ALIENS

Misiune de pedeapsa

Alan Dean Foster, 1986

Doi visatori.

Erau aproape asemanatori, in ciuda unor diferente evidente: unul mic, celalalt mai mare, sexe diferite. Gura primului visator era dotata cu un asortiment de canini, incisivi si molari, fapt ce nu lasa nici o indoiala asupra statutului sau de omnivor, in timp ce dentitia celui de-al doilea nu era conceputa decat pentru a musca si sfasia. Amandoi apartineau rasei vanatorilor, dar unul invatase sa-si domine pornirile atavice, iar celalalt ramasese o salbaticiune.

Diferentele apareau mai clar in domeniul viselor. Somnul primului visator era tulburat de amintirea unor terori fara numar care rabufneau din adancurile subconstientului sau. Femeia s-ar fi agitat fara incetare, daca libertatea sa de miscare nu ar fi fost ingradita de peretii chesonului in care se gasea; mai trebuie adaugat si faptul ca activitatea musculara era mult redusa in timpul somnului. Acestea erau motivele pentru care agitatia sa era mai cu seama mentala. Ea nu era constienta, desigur, de acest fapt. Persoanele adancite in hipersomn nu sunt constiente de nimic.

La intervale regulate, totusi, o amintire tragica si inspaimantatoare se ridica la suprafata spiritului, precum apa din canale deasupra nivelului strazilor unui oras. Si, cand aceste imagini apareau pentru a-i deranja repaosul, ea incepea sa geama, iar inima se ambala. Ordinatorul insarcinat sa vegheze asupra-i aidoma unui inger electronic, inregistra accelerarea activitatii cardiace si cobora temperatura corporala cu un grad, fara a mari debitul de tranchilizante in sistemul sangin. Gemetele se intrerupeau. Visatorul se calma si se lasa moale in interiorul chesonului.

Va mai trece un anumit timp pana la revenirea cosmarului.

Langa ea, fiinta sangunara reactiona la aceste rabufniri instinctuale prin mici miscari convulsive, parca sub influenta neimpacatei sale vecine. Apoi se relaxa la randul sau si visa creaturi cu sange cald, cu placerea companiei propriei specii si speranta de a o regasi intr-o buna zi. Stia ca se vor trezi impreuna odata, ori niciodata.

Aceasta ultima posibilitate nu-i tulbura defel odihna. Rabdarea sa era mult mai mare decat cea a tovarasei sale, iar conceptia pe care si-o facea despre pozitia sa in cosmos era mai realista. Se multumea sa doarma, stiind ca daca s-ar trezi intr-o zi, ar putea din nou sa vaneze si sa ucida. Asteptand aceasta clipa, se odihnea.

Timpul trece, dar nu si grozavia.

*

In imensitatea infinita a spatiului, stelele nu sunt decat graunte de nisip. Si daca o pitica alba nu atragea deloc atentia, atunci un aparat atat de mic precum capsula de salvare a lui Nostromo, aceasta nava de acum disparuta, abia daca avea o existenta. Plutea in deriva prin neant ca un electron liber care si-a parasit orbita atomica.

Se intampla, cu toate astea, ca un electron liber sa atraga atentia. E de ajuns sa treaca atunci cand trebuie prin campul de observare a unor persoane care dispun de aparate potrivite. Iar traiectoria capsulei de salvare trecea tocmai prin apropierea unei stele cunoscute. Chiar si asa, reperarea se datoreaza hazardului. Ea trecu foarte aprope de o alta nava; termenul „foarte aproape” insemnand in spatiu, cel putin un an lumina, si aparu in marginea unui ecran sub forma unui simplu punct.

