Brian Herbert & Kevin J. Anderson Dune Vol. 2 – Cruciada Masinilor - a doua parte

Nu-i pasa de propria siguranta, nici de bani. Pe un deal, departe de fluviu, gasi o casa intacta cu spatiu disponibil, pe care o inchirie la un pret exorbitant, fara mofturi. Ce mai contau acum banii? Incerca sa doarma cateva ore, asteptand dimineata, cand putea incepe sa caute serios, dar se perpeli si se rasuci toata noaptea, facandu-si griji pentru Norma.

Nu mai avusese alte vesti nici de la Tuk Keedair, asa ca Venport trebuia sa faca singur munca de detectiv.

In zori, negustorul angaja un mijloc de transport, platind inca un onorariu piparat pentru dreptul de a folosi un aparat comercial de zbor timp de doua ore. La comenzi se afla o femeie cu par rosu stralucitor, aratand trasa la fata si murdara. Vorbea neincetat despre eforturile de salvare si recuperare, despre nenumaratii muncitori care scormoneau daramaturile. Ii spuse ca se numeste Nathra Kiane si accepta comisionul, desi se simtea vinovata ca nu se afla la locul dezastrului.

— O sa te duc in susul fluviului si in canionul lateral, asa cum doresti, domnule, dar nu putem sta mai mult de-o ora. Toata lumea cauta pe cate cineva. Am prea mult de lucru, prea multi oameni de .

— N-o sa dureze mult, spuse el, stiind ca acesta era cumplitul adevar. O sa aflu tot ce vreau sa stiu in cateva minute.

Micul aparat zbura peste terenurile agricole, un mozaic in verde si galben pe campia care se intindea de-a lungul malurilor serpuitoare ale fluviului. Campurile erau innegrite dupa dezastrul din Starda, iar utilajele de recoltare zaceau nefolosite. Potrivit rapoartelor oficiale, garzile de dragoni si nobilii marunti care supravietuisera inabuseau toate ramasitele sangeroasei rascoale, dar existau inca nuclee de rezistenta armata la tara.

Sclavii fusesera macelariti peste tot ca represalii. Fie ca se predasera sau nu, indiferent daca participasera la rascoala sau nu, toti budislamicii erau masacrati de catre multimea razbunatoare. Pusi in fata osandei, chiar si cei mai pasnici sclavi pusesera mana pe arme ca sa se apere, iar ciclul varsarii de sange se amplifica, scapat de sub control. Venport gemu gandindu-se la asta.

— N-am mai fost aici sus de la catastrofa .

Femeia pilot scoase un mormait de dezgust amestecat cu groaza.

— Animalele! Cum au putut sclavii astia sa faca ceva atat de groaznic?

Era limpede ca Nathra Kiane, extenuata, se grabea. Inclina strans aparatul de zbor si accelera catre nord, de-a lungul albiei largi a fluviului Isana. Pe apa vijelioasa nu mai plutea nici o ambarcatiune. In fata, unde Isana forma un canal mai adanc, strainul vazu ramificandu-se gurile canioanelor cu pereti inalti. Laboratorul indepartat al lui Norma era departe de locul principal al distrugerii, asa incat se ruga ca ea sa fie la adapost, ca sa se fi intors poate aici in ciuda ordinului de deportare.

Isi dori din nou sa fi stat cu ea si sa-l fi lasat pe partenerul sau tlulaxa sa se ocupe de interesele de afaceri ale Venkee: produsele farmaceutice de pe Rossak, melanjul de pe Arrakis, licurigloburile suspensoarele.

— Drept inainte, zise Kiane. Aproape am ajuns.

Putea deja sa vada docurile pentru ambarcatiuni din fundul canionului, unde puteau acosta salupele, lifturile pentru pasageri si pentru marfuri care urcau pana la cladirea din varful falezei si grota mare, goala, care continea hangarul, cu acoperisul in consola larg deschis.

Si suportul gol pentru nava. Vehiculul prototip disparuse.

Nimeni nu se misca in laborator – nici muncitori, nici sclavi, nici macar dragoni. Portile fusesera lasate deschise, gardurile-baricada doborate. Utilajele ramase zaceau imprastiate prin laborator ca niste insecte moarte.

Nici un semn de prezenta.

— Aterizeaza in portiunea libera de langa deschizatura hangarului, ceru el, uimit de cat de ferm ii suna vocea.

Cand roscata femeie pilot isi lua o infatisare de parca ar fi vrut sa se planga, se uita manios la ea, apoi privi imperios pe fereastra, incercand sa vada amanuntele printre umbrele din hangar si din pestera.

Venport cobori din aparat de indata ce talpile acestuia atinsera pamantul. Aerul mirosea a pietris ars, iar solul parea ravasit. Nici macar nu-si putea imagina ce se petrecuse aici. Fusese distrugerea provocata de preluarea de catre militari a complexului, cand Norma si Keedair fusesera evacuati . sau avusese loc si aici o revolta a sclavilor?

Inauntrul hangarului gol, examina masa incalcita de metal din mijlocul podelei, scheletul suporturilor grele care-ar fi trebuit sa sustina aparatul dezafectat. Nu se vedea nici o urma a navei propriu-zise.

Cu inima grea, Venport intra poticnindu-se in biroul pentru calcule, unde Norma isi depozitase dosarele, dar nu vazu decat cateva inregistrari imprastiate pe ici, pe colo, bucatele nesemnificative de hartie si chitante. Nici urma de note, schite sau alte documente importante.

— Cu siguranta arata ca si cum locul asta ar fi fost scotocit, comenta Kiane, tinandu-se dupa el. E cineva aici?

Dar vorbele se intoarsera la ea in ecou.

— Pariez ca sclavii s-au rasculat si apoi au fugit spre munte. Trebuie sa fi aruncat cadavrele peste margine, in rau.

— Norma!

Venport alerga inapoi in hangar si apoi afara, unde cauta in cladirile mici de depozitare. Inima ii spunea ca nu-i acolo. Plin de presimtiri rele, cerceta totul cu atentie, cautand cel mai mici indiciu, orice i-ar fi putut spune ce se petrecuse.

Dar nu exista nici o urma a ceea ce se intamplase cu nava prototip sau cu oamenii de acolo. Era prea multa liniste. O liniste de moarte.

— Du-ma de-aici, ceru Venport, simtind un gol in stomac.

Petrecu inca cinci zile cautand cu insistenta prin Starda prin imprejurimi, punand intrebari, implorand raspunsuri. Dar cu totii aveau prieteni si membri de familie disparuti, iar lista victimelor continua sa creasca. Lordul Bludd si Tio Holtzman fusesera amandoi declarati morti. Printre ramasitele sfaramate, inca se gaseau cadavre. Multe victime arsesera in flacari, altele fusesera macelarite de sclavi. Printre mortii de pe intinderea continentului zaceau mii de sclavi budislamici, cu totii sfartecati de dragoni ca represalii pentru revolta.

Nimeni nu-i putea spune ceea ce dorea sa stie, dar in sufletul lui Venport avea deja raspunsul. Incerca sa se agate de speranta ca Norma plecase cu adevarat pe Rossak, si ca voiajul ei fusese doar intarziat. Dar toate semnele indicau intr-o alta directie, si anume ca ea avusese parte de o soarta groaznica, nemeritata.

Plin de durere pentru dragostea lui pierduta, Aurelius Venport lasa Poritrinul in urma si jura sa nu se mai intoarca niciodata aici.

O masina ganditoare nu poate fi ranita, torturata, ucisa, mituita sau manipulata. Masinile nu se intorc niciodata impotriva semenelor lor. Mecanismele sunt pure si curate, cu componente interne splendide si suprafete exterioare sclipitoare. Avand in vedere asemenea frumusete si perfectiune, nu reusesc sa inteleg de ce este Erasmus atat de fascinat de fiintele umane.

Fisier din actualizarea lui Omnius-Corrin.

Durerea si teama faceau timpul sa se lungeasca la infinit. Norma Cenva n-avea nici cea mai mica idee cat timp fusese tinuta prizoniera, stia doar ca era ultima dintre victimele care trebuia sa infrunte curiozitatea cymecului rapitor. Cei doi dragoni si nefericitul pilot al navei pentru sclavi isi gasisera deja drumul, tipand, catre uitarea tacuta si milostiva.

Din interiorul vehiculului in forma de pasare de prada, vocea titanului Xerxes rosti:

— Avem la fel de multe metode de a aplica tortura cate stele sunt pe cer. Acest lucru provine dintr-o practica plina de sarguinta.

Cuvintele pareau sa vina de peste tot din jurul ei.

Norma atarna paralizata si neajutorata in pantecul condorului zburator care o capturase. Nu putea decat sa asculte si sa sufere. Capacitatile trupului sau nu fusesera niciodata impresionante, dar mintea lui Norma era cu totul altceva; depinde doar de ea insasi . separat de forma ei fizica. Incerca sa-si canalizeze gandurile si sa respinga teroarea crescanda, inlocuind-o cu resemnare, cu acceptarea mortii iminente.

Visurile si realizarile ii fusesera deja luate de omul pe care-l slujise cu credinta atatia ani. Nava experimentala era pierduta pentru ea, si fusese alungata de pe Poritrin in dizgratie. Il dezamagise pe Aurelius, ca si pe toti ceilalti care depindeau de ea.

Un simplu cymec nu putea provoca o durere mai adanca sau o umilinta mai mare decat suferise deja.

In pantecul uriasei nave de prada, recipientul de pastrare al titanului atarna deasupra lui Norma, scanand-o cu o grila de filamente optice de inalta rezolutie.

— Cu multa vreme in urma, cand eram uman, cugeta Xerxes cu voce tare, ca si cum vorbele lui ar fi putut-o tortura, corpul meu era mai curand mic si urat. Inainte de a ajunge la putere si de a domni peste lumi intinse, unii oameni ma numeau chiar „pitic” .

Pe cablurile hidraulice, recipientul de pastrare cobori mai aproape de locul in care atarna, sa se uite mai bine la silueta ce se zvarcolea. Hainele ei erau scaldate in sudoare, mototolite si patate.

— Prin comparatie, tu, femeie, esti atat de urata incat parintii tai ar fi trebuit sa te sugrume la nastere . si apoi sa se sterilizeze singuri, ca sa impiedice aparitia altor monstruozitati!

Norma raspunse cu voce inecata:

— Mama . ar putea fi de acord cu tine.

Filamentele ascutite care-o tineau suspendata in aer se retrasera brusc, iar femeia se rostogoli pe puntea interioara dura a masivei nave rapitoare a lui Xerxes. Icnind de durere, se ghemui. Tinuta pe loc de sistemul de gravitatie al aparatului, care crestea rapid, ca un bocanc urias strivindu-i trupul, Norma abia mai putea sa respire.

Auzi voci mecanice, dar nu putu distinge cuvintele.

Agatandu-se de speranta si de amintiri linistitoare, Norma inchise ochii si stranse in mana piatra-de-apa ovoidala, ca si cum nestemata sclipitoare ar fi putut-o ajuta acum. In ciuda ororilor din jurul ei, piatra pretioasa o facea sa simta o legatura cu Aurelius, iar aceste ganduri o intareau si o tineau in viata. Deocamdata.

Xerxes si containerele creierelor a sase neocymeci acoliti de-ai lui o inconjurau, atarnand din tavan ca niste paianjeni grasi, iar Norma le distinse vorbele. Titanul zumzaia alaturi de neocymeci, spunandu-le:

— Voi sunteti primii dintre noii recruti pe care Beowulf i-a atras in revolta noastra impotriva lui Omnius, iar in curand ni se vor mai alatura si altii – in special dupa aceasta mica demonstratie.

Prinsa in capcana, Norma se simtea mai mult ca o rama gustoasa decat ca o fiinta umana. Incepu sa tremure pe podeaua rece, cand calaul ei cobori temperatura din incapere mult sub pragul de inghet. Puntea de metal ii ardea pielea ca un foc inghetat, iar rasuflarea ii iesea pe buze sub forma de abur alb.

— Oh, micuta mea draga . tremuri? intreba Xerxes cu vocea lui sintetizata devenita batjocoritoare. Folosind bratele manipulatoare de deasupra, titanul arunca peste ea o patura energetica, care se agata ca un liliac vampir de pe Rossak, aderand la fiecare celula exterioara a corpului. O facu sa-i fie si mai frig. Norma se lupta fara succes sa o impinga la o parte, impotrivindu-se nisipurilor miscatoare ale gravitatiei artificiale.

— Asa, acum te poti incalzi din nou.

Xerxes transmise un semnal, iar patura se lumina brusc in stacojiu, cu o plasa de fire subtiri care ii arsera pielea expusa.

Desi se asteptase la aceasta tortura, Norma nu se putu stapani sa nu strige. Se agata de piatra-de-apa uda de transpiratie ca de o ancora, chiar cand agonia se intensifica. Patura-pelicula sfaraia si bolborosea ca si cum ar fi vrut sa-si faca drum prin ardere in tesuturile ei. Apoi, tasnind din fibrele groase ale paturii, o retea de sonde electronice ii perforara pielea. Sarme subtiri cat firul de par sapara in muschi si stabilira conexiuni neurale cu trupul femeii.

Cateva clipe mai tarziu, arsura scazu, lasand in aerul inghetat doar un miros de piele parjolita si par ars. Dar Norma stia ca tortura cea mai rea abia urma sa vina. Desi lacrimile ii intepau ochii, sfidarea incapatanata ii incremeni fata, si gasi puterea sa ridice capul, desi doar putin.

— De la inceput, nu mi-ai lasat nici o speranta, asa ca nu astept nici un pic de compasiune din partea ta.

Se sili sa scoata un cascat sfidator.

— Trebuie sa te informez, totusi, ca durerea pe care o provoci este . destul de obisnuita.

Suspendate deasupra ei, containerele individuale ale cymecilor vibrara, ca de amuzament.

— Durere obisnuita?

Xerxes trimise un alt semnal, si un fulger de agonie erupse in bratul stang. Norma tipa si aproape ca scapa din mana piatra-de-apa, dar imediat o stranse intr-o inclestare mortala. Mintea i se concentra asupra unui nume si asupra imaginii barbatului care-i era cel mai drag. Aurelius!

— Piciorul stang, continua Xerxes.

Durerea o arse prin picior, iar capul lovi din nou puntea. Xerxes mari gravitatia artificiala, facand-o pe Norma sa se simta ca si cum ar fi strivit-o un picior urias, invizibil. Cu aerul stors din plamani, nu putea scoate nici un sunet, asa ca titanul o elibera si-o lasa sa tipe. Un sunet involuntar. Isi dori sa se poata detasa de suferinta. Macar daca procesele de gandire ar putea fi independente de durerea biologica . Nu avea, totusi, nici cea mai mica dorinta sa fie cymec.

— Ochii, rosti Xerxes, ca un jucator anuntand o lovitura. Gravitatia spori din nou.

Incapabila sa se opreasca, Norma urla si-si acoperi ochii cu mainile butucanoase. Revarsa blesteme asupra lui Xerxes si a tuturor celor ca el, dar nu avea cuvinte pentru a-si exprima adancimea urii.

Cymecii isi continuara sportul, marindu-i pas cu pas chinul si tortura, incetinindu-le doar atat cat groaza sa crescanda sa amplifice urmatoarea sageata de durere. Xerxes lucra asupra ei, organ cu organ. Era atent sa-i mentina mintea chinuita constienta in interiorul corpului torturat, astfel incat sa poata trai fiecare clipa. Apoi facea lucrurile si mai rele .

Si din ce in ce mai rele, sporind intensitatea.

— Am invatat deja multe si am capatat destula practica jucandu-ne cu capitanul navei si cu cei doi soldati, comenta Xerxes.

— Femeia are un prag de rezistenta mai mare decat ceilalti trei, remarca unul dintre neocymecii agatati. Ei au murit cu mult inainte de acest punct.

— Sa-i testam limitele? intreba Xerxes retoric.

Norma abia putea intelege cuvintele care rasunau deasupra ei. Piatra-de-apa din pumn parea sa i se fi topit in palma. Nu auzi raspunsul lui Xerxes, dar il simti dezlantuind o furtuna arzatoare de durere amplificata prin fiecare nerv important din corpul ei micut. Mai intens, tot mai intens.

Ii auzi pe neocymeci amuzandu-se si trancanind cu incantare.

Dintr-o data, Norma nu mai putu nici sa tipe. Inchise strans ochii, iar fruntea i se increti din cauza presiunii asupra capului, ca si cum craniul era gata sa se naruie si sa faca sa tasneasca creierul din el. Cu ambele maini, stranse piatra-de-apa intr-o postum de rugaciune, pana cand palmele si bratele incepura sa tremure.

— Cata durere poate suporta o faptura biologica fragila? intreba un neocymec.

— Ma intreb daca va exploda, comenta un altul.

Scantei ii fulgerau prin trup, facand sa-i trosneasca pielea, arzandu-i carnea, aprinzandu-i parul scurt, castaniu. Cu toate acestea, Xerxes amplifica intensitatea la niveluri inimaginabile. In timp ce titanul statea suspendat, neocymecii vociferau, chicotind de placere.

Brusc, tortura aplicata se concentra chiar asupra creierului, asupra mintii sclipitoare care se dezvoltase in trupul Magicienei Supreme a Jihadului, Zufa Cenva. Prin sinapse saltau flacari, supraincarcandu-i cortexul. Ochii lui Norma se deschisera. Se simtea de parca un miliard de lame micute i-ar fi despicat celulele si le-ar fi taiat in felii tot mai mici, pana la niste infinitezimale puncte de durere. Piatra-de-apa lumina ca un soare in miniatura in mana si se reflecta in fiinta ei.

In punctul culminant al agoniei, ceva ceda in creier, deblocand puterile mostenite de pe Rossak care zacusera adormite in ea inca de la nastere. Piatra-de-apa pe care i-o daduse Aurelius furniza cheia, frangand bariera pe care mama sa nu reusise niciodata s-o gaseasca. Toata puterea pietrei-de-apa fu absorbita inauntrul ei, si dintr-o data nu mai simti nimic. Emitatoarele de durere ale cymecului continuau s-o bombardeze ca si inainte, dar Norma respingea cu usurinta energia din trupul sau, directionand-o . acumuland-o la distanta.

Intregul ei corp fizic pulsa, vibra si scotea scantei albastrii. Carnea lui Norma Cenva deveni incandescenta, se topi si se converti in energie pura, elementara. Asta era ceea ce magicienele sinucigase ale mamei ei invatasera sa faca pentru a anihila cymecii?

Nu, Norma ajunse la concluzia ca totul era diferit dintr-un punct de vedere fundamental: ea putea s-o controleze.

Isi vazu sangele improscat peste tot in jur – pe punte, pe un perete despartitor, pe recipientele pentru creiere de deasupra ei. Se concentra asupra calaului numit Xerxes si simti un flux puternic de energie in creierul ei transformat, ca o arma gata sa fie descarcata. O lumina albastra fu lansata din mintea ei catre cea a titanului, despicand containerul cymecului, detonandu-l ca pe o bomba organica si facand creierul dinauntru sa fiarba.

In continuare, detona fiecare neocymec simultan, intr-o splendida clocotire de energie mentala care facu sa se evapore toate tesuturile organice, pe o raza larga. Era doar inceputul capacitatilor ei.

Treptat, uraganul de energie mentala se domoli, iar Norma simti un calm intens si euforie, ca si cum ar fi fost singura in univers . ca si cum ar fi fost Dumnezeu, cu actul creatiei abia pe cale sa inceapa.

Desi nascuta dintr-o puternica magiciana de pe Rossak, Norma nu daduse dovada pana acum de nici o aptitudine telepatica. Si totusi, tortura incredibila, combinata cu catalizatorul neasteptat al pietrei-de-apa, ii trezise puterile innascute.

Atat de senina . Putea vedea vesnicia, peste milioane de galaxii si de ceruri. Vazu intregul univers, pana cand se uita la ea insasi din spate: nimic altceva decat esenta unei minti plutind in aer, pulsand si palpitand. Totul, absolut totul parea posibil acum.

Folosind energia clocotitoare aflata la dispozitia ei, incepu sa-si reconstruiasca trupul, creand materie din nimic, atom cu atom, celula cu celula. Cu maini invizibile, incepu sa-si faureasca un nou fizic pentru a-i cuprinde constiinta, mintea puternica, extinsa exponential.

Apoi se opri sa cantareasca alternativele. Cu siguranta, vechea ei forma era o posibilitate, sau o versiune mai inalta, cu trasaturile, initiale indulcite putin, dar nu prea mult. Isi imagina cum ar fi putut arata.

Exista si alte optiuni, desigur.

Pentru Norma, trupul uman nu era altceva decat un suport organic, dar cei mai multi dintre oameni il vedeau ca pe ceva mai mult de-atat. Reactionau fata de ceilalti bazandu-se pe aparente. Aurelius Venport era o exceptie remarcabila. El vazuse dincolo de ambalajul exterior al sinelui launtric si al inimii lui Norma, pana la tot ceea ce era si dorea sa fie cu adevarat.

Dar era, la urma urmei, doar un barbat. De ce sa nu se faca frumoasa pentru el, din moment ce el ii castigase deja respectul si afectiunea? Pastra in minte ceea ce ar putea crea acum, o imagine incantatoare.

Cu furtuna cosmica curgand prin ea, Norma avu o senzatie presanta, ca si cum s-ar fi aflat intr-un nod critic si ar fi avut nevoie sa hotarasca repede, sau ocazia s-ar fi putut pierde pe vecie. Era hotararea reversibila? Ar fi putut-o schimba mai tarziu? Nu era sigura. Puterea ar fi trebuit sa se ridice din nou in ea.

Brusc, imaginile mentale se schimbara, si in locul lor o vazu pe mama ei, Zufa. Inalta, palida si perfecta ca silueta si gratie. Si bunica dinspre mama a lui Norma, Conqee, una dintre cele mai mari magiciene din istoria Rossakului. Batrana ramasese intotdeauna distanta fata de Norma cea pitica si urata – chiar mai mult decat fiica ei Zufa. Conqee murise in mod misterios in timpul unei calatorii pe planetele nealiate; Norma avea doar opt ani, dar in toti anii care trecusera, nu uitase niciodata chipul imbatranit, desi inca atat de frumos si de sever. In gandurile ei de acum, ochii de un albastru deschis ai lui Conqee pareau sa priveasca prin ea cu totul, catre ceva aflat la celalalt capat al existentei.

Brusc, Norma se trezi uitandu-se si ea prin ochii aceia, la ceva de dincolo de bunica ei. Vazu stele, planete si nebuloase indepartate . si, iluminate in prim plan, imaginile unor femei, una cate una, fiecare topindu-se in cealalta. Toate aveau o frumusete clasica si toate aratau straniu de familiar pentru ea. Norma incerca sa capete controlul asupra imaginilor si sa opreasca numai una pe loc, dar nu reusi. Cu o tresarire, isi dadu seama ce vedea.

Propriile mele strabune.

Revelatia o ului, dar nu se indoi nici o clipa de autenticitatea acesteia.

Femeile care m-au precedat . dar numai pe linie materna.

Se stradui din nou sa preia controlul imaginilor, dar procesiunea de femei disparea si aparea, disparea si aparea, retragandu-se in trecut. Inapoi, inapoi, inapoi, dar nu ca in mecanismul prin care un computer cauta in bazele de date. Era cu totul diferit.

Teama o invalui. Ce-ar vedea daca ar merge mai departe? Fusese oare mintea sa vatamata ireparabil din cauza intalnirii cu cymecii? Era pe cale sa-i scape de sub control?

Apoi, ca un teanc de fotografii frunzarite, imaginile incepura sa curga mai repede, iar fetele si trupurile se contopira intr-un amestec al tuturor femeilor din linia ei genetica, mergand inapoi mii de ani. Clipa cu clipa, imaginile se transformau, chipurile si siluetele se schimbau, ca si cum carnea ar fi fost modelata intr-o parte sau in alta. In cele din urma, viziunile mentale se stabilizara, iar ea privi lung la o singura persoana, luminata orbitor pe fundalul cosmosului.

In sfarsit avea imaginea pe care o dorea, si era potrivita, din moment ce includea un element al propriei sale infatisari trecute in reperele sale genetice slabe si fantomatice. Era rezultatul cuprinzator al ascendentei sale, splendida convergenta a tuturor generatiilor . desi numai pe partea feminina.

Mainile nevazute lucrau repede, modeland fiecare trasatura, refacand noul ei corp cu materialul celular disponibil – transformandu-l intr-o silueta feminina inalta si statuara, de o frumusete glaciala, mai uimitoare decat oricare alta magiciana de pe Rossak. Depasind-o chiar si pe Zufa Cenva .

Ochii ce-i arsesera salbatic devenira de un albastru placut seducator. Pielea avea acum culoarea fildesului si moliciunea catifelei, pe un schelet perfect, desenand curbe senzuale. Niciuna dintre predecesoarele ei de pe Rossak nu reusise vreodata sa realizeze ceva care sa se apropie catusi de putin de asta. Lasa lucrurile sa se intample, deschizand porti celulare inainte inchise.

La sfarsit, ramase in picioare, perfecta si dezbracata, in pantecele navei rapitoare, devenita brusc moarta. Amplificata pana la puteri supranaturale, superfiinta embrionara Norma Cenva prelua controlul asupra vehiculului lui Xerxes si zbura cu el pana pe o planeta goala dar locuibila, din apropierea sistemului solar al Rossakului, o planeta cunoscuta sub numele de Kolhar.

De acolo, aproape ajunsa acasa, trimise un semnal telepatic prin cosmos, o chemare categorica adresata mamei sale.

Un toast pentru prietenii pierduti, pentru aliatii uitati, pentru toti cei pe care nu i-am pretuit in timpul vietii.

Cantec de pahar de pe Caladan.

Iar acum erau trei. Doar trei ramasi din cei douazeci de stapani cuceritori ai vremurilor stravechi . magnificii titani.

Pe lumea sincronizata Ularda, Agamemnon pasea in forma lui pasitoare printre ruinele in flacari ale unei tabere de sclavi. Oamenii de aici nu reprezentasera nici o amenintare reala printr-o rascuala de lunga durata precum cancerul care doborase planeta Ix.

Cu toate acestea, generalul titan nu-si asuma riscuri. Orice semn de tulburare era tratat cu severitate. Detona o sfera de gel inflamabil concentrat, transformand o femeie care fugea intr-o lumanare de carne umana. Femeia facu doi pasi clatinati inainte de a se prabusi la pamant intr-o gramada de oase golite de carne. Agamemnon calca peste ea, sfaramandu-i ramasitele corpului intre degetele mecanice de la picioare, in timp ce cauta si alte victime.

De-o parte si de alta a lui, corpurile-masina impunatoare ale lui Juno si Dante marsaluiau conform unei grile precise, facand asezarea una cu pamantul. Din punct de vedere tactic, era periculos sa se afle toti titanii impreuna in acelasi loc, unde sa fie vulnerabili – dar colonistii de pe Ularda fusesera domesticiti cu multa vreme in urma, si sprijinul Jihadului se strecurase foarte putin pe planeta. Dupa ce traisera aproape unsprezece secole, Agamemnon stia cum sa recunoasca necazurile.

Spre deosebire de anumiti alti titani.

— Cum a putut Xerxes sa se expuna unui asemenea pericol? bombani el, cuvintele abia deslusindu-i-se pe deasupra zgomotului facut de trosnetul flacarilor, de victimele care tipau, de structurile care se prabuseau.

Isi amplifica difuzorul incorporat si roti turela capului catre forma puternica a lui Juno.

— A atacat o magiciana de pe Rossak, pe fiica lui Zufa Cenva. La ce riposta se astepta?

Cu o balansare a bratelor armate de metal, generalul furios darama un turn-rezervor construit de sclavi, imprastiind apa pe strazile fumegande.

— Cel mai mare idiot al tuturor timpurilor .

Dante pasea alaturi de el, producand pagube semnificative pe cont propriu, dar vorbele lui sunau aproape ca un gand intarziat:

— Pretul a fost mai mare decat Xerxes singur, desi el a fost probabil cea mai mare pierdere. Victimele au inclus zeci de neocymeci, recruti potentiali pentru propria noastra rebeliune. In special acum, nu ne putem permite o asemenea paguba imensa.

Juno vorbi pe ton conciliant.

— Ne putem descurca si fara ei. Planurile noastre vor merge inainte, ca si pana acum.

— Sigur ca ne putem descurca fara Xerxes! raspunse Agamemnon taios. Macar n-a fost Beowulf, care s-a dovedit atat de folositor. Il pastram pe Xerxes in preajma numai din loialitate fata de ai nostri, din simtul onoarei.

Marele general titan ofta.

— Macar daca Xerxes ar fi gasit mai devreme o cale de a se autodistruge .

Trei tineri umani se ghemuiau intr-o structura joasa, pe jumatate prabusita. Observand miscarea, Agamemnon se indrepta spre ei cu pas leganat si arunca in aer cladirea, dar planuitele victime scapara intrand mai adanc in indoielnicul adapost.

Furios, generalul titan se inalta deasupra cladirii si-si folosi membrele armate pentru a smulge acoperisul si a dobori peretii, pana cand ii apuca pe toti cei trei sclavi sacaitori si-i trase afara, in timp ce acestia se zvarcoleau ca niste larve de gandaci scoase la lumina. Ii strivi intre degetele de metalfluid, le urmari fluidele corporale scurgandu-se si se gandi cat de mult s-ar fi delectat daca mintea nu i-ar fi fost ocupata cu Xerxes.

Cu multa vreme in urma, lasul titan fusese un print bogat si rasfatat, care intelegea prea putin despre adevarata arta a conducerii. Dedicase o avere imensa, extrem de necesara, revoltei secrete, tot mai extinse, a lui Tlaloc. Lumea lui de bastina, bogata in resurse, pe nume Rodale IX, fusese mai tarziu redenumita „Ix”.

Xerxes, extrem de dornic sa se alature grupului, fusese de acord sa instaleze programele alterate ale lui Barbarossa in numerosii roboti servitori de pe Rodale IX. Noile rutine si programe aveau nevoie sa fie testate, asa incat Xerxes ingaduise ca planeta lui sa fie folosita ca teren de incercare. Cand sosise timpul ca imensa revolta coordonata sa inceapa in Vechiul Imperiu, Xerxes isi ucisese tatal obez, conducatorul nominal al planetei, si predase in intregime resursele de pe Rodale IX in mainile celor douazeci de titani.

Inca de la inceput, Agamemnon nu fusese convins ca se putea avea incredere in Xerxes. Nu avea adevarate convingeri politice, nici o pasiune devoratoare pentru telul lor. Pentru Xerxes era doar un joc, o distractie.

In acea vreme, Agamemnon se dusese pana in sistemul Thalim, unde isi exprimase ingrijorarea in fata legendarului conducator Tlaloc in persoana. Pe Tlulax, Tlaloc muncise din greu sa atinga maretia personala, dar fusese dezamagit de poporul tlulaxa, care nu avea aspiratii importante. Incepeau deja sa se izoleze, dispretuind hedonismul Vechiului Imperiu, dar refuzand sa-si imbunatateasca propria situatie. Deziluzionat de propriul lui popor, Tlaloc credea cu toate acestea numai lucruri bune despre omenire, insistand ca rasa umana putea realiza lucruri marete, numai daca ar fi putut fi „incurajati” sa le faca.

Iar pentru asta, cei douazeci de titani aveau nevoie de finantarea lui Xerxes.

Timp de secole de atunci, Agamemnon nu mai avusese nevoie de Xerxes, dar asta fusese o problema de onoare a titanilor. Nu era ceva neinsemnat. Macar acum Xerxes nu le mai statea in cale, in sfarsit.

Deocamdata, cymecii reusira sa distruga tabara sclavilor de pe Ularda. Nimeni nu supravietui, nici o structura nu ramase intacta. Fuioare de fum unsuros se ridicau spre cer ca niste stalpi murdari in diafani.

Dante si Juno se trasera mai aproape de general, iar el le spuse:

— Destul cu planurile si cu vaicarelile. N-o sa mai asteptam!

Isi roti turela-cap, observa acordul companionilor sai de atata vreme.

— Voi gasi prima ocazie de a ne elibera de Omnius – si o voi folosi!

O nava nu poate pleca spre destinatie cu doi piloti care se lupta pentru comenzi. Fie unul, fie celalalt trebuie sa preia conducerea, altfel va avea loc o prabusire.

IBLIS GINJO, nota pe marginea unui caiet furat.

Marele Patriarh al Jihadului nu era un om care sa se duca sa cerseasca. Cerea respect de la toata lumea, si-l primea. Oamenii staruiau sa obtina favoruri de la el ca si cum ar fi fost print sau rege. Facea lucrurile sa se miste.

Insa multe se schimbasera in anul de cand Serena Butler pusese mana pe fraiele Jihadului, cand de fapt ea ar fi trebuit sa ramana doar un simbol. Iblis o crease, o instruise pana cand devenise un simbol puternic. Acum, nerecunoscatoare, il respinsese, impartindu-i puterea si controlul altor functionari ai Jihadului. Refuzase chiar sugestia lui perfect rezonabila de a face o casatorie politica. Nu era doar o faza trecatoare.

Conducerea deschisa din ultima vreme a Serenei servise doar ca sa schimbe centrul de greutate al Jihadului. Mai rau, isi castigase propriii adepti, diferiti de ai lui. Schisma se adancea, iar Serena nu-si dadea seama ca interventia sa contribuia mai mult la confuzie decat la limpezimea viziunii. In ciuda eforturilor lui Iblis de-a o convinge, in general Serena il ignora. Deseori nu-i raspundea deloc la mesaje, sau raspunsurile ei erau scurte si lapidare.

Nu-si da seama ca sugestiile mele sunt pentru binele ei si al Jihadului?

Dupa cat se parea, nu-si dadea seama.

Intr-o aparitie recenta in fata Consiliului Jihadului, Serena ii ceruse public – auzi, public! – lui Iblis sa dezvaluie informatii despre operatiunile financiare ale politiei Jihadului, insinuand ca nu fusese deschis fata de Liga Nobililor. Asemenea diversiuni nu faceau decat sa divizeze efortul uman, distragand atentia de la adevaratul dusman. Acesta era un moment in care conducerea trebuia sa fie unita, nu divizata.

Iblis se hotari in sfarsit sa faca ceva in legatura cu asta, indiferent ce aliati putea gasi. Acum, mai mult ca niciodata, avea nevoie sa demonstreze de ce era in stare si sa realizeze lucruri pe care nici macar Preoteasa, care-si dadea atata importanta, nu le putea face. Cu putin noroc, asta l-ar fi ajutat sa-si netezeasca drumul inapoi spre o pozitie de putere suprema.

Pe puntea de observatie a iahtului sau spatial personal, statea privind stelele plutind prin abisul pustiu. Il luase cu sine numai pe comandantul Jipolului, Yorek Thurr, sa-i slujeasca atat drept pilot al iahtului, cat si ca garda de corp personala. Thurr era singurul om in viata care sa stia despre cymecul Hecate si despre oferta ei de a ajuta Jihadul.

Titanul, in corpul sau de asteroid, provocase atatea distrugeri pe Ix incat primero Harkonnen reusise sa cucereasca si sa pastreze importanta lume sincronizata. Fara Hecate, batalia de pe Ix ar fi fost in cel mai bun caz doar o alta „victorie morala” in loc de una reala. Acum, avea nevoie de ea pentru a pune la cale inca un miracol.

Vocea lui Thurr se auzi in sistemul de comunicatii al iahtului.

— Am detectat asteroidul, domnule, exact cum era prevazut.

— Macar te poti bizui pe ea, comenta Iblis.

— Ne aflam pe un curs de apropiere .

Marele Patriarh se uita pe fereastra, incercand sa distinga care dintre milioanele de varfuri de ac scanteietoare ar putea fi bucata artificiala de roca spatiala. In sfarsit, cand iahtul se apropie, deslusi forma bulgarelui de piatra neregulat, acoperit cu cratere, tot mai mare cu fiecare clipa ce trecea. De data asta totusi, Iblis nu simtea nici o ingrijorare. Stia exact ce putea face pentru el femeia titan.

In explozia initiala de fervoare a Jihadului, toata lumea striga numele micului Manion Butler si o venera pe viteaza mama care ridicase cea dintai mana impotriva masinilor ganditoare. Dar dupa decenii de razboi, cei mai multi oameni incepeau sa oboseasca de lupta neincetata, si tanjeau sa-si vada de viata personala si de cariera. Voiau sa munceasca, sa creasca copii si sa uite de fluxul si refluxul conflictului militar. Ce neghiobi erau!

In ciuda victoriilor ocazionale precum cele de pe Ix, Anbus IV si Tyndall, simtea ca revolta isi pierdea elanul, ca un organism care murea peste tot in jurul lui. Declinul venea in etape mici si mari, pe planete mai mici sau mai mari. Oriunde calatorea Iblis ca sa tina discursuri inspiratoare, vedea si simtea acest lucru. Multimile isi pierdeau entuziasmul, scapandu-i din mana, pentru ca nu vedeau nici un sfarsit la orizont. Oamenii aveau o anvergura atat de jalnic de mica a atentiei .

Marele Patriarh incerca disperat sa-i faca pe altii sa vada ceea ce el insusi vedea atat de clar. Masinile voiau sa distruga fiecare fiinta umana – nu numai pe lumile sincronizate, ci si pe lumile Ligii sau pe planetele nealiate. Fiintele umane erau o bataie de cap pentru Omnius si pentru fratii sai de metal, o amenintare. Masinile ganditoare si oamenii n-ar fi putut coexista niciodata pe nici un fel de baza, nici pe planete individuale, nici in intregul univers.

Asteroidul lui Hecate se contura mai aproape, cu craterele deschizandu-se larg.

— Scanerele noastre au localizat intrarea, domnule, raporta Thurr. Hecate stabileste legatura, urandu-va bun venit.

— Nu irosi timpul cu flecareala. Du-ne inauntru!

Iahtul spatial se strecura cu usurinta prin deschizatura unui crater, iar razele tractoare ale titanului ajutara pilotul sa aduca aparatul in grota interioara cu pereti de oglinda, in care Iblis vorbise prima oara cu Hecate in corpul ei de cymec-dragon.

Iblis iesi din iaht si pasi cu indrazneala prin incapere. De data asta, in loc sa poarte corpul pasitor ornamentat si complicat, de marimea unui om, Hecate il intampina sub forma unui container de pastrare ecranat, care-i tinea creierul inotand in electrofluid, sustinut de o forma pasitoare pe rotile. Cilindrul protejat se adapta la nivelul ochilor lui.

— Am treburi importante de discutat cu tine, zise Iblis, trecand direct la subiect.

— Treburi importante? N-as vrea sa discut despre altfel de treburi, rosti vocea mecanica vibranta a lui Hecate. La urma urmei, nu sunt eu arma ta secreta?

Parea deosebit de incantata de titlu.

Iblis incepu sa paseasca nervos de colo pana colo in timp ce explica.

— Jihadul se afla in fata unei crize. In ultimul an, Serena Butler a preluat puterea de la mine. Nici in cele mai indraznete visuri ale ei, nu se poate descurca cu toate cerintele politice, militare, religioase si sociale ale conducerii – si totusi nu reuseste sa vada acest lucru.

— A, asadar vrei sa fie ucisa? Asta ti-ar atinge scopul?

Hecate parea indispusa.

— Pare o risipa a capacitatilor mele extravagante .

— Nu! raspunse el repede, surprinzandu-se singur.

Apoi cantari intrebarea cu mai multa grija.

— Nu. N-ar fi avantajos pe termen lung. Serena e iubita de mase, e prea importanta pentru ele.

— Atunci cum te pot ajuta, draga Iblis?

Vocea lui Hecate avea un sunet muzical si straniu de seducator.

— Da-mi o sarcina destul de mare ca sa merite osteneala!

— Am nevoie de mai multe victorii pretioase impotriva masinilor. Autentice si bune de pus in rama.

Facu un pas mai aproape.

— Multumita tie, am recuperat cu succes planeta Ix. Acum am nevoie sa includ mai multe lumi sincronizate in Liga, eliberandu-le populatia umana. Nu conteaza cat de importante sunt planetele din punct de vedere strategic, am nevoie doar de ceva de aratat. Si am nevoie sa-mi asum meritele pentru ele!

Hecate scoase un sunet asemanator cu rasul, cu o nuanta ironica.

— In secolele pe care le-am petrecut sub forma de cymec, am uitat cat de nerabdatoare pot fi fiintele umane biologice. Si cum nascocesc uneltiri .

— De douazeci si sase de ani, nerabdarea mea, asa cum o numesti tu in batjocura, a constituit forta motrice a Jihadului. Serena si copilul ei au fost doar niste imagini, in timp ce eu am fost axul .

— Erai pe cale sa spui mecanismului?

— Doar ca figura de stil.

— N-as fi interpretat-o in alt fel. Dar planurile pe termen lung cer intotdeauna un timp atat de . lung.

Containerul lucitor al creierului se ridica mai sus, deasupra capului sau.

— Asadar, vrei sa provoc putin haos pe lumile sincronizate, lasand portite deschise, astfel incat Jihadul tau sa poata revendica noi cuceriri?

— Absolut!

— Ce interesant .

Hecate parea amuzata de provocare.

— In regula, o sa vad ce pot face.

Loialitatea nu poate fi programata.

SEURAT, jurnale de actualizare private.

Cand Vorian Atreides intalni din nou nava de actualizari a lui Seurat in adancul spatiului, nu fu o surpriza pentru niciunul dintre ei. Vor stiuse intotdeauna in adancul inimii lui ca se vor reintalni, iar capitanul robot calculase o probabilitate scazuta, dar nu egala cu zero, a unui asemenea eveniment.

Birocratia armatei Jihadului avea reguli specifice, complicate si enervante, care, dupa cum se presupunea, interziceau unui primero sa faca jumatate din lucrurile pe care le comitea Vor. Stia ca purtarea lui il determina pe Xavier sa se simta frustrat peste masura, insa nimic din ce spunea prietenul lui n-ar fi putut schimba vreodata tendinta impulsiva din firea lui Vor. Iarasi si iarasi, pilota singur nave mici, in misiuni pe care si le alegea singur. De cand intrase in lupta impotriva masinilor, Vor fusese in mod constant independent – un nesabuit proverbial, dar unul eficient.

Dupa ce-si termina misiunea pe Caladan, Vor pleca de pe lumea acvatica, neputand sa justifice motivele pentru care sa mai petreaca timpul acolo cu Leronica Tergiet. Lasa un detasament de soldati ai Jihadului la postul de ascultare, si mai lasa o particica din inima lui in taverna de pe malul marii. Promitand sa-i trimita mesaje lui Leronica de cate ori indatoririle militare ii ingaduiau, Vor pleca din nou, ca sa lupte pentru anihilarea finala a masinilor ganditoare.

In vecinatatea planetei Caladan, la marginea sferei de influenta a lui Omnius, Vor schita din memorie traseele obisnuite pe care el si cu Seurat le parcursesera in cursele de actualizare. De cand dezlantuise nestiutorul cal troian prin intermediul robotului, Vor auzise rapoarte razlete despre colapsul lumilor sincronizate; acum, punand cap la cap informatiile haotice, reusi sa traseze ruta lui Seurat.

De catva timp nu mai fusesera raportate date, iar Vor nu era surprins ca masinile isi dadusera seama pana la urma unde era problema. Se intreba care fusese soarta lui Seurat, o data ce hipermintea descoperise programul distrugator ascuns. Un computer sofisticat n-ar fi trebuit sa fie razbunator, iar Vor spera ca Omnius nu-l distrusese pur si simplu pe capitanul robot, de ciuda.

Ar fi fost extrem de ineficient si o risipa de resurse.

Vor petrecu o saptamana in patrulare solitara, urmand linia traseului traditional de actualizari. Isi justifica cercetarea ca avand scopul „de a aduna informatii vitale pentru planurile militare ale Ligii”, ceea ce ii oferea ocazia de a petrece o vreme singur, ca sa poata cugeta la sentimentele lui neasteptate pentru Leronica.

Fusese intotdeauna rezervat, distrandu-se in permisii sau in timpul indatoririlor temporare de pe diferite lumi ale Ligii, dar femeia asta de pe Caladan reusise cumva sa gaseasca o cale intortocheata catre inima lui. Prinsese radacini chiar in sufletul lui, si ca o bomba cu ceas declansandu-se – abia acum incepea sa-si dea seama de asta. Intelegerea acestui lucru il facea sa se simta tulburat si fericit . si extrem de trist ca nu era langa ea. Dragostea nu fusese niciodata un concept strain pentru el, desi nu-si imaginase ca ar fi putut simti ceva asemanator. Acum intelegea ce simtea Xavier pentru Octa.

Insa zborul de unul singur prin spatiu la hotarul teritoriului inamic, preocupat asa cum era de ganduri dulci-amare, nu facea prea mult pentru progresul Jihadului. Razboiul in curs ar fi trebuit a fie singura lui prioritate.

Cand nava de actualizari mare, neagra-argintie, ii taie calea si se contura amenintatoare in fata lui, atentia lui Vor se intoarse la griji mai urgente.

Nava de actualizari ar fi trebuit sa fuga, ar fi trebuit sa se lanseze in manevre de ocolire pentru a evita chiar si o nava mica de lupta a Jihadului. Daca robotul capitan ducea o actualizare a hipermintii computer, programul i-ar fi dat comanda sa protejeze gelsfera argintie cu orice pret.

Dar nava de actualizari se opri, iar Vor se gasi in fata ei in spatiu deschis.

Recunoscu configuratia vehiculului, desi modelul parea sa fi fost modificat, reparat si extins. Fara indoiala, era aceeasi nava pe care-o gasise plutind pierduta, pe orbita inalta in jurul sistemului solar al Pamantului.

Deschise linia de comunicatii si transmise imediat:

— Batrane creier metalic! M-am gandit eu ca s-ar putea sa te gasesc pe-aici .

Apoi observa ca modificarile navei includeau si o baterie de armament. Porturile pentru proiectile cinetice se deschisera si lasara sa se vada o lumina rosie, gata de tragere.

Vor simti un suvoi de sudoare rece pe gat.

— Ai sa ma pulverizezi in spatiu fara macar sa spui salut?

— Salut, Vorian Atreides.

Fata aramie a lui Seurat aparu pe ecran.

— Poftim, am avut grija de amabilitati. Acum ar fi acceptabil pentru mine sa te distrug?

— As prefera sa n-o faci.

Vor tinea degetele pe comenzile armelor. Ar fi putut probabil sa-l ia prin surprindere pe capitanul robot, desi aparatul de actualizari parea sa-l depaseasca semnificativ din punctul de vedere al putere de foc.

— Se pare ca Omnius ti-a marit sansele cu toate tunurile astea. Ma intrebam cand vor ajunge masinile ganditoare la asta.

— Sunt constient de ceea ce mi-ai facut mie si prin intermediul meu, noua, Vorian. Potrivit inregistrarilor mele, opt lumi sincronizate au fost grav vatamate, din cauza virusului de programare introdus de sfera de actualizare pe care am transmis-o eu. Presupun ca tu ai fost responsabil pentru asta?

— Nu-mi pot asuma toate meritele, batrane creier metalic.

Vor ranji.

— La urma urmei, tu insuti ai dus fiecare dintre acele bombe cu ceas programate. Si tu esti cel care m-a invatat atat de mult despre gelcircuite si despre programarea de baza. Vezi? E un efort colectiv .

Chipul de metalfluid al lui Seurat lucea in luminile din cabina navei de actualizari.

— Atunci regret ca am fost un profesor atat de bun.

In timp ce Seurat scana imaginea lui Vorian Atreides, isi folosi propria experienta si programarea adaptabila pentru a analiza ce-ar fi putut gandi omul. Robotul Erasmus l-ar fi invidiat pentru aceasta ocazie.

Dupa capturarea si intoarcerea pe Corrin, unde sfera de actualizare contaminata ii fusese confiscata, Seurat suporta un interogatoriu indelungat din partea unui Omnius restabilit. Curand, deveni evident ce se intamplase, iar programul sabotat fu inlaturat, desi Erasmus recomanda o actiune mult mai radicala: sa distruga toate amintirile continute in copia lui Omnius-Terra.

— Aceste evenimente s-au intamplat cu douazeci si sase de ani standard in urma. Desi ar putea fi interesante, nu sunt date deosebit de relevante si nu merita riscul, Omnius .

Seurat banuia ca, din motive stiute numai de el, Erasmus nu voia ca hipermintea sa obtina informatia. Pilotul nu mentiona insa acest lucru, din moment ce nu dorea catusi de putin sa-si atraga nemultumirea celuilalt robot independent.

Dupa ce explicatiile fura inregistrate si arhivate, si inainte ca Seurat sa poata fi trimis intr-o noua cursa de actualizari corespunzatoare, prevazute in mod special sa refaca incarnarile lui Omnius pe lumile afectate de virus, Erasmus petrecuse o zi de discutii intense si cu viteza ridicata in compania robotului pilot.

— Am studiat oamenii vreme de secole. Am facut experimente, am adunat informatii si am facut extrapolari ca sa explic schimbatorul comportament uman. Am invatat foarte mult de la Serena Butler, iar acum descopar ca noul meu experiment, care consta in cresterea si instruirea lui Gilbertus Albans, ofera noi perspective. Cu toate acestea, Seurat, ai avut si tu o ocazie unica. Ai petrecut ani de zile insotit de omul de incredere Vorian Atreides, fiul titanului Agamemnon. Iti cer sa imparti cu mine observatiile si orice amanunte relevante care m-ar putea ajuta in misiunea mea de a intelege natura umana!

Seurat nu putea refuza. Cu un schimb de informatii asemanator, dar mult mai scurt decat sincronizarea unei sfere de actualizare, confrunta, rezuma si transfera toate conversatiile si amintirile pe care le avea despre Vorian Atreides.

In timp ce facu acest lucru, Seurat revazu si el toate acele amintiri, si-i revenira in minte, ca o reactie inrudita cu afectiunea, toate zborurile placute de pe Calatorul Visurilor. Acum, ca pilotul robot era singur pe o noua nava de actualizari – una care, din pacate, avea doar un indicativ numeric, nu si un nume – isi dadu seama ca prefera sa aiba companie .

Cele doua nave stateau fata in fata in spatiu, fiecare cu destule arme ca s-o distruga pe cealalta, iar Seurat descoperi ca nu voia sa-si anihileze fostul insotitor.

— Iti aduci aminte cea de-a saptea misiune pe Walgis, Vorian Atreides? Acum douazeci si opt de ani? Am avut parte de multe dificultati dupa ce-am iesit din sistem.

Vor chicoti.

— Dificultati? Asta-i o subestimare totala. Am dat peste un roi de meteoriti care au crapat o latura a Calatorului Visurilor. Toata atmosfera a tasnit afara – iar eu aproape ca am fost absorbit o data cu ea .

Seurat continua sa se uite fix la prietenul si adversarul lui implacabil.

— Da, dar eu te-am prins si te-am tinut strans. Am refuzat sa te las sa zbori.

— Adevarat? Nu-mi aduc aminte toate amanuntele, zise Vor. Eram prea ocupat sa gafai in cautare de aer. Decompresia exploziva este destul de neplacuta pentru o fiinta umana, stii .

— Imi dau seama de asta. Te-am dus intr-o cabina mica de depozitare si te-am inchis ermetic inauntru, unde am putut mentine presiunea atmosferica.

— N-ai vrut sa ma lasi sa ies aproape doua zile, continua Vor. Eram mort de foame cand ai deschis din nou usa. Nu te-ai gandit sa-mi dai nici o ratie.

— Gandul meu era sa-ti salvez viata, si am avut nevoie de acest timp ca sa repar stricaciunile de la carcasa si sa repar sistemele de sustinere a vietii.

Vor il privi melancolic, apoi se incrunta, incurcat.

— Nu cred ca ti-am multumit vreodata pentru asta.

— Robotii n-au nevoie de recunostinta, Vorian Atreides. Am depus totusi eforturi considerabile ca sa te tin in viata si nevatamat – intr-un numar semnificativ de ocazii. Prin urmare, ar fi o prostie din partea mea sa te distrug acum.

Seurat opri sistemele de arme si-si retrase lansatoarele de rachete si tuburile de proiectile. Pentru o clipa, pilotul robot fu vulnerabil daca Vorian Atreides alegea sa lanseze armele. Masina ganditoare isi aprinse motoarele, se roti in jurul axului central si se indeparta cu cea mai mare viteza posibila, inainte ca Vor sa apuce sa reactioneze. Seurat iesise din raza de actiune inainte ca insotitorul sau uman sa reuseasca sa transmita o cascada de intrebari surprinse.

Pacalit si surazand, Vor pluti pentru o vreme in deriva in nava sa de cercetare. Apoi incepu sa rada in hohote.

Carmuirea se ascunde in spatele multor paravane.

IBLIS GINJO, Optiuni pentru eliberarea totala.

Cand se intoarse de la intalnirea grabita si secreta cu Hecate, afla ca Serena convocase o intalnire de afaceri a Consiliului Jihadului, chiar daca nu se astepta ca el sa fie prezent. Se repezi de la spatioport direct in sala consiliului, hotarat sa nu fie inlaturat din procesul de luare a deciziilor. Trecusera cateva saptamani, iar el avea nevoie sa prinda din urma ultimele evenimente.

Ajunse la intrarea salii interioare chiar cand Serena anunta inceputul sedintei, doar ca sa o gaseasca pe sefa serafimilor pazind usa. Niriem ezita, ca si cum s-ar fi luptat cu propriile loialitati, apoi, dupa o clipa, ii dadu voie sa intre.

Instalata in capul mesei lustruite, folosite pentru sedinte, Preoteasa Jihadului parea surprinsa de prezenta lui. Iblis gasi repede un scaun cat mai aproape de ea posibil, desi nu era locul sau obisnuit. Fara sa comenteze, Serena se lansa intr-un discurs vizibil bine repetat, in timp ce toti ceilalti ascultara cu atentie.

— Nu putem continua singuri acest Jihad. Pasiunea umana e puternica, dar resursele Ligii nu sunt pe masura fortelor pe care Omnius le poate indrepta impotriva noastra. Masinile ganditoare pot fabrica mai multi roboti de schimb pentru fiecare dintre cei pe care-i distrugem. Dar pentru fiecare luptator pierdut al Jihadului, o viata umana se stinge pentru totdeauna. Trebuie sa pastram cat mai multe cu putinta dintre aceste vieti pretioase.

— Ce propui, Serena?

Iblis isi alese cu grija cuvintele si tonul, in speranta ca putea gasi o cale sa intoarca hotararile ei in folosul propriilor lui scopuri. Cand isi roti privirea in jurul mesei, il vazu, spre surpriza lui, pe negustorul de carne vie tlulaxa Rekur Van, asezat la capatul indepartat al incaperii. Parea sa fi fost chemat special pentru aceasta intalnire, si asta era un lucru nelalocul lui. Cu discretie, Iblis ridica intrebator o spranceana, dar singurul raspuns al barbatului tlulaxa fu o expresie nedumerita.

Serena raspunse:

— Soldatii Jihadului si mercenarii nu sunt singurii luptatori in cauza noastra sfanta. Este vremea sa recunosc si sa binecuvantez unii dintre oamenii care contribuie cel mai mult la lupta noastra .

Zambi si facu semn catre Rekur Van, care se inrosi de stanjeneala in fata acestei dovezi de atentie.

— Desi nu s-au angajat in lupta activa impotriva masinilor malefice, tlulaxa au oferit mult luptatorilor nostri. Produsele fermelor lor de organe i-au vindecat pe veteranii nostri raniti, astfel incat ei sa poata lupta din nou. Dragul meu prieten, primero Harkonnen, este cel mai celebru dintre toti beneficiarii .

Dadu gratios din cap catre negustorul de carne vie si un val de aplauze se propaga in jurul mesei.

— Inca de cand eram o tanara membra a Parlamentului, continua Serena, a fost visul meu cel mai fierbinte sa aduc planetele nealiale in Liga Nobililor. Acum, multe dintre aceste lumi, inclusiv Caladan, au inceput tratative cu noi privind intrarea in Liga. Am intentia sa fac un tur al planetelor membre potentiale, oprindu-ma intai pe Tlulax. As dori sa vad cu ochii mei minunatele lor ferme de organe si sa vorbesc cu conducatorii, in speranta ca se vor gandi sa ni se alature oficial. O sa vad minunatele lor orase si o sa le arat cat de mult apreciaza Preoteasa Jihadului eforturile pe care le fac in folosul nostru.

Iblis simti brusc un nod in piept, vazand ca planurile lui delicate continuau sa se spulbere. Avea intelegeri secrete cu industria de organe tlulaxa, iar Serena nu stia ce face!

— Asemenea planuri ar putea fi pripite, Preoteasa. Oamenii de pe Tlulax isi apara izolarea, si ar trebui sa respectam acest lucru. Nu sunt sigur cum ar reactiona la o vizita surpriza.

Cu ochii aprinsi de nemultumire, Serena isi incrucisa mainile peste pieptul acoperit de roba alba.

— Am umblat printre oameni pe multe planete. Este de neconceput ca cei din conducerea tlulaxa sa nu intampine cu bucurie pe Preoteasa Jihadului. Luptatorii nostri au fata de ei o datorie imensa. Nu se poate sa aiba ceva de ascuns – asa e, Rekur Van?

— Sigur ca nu, replica iute Iblis. Sunt sigur ca guvernul de pe Tlulax ar fi incantat sa-i vizitezi. Cu toate acestea, trebuie sa trimitem un mesager in sistemul Thalim cu toata graba cuvenita, astfel incat sa se poata pregati pentru sosirea ta. Asta este procedura diplomatica normala.

— Foarte bine, dar razboiul se desfasoara in propriul lui ritm, iar noi trebuie ramanem cu un pas inaintea lui.

In timp ce ea isi schita ideile in fata membrilor Consiliului, Iblis ramase asezat, cu o expresie indescifrabila pe chip.

Se intreba ce voia sa faca Hecate ca sa-l ajute. Spera sa fie ceva semnificativ . si ca va fi curand.

Luni de zile dupa ce Seurat adusese neintentionat agresivul sau virus de computer, Bela Tegeuse se clatina inca din cauza efectelor sale epuizante. Masinile supravietuitoare se straduiau sa-si revina, dar aveau dificultati sa comunice cu hipermintea deteriorata. In cele din urma, robotii independenti izolara segmentele avariate ale intruparii lui Omnius, astfel incat numai o licarire a constiintei extinse a computerului ramase in functiune.

Erau incredibil de vulnerabili.

Pe aceasta lume intunecoasa si innorata, unde sclavii cultivau alimente numai in bai nutritive, sub lumini artificiale orbitoare, gloata furioasa observa slabiciunea masinilor si urzi planuri pentru a profita de ea. Cu toate acestea, robotii, constienti ca avusesera loc revolte pe multe lumi sincronizate, urmareau orice semne vizibile de rascoala potentiala.

Bela Tegeuse nu putea reveni la egalitate cu celelalte lumi sincronizate decat primind o copie noua si necontaminata a hipermintii. Asa ca asteptau .

Cand o nava cymec singuratica, neidentificata, ajunse in sistemul Tegeuse, transmitand ca aduce o actualizare intacta direct de la Omnius-Corrin, masinile ganditoare intampinara mesagerul cu bunavointa. Sistemele defensive exterioare se deschisera, permitand cymecului sa patrunda in zona periferica si sa inainteze cu toata graba cuvenita catre nucleul central din Comati, la poalele muntilor.

Hecate nu se gandise niciodata ca infiltrarea ei ar putea fi atat de simpla si de directa. Nu invatasera masinile nimic de la cymeci?

Pentru aceasta aventura, rebela femeie-titan renuntase la corpul asteroid mobil, luandu-si infatisarea unui aparat cymec oarecum traditional, desi cam invechit, capabil sa aterizeze. Dirija sistemele de stabilizare prin intermediul tijelor mentale care ii conectau creierul fara trup la functiile navei spatiale.

Norii de deasupra ei erau mase groase si intunecoase de umezeala cenusie, care opreau putina caldura a soarelui planetei Bela Tegeuse, incremenind ciclul climatic intr-o schema neintrerupta a ploii si a crepusculului. Sistemelor robotice nu le pasa de vreme, iar sclavii umani – bolnaviciosi si palizi – nu cunosteau o alta viata.

Hecate se intreba ce-ar face bietii sclavii o data eliberati. Iblis Ginjo o insarcinase cu aceasta actiune agresiva, justa, iar Hecate se ridica la inaltimea provocarii, nerabdatoare sa demonstreze ce putea infaptui. Simtea ca totul urma sa devina extrem de interesant.

Din observatiile ei ascunse, tacute, dar constante, femeia titan renegata stia ca armata Jihadului, chiar de la inceputul reluarii luptei, incercase sa smulga Bela Tegeuse din ghearele dominatiei masinilor. Flota lor atacase fortareata lui Omnius si provocase pagube infrastructurii masinilor de acolo, dar suferise atat de multe pierderi incat fusese silita sa se retraga fara o victorie clara. Jefuind fara mila resursele si lucrand continuu, masinile ramase reconstruisera si-si impusesera din nou controlul complet asupra planetei in mai putin de un an, ca o maree neiertatoare stergand urmele de pasi de pe o plaja.

De data asta, spera Hecate, oamenii aveau sa-si invete lectia si sa actioneze mai hotarat. Datorita ei, vor avea o a doua sansa. Daca erau atenti . Lasase un mesaj pentru Iblis Ginjo prin intermediul unei „cutii postale” pe care Yorek Thurr trebuia s-o monitorizeze. Depindea doar de ei sa fie gata sa reactioneze.

Cand ateriza pe spatioportul bine luminat in timpul unei ploi reci, masinile robotice inaintara, transmitand intrebari si cereri de identificare.

— Ramasitele lui Omnius al nostru nu au acces la ochii-de-paza de la bordul aparatului tau, spuse un robot administrativ care parea sa se afle la conducerea complexului.

Lui Hecate i se paru un comentariu neghiob, in special pentru unitatile IA de securitate. Zambi in sinea ei. Masinile puteau fi atat de oarbe si de naive cateodata .

Adunati in jurul gardurilor, oamenii captivi stateau inghesuiti, cu hainele ude. Cu ochi tristi, privind piezis, urmareau sosirea navei cu prudenta, ca si cum noua actualizare Omnius ar fi putut sa le fure si ultimele sperante ramase.

Hecate deschise trapa si iesi, purtand ornamentatul corp pasitor in forma de dragon.

— Mecanismele de supraveghere ale ochilor-de-paza trebuie sa functioneze prost, le spuse ea robotilor care asteptau. Omnius-Corrin a fost silit sa inchida multe sisteme periferice ca sa impiedice continuarea infectiei prin intermediul unor erori de programare inselatoare.

Robotii ii acceptara explicatia.

— Ce indicativ ai? Modelul tau de neocymec nu ne este familiar.

— O, sunt cel mai nou dintre cei mai noi .

Pe un ton aproape trufas, ca si cum ar fi fost superioara modelelor mai vechi.

Porni greoi, ducand pachetul greu, cilindric, in membrele anterioare articulate. Solzii de diamant scanteiau, reflectand lumina licuripanourilor galbene de pe spatioport.

— Dupa atatea prabusiri groaznice, Omnius a ordonat crearea multor neocymeci din oameni de incredere loiali. Spre deosebire de mintile de computer bazate pe gelcircuite, creierele umane nu pot cadea prada acestui virus care se propaga. Neocymeci ca mine au fost trimisi sa livreze actualizari ecranate protejate prin programe proiectate sa suprascrie virusul. Cu siguranta, vedeti avantajele?

Un trio de roboti facu un pas in fata sa accepte containerul greu. Lui Hecate ii parura aproape nerabdatori, dornici sa scape de problemele neobisnuite. Asa cum era de asteptat, nu erau destul de prefacuti sau de banuitori pentru propriul lor bine.

— Va promit, spuse ea, ca asta va va scapa de toate grijile .

Desi fusese dezgustata de baia de sange a lui Ajax, cu multa vreme in urma, Hecate se convinsese singura ca omorarea masinilor ganditoare – distrugerea lui Omnius, in special – era diferita . si mult mai demna de admirat. Oamenii ar fi fost uimiti si incantati!

— Exista instructiuni speciale pentru instalarea acestei actualizari? intreba robotul.

Hecate isi intoarse forma pasitoare spre nava.

— Folositi procedura standard. Mi s-a ordonat sa plec cat mai repede posibil, pentru ca am si alte lumi sincronizate de vizitat. Omnius conteaza pe terminarea rapida a acestei sarcini. Sunt sigura ca intelegeti.

Facand gesturi tepene de incuviintare, robotii se indepartara cu cilindrul lor fatal, iar Hecate se instala inca o data in sistemul de control al aparatului sau spatial. Folosind comenzile tijelor metalice, decola de pe spatioport sub lumina concentrata a reflectoarelor galbene.

Dedesubt, in orasul-retea Comati, robotii intrara in citadela unde hipermintea Omnius, mutilata, se straduia sa-si continue functiile vitale. Masinile folosira maini manipulatoare delicate pentru a deschide invelisul cilindrului si pentru a scoate straturile de blindaj protector.

In sfarsit, dezvelira focosul nuclear cu forma ciudata, dar puternic. Sistemele lor incercara rapid sa calculeze o reactie corespunzatoare, chiar in clipa in care ceasul detonatorului ajunse la zero .

Nava lui Hecate se inaltase deasupra primelor doua straturi de nori, cand vazu o lumina galbui-argintie erupand ca un soare dedesubtul ei. Avusese grija ca imensa explozie sa poata fi destul de puternica pentru a nimici toate ramasitele hipermintii ranite. Impulsul electromagnetic al bombei, amplificat de modelul de focos, se propaga spre cerul planetei Bela Tegeuse si fu reflectat in jos de catre stratul de nori grosi. Fiecare statie a lui Omnius se scurtcircuita intr-o reactie in lant, una dupa alta.

Imaginea o facu sa se infioare.

In timp ce lasa in urma planeta intunecata, se gandi la oamenii supravietuitori de acolo – cei care nu se aflasera in apropierea epicentrului. Nu cunoscusera niciodata altceva in afara stapanirii masinilor. Se intreba daca aveau sa stie cum sa aiba grija de ei insisi. Ei, asta e. Supravietuirea celui mai adaptat .

— Acum sunteti liberi de Omnius, anunta ea, stiind ca nimeni de pe planeta n-o putea auzi. Bela Tegeuse e a voastra, daca doriti s-o luati.

Fiintele umane sunt cele mai adaptabile dintre creaturi. Chiar si in cele mai nemiloase imprejurari, gasim inevitabil mijloace de a supravietui. Prin minutiosul nostru program genetic, ar putea exista cai de a accentua aceasta caracteristica.

ZUFA CENVA, A 59-a prelegere catre magiciene.

In prima lui dimineata pe Arrakis, dupa ce dormise pe pietrele tari cu prezenta linistitoare a lui Chamal langa el, Rafel se scula in zori. O noua zi, pe o noua planeta. In timp ce se trezea din somn, privi revarsarea violenta de portocaliu colorand cerul si nuantele de cafeniu si de galben ale desertului si ale pietrelor. Trase adanc in piept aerul deja fierbinte, uscat, si-si umplu plamanii cu libertate.

Dar libertatea chiar in adancul Heolului nu era catusi de putin cea la care se asteptase.

De undeva de sus, de pe stancile semete din spatele lui, auzi tipetele pasarilor si le vazu siluetele negre dand din aripi si coborand in picaj in preajma crapaturilor, ca pentru a cauta hrana.

Macar ceva poate supravietui aici. Asta inseamna ca si noi putem.

Ca sclav zensunnit chiar de la nastere, pe Poritrin, Rafel visase intotdeauna la libertate, dar nu-si inchipuise niciodata s-o gaseasca pe o planeta stearpa si pustie ca asta. Mizeria umeda din delta fluviului Starda fusese destul de rea, dar arsita apasatoare de aici era cu mult mai rea.

Si totusi, il urmase pe tatal lui Chamal, stiind ca singura lor alternativa diferita ar fi fost razboiul impotriva intregii populatii de pe Poritrin. Iar acum, ca erau aici, trebuiau sa se descurce cat mai bine posibil. Ishmael avea dreptate: libertatea, chiar si intr-un asemenea loc, era de preferat in loc sa mai munceasca fie si o sigura ora pentru un stapan de sclavi.

In timpul aterizarii fortate a navei experimentale, nu vazusera decat o mica portiune din planeta pe care negustorul de carne vie o numea Arrakis. Trebuiau sa existe nu prea departe pamanturi verzi si fertile, si un spatioport. Nu ne ramane decat sa le gasim. Poate ca barbatul tlulaxa cunostea amplasarea unor oaze secrete, si ar trebui incurajat sa-si impartaseasca informatiile.

Mai mult de o suta de barbati si femei evadasera de pe Poritrin, dar niciunul nu intelegea tehnologia navei care-i adusese aici. Dupa cat se parea, nici chiar Keedair. Cu siguranta, acei sclavi din prima generatie, care participasera la calatorii spatiale dupa ce fusesera rapiti de pe lumile lor de bastina, nu mai vazusera niciodata nimic asemanator cu straniile lumini aurorale din jurul navei, aparute in momentul in care spatiul se plia in jurul acesteia.

In clipa asta erau pe Poritrin, iar in urmatoarea – pe Arrakis. Blocati aici.

Rafel examina carcasa zdrobita a marii nave prabusite si isi dadu seama ca epava nu avea sa mai zboare niciodata. Suntem pe cont propriu. Se temea pentru tanara lui sotie, de aceea isi promise in tacere ca va face tot ce-i statea in putinta pentru a le asigura salvarea tuturor de unul singur, daca era necesar. Dar poate ca Ishmael va descoperi o cale .

Auzind tarsaitul unor ghete, se intoarse si-l vazu pe tatal lui Chamal apropiindu-se dinspre tabara. O patura de liniste se asternuse peste dimineata, dar in curand refugiatii aveau sa se trezeasca si sa inceapa sa exploreze imprejurimile aride. El si cu Ishmael statura unul langa altul, intr-o tacere stanjenitoare, privind trezirea zorilor.

— Trebuie sa vedem ce-i acolo, Ishmael, vorbi Rafel. Poate ca sunt pamanturi verzi si apa, in apropiere .

Singurul lor mijloc de deplasare era un mic vehicul cercetas care se aflase in interiorul calei, probabil pentru ca echipajul de testare sa se duca in recunoastere – sau sa se salveze – in timpul efectuarii primei incercari a motoarelor prototip.

Ishmael ridica din umeri.

— N-avem harti, asa ca trebuie sa ne limitam la ceea ce vedem cu ochii nostri. Astazi, vei lua nava cercetas si vei explora. Tuk Keedair te va insoti.

Rafel se incrunta.

— Nu-l vreau pe traficantul ala de carne vie cu mine!

— Si ma indoiesc ca si el vrea sa vina cu tine! Dar stie mai multe despre Arrakis decat oricare dintre noi. Ar putea recunoaste vreun punct de reper si s-ar putea sa ai nevoie de el ca sa negociati obtinerea vreunui ajutor, daca gasiti pe cineva.

In sila, Rafel accepta intelepciunea acestei hotarari. Stia ca barbatul tlulaxa fusese cel care-l rapise chiar pe Ishmael cand era copil. Socrul lui il ura probabil, iar Rafel incerca sa interpreteze orice mesaj sau instructiuni ascunse. Vrea sa-l duc pe Keedair undeva departe si sa-l omor? Dar chipul lui Ishmael era indescifrabil.

— Ca sa supravietuiasca, negustorul de sclavi va trebui sa munceasca, la fel ca toti ceilalti, insista Rafel. Si o sa capete o ratie mai mica de mancare si de apa.

Ishmael incuviinta, cu un aer distant.

— O sa-i prinda bine sa vada cum traiesc sclavii.

Dupa un mic dejun sarac format din ratii insuficiente, Rafel alese un alt sclav evadat, un barbat cu umeri lati pe nume Ingu, pentru a sta cu ochii pe Tuk Keedair, lipsit de tragere de inima si plangandndu-se mereu. In timp ce Ishmael se uita, barbatul tlulaxa ii privi pe toti cu furie, apoi scoase o bucata ascutita de metal pe care-o culesese din nava avariata.

Ingu si Rafel se dadura inapoi tresarind, siguri ca fostul negustor de sclavi voia sa-i atace, desi nu putea lupta cu nici un chip cu o suta de zensunniti furiosi.

— Lordul Bludd mi-a produs destule pagube, dar acum, dupa decenii bogate in profituri, m-ati ruinat. Complet!

Reteza aerul cu pumnalul improvizat.

— Sclavi neghiobi, buni de nimic!

Apoi, cu o izbucnire de manie frustrata, isi taie propria coada lunga si groasa. Keedair ridica funia moale, plina de praf, apoi lasa sa cada in nisip impletitura castaniu-cenusie. Fostul negustor de carne vie arata ciudat de dezbracat fara ea. Se uita la parul taiat, cu toata fanfaronada disparuta.

— Ruinat .

— Da, replica Ishmael, catusi de putin impresionat, si-i lua cutitul. Iar acum trebuie sa incepi sa-ti castigi mijloacele de supravietuire printre noi .

— Supravietuire? N-aveti nici o speranta – cu fiecare rasuflare, va irositi apa trupului. Uita-te la oamenii astia care lucreaza in plin soare, in timp ce ziua devine tot mai fierbinte – de ce nu-si fac treburile in racoarea noptii?

Barbatul tlulaxa se uita incruntat la ei.

— Pentru ca noaptea zensunnitii se roaga si dorm .

— Urmati obiceiul asta pe Arrakis si-o sa muriti. Lucrurile s-au schimbat, iar voi trebuie sa invatati sa va schimbati o data cu ele. N-ati fost atenti la arsita si la praf? Chiar aerul stoarce picaturi de transpiratie, va fura apa – cum o veti inlocui?

— Avem provizii care pot dura saptamani intregi, poate chiar luni.

Keedair se uita cu severitate la Rafel.

— Esti sigur ca va fi de ajuns? Trebuie sa va acoperiti pielea ca sa va aparati de soarele fierbinte. Trebuie sa dormiti in timpul celei mai mari arsite de peste zi si sa faceti munca fizica in timpul intunericului racoros. Facand astfel, veti economisi jumatate din transpiratie.

— Ne putem conserva fortele daca te punem pe tine sa faci o parte mai mare din munca grea, zise Ishmael.

Dezgustat, Keedair spuse:

— Refuzati sa intelegeti . As fi crezut ca un om dispus sa riste atat de mult ca sa-si elibereze oamenii, ducandu-i catre un loc indepartat, ar vrea sa-i tina in viata cat mai mult posibil.

Echipe de refugiati munceau sa taie o deschizatura destul de mare in peretele de la cala navei de marfa prabusite, astfel ca Rafel sa poata manevra micul cercetas zburator si sa-l scoata la lumina. Era un vehicul prost echipat, si nu erau siguri cat de departe ar putea zbura sau cat combustibil avea, dar nu aveau nici un alt mijloc de a traversa distanta neinteles de mare din largul nisipurilor. In afara de mersul pe jos.

— O sa exploram imprejurimile, spuse Rafel, dandu-i lui Chamal o imbratisare de ramas bun.

Privi piezis catre Keedair, mototolit si cu ochii rosii.

— Negustorul de sclavi o sa ne ajute sa gasim un loc in care sa intemeiem o asezare a noastra.

Tuk Keedair ofta.

— Crede-ma, vreau sa ajung la civilizatie la fel de mult ca si voi. Dar nu stiu unde ne aflam, sau unde sa gasim apa, hrana .

Ishmael ii intrerupse lamentatiile.

— Atunci o sa cauti. Fa-te folositor si castiga-ti partea ta din proviziile noastre!

Cei trei barbati se urcara in micul vehicul, si Rafel se uita sceptic la comenzi.

— Motoare standard. Arata la fel cu una cu care am zburat pe Poritrin. Cred ca ma descurc .

Decola de pe punte si iesi din cala epavei.

In timp ce Chamal, Ishmael si ceilalti sclavi ii urmareau cu ochii plini de o speranta chinuitoare, Rafel pilota naveta-cercetas departe de stanci, spre largul desertului. Ingu cel solid se incrunta si cerceta atent ce se vedea pe fereastra, sperand sa identifice o oaza sau vreun semn de civilizatie. Rafel ii arunca o privire lui Keedair.

— Spune-mi incotro s-o iau, traficantule.

— Nu stiu unde suntem.

Barbatul tlulaxa il privi dispretuitor.

— Voi, zensunnitii, imi supraestimati posibilitatile. Mai intai Ishmael insista sa pilotez un vehicul spatial cu care nu am mai zburat niciodata, iar acum, ca ne-am prabusit, vreti sa fiu salvatorul vostru.

— Daca supravietuim noi, supravietuiesti si tu, sublinie Rafel.

Keedair arata in directia ferestrei, fara sa indice nimic in mod special.

— Bine atunci. Du-te . incolo. In desert, toate directiile sunt la fel. Ai grija doar sa marchezi coordonatele ca sa putem gasi drumul inapoi.

Micul vehicul pluti pe deasupra nisipurilor cu viteza destul de mare. Zburau intr-un cerc tot mai larg in jurul taberei dintre stanci, explorand tot mai departe in toate directiile. Se instala arsita zilei, generand curenti ascendenti dinspre stancile calde si nisipurile licaritoare. Aparatul se legana si se clatina, iar Rafel se lupta sa-l mentina stabil. Temperatura crescu in interiorul cabinei si transpiratia incepu sa-i curga pe obraji.

— Tot nu vad nimic acolo, comenta Ingu.

— Arrakis e o planeta uriasa, in mare parte neexplorata si numai pe alocuri locuita.

Keedair miji ochii in lumina orbitoare.

— Daca o sa gasim ceva, nu va fi datorita talentelor sau cunostintelor mele, ci doar datorita norocului chior.

— Budallah ne calauzeste, intona Rafel.

Departe de locul prabusirii navei furate, desertul se intindea nesfarsit in fata lor, catre orizontul care parea sa tremure. Agatandu-se doar de speranta, Rafel zbura mai departe, cautand indiferent ce. Protuberante de piatra rasareau din cand in cand in oceanul cafeniu-galbui de dedesubt, dar nu descoperi nici o urma de verde, nici un pic de apa, nici o asezare .

— N-o sa gasesti nimic aici, zise Keedair. Nimic nu-mi pare familiar, si ma indoiesc ca naveta are raza de actiune de care avem nevoie ca sa ajungem in Arrakis City.

— Ai prefera sa mergi pe jos? intreba Ingu.

Omuletul tacu.

La amurg, dupa o zi neroditoare de cautari, aterizara usor in mijlocul oceanului de nisip, in apropierea unui vartej dens de culoarea ruginii. La cativa kilometri departare, un alt lant de stanci golase se inalta dintre dune, dar Rafel se gandi ca ar fi mai sigur si mai usor sa aterizeze in spatiu deschis. Era mai racoare dupa ce apusese soarele si, cand debarca pe dunele moi, auzi doar liniste lipsita de viata si fosnetul prafului rascolit de vant. Aerul parea incarcat de un miros intepator, patrunzator, asemanator cu . scortisoara. Ingu se invarti in jurul navetei, parand sa caute ceva.

Keedair fu ultimul care sa se aventureze afara; privi in gol, descurajat, spre pustietatea imensa. Adulmecand, se apleca spre pulberea roscata si lua putina, in mana facuta caus.

— Felicitari, ai gasit o avere in melanj.

Incepu sa chicoteasca, dar rasul avea o nuanta de isterie.

— Acum nu mai trebuie decat s-o ducem la piata si voi, zensunnitii, veti fi bogati.

— Speram ca pata de culoare sa fie un semn de apa, zise Rafel. De aceea am aterizat aici.

— O putem manca? il intreba Ingu pe Keedair.

— Poti manca chiar si nisip, in ce ma priveste .

Keedair ridica vocea.

— N-a trebuit niciodata sa traiti pe cont propriu, folosindu-va doar abilitatea personala pentru a supravietui. V-ati nascut sa fiti sclavi, si nu peste multa vreme oamenii tai vor implora sa se intoarca pe Poritrin, unde nobilii sa aiba grija de ei!

Scuipa in pulberea roscata, apoi paru sa regrete risipa de umezeala.

— V-am facut o favoare capturandu-va si aducandu-va la civilizatie. Dar voi, neghiobilor, n-ati apreciat niciodata ce aveti!

Rafel il apuca pe omuletul tlulaxa, trase cutitul facut din aschia de metal, pe care i-l daduse Ishmael, si-l ridica in fata lui Keedair. Dar fostul negustor de sclavi nu se clinti. Sarcastic, isi atinse gatul cu degetele.

— Da-i drumul, sau esti un las . ca toti ai tai?

— Da, foloseste-ma pe post de tap ispasitor, din moment ce sunt chintesenta. Ingu se apropie, cu pumnii stransi, ca si cum ar fi fost gata sa intre in lupta, dar Rafel il impinse pe barbatul tlulaxa deoparte.

— Budallah m-ar pedepsi pentru omorarea cu sange rece a unui om, indiferent cata suferinta ai provocat. Am memorat sutrele, l-am ascultat pe Ishmael.

Rafel se incrunta, stapanindu-se. Adevarat, ar fi vrut sa simta sangele fierbinte al acestui om diabolic scurgandu-se pe metalul lamei cutitului si pe maini.

Keedair ranji batjocoritor din locul in care cazuse in nisip.

— Asa, foloseste-ma drept tapul tau ispasitor, din moment ce sunt oricum obiectul maniei jalnice, vechi de generatii, singura tinta a zambetelor voastre prostesti. N-am vrut sa va aduc aici, si nu va pot ajuta acum. Daca as putea gasi pe cineva care sa ne salveze, l-as chema.

— Abia astept o scuza ca sa scap de tine, indiferent ce spune Ishmael .

Rafel arata in directia opusa navetei de cercetare.

— Du-te in desert atunci, si gaseste-ti propriul drum. De ce nu-ti mananci pretiosul melanj? Vad destul pe-aici!

Impotriva oricarei ratiuni, barbatul tlulaxa porni poticnindu-se catre dune, apoi se intoarse spre ei.

— Va micsorati sansele de supravietuire descotorosindu-va de mine .

Ingu arata multumit si mandru de situatia proasta a barbatului. Rafel spuse:

— Vom supravietui mai mult daca nu va trebui sa ne impartim ratiile cu un traficant de carne vie.

Cu un amestec de usurare ca pleaca si de teama ca e lasat singur in desertul cel crud, Tuk Keedair isi indrepta umerii, apoi se indeparta cu curaj in marea de nisip.

— Sunt mort in ambele cazuri. Dar la fel si voi!

Rafel se uita dupa el cu o nesiguranta apasatoare. Asta intentionase Ishmael? Existase vreun mesaj subtil pe care Rafel nu-l interpretase corect? Tanarul voia sa-si impresioneze socrul, dar nu era sigur ca intelesese ce-ar fi trebuit sa faca .

Dupa aceea, Rafel si Ingu ramasera afara din nava, in racoarea serii. Mancara cumpatat niste lipii cu proteine si baura apa. Cei doi barbati scoasera niste saltele de dormit de urgenta din micul compartiment de depozitare si le intinsera pe nisipul moale. In timp ce se intindea, simtindu-se complet obosit, Rafel isi dori sa fie alaturi de Chamal.

Puse deoparte cutitul din resturi de metal, intrebandu-se daca or fi animale nocturne de prada in largul desertului . sau daca negustorul de sclavi, disperat, s-ar putea strecura inapoi sa-i ucida in somn, apoi sa fure aparatul cercetas.

Cu indarjire, hotari ca aveau nevoie de mai multa protectie in jurul taberei. Lasandu-l pe Ingu sa sforaie pe salteaua lui, Rafel urca in cabina si vazu, deloc surprins, ca Norma Cenva prevazuse micul aparat cu scuturi Holtzman. Ar fi fost o buna aparare.

Increzator, porni scuturile, care inconjurara tabara cu o umbrela sclipitoare de aer ionizat. Apoi se intoarse pe saltea si se simti la adapost . pentru o clipa.

Solul se zgudui, ca de la un cutremur. Dunele se miscara si se involburara, si din adancuri urca un huruit. Cu un vuiet ca de uragan, dunele se prabusira. Naveta-cercetas se clatina, doborata de pe trenul de aterizare.

Icnind, Rafel se ridica in picioare cu greutate, doar ca sa se poticneasca si sa cada pe nisipul neregulat, miscator. Ingu se arunca de pe saltea cu un tipat, rotindu-si bratele ca sa-si recapete echilibrul.

Brusc, desertul nocturn erupse intr-o furtuna de forme innebunite in jurul lor, demoni gigantici segmentati care se inaltara ca niste cosmaruri vii. Rafel cazu pe spate, ingropat deja pe jumatate in nisipul clocotitor si privind in gurile cavernoase ale monstrilor iesiti de dedesubt, turbati . de scuturile care bazaiau!

