Ideologia promovata de revista "Dacia literara", reflectata intr-o opera literara

Ideologia promovata de revista "Dacia literara", reflectata intr-o opera literara

"Dacia literara" apare in 1840, la Iași, sub redacția lui Mihail Kogalniceanu. Cu toate ca pe coperta tomului I, care insumeaza cele trei numere de apariție, figureaza ca date limita ianuarie-iunie, in realitate, revista a aparut de la 19 martie 1840 și a fost interzisa la 23 august, același an. Se pare ca s-a revenit asupra suspendarii, dar redactorul a ințeles ca a continua pulblicarea revistei nu mai era oportun, in atmosfera creata. In 1859 se scoate o a doua ediție, cu caractere latine.

In "Introducție", Kogalniceanu, redactorul raspunzator, aduce un omagiu incercarilor anterioare in direcția editarii unor foi periodice, concepute ca tribune de raspandire a ideilor de progres social și cultural, de popularizare a cunoștințelor științifice, ca modalitați evoluate de legatura cu un public mai larg.

Referindu-se la periodicele care au precedat apariția publicației sale, Kogalniceanu arata totuși ca acestea erau dominate de politica si ca au avut o pronunțata "colora locala". Se simțea nevoia unui organ de presa care sa fie o foaie romaneasca ce "s-ar indeletnici cu producțiile romanesti, fie din orice parte a Daciei, numai sa fie bune". Inițiativa editarii unei noi publicații, ideile expuse in "Introducție" și, parțial, materializate in operele care s-au publicat in revista, nu aparțin in exclusivitate unei persoane, in speța redactorului responsabil M. Kogalniceanu, ci reprezinta orientarea și spiritul angajat al celor mai reprezentative personalitați ale culturii și literaturii romanesti din epoca, in frunte cu V. Alecsandri, C. Negruzzi, Al. Russo, sunt sinteza aspirațiilor unei generații. "Introducția" formuleaza troria specificului național al literaturii și releva necesitatea selecției operelor dupa criteriul valoric, crearea și promovarea unei literaturi originale fiind posibila numai prin indreptarea poeților și prozatorilor spre trecutul istoric, spre creația populara, spre peisajul natural și social al patriei.

Indrumarea literaturii spre istoria naționala și spre poezia populara nu-si are numai o evidenta justificare estetica, ci și o implicita intenție patriotica. Relevarea prin literatura a valorilor spirituale, a glorioasei tradiții istorice, urmarea sa ofere argumente in lupta de emancipare naționala și sociala. Este pentru prima oara cand literatura se constituie ca termen al revendicarilor naționale. Principiile enunțate capata autoritate și credit prin prin valoarea beletristicii publicate in paginile "Daciei literare". Revista cuprinde o prima rubrica destinata "compunerilor originale", o a doua in care sunt reproduse unele contribuții aparute in alte publicații romanești, a treia destinata criticii operelor literar-artistice și cultural-științifice, precum, precum și o ultima rubrica, "Telegraful Daciei", menita sa rezume și sa aprecieze tot ceea ce se publica in alte reviste și ziare din țara.

In "Dacia literara" au aparut pentru prima oara nuvela "Alexandru Lapușneanul" de Costache Negruzzi, povestirea "O alergare de cai" și studiul "Cantece populare a Moldaviei" de celași autor, "Buchetiera de la Floreța" de V. Alecsandri, "Anul 1840" de Gr. Alexandrescu, eseul "Noul chip de-a face curte" de M. Sadoveanu.

Reprezentativa pentru orientarea literara trasata de Kogalniceanu in "Introducție" este nuvela lui Negruzzi, "Alexandru Lapușneanul".

Este inspirata de a doua domnie a lui voda Lapușneanul, consemnata in "Letopisetul Țarii Moldovei" și are patru parți, fiecare cu un motto sugestiv.