Printre persoanele care-l vazura, unele considerara ca nu prezenta interes. Era prea mica pentru a reprezenta o nava, sustineau ele, si nici un aparat nu era semnalizat in acest sector. Si apoi, navele raspundeau chemarilor radio, pe cand acest obiect tacea chitic. Era vorba, fara nici o indoiala, de un asteroid, de un bloc de feronichel plecat sa viziteze universul. Daca ar fi fost vorba de un aparat la ananghie, si-ar fi urlat semnalul de naufragiu catre tot ce se gasea in raza sa de emisie.

Dar capitanul era curios de felul lui. Printr-o usoara modificare a directiei putea sa se lamureasca asupra statutului acelui vagabond tacut, iar prin cateva adnotari mincinoase in cartea de bord putea justifica in fata armatorilor costul acestei devieri. Dadu ordine, ordinatoarele purcesera la modificarea directiei. Temeinicia hotararii capitanului fu adeverita la sosirea la destinatie: era vorba de o capsula de salvare.

Nici un semn de viata insa, nici cel mai neinsemnat raspuns la intrebarile lor politicoase. Chiar si semnalizatoarele de drum erau stinse. Aidoma unui organism ratacitor prin taramuri inghetate, masina incetase alimentarea cu energie a extremitatilor cu gandul de a ocroti elementele vitale dinlauntrul fiintei sale.

Capitanul desemna trei oameni care sa ajunga la bordul navetei ratacitoare si, cu o extrema blandete, nava uriasa se apropie de capsula. Metalul mangaie metalul, se lansara grapine, se facu auzit ecoul cuplajului sasurilor in ambele aparate.

Cei trei oameni trimisi de capitan imbracara combinezoanele presurizate si patrunsera in sas. Erau echipati cu lampi individuale si diverse accesorii. Aerul era prea pretios pentru a fi risipit, asa ca asteptara cu nerabdare ca oxigenul sa fie inhalat de nava lor. Apoi usa externa intra la loc in coca.

Ceea ce vazura dincolo de hubloul sasului capsulei de salvare ii descumpani: nici o lumina, nici un semn de viata. Usa nu voia sa asculte, atunci cand apasara clapele externe ale comenzii de deschidere. Fusese deschisa manual. Dupa ce se asigurara ca nu era aer in capsula, cei trei il pusera la treaba pe robotul-sudor. Flacarile gemene ale aparatului de sudura sfasiau tenebrele si decupau in acelasi timp panoul din doua parti: atunci cand limbile de foc se intalnira in partea de jos a obstacolului, doi dintre barbati il retinura pe cel de-al treilea pentru a-i permite robotului sa impinga placa de metal cu o lovitura de picior. Calea era libera.

Interiorul aparatului era intunecat si tacut. Un cablu de arimare serpuia pe jos si se intrerupea langa usa externa: extremitatea fusese ciopartita. Apoi zarira o luminita slaba in apropierea postului de pilotaj, de care se apropiara.

Erau ochiurile luminoase interne ale unui cheson criogenic. Oaspetii schimbara cateva priviri inainte de a merge mai departe. Dupa aceea doi dintre ei se aplecara peste capacul de sticla al sarcofagului in timp ce colegul lor studia instrumentele de bord si declara:

Presiune interna pozitiva, deci coca si restul trebuie sa fie intacte. Totul pare in stare de functionare, doar oprit pentru economisirea energiei. Presiunea chesonului ramane stabila. Este in continuare alimentat, dar pun pariu ca bateriile mai au putin si-si dau sufletul. Ati mai vazut un cheson criogenic ca asta?

Modelul asta este de acum douazeci de ani. (Barbatul care vorbise se apropie mai mult de capacul de sticla si murmura in microfonul combinezonului:) Nu-i rea, puicuta.

Ce vorbesti! Diodele verzi ale functiunilor vitale sunt aprinse. Inseamna ca traieste inca si ca putem sa ne luam adio de la prima de salvare.

Colegul sau facu un gest de surprindere.

Hei, mai e ceva inauntru. Nu este uman, dar pare viu. Nu vad bine. O parte este ascunsa de parul femeii. Este oranj.