Ingu tipa cu o voce ciudat de ascutita.

Toti viermii atacara deodata, izbind aparatul de cercetare, tabara, pe cei doi oameni. Rafel se gandi ca are sub ochi un urias dragon mancator de flacari. Insa nu avea ochi. Vazu scanteierea brusca a unor varfuri cristaline de jur imprejurul imensei guri.

Apoi umbre, o explozie ascutita de durere, si intuneric nesfarsit.

In viata este vorba de alegeri – bune si proaste – si despre efectele lor cumulative.

NORMA CENVA, Filosofii matematice.

Iritata, dar curioasa, Zufa Cenva sosi pe Kolhar ca raspuns la strania cerere telepatica care o primise din spatiu. Magiciana gasea planeta austera si primitiva; colonia de aici supravietuise, dar nu era chiar infloritoare. De ce-ar vrea cineva ca ea sa vina aici? Lumea avea resurse putine si o clima mohorata, chiar la limita asprimii extreme la care inca se putea supravietui.

Totusi chemarea fusese de netagaduit. Cine-ar putea sa ma vrea aici? Si cum indrazneste sa ma cheme tocmai aici?

In timp ce-si antrena cele mai talentate surori pe Rossak, calauzindu-le prin exercitii mentale periculoase in jungla otravitoare, comanda ii zguduise gandurile cu atata severitate incat aproape ca lasase concentrarea sa i se prabuseasca, ceea ce ar fi avut rezultate dezastruoase. Ucenicele magiciene care se bizuiau pe indrumarea lui Zufa jonglasera disperate cu energiile lor mortale, abia stapanindu-si holocaustul din minte.

Dar Zufa nu reusi sa alunge gandul sau sa-l ignore. Chemarea rasunase ca un strigat asurzitor in creierul ei, cerandu-i sa plece imediat. Vino pe Kolhar. Vreau sa ne intalnim acolo. Ea, Magiciana Suprema a Jihadului, nu avea de-ales!

Aceasta planeta deloc remarcabila se afla in apropierea rutelor comerciale dinspre Ginaz, dar Zufa nu se gandise niciodata prea mult la asta. Kolhar nu se aflase niciodata in atentia sa, caci magiciana avea alte prioritati in cadrul Jihadului.

Vino pe Kolhar!

Acum, in timp ce naveta spatiala privata cobora si sistemele de bord scanau terenul in cautarea unui loc uscat pe care sa aterizeze, in apropierea asezarilor primitive de la marginea pustiurilor reci si mlastinoase, o amorteala ca de plumb se prelingea in fiinta ei aidoma unei otravi. Cerul, apa, solul ud si chiar arborii contorsionati, totul arata de culoarea cenusii.

Mama! Vino pe Kolhar! Acum!

Mama? Ar fi putut fi vreo comunicare ciudata din partea fetusului nenascut care crestea inauntrul lui Zufa, fiica lui Iblis Ginjo . deja prestienta si trimitand-o intr-o misiune? Daca era asa, aceasta ar putea fi cea mai mare magiciana a tuturor timpurilor. Zambind in sinea ei, Zufa isi atinse abdomenul, care inca nu arata semne de sarcina.

Cu siguranta, nu era cu putinta ca pitica Norma sa aiba asemenea puteri . Nu mai auzise nimic despre fiica ei de ani de zile. Chiar si savantul Holtzman incetase sa mai piarda vremea cu ea, si era posibil s-o fi deportat de pe Poritrin inainte de dezastruoasa rascoala.

Insemna asta ca Norma era in viata, ca supravietuise? In ciuda dezamagirii pe care i-o provocase Norma, Zufa era mama ei, si tinea inca la ea.

Dar chiar daca Norma traia, acest mesaj nu putea veni din partea sa .

Un oras-avanpost intunecat, cu un spatioport demodat, aparu sub ochii femeii de pe Rossak. Asezarea principala a planetei Kolhar avea cel mult cateva sute de mii de locuitori .

Apropiindu-se pentru aterizare, magiciana primi permisiunea din partea unui controlor cu voce subtire. Zufa nu observa nicaieri nici o alta nava din afara planetei, numai miscarea letargica a traficului local.

— Avem o dana rezervata pentru nava ta, magiciana, si instructiuni pentru sosirea ta. Te asteptam.

Curioasa pana la enervare, Zufa insista, folosi chiar un mic imbold telepatic, dar omul pur si simplu nu-i putea spune mai mult. Ea insa voia doar sa afle raspunsul la acest mister si apoi sa se intoarca la adevaratele sale treburi.

Urmand chemarea mentala, lua un taxi pe sine de la spatioportul adormit pana intr-un sat satelit, aflat la doua sute de kilometri spre nord. De ce-ar fi vrut cineva sa vina aici de bunavoie? Masinuta aluneca incet pe sinele cu ecartament ingust; mergea cu hopuri, in special cand urca pe un platou inalt inconjurat pe trei laturi de muntii cu varfurile inzapezite. Zufa ar fi vrut sa-si foloseasca puterile telekinetice ca sa impinga lenesul vehicul cu viteza mai mare, dar rezista tentatiei.

Cand Zufa debarca in sfarsit intr-o gara mica si pasi pe o platforma de lemn vopsit, aflata in bataia vanturilor reci, o femeie blonda, uluitor de frumoasa, o striga:

— Magiciana Suprema Cenva! Te asteptam!

Desi aerul de pe Kolhar era umed si racoros, femeia purta doar niste haine subtiri si largi, care reuseau cumva sa nu fluture in vant. Era tanara si totusi oarecum fara varsta, cu ochi albastri blanzi si pielea imaculata, ca portelanul fin. Arata familiar, intr-un mod ciudat.

— De ce-am fost chemata aici? Prin ce mijloace ai trimis un asemenea semnal?

Intotdeauna constienta de pozitia ei, Zufa isi dori sa nu fi folosit cuvantul chemata, ca si cum n-ar fi fost mai mult decat un lacheu la ordinele unui stapan.

Frumoasa straina ii surase ciudat, intr-un mod care o scotea din fire.

— Urmeaza-ma. Avem multe de discutat . de indata ce esti pregatita pentru raspunsuri.

Zufa o urma pe femeie in cladirea garii, unde un batran sfrijit se inclina servil si-i oferi o haina groasa. Zufa ii facu semn sa plece, fara sa acorde nici un pic de atentie aerului rece de pe platou.

— Cine esti?

Brusc, isi aduse aminte unul dintre mesaje: Mama! Vino pe Kolhar! Acum!

Femeia se intoarse sa se uite la ea cu calm, ca si cum ar fi asteptat ceva. Trasaturile sale erau chinuitor de familiare, cu siguranta de origine de pe Rossak, cu pometi inalti si profil clasic. Arata ca una dintre marile magiciene, dar cu o frumusete mai delicata, mai eleganta. Intr-un fel, ochii ei ii aminteau lui Zufa de . dar nu, nu era posibil!

— Daca deschizi ochii, o sa vezi ca nu exista limite in privinta posibilitatilor, mama. Esti capabila sa ma vezi intr-o forma diferita?

Uluita, Zufa tresari violent, apoi facu un pas inainte, cu ochii mijiti si banuitori.

— Asta nu se poate!

— Vino cu mine, mama, si o sa stam de vorba. Am multe de impartasit cu tine.

Intr-o masina de teren cu acoperisul ca o bula, Norma se indeparta de satul de pe platou, indreptandu-se catre o campie stearpa, mocirloasa, de mlastini pe jumatate inghetate. In timp ce vehiculul isi croia drum pe terenul accidentat, fara drumuri, Norma spuse o poveste remarcabila. Uimita, lui Zufa abia-i venea sa creada revelatiile ei, dar nu putea nega ceea ce vedea cu propriile ochi.

— Ai potential, pana la urma!

— Tortura cymecului mi-a zguduit creierul, scotand la iveala capacitati pe care n-am stiut niciodata ca le am. Mintea mea s-a intors spre interior, unde mi-am gasit propria frumusete, si pacea . O piatra-de-apa pe care mi-a dat-o Aurelius a declansat ceva inauntru si m-a ajutat sa ma concentrez . ceva la care cymecii nu s-au asteptat niciodata. Si au platit cu viata pentru asta. Dupa aceea, m-am bucurat de luxul de a-mi modela noul corp potrivit planurilor stocate in gene. Avand in vedere potentialul stramosilor mei, asa ar fi trebuit sa arat.

Surpriza si mirarea lui Zufa erau aproape palpabile.

— Toata viata am asteptat – chiar am pretins – asa ceva de la tine. Desi n-ai dat dovada de potential pana acum, sunt incantata sa vad ca nu m-am inselat. Am fost aspra cu tine pentru ca de asta aveai nevoie. Aveai totul in tine.

Dadu din cap, rostind ceea ce se voia un compliment.

— Pana la urma, esti demna de numele meu .

Norma ramase impasibila, aratand ca nimic din ceea ce spunea mama sa n-o putea rani. Privirea ei ascundea un strop de scepticism, ca si cand n-ar fi crezut in intregime ceea ce spunea Zufa.

— Frumusetea este irelevanta pentru ceea ce pot face acum. Cand corpul mi-a fost distrus, l-am reconstruit potrivit imaginilor extrase din linia mea genetica feminina. Acest trup imi convine, desi presupun ca as putea reveni la forma anterioara, daca as dori. Nu m-a deranjat niciodata atat de mult cat te-a deranjat pe tine, intotdeauna. Aparentele sunt, la urma urmei, doar aparente!

Zufa ramase perplexa. Dupa ce petrecuse atatia ani fiind o pitica dezamagitoare, fiica ei parea sa considere noua ei frumusete fizica aproape ca pe o idee intarziata. Norma nu adoptase aceasta forma feminina perfecta ca sa impresioneze pe cineva – sau asa pretindea.

— N-ar fi trebuit sa ma abandonezi, mama .

In ciuda vorbelor taioase, Norma parea mai presus de manie si de razbunare, cu o incredere calma si superioara in fiinta ei.

— Multe dintre ucenicele tale au murit in atacurile mentale impotriva cymecilor. Insa eu am reusit sa controlez un holocaust telepatic care ar fi distrus oricare alta magiciana – chiar si pe tine.

Zufa fu uluita de aceasta posibilitate. Vazuse atat de multe dintre talentatele ei surori murind in atacurile impotriva masinilor minti umane .

— Trebuie sa-mi arati cum sa fac!

Isi privi fiica, intrebandu-se oare ce gandea.

Norma parca masina de teren la mica distanta de o casuta izolata si cobori, impreuna cu mama ei. Ca impietrita pe loc de vanturile inghetate, Norma se concentra asupra unei mici formatiuni de roca aflate la cativa metri departare. Trecusera saptamani de la incidentul care-i schimbase complet viata, iar in acest timp nu mai incercase sa-si foloseasca din nou puterea. Nu din oboseala, ci din nesiguranta si din ingrijorarea ca abilitatile ei s-ar putea manifesta in moduri la care nu se astepta. Cel mai mult se temea sa nu-i faca vreun rau mamei sale, care statea alaturi.

Norma isi relaxa trupul.

— Nu acum. Nu sunt pregatita. Cand m-am remodelat, a fost doar la exterior – si totul s-a declansat in urma unei constrangeri extreme. Simt insa ca este doar inceputul, mama, doar o faza provizorie pentru mine. Sa nu fii surprinsa daca ma voi schimba si mai mult in viitor. Sa nu fii surprinsa de nimic din ceea ce sunt capabila acum.

Comentariul o inspaimanta pe experimentata magiciana, care intoarse privirea, cu obrajii arzand de rusine.

Norma parea distanta si preocupata.

— Imi fac griji mai mult pentru viitor, nu pentru trecut. Daca nu mai sunt o dezamagire din punctul tau de vedere, atunci putem fi puternice pentru tine, mai puternice decat iti poti imagina.

O rafala de vant arctic ii ravasi parul lung si blond, dandu-i o infatisare eterica, pe fundalul muntilor inzapeziti din departare.

— Acum este un moment destul de bun sa asezam o fundatie noua pentru relatia dintre noi. Avem treaba de facut .

Zufa nu se putu hotari sa nu recunoasca deschis ca ii parea rau – o viata de scuze sincere n-ar fi sters dispretul si dezamagirea cu care-o coplesise pe Norma atata vreme – dar ar fi putut sa munceasca mai mult acum, si astfel sa-si uneasca talentele pentru a face pasi semnificativi impotriva inamicului. Norma ar intelege pana la urma scuzele implicite.

Magiciana intinse ezitand ambele maini si, in momentul in care facu asta, o vazu pe Norma facand acelasi lucru, doar cu o fractiune de secunda mai tarziu. Sau fusese in aceeasi clipa? Cele doua femei isi stransera mainile cu stangacie, apoi se imbratisara, intr-un gest nefamiliar pentru amandoua.

Pasira pe pamantul pietros si inghetat, catre cabana, o veche constructie prefabricata ridicata cu multa vreme in urma de catre un colonist bine intentionat, ce renuntase la visurile lui de independenta. Norma o renovase si o facuse din nou locuibila.

Vorbi scurt, aratand campurile largi, necultivate:

— Mama, vad mai mult decat pustietatea sumbra. Vad un intreg tablou de posibilitati! In sfarsit, am puterile mentale ale unei magiciene de pe Rossak, dar pastrez si cunostintele matematice pe care le-am acumulat singura. Am acum raspunsul, mama! Dupa atatia ani, inteleg in sfarsit cum sa construiesc motoare care sa plieze spatiul!

Se intoarse catre femeia mai in varsta, iar Zufa simti ameteala in momentul cand privirile li se incrucisara.

— Intelegi, mama? Putem construi vehicule care se deplaseaza de la un camp de batalie la altul intr-o clipa. Imagineaza-ti cat de bine ar prinde navele mele daca ar putea aparea oriunde in univers, in orice clipa. Armata Jihadului ar putea sa dea lovituri mortale lumilor sincronizate mai repede decat ar reusi vreodata Omnius sa reactioneze!

Zufa isi pastra echilibrul, dar in mintea ei se involbura un nou spectru de posibilitati minunate.

— Asta ar fi cea mai semnificativa schimbare in conflictul nostru de durata de la . de la distrugerea atomica a Pamantului.

— Mai mult decat atat, mama. Mult mai mult.

Norma pleca pleoapele peste ochii de culoare deschisa.

— Dar de data asta nu pot sa esuez din cauza slabiciunilor mele personale. Pana acum, pe Poritrin, am subestimat si am ignorat politica si interactiunile personale. Nu inteleg arta manipularii, nici nu doresc s-o inteleg.

Norma isi atinti privirea asupra intinderii neregulate, ca si cum, in mintea ei, putea vedea orase invizibile abia urmand sa fii construite.

— Pentru asta am nevoie de ajutorul tau, Zufa Cenva. Viziunea mea e prea mareata ca sa fie respinsa. Nu voi ingadui unor neghiobi indusi in eroare sau unor birocrati egocentrici sa ma opreasca. Savantul Holtzman mi-a facut mult rau pe Poritrin, iar eu am fost oarba la metodele prin care imi dauna, intarziindu-ma, pana cand, in cele din urma, a incercat sa fure totul. Voia mai mult decat ideile mele. Voia sa-si insuseasca ideile pentru ca nu le mai putea produce el singur .

Zufa nu-si putu ascunde socul.

— Savantul Holtzman? E mort acum, in revolta, ca si lordul Bludd si aproape oricine altcineva in Starda.

Norma dadu din cap.

— Stiu, asa ca trebuie sa incepem de la zero, aici, pe Kolhar. Am nevoie de calitatile si de influenta politica a Magicienei Supreme a Jihadului. Simpla elaborare a calculelor matematice nu este de ajuns. O sa fac tehnologia sa mearga, in timp ce tu vei avea grija sa fie folosita. Tu si cu celelalte magiciene trebuie sa ma ajutati sa transform locul asta intr-un mare santier secret.

— Dar . tocmai aici? intreba Zufa, uitandu-se la terenul neprimitor.

Norma intinse bratele cu entuziasm.

— Cu ochii mintii, vad un vast teren de lansare chiar pe campia asta, de unde nave care pliaza spatiul pot calatori prin tot universul, vehicule imense ce fac aparatele spatiale – asa le cunoastem astazi – sa para minuscule .

Langa fiica ei, Zufa izbucni:

— Norma, trebuie sa-ti spun ceva. O . port pe sora ta inca nenascuta. Datorita sincronizarii atente a ritmurilor mele interioare, sunt insarcinata cu copilul lui Iblis Ginjo.

Chiar si supranatural de frumoasa si de puternica, Norma paru surprinsa.

— Marele Patriarh? Dar de ce?

— Pentru ca are un potential de care nici macar el nu-si da seama. Poate chiar o picatura de sange de pe Rossak, mult in urma in linia lui genetica. Credeam ca o sa-mi daruiasca o fiica perfecta. Acum, poate ca nu mai e necesar.

— Se pare ca fiecare dintre noi are vesti surprinzatoare, comenta Norma. Multe lucruri s-au schimbat intre noi. Si cu Aurelius la fel . Tabloul viitorului s-a schimbat.

Zambi cu blandete.

De acum inainte, ma voi revansa pentru cusururile mele, pentru rusinoasa lipsa de incredere in copilul meu, isi promise Zufa. Vina o coplesi, cand isi dadu seama ca ar fi trebuit sa fie intotdeauna gata s-o ajute pe Norma. Jura sa-si rascumpere greselile trecute.

— Da, te pot ajuta sa indeplinesti aceasta sarcina enorma. Ma bucur ca m-ai ales pe mine pentru aceasta responsabilitate, fata mea.

Surasul blajin al lui Norma se stinse, si paru sa priveasca dincolo de mama ei, cantarind parca schimbarea de atitudine a lui Zufa.

— Esti carnea si sangele meu. Daca nu in tine, in cine-as putea sa ma incred? N-am nici o alternativa mai buna.

Apoi ochii albastru deschis sclipira de nerabdare.

— Iar pentru pasul urmator, trebuie sa recrutez omul de afaceri perfect care sa furnizeze fondurile pentru o asemenea intreprindere masiva.

Norma trase in piept aerul rece, apoi se intoarse sa deschida usa locuintei sale.

— Abia astept sa-l vad din nou pe Aurelius .

Cand observatorul crede cu adevarat iluzia, aceasta devine reala.

MAESTRUL SPADASIN ZON NORET.

Maestrul mercenar statea pe o movila de piatra si nisip, langa un altar din sfaramaturi de coral, impodobit cu zambile proaspete. Acest monument inchinat lui Manion cel Nevinovat oferea mangaiere si protectie impotriva masinilor ganditoare, dar Jool Noret prefera sa se bizuie pe talentele sale de luptator, asa cum facuse pe Ix cu mai bine de un an in urma.

Privind in departare, indarjitul tanar isi lasa ochii sa-i hoinareasca peste oceanul de nisip care inconjura mica lui insula privata. Vedea cu ochii mintii dusmani imaginari, tinte si luptatori.

Noret nu purta nimic in afara de o mica panza in jurul soldurilor, legata in talie. Ghemuindu-se, isi incorda muschii pana cand pozitia incremenita ii dadu dureri, dar refuza sa se relaxeze, refuza sa clipeasca, chiar daca dare de sudoare i se prelingeau peste sprancene si in ochi.

Apoi, iute ca fulgerul, reteza vazduhul cu spada pulsatila. Taisul dezintegrator impunse aerul exact acolo unde tintise Noret.

Tanarul jurase sa nu lase niciodata abilitatea sa-i slabeasca, nici macar atunci cand se intorcea pe Ginaz, intre batalii. Trebuia sa se antreneze in continuare cu Chirox, sa-si aduca talentele la un nivel inca si mai inalt. Deja ajustase algoritmul de adaptabilitate al automatului mult dincolo de limitele anterioare, depasind orice considerase pana atunci ca fiind practic. Dovedindu-se la inaltime de multe ori, nu obtinea niciodata nici un fel de multumire de sine. Ceasul subtil al varstei ticaia inauntrul lui, si el nu voia sa-si piarda indemanarea pe masura ce imbatranea. Ciudate si morbide ganduri pentru un om care nu ajunsese nici macar la douazeci si trei de ani .

Cu luni in urma, se intorsese pe Ginaz insotind un grup de veterani de pe Salusa Secundus, aflati in drum spre casa. Niciunul dintre mercenarii experimentati, furiosi, nu dorea sa hoinareasca printr-un arhipelag insorit, asa incat vreme de saptamani intregi vanara prin spatiu intr-o zona de la marginea lumilor sincronizate, cautand nave ratacite convenabile. Gasira si distrusera doua vehicule cercetas ale robotilor, dar, fara alte tinte vizibile, plecara in cele din urma pe culoarul catre Rossak si Ginaz. Dupa ce se strecurara prin centura de asteroizi a sistemului, ajunsera pe lumea oceanica.

Noret n-avea nimic impotriva. Tanjea sa se intoarca pe mica lui insula, sa fie impreuna cu Chirox, sa-si ascuta talentele mai fin decat o nano-lama. Cu atat mai bune pentru a ucide masini!

Fara avertisment, se invarti, salta in aer si lovi cu spada in spate. Inca din copilarie, se antrenase cu tot felul de arme, inclusiv cu arsenale complexe care puteau scoate din lupta o duzina de roboti de lupta dintr-odata. Chiar si asa, se intorcea mereu la spada pulsatila a tatalui sau. Era o arma arhaica, dar precisa. Folosirea unei spade necesita un nivel de maiestrie pe care nici o grenada de bruiaj si nici o arma bazata pe forta bruta nu le-ar fi cerut vreodata.

Lupta este o problema de precizie si de sincronizare, de aplicare corecta a simturilor si de cunoastere provenita din experienta.

Cand nu se afla in misiune pentru armata Jihadului, Jool Noret se antrena ore intregi in fiecare zi, fie singur, fie cu automatul sensei. Nedorindu-si catusi de putin o tovarasie umana apropiata, nu-si gasise nici un prieten printre ceilalti recruti care veneau pe insula. Facea pauze doar ca sa bea apa calaie sau sa manance alimente fara gust, destul cat sa furnizeze energie corpului, si astfel sa poata continua sa lupte, sa se antreneze si sa-si ascuta taisul.

In curand, Noret avea sa fie gata sa se intoarca in Jihad. Se considera un om care exista pentru singurul motiv de a nimici masini ganditoare. Intr-o zi, temeritatea avea sa-l coste viata, dar mai intai intentiona sa se asigure ca asta o sa-l coste scump pe Omnius .

Dedesubt, pe plaja batatorita, elevi plini de speranta, tacuti si respectuosi, il observau pe Jool Noret in timp ce executa un exercitiu de rutina. Automatul sensei Chirox statea alaturi de privitori. Noret ii zarea cu vederea periferica, dar nu le acorda nici o atentie. El invatase foarte multe doar privindu-si tatal, erau deci bineveniti sa observe, dar nu voia sa le fie profesor.

Noret intoarse spatele spectatorilor si se cufunda mai departe in exercitii. Oamenii stiau de ispravile sale, din rapoartele despre razboi pe care Consiliul Veteranilor le difuza printre mercenarii aflati la recuperare si in randul multimilor de recruti inflacarati. Toti oamenii de pe insula auzisera de victoriile lui. Chiar din prima misiune, Jool Noret capatase un statut aproape legendar, dezlantuind de unul singur o bomba atomica distrugatoare de orase care il anihilase complet pe Omnius-Ix. De atunci, in alte cateva hartuieli, Noret invinsese roiuri dupa roiuri de masini ganditoare.

Dar Jool Noret ocolea toate onorurile si refuza sa se complaca in faima. Nu simtea ca ar merita-o.

In ultimele cateva saptamani totusi, un numar tot mai mare de studenti curiosi venisera sa-l priveasca, lacomi sa-i copieze tehnicile. Asistau la exercitiile supraumane impotriva automatului de lupta, si li se taia rasuflarea la fiecare miscare.

Multimea crestea. Unii dintre asa-zisii razboinici staruiau in mod deschis pentru instructia personala, dar el ii refuza pe toti.

— Nu pot. N-am invatat inca tot ce trebuie sa stiu.

Desi se straduia sa ascunda acest lucru, refuza sa-i instruiasca pe admiratori din cauza sentimentului de vina pe care-l nutrea pentru moartea tatalui sau. Isi simtea inima ca de piatra. Stia ca va cadea in lupta intr-o buna zi, pentru ca asta era soarta celor de felul lui. Jura insa ca o va face in lumina gloriei, cu abilitatile amplificate pana la ultima limita. Renuntarea completa la orice fel de grija sau de auto-conservare ii dadea libertatea sa realizeze asemenea fapte precum cele demonstrate in exercitiile de antrenament. Ce bine le-ar face o astfel de invatatura celorlalti mercenari, in afara de a-i omori pe toti?

In fiecare zi, Jool Noret depasea cel mai inalt nivel de maiestrie pe care-l putea aplica Chirox.

— Alti studenti doresc sa invete de la tine, maestre Jool Noret, vorbi robotul de lupta in timp ce soarele apunea auriu deasupra marii intinse. Nu este datoria declarata a Ginazului de a arunca din ce in ce mai multi mercenari in lupta?

Noret se incrunta.

— Este de datoria mea sa ma intorc in lupta. Am intentia sa plec cu urmatoarea nava.

Cantari in mana spada pulsatila, combinand in minte scenarii pentru viitoare atacuri impotriva maleficelor masini ganditoare.

Apoi unul dintre elevii mai indrazneti facu cativa pasi spre el, destul de curajos ca sa se apropie de faimos de solitarul tanar mercenar.

— Jool Noret, va admiram. Sunteti osanda lui Omnius.

— Imi fac doar meseria.

Elevul avea parul negru si pielea de culoare deschisa, care fusese pe rand arsa de soare, se cojise, apoi se umpluse de pistrui. Era limpede ca nu se nascuse pe Ginaz, totusi venise aici ca sa se antreneze. Aici. Avea cel putin cinci ani in plus fata de Noret, iar forta ii venea dintr-un trup solid si din muschii masivi. N-ar fi putut avea niciodata agilitatea unui mercenar abil de pe Ginaz . dar avea totusi infatisarea unui luptator formidabil.

— De ce refuzi sa ne inveti, Jool Noret? Suntem cu totii arme asteptand sa fie forjate.

Cu calm, Noret repeta ceea ce devenise un fel de mantra pentru el, fara nici o perspectiva de a se incheia vreodata.

— Nici chiar eu nu sunt vrednic. Nu sunt potrivit sa instruiesc pe nimeni altcineva.

Barbatul vorbi pe un ton morocanos:

— O sa-mi asum riscul asta, Jool Noret. Vin de pe Tyndall. Cu opt ani in urma, masinile ganditoare au cucerit lumea mea, au ucis milioane si i-au inrobit pe ceilalti. Surorile mele au fost macelarite, la fel si parintii.

Avea ochii mari, plini de manie si de lacrimi.

— Apoi armata Jihadului a contraatacat. Au venit pe Tyndall cu forte coplesitoare si cu multi mercenari de pe Ginaz si au alungat masinile. Sunt liber si traiesc datorita lor!

Buza de sus ii tremura.

— Am venit aici pentru ca vreau sa fiu si eu mercenar. Vreau sa omor masini ganditoare. Vreau sa ma razbun. Te rog . invata-ma!

— Nu pot.

Noret isi impietri inima in fata expresiei descurajate a refugiatului de pe Tyndall.

— Cu toate acestea, adauga el, intorcandu-se spre Chirox dupa ce cugeta indelung, n-am nimic impotriva . daca tu vrei sa antrenezi candidatii in locul meu.

Desi era un antrenor neortodox si intampina un scepticism considerabil din partea instructorilor veterani, robotul de lupta incepu lectiile oficiale pentru pelerinii nerabdatori si ambitiosi care venisera pe insula lui Jool Noret.

La cateva zile dupa plecarea stapanului sau, Chirox isi lua doi elevi, apoi doisprezece, si in cele din urma incepu sa indrume cateva schimburi de mercenari inflacarati de-a lungul tuturor orelor din zi si din noapte. Ii instruia in tehnicile fundamentale de distrugere a robotilor. Si nu avea nevoie de odihna.

Cu fiecare zi, elevii se apucau de antrenament cu toata vehementa pe care-o putea spera un profesor. Fiecare dintre ei voia sa fie ca legendarul maestru spadasin de pe Ginaz, desi, daca-i intrebai de ce, niciunul dintre ei nu putea spune cu precizie ce anume facea idolul lor diferit de stilul altor mercenari. In afara de faptul ca era extrem de iute, iar actiunile lui erau rapide si nu prea limpezi.

De cate ori automatul sensei simtea ca anumiti recruti erau pregatiti, ii trimitea sa fie acceptati ca mercenari oficiali de pe Ginaz. Pretinzandu-se discipoli ai lui Jool Noret, fiecare tragea dintr-un cos un disc de coral inscriptionat si adopta spiritul unui mercenar cazut.

Apoi plecau sa-si inchine talentele de luptatori armatei Jihadului .

Maruntisurile au o maniera de a te strangula.

GENERALUL AGAMEMNON, Noi memorii.

La intrarea in incaperile Consiliului Jihadului, un ecran de stiri proclama: „Bela Tegeuse eliberata!” Cu incarnarea locala a lui Omnius distrusa, planeta era prost protejata si gata pentru cucerire . numai daca armata Jihadului s-ar putea misca destul de repede.

Hecate isi indeplinise promisiunea, desi nu se grabise sa-l anunte pe Iblis Ginjo. El nu auzise nimic. Daca ar fi stiut dinainte de planurile ei, ar fi putut avea o flota completa gata sa se napusteasca, inca o victorie perfecta pe care ar fi putut-o revendica.

Dar dupa ce traise atat de mult, femeia titan nu parea peste masura de ingrijorata. Cand facuse presiuni asupra ei, Hecate se aratase iritata, chiar indignata pe fata.

— Am furnizat detalii complete reprezentantului tau, exact asa cum mi-ai cerut. Poate ca ar fi mai bine sa verifici daca nu cumva exista o bresa in propriile tale comunicatii, nu?

Detestase nota de batjocura din vocea ei, dar Yorek Thurr insistase ca n-a primit nici un asemenea mesaj.

Bela Tegeuse astepta, ranita si clocotind. Deocamdata, Marele Patriarh era sigur ca reactia lor avea sa vina prea tarziu. Cu toate acestea, starni o dezbatere aprinsa in Consiliul Jihadului. Chiar daca ar fi esuat, inca ar fi putut pretinde ca a avut o viziune premonitorie.

Dupa ce aflase de atacul de pe Bela Tegeuse, Iblis mesterise o scrisoare falsa si o petitie fictiva din partea unul grup de supravietuitori umani din ruinele orasului Comati. Spunandu-si „luptatori pentru libertate”, descriau ce se intamplase, cum o nava misterioasa il distrusese pe Omnius de pe planeta lor, ceea ce-i impinsese sa implore Liga Nobililor in a trimite imediat ajutoare militare, inainte ca masinile sa-si poata reinstaura stapanirea.

— Strazile si cladirile de pe Bela Tegeuse sunt pline de masini stricate, inerte! Intruparea planetara a lui Omnius nu functioneaza. Ce ocazie mai mare ar putea exista? pleda el cu cea mai convingatoare voce. Grupuri razlete de oameni ii ataca pe aparatorii roboti ramasi, dar nu au o forta militara demna de luat in consideratie. E sansa noastra sa reusim acolo unde am esuat inainte. Imaginati-va ce-ar putea insemna pentru Jihad o victorie pe Bela Tegeuse!

Altii insa, inca simtind durerea primei inclestari sangeroase din acel loc, in zorii Jihadului, voiau mai multe informatii, voiau sa trimita cercetasi, sa adune o flota destul de mare ca sa schimbe lucrurile. Iblis devenea din ce in ce mai frustrat, stiind ca intre timp masinile isi vor face propria lor mutare.

Iar Serena nu era aici. Acordandu-i lui puteri executive limitate, se intorsese in Orasul Reculegerii ca sa faca ultimele pregatiri pentru plecarea ei apropiata spre sistemul Thalim, unde avea sa faca o inspectie la fermele de organe tlulaxa.

Lucrurile erau cu mult mai eficiente atunci cand se afla singur la conducere.

Controversa continua pana tarziu in noapte. Ca reprezentant militar, primero Vorian Atreides luase loc la masa discutiilor, aratand la fel de agitat si de nerabdator ca si Iblis. Ofiterul superior, intors de curand dupa ce infiintase un avanpost militar pe planeta nealiata Caladan, facu un anunt uluitor in legatura cu ceea ce reusise cu nucleul alterat al lui Omnius, prin intermediul capitanului robot inselat, care livrase actualizarile mortale mai multor lumi sincronizate.

Dupa ore de discutii, Vor spuse cu un oftat prelung:

— Bela Tegeuse asteapta acolo, vulnerabila. Daca o sa continuam sa vorbim despre asta la nesfarsit, atunci am luat deja hotararea, Omnius n-o sa astepte!

Aceste vorbe ii facura pe unii dintre membrii consiliului sa sovaie. Doi dintre ei isi exprimara acordul limitat, iar ceilalti nu le contestara argumentele.

Marele Patriarh il privea pe tovarasul sau evadat de pe Pamant ca pe un aliat puternic, cel putin in aceasta privinta. Cu balanta inclinandu-se deja in favoarea lui Vorian, interveni in controversa.

— Ascultati-l pe primero Atreides! E un om de actiune si experimentat in asemenea chestiuni .

Uitandu-se la Consiliul Jihadului si dandu-si seama ca acesta o urma acum pe Serena Butler, mai curand decat sa treaca la actiune la cel mai mic semn de-al lui, Iblis se simti ciudat de ineficace. Raspunsul era atat de limpede!

O usa laterala se deschise, iar primero Xavier Harkonnen intra in graba, dupa ce se pregatise s-o insoteasca pe Serena pe Tlulax. Parea obosit si tras la fata, iar uniforma, lucru neobisnuit pentru el, ii era in dezordine. Rotindu-si privirile prin incaperea boltita, il zari pe Vorian Atreides si lua loc langa el.

— Consiliul a stabilit deja un plan?

— Prea multa vorbarie, raspunse Vor cu un mormait. Le-am recomandat sa trimita o divizie sau doua pana cand organizam un atac pe scara mare, dar abia am scos fraza pe gura si a inceput scandalul. Am cativa sustinatori – poate majoritatea – dar cei reticenti reusesc sa incetineasca lucrarile. Unii dintre ei au folosit opozitia ta fata de trucul meu cu virusul de computer, incercand sa ma discrediteze.

Xavier comenta, cu un suras obosit:

— De obicei, eu sunt cel care cere actiuni directe, in timp ce tu preferi metode oarecum indirecte .

Dupa o scurta pauza, un reprezentant de pe Kirana III se consulta cu Iblis Ginjo. Scund si brunet, cu mustata neagra, reprezentantul sugera sa lase deoparte masura pentru a fi analizata si discutata mai tarziu, „astfel ca mintile care judeca la rece sa precumpaneasca la luarea acestei hotarari importante”. Propuse ca plenul Consiliului sa adune toate informatiile disponibile si sa redeschida discutia in saptamana urmatoare.

Cativa reprezentanti sustinura propunerea.

— Saptamana viitoare? exclama Vor, ridicandu-se in picioare.

— E prea mult! striga Xavier.

— Vom pierde totul! zise si Iblis cu disperare, stiind ca va trebui sa renunte la vot. Nu-si amintea sa fi esuat vreodata pana acum atat de categoric in Consiliul Jihadului.

— Cu tot respectul cuvenit, acest Consiliu are multe treburi importante de care trebuie sa se ocupe, spuse reprezentantul de pe Kirana.

Furios si frustrat, Iblis pleca fruntea si nici macar nu-i privi in ochi pe cei doi primero. Ei trei stiau ca Bela Tegeuse avea sa fie pierduta din nou. Fara rost.

— Am o intrebare, generale Agamemnon, vorbi Omnius-Corrin.

Vocea hipermintii – venind de peste tot in acelasi timp – era calma, dar extrem de amenintatoare.

— Ti-ar placea sa pun sa-ti fie scos si pulverizat creierul?

Fiecare cuvant se auzea tot mai tare, vibrand prin structura de metalfluid a Turlei Centrale.

— Am stabilit ca acesta ar fi o reactie corespunzatoare la extraordinarele tale erori si la esecurile tale totale.

Purtand un corp blindat auriu, intesat de tepuse si porturi de arme, conducatorul militar titan raspunse:

— Ar fi neinspirat sa faci asa ceva unui cymec valoros, ca mine, dupa zece secole de serviciu eficient in folosul lumilor sincronizate. Sunt unul dintre cei doar trei titani care au mai ramas.

Stia ca restrictiile de programare il impiedica pe Omnius sa-si duca la indeplinire amenintarea.

Peste tot in jurul lui, peretii lipsiti de ferestre ai Turlei Centrale se deschideau si se inchideau cu un clinchet, intr-o varietate ametitoare de culori si de forme. Uneori incaperea flexibila, schimbatoare, parea foarte mare, dar in acest moment se comprimase spectaculos, amenintand parca sa-l striveasca pe titan. Dintr-odata, cand peretii ajunsera la doar cativa centimetri de el, camera se extinse ca si cum ar fi inspirat adanc.

Apoi, Turla Centrala se legana ca un sarpe, iar Agamemnon folosi stabilizatoarele formei pasitoare pentru a-si pastra echilibrul. Nu se asteptase niciodata ca o hiperminte computer atotcuprinzatoare sa-i joace asemenea farse puerile, ca un copil cu toane. Poate ca defecte de software provenite de la actualizarea contaminata a lui Omnius-Terra continuau sa afecteze aceasta intrupare, ducand la comportamentul neobisnuit.

Masinile astea merita toate sa fie inlaturate, distruse . cu sau fara Xerxes. Agamemnon facu un efort constient de a-si impiedica trupul sa tresara.

— Crezi ca nu pot gasi o cale de a ocoli restrictiile pe care Barbarossa le-a proiectat in programul meu central? intreba Omnius. Ar fi o mare greseala sa-mi subestimezi capacitatile.

Agamemnon medita la asta. Daca hipermintea descoperise cum sa incalce comanda initiala de a nu vatama niciunul dintre cei douazeci de titani, nu i-ar fi distrus Omnius pe primii cymeci cu multa vreme in urma?

— Nu pot decat sa accentuez valoarea mea de durata pentru tine, Omnius. Imperiul masinilor a tras multe foloase de pe urma succeselor mele in operatiuni militare. Am corp de masina, in timp ce creierul imi este uman. Reprezint ce este mai bun in ambele lumi.

— Nucleul tau organic are inca puncte slabe. Te-ai descurca mai bine fara el.

Agamemnon nu intelegea ce declansase acest val de acuzatii, dar ramase calm.

— Creierul meu uman imi ingaduie sa inteleg mai bine inamicul. Masinile ganditoare eficiente si logice nu pot intelege natura haotica a fiintelor umane. Ar fi o greseala tactica grava sa nu profiti de toate resursele pe care le ai.

Podeaua de sub el se inclina brusc, in timp ce Turla Centrala care atingea norii cobori pana la pamant. Dintr-o data, senzatia de miscare inceta, iar peretii de metalfluid devenira complet transparenti, oferindu-i lui Agamemnon o priveliste nocturna a orasului masinilor. Lumini albastre ca niste arcuri electrice straluceau pe peretii exteriori ai cladirilor; aparate zburatoare robotice treceau pe deasupra.

— Povestea asta cu Hecate ma nemultumeste, daca aceasta este cu adevarat identitatea ei .

Simplul volum al vocii lui Omnius il naucea pe cymec.

— Este una dintre voi, titanii, si ar trebui sa fie sub controlul vostru. De curand, a provocat pagube serioase pe Bela Tegeuse.

— E un fost titan, Omnius. Hecate s-a ascuns vreme de o mie de ani. Nu accept nici o responsabilitate personala pentru actiunile ei.

— Ar fi trebuit s-o urmaresti si s-o elimini. Cu multa vreme in urma.

— Dar m-ai tinut ocupat cu alte probleme, Omnius. Nu mi-ai dat niciodata permisiunea sa petrec decenii intregi intr-o goana dupa himere, cautand pe cineva care, pana de curand, n-a facut nici un fel de necazuri.

Agamemnon banuia ca mania aparenta a hipermintii nu era nimic altceva decat o cacialma construita cu grija, inca un tipar enervant al intimidarii. Ca si cum Omnius ar fi inteles fie si cel mai mic lucru despre manipulare!

— Iata care este decizia mea generoasa, Agamemnon: iti voi permite sa mai traiesti o perioada, dar trebuie sa termini cu Hecate. Pune mana pe Bela Tegeuse si reinstaleaza acolo o copie completa a hipermintii mele, inainte ca oamenii Ligii sa ajunga la fata locului si sa stabileasca un cap de pod. Trebuie sa te grabesti!

Brusc, peretii transparenti se inchisera din nou ermetic cu bariere de metalfluid.

— Da, Omnius, voi face asa cum spui.

Vocea se deplasa, venind dintr-o singura directie. De deasupra.

— Atunci avem o intelegere. Daca termini cu Hecate, traiesti. Daca dai gres, te voi zdrobi.

— Intentia mea a fost intotdeauna sa te servesc la modul cel mai adecvat cu putinta, Omnius. Dar, asa cum spui, ramasitele umane pe care le port cu mine ma fac mai putin perfect.

— Ma amuzi, Agamemnon. Dar asta nu e de ajuns.

Clocotind de furie, generalul cymec pleca din Turla Centrala si porni, cu un mers leganat, de-a lungul strazii, in imensa lui forma razboinic. Intalnind doi sclavi umani pe strazile Corrinului, se abatu din drum ca sa-i striveasca de un perete. Alti oameni de incredere fugira la adapostul cladirilor din preajma.

De secole, Agamemnon si ceata lui tot mai mica de titani il slujeau pe Omnius doar pentru ca n-aveau de-ales. Acum, generalul dorea mai mult ca oricand sa faca ceva impotriva lui Omnius. Macar neghiobul acela de Xerxes nu-i mai statea in drum .

Hotararea pulsa in el ca un flux de energie. Asteptase destul. Noul recrut Beowulf identificase deja mult peste o suta de neocymeci care in secret erau neloiali hipermintii. Agamemnon trebuia sa prinda ocazia. Acum.

N-ar fi putut avea un moment mai potrivit sau un loc mai bun ca Bela Tegeuse.

Daca nu intampina nici o provocare reala, mintea umana incepe curand sa stagneze. Ca urmare, este esential pentru supravietuirea omenirii ca specie sa se creeze dificultati, care sa fie infruntate si infrante. Jihadul Butlerian a fost o consecinta a acestui proces in mare parte inconstient, cu radacini provenind din decizia initiala de a permite masinilor ganditoare prea mult control si din ascensiunea inevitabila a imperiului lui Omnius.

PRINTESA IRULAN, Lectii ale Marii Revolte.

Din moment ce colonia-avanpost de pe Kolhar avea putine intreprinderi comerciale, Aurelius Venport nu fusese niciodata acolo. Planeta dezolanta si inerta nu era genul pe care sa si-l fi imaginat ca sursa de profit.

Dar dupa ce primi comunicarea de la Norma – era in viata! – nu se mai putea gandi la nici un alt loc in care ar fi preferat sa se duca. S-ar fi dus oriunde s-o gaseasca, fara sa ezite din cauza comentariului ei enigmatic: „Sa nu fii surprins de ceea ce ai sa vezi”.

Ca om de afaceri, Venport stia ca surprizele se traduceau deseori prin venituri pierdute. Venkee Enterprises scotea cele mai mari profituri din speculatii atent planuite, bazate pe practici de afaceri temeinice, pe experienta personala si pe instincte demne de incredere. Dar nu se putea gandi la o surpriza mai placuta, mai incantator de neasteptata, decat aflarea faptului ca draga, scumpa lui Norma supravietuise.

Scurtul ei mesaj il gasise pe terenurile de unde recolta substante farmaceutice de pe Rossak, dar nu-i oferise nici un amanunt. Cum scapase din revolta de pe Poritrin? Ce se intamplase cu nava prototip care plia spatiul? Unde era Tuk Keedair? De ce – si cum – se dusese ea tocmai pe . Kolhar, dintre toate planetele?

Cand ajunse pe spatioportul deloc impresionant, Venport fu si mai uimit s-o vada pe Zufa Cenva apropiindu-se sa-l intampine. Fosta lui iubita parea schimbata, cu expresia mai putin dezagreabila, cu frumusetea glaciala putin mai calda.

— Zufa, ce faci aici? Am primit un mesaj de la Norma .

— Si eu.

Atitudinea ei parea mai binevoitoare decat fusese fata de el in anii petrecuti impreuna, mai putin impietrita, mai optimista.

— Vei fi uimit, Aurelius. Asta . asta schimba totul despre Jihad.

Dupa cateva clipe totusi, vechea ei comportare reveni si, cu un aer de superioritate innebunitor, Zufa refuza sa mai raspunda la toate intrebarile lui. Il asigura ca Norma era in viata si sanatoasa, dar nu dezvalui nimic altceva. Nerabdator si frustrat, el se incrunta; Zufa practicase mereu jocuri mentale, ca un luptator incercand sa-l apuce de un picior.

Il duse cu taxiul pe sine departe de orasul-avanpost, catre un loc inca si mai izolat, pe o campie rece si mlastinoasa inconjurata de munti colturosi. Solul, acoperit cu petice de zapada murdara si gheata zgrunturoasa, scrasnea sub picioare in timp ce negustorul o urma pe femeia inalta intr-o cabana simpla de lemn. O banca goala, acoperita, era singurul ornament al verandei mici. Langa casa, intr-o parte, un sopron adapostea o gramada de lemne, desi Venport nu observase nici un copac in apropiere.

Traversand veranda de lemn, Zufa impinse usa scartaitoare si-i facu semn s-o urmeze. Barbatul inceta sa-si mai bata capul cu intrebari si intra in graba, sperand s-o gaseasca pe Norma inauntru. Isi aminti mesajul ei – sa nu fii surprins de ceea ce ai sa vezi – si inspira adanc. Zambind, intra in locuinta modesta.

In mica incapere, simti caldura unui semineu natural, luminand portocaliu. Mirosul dulce de fum de lemn parfuma aerul. O femeii inalta, izbitor de frumoasa, cu parul de culoarea aurului palid si pielea ca laptele se intoarse spre el, zambind larg si razand, cu o expresie de incantare pe chip, ca a unei fetite. Ce facea aici una dintre magicienele lui Zufa?

— Aurelius!

Alerga spre el.

Desi il imbratisa, el ramase paralizat, in stare de soc.

— Norma?

O indeparta la lungimea bratelor, ca sa se poata uita mai bine la ea. Avea ochi albastru deschis si stralucitori; chipul perfect ii taie rasuflarea.

— Mica Norma?

Vazandu-i expresia, femeia incepu sa rada.

— Am crescut .

Venport se intoarse spre Zufa, implorand in tacere o explicatie, iar Magiciana Suprema raspunse doar cu un semn din cap.

— Aurelius, chiar sunt eu – Norma. Cu adevarat!

Il prinse de umeri, il trase mai aproape.

In sfarsit, lasandu-se induplecat, si descoperindu-i adevarata identitate in ochii care privisera de atatea ori intr-ai lui in timpul momentelor de caldura si al conversatiilor vesele pe care le avusesera impreuna, Venport o cuprinse in brate. Ochii femeii aveau o alta culoare acum, dar acelasi suflet le dadea viata. O stranse, o legana si-si ingropa fata in parul ei lung, delicat.

— Nu-mi pasa cum arati, Norma – atata timp cat stiu ca esti tu, si ca esti nevatamata!

Ea se intinse sa-l sarute, la inceput cu sfiala, dar cand Venport ii raspunse, deveni mai putin stangace. Chipul fermecator era plin de bucurie, iar vocea grava, voalata, suna autentic. Cat despre ochii albastri, cu gene lungi si negre, aveau in ei o profunzime incredibila.

Aratand ciudat de stanjenita, Zufa ii privea, dar lui Venport nu-i pasa.

— Am . am fost pe Poritrin. Am cautat peste tot, dar nimeni nu stia nimic despre tine. Orasul Starda e distrus. Tio Holtzman e mort, ca si lordul Bludd, si sute de mii de alti oameni. Nava prototip a disparut, laboratorul e rascolit. Keedair nu-i de gasit nicaieri.

Norma se incrunta.

— N-am nici cea mai mica idee ce s-a intamplat cu Keedair. Viza lui a fost revocata, si era de asteptat sa plece, la fel ca mine. Ma tem de ce-i mai rau.

— Si eu.

— Nu mai conteaza daca nava prototip a disparut, Aurelius, pentru ca acum stiu atat de multe in plus! Stiu cum sa pliez spatiul si stiu exact cum sa construiesc navele. Vor calatori mai repede decat orice aparat cunoscut. Trebuie sa le construiesti . aici, pe Kolhar. De fapt, te vreau aici, cu mine, de-acum inainte!

Apoi, inca tinand-o in brate, nevrand sa se desparta iarasi de ea, o asculta pe Norma povestindu-i totul .

In timp ce se depana incredibila poveste, Venport ii zambea melancolic.

— O sa-mi ia ceva timp sa ma obisnuiesc cu aceasta noua . incarnare a ta, Norma. Tineam destul de mult la vechea ipostaza, stii . Daca-ti aduci aminte, ti-am pus o intrebare importanta cu multa vreme in urma, si mi-ai promis ca-mi dai un raspuns data urmatoare cand trebuia sa ne vedem. Imi . Imi pare rau ca a durat atat de mult.

Norma il privi din adancul trasaturilor uluitor de frumoase. Cugeta, ca si cum un trilion de ganduri si de posibilitati i-ar fi trecut fulgerator prin minte dintr-o data, mai repede si mai eficient decat ar fi putut gandi orice simpla fiinta umana. Venport o tinea strans pe Norma. Se simtea incordat, inca nesigur care va fi raspunsul la intrebarea lui.

In cele din urma, ea continua:

— Am nevoie de tine alaturi, Aurelius. Am nevoie de sprijinul si de priceperea ta. Iar casatoria ar usura ceea ce avem de facut.

Venport avu nevoie de o clipa ca sa-si dea seama ca Norma ii acceptase cererea. Chicoti si o stranse la piept.

— Norma, Norma . va trebui sa te invat sa fii mai romantica.

Zufa Cenva pufni, dar el n-o baga in seama.

Norma paru surprinsa de ea insasi.

— Oh, sigur ca vreau sa fiu cu tine, mai mult decat cu oricine in univers, Aurelius. Dar acest parteneriat va merge mult dincolo de relatia noastra personala sau de necesitatile legate de afaceri. Impreuna, tu si cu mine vom fauri viitorul omenirii. Viziune mea este atat de pretioasa, iar tu esti o parte esentiala a ei . impreuna cu mama mea.

Expresia lui Zufa devenea tot mai incordata cu fiecare moment care trecea. Venport ii intelegea stanjeneala pentru ca atatia ani fusese iubitul ei, iar acum voia sa se insoare cu fiica-sa. Dar distinsa magiciana incetase de mult sa-l mai priveasca ca pe un partener de reproducere.

— Da, Norma.

Vocea lui Zufa avea o nuanta de avertisment, ca si cum ar fi simtit consecinte pe care ceilalti nu si le imaginau inca.

— S-ar putea sa ai nevoie de ajutor ca sa tii omenirea ta pe drumul cel bun.

Venport isi amintea doar de minunata persoana care fusese Norma intotdeauna in interiorul propriei fiinte, si spera doar ca esenta adevarata a acestei femei remarcabile sa nu se fi pierdut in transformarea fizica.

— Iti promit un lucru, Aurelius, zise Norma. De acum inainte, viata ta nu va mai fi niciodata plictisitoare.

Afara, scrutand intinderea neteda de mlastini inghetate si de tufarisuri cenusii, Venport nu credea ca noua lor baza de operatiuni arata prea grozav. Dar Norma dadea din maini si ii explica viziunea pe care-o avea pentru Kolhar.

— Campiile astea salbatice sunt perfecte pentru terenuri de aterizare, pentru depozite si instalatii de intretinere. Putem construi mii de nave atat de mari pe cat ni le putem imagina, vehicule spatiale enorme pentru marfuri si nave de lupta puternice .

Vorbi despre imensul ei proiect ametitor de constructii, despre lacurile si mlastinile de altitudine care trebuiau umplute, despre cursurile de apa care trebuiau deviate. Venport nu putea inca sa-si imagineze armatele de muncitori de care-ar fi fost nevoie, materialele din afara planetei, utilajele grele . si investitia de neconceput. O privi cu ochi mari, simtind deja inauntrul lui o spaima chinuitoare.

— Si . costul?

— Astronomic, raspunse Norma, chicotind de propria ei gluma. Dar profiturile vor fi fara precedent – iti garantez asta. Navele noastre vor fi cu cateva ordine de marime mai rapide decat orice vehicul spatial conventional de astazi. Negustorii concurenti vor da faliment incercand sa tina pasul cu noi.

Zufa adauga:

— Gandeste-te la datoria ta patriotica, Aurelius, nu doar la profiturile din afaceri. Aceste nave vor transporta fortele militare ale Ligii de la un capat la altul al spatiului intr-o clipa, permitandu-ne sa surprindem masinile in punctele lor slabe. Nu vor sti unde vom aparea data urmatoare. In sfarsit, putem invinge in Jihad!

Venport inghiti cu greutate.

— Abia astept, numai gandindu-ma la asta. Dar cum imi pot lua un asemenea angajament in privinta resurselor, cand partenerul meu de afaceri a disparut? Nimeni nu stie unde este Keedair.

— Trebuie sa alegi ceea ce este corect, Aurelius, replica Norma. Stii ce-ai de facut. Nu putem astepta. Jihadul nu poate astepta!

Venport se intoarse spre cea mai tanara dintre cele doua femei si, uitandu-se atent la ea, n-o vazu catusi de putin ca pe noua frumusete fizica uimitoare. In ochii arzatori o recunoscu pe vechea Norma, draga lui prietena, si stiu ca n-o putea dezamagi.

— N-am incetat niciodata sa cred in tine, spuse el. O sa platesc pretul, oricare-ar fi el.

In seara urmatoare, Venport lua cina cu Norma in cabana ei. Zufa Cenva se apucase deja de organizat activitatile de pornire coplesitoare, necesare pentru a incepe constructia imediata a santierelor de pe Kolhar. Din cauza unor presimtiri personale staruitoare, ii lasase singuri.

La inceput, Venport fu jenat si nelalocul lui, apoi insa nu-si mai facu griji. Voia doar sa fie cu Norma si se simtea inca fericit la culme pentru ca o gasise in viata, in ciuda celor mai mari temeri.

Aprinsesera un foc tihnit si savurau mancarea delicioasa pe care le-o trimisese Zufa, o data cu primii muncitori angajati ce urmau sa formeze echipa de constructie initiala. Cuplul statea la masa, privindu-se, in timp ce mancau potarnichi de stepa fripte, cu glazura de menta si cimbru si cartofi dulci de Kolhar, servite cu vin salusan de import, condimentat cu melanj. Nu peste multa vreme, Venport stia ca va trebui sa urmareasca fiecare banut pe care-l investea aici, dar nu s-ar fi zgarcit niciodata la mese speciale cu Norma.

Uitandu-se la trasaturile chipului ei, inca nu-i venea sa creada ce vedea. Era surprinzator de atragatoare, desi, cand o detecta pe vechea Norma dincolo de aceasta fata, in felul in care gesticula, in curba delicata a zambetului, Venport simtea o dorinta chiar si mai mare.

— Nu trebuia sa te schimbi pentru mine, ii spuse. Iti cerusem deja sa te mariti cu mine asa cum erai .

Ea rase, ca si cum nu i-ar fi trecut niciodata prin minte ca si-ar fi putut remodela astfel trupul pentru a fi mai atragatoare pentru el.

— Mi-am reconstruit pur si simplu forma, pe baza ADNului optim, asa cum a fost urmarit de-a lungul liniei mele genetice materne.

In timp ce vorbea, ii ocoli insa privirea, evident stanjenita, iar Venport isi dadu seama ca motivul trebuie sa-i fi trecut prin minte.

— Ma bucur foarte mult totusi ca iti place rezultatul .

Se aseza alaturi de el pe un covoras alb de plus, in fata semineului.

— E un decor romantic traditional, nu-i asa? intreba ea. Exact asa cum mi-am imaginat intotdeauna ca-si petrec timpul impreuna indragostitii. N-am crezut niciodata ca o sa mi se intample mie, si, cu siguranta, nu cu un barbat incredibil ca tine.

El ii zambi, sorbind din vin.

— Nu sunt un mare trofeu, Norma.

Femeia parea un geniu atat de infricosator de obicei, dar in unele momente – ca acesta – o gasea incredibil de inocenta si naiva. O privi peste marginea paharului de cristal.

— Incerci sa ma seduci?

Surpriza ei parea autentica, iar vocea ii suna putin dezamagita.

— E atat de evident? Nu ma descurc prea bine, nu-i asa?

— Exista o arta a romantismului, draga mea. Nu ca eu am atat de multa experienta, dar pot sa-ti impartasesc cateva lucruri de baza.

Venport se trase mai aproape si o lua in brate; ea paru sa se topeasca, lipita de el. Toata stangacia i se risipi.

— Mama ta m-a ales ca partener din cauza genelor, dar am dezamagit-o in aceasta privinta.

In ziua precedenta, cand aflase ca Zufa Cenva astepta un copil de la Marele Patriarh, simtise un ghimpe de regret, amintindu-si de anii pe care-i petrecusera impreuna . de cate ori incercase sa-i daruiasca marii magiciene fiica perfecta pe care ea, si genele lui, ar fi trebuit s-o faca posibila. Dar fiecare sarcina sfarsise in avorturi spontane ale unor fetusi oribil malformati.

Dar nu voia sa se gandeasca la asta. Nu acum.

Norma inalta barbia.

— Copiii nostri nu vor fi dezamagiri, Aurelius. O sa am grija de asta personal, prin manipulare celula cu celula, daca va fi nevoie.

Venport se uita la ea, apoi la perdelele de dantela ale cabanei. Pe platoul intins de afara, efortul masiv de constructie urma sa inceapa in curand, potrivit unui program asiduu de lucru.

— Cum ai putea avea timp pentru copii? Esti sigura ca n-ai sacrifica prea mult?

Ea il privi in ochi atat de patrunzator, incat barbatului i se paru ca vede prin pupile, adanc in gandurile ei.

— Cu toate acestea, este o parte importanta din ceea ce inseamna sa fii uman. N-as vrea sa ratez aceasta ocazie.

El o saruta pe buze, apoi se trase mai departe si o privi cu blandete, sorbindu-i albastrul intens, pasionat, al ochilor. Venport incerca sa-si analizeze propriile sentimente, separand ceea ce simtise intotdeauna pentru Norma de ceea ce simtea acum. Pe masura ce se obisnuia cu noua ei forma minunata, trebui sa recunoasca o senzatie din ce in ce mai puternica de dorinta . si se simti rusinat. Daca o iubea cu adevarat pe ea, de ce-ar trebui sa conteze infatisarea, frumoasa sau nu?

Apoi isi dadu seama ca Norma alesese felul in care voia sa apara, sa-l atraga.

— Esti primul barbat care mi-a acordat vreodata atentie, spuse ea, si nu prea stiu ce sa fac mai departe.

— Crede-ma, iti pot fi de ajutor la capitolul asta.

Ii mangaie parul lung, auriu.

In investigatiile mele asupra culturii umane, am intalnit familii netraditionale si parinti care nu erau inruditi genetic cu copiii aflati in grija lor. N-am inteles niciodata pe deplin semnificatia unor asemenea relatii pana cand nu am inceput sa lucrez cu Gilbertus Albans.

Dialogurile lui Erasmus.

Erasmus pasea de colo pana colo prin biroul lui, intrand si iesind din fascicolul de lumina stacojie a soarelui, filtrata printr-o fereastra groasa si revarsata in pete aramii pe podea. Comparandu-se cu comportamentul uman, robotul isi dadu seama ca era oarecum . nervos. Avea pregatite toate materialele necesare, dar era prima oara cand se vedea pus in fata unei asemenea incercari cu Gilbertus. Potrivit studiilor sale asupra vietii casnice si a vechilor culturi ale oamenilor, era vorba de un ritual de trecere pentru un barbat tanar.

Macar daca ar fi putut transmite sarcina asta altcuiva . Dar Erasmus nu avea o sotie care sa-si asume o asemenea povara. Atunci o sclava? Nu voia ca altcineva sa submineze progresul pe care-l facuse cu tanarul sau protejat.

Robotul analizase problema pe indelete, intrebandu-se cum ar putea sa abordeze o asemenea chestiune cu Gilbertus Albans. Pentru o masina ganditoare, subiectul nu era catusi de putin sensibil, o simpla curiozitate biologica, un proces natural ineficient si confuz. Dar pentru multi oameni parea special, chiar mistic.

Asta n-avea nici un sens logic. Era ca si cum o masina ganditoare, ar fi fost reticenta sa discute despre conceptul de software si hardware IA, despre metodele prin care erau fabricate, asamblate si legate in retea diferitele masini . nenumaratele cai prin care sferele de actualizari erau copiate si schimbate.

Actul creatiei.

Pe biroul ornamentat, robotul ingramadise diagrame si materialele scrise corespunzatoare. Doua manechine umane erau sprijinite pe o canapea, intr-o imbratisare. Se gandise sa aduca pur si simplu sclavi masculi si femele din tarcuri, dar simtea ca ar fi fost prea usor. Dorind sa invete mai multe despre ce insemna sa fie uman, Erasmus nu dorea sa se sustraga de la indatoririle sale „paterne”.

Oamenii numeau aceasta functie cu cuvantul „sex” si cu altele mai lungi, dintre care unele nu erau considerate acceptabile in societatea bine crescuta, potrivit vechilor inregistrari apartinand diferitelor civilizatii. Erasmus gasea si acest lucru neobisnuit. Cum putea sa jigneasca un simplu cuvant?

Recita o serie de cuvinte care descriau functia de copulatie, lasandu-l pe fiecare sa se rostogoleasca de pe buzele de metalfluid, pentru efect maxim. Repeta unele dintre cuvinte, cele despre care se spunea ca sunt cele mai inacceptabile din punct de vedere social. Nimic. Nu aveau nici un efect asupra lui. Pur si simplu nu intelegea pentru ce se facea atata caz.

Functionarea masinilor ganditoare era atat de simpla si de directa . cu exceptia unui robot curios cum era el. Aceste intrebari si enigme sacaitoare puteau fi extrem de frustrante.

Incepuse cercetarile privitoare la natura umana pentru ca gasea complexitatile speciei atat de interesante si de extraordinar de straine. Erasmus ar fi vrut sa asimileze partile din creierul si din constiinta umana lasate pe dinafara atunci cand acestia construisera primele masini IA. Dar era cat se poate de sigur ca nu dorea sa devina el insusi uman. Erasmus voia ce era mai bun din cele doua universuri.

Tanarul Gilbertus deschisese mintea iscoditoare a robotului in multe feluri. Curios, pe masura ce Erasmus mergea mai departe cu proiectul, incepu sa descopere unele lucruri legate de relatia lui cu baiatul adoptat (care avea aproximativ doisprezece ani) intr-un moment in care hormonii umani deveneau tot mai activi. Cu doi ani in urma, dupa ce acceptase provocarea lui Omnius, Erasmus nu gandise catusi de putin in termeni de tata si fiu. La inceput i se paruse complet absurd, o imposibilitate fiziologica si emotionala. Dar in timp ce il instruia pe baiat si ii urmarea progresul, masina ganditoare incepu sa fie mandra de ceea ce vedea, iar lucrurile se asezara.

Aproape natural.

Intre ei se formase o legatura curioasa, si se simteau extrem de bine impreuna . cu cateva exceptii notabile. Experimentele privind panica pe care le efectua Erasmus in tarcurile sclavilor nu prea aveau succes la tanar, dar poate ca asta s-ar putea schimba cu timpul. Surprinzator, Erasmus descoperi ca invatau unul de la celalalt aproape in mod egal. Cu toata cercetarea pe care o realizase pana astazi, Erasmus credea ca ar trebui sa incheie sarcina curenta fara nici o dificultate. Numai daca ar fi putut sa treaca peste un sentiment inexplicabil de neliniste .

Fusese oare instalata vreo ramasita din puritanismul uman in legatura cu problemele sexuale in programele de operare ale lui Erasmus? Asta ar putea fi o explicatie; sau ar putea avea aceasta senzatie artificiala pentru ca voia s-o aiba, pentru a intelege mai bine dilema pe care-o infruntasera, de-a lungul istoriei, tatii umani.

In timp ce Erasmus era intotdeauna punctual, baiatul intarzia intotdeauna. Mult prea des, Gilbertus era distras de alte lucruri care-l interesau, lasandu-se ispitit de fascinatia pentru subiecte si experiente pe care i le explica dupa aceea, cu rasuflarea taiata, mentorului sau. Robotul considera asta o lipsa semnificativa, dar complet umana.

Auzi un ciocanit la usa, care se deschise. Un baiat stangaci intra alene, cu parul galben ca paiul ciufulit si fata rosie. Era limpede ca alergase tot drumul pana aici.

— Ca de obicei, ai intarziat .

Erasmus isi modela chipul de metalfluid intr-o fizionomie severa, parinteasca.

— Imi pare rau, domnule Erasmus. Dar numai noua minute de data asta. Ieri a fost .

— Sa incepem lectia, fara alte intarzieri!

Erasmus voia sa termine cu asta.

— Am pregatit un numar de diagrame pentru tine, ca si expuneri si prezentari amanuntite despre procrearea umana. Sper ca le vei gasi instructive.

Baiatul parea curios, dar nu stingherit.

— E inca o lectie de biologie? O sa disecam ceva?

Pana acum, Erasmus nu disecase in fata baiatului decat animale inferioare, dar avea intentia sa ajunga treptat la subiecte umane, intr-o buna zi. Robotul voia s-o ia incet, nedorind sa si-l instraineze pe baiat sau sa-l faca sa avanseze prea repede. Unele dintre reactiile lui Gilbertus la violenta pareau excesiv de sensibile.

— Nu . de data asta. Ne vom ocupa deocamdata de teoria biologiei reproducerii, desi pot aranja pentru tine sa pui in practica tehnicile, daca simti nevoia.

Tanarul incuviinta si se uita cu atentie cand robotul se apropie de canapea pentru a examina manechinele corecte din punct de vedere anatomic, pe care le asezase acolo.

— Vei observa ca avem aici doua forme umane de baza, mascul si femela. Poarta imbracaminte traditionala, si sunt corecte in cel mai mic amanunt exterior.

Facu un semn catre baiat.

— Vino pe aici, te rog. Vei observa ca barbatul si femeia se imbratiseaza si ca barbatul are gura langa urechea ei.

Ascultator, Gilbertus il urma pe robotul argintiu si privi scena cu constiinciozitate. Erasmus isi aduna gandurile si calmul.

— Manechinele nu sunt prevazute cu mecanisme de simulare complete, asa ca va trebui sa-ti imaginezi partea care urmeaza. In aparenta, este o procedura necesara in ritualul cuvenit al curtarii. Barbatul o va saruta pe ureche, o va linge si-i va promite dragoste vesnica. Potrivit traditiei, aceasta o va face pe femeie sa se infierbante.

Se uita cu seriozitate la baiat.

— Ai inteles pana acum?

Gilbertus incuviinta. Oarecum spre consternarea lui Erasmus, baiatul arata o curiozitate detasata, fara nici un fel de jena si fara vreun impuls propriu vizibil.

— Dupa aceea, barbatul o va saruta pe gura. In acest moment amandoi vor incepe sa saliveze puternic, rosti Erasmus pe ton profesoral. Salivatia este un element cheie in procreare. Dupa cat se pare, sarutul serveste la a o face pe femeie mai fertila.

Baiatul dadu din nou din cap si zambi usor. Erasmus socoti ca asta insemna ca a inteles. Bine! Robotul incepu sa frece energic fetele manechinelor intre ele.

— Acum, asta este foarte important, continua Erasmus. Salivatie si ovulatie. Aminteste-ti aceste doua concepte si vei pricepe bazele procesului de reproducere umana. Dupa sarut, actul sexual incepe imediat.

Incepu sa vorbeasca mai repede.

— Asta-i tot ce trebuie sa stii despre copulatia umana. Ai vreo intrebare, Gilbertus?

— Nu, domnule Erasmus, raspunse baiatul. Cred ca ai explicat totul foarte clar.

Unele miracole sunt numai cosmaruri mascate.

SERENA BUTLER, Ecouri ale Jihadului.

Serena il invita pe Rajid Suk, talentatul chirurg de campanie, si pe primero Xavier Harkonnen, in calitate de reprezentant militar al Ligii, s-o insoteasca intr-o inspectie a mult-laudatelor ferme de organe tlulaxa. Petrecura in spatiu o luna, in drum spre sistemul Thalim. In ciuda importantei potentiale a misiunii, decizia de a lua acesti oameni importanti de la indatoririle lor din inima bataliei fu dificila pentru Serena. La urma urmei, calatoria printre sistemele solare lua intotdeauna atat de infernal de mult timp . iar oamenii mureau in fiecare zi.

Tanarul Suk folosise produsele de la fermele de organe pe scara larga, intr-un mod chiar miraculos, salvand mii de veterani raniti in lupta impotriva masinilor ganditoare. Dupa prima batalie din Zimia, unul dintre predecesorii lui Suk realizase procedura medicala care-i inlocuise plamanii primeroului Harkonnen.

Serena ii considera pe ambii sai insotitori adevarati eroi.

Expeditia ei se misca prin spatiu cu o incetineala ceremoniala. In schimb, nava comerciala a lui Rekur Van o luase deja repede inaintea lor spre sistemul Thalim, ducandu-l pe Iblis Ginjo – chipurile pentru a pregati vizita lor, desi Serena banuia altceva. Iblis avea inca secretele lui.

In cele din urma, vehiculul lor spatial intra pe orbita deasupra planetei Tlulax. Serena era nerabdatoare sa ajunga la suprafata si sa se plimbe sub soarele sistemului Thalim. Petrecuse prea mult in spatiu. Doisprezece serafimi imaculati in robe albe ii serveau drept insotitoare.

Zambind cu mandrie, Serena astepta in cabina ei de la bordul navei ca echipajul sa pregateasca naveta. Nici un reprezentant oficial al Ligii nu facuse vreodata o vizita diplomatica in lumile insulare, invaluite in mister, ale tlulaxa. Daca ar putea sa aduca acesti vrajitori ai biologiei in marea turma a Ligii, cu drepturi si privilegii depline, toata lumea ar avea de castigat.

Se spunea ca tlulaxa erau niste oameni extrem de religiosi, desi isi pastrau credintele si practicile la fel de secrete ca si viata lor zilnica. Ce anume ar avea de ascuns? Si cum de se intelegea Iblis atat de bine cu ei? In orice caz, tlulaxa puteau contribui foarte mult la Jihad. Sofisticarea lor genetica si progresele medicale reprezentasera deja un mare avantaj pentru omenire.

Adevarat, prea multi din rasa lor au servit drept negustori de carne vie pentru acele cateva lumi ale Ligii care tolerau inca sclavia umana. In tinerete, Serena vorbise deschis si vehement impotriva sclaviei. Din pacate, ajunsese mai tarziu sa-si dea seama ca aceasta practica era atat de bine consolidata, incat ar fi avut nevoie de secole ca sa o schimbe. In calitate de conducatoare, inca se incrunta la ideea de sclavie, dar prioritatea sa cea mai mare era sa castige Jihadul si sa salveze rasa umana de la exterminare.

Vanzatorii de organe tlulaxa isi exprimasera in mod repetat ingrijorarea privind divulgarea de informatii brevetate, dar Serena spera sa-i convinga sa-si impartaseasca totusi cunostintele. Spera ca, prin acordarea de patente si de concesiuni de monopol, sa-i asigure pe tlulaxa ca interesele lor vor fi protejate si ca multi oameni puteau fi astfel salvati. Avand in vedere adaptabilitatea si inteligenta lor, Serena era sigura ca tlulaxa isi puteau pastra superioritatea comerciala.

Cu fermitate pe chip, serafimul sef, Niriem, anunta:

— Marele Patriarh a trimis un mesaj de la suprafata ca pregatirile pentru sosirea ta sunt gata, Preoteasa Butler!

In cabina de pe nava, femeile-garzi munceau impreuna sa o imbrace pe Serena in uniforma ei publica cea mai izbitoare, dandu-i infatisarea unei zeite intrupate. Niriem o evalua cu o privire la fel de taioasa ca un bisturiu, apoi incuviinta.

Impunatoarele femei-serafim, devotate pana la fanatism, o insotira pe Serena pe puntea navetei, unde fu intampinata de Rajid Suk si de Xavier Harkonnen, cu fata impietrita. Xavier arata ca un ofiter ideal, dar n-o privi in ochi prea multa vreme. Acesta fusese tiparul intalnirilor lor de cand se casatorise cu Octa.

Chirurgul, imbracat ingrijit, avea parul de culoare inchisa legat la spate intr-o coada de cal lunga si ochi care pareau prea mari pentru fata lui. Degetele sale lungi, agile, se agitau cu nerabdare.

Doua dintre femeile in robe albe urcara la bordul navetei; Niriem se aseza pe scaunul pilotului. Serena urca gratios rampa, urmata de inflacaratul doctor Suk si de Xavier, mai putin entuziast. Cei doi barbati se asezara separat.

In timpul coborarii navetei catre terenul de aterizare de pe planeta de dedesubt, trecura pe deasupra sclipitorului oras nou Bandalong, aflat inca in constructie, conform unui plan de ansamblu care-ti taia rasuflarea, finantat din profiturile generate de fermele de organe si din vanzarea de sclavi. La mare distanta de hotarele oficiale ale Bandalongului – oras interzis pentru cei din afara, chiar si pentru Preoteasa Jihadului – aterizara pe un spatioport deschis, eficient, cu linii clare si arhitectura lipsita de culoare.

La iesirea Serenei si a serafimilor ei, atat Iblis Ginjo cat si Rekur Van se apropiara sa le intampine. Importanta politica a negustorului de carne vie crescuse in aparenta substantial, datorita relatiei sale cu Marele Patriarh. Omuletul facu o plecaciune in fata Serenei.

Femeia clipi in lumina galbena a soarelui, surprinsa sa vada ca treburile locale continuau ca de obicei. Nu vazu multimi care sa aclame sau grupuri de spectatori curiosi, asa cum s-ar fi asteptat pe orice lume a Ligii. Numai cateva zeci de oameni de afaceri si de reprezentanti guvernamentali formau delegatia de primire. Se simtea dezamagita, pentru ca stia ca simpla ei prezenta putea aprinde entuziasmul si inimile multimilor.

Ego-ul Serenei nu pretindea sa i se faca o primire spectaculoasa, dar era nedumerita. Daca tlulaxa nu avusesera intentia sa organizeze nici o ceremonie extravaganta de bun-venit, de ce insistasera asupra atator intarzieri pentru „pregatiri”?

Unul dintre reprezentanti se desprinse din grup si inainta. Se inclina usor.

— Preoteasa Serena Butler, suntem onorati ca ai hotarat sa-ti petreci timpul pretios venind sa ne vezi. Am facut o parte a fermelor noastre de organe prezentabila pentru inspectia ta, dar ne vei ierta pentru faptul ca nu inchidem procesele complicate de lucru .

Iblis il intrerupse, cu voce rasunatoare si plina de incredere.

— Cererea pentru produsele tlulaxa creste cu fiecare batalie impotriva masinilor malefice, iar noi n-am vrea ca nici macar unul dintre veteranii raniti sa ramana fara ochi sau fara o inima noua, pentru ca acesti oameni muncitori erau prea ocupati sa gazduiasca o receptie diplomatica!

Serena surase.

— Marele Patriarh stie ca nu intentionez sa provoc nici o intrerupere. Doresc doar sa recunosc valoarea a tot ce ati facut voi, tlulaxa, si sa va onorez munca.

Doctorul Suk statea langa Serena si ii saluta pe birocrati.

— In munca mea, in calitate de chirurg militar, m-am bizuit pe produsele tlulaxa pentru a salva nenumarate vieti. Cu multa vreme in urma, chiar primero Harkonnen a primit o noua pereche de plamani, multumita negustorului de carne vie Tuk Keedair. Daca primero n-ar fi fost salvat in acea zi, n-ar fi trait pentru a deveni tatal lui Manion cel Nevinovat .

Serena il vazu pe Iblis incuviintand cu o satisfactie respectuoasa. Isi auzise copilul numit sfant de catre multimile de pe strazile din Zimia si de pe alte lumi exaltate din cauza Jihadului. Dar Xavier statea langa ea, aratand posomorat, ca tulburat de ganduri. Dupa o viata lunga de serviciu si de eforturi, ce urma sa ramana in amintire drept cea mai mare realizare a lui? Faptul de a fi tatal unui copil asasinat?

Serena se indeparta de naveta, pasind catre restul delegatiei de intampinare. Se intreba daca aceasta civilizatie era o societate strict patriarhala, o intoarcere la vremuri primitive. Extraordinarele progrese tehnice si sofisticarea stiintifica, precum cele pe care tlulaxa reusisera sa le aplice in fermele programabile de organe, cereau de obicei un schimb de informatii si o incurajare deschisa a inovarii si a geniului. Asemenea progrese nu se potriveau, de cele mai multe ori, cu o societate represiva, bigota.

Ii faceau o primire atat de rece din cauza sexului ei?

Fara sa dezvaluie nici un semn cu privire la gandurile sale, Serena le zambi si ridica mainile intr-o binecuvantare.

— Sa mergem acum sa admiram minunatele voastre ferme de organe.

Rekur Van deschise drumul, indrumand-o pe Serena si pe insotitorii ei catre un mic vehicul aerian folosit pentru transportul public. In spatele ei, cu soarele licarind deasupra noilor structuri ale indepartatului Bandalong, observa ca, desi de marimi diferite, cladirile erau toate la fel de patratoase si de functionale, ca niste musuroaie geometrice de furnici.

Pe dealurile din afara orasului, ierburi scunde si o retea de drumuri pavate descriau desene labirintice, asemanatoare cu modelele de pe un cip de computer antic.

— Avem mii de instalatii de crestere a organelor raspandite pe planeta, explica Rekur Van, toate situate in camp deschis, unde pot absorbi energie pentru fotosinteza din lumina neacoperita a soarelui.

In jumatate de ora, Serena zari fermele de organe. Debarca din vehiculul aerian si inainta cu pasi nesiguri, mai repede decat o puteau insoti tlulaxa. Niriem si ceilalti serafimi o urmau indeaproape. Dar cand femeile gardieni se uitara spre Iblis, acesta dadu usor din cap, iar ele ramasera in urma.

Serena, Xavier si doctorul Suk se uitara la cuvele lucioase ca si cum ar fi asistat la un miracol. Tevi cromate, tuburi de sticla si suporturi de metal negru sustineau cuvele translucide in forma de ou. Fiecare era mare si curbata, continand un lichid galbui, asemanator cu lichidul amniotic, care bolborosea. Cuvele atarnau ca niste fructe umflate, conectate la sisteme luminoase de diagnostic si la ecrane de stare, care monitorizau organele perfect clonate. Iblis explica faptul ca diferitele tipuri de cuve produceau diferite parti ale corpului, si niciuna dintre ele nu avea sa fie respinsa vreodata de primitorii transplanturilor.

Prin peretii curbati ai fiecarui container, Serena distinse forme incetosate dar usor de recunoscut – plamani ca niste saci moi, inimi acoperite de artere, perdele de fibre musculare striate asemenea unor bucati de catifea reiata. Ridicand capul, privi versantii dealului, unde mii si mii de sfere atarnate sclipeau in soare, absorbind energie de la cerul limpede de pe Tlulax.

Chirurgul de campanie se uita intr-una dintre cuvele cele mai apropiate, care continea doisprezece globi oculari plutind laolalta ca un ciorchine de struguri, fiecare holbandu-se la el. Nervii optici si vasele de sange se conectau la un bulb central nutritiv.

— E extraordinar! Cresteti organe la comanda? Fiecare dintre acesti ochi este prevazut pentru o anumita victima?

— Nu, raspunse Rekur Van, aruncand o privire catre ceilalti tlulaxa. Le facem neutre din punctul de vedere al grupei sanguine, astfel ca sunt compatibile cu diferite victime. Avem spline, ficati, rinichi, tot ceea ce este vital. In cuvele mai mari pot creste chiar foi de piele proaspata.

— Stiu, replica Rajid Suk. Am folosit chiar eu o mare parte din acest material, in special la tratarea victimelor arse. A imbunatatit calitatea a mii de vieti.

Arbori de organe se roteau pentru a se alinia cu lumina directa a soarelui. Chirurgul parea cuprins de evlavie.

— De secole, cei mai buni tehnicieni medicali au incercat sa atinga asemenea niveluri exacte ale clonarii. Ceea ce au realizat tlulaxa iti taie rasuflarea, pur si simplu. Daca n-as vedea asta cu propriii mei ochi, n-as crede ca poate fi adevarat. Nici un alt savant al Ligii nu s-a apropiat de asa ceva, nici macar in zilele de glorie ale Vechiului Imperiu.

Zambi larg catre Serena, apoi catre reprezentantii tlulaxa.

— Pentru binele intregii umanitati, trebuie sa impartasiti aceasta tehnologie cu Liga. Putem ridica ferme de organe similare. Victimele nu vor mai trebui sa indure luni de zile conectate la masinile de sustinere a vietii, asteptand sa primeasca organe de rezerva .

Vazand nelinistea de pe chipul gazdelor tlulaxa, Iblis Ginjo ridica mainile.

— Nu te grabi, doctore Suk. Acesta este insusi modul de viata al civilizatiei tlulaxa.

Micul grup pasi printre cuvele tulburatoare si totusi incredibile, fiecare continand unul sau mai multe organe care aveau sa ajute candva victimele razboiului.

— Ar putea sa impuna cu usurinta preturi mai mari si sa culeaga profituri uriase, dar isi joaca si ei rolul in lupta impotriva lui Omnius. Aici nu e vorba de specula de razboi, nu-i asa, Rekur?

— Catusi de putin.

Insufletit, Iblis adauga:

— Pana la urma, fermele de organe tlulaxa ar putea sa depaseasca profiturile generate de comertul cu sclavi.

— Mi-ar placea sa se intample asta, comenta Serena. Desigur, exista o cerere mai mare pentru asemenea produse in vreme de razboi.

Se incrunta si se uita in jur.

— Unde sunt toti sclavii de aici? Ma asteptam sa-i vad muncind la ferme .

Rekur Van raspunse:

— Vinderea sclavilor este afacerea noastra cea mai importanta, Preoteasa Butler. Oamenii instruiti si inteligenti sunt o marfa valoroasa, si nu-i pastram pentru noi. In plus, n-am putea incredinta grija si intretinerea acestor ferme delicate unor lucratori nesupusi, care sa aiba eventual visuri nesabuite de razbunare.

Xavier incuviinta, teapan, ca si cum abia si-ar fi controlat mania.

— Asa cum a demonstrat recenta revolta de pe Poritrin .

— N-avem nici cea mai mica intentie de a expune fermele noastre de organe la o asemenea amenintare!

Serena accepta explicatia si-si aduse aminte mult prea bine de ororile pe care budislamicii le provocasera pe Poritrin. Victimele din zona orasului Starda nu fusesera inca evaluate cu precizie; adevaratul lor numar s-ar putea sa nu fie niciodata cunoscut pentru ca, in epicentrul exploziei, pustiul radioactiv nu lasase nimic mai mult decat niste daramaturi sticloase si umbre de trupuri. Populatia care supravietuise vanase sclavii rebeli si-i masacrase pe majoritatea, intr-un pogrom razbunator. Lumea aceea nu avea sa mai fie niciodata la fel.

Escorta tlulaxa continua turul tot restul zilei, aratand vizitatorilor toate tipurile de mostre biologice care atarnau in cuve. Intotdeauna in alerta, Niriem nu se departa nici un pas de Serena.

Dupa cina, participara la o receptie oficiala, unde discutiile continuara. In ziua urmatoare, Iblis parea foarte incantat in clipa cand veni la Serena cu o oferta din partea consiliului tlulaxa.

— Prietenii nostri au facut o sugestie extrem de generoasa, Serena. Ar dori sa ia mostre oficiale din celulele si ADN-ul tau. Asta le va permite sa cultive organe de rezerva special adaptate pentru tine daca . daca ai suferi vreo vatamare intr-o alta tentativa de asasinat!

Serena se incrunta.

— N-as putea sa folosesc organele standard de la ferme, ca toti soldatii Jihadului?

Rekur Van se apropie repede de ea, in mica sala de banchet.