Partea I, "Daca voi nu ma vreți, eu va vreau", prezinta venirea in Moldova a domnitorului, care este susținut de un corp de oaste turceasca, dovada ca el este impus de catre Imperiul Otoman. Tomșa fuge in Polonia, iar boierii vin sa-l intampine pe noul domn, avand in frunte pe Spancioc, Stroici, Veverița, Moțoc.

I se spune lui voda ca țara nu-l dorește, dar el este indarjit sa ramana: Daca voi nu ma vreți, eu va vreauSa ma-ntorc? Mai degraba iși va intoarce Dunarea cursul indarapt. A! Nu ma vrea țara? Nu ma vreți voi, cum ințaleg?

Boierii se retrag, ramane doar Moțoc, pe care voda il cunoaște ca tradator, din prima sa domnie. Moțoc ii cade in genunchi și-i cere ierterare, iar voda ii promite ca nu va pieri ucis de mana sa. Motoc ii saruta mana, asemenea cainelui care, in loc sa muște, linge mana care-l bateștia ca Alexandru-voda o sa aiba nevoie de un intrigant precum era el.

Partea a II-a, "Ai sa dai sama, Doamna", ilustreaza evenimentele sangeroase din timpul domniei. Boierii sunt la mijloc, ei știu ca poporul nu-i iubește, iar voda ii uraște.

Domnitorul arde cetațile de aparare ale Moldovei, sub pretextul ca in ele se ascund boierii tradatori, apoi, din porunca lui, incep execuțiile. Fara nicio judecata, boierii sunt trimiși la moarte și averile sunt confiscate. Raman pe drumuri vaduvele și copiii.

O jupaneasa vaduva ține calea doamnei Ruxanda, soția lui Lapușneanul, și ii spune ca in fața lui Dumnezeu ea este vinovata pentru moartea atator vieți pentru ca nu incearca sa-și opreasca soțul și la judecata de apoi ea va da seama.

Speriata de cele auzite, doamna Ruxanda il roaga pe voda sa nu mai verse sange. El se supara, dar ii promite: Iți fagaduiesc ca de poimaine nu vei mai vedea.

De asemenea, voda o asigura pe doamna ca va primi un leac de frica.

Partea a III-a, "Capul lui Moțoc vrem", motto-ul este replica personajului colectiv, poporul adunat in fața palatului domnesc.

Voda merge la biserica in zi de sarbatoare și cheama pe toți boierii la curte, unde el da o masa de impacare. Cei mai tineri, Spancioc și Stroici, nu cred in vorbele lui mincinoase și nu se duc.

In timpul ospațului, peste invitați navalesc ostașii, aduși de capitanul de lefegii, și ii ucid fara mila.

In vremea aceasta, in fața palatului se aduna poporul rasculat. Voda iese in intampinarea oamenilor, dar, prevazator, il ia alaturi pe Moțoc, pe care il salvase de la macel. Printr-un slijitor ii intreaba pe oameni ce vor, iar aceștia luați prin surprindere, vazandu-l pe Moțoc, spun: Capul lui Moțoc vrem!

Vornicul se roaga de voda sa-l cruțe și sa-i ucida pe oameni cu tunurile, dar Lapușneanu refuza, il abandoneaza mulțimii, care il linșeaza.

Partea a IV-a, "De ma voi scula, pre multi am sa popesc și eu", prezinta sfarșitul lui Voda Lapușneanul. El zace in cetatea Hotinului, bolnav de lingoare, și cere sa fie calugarit, ca sa poata muri in pace. Iși revine, vazandu-se calugarit, ințelege ca nu mai poate fi domn al Moldovei și amenința cu moartea pe cei care au uneltit impotriva sa, inclusiv pe nevasta și pe fiul sau. Doamna Ruxanda e convinsa de mitropolitul Teofan și de Spancioc și Stroici, intorși in mare taina im țara, sa-și otraveasca soțul. Acest fel fu sfarșitul lui Alexandru Lapușneanul, care lasa o pata de sange in istoria Moldovei.

Nuvela este reprezentativa pentru dezideratele lansate de Kogalniceanu in "Introducție" și este un text exemplar pentru literatura romana.