Comicul in schitele si piesele de teatru scrise de marele dramaturg roman Ion Luca Caragiale

Comicul in schitele si piesele de teatru scrise de marele dramaturg roman Ion Luca Caragiale

motto:,,Dramatismul implica in mod necesar confruntarea poelemica,lupta.Unde nu exista adversitate latenta sau declarata, nu exista nici dramatism."

(Adrian Marino ,,Dictionar de idei lieterare"

Comicul reprezinta o categorie estetic literara care cultivata doar anumite forme de ras, care au o cauzalitate specifica. Motivele rasului sunt comice, dar nu orice ras este comic. Astfel comicul reprezinta o forma de creatie ca oricare alta, presupune o conditie esentiala prealabila ,,atitudinea critica" de contestare. Spiritul sau implica sub acest aspect ireverenta si insubordonarea ,,subversiunea latenta". Procedeul esential al comicului este demascarea iposturii, falsitatii si aparentelor de orice speta, operatie grava, implicand responsabilitatea actului de acuzare si condaminare. Nu intamplator comicul este asociat cu tragicul, spectacol comic nascandu-se din triumful ridicol asupra binelui, a imperfectiunii asupra perfectiunii, a uratulti asupra frumosului. Aceasta categorie estetica isi deyvaluie caracterul literar prin punerea in lumina a tehnicii distantarii comice: exagerarea caricaturala ca imagine, luciditatea ca modalitate de percepere a ridicolului existentei, producerea starilor de surpriza. In Manierismul din literatura, Gustave Rene Hocke demostreaza ca termenul de comic vine de la grecescul ,,komas" care inseamna ,,alai prin neastampar. " Anne Ubersfels asocia tipurile de comedii cu cele de comic. Astfel este prezent comicul de situatie, de num, de limbaj, de intentie, de caracter si de moravuri deasemnea ilustrat foarte bine in literatura populara culta de la Vasile Alecsandri pana la I. L. Caragiale, cel mai mare dramaturg si prozator, un observator lucid si ironic al societatii romanesti, un scriitor realist si moralizator, exceptional creator de oameni si de viata. In comediile sale printre care se numara si comedia ,,O scrisoare pierduta" atesta un spirit de observatie necrutator pentru cunoastere firii umane de accea personajele lui traiesc in orice epoca prin vicii, iposture, ridicol si prostie. El foloseste cu maiestrie satiria si sarcasmul pentru a ilustra moravurile societatii romanesti si a contura personaje dominate de defecte morale reprezentate pentru caracterul uman.Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice in literatura romana Garabet Ibraileanu afirma ca dramaturgul face ,,concurenta starii civile"iar Tudor Vianu sustine ca gandirea ca formula artistica a lui Caragiale este ,,realismul tipic". Reprezentata pe scena in 1884, comedia ,,O scrisoare pierduta" de I. L. Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor,o capodopera genului dramatic in care parvenismul este urmarit la un nivel inalt deoarece personajele apartin burgheziei provinciale. Datorita pozitiei sociale instinctele de parvenire sunt mai puternice si vanietatea se manifesta dur. Tema este reprezentata de critica institutiilor si moravurilor societatii burgheze, dar ideea este ca o societate corupta este sortita prabusirii. Conflictul este prezentat de la inceputul piesei si se amplifica pe parcurs.Subiectul conflictului este dat de scrisoarea de amor trimisa de Stefan Tipatescu doamnei Zoe. Aceasta a scrisoare este pierduta si in decursul piesei ea circula de la o tabara la cealalta, fapt ce defineste trasaturile personajelor, actiunile lor, modul acestora de gandire. Comicul in aceasta piesa rezulta din convingerea autorului ca rasul este o arma sociala. Atitudinea critica a lui Caragiale se exprima prin ironia, ridicolul si rasul ce sunt activitati ale personajelor sale. In comedia ,,O scrisoare pierduta" comicul are mai multe aspecte de situatie, de intriga, de caracter, de limbaj si are drept scop sa reliefeze ca societatea burgheza este o adevarata parodie. Caracterul comic al personajelor lui Caragiale rezulta din raportul dintre ceea ce vor sa para si ceea ce ar trebui sa fie acesta.Tipatescu se crede o personalitate politica dar este o papusa manevrata de Zaharia Trahanache prin Zoe. Ghita Pristanda cel ce ar trebui sa fie un model de cinste si corectitudine este in realitate un profitor ce se ghideaza in actiunile sale cu ajutor propozitiei ,,pupa-l in bot si papa-i tot". Comicul de limbaj rezulta din diferenta dintre ceea ce spun si ceea ce ar trebui sa spuna personajele.Farfuridi se intrece cu Catavencu prin paradoxuri in loc sa dezbata probleme legate de noua Constitutie. Pristanda nu cunoaste sensul neologismelor, asociaza termeni cunoscuti cu termeni necunoscuti, etimologii populare ,,scrofulos la datorie" , ,,capitalisti". Deasemnea acest comic este conturat si de ticurile personajelor cum ar fi Tipatescu ,,ai putintica rabdare" , Pristanda ,,curat murdar" , dar si de unele expresii ale acestora , Tipatescu ,,sa-l lucram pe onorabilul" , Farfuridi ,,iubesc tradarea . dar urasc pe tradatori" , Catavencu ,, industria romana . e sublima putem zice dar lipseste cu desavarsire". Aceste expresii subliniaza nonsensul cuvintelor din vorbirea