Principalele manifestari ale spiritului critic. "Dacia literara". Curente si ideologii

Principalele manifestari ale spiritului critic. "Dacia literara". Curente si ideologii

1. Necesitatea criticii

Una dintre trasaturile caracteristice ale perioadei pasoptiste o constituie permanenta oscilatie intre recunoasterea si respingerea criticii. Cu toate aceste reticente, justificate pana la un punct, in preajma Revolutiei de la 1848 se cristalizeaza un curent cultural dominat de convingerea ca actul critic a devenit necesar pentru bunul mers al literaturii romane. Aflata intr-un stadiu incipient, critica romaneasca si-a castigat dreptul la existenta, iar deceniile urmatoare se vor fortifica pozitiile cu greu castigate.

Insuficienta cunoastere a unor reguli de estetica elementara este probata de orientarea strict pragmatica pe care o da criticii Ion Heliade-Radulescu. Semnificativ este sentimentul acut al insuficientei gustului estetic, pe care carturarul isi propune sa o amelioreze. Eliade nu face critica, ci educatie estetica. In 1837, el scria: ".critica nu isi are locul acum (.) acum nu seamana judecata, ci zavistie.". Fara a fi facut el insusi critica literara, Heliade-Radulescu pune bazele acestei discipline, incercand sa stabileasca normele dupa care sa fie judecate operele literare. Celebrul indemn: "Nu e vremea de critica, copii, e vremea de scris, si scriti cat veti putea si cum veti putea; dar nu cu rautate." trebuie coroborat cu nazuinta lui Eliade de a avea si noi, romanii, o literatura. Un aspect ce tine de modernitatea gandirii sale il reprezinta distinctia pe care o face intre critica normativa si cea analitica: ".pana cand vom incepe a face un analis literar, ne vom indeletnici acum a da oarecare regule prin aratarea unor gresale".

Indemnul lui Eliade, care starnise o emulatie fara precedent printre tinerii autori romani, incepe curand sa isi arate insa insuficienta si da nastere unor atitudini de respingere, pe deplin justificate prin nevoia de incuraja doar pe autorii de talent. Asa se nasc si rezervele critice ale unor minti luminate precum Mihail Kogalniceanu sau Alecu Russo, care inteleg necesitatea unei critici care sa tempereze avantul tinerilor. "A sosit minutul criticei" considera si Andrei Muresanu, pledand pentru necesitatea criticii, pe care o considera indispensabila pentru bunul mers al literaturii noastre.

2. Mihail Kogalniceanu (1817-1891)

Intors in tara in 1838, dupa studii facute in Franta si Germania, Kogalniceanu primeste conducerea de la Asachi "Alautei romanesti", dar cenzura interzice publicatia din cauza unei traduceri care a fost considerata ca defaimatoare la adresa consulului rus. In 1840, tanarul editeaza "Dacia literara", prima revista literara de directie, care va fi insa interzisa dupa doar trei numere. Introductia din primul numar continea numeroase elemente critice la adresa admiratiei exagerate fata de Occident. Peste patru ani, alaturi de Ion Ghica, Mihail Kogalniceanu pune bazele unei alte publicatii, "Propasirea", suspendata si ea. Dupa Revolutia de la 1848, in 1855 el infiinteaza "Steaua Dunarii", publicatie prounionista. A ocupat functiile de deputat, ministru de interne si prim-ministru, initiind reforme esentiale pentru modernizarea statului roman. In 1887, pledeaza pentru mentinerea granitelor tarii, dupa Razboiul de Independenta.

Opera sa este in primul rand o opera politica si s-a concretizat in reformele pe care le-a promovat si in discursurile remarcabile tinute in parlament. Personalitatea sa intereseaza istoria literara mai ales prin impulsul pe care l-a dat dezvoltarii culturii romane. Ca scriitor, el ramane aproape neglijabil, putandu-se retine doar incercarea de roman Tainele inimii si Fiziologia provincialului in Iasi.

3. "Dacia literara"

Aceluiasi Kogalniceanu ii datoram afirmarea necesitatii criticii, pe care o vrea impartiala, fara a-i preciza insa metodele de lucru. Constatand ca "Albina" e prea "romaneasca", "Curierul" prea "muntenesc", iar "Foae pentru minte, inima si literatura" prea ardeleneasca, criticul isi propune sa faca din "Dacia literara" o publicatie nationala: "ĞDaciağ, afara de compunerile originale a redactiei si a conlucratorilor sai, va primi in coloanele sale cele mai bune scrieri originale romanesti ce va gasi in deosebitele jurnaluri romanesti. Asadar foaia noastra va fi un repertoriu general al literaturei romanesti, in carele, ca intr-o oglinda, se vor vede scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni, fiestecarele cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul sau."