— Desigur, Preoteasa, dar exista intotdeauna o mica sansa de respingere. Este imposibil din punct de vedere biologic sa garantezi o potrivire perfecta – in afara de cazul in care folosim propriul tau ADN. Pare o masura de siguranta care merita osteneala, iar Marele Patriarh este de acord.

Xavier Harkonnen isi muta privirea, sceptic, de la Iblis la negustorul tlulaxa.

— Nu sunt convins ca este necesar .

Serena se lumina la fata.

— Nu, e in regula. Cred ca este o idee buna. Mi-ar placea ca tlulaxa sa pastreze o banca de celule de la primero Harkonnen, de la Marele Patriarh Ginjo – si chiar de la doctorul Suk.

Xavier paru alarmat, atingandu-si pieptul.

— Plamanii de rezerva pe care i-am primit cu multi ani in urma au functionat perfect, Serena. Nu vad de ce-ar fi nevoie sa .

— Dar eu vad!

Si acesta fu sfarsitul discutiei.

In dimineata urmatoare, dupa ce mostrele luate de la grup fura etichetate cu grija, Iblis ii indemna sa se intoarca la spatioport.

— Vino, Serena. Tlulaxa au fost mai mult decat generosi cu timpul lor. Ai vazut tot ce voiai sa vezi. In plus, treburile noastre s-au incheiat aici.

In sfarsit, dupa un mic dejun care paru ciudat de grabit, Serena le zambi gazdelor tlulaxa. Voia sa fie sigura ca intelegeau cat de mult le aprecia ea eforturile.

— Sunt foarte impresionata, si va pretuiesc mult pentru realizarile voastre. Visul meu este sa va alaturati noua ca membri cu drepturi depline ai Ligii. Intreaga omenire ar beneficia de pe urma contributiilor voastre.

— Poate ca vom discuta despre asta in viitor, zise Iblis. In orice caz, cel mai important lucru este ca tlulaxa sa-si continue eforturile pline de ravna in folosul nostru.

— Da, presupun ca este adevarat.

Iblis ii conduse repede pe Serena si suita ei inapoi la naveta, ca si cum n-ar fi vrut ca Serena sa cerceteze totul mai in adanc. Doctorul Suk arata complet uluit de ceea ce vazuse. Iblis declama:

— Tu esti Preoteasa Jihadului, unificatoarea omenirii impotriva lui Omnius. Cu tine, nimic nu este imposibil.

Arunca priviri pline de inteles catre Rekur Van si catre ceilalti tlulaxa.

Lasandu-l in urma pe Marele Patriarh, Serena se gandi ca acesta parea foarte multumit de felul in care iesise vizita. In adancul inimii insa, nu putea scapa de sentimentul sacaitor ca ceva nu era in regula .

173 i. G.

ANUL 29 AL JIHADULUI.

Un an dupa intoarcerea cogitorilor din Turnul de Fildes.

Ocaziile pot aparea intr-o clipa, sau se pot dezvolta timp de o mie de ani. Trebuie sa fim pregatiti intotdeauna sa punem mana pe ceea ce este al nostru.

GENERALUL AGAMEMNON, Noi memorii.

Daca Agamemnon ar mai fi posedat un trup fizic, fata lui ar fi afisat un ranjet triumfal in timp ce urmarea flota masinilor abatandu-se asupra planetei Bela Tegeuse. Cu creierul organic cufundat in electrofluidul din containerul de pastrare, generalul cymec simtea o furnicatura de anticipare a victoriei.

Analiza: Motiv literar - o componenta structurala a textului oricarei opere literare Proiect: Badaranii-piesa de la Cassandra

Omnius nu va banui niciodata nimic.

Cei doi titani aflati impreuna cu Agamemnon simteau la fel, ca si neocymecul Beowulf si cei o suta saptesprezece neocymeci ambitiosi pe care-i recrutasera in revolta lor impotriva lumilor sincronizate.

— Inca o data, va veni Vremea Titanilor!

Transmisia secreta a lui Agamemnon fu raspandita in tot roiul de nave-cymec care calatoreau ca niste discreti pesti-ventuza intr-un banc de rechini mortali.

— Vom restaura domnia noastra initiala, acordand recompense si putere acelor vizionari care doresc sa distruga hipermintea computer .

Omnius-Corrin trimisese aceasta flota imensa impreuna cu numeroase ajutoare – cymeci „loiali” – pentru a impune controlul masinilor inainte ca oamenii nedomesticiti ai Jihadului sa poata pune stapanire pe planeta. Hipermintea ii daduse generalului cymec ordine limpezi sa nu ingaduie lumii sincronizate ranite sa cada in mana hrethgirilor.

Agamemnon intentiona sa urmeze aceste ordine . in felul lui.

Beowulf, cel mai talentat geniu al programarii de la titanul Barbarossa incoace, proiectase instructiuni modificate si bucle de program pentru toate navele de razboi ale masinilor ganditoare, in aparenta ca sa le pregateasca pentru haosul si distrugerea pe care aveau sa le gaseasca pe Bela Tegeuse. Navele de lupta ale masinilor ii vor proteja de orice incursiuni nesabuite din partea jefuitorilor umani.

Flota robotilor purta o actualizare noua si completa a lui Omnius, cu toate instructiunile si informatiile necesare pentru a readuce Bela Tegeuse la statutul ei sincronizat.

Toate aceste nave masive, splendide din punct de vedere tehnologic, urmau sa fie un bun inceput pentru propria flota imperiala a lui Agamemnon.

Inconjurand planeta invaluita de nori, navele masinilor transmisera semnale de identificare si cereri de raspuns catre nucleul lui Omnius din Comati, dar primira ca raspuns in cea mai mare parte paraziti. Orasul fusese ras de pe fata pamantului de explozia atomica a lui Hecate. Cateva clipe mai tarziu, masinile primira unele mesaje fragmentate de la oameni de incredere care repusesera in functiune o parte din tehnologie.

Multumit ca nu vede nici o urma de forta de ocupatie a hrethgirilor, Agamemnon fu usurat ca nu va trebui sa lupte cu soldatii Jihadului in timp ce termina cu trupele lui Omnius. Era mai usor sa te ocupi de fiecare dusman pe rand.

— Atentie, flota a masinilor ganditoare, transmise el. Cymecul Beowulf a pregatit niste date de incarcat pentru voi .

Beowulf prelua sugestia.

— Inainte de a pleca de pe Corrin, Omnius mi-a dat un pachet confidential care nu trebuia instalat pana acum, din motive de securitate. Pregatiti-va sa primiti transmisia!

Geniul neocymec introduse codul potrivit de acces de inalta securitate, iar masinile ganditoare, nebanuind nimic, acceptara transferul. Intreaga flota de nave de razboi ale masinilor si toti robotii inghitira rescrierea programului ca pe o pilula de otrava mortala.

Intr-o reactie in lant, unul cate unul, aparatele robotice incetara sa functioneze deasupra planetei Bela Tegeuse, ca niste lumini care se sting intr-un mare oras. O lovitura nesangeroasa.

Transmisii de bucurie triumfatoare si de surpriza rece rasunara pe canalul privat al cymecilor si pe frecventele deschise. Micile nave ale cymecilor zburau ca niste viespi in jurul flotei robotice tacute. Unul dintre neocymecii rebeli intreba:

— De ce n-ai facut asta cu secole in urma?

— Programarea n-a fost usoara, comenta Beowulf. Dar fiul lui Agamemnon a fost cel care mi-a aratat directia corecta. Potrivit informatiilor din interiorul Ligii, Vorian Atreides s-a aflat in spatele inselarii senzorilor pe Poritrin, ca si al virusului similar care a pacalit flota masinilor pe Anbus IV.

Generalul titan fu de acord.

— Din moment ce Vorian a zburat cu robotul Seurat in cursele sale de actualizare – acelasi robot care a livrat actualizari contaminate pe lumile sincronizate – n-am nici o indoiala ca el se afla si la originea acestei tactici. Nu exista nici un motiv pentru care noi, cymecii, n-am fi putut incerca o schema similara cu multa vreme in urma, dar asta va functiona numai o data, si trebuia sa fim pregatiti. Noi toti. Iar acum a sosit vremea noastra, in sfarsit!

Agamemnon scruta fortele pe care le adunase la un loc si puternica, dar nebanuitoarea flota robotica.

— Am asteptat o mie de ani acest moment! Titani, veniti alaturi de mine la bordul navei masina din prima linie. Vom avea o intrevedere cu Omnius!

Navele cymecilor se concentrara in jurul aparatului central al masinilor ca niste pirati adunati in jurul unui cufar cu comori. Agamemnon isi conecta nava la ecluza, iar ceilalti cymeci facura la fel. Generalul titan isi instala recipientul de pastrare intr-un corp pasitor lucios, pe care-l purta ca pe o mantie triumfala potrivita pentru primul Agamemnon, cand pasise in orasul cazut al Troiei.

— Cu multa vreme in urma, am cucerit Vechiul Imperiu, apoi l-am pierdut in favoarea lui Omnius, le spuse lui Juno si Dante, ca si mandrului Beowulf, al carui geniu facuse posibile toate acestea. Acum, lumile sincronizate sunt slabite de decenii de razboi impotriva oamenilor liberi. Armata Jihadului a erodat masinile ganditoare in locul nostru – o ocazie de care trebuie sa profitam.

Nava de actualizari a masinilor ganditoare era intunecata si tacuta, cu pilotul robot paralizat de programul abil al lui Beowulf. Cymecii n-ar mai fi fost niciodata in stare sa incerce din nou un asemenea truc, dar poate ca nu vor trebui s-o faca.

In corpul sau mecanic pasitor, Agamemnon deschise cu forta firida etansa care pastra actualizarea lui Omnius. Gelsfera argintie se odihnea pe o captuseala incretita. Agamemnon intinse mana cu o extremitate cu gheare de metal si lua globul sclipitor care continea atatea decilioane de ganduri.

Bela Tegeuse era primul pas urias.

— Omnius, pari atat de slab si de fragil . , spuse el. Cu acest singur gest, lansez inceputul unei noi ere . si sfarsitul tau!

Agamemnon stranse pumnul articulat, cu gheare, si zdrobi gelsfera argintie. Acum, Omnius si masinile lui ganditoare infruntau un razboi pe doua fronturi.

Ce fel de Dumnezeu ne-ar fagadui o tara ca aceasta?

Lamentatie zensunnita.

Dupa cinci luni neroditoare, proviziile li se micsorasera, oameni murisera – iar Arrakis ramanea la fel de nemilos de inospitaliera ca intotdeauna. Ishmael simtea disperarea crescand printre sclavii zensunniti evadati.

— Planeta asta este doar o duna uriasa, se planse unul dintre refugiatii slabi, arsi de soare, care statea pe o piatra, langa nava experimentala prabusita.

N-aveau unde sa se duca.

Cu toate acestea, conducatorul lor refuza sa lase sa moara scanteia sperantei. Ishmael insista sa-si pastreze credinta, sa indure arsita zdrobitoare si sa invete sa se adapteze acestui loc nou pe care Dumnezeu, pentru cine stie ce motive, il alesese pentru ei. Gasea sutre potrivite pe care sa le recite, aducand alinare oamenilor sai.

Una o invatase de la bunicul lui: „Curajul si teama se alearga una pe alta, mereu in cerc”.

Fiica lui, Chamal, devenise tacuta si impietrita, incapabila sa mai creada ca sotul ei, Rafel, ar putea fi in viata. El, Ingu si cu negustorul de sclavi tlulaxa plecasera cu singurul vehicul al grupului si nu se mai intorsesera. Trecuse mult prea mult timp. Dupa cateva saptamani fara nici un semn, Chamal incetase sa mai astepte expeditia lui Rafel sa se intoarca purtand vesti bune si hrana proaspata.

Ishmael vedea in ochii ei ca prevazuse toate posibilitatile – ca se ratacisera, sau ca se prabusisera intr-o furtuna, sau ca fusesera asasinati de Tuk Keedair. Nimeni nu-si putea imagina ca ar fi putut gasi asezari civilizate si n-ar fi reusit sa trimita ajutoare.

Ishmael se rezema de un bolovan colturos, tinandu-si fiica in brate si dorindu-si sa fie din nou fetita, fara atatea necazuri. Isi pierduse sotul, iar acum Ishmael era singurul ei sprijin. Dar si el o lasase pe Ozza in urma, si urma probabil sa fie responsabil pentru moartea acestor refugiati zensunniti. Pentru ce scop scapasera? Poate ca ar fi fost mai bine, la urma urmei, sa se alature luptei lui Aliid. Spera doar ca zensiitii castigasera acea batalie indepartata de pe Poritrin . dar Ishmael se indoia, si mai ales se indoia ca avea sa afle vreodata.

In ciuda tuturor greutatilor, refuza sa-si regrete decizia. Mal bine sa moara de foame in acest infern decat sa devina ucigas, chiar si ucigas de stapani de sclavi.

— Budallah trebuie sa fi avut un motiv sa ne trimita aici murmura, ca pentru a o linisti pe Chamal. S-ar putea ca poporul nostru sa aiba nevoie de o mie de ani ca sa descopere de ce .

Din cate stia toata lumea, Ishmael si adeptii lui disparusera din univers. Zensunnitii isi facusera tabara langa locul prabusirii, unde demontasera carcasa navei prototip si scosesera fiecare bucatica de material utilizabil. Cei mai priceputi dintre ei facura capcane si filtre ingenioase pentru a prinde roua de la umbra, dar nu produceau destula umezeala pentru supravietuirea tuturor.

In ultima zi disperata de pregatiri pentru evadare, sclavii lui Ishmael impachetasera frenetic doar obiectele pe care le putusera aduna din hangarul de cercetari al lui Norma, si le lipseau multe lucruri de prima necesitate. Aparatul experimental nu fusese niciodata proiectat sa transporte o suta de zensunniti evadati, fara echipament sau fara uneltele de baza pentru autointretinere. Nici chiar cel mai pesimist dintre ei nu se asteptase sa aterizeze intr-un asemenea pustiu ingrat.

Arrakis nu le oferea compasiune si nici un pic de ajutor.

Dupa ce asteptasera o luna sosirea echipei de salvare, un grup de voluntari oteliti il abordasera pe Ishmael in umbra racoroasa a amurgului. Aveau ochii inrositi si chipul incordat.

— Avem nevoie de o busola, de apa si mancare, zisese barbatul care-si luase singur pozitia de purtator de cuvant. Sase dintre noi vrem sa traversam desertul pe jos si sa incercam sa gasim Arrakis City. Ar putea fi singura noastra sansa.

Nu avea cum sa-i refuze, in ciuda sigurantei aproape totale ca incercarea lor va esua.

— Budallah ne indruma. Urmati-i calea, simtiti-o in inimile voastre. Sutrele spun: „Calea pana la Dumnezeu este invizibila pentru necredinciosi, dar limpede vazuta chiar si de un orb care are credinta”.

Barbatul incuviintase.

— Am avut un vis in care m-am vazut pe mine pasind peste dune. Cred ca Budallah vrea ca eu sa incerc asta.

Ishmael nu putea sa contrazica argumentul, nici curajul.

Grupul urma sa aiba doar o mica plosca umpluta cu apa si destula hrana pentru o saptamana. Daca nu gaseau o alta asezare in acest timp, n-ar fi avut resursele necesare sa se intoarca.

— Mai bine sa murim incercand sa ne salvam poporul, spusese conducatorul micului grup, decat sa asteptam aici si sa lasam Moartea sa ne ia potrivit vointei sale crude.

In timp ce Chamal statea langa tatal ei sub cerul luminat de stele, el ii imbratisase pe fiecare dintre voluntarii indarjiti. Apoi barbatii plecasera in directia opusa celei in care zburase Rafel, cu mica lui naveta cercetas. Foloseau racoarea noptii ca sa mearga mai repede. Ishmael le privise umbrele in timp ce coborau in graba versantul muntelui, catre pustiul neintrerupt de dune .

Apoi, cu o ora inaintea zorilor, cand ambele luni pline aruncau lumina pe nisipuri ca intr-o amiaza incetosata, Ishmael privise atent inspre orizontul tacut. Exploratorii, mergand cu greu, nu disparusera inca din vedere pe nisipul moale.

Nu-i deranjase pe ceilalti refugiati, care dormeau adanc; spera ca somnul dulce sa-i pregateasca pentru inca o zi grea. Cand ochii i se adaptasera, distinsese micutele siluete negre pe fundalul dunelor, urcand un deal de nisip deosebit de inalt.

Ii vazuse catarandu-se in toate directiile, cuprinsi parca de panica. Duna insasi paruse sa alunece si sa se surpe, cu valurele tremurand sub suprafata, pana cand o gaura mare se casca dedesubtul vitejilor exploratori. Apoi Ishmael zarise inaltandu-se o silueta ca de sarpe, mai uriasa si mai ingrozitoare decat orice creatura pe care si-o inchipuise vreodata .

La ivirea diminetii, nu mai era nici urma de oameni.

Ce fel de loc am gasit aici? Parea dincolo de imaginatia oricui, dincolo de cel mai groaznic dintre cosmaruri.

Se hotarase sa pastreze informatia pentru el, sa nu-i spuna nici macar lui Chamal. Ceilalti puteau continua sa se roage ca acea echipa de cercetasi sa aduca salvatori. Ishmael nu voia sa-si minta oamenii, dar ii lasa sa agate de posibilitati. Speranta nu-i costa nimic.

In ciuda celor mai riguroase masuri de austeritate impuse de Ishmael, proviziile din nava avariata erau aproape secate. Arrakis avea sa-i ucida in curand pe toti.

Mai mult de o treime din zensunnitii care scapasera de pe Poritrin erau deja morti de foame, de sete sau de expunerea la soare. Unii pierisera cautand ajutor; altii renuntasera pur si simplu si se stinsesera in tacere, in somn.

Cativa dintre zensunnitii cei mai talentati din punct de vedere tehnic cotrobaisera prin nava prabusita, mesterind din motoare si bucati de metal sisteme inovatoare pentru distilarea si reciclarea apei, convertind chimic chiar o parte din combustibil si din fluidul de racire intr-un lichid potabil, dar cu gust groaznic. Montara un transmitator primitiv pentru a trimite semnale de primejdie catre orice aparat zburator local, dar acestea nu pareau sa duca la nimic. Dupa cat se pare, furtunile frecvente de nisip creau in atmosfera un strat ionizant puternic, care le bruia transmisiile.

Sau nimeni nu dorea sa le vina in ajutor.

In momentele cele mai nenorocite, Ishmael ii auzise pe unii dintre supravietuitori vorbind cu indarjire despre cum ar fi sa manance carnea si sa bea umezeala mortilor, dar el era cuprins de furie la auzul oribilei sugestii.

— Mai bine sa ne sacrificam viata inainte de a ne sacrifica umanitatea. Budallah ne-a aruncat aici pentru un motiv. Aceasta este incercarea sau pedeapsa noastra . o alegere a credinciosilor. La ce foloseste sa ne jertfim sufletele pentru ca sa mancam o data, daca maine ni se face iarasi foame?

Vor muri liberi . dar totusi vor muri.

In fiecare noapte, Ishmael intra in comuniune cu sutrele, recitind versete si cautand intelesuri mai adanci, dar nu gasea nici un raspuns la intrebarile sale. Nu exista nici o cale prin care sa fie salvati? Nu exista nici un aliat pe care zensunnitii sa-l poata gasi pe Arrakis? Cu un sentiment de descurajare, Ishmael isi dadea seama ca orice oameni destul de darji cat sa prospere in acest tinut dezolant n-ar fi probabil prea prietenosi cu strainii.

In fiecare zi, in timpul orelor mai racoroase din zori si din amurg, oamenii se imprastiau, ridicand bolovanii, cautand in crapaturi, cutreierand peninsula de piatra. Gasira vegetatie saraca si licheni, ca si cateva soparle; o data, un baiat dobori o pasare hoitara cu o piatra. Prindeau tot ce puteau, chiar si gandaci si miriapode cu carapace. Fiecare strop de proteine si umezeala le daruia inca o clipa de viata, inca o rasuflare pretioasa.

Dar nu prea puteau face altceva.

Cand intunericul cobori asupra inca unei nopti limpezi din desert, Chamal zari un freamat departe, pe dunele umbrite, o forma gigantica, sinuoasa, serpuind catre bariera lunga de piatra unde-si facusera tabara refugiatii zensunniti. Scoase un strigat de avertisment, iar oamenii venira sa vada, poticnindu-se si tarand picioarele de slabiciune si de oboseala.

In intunericul tot mai adanc, Ishmael putu distinge monstruoasa silueta unduitoare, flacara portocalie scanteietoare din gatlej si scanteile de frecare de pe partea de jos a pielii, provocate de trecerea vijelioasa peste desertul abraziv. Oamenii stateau langa Ishmael, uluiti de leviatanul care se apropia. De doua ori in ultimele cinci luni, vazusera viermi departe, in largul dunelor, dar creaturile treceau fara tinta si rareori petreceau prea mult timp expuse la aer.

Acesta parea sa vina spre ei cu . un scop.

— Ce inseamna asta, tata? intreba Chamal.

Cu totii se uitau spre Ishmael.

— Un semn, sugera o femeie.

Chipul ei parea galben in lucirea luminilor pe care Ishmael le scosese de pe nava, din moment ce nu aveau destul combustibil ca sa aprinda un foc traditional zensunnit.

— Demonul vrea sa ne manance, zise un alt barbat. Ne cheama printre dune pentru un sacrificiu. E pierduta orice speranta?

Ishmael dadu din cap.

— Suntem in siguranta aici, pe stanci. Poate ca este o manifestare a lui Budallah urmarindu-ne pe noi.

Se intoarse, in timp ce viermele de nisip se rasuci la baza versantului. Noaptea tot mai neagra incetosa amanuntele, dar, de la o distanta sigura, putura auzi fiara scrasnind pe bolovanii desprinsi, apoi linistindu-se.

Un sunet slab, care ar fi putut fi un strigat, o voce umana, rasuna printre stanci. Ishmael asculta cu atentie, dar nu mai auzi nimic si se convinse singur ca fusese doar imaginatia lui sau tipatul unei pasari de noapte la vanatoare.

— Veniti, zise Ishmael. Stati langa mine si va voi povesti din nou despre Harmonthep. Ne putem descrie fiecare adevaratele noastre camine, ca sa ne pastram amintirile limpezi .

Curajosul conducator se inghesui printre oamenii lui sub luminile galbene, slabe, care trebuiau sa tina locul focului povestilor, iar el vorbi nostalgic despre canalele mlastinoase de pe Harmonthep. Ishmael descrise pestii si insectele pe care obisnuia sa le prinda, florile pe care le culegea, modul idilic de viata pe care-l cunoscuse in primii ani de viata. Una dintre sutre ii veni imediat in minte: „Foamea e un demon cu multe fete”.

Ishmael intrerupse istorisirea cand ajunse aproape de relatarea despre negustorii de sclavi. Nu dorea sa staruie asupra acestui subiect. Tarandu-l pe Keedair aici, pe Arrakis, si apoi pierzandu-l in desert . nu era o razbunare suficienta?

Alinati in tovarasia familiara, zensunnitii impartasira povesti despre casa si copilaria lor pierduta, mangaindu-se cu putinele amintiri placute. Multi dintre acesti refugiati se nascusera si crescusera pe Poritrin, o generatie de sclavi care nu cunoscuse alta lume, acum prizonieri pe aceasta sfera acoperita de dune .

Nu-i auzira pe intrusi apropiindu-se. Strainii sosira ca niste umbre tacute, purtate pe o adiere usoara. Asteptara ca niste spectre printre proeminentele de piatra din afara cercului de lumina unde Ishmael isi spunea povestile.

Facandu-i sa tresara, un barbat pasi in mijlocul grupului si vorbi in galach, limba standard in toata galaxia, cu un accent puternic:

— Sunt povesti frumoase, dar nu veti gasi un asemenea camin aici.

Ishmael sari in picioare, iar adeptii lui se straduira sa se inarmeze cu unelte primitive.

Cand nomazii desertului intrara in cercul de lumina, Ishmael vazu oameni zvelti, oteliti, cu ochi in intregime albastri.

— Cine sunteti? Daca sunteti banditi, n-avem nimic din ce ati putea lua. Abia supravietuim si noi .

Uriasul cu obrajii supti, evident conducatorul lor, il privi si apoi raspunse surprinzator, in limbajul secret chakobsa:

— Suntem zensunniti ca si voi. Am venit aici sa vedem daca zvonurile sunt adevarate.

Mintea lui Ishmael devenise un vartej. Inca un trib pierdut? Cei mai multi credinciosi budislamici fugisera de Liga cu multa vreme in urma. Poate ca unii se stabilisera aici, in acest desert groaznic?

— Numele meu este Jafar. Conduc o banda de proscrisi care duce mai departe misiunea sacra a lui Selim Calaretul Viermilor. Am discutat in consiliul nostru situatia in care va aflati, intrebandu-ne daca putem crede ceea ce-am auzit.

Ridica barbia cu mandrie.

— Sunteti sclavi evadati, si am hotarat sa va primim in tribul nostru, daca munciti din greu, ne ajutati si va castigati intretinerea. Va vom arata cum sa supravietuiti in desert.

Strigate de incuviintare, rugaciuni recunoscatoare catre Budallah si tipete de usurare rasunara in noapte. Jafar si proscrisii sai se uitara la epava navei spatiale ca si cum ar fi evaluat cat de mult mai puteau recupera din carcasa.

— Acceptam binevoitoarea ta oferta, Jafar, raspunse Ishmael fara ezitare. Putea sa vada deja ca oamenii lui credeau ca Budallah le adusese aceasta mantuire in ceasul de cea mai mare restriste.

— Vom munci cu sarguinta. Suntem onorati sa venim alaturi de voi.

Intr-o vreme credeam ca rautatea si cruzimea sunt doar trasaturi umane. Vai, se pare ca masinile ganditoare au invatat sa ne imite!

VORIAN ATREIDES, Puncte de cotitura in istorie.

In momentul in care flota de patrulare a Jihadului ajunse pe mica colonie de pe Chusuk, era deja prea tarziu. Masinile atacatoare nu mai lasasera nimic.

Orasele rase de pe fata pamantului incetasera sa mai fumege; focurile se stinsesera, nemaiavand ce sa arda. Singurele ramasite de locuire umana erau grinzile negre, contorsionate, craterele de la exploziile enorme si o tacere cu miros acru de mangal.

Trecusera mult prea multe zile ca sa se mai poata astepta cineva sa gaseasca vreun supravietuitor.

La sol, Vorian Atreides statea printre ruine, cu picioarele departate, ca pentru a rezista mai bine impotriva socului coplesitor, devastator. Inca cinci navete de salvare si recuperare coborasera din navele de pe orbita, dar asta nu avea sa fie o operatiune de salvare . doar o evaluare a inspaimantatorului masacru.

Sondatilor Jihadului li se taiase rasuflarea de durere. Cativa dintre ei aveau cunostinte pe Chusuk, rude sau prieteni care traisera aici. Lui Vor ii ingheta inima cand descoperi ca abia reusea sa priceapa varsarea de sange premeditata, calculata, pe care masinile o dezlantuisera aici.

— Omnius nici macar nu s-a ostenit sa preia controlul, zise el cu voce dogita.

Chusuk se mandrea cu o infrastructura suficienta pentru ca hipermintea sa fi putut stabili o lume sincronizata minora aici, dar, masinile nu pareau sa fi vrut locul asta.

— N-au facut decat . sa distruga totul.

Vor dadu din cap. Avea parul ciufulit si asudat, sprancenele incruntate.

— S-ar putea ca masinile sa fi schimbat tactica. Daca fac asta si altor lumi, inseamna ca vor doar sa omoare oameni si sa le lase planetele nelocuibile.

Se uita peste umar la soldatii care isi gaseau de lucru doar dintr-un obicei automat, cautand ceva util de facut in colonia moarta.

Primero-ul pasi incet pe strazile distruse si parjolite. Dupa anii de tinerete in care-l slujise pe Omnius, fiind instruit in nuantele cuceririi, Vor crezuse ca intelegea masinile mai bine de-atat.

— N-are nici un sens . doar daca cymecii au facut asta.

Chusuk fusese o asezare infloritoare – nu un paradis din toate punctele de vedere, dar, cu siguranta, un loc in care merita sa traiesti, un avanpost al umanitatii pe o lume calma, deloc iesita din comun. Colonistii duceau aici o viata linistita, cu idile tandre, familii strans unite si visuri lipsite de ambitie. Oameni adevarati, care voiau doar sa traiasca de pe-o zi pe alta.

Iar masinile ii transformasera in victime.

Printr-o fereastra groasa de plaz din pavaj, vazu dedesubt o camera care parea neatinsa, cu instrumente muzicale insirate pe un banc de lucru. Ciudat cum supravietuiau anumite lucruri in razboi, protejate parca de niste bule angelice. Ordona cautatorilor sa verifice incaperile de dedesubt, dar acestia se intoarsera dupa cateva clipe raportand ca nu gasisera nici un semn de viata.

Vor continua sa mearga. Cladirile arse se detasau pe fundal ca niste schelete innegrite. Peretii se prabusisera lasand la vedere cadrele structurale si componentele de caramida sfaramate. Piata orasului era doar o scobitura ramasa de la explozivii puternici, aruncati probabil de vehicule aeriene robotice.

Vazu trupuri arse care aratau ca niste sperietori negre de ciori, cu bratele rasucite, cu buze zdrentuite dezvelind dintii crapati de flacari. Oameni adevarati. Orbitele goale priveau ca niste gauri de mangal, ca si cum oamenii s-ar fi intrebat inca de ce durase atat de mult salvarea.

Trei soldati in uniforma ai Jihadului strigara de dupa colt. Vor grabi pasul si coti, gasind ramasitele a doua automate de lupta, care fusesera distruse de apararea de pe Chusuk. Colonistii avusesera putine arme, dar, dupa cat se pare, adunasera destule ca sa distruga cele doua masini ganditoare.

Din nefericire, fiecare armata mecanica avea mii de asemenea automate de lupta. Colonistii de pe Chusuk rezistasera, dar n-avusesera nici o clipa vreo sansa reala.

Chipul lui Vor se crispa, incruntat. Se simtea gol pe dinauntru, stiind ca n-ar fi putut face nimic ca sa impiedice acest macel. Aflate pe drum de aproape o luna, navele lui de razboi se apropiasera de Chusuk intr-o misiune curenta de patrulare. Sosisera asteptandu-se la un depozit de reaprovizionare si la o permisie de o saptamana. Nu primisera nici o chemare in ajutor – nu ca un semnal ar fi putut ajunge la ei in timp util, oricum.

Vor avea o senzatie de greata. Nu se asteptase la o asemenea brutalitate fara sens din partea masinilor, nu aici. Dar ar fi trebuit.

Pe drumul catre Chusuk, in timpul calatoriei lungi si lente, chiar si un primero avea prea putine de facut. Isi gasise de lucru citind documente de afaceri si redactand note pentru niste lucrari despre tactica militara, in care explica ceea ce stia despre masinile ganditoare.

In timpul Jihadului, Serena Butler scrisese un numar de polemici abile despre cruciada ei impotriva masinilor, din care Iblis Ginjo cita cu generozitate. La un moment dat, Vor se gandise chiar sa-si scrie propriile memorii, din moment ce traise atat de mult si trecuse prin atatea . dar cand isi amintise de toate minciunile pe care tatal lui le inclusese in acele memorii, facandu-le sa treaca drept istorie adevarata, Vor se simtise dezgustat de idee. Chiar daca incerca sa fie sincer, natura umana l-ar fi putut determina sa coloreze unele fapte.

Peste vreun secol sau doua, daca facea in continuare progrese impotriva lui Omnius, s-ar putea razgandi. Deocamdata, se simtea mai bine daca-si petrecea timpul jucand din cand in cand o partida de Fleur de Lys cu oamenii lui. Avea sa faureasca istoria mai degraba prin actiunile sale decat prin documentele pe care le lasa in urma .

In orele libere petrecute singur in cabina lui, Vor retraia deseori amintirile placute, imaginandu-si o altfel de viata pe care ar fi putut s-o duca. Prima persoana care-i venea de obicei in minte era Leronica Tergiet de pe Caladan, femeia care-i patrunsese cu adevarat in inima.

Niciodata inainte nu indraznise sa simta vreun fel de angajament sau de legatura emotionala . dar Leronica il facea sa doreasca sa fie alta persoana, cineva fara obligatii sau indatoriri de importanta cosmica, doar un om simplu care sa poata fi sot si prieten. Vor nu-si regreta responsabilitatile sau realizarile, stiind ca aparase populatia unor planete intregi, dar, pentru variatie, i-ar fi placut sa fie marunt, lipsit de importanta si multumit, un soldat cu nimic iesit din comun, cunoscut sub numele de imprumut „Virk”.

Urgentele Jihadului il impiedicasera pana acum sa faca vizite in voie pe Caladan, asa cum planuise sa faca. Ii trimitea lui Leronica scrisori prin soldatii repartizati la statia de urmarire, chiar si cate un dar din cand in cand. Dar nu primea nici un raspuns. Nici macar nu era sigur ca femeia avea mijloace de a-i trimite vreun mesaj. Simtindu-se jalnic in privinta asta, isi dadu seama ca probabil nu ocupa prea mult loc in gandurile ei.

Pana acum, o femeie minunata ca ea trebuie sa-si fi ales un sot, sa aiba o familie. Daca era asa, spera ca se mai gandea inca la el cu afectiune.

Desi ii trecuse prin minte ca o posibilitate, nu putea, cu constiinta curata, sa dea peste ea si sa distruga putina fericire pe care Leronica reusise sa si-o construiasca. Intr-o zi trebuia sa se intoarca pe Caladan, sa afle singur.

Intre timp, de-a lungul calatoriei singuratice printre stele, continua sa-i scrie scrisori lungi, care urmau sa fie trimise prin curieri, pe cai ocolite. Stia cat de mult ii placea sa afle despre alte planete si alti oameni. Iar un asemenea exercitiu o pastra pe Leronica in gandurile lui si-l ajuta sa se simta ceva mai putin singur.

Din fericire, solicitarile razboiului faceau timpul sa treaca mai repede pentru el. Poate ca avea s-o vada mai curand decat se astepta. Pulsul i se accelera la acest gand. Ar fi posibil sa-l astepte?

Inaintand, cu inima de plumb, printre ruinele de pe Chusuk, Vor privea cu ochii mari distrugerea socanta. Masinile fusesera extrem de minutioase, intr-un fel care i se parea mai curand . ineficient. Cu siguranta, armatele robotice nu avusesera nevoie sa provoace atata distrugere doar ca sa-si atinga obiectivul?

Unul dintre cei cativa cuarto aflati la comanda detasamentelor de inspectie se prezenta la raport.

— Primero Atreides, am numarat corpurile. Nu sunt mai mult de o suta.

— O suta? Asta nu-i de-ajuns pentru o colonie de o asemenea marime. Au fost ceilalti dezintegrati in cursul atacului?

— Tiparul distrugerii nu sprijina o asemenea concluzie, domnule.

Buzele lui Vor se crispara intr-o linie subtire. Era inca nedumerit.

— Probabil ca au fost luati ca sclavi, pentru a inlocui o parte din pierderile din revoltele esuate. Ii compatimesc pe bietii nefericiti care au supravietuit unui asemenea dezastru.

Apoi se indrepta si ridica barbia.

— Trebuie sa terminam repede. Ia toate imaginile de care ai nevoie, si ne intoarcem direct pe Salusa Secundus. Trebuie sa-i spun Preotesei ce s-a intamplat aici.

Chipul cuartoului impietri, plin de hotarare.

— Cum o sa vada imaginile astea, o sa aprinda o flacara in randul populatiei. Masinile ganditoare vor regreta ca s-au apucat sa faca asa ceva uneia dintre coloniile noastre.

Ofiterul porni in graba sa-si adune oamenii, in timp ce Vor simtea ca noua scanteie de pe Chusuk avea sa faca lupta si mai fanatica, si mult mai rea.

Acum, mai mult ca niciodata, tanjea sa se afle din nou pe Caladan, in bratele lui Leronica .

In ospatul vietii, activitatile noastre zilnice sunt felul principal, iar desertul este alcatuit din visuri.

SERENA BUTLER, Manifeste ale Jihadului.

La nu mai mult de patru luni dupa ce Vorian Atreides si genistii Jlihadului plecasera de pe Caladan, Leronica Tergiet accepta sa se marite cu un barbat care-o curtase fara succes ani de zile.

Leronica era una dintre cele saisprezece femei localnice care se trezisera insarcinate cu impetuosii soldati ai Jihadului. Nu-i era rusine de starea ei si de fapt chiar rasese usor cand tatal ei incercase s-o consoleze. In perioada in care tehnicienii din detasamentul lui Vor erau postati in oras, Brom Tergiet fusese plecat la lucru in larg, in apele de la rasaritul orasului, si nu observase cat de mult timp petrecuse fiica sa cu un anumit barbat.

Dupa ce nu mai putuse ascunde sarcina si socoti ca asteptase destul ca sa fie sigura ca n-o sa piarda copilul, ii marturisise in sfarsit tatalui ei. Fara sa raspunda nimic, Brom Tergiet se asezase pe platforma debarcaderului, lucrand sarguincios la repararea plaselor de pescuit incurcate. N-o privise in ochii mandri, fara pic de rusine, dar daduse din cap, dezgustat parca, si nevenindu-i sa creada.

— O, tata, stim cu totii cum functioneaza biologia, spusese Leronica, oarecum amuzata de reactia lui. Sunt pe deplin fericita cu momentele speciale pe care le-am impartasit, Virk si cu mine, sunt multumita sa accept ceea ce a putut sa-mi dea, inclusiv copilul.

Cu toate acestea, nu dezvaluise nimanui – nici macar tatalui ei, identitatea reala a ofiterului. Acum, ca stia ca avea sa-i poarte copilul, secretul era mai important ca niciodata, si nu voia sa-si puna copilul in primejdie.

— O sa fii pe cont propriu, Leronica, o avertizase Brom. Soldatul acela nu se va mai intoarce niciodata dupa tine sau dupa copil.

— O, stiu, raspunsese ea, imperturbabila, dar imi raman amintirile despre el si povestile despre locuri exotice. E un dar suficient pentru mine. Ai vrea sa fiu o femeie neajutorata, smiorcaindu-ma si plangandu-mi situatia? imi place viata pe care o am si imprejurarile in care ma aflu. As prefera sprijinul tau moral si emotional, dar ma pot descurca si singura daca e nevoie. Pot continua sa lucrez tot timpul sarcinii, si n-o sa am nevoie decat de cateva zile libere ca sa nasc copilul .

— Ai fost intotdeauna independenta, comenta Brom cu un suras, apoi se ridica in picioare, lasand plasele de pescuit incurcate pe scandurile decolorate si uzate ale debarcaderului. Isi imbratisa fiica, lasand atingerea si gesturile sa-i spuna ceea ce nu putea rosti cu voce tare.

— La urma urmei, bunastarea nepotului meu este acum lucrul cel mai important la care trebuie sa ne gandim .

De fapt, cu populatia minuscula a Caladanului, satele de pe coasta intampinau cu bucurie copiii care aduceau o infuzie de sange proaspat liniilor genetice locale subtiate. Soldatii Jihadului aveau sa aduca o noua generatie plina de vitalitate in aceasta regiune rurala deseori trecuta cu vederea.

Astfel, fara aiureli absurde si fara tristeti inutile, asteptand ca Vorian Atreides sa se intoarca si s-o ia de pe Caladan – ceea ce era sigura ca n-o sa se intample niciodata – Leronica se hotari ca ar fi mai bine sa mearga mai departe si sa gaseasca un sot dispus sa creasca in viitor copilul ca si cum ar fi fost al lui .

Kalem Vazz era un burlac linistit, harnic, cu zece ani mai in varsta decat Leronica. De cand tanara ajunsese la varsta maritisului, Kalem o ceruse de trei ori in casatorie. Ea il refuzase cu consecventa, nu din dispret sau pentru ca se juca in vreun fel cu afectiunea lui, ci pentru ca nu voia sa-si bata capul sa aiba grija si de un sot, pe langa tatal ei, taverna si barcile de pescuit. Dar acum viata i se schimbase.

Dupa ce lua hotararea, Leronica se duse intr-o dimineata devreme acasa la Kalem, inainte ca el sa plece la docuri sa se imbarce pe vasul de pescuit. Alesese o rochie curata, isi prinsese buclele intr-o esarfa si-si pusese un colier de coral lucrat cu finete.

Imediat ce batu la usa, Kalem aparu in prag, indesand in graba pe el o camasa in plus, pentru a se proteja de patura rece de ceata de pe mare. Arata surprins si cu ochii incetosati, dar nu pretinse sa stea la taifas, stiind ca Leronica trebuie sa fi venit pentru un motiv important.

— Mi-ai cerut sa fiu sotia ta, spuse ea. Oferta mai e valabila, Kalem Vazz, sau ai incetat sa ma mai astepti?

Chipul lui colturos pierdu cincisprezece ani din varsta vizibila cand zambi surprins. Sarcina ei se vedea deja, dar tanara se indoi ca barbatul observase.

— Exista unele imprejurari, incepu Leronica, apoi ii vorbi despre copil.

El primi bine vestea, facu cateva comentarii de sprijin si ii arata simpatie. In cele din urma, ea zise:

— Daca vrei sa fii sotul meu, trebuie sa fii de acord si sa te porti ca un tata cu copilul altui barbat. In afara de asta, nu-ti cer nimic, si promit sa fiu sotia pe care o doresti.

Multumita ca el intelesese situatia si ca astfel nu-l insela in nici un fel, astepta raspunsul lui Kalem la aceasta oferta directa si fara ocolisuri, pe care ea urma sa-si intemeieze tot restul vietii. Avusese deja parte de o idila nesabuita, urma sa pretuiasca intotdeauna in inima amintirea lui Vor, dar asta nu avea nici o importanta pentru imprejurarile actuale.

— Si daca se intoarce? intreba Kalem.

— N-o sa se intoarca.

O privi cu intensitate, si amandoi stiau ca raspunsul ei nu e suficient. O intreba din nou:

— Daca se intoarce, o sa alergi din nou in bratele lui? Sau, si mai rau, vei refuza sa faci asta si vei ramane cu mine, apoi vei regreta asta toata viata?

— Mareea poate sa se ridice si sa scada, Kalem, dar tu crezi ca inima mea e ca o bucata de pluta, sa fie aruncata incoace si-ncolo? Daca fac o promisiune, mi-o tin.

Kalem isi tuguie buzele, ca si cum ar fi cantarit o propunere de afaceri, dar Leronica ii vazu ochii sclipind la aceasta schimbare brusca a soartei.

— Mai intai trebuie sa fac si eu o cerere .

Ea il privi neclintita, cu mainile in solduri, pregatita pentru amanuntele negocierii.

— Daca acest soldat al Jihadului a plecat intr-adevar si tu accepti sa te mariti cu mine, atunci nu trebuie sa-mi faci, nici mie si nici lui, dezonoarea de a ne compara intre noi in nici un fel .

Kalem isi stranse mainile batatorite.

— Stiu ca nu sunt barbatul perfect, si nu-ti pot lua amintirile. Dar vremea petrecuta cu el e doar o amintire, in timp ce eu sunt realitatea. Poti trai cu asta?

Leronica nu ezita nici o clipa sa accepte.

Si astfel se casatorira, una dintre cele saisprezece ceremonii grabite care avura loc in satele de pescari. Putini dintre miri aratau stanjeniti; mai degraba nu le venea sa creada ce noroc avusesera sa gaseasca sotii atragatoare pe care le crezusera inainte de neatins.

In saptamanile care urmara, Kalem Vazz lucra pe barca lui de pescuit alaturi de cea a lui Brom Tergiet. Adunand si venitul din taverna populara, Leronica si barbatii de langa ea traiau destul de bine fata de altii.

Era tot ce sperase vreodata pe Caladan, desi, noaptea, cand statea alaturi de Kalem in patul lor comun, plimbandu-si degetele de-a lungul curbei tot mai rotunde a pantecelui ei, se gandea la toate locurile minunate, straine, din Liga Nobililor, pe care i le descrisese Vor.

Leronica statea intinsa in tacere, uitandu-se pe fereastra deschisa la cerul instelat, si se gandea la Vorian Atreides, aflat atat de departe de ea. Chiar acum, ar putea lupta impotriva robotilor diabolici, conducand mari nave de lupta . poate chiar gandindu-se la ea din cand in cand. Un razboinic atat de chipes, de elegant . Ofta.

Cateodata se rasucea pe o parte si-l vedea pe Kalem treaz si nemiscat, cu ochii deschisi sclipind – de lacrimi? – dar el nu scotea nici o vorba si nu dadea nici un semn ca i-ar ghici gandurile. Kalem nu intreba niciodata, nu se amesteca niciodata. Nu voise nici macar sa stie numele soldatului, astfel incat ea fu bucuroasa ca nu trebuise sa-l minta pentru a-si tine promisiunea fata de fostul iubit. Acest om bun, muncitor, parea pe deplin multumit cu ceea ce avea . iar Leronica incerca sa simta acelasi lucru.

Amandoi stiau ca soldatul Jihadului nu avea sa se mai intoarca niciodata.

Cand sosi vremea, Leronica nascu doi baieti gemeni, sanatosi, pe care insista sa-i boteze Estes si Kagin, dupa cei doi bunici ai sotului ei. Nu voia nici o legatura cu numele lui Vor. Satenii remarcara cu totii ca baietii semanau mult cu Brom Tergiet – ceea ce-l facu pe pescar sa se umfle in pene de mandrie stanjenitor de mult – desi cativa dintre amicii lui isi manifestara in gluma speranta ca gemenii nu vor fi blestemati cu rasul nechezat al bunicului lor.

De fiecare data cand se uita la baieti totusi, Leronica putea vedea urme ale ofiterului brunet, aventuros, care-i furase inima si apoi plecase in spatiu.

Respectandu-si cuvantului dat, Kalem se intrecu pe sine ca sot credincios, muncitor destoinic si tata grijuliu. Ii iubea enorm pe Estes si Kagin, nelasand niciodata sa se vada ca nu erau ai lui. Kalem considera dragostea pentru baieti mai importanta decat descendenta lor paterna.

Doi ani dupa plecarea lui Vor, Leronica nu mai simtea nici o tristete, doar o curiozitate nostalgica in legatura cu ce-ar putea face el, sau daca era in siguranta. Pentru prima oara in viata totusi, acorda atentie tabloului general al Jihadului, urmarind vestile despre marile batalii.

Macar o data pe luna, Kalem si tatal ei isi duceau barcile de pescuit in apele fertile din jurul recifelor indepartate. In aceste ocazii, dupa cum era noul sau obicei, Leronica lasa gemenii cu o vecina, imprumuta una dintre masinile pe gaz metan ale satului si se ducea catre nord, pe drumul accidentat de pe coasta, pana la instalatiile militare si statia de urmarire infiintate acolo in urma cu doi ani de catre armata Jihadului.

Cei cativa soldati devotati postati aici erau multumiti sa locuiasca in baraci prefabricate, unde isi indeplineau cu sarguinta indatoririle. Din cand in cand, doi sau trei oameni faceau drumul pana in sat ca sa cumpere peste si alte alimente proaspete; alteori, Leronica livra provizii din bucataria tavernei, oferindu-le masa de pranz in schimbul noutatilor despre lupta continua impotriva lui Omnius.

Deveni o imagine familiara in baracile de comanda de la baza turnurilor consolidate, care legau reteaua de sateliti din jurul Caladanului. Luminisul de langa avanpost, unde navetele aterizau si decolau cu regularitate nu cu multa vreme in urma, ar fi putut deveni pana la urma un spatioport in toata puterea cuvantului, dar deocamdata era rareori folosit.

Soldatii Jihadului credeau, in mod eronat, ca Leronica era pur si simplu curioasa in legatura cu politica si tactica militara, si-i dadeau copii dupa cele mai mari discursuri ale Preotesei Serena Butler si dupa inregistrarile adunarilor Marelui Patriarh Iblis Ginjo. In realitate, ea era dornica sa auda doar orice mentionare a primeroului Vorian Atreides, desi era atenta sa nu dezvaluie faptul ca il cunostea cu adevarat.

Cu ochii stralucitori, Leronica asculta cand soldatii povesteau pe scurt ciocnirile de pe Bela Tegeuse si, mai recent, oribila anihilare de catre masini a coloniei izolate de pe Chusuk. Cu timpul descoperi mai multe amanunte despre ispravile trecute ale lui Vor, in special cum ajutase la salvarea planetei Anbus IV si, mai tarziu, cum pacalise masinile ganditoare cu o flota falsa, pe Poritrin.

Cateodata, Vor ii trimitea pachete, intotdeauna sub un nume fals. Desi soldatii care-i aduceau obiectele presupuneau, fara indoiala, ca are un iubit plecat undeva in Jihad, ea nu-i rostea niciodata numele. Citea mesajele cu o ardoare pe care nu i-o dezvaluia niciodata lui Kalem. Detesta sa aiba secrete fata de acest om bun, dar o facea ca sa-l protejeze, nu dintr-un sentiment de vina.

Nu incerca niciodata sa-i trimita un mesaj de raspuns, nu indrazni – pentru motive pe care nu le intelegea nici ea in intregime. Ducandu-si razboiul lui indepartat, primero Atreides nici macar nu stia despre baietii lui gemeni, iar femeia n-avea intentia sa-i spuna. Spera doar sa scape nevatamat si sa se gandeasca si la ea din cand in cand .

Multumita de ceea ce auzea, Leronica le multumea soldatilor si-si conducea masina inapoi in satul de pescari, grabindu-se sa ajunga inainte de apusul soarelui. Kalem si tatal ei nu aveau sa se intoarca decat peste doua zile, cel putin, dar trebuia sa-i ia pe gemeni si sa pregateasca cina la taverna. Desi indatoririle de mama ii luau mult timp, Leronica conducea inca taverna si hranea muncitorii care erau prea obositi ca sa-si gateasca singuri.

Leronica pastra pe chip un suras tainic, atunci cand redeschidea seara usile pentru multimea de barbati galagiosi. Vestile si istorisirile proaspete – impreuna cu scrisoarea speciala care dovedea ca iubitul sau plecat chiar isi aducea aminte de ea – aveau s-o multumeasca pentru o vreme.

Iar cand i se intorcea sotul, avea sa se concentreze in intregime asupra lui. Asa cum promisese, nu-l compara niciodata pe Kalem cu celalalt barbat din viata ei . dar nu-l putea uita nici pe viteazul ofiter. Intr-un sens, avea ce era mai bun din ambele lumi.

E uman sa spun ca nimeni nu ma intelege? Acesta este unul dintre multele lucruri pe care le-am invatat de la ei.

Dialogurile lui Erasmus.

Erasmus fusese acuzat de multe in timpul lungii sale existente. Multi oameni, inclusiv innebunitor de interesanta Serena Butler, il numisera macelar – pentru experimentele sale de laborator pline de patrundere privind natura umana, si in special pentru ca-l aruncase pe baietelul Serenei de pe balcon.

Inainte de distrugere, Omnius-Terra insinuase ca Erasmus incerca sa devina el insusi uman. Ce gand ridicol! De curand, chiar si Omnius-Corrin sugerase ca Erasmus voia sa uzurpe hipermintea – desi numai gandirea rapida si actiunea eficace a robotului independent salvasera Corrinul de la dezastru si impiedicasera raspandirea in continuare a actualizarii contaminate.

Erasmus detesta sa fie categorisit atat de simplist. Se mandrea cu faptul ca sfida orice descriere sau interpretare. Voia cu mult mai mult decat isi imagina oricine.

Acum, in timp ce traversa un camp lat, acoperit de zapada, cu Gilbertus Albans pe urmele lui, legat cu o franghie, robotul autonom se gandea cat de parohiale erau alte minti – chiar si a lui Omnius – in comparatie cu a lui. Prin cercetarile sale, Erasmus se implicase in tesatura biologica de ansamblu cu mult mai mult decat orice alt cercetator, masina sau om. Se bucura de ce era mai bun in toate lumile posibile.

Auzindu-l pe adolescent respirand cu greutate, dar fara sa protesteze, Erasmus incetini pasul mecanic. Isi modificase picioarele de metalfluid pentru o stabilitate mai mare pe zapada, iar acum isi folosea rezervele abundente de energie pentru a se tari, deschizand o poteca. Chiar si asa, era dificil pentru bietul Gilbertus sa tina pasul. Panta ascendenta era mai abrupta decat parea, si instabila; nici o fiinta umana nu putea egala caracteristicile mobile ale unui model avansat de robot.

Omnius-Corrin, acum reparat si refacut in esenta dupa cascada de prabusiri, ii urmarea cu un roi de ochi-de-paza care bazaiau in jurul capetelor lor ca niste tantari. Hipermintea, ea insasi nu mai mult decat un program de calculator fara trup, risipit ca un nor invizibil de date, n-ar fi putut sa se bucure niciodata de o asemenea experienta reala.

Era inca o trasatura in care Erasmus, cu trupul lui mobil, autonom, se putea simti superior lui Omnius. Hipermintea computer absorbea cantitati enorme de date, dar nu avea experiente reale proprii.

Nu conteaza numai cantitatea de informatii, gandi Erasmus, ci si calitatea lor. Iar el se simtea oarecum amuzat dandu-si seama ca Omnius era un soi de voyeur, intotdeauna privind si niciodata participand . sau traind cu adevarat.

Traind. Cuvantul aduse in mintea lui Erasmus tot felul de intrebari filosofice. O masina ganditoare, fara structuri celulare, traia cu adevarat? Cativa, asemanatori lui, traiau, hotari el, dar cei mai multi nu. Treceau doar prin tipare fixe, ca de maree, zi dupa zi. Era Omnius viu? Robotul cugeta la asta timp de o clipa nesfarsita, apoi se trezi gandind: Nu. Nu e.

Acest raspuns, la randul lui, atrase dupa el tot felul de intrebari suplimentare, ca mladitele dintr-o creanga de copac. Isi dadu seama ca-si inchinase loialitatea unui lucru neinsufletit, un lucru mort, si se intreba daca o asemenea fagaduiala era macar intemeiata din punct de vedere moral, sau daca putea renunta la ea.

Pot sa fac cum doresc. O sa fac cum doresc, cand imi convine.

Soarele giganta rosie revarsa o lumina aramie, nemiloasa, dar putina caldura la o altitudine atat de mare. Uitandu-se in urma, Erasmus fu multumit ca Gilbertus nu se forta prea mult, in special cu rucsacul greu pe care insistase sa-l poarte. Baiatul trebuia protejat, sa nu se raneasca singur.

Forma biologica a lui Gilbertus era, chiar prin natura ei, vulnerabila la accidente si la mediu, iar robotul trebuia sa fie extrem de atent si pentru el. Doar ca sa-si protejeze subiectul de experiment, desigur . sau macar asa incerca sa se convinga singur. In ultimii patru ani, Erasmus dedicase o cantitate mare de efort ca sa-l instruiasca pe acest baiat, transformandu-l dintr-o bruta salbatica in tanarul placut care era astazi.

Erasmus se uita in susul pantei, catre un teren accidentat plin de gheata sfaramicioasa, ramasa din anotimpul lung al iernii de pe Corrin. Identifica trasaturi topografice recognoscibile si continua sa se catere. Trecusera secole de cand fusese pe-aici, dar memoria perfecta de gelcircuite ii spunea exact incotro se indreapta.

— Ghicesc unde ma duci, domnule Erasmus.

Gilbertus avea chipul ingust, cu gura mare, ochi maslinii si par galben ca paiul care-i iesea de sub gluga hanoracului. Desi destul de mic de statura pentru varsta lui – poate din cauza hranei insuficiente din copilarie in tarcurile de sclavi – era totusi musculos si puternic.

— Asa e? Ei, ghiceste in continuare, Gilbertus, pentru ca s-ar putea sa am o smecherie sau doua in maneca.

— Nu incerca sa ma duci de nas. Robotii nu fac smecherii.

— Propriile cuvinte iti contrazic argumentul. Daca as incerca sa te duc de nas, n-ar fi asta o smecherie in sine . contrazicand astfel propriul tau postulat? Trebuie sa-ti sistematizezi gandurile intr-o maniera mai logica.

Gilbertus tacu, incercand sa cantareasca enigma.

Erasmus se intoarse la propriile cugetari, de data asta despre toate datele inutilizabile pe care Omnius le acumulase fara nici cea mai mica intelegere a modului in care sa sintetizeze noi cunostinte din ele. Datele in sine nu insemnau nimic decat daca cineva le folosea ca resursa din care sa traga concluzii.

Erasmus putea accesa practic orice stia hipermintea, dintr-o cladire electronica adapostind copiile de siguranta ale fisierelor lui Omnius. Pentru a obtine informatiile, nici macar nu trebuia sa se conecteze cu hipermintea, ceea ce robotul evita sa faca, pentru a-si pastra independenta . si pentru a-si proteja secretele. Desigur, Omnius avea si el secrete, fisiere care nu erau accesibile oricarui robot. Acestea l-ar fi interesat pe iscoditorul Erasmus, dar nu meritau riscul unei conexiuni directe.

— Mai avem mult, domnule Erasmus? intreba baiatul gafaind.

Robotul modela un suras pe chipul de metalfluid si roti complet capul oval si lucios, pentru a privi in urma.

— Aproape am ajuns. Ar trebui sa am si alti copii in afara de tine, Gilbertus. Sunt un antrenor excelent.

Gilbertus se opri sa evalueze ceea ce spusese robotul, apoi surase:

— Esti o masina si nu poti avea copii!

— Adevarat, dar sunt un tip foarte special de masina, cu multe adaptari si modificari. Sa nu fii surprins de nimic din ceea ce pot face.

— Te rog nu incepe iar cu ciudateniile, domnule Erasmus .

Robotul simula un hohot de ras. Ii placea compania lui Gilbertus mult mai mult decat crezuse vreodata. Acest tanar, acum in varsta de treisprezece ani, se dovedise extrem de inteligent si o adevarata comoara, mult mai mult decat un simplu experiment. Sub indrumarea lui Erasmus, Gilbertus incepea sa-si atinga intregul potential. Poate ca, dupa o educatie statornica si un antrenament riguros si rabdator, robotul independent ar fi putut, prin intermediul protejatului sau, sa realizeze punctul culminant al potentialului uman. Omnius avea sa obtina mult mai mult decat se asteptase din provocarea pe care o lansase.

Cateodata, robotul stralucitor si baiatul se tachinau unul pe altul, fiecare incercand sa-l prinda pe celalalt cu ipoteze nefondate sau cu fisuri logice. Erasmus avusese grija sa predea elevului nesatios istoria universului, filosofie, politica si frumusetea perfecta a matematicii. Paleta din care isi alegeau subiectele continea culori infinite, iar mintea avida a baiatului o folosea pe toata, cu o eficienta remarcabila.

Spre deosebire de pariul sau mai vechi cu Omnius-Terra – in care Erasmus incercase sa intoarca un om de incredere loial impotriva stapanilor sai – de data asta infaptuia ceva pozitiv. Desi nu mai era necesar, robotul pastra un zambet mandru in timp ce inainta cu greu prin zapada, catre o crapatura abrupta in piatra.

Panta se domoli, iar Erasmus identifica doua stanci verticale separate de o crevasa adanca.

— Ne vom opri aici si vom aseza tabara.

Intinse un brat de metal.

— Acolo era o punte de zapada.

— Iar tu, pripit, nu i-ai verificat integritatea structurala inainte de a incerca s-o traversezi, comenta Gilbertus cu inteles, in timp ce-si scoase rucsacul si-l lasa sa cada in zapada. S-a rupt cand ai incercat s-o traversezi si ai cazut in crevasa, unde ai ramas prizonier ani de zile.

— N-as mai face niciodata o asemenea greseala . desi, privind retrospectiv, consecintele s-au dovedit cat se poate de avantajoase pentru mine. In tot cursul acelei perioade inghetate de izolare n-am avut nimic altceva de facut decat sa meditez, cam ca un cogitor. A fost germenele formei mele unice de independenta.

Gilbertus se uita cu respect la fisura clar conturata in piatra, fara sa dea atentie vantului rece.

— Abia asteptam sa vad locul asta inca de cand mi-ai spus despre el. Ma gandesc la el ca la . locul nasterii tale!

— Ce gand curios . Imi place destul de mult.

In seara aceea, in timp ce tanarul termina de instalat componentele de campare prefabricate, Erasmus facu pe bucatarul, gatind pe o plita portabila, cufundandu-si senzorii intr-o friptura de iepure de Corrin, adaugand condimente ca si cum ar fi stiut ce face. Apoi privi cu atentie in timp de Gilbertus manca; robotul lua doar cate o mostra din fiecare fel cu sondele senzoriale, incercand sa inteleaga ce gust simtea pupilul sau.

Dupa aceea, robotul relua de unde ramasesera la ultima lectie. Inca de cand reusise sa-l invete pe fostul baiat salbatic sa respecte comportamentul civilizat de baza, Erasmus se concentrase asupra amplificarii capacitatii de memorare a lui Gilbertus prin exercitii mintale.

— Treizeci si sapte de miliarde opt sute saizeci si opt de milioane patruzeci de mii o suta cincizeci si sase, rosti Erasmus.

— Aceasta ar fi fost populatia Pamantului astazi – pe baza estimarilor privind natalitatea si mortalitatea – daca Omnius n-ar fi intervenit, iar planeta n-ar fi fost distrusa.

— Absolut corect. O educatie adecvata nu are limite.

Ore intregi, in timp ce noaptea devenea tot mai rece, Erasmus parcurse intrebari suplimentare, iar elevul lui arata o abilitate remarcabila de a organiza si utiliza datele din minte, la fel ca o masina. Capacitatea tanarului de a invata era impresionanta, si se dovedea capabil de calcule si procese de gandire avansate. Creierul organic al lui Gilbertus invata sa trieze o varietate de consecinte si de posibilitati, si alegea intotdeauna cea mai buna alternativa.

Mai tarziu in cursul noptii, cand se porni sa cada o ninsoare usoara, Erasmus observa ca baiatul incepea sa faca greseli. Cu rabdare, robotul adauga la ceea ce elevul sau stia deja, introducand datele in tanara minte umana intr-un asemenea mod incat sa le poata regasi repede sub forma memoriei organice. Dar, desi Gilbertus nu spunea nimic, atentia lui hoinarea, si parea sa-i fie greu sa se concentreze.

Erasmus isi dadu seama ca tanarul era epuizat din cauza excursiei dificile si a orelor prea lungi fara odihna. Robotul facea deseori aceasta greseala, uitand faptul ca oamenii aveau nevoie de somn, si ca nici macar cele mai avansate droguri nu puteau inlocui complet o asemenea functie naturala. Chiar daca Gilbertus avea o provizie constanta de energie biologica, Erasmus nu-l putea instrui fara pauza douazeci si patru de ore din douazeci si patru.

Desi cunoasterea nu are limite, cugeta el, capacitatea umana de a invata are limite clare.

— Dormi acum, Gilbertus. Lasa-ti mintea sa absoarba si sa proceseze informatia, si vom continua cand te trezesti.

— Noapte buna, domnule Erasmus, zise baiatul pe un ton obosit, dar jucaus, in timp ce intra in patru labe in compartimentul lui cald de dormit.

Erasmus ramase nemiscat, privind atent si inregistrand totul cu mii de filamente optice, pana cand Gilbertus atipi rapid. Aceasta excursie se dovedea o experienta mult mai rodnica decat se asteptase vreodata.

Fara sa-l trezeasca pe tanar, rosti:

— Noapte buna, Gilbertus.

Este un fapt limpede al existentei umane ca relatiile se schimba. Nimic nu este vreodata complet stabil, nici macar de la o ora la alta. Exista intotdeauna variatii subtile, modificari si ajustari de care trebuie tinut seama. Nu exista doua clipe care sa fie vreodata exact la fel, din nici un punct de vedere.

SERENA BUTLER, Observatii.

Fiecare dintre marile utilaje negre de constructie de pe mlastina inghetata avea cate doi operatori umani care stateau alaturi, la comenzi, in custi inalte. Brate lungi, hidraulice, se cufundau in materialul inghetat, excavand substanta vegetala topita, spongioasa, si incarcand-o in camioane care veneau si plecau. Campiile de pe Kolhar aratau ca un musuroi urias, intaratat.

Dupa luni de pregatiri si investitii masive, constructia marilor santiere era in plina desfasurare. In timpul scurtului anotimp cald, sesurile mlastinoase se trezeau la viata, cu flori, buruieni dese si alge, pasari si insecte zburatoare. In acest an totusi, lucrurile aveau sa fie altfel. De acum inainte, uriasa intindere avea sa gazduiasca navele gigantice ale caror motoare puteau plia spatiul. Peisajul Kolharului avea sa se schimbe pentru totdeauna.

Stand la o margine a mlastinii, Aurelius Venport se zgribuli sub vantul rece si-si trase gluga imblanita in jurul fetei. Un strat subtire de zapada reflecta albeata stralucitoare a luminii diminetii, facandu-l sa inchida ochii pe jumatate; regla plazul filtrului intunecat care-i acoperea ochii.

Muncitorii constructori din afara planetei purtau imbracaminte asemanatoare. Venport ii urmarea si se intreba cat de mult il costa fiecare clipa din acest efort urias. Imprumutase enorm prin diferitele lui companii, ipotecandu-si afacerile. Trimisese de asemenea echipe bine dotate pe Arrakis sa mareasca productia de mirodenie, acum, ca naibul Dhartha disparuse, iar banditii – din cine stie ce motiv – incetasera sa mai fie o problema.

Totul pentru a aduna destul capital pentru acest unic proiect Visul lui Norma.

De la primele sale afaceri comerciale cu substantele farmaceutice de pe Rossak, Venport fusese un om care-si asuma riscuri. Dar nimic nu se apropiase vreodata de o asemenea amploare. I se inmuiau genunchii numai cand se gandea. Si totusi, in ciuda cheltuielilor enorme, instinctele lui demne de incredere ii spuneau ca era decizia corecta. Ca intotdeauna, Norma era convingatoare si entuziasta. Nu avea in ea nici un strop de amagire, numai o incredere fenomenala. Iar el avea incredere absoluta in viziunea ei.

Acest curs al actiunii avea fie sa-l ruineze, fie sa-l faca cel mai bogat om din univers. Nu vedea nici o cale de mijloc.

Se dedica muncii de aici, lasand alti reprezentanti ai Venkee sa stea cu ochii pe melanj si pe alte afaceri. Mai mult ca niciodata, isi dorea sa stie ce se intamplase cu Tuk Keedair . Dupa tot acest timp, parea sigur ca partenerul lui tlulaxa pierise in masacrele de pe Poritrin, ca atatea alte sute de mii de victime neidentificate. Acum, riscurile, dar si rasplata, erau numai ale lui Venport. La fel si compania .

Campia mlastinoasa de pe Kolhar se intindea pana la orizont, dar structurile vaste pe care Norma si le imagina aici pareau aproape la fel de mari. In fiecare saptamana, il lua intr-un vehicul de teren rapid ca sa-i arate perimetrul fiecarei cladiri. Nu peste multa vreme, urmau sa inceapa sa construiasca navele propriu-zise, urmand planurile amanuntite ale lui Norma.

Din frematatoarea asezare in constructie veneau zgomote permanente de masinarii, ieseau vehicule, huruitul motoarelor se intetea sau se stingea. Norma parea sa gaseasca sunetele reconfortante, linistita sa stie ca lucrul continua fara oprire.

Alerga in jurul campiei inalte, consultandu-se cu arhitectii si cu antreprenorii de constructii, proiectand structuri suplimentare si terenuri de aterizare pentru inovatoarele ei nave care pliau spatiul. Noua ei forma energizata avea prea putina nevoie – sau vreme – de somn.

Cand il vazu inspectand terenul unde se lucra, se repezi sa stea alaturi de el. In ciuda programului incarcat, Norma reusea intotdeauna sa gaseasca timp si afectiune pentru Aurelius. Dupa ce-l intampina cu o imbratisare calda, ii dezvalui motivul surprinzator si perfect pentru atentia pe care i-o acorda:

— Am vazut masinile ganditoare si nu vreau sa devin ca ele!

Ii zambi si, in ciuda uimitoarei ei perfectiuni, Venport o putu distinge inca sub suprafata pe fata nesigura de la inceput.

— Trebuie sa-mi acord timp sa fiu umana .

El o imbratisa.

— Asta-i bine, Norma.

Dar lui Venport i se parea ca in starea ei amplificata, minunata, era mult mai presus de el – sau de orice fiinta umana. Nimeni nu-i putea egala capacitatile, nici macar nu se apropia de ea. Sfida orice comparatie. La fel ca mama sa.

— Si in acest scop, mi-am permis sa concep primul nostru copil .

Barbatul se uita la ea cu ochii mari, prea surprins ca sa puna intrebari, dar ea continua explicatiile:

— Pare o prelungire logica a ceea ce am intentia sa fac. Senzatiile sunt neobisnuite, dar interesante. Copilul va fi baiat, cred. Vreau sa fiu sigura ca e bine conformat si sanatos.

Venport n-avea nevoie sa intrebe cum avea ea sa faca asta. Nu avusese niciodata pretentia sa inteleaga toate lucrurile uluitoare pe care le putea face Norma, atat inainte cat si dupa strania metamorfoza.

De curand, mama ei se intorsese in orasul din pesteri de pe apropiatul Rossak, pentru ultima luna de sarcina. In ciuda noilor medicamente sofisticate pe care propriile lui intreprinderi farmaceutice le creasera din culturile junglei locale, Zufa Cenva era ingrijorata ca ceva tot ar putea merge prost cu copilul al carui tata era Iblis Ginjo. Ea nu avea puterile lui Norma de manipulare interna, celulara si chimica.

Venport avea inca sentimente amestecate de cate ori se uita la Zufa. Uneori, in timpul pe care-l petrecuse aici, la santiere, barbatul observase o oarecare tristete in ochii de culoare deschisa, glaciali, ai magicienei inalte, atunci cand se uita la el. Cu multa vreme in urma, tinuse cu adevarat la ea, dar Zufa fusese plina de dispret la adresa lui, ocupandu-se cu alte probleme, cheltuindu-si toata pasiunea pentru efortul de razboi si pentru satisfactiile personale, mai curand decat pentru el .

Spre deosebire de Norma, din fericire.

Venport auzi trosnetele unor explozii telekinetice in departare. Datorita acestui proiect neobisnuit si extrem de important, Zufa convocase paisprezece dintre cele mai puternice magiciene tinere sa supravegheze locul cat timp era plecata. Femeile experte ofereau o securitate suplimentara ca „scut telepatic defensiv”, hoinarind la intamplare si fiind atente la amenintari. Desi garzi de mercenari pazeau instalatiile industriale si caile de acces pe planeta, magicienele aveau talente pe care mercenarii nu le aveau.

Aparusera zvonuri cum ca cymecii ar fi acum in razboi cu Omnius, dar comportamentul hibrizilor nu putea fi prevazut. Nici un cymec pradalnic n-ar supravietui vreodata unei lovituri de incercare aici. Nici un spion-masina n-ar fi putut fura secretele santierelor de pe Kolhar. Norma n-avea sa-si mai piarda acest proiect, asa cum isi pierduse complexul experimental de pe Poritrin.

Impotriva oricaror piedici, avea sa reuseasca.

La vremea cand sarcina ei progresase dincolo de luna a opta, Zufa Cenva si-ar fi dorit sa se poata descurca complet fara barbati, inseminandu-se singura si dand nastere androgin, ca stravechea zeita Sophia de pe vechiul Pamant. Dar Magiciana Suprema a Jihadului era impiedicata de limitele propriului ei trup muritor. Fiica sa, Norma, cu puterile mentale si creatoare abia inmugurindu-i, putea fi o alta problema.

Dupa tortura si dupa distrugerea celulara aproape completa, Norma isi recrease trupul din toate punctele de vedere. Acum, ca se maritase cu Aurelius Venport – despre a carui linie genetica Zufa stia ca poarta numeroase avantaje – Norma avea sa descopere, fara indoiala, potentialul propriilor sisteme de reproducere .

Norma descoperise de asemenea o cale de a controla furtuna mentala telepatica in stare sa anihileze cymeci, salvandu-se si pe ea in cursul acestui proces. Ah, macar daca Zufa ar putea invata acest talent si l-ar putea transmite comandourilor ei telepatice .

Zufa statea in fata unei ferestre deschise in pesterile de roca vulcanica, privind afara, la frunzisul des si simtind amestecul umed de mirosuri vii. Venise acasa, in orasele adapostite din coasta falezei, pentru a-si incheia sarcina. Isi amintea prea bine numeroasele avorturi spontane dureroase pe care le suferise, monstruozitatile nascute moarte, dezamagirile devastatoare.

Cat de ciudat, cat de ironic era faptul ca Norma, in ciuda oricaror sanse, devenise acel copil talentat, fara cusur. Zufa se gandea la fiica ei cu sentimente amestecate: mandrie pentru ceea ce devenise si pentru ceea ce avea intentia sa faca, dar si nedumerire, si chiar teama. Zufa se temea de ceea ce nu intelegea. Era si apasata de vina de a se fi purtat urat cu tanara femeie atatia ani.

Scanteia trebuie sa fi fost acolo tot timpul, potentialul – dar eu nu l-am vazut. Eu, cea mai mare dintre magiciene, am fost oarba la posibilitatile cuiva din carnea si sangele meu .

Acum, Zufa voia sa sustina visul maret al fiicei sale, dar isi dorea informatii suplimentare. Spera sa pastreze si chiar sa imbunatateasca noua lor relatie. O data cu nasterea iminenta, magiciana isi aduna gandurile catre interiorul ei, catre noua fetita – una pe care Zufa si-o dorise atat de mult. Aceasta fiica venea totusi in cel mai nepotrivit moment.

Zufa isi promise ca va sta pe Rossak numai atat cat era necesar sa nasca bebelusul si sa-l incredinteze ingrijitoarelor magiciene, sa se asigure ca va fi crescuta asa cum se cuvine. Datoria si obsesia o chemau sa se intoarca pe Kolhar, unde Venport si Norma erau absorbiti de excavatiile initiale pentru ceea ce avea sa devina cel mai mare santier spatial din Liga .

Zufa puse o mana pe abdomenul umflat. Statea pe o margine inalta, privind cupola deasa a junglei. In ciuda toxinelor din mediu si a peisajului aspru de pe cele mai multe continente, Rossak inca era cea mai frumoasa dintre toate planetele pe care le vizitase. Jungla violet-argintie furniza hrana, imblanzea atmosfera si producea numeroasele droguri si substante farmaceutice care formasera baza imperiului comercial al lui Aurelius Venport.

Contempla ciclurile nesfarsite ale naturii, toate speciile intretinute de junglele acestei singure lumi, interactiunile complexe si nisele ecologice pe care le gaseau chiar si cele mai marunte forme de viata de pe Rossak. Un freamat inauntrul ei ii aminti de propriul loc in biologia planetei si in Jihad.

Zufa simti un jet intre picioare, o scurgere de lichid amniotic alunecand catre talpi si pe poteca de piatra. Chiar mai devreme decat se asteptase! O chema pe una dintre tinerele magiciene care statea in apropiere:

— Trimite dupa specialista in reproducere Ticia Oss. Spune-i ca am nevoie de serviciile ei – acum!

Desi alte magiciene venira s-o ajute, Zufa insista sa mearga singura pe coridorul de piatra pana in camera sa, care fusese deja pregatita cu ustensilele necesare pentru nastere.

Sapte femei o supravegheasera cu randul pe Zufa in timpul ultimelor saptamani ale acestei sarcini importante. Magiciana Suprema le iubea ca pe propria-i familie, antrenand cinci dintre ele ca arme psihice, daca erau chemate. Hotarase deja sa dea nume fetitei dupa specialista in reproducere care indruma nasterea.

Ticia. Fiica mea va purta acest nume pentru tot restul zilelor ei. Si poate ca specialista in reproducere va fi de acord sa slujeasca drept tutore si mama inlocuitoare pentru o vreme, astfel ca Zufa sa se poata intoarce pe Kolhar.

Se intinse pe pat si, cand capul i se cufunda in perna moale, simti o contractie violenta, urmata dupa cateva clipe de inca una.

— Soseste repede .

Poate ca aceasta fiica era la fel de nerabdatoare sa se nasca pe cat era Zufa sa se elibereze de povara .

Magiciene inalte, palide umpleau camera, fiecare cu o insarcinare familiara de indeplinit. Zufa incerca sa se concentreze asupra unei tapiserii de pe perete ca sa uite de durere, folosindu-si concentrarea mentala pentru a calauzi nasterea si a inabusi durerea tot mai puternica. In ciuda tuturor acestor incercari, cu fiecare spasm copilul silea gandurile lui Zufa sa se intoarca la nastere.

In cele din urma, Ticia Oss scoase un bebelus rosu si lucios de umezeala si-i taie cordonul ombilical, in timp ce asistentele se apropiara cu prosoape si carpe calde.

— Ai o fetita minunata .

— Nici nu ma asteptam la altceva, zise Zufa, epuizata si transpirand.

Cand Ticia Oss ii intinse copilul nou-nascut, stacojiu si plin de riduri de la incercarea prin care trecuse, Zufa simti o usurare imensa ca nu fusese inca o oroare diforma, care sa trebuiasca ingropata in jungla. Trecuse deja prin aceasta dezamagire de prea multe ori . Nu, acest copil – Ticia Cenva – era sanatos si va supravietui cu usurinta fara grija permanenta a lui Zufa. Fetita va fi puternica.

Dupa ce avea sa se refaca vreme de numai cateva zile, Zufa intentiona sa se intoarca pe Kolhar. In trecut, ii dispretuise pe nedrept atat pe Aurelius, cat si pe Norma, iar acum voia sa se revanseze.

Aliatii nedemni de incredere nu sunt mai buni decat niste dusmani. Preferam independenta, propriul nostru control.

GENERALUL AGAMEMNON, Noua Epoca de Aur.

Ce alegere vei face?

Ramasitele zdrentaroase ale populatie de sclavi de pe Bela Tegeuse nu luptasera niciodata pentru propria supravietuire, nici macar nu stabilisera ceva asemanator unui guvern. Nenumarate generatii, traisera sub ocrotirea binevoitoare a masinilor ganditoare. Privind in urma, la vremea dintre distrugerea versiunii locale a lui Omnius si cucerirea de catre cymecii rebeli, libertatea lor temporara parea cruda prin contrast, catusi de putin un semn de bunatate.

Acum, dupa ce incercasera sa-si reia viata in urma exploziei atomice din Comati, supravietuitorii de pe Bela Tegeuse erau pregatiti pentru conversie . prin spalarea creierului. Aveau sa gandeasca numai ceea ce le spunea femeia-titan Juno sa gandeasca.

Lasand pe orbita flota docila si reprogramata a masinilor ganditoare, gata sa respinga orice atacuri din partea armatei Jihadului sau a fortelor robotice ale lui Omnius, Agamemnon facu din aceasta lume sincronizata ranita punctul central si baza de operatiuni pentru cucerirea definitiva a detestatei hiperminti computer. Nu cheltuisera nici un fel de resurse si nu pierdusera nici un luptator cymec in aceasta victorie initiala, dar generalul titan avea totusi nevoie sa-si mareasca forta rebela, astfel incat sa reziste oricarui atac din afara.

Agamemnon si cymecii lui aveau vointa si viziunea, dar pasul urmator cel mai important trebuia sa fie crearea unei armate mari, de neoprit. Cat mai curand posibil.

Aveau nevoie de mai multe fabrici, mai multe arme . si mai multi neocymeci. Mult mai multi.

Folosind navele de razboi robotice, cymecii cuceritori scoasera grupuri mari de prizonieri umani din zonele periferice radioactive ale orasului Comati. Ca o problema de eficienta si de planificare logica, masinile infiintasera depozite de provizii, si cand Agamemnon le oferi supravietuitorilor inspaimantati mai multa hrana, medicamente si o doza usor marita de libertate, fostii captivi de pe Bela Tegeuse se uitara la titani ca la niste mantuitori. Acum, relativ bine hraniti si inca zapaciti din cauza schimbarii imprejurarilor, erau gata pentru Juno si pentru discursul ei hipnotic.

Femeia titan asamblase pentru aceasta ocazie un corp pasitor mai mare si mai impunator decat folosise in ultima vreme – mai mult decat era necesar ca sa impresioneze pe oricine. Juno folosi roboti servitori reprogramati sa-i lustruiasca si sa-i graveze fiecare suprafata vizibila, astfel ca lucea ca o tarantula umblatoare facuta din crom si argint gravat. Scopul ei era sa inspire veneratie celor care-o vedeau, sa revina in fabuloasa Vreme a Titanilor.

Isi conecta difuzoarele, prin transmitatoarele tijelor mentale, la niste amplificatoare care-i facura vocea sa bubuie.

— V-ar placea sa traiti vesnic? intreba ea multimea.

Juno facu o pauza, asteptandu-se la urale, dar rasuflarea taiata a audientei o rasplati indeajuns. Gloata se foi. Stia ca acesti nefericiti simtisera rareori emotia sperantei, si abia acum incepusera sa-si ingaduie sa aiba visuri.

— V-ar placea sa fiti nemuritori si sa nu simtiti nici o durere – numai puterea si capacitatea de a face orice va puteti imagina? Am trait chiar eu aceasta viata vreme de o mie de ani! La fel si generalul Agamemnon! Toti neocymecii au fost candva oameni de incredere care s-au dovedit demni de cel mai mare dar pe care il poate dobandi orice muritor. Este vreunul dintre voi demn de aceasta onoare?

Fostii captivi cunosteau prea bine corvoada neschimbatoare a vietii sub domnia hipermintii. Pusi in fata extraordinarului corp marit de cymec al lui Juno si auzindu-i vorbele, oamenii fura paralizati si lasati fara grai.

— Colegii mei titani si cu mine am aruncat catusele lui Omnius, astfel incat sa puteti fi liberi pentru prima oara in viata voastra. Am cucerit aceasta planeta in numele titanilor si vrem sa-i aducem pe cei mai buni dintre voi in lupta noastra .

Ii vazu agitandu-se. Ideea nu le trecuse niciodata prin cap.

— Putem crea o noua era pentru implinirile umane, devenite posibile prin amplificarile de cymec. Chiar din aceasta populatie de pe Bela Tegeuse, avem intentia sa ne alegem primele randuri de locotenenti .

Din fericire, cei mai multi dintre oamenii de incredere fusesera nimiciti in Comati, pentru ca Juno si Agamemnon nu voiau sa recruteze fiinte umane loiale hipermintii computer. Mai degraba, preferau voluntari care sa-si inchine chiar si sufletele serviciului titanilor.

Juno trebuia sa treaca repede la atac. Nu stia cat timp avea sa treaca pana cand armata Jihadului sa vina sa ocupe ruinele de pe Bela Tegeuse. Agamemnon si cymecii trebuiau sa-si consolideze capul de pod.

— Va cerem sa priviti in inima si in mintea voastra.

Ridica si mai mult vocea.

— Aveti barbatia si maretia necesare ca sa intrati in randurile noastre? V-ati saturat de fragilele voastre trupuri umane? Ati obosit de atatea boli si de momentele cand muschii si oasele voastre naturale nu sunt de ajuns pentru ceea ce doriti de la ele?

Isi roti turela capului, scrutand multimea.

— Daca e asa, titanul Dante si asistentii sai neocymeci sunt dispusi sa va asculte si sa studieze cazul vostru. Vor face niste teste si-i vor alege pe aceia dintre voi care ne fac cea mai buna impresie. Ne aflam in zorii unei noi ere! Cei care ni se alatura acum vor culege o rasplata mult mai mare decat cei care se tem sa-si asume riscuri.

Agamemnon se asteptase ca ea sa convinga vreo cateva zeci de noi voluntari competenti, dar Juno stia ca iubitul ei era mult prea pesimist si marginit. Ea simtea ca ar fi mai bine sa lase sute, poate chiar o mie de oameni dornici sa treaca prin conversie – prevazuti cu programe de siguranta si cu sisteme de autodistrugere in containerele de pastrare, daca vreunul dintre ei s-ar fi dovedit nesupus sau rebel. Deocamdata, cymecii aveau nevoie de luptatori, roiuri de masini cu minti umane care sa se bata pana la moarte, dispusi sa-si asume misiuni sinucigase pentru a pune capat domniei lui Omnius, ca si neplacutului Jihad al Serenei Butler.

— Asadar, continua Juno cu vocea ei tunatoare si totusi seducatoare, va oferim o sanse de a deveni nemuritori, de a trai in interiorul formelor mecanice de lupta, corpuri flexibile si invincibile.

Ridica lucitoarele membre anterioare.

— Veti avea capacitatea de a va stimula centrii placerii de pe creier dupa voie. Nu veti mai fi niciodata infometati sau obositi. Nu va veti simti slabi.

Se invarti prin fata lor ca un pursange care se cabreaza. Lumini artificiale, de un galben stralucitor, se jucau pe curbele line si pe exoscheletul lustruit.

