" aci sosi pe vremuri " de ion pillat, tema: iubirea

" ACI SOSI PE VREMURI " De Ion Pillat, tema: Iubirea

Poezia :Aci sosi pe vremuri" de Ion Pillat este structurata in 19 distihuri (si un monoverb in final, care se constituie intr-0 concluzie ideatica a discursului liric.

Primul distih defineste spatiul spiritual al stramosilor sai prin metefore - "casa amintirii cu-obloane si pridvor"- , la poarta careia "Paienjeni zabrelira" intrarea, tesand o panza fina, care simbolizeaza curgerea implacabila a timpului:

"La casa amintirii cu-obloane si pridvor,

Paienjeni zabrelira si poarta, si pridvor."

Al doilea distih ilustreaza ideea ca viata patriarhala a predecesorilor a ramas incremenita in timp-"hornul nu mai trage alene din ciubuc"-, casa amintirii pastrand memoria unor vremuri zbuciumate, de pe cand "luptara-n codru si poteri, si haiduc". Poetul imprima o culoare arhaica locurilor natale, care pastreaza nesterse amintirile dragi:

"Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc

De cand luptara-n codru si poteri si haiduc."

Distihurile urmatoarecompun o lume de mult apusa, Pillat imagineaza o sensibila si emotionanta poveste de dragoste, pe care o traisera bunicii sai.

Idila reflecta puritatea sentimentelor din vremuri stravechi, atunci cand bunica sa, "Calyopi", venise cu "berlina" (trasura de patru locuri, inchisa, in forma de cupeu- n.n.) ca sa se mute definitive acasa la "bunicul meu", care i-a recitat, romantic, poezia "Le lac" a lui Lamartine si versuri din "Sburatorul" lui Ion Heliade Radulescu. Imaginea vizuala a bunicii pastreaza atmosfera si moda acelor timpuri, ea era o tanara "suptire", imbracata "in larga crinoline" (fusta larga si lunga, sustinuta de cercuri subtiri de otel - n.n.) si il asculta "tacuta, cu ochi de peruzea" pe bunic, traind amandoi o puternica si pura emotie erotica:"Si totul, ce romantic, ca-n basme se urzea".

Cheia ideatica a intregii poezii este distihul urmator, "Si cum sedeau . departe, un clopot a sunat,/ De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat.", in care nostalgia curgerii implacabile a timpului este dublata de eternitatea sentimentului de iubire, idée evidentiata prin schimbarea timpurilor verbale, adica inlocirea imperfectului "sedeau" cu perfectul compus "a sunat". Punctele de suspensie, adverbul de loc "departe", imaginea auditiva a clopotului marcheaza paralelismul dintre timpul iubirii, care este vesnic si timpul real, care-si urmeaza curgerea ireversibila.

Poetul mediteaza in continuare asupra propriei existente, utilizand persoana a ||-a singular, ca sic and s-ar adresa unui interlocutor, dugerand capacitatea eului liric de a se detasa de omul muritor, poezia fiind construita pe baza formulei estetice a liricii rolurilor:"Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe perete/ Te vezi aievea numai in stersele portrete// Te recunosti in ele, dar nu si-n fata ta,/ Caci trupul tau te uita, dart u nu-l poti uita . ". Reiese din aceste versuri ideea succesiunii generatiilor, poetul se regaseste in portretele stramosilor si este cutremurat de timpul necrutator, de fiinta umana perisabila in care traieste numai amintirea, singura care poate opri trcerea vremii.

Lucrare: Sistemul circulator la om - inima, vasele de sange Lucrare: Boala lui parkinson

Eminescu vede in iubire, ca si in natura, cadrul cel mai firesc in care isi poate afirma patosul vietii si aspiratiile personalitatii sale.

Armonia dintre cultura, iubire si natura este la poet temeiul care asigura poeziei sale forta de seductie si caracterul ei de realizare definitiva.

Dupa anul 1877, in perioada de la ziarul "Timpul", in opera poetului rar mai razbate ecoul increderii luminoase in iubire, din anii sai de tinerete. Tot mai obosit si dezamagit, Mihai Eminescu da glas unor armonii poetice de mari adancimi, dar din ce in ce mai triste, mai apasatoare, in care drama iubirii neintelese ocupa un loc tot mai insemnat.

Iubirea adolescenta de la Ipotesti a poetului si reflexele ei in poezia sa.

Mergand mai departe pe cararile umbrite ale acelorasi visuri si realitati din anii Ipotestilor, imaginea poetului se amplifica si se complica mereu.

El incepe a fi chinuit de nedumeriri multiple, contradictii si confruntari de neimpacat, bantuit de dezamagiri.

In inima adolescentului poet, aparuse o tarancuta copila, serafica, "cu parul negru-n coade", care insa a inchis prea timpuriu ochii ei "uimiti de mari".           

Imaginea femeii iubite din Ipotesti trece insa prin tiparele distincte ale mai multor poezii si poeme, ramase in manuscris. De mare valoare de expresie, pentru aceasta perioada din viata intima a poetului, sunt : "Frumoasa-i", "Cand . ", "Unda spuma", "Copila inger", "Locul aripelor", etc.