Oranj! (Responsabilul micului grup ii dadu la o parte pe cei doi si-si lipi viziera castii de separatia transparenta.) Nu stiu ce-o fi, dar poseda gheare.

Unul dintre ei ii dadu un cot colegului.

Hei, o fi o forma de viata extraterestra, nu? Face ceva parale.

Ripley atunci se gandi sa se miste. Miscarea ei fu abia perceptibila, dar cateva mese de par lunecara si descoperira in parte creatura care dormea langa ea. Seful echipei se indrepta si scutura din cap cu naduf.

N-avem noroc. E doar o pisica.

*

Sa asculte era penibil, sa priveasca, nici vorba. Gatlejul parca-i era un filon de antracit inauntrul craniului, din piatra ponce; negru, uscat, cu un vag gust de rasina. Cu toate acestea limba i se putea deplasa sloboda intr-un teritoriu demult uitat. Incerca sa-si aduca aminte ce era vorbirea. Buzele se dezlipira si din plamani urca aerul. Cele doua foale de atata timp nefolosite, fura torturate de efortul impus. Rezultatul interactiunii extenuante a buzelor, limbii, cerului gurii si plamanilor fu un cuvant abia auzit:

Sete.

Intre buze i se strecura un obiect neted si rece. iar caderea unei picaturi de apa o darama. Era gata sa expulzeze tubul din gura, din pricina, unei oribile amintiri. In alte locuri si in alte vremuri, penetratia de acelasi fel era preludiul unei morti infricosatoare si absolut unice in felul ei. Dar din acest tub curgea doar apa, in timp ce un glas calm o sfatuia:

Nu te grabi. Bea incet.

Se supuse, refuzand sa asculte de acea parte din ea care-i urla sa aspire rapid acest lichid binefacator. Lucru curios, nu se simtea deshidratata, ii era pur si simplu sete.

Bine, murmura ea, ragusita. Nu aveti ceva mai consistent?

E prea devreme.

Ei, rahat. Suc de fructe?

Acidul citric poate provoca un ulcer. (Glasul ezita, apoi adauga:) Incearca asta.

Tubul de metal lustruit se strecura incet intre buze. Era delicios. Ceaiul rece si indulcit aluneca pe gatlej potolindu-i setea si foamea. Cand se simti indestulata, facu un semn si ii retrasera tubul din gura. Noi sunete ii asaltara urechile: trilurile unei pasari exotice.

Isi recapatase auzul si gustul, era timpul sa treaca la simtul vazului. Ochii se deschisera catre o jungla ecuatoriala. Copacii isi ridicau spre cer bratele verzi si stufoase. Niste creaturi cu aripi multicolore, irizate, zburataceau bazaind, din ramura in ramura. Pasari cu pene caudale nemasurate nu conteneau sa se pravaleasca si sa se avante iarasi in urma unor insecte. Un quetzal tragea cu ochiul la ea din salasul sau, instalat in trungiul unui smochin agatator.

Orhidee care se desfaceau si scarabei alergand printre frunzele moarte, ca niste muguri. Un aguti aparu, o vazu si pleca degraba. Undeva in stanga, o maimuta, atarnand intr-un copac maiestuos ii canta puiului ei sa adoarma.

Supraincarcatura senzoriala era prea insemnata. Fu nevoita sa inchida ochii in fata abundentei de creaturi gurese.

Mai tarziu (o ora? o zi?) in mijlocul radacinilor aparente ale marelui copac aparu o fisura. Aceasta se largi, dand la iveala torsul unei maimute-veverita ocupata cu datul peste cap. Din crapatura aparu o femeie care o inchise in urma ei, cicatrizand astfel rana palida si vremelnica a copacului si a animalului. Apoi trecu mana peste o tasta murala si jungla disparu.

Solidoul era perfect, dar acum ca femeia il oprise, Ripley descoperi echipamentul medical pe care-l ascunsese imaginea junglei. In stanga se gasea medivedul care se grabise sa-i dea apa si apoi ceai rece. Masina era agatata pe perete, nemiscata dar atenta.