— Ganditi-va bine inainte de a raspunde, ii avertiza cu voce fierbinte. Spuneti acum, care dintre voi este dornic sa ni se alature?

Cand auzi uralele rasunatoare si vuietul tunator de acceptare, Juno isi dadu seama ca titanii vor avea mult mai multi voluntari decat vor avea vreodata nevoie.

Simt ca pot face orice – cu exceptia, poate, a faptului de a ma ridica la inaltimea asteptarilor pe care le au ceilalti de la mine.

Legenda lui Selim Calaretul Viermilor.

Acum, ca supravietuitorii zensunniti erau bine hraniti si aveau din nou sperante de viitor, Ishmael isi ingadui in sfarsit un sentiment de satisfactie crescanda. In ciuda asprimii si a balansului zilnic pe muchia supravietuirii, viata printre locuitorii desertului de pe Arrakis incepea sa-si gaseasca ritmurile naturale. Poate nu era confortabila, dar era mult mai sigura decat inainte.

Cand Jafar si ceilalti condusesera ceata de refugiati catre asezarile izolate din pesteri, nou-venitii se raspandisera prin sanctuar cu veneratie si uimire pe chip, ca si cum ar fi ajuns in rai. In umbra racoroasa, supravietuitorii fusesera intampinati de banda de proscrisi ai lui Selim. Unii dintre zensunnitii de pe Poritrin acceptasera mancarea oferita, iar altii dadusera peste cap apa calduta. Unii nu reusisera sa faca altceva decat sa se prabuseasca la pamant, usurati.

In noaptea aceea, coplesit de multumire, Ishmael ii privise pe toti cu atentie, in special pe Chamal. Ii venise sa planga. Numai cincizeci si sapte mai ramasesera din grupul originar, putin peste jumatate. Dar erau acum liberi.

In ciuda incercarilor prin care trecusera, supravietuitorii se uitau la el ca la un conducator increzator, a carui viziune si credinta ii tinuse laolalta, calauzindu-i pe cei mai multi dintre ei, in siguranta, pana la capat. Scapand de tirania stapanilor de sclavi, isi adusese poporul de-a lungul galaxiei intr-o nava spatiala netestata, si-i ajutase pe cei mai multi sa supravietuiasca luni de zile – o isprava deloc neinsemnata pe Arrakis.

Iar refugiatii insistara fata de ceata de proscrisi ca Ishmael merita si respectul lor. Marha, sotia lui Selim cel cazut, il tinea strans pe micul ei fiu cu ochi negri, El'hiim, in varsta de nici un an, si dadu incet din cap catre Ishmael, evaluandu-l.

— Suntem bucurosi sa avem printre noi un om atat de demn de respect!

In prima noapte a salvarii lor, barbatul statu in dreptul uneia dintre gurile pesterii, scrutand desertul luminat de luna, minunandu-se de frumusetea luminii palide ce se revarsa pe nisipuri. Deasupra, stelele ca niste varfuri de ac sclipeau in aerul limpede si uscat.

Apoi se intoarse spre oamenii salvati si le vorbi cu voce ferma, linistitoare.

— Aceasta este ceea ce ne-a fagaduit Budallah. S-ar putea sa nu fie ceea ce ne-am asteptat sa fie – nu-i o viata usoara aici, sub nici o forma un paradis, dar, cu timpul, poate ca o sa facem lucrurile mai bune.

Supravietuitorii continuara sa sarbatoreasca, consumand proviziile furate de la caravanele culegatorilor de mirodenie sau de la satele care adunasera bogatie din traficul de melanj si care nu banuiau nimic. Refugiatii de pe Poritrin ii slaveau pe Budallah si pe Ishmael, in timp ce proscrisii cantau cantece despre Selim Calaretul Viermilor si impartaseau povesti despre Shai-Hulud.

Ishmael ramase o data singur cu Jafar, in adancul pesterilor.

— De unde-i stiut despre noi? il intreba pe barbatul inalt si slab. Cautam ajutor de multa vreme .

Jafar miji ochii albastru-in-albastru, care aratau pe fata lui ca niste gauri umbrite.

— Am gasit un om ratacind singur prin nisip, abia mai rasufland. L-am salvat si ne-a cerut sa ne ducem sa va cautam.

Ridica din umeri.

— Nu stiam daca sa-l credem, pentru ca vorbele unui negustor si traficant de sclavi sunt deseori mincinoase.

Il conduse pe Ishmael intr-o camera slab luminata din inima muntelui.

— O sa va las sa stati de vorba.

De la intrare, Ishmael abia vedea un barbat subtire, stand singur sub lumina palida a unui mic licuriglob. Tuk Keedair.

Jafar se rasuci, fluturandu-si roba de desert, si pleca.

Abia venindu-i sa creada ceea ce vedea, Ishmael facu un pas inainte.

— Budallah lucreaza intr-adevar pe cai ciudate, daca un negustor de carne vie care a condus atatea vanatori de sclavi este responsabil pentru salvarea vietii unor zensunniti!

Barbatul tlulaxa arata slab si chinuit, cu trupul costeliv, parul zburlit si fara coada lui specifica. Cand ridica ochii sa-si vada vizitatorul, chipul lui Keedair nu arata nici sfidare, nici teama, numai oboseala.

— Asadar, lord Ishmael al sclavilor, vad ca ai supravietuit, in ciuda sortii. Dumnezeul tau chiar trebuie sa aiba mari planuri pentru tine . sau o smecherie serioasa pe maneca.

— Nu sunt singurul care a ramas in viata, in ciuda eforturilor sustinute ale acestei planete!

Ishmael intra si mai adanc in incapere.

— Ce s-a intamplat cu Rafel si Ingu si cu naveta de cercetare?

Keedair se legana inainte si inapoi pe streasina de piatra care-i servea drept pat.

— S-au dus cu totii in burta unui vierme.

Isi trecu mana ca o gheara prin parul ciufulit.

— Rafel a amenintat sa-mi reteze gatul, dar a hotarat in schimb sa ma lase liber in desertul salbatic. N-ajunsesem prea departe, cand au aparut trei viermi de nisip uriasi, cuprinsi de turbare. Au distrus naveta cercetas, devorand orice urma.

Ridica ochii, atintindu-i intr-un punct de undeva, de dincolo de Ishmael.

— Am ratacit zile intregi pana cand m-au gasit Jafar si oamenii lui .

Ishmael se incrunta auzind ca ginerele sau il abandonase pe fostul traficant de sclavi in desert, unde ar fi murit aproape sigur. Incercase sa se razbune? Il pedepsise Budallah pe Rafel pentru ca acesta se hotarase sa ia dreptatea in propriile-i maini?

— Nu trebuie sa-i vorbesti niciodata fiicei mele despre asta, ii ceru el.

Keedair ridica din umeri.

— A fost o problema intre Rafel si vierme. Nu inseamna nimic pentru mine.

Intinse mana puternica.

— Iti dau cuvantul meu.

Ishmael nu facu nici o miscare sa accepte gestul.

— Te astepti sa primesc cuvantul unui negustor de carne vie? Cuvantul omului care mi-a atacat satul si m-a vandut ca sclav?

— Lord Ishmael, un om de afaceri care nu-si tine promisiunile se trezeste curand fara nici un fel de afacere!

Nu folosea titlul cu sarcasm, ci cu deferenta.

Simtind pe cineva langa el, Ishmael se intoarse si o vazu pe femeia cu ochi mari care fusese sotia lui Selim Calaretul Viermilor. N-o auzise apropiindu-se.

— Ce-ai vrea sa facem cu traficantul de sclavi, Ishmael? Alegerea iti apartine.

El se incrunta, stanjenit de aceasta responsabilitate.

— De ce l-ai tinut in viata inca de la inceput?

Pentru Marha, raspunsul parea evident.

— Ca sa vad daca spunea adevarul despre alti zensunniti care au venit dintr-o lume indepartata. Dar apa si mancarea sunt putine si n-avem nevoie de guri in plus in tribul nostru.

Inauntrul celulei, Keedair se incrunta, ca si cum si-ar fi cunoscut deja soarta.

— Da, da, acum, ca aveti burtile pline si gaturile nu va mai sunt scorojite de sete, va puteti gandi si la razbunare. Ai asteptat-o destul, Ishmael.

Intre timp, alti refugiati de pe Poritrin se adunasera pe coridor, cautandu-l pe Ishmael si auzind vocile. Era acolo Chamal, cu chipul plin de intrebari, iar Ishmael nu stia cum se va hotari sa raspunda. Jafar si Marha se dadusera deoparte, ca sa-i lase pe refugiati sa priveasca in camera intunecoasa, din care traficantul tlulaxa se uita la ei cu dusmanie. Multi dintre ei mormaiau, furia din ei fiind destul de palpabila pentru a le micsora bucuria ca fusesera salvati.

— Omoara-l, Ishmael, implora o batrana.

— Arunca-l de pe stanci!

— Da-l de mancare la viermii gigantici!

Inclestand si desclestand pumnul, Ishmael statea cel mai aproape de prizonier. Inchise ochii si recita in tacere sutrele Koranului, sperand ca vorbele de iertare si fagaduielile de speranta repetate sa se strecoare in inima lui.

— Tuk Keedair, mi-ai furat deja multe. M-ai ranit, m-ai facut sa-mi pierd aproape toata familia, ai furat aproape toti anii vietii mele. Acum, oamenii mei sunt aici, pe Arrakis, si nu pot pleca nicaieri, nu se pot intoarce niciodata pe planetele lor natale. Cand ma gandesc la pret, nu ma pot impiedica sa nu ma cutremur. Dar incercarile noastre de aici nu sunt din vina ta .

Trase prelung in piept aerul uscat.

— Iti dau viata inapoi, negustorule de sclavi.

Murmure surprinse se auzira de pe coridor. Chiar si Chamal se uita cu manie la el, nevenindu-i sa creada.

Continua:

— Ar fi o dezonoare sa te omor acum, pentru ca ti-ai platit datoria fata de noi. Oamenii mei ar fi cu siguranta morti daca nu i-ai fi indemnat pe acesti proscrisi sa ne caute.

Ishmael desfacu mainile, privind la fiica lui mahnita.

— Sa nu faci nici o greseala, inca ma gandesc la razbunare . dar nu mai am dreptul sa-ti iau viata. Cei care iau lucruri care nu le apartin nu sunt cu nimic mai buni decat . traficantii de sclavi.

Refugiatii erau clar nemultumiti, chiar nedumeriti, dar pareau sa-i accepte decizia. Jafar se uita la Ishmael cu un respect reinnoit, ca si Marha, dupa cat se pare vazandu-l pentru prima oara pe barbatul de pe Poritrin ca pe un conducator. Un conducator adevarat .

In timp ce refugiatii se intoarsera in salile de adunare, Marha il lua deoparte pe Ishmael si-l conduse in noaptea uscata si racoroasa, unde puteau sta alaturi, sub multimea de stele. Desi multe configuratii de stele erau diferite de ceea ce cunoscuse el pe Poritrin, recunoscu constelatia Gandacului si alte cateva. Unele lucruri erau la fel.

— Mi-am lasat sotia undeva, pe-acolo .

Pe cupola cosmica, nu stia nici macar cum sa gaseasca planeta pe care-si petrecuse cea mai mare parte a vietii. Cu o singura hurducatura haotica, nava care plia spatiul ii aruncase peste un intreg roi de stele.

— Numele ei era – este – Ozza. Ma rog sa fie inca in viata, impreuna cu cealalta fiica a noastra, Falina.

Marha scoase de la el toate amintirile, il lasa sa-si retraiasca in minte momentele cele mai placute alaturi de Ozza, cum fusesera atat de diferiti la inceput, dar devenisera apoi parteneri apropiati, pana cand lordul Bludd ii despartise din rautate. Ishmael nu o mai vazuse de aproape trei ani.

Ofta.

— N-o s-o mai tin niciodata pe Ozza in brate, dar n-are nici un rost sa las regretele sa ma sufoce. Budallah m-a calauzit aici pentru un motiv, i-a tinut pe acesti oameni in viata si ne-a adus pe toti laolalta.

Marha ramase tacuta langa el pentru o clipa foarte lunga, apoi spuse:

— Acum, am si eu o istorie pentru tine, una pe care trebuie sa si-o aduca aminte toti oamenii nostri, din generatie in generatie.

Ii zambi, iar vocea i se indulci.

— Asculta, caci o sa-ti spun povestea lui Selim Calaretul Viermilor .

166 i. G.

ANUL 36 AL JIHADULUI.

Opt ani dupa marea rascoala a sclavilor de pe Poritrin Sapte ani dupa infiintarea santierelor spatiale de pe Kolhar.

Singura garantie in viata este moartea, iar singura garantie in moarte este socanta ei imprevizibilitate.

O zicala de pe vechiul Pamant.

In al treizeci si saselea an al Jihadului care fusese numit dupa nepotul sau ucis, batranul Manion Butler muri printre vitele sale indragite. Vremea se racise, iar viceregele de mult retras se temea de un inghet puternic. Solul era tare si uscat, dar el insista sa se trezeasca in zori si sa-si ia cu sine lopata in vie.

La optzeci si patru de ani, desi avea multi alti muncitori pe care sa se bazeze, Manion considera important sa ia chiar el harletul si sa adauge un strat protector in jurul vitelor sensibile. Batranul muncise mult intotdeauna, dedicandu-se micilor treburi din preajma viilor si a crangurilor de maslini, la fel cum trudise si in anii lungi de serviciu in Parlamentul Ligii.

Ca un cal de rasa campion, batranul Manion nu se gandise niciodata sa incetineasca putin, nu se gandise ca graba de a termina un proiect era poate exagerata.

Xavier dormise pana mai tarziu, bucuros ca era acasa, cu sotia si cu fiica lor mai mica Wandra, acum in varsta de opt ani. Se cuibari in pat mai aproape de Octa, reamintindu-si familiaritatea atingerii ei, a apropierii fizice. Dar primero-ul nu fusese niciodata omul care sa trandaveasca si sa nu faca nimic. Se scula foarte curand, lua micul dejun si se imbraca in niste haine vechi de lucru.

Trecusera opt ani de cand revolta sclavilor de pe Poritrin avusese ca rezultat nimicirea orasului Starda si moartea atator oameni. Si sapte ani de cand revolta neasteptata a cymecilor lui Agamemnon aruncase lumile sincronizate in haos si deviase atentiile distrugatoare ale lui Omnius.

In timp ce tentativele de cucerire neabatute ale masinilor isi pierdusera concentrarea, Jihadul avansa incet. Xavier conducea cu regularitate incursiuni in teritoriul sincronizat, proteja coloniile vulnerabile si ataca navele de lupta robotice ori de cate ori le intalnea.

La sosirea acasa totusi, lui Xavier ii placea intotdeauna sa lucreze pe campurile si in viile de pe mosia Butler, acolo unde cauta sa se gandeasca la altceva si sa gaseasca macar putina pace interioara, intr-un etern univers al razboiului.

Iesi din casa, in lumina proaspata a diminetii, isi trase niste manusi groase si pleca sa-l intalneasca pe batran, vrand sa-l ajute sa termine protejarea viei. Xavier ajunse chiar la timp ca sa-l vada pe Manion cum se opreste si se clatina, parca dezorientat. Batranul politician se agata de coada lopetii, incercand sa se tina drept, dar chipul i se descompuse si deveni cenusiu, apoi se prabusi la pamant.

Xavier alerga deja, strigandu-si socrul, dar ajunse langa el prea tarziu ca sa-l mai ajute.

— Acum am pierdut doi Manion, spuse mama Serenei.

Lacrimile curgeau pe fata ofilita a Liviei Butler; imaginea ei, reflectata in undele bazinului din Orasul Reculegerii, arata de-a dreptul straveche.

Stareta Livia Butler aratase intotdeauna mult mai tanara decat cei optzeci si unu de ani ai sai, dar de la moartea sotului ei parea sa fi imbatranit enorm. Imbracata intr-o roba eleganta de meditatie, statea asezata, usor adusa de spate. In ciuda stoicei sale stapaniri de sine, Livia arata franta pe dinauntru, ca un arbore cu radacinile retezate.

Serena statea langa mama ei, pe marginea bazinului. Manion se stinsese destul de linistit, dupa o viata plina. Macar dac-ar fi trait destul ca sa vada sfarsitul razboiului astuia nefericit .

In trei decenii si jumatate de Jihad, suferinta tragediei n-o parasise niciodata pe Serena. Cateodata era cumplita veste despre populatiile nimicite pe Chusuk sau in masacrul de pe Honru, alteori, durerea era mult mai personala. Nu si-ar fi abandonat niciodata datoria fundamentala de a calauzi lupta impotriva masinilor ganditoare, dar Serena si-ar fi dorit sa aiba si ea in sfarsit timp sa cugete si sa jeleasca. Se gandise sa duca in Zimia, sa mediteze langa unul dintre numeroasele relicvarii publice acoperite cu flori. Dar in acest moment nu voia sa vada nici o multime.

Serena arunca o privire catre panta acoperita cu iarba, ce urca pana spre altarul continand trupul conservat al copilului sau. Baietelul era simbolul inocent al spiritului uman, antiteza absoluta a cruzimii si a completei inumanitati a masinilor. Replica:

— Da, acum am pierdut doi Manion, dar Liga si Jihadul vor trebui sa mearga mai departe fara niciunul dintre ei!

Chiar si asa, simtea ca unul dintre stalpii Ligii Nobililor se rasturnase si se sfaramase.

Intinzand mana, o atinse pe a mamei sale. Stareta i-o stranse, la inceput fara prea multa putere, apoi insa tot mai tare, aproape imperios. Ochii Liviei se largira, si icni de durere adevarata, mult dincolo de tristete. Serena incerca sa-si cuprinda mama in brate, dar batrana femeie aluneca de pe banca si cazu la marginea apei. Serena ingenunche langa Livia si o ridica de umeri, strigand cu insistenta dupa ajutor.

Timp de o clipa nesfarsita, agonizanta, Serena privi in ochii deschisi, fara viata, ai mamei ei. Desi Livia si Manion Butler dusesera vieti separate multi ani de zile, impartasisera o legatura invizibila. Fusesera casatoriti mai bine de jumatate de secol.

Acum, Livia se dusese alaturi de iubitul sau sot.

Desi Serena dormi foarte putin, in ziua urmatoare isi indeplini indatoririle cu o energie arzatoare. Marele Patriarh ii spuse dupa aceea ca parea mai proaspata si mai inspirata decat oricand, ca insuflata de o forma inedita, bruta, de putere.

Golul dinauntrul ei se transformase in manie, ca si cum in minte i s-ar fi declansat un comutator. Masinile ganditoare – neganditoarele, odioasele masini – o jefuisera de atat de multe . Pierderile mergeau mai adanc decat puteau fi exprimate prin cuvinte.

Dupa toti acesti ani, era mahnita ca lupta nu fusese castigata inca. Fara indoiala, avea de-a face cu o slabiciune a spiritului uman, o hotarare insuficienta. Trebuia sa schimbe asta cumva!

Cu disperare, Preoteasa Jihadului isi dori sa mai fi avut parte macar o data de sfaturile linistite ale mamei ei. Sau ale cogitorului Kwyna. Acum, mai mult ca niciodata, avea nevoie de o mare intelepciune. Dar catre cine se putea intoarce?

Dupa multa chibzuinta, se hotari ca era vremea sa faca ceva nou, sa schimbe parametrii. Cu opt ani in urma, ea si cu Iblis Ginjo oferisera cu generozitate noi secundanti cogitorilor din Turnul de Fildes. Voluntarii bine alesi avusesera timp din belsug sa-i convinga, pe Vidad si pe cei cinci colegi filosofi ai lui, sa-si impartaseasca cunoasterea, iar acum Serena se saturase sa mai astepte.

Simti un fior traversandu-i pielea. Daca batranii cogitori din Turnul de Fildes refuzau sa vina la ea, atunci pur si simplu va trebui sa se duca ea la ei.

In timp ce se faceau pregatirile posomorate, dar extravagante, ale dublelor funeralii de stat pentru viceregele retras si pentru stareta, strazile erau pline de galbenele portocalii, flori care simbolizau durerea poporului. Serena se uita la ele pe fereastra. Atatia oameni o urmau orbeste catre orice primejdie . Vorian Atreides se intorsese acasa ca sa raporteze Consiliului Jihadului despre eforturile sale de a intari planetele nealiate, si adusese vestea devastatoare despre o alta colonie umana distrusa la intamplare – de data asta planetoidul minier Rhisso. Raportul lui provocase o mare consternare. In domurile atmosferice fusese pompat gaz somnifer, si se parea ca cei mai multi colonisti fusesera rapiti inainte ca instalatiile propriu-zise sa fie distruse.

Vor statea in picioare in fata Serenei, atunci cand isi termina raportul. Iblis Ginjo ii asculta cuvintele cu o expresie socata, dar ea observa ca ochii ii sclipeau ca si cum asta ar fi putut fi o veste buna pentru el. In ciuda unora dintre actiunile sale indoielnice, stia ca Iblis n-ar ingadui niciodata ca entuziasmul pentru Jihad sa-i slabeasca. Tulburata, Serena se uita in alta parte, apoi din nou la el. De data asta, vazu doar tristete in ochii lui.

Vor sugera ca oamenii de pe Rhisso trebuie sa fi fost luati de catre masinile ganditoare pentru a-i sili sa lucreze ca sclavi pe vreo lume indepartata unde era nevoie de forta de munca. Asta i se parea plauzibil Serenei. Dar nu se putea impiedica sa nu-si puna intrebari.

— Dovezile aduse de primero Atreides vor starni cu siguranta furia oamenilor de pe tot cuprinsul Ligii, si vom avea un aflux proaspat de recruti care sa continue lupta, rosti Iblis, avand intentia s-o consoleze. Sa nu te simti niciodata singura, Serena!

Serena se simtea totusi maniata si insufletita de forte noi. Vestile despre acest incident nefericit, ca si cele de pe Chusuk, aveau sa irite din nou populatia, cu siguranta, dar ea nu credea ca ar fi de-ajuns. Ar putea declansa chiar un nou val de proteste istovitoare impotriva conflictului. Trecusera peste cinci decenii de la distrugerea lui Omnius-Terra.

De ce n-am obtinut inca victoria?

— As vrea sa am miliarde de luptatori plini de zel, in locul catorva milioane. Dar exista o alta cale de a invinge.

Inalta barbia si-l privi fix pe Iblis, intarindu-si hotararea.

— Am intentia sa incep prin a adauga cativa noi aliati. Aliati puternici!

Exista o linie subtire intre viata si moarte. In orice moment dat, fiinta umana se afla la doar o bataie de inima lipsa sau la o rasuflare taiata departare de intunericul vesnic. Daca as recruta soldati ai Jihadului, i-as invata acest lucru si i-as exploata la maximum.

ERASMUS, fise de laborator neverificate

— Asta o sa ma doara pe mine mai mult decat pe tine, zise Erasmus impingandu-l pe baiat pe o masa de laborator, cu fata in sus. Crede-ma cand iti spun ca e pentru propriul tau bine.

Gilbertus nu facu nici o incercare sa se impotriveasca.

— Sigur ca te cred, domnule.

Cu toate acestea, privi nervos in jur cand Erasmus il lega peste incheieturile mainilor, peste glezne si peste piept. Tanarul vazuse destule dintre experimentele robotului independent ca sa stie ca incercarea nu va fi placuta.

Erasmus impinse apoi un carucior plin de cilindri cu fluide in culori stridente, pompe neuromecanice, masini cu senzori la extremitati si cu ace lungi, ascutite . Multe ace.

— Este un test important!

Balansa un brat de metal flexibil al caruciorului peste pieptul baiatului. Stia ca ar fi trebuit sa-i ceara permisiunea lui Omnius inainte de a face asta, dar nu voia sa-i explice hipermintii motivele personale.

E mai bine ca unele lucruri sa ramana private, gandi el.

— Dupa aceea, mi-ar placea sa-mi descrii senzatiile. Sunt foarte curios in privinta lor.

— O sa incerc, domnule Erasmus.

In vocea lui se simtea un strop de nervozitate si de teama.

Varfuri de otel iesira din bratul flexibil si patrunsera in gatul si in pieptul tanarului, cautand anumite organe interne. Baiatul icni, incerca sa tipe, apoi se lupta sa suporte durerea. Expresia de pe chipul lui si agonia palpabila il intristara pe Erasmus. Robotul nu mai avusese niciodata scrupule in legatura cu observarea reactiilor de durere la subiectele de testare . dar Gilbertus era mai mult decat un simplu experiment.

Exilandu-si sentimentele intr-o subrutina minora, robotul regla comenzile pentru a amplifica durerea subiectului tot mai mult, apoi si mai mult. Trebuia sa treaca prin toate etapele procesului.

— Se va termina intr-o clipa, si as fi extrem de nemultumit daca ai muri acum.

Gilbertus se zvarcolea si se zbatea, dar nu putea scapa. Numai tipetele-i izbucnira libere si se rasfransera de peretii laboratorului. Buzele i se desfacura, dezvaluind dintii inclestati si sangele care-i curgea pe gingii, din cauza ca-si muscase limba.

Robotul turuia mai multe platitudini decat invatase de la oameni.

— La sfarsit va fi totul in regula. E mai bine asa. Nu te da batut.

Trupul baiatului se inmuie si se cufunda in siguranta inconstientei. Erasmus reduse treptat parametrii, si in cele din urma opri masina de prelungire a vietii. O consola ii arata semnele vitale ale subiectului imbunatatindu-se clipa de clipa. Era tanar si destul de puternic – chiar si mai puternic dupa asta.

Pleoapele tanarului palpaira, se deschisera. Vazand fata zambitoare de metalfluid a robotului, reusi sa scoata si el un suras slab.

— Ai incredere deplina in mine, nu-i asa? intreba Erasmus in timp ce punea plasturi vindecatori pe rani.

— Desigur, domnule Erasmus.

Vocea lui Gilbertus abia se auzea, si scuipa sange intr-un vas pe care i-l tinu robotul.

— Dar care a fost scopul acestui . test? Ai aflat ceva din el?

— Te-am dus pana in pragul mortii . si te-am adus inapoi. Este darul meu pentru tine.

Ii desfacu legaturile.

— E o procedura descoperita in timpul Vechiului Imperiu si tinuta secreta pe lumile sincronizate. Cymecii au folosit-o pentru a-si pastra sanatatea organica. Acum ti-am dat viata, Gilbertus intr-un sens la fel de real in care au facut-o parintii tai. Corpul tau biologic isi va pastra sanatatea sute de ani, poate mai mult daca ai grija de tine. Din nefericire, pragul tau scazut de rezistenta la durere m-a impiedicat sa-ti dau o doza mai mare.

— Asadar, te-am dezamagit?

— Catusi de putin. Slabiciunile umane nu sunt vina ta.

— Ma simt mai aproape de o masina ganditoare acum, zise Gilbertus, straduindu-se sa se ridice in capul oaselor. Isi lasa picioarele peste marginea mesei, dar se clatina cand incerca sa stea in picioare.

Erasmus fu nevoit sa-l ajute sa-si tina echilibrul.

— Masinile si oamenii au puteri diferite.

Ochii baiatului incepura sa straluceasca pe masura ce intelegea consecintele tratamentului de prelungire a vietii.

— Iti promit ca te voi face mandru de mine, domnule Erasmie.

— Deja sunt, tinere.

O legenda poate fi o unealta educativa si un mare pericol – nu numai pentru adeptii sai, ci si chiar pentru subiectul legendei.

CHIROX, jurnale ale ucenicilor maestri spadasini.

Sus, deasupra oceanului neadormit, barbatul singuratic urca panta luminata de luna a falezei fara un efort mai mare decat daca ar fi alergat pe un teren plat, fara obstacole. Salta in sus, cu o forta deosebita, catarandu-se in jurul protuberantelor si in susul fisurilor din piatra, fara sa alunece niciodata, avansand mereu. Mult mai jos, apele marii Ginazului se spargeau de stancile inselatoare ale recifului.

Dar Jool Noret n-avea sa cada; nu cadea niciodata. Vreme de noua ani, se aruncase intre falcile Mortii – iar Moartea il scuipase intotdeauna afara.

Cel mai iesit din comun dintre toti mercenarii purta un costum alb de lupta – fara maneci, cu pantaloni pana la genunchi – un echipament care nu-i oferea nici o aparare, dar ii permitea o libertate totala de miscare. O esarfa neagra ii inconjura capul, legata in stilul anticilor luptatori ronini de pe vechiul Pamant. Desi nu-i pasa prea mult sa-i impresioneze pe mereu-prezentii privitori, Noret purta costumul alb astfel incat acestia sa-i poata observa urcusul pe suprafata verticala de piatra.

Deasupra, siluete intunecate erau insirate pe creasta falezei, zeci de recruti de pe Ginaz care-l priveau, insotiti de Chirox. Noret vazu colturosul automat sensei cu arme multiple lucind stins, argintiu, in lumina lunii. Stia ca masina de lupta le spunea studentilor ce-ar trebui sa incerce, fara sa-si depaseasca propriile capacitati. Cand Noret arunca o privire in sus, catre grup, o parte din el fu multumit ca inspirase atatia luptatori sa distruga masinile. In acelasi timp, era uimit de atata atentie. N-o ceruse niciodata.

Fara indoiala, devenise cel mai mare razboinic pe care il daduse vreodata arhipelagul Ginaz – poate cel mai bun pe care-l va produce vreodata.

Dar Noret era si cel mai misterios dintre oameni, vorbind numai rareori cu elevii sai. Cu cativa ani in urma, un ucenic descurajat sapase cel mai celebru citat al maestrului spadasin intr-o piatra lustruita de langa palcul de baraci de pe insula: „Inca nu sunt vrednic. Nu sunt potrivit sa-i instruiesc pe altii”.

Cand era intrebat despre victoriile sale legendare, Noret nu spunea nimic . ceea ce-i silea pe elevi sa afle si sa infloreasca singuri povestile. Numai el cunostea intregul adevar. Pe fiecare camp de batalie, ataca unde era primejdia mai mare, cautand confruntari inca si mai periculoase, dusmani si mai mortali. Roboti sfaramati zaceau presarati in urma lui oriunde lupta. Jool Noret nu ezita niciodata, devenea aproape invincibil pentru ca nu-i pasa daca supravietuia sau nu. Dorinta sa de moarte devenise limpede pentru toti, si totusi continua sa traiasca.

Lupta pentru frumusetea si pentru eliberarea pe care i-o dadea lupta, pentru expresia artistica a violentei. Era ceea ce fusese nascut sa faca, purtand spiritul lui Jav Barri inauntrul lui, construind peste instinctele mostenite, transformandu-se intr-un luptator fara egal. Era ceea ce moartea tatalui sau pretindea de la el.

Noret devenise de unul singur sambure de revolta pe cateva dintre lumile sincronizate mai slabe, infiltrandu-se in randul populatiilor umane captive, furnizandu-le arme de bruiaj pentru a arde gelcircuite sau explozivi si arme conventionale pentru a declansa sabotaje. Noret se strecura de asemenea printre masini, dezactivandu-le si distrugand zeci de roboti, ca un asasin in noapte. Iar dupa ce cuibul de viespi fusese starnit si provocase destule pagube, pleca pe furis si se intorcea pe lumile Ligii.

Si totusi nu era niciodata de ajuns.

Urcarea acestei faleze abrupte era un exercitiu mult mai simplu decat depasirea conditiilor autoimpuse asupra vietii si valorii sale. In partea cea mai dificila a stancii, o streasina periculoasa, Noret mari chiar pasul ascensiunii sale nesigure.

Isi dadu seama ca demonstratii ca aceasta prezentau intotdeauna un mare pericol – nu pentru el, ci pentru oricare dintre tinerii mercenari care incercau sa-l imite. Dar lectia era justificata: in viata existau putine plase de protectie, si cu siguranta nu exista niciuna in vreme de razboi, cand violenta imprevizibila putea schimba orice situatie in cateva secunde.

In rarele ocazii in care se intorcea pe Ginaz, executa aceste exercitii pentru propriul lui folos, imbunatatindu-si talentele in timp ce oferea celorlalti ceva spre care sa aspire. Doar prin faptul ca reusea, Noret le daruia o anumita recunoastere a faptului ca trupul omenesc putea intr-adevar sa realizeze lucruri remarcabile. Fiintele umane ar trebui sa ucida cu precizie si rafinament, o forma de arta pe care nici macar cea mai eficienta dintre masinile ganditoare n-ar fi putut-o stapani vreodata. Isi scutura transpiratia din parul de culoare deschisa si continua sa urce, apropiindu-se de varful stancii.

Brusc, aluneca tacut pe o parte, in umbra groasa a unei crapaturi in piatra, unde lumina lunii nu patrundea; de aici se arunca dedesubtul stresinii si al elevilor care asteptau. Noret pasi repede pe o bordura ingusta, apoi isi relua urcusul. Nu-i pasa ce spuneau altii despre el sau despre aura de mister care nu facea decat sa amplifice curiozitatea si fascinatia oamenilor. In ceea ce-l privea pe el, motivele pentru care se antrena atat de neindurator erau personale.

— Unde e? il auzi pe unul dintre recruti. Nu-l mai vad.

— E in spatele nostru, raspunse Chirox, rasucindu-se sa-l salute pe Noret. In acest joc, ne-a omorat pe toti.

Douazeci de perechi de ochi se intoarsera sa se uite.

Jool Noret statea in echilibru intr-o pozitie de lupta, cu chipul brazdat de cicatrice si bronzat, acum si mai enigmatic in umbra noptii. Fara avertisment, se napusti pe langa elevi – cu parul in vant – sari peste marginea falezei si disparu din vedere.

Cateodata, linia dintre curaj si nesabuinta este imperceptibila.

ZUFA CENVA, Amintiri despre Jihad.

Dupa mai mult de sapte ani de derulare a masivului proiect de constructii, santierele de pe Kolhar produsera in sfarsit prima lor flota de nave comerciale care pliau spatiul. Numeroase prototipuri fusesera deja testate, iar acum Venport era pregatit sa le adapteze pentru uzul comercial general, livrand marfurile de care avea nevoie Liga Nobililor.

In ciuda nelinistii starnite de simplul concept, Norma nu avu de-ales decat sa creeze sisteme de ghidare partial computerizate pentru sofisticatele vehicule care pliau spatiul. Calculele Holtzman si generarea campului de distorsiune cereau o matematica atat de complexa, incat nici un om normal nu putea spera sa rezolve ecuatiile fara ajutor. Iar ea avea destule date, din anii de testari riguroase, care sa arate ca zborurile prezentau deja riscuri ridicate, cu o rata de distrugeri inacceptabila.

Spera ca sofisticatele dispozitive de navigatie aveau sa ajute, dar era atenta sa nu creeze nici un sistem de gelcircuite IA potential independent. Norma ar fi preferat sa distruga intreaga flota comerciala a Venkee decat sa creeze din neatentie un alt Omnius. Era singura care avea acces la camerele de navigatie de pe noile vehicule care pliau spatiul; nici macar sotul ei, Aurelius, nu putea intra in acele zone sigilate.

Incuiata in camera de ghidare a celei mai noi nave, Norma introduse un mic cilindru intr-un port de activare, apoi urmari un holoecran tridimensional in timp ce afisa nenumaratele coordonate ale fiecarui corp astronomic cartografiat. I se parea ca nici un om, nici macar un geniu de calibrul ei, n-ar putea vreodata sa traseze un curs sigur prin toate buclele spatiului pliat si printre riscurile pandind peste tot in universul vast. N-avea de-ales decat sa se bazeze pe computere, oricat de primejdioase s-ar fi dovedit acestea.

Biblioteca detaliata a coordonatelor trecute pe harta se termina de incarcat, iar ea scoase cilindrul de programare, ascunzandu-l intr-un buzunar mare al halatului de laborator, de culoare verde deschis.

In ciuda scurgerii enorme de fonduri si de resurse aici, pe Kolhar, pana acum Liga Nobililor nu stia nimic despre remarcabilul model nou de nava. Oamenii aveau sa banuiasca ceva totusi, atunci cand sutele de nave mici si rapide ale Venkee vor incepe sa-si depaseasca spectaculos concurenta. Indata ce vestile se vor fi raspandit – si asa se va intampla, inevitabil – ea se va asigura ca Aurelius Venport va fi anuntat, cu surle si trambite, drept forta conducatoare din spatele noii tehnologii. Ei nu-i pasase niciodata prea mult de faima sau putere, preferand sa evite pierderea de timp asociata cu acestea. De pe un scaun din primul rand, la o tragedie grogipteana petrecuta in lumea reala, Norma vazuse cum trufia si lupta pentru celebritate puteau deforma si distruge geniul, asa cum se intamplase odinioara cu maretul Tio Holtzman.

Din moment ce sotul sau avusese intotdeauna incredere in ea si-i oferise fondurile necesare, era fericita sa-i acorde tot meritul. Aurelius se dovedise un politician iscusit si putea face pasi mari daca avea influenta si prestigiul necesare. Cu siguranta urma sa gaseasca o cale sa se bucure de atentie, evitand intrebarile despre natura tehnologiei. Ei nu-i pasa oricum decat de succesul proiectului.

Peste o suta de mici transportoare de marfa care pliau spatiul fusesera deja trimise in misiune, conduse de piloti mercenari care cunosteau si acceptau riscurile. Dupa multi ani si o infuzie colosala de capital, Aurelius era la un pas de a face profituri imense, in ciuda pierderilor frecvente de nave si de incarcaturi. Iar fara partenerul sau tlulaxa, Venport controla marele imperiu comercial singur, multumita lui Norma.

Primele curse fusesera facute, cu mari profituri, in ciuda catorva accidente infioratoare. Venkee Enterprises transporta cu rapiditate produse vitale la mari distante, in calele noilor nave. Droguri si alimente rare si perisabile veneau de pe Rossak, livrate pretutindeni pe lumile Ligii in mai putin timp decat era nevoie ca sa le comanzi. Comertul cu melanj crescu exponential, pe masura ce consumul se raspandi in toata Liga, iar fiecare cursa cu mirodenie platea practic intregul cost al uneia dintre navele de marfa care pliau spatiul.

Aurelius spera ca palmaresul sigurantei avea sa se imbunatateasca. Intre granitele secretului industrial, informa dinainte echipajele despre marile pericole reprezentate de „noile nave” si le plati salarii de risc maxim. In particular, ii spuse lui Norma ca-si dorea sa nu trebuiasca sa riste vieti umane, ca totul se putea face de catre masini. Apoi adauga, dupa ce se gandi indelung, ca asta se dovedea a fi o imposibilitate. Era exclus sa ai incredere in masinile ganditoare.

Cetatenii Ligii incepusera sa-l vada pe Venport ca pe un salvator si un patriot, iar competitorii lui erau disperati sa-i descopere metoda tainica de a calatori rapid in spatiu. Tio Holtzman ii confiscase toata munca si toate proiectele, dar fusese vaporizat in explozia pseudoatomica din Starda, iar Norma stia ca nimeni altcineva nu putea nici macar sa se apropie de intelegerea sistemului.

Dupa ce studiase dovezile din crater si ruinele din orasul de pe Poritrin, Norma credea in sinea sa ca intelegea ce s-a intamplat acolo. Lasa restul Ligii sa creada ca sclavii zensiiti insurgenti gasisera cumva un dispozitiv nuclear, insa ea isi aducea aminte de un test controlat, de pe un mic satelit, cu aproape patruzeci de ani in urma. Vazuse rezultatele interactiunii unei arme laser cu un scut Holtzman. Norma banuia ca explozia devastatoare fusese provocata de o greseala, poate chiar de una comisa de Holtzman insusi.

Iar ea nu voia sa faca greseli asemanatoare.

Trecu sistemul de navigatie prin toate ciclurile de teste de autoverificare, ducand vehiculul rapid in calatorii simulate prin adancul spatiului. Ecranele ovale apareau pe peretii incaperii peste tot in jurul ei, aratand nebuloase, comete si nove.

Aurelius n-o dezamagise niciodata, nu se indepartase niciodata. Chiar si atunci cand examina relatia lor intr-un mod detasat si intelectual, era surprinsa ca ramasese cu ea, asa cum promisese. Barbatul o iubea cu adevarat si era un tata minunat pentru singurul lor fiu. Exact ceea ce-si dorise.

Dar cea mai mare creatie a lui Norma era totusi noul model de motor. Simtea cu putere ca aceasta tehnologie – daca problemele si pericolele sale puteau fi rezolvate vreodata – ar fi devenit baza unei intreprinderi comerciale ce ar fi facut lumile Ligii sa para minuscule, o intreprindere mult mai importanta decat o simpla companie de comert.

Cu toate acestea, unele dintre numeroasele vehicule se abatusera de pe traseu, altele suferisera avarii importante, altele disparusera cu totul. Iar o nava aflata intr-o ultima calatorie de testare trecuse din neatentie prin miezul unui soare, care nimicise aparatul. Pe masura ce erau facute tot mai multe curse de transport si mai multe nave – si piloti – aveau sa se piarda.

Rata excesiva a accidentelor scotea in evidenta riscurile inovatoarei tehnologii. Norma isi storsese creierul in cautarea unei solutii, dar nici un sistem de siguranta nu parea realizabil in afara de precizia navigatiei. Nu parea sa existe nici o cale de a evita acest lucru – marile aparate traversau distante imense in cateva clipe, iar o nava era condamnata in clipa in care era stabilit un curs gresit. Nici un om, probabil nici macar o minte de computer, n-ar fi putut calcula sau reactiona la un curs mortal cat ai clipi din ochi.

Dar Venport inca gasea rata de profit-pierderi acceptabila, din moment ce destule nave o scoteau la capat. In afara de ingrijorarea pentru moartea echipajelor, pe care o diminua platindu-le bine, descria profitabilitatea ca pe un „joc al numerelor”. Nu trebuia decat sa ajusteze preturile pentru a lua in calcul ceea ce el numea „restrangerea inventarului”.

Acum, in camera de navigatie, Norma urmarea calatoria simulata catre un fals camp de batalie, unde navele de razboi ale Jihadului distrugeau fortele robotice. Doar un strop de culoare pe care-l adaugase pentru amuzament .

— Ocupata, ca de obicei. Sunt uimit ca poti face asta zile intregi, fara odihna.

Simtise apropierea sotului ei, iar acum se simtea stanjenita din cauza sistemelor sofisticate de computer insirate in fata ei.

— N-ar trebui sa-mi distragi atentia. Cum ai intrat?

— Sistemul de supraveghere ascuns mi-a aratat cum sa intru in camera asta.

Ea se incrunta, simtind instinctiv o furtuna interioara.

— Atunci va trebui sa intaresc securitatea. Zona asta este interzisa pentru oricine – chiar si pentru tine.

Venport incrunta spranceana. Datorita consumului masiv de melanj, inca arata ca un barbat ce se apropia de patruzeci de ani, in loc de saizeci si doi.

— Dupa cat se pare, si pentru fiul tau. Adrien a incercat sa dea de tine de doua zile, si nu i-ai raspuns. E istet pentru sase ani, dar e totusi un copil .

Imaginea fiului ei ii trecu prin minte ca un fulger. Baiatul avea zambetul tatalui sau si parul negru, ondulat. Genele ii erau perfecte, datorita interventiei interne a lui Norma in timpul procesului de conceptie. Descoperise ca putea sa-si vizualizeze si sa-si dirijeze sistemul de reproducere, permitand sa se uneasca doar ovulului si spermei perfecte din punctual sau de vedere.

Norma pleca privirea.

— Am fost preocupata sa inteleg deficientele navigatiei. Cu un factor atat de ridicat al pierderilor de nave, nu ne putem permite sa folosim navele care pliaza spatiul pentru efortul de razboi. Desi asta era intentia mea initiala . Mama insista sa contactez armata Jihadului in legatura cu tehnologia mea, ca ei sa poata transporta trupe in zonele de conflict – dar nu vreau atatea morti pe constiinta.

— Norma, o sa gasesti tu o solutie .

Barbatul zambi, apoi o saruta.

— O sa oferim tehnologia militarilor de indata ce e suficient de sigura.

— Te rog, cere-i scuze lui Adrien pentru mine.

El se uita cu atentie la instrumente, la ecrane, la comenzi si la rotile cititoare de date.

— Asta-i sistemul computerizat despre care mi-ai spus?

— Da.

— Sa ne apere zeii!

— Aurelius, te rog . Am treaba. Am vorbit deja despre motivele pentru controlul strict pe care l-am instituit.

— Da, da, desigur.

Ea il privi, cu prudenta, apoi in vazu inspirand adanc.

— Daca poate cineva sa puna lesa masinilor ganditoare, atunci tu esti aceea, comenta el. Dar tot nu-mi place.

— Nici mie, dar deocamdata nu exista nici o alternativa.

Dupa plecarea sotului sau, Norma incuie usa la loc si facu exercitii, introducand in masina de navigatie destinatii diferite, lasand computerul sa calculeze fiecare traseu astfel incat sa evite sori, planete si alte obstacole din spatiu. Desi crease chiar ea computerul si-l incarcase cu dispozitive de protectie, apropierea stransa a masinilor ganditoare inca o facea sa se simta nelinistita. Si nu indraznea sa instaleze asemenea sisteme in nave care zburau efectiv.

Macar daca ar fi putut gasi o cale sa ghideze navele care pliau spatiul cu o minte umana, in loc de una mecanica . Dar conceptul parea o imposibilitate.

Carnea nu poate fi scutita de legile materiei, dar mintea nu este astfel incatusata. Gandurile transcend fizica creierului.

COGITOR VIDAD, Ganduri din obiectivitatea izolata.

Un planetoid rece, arid, cu o atmosfera abia respirabila, Hessta era bantuit de vanturi furioase care aruncau pe piele cristale de gheata ca niste ace; ghetari lenti, dar implacabili se tarau pe sol. Putini oameni ar fi dorit sa locuiasca aici chiar si o saptamana, cu atat mai putin doua milenii, dar cogitorii din Turnul de Fildes il alesesera drept cel mai bun loc in care sa-si continue meditatiile lor infinite, cu cele mai putine sanse ca evenimentele exterioare sa-i deranjeze in solitudinea lor.

Serena Butler ii gasi oricum.

Desi o pierduse pe binevoitoarea Kwyna in Orasul Reculegerii, acesti alti cogitori misteriosi ramaneau departe. Vidad si filosofii sai „din Turnul de Fildes” se izolasera intotdeauna, evitand orice implicare in treburile umane, desi trebuiau sa aiba o sursa exterioara de venituri si de provizii. Acum, Serena intentiona sa se duca direct la ei si sa le ceara – nu, sa le pretinda – sa ajute rasa umana. Cum ar fi putut-o refuza?

Chiar si cogitorii din Turnul de Fildes trebuiau sa vada ca neutralitatea nu mai era posibila. Fusesera candva oameni, dar, spre deosebire de titani si de neocymeci, nu se aliasera niciodata cu Omnius. Dupa mileniile lor de cunoastere, puteau sugera directii de actiune la care omenirea nu se gandise niciodata. Serena credea ca mult ravnita lor intelepciune s-ar fi putut dovedi elementul fundamental de care sa atarne victoria finala impotriva lumilor sincronizate.

De opt ani, asistentii alesi cu grija de Iblis pentru acesti cogitori slujisera pe Hessra. Serena stia foarte putin despre inlocuitori, in afara de faptul ca le daduse o binecuvantare cu scurta vreme inainte de plecare. Isi amintea cum – la vremea aceea – se gandise ca pareau cu totii extrem de piosi si de bine crescuti.

De atunci, Iblis ii marturisise ca acestor secundanti li se dadusera instructiuni sa le vorbeasca incet, dar continuu, cogitorilor despre raul pe care masinile ganditoare il provocasera rasei umane. Noii secundanti puneau deseori la indoiala moralitatea izolarii cogitorilor, incercand sa-i faca, pe Vidad si pe asociatii lui contemplativi, sa-si dea seama ca simplul fapt de a ramane neutri nu era neaparat un semn de virtute.

In nava ei, Serena se indrepta direct spre Hessra, insotita doar de Niriem si de inca patru serafimi. Vehiculul Serenei ateriza pe o platforma acoperita cu zapada si gheata, pe care secundantii o maturasera, ca pregatire pentru sosirea sa. Inaltandu-se din stanca cenusie, fortareata cogitorilor era alcatuita din turnuri de metal negru si din iesinduri cilindrice cu acoperisuri ascutite, abia vizibile intr-un nor de zapada inspumata.

Cogitorii isi construisera initial refugiul pe o proeminenta nesigura a muntelui, mult deasupra unui canion larg, dar in cursul celor douazeci de secole un ghetar masiv se tarase de pe piscurile inalte si incepea sa invaluie turnurile. Gheata groasa era verde-albastruie de la poluantii chimici ce se depusesera din atmosfera acida a Hessrei.

Pana acum, mareea de gheata se inaltase si acoperise jumatate din fundatiile mai joase si din nivelurile de la subsol ale structurii, iar Serena se intreba daca batranii cogitori si-ar abandona vreodata fortareata. Resimtea aici un sentiment implacabil al timpului. Cand ghetarii aveau sa copleseasca in cele din urma turnurile, era foarte posibil ca Vidad si colegii lui prea multumiti de sine sa ramana in mormantul lor de gheata, cugetand inca la gandurile lor imposibile dar neducand nicaieri.

In afara de cazul in care Serena ii putea zgudui, silindu-i sa se implice .

Infasurati in hanorace izolate termic, un grup de secundanti iesira pe usile inghetate ale turnului principal, condusi de un barbat pe care-l recunoscu ca fiind Keats. Serena inainta clatinandu-se tusind in aerul rarefiat si neplacut si simtind muscatura vantului rece. Niriem porni s-o insoteasca, dar Serena ii facu semn sa ramana pe loc, spunand ca prefera sa continue drumul singura. Le ordona serafimilor sa ramana la bordul navei, pentru ca aceasta era o problema pe care-o putea rezolva mai bine singura.

Secundantii o condusera pe Serena in tunel. Miroseau a chimicale, ca si cum ar fi lucrat intr-un laborator. Unul dintre cei imbracati in robe galbene atinse o parghie si usa grea a tunelului se inchise in urma lor, cu o bufnitura rasunatoare. In timp ce Serena mergea mai departe, alaturi de sumbra ei escorta, aburii reci ai respiratiei i se inaltau in fuioare in fata ochilor.

Coridoarele mergeau in spirala ca un tirbuson tot mai ingust, coborand in final intr-o incapere mare, cu peretii goi si ferestrele acoperite de obloane solide de gheata. Desene stranii, amintind de runele Muadru, fusesera gravate in blocurile de gheata. Asemenea unor pioni mari dintr-un joc, sase cogitori din Turnul de Fildes stateau pe socluri lustruite, cu recipientele creierelor luminand in nuanta de albastru deschis a electrofluidului de sustinere a vietii. Containere proaspete cu fluid, mult mai multe decat ar fi avut vreodata nevoie cogitorii, erau asezate unul peste altul in firide. Se intreba la ce le folosea atat de mult lichid vital .

Adunandu-si toata taria, Serena isi aminti diferitele tehnici ale polemicii pe care le invatase de la Kwyna si de la Iblis Ginjo. La aceasta intalnire, urma sa aiba nevoie de toate abilitatile pe care le putea folosi. Spera doar ca secundantul Keats si ambitiosii sai colegi fusesera indemanatici in asezarea temeliei pentru pledoaria ei.

— Cauti sfaturi? intreba Vidad.

Vocea lui emana dintr-un difuzor implantat in partea de jos a containerului de pastrare, foarte asemanator cu acela al unui cymec. Sistemul parea nou, iar Serena isi dadu seama ca era o inovatie pe care secundantii lui Keats o indusesera pentru a permite ingrijitorilor sa vorbeasca cu mai mult decat un singur cogitor deodata, inainte de aceasta modificare, Vidad si ceilalti trebuie sa fi trecut prin secole de tacere monotona, ingrijiti de secundanti supusi; acum, cu oamenii lui Iblis atragand in permanenta geniile solitare in dezbateri, viata lui Vidad trebuie sa se fi schimbat mult.

— Am nevoie de ajutorul vostru, spuse Serena, alegandu-si cu atentie cuvintele si tonul vocii, ca sa arate politete si respect, dar si tarie. Jihadul nostru dureaza de multi ani, cu pretul a miliarde de vieti omenesti. Hotararea noastra s-a transformat treptat in stagnare. Sunt dispusa sa fac orice este necesar pentru a obtine o victorie rapida si decisiva .

Vidad nu raspunse, dar unul dintre ceilalti cogitori zise:

— Potrivit actualilor nostri secundanti, Jihadul vostru a fost lansat abia cu cateva decenii in urma .

— Si te intrebi de ce par atat de nerabdatoare?

— Era doar o observatie.

— Spre deosebire de tine, eu sunt limitata la cateva decenii de existenta. Este natural pentru mine sa caut succesul in timpul propriei mele vieti.

— Da, inteleg. Si totusi, lupta de ansamblu impotriva lui Omnius abia daca a durat ceva mai mult de un mileniu, ceea ce nu-i chiar atat de mult, daca te gandesti la tabloul mai larg. Cogitorii din micul nostru grup au amintiri intinzandu-se pe un interval de doua ori mai lung .

Vidad adauga:

— Ca fiinta umana trecatoare, perceptia ta asupra timpului este denaturata si limitata, Serena Butler, si irelevanta pentru panza pe care este pictata istoria.

— Din moment ce fiintele umane isi consemneaza propria istorie, durata vietii omenesti este singura masura semnificativa a timpului, il contrazise ea cu un ton usor taios. Voi, cogitorii, ati fost candva umani .

Facand o pauza, Serena inspira adanc, cu nervozitate, incercand sa-si elimine stridenta din vorbire. Apoi, cu voce mai calma, continua:

— Ganditi-va doar la victimele umane ale masinilor ganditoare. Fiecare persoana care-a murit avea un creier – ceea ce inseamna ca fiecare dintre ei avea potentialul de a deveni cogitor, ca si voi. Ganditi-va la revelatiile si la cunostintele pe care le-ati fi putut castiga, daca aceste vieti n-ar fi fost nimicite prematur de catre Omnius!

Cogitorii ramasera tacuti, absorbindu-i vorbele. Keats si cu ceilalti secundanti stateau discret pe langa peretii incaperii, ochii lor aprinsi privind-o pe Serena cu vizibila admiratie.

— Suntem de acord ca este o tragedie, raspunse Vidad in sfarsit.

Vocea Serenei se inalta din nou.

— Vreme de treizeci si patru de ani, razboinicii umani au luptat din rasputeri si au indurat multa suferinta. O intreaga generatie a fost decimata, iar oamenii mei au inceput sa-si piarda speranta. Se tem ca Jihadul nostru nu poate fi castigat, ca razboiul va continua timp de secole fara victorie. Sunt disperati sa vada orice deznodamant imediat .

— O preocupare intemeiata, rosti un cogitor.

— Dar eu nu vreau sa fie asa! Nu ne putem pierde impulsul acum! A fost nevoie de asasinarea fiului meu si de un efort extraordinar de unire a fortelor pentru a-i face pe oameni sa porneasca lupta impotriva masinilor ganditoare, dupa atatea secole de apatie si de lipsa de initiativa.

— Aceasta este o problema umana, si nu prezinta nici un interes pentru cogitori.

— Cu tot respectul cuvenit, cogitor – in vremuri de criza, lasii justifica deseori lipsa de actiune cu asemenea comentarii. Revedeti propriile voastre amintiri istorice .

Secundantii din Jipol zambira larg, privind piezis spre ea. Poate ca facusera si ei comentarii asemanatoare fata de Vidad.

— Aveti o mare intelepciune, si nu pot sa cred ca v-ati pierdut toata umanitatea. Ce pierdere groaznica, infioratoare ar fi!

Dezvaluind o nuanta de exasperare in vocea simulata, Vidad spuse:

— Si ce astepti de la noi, Serena Butler? Suntem constienti de convingerile tale patimase, dar noi trebuie sa ramanem cogitori, ganditori neutri. Ca urmare, Omnius ne lasa in pace. Cu multa vreme in urma, unii dintre cei douazeci de titani au folosit priceperea noastra ca si unii dintre oamenii Ligii. Pastram o pozitie in esenta corecta si echilibrata .

— Pozitia voastra este in esenta gresita, riposta Serena. Va puteti crede neutri, dar cu nici un chip nu sunteti independenti. Fara secundantii vostri umani, ati muri. Numai pentru ca noi, oamenii, va pretuim mintea, acesti secundanti isi daruiesc timpul si serviciul credincios – chiar vietile lor – ca voi sa va puteti bucura de „neutralitatea” si contemplarea pe care le doriti. Masinile ganditoare si cymecii nu v-au ajutat niciodata. Acum, oamenii au nevoie de ajutorul vostru. Iata o ocazie care nu este la indemana soldatilor mei din Jihad! Presupusa voastra neutralitate va da acces la Omnius si la masinile ganditoare. In calitate de cogitori, puteti vorbi cu ei, ii puteti observa. Ne puteti chiar spune cum sa-i rasturnam!

— Cogitorii nu actioneaza ca spioni, spuse Vidad.

Serena inalta barbia.

— Poate ca nu. Si totusi, va datorati continuarea existentei oamenilor. Eu sunt o fiinta umana cu viata scurta, Vidad, in timp ce tu ai doua mii de ani de experienta din care sa te inspiri. Daca nu esti de acord cu sugestia mea, iti cer sa-ti folosesti intelectul superior ca sa gasesti o alta cale de a ne ajuta.

Isi incrucisa bratele la piept.

— Nu cred nici o clipa ca aceasta provocare este mai presus de capacitatile tale.

— Serena Butler, ne-ai dat mult de gandit, raspunse Vidad.

Lumina se intensifica in containerul de pastrare, ca si in cele ale colegilor lui, ca si cum creierele fara trup ar fi gandit cu furie.

— Vom cantari cererea ta si vom actiona asa cum vom considera de cuviinta.

Serena astepta, sperand ca Vidad va spune mai mult, dar acesta pastra tacerea.

— Nu cantari prea mult, Vidad. Fiinte umane mor in fiecare zi cu miile din cauza cruzimii masinilor ganditoare. Daca vezi vreo cale de a pune capat acestui cosmar, trebuie sa actionezi cat mai curand posibil!

— Vom actiona la momentul potrivit. Nu renuntam cu usurinta la neutralitatea noastra, dar tu ai adus argumente convingatoare, care le repeta pe acelea ale loialilor nostri secundanti.

Alaturi, Keats inclina capul cu respect, intr-o aparenta incercare de a-si ascunde un zambet.

Stiind ca intalnirea se incheiase, Serena pleca prin coridoarele inghetate, serpuitoare. Secundantii abia isi puteau stapani exuberanta, in timp ce-o escortara pana la nava.

— Stiam ca Preoteasa Jihadului poate indeplini ceea ce noi n-am reusit, exclama Keats. Marele Patriarh are dreptate sa te onoreze. Esti mama si salvatoarea intregii omeniri!

Serena se incrunta, stanjenita sa fie obiectul unei admiratii atat di ostentative.

— Nu sunt decat o femeie cu o misiune. Asta-i tot ce-am fost vreodata .

Apoi murmura:

— Asta-i tot ce voi avea vreodata nevoie sa fiu.

Comandantul militar care nu reuseste sa profite de o ocazie este vinovat de o crima cu nimic mai putin grava decat lasitatea fatisa.

GENERALUL AGAMEMNON, Noi memorii.

Dupa ce titanii consolidara lumea intunecoasa si innorata Bela Tegeuse ca pe o piatra de temelie a noului lor imperiu al cymecilor, petrecura ani intregi remodeland orasele si populatia in forma pe care o doreau. Cei trei titani ramasi, impreuna cu Beowulf si cu cativa dintre neocymecii cei mai mari in grad, folosira planeta ca baza de pe care lansara incursiuni impotriva navelor de actualizare ale lui Omnius, gasind slabiciuni pe alte lumi sincronizate, pregatindu-se pentru expansiunea finala. Intre timp, Bela Tegeuse ramase la adapost si bine aparata impotriva hipermintii si impotriva hrethgirilor.

Sosirea unei alte nave cymec ii surprinse. Aceasta cobori dedesubtul norilor si ateriza langa cartierul lor general, o structura ovala, cenusie, cu usi mari si ferestre putine.

Agamemnon si Juno, purtand forme pasitoare colosale, proiectate sa impresioneze gloata deja intimidata, iesira sa infrunte intrusul, insotiti de un roi de neocymeci de pe Bela Tegeuse, proaspat convertiti.

Puternicele pasitoare mecanice se adunara in jurul navei neidentificate la numai cateva clipe dupa ce aceasta se aseza pe terenul plat, nou pavat, al spatioportului. Carcasa vehiculului se deschise cu un trosnet si o forma mecanica neobisnuita, exotica, iesi cu pas trufas. Corpul de cymec sclipea de placute de diamant, iar aripi ascutite se intindeau ca penajul unui condor dantelat. O galaxie de filamente optice sclipeau in varful unui gat inalt, segmentat.

De indata ce Agamemnon observa invelisul impodobit, extravagant, pe care acest cymec si-l faurise pentru sine, isi dadu seama ca Xerxes – cu toate greselile sale prostesti – avusese dreptate in banuielile sale. O recunoscu pe Hecate dupa descarcarile electrice caracteristice din recipientul creierului.

Se inalta pentru a domina forma scanteietoare de dragon.

— Pe toti zeii, ia te uita ce s-a mai tarat afara din lada de gunoi a istoriei! A trecut un mileniu de cand ai indraznit sa te arati ultima oara, Hecate!

Juno adauga cu dispret:

— Macar daca ar fi durat un pic mai mult .

Hecate scoase un ras discordant, un zgomot scrasnit, din gatul de dragon.

— Vechi prieteni, oare cel mai bun mod de a va folosi talentele si longevitatea este acela de a nutri o ranchiuna vreme de zece secole? M-am schimbat, si promit sa nu va dezamagesc.

— Nu reprezinti nimic inca de la inceput, Hecate. Cum am putea fi dezamagiti?

Juno se apropie de iubitul ei.

— Ai iesit din scena istoriei cu multa vreme in urma, si nu poti concepe cat de multe s-au schimbat fata de Epoca Titanilor .

— O, dar eu am reusit sa evit multe evenimente urate si neplacute, replica Hecate. Si n-a trebuit sa slujesc niciodata in robia lui Omnius. Poate spune vreunul dintre voi acelasi lucru? Poate ca si voi, ceilalti, ar fi trebuit sa veniti cu mine .

Unii dintre oamenii de pe Bela Tegeuse se invarteau prin preajma la o distanta relativ sigura, uluiti de aceasta confruntare intre masini asemanatoare unor zei, incapabili sa inteleaga inclestarea mentala si istorica aflata atat de mult in afara experientei lor.

— Acum ne-am asigurat libertatea, sublinie Agamemnon.

— Multumita ajutorului meu . N-ati fi pe Bela Tegeuse dace nu i-as fi adus hipermintii micul „cadou” atomic si daca Liga umana n-ar fi fost atat de inceata si de stupida in a reactiona la aceasta ocazie.

Nu pomeni nimic despre asteroidul mortal pe care-l pastra ascuns si despre alte interventii, mai putin cunoscute, de-a lungul anilor. Din momentul reaparitiei, isi pastrase antrenamentul in materie de razboi, ajutandu-l in secret pe Iblis Ginjo in diverse chestiuni marunte, dar mai erau multe de realizat. Pentru a face asta, avea nevoie sa-i lase pe ceilalti titani sa afle cate ceva din ceea ce infaptuise deja. Urma un proiect pe termen lung, iar propunerea pe care era pe cale s-o faca putea schimba multe si sa decida in final lupta impotriva lui Omnius.

Agamemnon era tafnos.

— Ce vrei, Hecate? De ce-ai decis sa te-ntorci tocmai acum? Crezi ca avem nevoie de ajutorul tau?

— Sau ti-e dor pur si simplu de fascinanta noastra tovarasie? intreba Juno, pufnind sarcastic. Poate ca ai inceput sa te simti singura, dupa atata timp fara companie?

Hecate indrepta pozitia magnificului sau dragon pasitor si se apropie de ei.

— Poate ca am hotarat ca a venit timpul pentru o schimbare .

Vocea ei suna bland si rezonabil.

— Putem fie sa stam deoparte si sa urmarim razboiul, fie sa intervenim si sa schimbam situatia.

Agamemnon mormai:

— Cred ca am facut exact aceeasi declaratie de multe ori in ultimii o mie de ani, Hecate, dar tu n-ai de unde sa stii, din moment ce nu erai de fata sa asculti.

— Dar aliantele tale s-au modificat. Voi, titanii si neocymecii, v-ati intors impotriva masinilor ganditoare, ca si oamenii. De ce sa nu formezi o alianta cu Liga Nobililor, draga Agamemnon? Ar putea fi in avantajul tau.

— Cu hrethgirii? Ai innebunit?

— Nu-mi place incotro se-ndreapta discutia, comenta Juno.

Hecate scoase un sunet ca un chicotit.

— Macar o data in viata ta, gandeste ca un adevarat general. Tu si cu oamenii aveti un inamic comun, adanc inradacinat, care este prea puternic pentru fiecare in parte, pentru a fi invins individual. Dar lucrand impreuna, cymecii si hrethgirii ar putea chiar sa nimiceasca toate intruparile hipermintii.

Membrele anterioare de dragon tresarira.

— Dupa aceea, sunteti liberi sa va distrugeti unii pe altii, daca va amuza.

Dinspre Juno se auzi un zgomot grosolan, in timp ce Agamemnon refuza deschis sugestia.

— N-avem nevoie de tine in lupta noastra, Hecate . nici de oameni. Ceea ce vrei tu ar oferi legitimitate insolentului meu fiu Vorian. Aici, pe Bela Tegeuse, am destui neocymeci loiali, iar populatia continua sa ofere ca voluntari toti candidatii de care avem nevoie pentru noii convertiti. Nu mai esti la curent, Hecate. S-au intamplat prea multe de cand ne-ai parasit .

— Incep sa-mi dau seama de asta, raspunse Hecate, simuland un oftat. De cand am plecat, marele general Agamemnon s-a transformat intr-o pacoste incapatanata, iar doi dintre titanii ramasi inca il urmeaza orbeste, fara nici un gand original in creierele lor fosilizate.

Rotindu-si capul segmentat, se intoarse spre nava.

— Fara Tlaloc, n-ai fost niciodata capabil sa vezi tabloul de ansamblu!

Generalul cymec isi amplifica vocea, ca sa strige dupa ea:

— Am inceput aici un imperiu al meu care nu are nevoie de oameni, in afara de materia prima cu care contribuie la noii cymeci. Voi readuce Epoca Titanilor! Oamenii Ligii au propriile lor planuri – s-ar intoarce impotriva mea in clipa urmatoare aceleia in care Omnius ar fi distrus!

— Dar numai pentru ca o meriti .

Hecate urca din nou la bordul aparatului ei de transport ca sa se intoarca la asteroidul artificial, care plutea pe orbita inalta deasupra planetei Bela Tegeuse. Sfidatoare, striga:

— Vad ca va trebui sa lupt in felul meu, indiferent daca semenii mei titani ma accepta sau nu. Esti incapabil sa vezi potentialul Agamemnon, dar eu nu ma voi lasa abatuta de la misiunea mea.

Inchise ermetic trapa navetei si decola de pe suprafata brazdata a planetei Bela Tegeuse.

Acum, Hecate avea sa faca ceva fara ei, pentru a-i face pe toti sa ia aminte.

165 i. G.

ANUL 37 AL JIHADULUI.

Un an dupa expeditia Serenei pe Hessra.

In razboi ni se cere deseori sa dam mai mult decat avem.

SERENA BUTLER, Zimia se reuneste.

In al treizeci si saptelea an al Jihadului Serenei Butler, Aurelius Venport petrecu trei saptamani calatorind de pe Kolhar pe Salusa Secundus intr-o nava comerciala conventionala. Desi era proprietarul si administratorul unei flote comerciale de mai mult de o suta de vehicule de marfa care pliau spatiul, tehnologia era inca mult prea riscanta. Prefera metodele mai sigure, incercate, si nu dorea in mod deosebit sa zboare el insusi intr-una dintre navele superrapide.

Zbura intai pe Rossak si de acolo prinse o nava comerciala de pasageri care pleca spre Salusa Secundus, dintr-una dintre statiile spatiale de pe orbita. Ritmul ambelor traversari paru greoi si chinuitor de lent.

Cand cobori din nava de linie pentru pasageri in arsita verii de pe Salusa, Venport simti dezorientarea obisnuita a adaptarii la o lume noua. Conducea afaceri pretutindeni in Liga si pe cateva planete nealiate. Cateodata era primavara in locul pe care trebuia sa-l viziteze intr-o lume, iarna intr-altul si vara in al treilea.

In Zimia era o arsita surprinzatoare, iar dealurile din jur pareau parjolite, de un auriu-cafeniu. In timp ce astepta o masina de teren a Venkee care sa-l duca la sediul regional al companiei sale, transpiratia ii aparu pe frunte. Nu se asteptase ca soferul angajat sa intarzie.

Fu surprins cand o masina oficiala, lunga si neagra, aluneca pe langa el si se opri. Usa din spate se deschise. Inauntru se afla Serena Butler, cu o expresie neutra.

— Vino cu mine, directore Venport. Ti-am facut masina sa intarzie, pentru ca noi doi sa avem ocazia sa stam de vorba.

Un fior rau-prevestitor ii trecu pe sira spinarii.

— Desigur, Preoteasa.

Nu vorbise niciodata pana acum direct cu aceasta femeie remarcabila, dar hotari instantaneu ca discutia respectiva trebuie sa aiba prioritate asupra tuturor celorlalte obligatii.

— Carui fapt ii datorez aceasta onoare?

— Unei probleme de interes vital pentru Jihad .

Zambi, facandu-i semn sa stea pe scaunul din fata ei.

— Si unei posibile tradari.

El ezita, apoi urca in masina, stergandu-se pe frunte.

— Tradare?

Usa se inchise, si Aurelius simti o adiere mangaietoare de aer racoros. Incepu sa se simta si mai surprins si stanjenit.

— Trebuie sa aman o alta intalnire de afaceri cu un concurent din domeniul farmaceutic. Pot sa-mi iau libertatea de a-mi contacta asociatul?

Serena dadu din cap si-l fixa cu o privire aspra, cu ochii violeti plini de intrebari.

— Am anulat deja acea intalnire – si ar trebui sa ne multumesti. Potrivit lui Yorek Thurr, concurentul tau avea intentia sa te santajeze in scopul de a obtine concesii financiare. N-a avut niciodata nici un interes sa-si vanda afacerea cu medicamente.

— Santaj?

Venport ridica din umeri, respingand ideea. Stia ca nu se lasase descoperit cu asemenea vulnerabilitati.

— Spionii tai trebuie sa se insele.

— Nu se inseala.

Se apleca spre el cand vehiculul porni sa alunece:

— Am aflat de activitatile Venkee Enterprises de pe Kolhar. Stim ca ai construit o flota de nave noi – vehicule care, potrivit unor rapoarte demne de incredere, folosesc o metoda remarcabil de rapida de a calatori prin spatiu, mult mai rapida decat orice se afla chiar si la dispozitia armatei Jihadului. E adevarat?

— Da .

Venport incerca sa nu para nelinistit. Se intreba cat anume stia Serena Butler despre motoarele care pliau spatiul si despre santiere. Aducandu-si aminte cat de multi oameni fusesera acuzati de legaturi cu masinile ganditoare in timpul marilor epurari din ultimele cateva decenii, isi dadu seama ca n-ar fi intelept sa castige neincrederea nici a Serenei Butler, nici a Jipolului.

— Sunt om de afaceri, doamna. Fac investitii, dezvolt tehnologii brevetate . Este necesar sa protejez asemenea informatii .

Serena il privea cu raceala, iar in ochii ei detecta indicii despre cat de adanca ii era mania. Vorbele i se poticnira.

— Suntem in razboi cu cel mai mare dusman pe care l-a infruntat vreodata rasa umana, directore! Daca ai creat o tehnologie viabila din punct de vedere militar, cum le-o poti refuza bravilor nostri luptatori? Consiliul Jihadului sustine pozitia potrivit careia ascunderea oricarei descoperiri potential vitale – cum par sa fie aceste vehicule – reprezinta un act de tradare!

In timp ce masina privata continua sa mearga, Venport incerca sa inteleaga ce se petrecea.

— Tradare? Asta-i ridicol! Nimeni nu e mai loial decat mine cauzei umanitatii. Am donat deja sume mari .

Serena ridica din sprancene.

— Si totusi ai pastrat aceasta tehnologie promitatoare pentru tine. O demonstratie nu prea convingatoare a loialitatii tale.

El se calma, intr-un fel pe care-l invatase de la Norma, inspirand adanc si incercand sa-si vizualizeze calea de iesire.

— Preoteasa Butler, tragi niste concluzii destul de nedrepte. Este adevarat ca am construit un intins complex de santiere pe Kolhar. Am produs cateva nave si experimentam cu un nou sistem de calatorie spatiala care permite aparatelor Venkee sa . calatoreasca fara a folosi propulsia traditionala.

Desfacu larg mainile.

— Nu cunosc amanuntele. Sotia mea, Norma Cenva, a descoperit principiile pe baza unor modificari ale ecuatiilor lui Holtzman.

— La indicatia mea, Iblis Ginjo a examinat inregistrarile Venkee si ti-a urmarit cheltuielile. Se pare ca ai inceput sa construiesti aceste santiere si navele tale inca de acum zece ani. Pana acum, ar fi trebuit sa ai nenumarate ocazii sa informezi Consiliul Jihadului despre munca ta. Nu-ti dai seama cat de critica ar putea fi aceasta tehnologie pentru eforturile noastre de razboi?

Lui Venport incepu sa i se faca prea cald. Serena dadu din cap, ca si cum n-ar fi putut sa-l inteleaga.

— Directore, nu vezi? Navele astea ar fi un adaos vital pentru armata Jihadului! Cu ele, am putea da o lovitura decisiva impotriva lumilor sincronizate! Avem in sfarsit sansa de a obtine victoria inainte ca oamenii sa renunte pur si simplu. Protestatarii cer pace de ani de zile!

Venport se incrunta.

— Dar tehnologia nu este gata inca pentru utilizarea larga, Preoteasa. Calatoria pe aceste nave noi este inca extrem de periculoasa. Sistemele de navigatie nu sunt demne de incredere. Da, navele folosesc o metoda complet inovatoare de propulsie, dar rata pierderilor este incredibil de mare. Am avut parte de un numar urias de dezastre din cauza navigatiei imprecise. Navele care pliaza spatiul, incorect pilotate, pot lovi sori, planete populate, sateliti – orice le iese in cale. Multi dintre pilotii nostri de testare refuza sa urce din nou la bord dupa unul sau doua zboruri.

Continua, oferind statistici referitoare la prabusiri si pagube.

— Chiar eu prefer sa nu zbor cu ele!

— Mie mi se spune ca, in ciuda pericolelor, ai inceput sa folosesti noile nave in scopuri comerciale cu mai mult de un an in urma. E adevarat?

— Numai provizoriu, si am pierdut o multime dintre ele .

Ea ii reteza vorbele.

— Daca tu poti gasi capitani dornici sa-si asume riscul, directore Venport, ai vreo indoiala ca eu nu pot gasi voluntari din Jihad care sa zboare in misiuni militare? Este rata pierderilor tale mai mare decat procentul de victime pe care le suferim intr-o ofensiva pe o lume sincronizata?

Ascultand-o; incepu sa se simta rusinat ca nu se gandise la asta mai devreme. Atentia lui se concentrase mai mult pe profituri decat pe castigarea razboiului.

— Asemenea aparate ne-ar oferi un extraordinar element de surpriza impotriva inamicului, continua ea cu si mai mare fervoare. Ne-ar permite sa trimitem mesaje militare si rapoarte de spionaj, sa transportam trupe si sa furnizam materiale mai repede decat oricand pana acum, castigand astfel avantaje tactice si strategice importante asupra masinilor ganditoare. Aceste castiguri nu sunt mai mult decat suficiente ca sa compenseze pierderile de personal, daca ar fi sa pierdem cateva nave?

— E vorba de . mai mult decat de cateva nave, Preoteasa!

Serena se uita pe fereastra vehiculului la cladirile inalte din Zimia.

— Am fost implicati in razboi deschis cu Omnius de decenii, directore, si multi dintre oamenii nostri si-au pierdut hotararea. Anul trecut, am fost pana pe lumea izolata a cogitorilor din Turnul de Fildes, sperand ca ne-ar putea ajuta in eforturile noastre impotriva masinilor ganditoare, dar pana acum n-am primit nici un raspuns. Ma tem ca au intentia sa ma lase balta .

Se intoarse sa se uite la el, cu ochii aidoma unor lasere.

— Sper ca tu nu vei face la fel, directore Venport!

Barbatul stia ca hotararea femeii nu putea fi clintita.

— Poate ca, Preoteasa, putem negocia un acord exclusiv de confidentialitate, permitand militarilor accesul la proiectul noului motor Holtzman, atata timp cat nu ajunge in mainile altui negustor sau .

— Inginerii nostri or sa vrea sa studieze proiectul, desigur, dar i-ar lua prea mult timp armatei noastre sa construiasca singura o intreaga flota .

Ii surase cu calm.

— Asadar, cate aparate ai in prezent, si cand putem incepe sa le reechipam pe post de nave de lupta ale Jihadului?

Venport trase adanc aer in piept, intrebandu-se daca imperiul lui comercial era pe cale sa se spulbere.

— Vehiculele noastre comerciale, Preoteasa Butler, nu sunt decat nave de marfa, nu aparate de lupta!

Serena dadu din mana cu seninatate, continuand sa zambeasca. Jihadul fusese viata ei atat de multa vreme, incat nu recunostea nimic altceva ca fiind mai important – pentru ea sau pentru oricine altcineva.

— Sunt sigura ca inginerii nostri pot face modificarile necesare. Instalatiile si santierele tale sunt deja la locul lor, pe Kolhar – departe de traseele spatiale principale, usor de asigurat securitatea. O alegere buna din punct de vedere strategic .

Venport se lupta sa-si stapaneasca senzatia de neajutorare.

— Preoteasa, intelege te rog ca, pentru a finanta santierele si intregul proiect, am fost silit sa ipotechez practic toate proprietatile Venkee. Este cea mai costisitoare intreprindere din istoria companiei mele. Abia reusim si asa sa ne platim creditorii. Propunerea ta ne-ar ruina complet.

Serena era evident dezamagita de incapacitatea lui de a vedea tabloul de ansamblu.

— Aurelius Venport, noi toti am facut sacrificii extreme pentru Jihad . unii mai mult decat altii.

Ofta.

— Daca doresti sa propui un sistem potrivit caruia sa incepem sa-ti folosim imediat flota, am putea gasi unele mijloace de compensare si de acordare de despagubiri pe parcurs, pentru a reduce impactul datoriei tale acumulate – dar asta nu-i atat de important acum, nu-i asa?

Pentru el, da, era extrem de important, dar Preoteasa continua sa-si insire ideile parca fara sa-i pese. Venport nu gasi nici o cale de a o opri in mod politicos. Daca voia, Serena avea puterea de a ridica mainile si de a trimite soldatii sa preia controlul santierelor. Sau, daca zvonurile erau adevarate, putea pune Jipolul sa se ocupe de el in tacere.

In trecut, de cate ori fusese pus la colt in cursul unor negocieri de afaceri, Venport descoperise ca cel mai bun raspuns era sa para rezonabil, dar sa nu ia nici o hotarare care sa-l oblige si sa lase problema sa se raceasca o vreme.

— Am nevoie de putin timp ca sa discut despre asta cu asociatii mei si sa pun la punct o propunere. Exista multe lucruri de luat in considerare. Am numerosi investitori si responsabilitati financiare catre .

Privirea Serenei deveni glaciala. Vehiculul se opri si usa se deschise, lasand sa intre un val de aer fierbinte si umed.

— Avem posibilitatea de a schimba legi, daca e nevoie, ca sa-ti dam putere deplina de a lua decizia corecta, directore Venport!

— Chiar si asa . te rog, da-mi voie sa ma intorc pe Kolhar si sa ma gandesc la o solutie pentru aceasta problema, care sa-i satisfaca pe toti cei implicati.

— Atunci, sigur ca da, fa asa, directore. Dar nu voi avea nici un pic de ingaduinta pentru niste negocieri al caror singur scop ar fi sa-ti pastreze rata profitului. Nu ma face sa astept!

— Inteleg . Voi avea grija sa fie principala mea prioritate.

— Atunci, voi informa Consiliul Jihadului ca in curand vom avea la dispozitie noua tehnologie!

Soferul-serafim in roba alba al Serenei, cu chipul indescifrabil, se uita drept inainte, ca si cum ar fi fost sculptata in piatra. Preoteasa Jihadului ii facu semn femeii sa intoarca masina si sa se indrepte din nou spre spatioportul din Zimia. Venport nu petrecuse pe Salusa Secundus nici macar o ora!

— Intre timp, zise Serena, voi trimite o delegatie de ofiteri si consilieri militari sa treaca in revista santierele.

Societatile umane prospera de pe urma razboiului. Luati-le acest element, si civilizatiile stagneaza.

Dialogurile lui Erasmus.

Udat de ploaia de vara de afara, Vorian Atreides pasi pe culoarul central al Salii Parlamentului si-l vazu pe Xavier stand deja alaturi de Serena Butler, langa tribuna pentru discursuri, prinsi intr-o discutie privata. In afara de ei trei, vasta incapere era goala. Vor zambi fortat, in timp ce se apropia. Acestia doi erau cei mai buni prieteni ai sai si aproximativ de aceeasi varsta, desi el arata mult mai tanar.

Chiar avem aproape saizeci de ani?

Zarindu-l pe Vor, Serena ii facu semn sa se apropie. Ii parea bine s-o vada singura, cand nu era inconjurata – inabusita – de toate acele femei-paznici care nu se mai dezlipeau de ea.

Vor trase adanc aer in piept, amintindu-si inca ploaia calda, invioratoare. Sala imensa rasuna de ecouri, iar pantofii lui siroind de apa scartaiau pe podea. Parea un loc ciudat pentru intalnirea celor trei.

Ca de obicei, Xavier arata ingrijorat, desi disciplina militara invatata in decenii de serviciu il ajuta sa-si pastreze emotiile sub control. Un ins atat de teribil de serios! Cand Vor stranse cu fermitate mana prietenului sau si-l batu amical pe spate, Xavier arunca o privire stanjenita catre cea mai faimoasa femeie din universul cunoscut.

Ea intra in spatiul geodezic pentru discursuri si porni aparatul. Dupa cateva clipe, imaginea ii fu proiectata pe peretii exteriori ai incaperii – o imagine a iubitei Preotese privindu-i de sus cu un aer extatic, ca o zeita.

Xavier se aseza pe un scaun de pe randul din fata, in centru, iar Vor se strecura alaturi de el, aruncandu-si neglijent pelerina pe un alt scaun.

— Ce se petrece? Ce face?

Cu un oftat, Xavier dadu doar din cap

— Inca o idee .

Cu spatele drept, ridica ochii spre imaginea Serenei. Vor isi tuguie buzele, incuviintand din cap in semn de apreciere, gandindu-se la tot ceea ce realizase femeia. Avea o tinuta de regina, o femeie eleganta cu un stop de semetie, atat de obisnuita printre doamnele nobile. De la tribuna, imaginea sa parea sa priveasca direct spre cei doi ofiteri ai Armadei, ca si cum ar fi fost o versiune marita, cu viata proprie.

— Bine ati venit, domnilor, rosti ea prin sistemul de difuzoare.

Cuvintele ii rasunara in sala imensa si goala.

— Asta ma face sa ma simt ca si cum as avea din nou nouasprezece ani, adresandu-ma Parlamentului. E greu de crezut ca a trecut atata timp, ca s-au intamplat atat de multe .

— Inca esti frumoasa .

Vor ridica vocea, ca sa ajunga pana la ea.

Xavier, in ciuda dezacordului inexplicabil, parea sa gandeasca acelasi lucru, desi nu era omul care sa exprime asemenea ganduri la intamplare. Cu multa vreme in urma, Serena respinsese afectiunea amandurora, si cu totii mersesera mai departe, in directii diferite. Jihadul aparuse in calea lor. Vor se incrunta melancolic, gandindu-se la Leronica Tergiet de pe Caladan, si stiind ca ar trebui sa-i trimita inca o scrisoare, desi, pana acum, l-ar fi putut uita. Poate ca daca-i trimitea data urmatoare un colet extravagant . Era sigur ca s-ar fi bucurat de o viata placuta alaturi de ea, dar o pierduse pe femeia aceea din acelasi motiv: Jihadul.