personajelor si totodata stalcirea cuvintelor provoaca de asemenea rasul. Cetateanul turmentat spune ,,cioclopedica" , Dandanache ,,o societate fara printipuri care va sa zica nu le are ". Deasemenea comicul de nume este si el prezent in lucrarea lui Caragiale. Din falnicul Agamemnon a mai ramas ,,un Gagamita" cum ii spune Trahanache la un moment dat lui Dandanache. Fafuridi si Branzovenescu, numele celor doi avocati trimit gandul la arta culinara, sunt derivate subtil cu sufixe onomasitce grecesti sau romanesi, pentru a-i indica un amestec al acestei clientele politice care se bucura de aceleasi avantaje ,,constitutionale". Numele lui Ghita Pristanda este luat de la un joc moldovenesc in care se bate pasul intr-o parte si in alta fara a se porni niciunde, are o mare putere de sugestie potrivindu-se perfect cu siretenia personajelor. Critica literara sustine ca I. L. Caragiale ne arata realitatea din punct devedere comic dar usor se poate intrevedea prin aceasta realitate elementul mai adanc si serios care este nedeslipit de viata omeneasca in toata infatisarea ei, precum in genere indaratul oricarei comedii se ascunde o tragedie (Titu Maiorescu-Comediile domnului I. L. Caragiale). O alta comedie in care ni se prezinta comicul este opera ,,O noapte furtunoasa" scrisa de acelasi autor I. L. Caragiale.Aceasta este o comedie de moravuri care porneste de la pretextul unei farse de mahala, sustine Florin Manolescu. Comedia ,,O noapte furtunoasa" imbina in chip fericit toate tipurile de comic amintite.Eroii sunt identificati prin pozitia lor sociala, o familie de negustori, conservand aspecte ale realitatii familiale si de breasla mai veche.Astfel ne sunt prezente diferite tipuri de comic. Comicul de caracter cntureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, morale starnind rasul cu un scop moralizator, deoarece nimic nu indreapta mai bine defectele umane decat rasul.I. L. Caragiale creeaza tipologii de personaje, dominate de trasaturi morale, negative, fapt pentru care G. Ibraileanu afirma ca autorul face concurenta ,,starii civile". Personajele din comediile lui Caragiale sunt construite pe contradictia dintre esenta si aparenta, deoarece ele sunt dominate de o tara imorala ce se ascunde sub aparenta cinstei si a corectitudinii. Atunci cand tanarul este suspectat ca face ochi dulci ,,doamnelor" de la masa lui Dumitrache , acesta il numeste ,,bagabondul" ,,scarta scarta pe hartie" ,,coate goale" ,,moftangiul" iar cand afla ca nu atentase la onoarea lui de familist, Jupan Dumitrache are cu totul alta parere, considera ca tanarul este plin de clitati si exclama cu admiratie ,, cum combate el, poate sa ajunga si ministru" , Zita este inculta si romantica, Chiriac este prost, egoist si limitat sufleteste iar Jupanul Dumitrache este prost, primitiv si artagos fiind obsedat de ,,onoarea mea de familist" care ste necinstita chiar de omul lui de incredere. Comicul de nume ste o alta modalitate de construire a personalitatii unui personaj specific de altfel in opera lui Caragiale, Jupan Dumitrache, Titirca este stapanul, conducatorul familiei si al pravaliei de cherestea. Cuvantul ,,Jupan" este un cuvant onoric de politete.Comicul de limbaj se remarca prin pronuntarea gresita a unor cuvinte precum ,,levorver" , ,,bagabond" , ,,certicat medical". Totodata comicul de situatie reiese din faptul ca Rica Aventuriano este indragostit de Zita, primise de la acesta un bilet prin care il chema la ea acasa, ,,dupa zece ceasuri la numarul noua, strada Catalina cand oi vedea la fereastra ca se micsoreaza lampa". Nimereste insa la casa cu numarul sase, intrucat cifra fusese batuta invers de catre mesterul care tencuise gardul si amorezul ii face declaratie cucoanei Veta . Prezenta ,,bagabondului" in noaptea in casa lui Dumitrache declansaza o adevarata vendeta, cei trei barbati sunt extrem de agitati si in stare sa comita o crima. Veta e speriata ca nu cumva Chiriac sa suspecteze din nou ca il insala. Zita este de-a dreptul ingrozita ca i-ar putea omora iubitul ,,Ahh mor!Monserul meu! ". Rica Venturiano constientizeaza cauza incurcarilor produse afirmand ca vina este a ,,tablitii de la poarta" , el cautand casa cu numarul noua ,,am vazut la poarta numarul noua si am intrat".Comicul de intentie este o modalitate destul de rar intalnita in literatura, ilustrand atitudinea autorului fata de personajele si fata de personaje si fata de situatiile in care acesta actioneaza. Pornind de la propria afirmatie aceea ca ,, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul" , adept al perceptului clasic ,, ridendo castigat mores " ( rasul indreapta moravurile ) Caragiale isi iubeste cu patima personajele, ii este draga lumea aceasta degradata, care ii da posibilitatea sa-i ridiculeze moravurile locuitorilor din mahalalele bucurestene. Caragiale este de altfel un bun cunoscator al limbajului si mentalitatii din mahala precum este de desavarsit in relevarea moravurilor sociale si politice, de unde reiese un foarte dezvoltat spirit de observatie al vietii in toate zonele ei sociale ,, Eu nu scriu decat despre viata noastra, caci alta nu cunosc si nici nu ma intereseaza".