E aici exprimata, avant la lettre, necesitatea unor "scrieri bune", adica a importantei criteriului estetic in literatura. Numai ca Mihail Kogalniceanu s-a oprit la enuntarea criteriului, in vreme ce abia Titu Maiorescu il va explica si aplica.

Intr-un stil mult mai temperat, Mihail Kogalniceanu justifica in epoca trebuinta criticii prin latirea scrisului fara valoare: ".inainte de zece ani, cand era rusine de a lua condeiul in mana spre a compune ceva romaneste, critica ar fi fost cu totul de prisos si nepriincioasa literaturii nascande. Astazi s-au schimbat lucrurile; care n-are mania de a fi autor? Insusi tancii de pe lavitele scoalelor au pretentii a publica scrierile lor, pan' si tractaturi de filozofie. Ei bine, intr-o asemine epoha, cand se publica atate carti, afara de bune, nu este neaparata nevoie ca o critica nepartinitoare, aspra, sa le cerceteze pre toate si ca intr-un ciur sa le vanture; laudand pe cele bune si aruncand in noianul uitarii pe cele rele; si una si alta dupa principiile sale, si fara a lua sama la persoana si la starea autorilor?"

Ideile estetice enuntate de Kogalniceanu in Introductie. se suprapun in buna masura pe miscarea romantica de la noi. Dat fiind faptul ca in cultura romana nu s-a mers pe fagasul normal al succesiunii curentelor literare cum s-a intamplat indeobste in Europa, romanii au amestecat clasicismul, romantismul si realismul, din nevoia de a recupera decalajul fata de Occident. Motiv pentru care romantismul romanesc nu are o estetica proprie, ci isi imprumuta teoretizarile din articolul lui Kogalniceanu. Din convingerea ca "Traductiile nu fac o literatura" indrumatorul de la "Dacia literara" pledeaza pentru o literatura originala. In acest scop recomanda inspiratia din istorie, din frumusetile tarii si din obiceiurile poporului. Sunt in fapt temele predilecte abordate de scriitorii nostri preromantici si romantici.

Cat despre critica, Mihail Kogalniceanu se dovedeste si aici un intemeietor, prin pledoaria pentru obiectivitate si prin respingerea arbitrariului. Intr-o epoca lipsita de o scara o valorilor si dominata de polemici inveninate, cu frecvente atacuri la persoana,  indemnul sau trebuie sa fi surprins, dar a fost, cu siguranta, de mare trebuinta: "Critica noastra va fi nepartinitoare: vom critica cartea, iar nu persoana. Vrajmasi ai arbitrariului, nu vom fi arbitrari in judecatile noastre". Desi la nivel declarativ Kogalniceanu face dovada unei conceptii inaintate pentru vremea sa, in practica, rezultatele sunt ca si inexistente. Pentru ca trebuie sa o spunem: activitatea lui s-a desfasurat in sfera indrumarilor literare si culturale si foarte putin in aceea a analizei de text si a judecatilor de valoare pe care le presupune critica literara adevarata. Conceptia lui critica se dovedeste a fi guvernata de preponderenta factorului etnic, valoarea scrisului depinzand de gradul in care scriitorul reuseste sa exprime ceva din specificul nostru national.

4. Radu Ionescu

Nesansa a facut ca Radu Ionescu sa fie contemporanul lui Maiorescu, a carui personalitate a dominat net campul cultural romanesc in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. In umbra unui asemenea om, calitatile lui Radu Ionescu au trecut aproape neobservate. Posteritatea s-a dovedit si mai nedreapta, neglijand aproape in intregime meritele sale. Teoretizarile din Principiele criticii (1861) si Critica literara (1862) se retin prin considerarea criticii dintr-o perspectiva estetico-filosofica: ".adevarata critica superioara este acea care, pe langa dezvoltarea gustului necesar spre a le apretui, ar uni si cugetarea filosofica pentru a cerceta principiile artei si a intelege frumosul in sine". Sinteza a gandirii filosofice europene, Principiele criticii pacatuieste prin lipsa raportarii la fenomenul literar romanesc. In ciuda acestei slabiciuni, volumul ramane insolit prin faptul ca el marcheaza certificatul de nastere al teoriei criticii romanesti.