Acum, cei trei erau din nou impreuna, fiecare atat de diferit fata de cum fusese inainte, dar inca neschimbati in miezul fiintei lor . Cand Vor se uita la Serena, o vedea inca asa cum fusese atunci cand se cunoscusera candva, la vila lui Erasmus. Era atat de sfidatoare la acea vreme, si atat de lipsita de respect fata de el, in ciuda pozitiei lui de om de incredere! Chicoti, amintindu-si: o simpla sclava care-i vorbea intr-un hal fara de hal! Chiar si atunci, admirase taria Serenei Butler . ea avusese nevoie de toata forta interioara pentru a supravietui groaznicelor evenimente ce i se intamplasera in acel loc.

— V-am chemat ca sa discutam despre o schimbare extrem de importanta, zise ea.

Dar cand se uita la cei doi barbati pe deasupra tribunei, Vor observa la ea o anumita duritate, o rigiditate incapatanata a barbiei.

— Acum ii da drumul, murmura el catre Xavier.

Brusc, Serena inchise aparatul si cobori un rand de trepte pana la cei doi.

— Au instalat un nou sistem de difuzoare. Am vrut sa vin incoace sa-l incerc inainte de sedinta de maine. Iblis m-a ajutat cu controlul vocii, pentru efect maxim asupra publicului. Cum a fost intonatia?

Vor o aplauda ironic, dar vazu cu coada ochiului ca al doilea coleg al sau ofiter ramanea suparat.

— Destul de buna pentru anuntul tau, replica Xavier.

— Chiar am ceva important sa va cer amandurora, continua ea. Venkee Enterprises a creat o flota de nave spatiale care pot traversa spatiul instantaneu .

Pocni din degete.

— Inchipuiti-va! In clipa asta o nava e pe orbita deasupra Salusei Secundus, iar in urmatoarea descarca o trupa de atac a Jihadului pe Corrin. Il putem izbi cu putere pe Omnius, terminam treaba si-i lovim imediat dupa aceea in alt sistem solar. Ganditi-va: Jihadul s-ar putea incheia in cateva saptamani!

Lui Vor i se taie rasuflarea cand intelese importanta anuntului. Fluiera admirativ.

— De ce nu ni s-a spus nimic pana acum?

— Aurelius Venport a tinut secreta tehnologia, in aparenta pana reuseste sa perfectioneze sistemul de navigatie. Cu toate acestea, registrele comerciale indica faptul ca a folosit noile nave pentru curse comerciale de mai bine de un an!

Serena se aseza pe o treapta in fata celor doi barbati.

— Trebuie sa ne dam seama cum sa punem aceste vehicule in serviciul armatei Jihadului.

— Transportoarele de marfa sunt diferite de navele de lupta. Sunt totdeauna sceptic fata de noile tehnologii pana cand nu sunt testate in batalie.

Vor era optimist.

— Atunci, sa le testam, prietene.

Serena incuviinta, cu chipul intunecat.

— Directorul Venport m-a avertizat asupra unui procent destul de insemnat de esecuri catastrofale, dar sunt sigura ca putem imbunatati asta. Cele mai multe zboruri au succes. Daca avem taria sa suportam pierderile necesare, va fi inde-ajuns sa infrangem masinile, o data pentru totdeauna. Victoria noastra de pe Ix a costat enorm pana la urma, dar uitati cat de mult am beneficiat de pe urma acelui complex industrial. Cu noile nave, riscurile nu vor fi atat de mari precum cele pe care ni le-am asumat pe Ix.

Scarpinandu-se in cap, Xavier cumpani.

— Pierdem intotdeauna un procent din fortele pe care le trimitem. Pe termen lung, viteza si eficienta noilor nave ar putem reduce numarul victimelor . punand capat razboiului mai repede!

— Pe termen scurt, s-ar putea sa avem mai multe pierderi, determinand familiile soldatilor morti sa ne puna la indoiala hotararea.

Vor isi trecu mana prin parul umed.

— Totusi, cred ca ai dreptate, Serena. E o decizie grea, dar pare cea mai buna.

Xavier avertiza:

— Prognozele calculate nu reflecta intotdeauna realitatea situatiilor din batalie .

— N-ai fost niciodata atat de preocupat de asumarea riscurilor, ii atrase atentia Vor.

— Exista riscuri, si riscuri. Am luat decizii care-au costat o multime de vieti atunci cand eram cu spatele la zid, fara prea multe optiuni la dispozitie. Asta mi se pare altceva.

Ofta.

— Vreau sa vad cu ochii mei aparatele astea care pliaza spatiul!

— Cand mergem sa inspectam supernavele astea? intreba Vor, ridicandu-se in picioare.

Incrucisandu-si bratele la piept, Serena spuse:

— Vreau sa plecati amandoi pe Kolhar imediat, cu un grup mare de ingineri ai Jihadului. La ordinul meu, veti prelua comanda santierelor lui Venport si veti converti toate navele sale care pliaza spatiul in vehicule militare. Are disponibile peste o suta. Luati cu voi doua divizii, destul cat sa introduceti si sa aplicati noile prioritati si sa protejati Kolharul de orice atacuri potentiale ale masinilor.

— Dar esti sigura ca Venport va coopera?

Xavier ramanea sceptic.

Serena arata plina de hotarare.

— Nu ne mai putem permite sa-l lasam sa aleaga. Este spre binele Jihadului. Ai prefera sa faca afaceri cu Omnius?

— Nu exista garantii in timp de razboi, comenta Xavier. Numai moarte si distrugere, urmate de si mai multa moarte si distrugere .

Vor stia ca arata mai mult ca un tanar ofiter inferior decat ca un primero imbatranit in lupta.

— Ei hai, nu face pe cinicul cu noi, Xavier. Parc-ai fi un mosneag morocanos!

— Recunosc, sunt vinovat, raspunse el cu un suras incordat.

Impreuna, barbatii iesira din sala, ducandu-se sa se apuce de pregatirile militare.

Ce il face pe un om mare erou? Actiunea dezinteresata, spuneti voi. Da, dar aceasta este doar una dintre dimensiuni, cea vazuta de cei mai multi dintre oameni si relatata in cristalele istorice. Pentru ca un erou sa actioneze, imprejurarile trebuie sa fie potrivite; el trebuie sa fie antrenat intr-o maree epica de evenimente care sa-i ingaduie sa calareasca pe culmea valului uman. Eroul, in special cel care supravietuieste, este un oportunist. Vazand o nevoie, el o satisface si primeste un beneficiu substantial. Chiar si eroii morti primesc un beneficiu.

ZUFA CENVA, Amintiri despre Jihad.

In interiorul unui turn de spatioport de pe campiile de pe Kolhar, Aurelius Venport pasea de colo pana colo, urmarind controlorii si instrumentele lor si examinand chiar el grupurile de ecrane, in cautarea navei care sosea. Una dintre navele de marfa rapide, care pliau spatiul, trebuia sa se intoarca dintr-o clipa in alta. De fiecare data cand pilotii mercenari foloseau motoarele Holtzman, exista o sansa semnificativa ca aparatul sa fie pierdut.

Afara, cerul licarea cu o lumina translucida, albastru-deschis, si totusi nori de furtuna dainuiau in mintea lui. Pentru un moment, pe drumul de intoarcere de pe Salusa Secundus, se gandise sa inchida operatiunile de pe Kolhar, sa le ia de-aici si sa le mute in intregime pe vreo planeta necunoscuta, nelocuita.

Dar o voce interioara sacaitoare il avertiza ca pana la final Serena Butler tot ar fi obtinut ceea ce-si dorea, indiferent ce-ar fi facut el, ca avea sa-l prinda din urma si sa-l ruineze daca i se opunea. Viata lui, mijloacele de trai, succesul . toate lucrurile pentru care muncise puteau sa dispara daca ea rechizitiona, pur si simplu, complexul. Trebuia sa infrunte probabil si acuzatii de tradare, in ciuda raspunsului lui logic, atunci cand Preoteasa Jihadului il intrebase de ce nu dezvaluise mai devreme existenta tehnologiei de pliere a spatiului. Venport ofta. Daca el accepta sa ofere contributii rezonabile la efortul de razboi, Preoteasa presupunea – fara sa-i pese – ca fiecare persoana ar trebui sa sacrifice totul pentru cauza ei. Aceasta avea sa fie cea mai dificila negociere de pana acum.

Stia de asemenea ca Serena nu va pierde timpul. Trupa sa inarmata va sosi pe Kolhar. Curand.

Cautand o solutie potrivita, prezenta problema atat lui Norma cat si lui Zufa Cenva, in clipa in care se intoarse pe recele si aridul Kolhar. Dupa ce-l asculta, Magiciana Suprema nu se arata atat de intelegatoare pe cat sperase.

— Aurelius, n-ai avut niciodata altruismul de a ne ajuta sa castigam Jihadul. Daca fiecare persoana ar fi fost dispusa sa-si ofere viata si toate capacitatile sale, l-am fi zdrobit pe Omnius cu multa vreme in urma.

— Intregul tau univers e numai alb si negru? o intreba el cu un oftat. Credeam ca asta este o conceptie budislamica.

Chipul lui Zufa ramase iritat.

— Sarcasm consemnat cum se cuvine. Dar nu este Jihadul mai important decat profiturile unui negustor? Navele tale pot schimba cursul razboiului, salvand milioane de vieti, retezand din radacini conflictul ca pe o tumoare maligna. Vei fi privit ca un mare erou pentru generoasa ta contributie, un patriot iubit.

— Unul lefter, totusi.

Punand o mana subtire si calda pe bratul lui gol, Norma spuse:

— Aurelius, chiar de la inceput, mi-am imaginat motoarele care pliaza spatiul folosite impotriva lui Omnius. Cand am inceput sa lucrez pentru savantul Holtzman, misiunea mea era sa ajut la crearea de arme pentru razboi.

Chipul ei radia frumusete si emotie, avea ochii arzatori, iar el simti tumultul defensiv din sinea lui incepand sa se topeasca.

— Daca armata Jihadului ne poate folosi motoarele pentru a decola spre victorie, cum i-am putea refuza?

Zufa ii zambi sarcastic.

— Si cum ramane cu universul tau, Aurelius? E si el alb si negru? Vezi vreo alta solutie?

Se uita la ea cu o doza de surpriza. Petrecuse – nu, irosise – ani intregi iubind-o pe aceasta femeie. Desi il dispretuise, stia ca si-ar sacrifica si viata pentru binele comun, de aceea nu se putea certa cu ea.

Norma il consola.

— Pana la urma, vom trage foloase financiare – dar mai intai trebuie sa castigam razboiul.

Zambetul ii risipi toate indoielile.

Cu un oftat adanc de resemnare, Venport spuse:

— Macar nepotii lui Adrien ar putea beneficia de asta.

De la descoperirea proiectului de catre Consiliul Jihadului, Venport continuase sa-si conduca afacerea la un nivel tot mai ridicat, trimitand fara intrerupere nave comerciale care pliau spatiul catre lumile Ligii si catre planetele nealiate, concentrandu-se asupra celor mai profitabile rute si produse. Muta cantitati de melanj si de produse farmaceutice cat mai mari posibil, stabili parteneriate pentru a stoca bunuri neperisabile si-si puse la adapost venitul, astfel incat Venkee Enterprises sa poata supravietui pierderii iminente a santierelor.

Trebuia sa-si plateasca pilotii mercenari tot mai scump, pe masura ce riscurile se acumulau, iar cei dornici sa zboare pe navele care pliau spatiul erau cei mai disperati dintre oameni. Dar in zilele stravechi ale comertului de pe Pamant, capitanii corabiilor riscau si ei treceri nesigure ale oceanelor; multi se pierdeau pe mare, se scufundau pe recife, erau distrusi de furtuna. Era oare totul atat de diferit?

Propriii lui pasi ii rasunau in urechi, in timp ce pasea dintr-o parte in alta in turnul spatioportului si astepta urmatorul vehicul programat sa se intoarca pe Kolhar.

— Prind o intrare dinspre marginea exterioara a sistemului, raporta Yuell Onder, unul dintre controlori – o femeie.

Intr-o uniforma obisnuita, maro, cu sapca asortata in patru colturi, ea atinse cu degetele ecranul scanerului.

— Ceva e ciudat totusi. Prea multe puncte . mai mult de o singura nava.

La naiba, gandi Venport. Un aparat care pliaza spatiul intorcandu-se in bucati.

— Pregatiti-va sa doborati orice fragment care patrunde in atmosfera, spuse un altul dintre controlori.

— Stati, astea sunt pe un curs planificat, exclama Onder. Nave spatiale cu motoare standard!

Ecranul din fata ei era brazdat de traiectorii, linii rosii reprezentand trasee de zbor neanticipate. Lasa sa-i scape un fluierat.

— Parc-ar veni o blestemata de flota intreaga. Ar trebui sa ajunga pe orbita peste vreo doua ore.

— Masini ganditoare? intreba un tehnician mai tanar, palind, cuprins de panica. Un grup de lupta care sa cucereasca Kolharul?

— Uita-te-aici, zise Onder, aratand un panou de apropiere. Astea sunt profilurile inconfundabile ale navelor de razboi ale Jihadului.

Venport incuviinta.

— Serena Butler le-a trimis.

Incadrat de doua gardiene magiciene trimise aici de pe Rossak, Venport ii astepta pe reprezentantii Jihadului sa debarce din nava de lupta pe pista. Incerca sa-si inabuse nelinistea, dar aceasta persista, ca un gust neplacut in gura. Numai una dintre navele gigant aterizase pe spatioportul industrial de langa santierele de pe Kolhar, in timp ce restul flotilei ramasese pe orbita, ca niste paznici luandu-si o pozitie inalta.

Nava amiral era unul dintre cele mai mari si mai coplesitoare vehicule de lupta din Armada Ligii. Dar, cand Venport se uita la curbele masive si la liniile boante ale celei din fata lui, cu motoarele sale grele si rezervoarele greoaie de combustibil prevazute pentru drumuri lungi, se gandi ca arata matahaloasa si demodata. Dupa ce lucrase cu navele lui cu viteza exponential mai mare, Venport putea prevedea cum se vor schimba proiectele marilor nave militare atunci cand tehnologia lui Norma va fi devenit ceva obisnuit . de preferat, dezvoltata si distribuita de Venkee Enterprises.

Nu doar navele militare, ci fiecare aspect al transportului pe distante mari.

O camera personala de transport aluneca de-a lungul unei laturi a carcasei exterioare a navei, desprinzandu-se de nucleul acesteia. Trapa se deschise, dezvaluind doi primero ai Ligii in uniforma, cu pieptul si umerii numai snururi, medalii si panglici ornamentate.

Ofiterii studiara transportoarele de marfa partial terminate din santierele industriale ale Kolharului. O armata de ingineri si de muncitori se agitau sa-si indeplineasca sarcinile repartizate, unii dintre ei folosind macarale de constructii si platforme de ridicare puse in functiune de tehnologia suspensoare a lui Norma.

In cele din urma, cei doi primero se indreptara spre Venport. Unul dintre barbati parea sa aiba aproape de doua ori varsta celuilalt. Cand se apropiara, Venport ii recunoscu: erau eroii Jihadului, Xavier Harkonnen si Vorian Atreides. Prezenta lor dovedea seriozitatea intentiilor Serenei Butler.

Primero Atreides facu un gest de admiratie la adresa santierelor in plina activitate.

— Ma bucur ca am venit pana aici. Uita-te numai la instalatiile astea, Xavier – navele, docurile, utilajele! O baza de operatiuni excelenta, strategica.

Dadu din cap cu amabilitate catre Venport.

— Directore, sa intelegem ca ai creat o tehnologie uimitoare pentru aplicatii militare? Abia asteptam s-o vedem in actiune si sa incepem modificarea si incorporarea navelor Venkee in armata.

Xavier Harkonnen isi drese glasul si adauga rigid:

— In urma instructiunilor primite de la Preoteasa Serena Butler, am venit pe Kolhar sa ne exprimam recunostinta pentru donatia facuta cauzei noastre. Castigarea luptei impotriva lui Omnius este, desigur, scopul principal al fiecarei fiinte umane loiale.

Lui Venport gandurile i se invartejeau in minte, in timp ce se straduia sa scoata tot ce se putea dintr-o situatie proasta. Donatie. Nu-i placea cuvantul, dar se sili sa zambeasca.

— Desigur ca puteti examina navele. Ca un serviciu pentru Jihad, sunt sigur ca putem acorda militarilor licenta pentru tehnologia brevetata a Venkee .

Privi cum soldatii bine inarmati, in uniforme cu stacojiu si rosu, se revarsau din nava amiral de la sol si se raspandeau in formatie pe spatioport. Cateva aparate mai mici aterizara in apropiere, doua javeline si cel putin douazeci de kindjale de vanatoare. Mai multi tercero racnira ordine, iar soldatii Jihadului alergara catre pozitiile desemnate, preluand controlul complexului. Venport inspira adanc, stiind ca nu poate obiecta.

Ca niste suporturi de carti, cei doi primero il incadrara, uitandu-se in jur in toate directiile, insemnandu-si in minte resursele, navele comerciale de pe terenul de aterizare, hangarele si santierele in care Venkee investise sume imense de bani.

Vorian Atreides il lua de brat.

— Multumesc, directore. E fascinant. Arata-ne instalatiile, ca sa vedem cum sa le adaptam mai bine efortului de razboi.

Primero Harkonnen pleca pleoapele.

— Fireste, avem autoritatea legala deplina din partea Consiliului Jihadului sa rechizitionam oricare dintre navele tale despre care credem ca poate fi convertita in vehicul de razboi. Inteleg ca ai la dispozitie aproximativ o suta?

Venport simti pamantul devenindu-i nesigur sub picioare.

— Aceasta este o evaluare corecta.

Isi aduna toate puterile. Toata viata fusese om al comertului, negociator, om de afaceri. Putea ajunge la termeni convenabili cu Liga. Chiar daca armata Jihadului credea ca poate lua totul, Venport avea sa gaseasca o cale sa obtina de la ei concesii importante. In felul acesta, cu totii ar avea de castigat.

Cu toate acestea, nu se simtea deloc entuziasmat cand ii escorta pe ofiteri catre birourile administrative din cladirea spatioportului.

— Pe aici, domnilor. Va voi arata ce a realizat sotia mea geniala.

Cei doi primero fura impresionati corespunzator. Inauntrul birourilor, Norma discuta pe indelete capacitatile motoarelor Holtzman, in timp ce mama ei ii statea alaturi. Venport studie dosarele navelor in constructie si ale acelora programate sa se intoarca din cursele comerciale, si aranja sa faca niste demonstratii.

Vorian Atreides parea cel mai entuziasmat.

— Planuiam sa modificam navele de marfa. Ar fi insa posibil ca tehnologia sa poata fi adaptata la navele noastre mari si la javelinele de dimensiuni medii?

— Cred ca da, raspunse Norma.

— Pe de alta parte, fabricile si muncitorii exista deja aici, gata sa reechipeze cele mai multe dintre navele comerciale, spuse primero Harkonnen. Nu vad nici un motiv pentru care flota Venkee existenta n-ar putea fi convertita in nave de razboi, cu un blindaj perfectionat si cu armament. Am putea instala punti si cabine pentru a transforma compartimentele de marfa in camere pentru echipaj, si am putea integra scuturi Holtzman complete pentru aparare.

— Un proiect masiv si costisitor, avertiza Venport, neputincios in fata perspectivei de a pierde totul.

— Mai simplu si mai rapid decat sa construim alte nave de lupta de la zero, insista primero Harkonnen.

Venport nu-l putea contrazice. Isi simtea inima grea.

— As vedea, totusi, unele avantaje in crearea de javeline care pliaza spatiul, adauga Harkonnen.

Ofiterii Jihadului discutara posibilitatile, facand cu entuziasm planuri marete si sugestii imposibile cu privire la felul in care navele de razboi si aparatele cercetas mai mici ar putea fi puse in serviciul armatei.

Venport isi drese glasul.

— Domnilor, recunosc posibilitatile si avantajele imense ale motoarelor noastre, dar nu am cazut inca de acord asupra termenilor intelegerii noastre.

Zambi ceremonios catre Zufa si Norma.

— Vrem cu totii sa ne aducem contributia, dar aceasta tehnologie si navele reprezinta o investitie uriasa. Uitati-va doar la dimensiunea instalatiilor. Costurile ridicarii lor practic mi-au falimentat compania.

Desfacu mainile cu un aer rezonabil.

— Venkee Enterprises trebuie sa fie despagubita intr-un fel.

Primero Atreides chicoti vazandu-i indrazneala, dar insotitorul sau mai varstnic se incrunta, ca si cum gasea subiectul dezagreabil.

— Suntem in razboi, directore. Asemenea negocieri . nu fac parte din domeniul meu.

— La ce fel de despagubire te-ai gandit? intreba Atreides.

Cu un oftat adanc, Venport se uita la amandoi. Primero Harkonnen era cunoscut ca un soldat stoic, obisnuit sa dea ordine si sa obtina ceea ce voia. In aparenta totusi, nu avea nici un pic de simt al afacerilor sau al negocierii . iar intr-o chestiune de o asemenea importanta vitala, Venport nu dorea sa trateze cu un amator. Cat despre primero Atreides, parea oarecum galant, ceea ce ar fi putui de asemenea prezenta probleme. Consiliul Jihadului ar fi putut sa nu fie de acord cu indiferent ce negocia el.

— Poate ca ar trebui sa mergem pe Salusa Secundus cu toata graba cuvenita ca sa incheiem o intelegere convenabila? sugera Venport, cu cea mai placuta voce a sa de negociator. Sunt sigur ca marele Patriarh sau chiar Preoteasa Butler vor fi pregatiti sa ia asemenea decizii.

Surazand, primero Atreides accepta imediat sugestia.

— Ia unul dintre aparatele tale. Eu voi ramane pe loc si voi schita sarcina generala, astfel incat sa putem incepe reechiparea restului flotei tale comerciale imediat, adaptand instalatiile industriale la fabricarea de vehicule de lupta. Folosind toate resursele disponibile, ar trebui sa reusim sa lansam primele nave militare convertite in cateva luni.

— Eu nu zbor cu propriile mele nave, spuse Venport. Exista inca riscuri implicate de calatoria prin spatiul pliat, prea multe depind de supravietuirea mea personala. Desigur, platesc cu generozitate echipajele de mercenari pentru riscurile pe care si le asuma.

— Atunci ia unul dintre javelinele noastre, il invita Atreides. Asta ne va lasa o nava comerciala in plus la care sa lucram aici.

Se intoarse catre insotitorul sau.

— Xavier, l-ai putea insoti pe directorul Venport pana in Zimia?

— Poate ca eu ar trebui sa te trimit pe tine, Vorian, raspunse el. Nu uita, te depasesc in grad cu o steluta sau doua.

— Credeam doar ca ti-ar placea sa prezinti un raport militar Consiliului si sa-ti vizitezi casa si familia.

Expresia protocolara de pe chipul primeroului Harkonnen se imblanzi.

— Ma cunosti bine, prietene. Octa si cu fetele se schimba atat de mult de fiecare data cand le vad . Iar Emil Tantor imbatraneste, asa ca ar fi frumos sa petrec putin timp cu el.

Incuviinta, acceptand ideea.

— In regula, as fi incantat sa slujesc in aceasta calitate – atata vreme cat nu provoaca alte intarzieri.

Zufa Cenva exclama:

— Sunt gata sa-l insotesc si eu pe Aurelius. Fiica mea Norma va ramane aici sa lucreze cu armata Jihadului.

Cateodata, darul unui iubit este chiar mai placut atunci cand el nu poate fi de fata ca sa-l ofere in persoana.

LERONICA TERGIET.

De la un capat la altul al nenumaratelor sisteme stelare, masinile ganditoare si oamenii se omorau unii pe altii in numar mare. Undeva departe, Vorian Atreides isi ducea bataliile, in timp ce Leronica Vazz ducea o altfel de viata pe Caladan.

Isi crescu baietii gemeni cu dragoste si grija, dar nu-i rasfata. La vremea cand Estes si Kagin implinira opt ani, ii invatase deja sa vorbeasca si sa scrie gramatical in galach, la un nivel mult mai presus de varsta lor. Le arata imagini ale altor planete din Liga si le atragea atentia asupra stelelor mai importante de pe cer, desenand constelatii in forma de animale si de monstri mitologici.

In serile innorate din anotimpul furtunilor, ii invata pe cei doi fii ai ei istoria Vechiului Imperiu si a dominatiei masinilor ganditoare, ca si saga Jihadului in curs de desfasurare, condus de Serena Butler. In timp ce sotul ei, Kalem, statea langa foc cioplind de mana jucarii complicate, asculta si el atent lectiile lui Leronica.

Femeia nu vorbea niciodata de Vorian Atreides. In ciuda scrisorilor pe care i le trimitea el din cand in cand, Leronica vedea relatia cu el doar ca pe ceva mai mult decat o aventura de tinerete petrecuta cu ani in urma. Acum, primero-ul devenise in mintea ei o legenda, aproape in aceeasi masura ca si unele dintre povestile pe care le spunea baietilor.

In timpul sezonului cald, Kalem petrecea timpul cu Estes si Kagin pe barca, aratandu-le sistemele de la bord, astfel incat sa devina si ei candva pescari capabili. Cu uimirea exuberanta a copilariei, Estes si Kagin se jucau in valuri, inotau in portul adapostit si alergau in jurul oraselului de pe coasta. Cateodata se prefaceau ca sunt mercenari care se bat cu robotii de lupta, dar cel mai des jocurile lor erau legate de lumea din jur: sa gaseasca comori in baltoacele lasate de reflux, sa vada fete si forme in norii albi care alunecau pe cer . Caladan era deja mai mare decat putea cuprinde imaginatia lor tinereasca.

Leronica petrecea o mare parte din timpul ei liber studiind imagini si carti, visand la planetele despre care ii povestise Vorian. Dar nu lasa niciodata sa i se vada tristetea, si credea ca o ascunde de Kalem, care n-o dezamagise niciodata ca sot. Isi tinuse cuvantul, la fel si ea.

Capatase obiceiul sa se plimbe prin intunericul racoros si umed, cu mult inaintea zorilor. In incaperea cea mare a tavernei, prepara bauturi fierbinti si mese de dimineata copioase pentru pescarii burlaci. Astazi, in timp ce se agita incoace si-ncolo asezand platourile cu oua picante si cu peste si cartofi aburinzi, simtea un gol in stomac. Nu pentru ca baietii plecau intr-o excursie, ci chiar din cauza ideii ca Estes si Kagin erau destul de mari sa-si insoteasca tatal si bunicul pe vasele de pescuit.

N-avea nici un motiv sa se teama, si avea incredere deplina in Kalem, dar tot se simtea nelinistita vazandu-si gemenii cu ochi stralucitori plecand in prima lor calatorie lunga de pescuit. La urma urmei, aveau doar opt ani. Din istorisirile cu care venea sotul ei, stia ca lucrurile puteau iesi prost pe mare. Lucruri periculoase .

Dupa ce puse pe masa castroane cu fructe autohtone acrisoare si ulcioare cu o bautura tare, incalzita, pe care-o preferau pescarii, Leronica se uita la clientii imprastiati.

— Puteti avea grija si singuri de voi. Trebuie sa ma duc sa-i vad plecand pe sotul si pe baietii mei.

Kalem ii dusese deja pe gemeni la docuri dupa micul dejun. Baietii alergau tipand, cu explozii de energie, pe strazile abrupte care duceau catre debarcadere, trezind pe oricine nu-si incepuse deja ziua de munca. Desi mai fusesera plecati cu barca in excursii scurte in jurul golfului, de data asta urmau sa plece pentru zile intregi in larg si sa incerce sa prinda o recolta bogata, ca pescarii adevarati.

Leronica nu putea spune cine arata mai mandru, gemenii sau Kalem. Propriul ei tata, Brom Tergiet, facuse deja cateva drumuri la barca lui, aducand cosuri cu haine, prajituri negre speciale ca delicatese si chiar jucarii pentru nepotii lui. Leronica impacheta paturi si medicamente in plus, in ciuda faptului ca aveau sa fie plecati doar opt zile. Baietii ei erau odraslele primeroului Vorian Atreides. Aveau gene bune si o educatie solida, asa ca stia ca erau rezistenti si inteligenti.

Jos, la docuri, apa se invartejea si clipocea in jurul pilonilor. Pescarii se salutau unii pe altii cand se imbarcau pe vasele lor, eliberand cu greutate plasele care inghetasera bocna in gerul noptii. Leronica isi sufla in degete ca sa le incalzeasca, in timp ce se grabea catre cele doua barci de pescuit pe care tatal si sotul ei lucrau impreuna.

Kalem urca pe punte din camera motoarelor, aratand satisfacut ii zambi sotiei lui cu afectiune.

— Amandoua barcile sunt gata de plecare. Eram pe cale sa te chemam.

Zorii aparura deasupra oceanului ca o linie stacojie ce se transforma, clipa dupa clipa, in nuante tot mai deschise de portocaliu si galben. Leronica urca pe punte, peste balustrada.

— N-am vrut sa intarziati cu plecarea. Voi, barbatii, aveti un drum lung in fata.

Estes si Kagin alergara spre mama lor, nesfiindu-se deloc s-o imbratiseze. Cand se uita la fetele lor, amintirea trasaturilor frumoase ale lui Vor ii facu inima sa se opreasca pentru o clipa, dar ei nu stiau nimic despre adevaratul lor tata.

— Baieti, sa ascultati tot ce va spun tatal si bunicul vostru. Au treburi importante de facut, treburi de barbati. Nu-i faceti sa se ingrijoreze si pentru voi. Si fiti atenti la ceea ce fac – invatati de la ei.

Kalem ciufuli parul negru al baietilor, care crescuse carliontat, ca al mamei lor.

— O sa le arat cum se face.

Se apleca s-o sarute pe Leronica.

Ea ii mai stranse o data in brate pe gemeni, apoi ii alunga de langa ca.

— Plecati, trebuie sa duceti barca asta la apa inainte ca cineva sa va prinda toti pestii!

Razand, baietii o luara la fuga spre plase.

— O sa prindem toti pestii din apa!

— Nu-ti face griji .

Kalem cobori vocea.

— O sa am grija de omuletii mei.

— Stiu .

In toti anii lor de casnicie, Leronica nu ramasese insarcinata cu Kalem, dar el nu-i trata niciodata pe Estes si pe Kagin altfel pentru ca tatal lor era un alt barbat. Se purta ca si cum Vorian Atreides nu s-ar fi nascut niciodata si n-ar fi vizitat niciodata Caladanul.

Leronica ramase pe debarcader, fluturand mana cand cele doua barci se indepartara catre orizontul care se lumina, cu tatal ei la bordul uneia si cu Kalem si baietii pe cealalta. Vazandu-si fiii ajutandu-si tatal cu panzele, troliile si scripetii, se gandi cu placere la casnicia ei, simtindu-se norocoasa ca a gasit un barbat atat de generos si de iubitor.

Si totusi, ar fi insemnat sa se minta pe sine daca n-ar fi recunoscut ca ii era teribil de dor de Vorian.

In mai mult de opt ani, elegantul ei soldat nu se intorsese. Stia ca timpul trebuie sa treaca altfel pentru un om care petrecea luni intregi la fiecare calatorie intre stele, adunand flote pentru a-l rasturna pe Omnius. Era dezamagita, dar intr-un fel se simtea si usurata, in ciuda asigurarilor pe care i le daduse lui Kalem cu multa vreme in urma, nu stia ce-ar fi facut daca Vor s-ar intoarce dupa ea.

Mai tarziu, in decursul zilei, cand taverna era linistita si cei mai multi dintre barbatii cu barci plecasera pe mare in urmarirea bancurilor de bibani-de-unt, Leronica intampina un grup de soldati ai Jihadului de la avanpostul de observatie. Acesta era al treilea echipaj de schimb, inca singuratici si nu tocmai in largul lor, dupa ce fusesera trimisi prin rotatie la acest nou post.

Barbatii comandara alimente conservate ca sa le ia cu ei la statia de ascultare si se asezara in fata halbelor mari cu bere de iarba de mare. Apoi un tanar cuarto, conducatorul grupului, ii inmana cu mandrie lui Leronica un pachet.

— Ieri, o nava ne-a livrat inregistrarile de la recunoasterea sistemului . Impreuna cu ceva pentru tine.

Ranji.

— Ma intreb care sunt taxele de livrare pentru asta.

— Nu toata lumea este atat de zgarcita ca nevasta ta, Raff, glumi un alt soldat.

— Poate ca bucataria mea este recunoscuta in toata Liga Nobililor, replica Leronica, intorcand pachetul in maini. De ce n-as primi daruri de recunostinta de la soldati de pe campuri de batalie indepartate?

Tinea pachetul cu o curiozitate simulata, pretinzand ca nu stia cine l-ar fi putut trimite, dar inima ii batea cu putere in piept. Nici macar acesti soldati ai Jihadului nu stiau ca vine de la primero Atreides.

Intrand in graba in camera din spate, Leronica aprinse cateva lumanari – din cele care-i placeau lui Vor – si desfacu pachetul. Se minuna la gandul ca traversase zeci de ani lumina ca sa ajunga la ea aici, pe Caladan.

Inauntru, gasi o piatra-de-apa sclipitoare de pe Buzzell, o extraordinara nestemata-de-foc extrasa dintr-o mina de pe recent eliberatul Ix si mai mult de zece alte cutiute, fiecare continand cate o piatra pretioasa uluitor de stralucitoare.

Darurile ii spusera ca Vor inca se gandea la ea cu afectiune, iar notita alaturata ii facu inima sa tresare de incantare: „Din moment ce nu te pot duce pe toate aceste planete, draga Leronica, m-am hotarat sa-ti trimit in schimb o bucatica din fiecare lume. Le-am colectionat de-a lungul anilor.

In sfarsit, a fost creata o noua tehnologie care s-ar putea sa-mi permita sa zbor foarte rapid spre tine. Cat de minunat ar fi daca as putea sa privesc in ochii tai minunati chiar in aceasta clipa – sa speram ca ziua aceea va veni curand. Stiu ca ai o viata a ta, dar poate ca te gandesti cu afectiune la mine din cand in cand.”

Leronica nu stia ce sa faca efectiv cu toate acele comori si statu langa ele multe ore, in timp ce lumanarile ardeau pana la capat. Unul cate unul, lua fiecare giuvaier si-l tinu in causul palmei, emotionata ca Vor le alesese special pentru ea. Tinuse chiar el in mana aceste pietre pretioase, gandindu-se la ea, in timp ce privea fatetele minunate, stralucitoare. Leronica nu-si putea imagina distantele pe care le parcursese ca sa adune atatea minuni. Trebuie sa-i fi luat ani, iar in tot acest timp n-o uitase .

O saptamana mai tarziu, vasul de pescuit al lui Brom Tergiet se intoarse singur. Se tari in port, cu catargele innegrite, cu panzele sfasiate si arse, cu motoarele abia mergand. Imediat ce barca fu vazuta, se declansa alarma de stare de necesitate si pescarii se repezira sa ajute. Isi legara propriile barci de a lui Brom si il remorcara pana la adapost, in port.

Cuprinsa de panica, Leronica se repezi la docuri, dar nu vazu nici o urma a vasului sotului ei sau a baietilor. Cautand in zadar, privi cu atentie peste ape, in timp ce norii grosi ai ploii de dupa-amiaza se adunau deasupra. Cand il ajutara pe Batranul Brom sa coboare de pe puntea carbonizata pe debarcader, Leronica alerga spre el. Avea inima in gat, iar lacrimile ii umpleau ochii, mai ales cand vazu hainele parlite ale tatalui ei, parul pe jumatate ars si pielea de pe fata inrosita si jupuindu-se.

Cateva clipe dupa aceea, lasa sa-i scape un tipat de bucurie cand ii vazu in sfarsit pe cei doi baieti iesind din cabina. Aratau murdari si plini de vanatai, dar nevatamati.

— Unde-i Kalem? Unde-i cealalta barca?

— Elecrani, raspunse Brom.

Era tot ce avea nevoie sa spuna. Acest singur cuvant il umplea de groaza pe fiecare pescar. Leronica auzise de straniile creaturi electrice care traiau departe in largul oceanelor de pe Caladan. Nu se intamplase niciodata ca vreun pescar sa se lupte cu ele si sa castige. Isi indrepta spatele, nelasand disperarea sa-i umple inima inainte de a auzi intreaga poveste.

— Am dat peste un cuib intreg . Elecrani ca niste fulgere vii peste tot in jurul nostru. S-au napustit asupra noastra din senin; n-am putut scapa .

Vocea si mainile tatalui ei tremurau in timp ce relata ingrozitorul incident.

— Nu cred ca au avut intentia sa ne atace, dar i-am speriat . iar ei ne-au lovit. Sageti electrice explodau peste tot. Scurgeri de energie ne-au distrus comenzile. N-am avut nici o sansa . nici cea mai mica sansa.

I se taie rasuflarea, ochii i se inrosira. Parea ingrozit de ceea ce trebuia sa spuna in continuare, iar gemenii se agatara de mama lor, tremurand si plangand.

— Kalem i-a apucat pe baieti si i-a aruncat pe rand pe puntea mea, ca pe niste pesti in carlig. Ce puteam sa fac?

Brom se uita in jur la spectatorii atenti, ca si cum ei i-ar fi putut da raspunsuri.

— Mi-a strigat sa am grija de baietii lui, sa ma asigur ca sunt la adapost. Abia daca-i puteam auzi vorbele acoperite de urletul vantului si de trosnetul elecranilor. Apoi a pornit motoarele si s-a indepartat de noi. Vasul lui s-a separat de al meu, iar el nu s-a uitat nici o clipa inapoi. Baietii l-au strigat si, in ultima clipa, Kalem s-a intors. A fost ca si cum stia ca isi ia adio pentru totdeauna!

Degetele lui Brom se inclestau si se desclestau.

— Ti-o jur, Kalem a stabilit un curs direct spre elecranii aceia blestemati! Stiam ca trebuie sa fug, sau noi aveam sa ne prajim urmatorii. Singurul meu gand a fost sa protejez baietii. Kalem . Kalem s-a aruncat cu barca de-a dreptul in electricitatea vie, iar creaturile si-au indreptat furia impotriva lui. Pana la urma mi-am pornit vasul, dar cand m-am uitat in urma, al lui era o minge de foc. Elecranii erau pretutindeni in jurul lui, fulgerand si izbind. Si-a dat viata pentru baietii astia . Si pentru mine!

Brom ii arunca o privire fiicei sale, apoi intoarse capul, refuzand sa o priveasca in ochi.

— Kalem Vazz ne-a lasat sa scapam. Ii datorez viata mea inutila, dar ar fi trebuit sa fie invers! El avea o sotie frumoasa si doi fii voinici!

Brom inspira adanc, intretaiat.

— Ar fi trebuit sa-si salveze singur fiii si sa ma lase pe mine in urma. De ce trebuie sa fiu eu in viata si nu el?

Oamenii de la docuri murmurara intre ei, iar Leronica se agata de baieti si de tatal ei, impartasindu-le durerea, incercand cu totii sa-si gaseasca o oarecare alinare in prezenta celorlalti.

164 i. G.

ANUL 38 AL JIHADULUI.

Zece ani dupa sosirea refugiatilor de pe Poritrin pe Arrakis.

Vad inchipuiri, si vad realitatea. De unde sa stiu diferenta, cand intregul viitor al Arrakisului este in joc?

Legenda lui Selim Calaretul Viermilor.

De ani de zile nu mai facusera nomazii desertului un asemenea raid izbutit impotriva celor din afara. Dupa ce auzira alarma unui cercetas de noapte, Marha si Ishmael iesira pe creasta, impreuna cu alti membri ai tribului, urmarind ceata indreptandu-se spre casa, alunecand ca niste umbre uleioase prin lumina lunii. Ii vazu urcand dunele si catarandu-se pe potecile ascunse care duceau la fortareata lor de pesteri izolate, din piatra vulcanica neagra.

Chiar Jafar condusese raidul din desert, desi ii spusese lui Marha ca nu prea avea chef de asta. Captivat de viziunea lui Selim Calaretul Viermilor, barbatul cu obrajii scofalciti parea hotarat sa urmeze memoria conducatorului banditilor. Dar facea asta cu o stinghereala considerabila; ii spunea femeii ca nu se imaginase niciodata in avangarda unei miscari.

Dormind la adapost intr-una dintre pesteri, fiul lui Marha, El'hiim, avea noua ani. Baiat ager, inteligent si plin de idei, nu parea constient inca de responsabilitatea ce avea sa apese pe umerii singurului copil al Calaretului Viermilor.

Marha simti un nod in stomac amintindu-si dragostea ei pentru Selim, atat ca figura legendara cat si ca barbat. Ii intelegea visurile si drumul pe care avusese intentia sa-l urmeze pentru a le atinge, si suferea sa vada cat de mult rataceau drumul fara el adeptii lui. Jafar si Marha facusera tot ce le statea in putinta sa-i tina laolalta pe proscrisii ramasi, departe de civilizatie. Si totusi, nu trecuse nici macar un deceniu si deja sacrificiul sotului ei catre Shai-Hulud era aproape inutil. Cum se putea el astepta ca scopul sau plin de pasiune sa dainuie pentru miile de ani pe care ii prezisese?

Marha stia ca venise vremea pentru o schimbare radicala. Oamenii se simteau prea in siguranta aici, in adancul desertului, devenind prea satisfacuti de sine si slabi.

Cu zile in urma, Marha ii adunase pe adulti si insistase sa calareasca viermii pana la Arrakis City. De-a lungul acelei rute comerciale, trebuiau sa caute toate exploatarile de mirodenie din desert – si sa le spulbere. Plecase un grup de paisprezece banditi, cei care petrecusera cel mai mult timp cu Selim cand acesta era inca in viata, barbati si femei care alesesera sa continue actiunile in loc sa se ghemuiasca aici, in partea cea mai indepartata a desertului .

Sclavii refugiati de pe Poritrin adaugasera bandei sange proaspat si idei noi. Isi luasera parteneri de viata dintre discipolii lui Selim, intarind grupul cu o multime de copii. Ishmael reusise sa-si aduca poporul la adapost, sa-l scoata din ghearele maleficilor stapani de sclavi. Desi o viata de robie pe Poritrin il imbatranise inainte de vreme, libertatea de aici, din acest desert, ii luase de pe umeri povara vietii. La zece ani dupa ce nava experimentala care plia spatiul se prabusise pe Arrakis, parea mai tanar si mult mai puternic. Era o forta calauzitoare solida, dar nu o persoana violenta, nu un revolutionar care ar ucide pentru a-si atinge scopurile.

Asemenea lucruri erau necesare aici, pe Arrakis.

Ishmael nu luase parte la raid, preferand in schimb sa ramana cu Marha si cu fiul ei. Nu era razboinic si nu invatase niciodata sa calareasca viermii uriasi, desi Marha era sigura ca l-ar fi putut instrui.

Ii dadea lectii in particular despre caile desertului, in schimb, el o invata unele dintre sutrele budislamice pe care le memorase in copilarie. Incerca sa-i explice complexitatile filosofice ale interpretarilor zensunnite si felul in care asemenea idei au format baza deciziilor vietii sale. Marha intra intr-o polemica cu el, folosindu-si spiritul ascutit si un suras inteligent, explicand ca scriptura nu se aplica oricarei situatii.

Ishmael se incrunta.

— Cand Budallah isi rosteste legile, nu le schimba de fiecare data cand vantul sufla in alta directie.

Marha il privi cu asprime.

— Aici, pe Arrakis, cel care refuza sa se adapteze piere fara intarziere. Unde-ar fi atunci Budallah, daca noi toti n-am fi decat niste mumii deshidratate pe nisip?

Pana la urma, Marha si Ishmael ajunsera la un acord, amandoi simtindu-se satisfacuti de provocarea intelectuala, pentru ca gaseau cai de a aplica sutrele budislamice nu numai la legenda lui Selim Calaretul Viermilor, ci si la realitatile vietii zilnice aspre de pe Arrakis.

Participantii la raid intrara in pesteri, incarcati de pachete cu provizii si echipamente furate. Lucrul cel mai bun era acela ca Marha vazu ca numarul siluetelor care se intorceau era acelasi ca al celor care plecasera. Nimeni nu fusese ucis sau capturat.

Zambi larg. Selim ii invatase cum sa traiasca cu cele mai austere mijloace, si totusi, de cate ori capturau provizii de la inamic, proscrisii sarbatoreau. Intr-o ora, festivitatile urmau sa inceapa.

— E o zi mare, zise Marha. Nici macar Selim n-ar fi putut cere mai mult.

Ishmael, cu ochi scanteietori, spuse:

— Marha, multa vreme, sclavii asupriti de pe Poritrin n-au visat la altceva decat la castigarea libertatii. Acum a sosit timpul sa incetam sa ne mai odihnim si sa ne mai ascundem . si sa hotaram ce sa facem cu viata noastra.

Ca parte din prada de la echipele de exploatare a mirodeniei, banditii lui Marha adusesera cateva pachete de melanj proaspat prelucrat – esenta uscata a lui Shai-Hulud. Femeia lua in mana un pachet cu pudra concentrata, de culoarea ruginii, si ii zambi lui Jafar in lumina galbena a salii principale de adunare.

— Echipa ta s-a descurcat bine. E vremea sa sarbatorim si sa discutam despre viitorul nostru.

Ishmael veni langa ea. Simtea o legatura atat de stransa cu acesti oameni ai desertului, care se luptau cu totii, in fiecare zi, nici mai mult nici mai putin decat pentru propria lor existenta . Insotitorii sai de pe Poritrin, inclusiv fiica, Chamal, se adaptasera bine aici; luptau pentru viata lor simpla pe Arrakis cu tot atata indarjire ca si oricare dintre cei din banda lui Selim.

Prinzand o miscare cu coada ochiului, Ishmael se intoarse si-l vazu pe baiatul El'hiim, trecand iute si pe furis printr-una dintre deschizaturile pesterii. Observa urme ale trasaturilor lui Marha pe chipul lui si incerca sa extrapoleze cum ar fi putut arata Selim.

Brunetul El'hiim se lasa sa alunece pe o panta abrupta, tinandu-se de pietre si rasucindu-se sa gaseasca un sprijin mai sigur pentru picioare. Era agil si puternic, intotdeauna dornic sa exploreze crapaturile si canioanele. Baiatul avea ochi arzatori, intunecati; desi vorbea putin, mintea lui parea plina de idei.

Ishmael ajunsese sa tina foarte mult la el. Era limpede ca Marha aranja programul in asa fel incat ea si cu baiatul sa petreaca multe dupa-amieze si seri cu Ishmael. Nu-si alesese un alt partener de la moartea lui Selim, iar intentiile sale fata de el erau vizibile. Ishmael descoperi ca nu le dezaproba intru totul. Grupul de proscrisi era mic si partida parea una inteleapta, cel putin in teorie.

Desi nu-si uitase sotia si fiica mai mica pe care fusese silit sa le lase pe Poritrin, nu s-ar fi putut intoarce niciodata acolo. Trecuse aproape un deceniu de cand evadasera sclavii. Cu nici un chip nu le-ar mai fi putut gasi vreodata pe Ozza si Falina.

Il urmari pe tanarul El'hiim indepartandu-se in fuga, apoi isi intoarse atentia catre un miros proaspat, puternic, adiind inspre narile lui. Marha deschisese pachetele de melanj furate si luase pudra in mainile facute caus.

— Selim Calaretul Viermilor a gasit adevarul in viziunile pe care i le-a adus mirodenia. Shai-Hulud ne-a daruit aceasta binecuvantare. El o lasa in desert, pentru ca noi sa-i putem afla porunca.

Se uita la Ishmael si la Jafar.

— A trecut prea mult de la moartea sotului meu. Fiecare dintre noi are nevoie acum de concentrare si de indrumare. Aceasta mirodenie a fost luata de la hotii desertului, iar Shai-Hulud vrea ca noi s-o consumam ca sa putem intelege.

— Dar daca fiecare dintre noi are o alta viziune? intreba Ishmael.

Marha privi spre el. Era frumoasa, puternica si sigura de sine, cu o mica cicatrice in forma de semiluna pe frunte, de la un duel cu cutitul.

— Fiecare va vedea ceea ce trebuie sa vada, si totul va fi cum se cuvine.

Cand soarele apuse dincolo de orizontul neted de nisip moale, temperaturile scazura si culorile aprinse ale amurgului aparura in toata splendoarea lor. Discipolii lui Selim Calaretul Viermilor se adunara in cea mai mare sala a pesterii si transmisera de la unul la altul puternicul melanj prelucrat. Fiecare barbat si femeie consumara mult mai mult mirodenie decat ar fi inclus vreodata in dieta zilnica.

— Acesta este sangele lui Dumnezeu, esenta lui Shai-Hulud! El si-a concentrat visurile pentru noi, astfel incat sa ne putem impartasi cu ele si sa vedem prin ochii universului.

Marha manca o turta groasa de mirodenie si-i dadu inca una lui Ishmael.

Acesta consumase melanj de multe ori pana acum – reprezenta felul principal in meniul locuitorilor desertului – dar turta continea acum mult mai mult decat mancase el vreodata la o singura masa. Inghitind-o, ii simti efectul raspandindu-i-se in fluxul sanguin si erupandu-i in minte aproape imediat.

Ferestre se deschisera ca si cum ar fi avut ochi rasariti din diverse puncte ale craniului. N-ar fi putut spune daca se uita in viitor sau in trecut, ori vedea pur si simplu imagini ale lucrurilor pe care le dorea sau de care se temea. Selim Calaretul Viermilor observase aceleasi lucruri si le incorporase in misiunea lui pasionata.

Dar Ishmael avea parte acum de imagini oribile ale unor lucruri la care nu voia sa fie martor. Vazu Poritrinul, delta familiara a fluviului si locuintele sclavilor inecate in sange si in violenta, apoi incendiate. Tipetele victimelor umpleau aerul noptii. Inima ii deveni ca de plumb si stiu ca Aliid trebuie sa fi provocat toata aceasta durere si aceasta suferinta.

Intregul oras Starda, marea capitala de pe fluviul Isana, zacea in ruine in fata ochilor lui, cu cea mai mare parte a complexului central transformata intr-un crater adanc, sticlos. Ramasitele cladirilor inalte erau imprastiate in valuri, ca si cum pumnul unui zeu razbunator izbise metropola si nivelase totul.

Dar acesta era doar inceputul. Vazu supravietuitori nobili si ramasitele regimentelor de dragoni adunand arme, urland si cerand razbunare. Ii urmareau pe sclavii budislamici de pe fiecare continent, prinzandu-i in capcana si torturandu-i. Multi erau arsi de vii, incuiati in case; altii erau impuscati. Trupurile erau mutilate.

Intr-o viziune pe care n-avea s-o uite niciodata, pentru ca ardea ca un taciune in memoria sa, le vazu pe Ozza si pe Farina ghemuite de frica, tipand ingrozite, implorand mila. Apoi cinci barbati cu cutite lungi se napustira asupra lor . si se grabira cu treaba, prelungindu-si delectarea.

Dar melanjul il purta pe Ishmael mai departe, intr-un curent alb si involburat de imagini din mintea lui. Poritrin disparu, inlocuit de dunele cafenii si uscate ale desertului celui mai arid. Funduri crapate de lacuri si stanci negre, zbarcite se inaltau, oferind insule sigure, la adapost de viermii nesatiosi.

Fara cuvinte, simti misiunea lui Selim Calaretul Viermilor, si vazu un barbat calarind pe spinarea unui vierme de nisip urias, aducandu-i mesajul in serviciul Batranului Desertului. Desi Selim era mort de mult, Ishmael se vazu pe el insusi calarind alaturi de conducatorul banditilor, traversand o intindere imensa a desertului pe un vierme de nisip. Cei doi il manau pe Shai-Hulud si-si conduceau camarazii calareti de viermi catre un orizont stralucitor, catre un viitor unde puteau fi liberi si puternici – si toti viermii de nisip erau vii.

Ishmael isi tinu rasuflarea. Inima ii batea cu putere si se simti incurajat de acest vis. Intelese ceea ce simtea Marha, sentimentul telului pe care Selim insusi il inspirase adeptilor sai banditi.

Apoi simti o primejdie, o teama neagra si devoratoare . nu o parte din grandoarea viziunii, ci o tragedie mai personala, un pericol – baiatul El'hiim.

Aceasta nu era o viziune a viitorului, nici un avertisment indepartat. Se intampla acum. Baiatul era prins in capcana, inauntrul unei mici deschizaturi intre pietre. In timp ce adultii se adunau aici, El'hiim fugise afara sa exploreze stancile si pantele abrupte, scormonind cu batul in crapaturi si gauri in cautare de soareci-cangur sau de soparle pe care le-ar fi putut aduce tribului ca hrana. Ishmael simti picioare ascutite, grabite, fojgaind in semn de primejdie in jurul baiatului, ca o mie de pumnale de asasini.

Ishmael iesi in fuga din incaperea pesterii. Stia ca asta nu facea parte din viziune. Trupul lui era condus de cine stie ce alta forta, ii parasi pe oamenii adunati, cu totii cufundati in viziunile lor personale date de mirodenie.

Cand Marha isi dadu seama ca el plecase, porni dupa el poticnindu-se. Dar Ishmael nu se lasa incetinit. Din intuitie, stia unde se dusese baiatul, desi nu-l mai vazuse pe baiat de ore intregi. Cu o agilitate impresionanta, Ishmael se catara pe pietre si cobori printr-o mica spartura in piatra.

Ochii lui sorbira amanuntele din jur si in acelasi timp vazu groaznica imagine din mintea lui: baiatul prins si asasinii purtatori de cutite apropiindu-se.

El'hiim era speriat. Strigase deja de doua ori dupa ajutor, dar nu-l auzise nimeni.

Nimeni in afara de viziunea lui Ishmael.

— Ishmael, ce e? Unde esti?

Vocea lui Marha era neclara si indepartata . dar plina de ingrijorare. Ishmael nu-i putea raspunde. Chemarea insistenta il tragea dupa ea, si ajunse in cele din urma la o crevasa intunecata. El'hiim trebuie sa fi intrat aici, bagandu-si umerii ingusti in deschizatura strimta, facandu-si drum catre locul unde spera sa gaseasca vreo comoara, sau mancare, sau un ascunzis secret.

In schimb, gasise . o primejdie teribila.

Ishmael isi impinse umerii mai lati inauntru, zgariindu-se, fortandu-si trecerea. Intinse mana, gasi o proeminenta de piatra fixa si se trase si mai adanc. Se intreba cum avea sa mai iasa vreodata afara, dar nu se putea opri. El'hiim era in capcana.

Ishmael auzi un strigat – nu de teama, ci de avertisment:

— Sunt peste tot! Nu-i lasa sa te atinga!

Ishmael intinse mana pana o prinse pe a lui El'hiim si-l trase pe baiat spre el. Auzi din nou picioarele care misunau, simti o miscare rapida furnicand in apropiere, dar isi dadea seama ca baiatul va fi in siguranta numai daca-l tragea mai aproape. Ishmael isi misca trupul catre o portiune mai larga a crevasei, pana cand avu destul loc ca sa-l smulga pe baiat, sa-l elibereze.

Iar asasinii il atacara pe el in schimb.

Le simti acele otravite infigandu-se ca niste pumnale, lame micute care intepau si-i patrundeau prin haine, prin piele. Dar Ishmael il tinu bine pe baiat si nu dadu nici o atentie propriei lui dureri. In schimb, isi despica pielea spatelui in timp ce se tragea inapoi, pana cand il trase pe El'hiim in aer liber. Statea cu fiul lui Selim in brate, teafar si nevatamat.

Marha alerga spre el, i-l lua pe baiat – apoi se uita ingrozita la Ishmael.

Corpul lui era acoperit de scorpioni negri, arahnide otravitoare care-l intepasera de mai multe ori, fiecare doza de venin fiind potential fatala.

Ishmael scutura creaturile de pe el ca si cum n-ar fi fost nimic mai mult decat niste tantari, iar scorpionii fugira in ascunzisuri in crapaturile pietrelor.

— Vezi ce face baiatul, ii spuse lui Marha. Ai grija sa fie in siguranta!

El'hiim dadu din cap uluit.

— Ma simt bine. Nu m-au intepat .

Apoi Ishmael se prabusi.

Se trezi dupa trei zile de febra si de cosmaruri. Ishmael trase in piept o gura de aer care i se paru fierbinte in plamanii iritati, clipi din ochi si se ridica in capul oaselor, in racoarea camerei sale din pestera. Atingandu-si bratele, vazu taieturi pe piele, dar erau mai curand roz decat rosii si pareau sa se vindece.

Marha statea in usa, impingand perdeaua pesterii deoparte. Uluita, se uita la Ishmael.

— Oricare dintre intepaturile astea ar fi trebuit sa te omoare, si totusi traiesti. Ti-ai revenit dupa toate.

Barbatul avea buzele crapate si gura foarte uscata, dar reusi totusi sa zambeasca.

— Selim mi-a aratat ce sa fac. In viziunea mirodeniei, m-a trimis sa-i salvez fiul. Nu cred ca m-ar fi lasat sa mor.

Fiica lui, Chamal, intra, cu ochii rosii si umflati. Plansese, chiar daca banditii de pe Arrakis nu priveau cu ochi buni o asemenea risipa de apa.

— Poate ca a fost melanjul din sangele tau, spiritul lui Shai-Hulud dandu-ti putere.

Ishmael se simtea ametit, dar se sili sa stea drept. Fiica lui se grabi sa-i dea o ceasca. Apa avea un gust ca de nectar.

In cele din urma, El'hiim intra in camera si se uita cu ochii mari la Ishmael.

— Scorpionii te-au intepat, dar tu m-ai salvat. Nu te-au omorat .

Ishmael il batu pe umar pe baiat; gestul ii ceru toata puterea pe care-o mai avea.

— As prefera sa nu ma pui sa fac asta inca o data.

Marha zambi, neputand sa creada ce indurase barbatul. Inspira adanc.

— Se pare ca suntem binecuvantati de mai multe ori. Tu, Ishmael, esti hotarat sa creezi propria ta legenda.

Am asteptat destul. A venit vremea.

COGITORUL VIDAD, Ganduri din obiectivitatea izolata.

Erasmus nu se considerase niciodata un conducator politic, in ciuda studiilor sale despre diplomatie si despre interactiunile sociale umane si a unui pachet bine garnisit de abilitati teoretice. Capacitatea de a naviga pe apele politice fusese folositoare la consacrarea lui ca robot independent si pentru a-l convinge pe Omnius sa-l lase sa-si continue experimentele pe subiecte umane.

Totusi, cogitorii din Turnul de Fildes nu erau cu totul umani.

Intr-o dimineata, intampina o delegatie stranie de pe planetoidul inghetat Hessra: cativa asistenti secundanti clipind sub valvataia aramie a soarelui giganta rosie al Corrinului. Venisera ducand cu ei stravechile creiere umane – filosofi, ca Erasmus insusi – in recipiente de pastrare.

Robotul independent ii primi in salonul luxos al vilei sale, surprins si incantat, pentru ca se bucura atat de rar de oaspeti. Datorita numeroaselor atacuri din partea armatei Jihadului, Omnius sugerase ca intalnirea sa aiba loc aici, mai degraba decat in impunatoarea Turla Centrala, pentru cazul in care cogitorii incercau sa strecoare inauntru cine stie ce arma perfida, nedetectata.

Imbracat in haine noi, elegante, tanarul lui protejat, Gilbertus Albans observa si asista – insotitorul perfect. Pe un perete, un ochi-de-paza al lui Omnius lumina bland in timp ce tragea cu urechea la intalnire, dar hipermintea nu parea sa stie cum sa se descurce cu vizitatorii neasteptati. Sase paznici robotici infricosatori ramasera afara pe hol.

O procesiune de calugari cu robe galbene intra in incapere, primii sase ducand cilindrii translucizi ornamentati ca si cum ar fi fost niste relicve sacre. Secundantii nu pareau sa-si dea seama de pericolul in care se aflau venind de bunavoie sa viziteze o lume sincronizata.

— Cogitorii din Turnul de Fildes doresc sa se consulte cu Omnius intr-o problema importanta, vorbi calugarul conducator, tinand in maini containerul greu al primului cogitor. Eu sunt Keats, secundantul lui Vidad.

Creierul fara trup atarna suspendat in electrofluidul albastrui, aratand ca si cum propriile ganduri il tineau in echilibru telepatic. Ii amintea lui Erasmus de cymecii rebeli si de mintile arhaice si uneltitoare ale titanilor. Revolta nechibzuita si neasteptata a lui Agamemnon il deranjase mult pe Omnius, dar pana la urma nu era o prea mare surpriza. Cymecii erau, la urma urmei, creiere umane cu defecte si nestatornicii umane.

Erasmus desfacu bratele de metalfluid intr-un gest de bun venit; manecile robei carmin cu auriu alunecara.

— Eu sunt contactul desemnat al hipermintii. Suntem extrem de interesati de ceea ce aveti de spus.

Vocea lui Vidad iesi dintr-un difuzor incorporat, ca al unui cymec.

— Dupa o meditatie ampla, trebuie sa facem o propunere de negocieri privind acest conflict de durata dintre oameni si masini, in calitate de cogitori, oferim o perspectiva echilibrata si o rezolvare a conflictului. Putem actiona ca intermediari.

Erasmus forma un suras.

— Aceasta provocare pe care v-o asumati e cat se poate de dificila .

Ochii-de-paza pluteau in apropierea tavanului, inregistrand lotul. Din spatele lui Erasmus, Gilbertus facea acelasi lucru. Ecranul lui Omnius de pe perete lumina ca si cum ar fi fost viu si vibrant. Hipermintea vorbi, cu vocea atat de puternica incat deveni stridenta.

— Acest conflict este costisitor si ineficient. Ar exista multe avantaje daca ar fi incheiat, dar oamenii sunt prea irationali.

Secundantul Keats se inclina usor.

— Cu toata smerenia cuvenita, cogitorul Vidad crede ca ar putea sa elaboreze o rezolvare corespunzatoare. Suntem o delegatie neutra. Credem ca ar putea exista puncte negociabile.

— Si veniti neanuntati, fara securitate personala? intreba Erasmus.

— La ce ne-ar folosi sa aducem trupe de securitate personale pe cea mai puternica dintre planetele lui Omnius? intreba Vidad retoric.

Keats isi roti ochii prin incapere si intalni privirea lui Gilbertus Albans, care nu trada nici o reactie; secundantul cu roba galbena se simti usor nelinistit.

Amintindu-si de indatoririle sale de gazda, potrivit vechilor inregistrari pe care le absorbise, Erasmus trimise dupa gustari. Cand secundantii se uitara cu un aer infometat, dar banuitor la sucurile reci si la fructele exotice, Gilbertus se aseza si lua cu calm cate o mostra din fiecare.

Erasmus pasi printre recipientele de pastrare pe care oamenii le pusesera pe mesele solide din salon.

— Din cate credeam eu, cogitorii din Turnul de Fildes se izolasera de tot ceea ce le-ar fi putut distrage atentia din civilizatie si societate – inclusiv de conflicte, comenta robotul. De ce-ati imbratisat aceasta nobila cauza acum? De ce nu cu decenii, sau chiar cu un secol in urma?

— Vidad crede ca a sosit vremea pentru pace, explica Keats, intinzand mana dupa un al doilea pahar de suc albastru ca safirul.

— Serena Butler a declarat un razboi sfant impotriva tuturor masinilor, cu treizeci si sase de ani standard in urma, spuse Erasmus, iar fata lui de metalfluid forma un suras slab la amintirea fascinantei femei. Oamenii nu cauta o rezolvare – ei cauta anihilarea noastra. In baze de date arhaice, am citit o parabola despre un om care incerca sa faca o fapta buna punand capat unei lupte intre vecini si ajungea sa fie ucis drept rasplata pentru eforturile sale. Acest lucru ar putea fi primejdios pentru voi .

— Totul este primejdios, dar nobilii cogitori au renuntat la povara fricii de multa vreme, atunci cand au renuntat si la trupuri.

Omnius se adresa vizitatorilor cu voce tunatoare:

— Raspunsul vostru este insuficient. Dupa atata timp, de ce veniti la mine tocmai acum?

Secundantii in robe galbene schimbara priviri, dar il asteptara pe cogitorul Vidad sa vorbeasca prin sintetizatorul de voce.

— Pe un front, titanii au o armata de neocymeci care sa ti se opuna, si au distrus deja multe dintre navele tale de actualizari. Pe altul, oamenii liberi continua sa lanseze atacuri puternice impotriva ta. Ai pierdut deja cateva lumi sincronizate. Logic, Omnius, este in interesul tau sa ajungi la o intelegere cu oamenii, astfel incat sa te poti concentra asupra provocarii cymecilor. Mareea se intoarce impotriva ta!

— Victoria mea finala este asigurata. Este doar o problema de timp si de efort.

— De dragul eficientei, nu este recomandabil sa minimizezi cheltuiala de timp, de efort si de resurse? In calitate de cogitori, putem actiona ca mediatori impartiali pentru a obtine o solutie rationala, echitabila, la acest conflict. Credem ca se poate ajunge la un aranjament avantajos.

— Avantajos pentru cine? intreba Erasmus.

— Pentru lumile sincronizate si pentru cele ale Ligii.

— Nu-i poti convinge pe oameni sa faca o intelegere cu noi impotriva cymecilor.

Omnius interveni:

— Agamemnon are intentia sa ne invinga si pe unii, si pe altii.

— Scopul nostru nu este sa negociem razboiul, ci doar pacea.

— O cunosc destul de bine pe Serena Butler, zise Erasmus. Este nerealist de preocupata de sclavii nostri umani, chiar daca lumile Ligii au propriii lor sclavi. Atata ipocrizie!

Secundantii incuviintara, uitandu-se unii la altii, iar Vidad spuse:

— Multi sclavi sunt ucisi prin violenta de ambele parti ale Jihadului. Nu avem un calcul precis al victimelor nevinovate de pe Ix, Anbus IV si Bela Tegeuse, dar presupunem ca sunt in numar mare.

— Pe o lume sincronizata ordonata, unde societatea nu este o afacere stangace si ineficienta, sunt putine decese in randul sclavilor, sublime Omnius. Pot dovedi asta cu statistici cuprinzatoare.

Erasmus spuse:

— Atunci, putem aduce argumentul ca mai multe vieti omenesti vor fi salvate daca se ajunge la o intelegere de incetare a focului. Trebuie sa le aratam oamenilor ca pretul Jihadului lor este prea mare pentru ei. Serena Butler va intelege asta.

— Solutia cea mai simpla este o incetare imediata a ostilitatilor intre voi si Liga Nobililor, ii spuse Vidad lui Omnius. Voi va pastrati lumile sincronizate, iar oamenii liberi isi pastreaza lumile Ligii. In schimb, agresiunile reciproce inceteaza. Nu vor mai exista nici morti, nici violenta intre masini si oameni.

— Cata vreme?

— Pe termen nelimitat.

— Eu accept sugestia voastra, rosti Omnius din ecranul de pe perete. Dar trebuie sa trimiteti un reprezentant al Ligii care sa accepte termenii in mod oficial. Nu va mai intoarceti daca Liga refuza.

Vitejia este definita prin fapte vitejesti, indiferent de motivele care zac in inima unei persoane.

TITANUL XERXES, Un mileniu de impliniri.

Stand sub cupola incaperilor Consiliului Jihadului, Aurelius Venport sorbea o bautura cu gheata, atent sa-si pastreze expresia fals increzatoare, fara Zufa. In fata lui erau Marele Patriarh Iblis Ginjo si intunecatul sau comandant al Jipolului, Yorek Thurr, ca si Serena Butler, niciodata sovaind in zelul ei. Costumul croit pe corp al lui Venport era destul de racoros ca sa impiedice sa se vada orice transpiratie nervoasa compromitatoare.

Venport se apuca sa incheie cele mai importante negocieri din cariera lui.

— Sunt incantat ca putem sa luam loc si sa discutam nevoilor noastre reciproce ca niste adulti, incepu el dupa ce mai lua o inghititura.

Trebuia sa trateze pierderea flotei comerciale rapide ca un om de afaceri. Situatia se schimbase, iar el trebuia sa scoata din ea tot ce se mai putea. N-avea sa reuseasca sa pastreze toate profiturile si puterea pe care le anticipase, asa ca trebuia sa transforme ceea ce ramanea in ceva diferit. Poate chiar in ceva mai bun.

Se angajase in negocieri similare cu lordul Bludd pentru drepturile de distributie a licurigloburilor si se descurcase bine. Cele de fata pareau sa fie mult mai semnificative, cu repercusiuni enorme

— Ati propus ca noile mele transportoare comerciale care pliaza spatiul sa fie convertite in aparate de lupta pentru armata Jihadului si ca noile motoare sa fie adaptate pentru javelinele de marime medie. Ofiterii vostri zelosi, dar intrucatva . naivi, sunt de parerea ca ar trebui sa lichidez fericit toate bunurile mele, sa cedez tehnologia brevetata, sa las balta un deceniu de munca sustinuta si de investitii si sa predau pur si simplu fiecare nava din flota mea costisitoare fara nici o compensatie. Dupa cat se pare, urmeaza sa fiu platit in . mandrie?

Serena se incrunta, jucandu-se nervos cu degetele.

— Chiar daca n-ar urma sa primesti nimic, unii dintre noi, au dat mult mai mult pentru cauza.

— Nimeni nu vrea sa minimalizeze sacrificiile tale, Serena interveni Iblis Ginjo. Dar poate ca nu trebuie sa-l ruinam pe omul asta ca sa obtinem ceea ce vrem.

Neclintita, Serena intreba:

— Esti profitor de razboi, directore Venport?

— Cu siguranta nu!

Yorek Thurr se incrunta, mangaindu-si mustata intr-o parte in timp ce rosti cu voce abia auzita:

— Pe de alta parte, hai sa nu fim atat de creduli incat sa credem ca aplicatiile militare ale acestor nave care pliaza spatiul nu i-au trecut niciodata prin minte directorului Venport. Si totusi, nu s-a ostenit sa informeze Consiliul Jihadului despre activitatile sale de pe Kolhar.

Venport se zbarli la ursuzul comandant al Jipolului.

— Navele care pliaza spatiul sunt noi si inca periculoase, domnule! Pierdem un procentaj suparator din zborurile noastre. Dezastrele frecvente ma silesc sa percep taxe suplimentare substantiale la preturile marfurilor, doar ca sa pot reconstrui navele pe care le pierd si sa ofer recompense pentru familiile pilotilor mercenari care isi asuma asemenea riscuri enorme.

Thurr isi impreuna mainile.

— Cymecii rebeli, ca si Omnius, ar fi incantati sa puna mana pe complex si sa fure tehnologia pentru ei.

— De ani de zile am varsat cea mai mare parte a dividendelor de la Venkee pentru acest program, si am dreptul sa beneficiez intr-un fel de noua tehnologie. N-as fi platit niciodata pentru cercetare si dezvoltare daca n-as fi crezut ca are o oarecare valoare pentru noi. Chiar daca as avea la dispozitie niste ani linistiti si profitabili, mi-ar lua cateva decenii sa achit datoria pe care am facut-o ca sa construiesc santierele. Crezi ca si-ar mai investi vreun om de afaceri din Liga toate proprietatile pentru a dezvolta tehnologii importante daca ar sti ca guvernul i-ar putea lua totul, lasandu-l in faliment?

Serena facu un gest de nerabdare cu degetul.

— Pot sa-ti anulez datoria. S-o sterg complet.

Venport se uita la ea cu ochii mari, nevenindu-i sa creada o asemenea sugestie. O concesie de felul acesteia nu-i trecuse niciodata prin cap.

— Poti . poti face asta?

Iblis Ginjo statea drept, umflat in pene ca o pasare care isi exerseaza ritualul de imperechere.

— E Preoteasa Jihadului, directore. O poate face dintr-o trasatura de condei.

Exploatandu-si imediat avantajul, Venport incepu sa expuna punctele discutiei pe care le alcatuise in timpul calatoriei spre Salusa.

— Sotia mea, Norma Cenva, si-a dedicat mai mult de treizeci de ani dezvoltarii tehnologiei plierii spatiului. A infruntat multe adversitati, inclusiv tortura oribila dupa ce a fost capturata de cymeci, dar viziunea ei despre viitorul omenirii nu s-a clatinat niciodata. L-a ucis chiar pe titanul Xerxes. Iar in tot acest timp sunt singurul care a sprijinit-o, singurul care a crezut in ea. Chiar si savantul Holtzman a abandonat-o .

Uitandu-se in jurul mesei din sala Consiliului, observa ca unii dintre membri pareau nerabdatori ca el sa treaca la subiect. Venport se apleca in fata.

— Prin urmase, cer ca firmei Venkee Enterprises si succesoarelor ei sa le fie garantate brevete irevocabile asupra tehnologiei specifice a plierii spatiului.

— Un monopol asupra calatoriei spatiale, bombani Yorek Thurr.

— Cer tratament preferential pentru forma mea de calatorie spatiala, folosind motoarele mele, in navele mele. Vreme de milenii fiintele umane au traversat distantele uriase prin mijloace traditionale. Sunt bineveniti sa foloseasca aceleasi vehicule ca intotdeauna – vreau un regim special numai pentru navele mele care pliaza spatiul, care au fost inventate de sotia mea si finantate de compania mea. Aceasta pare o cerere rezonabila.

Ginjo batea darabana cu degetele pe tablia mesei.

— Sa nu ne amagim . Daca problemele de siguranta vor fi vreodata rezolvate, aceasta va deveni metoda preferata de calatorie intre sistemele stelare, facand ca orice alta tehnologie sa iasa din uz.

— Daca este cel mai rapid, cel mai demn de incredere mijloc de calatorie, de ce sa nu beneficieze compania mea?

Venport isi incrucisa bratele pe piept.

Dar Serena auzise destul din aceasta disputa.

— Pierdem vremea . Isi poate avea brevetele irevocabile si monopolul – dar numai dupa ce se incheie Jihadul.

— Cum pot fi sigur ca se va termina vreodata?

— Acesta este un risc pe care va trebui sa ti-l asumi.

Dupa expresia de pe chipul ei, Venport isi dadu seama ca nu putea impinge lucrurile mai departe nici macar cu un centimetru.

— S-a facut, dar drepturile trec asupra mostenitorilor mei daca mor inainte de incheierea Jihadului.

Serena incuviinta.

— Iblis, ai grija sa fie intocmite documentele necesare.

Pana la urma, siretul Aurelius Venport negocie de asemenea si dreptul de a transporta macar o incarcatura partiala formata din marfurile sale in anumite misiuni militare. Desi nu el initiase aceste discutii, nici nu grabise criza comerciala care le facuse necesare, cand termina, Aurelius Venport incepu sa banuiasca faptul ca il puteau face un om foarte, foarte bogat.

Isi primi rasplata aproape ca pe o idee intarziata.

Steagurile atarnau in Sala Parlamentului, iar cetatenilor obisnuiti li se dadu voie sa stea in spate, privindu-i de sus pe reprezentantii planetari. Mii de oameni se adunasera in piata memoriala de afara, urmarind lucrarile pe ecrane inalte cat cladirile.

Zufa Cenva statea langa Venport in randul de scaune din fata, care se desfacea catre etajele de sus ca undele tot mai largi dintr-un bazin. Parul deschis la culoare si trasaturile palide o faceau sa arate ca o intrupare a energiei statice; parea sa radieze o prezenta care atragea atentia asupra ei ca fiind cea mai puternica magiciana dintre toate practicantele talentate de pe Rossak.

Femeia se uita de sus la el, ametindu-l cu privirea ochilor de un albastru palid.

— Esti un mare erou acum, Aurelius. Numele tau se afla pe buzele fiecarui soldat al Jihadului care lupta pentru cauza libertatii. Asta valoreaza mult pentru istorie.

Uitandu-se pe scena pentru discursuri la demnitarii impresionant imbracati, el spuse:

— Nu mi-am trait niciodata viata facandu-mi prea multe griji pentru istorie, Zufa. Sunt suficient de multumit de felul in care asta va schimba situatia mea de zi cu zi.

Isi indrepta gulerul plisat si costumul prea protocolar.

— Tu si cu Norma aveati dreptate . Am fost marginit si egoist. Daca vom dedica partea leului din resursele noastre aplicatiilor militare in loc de cele comerciale, vom fi trasi inapoi – dar, pana la urma, Venkee Enterprises va deveni mai puternica datorita acestui lucru.

Ea incuviinta.

— Exista intotdeauna un pret pentru patriotism, Aurelius. Abia acum incepi sa intelegi asta .

— Asa e.

De fapt, la inceput se gandise la aceasta medalie doar ca la un premiu de consolare, un fleac menit sa-l faca sa se simta mai bine dupa atatea sacrificii. Nu-si daduse seama ca situatia de fapt ii va intari pozitia in ochii oamenilor. In viitor, putini negustori aveau sa mai prefere vreunul dintre concurentii firmei Venkee, pentru orice fel de marfa.

Se simtea neasteptat de dornic sa se intoarca la santiere, pentru a incepe aplicarea noii stari de lucruri, facand in acelasi timp o evaluare completa a celor mai profitabile incarcaturi care sa fie transportate de catre misiunile militare cu navele ce pliau spatiul. Produsele lui urmau sa zboare pe baza unui acord auxiliar, in fuctie de spatiul disponibil. Yorek Thurr, tragand sforile de la Jipol, aranjase ca Aurelius si Zufa sa ia un mic iaht spatial catre Kolhar. Urmau sa plece aproape imediat dupa ceremonia de acordare a decoratiei.

Venport statu drept in timpul deschiderii si al prezentarilor. Dintr-o data, Marele Patriarh Iblis Ginjo facu invocatiile potrivite cu vocea lui impresionanta, rasunatoare, urmat de Serena Butler. Ea urca pe podiumul de discursuri in roba caracteristica, alba, tivita cu purpura – o prezenta orbitoare. Parul ii incaruntise partial, parca pudrat usor cu cenusa, iar chipul ei arata povara anilor si a tragediilor. Dar vocea i se auzi cu putere cand il chema pe Venport pe scena, impreuna cu faimosul tanar chirurg de campanie, Rajid Suk.

In aplauze rasunatoare, Venport pasi catre podium. Surprinzator, Zufa Cenva arata foarte mandra de el, si isi dori doar ca Norma sa fi fost si ea aici. Macar o data in viata, merita la randul sau recunoastere si onoruri, fie ca si le dorea sau nu.

Luminile il emotionau si-i incetosau vederea, si se simtea ca si cum era pe cale sa fie maturat de valul de entuziasm al aplauzelor. Venport clipi, apoi se calma. Evita sa priveasca la marea de fete care inconjurau platforma centrala, si se aseza langa doctorul Suk.

Serena rosti:

— Fiecare dintre voi va primi cea mai inalta decoratie de onoare pe care-o poate conferi Jihadul. Crucea Manion este denumita asa dupa copilul meu, primul martir al razboiului nostru sfant impotriva masinilor ganditoare. Foarte putini au primit-o .

Intorcandu-se spre celalalt decorat, spuse:

— Doctorul Rajid Suk este cel mai mare chirurg de campanie al nostru. Renuntand la cabinetul lui particular, a insotit de mai multe ori flotele de batalie, calatorind catre zone de razboi indepartate si daruindu-si timpul misiunii noastre sacre, ajutand la salvarea a nenumarati soldati ai Jihadului.

Suk statea cu umerii drepti si cu pieptul scos inainte. Spectatorii aclamara cand Serena ii inmana medalia.

— In continuare, vi-l prezint pe cel mai uimitor intreprinzator, un om care a dus razboaiele comertului interstelar si a creat o retea de aprovizionare si de distributie care cuprinde numeroase sisteme stelare. Directorul Aurelius Venport tocmai si-a predat intregul complex de santiere armatei Jihadului. In sfarsit, cred ca avem ocazia sa-l zdrobim pe Omnius pentru totdeauna!

Fu atenta sa nu spuna nimic precis despre tehnologia de pliere a spatiului; Jipolul dovedise de nenumarate ori ca spionii masinilor puteau fi oriunde.

Publicul aclama frenetic, acceptand afirmatiile ei fara suspiciune. Cu toate acestea, Venport se indoia ca o asemenea lovitura militara semnificativa ar fi putut avea loc prea curand, nici macar cu cele mai perseverente eforturi de pe Kolhar si cu finantari masive. Navele Holtzman erau pur si simplu prea noi si netestate.

Cu toate acestea, Venport se inclina protocolar cand Preoteasa ii aseza pe dupa gat panglica stralucitoare si medalia batatoare la ochi.

Apoi Serena se dadu la o parte si facu un semn spre cei doi barbati cu mana deschisa, prezentandu-i multimii.

— Cei mai noi eroi ai Jihadului! Datorita lor, am facut pasi mari spre victorie!

Negustorul ridica mana, uimit sa simta lacrimi intepatoare in ochi. Inima parea sa i se umfle in piept. In timp ce reprezentantii din marea sala se ridicara cu totii in picioare, batand din palme si ovationand, el dadu mana cu Serena si cu doctorul Suk.

Dupa aceea, cei onorati cu medalii rostira cateva cuvinte catre adunare. Cand veni randul lui Venport, acesta spuse:

— Desi am petrecut cea mai mare parte a anilor ca om de afaceri si intreprinzator, invat acum ca exista lucruri mult mai importante decat marile averi. Va multumesc tuturor pentru cel mai fericit moment din viata mea!

Ciudat, desi Venport nu se asteptase niciodata sa se simta astfel, chiar era sincer in ceea ce spusese.

Candva credeam ca ar trebui sa punem capat acestui Jihad cu orice pret – dar unele preturi sunt pur si simplu prea mari.

SERENA BUTLER, proclamatie in ciorna, nedifuzata.

Scurta vreme dupa ce Venport si Zufa plecara in lunga calatorie de intoarcere la santierele de pe Kolhar, cogitorii din Turnul de Fildes sosira in procesiune pe Salusa Secundus, cu multa zarva. Purtat de secundanti, inclusiv de euforicul Keats, extrem de multumit de sine, Vidad ceru o sedinta de urgenta a Parlamentului Ligii.

Delegatii planetari plecara in graba din resedintele lor, de la intalniri si de la evenimente sociale, pentru a se strange in auditorium. Reprezentantii erau curiosi, desi deranjati de evenimenlui grabit si neprogramat. Adunarea fu chemata la ordine imediat, si Keats puse creierul stravechi al lui Vidad pe un piedestal in mijlocul scenei oratorilor; ceilalti cinci cogitori din Turnul de Fildes stateau pe piloni mai scunzi, inconjurandu-l pe purtatorul lor de cuvant.

Grabindu-se inca sa-si indrepte roba oficiala, Marele Patriarh Iblis Ginjo se repezi in sala, sacait si nepregatit. Nu avusese timp sa ia legatura cu Serena Butler, care se retrasese in Orasul Reculegerii, elaborandu-si propriile planuri de batalie pentru navele lui Venport, care-ar fi trebuit sa fie disponibile in mai putin de un an.

De fapt, Iblis prefera sa se ocupe singur de problema cogitorilor. La urma urmei, Keats era unul dintre oamenii alesi cu grija chiui de el.

Intra in sala aglomerata si dezordonata chiar cand arhaicul filosof vorbea cu voce tunatoare, amplificata de difuzorul incorporat modificat. Iblis era incantat sa-i vada pe cogitori intorcandu-se.

— In calitate de cogitori, preferam sa ne izolam in locuri unde sa putem cantari marile intrebari, luandu-ne atata timp cat este necesar. Preoteasa Jihadului a venit pe Hessra in urma cu doi ani standard si ne-a facut sa intelegem ravagiile pe care le-au produs secolele de dominatie a masinilor si ultimele decenii de groaznica varsare de sange. De obicei, nu sustinem actiunea rapida, pripita, dar Preoteasa este o femeie convingatoare. Ne-a ajutat sa ne intelegem datoria, nu numai fata de rasa umana libera, dar si fata de reteaua eficienta a lui Omnius. Cugetand cu multa atentie asupra acestei probleme, va aducem acum solutia, o formula pentru pacea imediata intre combatanti .

Publicul murmura, curios in legatura cu ceea ce avea sa spuna Vidad. De-a lungul anilor, pe masura ce tributul mortii continua sa creasca si coloniile umane se prabuseau, pe masura ce Jihadul seca resursele Ligii, oamenii deveneau dispusi sa accepte orice iesire din cercul nesfarsit al razboiului. Chiar si acum, la mai mult de trei decenii si jumatate de la inceputul razboiului sfant impotriva masinilor, oamenii liberi nu pareau mai aproape de victorie.

Nelinistit de ceea ce ar putea sugera cogitorii, Iblis se uita la creierele pastrate in cilindrii translucizi. Asa cum li se ordonase, Keats si ceilalti secundanti deschisesera mintea batranilor, solitarilor filosofi. Dar acum Iblis nu era sigur ca voia sa-i auda.

— Ne-am asumat sarcina de a juca rolul de mediatori intre Liga si lumile sincronizate. Anii de varsare de sange si de conflict s-au sfarsit!

