Flecarelile femeilor

Flecarelile femeilor

-reprezentata pentru prima oara la Venetia, in ultima seara a                                                                     carnavalului din 1751-

Constructia dramatica a piesei nu este foarte solida, scriitura fiind stufoasa, cu multe fraze inutile,insa textul ofera partituri actoricesti cu treceri si transformari semnificative, ofertante pentru a pune in valoare disponibilitatile actoricesti.( ne intereseaza mai putin scriitura dramatica si valoarea ei literara, scopul fiind munca asupra rolului).

Structura piesei a fost destul de mult modificata, simplificata, la unele scene s-a renuntat definitiv iar la unele personaje cum ar fi Merlino, Panduro, Moccolo, un chelner, un hamal, care nu influenteaza firul actiunii, au fost eliminate asa ca voi expune povestea asa cum am pastrat-o si montat-o noi.

Actul I, mai exact prima scena infatiseaza aproape toate personajele piesei in asteptarea febrila a apropiatei nunti- situatie tipica majoritatea scenariilor commediei del' arte , in care exista o dezbatere amoroasa, la inceput inconjurata de adversitati si in cele din urma fericita. Intriga e presararta cu obstacole, acestea se multiplica in actul al II lea si dispar ca prin farmec in actul al IIIl lea la aparitia unui personaj nou care clarifica lucrurile.

Iat-o deci pe Checchina, ingenua tipica, dornica de maritis, inconjurata de invitatele sale: verisoara Catte, spalatoreasa; Sgualda, vanzatoarea de haine vechi dar si doua invitate mai de seama, reprezentand alta categorie sociala- este vorba despre Beatrice si Eleonora despre care avem indiciul ca vin de la Roma.

Tabloul social si psihologic al piesei se contureaza cu putere inca de aici, din prima scena cu rol expozitiv din care desprindem clar conflictul social dintre doamnele de rang si fetele sarace.

Aaparitia ginerelui, insotit de jupan Toni, presupusul tata al Checchinei, si Pantalone, nasul, aplaneaza tensiunile dar numai pentru scurt timp. Pentru ca nu mai exista loc langa mireasa si tanarul mire nu poate sta langa ea asa cum e datina, una dintre invitate trebuie sa se "sacrifice" si sa se ridice. Bineinteles ca una dintre fetele sarace va fi ridicata, respectiv Sgualda, personajul meu care se simte umilita si are o criza neintelegand de ce ea, si nu oricare dintre strainele de la Roma, trebuie sa cedeze locul. Treptat isi fac iesirea cu taraboi toate invitatele, ramanad in scena doar mirii, jupan Toni si Pantalone pentru a lua parte la ritualul punerii inelului.

Observam aici, ca teme caracterisitice Commediei dell' Arte, timiditatea exagerata a a lui Beppo si micile apropouri cu subtext sexual ale lui Pantalone care de altfel, este, alaturi de Arlechino, personajul care a pastrat intocmai sablonul genului: vorbire dialectala, zgarceala, viciul si un detaliu important al fizionomiei: nasul coroiat. ( colegul meu, Mihai Axintea folosit aceasta provocare si poarta in spectacol un nas aplicat, din cauciuc, care ii da conturul fericit de Pantalone, o alegere fericita deci.)

Dupa scena inelului, si monologul Checchinei care anunta publicul de unirea ei fericita cu cel pe care il iubeste, urmeaza o suita de scene in doi. Prima este scena Catte- Arlechino ( Merlino, in textul original), care la prima vedere nu aduce nici o contributie in firul povestii: Catte incearca sa-l convinga pe interlocutorul ei sa-i care un cos cu rufe pentru spalat. Dar scena este importanta pentru ca il introduce pe Arlechino- asa cum il stim din majoritatea scenariilor de commedia dell' arte: viu, cu elasticitati de pisica, punand gratie in miscarile sale, uimind prin ingeniozitatesi energie. In gura lui sunt puse si cateva replicicare dupa parerea mea, sunt cheia si motivatia existentei acestei scene. Cand Catte il pune la treaba el raspunde: " Tare mi-e urat sa muncesc"

Catte: " In tara asta, daca vrei sa mananci, trebuie sa muncesti"

Arlechino:" Mai curand imi place sa pungasesc pe cineva sau sa cer de pomana"

Catte:" Daca te apuci de cersit, toata lumea o sa te goneasca"

Iata exprimate clar, intentiile moralizatoare ale lui Goldoni.