Marele dramaturg prezinta tipurile de comic si in schitele sale. Un exemplu concret este schita ,, D-l Goe . " in care ni se valorifica comicul de situatie , de caracter si de limbaj. Desi se incadreaza comicului , umorul presupune bunavointa, simpatie si intelegere, pe cand ironia este un mod de a lua in ras, de a dezaproba, de a critica si de a exprima contrariul a ceea ce vrea sa se comunice. Astfel umorul izvoraste din comicul de situatie asa cum se poate observa si din nerabdarea lui Goe, pierderea palariei, blocarea in cabina toaletei, tragerea semnalului de alarma si multe alte intamplari semnificative. Totodata se realizeaza si prin discrepanta dintre ceea ce sunt personajele si ceea ce vor sa para. Toate cele trei insotitoare vor sa creeze impresia ca apartin claselor sociale avute si de aceea se straduiesc, fara a reusi insa sa afiseze o anumita atitudine aristocratica, fie prin limbaj,fie prin comportament. Efectul insa este opus pentru ca expresiile frantuzesti folosite de acestea sunt incorecte si alte gesturi si atitudini cum ar fi cearta cu conductorul, gestul lui mam-mare de a se inchina cand pleaca trenul, releva faptul ca sunt inculte, au un limbaj de mahala si o comportare incompatibila cu pretentiile lor. Sub aspectul comocului de caracter se remarca si faptul ca in afara acestei dorinte a personajelor de a aparea altfel si altceva decat sunt, inversarea dintre cele dou universuri umane, al copilului si al adultului este o alta sursa a umorului. De aceea damele sunt ridicole prin felul in care se maimutaresc si se straduiesc sa-i intre in voie ,, puisorului", pe de alta parte acelasi haz starneste si comportarea copilului care ii imita pe adulti si care se crede superior acestora, dovada fiind atitudinea lui necontrolata. Hazul este starnit si de comicul de limbaj atfel pe langa folosirea frantuzismelor ,, parol" ,, bulivard" se remarca si folosire gresita a unor cuvinte ca ,, marinei" ,, marinai" ,, mariner" ,, ciucalata" sau a unor cuvinte populare si expresii regionale cum sunt ,, am platitara" ,, ce faci soro esti nebuna" ,, tato mor" . repetarea diminutismului in vocativ ,, puisorule" folosit in adresarea directa de catre personaje precum si vocativele ,, precopsitule" ,, mamito" ,, uratule" starnesc umorul cititorului mai ales ca ele se asociaza unor situatii hazlii. Dupa cum se observa opera literara