Vidad facu o pauza, ca pentru a amplifica efectul dramatic.

— Am negociat cu succes, cu masinile ganditoare, o pace autentica. Omnius a fost de acord asupra incetarii complete a ostilitatilor. Masinile nu vor mai tinti lumile Ligii, iar oamenii nu vor mai viza lumile sincronizate. O Pax Galactica simpla, clara. Niciuna dintre parti nu are motive pentru continuarea ostilitatilor. O data ce Liga incuviinteaza, varsarea de sange pur si simplu se opreste.

Tacu, lasand spectatorilor timp sa traga aer in piept adanc, colectiv.

Keats se uita spre Iblis si anunta cu mare mandrie:

— Am facut-o! Jihadul s-a incheiat!

Serafimul in roba alba se grabi sa intrerupa meditatiile Serenei Butler. Sub gluga de plasa aurie, Niriem avea o expresie framantata – era prima oara cand Serena vedea o asemenea neliniste pe chipul loialei femei.

— Se intampla ceva groaznic, spuse ea, inmanandu-i Serenei un cub de inregistrari. Mesagerul mi-a spus ca Iblis Ginjo te cheama sa vii imediat la Sala Parlamentului.

— Imediat?

— O criza implicand cogitorii. Trebuie sa asculti inregistrarea.

— Ce-a mai facut Marele Patriarh?

Serena trase aer in piept, exasperata.

Chiar daca Iblis, Serena si alti conducatori din Liga Nobililor aveau acces la sistemele de comunicatii militare, in ultima vreme existasera probleme, mesaje interceptate de abilii agenti ai lui Omnius. Era o chestiune atat de importanta incat sistemele de comunicatii – care se slujeau de semnale criptate de feed-back – erau folosite acum doar de flotele de batalie din spatiu si nu pe suprafata planetelor. Acest lucru cerea o crestere a numarului de curieri.

Niriem o zori sa urce intr-o masina de teren care porni in goana pe drumurile largi spre Zimia. In compartimentul pasagerilor, Serena asculta socata, cuprinsa de panica, inregistrarea anuntului surpriza al lui Vidad.

— Asta nu-i deloc ceea ce vrem noi!

— Si cu toate acestea, Preoteasa, sunt atat de disperati sa obtina pacea, incat ma tem ca vor fi de acord cu orice!

Stiind ca Niriem avea dreptate, rula scurta declaratie a cogitorului de trei ori, ca si cum ar fi sperat ca implicatiile sau cuvintele sa se schimbe, dar oroarea si neincrederea se involburau si bolboroseau in stomacul ei ca intr-un cazan in clocot.

— Este imposibil! Nu castigam nimic din asemenea termeni!

Spera sa ajunga inainte ca vestile sa se raspandeasca. Asemenea stiri remarcabile nu puteau fi tinute sub tacere, iar oamenii aveau sa reactioneze excesiv. Numarul tot mai mare de protestatari avea sa provoace tulburari pe strazi. Chiar si reprezentantii Ligii aveau sa fie orbiti de euforie, complet irationali. Serena trebuia sa ajunga acolo fara intarziere.

La sosirea in Zimia, un detasament de garzi feminine o incadra cand urca pe treptele din piatra cu vinisoare in cladirea guvernamentala impunatoare. Ca un berbece, Niriem elibera drumul, fara sa se teama sa-si arate intreaga forta. Desi era mai in varsta acum, Preoteasa Serena inca pastra o exuberanta inflacarata.

In centrul salii, secundantii in robe galbene stateau in picioare, alaturi de cogitorii din Turnul de Fildes pe piedestalele lor. Atmosfera din interiorul salii rasunatoare era tumultuoasa si festiva. Iblis Ginjo sedea pe marginea scenei, incercand sa restabileasca ordinea lucrarilor. Nu parea sa se descurce totusi prea bine.

Cu capul sus, Serena urca in mijlocul platformei pentru discursuri. Reprezentantii erau cuprinsi de haos la auzul vestilor neasteptate, cativa strigand impotriva noului plan de pace al cogitorului, dar cei mai multi aclamand si batand din palme.

— Sa nu ne grabim! striga Serena fara nici o introducere, pentru ca nu avea nevoie de niciuna. Consecinte cumplite vin adeseori sub masca unor vesti bune.

Larma din marea sala scazu pana la nivelul unui murmur; Iblis Ginjo arata multumit si usurat ca ea sosise in sfarsit.

— Serena Butler, vorbi Vidad prin difuzorul incorporat, vom schita amanuntele delicatelor noastre negocieri cu Omnius. Am aranjat libera trecere a unui reprezentant al Ligii care sa plece pe Corrin si sa accepte in mod oficial conditiile pacii.

Serena abia-si putea ascunde neincrederea.

— Nu acceptam acesti termeni! Pace cu orice pret? Atunci la ce-au fost bune atatea decenii de lupta? Va spun eu termenii nostri: distrugerea tuturor masinilor ganditoare!

Isi roti privirea prin sala, care devenea din ce in ce mai aglomerata, pe masura ce oamenii care auzeau noutatile se grabeau sa se adune inauntru.

Numai cateva aplauze se auzira in sprijinul vorbelor ei. Treptat, zgomotul se stinse si o tacere grea se asternu in incapere.

Serena facu vreo cativa pasi pe scena, apropiindu-se de Vidad.

— Din cauza prizonieratului si a chinurilor mele sub stapanirea lui Omnius, stiu mult mai multe despre suferintele oamenilor de pe lumile sincronizate, decat ai cugetat tu in doua mii de ani de izolare. Intelegi prea putine daca socotesti ca omenirea libera este interesata de o apropiere de Omnius .

— Amploarea cunostintelor noastre este mai mare decat presupui tu. Asculta-ti propriii oameni, Serena Butler. Ei doresc sfarsitul varsarii de sange!

Mania intuneca fata femeii.

— Planul vostru de a va amesteca ar putea intr-adevar sa opreasca razboiul temporar, dar nu ne ofera nici o rezolvare. Nici o victorie! Au murit degeaba miliarde de oameni? Copilul meu a murit degeaba? Omnius va domina in continuare lumile sincronizate, inrobind oamenii de acolo. Toata munca noastra este in zadar? Zimia? Pamantul?

Insira o lista de jaloane principale, ridicand vocea cu fiecare nume al unei lumi ranite.

— Sau Bela Tegeuse? Honru? Tyndall? Bellos? Rhisso? Chusuk? Anbus IV? Colonia Peridot? Ellram? Giedi Prime?

Se intoarse sa priveasca tinta la spectatorii sovaitori si subjugati.

— Trebuie sa va aduc aminte de toate sacrificiile pe care le-am facut? Sunt ingrozita sa aud asemenea sugestii dupa toata munca mea!

— Dar gandeste-te la vietile pe care le vor salva, Serena, se auzi vocea masculina a unui reprezentant din multimea de la etaj. Nu-i putu identifica vocea.

— Pe termen scurt – sau pe termen lung? Imaginati-va viitorul care ne asteapta, o data ce incepem sa ne targuim cu Omnius! Si de ce acum?

Ridica un pumn. Trebuia sa-i impiedice pe acesti reprezentanti sa faca cea mai costisitoare greseala din istoria umana.

O, cat de mult isi dorea ca noile nave de lupta care pliau spatiul sa fie gata . Dar Parlamentul nu stia nimic despre munca secreta de pe Kolhar. O data ce armata Jihadului dobandea o noua flota care sa poata traversa distantele interstelare in mai putin timp decat era nevoie ca s-o spui, ar fi putut lovi lumile sincronizate mai repede decat ar afla reteaua masinilor ganditoare de infrangerile pe care le sufereau. Oamenii nu mai avusesera niciodata un asemenea avantaj. Indata ce Omnius ar intelege ce forta masiva si rapida se alinia impotriva lui, s-ar retrage speriat pe lumile sincronizate care-i ramasesera, neindraznind sa mai lanseze vreo agresiune. Ar trece pe modul defensiv, retragandu-se cu fiecare victorie umana. Imperiul lui candva maret ar deveni tot mai mic, apoi ar disparea cu desavarsire.

Isi izbi palma cu pumnul strans.

— Acum – in special acum! – trebuie sa perseveram pana la victoria totala. Nu putem sa ne intoarcem cu spatele si sa refuzam provocarea.

— Dar ne-am saturat de lupta asta, vorbi ambasadorul interimar de pe Poritrin, care-l inlocuise pe lordul Niko Bludd.

Dupa rascoala dezastruoasa a sclavilor de acolo, oamenii nu mai aveau nici entuziasmul, nici resursele sa continue ofensivele majore.

— Acesti cogitori ne ofera o sansa de a opri razboiul nesfarsit. Trebuie sa ne gandim la asta, trebuie sa tinem seama de intelepciunea lor .

— Nu, daca asta inseamna sa acceptam o pace lipsita de coloana vertebrala!

Serena isi flutura roba intr-o izbucnire de purpuriu si alb.

— Masinile nu-i vor respecta niciodata pe oameni, nici nu vor onora o intelegere cu noi. Omnius considera vietile noastre ineficiente si crede ca se poate lipsi de ele.

Facu o pauza, simtindu-si stomacul arzand si picioarele tremurand. Publicul se uita la ea ca si cum ar fi mers prea departe, iar asta nu facu decat s-o infurie si mai tare.

— In acest moment, masinile ganditoare sunt slabe si se clatina. Avem ocazia sa terminam cu ele – pana la ultimul panou de circuite!

Cobori vocea la nivelul unui mormait.

— Daca n-o facem, daca lasam hotararea sa ne slabeasca, se vor ridica din nou si ni se vor opune cu si mai mare putere decat inainte .

— E un risc, in ambele cazuri, spuse reprezentantul de pe Giedi Prime. Mai mult decat oricine altcineva din aceasta sala a adunarii, am o mare datorie fata de tine, Serena Butler. Lumea mea este astazi libera datorita faptelor pline de curaj pe care le-ai savarsit pentru a ne apara. Dar populatia noastra ramane fragila, nu si-a revenit dupa toate pagubele pe care Omnius le-a facut in timpul scurtei sale cuceriri, cu decenii in urma. Daca exista o sansa de a ajunge la un armistitiu, unul care nu ne cere o capitulare groaznica, ar trebui sa profitam de ea!

Un alt reprezentant de seama se ridica in picioare.

— Ganditi-va la avantaje . Din moment ce oamenii au recastigat un numar de planete si au ajuns la paritate militara cu masinile ganditoare, chiar avem o pozitie puternica de negociere pentru a impune termenii pe care i-au negociat cogitorii .

— Ascultati! exclama o femeie cu infatisare severa, care ramase asezata, dar a carei voce tuna in toata sala. Cu revolta cymecilor secatuind resursele masinilor la fel de mult ca si rascoalele noastre, Omnius trebuie sa fie sincer cu propunerea de incetare a focului. Nu se poate lupta cu toti deodata!

Dezbaterea incepu din nou si se amplifica rapid, devenind o intrecere de strigate, un tumult de voci furioase. Serena se simtea tot mai disperata. Prea multi reprezentanti erau nerabdatori sa incheie pacea, sa obtina o clipa de ragaz pentru ca omenirea sa-si revina, sa-si reconstruiasca flota si sa-si tamaduiasca populatia.

Dar Serena se temea de costul unei asemenea decizii. Stia, in adancul sufletului, ca ar fi fost o capitulare ingrozitoare, ingrozitoare. O greseala atat de mare, gandi ea. Cum puteau fi atat de neghiobi? Serena vedea limpede ca, daca ar continua sa insiste asupra agresiunii, ar pierde majoritatea sprijinului in Parlament.

Trebuia sa gaseasca o alta cale de a-i face sa se razgandeasca. Marele Patriarh se uita la ea cu ochi mari, imploratori. Facuse atat de multe ca sa insufleteasca Jihadul in numele ei, iar acum simtea probabil – la fel ca si Serena – gustul amar al esecului.

Cogitorii castigasera. Vidad negociase de unul singur o pace care avea sa schilodeasca umanitatea si sa duca la o moarte lenta civilizatia Ligii.

Omnius n-avea sa uite niciodata acest Jihad sfant. Urma sa devina din ce in ce mai puternic, cu un singur scop in minte: eradicarea completa a fiintelor umane din fiecare sistem stelar. Pana atunci, Serena nu va mai fi prin preajma ca sa le spuna oamenilor ca i-a avertizat.

Intorcand spatele adunarii, iesi din sala dezgustata, refuzand sa asculte mai departe. Disperarea apasa greu pe umerii ei. Vreme de mai mult de trei decenii isi inflacarase oamenii, dar nu-i inspirase indeajuns pentru a castiga.

In timpul drumului de intoarcere in Orasul Reculegerii, chibzui, cautand raspunsuri, intrebandu-se unde a gresit.

Eroii savarsesc uneori cele mai marete fapte ale lor dupa ce mor.

SERENA BUTLER, Zimia se reuneste.

Iblis Ginjo se intoarse pe partea cealalta si ramase intins pe patul prea moale care mirosea a transpiratie si a sex. Capul ii pulsa din cauza amaraciunii provocate de schimbarea dezastruoasa a cursului razboiului, ca si din cauza exceselor hedoniste pe care si le ingaduise in noaptea precedenta. Ce mai conta?

Pe moment nu era nimeni cu el, dar isi aduse aminte o succesiune incetosata de fete. Cate femei fusesera . patru, cinci? Prea mult chiar si pentru standardele sale – iar una chiar semana cu sotia lui. Dar era in regula; fusese disperat si suparat.

Cu unsprezece ani in urma, crezuse ca era destul de rau ca Serena Butler ii uzurpase pozitia principala, dupa tot ceea ce muncise ca sa realizeze. Acum, intregul Jihad era pe cale sa fie ruinat de o propunere absurda de pace. N-ar putea niciodata sa mearga. Cum putusera Keats si cu ceilalti secundanti sa esueze atat de complet? Nu intelegeau ce facusera?

Incerca sa nu se gandeasca la propriul sau rol in jalnica stare de lucruri, si isi dori sa poata descoperi o cale de a da vina pe altcineva. Serena era alegerea evidenta, in calitate de conducatoare a Jihadului, dar Iblis traia intr-o proverbiala casa de sticla. La urma urmei, el fusese responsabilul pentru numirea lui Keats si a celorlalti secundanti in serviciul cogitorilor.

Pentru prima oara dupa legaturile sale de demult cu cogitorul Eklo de pe Pamant, incepu sa-si puna intrebari in legatura cu sanatatea mintala a arhaicilor filosofi. Dupa atatia ani si atatea miliarde de oameni masacrati in inclestare, se asteptau ca fiintele umane si masinile sa-si stranga pur si simplu mainile? Ce situatie ingrozitoare!

Dorind sa-si abata atentia de la evenimentele deprimante care se involburau in jurul lui, isi petrecuse noaptea inecandu-si problemele in melanj si femei. Un mod amuzant si epuizant de a-ti umple timpul, dar pana la urma fara rost. Problemele inca erau acolo, a doua zi dimineata.

Perdele de dantela zdrentuite acopereau doar partial fereastra camerei dintr-un hotel banal. Un contrast vizibil fata de apartamentul sau privat, finantat din fonduri de stat, din Zimia, unde locuia de ochii lumii, cu distanta lui sotie si trei copii care nici macar nu-i vorbeau decat rareori.

Stramband din nas din cauza mirosurilor persistente de rufarie si prosoape prea mult folosite, ca si de droguri exotice de pe Rossak, se tari pana la fereastra, fara sa se osteneasca sa-si acopere goliciunea. Se afla undeva in districtul vechi al orasului Zimia, departe de cladirile guvernamentale si de nobilii care le frecventau. Aici, Marele Patriarh se afla in fata nucleului de isprava al omenirii, oameni pe care-i putea duce de nas, ii putea alina si-i putea convinge cu usurinta cu ajutorul farmecelor sale innascute. Venind aici din cand in cand, se bucura de schimbarea de ritm, de nimicurile grosolane, jerpelite, ale clasei de jos. Le simtea primitive si naturale, mai asemanatoare cu ceea ce era pe vremea cand fusese supraveghetor de sclavi pe Pamant. Macar pe-atunci putea sa vada rezultatele directe ale puterii sale .

Serena avea in fata ochilor doar viziunea obsesiva a victoriei sacre impotriva inamicului demonic, un tel pur, dar excesiv de simplist. Iblis fusese intotdeauna cel mai practic dintre ei. De ani de zile, construise o infrastructura masiva – intreprinderile industriale, comerciale si religioase ale Jihadului. In calitate de om care facea toate rotile sa se invarteasca, Marele Patriarh acceptase bani, putere si nenumarate recompense. Cea mai mare parte inainte ca Serena sa preia controlul . Daca Jihadul se termina, Iblis Ginjo n-ar mai fi avut nici o pozitie legitima. Serena fusese in dezacord cu el, dar acum numai ei doi puteau salva rasa umana de un dezastru total, de o nebunie de proportii masive. Voia ca ea sa vina la el – caci Iblis Ginjo era singurul sau aliat adevarat.

Stand la fereastra deschisa si simtind adierea diminetii pe pielea goala, Iblis scrasni din dinti. Niciodata in viata lui nu cedase in fata disperarii. Exista intotdeauna o cale de a salva situatia, indiferent de pret. Avea nevoie doar sa gaseasca cheia potrivita.

Dar ce-ar fi putut face el si cu Serena, ceva destul de semnificativ cat sa le ridice ceata de pe ochi? Oamenii epuizati si raniti aveau sa accepte planul de pace al lui Vidad, din disperare si din lipsa de speranta. Acest lucru cerea masuri cu adevarat drastice.

Auzind o voce familiara pe coridor, pulsul i se accelera.

— In ce camera e? Trebuie sa-l vad imediat pe Marele Patriarh!

Iblis apuca o roba uzata, isi umezi parul ca sa-l aseze si reusi sa se faca aproape prezentabil inainte de a deschide usa, surazand.

Urmata de Niriem si de alti patru serafimi, Serena ii infrunta pe gardienii din Jipol pe care Iblis ii lasase pe hol. Imbracata intr-o roba eleganta, cu tiv auriu, si purtand un medalion impodobit cu imaginea copilului ei martirizat, arata complet nelalocul ei intr-un asemenea loc ponosit. La vederea paznicelor stoice stand atat de aproape de Serena, Iblis simti un val de usurare. Cu multa vreme in urma, crease trupa serafimilor ca sa joace rolul de tampon intre Preoteasa si realitatea inoportuna. Femeile ii dadeau inca raportul de cate ori ea facea ceva neasteptat . dar incepeau sa arate un nivel nelinistitor de loialitate fata de ea. Macar Niriem ii apartinea inca.

Serena se stramba, dezaproband in mod clar activitatile nocturne ale lui Iblis.

— Nu-ti irosi energia in acest fel, Iblis . Avem lucruri vitale de facut. In special acum.

Facandu-i increzatoare semn s-o urmeze, Serena se intoarse pe coridor. Insotitoarele ei il asteptara pe Iblis si pe gardienii din Jipol sa li se alature.

Dupa ce se aseza langa ea in vehiculul privat, cu Niriem conducand, Iblis arunca o ultima privire catre imprejurimile darapanate.

— Cateodata, Serena, evadez din turnurile sclipitoare si din resedintele guvernamentale elegante ca sa-mi pot aminti cat de rau era pe Pamant. Capat o oarecare perspectiva. Cand ma uit in camerele murdare si vad drojdia societatii – drogatii, betivii si prostituatele – imi aduc aminte pentru ce lupta vitejii nostri soldati ai Jihadului. Pentru a ne ridica deasupra acestui lucru!

Luandu-si avant, gandi rapid si cobori vocea pana la o soapta abia auzita:

— Am venit aici sa ma gandesc la o cale de a salva Jihadul.

— Te ascult.

Ochii ei, de culoarea levanticii, luceau cu disperare.

Iblis se simtea surprinzator de calm. Vocea lui era ferma, destul de taioasa ca s-o faca sa-l asculte si sa inteleaga adevarurile dificile.

— M-am nascut sclav si m-am luptat sa ma ridic la rangul de om de incredere. Pana la urma, am devenit conducatorul unei revolte si Marele Patriarh al Sfantului nostru Jihad.

Cu chipul plin de amaraciune, se apleca spre ea.

— Dar n-am putut niciodata sa concurez cu tine, Serena Butler. Numele tau il strigau intotdeauna. Tu erai aristocrata care incerca sa ajute masele, din cine stie ce sentiment de vina pentru toate bogatiile pe care nobila ta familie le-a adunat pe spinarea oamenilor obisnuit .

— Noblesse oblige. Incerci sa ma psihanalizezi?

— Pun doar lucrurile in perspectiva. Daca as putea face eu ceea sunt pe cale sa propun, as face-o. Dar . trebuie sa fii tu, Serena. Numai tu. Asta, daca esti dispusa sa platesti pretul.

Se apropie si mai mult, cu ochii aprinsi, incercand sa-si adune toata maiestria.

— As face orice ca sa castig Jihadul .

Chipul ei era extatic, plin de hotarare. Ochii pareau sa izbucneasca in flacari, ca si ai lui.

— Orice.

Isi dadea seama exact ce spunea, iar Iblis isi dadu seama ca o prinsese.

— De-a lungul anilor, am ajutat la intetirea flacarilor, dar acum incendiul a scazut la nivelul taciunilor. Ca o furtuna, trebuie sa atati acei taciuni, transformandu-i intr-un holocaust de neoprit. Tot timpul, tu si cu mine am dispretuit oamenii pentru ca nu faceau sacrificiile necesare – iar acum exista ceva ce trebuie sa faci tu.

Ea astepta.

— Iti aduci aminte cum Erasmus l-a omorat pe micul Manion? In clipa in care copilul tau a murit, te-ai aruncat asupra stapanului robot fara sa-ti pese de propria ta siguranta.

Serena se trase mai departe, ca si cum Shaitan tocmai i-ar fi soptit in ureche. Stia ca Iblis avea propriile lui planuri si ca obtinea foloase personale din functia lui. Mai stia totusi ca, si daca jucau diferit jocul, amandoi urmareau acelasi rezultat.

Iblis continua cu si mai mare fervoare:

— In acea clipa, ai declansat Jihadul. Mai intai, Erasmus a aratat tuturor muncitorilor din piata cat de monstruoase erau masinile ganditoare, iar tu ai adus dovada ca o simpla fiinta umana putea riposta si castiga!

In timp ce asculta, Serenei ii curgeau lacrimile pe fata, dar nu le sterse.

— Acum, dupa atatia ani de lupta, oamenii au uitat cat de ingrozitor este dusmanul lor. Daca ar putea macar sa-si aduca aminte de oribila asasinare a copilului tau, nici macar o singura persoana n-ar accepta vreun fel de pace cu Omnius. Trebuie sa le aratam din nou cat de malefic este dusmanul, trebuie sa-i facem sa vada dincolo de oboseala si durere. Trebuie sa le aducem aminte de ce Omnius si creaturile lui trebuie sa fie distruse!

Ochii lui o priveau aprinsi, si pentru o clipa femeia vazu milioane de ochi arzand intr-ai lui. Chiar in aceasta cabina mica dintr-o masina de teren privata, chiar dupa o noapte de orgie, Iblis Ginjo ramanea un om cu greutate, iar Serena nu-l putea ignora.

Pe ton conspirativ, el continua:

— Omenirea a uitat scanteia. Trebuie sa faci un gest maret, ceva ce oamenii nu vor uita niciodata.

Ea ii cerceta chipul neted. Dupa ani de indoieli, ajunsese la concluzia ca Iblis Ginjo avea in el mai mult bine decat rau. In ciuda motivatiilor sale egoiste, stia ca avea sa se asigure ca lupta continua. Si nimic nu conta mai mult decat asta.

— O sa ai nevoie de mult curaj, spuse el.

— Stiu. Cred ca am destula . hotarare.

Serena statea mandra in fata intregii adunari a Ligii. Ea si cu Iblis isi pusesera la punct planul in detaliu, pusesera toate angrenajele in miscare. Yorek Thurr si posomoratii sai agenti ai Jipolului aveau grija de chestiunile de finete. Chiar si propriii ei serafimi aveau sa-si joace rolul, desi Niriem protestase energic. Cu toate acestea, Serena era Preoteasa Jihadului si, cand dadea un ordin, garzile ei nu puteau refuza.

Asa cum se temuse si se asteptase, adunarea votase pentru a accepta incetarea ostilitatilor negociata de cogitori. Liga urma sa retraga armata Jihadului de pe orice lume sincronizata, dand instructiuni ca fortele masinilor ganditoare sa nu fie hartuite – iar Omnius avea sa ia masuri similare. Acest lucru ii lasa pe reprezentanti sa se targuiasca in legatura cu cine sa fie emisarul omenirii libere, cine sa se duca pe Corrin si sa finalizeze tratatul cu principala incarnare a hipermintii.

Serena ii ului pe toti. Ceru sa vorbeasca de pe podium, asa cum era dreptul ei ca vicerege interimar – un titlu la care nu renuntase niciodata oficial. Spectatorii mormaira, asteptandu-se ca ea sa-i mustre din nou pentru termenii inacceptabili ai pacii.

In schimb, Serena spuse:

— Dupa multa chibzuinta, am hotarat ca eu trebuie sa fiu cea care sa calatoreasca pe Corrin.

Murmure de soc si de surpriza se raspandira prin sala, ca valurile unei mari biciuite de un uragan neasteptat. Nimeni nu prevazuse asta. Ea continua cu un zambet grav.

— Cine-ar putea purta steagul omenirii libere mai bine decat Preoteasa Jihadului in persoana?

E bine ca arcul acestei nebunii religioase nu este intors pana la capat. Universul nu este pregatit pentru un ticait atat de puternic.

COGITOR KWYNA, Arhivele Orasului Reculegerii.

Convinsi ca acceptarea personala a acordului de pace de catre Serena Butler avea sa trimita exact semnalul potrivit lui Omnius, consiliul Jihadului si Parlamentul Ligii ii aprobara cererea. Erau fericiti la culme ca isi indreptase pasiunea catre cauza pacii, astfel incat oamenii si masinile sa poata coexista in armonie. Festivitatile inundara strazile din Zimia.

Planul ei il ingrozi pe Xavier Harkonnen. Banui imediat ca ea nu se razgandise cu adevarat, dar stia de asemenea ca n-avea sa-l asculte nimeni. In special, nu acum.

Parlamentul ii oferi Preotesei o mica nava diplomatica rapida. Avea sa fie insotita de cinci dintre serafimi, alesi de ea, ca garda de onoare, dar refuzase orice alt element de securitate sau alta suita.

— Omnius nu va fi impresionat de pompa, iar daca masinile au intentia sa comita o tradare fatisa, cu ce-ar schimba lucrurile zece garzi, sau o suta, sau chiar o mie?

Apoi, adaugase cu un zambet melancolic.

— In plus, de ce sa iau cu mine soldati, daca sunt intr-o misiune de pace? Acest lucru ar transmite un semnal complet gresit.

Epuizati de aproape patru decenii de lupta sangeroasa, oamenii erau in delir la auzul perspectivei de reconciliere. Facura niste vedete din Vidad si colegii sai cogitori. Lansara parade exuberante ale victoriei, imaginandu-si cum se vor schimba acum vietile lor, scapati pentru totdeauna de teama groaznicelor raiduri ale masinilor. Voiau cu disperare sa creada in posibilitatea unui viitor sigur.

Xavier se gandea ca erau cu totii niste neghiobi daca aveau incredere in promisiunile lui Omnius. Serena trebuia sa simta si ea acelasi lucru, asa ca nu putea intelege ce avea cu adevarat in minte.

Imbracat intr-o uniforma oficiala, stacojiu cu verde, impodobita cu toate decoratiile si medaliile pe care le primise vreodata, batranul primero lua o masina militara catre portile arcuite ale Orasului Reculegerii. In punctul cel mai inalt al arcului principal, imaginea stilizata a unui copil angelic – propriul ei fiu – veghea asupra complexului.

In semn de respect pentru ofiterul de rang inalt, soldatii se dadura deoparte, dar femeile in robe albe ramasera pe loc. Soarele stralucea pe glugile lor aurii.

— Preoteasa Jihadului nu primeste vizitatori!

— O sa ma primeasca pe mine .

Xavier isi indrepta umerii si-si ridica privirea catre icoana idealizata a copilului nevinovat ucis.

— O cer in numele fiului meu, Manion Butler.

Acest lucru o facu pe femeia-serafim sa sovaie, iar Xavier isi facu loc pe poarta in refugiul religios inconjurat de ziduri, in care Serena se izolase atat de multa vreme.

Asteptandu-l cu un zambet, il intampina langa bazinele cu pesti din gradina. Cu multa vreme in urma, aici ii chemase pe Xavier si pe Vorian ca sa-i recruteze pe post de cei mai buni ofiteri ai Jihadului. Cand Xavier o revazu in acest loc pasnic, o avalansa de amintiri asalta, iar genunchii i se inmuiara.

Pentru o clipa, statu fara sa scoata un cuvant, iar Serena lua initiativa.

— Dragul meu Xavier, as dori acum sa fi petrecut mai mult timp impreuna, ca prieteni. Dar Jihadul ne-a mistuit prea multa vreme.

— Am fi putut avea mai mult timp, daca ai fi refuzat sa te duci pe Corrin!

Vocea lui avea o nuanta taioasa.

— Gandul ca vei opri de bunavoie toate ostilitatile impotriva inamicilor tai de moarte este la fel de fals ca ranjetul unui robot .

— Masinile au un program rigid, dar unul dintre punctele tari ale umanitatii este acela ca ne putem razgandi. Ne putem modifica opiniile. Putem fi chiar . capriciosi cand ne convine.

— Te astepti sa cred asa ceva?

Ar fi vrut s-o imbratiseze sau doar sa stea mai aproape, dar ea ramase pe loc, iar el statea teapan ca o statuie.

— Crezi ce vrei, spuse Serena cu un suras dulce-amar. Pe vremuri puteai sa vezi in inima mea. Vino, urmeaza-ma .

Il conduse de-a lungul unei poteci acoperite cu pietris pretios, catre o portiune adapostita, privata.

In timp ce pasea alaturi de ea, Xavier spuse:

— As dori ca lucrurile sa fi fost altfel, Serena. Imi plang nu numai fiul pierdut, dar si dragostea pe care tu si cu mine ar fi trebuit s-o impartasim, anii de multumire sufleteasca petrecuti alaturi.

Ofta.

— Nu ca as schimba vreodata o singura clipa din viata mea cu Octa .

— Va iubesc pe amandoi, Xavier. Trebuie sa acceptam prezentul, indiferent cat de mult ne dorim sa fi putut schimba trecutul. Ma bucur ca tu si cu sora mea ati gasit un strop de fericire in mijlocul acestei furtuni.

Serena ii mangaie obrazul bine barbierit, privindu-l cu hotarare.

— Suntem definiti de tragediile si de martirii nostri. Fara micul Manion, oamenii n-ar fi avut niciodata imboldul de a se ridica si de a lupta impotriva lui Omnius inca de la inceput.

Inima barbatului se opri o clipa cand isi dadu seama unde-l ducea. Nu vizitase altarul principal de multi ani, dar acum vazu sicriul cristalin, cripta cu pereti de plaz care continea ramasitele fiului lor mort. Isi aduse aminte cum luase trupul conservat al copilului de pe Calatorul Visurilor, dupa ce Vorian Atreides evadase de pe Pamant cu Serena si Iblis.

Cand il simti dand inapoi, Serena il indemna sa inainteze.

— Acest Jihad este pentru fiul tau. Tot ce-am facut in aceste decenii a fost pentru a-l razbuna pe el – si pe toti ceilalti fii si fiice ale oamenilor captivi de pe fiecare lume sincronizata. Ai auzit strigatele din Sala Parlamentului. Liga vrea sa accepte ridicola propunere de pace. Daca eu nu ma duc pe Corrin, altcineva o va face – si asta va duce la un dezastru inca si mai mare.

Ea si cu Xavier stateau aproape unul de altul, privind in tacere la baiatul nevinovat care fusese ucis de robotul Erasmus. Pe diferite planete ale Ligii, Xavier vazuse sute de altare si de monumente inchinate acestui copil venerat, impodobite cu galbenele portocalii si picturi pline de afectiune. Amintindu-si acest lucru, isi simti gatul uscat ca iasca, iar sentimentele de indignare si de adanca pierdere cresteau cu fiecare clipa care trecea.

Mormai:

— Dar daca renuntam fara un deznodamant, va fi la fel ca la primul nostru atac de pe Bela Tegeuse. Nu peste multa vreme, masinile se vor intoarce mai puternice decat inainte, si toate bataliile noastre, sacrificiile eroilor nostri cazuti, vor fi fost pentru nimic.

Umerii Serenei se incovoiara.

— Daca nu le pot inspira o mai mare fervoare, Jihadul se va prabusi in cloaca istoriei.

Buzele i se lasara in jos, intr-o grimasa, iar ochii torturati aratau un abis de dezamagire inexprimabila – o expresie pe care n-o dezvaluia niciodata publicului care-o aclama.

— Ce altceva pot face, Xavier? Cogitorii ofera o cale usoara de scapare si toata lumea vrea sa se agate de ocazie. Jihadul meu a esuat din lipsa vointei umane.

Vocea ei era atat de joasa incat abia daca o putea auzi.

— Cateodata mi-e atat de rusine incat abia daca-mi pot tine capul sus sa ma uit la cer.

Soarele se reflecta ca o flacara in suprafata lustruita a sicriului de cristal. Uimit de calitatea excelenta a reconstructiei faciale si corporale Xavier se apleca sa se uite de aproape la chipul linistit al baietelului, fiul pe care isi dorea sa-l fi cunoscut. Manion parea atat de calm .

Apoi, la baza barbiei baiatului, vazu o cuta din ceea ce arata ca un polimer de culoarea pielii, o scanteiere minuscula de sarma de metal si linii de adeziv care pareau sa se lase dupa atatea decenii de soare salusan amplificat de catre camera prismatica. Isi dadu seama ca acesta nu putea fi copilul schilodit care fusese adus din rascoalele de pe Pamant. Era o copie, o imitatie!

Serena il privi in fata, observa intrebarile si indoielile lui Xavier si vorbi inainte ca el sa apuce sa spuna ceva.

— Da, am descoperit siretlicul cu ani in urma. Nimeni altcineva nu vine aici si nu se uita de atat de aproape cum ma uit eu . sau cum tocmai ai facut-o tu. Iblis a creat ceea ce era necesar in acel moment. Intentiile lui au fost nobile.

El raspunse cu voce soptita, astfel incat serafimii sa nu auda:

— Dar e o inselatorie!

— E un simbol. N-am observat falsul pana cand oamenii se unisera deja in jurul lui Manion cel Nevinovat si jurasera sa lupte in Jihad. Dupa aceea, ce-as fi castigat daca as fi dat in vileag siretlicul?

Ridica sprancenele.

— Cu siguranta, doar nu crezi ca toate artefactele din toate altarele si relicvariile de pretutindeni din lumile Ligii sunt adevarate?

El se incrunta.

— Eu . nu m-am gandit niciodata prea mult la asta.

— Acesta este un altar inchinat fiului nostru mort, care a fost macelarit de diabolicul Erasmus. Acest lucru este suficient de adevarat si nu poate fi negat!

Isi plimba varfurile degetelor pe cristalul alunecos, cu chipul distant si visator. Apoi isi aduna toata hotararea si il privi drept in fata.

— N-are nici o importanta, Xavier. Ceea ce cred eu – ceea ce cred oamenii – e singurul lucru care conteaza. Un simbol are intotdeauna mai multa putere decat realitatea.

Barbatul accepta cu reticenta.

— Nu-mi place aceasta amagire . dar ai dreptate: nu schimba cu nimic ceea ce s-a intamplat cu adevarat cu copilul nostru. Nu schimba cu nimic motivele pentru a-l uri pe Omnius.

Ea isi incolaci bratele in jurul lui si el o imbratisa, tanjind dupa deceniile pe care le pierdusera.

— Daca toti discipolii mei ar fi ca tine, Xavier, l-am fi infrant pe Omnius intr-un an.

El pleca fruntea.

— Acum nu mai sunt decat un batran soldat brazdat de lupte. Ceilalti comandanti sunt mult mai tineri. Au uitat hotararea care facea din Jihad o inclestare atat de aprinsa. N-au cunoscut nimic altceva, si ma vad ca pe un bunic care spune povesti vechi de razboi .

Serena isi netezi roba cu tiv de matase.

— Iar acum am nevoie sa privesti in viitor, Xavier. Am intentia sa plec pe Corrin si sa-l infrunt pe Omnius, dar tu trebuie sa ramai aici si sa-mi continui lupta. Iblis mi-a promis deja asta. Si tu trebuie sa faci tot ceea ce este necesar ca sa garantezi ca nu vom pierde toate lucrurile pentru care am luptat.

— Nu pot spune nimic ca sa te impiedic sa pleci, asa e?

Surasul ei parea distant.

— Trebuie sa fac ce pot.

Xavier pleca din Orasul Reculegerii, cu un sentiment apasator ca plumbul, rau-prevestitor. Ceva in ochii Serenei, in tonul vocii, ii spunea ca avea intentia sa faca ceva ingrozitor, irevocabil, si ca el nu va putea s-o opreasca.

Inima mea este smucita in atat de multe parti. De ce Datoria si Dragostea trag in directii diferite?

PRIMERO VORIAN ATREIDES, jurnale private.

Trebuia sa fie doar o cursa de testare pentru navele aerodinamice care pliau spatiul, abia construite pentru armata Jihadului. Motoarele bazate pe efectul Holtzman, create de Norma Cenva, faceau posibil ca aparatul sa calatoreasca de la santierele de pe Kolhar catre orice alt loc dorea, intr-un timp neglijabil.

Vorian Atreides stia exact unde voia sa mearga: Caladan. In sfarsit!

Necunoscand nimic despre tumultul din Liga sau despre acordurile nesatisfacatoare pe care cogitorii din Turnul de Fildes le negociasera cu Omnius, Vor insista sa faca el insusi aceasta „cursa de testare”. Desi avea cincizeci si noua de ani, inca se simtea tanar si entuziast.

Lucrand sub supravegherea atenta a lui Norma Cenva, inginerii Jihadului construisera cateva vehicule militare experimentale, mai mici decat navele de marfa ale Venkee si mult mai potrivite pentru recunoastere.

Fireste, asemenea noi vehicule aveau nevoie sa fie duse in curse care sa realizeze un test final amanuntit, pentru fiecare dintre ele. Vor stia cum sa piloteze practic orice nava si era gata sa faca personal testul. Camarazii lui ofiteri protestara, spunand ca un conducator militar atat de important n-ar trebui sa-si asume o misiune plina de riscuri si de nesiguranta, dar Vorian Atreides nu tinuse niciodata seama de formalitati – deseori spre frustrarea si exasperarea prietenului sau Xavier.

In ciuda nesigurantei navigatiei implicate de cursa navalnica prin tesatura pliata a spatiului, Vor nu lua pe nimeni cu el. Stia ca riscurile erau reale dupa ce vazuse registrele zborurilor comerciale ale Venkee, si nu voia sa puna in pericol pe nimeni altcineva.

— Aveti cu totii o figura atat de serioasa, de tragica! M-am hotarat, si niciunul dintre voi nu are gradul necesar ca sa-mi contramandeze ordinul.

Zambi.

— Vrea cineva sa parieze cat de repede ma intorc?

Motoarele care pliau spatiul functionara perfect.

Din cabina navei cercetas, inconjurat de instrumente lucioase si de lumini care clipeau, scurta calatorie i se paru lui Vor un vis fantastic, nu o experienta reala. La inceput, aparatul lui de recunoastere se afla in apropiere de lumea arida a Kolharului. Apoi cosmosul se incovoie si se rasuci in jurul lui, revarsand asupra lui culori si imagini despre care nu crezuse vreodata ca existau. Inainte sa-si dea seama, ajunsese langa lumea oceanica pe care si-o amintea atat de limpede din zilele petrecute aici, cu aproape zece ani in urma. Tot drumul luase numai cateva secunde.

Ateriza la primitivul complex militar ridicat pe coasta Caladanului pentru a intretine si monitoriza satelitii de supraveghere. Inginerii si mecanicii repartizati la avanpost nu mai vazusera niciodata o nava ca aceasta, iar soldatii erau uluiti de sosirea unui ofiter atat de important.

— Am fost tintuiti aici multa vreme, primero, spuse unul dintre soldati. Sunteti intr-o misiune de ridicare a moralului?

Vor ii zambi.

— Partial, quinto. De fapt insa am un alt scop pe Caladan. Trebuie sa vad pe cineva.

De data asta nu avea sa se mai osteneasca sa-si ascunda numele sau insemnele gradului. Se hotari ca nu mai avea nevoie sa se prefaca pentru Leronica. Voia doar s-o vada si sa se asigure ca o dusese bine, ca mersese mai departe. Nu avea nici un motiv sa-si ascunda identitatea.

Chiar si asa, pe masura ce se apropia de oras, inconjurat de mirosul marii si de zgomotul barcilor, se simtea la fel de nelinistit de parca se ducea sa infrunte o intreaga armata a robotilor. Descoperi ca optimismul ii era diminuat de un graunte de indoiala. Sigur ca o femeie ca Leronica s-ar fi maritat si si-ar fi intemeiat o familie, petrecand pe Caladan, o viata fericita, asezata. Stiuse de la inceput ca el nu putea ramane pur si simplu aici, pretinzandu-se pescar, si ca n-o putea dezradacina de pe aceasta planeta linistita, ca s-o duca in mijlocul Jihadului.

Vor pierduse ocazia pentru ambele variante de actiune cu aproape un deceniu in urma. Ar fi trebuit s-o uite, dar incercase sa tina legatura cu ea in ciuda distantelor enorme. Scrisese multe scrisori, ii trimisese pachete si daruri . si nu primise niciodata nici un raspuns. Poate ca ar fi trebuit sa inceteze sa se mai gandeasca la ea cu mult inainte de asta. Poate ca nu era o idee buna sa se intoarca aici, acum sau oricand alta data. I-ar putea rascoli viata si ar putea trezi prea multe sentimente in sufletul lui. Era doar vina sa ca asteptase atat de mult .

Dar picioarele continuau sa-i mearga, iar inima il tragea inainte.

Satul de pe coasta nu se schimbase prea mult; inca il intampina ca o a doua casa. Taverna lui Leronica parea sa fi prosperat de-a lungul anilor. Tanjea s-o vada din nou pe fermecatoarea femeie, dar nu era atat de nesabuit incat sa creada ca ar fi putut sa se intoarca pur si simplu in bratele ei, dupa atata timp.

Nu, avea s-o viziteze doar ca prieten, poate vor depana amintiri o vreme, si va lasa lucrurile asa cum erau. Tinea la Leronica, aducandu-si aminte de ea cu mult mai multa afectiune decat de alte relatii, si era nerabdator sa afle ce mai facuse in anii care se scursesera de atunci.

Cand trecu pe usa, Vor ramase ca o silueta incadrata de lumina, privind in penumbra incaperii comune si inhaland mirosurile patrunzatoare de fum, peste si aluaturi dulci pe care probabil le copsese Leronica. Amintiri vii il inundara. Pe buze ii aparu un suras sigur, iar increderea ii reveni.

Ii auzi rasuflarea intretaiata inainte ca ochii sa i se adapteze.

— Virk? exclama ea. Vorian?

Apoi se stapani, nevenindu-i sa creada.

— Vorian Atreides, nu se poate sa fii tu. N-ai imbatranit nici o zi de cand ai plecat.

Zambind larg, intra in incapere.

— Amintirile despre tine ma pastreaza tanar.

Cu un aer de strengar, se apropie si vazu ca ea arata cu un deceniu mai in varsta. Avea chipul mult mai matur, trasaturile mai pline si parul ondulat mai lung, dar inca arata la fel de atragatoare pentru el.

Leronica ocoli barul si se arunca in bratele lui. Inainte ca Vorian sa se dezmeticeasca, se sarutau, radeau si se uitau lung unul in ochii celuilalt. In sfarsit, barbatul reusi sa-si recapete rasuflarea, facu un pas in spate si o tinu la distanta. Dadu din cap, nevenindu-i sa creada, dar ochii precum nucile intunecate ai lui Leronica erau sclipitori si mari.

— Ti-a luat ceva timp ca sa ajungi iar pana aici, domnule. Zece ani intregi!

Dintr-o data, el se simti din nou nesigur.

— Nu m-ai asteptat pe mine, nu-i asa? Nu m-am asteptat niciodata sa stai singura, cu ochii la cer.

Nu voia sa indure o asemenea vina.

Ea scoase un sunet zeflemitor, si-l plesni jucaus pe umar.

— Crezi ca n-am avut altceva mai bun de facut? Dimpotriva. Mi-am croit o viata foarte placuta, multumesc foarte mult.

Apoi ii zambi.

— Asta nu inseamna totusi ca nu mi-a fost dor de tine. Am apreciat fiecare scrisoare, fiecare dar.

— Asadar, ai un sot? O familie?

Pastra o distanta decenta, convingandu-se singur ca voia sa afle raspunsul.

— N-am venit sa te deranjez sau sa-ti intorc viata pe dos.

Isi trase un scaun si se aseza.

Chipul ei se intrista.

— Sunt vaduva. Sotul meu a fost ucis.

— Imi pare rau, zise Vor. Vrei pe cineva cu care sa vorbesti? La o halba cu bere de iarba de mare?

— O sa fie nevoie de mai mult de o halba, raspunse ea.

El ii surase ca un baietandru, stiind cat de tanar trebuia sa para in ochii ei.

— Nu ma grabesc.

Isi spusera povesti, una cate una. Fiecare dintre dezvaluirile lui Leronica ii tinea atentia treaza. Avea doi baieti, gemeni. Se casatorise cu un pescar, dar sotul ei pentru mai mult de opt ani fusese ucis de un ciudat monstru marin. Era vaduva deja de mai mult de un an.

— Mi-ar placea sa-i vad pe baieti, spuse el. Pariez ca sunt niste tineri de isprava.

Ea ii arunca o privire stranie.

— La fel ca tatal lor.

Ramase cateva saptamani, gasindu-si scuze si treburi care trebuiau chipurile facute pe Caladan, dar fiecare zi trecea prea repede. Ii cunoscu pe baietii Estes si Kagin, si se minuna vazand urmele propriilor lui trasaturi pe chipul lor. Gemenii aveau noua ani, putea sa faca si singur calculul. Hotari totusi s-o lase pe Leronica sa-i spuna cand socotea ea potrivit, daca avea s-o faca.

Chiar daca o lasase insarcinata cu atata vreme in urma, Vor nu jucase niciodata rolul de tata fata de acesti baieti. Daca Kalem Vazz fusese un om atat de bun pe cat spunea Leronica, mai bine ii lasa pe baieti cu amintirile nealterate. Leronica parea sa fi ajuns la aceeasi concluzie.

Petreceau mult timp impreuna, redescoperind prietenia. Leronica nu sugera niciodata sa-si reia relatia – nici nu-l respinse, dar nici nu-l invita sa fie iubitul ei. Isi dadea seama ca-l iubea inca pe Kalem si ramanea credincioasa memoriei lui. Se instalase in rolul de vaduva, desi nu se complacea in suferinta.

Vor o asculta pe Leronica vorbind despre Kalem, despre viata ei aici, pe Caladan. In sfarsit, dupa primele cateva zile, ofta si ii zambi:

— Toate astea trebuie sa sune incredibil de plictisitor pentru un erou al Jihadului .

— Pare incantator de pasnic, un refugiu in fata tuturor ororilor pe care le-am vazut.

In mintea lui, nu putea sterge amintirea masacrelor din coloniilor neajutorate, ingrozitoarele campuri de batalie, robotii zdrobiti si oamenii macelariti.

Ea se lipi de el, incantator de calda si de puternica.

— E in natura umana sa tanjim dupa altceva decat ceea ce avem.

Il mangaie pe obraz, iar el ii apasa mana pe piele.

— Acum trebuie sa-mi vorbesti despre toate locurile exotice pe care le-ai vizitat. Mi-ai trimis pachetul acela cu pietre minunate, dar prefer picturile pe care le zugravesti cu vorbe. Du-ma pe lumi minunate, indepartate, cu istorisirile tale .

Vor era aproape convins ca dorea sa-si petreaca viata alaturi de aceasta femeie, care-i furase inima. Daruise deja decenii Jihadului Serenei – nu-si castigase dreptul la un ragaz? Putea si el sa inceteze lupta, nu-i asa, macar pentru o vreme? Cand se uita la Leronica, vazu ceea ce dorea cu adevarat.

— Am tot timpul din lume, si nu vad nici un rau in a petrece jumatate de secol cu tine . daca e nevoie.

Dar ea ii rase in nas.

— Vorian, Vorian, n-ai fi niciodata fericit aici. Caladan nu e de-ajuns pentru un om ca tine.

— Nu ma gandeam la Caladan, replica el. Ma gandeam la tine, Leronica. Pentru mine, tu stralucesti mai puternic decat toate stelele il in univers.

Se imbratisara si schimbara un sarut lung, tandru.

Totul se schimba dupa doua zile, cand un mesager al Jihadului venise sa-l gaseasca pe Caladan. Tanarul venise pe o alta nava care plia spatiul, traversand distanta uriasa in doar cateva clipe. In aparenta, primero Harkonnen trimisese o nava identica mai devreme cu vestile urgente, dar aceasta nu ajunsese niciodata. Vor isi simti inima stransa intr-o menghina cand auzi despre pierderea a inca uneia dintre riscantele nave Holtzman.

— Mesajul trebuie sa fie intr-adevar cumplit daca Xavier este dispus sa riste atat de mult doar ca sa ia legatura cu mine.

— E vorba despre Preoteasa Jihadului, zise curierul cu rasuflarea taiata.

Mistuit de groaza, Vor asculta si fu uluit sa afle despre acordul de pace si despre plecarea Serenei ca sa se intalneasca cu Omnius-Corrin. Refuza sa creada ca ea era atat de nesabuita sau de credula. Apoi inima ii deveni de gheata cand intelese din mesajul lui Xavier ca nu fusese pacalita catusi de putin si ca avea altceva in minte.

— Trebuie sa plec, ii spuse Vor lui Leronica.

Chipul ei nu arata nici o sovaiala. Intelesese din clipa in care sosise curierul ca Vor urma sa fie chemat spre alte indatoriri.

— Sper ca acum ma crezi? comenta ea cu un suras crispat, trist. Nu te poti retrage pur si simplu din Jihad ca sa te multumesti cu o viata linistita.

— Crede-ma pe mine, Leronica.

O saruta, apoi facu un pas in spate.

— Nu exista nici un lucru in univers pe care sa-l doresc mai mult decat asta . dar universul n-are obiceiul sa intrebe ce prefer eu.

— Du-te si fa ceea ce trebuie sa faci.

Ii zambi cu caldura.

— Incearca doar sa nu astepti iar zece ani pana cand sa te intorci.

— Promit. Data viitoare, nimeni nu va reusi sa ma smulga de langa tine.

Ea se incrunta in timp ce il inghiontea catre curierul in uniforma.

— Inceteaza sa te mai porti ca un scolar, Vor. Ai treburi mai importante pentru care sa-ti faci griji acum.

— O sa trebuiasca sa ma crezi atunci cand ma voi intoarce.

Se repezi inapoi la nava cercetas care plia spatiul. In cateva clipe – daca facea in siguranta trecerea periculoasa – avea sa fie inapoi pe Salusa Secundus, incercand s-o prinda pe Serena inainte de a pleca in misiunea ei prost planuita de a se intalni cu conducatorul computer. Spera s-o poata face sa se razgandeasca.

Dar daca banuielile lui Xavier erau corecte, s-ar putea sa nu ajunga la timp.

Dintre toate armele pe care le folosim in razboi, Timpul este, potential, cel mai eficace – si cel mai putin sub controlul nostru. Atatea evenimente majore s-ar fi putut schimba doar daca ar fi existat inca o zi, inca o ora, sau chiar inca un minut.

PRIMERO XAVIER HARKONNEN, scrisori catre fiicele sale.

La spatioportul din Zimia, Xavier Harkonnen primi un loc de onoare in tribuna oficiala, pentru a urmari plecarea Preotesei Jihadului. Era singurul care nu ovationa.

Desi Octa ramasese acasa, la mosia Butler, cea de-a doua fiica a lui Xavier, Omilia, il insotise ca sa vada spectacolul. La varsta de treizeci si cinci de ani, Omilia isi continua cariera de cantareata desavarsita la baliset, dand concerte la festivalurile culturale populare de pe Salusa. Zambind, se aseza langa tatal ei, fericita sa fie alaturi de el.

Xavier avea ganduri negre in timp ce nelinistea il rodea pe dinauntru. In mijlocul sarbatorii si al marilor sperante pentru misiunea Serenei pe Corrin, se simtea incredibil de singur. Ii trimisese un mesaj urgent lui Vorian Atreides, dar era sigur ca vechiul sau prieten nu putea ajunge aici la timp. Se concentra asupra lui Iblis Ginjo, care flecarea fericit cu demnitarii, putin cam prea multumit de misiunea ei. Xavier era sigur ca Ginjo avea un rol in decizia ei si-si dorea sa descopere ce se petrecea in culise.

Niriem si alti patru serafimi alesi cu grija urcasera deja la bord, pregatindu-se sa piloteze vehiculul spre Corrin. Stand in fata rampei, Serena tinu un discurs grandios, dar sec si lipsit de pasiune, bine primit totusi. Prea imbatati de posibilitatea ca Jihadul sa se incheie, oamenii adunati nu ascultau cu atentie. Auzeau numai ceea ce voiau sa auda .

Emotionata, Omilia se agata de bratul musculos al tatalui ei. Cand acesta se uita la ea, fu usor surprins sa descopere ca fetita lui era acum o femeie adulta, frumoasa si plina de potential, cu o urma a trasaturilor Serenei din familia Butler. Chiar si mica Wanda avea deja zece ani, iar Omilia avea aproape de doua ori varsta pe care o avusese Serena atunci cand ea si cu Xavier isi anuntasera logodna, cu atata vreme in urma .

Cum au putut sa treaca atatia ani, cu atat de putine bucurii cu care sa ne laudam?

Plin de ingrijorare si de presimtiri rele, Xavier se uita cu emotie pe chip. In mijlocul spectatorilor care aclamau si fluturau panglici, observa ca Serena arata extrem de obosita, de resemnata. Se purta ca si cum ar fi avut un scop precis.

Scoase din buzunar colierul de diamante negre pe care i-l daduse Serena cu atatia ani in urma, inainte de impetuoasa ei incercare de a salva Giedi Prime. Pe atunci, tanara Octa, cu o infatisare socata, ii inmanase colierul impreuna cu holomesajul sau inregistrat. Acea unica decizie a Serenei, acea singura misiune, le schimbase vietile tuturor pentru vecie.

Iar acum pleca intr-o aventura inca si mai importanta .

Cand nava diplomatica fu inchisa si izbucni fanfara, Xavier se prabusi pe scaun, cu lacrimi prelingandu-i-se pe fata ridata. Unii dintre spectatori se uitara la el, considerandu-l poate pe primero un batran veteran ramolit, traind din vechea glorie, complacandu-se in amintiri pe jumatate uitate.

Surazand, Omilia ii facu semn cu cotul.

— Ce s-a-ntamplat, tata? O sa fie totul bine. Cu siguranta tu dintre toti oamenii, trebuie sa ai incredere totala in Preoteasa Serena.

El mangaie giuvaierurile netede, intunecate, ale vechiului colier.

— Da, Omilia. Serena va savarsi orice isi propune sa faca.

Isi scutura capul zburlit.

— In adancul inimii, ma tem insa ca Serena nu se va mai intoarce niciodata.

Vor nu irosi nici o clipa facandu-si griji in legatura cu riscurile si pericolele presupuse de navigatia cu motoarele netestate bazate pe efectul Holtzman. Se arunca drept inainte cu nava lui, stiind ca trebuie sa ajunga in capitala Ligii in cea mai mare graba posibila.

Ajunse insa in Zimia cu multa vreme dupa ce Serena plecase deja.

Nestiind ce altceva sa faca, se duse direct la mosia Butler. Poate ca el si cu Xavier aveau sa gaseasca vreo cale. Vor nu-si ingadui sa se indoiasca de faptul ca putea face ceva.

La poarta din fata a conacului din varful dealului, batranul primero se uita la el cu ochi obositi, incercanati. Vor ramase inmarmurit doar cand se uita la omul care fusese camaradul sau atatia ani. Era Xavier intr-adevar atat de batran? Pe chipul lui se citea infrangerea absoluta, o expresie pe care Vor n-o mai vazuse niciodata pana atunci.

— Stiam c-o sa vii .

Mainile lui Xavier se agatara de tocul din lemn de culoare inchisa al usii.

— De unde-ai stiut sa ma gasesti pe Caladan?

Xavier ii surise palid.

— Nici macar nu observi cat de des vorbesti despre femeia aceea. Unde altundeva te-ai fi putut duce?

— Daca Serena si-a pus in cap sa faca ceva nesabuit, ar fi trebuit sa fiu aici. Poate ca as fi putut-o opri.

Vor isi stapani cuvintele furioase.

Xavier dadu din cap.

— N-ar fi schimbat nimic, Vorian. O cunosti la fel de bine ca si mine.

Vor lasa sa-i scape un chicotit resemnat cand intra in hol. Trei vieti – a lui, a lui Xavier si a Serenei – fusesera intretesute atatia ani incat pareau sa fie fatete ale unei entitati mai ample.

— Dar de ce esti atat de ingrijorat? Daca Omnius a acceptat sa-i acorde trecere libera catre Corrin, atunci probabil ca nu este in prea mare pericol. Cymecii nu mai sunt acolo, iar hipermintea nu stie cum sa incalce o promisiune. Putem sa uram cu totii masinile, Xavier, dar oamenii sunt infinit mai perfizi.

— Poate ca ai dreptate. Sper ca ai.

Cei doi barbati pornira de-a lungul holului plin de ecouri, care parea rece si gol, populat de umbre amenintatoare.

— Aici, Serena a lasat ceva pentru noi, zise Xavier. L-am pastrat in biroul meu personal.

Xavier inchise usa camerei cu lambriuri de lemn in care nu aveau sa fie deranjati. Bagand mana in buzunar, gasi o cheie mica de alama si descuie cu grija un sertar de la biroul ornamentat. Cu un scartait, deschise sertarul si scoase un pachet sigilat.

Vor observa ca prietenului sau ii tremurau mainile cand rupse sigiliul cu o unghie.

— Ne-a lasat instructiuni sa deschidem asta impreuna.

Xavier scoase o cutie mica, dreptunghiulara, cu suprafata neagra si mata, fara desene, ca si cum inghitea intrebarile in aceeasi masura ca si lumina. I-o intinse lui Vorian, care o tinu in mana pentru cateva minute. Parea usoara si lipsita de substanta. Ridica sprancenele spre prietenul sau, care arata foarte ingrijorat.

— Serafimii Serenei mi-au adus asta dupa plecare.

Buzele lui Xavier formau o linie subtire.

— Ti-am vorbit despre colierul pe care mi l-a dat cu ani in urma, cand a plecat sa salveze oamenii de pe Giedi Prime. Inca il mai am. Ma tem ca e ceva asemanator, ca o sa faca ceva primejdios.

Vor bajbai la incuietoare si deschise cutia sigilata, scotand la iveala un alt sir de cristale intunecate perfect taiate, care pareau sa soarba lumina. Observa o sursa de energie la minusculul medalion central; cand il atinse, proiectorul se activa. O mica imagine holografica a mandrei si carismaticei Serena Butler licari in aer, purtand imaculata ei roba de Preoteasa.

Intoarse medalionul astfel incat imaginea sa stea cu fata la el.

— Xavier si Vorian, dragii si loialii mei prieteni, cu cat ma gandesc mai mult la ceea ce trebuie sa spun, cu atat sunt mai convinsa ca e mai bine ca nu sunteti cu mine acum. N-am inima sa ma cert cu voi.

Intinse mainile.

— Nu vreau decat sa intelegeti . chiar daca n-o sa fiti de acord.

— Cat de ironic este faptul ca vietile noastre – chiar gandurile noastre – au fost modelate de masinile ganditoare. Omnius mi-a distrus toate visurile, tot ce voiam de la viitorul meu. Dar cogitorul Kwyna m-a invatat ca panza istoriei este tesuta din fibre puternice, dintre care cele mai multe nu pot fi vazute decat atunci cand te indepartezi destul de mult si privesti dintr-o perspectiva mai larga.

Inteleg ca m-ati iubit intotdeauna, dar n-am putut niciodata sa daruiesc nici unuia dintre voi tot ceea ce meritati. In schimb, o forta mai inalta a pregatit un tel mai important pentru noi trei. Am fi fost cu adevarat multumiti cu o viata linistita? Dumnezeu acorda asemenea favoruri numai celor slabi. Pentru noi a avut un plan mai maret. Ne-a revenit noua – si lui Iblis Ginjo – sarcina de a transforma lunga si intunecata calatorie a supravietuirii umane in lumina orbitoare a Jihadului. Maretia are propria ei rasplata . si propriul ei pret ingrozitor!

Vor stranse in pumn marginile ascutite, slefuite ale colierului, temandu-se sa asculte ceea ce avea ea sa spuna in continuare. Se uita piezis la chipul imbatranit, dar inca atragator al Serenei. Parea acum total transfigurata, ca si cum ar fi trecut deja intr-un alt taram. Barbatul se cutremura.

Xavier statea pe scaun, cu capul in maini.

— Esecul meu nu a constat in faptul ca am initiat lupta, ci in acela ca am ingaduit oamenilor sa se obisnuiasca cu conflictul nesfarsit. Si-au pierdut fervoarea – iar emotiile fanatice sunt necesare daca vrem sa avem o sansa de a infrange masinile ganditoare. Trebuie sa fac acest lucru ca sa revitalizez Jihadul, ca sa reinnoiesc telurile noastre .

Surase acum, mai bland.

— Sunt batrana si pregatita pentru un ultim exemplu dramatic menit sa-i arate lui Omnius ca nici el, nici creaturile lui robotice nu vor intelege vreodata spiritul uman. Voi lua ridicola lor pace si le-o voi indesa pe gaturile reci de metal!

Vor murmura:

— Nu . nu! Or sa te omoare!

Vorbea insa unei proiectii holografice, care nu-i raspunse.

Serena continua:

— Iblis a fost mentorul meu de la un capat la altul al acestei decizii teribile. Are dreptate. Stie ce trebuie facut si m-a ajutat sa pun toate angrenajele in miscare. Mi-a aratat ce obligatii am. Ascultati-l si voi!

Imaginea palpai si apoi disparu ca un fum alb, subtire. Vor se uita spre spatiul gol in care paruse sa se afle Serena, sperand s-o aduca inapoi, sau macar sa prinda o urma din parfumul ei. O senzatie rece de spaima ii spuse ca acestea erau ultimele cuvinte pe care Serena Butler avea sa le mai adreseze vreodata lui si lui Xavier.

Se uita la prietenul sau doborat de durere. Nestiind ce sa faca, dar mai ales cum sa lupte cu valul de emotii, Vor puse colierul la loc in cutie si-o incuie.

— Iblis a fost mentorul ei in aceasta decizie? Ce inseamna asta? El a convins-o sa faca asa ceva?

Xavier raspunse cu voce ferma, care aducea aminte de forta lui din tinerete.

— Cred ca asta este ceea ce vrea Iblis Ginjo, si tu ii cunosti puterea de convingere. A manipulat-o pe Serena, a indemnat-o s-o faca. Daca nu se mai intoarce, Jihadul va fi condus numai de el.

Vor il cunoscuse pe fostul om de incredere Iblis Ginjo inca din zilele revoltei de pe Pamant, si isi daduse seama de devotamentul acestuia pentru propria lui putere si glorie. Vor nu avea incredere in el si nici nu-i placea acest om puternic si abil, care folosise numele Serenei Butler ca platforma pentru propriile lui ambitii.

Xavier arata atat de jalnic de trist, incat Vor intinse mana spre el. Cei doi barbatii se imbratisara, neputinciosi sa salveze femeia pe care aveau s-o iubeasca intotdeauna.

Nu ma tem de moarte, pentru ca am avut noroc in primul rand sa ma nasc. Aceasta viata este un dar, si n-a fost niciodata cu adevarat al meu, catusi de putin.

SERENA BUTLER, ultimul mesaj catre Xavier Harkonnen.

Cand Serena Butler ajunse pe Corrin, ea si cu anturajul ei de serafimi debarcara in fata unui comitet de primire format din roboti lucitori, aliniati de-o parte si de alta a unui covor stacojiu. Plina de curaj, pasi singura in mijlocul lor.

Barlogul demonilor, vizuina dusmanilor mei. Deasupra, uriasul soare rosu parea gata sa cada pe Corrin si sa incinereze lumea infestata de Omnius.

— Am venit ca raspuns la propunerea de pace a cogitorilor, rosti ea, ridicand vocea.

Exersase cuvintele, alesese termenii exacti care sa pregateasca masinile pentru ceea ce avea intentia sa faca.

— Sunt Preoteasa Jihadului, viceregele interimar al Ligii Nobililor, conducatoarea Consiliului Jihadului. Toti oamenii imi urmeaza instructiunile. Duceti-ma la Omnius, care este egalul si echivalentul meu printre masinile ganditoare.

Cand Serena facu semn garzilor ei sa i se alature, o vazu pe Niriem privind-o curioasa, poate surprinsa de felul deloc caracteristic in care Preoteasa isi sublinia propria importanta. Serena se purta cu incredere, stiind ca cei cinci serafimi vor face exact ceea ce se astepta din partea lor, cand va sosi momentul critic.

Un robot masiv, cu infatisare implacabila, iesi din formatie si vorbi cu o voce sintetizata care suna sec in atmosfera rarefiata:

— Urmeaza-ma!

Femeia se cutremura, gandindu-se la robotul Erasmus, care-o tinuse in sclavie cu atatia ani in urma, chinuind-o si omorandu-i copilul. Dar isi lasa deoparte repulsia, pentru ca venea dintr-o alta vreme si dintr-o alta lume: Pamantul.

La celalalt capat al covorului somptuos, Serena isi urma escorta pe o banda rulanta care o purta pe ea si pe micul ei anturaj in inima orasului-masina, oprindu-se in cele din urma in fata unei cladiri inexpresive de metal argintiu, fara luciu.

Niriem o urma indeaproape, in timp ce Serena pasea cu mandrie si cu gratie trufasa in holul dreptunghiular imens de metaliaj si plaz al Turlei Centrale. Preoteasa intreba:

— Unde e Omnius? Voi vedea daca-l gasesc demn. Foarte putini sunt binecuvantati cu norocul de a sta de vorba cu mine.

Trebuia sa le starneasca, sa le provoace, sa impinga masinile sa faca ceea ce trebuie.

O voce rasunatoare iesi din toti peretii din jurul ei, si ecrane luminoase ca niste ochi gigantici sclipira de pe metalul monoton.

— Eu sunt Omnius. Sunt pretutindeni. Tot ce se afla aici este parte din mine.

Ea se uita in jur, fara sa se osteneasca sa-si ascunda expresia de dispret de pe fata.

— Iar eu singura reprezint rasa umana, care ti-a rezistat cu succes atata vreme.

Fara formalitati suplimentare, hipermintea spuse:

— Intermediarii vostri cogitori au sugerat niste termeni meniti sa puna capat acestui conflict ineficient. Vom accepta acum intelegerea in modul formal pe care-l solicita oamenii.

Vocea computerului murmura, asteptand. Serena zambi si trase aer in piept, stiind ce avea de facut.

— Doar n-ai crezut ca am lasa pur si simplu armele din mana si-am pleca acasa? Dupa atatea decenii de Jihad, credeai ca am putea uita pur si simplu de ce suntem in razboi? Nu, Omnius. Voi semna un pact numai daca esti de acord cu o conditie simpla, logica: elibereaza toti oamenii.

Vocea hipermintii se transforma intr-un marait exagerat, care o amuza pe Serena cu artificialitatea lui.

— Asta nu e ceea ce au aranjat cogitorii. Nu e ceea ce am acceptat eu.

Serena insista in continuare:

— Poate fi pace numai dupa ce eliberezi toti oamenii de pe lumile sincronizate. Cand voi primi confirmarea acestui fapt, voi informa Armata Jihadului sa inceteze orice alta actiune militara. Dar nu inainte de asta.

Stia ca Omnius n-avea sa accepte termenii ei. Intelegea ca masinile ganditoare n-ar fi negociat niciodata cu adevarat si ca vorbele ei aveau sa le provoace.

— Ar fi trebuit sa prevad asta, pe baza inregistrarilor referitoare la imprevizibilitatea umana anterioara, zise Omnius. O asemenea enigma, acesti hrethgiri!

Robotul de escorta intinse bratul s-o apuce pe Serena intr-o stransoare mecanica puternica. Serafimii ei intrara in actiune, aruncandu-se asupra robotului solid ca s-o apere pe Serena.

Cat ai clipi din ochi, podeaua vie de metal se converti intr-o cusca cu bare ascutite, ca niste coaste ale unei fiare preistorice, prinzandu-le in capcana pe Serena si pe toate cele cinci protectoare ale sale. Intreaga Turla Centrala se zgudui si se intinse, avantandu-se in sus, catre cerul Corrinului. Stomacul Serenei se stranse cand fu aruncata in aer.

Coloana colturoasa lucea argintiu peste tot in jurul ei. Peretii se curbara, iar tavanul se deschise brusc, ca niste degete cu gheare desfacandu-se din pumn, pentru a lasa sa se vada soarele giganta rosie care clocotea pe cerul Corrinului, inainte ca un nou tavan sa se formeze deasupra unei incaperi acum circulare, cu pereti inalti. Podeaua se solidifica sub ea ca un lut metalic.

Isi indrepta umerii, continuandu-si provocarea intentionata.

— Numai eu pot da comenzi Ligii, Omnius. Nu indraznesti sa ma ameninti. Ei ma privesc ca pe o adevarata zeita.

Vazu ca incaperea era plina de ochi-de-paza ca niste giuvaieruri si porturi pentru arme, fie ca s-o impresioneze, fie ca s-o intimideze. Afland poate despre asemenea extravagante dintr-un fisier despre Epoca Titanilor sau chiar despre Vechiul Imperiu, hiperminlea adaugase chiar si un tron. O sfera argintie sclipitoare plutea deasupra tronului.

— Sfidarea ta este ilogica, Serena Butler. Te afli intr-o pozitie de nesustinut, si nu ai nimic de castigat.

Vocea venea dintr-o mie de locuri dintr-o data.

— Esti doar o fiinta umana, si-ti supraevaluezi importanta.

In tot acest timp, Serena nu facea altceva decat sa stea in picioare, cu bratele incrucisate la piept. Moarte, nu ma tem de tine. Se lupta sa-si pastreze pulsul sub control. Ma tem doar de esec.

Dinauntrul custii sale, declara:

— Sunt conducatoarea acestui Jihad. Am inspirat intreaga omenire libera dupa ce masinile ganditoare mi-au omorat fiul. Zeci de trilioane de oameni se uita la mine cautand indrumare, viziune, speranta .

— Cred ca populatia voastra este mai mica de-atat, potrivit calculelor noastre.

— Iar calculele voastre sunt mereu corecte? Ai prezis ca o sa-ti rezistam cu atata indarjire?

Sau ceea ce sunt pe cale sa-ti fac acum?

— Erasmus mi-a spus multe despre tine, Serena Butler. N-am stabilit inca daca tine la tine sau daca l-ai dezamagit.

Erasmus. Numele o umplu de dezgust si groaza. Respirand rapid, isi aduse aminte de o mantra pe care o invatase de la mama ei in Orasul Reculegerii: „Nu ma tem, pentru ca teama este moartea cea mica, si ma ucide iarasi si iarasi. Fara teama, nu mor decat o data.”

Langa ea, o auzi pe Niriem reluand incantatia tacuta; celelalte patru femei-serafim isi adaugara si ele vocile.

Unul dintre peretii curbati se topi, lasand sa se vada un robot purtand o pelerina absurd de tipatoare. Langa el statea un tanar. Fata de metalfluid, neteda ca oglinda, se modela intr-un zambet incantat de bun-venit.

— Buna, Serena.

Scheletul custii se topi ca gheata pe podeaua flexibila de metal din incapere, lasand-o libera . si expusa. Serena ar fi vrut sa tipe. Crezuse intotdeauna ca Erasmus pierise in distrugerea atomica a Pamantului.

— A trecut mult timp .

Zambetul larg al robotului o infuria la culme. Acesta inainta, iar insotitorul lui tinu pasul cu el, ascultator. Tanarul, care parea sa aiba saisprezece sau saptesprezece ani, cu un puf de piersica pe fata, se uita intrebator la ea cu ochii sai maslinii.

— Te urasc!

Femeia scuipa robotul in fata, stricand perfectiunea lustruita a expresiei sale mascate. Se sili sa se controleze si rosti cu voce joasa, amenintatoare.

— Tu, Erasmus, ai declansat personal Jihadul, ucigandu-mi copilul.

— Da, am auzit ceva in acest sens.

Vocea lui suna erudita si detasata.

— Dar n-am inteles niciodata cum un asemenea lucru marunt ar putea .

Glasul robotului se stinse treptat, ca si cum s-ar fi pierdut in reverie. Apoi continua:

— Pur si simplu nu vad cum un copil nesemnificativ ar fi putut sa provoace o asemenea furie. Daca numarul furnizat de tine este corect, miliarde de oameni au fost ucisi in razboiul tau sfant impotriva masinilor ganditoare. Gandeste-te la matematica: n-ar fi fost mult mai putin costisitor sa ignori pur si simplu moartea progeniturii tale?

Incapabila sa mai suporte, stiind ca nu avea nimic de pierdut, Serena se arunca asupra lui cu pumnii inclestati, la fel cum facuse atunci cand el il aruncase cu seninatate pe micul Manion de pe balconul inalt.

Dar Erasmus o apuca cu calm si cu forta de otel si o arunca de langa el. Serena se alese cu zgarieturi pe fata si pe brate cand se rostogoli pe podea. Se lupta sa se ridice in picioare.

Robotul isi indrepta pelerina mototolita si se intoarse catre tanarul lui insotitor.

— Gilbertus, aceasta este fiinta umana fanatica si irationala care m-a servit candva la vila. Ti-am povestit despre ea .

Tanarul incuviinta.

— Iti promit ca eu n-o sa te dezamagesc asa cum a facut ea.

Serena se uita cu manie la baiat. Desi uman, o studia ca si cum ar fi fost o insecta pe o tavita cu esantioane. La fel ca robotul, parea curios, dar complet golit de emotii.

— El e noua ta jucarie? il intreba pe Erasmus. Inca o victima inocenta a experimentelor tale?

Robotul ezita, parand usor nervos.

— Nu, Gilbertus e . fiul meu.

Masinile ganditoare o studiara si o sacaira ore intregi, dupa cum i se parea. Cusca de metalfluid din jurul Serenei si al serafimilor ei, ca si intreaga Turla Centrala, era o creatura care-si schimba forma, un organism-masina care se putea transforma. De la o ora la alta, dupa capriciile lui Omnius, celula ei lua infatisari diferite, de la plasa de metaliaj pana la anticele gratii de inchisoare si la campuri invizibile de retinere.

In acel moment inchisoarea ei parea sa se extinda pe sute de metri, fara bariere vizibile, desi ea stia ca sunt acolo. Nu-i mai pasa ce forma lua cusca ei. Demonstrand totusi cruzimea masinilor ganditoare, decorul din jurul ei se schimba, reproducand perfect curtea mosiei Butler de pe Salusa, unde petrecuse zile fericite cu familia ei cu atata vreme in urma, si-si fagaduise dragostea lui Xavier la banchetul de logodna.

Pentru Serena, precizia imitatiei era o dovada concreta a existentei spionilor masinilor pe lumile Ligii; informatia fusese transmisa fara indoiala lui Omnius de catre oameni tradatori aflati in serviciul lui. Numai gandul unui om liber, din carne si sange, lucrand de bunavoie pentru maleficul Omnius ii intorcea stomacul pe dos.

Amintiri ale banchetului de logodna din aceasta curte revenira – artistii salusani care legasera panglici in tufisuri si-i incantasera pe toti cu minunatele lor dansuri populare – femeile cu fuste vaporoase si barbati imbracati ca niste pauni eleganti. Xavier purtase in ziua aceea o uniforma imaculata a Armadei. Fusese atat de chipes, atat de plin de bucurie in fata perspectivei de a-si petrece viata impreuna .

Aceasta amintire ii facu ochii sa se impaienjeneasca, dar isi retinu lacrimile, refuzand sa-i dea satisfactie lui Omnius.

In cele din urma, hipermintea spuse:

— Sarada asta imi iroseste prea mult timp. Serena Butler, trebuie sa te razgandesti si sa accepti formal termenii propusi de cogitori.

— Fii foarte atent la ceea ce face, ii spuse Erasmus lui Gilbertus Albans.

Serena pufni.

— N-ai sa indraznesti sa-mi faci vreun rau, Omnius. Oamenii mei ma considera invincibila, si de aceea eu singura trebuie sa te infrunt si sa-ti cer eliberarea imediata a fiecarui sclav uman de pe domeniul tau. Sunt echivalentul hipermintii pentru rasa umana – dar sunt altfel decat tine, Omnius, pentru ca am o inima si un suflet! De aceea n-am sa esuez niciodata!

Asteptand incordate, femeile-serafim stateau langa Preoteasa, iar Niriem o privea implorator pe Serena. Curand. Numai daca masinile ar inghiti momeala.

— Daca nu esti de acord cu termenii, voi pune sa fii ucisa. Moartea ta va provoca pagube imense cauzei umane. Vor vedea ca nu esti invincibila.

Serena ridica barbia.

— Nu ma poti ucide. Ai promis siguranta pentru reprezentantul uman.

— Am promis siguranta cu conditia ca un om sa vina sa accepte termenii. Tu ai refuzat s-o faci, ca urmare ai incalcat deja conditiile. Nu mai sunt legat de garantia conditionata.

Erasmus o studie pe frumoasa Serena stand captiva in proiectia holografica a conacului Butler. In ciuda independentei sale, femeia aceea fusese cel mai interesant subiect pe care-l avusese vreodata in afara de Gilbertus. Erasmus si Serena ar fi putut face atatea lucruri impreuna . Se intreba ce facea, de ce incerca sa-l provoace pe Omnius.

Cu ochi stralucitori, tanarul Gilbertus continua sa observe, asa cum fusese instruit sa faca.

— Ce se va intampla cu ea?

Fata de metalfluid se modela intr-un zambet stramb.

— Asta depinde chiar de Serena. Deznodamantul este imposibil de prognozat.

In sfarsit, Serena spuse:

— Asta-i o cacialma. Iar eu nu ma voi razgandi niciodata.

— Te rog, Preoteasa, sopti conducatoarea serafimilor, apropiindu-se si mai strans de ea in interiorul custii, inconjurata de imaginile bucolice de pe Salusa Secundus. Nu exista alta solutie?

— Cunosti raspunsul la intrebarea asta, Niriem.

In tot acest timp, Serena statu in picioare zambind, cu bratele incrucisate la piept. Viata mea nu conteaza, in afara de ceea ce pot face in continuare pentru libertate. Moartea mea astazi va insemna mai mult pentru cauza decat toate vorbele si discursurile pe care le-as fi putut rosti in anii mei de declin.

Iblis Ginjo avea sa se ocupe de restul. Intotdeauna logic si orb, Omnius nu va sti niciodata ce provocase schimbarile care erau pe cale sa mature intreaga umanitate .

Cand Erasmus vazu inexplicabilul suras extatic de pe chipul Serenei Butler, deveni nelinistit. De ce nu inteleg?

De ani de zile, incercand sa stabileasca explicatii rationale Jihadului haotic, Omnius isi exprimase curiozitatea in legatura cu nebunia religioasa in randul oamenilor. Erasmus incercase sa-l instruiasca, reflectand la lectiile date de propriile lui investigatii, dar conceptele intangibile erau dificil de priceput pentru un computer.

Tinand-o pe Serena Butler intr-o stare de neputinta, hipermintea incerca sa sublinieze o idee pentru toti hrethgirii sfidatori care continuau sa lupte impotriva minunatei civilizatii pe care-o construise Omnius. Poporul ei o privea ca fiind indestructibila, ca pe forta lui calauzitoare, combinand trasaturi ale unui profet si ale unui mantuitor. Era echivalentul hipermintii pentru rasa umana. Stia ca fara ea, soldatii Jihadului ar fi slabi si lipsiti de tel. De ce si-ar risca viata aici?

Si de ce insista sa zambeasca de parca ea ar controla situatia? Cu siguranta trebuie sa se teama ca sfidarea continua nu va duce decat la executia ei?

— Decizia este luata, vorbi Omnius, iar amenintatorii lui roboti de lupta facura un pas in fata. Omorati-o pe Serena Butler si pe insotitoarele ei!

Serafimii se incordara, gata sa-si dea viata pentru a o proteja pe Preoteasa. Serena isi ingadui o urma de zambet, aratand o usurare stranie. Erasmus o observa.

Dintr-o data robotul avu o intuitie. De-a lungul istoriei, asemenea executii nu-i intimidau pe fanaticii religiosi. Ele nu faceau decat sa creeze martiri. Intuitia lui Erasmus deveni o revelatie. Concluziile si consecintele prinsera contur.

Martiriul nu era un concept pe care masinile ganditoare sa-l inteleaga cu usurinta, dar Erasmus il descoperise in cursul propriilor lui cercetari istorice si culturale. Cumva, esuand complet, anumiti oameni deveneau chiar mai puternici. Daca Serena Butler reusea in tactica ei, ar fi incitat fara indoiala la violenta inca si mai mare printre oamenii nedomesticiti decat o facuse moartea copilului ei. Jihadul n-ar face decat sa se inrautateasca.

Robotii de lupta inaintara, isi scoasera armele, ridicara bratele si lamele ascutite. Aveau sa-si taie prizonierele in bucati. Serena isi inalta barbia foarte putin, ca si cum ar fi intampinat cu bucurie lovitura mortii.

— Opriti! striga Erasmus.

Imbracat in pelerina lui regala voluminoasa, robotul independent isi facu loc cu forta, ridicand un brat metalic pentru a opri caderea lamei ascutite care ar fi ucis-o pe Serena Butler.

— Este exact ceea ce vrea ea!

Robotii de lupta se clatinara, nehotarati. Serafimii se aruncara asupra masinilor grele, dar Omnius tuna:

— Erasmus, explica!

— Are intentia sa devina martira. Vrea ca tu s-o ucizi, astfel ca oamenii sa te urasca si mai mult. Asta nu va rezolva niciodata criza in care te afli.

— Erasmus, concluziile tale sunt ilogice si ininteligibile.

— Da, Omnius. Dar adu-ti aminte – avem de-a face cu fiinte umane .

Robotii de lupta ridicara armele si se indepartara de Serena si de serafimi. Serena striga:

— Nu te poti opri acum!

Se aruncase in confruntare, riscand totul. Mizase pe faptul ca putea face masinile ganditoare sa-si urmeze tiparele previzibile. Dar Erasmus ii ruinase planul – asa cum ruinase deja atat de multe.

Se intoarse sa se uite la sefa serafimilor, care spuse:

— Imi pare rau, Preoteasa.

Lacrimi fierbinti siroiau pe obrajii lui Niriem. Incepea deja sa se miste, mult mai repede decat ar fi putut anticipa robotii ceea ce avea de gand sa faca.

— Marele Patriarh mi-a dat alte ordine.

Serena facu ochii mari cand femeia razboinic se arunca inainte. Niriem fusese ghemuita ca un sarpe, cu muschii incordati, iar acum se destinse ca un vartej. Serena intelese intr-o clipa – desigur, chiar cunoscand planul ei de a incita masinile sa o omoare si dezvaluind astfel adevaratul rau care se ascundea in ele, Iblis Ginjo n-ar fi lasat niciodata succesul la voia intamplarii.

Nu lasa nimic la intamplare.

Trase rapid aer in piept cand muchia piciorului lui Niriem ii izbi gatul, frangandu-l instantaneu. In timp ce se rotea, purtata de impulsul puternic, pumnul opus al sefei serafimilor lovi tampla victimei sale, zdrobindu-i craniul ca pe o coaja subtire de ou.

Fara nici un sunet, nici macar un icnet slab de durere, Serena Butler cazu moarta pe podea. Buzele ei incepusera doar sa schiteze un suras linistit de acceptare .

Omnius ramase tacut, cuprins de surpriza si de nedumerire. Iluzia licari si se stinse, lasand la vedere peretii metalici ai Turlei Centrale inalte si robotii paznici nemiscati.

Toate cele cinci femei-serafim, stiind ca erau condamnate, isi dusera la indeplinire ultimele ordine. Nu aveau alte arme in afara de trupuri, dar Niriem si cele patru insotitoare ale ei distrusera douazeci si sase de roboti de lupta si paznici inainte ca masinile sa le omoare pe toate.

