Lacul

De Mihai Eminescu

Opera "Lacul" a fost scrisa de Mihai Eminescu, cel mai mare poet roman, apartinand perioadei marilor clasici. Debuteaza in 1866 cu poezia "La mormantul lui Aron Pumnul". La 25 februarie 1866 publica prima poezie, ca in timpul scurtei sale vieti , Eminescu sa poata publica un singur volum de poezii.

Poezia "Lacul" apare pentru prima data in "Convorbiri literare", la 1 septembrie 1876. Tema acestei poezii este de dragoste, prezentandu-ne asteptarea zadarnica a iubitei.

Opera lirica este opera literara in care autorul transmite direct cititorului idei, sentimente filtrate prin propria sensibilitate. Putem intalni prezenta eului liric, iar ca moduri de expunere intalnim monologul liric si descrierea subiectiva. Opera lirica ne prezinta un numar mare de de imagini artistice si figuri de stil, dar si alte mijloace de expesivitate si versificatie.

In prima strofa ne uimeste numarul mare de epitete cromatice ("albastru", "galbeni", "albe"), care accentueaza imaginea artistica prin imagini vizuale, Eminescu incercand sa ne descrie cadrul din natura in care se petrece actiunea. In a doua strofa, apare prezenta eului liric, care este putin nesigur, aceasta dovedindu-se din repetarea cuvantului parca. Pronumele "Ea" ne sugereaza ca iubita mult asteptata nu era o persoana obisnuita, ci una deosebita si unica pa care iubitul si-o imagineaza imbratisandu-l plina de tandrete. A doua parte a poeziei o constituie urmatoarele doua strofe ale poeziei, poetul fiind coplesit de o stare de singuratare si asteptare. Verbele la conjunctiv ("sa sarim", "sa scap", "sa plutim") grabesc actiunea, dar dau si senzatia de ireal, de basm. Lumea inconjuratoare nu mai este prezentata a fi atat de colorata in lumina lunii, totul pare a fi o atmosfera de vis. Imaginile vizuale se impletesc cu cele auditive ("Inganati de glas de ape; "Unduioasa apa sune"). In ultimul catren, iubitul trebuie sa se confrunte cu o realitate a vietii : singuratatea. El isi pierde orice speranta si n-o mai asteapta pe iubita in zadar. Lacul cel albastru pare acum mult mai trist ca la inceput, dovedindu-se ca natura este in concordanta cu sentimentele tanarului din poezie.

complementul direct fata de subiect.

Relatia de coordonare se realizeaza prin jonctiune, exprimata prin conectori care, morfologic, sunt conjunctii sau locutiuni conjunctionale coordonatoare, si prin juxtapunere (parataxa), marcata intonational prin pauza, in cele mai multe situatii.

Jonctiunea este caracterizata prin prezenta unor conectori specifici (conjunctii si locutiuni conjunctionale).

In functie de raportul semantic dintre termenii sai, relatia de coordonare poate fi copulativa, disjunctiva, adversativa si concluziva. Raportul copulativ indica o asociere a termenilor, cel disjunctiv - o alegere, o selectare dintre mai multi termeni, cel adversativ - o opozitie intre mai multi termeni si cel concluziv - o urmare, o consecinta (termenul al doilea fiind o urmare in raport cu cel dintai), conform: El scrie si citeste.(raport copulativ), El scrie sau citeste. (raport disjunctiv), El nu citeste, ci scrie. si El scrie, dar nu citeste (raport adversativ), El scrie bine, deci citeste mult in domeniu (raport concluziv).

Constructii de tipul Ba rade, ba plange. Pot fi interpretate ca reprezentand un tip aparte de coordonare (coordonare alternativa). Faptul ca exprima optiuni apropie foarte mult coordonarea alternativa de cea disjunctiva; diferenta deriva din faptul ca actiunile implicate presupun succesiune (si nu concomitenta) in timp.

Coordonarea opozitiva este considerata un subtip al coordonarii adversative, in constructii de tipul Reporterul povestea in detaliu nu pentru a informa cititorii, ci ca sa-i convinga., in care componentele implicate in coordonare se exclud, in termenii opozitiei afirmativ/ negativ.

Diversele tipuri de coordonare sunt marcate prin conectori specifici: raportul copulativ este exprimat prin conjunctia si, prin locutiunile conjunctionale cat si, cum si, precum si; raportul disjunctiv - prin conjunctiile sau, ori, fie, (invechit si popular) au; raportul adversativ - prin conjunctiile iar (doar intre propozitii), dar, insa, ci, or si locutiunea conjunctionala populara numai cat; raportul concluziv - prin conjunctiile asadar, deci, carevasazica/ vasazica si locutiunile conjunctionale ca atare, de aceea, in concluzie, in consecinta, prin urmare.

Diversele tipuri de coordonare sunt marcate prin conectori care insotesc fiecare termen sau numai unul (ultimul).

Conjunctiile corelative apar in exprimarea coordonarii copulative: Mi-a spus aceleasi cuvinte si cand a venit, si cand a plecat. sau disjunctive: "De rana aceea a patimit pana la sfarsitul vietii sale, ca sa-i fie toata viata amintire; fie ca nedreptatile se rascumpara, fie caMark Antony's speech, a masterpiece of oratory