Ea supraveghea tot ce se petrecea inauntrul corpului pacientei sale si era pregatita ca in orice moment sa-i modifice tratamentul, sa-i dea de baut sau de mancare, sau sa-i cheme pe oameni in ajutor, daca era cazul.

Femeia ii surase si folosi telecomanda prinsa de buzunarul de la piept pentru a ridica patul. Badge-ul care-i identifica calitatea de meditehniciana sefa constituia o pata de culoare vie pe uniforma alba. Ripley o masura cu neincredere, intrebandu-se daca surasul era sincer sau pur profesional. Femeia i se adresa cu glas bland, matern, dar nu neaparat lipsit de vlaga.

Efectul sedativelor se estompeaza. Sunt de parere ca nu mai ai nevoie. Ma intelegi? (Ripley dadu din cap. Meditehniciana isi examina pacienta si se hotari.) Sa incercam altceva. De ce n-am deschis fereastra?

Habar n-am.

Surasul se estompa, dar reaparu. Era acum strict profesional. Dar de ce ar fi prietenesc? Meditehniciana n-o cunostea pe Ripley, nici Ripley pe ea. Femeia arata spre telecomanda de pe peretele opus-

Atentie la ochi!

Ripley inchise pe jumatate pleoapele, pentru a se proteja de lumina orbitoare la care se astepta sa se reverse, dupa spusele meditehnicienei.

Se auzi bazaitul unui motor si ecranul mural urca in plafon. Incaperea fu inundata de o lumina cruda. Desi filtrata, puse la grea incercare sistemul nervos epuizat al lui Ripley.

Imensitatea neantului se intindea dincolo de geam, iar o parte a modulelor de locuit ale statiei Gateway alcatuiau ca o bucla pe partea stanga: celule de plastic asamblate ca piesele unui joc de montaj. Extremitatile celor doua antene apareau in partea de jos a campului ei vizual. Dar atentia ei se concentra asupra curbei luminoase a globului pamantesc. Pata bruna strabatuta de dare albicioase a Africii inota in albastrul oceanic si tiara de safir a Mediteranei incorona Sahara.

Ripley mai vazuse acest grandios spectacol. Dar, mai presus de orice, era fericita sa descopere ca toate era la locul lor. Amintirea incercarilor prin care trecuse o facuse sa creada ca putea fi altfel, ca universul cosmarurilor era real, iar acest glob ospitalier, doar o amagire. Era reconfortant, familiar, odihnitor, ca un vechi ursulet de plus, tocit. Scena era completata de discul palid al Lunii care plutea in plan indepartat.

Cum ne simtim astazi?

Realiza ca meditehniciana vorbea cu ea.

Foarte rau.

Anumite persoane ii spusesera, odata, ca avea o voce incantatoare. O sa vina si ea, cu timpul. Deocamdata, nici un element al corpului nu functiona normal. Apoi se intreba daca se simtea diferita de acea Ripley care se urcase in calitate de ofiter la bordul lui Nostromo, nava aceea care nu mai era, cu misiunea de a efectua un transport banal. Ripley aceasta care o privea pe meditehniciana din acest pat de spital era o alta persoana.

Doar foarte rau? (Meditehniciana asta e admirabila, se gandi. Nu se da batuta cu una, cu doua.) Oricum, e mai bine ca ieri. Imi place ca mi-ai spus: „Foarte rau” si nu „Pe moarte.”

Ripley inchise pleoapele, le deschise brusc. Pamantul era tot acolo. Timpul, caruia nu-i acordase prea multa atentie, acum insemna mult pentru ea.

Sunt de mult aici?

Ai fost admisa la statia Gateway acum doua zile.

Acelasi suras.

Parca ar fi mai mult.

Meditehniciana ii intoarse spatele si Ripley se gandea ca poate remarca ei nu-i picase bine.