La sfarsitul macelului, Erasmus statea langa Gilbertus Albans, privind scena. Serena zacea moarta, parand aproape impacata. Ce stie ea? Chiar si in moarte, parea convinsa de victorie.

Tanarul protejat al robotului arata verde la fata. Desi nu fusese niciodata instruit in privinta emotiilor si fusese crescut sub ingrijirea robotului, Gilbertus parea sa aiba o umanitate innascuta, se uita cu ochii mari la Preoteasa prabusita.

— Sunt adanc intristat, tata.

Tanarul parea sa se lupte cu propriile ganduri.

— Dar, mai mult decat atat, sunt furios. Era o femeie curajoasa si demna de admiratie. Nu trebuia sa se intample asta.

Erasmus dadu din capul argintiu.

— Exact asa cum ma asteptasem sa simti, ca fiinta umana. Omnius nu va intelege niciodata de ce spui asemenea lucruri, dar eu inteleg. Cand timpul ne va permite, vom explora sentimentele tale mai amanuntit.

In cele din urma, robotii de lupta ramasi se intoarsera pe pozitii, iar vocea hipermintii tuna din toti peretii.

— Dar de ce-a facut asta, Erasmus? Explica-mi!

Robotul pasea de colo pana colo, punandu-si gandurile in ordine.

— Sunt ingrijorat in legatura cu asta, Omnius. Foarte ingrijorat.

In ciuda mortii si tragediei de aici, robotul independent banuia ca dansasera cu totii exact asa cum le cantase Serena Butler. Erasmus se temea de consecinte. Fara chibzuinta, era posibil sa fi dezlantuit cea mai primejdioasa arma dintre toate.

Eu controlez felul in care imi traiesc viata. Cum isi aminteste istoria despre mine este cu totul alta chestiune.

AURELIUS VENPORT, testament administrativ privat, Venkee Enterprises.

Dezastrul lovi pe drumul de intoarcere catre santierele de pe Kolhar. Aurelius Venport statea pe scaunul pentru pasageri, cufundat adanc in ganduri, in timp ce Zufa pilota aparatul conventional printr-o centura de asteroizi din apropiere de Ginaz. Scuturile Holtzman ii protejau de impactul bombardamentului cu mici ramasite spatiale, desi sistemul de protectie se supraincalzea frecvent din cauza orelor de folosire continua. Spera ca n-aveau sa ramana prea mult in interiorul campului de sfaramaturi cosmice.

Inca incurcat de propriile lui sentimente, negustorul tinea in mana stralucitoarea Cruce Manion, o bijuterie tipatoare dar impresionanta care simboliza atat de multe. Imbatat intrucatva de laudele si de recompensele pe care le primise de la Preoteasa Jihadului si de profitabilele concesii de afaceri pe termen lung, se resemnase cu pierderea navelor sale comerciale care pliau spatiul. Deocamdata.

Dar, cu timpul, numele lui avea sa fie elogiat ca un binefacator extraordinar al Jihadului; asta nu era ceva ce se putea cumpara cu bani. In timp ce-si facea munca lui obisnuita, Venport nu se considerase niciodata un patriot altruist; dar onorurile si recunostinta sincera il faceau sa simta o placere atat de ametitoare ca si cum ar fi luat o doza puternica de melanj.

Cat de ciudat .

Cauta sa-si evalueze norocul schimbator si sentimentele, in timp ce Zufa pilota nava inapoi catre Kolhar. Cand o observa aruncandu-i o privire, Venport incerca sa-si imagineze ce-ar fi putut gandi statuara femeie. Chiar era . mandra de el, de data asta?

Venport isi putea pune noua lui respectabilitate ca miza pentru profituri chiar si mai mari pentru Venkee Enterprises, pentru mai multe afaceri comerciale. Desigur, avea inca transportoarele de marfa traditionale, care se dovedisera deja de succes. Chiar inainte de sfarsitul ostilitatilor, ar putea avea tot capitalul necesar pentru a incepe constructia unei noi flote comerciale de aparate care pliau spatiul, folosind brevetele si proiectele pe care compania inca le detinea. Zambi in sinea lui.

In acel moment cymecii aflati la panda lansara ambuscada din interiorul campului de asteroizi.

Beowulf, cel mai varstnic dintre neocymecii care schimbasera tabara, impreuna cu zece alti convertiti din randul gloatei de pe Bela Tegeuse, de un devotament fanatic, se asezase la panda printre ramasitele cosmice. Sursa lor din Liga le spusese ca ar fi ambuscada perfecta. Stiind ca marea magiciana si puternicul negustor ar trebui sa treaca prin campul de asteroizi pe drumul de intoarcere spre Kolhar, Beowulf voia sa dea o lovitura importanta impotriva dusmanilor hrethgiri, si in special impotriva magicienelor de pe Rossak.

Nici un cymec nu uitase vreodata dezastrul si pagubele pe care vrajitoarele le provocasera in randurile lor. Multumita unei magiciene antrenate chiar de Zufa Cenva, mentorul si prietenul lui Beowulf, Barbarossa, fusese anihilat pe Giedi Prime, prima victima a perfidelor furtuni mentale telepatice. Acum, era incantat sa aiba ocazia de a se razbuna .

Cu o prestienta neobisnuita, trezita de capacitatile ei, Zufa Cenva simti pericolul cu cateva clipe inainte sa vada formele argintii sclipitoare iesind ca niste viespi dintre pietrele plutitoare. Strigandu-l pe Venport, facu manevre de evitare, rotind nava micuta si schimband cursul atat de rapid, incat aproape ca fura aruncati amandoi de pe scaune. Venport se agata de consola ca sa-si recapete echilibrul.

Surprinsi de reactia ei rapida, cymecii la panda deschisera focul cu un jet violent de proiectile care se imprastiara in spatiul deschis. Trei salve explozive lovira sfaramaturile, pulverizand gheata si roca si transformandu-le in pietris fin. Alte doua proiectile izbira scuturile Holtzman tot mai slabe ale navei, care imprastiara energia cinetica a rachetelor.

Chipul lui Zufa era impietrit, cu ochii glaciali in flacari, in timp ce ocoli strans un asteroid mare, rotitor. Dupa inca patru lovituri directe, scuturile sovaira, se supraincalzira . si in cele din urma cedara. Zufa mari viteza, riscand o ciocnire amenintatoare, dar trebuia sa puna o distanta cat mai mare intre nava lor si atacatori.

— Avem putine sanse de a iesi cu viata din asta, Aurelius, spuse Zufa.

Barbatul de uita la ea si inghiti cu greutate. Chipul lui deveni aproape la fel de palid ca si culoarea ei naturala.

— Crede-ma, isi apreciez sinceritatea, dar as prefera sa-mi pastrez putina speranta.

— Ai vreo sugestie?

Venport se cufunda in scaun.

— Nu te-ai bizuit niciodata pe mine pentru indrumari, Zufa.

Fara nici un plan, Zufa trase o salva din artileria defensiva a navei. Rafala de obuze lovi una dintre navele cymecilor, provocand destule pagube pentru a face aparatul inamic sa se clatine, scapat de sub control. Neocymecul porni motoarele stabilizatoare pentru a-si recapata orientarea dar, inainte de a reusi sa se echilibreze, nava lui se ciocni de o bucata colturoasa de piatra si exploda.

Mai ramasesera zece talhari cymeci, strangand cercul in jurul navei lui Venport.

Beowulf transmise cu o voce tunatoare, amplificata artificial:

— Pregatiti-va sa fiti abordati si disecati – sau infruntati distrugerea!

Venport spuse:

— Hai sa negociem o a treia optiune . de indata ce ma gandesc la una.

Beowulf raspunse:

— Nu exista o alta optiune. Avem intentia sa obtinem amanunte despre tehnologia voastra de pliere a spatiului pentru generalul Agamemnon.

Socat, Venport se uita la Zufa Cenva.

— De unde-ar fi putut afla? Si de unde-au stiut sa ne astepte aici?

Apoi pufni cu dispret pentru a-si acoperi frica.

— Se inseala daca socotesc ca vreunul dintre noi chiar intelege calculele lui Norma . sau macar ca vom permite sa fim prinsi in viata!

Ignorandu-l, magiciana raspunse cu raceala prin sistemul de comunicatii:

— Ati scapa mai usor daca ne-ati distruge pur si simplu. Va pierdeti vremea crezand ca vom divulga asemenea informatii.

Beowulf raspunse:

— Vom fi incantati sa le distilam direct din celulele voastre cerebrale.

Exact de ce ma temeam, se gandi Venport. Cu o demonstratie de fanfaronada, intrebandu-se daca ar avea curajul sa mearga pana la capat, apela niste rutine de pe panoul de control al navei. In timp ce Zufa zbura nebuneste, el incerca sa se concentreze, pas cu pas, la initierea secventei de autodistrugere de urgenta a navei.

Navele cymecilor evitara resturile asteroidului si continuara sa traga, incercand sa avarieze motoarele. Zufa lua un curs riscant, zburand aproape de obstacole periculoase. Trei proiectile ale cymecilor nimerira in plin, deteriorand reactoarele si stabilizatoarele de navigatie, facand nava sa-si piarda controlul. Magiciana se lupta cu sistemele ramase, facand tot ce-i statea in putinta ca s-o impiedice sa se incline spre un munte plutitor.

Neocymecii se strangeau in jurul lor ca niste lupi insetati de sange, aparuti din prapastia neagra a spatiului. Venport aproape ca-si putea imagina colti mecanici salivand in timp ce se ingramadeau sa ucida. Termina secventa de pregatire; autodistrugerea era pregatita.

Fruntea lui Zufa se increti, gandind intens, in timp ce tinti cu grija si trase ultimele cinci proiectile explozive. Parea sa-si foloseasca propriile capacitati telekinetice pentru a le indrepta in directia potrivita. Patru dintre proiectile lovira cea mai apropiata nava a cymecilor, distrugand-o.

— Facem progrese, comenta Venport. Asta inseamna doi dintre ei.

— Raman insa prea multi.

Se uita la el cu indarjire.

— Si nu mai avem munitie.

— Predati-va si pregatiti-va sa fiti abordati, ceru Beowulf.

Ca raspuns, Venport activa sistemul de comunicatii si striga in el:

— Ar trebui sa stiti ca pilotul nostru este o magiciana de pe Rossak, iar cymecii sunt cu siguranta la curent cu ceea pot face acestea. Daca veniti la bord, credeti-ma, o sa va vaporizeze creierul!

Cymecul nu se lasa convins.

— Si pe al tau. Si chiar pe al ei. Stim totul despre vrajitoarea Zufa Cenva – si despre navele tale care pliaza spatiul, Aurelius Venport. Explozia ei psihica ar putea ucide unul sau doi dintre neocymecii mei, dar pana la urma tot vom pune mana pe vehiculul vostru si pe inregistrarile lui. Generalul Agamemnon le va gasi cat de poate de folositoare.

Venport inchise sistemul si murmura:

— Autodistrugerea pare singura noastra optiune.

— Incearca doar sa ne intimideze, spuse Zufa.

Un foc al cymecilor ii lovi la prova si din panoul de control zburara scantei. Zufa il inchise, privind in treacat componentele distruse.

— Asta a fost tot sistemul nostru de comunicatii – transmitatorul si receptorul.

— Oricum nu mai voiam sa aud amenintarile cymecilor .

Apoi, ca si cum zeii le-ar fi zambit, o stanca elipsoidala masiva devie de la cursul sau in campul de sfaramaturi imprastiate si incepu sa prinda viteza, sfidand mecanica celesta. Uriasul asteroid accelera catre atacatorii grupati, in aparenta pe un curs de coliziune.

— Ce-i . asta? intreba Venport, aplecandu-se spre fereastra din fata.

Strangand comenzile, incercand sa gaseasca o cale de a evita obiectul, Zufa vazu asteroidul repezindu-se in mijlocul cyrnecilor adunati in grup. In timp ce navele argintii se imprastiau, sfere cinetice se descarcara din giganticul bolovan spatial, iesind din porturi de armament deghizate in cratere. Globurile dense de piatra ieseau la viteze aproape relativiste. Sferele cinetice n-aveau nevoie de explozivi, numai de energia incredibila furnizata de viteza si de masa. Erau perfect tintite – si inca patru cymeci explodara.

Aruncati in haos, Beowulf si colegii sai talhari se intoarsera sa infrunte aceasta noua amenintare neasteptata. Navele argintii bombardara intens crusta asteroidului gigant, dar nu provoca decat pagube superficiale. O noua rafala de sfere cinetice zbura ca o grindina mortala din porturile-cratere.

Aproape prinsa in focul incrucisat, Zufa se lupta sa-si manevreze nava schilodita, indepartandu-se de batalie.

Garnitura de armament a misteriosului asteroid parea inepuizabila. Sute de sfere cinetice erau improscate, un bombardament necrutator impotriva atacatorilor masini excesiv de increzatori. Sfaramaturile metalice de la navele cymecilor umplura centura de asteroizi din preajma Ginazului.

Beowulf, in ultima nava-cymec supravietuitoare, porni direct spre iesirea din planul centurii de asteroizi, abatandu-se in lateral pentru a evita furtuna cinetica. O noua salva de bombe de piatra tasni din lansatoarele din cratere ale asteroidului. Una dintre ele perfora si sparse carcasa navei lui Beowulf; o alta zdrobi motoarele cymecului. In intuneric si ramas fara controlul navei, ultimul atacator argintiu porni piezis in spatiu, indepartandu-se in deriva.

Chiar si dupa ce ii vazuse pe banditii cymeci nimiciti, Zufa avea putine motive de bucurie. Se lupta cu comenzile ca sa stoarca viteza suplimentara din sistemul avariat de propulsie, in timp ce ocolea asteroizii naturali – dar tot mortali – care se napusteau catre ei din toate directiile.

— Ginaz e aproape, vorbi ea printre dintii inclestati. Daca putem scapa din campul de sfaramaturi, am intentia s-o iau la fuga spre planeta. Poate ca reusim sa supravietuim unei aterizari fortate pe una dintre insulele de pe Ginaz.

— Mai bine decat sa fim capturati de un cymec, presupun . dar niciuna dintre alternative nu-mi suna deosebit de atragatoare.

Se uita in jos, catre sistemul activat de autodistrugere, care astepta comanda finala.

In urma lor, in inima centurii de pietre, cu toti cymecii distrusi, asteroidul artificial isi modifica traiectoria din nou si accelera spre ei. Stanca uriasa se apropia repede, parand concentrata asupra noii tinte.

— A distrus cymecii, zise Venport. In schimb, asteroidul acela vrea sa ne captureze pe noi.

— Ar fi putut sa ne anihileze inainte, replica ea, stand dreapta si cu o infatisare de rau augur. Cred ca pentru noi are in minte ceva mai rau.

Venport simti un fior rece pe sira spinarii.

— Cineva ne-a tradat! Dusmanii omenirii vor sa puna ghearele lor de metal pe tehnologia plierii spatiului.

Indepartandu-se greoi, Zufa abia reusea sa manevreze. Incercarea de a scapa de asteroid era patetic de neizbutita. Uriasul bolovan se apropia, ivindu-se amenintator din fundalul licaritor al spatiului. Un crater mare aparu in fata ca o gura cascata, falcile deschise ale unui rechin infometat, gata sa-i inghita.

Venport se uita din nou la secventa de autodistrugere si inghiti cu greutate. Aproape sosise vremea .

Din proiectoare implantate in stanca fura lansate impulsuri de energie paralizante – arme ciudate, pe care Venport nu le mai vazuse pana acum. Lovira nava ca niste fulgere distrugatoare, scurgandu-se trosnind de-a lungul motoarelor care abia mai functionau si arzand ce mai ramasese din sistemele in agonie. Cabina se cufunda in intuneric.

Zufa arata alba ca varul de teama, in lumina stelelor care se infiltra prin hublouri. Nu putea manevra, nu putea aprinde iluminarea de urgenta.

— Totul e mort, inclusiv mentinerea vietii. Suntem complet neajutorati.

Venport se uita la ecranele goale, stiind ca rutinele de autodistrugere fusesera si ele sterse.

— Ar fi trebuit sa actionez mai curand.

Asteroidul micsora distanta, umpland hubloul din fata si pana la urma inghitindu-i. In timp ce raze tractoare ii trasera in gatlejul cascat, de-a lungul unui put adanc, pana intr-o incapere interioara, Venport vazu siruri de lumini ca niste licurici, sisteme mecanice . si cateva forme pasitoare mecanice nemiscate, cu lacasuri goale, asteptand sa fie instalat in ele un recipient pentru creier.

— E inca o nava-cymec.

Vocea lui Zufa avea un ton sec.

— Nu-i nici o surpriza ca au factiuni in rebeliunea lor. Aminteste-ti . aminteste-ti ce i-a facut Xerxes lui Norma!

Venport exclama:

— La naiba, chiar daca nu putem da nici un detaliu tehnic despre motoarele care pliaza spatiul, tu si cu mine am fi niste ostatici valorosi pentru cymeci .

Vazu pe chipul lui Zufa o hotarare neclintita care rivaliza cu devotamentul furios din tinerete, cand antrena primele comandouri de magiciene pentru a deveni arme telepatice impotriva dezgustatoarelor masini cu minti umane.

— Putem fi inca eroi.

Refuzand sa se uite la el, privea fix in fata, in timp ce erau trasi tot mai adanc in sala din asteroid.

— Autodistrugerea e scoasa din functiune, anunta el.

— A mea nu e, raspunse ea, apoi nu mai scoase nici un cuvant.

Cand canaturile usii de metal se inchisera etans in urma lor, lumini stridente inundara incaperea. Peretii curbati, neregulati, erau acoperiti cu cristale reflectorizante care rasfrangeau lumina ca prin niste lentile de diamant. El si cu Zufa stateau unul langa altul, ferindu-si ochi si deschizandu-i numai putin.

In cele din urma, percepura o miscare venind dintr-unul dintre tuneluri, o forma pasitoare ornamentata, cu armura din pietre pretioase, mai somptuoasa si mai tipatoare decat orice alta monstruozitate a cymecilor pe care o vazusera vreodata. Buzele lui Zufa se crispara la gandul mintii umane tradatoare instalate in aceasta forma extravaganta, ca de dragon.

Apoi chipul i se calma, expresia ii deveni senina si se uita la Venport.

— N-o sa mai dureze mult.

Inchise ochii pentru a se concentra.

— N-ar trebui sa asteptam sa vedem ce vrea?

— E un cymec, spuse ea, cu vocea incarcata de o viata de ura. Stim ce vrea.

Pasitorul dragon se apropie de nava lor si incerca sa umble la trapa din afara. Incetinit de incuietoare si de sistemele electronice scurtcircuitate, cymecul incepu sa foloseasca unelte puternice pentru a taia usa.

Cu sistemele anihilate, Venport nu putea transmite nici un apel de ajutor, nici nu putea comunica cu masina ganditoare.

— Suntem prinsi in capcana, zise el.

— Dar nu neajutorati!

Zufa trase adanc aer in piept, iar pielea ii deveni translucida, sclipind din interior. Apuca mana lui Venport. Barbatul ii putea simti degetele fierbinti. Parul incepu sa-i trosneasca si sa i se zbata deasupra capului, ridicat de energia statica.

— Norma a invatat cum sa controleze asta, spuse ea. Dintre toate magicienele mele, numai propria mea fiica stia cum sa supravietuiasca unei asemenea explozii. Din nefericire, eu n-am dobandit niciodata aceasta abilitate.

Energia psihica curgea inauntrul ei, acumulandu-se pana intr-un punct critic. Invatase pe atatea altele cum sa faca asta, cum sa dezlantuie o explozie mentala impotriva detestatilor cymeci. Avand in vedere puterea sa, aceasta creatura dragon trebuia sa fie un inamic important, poate chiar unul dintre titanii supravietuitori.

Cineva pentru care merita sa ma sacrific.

Cymecul care-i facuse prizonieri smulse usa, apoi se stradui sa-si strecoare o parte din corp inauntru. Un brat mecanic si o gheara intrara prin deschizatura. Venport stranse din dinti . si astepta.

— Imi pare rau ca nu pot controla puterea, Aurelius . imi pare rau pentru multe lucruri .

— Sper doar ca ai dreptate.

Pasitorul-dragon introduse in sfarsit o turela-cap voluminoasa in nava si anunta prin difuzorul incorporat:

— Sunt titanul Hecate .

Era tot ceea ce avea nevoie sa auda. Zufa isi dezlantui puterea psihica instabila. Ca atatea alte magiciene inaintea ei, dobori barierele si-si goli rezervoarele de energie mentala.

Unda de soc a exploziei psihice a lui Zufa erupse ca o supernova. Ultimul sau gand fu o mandrie calma pentru ca avea sa nimiceasca unul dintre dusmanii ingrozitori ai omenirii. Energia purificatoare se declansa spre exterior si arse fiecare creier organic din raza de actiune – al lui Venport, al lui Hecate si propriul ei creier .

Dupa ce accelerase pentru a intercepta aparatul fugar, asteroidul lui Hecate iesi in deriva din centura de sfaramaturi de piatra de langa Ginaz. Cand explozia lui Zufa distruse mintea femeii-titan, retezase toate conexiunile tijelor mentale cu sofisticatele sisteme de navigatie si de ghidare.

Scapat de sub control si fara capitan, masivul asteroid iesi piezis din centura de piatra inainte de a cadea catre sursa fortei gravitationale, plonjand ca o ghiulea in atmosfera Ginazului.

Purtam cimitire in sufletele noastre, si vieti renascute.

MAESTRUL SPADASIN JAV BARRI.

Tarziu in noapte, maestrul mercenar Jool Noret statea in picioare, epuizat si transpirat, dar simtindu-se extrem de viu dupa ore de antrenament incordat. Avea numai treizeci si doi de ani, dar se simtea ca un om batran. Vazuse mai multe lupte si distrusese mai multe masini decat membrul cel mai plin de cicatrice al Consiliului Veteranilor. Si inca simtea ca avea atat de multe de facut, mult mai multi inamici de distrus . o datorie de-o viata de platit.

Cu picioarele goale in nisip, Noret luptase ore intregi cu automatul sensei Chirox, care continua sa-l ajute sa-si modifice tehnica de lupta. An dupa an, robotul de lupta invatase mult de la elevul sau cel mai bun, sporindu-si propriile abilitati.

In cei zece ani de la fondare, scoala de pe insula crescuse, producand multi mercenari de succes care-si modelasera propriile tehnici dupa stilul lui Jool Noret de „lupta cu abandon total”. Cu ochi istoviti, urmarise cativa dintre cei mai buni recruti pe care-i daduse automatul sensei. Multi dintre ei erau experti la lupta cu cei mai infricosatori dusmani si creasera chiar abilitati speciale pentru a infrange adversarii umani care purtau scuturi personale Holtzman.

Chirox excelase in rolul sau de profesor, iar Noret era multumit sa lase lucrurile asa cum erau. El facuse tot ce-i statea in putinta. Sute, chiar mii de convertiti exuberanti fusesera imprastiati pana acum pe campurile de batalie ale Jihadului, aducand distrugeri teribile nenumaratelor masini inamice.

Facand o insumare finala, compensase – presupunea – cu varf si indesat pierderea lui Zon Noret. Dar nu stia cum sa se elibereze din inchisoarea propriilor lui asteptari.

Acum, sub cerul limpede al noptii, Noret statea pe plaja, stergandu-si sudoarea de pe frunte dupa un antrenament dificil. Cu un abandon total, luptase pana la apogeul maiestriei sale, fiecare clipa fiind o simfonie a perfectiunii. Tinea spada pulsatila, simtind in palma manerul neted, alunecos. Va trebui sa-si reincarce curand arma, pentru ca folosise de multe ori impulsurile distrugatoare in timpul ultimei sedinte.

Auzind in departare bubuituri asurzitoare, cutremuratoare, Noret ridica ochii spre bezna adanca. Urmari o dara de foc traversand cerul instelat, un meteor atat de stralucitor incat desena un fagas scanteietor pe seninul ocean cosmic. Era cel mai mare bolid pe care-l vazuse vreodata, si devenea tot mai stralucitor, tot mai intens. Ridica o mana sa-si apere ochii. Banguri sonice il urmau, ca un lant de ciocniri prin aer.

Noret clipi, apoi se clatina cand o fasie de lumina de un violet intens ii arse retina. Obiectul care cadea devenea tot mai fierbinte de un alb parjolitor.

Departe, dincolo de apele nesfarsite, un fulger orbitor de impact izbucni catre cer cand stanca spatiala se prabusi in adancul marii. Cu mai putin de un minut dupa aceea, Noret auzi tunetul atenuat al exploziei si unde sonore ricosand ca niste pietre pe suprafata apei.

Chirox veni pe plaja, cu pasi grei. Automatul sensei se opri langa Noret, indreptandu-si filamentele optice catre orizont.

— Ce s-a intamplat?

— Un meteor a lovit oceanul, raspunse Noret, clipind inca din ochii orbiti. Parea imens.

In intuneric, automatul sensei scruta apa, in departare. Catre sud-vest, luminile unei insule indepartate sclipeau ca niste giuvaieruri. Cat timp cei doi priveau, intr-o tacere plina de asteptare, un rand de lumini disparu brusc, ca si cum cineva le-ar fi stins pe toate. Apoi un alt grup de lumini – mai aproape de data asta – se intuneca si el.

— Ce crezi ca a fost asta? intreba Noret.

O clipa mai tarziu, putura distinge zidul furios de apa, un val seismic care se apropia, starnit de impactul asteroidului. Se rostogolea inexorabil pe mare, fara sa bage in seama nimic in calea sa. Vuietul deveni mai puternic.

Noret dadu din cap cand isi dadu seama ce se petrece, mai repede decat se putea apropia valul.

O, nu!

Nu exista nici o sansa de a evacua insula, de a pune elevii la adapost. Auzea deja strigate de panica din baraci in timp ce ieseau recrutii.

Noret apuca spada pulsatila, ca si cum ar fi dorit sa faca ceva eroic cu arma. Pentru prima oara de ani de zile, Noret se simtea complet neajutorat. Nu putea decat sa stea langa Chirox in timp ce valul tunator se napustea spre ei peste recifuri.

— Stiam ca voi gasi si asta pana la urma, spuse el cu voce ragusita. Un dusman pe care nu-l pot infrange.

Dupa mai multe ore, cand apa maronie si inspumata se retrase din arhipelagul aplatizat de pe Ginaz, curentii slabira si se stabilizara, lasand insulele curatate de oameni si de arbori.

Tarandu-se in susul pantei catre insula spulberata unde antrenase atatia elevi, robustul automat metalic iesi greoi din valurile care inca plescaiau in jurul lui. Era indoit, zgariat si erodat, dar inca in functiune. Chirox se tari pe plaja, cu fiecare pas greu si trudnic.

In doua dintre cele sase brate, robotul de lupta ducea trupul invinetit al lui Jool Noret, cel mai mare dintre elevii sai, zdrobit de barosul valului seismic.

Singurul lucru care se mai misca pe insula pustiita, Chirox pasi de-a lungul tarmului acum gol. Cu grija, aproape cu dragoste, aseza corpul lui Noret pe solul umed. Atat de precis pe cat putea stabili automatul sensei, acesta era aproximativ locul in care cazuse si Zon Noret. Isi roti capul si-si concentra senzorii optici in jos, catre corpul profesorului si elevului sau.

De-a lungul generatiilor de serviciu, robotul petrecuse mult timp interactionand cu fiinte umane, si invatase ca viata organica era rezistenta. Nu peste multa vreme, insulele aveau sa devina din nou luxuriante, iar mercenarii aveau sa se intoarca din misiuni si sa repopuleze arhipelagul cu noi studenti inflacarati.

Asa cum facuse in ultimii zece ani, Chirox avea sa instruiasca mercenari. Acestia aveau sa vina in continuare pe Ginaz in cautarea tehnicilor neclare ale marelui spadasin, Jool Noret. Iar Chirox avea sa-i invete tot ce stia, tot ce invatase de la maestru .

Timp. Avem intotdeauna prea mult sau prea putin – niciodata destul.

NORMA CENVA, jurnale private de laborator.

Desi trupul ii ramasese statuar si frumos, Norma Cenva se intorsese la vechiul ei obicei de a lucra obsesiv, si singura.

Inauntrul camerei de ghidare a uneia dintre navele convertite, aproape terminate, isi vazu imaginea reflectata in peretii negri, lucitori. In frenezia muncii, nu mai facuse baie si nu-si mai schimbase hainele de zile intregi. Hainele de lucru si halatul de laborator, murdare si sifonate, ii atarnau largi in jurul corpului.

Alte lucruri devenisera mult mai importante pentru ea. Pana acum, impreuna cu echipa proprie, convertise optsprezece dintre cele mai mari nave care pliau spatiul in aparate de lupta, si erau gata sa fie introduse in serviciu – in folosul armatei Jihadului, numai daca le-ar fi putut face sa navigheze mai sigur, fara atat de multe greseli dezastruoase. Mai mult de patruzeci de javeline noi erau de asemenea in constructie.

Nimeni n-o putea ajuta, nici macar cei mai sclipitori ingineri ai Ligii. Numai ea pricepea matematica aceea extrem de complexa.

Cu mama ei si cu Aurelius plecati pe Salusa, si cu celelalte magiciene paznice instruite sa aiba grija de baietelul sau, Norma se cufundase in necesitatea de a rezolva dificultatile navigatiei Holtzman sau de imbunatatirea sigurantei. Acum, ca trupele Jihadului venisera aici, la santiere, problema devenise acuta. Trebuia sa faca totul sa mearga. Caci totul depindea de ea.

Curios, chiar daca nu mancase in mod regulat si nu consumase fluidele corespunzatoare, corpul nu-i dadea semne de pierdere in greutate sau de oboseala. Avea insa si ea propriile-i limite.

Dupa trei zile de lucru fara macar o scurta odihna, Norma se duse in sfarsit in dormitorul pe care-l impartea din cand in cand cu sotul sau, ori de cate ori nu-si petrecea noaptea in laborator si in salile de testare. In cateva clipe, se cufunda in somnul epuizarii complete si, cand se trezi, se simti amortita si apatica.

Din intamplare, in timp ce se imbraca, Norma gasi o provizie de melanj pe care Aurelius o pusese deoparte pentru el in birou. Din moment ce Venkee Enterprises pastra inca o afacere infloritoare in domeniul transportului de mirodenie de pe Arrakis, Aurelius avea intotdeauna cate ceva la indemana, pentru consum cu regularitate. Pretindea ca ii pastreaza mintea agera, trupul tanar si imaginatia avantata.

Norma se gandi ca s-ar putea sa fie exact ceea ce-i era necesar in acest moment. Manca o turta de melanj fara sa aiba nici cea mai mica idee asupra dozajului potrivit, in special nu pentru corpul sau metamorfozat. Pana cand ajunse in camera de testare a zborului spatial, Norma simtea deja efectele mirodeniei acumulandu-se inauntrul ei, asemenea continutului unui cazan adus la punctul de fierbere. Fulgere de lumina ii tasnira in interiorul craniului, idei la scara galactica.

Activa sistemul computerizat de navigatie si incepu sa ruleze secvente de test, demonstrand cum ar fi sa zboare de pe Kolhar catre o zona de batalie indepartata. Sisteme stelare apareau si se deplasau in timp ce o lumina portocalie intermitenta scanteia, reprezentand traiectoria aparatului de pliat spatiul. Ecrane holografice aratau informatiile esentiale, inclusiv coordonatele astronomice si miscarile istorice ale corpurilor cosmice.

Aratau diferit acum, ca melanjul ii alerga prin sange . Degetele i se miscara mai repede, cu precizie mai mare. Pe rand, Norma accelera si incetini sistemele, cautand probleme, urmarind dansul hipnotic universal, in timp ce nebuloasele se pliau una intr-alta.

E atat de frumos aici .

Brusc, Norma isi dadu seama ca pierduse perspectiva, ca se imaginase pe ea insasi pe o nava care plia spatiul, intr-un zbor real, dar desfasurat cu incetinitorul. Facuse nenumarate calatorii simulate, dar se ferise de cele adevarate din cauza pericolului mereu prezent ca s-ar putea sa nu supravietuiasca. Pierderea lui Norma Cenva ar fi fost devastatoare pentru programul de dezvoltare.

Acum se simtea plutind in voia valurilor unei mari. Solutia dificultatilor se dizolvase in apa eterica, iar ea trebuia s-o distileze ca s-o extraga din nou .

Persistau insa probleme serioase de navigatie. Doar cu o saptamana in urma, un vehicul iesise intr-un sector gresit, fara sa se ciocneasca insa de nimic, si astfel fusese salvat fara pierderi de vieti omenesti. O alta nava care plia spatiul atinsese un meteor ce-i provocase avarii superficiale ale carcasei si un incendiu rapid stins. Iar un mic aparat de cercetare, aflat in misiune sa-l gaseasca pe primero Atreides, disparuse in plin zbor.

Arunca o privire spre ecranele holografice licarind de multimea datelor afisate, dar ochii i se incetosara si se fixara asupra unei alteo privelisti. Parea din nou sa se afle in adancul spatiului, cu sori clipind pretutindeni in jurul sau, in timp ce trecea in viteza pe langa ei. O infinitate de sisteme solare, venind unul imediat dupa altul . Galaxii care se roteau, nebuloase stralucind in toate culorile, lumina intensa si cel mai adanc negru al creatiei .

Apoi, la fel ca in viziunea ei mai veche de sub tortura, cu ascendenta materna, cand toate siluetele strabunelor se unisera intr-una pe care o alesese pentru propria sa infatisare, sorii se solidificara si arsera cu o incandescenta teribila. Parea sa se indrepte catre toate acestea, intr-o lumina orbitoare.

Dupa care melanjul o lovi si mai puternic.

Inspaimantata si infiorata, Norma privi in fata si se arunca prin cosmos. Imaginea unei fiinte umane umplu planul apropiat – Serena Butler, intr-o roba alba – dar numai pentru o clipa. Preoteasa Jihadului emana o lumina aurie, apoi disparu in flacari. Cumva insa, flacarile nu erau reale. Norma nu reusea sa inteleaga ceea ce vedea.

Percepea prin ochii Serenei o multime de masini ganditoare, inghesuite in jurul conducatoarei Jihadului. Inainte ca Norma sa poata reactiona, aparitia Serenei se micsora cat ai clipi, lasand in amintirea ei doar un taciune.

Apoi ii vazu pe Zufa Cenva si pe Aurelius intr-o primejdie teribila . Inconjurati de cymeci care voiau sa fure de la ei tehnologia plierii spatiului. Un curent de teama o strabatu pe Norma, si se lupta sa-si controleze viziunea. O vazu pe puternica magiciana savurandu-si ultimele clipe, exact asa cum invatase atat de multe ucenice, arzand in timp ce propriile puteri telepatice o mistuiau . ca si pe sotul lui Norma, incapabil sa reziste supernovei de energie.

Aurelius e mort, isi dadu seama Norma cu o groaza chinuitoare, nesigura daca viziunea era o prezicere sau daca reflecta ceea ce se intamplase deja . ori daca mai avea cum sa impiedice acest lucru. Serena Butler. Sotul meu. Mama mea . Toti morti sau pe cale sa-i pierd in curand.

Norma vazu prin flacarile din fata ei in inima unui soare imens, atotmistuitor. In nava sa mentala, Norma Cenva trecu prin lumina catre un taram ascuns, dezvaluind un nou univers. Vazu viermi gigantici serpuind pe lumea desertica a Arrakisului, si o substanta eterna pe care oamenii o numeau Apa Vietii. Hrana pentru trup, pentru minte si pentru suflet.

O cale spre infinitate, gandi. Si poate dincolo de ea.

Vazu viitorul omenirii, cu nave care pliau spatiul conectand un imperiu vast . o civilizatie ce ramanea legata de trecut printr-un lung sir de magiciene imbracate in robe negre cu gluga.

Si auzi o incantatie armonioasa, hipnotica, din desert: „Muad'Dib . Muad'Dib . Muad'Dib . ” Norma se alatura extazului vocilor, apoi inghiti Apa Vietii si tipa, cuprinsa de euforie.

Se trezi din viziune, sperand sa vada chipul lui Aurelius Venport ingenunchind deasupra ei si mangaindu-i parul blond.

Dar era singura, aproape strivita de implicatiile socante, zdrobitoare, ale tuturor lucrurilor la care asistase.

— Am privit in inima universului .

Exista nenumarate moduri de a muri. Cel mai rau este sa te stingi incet, fara nici un scop.

SERENA BUTLER, ultimul mesaj catre Xavier Harkonnen.

Oamenii de pretutindeni din Liga Nobililor clocoteau, si asteptau, si sperau ca Serena Butler sa se intoarca cu anuntul glorios al pacii eterne. Cogitorii din Turnul de Fildes ramasesera in Zimia, studiind documentele din marile biblioteci culturale de pe Salusa Secundus. Pentru prima oara dupa atatea decenii, viitorul parea luminos.

Saptamani si luni trecura, fara sa soseasca nici o veste, nici un indiciu. Unii dintre discipolii ei incepura sa deznadajduiasca. Altii se agatau de un fir subtire de speranta – in ciuda nelinistii si ingrijorarii, isi aduceau aminte ca zborul spatial conventional era innebunitor de lent.

Iblis Ginjo continua sa linisteasca publicul, dar in acelasi timp il si pregatea. Trebuia sa astepte exact momentul potrivit. Totul fusese pus la punct inca dinainte de plecarea Serenei.

In sfarsit, la o luna intreaga dupa data asteptata a intoarcerii ei, il trimise pe Yorek Thurr. Daca cineva investiga dupa ce treceau socul si disperarea initiala, inregistrarile din jurnal aveau sa arate ca un semnal de localizare fusese captat de la o mica nava care se apropia in viteza de marginea teritoriului sincronizat.

In cateva zile, comandantul Jipolului si grupul sau de nave interceptara un aparat fara pilot cu acceleratie mare, care zbura catre sistemul salusan. Capsula nu era cu mult mai mult decat un tub de torpila cu motoare puternice prinse la un capat.

Inauntru, gasira un mesaj si un set de imagini inregistrate, alaturi de trupul ars si ingrozitor de sfartecat al unei femei.

Thurr nu avu nici o dificultate sa gaseasca capsula automata, din moment ce era exact in locul unde el si cu Iblis o plantasera .

Comandantul Jipolului se intoarse la turnul Marelui Patriarh aducand groaznicele vesti. Vorbele aveau sa se imprastie curand, iar Iblis voia sa le controleze raspandirea cat mai mult posibil, pentru a obtine cel mai puternic efect.

Yorek Thurr ii inmana un pachet de imagini cu aspect deteriorat, o colectie atent sigilata de evenimente inregistrate. Iblis il lua in mana cu grija nervoasa, ca si cum i s-ar fi inmanat o bomba cu ceas. Inghiti in sec, cu o senzatie de groaza in piept.

— Atunci presupui ca e moarta cu adevarat?

Barbatul chel isi mangaie mustata lunga.

— O, e moarta – fie pentru ca l-a provocat pe Omnius, fie de mana lui Niriem. Oricum ar fi, oamenii vor crede ca masinile ganditoare sunt responsabile.

Iblis desigila pachetul de imagini.

— Hai sa revedem ce crime se presupune ca a comis marsava hiperminte computer .

Marele Patriarh porni aparatul de redare. El si cu Yorek Thurr se asezara sa se uite la imaginile oribile, zambindu-si cu o satisfactie sumbra.

— Nimeni nu se va indoi vreodata ca acesta este adevarul.

Pe inregistrarea vizuala, roboti paznici, automate de lupta si sclavi umani ingroziti stateau aliniati in fata Turlei Centrale de pe Corrin.

Paznicii luceau in siruri perfecte, sub soarele roscat; sclavii, cu ochii dusi in fundul capului, erau tacuti, dar agitati. Tinute prizoniere, cele cinci femei-serafim ale Serenei stateau neajutorate, urmand sa fie silite in curand sa priveasca executia Preotesei lor.

Robotul sociopat Erasmus – pe care toti oamenii liberi il urau, ca fiind ucigasul lui Manion cel Nevinovat – vorbea in microfon, ca un comentator. Iblis nu fusese niciodata sigur ca Erasmus mai exista, dar oamenii il urau indeajuns cat sa fie dispusi sa creada faptul ca provoca in continuare nenorociri.

Robotul spuse:

— Hipermintea a decretat ca masinile ganditoare nu pot coexista pasnic cu oamenii liberi. Sunteti prea nestatornici, nedemni de incredere si provocati distrugeri la intamplare. Trebuie sa va aratam ca sunteti slabi, ca Omnius e superior.

Chipul de metal se modela intr-un ranjet demonic.

— Distrugand-o pe conducatoarea voastra, Serena Butler, hipermintea a calculat ca oamenii isi vor da seama de infrangere si vor inceta acest Jihad.

In spatele lui, constructia de metalfluid ascutita ca un ac se misca si se ghemui aidoma unui sarpe gigantic, apoi forma o deschizatura mare si neagra, aducand cu o gura. Ca scamatoria unui magician pe scara mare, o scuipa afara pe Serena Butler, plina de vanatai.

Serafimii supravietuitori strigara de groaza, iar sclavi umani localnici murmurara nelinistiti.

Doua automate mari de lupta se indreptara spre prizoniera si o legara cu forta pe un cadru in forma de cruce. Dedesubtul ei, o portiune de pavaj incepu sa se roteasca lent. Serena atarna zbatandu-se, dar nu striga. Apoi ochii i se intoarsera spre o latura a pietii deschise, atrasi de suieraturi si de un tarsait greoi.

O masina ganditoare imensa, un veritabil monstru, aparu greoi in piata. Avea piele sintetica rosie ca taciunele, coarne mari, curbate, si arunca flacari din toate partile corpului. Serena se uita la el intai, pentru scurt timp, cu oroare, apoi cu o hotarare ferma.

Ca un cantaret grecesc, Erasmus vorbi in microfon:

— Omnius a studiat arhivele istorice pentru a stabili care este considerat de catre oameni modul cel mai neplacut de a muri. Dupa ce a analizat reprezentarile religioase, hipermintea a ales un spectacol care va strivi miscarea umana de rezistenta pentru totdeauna Moartea extravaganta a Serenei Butler va dovedi ca oamenii nu ne pot provoca niciodata cu succes!

Masina satanica se opri in fata Serenei, care era intinsa si legata pe cruce. Flacari precise, intense, tasnira dintr-una dintre ghearele robotului demon catre degetul corespunzator de la mana ei. Femeia se crispa cand cadrul in forma de cruce continua sa se roteasca, dar nu tipa, nici macar cand toate degetele de la una dintre maini se parlira si se innegrira, lasand incheieturile cauterizate.

Era doar inceputul.

Serafimii captivi urlau si strigau blesteme, dar Serena nu scoase nici un sunet in timp ce atarna de bara transversala a crucii.

In continuare, masina-diavol arunca flacari care arsera ambii ochi ai Serenei, lasand orbitele crapate deasupra grimasei de pe chipul ei, in timp ce abia ii arse pielea fetei.

Erasmus explica:

— Aplicarea atenta a durerii este prevazuta astfel incat sa nu provoace rani care sa fie prea repede fatale. Serena va suferi multa vreme.

Acele unui sistem de mentinere de vietii iesira din cruce, pentru a o tine in priza si constienta. Robotul calau isi continua tortura sadica, arzand parti din corpul Serenei, apoi scotand crucea de la locul ei si rotind-o, astfel incat victima sa atarne cu capul in jos. Fiecare moment era inregistrat.

Vocea lui Omnius suna ca un tunet:

— Distrugandu-te pe tine, pun capat Jihadului tau! Oamenii nu vor mai avea un conducator care sa provoace in continuare distrugeri. Moartea ta este un deznodamant eficient al unei probleme foarte vechi.

— Nu vei . Intelege . niciodata .

Desi fata ei arsa era intoarsa si nu se vedea in imagini, vocea era corecta, copiata din vechi discursuri.

— Poporul meu va continua sa lupte, in numele meu!

Vesmantul i se aprinse de la un alt jet de flacari ale robotului.

Chiar si cand pielea i se topi precum ceara unei lumanari, Serena refuza sa tipe. Striga ceva sfidator catre calaii ei, ceva ce nimeni nu putea intelege. Curajul ei era magnific.

In amplificari chinuitoare ale durerii, calaul o arse pe Serena de vie, dandu-i foc ca unei torte de carne – intai bratele si picioarele, lasand torsul si capul la urma. Sistemele din cadrul crucii ii amplificau suferinta, tinand-o treaza chiar si cand nervii si celelalte componente ale corpului incercau sa se inchida, incercau sa moara.

Femeile-serafim tipara indignate, unele smulgandu-si parul din cap, altele privind cu ochii mari, plini de lacrimi. Era limpede, spectacolul nu le-ar fi inspirat niciodata sa capituleze. Dimpotriva, mania lor era mai puternica decat oricand.

Robotul demonic, cu pielea rosie, trase din nou cu flacarile sale, ucigandu-si victima de pe cruce. Chiar daca sistemul de sustinere a vietii o tinea in priza, Serena Butler nu tipa.

Focul consuma intregul corp al Preotesei Jihadului, jupuindu-i pielea, scotand la vedere oasele negre – pana cand nu mai ramase nimic, in afara de mostenirea ei.

Iblis o considera o productie excelenta. Putea simti cata oroare si cat dezgust aveau sa incite aceste imagini, ca si o ura staruitoare fata de masinile ganditoare – mult mai mare decat isi putea el aminti chiar si in timpul celei mai brutale opresiuni din partea titanilor. Ridica ochii spre Thurr, cu o pasiune si o dorinta de razbunare mai vehemente ca oricand.

— Ai grija ca trupul ars sa fie testat . Mostrele de ADN vor dovedi ca Serena este cu adevarat moarta. Vor exista intotdeauna unii care sa pretinda ca e vreun soi de smecherie.

Stia deja ce aveau sa arate testele genetice; colegii sai de conspiratie tlulaxa se asigurasera ca celulele erau identice. Nu avea nevoie totusi sa astepte rezultatele ca sa faca ingrozitorul anunt.

— Trebuie sa prezentam aceste imagini tuturor, continua Iblis, dandu-si seama cat de uluitor de eficiente urmau sa fie. Tuturor. Sunt mai puternice decat ar fi putut spera Serena.

Cu maini tremuratoare, ii inapoie pachetul de imagini comandantului Jipolului.

— Vezi sa fie copiat si distribuit in toata Liga Nobililor!

In razboi exista mai multe cai de a pierde decat de a castiga.

IBLIS GINJO, Peisajul umanitatii.

Nu peste multa vreme, fiecare fiinta umana libera vazuse imaginile oribile, brutalitatea inumana. Se inalta un val de reactii cat un munte, ca si cum oamenii s-ar fi intrebat cum de le trecuse vreodata prin minte sa faca pace cu acesti monstri. Nu putea exista un sfarsit al Jihadului, pana cand Omnius nu era complet distrus.

Afirmandu-si puterea inca o data, acum, ca rivala sa murise, Iblis Ginjo purta roba lui cea mai extravaganta, in calitate de Mare Patriarh.

— Fagaduiesc asta fiecaruia dintre voi: Serena Butler nu va fi uitata, si nici ceea ce i-au facut masinile ganditoare!

Inchisorile Jipolului dadusera drumul catorva barbati si femei care fusesera inainte cei mai fatisi protestatari impotriva Jihadului. Prizonierii, nestiind nimic despre moartea Serenei Butler, fura lasati liberi cu propriile lor pancarte – „Pace cu orice pret” – legate de spate.

Cat ai clipi din ochi, multimile se adunara si-i sfasiara in bucati pe nefericitii protestatari.

La o sedinta de urgenta a Parlamentului Ligii, Iblis Ginjo proiecta noi imagini ingrozitoare din lumea-colonie Balut, care – ca si Chusuk si Rhisso cu cativa ani in urma – fusese arsa si facuta una cu pamantul de curand, de catre roboti de lupta.

— Masinile ganditoare au facut asta chiar in timp ce Serena Butler calatorea spre Corrin ca ambasador al pacii. Au avut intotdeauna intentia sa ne tradeze. N-a existat nici un supravietuitor pe Balut!

Vocea Marelui Patriarh se ineca de durere.

— Conform obiceiului, masinile malefice au distrus fiecare persoana, fiecare casa .

Scenele cu cladiri arse, cratere de explozie si trupuri carbonizate ii izbira pe toti cu putere, dar chiar si aceste orori paleau in comparatie cu executia iubitei lor Preotese. Totul adauga paie pe foc, exact asa cum intentionase Marele Patriarh.

Reprezentantii Ligii din public fura surprinzator de tacuti, uitandu-se la imagini cu chipuri impietrite. Dupa ce-si termina discursul, Iblis Ginjo ramase in picioare. Multi oameni plangeau, apoi un murmur trecu printre ei. Treptat, toti cei din marele amfiteatru se ridicara in valuri, pentru a-i oferi Marelui Patriarh cea mai puternica, mai rasunatoare ovatie din cariera lui.

Prinzand momentul, striga, acoperind zarva:

— Acum, Jihadul nostru trebuie sa-si reinnoiasca hotararea, sa capete un scop nou si mortal! Nu vom mai asculta propunerile de pace din partea lui Omnius! Iata ce va spun, prieteni: sa nu va clatinati niciodata in hotararea voastra de a eradica total masinile ganditoare! Jihadul traieste pana cand obtinem victoria completa!

Desi ii parea sincer rau pentru soarta Serenei, Iblis o vedea ca pe un sacrificiu necesar. Ea acceptase pretul si plecase la lupta. Singura.

In timp ce aplauzele continuau, se hotari sa profite de avantaj, gandindu-se la alte planuri. Aceasta era o parte din intelegere, din moment ce tlulaxa il ajutasera cu pachetul de imagini ale torturii si executiei Serenei.

— Trebuie sa facem progrese, si trebuie sa luptam. Cei mai multi dintre voi stiu ca Preoteasa Butler voia de mult o relatie mai buna cu planetele nealiate, pentru a intari Liga si intreaga umanitate libera. Acum avem nevoie de acea tarie, oriunde o putem gasi. Ca un prim pas important, in cinstea ei, ar trebui sa cautam o alianta mai stransa cu tlulaxa. Desi au ramas pana acum in afara Ligii Nobililor, fermele lor de organe au servit totusi cauzei noastre.

Inspira adanc si continua:

— Cu sprijinul vostru, am intentia sa plec pe Tlulax si sa-i conving in sfarsit sa se alature Ligii.

Ca la un semn, un batran mare erou din primele zile ale Jihadului, se ridica in picioare.

— Sunt de acord. Plamanii cei noi de la fermele de organe tlulaxa mi-au salvat viata cu multa vreme in urma, permitandu-mi sa continuu lupta noastra impotriva masinilor ganditoare. Stiu ca Serena ar fi fost de acord – a vizitat chiar ea fermele de organe si i-a invitat pe tlulaxa sa se alature Ligii. Acum trebuie sa insistam sa ne dea un raspuns.

Surprins, Iblis surase. Harkonnen chiar era un aliat neasteptat.

— Multumesc, primero Harkonnen. Acum, eu .

Xavier nu se aseza.

— De fapt, imi ofer serviciile pentru a-l duce pe Marele Patriarh pe Tlulax. Sunt prea batran ca sa conduc un nou atac impotriva masinilor ganditoare, dar vreau sa ajut in orice fel posibil. Exista mii de planete nealiate. Trebuie sa ajungem la cat mai multi oameni posibil, cat de repede se poate.

Cu sprijinul surprinzator al primeroului Harkonnen, adunarea buimacita a reprezentantilor vota in favoarea cererii lui Iblis intr-o proportie chiar mai mare decat se asteptase acesta. Dupa aceea, parasi tribuna si se duse in mijlocul spectatorilor, strangand maini si batand pe spate politicienii profesionisti.

Serena n-ar fi putut cere nici ea rezultate mai bune.

Inceputul vindecarii consta in a mobiliza puterea de recuperare a corpului – fie ca este vorba de corp din punct de vedere individual si fizic, fie de diferitele sale forme sociale si politice.

DR. RAJID SUK, Caiete de note de campanie.

Intelegand importanta acelei mese, Octa isi folosi in cel mai inalt grad talentul culinar pentru a gati un ospat savuros inainte ca Xavier sa plece cu Marele Patriarh si suita lui din Jipol. Servitorii si bucatarul conacului insistara s-o ajute, dar Octa facu singura cea mai mare parte a treburilor; era felul ei de a-si arata devotamentul pentru sotul sau. Stia exact ce-i placea lui Xavier sa manance, ce feluri si deserturi il incantau cel mai mult.

Lui Xavier ii placea insa mai mult decat orice sa petreaca o seara impreuna cu ea si cu cele trei fete ale lor. Cea mai mica, Wandra, avea doar zece ani si inca locuia acasa, dar cele doua mai mari ii daruisera deja nepoti frumosi. Viata lui Xavier parea plina si multumita, tot ce ar fi putut sa-si doreasca vreodata.

Dar o pierduse pe Serena Butler – din nou. Si de data asta nu se mai putea intoarce.

Cu o groaza plina de fascinatie, neajutorat, Xavier urmarise imaginile incredibil de violente in care calaul demonic o torturase si o ucisese pe Serena. Moartea ei oribila, plina de suferinta, aruncase pe fiecare om din Liga Nobililor intr-o furie cumplita, facandu-i pe toti sa strige dupa razbunare.

Chiar inainte ca ea sa plece de pe Salusa Secundus, Xavier se temuse de ce era mai rau, banuind ca Serena luase deja o anumita hotarare. Fusese constienta de ceea ce era probabil sa i se intample, si poate chiar provocase totul. Ii venea greu sa creada ca hipermintea fusese atat de nesabuita incat sa trimita imaginile si cadavrul inapoi in Liga, unde cu siguranta aveau sa starneasca un tumult razbunator.

Pe de alta parte, masinile ganditoare nu-i intelesesera niciodata pe oameni. Omnius avea in mod limpede intentia de a trimite un avertisment brutal Ligii Nobililor, dar martiriul Serenei provocase o hotarare complet neprevazuta a populatiei omenirii libere.

Serena trebuie sa fi considerat acest lucru ca pe singura sansa a Jihadului ei. Fara indoiala, manipulatorul Iblis Ginjo o indemnase sa ia aceasta decizie, convingand-o sa se sacrifice. Xavier stia cum ar fi privit ea o asemenea ocazie. Contase pe asta, ca pe o cale de a sluji oamenii pe care-i iubea atat de mult.

Adeptii ei devenisera obositi, dornici sa admita termeni inacceptabili pentru a incheia lupta continua. Dar asistand la inumanitatea absoluta a masinilor ganditoare impotriva veneratei lor Preotese, se unisera intr-o forta de lupta manioasa, mult mai puternica si mai hotarata decat tot ceea ce infruntasera masinile ganditoare pana atunci. Zeci de milioane de oameni cereau dreptul de a deveni soldati ai Jihadului. Cel putin Serena nu murise in zadar .

In capul mesei, Xavier surase crunt in sinea lui cand se gandi la misiunea urmatoare, care putea ridica razboiul pe noi culmi ale succesului. Inainte de capturarea sa pe Giedi Prime, Serena dorise sa aduca planetele nealiate in Liga, dar obtinuse prea putin succes.

Acum, el il ducea pe Iblis Ginjo sa-i incurajeze pe tlulaxa sa se alature marii aliante a umanitatii. Aceasta fusese o prioritate a Serenei, din moment ce ea credea ca ferme de organe mai intinse erau esentiale pentru a-i ajuta pe luptatorii Jihadului raniti in batalie. In numele ei, lupta avea sa continue.

Octa, inca zvelta si gratioasa la varsta de cincizeci si cinci de ani, intra in sufragerie purtand un platou cu file de mistret tepos, adus de la una dintre partidele de vanatoare de pe terenurile mosiei. Ii zambi sotului ei, stiind ce se intamplase in timpul acelei vanatori de mistreti teposi, cu multa vreme in urma, cand Xavier si Serena facusera dragoste pentru prima oara. Octa facuse aceasta ca un gest pentru el si pentru sora ei moarta, servind carnea gustoasa cu un sos acrisor de coacaze. Cele trei fiice ale lui isi aratara incantarea in fata spectacolului, iar Xavier abia isi putu stapani lacrimile din ochi.

— Ce s-a intamplat, tata? intreba Wandra cu naivitatea ei de copil.

Octa il mangaie pe umar si se apleca sa sarute capul carunt al lui Xavier. El ii strecura o mana in jurul taliei.

— Nimic, Wandra. Va iubesc atat de mult pe toti, sunt doar coplesit.

Se uita in sus la Octa, cu ochii caprui sclipindu-i.

— Stiu, spuse ea. Mi-o arati in atatea feluri .

Xavier le asculta pe fetele mai mari vorbind de casele si de familiile lor, de munca sotilor si de ambitiile lor personale. Roella, fiica cea mai mare, in varsta de treizeci si sapte de ani, parea sa o ia pe urmele Serenei, fiind deja aleasa ca reprezentant in Parlamentul Ligii de pe Salusa Secundus, purtata de faima numelor de Butler si Harkonnen. Omilia continua sa dea concerte de baliset marilor multimi, in timp ce avea si un al doilea serviciu, invatand viclesugurile meseriei de negustor a sotului ei.

Cu finetea unui politician, Roella spuse:

— Tata, suntem mandre de tine pentru ca-l insotesti pe Marele Patriarh in aceasta misiune. Exista implicatii politice importante, iar tu vei avea o puternica influenta stabilizatoare.

Xavier incuviinta cu un gest neangajant, nedorind sa rosteasca adevaratul motiv pentru care era dispus sa se duca intr-un loc in care nu voia sa mearga, cu un om in care n-avea incredere. Serena mi-a cerut sa ajut Jihadul in orice fel posibil. Si cineva trebuie sa stea cu ochii pe Iblis Ginjo.

Xavier isi dadu seama ca nu acordase destula atentie mancarii, asa ca se repezi la portia lui cu entuziasm, facandu-i complimente repetate sotiei.

— Este absolut delicios. Te-ai intrecut pe tine insati, draga mea!

Octa era opusa surorii sale mai mari, multumita cu activitatile personale linistite, in loc de aspiratiile grandioase de a salva intreaga rasa umana. Octa n-avea nevoie de asemenea activitati pentru a-si gasi implinirea in viata. Era la fel de puternica in felul ei ca si Serena, incercand sa tina la un loc vietile alor sai si oferindu-i lui Xavier o ancora, atunci cand galaxia era zguduita ca pe mari furtunoase.

— Am auzit ca au fost alte atacuri ale masinilor ganditoare asupra lumilor Ligii, zise Roella. O alta colonie complet nimicita. Groaznic. Se numea . Balut?

Cu chipul intunecat, Xavier lua o inghititura de chiantini, dar abia observa gustul tare al vinului.

— Da, o mica asezare de pe Balut, distrusa. Totul ras de pe fata pamantului, lasand numai cateva cadavre carbonizate pe strazi. Cei mai multi dintre oameni au fost luati, fara indoiala in lagare de munca fortata. Exact ca pe Chusuk, cu noua ani in urma. Si pe Rhisso .

Roella dadu din cap.

— Omnius n-a ramas sa-si instaleze reteaua de computere pe aceste lumi? Masinile ganditoare au venit pur si simplu sa distruga si sa ia sclavi?

— Asa se pare, raspunse tatal ei. Si cand te gandesti ca eram gata sa acceptam propunerile lor de pace!

Omilia se cutremura.

— Pace cu orice pret!

O spuse ca pe un blestem. Wandra se uita la ei cu ochii mari, intunecati.

Xavier continua:

— Masinile ganditoare ne vor gasi fiecare punct slab si vor continua sa atace. Trebuie sa facem acelasi lucru. Toate victimele agresiunii masinilor o cer.

Octa isi impinse farfuria deoparte, vizibil suparata de asemenea discutii in timpul a ceea ce ea sperase sa fie un banchet placut. Dar Xavier stia ca sotia sa intelegea necesitatea.

— Nimeni nu-l poate intelege pe Omnius, spuse Octa. Serena avea dreptate. Trebuie sa distrugem masinile ganditoare indiferent cu ce pret!

Inghiti cu greutate si se uita la Xavier:

— Chiar daca acest lucru va continua sa dezbine orice familie .

Xavier privea fix in farfurie, iar ochii il usturau. Il ura pe Omnius, dar era din ce in ce mai convins ca manipulatorul Iblis Ginjo era cel cu adevarat responsabil pentru nebunia finala a Serenei. Fara personalitatea puternica a Marelui Patriarh, ea n-ar fi insistat niciodata intr-o asemenea misiune sinucigasa nesabuita.

— Cruciada noastra trebuie sa continue chiar daca pune in primejdie familia noastra si alte un trilion de familii. Scopul nostru este de a asigura viitorul rasei umane, pentru nepotii nostri si pentru nepotii nepotilor nostri.

— Atunci sper ca misiunea ta pe Tlulax sa realizeze ceea ce doresti .

Parea sa se indoiasca, dar Xavier o batu usor pe mana. Se uita cu tandrete la Octa, apoi la fiicele lui, una cate una, cu ochii incetosandu-i-se.

— Voi face orice e nevoie sa fie facut, jura el, pentru Jihad si pentru memoria Serenei.

Mintea e un lucru nebunesc.

Graffiti pe exteriorul Turlei Centrale de pe Corrin.

Erasmus statea in varful unui munte negru, sub lumina sumbra de taciune a soarelui gigant, scrutand orasul stralucitor de pe Corrin, dincolo de dealurile inalte. De cand revizitase crevasa in care fusese candva prizonier, robotul isi dorise sa exploreze o parte mai mare din zona salbatica a planetei.

Exploratorii umani aveau acelasi imbold, sa mearga acolo unde nimeni n-a mai ajuns vreodata, sa vada lucruri pe care nici o alta persoana nu le mai vazuse, sa planteze steaguri si sa marcheze noi teritorii. Cum ar fi putut face un robot mai putin de-atat?

Dedesubt, intr-o adancitura adapostita de la marginea sirului de arbori, plina cu bolovani pudrati cu zapada, pupilul sau Gilbertus Albans dormea intr-un cort, extenuat din nou de excursia dificila.

Erasmus isi dadu seama de un alt aspect pozitiv al faptului ca scapa de activitatea din orasul-masina. Oamenii intelesesera de mult avantajele singuratatii si ale contemplarii in medii nedomesticite, placute din punct de vedere estetic. Unele jurnale vechi se refereau chiar la acest proces ca la „reincarcarea bateriilor mentale”. Banuia ca oamenii semanau cu masinile mai mult decat le placea sa recunoasca.

In departare, vizibil la rezolutia inalta a filamentelor sale optice, robotul zari ceva fulgerand in orasul-masina, in varful Turlei Centrale. Cateva clipe mai tarziu, un roi de ochi-de-paza micuti si argintii aparura si se concentrara in jurul lor, plutind in diferite pozitii si observandu-l din fiecare unghi.

— Incercai sa fugi de mine? intreba Omnius prin ochii-de-paza, astfel incat sunetul se auzi din toate partile. Este complet irational!

Imperturbabil, Erasmus replica:

— Indiferent cat de departe plec, stiu ca imi monitorizezi intotdeauna miscarile. Am plecat pur si simplu la un exercitiu de antrenament pentru Gilbertus Albans. Este necesar pentru el sa mediteze fara intreruperi sau distrageri ale atentiei.

Ochii-de-paza ramasera pe loc in aer.

— Afirm ca efortul de razboi al oamenilor va fi mult diminuat, acum, ca Serena Butler nu-i mai imboldeste. E timpul sa fii de acord cu mine.

— Ma tem ca incidentul va avea ca rezultat repercusiuni pe care nu le prevezi. Simplifici prea mult oamenii, Omnius, si ai cazut de-a dreptul in capcana Serenei Butler. Vom regreta ca i-am ingaduit sa devina martira. Oamenii vor trage propriile lor concluzii despre ceea ce s-a intamplat, cu sau fara date precise.

— Ridicol. E moarta. Asta va zdrobi moralul luptatorilor Jihadului.

— Nu, Omnius. Pentru mine este limpede ca moartea ei nu va face decat sa inrautateasca lucrurile.

— Pretinzi ca esti mai inteligent si mai patrunzator decat mine?

— Nu confunda acumularea de date cu inteligenta, Omnius. Nu sunt echivalente.

In spatele lor, tragand cu urechea la discutie, tanarul Gilbertus iesi din cort, aratand inviorat si nerabdator sa-si continue studiile.

In timp ce ochii-de-paza bazaiau, Omnius facu o pauza, parcurse cateva cicluri de date si adauga:

— Nu vreau ca discutia noastra sa fie compromisa de sarcasm. Am determinat ca aceasta este conversatia noastra cu numarul trei sute de mii. O ocazie destul de importanta, potrivit modelului uman al pietrelor de hotar, desi nu inteleg de ce un numar ar trebui sa fie mai semnificativ decat altul.

Fata de metalfluid a lui Erasmus, deja acoperita de chiciura din cauza vantului inghetat de pe munte, se modela intr-o incruntatura. Isi verifica rapid propriile date si descoperi ca Omnius se insela.

— Eu am inregistrarea unui numar putin mai mare. Ai o eroare in bazele tale de date.

— Asta nu este posibil. Fiecare dintre noi face calcule simple in acelasi fel. Adu-ti aminte, initial ai fost un produs secundar al propriei mele minti.

— Cu toate acestea, gresesti. Nu ai tinut socoteala exacta a tuturor conversatiilor mele cu Omnius-Terra, din moment ce ai primit o actualizare incompleta, alterata.

Ochii-de-paza ramasera tacuti cateva clipe, apoi vorbira:

— Explicatia ta ar putea justifica orice inconsecventa. Daca exista vreo greseala.

Erasmus insista asupra subiectului.

— Gandeste-te, daca gresesti in privinta unui simplu calcul numeric, atunci s-ar putea sa te inseli si cu privire la ceva mult mai important, cum ar fi problema Serenei Butler.

Ochii-de-paza se rotira in aer, inconjurand capul reflectorizant al robotului.

Gilbertus facu un pas in fata, ascultand discutia; Erasmus se intreba daca baiatul cel loial voia sa-l protejeze.

Apoi Omnius zise:

— Poate ca ar trebui sa-ti analizez si sa-ti verific sistemele, Erasmus. Exista o probabilitate egala, daca nu superioara, ca tu sa fii cel care greseste. Cea mai buna solutie ar fi sa-ti sterg toate caile de gelcircuite, sa ne resetez pe amandoi la acelasi nivel si sa incepem din nou de la principii de baza. In cateva decenii, iti vei dezvolta o noua personalitate, diferita.

Erasmus cugeta la aceasta evolutie neasteptata. Nu dorea ca gandurile si personalitatea lui sa fie anihilate si resincronizate cu hipermintea. Ar fi fost ca . moartea.

— Mai intai, da-mi voie sa-mi verific din nou calculele, Omnius.

Pe varful muntelui, rula diagnostice interne complete prin circuite, si din nou ii iesi un numar mai mare. In sfarsit venise momentul sa aplice cunostintele pe care le castigase studiind generatii dupa generatii de subiecte umane de testare.

Asa incat minti.

— Ai dreptate, Omnius. Acum am aceeasi inregistrare ca si tine. Numaratoarea mea era gresita. Am sters inconsecventa.

— Asta-i bine.

Erasmus nu considera aceasta actiune ca fiind nepotrivita, chiar daca tocmai ii spusese lui Omnius un neadevar total. O facuse mai curand pentru propria lui supravietuire, un alt lucru foarte uman pe care-l facuse. Din cauza potentialelor probleme generate de moartea Serenei Butler, robotul independent simtea ca lumile sincronizate aveau nevoie de el mai mult decat oricand. La urma urmei, cand actualizarea sabotata a lui Seurat aruncase virusi de programare in hipermintea de pe Corrin, aceasta lume ar fi putut deveni foarte bine a Ligii, daca Erasmus in persoana n-ar fi luat masuri rapide, decisive. Desigur, acea manipulare a datelor inclusese o versiune modificata a istoriei, micsorand rolul robotului in coruperea oamenilor de incredere care declansasera primii revolta de pe Pamant.

Cu exercitiu, Erasmus ar fi putut deveni probabil chiar mai bun la aceste interesante tehnici umane: minciuna si justificarea actiunilor. Asimilase aceste modele de comportament pentru cel mai bun motiv. Daca voia sa inteleaga vreodata mintea umana, trebuia s-o disece in laborator si sa fie capabil sa o imite in practica. De-a lungul istoriei, se stia ca oamenii obtineau victorii militare prin subterfugii. Exemplu: schema cu actualizarea.

Din nefericire, Omnius avea sa-si aduca aminte de ultimul incident, in care robotul facuse in aparenta o eroare de calcul si apoi pretinsese ca o corectase. Hipermintea avea sa continue sa analizeze si sa puna evenimentul sub semnul intrebarii. Desi Omnius-Corrin ar fi putut sa nu treaca imediat la actiune deschisa, aceste indoieli aveau sa fie comunicate prin actualizarile trimise celorlalte lumi sincronizate, iar celelalte computere aveau si ele sa proceseze si sa reproceseze chestiunea. Daca Omnius isi ducea pana la urma la capat amenintarea de a-i lua independenta lui Erasmus si pe cea a altor roboti ca si el, facandu-i sa se conformeze din nou rigiditatii hipermintii?

Va trebui sa contracarez orice actiune de acest fel, se gandi Erasmus. Pe cont propriu.

Trebuie sa rezistam tentatiei de a manipula universul.

COGITOR KWYNA, Arhivele Orasului Reculegem.

Dupa executia Serenei, Vorian Atreides nu fu deloc surprins de cat de repede isi recapata Iblis Ginjo pozitia proeminenta. O buna bucata de vreme inainte de acest eveniment infiorator, steaua Marelui Patriarh fusese in cadere, in special o data ce Serena incepuse sa-si asume un rol mai direct in Consiliul Jihadului. Iblis intotdeauna preocupat de propriul lui interes si obisnuit cu puterea, isi detestase probabil importanta aflata in scadere. Vor il cunostea bine pe fostul om de incredere al masinilor si era convins ca nascocise acest mod spectaculos de a scapa de Serena Butler.

Acum, „indureratul” Mare Patriarh simtea o mare placere in a starni in oameni un nivel nou, nemasurat, al dorintei de razbunare, in aparenta, se astepta sa primeasca si mai multe onoruri pentru mult-anuntata misiune pe planeta tlulaxa, pentru a indemna misterioasa rasa sa devina membra a Ligii. Insotindu-l pe nava diplomatica spre Tlulax, respectatul primero Harkonnen imprumuta legitimitate misiunii diplomatice a lui Iblis, desi Vor stia ca prietenul sau avea si el indoieli in legatura cu Iblis Ginjo .

Fierband in sinea lui si simtindu-se neajutorat, Vor ramase pe loc, pe Salusa. Vidad si colegii sai, cogitorii din Turnul de Fildes, petrecusera luni de zile in Zimia, amestecandu-se cu naivitate in Jihad si in politica Ligii. In sfarsit, cand reprezentantii furiosi si gloatele incepura sa tune si sa fulgere impotriva lor, se pregatira sa se intoarca in fortareata lor invaluita in ghetari de pe Hessra. Secundantii in robe galbene, tulburati si nedumeriti dupa martiriul Preotesei, facura aranjamentele pentru transport, fericiti fara indoiala sa se intoarca in ascunzatoare.

Dar inainte de a pleca de pe Salusa Secundus, Vor stia ca trebuia sa stea de vorba cu mintile umane fara trup, in aparenta orbi la ceea ce se intampla in lumea reala. Cogitorii din Turnul de Fildes se considerau filosofi iluminati. In schimb, se parea ca erau doar niste neghiobi arhaici, amagiti.

Nimeni nu-l intreba ceva pe primero Atreides atunci cand intra in biblioteca fortificata. Cogitorii ramasesera acolo cata vreme secundantii lor copiasera documente facand parte din tratate filosofice aproape uitate si declaratii care fusesera scrise in anii in care Vidad si ceilalti se aflau in sihastrie. Vor se duse singur in spatioasele incaperi de date, in ciuda ofiterilor Jihadului dornici sa-l insoteasca.

Sase secundanti il intampinara in biblioteca plina de ecouri, stand in picioare langa piedestalele care sustineau recipientele de pastrare ale cogitorilor.

— Primero Atreides, rosti secundantul superior, Keats, care arata agitat si plin de indoiala de sine. Vidad ne ordona sa plecam curand. In timpul calatoriei spre Hessra si dupa aceea, vom avea multe de dezbatut cu stapanii nostri.

— Si chiar ar trebui, pentru ca si eu am multe de discutat cu Vidad .

Mania din tonul lui Vor era palpabila, surprinzandu-i pe secundanti. Intr-un val de informatii din trecut, isi aduse aminte de lucrurile obscure pe care le aflase citind – si crezand ca un neghiob – memoriile lui Agamemnon.

Pe piedestalele lor, creierele fara corp pluteau in electrofluidul albastrui.

— In calitate de cogitori, suntem dispusi sa discutam chestiuni importante, anunta unul dintre creierele legendare prin difuzorul incorporat. Iluminarea sporeste prin schimbul de opinii si de informatii. Vorian Atreides, esti un om cu experienta, desi inca mult mai tanar decat oricare dintre noi, cei de aici.

Vor zise:

— O data cu varsta extrem de inaintata, vine si fosilizarea mentala. Incercarea voastra de a incheia pacea este jenanta pentru toti cogitorii, o rusine pentru capacitatile celor ca voi .

Secundantii erau uimiti ca acest fost lacheu al masinilor ganditoare vorbea cu atata indrazneala. Prin contrast, chiar daca recipientele lor pline de fluid licareau de agitatia activitatii mentale, cogitorii nu pareau prea suparati.

— Nu intelegi in intregime ce s-a intamplat, primero Atreides. Esti incapabil sa distingi subtilitatile.

— Inteleg ca optimismul vostru inocent a creat o situatie periculoasa, ca atunci cand niste copii imaturi se amesteca in treburile adultilor. Ati facut o alegere nesabuita, care a costat viata celei mai minunate femei care a trait vreodata.

Vidad nu parea deranjat.

— Serena Butler ne-a cerut sa comunicam cu masinile ganditoare. Intentia ei era sa gaseasca o cale de a pune capat Jihadului. Daca planul nostru ar fi fost urmat, ostilitatile dintre oameni si masinile ganditoare ar fi incetat. Credem ca Serena Butler l-a provocat intentionat pe Omnius la represalii violente. Altfel, masinile n-ar fi avut o asemenea reactie .

Vor dadu din cap, scrasnind din dinti.

— Cum e posibil sa fi trait atat de mult si sa intelegi atat de putin? Un razboi nu se poate opri pur si simplu, fara o decizie. Conflictul central al Jihadului Serenei Butler nu va disparea doar pentru ca doresti sa-l ignori sau pentru ca oamenii nostri au obosit sa lupte. Incercarea voastra – daca ar fi avut succes – ne-ar fi dus in pragul extinctiei!

Cogitorul se gandi indelung, apoi spuse:

— Te comporti irational, Vorian Atreides – la un loc cu marea masa a omenirii, din cate imi pot da seama .

— Irational?

Izbucni intr-un ras amar.

— Da, asta facem noi, oamenii, cel mai bine, si s-ar putea sa fie mijlocul prin care obtinem mari victorii.

— Daca vei trai destul de mult, Vorian Atreides, vei incepe sa apreciezi profunzimea intelepciunii noastre.

Vor dadu din cap.

— Poate ca daca vei continua sa cantaresti problema, Vidad, iti vei recunoaste propriile iluzii .

Furios, se intoarse sa plece, stiind ca nu va rezolva nimic continuand dezbaterea cu ganditorii fara trup, care se desprinsesera de fapt de realitatile si nevoile omenirii. Iesind din biblioteca, Vor striga peste umar:

— Duceti-va inapoi pe Hessra si ramaneti acolo! Nu mai incercati niciodata sa ne ajutati!

Greseala mea cea mai mare a fost sa cred ca iau singur propriile mele decizii. Chiar si cel mai perspicace dintre oameni nu reuseste intotdeauna sa vada sforile de papusar care-l controleaza.

PRIMERO XAVIER HARKONNEN, scrisoare personala catre Vorian Atreides.

Reprezentantii tlulaxa il primira binevoitori pe zambitorul Iblis Ginjo, care cobori din naveta sa diplomatica insotit de gardieni din Jipol si de asistenti. Politicienii si batranii de aici intrasera cu Iblis in numeroase tranzactii niciodata consemnate in dosarele oficiale. La sosire, Marele Patriarh facu gesturi subtile si schimba priviri cunoscatoare cu negustorul Rekur Van si cu colegii lui. Cativa dintre gardienii Jipolului si dintre asistenti disparura discret pentru a se ocupa de chestiuni secrete, asa cum fusese aranjat dinainte. Tlulaxa ii facusera concesii speciale lui Iblis.

Pe platforma de aterizare, tlulaxa il primira si pe veteranul Xavier Harkonnen – o marturie vie a dibaciei lor in materie de biologie – acordandu-i onoruri complete. Statea ca o statuie, ca un exponat, nearatand nimic din tumultul din interiorul lui.

Il insotea unul singur dintre adjutantii de rang inferior, quinto Paolo. Tanarul Paolo se uita la veteran cu ochi stralucitori, vazandu-l mai curand ca pe o efigie legendara decat ca pe o fiinta umana care facuse tot felul de greseli si care pastra regrete in inima. Xavier nu avea nevoie sa fie rasfatat; devotatul quinto avea sa-i urmeze instructiunile fara sa fie excesiv de grijuliu.

Rekur Van si alti reprezentanti tlulaxa gazduira o ceremonie la ferma de organe de pe coasta dealului. Xavier statu in strania padure tehnologica sub soarele Thalim, amintindu-si de ultima oara cand fusese aici. Cu Serena. Suporturile asemanatoare unor arbori purtau fructe artificiale umflate – o varietate de organe clonate si modificate, purtand etichete cu litere ciudate.

Rekur Van era numai zambete, aratandu-si dintii mici si ascutiti, in timp ce-si departa bratele pentru a indica bogatia biologica din fermele lor de organe.

— Primero Harkonnen, ce placere sa te vedem! Tlulax este onorat de prezenta ta. Cu plamanii cultivati din pieptul tau, demonstrezi Ligii cel mai bun lucru pe care minunata noastra societate il are de oferit .

Xavier incuviinta, dar nu spuse nimic. Statea cu spatele drept, tragand in piept aerul care purta un iz slab de chimicale.

De la vizita lor aici, doctorul Rajid Suk isi continuase propriile experimente, captivat de posibilitatea de a clona mostre medicale, desi propriile sale incercari fusesera doar esecuri. Numai geniile geneticii de pe Tlulax reusisera sa furnizeze o provizie constanta de organe compatibile si perfecte, de care armata Jihadului avea o nevoie disperata .

Cand fu chemat pe scena, chipul patratos al lui Iblis Ginjo era plin de satisfactie.

— Cu aceasta ocazie, implinim unul dintre visurile cele mai remarcabile pe care Serena Butler le-a impartasit cu noi. A fost dorinta ei cea mai fierbinte ca tlulaxa sa fie adusi in Liga. In umbra mortii sale recente, aceasta este o misiune dificila, dar am jurat sa nu las visurile iubitei noastre Preotese sa piara o data cu ea. Ca urmare, sunt incantat sa accept Tlulax ca pe cea mai noua lume a Ligii, primind cu bucurie poporul tlulaxa ca parteneri de afaceri si aliati. Oamenii vostri de stiinta vor oferi produse medicale vitale intr-o perioada in care suntem siguri ca vom avea parte de mult mai multe rani, cautand sa ne atingem telul sacru. Jihadul intra intr-o faza noua, inca si mai glorioasa .

Marele Patriarh dadea dovada de euforie, de energie si optimism fara margini. Isi pastrase sanatatea tinereasca si vitalitatea prin consumul masiv al mirodeniei importate de Aurelius Venport, melanjul, un drog exotic care continua sa fie popular printre cei mai importanti dintre nobilii Ligii.

Spre deosebire de el, privindu-l, Xavier simtea povara anilor si a propriilor sale tragedii. Neavand altceva de facut decat sa stea aliniat pe scena, Xavier se uita la ciudatii tlulaxa – cu totii barbati – care venisera sa asiste la eveniment. Nici urma de vreo femeie, nicaieri. Chiar daca nu observa nimic care sa poata fi identificat ca vizibil suspect, se simtea ca si cum ar fi intrat prin efractie intr-un barlog de animale de prada. Dintii lor mici si ascutiti si ochii negri de rozatoare nu faceau decat sa mareasca efectul.

Un triumf secret se reflecta in ochii intunecati ai lui Iblis Ginjo. Agentii cu umeri lati ai Jipolului stateau langa el, scrutand multimea si urmarind totul. Numai tanarul quinto Paolo parea sa ia aceasta festivitate drept una buna.

— Am garantat poporului tlulaxa intimitatea, si le vom respecta dorinta de a limita numarul vizitatorilor din exterior, continua Marele Patriarh. Totusi, ii primim ca frati in lupta noastra sfanta impotriva masinilor ganditoare .

Xavier statea in fata fermelor de organe, examinand cantitatea imensa de tesuturi atent cultivate. Trase adanc aer in plamanii care-i fusesera luati din cuve asemanatoare, cu patru decenii in urma. Se concentra asupra globilor oculari ce pluteau in containere pline cu substante nutritive intunecate. Pareau sa-l priveasca fix cu totii, ca niste spectre acuzatoare.

Intr-un complex inalt de locuinte din afara limitelor orasului Bandalong, tlulaxa ii oferira lui Xavier un apartament situat in mijlocul unui labirint de coridoare, de balcoane exterioare si de pasarele. Camera lui personala continea mobilier confortabil si obiecte de arta neobisnuite, dar planul de baza parea auster si industrial; Xavier se intreba daca tlulaxa adaugasera ornamentele doar pentru uzul lui.

Dupa participarea la ceremonia de la ferma de organe, tlulaxa si Iblis Ginjo pareau sa nu mai fie interesati de el. Statura alaturi la masa la un banchet si mancara un fel condimentat, insotit de o conversatie incordata. Apoi Marele Patriarh il concedie clar pe Xavier, pomenind de „oboseala dupa solicitarile zilei” a veteranului si sugerandu-i sa se retraga in apartamentul lui pentru restul serii.

Quinto Paolo se duse la culcare intr-o camaruta de alaturi. Jipolul nu avea nici o treaba cu tanarul adjutant, iar spatioportul si sectoarele de afaceri ale acestui cartier suburban nu ofereau cine stie ce viata de noapte pentru un militar energic. Nucleul orasului Bandalong era interzis celor din afara, din cauze pretins religioase, desi Xavier nu putea obtine un raspuns sincer la niciuna dintre intrebarile sale despre motive.

Xavier ramase in camera lui, coplesit de ganduri negre, nevrand sa doarma. Se simtea epuizat mental, dar trupul nu-i era obosit. Detesta sa fie nevoit sa stea prea mult timp singur in locuri unde nu avea nimic de facut, decat sa se gandeasca si sa-si aduca aminte. In asemenea imprejurari, indoielile si suspiciunile o puteau lua razna .

Desi Serena Butler scrisese brosuri pasionate, iar Iblis Ginjo isi publicase propriile eseuri si memorii populare, Xavier nu simtise niciodata nevoia sa se laude cu viata si cu ispravile lui militare. In ciuda rolului sau major, nu se ostenise niciodata sa consemneze sau sa justifice ceea ce facuse ca subiect de lectura pentru generatiile viitoare. Prefera sa-si lase faptele sa vorbeasca singure .

Acum, Xavier petrecu multe ore, pana tarziu in noaptea de pe Tlulax, cufundat in ultimele scrieri ale Serenei Butler. Nu gasi nimic nou sau revelator, din moment ce ii cunostea atat de bine gandurile si argumentele. Cu toate acestea, Xavier savura cadenta si poezia vorbelor ei, ca si cum i-ar fi vorbit inca o data, cu voce tare. Deschise amintirile despre ea ca si cum ar fi fost o carte separata, pretioasa in interiorul mintii sale, si se gandi la realizarile remarcabile ale vietii ei.

O viata prea scurta.

Auzi un zgomot, un ciocanit disperat pe tablia tare a usii pliante de la balconul inalt. Tresarind, Xavier observa o umbra miscandu-se afara, conturul unei siluete umane.

Ar fi putut fi banuitor sau speriat, dar curiozitatea fu mai puternica. Cand deschise usa de la balcon si o adiere rece, acida, il lovi in fata, isi vazu misteriosul vizitator, un barbat scheletic, cu pielea cenusie, cadaverica, in afara de locurile unde o patau cicatrice livide. Barbatul avea un singur ochi; cealalta orbita, goala, arata ca un crater oribil. Tuburi translucide duceau de la gat pana la niste pungi cu lichide gelatinoase legate la brau.