Lucrare: Sistemul circulator la om - inima, vasele de sange Lucrare: Boala lui parkinson

Alt conflict se naste intre Ilie Moromete si Catrina, care isi revendica, din ce in ce mai insistent, pogonul ei de pamant, pe care Moromete il vanduse in timpul foametei de dupa Primul Razboi Mondial, promitandu-i ca ii face acte pe casa, dar nu se tinuse de cuvant si chiar glumea batjocoritor cand ea aducea vorba despre asta.

Baietii se afla in conflict si cu tatal lor, fiindca acesta 'nu face nimic, sta toata ziua', iar pe ei ii trezeste cu noaptea in cap ca sa plece la munca si nu-i slabeste toata ziua cu ordine si porunci. Il acuza pe Moromete ca nu e in stare de nimic, pe cand 'altii, ca Balosu', stiu sa castige bani din vanzarea produselor si-l conving sa plece impreuna la munte cu cereale, dar nu iese nimic din aceasta calatorie, spre satisfactia cinica a lui Moromete.

Datoriile la banca, plata 'foncierii' si traiul zilnic al unei familii numeroase il sufoca pe Moromete, care trebuie sa se descurce cumva, fara sa vanda pamant. Ca sa mai acopere din datorii, se hotaraste sa-i vanda lui Tudor Balosu salcamul din curte.

Taierea salcamului este o alta secventa memorabila a romanului, atat prin maiestria construirii ei din detalii ce se aduna progresiv, prin cuvintele expresive si prin simbolistica dramatica, acesta fiind primul semn al declinului familiei Moromete, dar si a satului traditional, ramas fara aparare. Vandut lui Balosu salcamul taiat facea parte din viata familiei Moromete, si, deopotriva, din existenta satului, 'toata lumea cunostea acest salcam', simbolizand elementul pastrator al traditiilor si credintelor stramosesti, al stabilitatii taranesti.

Inima adevarata a satului era Poiana lui Iocan, locul unde se adunau gospodarii, citesc ziarul si comenteaza politica ironic si cu umor, dupa legi anume, numai de ei stiute, constituind una dintre secventele de referinta ale romanului. In fata fierariei lui Iocan 'se afla o poiana mare', unde, in fiecare duminica, aveau loc 'adunarile cele mai zgomotoase', dar 'daca de la ele lipse

,, D-l Goe . " este o schita la fel ca si alte opere dramatice ale lui Caragiale, contine toate tipurile de comic prin care se realizeaza un umor savuros caruia i se alatura ironia usturatoare.

Mihail Dragomirescu sustine ca ,, . fondul comediilor lui Caragiale este rece si clinic. Realitatea ce el ne zugraveste nu se poate incalzi, necum sa ne entuziasmeze; ea e repulsiva si va deveni din ce in ce mai repulsiva cu cat omenirea va inainta pe cale progresului moral. In nici o opera clasica nu vei gasi situatii de valoare ca cele pe care dramaturgul nostru le primeste in actiune dramatica - le primeste si le mentine cu seninatatea cea mai desavarsita - chiar la sfarsitul si dupa sfarsitul ei "

Bibliografie :

Cioculescu Serban, Viata lui I. L. Caragiale , Editura Eminescu , 1977

Vintilescu Virgil , Nuvele, Povestiri, Amintiri, Editura Jacla, 1984