Poezia simbolista - plumb, de george bacovia

POEZIA SIMBOLISTA - Plumb, de George Bacovia

„Dormeau adanc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmant --
Stam singur in cavou si era vant
Si sairtaiau coroanele de plumb.
Dormea intors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig --
Stam singur langa mort si era frig
Si-i atarnau aripile de plumb.”(Plumb, G. Bacovia)

Poezia simbolista ‘Plumb’ deschide volumul cu acelasi titlu, aparut in 1916, definindu-l in totalitate.

Textul poetic se inscrie in lirica simbolista prin : folosirea simbolurilor, tehnica repetitiilor, cromatica si dramatismul trairii eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondenta cese stabileste intre materie si spirit. Textul nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei, totul putand fi dedus din descrierea cadrului.

Titlul poeziei este simbolul ‘plumb’, care sugereaza apasarea, angoasa, greutatea sufocanta, cenusiul existential, universul monoton, inchiderea definitiva a spatiului existential, fara solutii de iesire.

Tema poeziei o constituie conditia poetului intr-o societate lipsita de aspiratie si artificiala. Lumea ostila si stranie, conturata de cateva pete de culoare este proiectia universului interior, de un tragism asumat cu luciditate.

In poezie exista un motiv esential: moartea, redat prin “sicriu”, “mort”, “somn”, “dormeau adanc”, “cavou”, “coroane”, “era frig”, “era vant”. Celelalte motive – “amorul”, “tristetea”, “singuratatea” - sunt secundare, dar ajuta la reliefarea ideii esentiale de alunecare inevitabila spre moarte, neant. Cuvantul-cheie al poeziei este “plumb”, care are valoare de simbol, repetitie si epitet. In exprimare sicriele de plumb sugereaza nemiscare, incremenire; amorul de plumb sugereaza o senzatie de rece, de insensibil; “si-i atarnau aripele de plumb” sugereaza caderea, imposibilitatea zborului si a salvarii.

Textul este structurat in doua catrene construite pe baza lexemului ‘plumb’, care este reluat in sase din cele opt versuri ale poeziei. Cele doua strofe/secvente poetice corespund celor doua planuri ale realitatii : realitatea exterioara, obiectiva, simbolizata de sentimentul iubirii, a carui invocare se face cu disperare, fiind si el conditionat de natura mediului.

Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin marcile subiectivitatii : persoana I a verbelor – ‘stam, am inceput ‘, persoana I a adjectivului posesiv ‘(amorul) meu ‘.

Strofa I surpinde elemente ale cadrului spatial inchis, apasator, sufocant, in care eul poetic se simte claustrat : un cavou, simbolizand universul interior, si in care mediul inconjurator a capatat greutatea apasatoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt : ‘sicriele de plumb’, ‘vestmantul funerar’, ‘flori de plumb’, ‘coroanele de plumb’, artificii funerare de duzina, tipice pentru mica burghezie de provincie. Repetarea epitetului ‘de plumb’ are multipli sugestii (cromatica, fizica, de apasare), insistand asupra existentei mohorate, anoste, lipsita de trnscendenta sau de posibilitatea inaltarii. Lumea obiectuala, in manifestarile ei de gingasie si frumusete ‘florile’, este marcata de impietrire. Vantul este singurul element care sugereaza miscarea, insa produce efecte reci, ale mortii : ‘Si scartaiau coroanele de plumb’.

Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabra poarta sugestia nocturnului.

Strofa a doua debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de disparitia / moartea afectivitatii : ‘Dormea intors amorul meu de plumb’. Cuvantul ‘intors’ constituie misterul poeziei. Este vorba probabil, cum va spune Blaga de intoarcerea mortului cu fat aspre apus. Eul liric isi priveste sentimentul ca un spectator. ‘Aripile de plumb’ presupun un zbor in jos, caderea surda si grea, moartea. Incercarea de salvare este iluzorie :’Si-am inceput sa-l strig’.

Elementele naturii primordiale sunt, in poezie, frigul si vantul, care produl disolutia materiei.

Starea de solitudine a eului liric este sugerata de repetarea sintagmei ‘Stam singur ‘, care alaturi de celelalte simboluri accentueaza senzatia de pustietate sufleteasca.

Interpretare

Sentimentul dominant este de oboseala, de trecere inevitabila spre moarte. Se remarca maxima concentrare a discursului poetic. Poezia exprima in numai cele doua catrene ale ei, o stare sufleteasca de o coplesitoare singuratate. Atmosfera este de o dezolare totala in tremuratoarea apasare materiala fiind sugerata de greutatea metalului intunecat.

Poezia este structurata pe doua planuri. Pe de o parte realitatea exterioara, prezenta prin cimitir, prin cavou o lume ce-l determina la izolare, iar pe de alta parte realitatea interioara care are in vedere sentimentul iubirii a carui invocare se face cu disperare fiind conditionat de natura mediului. Este de fapt incercarea poetului de a evada din lumea inchisa, izolata in care se zbate.

Poetul insa nu izbuteste sa depaseasca momentul, cuvantul “intors” realizeaza de fapt misterul intregii poezii.

Cuvantul cheie al intregii poezii este “plumb” care devine metafora - simbol care este repetat de trei ori, numar fatidic in fiecare catren. Repetitia acestui cuvant sugereaza o atmosfera macabra de cavou. In acest mediu, sentimentul iubirii inseamna “intoarcere spre apus” cum spune poetul Lucian Blaga, adica moartea.

“Dormea intors amorul meu de plumb,

… pe flori de plumb.”

In aceste conditii poetul nu se poate redresa, nu se poate inalta si ultimul vers, aduce consolarea si resemnarea “ii atarnau aripele de plumb” sugerand zborul in jos, care cadere este surda si grea. Intre aceste coordonate ale realitatii exterioare si interioare se desfasoara monologul tragic al poetului intr-o atmosfera tulburatoare prin moarte (la nivel semantic) iar pe de alta parte prin repetitia cuvantului plumb folosit obsesiv ca determinant. Apare de trei ori, in fiecare strofa in rima versurilor 1 si 4 la cezura versului

2. Cuvantul cheie repetat astfel nu sugereaza descompunerea materiei - element definitoriu pentru poezia bacoviana - ci impietrirea; presiunea fiind prea mare, poetul se pietrifica neconditionat.

Poezia “Plumb” este o poezie simbolista, nu numai prin corespondente din lumea minerala ci si prin muzicalitatea versurilor realizate cu ajutorul cezurei. Versul este iambic in exclusivitate, iar tonul este elegiac. Prin repetitia obsedanta a cuvantului cheie, poezia devine o elegie asemanatoare cu bocetele populare. Structura poeziei este armonioasa, prima strofa se repeta in afara de versul al doilea, astfel incat versul 1 este in relatie cu versul 5, 3 cu 7 si 4 cu 8.

Mijloacele artistice de realizare pe langa simbol intalnim metafore si personificari “Dormeau adanc sicriile de plumb”. Remarcam folosirea verbelor la imperfect: “dormeau”, “stau” care sugereaza acea atmosfera de dezolare, o actiune trecuta dar neterminata, in continua desfasurare inca.

Instrainarea, impietrirea, izolarea, solitudinea, privirea in sine ca intr-un strain se circumscriu esteticii simboliste.