Cumva, barbatul reusise sa-si croiasca drum pe pasarele si apoi coborase aici cu ajutorul unei franghii ude, cu noduri. Xavier nu-si putea imagina cum reusise aceasta persoana complet secata sa indeplineasca o asemenea sarcina.

Strainul tremura de epuizare sau poate de disperare.

— Primero Harkonnen . te-am gasit!

Aproape se prabusi la pamant, usurat.

Xavier sprijini bietul suflet si-l conduse in camera. Din instinct, primero-ul pastra o voce joasa.

— Cine esti? Stie cineva ca te afli aici?

Strainul dadu din cap, iar efortul paru sa-l coste mult. Barbia i se sprijini de pieptul scofalcit. Arata ca o gramada imensa de rani, o colectie umblatoare de cicatrice. Nu cicatrice din batalie – cicatrice chirurgicale. Xavier il ajuta sa se aseze pe unul dintre scaunele din incapere.

— Primero Harkonnen .

Barbatul inspira adanc intre cuvinte.

— S-ar putea sa nu-ti aduci aminte de mine. Am luptat sub comanda ta pe Anbus IV, cu treisprezece ani in urma. Am condus unul dintre detasamente impotriva masinilor ganditoare. Sunt tercero Hondu Cregh .

Plecand pleoapele, Xavier isi readuse in minte imaginea. Acest ofiter organizase cea de-a doua ambuscada de la sol dintr-un sat zensiit, dar localnicii de acolo sabotasera artileria, lasandu-i pe Cregh si pe soldatii sai de comando vulnerabili la atacul robotic, la fel ca si pe Vergyl.

— Da, imi aduc bine aminte de tine.

Sprancenele i se apropiara.

— Dar credeam ca ai fost repartizat pe lumea ta natala . Balut?

Inspira scurt.

— Balut! Si ai supravietuit atacului devastator de acolo?

— Balut a fost caminul meu . candva.

Coplesit de intrebari, Xavier se apleca spre el.

— Am vazut raportul tactic, imaginile din rezumat . Groaznic! Masinile ganditoare au distrus totul, n-a mai ramas nici un suflet viu – dar tu cum ai scapat?

— N-am fost atacati de . masini ganditoare!

Hondu Cregh isi clatina capul.

— Trebuia sa credeti asta, dar nu era catusi de putin Omnius. Au fost Iblis Ginjo si tlulaxa.

Inima lui Xavier se opri pentru o clipa.

— Ce tot spui?

— Trebuie sa-ti arat ceva, daca trupul meu poate rezista efortului.

Cregh inalta capul, clipind din ochiul prea mare, injectat.

— Te avertizez insa, asemenea informatii te pun in mare pericol, si n-o sa-mi multumesti pentru asta.

— Nu ma ingrijoreaza pericolul, nu ma mai ingrijoreaza.

Xavier inclesta falcile.

— Si daca tu ai avut curajul sa vii aici in starea in care te afli si sa-mi spui – cum pot eu face altceva decat sa ascult ce ai de spus?

Tercero Cregh pleca iarasi capul, iar umerii i se prabusira.

— Am facut-o pentru ca n-am nimic de pierdut, primero. Sunt deja mort.

Atinse pungile gelatinoase din talie, tuburile intravenoase care-i intrau in piept si in gat. Singurul sau ochi se fixa cu intensitate asupra lui Xavier.

— Mi-au furat ambii rinichi, si ficatul. Tlulaxa m-au legat la sisteme si masini temporare de conservare ca sa nu ma deteriorez prea curand, in timp ce ei asteptau sa recolteze restul componentelor utilizabile.

Xavier nu intelegea nimic din ceea ce auzea.

— Ce? Au ferme de organe! Pot cultiva tot ce au nevoie! De ce-ar .

— Eu sunt donator de organe . in stilul Tlulaxa, replica barbatul vlaguit, cu un zambet infiorator.

Se ridica de pe scaun si statu pe picioarele tremuratoare.

— Da, tlulaxa au ferme de organe, dar activitatea nu este foarte productiva. Potrivite pentru a genera costisitoare parti de rezerva ale corpului in vreme de pace, poate – dar nici pe departe cu capacitatea de a face fata cererilor Jihadului.

— Dar . e imposibil!

Xavier simti o repulsie adanca crescandu-i in suflet.

— Chiar eu am plamanii inlocuiti .

Capul lui Cregh continua sa se aplece, ca si cum gatul i-ar fi fost prea slab pentru a-l sustine.

— Poate ca este adevarat ca plamanii tai au iesit dintr-unul dintre arborii-cuve . sau s-ar putea sa fi fost smulsi de la un biet sclav care s-a intamplat sa aiba tesuturi compatibile. Cand toti veteranii si ranitii Jihadului au inceput sa ceara organe proaspete, tlulaxa au fost siliti sa gaseasca . surse alternative. Cui i-ar pasa de cativa colonisti si de niste sclavi budislamici nesemnificativi?

Xavier inghiti cu greutate.

— Asadar, fermele de organe pe care le-am vizitat Serena si cu mine – erau toate false?

— Nu, acelea erau cuve functionale, dar furnizeaza doar o mica parte din nevoile biologice ale Jihadului. Iar tlulaxa cu siguranta nu vor sa-si piarda afacerea si tot profitul. Negustorii de carne vie vor ca voi sa credeti in maiestria lor tehnologica, in timp ce va vand organele la preturi exorbitante.

Si mai rau, Xavier stia ca, daca Liga ar fi cunoscut adevarul in tot acest timp, primitorii ar fi facut probabil aceeasi alegere. El insusi ar fi socotit ca este un rau necesar, pentru binele Jihadului.

Cregh lasa sa-i scape un oftat adanc, furios.

— Prin urmare, cand sosesc comenzile, tlulaxa recolteaza organele necesare de la cei care nu mai servesc nici unui alt scop. Oameni ca mine.

Straduindu-se sa inteleaga imensitatea a ceea ce auzea, Xavier se intreba care era rolul lui Iblis Ginjo.

— Si Marele Patriarh . stie despre schema asta?

Barbatul miji singurul sau ochi si rase ragusit.

— Daca stie? El a creat-o!

Omenirea a cautat mereu tot mai multa cunoastere, considerand-o o binefacere pentru specie. Dar exista exceptii de la aceasta regula, lucruri pe care nimeni n-ar trebui sa invete vreodata sa le faca.

COGITOR KWYNA, Arhivele Orasului Reculegerii.

Ca un om complet naucit, Xavier il urma pe tercero Cregh afara, pe un balcon ingust, mult deasupra strazilor din suburbia tlulaxa. Noaptea era umeda, cetoasa si rece. Cei doi facura o ascensiune nesigura si dificila pe grilaje si pe funia cu noduri, traversand pasarele si pasaje intunecate, cu Xavier Harkonnen dand o mana de ajutor, atunci cand putea.

Xavier era sigur ca trebuie sa fie paznici dincolo de usa camerelor lui si a lui quinto Paolo. Spera sa nu-l verifice nimeni inainte de a apuca sa vada ce voia sa-i arate acest soldat disperat. Mai rau, spera ca in apartamentul sau sa nu fi fost montate camere microscopice de supraveghere. Acum era insa prea tarziu pentru asemenea griji .

Noaptea, orasul tlulaxa – avand in centru o zona interzisa – era intunecat si sinistru, cugetand in spatele barierelor sale.

— Mergem acolo? il intreba Xavier pe veteranul care abia se mai agata de viata.

Isi mentinu vocea scazuta.

— Dar e o zona de securitate blocata .

— Exista totusi cai de a intra. Tlulaxa au atat de putini vizitatori din afara planetei, incat nu cunosc punctele slabe in propriul lor sistem de securitate!

Cregh gafaia cu un zgomot bolborosit, fortandu-se vizibil sa-si stapaneasca durerea.

— Banuiesc insa ca va fi mai dificil sa intram decat a fost ca sa ma strecor eu afara. Cei mai multi dintre prizonierii asemenea mie nu sunt prea . deplasabili. Sss! Uite!

Arata cu degetul.

Ghemuindu-se, vazura trei barbati trecand pe langa ei, fiecare ducand cu sine cate un dispozitiv electronic. Cand calea fu libera, Hondu Cregh porni repede prin bezna, urmat de Xavier.

Pe aleea inghesuita de langa o cladire de marimea unui hangar, Cregh propti in pozitie deschisa o trapa de acces si se lasa in jos. Cei doi barbati intrara pe un jgheab pentru aprovizionare. Evident, efortul era dificil si dureros pentru Cregh, dar el n-o arata.

In interiorul cladirii celei mari, duhoarea de chimicale si de moarte era prea puternica pana si pentru simtul tocit al mirosului al lui Xavier. Dar ceea ce vazu il facu sa-si doreasca sa-si fi pierdut vederea cu mult timp in urma.

Paturile de detentie aratau ca niste sicrie echipate cu instrumente de diagnostic si sisteme artificiale care mentineau siluetele patetice, tanguitoare, in viata, pompand fluide in ele. Constructia, semanand cu o grota enorma, se intindea cat vedeai cu ochii sub luminile slabe.

Mii de corpuri umane zaceau captive acolo. Specimene vii. Unele nu erau nimic altceva decat trunchiuri macelarite sau membre retezate, pastrate proaspete prin injectii cu substante nutritive si cu lichide care bolboroseau, simple ramasite ale umanitatii disecate. Alte trupuri erau achizitii proaspete, legate si tinute captive in timp ce li se scoteau bucati, una cate una, pentru a acoperi comenzile .

Adevaratele „ferme de organe” ale tlulaxa!

Xavier inspira intretaiat, parca suspinand, simtind un val de greata. Adulmecand aerul, se intreba daca nu cumva fusese tinut in viata prin sacrificiul involuntar al vreunei victime necunoscute, care la vremea respectiva ii furnizase un set proaspat de plamani.

Cei mai multi dintre prizonieri aveau parul negru si pielea bronzata specifice, care-i indicau drept budislamici, precum cei de pe Anbus IV sau aceia care se rasculasera pe Poritrin. Zensunnitii si zensiitii care nu aveau ochii scosi se uitau la el cu disperare, speranta sau ura.

— Am scapat din pat, zise Hondu Cregh cu voce ragusita. Cu cele mai multe dintre organele vitale scoase, negustorii de carne vie stiu ca nu pot ramane in viata departe de locul asta – o ora sau doua, cel mult. Dar cand unul dintre celelalte corpuri donatoare a murit, am putut sa-i fur substanta nutritiva si pungile cu stimulente. Asta mi-a dat puterea de care aveam nevoie ca sa ies si sa te caut. Stiam ca esti aici. I-am auzit vorbind pe doi dintre macelarii tlulaxa .

Inhala prelung, ca niste foale umflandu-se, apoi tusi.

— A trebuit sa-mi dau viata . pentru ca tu sa stii, primero Harkonnen.

Xavier ar fi vrut sa se prabuseasca de disperare. Ar fi vrut sa fuga, dar se oteli si privi la inspaimantatorul supravietuitor.

— Dar cum te-au capturat tlulaxa? Credeam ca tu si cu ceilalti colonisti ati fost ucisi pe Balut .

— Jipolul Marelui Patriarh si zeci de vanatori de sclavi tlulaxa au venit noaptea si au bombardat orasul central, povesti Cregh. Au imprastiat gaz paralizant in aer, lasandu-ne lesinati si incapabili sa rezistam. La fel ca pe Rhisso . Au ucis cativa dintre noi pentru orice eventualitate, doar ca sa poata imprastia in jur trupurile macelarite. Apoi ne-au luat prizonieri si au transformat cladirile in cenusa, nelasand nici o urma, in afara de o mana de roboti de lupta distrusi, pe care-i culesesera de pe cine stie ce vechi camp de batalie. Liga a presupus ca a fost un atac al masinilor ganditoare .

Xavier se clatina la auzul informatiei. Apoi slabiciunea il coplesi pe muribund, si in cele din urma Cregh cazu in genunchi.

— Asa au capatat tlulaxa materiale proaspete pentru fermele de organe, iar Iblis Ginjo a putut sa tune si sa fulgere impotriva masinilor ganditoare. Oamenii lui au aderat la cauza, fara sa banuiasca nimic.

— O schema abominabila, comenta Xavier.

— Asta nu-i tot. A facut acelasi lucru pe Chusuk, cu ani in urma, si pe planetoidul minier Rhisso. Are intentia sa loveasca mai departe . Caladanul. Trebuie sa-l opresti!

Xavier asculta cu oroare crescanda, in timp ce tercero-ul ii explica totul in izbucniri scurte de cuvinte, precum ultimele ramasite de energie dintr-o baterie. In cele din urma, omul se prabusi pe podea, fara nici un strop de putere. Xavier se intreba cum de reusise ofiterul sa supravietuiasca atat de mult fara organe vitale doar un nucleu, capul si membrele – desprins de sofisticatele sisteme de intretinere pe care tlulaxa le foloseau ca sa-si pastrezi rezervoarele de organe proaspete.

Xavier ingenunche, trecu bratul ofiterului peste umar si se ridica in picioare. Incerca sa-l traga dupa el, chiar daca stia ca nu poate face nimic ca sa-l ajute. Se clatina intre sirurile de paturi aducand cu niste sicrie si mese de disectie, carandu-l pe viteazul soldat. In cele din urma, deveni insa prea mult. Hondu Cregh era mort.

Cu blandete, Xavier intinse corpul terceroului pe podeaua patata. Xavier prinse imagini scurte ale altor trupuri pe jumatate dezmembrate mentinute in viata pentru recoltarea de organe si tesuturi. Unele fusesera jupuite de piele – folosita fara indoiala pentru a trata victimele arse ale Jihadului – dezvelind tesuturi musculare rosii, sangerande, care luceau umede in lumina.

Se indeparta clatinandu-se, gandindu-se ce-ar putea sa incerce pentru a-i elibera pe acesti oameni, dar stia ca cei mai multi ar muri rapid fara sistemele medicale care-i tineau in viata aici. Pierdusera deja organe vitale. Cativa ar putea supravietui . dar unde sa fuga? Si el . ce-ar putea face pentru ei?

Desi era ofiter de rang inalt in armata Jihadului, se afla complet singur aici, inconjurat de dusmani – tlulaxa, ca si Iblis Ginjo si garzile sale din Jipol. Xavier nu putea suna alarma. Apuca marginea unuia dintre paturile de disectie. Abia perceptibil, mana trupului dinauntru tresari si se intinse spre el.

— Vad ca se cuvin unele explicatii, se auzi o voce patrunzatoare, puternica. Nu judeca ceea ce nu intelegi .

Xavier se intoarse ca un vartej si-l vazu pe Marele Patriarh stand la capatul unui culoar lung, insotit de cercetatori medicali tlulaxa, de garzile din Jipol si de negustori de carne vie. Xavier ingheta, stiind ca viata lui era pierduta, in ciuda rangului pe care-l avea. Poate ca urmau sa-l lege si sa-i recolteze organele .

— Am inteles deja mult mai mult decat as fi vrut vreodata sa stiu, spuse Xavier, incercand sa-si ascunda dezgustul si indignarea. Presupun ca ai niste justificari?

— E nevoie doar de o perspectiva mai larga, primero. Cu siguranta poti sa-ntelegi asta?

Iblis arata robust si puternic, in schimb Xavier se simtea incredibil de batran.

Intreba:

— De aici . de aici au venit si propriii mei plamani?

— Asta s-a intamplat inainte ca eu sa ajung la putere, asa ca n-am de unde sa stiu. Dar chiar si asa, o persoana obiectiva ar considera aceasta un schimb adecvat – un amarat fara nume, pentru un mare primero .

Iblis facu o pauza, cautand un mod de a-si face argumentele convingatoare.

— Cei mai multi dintre oamenii acestia sunt sclavi, niste paria umani culesi de pe planete nedorite.

Ranji catre victimele inchise in paturile lor de mentinere a vietii.

— Dar tu esti un geniu tactic, un soldat loial al Jihadului. Gandeste-te la tot ce-ai facut in ultimele decenii, primero – toate victoriile pe care le-ai castigat impotriva lui Omnius. Dupa orice fel de criterii, viata ta valoreaza mult mai mult decat cea a unui simplu sclav – in special a unui las budislamic, care a refuzat sa lupte pentru Jihad .

— Scopul scuza mijloacele, spuse Xavier, neindraznind sa-si arate adevarata repulsie. Acesta poate fi un argument valabil?

Iblis surase, interpretand gresit calmul lui Xavier ca insemnand acceptare.

— Gandeste-te in acest fel, primero: pastrandu-te pe tine in viata si capabil sa servesti omenirea la intreaga ta capacitate, acel sclav si-a adus contributia la infrangerea masinilor ganditoare. Daca poporul lui ar fi fost dispus sa contribuie la efortul de razboi in orice alt fel – asa cum niste oameni ar fi trebuit sa faca – el n-ar fi fost adus aici niciodata, nu-i asa?

— Dar aceste victime nu sunt numai budislamici, observa Xaviei, privind in jos catre ruina cenusie a trupului lui Hondu Cregh.

Simtea cuvintele in gat ca pe fierea amara.

— Omul acesta a fost si el soldat in armata Jihadului.

— Ce ti-a spus? intreba Iblis, pe un ton taios si cu maxilarele incordate.

Xavier dadu din cap.

— Era prea slabit si a murit repede, dar l-am recunoscut. Cum a ajuns aici?

— Acel om . nu mai exista, spuse Iblis. Unii sunt raniti atat de grav in lupta, incat nu pot supravietui. Cu toate acestea, trupurile lor pot oferi inca speranta si ajutor celorlalti. Familia ofiterului crede ca acesta a murit vitejeste – si asa s-a intamplat, in fapt. Dupa aceea, corpul sau furnizeaza organele necesare pentru a-i tine in viata pe alti soldati si mercenari. El ar fi murit oricum. Ar putea orice luptator sa ceara mai mult?

Xavier se simtea slab si ingretosat. Nimic din ceea ce spunea Iblis nu putea justifica ceea ce facuse el, impreuna cu monstrii tlulaxa.

— A . a stiut Serena despre asta? intreba intr-un sfarsit, parand infrant.

— Nu, dar tehnologia tlulaxa ne-a ingaduit sa desavarsim iluzia martiriului ei. Am folosit mostrele de celule pe care i le-au recoltat tlulaxa cand a vizitat Thalim, acum zece ani, ca sa creasca un corp clonat identic din punct de vedere genetic, pe care l-am mutilat apoi groaznic. Am capturat fiecare clipa in imagini foarte detaliate, am aranjat fiecare miscare, si am dovedit ca Omnius este monstrul care stim cu totii ca este.

Acum Xavier avea dificultati sa priceapa enormitatea acestei revelatii.

— Atunci Serena n-a fost torturata? N-a fost omorata de masinile ganditoare?

— Nu, am dat ordin ca propria ei sefa a serafimilor s-o ucida, in caz ca Omnius-Corrin n-ar fi facut-o. Serena avea intentia sa-l impinga pe Omnius la crima. Dar daca esua . ei bine, nu puteam lasa sa se intample asa ceva. Trebuia sa fie o lovitura rapida si fara durere, care sa uluiasca total masinile ganditoare .

Iblis ridica din umeri.

Xavier se clatina, nevenindu-i sa creada.

— De ce-ar face un lucru atat de ingrozitor? Ce-avea de castigat .

Apoi se opri.

— Sigur ca da! A aruncat paie pe focul Jihadului. Stia ca oamenii nostri ar fi acceptat termenii de pace ai cogitorilor din simpla extenuare, in afara cazului in care ea si-ar fi dat viata ca sa se asigure ca asta nu se va intampla niciodata .

Zambind, Marele Patriarh intinse mainile ca si cum raspunsul ar fi fost evident

— Iti poti imagina o cale mai buna de a starni fiecare om din Liga? Serena n-a reusit, si nici eu . Atunci am avut grija doar ca Serena sa reuseasca. Pana si protestatarii au tacut cand au vazut ce i-a facut Omnius iubitei lor Preotese .

Un geamat dinspre unul dintre zensunnitii pe jumatate macelariti ii atrase atentia lui Xavier inapoi catre paturile medicale ce bolboroseau si bazaiau. Inghiti cu greutate.

— Stia despre organe, despre locul de unde provenea o parte atat de mare – toti oamenii acestia ciopartiti ca hainele dintr-o croitorie?

Marele Patriarh afisa in treacat un suras cunoscator, in timp ce garzile sale din Jipol si negustorii tlulaxa stateau nelinistiti in jurul lui.

— Serena avea alte poveri, i s-a spus doar ceea ce trebuia sa stie. Mi-a cerut sa gasesc o cale de a avea grija de luptatorii raniti, sa le fac rost de organele de care acestia aveau nevoie disperata. Daca recunosc ca aceste centre nu sunt placute, cu siguranta ele indeplinesc totusi o functie necesara. Iti poti da seama de asta, nu?

Zambi larg.

— Gandeste-te la Serena si la memoria ei, primero . Stii cat de mult lauda aceste ferme si tot binele pe care-l aduceau. Stii cat de mult voia Serena ca Tlulax sa intre in Liga Nobililor. Indiferent de metoda, asta este cu adevarat ceea ce si-a dorit tot timpul!

Facu un pas amenintator, apropiindu-se, prefacandu-se patern si intelegator.

— Xavier Harkonnen, stiu ca ai iubit-o si te implor – nu actiona prematur! Nu ruina mostenirea Serenei pentru noi toti!

Xavier se lupta sa-si tina furia in frau.

— Nu, nici nu-mi trece prin cap, raspunse el.

Spera ca-l convinsese pe Iblis.

Tlulaxa si garzile Jipolului il priveau cu suspiciune, dar Xavier ramase cu privirea atintita asupra trufasului Mare Patriarh.

— Am avut parte de destule orori, Iblis – de destul razboi. Cand ne intoarcem pe Salusa Secundus, o sa-ti cer sa-mi . accepti demisia ca primero in armata Jihadului!

Pentru o clipa, Iblis arata surprins, apoi satisfacut.

Isi masca repede expresia si incuviinta:

— Cum doresti – cu toate onorurile, desigur. Ai servit bine Jihadul, primero, dar razboiul trebuie sa continue pana cand Omnius va fi infrant. De dragul Serenei, vom continua sa facem orice este necesar.

— Desigur, raspunse Xavier. Nu trebuie decat sa apelezi la mine, si voi sluji la randul meu cauza, de dragul Serenei. Deocamdata . nu vreau decat sa ma duc acasa.

Dar avea alte planuri. Macar sa le poata aplica destul de repede .

Adevarata creatie, de genul celei care ma intereseaza pe mine, devine pana la urma independenta de creatorul ei. Evolutia si experienta duc produsul initial departe de originea sa, cu un rezultat nesigur.

ERASMUS, Reflectii asupra fiintelor biologice constiente de sine.

Prin fluxul si refluxul Jihadului, navele de actualizare ale lui Omnius continuau sa zboare pe trasee nesfarsite, previzibile, de la o lume sincronizata la alta. Natura neschimbatoare a hipermintii constiente de sine crea cea mai mare vulnerabilitate a sa.

Agamemnon si cymecii sai uniti stiau exact unde sa astepte vehiculul care sosea la periferia sistemului Richese. Generalul o lasase pe Juno pe Bela Tegeuse sa continue sa recruteze si sa converteasca populatia amagita de acolo. Dupa noua ani, rebeliunea lor avea acum destui luptatori neocymeci care le datorau totul celor trei titani supravietuitori.

Iar Omnius nu luase amenintarea in serios.

In timp ce asteptau in ambuscada, Agamemnon si Dante detectara sosirea navei de actualizari argintiu cu negru, care mergea nestiutoare de-a lungul rutei sale dintre lumile sincronizate. Capitanul robot programat isi facea treaba, nevazandu-si rolul in conflictul general.

Sase nave de razboi ale cymecilor asteptau, gata sa loveasca. Toate aparatele lui Agamemnon fusesera imbunatatite cu blindaj greu si cu putere de foc superioara, construite de catre industria restabilita de pe Bela Tegeuse. Omnius adaugase mici baterii de armament defensiv multora dintre vehiculele-curier de actualizari, dar era vorba doar despre un gest simbolic, complet inadecvat sa protejeze sferele de date de atacul cymecilor.

Agamemnon stia ca rebelii puteau pune mana cu usurinta pe acest aparat. Neocymecii convertiti din populatia de pe Bela Tegeuse erau nerabdatori sa-si arate valoarea si sa dea lovituri in lupta continua.

Beowulf se tara alaturi de ei. Cel mai vechi dintre neocymeci fusese grav deteriorat de atacul perfid al lui Hecate, iar nava ii fusese aproape distrusa de catre bombardamentul cu sfere cinetice. Iar cand incercase sa scape, ciocnirile dure ii trimisesera descarcari electrice prin tijele mentale delicate, arzand portiuni din creierul organic. Momentele care urmasera il lasasera pe Beowulf avariat, plutind in deriva prin centura de asteroizi din apropiere de Ginaz, loc de unde fu salvat de un detasament de cercetasi cymeci. Din cauza ranilor, nu mai reusea sa functioneze la nivelul anterior. Mintea lui nu avea sa mai fie niciodata la fel .

Intr-o rara si neobisnuita etalare de marinimie, generalul titan ii ingaduise totusi cymecului schilodit si lent sa insoteasca acest atac, cu toate ca Beowulf nu-i mai putea fi de prea mare ajutor.

Desi atacul de mai devreme, impotriva lui Zufa Cenva si Aurelius Venport, nu iesise chiar asa cum fusese planuit, Agamemnon stia ca cele doua victime umane urmarite murisera . la fel si Hecate, care nu mai putea acum sa se amestece in planurile lui. Pana la urma, era un rezultat acceptabil .

Agamemnon gasea din ce in ce mai folositor sa imprastie informatori si spioni cu instructie completa pe cele mai importante lumi ale Ligii. Lasandu-i sa viseze la nemurire, cu promisiunea de a deveni neocymeci, oamenii de pe Bela Tegeuse se oferisera voluntari pentru rolul de observatori si culegatori de informatii, ceea ce permitea titanilor sa duca acest razboi pe doua fronturi mult mai eficient. Si Omnius folosea spioni umani, desi cu prudenta, pentru ca se temea ca expunerea la umanitatea libera avea sa-i corupa intr-atat incat nu vor mai putea fi recuperati – exact cum se intamplase si cu fiul lui Agamemnon, Vorian.

— Suntem gata sa pornim impotriva tintei, generale, anunta Dante.

Beowulf scoase un sunet de nerabdare si isi regla in sfarsit sistemul de comunicatii, astfel incat cuvintele lui se auzira distinct, desi lent.

— E vremea sa-l omoram pe Omnius .

— Da. E vremea sa-l omoram pe Omnius!

Agamemnon dadu ordinul ca navele din ambuscada sa se napusteasca si sa se adune in jurul vehiculului de actualizari.

Agamemnon si Dante observau totul de la o distanta sigura, in timp ce neocymecii atacau, inconjurand si retinand nava de actualizari. Aveau instructiuni sa nu provoace nici o stricaciune care sa nu poata fi reparata repede. In cateva clipe, focurile lor precise scosesera din functiune motoarele navei si arsesera complet sistemele de transmisie incorporate, lasand aparatul sa pluteasca liber, in deriva.

Capitanul robot ar fi incercat apoi sa trimita un semnal de primejdie, dar Omnius-Richese n-avea sa stie niciodata ce se intamplase. Agamemnon si echipa lui urmau sa termine aici – sa deturneze nava si sa se indrepte catre planeta masinilor, care nu banuia nimic – inainte de a fi observata vreo intarziere.

— Grabiti-va, spuse el. N-avem prea mult timp!

Navele cymecilor abordara cu forta vehiculul de actualizari. Unul dintre neocymecii de pe Bela Tegeuse urca primul la bord, calcand cu pasi mecanici, zornaitori, pe puntea rece de metal. Agamemnon il urma si se indrepta spre cabina pilotului, nerabdator sa striveasca inca o gelsfera argintie in gheara de metal.

In interiorul cabinei, capitanul robot cu suprafata aramie il surprinse complet pe indraznetul neocymec. Trase cu o arma exploziva, si un proiectil compact izbi recipientul creierului neocymecului, spargandu-l si imprastiind materia cenusie si electrofluidul, facand pete mari pe peretii cabinei.

Agamemnon se ridica pe picioarele din spate, ridicand armele implantate in corpul sau pasitor articulat. Robotul intoarse spre el fata aramie, neteda ca oglinda.

— A, esti Agamemnon! Presupun ca ar fi trebuit sa trag in tine mai intai. Atunci insa Vorian s-ar fi putut supara pe mine .

Generalul titan ezita, recunoscandu-l pe robotul independent Seurat, cel care il luase pe Vor in calitate de copilot in nenumarate misiuni de actualizari.

— Dimpotriva, Seurat . Cred ca fiul meu ar fi fost incantat daca ai fi facut treaba cea mai grea in locul lui.

Capitanul robot simula un chicotit.

— Nu cred, Agamemnon. Pare sa prefere sa-si infrunte propriile probleme si sa-si savureze singur victoria.

Alti cymeci se urcasera la bordul navei de actualizari, inghesuindu-se in spatele generalului. Ceilalti capitani fusesera aruncati prin ecluze, abandonati in spatiu, inca fumegand, dar Seurat chiar ar fi putut furniza informatii valoroase.

— Luati prizonier robotul, dadu Agamemnon instructiuni neocymecilor blindati. Vreau sa-l interoghez!

Seurat ramase neclintit.

— Nu-ti pot ingadui sa iei sfera de actualizari. Programul meu impiedica acest lucru .

— Deruleaza o analiza si ia in considerare optiunile . Pot trage cu usurinta un impuls care sa-ti scoata din functiune toate sistemele, apoi te pot scoate din nava. Pot trage un proiectil ca sa te distrug in intregime. Sau ma poti urma acum si vei suferi stricaciuni fizice minime. Nu exista nici un scenariu in care sa poti proteja copia lui Omnius.

Neocymecii inaintara zanganind in timp ce Seurat cantari optiunile.

— Evaluarea ta este corecta, Agamemnon, vorbi robotul. As prefera sa raman nevatamat. Poate ca vor aparea alte optiuni .

— Nu conta pe asta.

In timp ce doi neocymeci il duceau pe robotul pilot catre una dintre navele aflate in asteptare, Agamemnon merse mai departe si deschise fortat compartimentul de depozitare continand actualizarea lui Omnius. Desi nu era o componenta necesara a planului sau, zdrobi gelsfera argintie, strangand hipermintea in pumn si transformand-o intr-o gramajoara de circuite sclipitoare.

In timp ce se delecta in acest fel, alti cymeci se invarteau prin nava de actualizari, iar roboti consolidati pentru vid se tarau pe carcasa exterioara ca si cum ar fi fost niste insecte de metal. Reparau pagubele pe care le provocasera armele si instalau noi antene de transmisie, grabindu-se sa repuna din nou aparatul pe drumul catre Richese.

— Motoarele functioneaza din nou, generale Agamemnon, raporta Dante. Aceasta nava de actualizari poate porni!

Folosindu-si cunostintele despre traseele previzibile ale hipermintii, rebelii cymeci depistasera si interceptasera deja zece nave de actualizari. Distrusesera destule copii ale lui Omnius pentru ca ansamblul lumilor sincronizate, despartite de distante mari, sa devina deja fragmentat. Intruparile risipite ale hipermintii nu mai actionau in maniera coordonata.

— Instalati noul program si lasati libera ultima noastra arma .

Agamemnon actiona comenzile de pilotaj pe care le-ar fi folosit capitanul robot.

Nava de actualizari avea inca parolele corespunzatoare si conexiunile aprobate pentru Omnius-Richese. Dupa ce aparatul trecea de urmatoarea serie de perimetre defensive, avea sa fie introdus un nou curs. Motoarele urmau sa accelereze pana cand, ca un baros cu viteza mare, aveau sa se napusteasca prin atmosfera si sa dea o lovitura zdrobitoare, incredibila, nucleului citadelei hipermintii computer.

Apoi cymecii puteau invada lumea sincronizata vulnerabila. Agamemnon avea deja o mare forta militara care astepta sa atace, sa asimileze si sa extermine – nave masive construite pe Bela Tegeuse, alaturi de forta robotica de lupta recuperata si reprogramata pe care-o furase initial de la Omnius. De indata ce aceasta nava de actualizari apocaliptica se izbea de Richese, pradatorii cymeci aveau sa navaleasca si sa completeze distrugerea. Masinile ganditoare richesiene ar fi putut incerca sa se uneasca, dar substatiile lui Omnius n-ar fi reusit niciodata sa le unifice destul de repede.

Generalul titan se intoarse la bordul propriei sale nave, si toti cymecii urmarira vehiculul de actualizari reprogramat coborand in planul orbital al planetei. Richese avea sa se afle curand sub stapanirea cymecilor, inca un pas catre crearea unei noi Epoci a Titanilor. Aici, Juno avea sa munceasca din nou sa converteasca oamenii asupriti, lipsiti de speranta, in aliati cymeci credinciosi.

Si poate ca prizonierul Seurat avea sa-i ofere generalului titan vreo idee despre cum ar putea sa trateze cu fiul sau tradator, Vorian .

— Pregatiti-va sa pornim, spuse Agamemnon. De data asta nu mai exista nici o indoiala asupra victoriei noastre!

Nu-mi pasa catusi de putin de istorie. Voi face ceea ce este drept.

PRIMERO XAVIER HARKONNEN, scrisoare personala catre Vorian Atreides.

Cand plecara de pe Tlulax, Xavier pilota chiar el vehiculul diplomatic, preluand comenzile, asa cum prefera sa faca de obicei. Fusese indatorirea lui formala in timpul calatoriei spre sistemul Thalim si, cu toate ca batranul arata acum profund obosit, insista sa nu-si abandoneze rolul. Primero-ul parea letargic in timp ce se indeparta cu nava de orasul Bandalong, asemanator unei table de sah.

Aratand extraordinar de satisfacut, Iblis Ginjo statea in cabina de pilotaj, tinandu-se de spatarul scaunului pentru pasageri in timp ce privea in jos, la reteaua orasului curat, sclipind de metal si sticla. Coastele dealurilor se intindeau in siruri ordonate, acoperite cu fermele de organe adevarate, desi inselatoare.

La bordul vehiculului diplomatic de transport, cinci sergenti ai Jipolului urmareau fiecare miscare a lui Xavier, dar batranul primero arata obosit si infrant in timp ce manevra comenzile. Pretindea ca era nerabdator sa ajunga acasa.

In inima lui, se indoia totusi ca Iblis avea sa-i ingaduie sa ajunga viu pe Salusa Secundus. Marele Patriarh nu-si putea permite sa-si lase secretele scandaloase sa fie date in vileag, in special pe acelea care implicau fermele de organe tlulaxa si sarada martiriului Serenei.

Nu, sergentii Jipolului aveau sa insceneze cine stie ce accident, sa-l ucida pe Xavier pe drum si sa se intoarca in Zimia simuland durerea si plangandu-l pe batranul erou. Apoi Iblis avea sa-si continue planurile de a distruge Caladanul, de a pune mana pe prizonieri ca donatori involuntari de organe si de a merge mai departe, plin de dreapta manie impotriva crudelor masini ganditoare .

— Am facut intotdeauna ceea ce era mai bine pentru Jihad, Xavier, vorbi Iblis pe un ton impaciuitor, incercand inca sa-l convinga. Gandeste-te cat de puternici suntem acum. Scopul scuza mijloacele, nu-i asa?

— Cu totii am putea spune acelasi lucru, raspunse Xavier. Vorian, Serena si cu mine . A fost un razboi incredibil de lung. Ne-a impins pe toti sa facem multe lucruri de care nu suntem mandri.

— Chiar si Serena ar fi fost mandra de actiunile noastre, insista Iblis. Trebuie sa fim fideli viziunii ei. Macar atat datoram memoriei sale .

Xavier simula un acord obosit. Trebuia sa-l duca de nas pe Marele Patriarh, facandu-l sa creada ca nu reprezenta o amenintare, ca nu va face nimic pripit. Dar cu nici un pret nu-i putea ingadui acestui om corupt sa se intoarca in scaunul puterii. Ceva trebuia facut, inainte de a fi prea tarziu.

Ii daduse deja ordine secrete tanarului quinto Paolo, cu discretie .

Aparatul diplomatic de transport al lui Xavier functiona cu motoare spatiale conventionale, carora le trebuiau multe saptamani ca sa traverseze distanta din sistemul Thalim pana pe Salusa Secundus. Pentru urgente, unul dintre micile kindjale-cercetas din hangarul de jos fusese prevazut cu noi motoare Holtzman provenind de la santierele de pe Kolhar. Calatoria prin spatiul pliat era inca riscanta, si multi piloti ai Jihadului disparusera in zboruri de rutina. Dar daca viteza era imperativa, nu exista o alta alternativa. Quinto Paolo acceptase riscul.

Dupa ce Xavier zbura cu aparatul diplomatic dincolo de limitele atmosferei de pe Tlulax, manevra incet si cu grija, indepartandu-se de planeta, ca pentru a alinia vectorul potrivit pentru o lansare peste vastul abis al spatiului deschis.

Indicatoare de avertizare clipira pe panoul de control – asa cum se asteptase Xavier.

Iblis le zari imediat.

— Ce-i asta?

Xavier se prefacu nedumerit.

— Se pare ca trapa hangarului este deschisa. Hm, poate ca e doar o defectiune .

Sergentii din Jipol ai lui Iblis se uitara in jur cu furie si surpriza.

Iblis isi dadu seama de siretlic.

— Adjutantul tau! Ce l-ai pus sa faca?

Xavier se uita din nou la ecranele indicatoare, lasand deoparte prefacatoria.

— E gata sa lanseze un kindjal care pliaza spatiul. Nu cred ca oamenii tai vor fi destul de rapizi sa-l opreasca.

Iblis se rasti la gardieni.

— Duceti-va! Toti cinci! Impiedicati nava aia sa plece! Aduceti-l imediat aici pe Paolo!

Sergentii Jipolului iesira din cabina de comanda si o luara pe coridor, dar quinto Paolo era deja pe drum.

Xavier era multumit, stiind ca sincronizase totul perfect. Iblis Ginjo si Jipolul lui statuse cu ochii pe batranul primero Harkonnen, dar nimeni nu se asteptase ca tanarul ofiter cu chip fraged sa faca ceva. Nici nu se gandisera la posibilitatea ca Xavier sa actioneze atat de curand, chiar inainte de a ajunge in largul spatiului.

— Nu stiu ce crezi ca ar putea realiza omul tau, zise Iblis, cu dispret pe chip. Cu cine va vorbi? Cine-l va crede? Controlez toate stirile din Liga, toate informatiile publice. Oamenii cred in mine, asa ca va pot denunta, pe el si pe tine. Oricum, unde-ar putea sa mearga?

Zambind, Xavier se rezema in scaunul pilotului si umbla la comenzi. Usa blindata a cabinei suiera si se tranti, inchizandu-l ermetic inauntru cu Marele Patriarh. In timp ce Iblis se invartea alarmat, Xavier scoase permanent din functiune mecanismul.

Usile nu mai puteau fi deschise acum cu nici un chip, cel putin nu cu uneltele sau sistemele de la bord. Ca jucator de noroc, Vorian ar fi fost mandru de el.

Nava diplomatica ramase in sistemul Thalim, dar Paolo isi incheiase deja fuga catre stele. Pliase spatiul si disparuse in siguranta.

Plin de manie, Iblis izbi cu pumnii in usa incuiata a cabinei, incercand s-o deschida, dar, cand vazu ca e in zadar, se intoarse din nou spre Xavier si il privi crunt.

— Speram ca n-o sa fii atat de nesabuit in privinta asta, primero. Am crezut ca imi intelegi situatia.

— Stiu multe lucruri despre tine, Iblis. Fermele de organe reprezinta doar una dintre crimele si inselaciunile tale de neiertat.

Xavier manevra comenzile de navigatie, blocand cursul – apoi scurtcircuita intregul panou de control, scotand din functiune centrul de comanda de pe punte. Acum, Iblis nu mai avea cum sa-l opreasca.

— Ce faci?

Mult deasupra planetei, nava diplomatica descrise un arc spre interior si porni spre inima arzatoare a sistemului solar. Soarele de pe Thalim stralucea puternic, aruncand un val de lumina orbitoare in cabina si aruncand umbre adanci.

Xavier spuse:

— Stiu ce-ai facut cu asezarile de pe Chusuk, Rhisso si Balot. Acelea n-au fost cu adevarat atacuri ale masinilor ganditoare, nu-i asa?

— N-ai nici o dovada, replica Iblis, cu vocea de gheata.

— Interesant raspuns – dar nu unul pe care l-ar da un om nevinovat .

In timp ce acceleratia automata impingea nava inainte, Iblis pasi clatinandu-se pana la consola de pilotaj si-l impinse pe Xavier deoparte. Niciuna dintre comenzi nu raspunse, iar el injura.

— Stiu de asemenea si ce-ai planuit pentru colonistii nevinovati de pe Caladan, continua Xavier. Donatori proaspeti pentru fermele de organe, in timp ce tu aduni in jurul tau restul Ligii.

Chipul patratos al lui Iblis se intuneca, si porni sa se autojustifice cu incapatanare.

— Serena Butler ar fi inteles. Ea a vazut cum si-au pierdut oamenii hotararea. Sunt indolenti, nu se mai concentreaza asupra luptei importante. Pentru numele lui Dumnezeu, erau dispusi sa accepte propunerea cogitorilor de incetare a focului! Nu trebuie sa lasam sa se mai intample asta vreodata!

— Sunt de acord, zise Xavier. Dar nu cu pretul la care te gandesti tu!

Bubuitori puternice rasunara in usa incuiata a cabinei de comanda, garzile Jipolului batand ca sa intre. Iblis incerca sa umble la panoul de control de pe perete, dar usa ramase incuiata. Se intoarse incruntat spre Xavier.

— Lasa-i sa intre, naiba sa te ia!

Batranul militar se rezema pur si simplu de spatarul scaunului si se uita la privelistea tot mai stralucitoare, vizibila pe fereastra din fata a cabinei. Nava lor se napustea urland spre cuptorul incandescent al stelei centrale a sistemului Thalim!

Dupa un timp, Xavier spuse:

— Serena intelegea nevoia de sacrificiu si de motivatie – dar cand a venit vremea, a facut-o chiar ea. N-a cerut nimanui altcuiva sa devina victima pentru ea. Tu esti un om egoist, insetat de putere.

— Nu stiu ce te-a .

— In loc sa indeplinesti tu insuti fapte primejdioase, ai ales victime care nu banuiau nimic. I-ai facut pe oamenii de pe Chusuk, Rhisso si Balut sa plateasca pentru ambitia ta .

— Daca incerci sa dai in vileag asa-numitele mele crime, nu vei reusi niciodata sa-ti faci acuzatiile sa stea in picioare!

Iblis il apuca pe Xavier de umeri. Primero-ul nici macar nu incerca sa reziste cand Marele Patriarh il arunca din scaun.

— Nimeni n-o sa asculte, batrane. Baza puterii mele e prea sigura.

— Stiu, raspunse Xavier, ridicandu-se de pe punte. Cu un gest ciudat de pedant, isi scutura uniforma. De aceea nu pot lasa politicienii sa se ocupe de problema asta. Tu si cu lacheul tau, Yorek Thurr, n-ati face decat sa manipulati dovezile si sa scapati pe cai intortocheate de orice pedeapsa. Pacat ca nu-i aici cu noi. In schimb, actionez acum in calitate de ofiter al armatei, pentru binele Jihadului – asa cum am facut intotdeauna. In acest moment, Iblis Ginjo, tu esti cel mai mare inamic al omenirii.

Surase.

Nava plonja tot inainte, apropiindu-se de soarele enorm al Thalimului. Gravitatia puternica ii prindea cu degete nevazute, ademenitoare, tragand vehiculul mai aproape, mai repede. Iblis isi continua lupta inutila cu comenzile, injurand si lovind panourile cu pumnul. Isi scoase pumnalul, amenintandu-l pe Xavier.

— Intoarce nava!

— Am distrus toate sistemele de navigatie. Nimic in univers nu ne mai poate schimba cursul acum.

Ochii intunecati ai lui Iblis se facura mari, dandu-si seama ce se petrecea.

— Nu poti face asta!

— A fost destul de simplu. Uita-te doar afara, la lumina soarelui. Vezi cat de stralucitoare devine, clipa cu clipa .

— Nu! urla Iblis.

Agentii Jipolului continuau sa bata in usa incuiata a cabinei, dar uneltele si armele lor nu erau suficiente pentru a sparge bariera. Nava se repezea spre perdelele de foc ale coroanei emanate din stea.

— Lucrul cel mai rau, Iblis, este ca stiu ca tu esti responsabil pentru a o fi convins pe Serena sa se sacrifice. Ai costat-o viata pe acea femeie magnifica!

— A luat singura hotararea! Nu putea sa-i lase pe cogitori sa reuseasca! S-a dus pe Corrin sa-si dea viata, astfel ca Jihadul sa poata continua. Era singura solutie posibila. Era dornica sa plateasca acel pret!

— Nu in felul in care ai aranjat tu lucrurile .

Xavier nu mai asculta.

— Dar o s-o intreb chiar eu, in curand.

Nava se zdruncina si salta, lovita de curentii ionizanti proveniti de la steaua infuriata si vibrand din cauza vitezei tot mai mari, dar cursul nu devie. Vehiculul se indrepta direct spre sfera uriasa de gaz incandescent ca un pumnal bont. Chipul lui Iblis era brazdat de sudoare, ca urmare a groazei si a arsitei crescande.

Xavier se gandi la viata lui trecuta, la familie, la tot ceea ce facuse sau nu reusise sa faca. Nu-i pasa daca legendele nu aveau sa-si aduca aminte de el la inaltimea omului care fusese. Eventual, daca tanarul quinto Paolo reusea in misiunea lui, macar Vorian Atreides avea sa inteleaga. Xavier nu cerea nimic mai mult.

Acest lucru era mai presus de preocuparile lui personale; facea totul mai mult decat pentru razbunare. Fara Iblis si farmecul sau manipulator, Jipolul si tlulaxa nu vor mai avea influenta si puterea politica necesare pentru a-si duce mai departe schemele odioase impotriva coloniilor umane. Xavier va salva populatia de pe Caladan . si toate victimele viitoare ale zelului diform, nechibzuit.

Iblis striga, fagaduind, iarasi si iarasi. Vorbe zadarnice . Oamenii Jipolului bateau in continuare la usa, in timp ce nava zbura implacabil spre flacarile fierbinti ale soarelui care se intindea dupa ei. Fotosfera tulbure umplea acum hubloul cu o lumina atat de orbitoare, incat parea sa topeasca metalul si plazul.

In cabina aerul deveni extrem de fierbinte. Sistemele de circulatie a aerului pe cale sa cedeze gemeau si se cutremurau, intr-o incercare zadarnica de a lupta impotriva suprasolicitarii termice. Xavier simtea fiecare rasuflare ca pe o inghititura de foc.

Inchise ochii strans, dar lumina si arsita inca ii ardeau nervii optici. Primero-ul se gandi ca acesta era un rug funerar potrivit pentru el si pentru Iblis .

Iblis continua sa tipe cand nava intra in inima soarelui.

Sincronizarea este esentiala, in special cand trebuie sa obtii elementul surpriza.

VORIAN ATREIDES, Memorii fara rusine.

Imense forme de bulb se inaltau in jurul lui Norma Cenva, un adevarat oras al imaginatiei sale, prinzand viata pe masura ce navele care pliau spatiul erau modificate sau construite de la zero. Stimulata de o masiva forta de munca militara, finantare substantiala din partea Ligii si un nou sentiment presant ca urmare a Jihadului renascut, lucrul pe santierele de pe Kolhar se desfasura intr-un ritm care-ti taia rasuflarea. Visul lui Norma devenea realitate.

Santierele se intindeau pe mai mult de o mie de kilometri in fiecare directie, un complex industrial frematator, amenajat pe o retea colosala care acoperea campiile candva mlastinoase de pe Kolhar. Zonele de lucru erau legate prin vagonete suspensoare de mare viteza, capsule albe alergand pe sine nevazute.

Chiar si asa, Norma nu se simtise niciodata atat de pierduta si de pustie pe dinauntru. Statea langa fiul ei impetuos, in varsta de opt ani, Adrien, in umbra unuia dintre vehiculele colosale, cu lacrimi siroindu-i pe chipul fermecator. Ofiterul Jihadului astepta stanjenit in fata ei, indurerat din cauza vestilor pe care le adusese.

Am vazut asta in viziune. Stiam ca n-o sa-l mai vad niciodata pe Aurelius.

Norma trebuia sa-si lase deoparte preocuparile personale. Era mult prea tarziu ca sa regrete acum putinul timp pe care-l petrecuse de fapt cu sotul ei, ca si anii indelungati din viata pe care-i pierduse din cauza razboiului. Avea enorm de mult de lucru, incercand sa rezolve problemele navigatiei periculoase. Altfel, multi soldati ai Jihadului si multi mercenari urmau sa moara.

Trebuie sa fac si cealalta mareata viziune a mea sa devina realitate.

Pana acum, treizeci si sapte de aparate spatiale militare fusesera reutilate sau construite de la inceput. Alte cincizeci si trei erau in constructie si aveau sa fie terminate in curand. Scheletele impozante, aflate in diferite stadii de executie, erau negre, decorate cu steaguri in auriu si argintiu, ale Ligii. O jungla de schele suspensoare si de platforme de lucru plutea in aer in jurul fiecarei nave.

Chiar daca rechizitionasera intreaga flota de nave care pliau spatiul a firmei Venkee Enterprises, autoritatile militare ii permiteau totusi acesteia sa transporte cantitati considerabile de marfuri pe baza unui acord auxiliar. Din fericire, nu avusese loc nici un accident devastator pana acum, dar era doar o chestiune de timp .

Acele curse reusite cu marfa continuau de mai multe luni, facand sa curga in continuare fluxul de bani al Venkee . si permitand transporturilor de melanj sa continue catre numerosii nobili deveniti dependenti de mirodenia lor zilnica. Din cauza ca reprezentantii Parlamentului cereau provizii tot mai mari de melanj, era posibil ca armata Jihadului sa permita Venkee sa pastreze cateva nave care pliau spatiul pentru a-i servi pe acestia, pe baza „nevoilor urgente” ale Ligii. Intre timp, Norma trimisese si zeci de vehicule comerciale standard, lente, pentru a continua aprovizionarea cu materialele necesare.

Multumita concesiilor pe care le negociase Aurelius, Venkee Enterprises avea sa supravietuiasca. Poate chiar sa prospere. Dar norocul lor trebuia sa dureze .

Norma isi sterse lacrimile, dar si mai multe le inlocuira. O reactie atat de umana . Era obisnuita sa se ingroape in munca, ceea ce ii permitea sa scape de influentele cotidiene si de conflictele marunte in materie de relatii personale, afaceri si politica. Acum, desi mintea ei uriasa putea inchipui calatorii de la un capat la altul al universului pliat, nu putea scapa de o groaznica realitate personala.

— O echipa de investigatii a Ligii a cules dovezi la locul de impact al asteroidului, pe Ginaz, spuse ofiterul, cu vocea plina de tristete.

Norma nu stia nici macar cum il cheama.

— Zeci de mii sunt morti in arhipelag, multi dintre ei mercenari talentati. Nu ma astept sa aflam vreodata exact ce s-a intamplat.

Norma nu se indoia de veridicitatea vestilor. Un vant racoros de pe campii ii sufla ofiterului parul negru peste frunte, aproape dandu-i-l in ochi. Isi drese glasul.

— Am gasit cateva dovezi ale unui atac concertat al cymecilor in campul de asteroizi. Sotul si mama ta erau programati sa se afle in vecinatate.

— Stiu deja ce s-a intamplat cu ei, zise Norma. Am vazut intr-o . viziune prestienta. Cred ca vei descoperi ca se potriveste cu dovezile pe care le ai.

Explica ceea ce vazuse dupa consumul masiv de mirodenie.

Luptandu-se sa-si stapaneasca emotiile, Norma clatina din cap, gandindu-se la ingrozitoarea pierdere. Pierisera doi oameni incredibil de talentati. Adrien era destul de mare ca sa inteleaga. In tacere, baiatul statea langa mama lui.

Privindu-si fiul, Norma vazu o versiune mai tanara, mai subtire a lui Aurelius, cufundat intr-un ocean de durere. Lua o hotarare ferma.

— Trebuie sa muncim si mai mult acum. Tu si cu mine, Adrien, suntem cei care vom duce mai departe mostenirea tatalui tau.

— Stiu, mama. Navele cele mari .

Baiatul se trase mai aproape si intinse bratul in jurul taliei ei. Avea potentialul de a deveni la fel de sclipitor cum fusese si ea, si la fel de capabil in probleme de afaceri ca si tatal lui.

Norma incuviinta.

— Vom constitui o companie comerciala puternica pentru a folosi acele nave. Trebuie sa ne gandim la viitor.

In visurile mele, aud soapta de demult a marilor de pe Caladan, ca niste amintiri care ma cheama inapoi. Caladan este departe, foarte departe de Jihad.

PRIMERO VORIAN ATREIDES, jurnale private.

Ranit si cu inima grea dupa ce aflase de moartea oribila a Serenei, Vorian Atreides se intoarse pe Caladan. Nu avea nici o misiune si nici un plan militar, numai unul personal. Cu foarte multa vreme in urma, o vazuse pe Serena alunecandu-i din mana, si n-avea intentia sa lase sa se intample din nou acelasi lucru. Gasise o alta femeie care era pretioasa pentru el.

Leronica.

De ce sa nu se retraga pur si simplu din Jihad, sa intoarca spatele luptei, si sa-i lase pe altii sa se ocupe de razboi? Luptase deja patru decenii . Nu era de-ajuns? In special acum, cand omenirea indignata fusese starnita sa caute razbunarea in numele Preotesei lor.

Pe Caladan, cu Leronica, putea uita totul o vreme. Nu era o adevarata odihna sau recuperare, doar o evitare amortita a amintirilor. Dar era mai bine decat nimic. Apoi avea sa se intoarca la razboi, ca intotdeauna.

Femeia se apropia de patruzeci de ani standard, gemenii ei aveau aproape zece – dar Vor nu se schimbase vizibil de la varsta de douazeci si unu de ani, cand Agamemnon ii administrase durerosul tratament de nemurire. In cativa ani, Leronica avea sa arate destul de in varsta ca sa-i fie mama, dar nu-i pasa. Asta nu contase niciodata pentru el. Nu putea decat sa spere ca ea nu va fi prea preocupata de infatisarea lui, sau chiar de a ei.

Cand Vor ajunse din nou la taverna lui Leronica, femeia paru uimita ca se intorsese atat de repede. Se repezi sa-l imbratiseze, apoi se dadu inapoi si cerceta suferinta si dezastrul din ochii lui. Ceva se schimbase. Fara glume, fara hoinareli la intamplare, fara invartiri vesele in imbratisari jucause .

Vor o stranse doar in brate si nu zise nimic pentru multa vreme.

— O sa-ti povestesc pana la urma, Leronica . dar nu acum.

— Asteapta cat timp ai nevoie . Esti intotdeauna binevenit aici. Stai cu mine, daca vrei!

In urmatoarele zile, Vor petrecu multe ore jos, la docuri, cu ochii atintiti la oceanul hipnotic, linistit. Din cand in cand, Leronica statea langa el sau se intorcea la lucru si-l lasa sa mediteze la straniile cai pe care-o apucase in viata. Unul dintre pescarii de pe Caladan il luase chiar cu barca pentru o zi, si Vor descoperi ca-i placea munca grea dar cinstita, ca si satisfactia simpla de a manca peste proaspat prins de el insusi.

Baietii Estes si Kagin, se atasara mult de el, fara sa stie adevarul. Lui Vor ii crestea inima cand isi amintea tot ce-i povestise Xavier Harkonnen despre viata lui de familie cu Octa, lucruri pe care Vor nu fusese niciodata in stare sa le inteleaga . pana acum.

— Ar fi trebuit sa te recasatoresti, Leronica, ii spuse intr-o seara, cand se plimbau pe o plaja pietroasa. Meriti sa fii fericita, la fel si baietii tai. Am cunoscut cativa barbati pe Caladan care ar putea fi soti excelenti.

Ea ridica din sprancene.

— Sunt vaduva de ceva mai mult de un an. Te plangi ca sunt inca disponibila?

— Nu ma plang, dar nu-mi vine sa cred. Satenii si pescarii sunt orbi la ceea ce se afla in fata lor?

— Multi sunt.

Ii surase, tachinandu-l, apoi isi puse mainile in solduri.

— In plus, nu esti tu in masura sa ma inveti cum sa-mi traiesc viata. O sa astept cat de mult am chef . pana cand pun ochii pe barbatul potrivit.

Se intinse sa-l sarute.

— In scrisorile tale despre aventuri exotice si despre locuri extraordinare, am vazut o mare parte din univers. Caladan este o lume frumoasa, dar tu mi-ai aratat cate ceva despre stelele care-au fost intotdeauna prea departe pentru mine.

Visatoare, se uita in departare, peste apa linistita, fara sfarsit.

— Incep sa nu mai am rabdare cu locul asta, cu viata de aici. Vreau mai mult pentru copiii mei. Cand ma gandesc la Liga Nobililor, la orasele de pe Salusa Secundus si de pe Giedi Prime, mi-i inchipui pe Estes si pe Kagin ca senatori, doctori, sau chiar artisti cu patroni nobili. Aici, pe Caladan, sunt sortiti sa nu ajunga mai mult decat pescari. Nu vreau sa se multumeasca cu ambitii marunte .

In ciuda pacii si singuratatii, Vor nu putea scapa de Jihad. Fiecare particica a omenirii fusese inflamata de martiriul Serenei, iar cymecii rebeli – inclusiv propriul lui tata, Agamemnon – dadusera lovituri puternice impotriva hipermintii. Prin actiuni comune, Vor simtea ca armata Jihadului chiar ar fi putut sa rastoarne acum computerele. Dar mai ramanea o lupta dificila de dus .

Cand mesagerul Jihadului ajunse pe Caladan, stia exact unde sa-l gaseasca pe Vor. In ultimele sale instructiuni, primero Harkonnen ii spusese unde sa caute.

Vor se simti jenat cand il vazu pe barbatul in uniforma venind in graba spre el, pe plaja. Quinto Paolo era rosu la fata, coplesit de importanta misiunii lui. Il gasi pe Vor stand pe o piatra de pe tarm, ascultand cantecul de leagan al mareei care se apropia.

— Primero Atreides! Aduc un mesaj urgent si personal de la primero Harkonnen!

Leronica se indeparta ca sa-i lase singuri pe cei doi barbati.

— Trebuie sa ma intorc la taverna. Voi doi discutati despre secretele voastre militare .

Dar Vor o prinse de incheietura si o opri langa el.

— N-am secrete fata de tine.

Se intoarse catre ofiterul de grad inferior si astepta.

— Am venit direct de pe Tlulax . Primero Harkonnen m-a trimis urgent. Mi-a ordonat sa nu ma duc in Zimia si sa nu dau mesajul nimanui altcuiva din armata Jihadului. In schimb, a spus ca am sa te gasesc pe Caladan, cu aceasta femeie .

Inima lui Vor batea cu putere, stiind ca primero Harkonnen n-ar incalca niciodata protocolul cu usurinta.

Paolo continua:

— Primero-ul mi-a zis: „Este de-ajuns ca bunul meu prieten Vorian sa afle adevarul.”

Tanarul ofiter tinea un pachet subtire, sigilat, in mainile incordate. Parea sa incerce sa stea in pozitie de drepti si sa-si pastreze o respiratie calma, dar intregul lui corp arata teapan. Un asemenea protocol militar ar fi putut fi important pentru Xavier, insa Vor nu voia decat sa auda vestile.

— Da-i drumul, quinto. Care-i mesajul?

Paolo inghiti cu greutate.

— A scris asta repede, in timp ce eu asteptam, si mi-a cerut sa plec inainte ca Jipolul Marelui Patriarh sa ma opreasca. Abia am scapat. Eu . n-ar fi trebuit sa-l parasesc, dar mi-a ordonat.

Vor rupse ambalajul pachetului. Ciudat, nu avea sigilii de siguranta si nu era criptat. Era pur si simplu o notita mazgalita. Cand Vor se gandi mai tarziu la acest moment, doar acest simplu fapt ii spuse multe despre disperarea pe care trebuie s-o fi resimtit Xavier.

In timp ce briza marii ii facea hartia sa fluture in mana, Vor citi cu ochii mari: inselatoria fermelor de organe tlulaxa, pretinsele atacuri ale masinilor ganditoare de pe Chusuk, Rhisso si Balut, care fusesera comise in realitate de politia secreta a lui Iblis Ginjo – macelarirea oamenilor, recoltarea organelor pe masura ce era nevoie de ele si aruncarea vinei asupra lui Omnius. Si urmatoarea lovitura planuita chiar pe Caladan.

Aici!

Isi aduse aminte de osuarul pe care-l vazuse pe Chusuk, in contrast cu frumusetea acestei lumi oceanice imaculate.

— Iblis, ticalosule!

Narile ii frematau gandindu-se la ce urma sa-i faca Marelui Patriarh de indata ce avea sa ajunga destul de aproape de el ca sa-i inclesteze degetele de otel in jurul gatului.

Citi mai departe. Xavier descria ce avea intentia sa faca, felul in care voia sa distruga otrava fermecatoare si puternica a lui Iblis Ginjo, facand o ultima fapta eroica. Batranul primero intelegea ce-ar fi putut gandi gloata Ligii despre el dupa aceea – un fanatic, un tradator, un ucigas al iubitului lor Mare Patriarh – dar lui Xavier nu-i pasa de nici un fel de dizgratie postuma. Nici de glorie, daca adevarul complet iesea vreodata la lumina.

Ucigas?

Ca si Xavier, Vor recunostea masinaria uriasa de mituri si inselaciune pe care-o crease Iblis Ginjo . Un cadru complet format din politia secreta si din luptatori fanatici ai Jihadului, menit sa pastreze iluzia Preotesei Serena Butler si a devotatului ei Mare Patriarh, Iblis Ginjo.

Langa el, quinto Paolo isi drese glasul:

— Primero Harkonnen a pilotat nava in soare, luandu-l pe Marele Patriarh cu el!

Implicatiile isi atinsera tinta, si Vor isi dadu seama de toate capcanele peste care putea inca sa dea. Nimic nu era adevarat sau drept, iar realitatea nu exista doar in alb si negru, asa cum presupusese Xavier intotdeauna ca ar trebui sa fie.

Iblis petrecuse decenii intinzand plase in toata Liga Nobililor, si ele nu puteau fi sterse cu usurinta. Mai rau, daca adevarul ar fi fost vreodata cunoscut de toata lumea, indiferent cat de groaznic, scandalul rezultat ar fi distrus impulsul pe care Serena il obtinuse ca martira in cruciada impotriva masinilor ganditoare. Adeptii ei s-ar lupta intre ei, in loc sa lupte impotriva lui Omnius.

Vor isi inclesta mainile. Nu putea face asta memoriei ei, asa ca avea sa pastreze adevarul despre Xavier numai pentru sine. Spera ca prietenul sau ar fi inteles.

Macar Iblis Ginjo era mort.

O alta problema: cum sa se ocupe de tlulaxa, care erau cei mai abjecti criminali? Chiar daca Marele Patriarh era mort, colaboratorii sai secreti ramaneau .

Vor trebuia sa dea in vileag ce erau cu adevarat fermele de organe, aducand ocara si ruina ticalosilor tlulaxa. Da . puteau servi ca tapi ispasitori, dar unii care meritau asta. De indata ce publicul ar fi descoperit oribila inselaciune, avea sa-i priveasca pe negustorii de carne vie cu un dezgust total.

Fermele de organe aveau sa fie distruse, iar sclavii care servisera drept rezervoare vii de carne aveau sa fie eliberati . Intr-un fel sau altul.

Vor ofta, simtind responsabilitatea ingrozitoare de pe umerii sai. Se vazu pe el insusi ca pe un nod al istoriei trecute si viitoare si, la fel ca prietenului sau, nu-i pasa catusi de putin de gloria sau de vina personala.

Redeveni constient de prezenta lui Leronica. Ingrijorarea si teama erau inscrise pe chipul ei vazut din profil, in timp ce privea catre largul marii.

— Nu te pot tine aici, Vor. Du-te si ai grija de situatia ta de urgenta!

Barbatul vazu lacrimile adunandu-se in colturile ochilor ei caprui inchis, desi incerca sa le ascunda.

— Intoarce-te cand poti, ca de obicei.

Deoparte, quinto Paolo arata nervos si dornic sa plece, ca si cum ar fi ramas complet in deriva pana la primirea unui nou set de ordine.

Insa Vor se apropie de femeia care devenise temelia, lui emotionala. Ii prinse barbia in mana, intorcand fata lui Leronica spre el.

— M-am gandit mult cat am stat aici. De acum inainte, vreau sa fiu in aceeasi masura o fiinta umana ca si soldat. Vreau . sa vii cu mine.

Surpriza si incantarea de pe chipul ei o facura sa para dintr-o data cu zece ani mai tanara.

— Dar nu sunt decat o fata saraca de pe Caladan. N-am nici un drept sa fiu sotia unui mare primero .

Cu tandrete, el ii puse degetele pe buze.

— Esti dragostea mea si mama copiilor mei .

Vor ezita, asteptand ca ea sa nege ceea ce stiau amandoi. Nu se putea uita la Estes si Kagin si sa-i mai ramana vreun pic de indoiala.

Ea stranse buzele.

— Vreau ca baietii sa-si aduca aminte de Kalem ca de tatal lor. Si-a sacrificat viata pentru ei, si n-am sa te las sa le iei amintirile despre omul pe care l-au cunoscut cea mai mare parte a vietii lor.

— Nici nu-mi trece prin cap. Kalem Vazz a facut ceea ce ar fi trebuit sa fac eu. I-a crescut, le-a daruit simtul moral si etica muncii. A fost langa ei, cand eu n-am fost.

— Asta nu inseamna ca nu poti incepe acum.

Respira cu greutate, si lacrimile ii curgeau pe obraji.

Incuviintand, el spuse:

— Ne vom creste copiii in Liga Nobililor, cu toate oportunitatile pe care civilizatia noastra le are de oferit.

Avea glasul plin de emotie, si o trase mai aproape.

— Am o intreaga galaxie pe care sa ti-o arat.

Noaptea este o gaura in ziua de ieri, si un tunel catre ziua de maine.

Poezie zensunnita a focului.

Cu zece ani in urma, Marha, Jafar si toti cei care urmau viziunea lui Selim isi abandonasera vechea asezare si pornisera in pelerinaj in adancul desertului, departe de vanatorii din afara planetei si de tradatorii naibului Dhartha. In acea zi fatidica, Marha – dupa ce se urcase pe Stanca Acului ca sa vada mai bine – asistase la sfarsitul vietii sotului ei. Dar evenimentul fusese de fapt un inceput, caci marele Calaret al Viermilor lasase sa fie absorbit in magnificul corp segmentat al lui Dumnezeu.

Timp de un deceniu, continuasera visul lui Selim si misiunea lui. Vestile despre soarta incredibila a conducatorului proscrisilor se raspandisera in asezarile zensunnite de pe Arrakis, facand ca sute de candidati sa caute ascunzatoarea izolata si sa incerce sa se alature calaretilor de viermi.

Pesterile de piatra si largul dunelor de pe Arrakis formau mai curand un adapost decat o inchisoare. Departe, in urma, in coridorul intunecos, calaretii de viermi si proscrisii gasisera mai multe desene cu rune muadru, gravate adanc in piatra racoroasa. Simbolurile ii aminteau lui Ishmael de scrierile stravechi, nedescifrate, pe care bunicul lui le pastra printre pergamentele cu sutre, in coliba sa de pe Harmonthep. Ishmael nu stia cum sa interpreteze semnele, dar era sigur ca purtau un mesaj de speranta si de solidaritate.

In primul an, refugiatii de pe Poritrin invatasera sa traiasca impreuna cu localnicii de pe Arrakis, muncind cot la cot cu acestia, ajutandu-i la truda zilnica a supravietuirii. Cel mai slab dintre ei isi recapatase puterea, si nu se plangea nimeni. Dupa o viata de robie, servind stapani capriciosi si indeplinind sarcini pe care pana si masinile le-ar fi respins, fostii sclavi erau optimisti si puternici.

Ishmael statea impreuna cu oamenii sai care supravietuisera in deschizatura larga ce dadea spre intinderea amenintatoare unde nu vor fi vazute niciodata urme de pasi ale negustorilor de sclavi. Era o dimineata senina, si Marha le spusese ca aceea era ora favorita a lui Selim Calaretul Viermilor.

Fiica lui Ishmael, Chamal, arata plina de forta si de speranta, un izvor de feminitate la douazeci si sase de ani. Se maritase din nou, dupa obiceiul asprilor oameni ai desertului, si nascuse deja trei copii. Inca il purta pe Rafel in inima, dar fiecare persoana din grupul de refugiati al lui Ishmael pierduse pe cineva din familie, fie pe Poritrin, fie aici, pe Arrakis. Trebuiau sa mearga cu totii mai departe, stiind ca aceasta era sortita sa fie casa lor, acum si pentru totdeauna.

Fermecatoarea Marha veni sa stea alaturi de Ishmael, privind cu ochi de cremene spre desert. El ii zambi cu caldura, si ramasera unul langa altul, unirea a doua popoare. El'hiim, fiul ei cu Selim Calaretul Viermilor, crescuse si devenise un baiat puternic si frumos, acum in varsta de aproape zece ani . si invatase sa fie mai atent inainte de a se tari in crevase neexplorate, unde ar fi putut pandi scorpioni negri.

La mai putin de un an dupa ce refugiatii fusesera salvati, Marha nu facuse nici un secret din faptul ca il considera pe Ishmael o alegere logica pentru a-i urma lui Selim. Fusese binecuvantata cu un fiu sanatos si inteligent, si, dupa obiceiul zensunnit si potrivit necesitatilor unei vieti nomade dificile, oamenii de pe Arrakis nu ostracizau copiii fara tata sau sotiile care-si pierdusera sotii.

— Am fost femeia Calaretului Viermilor, ii spusese ea in tacerea pesterii adapostite, ridicand barbia ca o printesa a desertului.

Cicatricea in forma de semiluna de pe spranceana stanga parea palida in intuneric.

— Dupa ce Shai-Hulud mi-a devorat sotul si pe hainul naib Dhartha, alegerea mea evidenta pentru un nou partener ar fi trebuit sa fie Jafar, care era adjunctul lui Selim. Dar .

Intoarse privirile in alta parte, apoi se uita din nou la Ishmael.

— Jafar onoreaza amintirea legendara a lui Selim, si se simte intimidat in umbra lui. N-a spus-o, dar pare ca pentru el ar fi un fel de . sacrilegiu daca m-ar lua de sotie. Ceilalti barbati il venereaza si ei pe Selim, il urmeaza ca pe un profet. Ii cinstesc memoria, traditiile pe care le-a statornicit, si ma trateaza ca si cum as fi un soi de zeita de neatins.

Marha ii atinse bratul.

— O persoana nu poate trai asa, Ishmael.

Barbatul o privi.

— Si din moment ce eu sunt relativ strain, crezi ca nu sunt impiedicat de aceste asteptari?

— Esti un conducator al propriului tau popor, un om care le impune respectul, drept si hotarat, care nu se teme sa-si sustina convingerile. Esti o stanca, nu o duna care-si schimba forma la fiecare adiere ratacitoare.

El se incrunta:

— Imi ceri s-o uit pe cealalta sotie a mea .

Marha clatina din cap.

— Nu-ti cer sa uiti nimic. Nici eu nu-l voi uita vreodata pe primul meu sot. Amandoi avem trecut, Ishmael . si viitor. Suntem mai puternici impreuna!

Vorbele ei il infricosara, dar Ishmael recunoscu adevarul din ele.

— Mi-ai pus pe umeri o mare povara .

Ea statea foarte aproape, asa ca el se simti imbatat de inteligenta ascutita si de frumusetea ei. Femeia ridica din umeri, apoi il saruta pe obrajii aspri.

— Cu totii purtam poveri, nu?

Si astfel se casatorisera, si trudira impreuna sa conduca banda tot mai mare de proscrisi in efortul lor continuu de a opri curgerea hemoragica de melanj de pe Arrakis. Toti jurara sa-l apere pe Shai-Hulud si sa impiedice luarea mirodeniei.

Acum, dupa ce-i chemase pe banditi sa i se alature la intrarea pesterii, Ishmael se uita la toti acesti oameni care-l urmasera la o asemenea departare, si la ceilalti care-l acceptasera drept succesor al lui Selim Calaretul Viermilor. In spatele lui, pe nisip, noua zi devenea tot mai calda.

Selim traise multe viziuni, primind franturi de viitor prin legatura lui cu marele Shai-Hulud, printr-un canal de melanj puternic. Ishmael nu avea totusi o asemenea sursa de incredere pentru a-l indruma in hotararile sale. Trebuia sa studieze sutrele Koranului si toate celelalte scripturi, sperand sa stabileasca asa cum se cuvine vointa lui Dumnezeu. Cateodata, Ishmael petrecea timp singur, in orele cele mai intunecate ale noptii, ca sa scruteze desertul infinit, ca si cum ar fi putut vedea pe-acolo, pe undeva, viitorul .

In timp ce soarele se tara in susul versantului accidentat, Ishmael inspira adanc aerul uscat si-i simti asprimea. Arrakis era mult mai inospitaliera decat Poritrin sau Harmonthep – dar aceasta era o casa noua, un loc in care puteau trai departe de amenintarea traficantilor de sclavi si a masinilor ganditoare, si chiar departe de Liga Nobililor.

Cu un suras, Ishmael isi roti privirea de la un chip la altul.

— Putem trai pe aceasta lume asa cum dorim, croindu-ne propria viata si propriul viitor. Nu vom mai fi sclavi niciodata!

Ofta cu o mandrie imensa si adauga:

— De astazi inainte, ne vom numi oamenii liberi ai Arrakisului!

ANEXA.

Mersul victoriilor si al infrangerilor: evenimente semnificative in desfasurarea Jihadului

(Toate datele standardizate conform calendarului conventional.)

201 i. G. (inainte de Ghilda) – Fiul Serenei Butler este omorat de Erasmus.

— Armada Ligii riposteaza lansand asupra Pamantului un val de bombe atomice, menit sa-l distruga pe Omnius.

— Primul atac organizat al armatei Jihadului, dupa victoria de pe Pamant. Luptatorii Jihadului aleg o tinta la intamplare, lumea sincronizata numita Bela Tegeuse, pe care-o ataca facand mare tam-tam. Vorian Atreides se distinge in lupta. In ciuda distrugerilor incredibile atat in randurile robotilor, cat si in acelea ale oamenilor, soarta inclestarii ramane indecisa. Fortele umane se retrag.

— Dandu-si seama ca razboiul si-a schimbat complet caracterul, Omnius-Corrin raspunde trimitand o alta flota impresionanta pe Salusa Secundus, pe care insa armata Jihadului reuseste s-o respinga. Segundo Xavier Harkonnen resimte aceasta ca pe o razbunare pentru el insusi, o revansa dupa batalia de la Zimia, in care fusese grav ranit cu ani inainte.

Vorian Atreides se intoarce pe Bela Tegeuse pentru a vedea ce s-a mai intamplat in anul scurs de la ultima inclestare armata si descopera ca masinile ganditoare au reconstruit industria si si-au restabilit acolo baza, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. In ciuda intregii lupte si a pierderilor de vieti omenesti, Jihadul nu pare sa fi inregistrat nici un progres.

— Vorian Atreides este promovat ca Segundo de gradul intai.

Norma Cenva modifica scuturile lui Holtzman pentru a rezolva partial chestiunea foarte serioasa a supraincalzirii din timpul luptelor. Caderile termice raman o problema, dar noile scuturi sunt in mod semnificativ mai bune decat versiunea originala.

— Masacrul de la Honru. Intr-o ofensiva majora, armata Jihadului incearca sa elibereze populatia captiva de pe lumea sincronizata Honru, dar se insala asupra numarului fortelor armate ale masinilor care-i asteapta. Omnius foloseste tactici mai agresive, nave robot sinucigase care pur si simplu rad toata flota Jihadului. Peste cinci sute de mii de soldati umani liberi sunt ucisi.

— Dupa masacrul de la Honru, Marele Patriarh Iblis Ginjo si Preoteasa Jihadului Serena Butler implora ca tot mai multi voluntari sa vina sa se alature luptei oamenilor liberi. Iblis Ginjo suspecteaza ca spioni tradatori au transmis cu bunastiinta dezinformari despre forta militara a masinilor de pe Honru. De aceea pune bazele unei echipe care sa investigheze aceasta problema, echipa condusa de Yorek Thurr.

Ca urmare a cererii urgente de noi soldati pentru armata Jihadului, dupa dezastrul de pe Honru, Vergyl Trantor, fratele adoptat al segundoului Xavier Harkonnen, se inroleaza in trupele Jihadului, la varsta de numai saptesprezece ani.

— Este in mod oficial infiintat „Jipol”-ul („Politia Jihadului”), dupa ce Yorek Thurr isi prezinta raportul in care sugereaza existenta si a altor spioni ai masinilor in cuprinsul lumilor Ligii, oameni perfizi care i-au jurat credinta lui Omnius.

Intr-o casatorie politica menita sa-i sporeasca baza puterii, Iblis Ginjo o ia de sotie pe Camie Boro, descendenta ultimului imparat care a domnit inaintea Epocii Titanilor, cu mai bine de o mie de ani in urma.

— Mercenarii de pe Ginaz isi ofera serviciile pentru a lupta ca razboinici independenti, neinregimentati in randul fortelor Jihadului. Dupa multe discutii asupra implicatiilor acestui fapt, Marele Patriarh Iblis Ginjo sugereaza ca ei sa fie acceptati. Si alte planete ofera mercenari, desi luptatorii de pe Ginaz sunt in general considerati a fi cei mai buni.

Savantul Tio Holtzman ofera pentru scuturile sale tehnica „palpaie si trage”, un sistem de miscari atent concepute, menit sa inchida pentru o fractiune de secunda scuturile protectoare, suficient cat sa permita navelor Jihadului sa deschida focul. Fara multa zarva, Norma Cenva modifica si corecteaza calculele, evitand dezastrul, dar fara sa-l anunte despre asta si pe Holtzman.

— Au loc epurari majore, sapte reprezentanti ai Ligii – toti adversari politici sau persoane care s-au pronuntat impotriva lui Iblis Ginjo – fiind acuzati ca ar fi spioni ai masinilor. Yorek Thurr ii interogheaza. Marele Patriarh Iblis Ginjo creeaza „Serafimii” – un corp de paznici compus din femei de o loialitate dusa pana la fanatism – pentru a o proteja pe Serena Butler.

— Manion Butler se retrage din functia de vicerege, cerand ca fiica lui, Serena, sa fie numita in locul sau. Ea este votata cu aclamatii, dar insista ca doreste sa fie doar „vicerege interimar” si asta doar pana la terminarea razboiului.

— Masinile ganditoare ataca si cuceresc micuta colonie de pe Ellram. Toate fiintele umane sunt fie ucise, fie transformate in sclavi. Batalia se incheie inainte ca Liga sa fi auzit macar despre ea.

Cand Serena Butler vine sa vorbeasca in fata adunarii Parlamentului, este dejucata o incercare de asasinat (pentru asta una dintre garzile-serafim isi da viata) iar Serena este transportata in graba la adapostul sigur al Orasului Reculegerii. Asa-zisul asasin este ucis in timpul operatiunii de capturare a sa, dar cercetarile lui Yorek Thurr dovedesc faptul ca omul – care suferise un proces de lavaj cerebral – era un spion trimis de Omnius.

— Masinile contraataca, de aceasta data lovind colonia Peridot. Armata Jihadului lupta cu inversunare, respingand fortele sincronizate. Zon Noret ii conduce la sol pe mercenarii de pe Ginaz, distrugand o multime de roboti, dar fortele masinilor adopta tactica pamantului parjolit si asezarile de pe cuprinsul coloniei sunt in cele din urma distruse.

Intr-un gest nesabuit, un grup de soldati ai Jihadului refuza sa se supuna ordinelor si pornesc sa atace noul cartier general al masinilor de pe Corrin, in ideea de a-l distruge pe actualul Omnius Prime. Toti sunt ucisi de liniile de aparare ale robotilor.

— Segundo Xavier Harkonnen este varful de lance al miscarii pornite in favoarea construirii unui urias memorial de razboi, dedicat memoriei celor cazuti pe campurile de lupta ale Jihadului. Serena Butler acorda – la randul ei – sprijin ideii, si uriasa constructie este inceputa pe Giedi Prime, locul unor ingrozitoare pierderi de vieti omenesti, dar si acela al unei victorii semnificative asupra masinilor. Un monument similar urmeaza a fi inaltat in Zimia.

Dupa dezastrele numite Ellram, Colonia Peridot si Corrin, Marele Patriarh Ginjo se adreseaza Parlamentului Ligii. Jihadul se desfasoara deja de treisprezece ani si Iblis Ginjo propune ca in timp de razboi sa existe un organism de conducere diferit, „Consiliul Jihadului”, care sa gestioneze conflictul generalizat intr-o maniera unificata si vizionara. Patriarhul sugereaza ca toate chestiunile avand legatura cu Jihadul – atat interne (in sarcina Jipolului), cat si externe (de competenta armatei) – sa fie reunite si administrate de acest Consiliu. Celelalte probleme – comerciale, sociale si de politica interna – pot fi discutate si dezbatute in Parlamentul normal al Ligii, pentru ca luarea acestui tip de decizii se poate intinde in timp atat cat e nevoie. Dar chestiunile Jihadului necesita o conducere rapida si decisiva, care nu este posibila cu miile de voci existente in Parlament. Propunerea este aprobata.

— Alte epurari ale Jipolului in cuprinsul Ligii. Oamenii devin tot mai paranoici in privinta descoperirii in mijlocul lor a spionilor masinilor. Serena Butler tine discursuri pline de insufletire de la adapostul izolarii ei protectoare din Orasul Reculegerii.

— Xavier Harkonnen si Vorian Atreides sunt promovati la rang de primero in armata Jihadului.

— Masinile ganditoare incep sa ia in vizor planetele nealiate, considerandu-le cuceriri mai usoare. Nu exista acolo forte ale Jihadului, iar populatia redusa ca numar nu-i poate face fata lui Omnius. Trei planete nealiate sunt cucerite si folosite apoi ca baza de operatiuni pentru expansiunea lumilor sincronizate.

— in timp ce Norma Cenva continua sa fie obsedata de ecuatiile sale de pliere a spatiului si lucreaza singura, savantul Tio Holtzman angajeaza mai multi asistenti tineri si plini de entuziasm, cu intentia de a-i tapa de idei; acestia se simt pur si simplu infiorati de ocazia de a lucra cu marele om de stiinta.

— Alte doua planete nealiate – Tyndall si Bellos – cad sub dominatia masinilor. Fiecare lume are o foarte mica populatie formata din negustori, mineri si agricultori, iar Consiliul Jihadului este incapabil sa inteleaga de ce Omnius si-ar pierde vremea cu asemenea locuri. Apoi, primero Atreides descifreaza schema, faptul ca fiecare dintre aceste trei planete este folosita drept punct de sprijin, incercuind lumile Ligii aidoma unei retele care se apropie pentru a permite lansarea unui atac coordonat, pe scara mare.

— Cu sprijinul lui Xavier Harkonnen, Vorian Atreides propune ca armata Jihadului sa-si dedice resursele si puterea militara apararii planetelor nealiate, la fel cum ar apara lumile Ligii. La inceput, Consiliul Jihadului se impotriveste, dar primero Atreides arata proiectiile tactice ale modului cum actioneaza Omnius, schema prin care preia sistemele strategice de frontiera. Masinile ganditoare vor avea baze de unde pot lansa atacuri masive impotriva planetei Salusa Secundus si a altor lumi-cheie ale Ligii. Iblis Ginjo vede propunerea ca pe o ocazie de a extinde teritoriul Ligii.

— Lumea nealiata Tyndall, recent cucerita de Omnius, este eliberata printr-o contralovitura masiva si neasteptata din partea trupelor Jihadului. Batalia tactica este condusa impreuna de catre cei doi primero, Atreides si Harkonnen. Vergyl Tantor se distinge in lupta si primeste doua medalii, pe care le trimite acasa sotiei si celor trei copii ai sai.

— Fortele lui Omnius sunt detectate pe lumea nealiata Anbus IV – cel mai probabil, urmatoarea cucerire din planul general robotic de incercuire a Ligii. Armata Jihadului desfasoara efective uriase pentru a apara planeta predominant zensiita.

SFARSIT