand mitologia indiana se poate vedea
o tendinta cosmogonica superioara in fata celei
erotice, de forma psihologica, asa cum exista la
occidentali. De aici si caracterul filosofic profund al religiei hinduse
si budiste fata de psihologismul etic al crestinismului.
Barocul secolelor XVI-XVIII in arhitectura arata o apropiere de
luxurianta detaliilor din arhitectura indiana. Aristocratia
occidentala a avut pana la revolutia franceza niste
coordonate unice in istorie. Combinatia intre fast si depravare are
ceva din libertatea orientala. Apoi, religia acceptata formal doar
pentru a-si apara clasa a facut ca nevoia de amanunte
sa fie o nevoie de evadare intr-o realitate luxurianta. Dar aici
traditia occidentala nu a putut fi uitata iar barocul occidental
are o anumita rigiditate inca, una afisata formal si
chiar ipocrit (atunci cand aristocratia trebuia sa mearga la
biserica). Lumea occidentala nu va tolera asa ceva.
Pentru India aceasta
luxurianta este parte din cultura ei. Sa ne gandim numai la
rolul sarpelui, care pentru occidental reprezinta raul
intruchipat, simbolul penisului si al perfidiei, in timp ce in mitologia
indiana el are un rol opus, este sfant. Bratele femeilor din arta
indiana au acea rotunjime si contorsionare a sarpelui. Dansul
feminin indian realizeaza astfel de unduitoare miscari ale
mainilor. Celebrul personaj patron al dansului prezentat cu mai multe maini
atesta o astfel de incolacire voluptoasa de unduiri. Dar
aceasta voluptate nu este una psihopatologica ci una pur si
simplu naturala. Lucrul acesta este greu de inteles pentru
consumatorii de pornografie occidentali care oscileaza intre austeritate
excesiva si dezinhibitie psihopatologica. De fapt, am
spus-o si o voi mai spune, aceste doua extreme sunt ca paginile unei
file. Nu fac judecati de valoare intre pragmatismul economic
occidental si spiritualismul supraetajat oriental, ci, pur si simplu,
constat. In fond lipsa de raspuns militar a facut ca India sa nu
devina un imperiu la fel de monumental ca Egiptul, cel putin din
punctul de vedere artistic.