Scena 6 introduce in poveste intriga, care nu s-a lasat asteptata prea mult: Catte si Sgualda stau de vorba despre Jupan Toni, iar Sgualda dezvaluie un secret al acestuia: se pare ca Checchina nu-i fata adevarat a lui Toni, ci copil din flori. Desigur ca taina ar trebui sa ramana taina, insa tavalugul barfelor nu mai poate fi oprit mai ales cand la mijloc sunt personaje feminine- in urmatoarele scene sunt puse la curent pe rand Anzoletta, Beatrice, Eleonora, Beppo, Checchina. Intriga piesei reprezinta un subiect care astazi n-ar face prea multe valuri dar in realitatea epocii problema copiilor din florieste atat de importanta incat devine laitmotiv in dramaturgia vremii.( o reminiscenta a acestuia se afla in telenovelele de astazi, semn ca un anumit segment de public mai vibreaza inca la astfel de situatii umane; acestea insa nu mai pot reprezenta conflictul, carnea unei lucrari dramatice).

Analiza: Tesuturile - tesutul epitelial, tesutul conjunctiv, tesutul nervos Eseu: Structura genomului la procariote

Intre timp este introdus un alt personaj: este vorba de Lelio, eternul si ridicolul indragostit care "n'are para chioara" dar incearca sa le curteze pe cele doua doamne de la Roma. Ritualul curtarii este demn de luat in seama: Lelio trimite intai pe Arlechino pentru a tatona terenul iar acesta profita de ocazie si face tot posibilul sa smulga cate un banut de la fiecare. Beatrice si Eleonora intra in joc, considerandu-l pe Lelio, "un nou prilej de distractie". De remarcat constructia armonioasa si dinamismul scenei 14, in care Lelio Ardenti le intalneste pe cele doua. Facand o mica paranteza, as adauga ca doamnele de la Roma nu au individualitate ca personaje, fiind ca doua fatete ale aceluiasi personaj. Satira sociala la adresa damelor cu pretentii este evidenta: aerele de superioritate ale doamnelor nu sunt deloc justificate intrucat nici ele nu au principii morale solide: barfesc la fel de mult ca si fetele de rand, sunt intrigante, isi bat joc de Lelio doar pentru ca e sarac, Eleonora chiar ii face avansuri lui Beppo.

Personajul Checchinei capata contur abia acum, in aceasta situatie limita, prin reactia sa la aflarea vestii. Dorinta ei de dragoste si curajul adolescentin sunt motorul care o anima sa-si apere iubirea si o determina sa ia foc atunci cand un obstacol se arata in calea nuntii cu Beppo: "si-n lanturi de m-ar fereca si tot n-or sa ma impiedice sa dau ochii cu doamna Eleonora". Ea merge cu perseverenta pe firul barfelor dar tot nu reuseste sa afle cauza reala a scornelilior intrucat Sgualda, de la care aflase totul, ii marturiseste ca vestea o aflase de la mama ei care murise in urma cu doi ani si in mod evident, nu mai putea da amanunte despre ceea ce stia.

Scena 17 este scena confruntarii dintre Sgualda, Catte, Anzoletta, Beatrice, Eleonora- toate flecarele care au luasera parte la raspandirea zvonului. Este o scena cu un potential comic remarcabil in care personajele dau vina una pe alta si stau sa se incaiereiar in mijlocul acestui scandal nimeresc Jupan Toni si Pantalone care sunt mustruluiti fara menajamente. ( o rezolvare inspirata a acestei scene a gasit d-l Mircea Constantinescu, indicand ca replicile sa fie repetitive sugerand tocmai aceasta telefon fara fir, acest interminabil si mereu actual mecanism al zvonurilor).

In tot acest peisaj pestrit si caricatural al personajelor piesei se desprinde profilul bunului jupan Toni, un "bon homme" care infiase intr-adevar cu ani in urma pe Checchina, de care se atasase sincer si pe care o crescuse cu dragoste.( observam deci, cum Goldoni isi umanizeaza anumite personaje, punandu-le intr-o lumina calda). Si jupan Toni si Checchina au in piesa momente de o reala sensibilitate, in care drama unui copil din flori, care nu merita sa sufere pentru o greseala facuta de parintii sai, este tratata realist si pastreaza in sine un mesaj dramatic emotionant. In monologul sau din scena 14, Checchina, singura, se intreaba:

"Vai, biata de mine. Sa nu-mi fie dansul tata? Ar fi destul de rau dar si mai rau ar fi daca m-ar lasa Beppo. Dar pentru ce o fi vrand sa ma lase? Daca as fi fost orfana nu m-ar fi luat oare? Si de ce? Daca mama a gresit cu ceva cu ce sunt eu vinovata?"

Raspunsul e simplu: e vorba de prejudecatile sociale.

Beppo:" O iubesc pe Checchina dar mi-e si de reputatia mea. Taica-meu n-are sa o primeasca in casa si nici pe mine!"