Astfel, dintre poeziile acestea de luminoasa afirmare a iubirii ipotestene, Frumoasa-i[5] pare a fi deosebit de invaluitoare, prin acea chemare blanda a dragostei in care se simte ecoul puternic al eroului folcloric si rustic romanesc :

"Dumbrava cea verde pe mal

S-oglinda in umed val,

O stanca stirpita de ger

Inalt-a ei frunte spre cer.

Pe stinca sfarmata ma sui,

Gindirilor aripi le pui; [ . . ]".

Tot atat de calda, de juvenila si de frenetica este bucuria iubirii impartasite, la care participa elementele naturii inconjuratoare si in postuma Cind . .[6] :

"Cind vintul e-o taina, cind frunza e muta,

Misterul suride prin lumea tacuta,

Culeg pe-a ta frunte sublime visari -

Pe ochi sarutari.

Amorul isi moaie aripele-i stinse,

Tu-nchizi surizind lungi genele-ti plinse,

Si fruntea mea pala pe pieptu-ti asezi -

Surizi si veghezi. [ . . ]

Nebuna copila cu-amor ceresc -

O, cit te iubesc !

Iubirea calda, frenetica din Frumoasa-i sau Cind . ., considerata ca o identificare, implinire, contopire ireala a doua fiinte scumpe in mijlocul naturii.

Actul de nastere al marii poezii de iubire a marelui poet isi scrie virtual primele pagini, in forma lor cea mai suava, la Ipotesti.

Inceputul lui il constituie iubirea adolescenta, il constituie radacina amara a unei drame pe care poetul a trait-o si al carei erou a fost.

Perpessicius spune : "daca poezia de iubire a lui Eminescu, fie ea cea a clipelor de comuniune si extaz, fie a celor depresionare, trezeste acordurile dureros de dulci si de grave ale unui violoncel, este numai pentru ca fantasma iubitei de la Ipotesti vegheaza neintrerupt din cripta in care a coborit-o indureratul adolescent"

2) Eminescu si dragostea

Dragostea eminesciana este insasi erotica populara, compusa din ahturi si suspine, din chemari sentimentale si imprecatiuni.

Chiar daca unii credeau ca Veronica Micle era o femeie usuratica, nestatornica si indiferenta la dragostea poetului, pentru ceilalti, alimentati la sursa familiei, era un crin de zapezi albe ofilit din cauza intrigii in paharul de cristal al virtutilor casnice. Asadar Veronica forme

    Strofa a treisprezecea incepe cu o comparative temporala, ilustrata prin adverbul de timp pus la gradul comparative de egalitate,"Ca ieri", sugerand o paralela intre trecut si prezent.

Intocmai cum sosise bunica lui, Calyopi, gingasa si emotionata, in casa bunicului, asa vine iubita mea acum, fara sa stie ca repeat aidoma experienta erotica a inaintasilor. Poetul pastreaza epitetul "subtire" pentru tanara de acum care vine pe acelasi drum, "prin lanul de secara", calcand sprinten pe "nisipul pe care ea sari", imaginea trecuta a bunicii fiind actualizata si foarte recenta in amintirile poetului. El o intampina, asemenea bunicului pe vremuri, recitandu-I poeme din creatia artistului francez Francis Jammes si din "Balada lunei" a poetului symbolist Horia Furtuna, poeti prin care se sugereaza inca o data curgerea timpului. S-au schimbat numai personajele cuplului erotic, dar acestea pastreaza obiceiurile, trairile, emotiile, "sufletul oamenilor si drumul lor de viata raman aceleasi"(T. Vianu). Versurile recitate de bunic apartin unor poeti romantici, iar cele recitate de nepot unor poeti simbolisti. Iubita, ca si bunica in vremuri de demult, il asculta ganditoare, "cu ochi de ametist".

Ultimul distih al poeziei, care constituie un refren ideatic, amplifica tristetea poetului privind neputinta umana in fata timpului si in fata mortii:"Si cum sedeam . departe, un clopot a sunat/ - Acelasi clopot poate - in turnul vechi din sat . ". Viata si moartea sunt doua valori esentiale a existentei umane, simbolizate de imaginea auditiva a clopotului din vechiul turn, ca simbol al timpului trecator, pe care-l poate incremeni numai iubirea, idée sustinuta de monoverbul din finalul poeziei: "De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat". Nicolae Manolescu a evidentiat ideea repetabilitatii experientelor de viata, "timpul bunicilor s-a scurs in timpul nepotilor care iau totul de la inceput in forme imperceptibil modificate".

Ideea de timp este ilustrata prin raportarea trecutului la prezent si a prezentului la trecut si este realizata prin cateva elemente stabile: spatiul si timpul nedefinit, contopind trecutl si prezentul in existenta umana: "aci", "pe vremuri", "acuma", "pe-acelasi drum".