Esti in stare sa primesti o vizita?

Am de ales?

Fireste. Dumneata esti bolnavul. Dupa medici, esti cea mai indreptatita sa iei o hotarare. Daca vrei sa ramai singura, ti se va respecta dorinta.

Ripley dadu din umeri si fu un pic surprinsa sa descopere ca muschii ii dadeau ascultare.

M-am bucurat de singuratate atata amar de vreme. De cine e vorba?

Meditehniciana ajunse la usa.

De doi musafiri, de fapt.

Ripley observa ca era iar surazatoare.

Intra un, barbat, avand ceva in brate. Ripley nu-l cunostea pe acesta, dar recunoscu ce anume aducea acesta, ceva care parea sa se plictiseasca de moarte.

Jones! (Se ridica pe pat. Barbatul paru sa se debaraseze cu multa placere de motanul matahalos pe care Ripley se grabi sa-l legene in brate.) Vino, Jonesey, batrane monstru, gogoloiul meu paros!

Animalul indura rabdator aceste efuziuni jenante, atat de tipice pentru specia din care facea parte Ripley. Isi pastra intreaga demnitate mostenita de la stramosi, manifestandu-si in acelasi timp toleranta obisnuita a acestor feline fata de fiintele umane. Primul observator extraterestru care ar putea asista la aceasta scena ar ghici imediat care din cele doua creaturi prezente pe acest pat apartinea speciei superioare.

Barbatul care venise cu surpriza cea buna trase un scaun langa pat si astepta rabdator pana cand Ripley il va baga in seama. Era in jur de treizeci de ani, dragutel, si purta un costum clasic fara cel mai marunt semn particular. Zambetul sau, era tot atat de prietenos ca al meditehnicienei, fiind probabil datorat unei lungi experiente profesionale. Cu o inclinare a capului, femeia ii arata ca-l bagase in seama, dar isi continua monologul cu motanul. Musafirul intelese ca el trebuia sa faca primul pas, daca nu voia sa ramana doar un simplu comisionar.

Frumoasa camera, declara. (Parca era de la tara, dar vorbea ca un orasan, se gandi Ripley. Barbatul isi apropie usor scaunul de pat.) Ma numesc Burke. Carter Burke. Lucrez pentru companie, dar, lasand asta ia o parte, sunt un tip corect. Sunt fericit sa aud ca te simti mai bine.

Cel putin ultima fraza parea sincera.

Cine ti-a spus ca starea mea se amelioreaza?

Il mangaia pe Jones care torcea multumit si naparlea pe patul aseptizat.

Medicul si monitoarele. Mi s-a spus ca slabiciunea si confuzia vor disparea curand, desi nu-mi pari deloc dezorientata. Efectele secundare ale hipersomnului indelungat, cam asa ceva. N-am fost tare la biologie, ma impac mai mult cu cifrele. Ei, dar am vorbit destul despre mine. Se pare ca ne-ai venit in stare destul de buna.

Sper ca nu sunt atat de inspaimantatoare cat mi se pare mie. Am impresia ca ma aflu in corpul unei mumii egiptene. Spuneai de „hipersomn indelungat”. Cat timp am ratacit prin spatiu? intreba aratand spre meditehniciana care asista la scena: Nu vor sa-mi spuna.

Tonul lui Burke deveni alinator si parintesc.

Ei bine, poate ca este inca prea dreveme sa abordam astfel de subiecte.

Mana lui Ripley tasni de sub cearsaf si prinse bratul barbatului, care fu surprins de iuteala reactiei si de forta degetelor.

Fara texte. Mi-am revenit si nu mai e cazul sa ma cocolositi. Cat timp?

Carter Burke arunca o privire meditehnicienei, care ridica din umeri si intoarse spatele, dand atentie activitatii unei incalceli de semnalizatoare si tuburi. Barbatul o privi iar pe femeia din pat.