In toata aceasta incurcatura isi fac aparitia doua personaje surpriza, pline de culoare: Salamina, care se dovedeste a fi adevaratul tata al Checcinei, si Musa, servitorul acestuia, vanzatorul de acadele. Cautandu-l pe jupan Toni Fongo, pentru a-si revedea ,dupa douazeci de ani, fiica, Salamina o intalneste in drumul sau pe Sgualda ( asa cum era de asteptat, noile vesti care urmeaza sa se raspandeasca, vor pleca tot din gura Sgualdei. Salamina afla de la Sgualda ca jupan Toni "are o fata care trece drept fata lui dar nu e fata lui" si se intereseaza imediat despre calitatile fetei: "Ia spune-mi, e frumoasa, desteapta, cuminte, modesta, cuviincioasa?". Dupa cateva false ezitari, Sgualda incepe din nou barfa rautacioasa: " Eu sunt o femeie simpla si la mine ce e-n gusa si-n capusa. Aflati, domnule ca e fagaduita unui baiat, fiul unui administrator de mosie, dar are un nas care umbla toata ziulica pe la ea prin casa si lumea a inceput sa vorbeasca, domnule. E cat se poate de trufasa si cat priveste palavrageala n-are pereche". Afland toate astea, Salamina neaga ca ar fi parintele adevarat al Checchinei si afirma ca Musa ar fi acesta. Sgualda raspandeste noua stire-bomba, cu viteza fulgerului.

Ce poate fi mai rau decat sa fii o fata orfana? Sa fii fata unui vanzator de acadele- iata din nou o problema sociala atacata de Goldoni. Chiar daca cei doi tineri se iubesc, nu se pot casatori atata timp cat fac parte din categorii sociale diferite. Este inca un aspect important care dovedeste marele spirit dramatic al lui Goldoni, care urmarea profilarea teatrului ca instrument de critica sociala si educatie morala. Spune chiar el, in acest sens, in teatrul comic, prin gura personajului Anselmo:

"Teatrul a fost nascut sa indrepte viciile, sa ridiculizeze proastele obiceiuri si cand comediile din antichitate faceau asa, tot norodul era de acord cu ele, pentru ca vazand copia unui personaj pe scen, fiecare gasea originalul fie in el insusi, fie in vecinul sau."

Actul III debuteaza cu scena impacarii mirilor: Nasul lor, Pantalone le povesteste cum stau lucrurile, asigurandu-l pe Beppoca tatal Checchinei este "un om cinstit, un bun negustor care a incredintat-o lui jupan Toni sa o aduca la Venetia, insa a avut nefericirea sa fie facut sclav". Abia cand lucrurile par sa intre pe un fagas normal, apar in scena din nou barfitoarele care provoaca noi incurcaturi: Anzoletta, apoi Catte si Sgualda ii spun lui Beppo cine cred ele ca este adevaratul tata al logodnicei sale: Musa, vanzatorul de acadele. Checchina nu a scapat inca de necazuri. Beppo isi schimba din nou atitudinea fata de ea, ii aminteste ca se trage dintr-o familie de neam si ca nu poate distruge reputatia tatalui sau, "un om de vaza, administrator de mosie". Apar Salamina, Musa, Toni si Pantalonecare il lumineaza pe Beppo in legatura cu identitatea si rangul tatalui logodnicei sale.

Intre timp, batjocorit de cele doua dame, Beatrice si Eleonora, Lelio isi plange de mila: "Iata-ma cu doua groaznice probleme pe umeri: fara dragoste si fara bani". Ii apare in cale Checchina care, in culmea disperarii, leina in bratele lui. Lelio incearca sa o ajute sa se trezeasca din lesin asa ca o ia in brate si o duce la primul han. Din nou prin preajma se afla Catte si Sgualda care vad de la departare pe Checchina purtata pe brate de un strain si dusa la han. Vestea va ajunge la Beppo cu viteza fulgerului, iar acesta, nedandu-le crezare, bate la usa hanului incercand sa verifice daca Checchina e inauntru. Din han iese Arlechino beat care ii spune exact ce vazuse si el: Checcina era intr-o camera cu stapanul sau, Lelio. Beppo pleaca hotarat sa rupa definitiv logodna.

Din han iese Checchina, speriata de situatia in care se trezise si cerand ajutorul tatalui ei. Lelio le explica ce se intamplase si lucrurile se clarifica. Checchina il cunoaste in sfarsit pe tatal ei care ii da binecuvantarea si multasteptatul deznodamant fericit are loc in "scena ultima" in care se regasesc din nou toate personajele. "Flecarele" isi recunosc pacatul si isi cer iertare, Salamina e fericit ca si-a gasit fiica, mirii sunt in sfarsit impreuna- dupa toate rasturnarile surprinzatoare de situatie echilibrul initial este refacut iar ultimul monolog, cu ton moralizator, apartine tinerei Checchina:

"Daca vrei sa vietuiesti in tihna se cade sa te tii departe de flecareli, si sa nu palavragesti nici tu, fiindca numai de la palavrageli se trage ruina casniciilor."