Romanul are
puternice accente biografice. Personajul principal - Frederic Henry - este sofer de ambulanta in Italia primului
razboi mondial si se indragosteste de o asistenta,
exact ca Hemingway. Dupa cum observati, povestea este
simpla si banala, avand totusi beneficiul unui teren
tematic bogat pentru a se dezvolta.
Din
pacate ea ramane ciuntita si fara suport logic.
As spune ca daca nu eram familiarizata deja din Pentru cine
bat clopotele cu biografia autorului, as fi fost complet naucita
de debutul neverosimil al romanului. Totusi acest avantaj este intamplator, iar Hemingway ar fi trebuit sa
ia in considerare realitatea fictionala din roman si sa
ofere o explicatie sau o argumentatie pentru ceea ce determina
personajele sa actioneze.
Ceea ce l-a consacrat insa pe Hemingway este stilul
jurnalistic de constructie a frazei, caracteristica care poate fi
foarte bine observata in Adio, arme. Proza lui Hemingway este precisa, are o cadenta scurta,
uneori brutala. Propozitiile nu se lungesc inutil in descrieri, iar
fiecare traire - oricat de complexa ar fi ea - este
redata cu aceeasi exactitate rece.
Acest stil este potrivit unui roman despre razboi. Totusi,
desi se obtine efectul scontat in descrierile de pe front, ele
risca sa sune repetitiv: 'Aluneca foarte repede si soarele
se facu palid si totul deveni cenusiu si cerul fu acoperit
si norul cobori pe munte si deodata ne invalui si
incepu sa ninga.' sau 'Era cald si mirosea a primavara
si am coborat pe aleea marginita de copaci, inviorat de
caldura razelor de soare care luceau pe ziduri si am vazut
ca eram cantonati in aceeasi casa si ca de cand
plecasem nu se schimbase nimic.'
Un
mare plus al romanului il constituie personajele secundare. Prietenul italian al eroului, Rinaldi, este intruchiparea
vitalitatii si superficialitatii latine. Afemeiat,
usuratic, frumos si talentat, Rinaldi aduce viata si
zambet ori de cate ori apare in roman. Alaturi de el, tanarul
preot traditionalist, luat peste picior de toti soldatii, este intruchiparea seninatatii, increderii
si iubirii de Dumnezeu.
Povestea de
dragoste dintre Frederic Henry si Catherine Barkley m-a
emotionat prea putin. Inceputul iubirii dintre cei
doi eroi o plaseaza pe Catherine intr-o lumina foarte proasta
si o apropie mai mult de genul de femeie usuratica si
extrem de frivola. Chiar daca dialogul dintre cei doi eroi
este format din acelasi tip de fraze scurte
Si chiar ma iubesti? - Da. - Mi-ai spus ca ma
iubesti, nu-i asa? - Da, am mintit eu. Te iubesc. - Si-mi spui Catherine?
- Catherine. - Spune: 'M-am intors la Catherine noaptea'. - M-am
intors la Catherine noaptea.), are mari carente
in a fi transformat intr-unul credibil.
Desi am
fi inclinati sa credem asta, Adio, arme nu
este un roman nihilist. Cu toate ca viata pare petrecuta intr-un
etern purgatoriu, desi nimic nu reuseste sa
aduca culoare si fericire, totul se pierde in moarte, iar Dumnezeu
pare complet absent, Hemingway aduce ordine in lume prin forta
individului. Astfel, in aceasta lume creata de Hemingway nu
exista nimic mai puternic decat individul in sine, capacitatea sa de a discerne si integritatea sa. Tocmai de aceea,
Frederic Henry este un erou viteaz chiar si
atunci cand este oficial un dezertor.