De acord. Nu este treaba mea, dar vei suporta. Cincizeci si sapte de ani.

Numarul o izbi ca o lovitura de ciocan. Cincizeci si sapte de lovituri de ciocan. Aceasta declaratie avu un impact mai mare asupra-i decat trezirea, mai mare decat vederea lumii natale. Se prabusi, paru sa se dezumfle, ca-si pierde puterile. Brusc, gravitatia artificiala, intretinuta in statie ii paru de trei ori mai mare decat pe Pamant. O strivea, iar salteaua pneumatica pe care se odihnea se umfla in jurul corpului sau, amenintand sa o sufoce si sa o sfarme. Meditehnica privea in continuare semnalizatoarele, nimeni nu spunea nimic.

Cincizeci si sapte de ani. Visase timp de mai bine de o jumatate de veac, iar in acest rastimp, prietenii ei imbatranisera si-si dadusera sufletul, lumea pe care o parasise se metamorfozase in Dumnezeu stie ce. Pe Pamant se schimbasera guverne, inventii dadusera peste cap existenta oamenilor, apoi se demodasera si fusesera aruncate la gunoi. Nimeni nu ar fi putut sa supravietuiasca peste saizeci si cinci de ani in hipersomn. Dincolo de aceasta limita, un cheson criogenic nu mai reusea sa mentina in viata corpul care-i era incredintat. Atinsese aproape limitele posibilitatilor fiziologice pentru a descoperi ca tocmai supravietuise vietii.

Cincizeci si sapte O, Doamne!

Ati ratacit prin inima sistemelor, ii zicea Burke, baliza de naufragiu s-a defectat si numai printr-o pura intamplare, o nava care trecea prin spatiul exterior a reperat capsula si (Ezita. Ripley se albise si facuse ochii mari.) Ti-e rau?

Ea incepu sa tuseasca, din ce in ce mai violent. Simtea cum ceva impingea dinlauntrul fiintei sale si expresia fetei trecu de la neliniste la oroare. Burke lua un pahar de apa de pe noptiera si-l intinse. Ea il respinse cu o miscare brusca a bratului. Jones sari din pat, mieunand si pufaind, cu parul zbarlit. Ghearele scrasnira pe podeaua de plastic si fugi. Ripley dus mana la piept si spatele i se arcui. Incepura convulsiile si senzatia de sufocare.

Cod albastru pentru patru sute cincisprezece! Cod albastru, patru unu cinci! striga meditehniciana spre microfoanele omnidirectionale.

Ajutata de Burke, ea incerca sa imobilizeze umerii pacientei. Inca o mai tineau cand in camera dadura buzna un medic si doi tehnicieni.

Asa ceva nu se putea intampla. Era imposibil!

Nu Nuuuuuu!

Tehnii se straduira sa lege bratele si picioarele femeii care se zbatea ca turbata. Cearsafurile zburara. O lovitura de picor il arunca pe un mediteh, timp in care celalalt spargea ochiul de sticla al monitorului. Refugiat sub un dulap, Jones isi privea inspaimantat stapana.

Tine-o, urla medicul. Imi trebuie oxigen si cinsprezece cc de Dumnezeule!

O explozie de sange colora brusc in rosu aprins cearsaful de deasupra, sub care ceva se ridica, dandu-i o forma piramidala. Stupefiati, medicul si tehnicienii dadura inapoi. Cearsaful se ridica si mai mult.

Apoi aluneca si Ripley vazu creatura. Meditehniciana lesina, iar medicul nu reusea decat sa emita sunete nearticulate; o larva groasa, fara ochi, dar cu gura plina de dinti iesea din toracele pacientei, frangandu-i coastele. Lucrul acela se rasuci incet si cand coltii nenumarati se aflara la mai putin de treizeci de centimetri de fata celei care-l gazduise, urla. Strigatul sau il acoperi pe cel al oamenilor, o asurzi pe Ripley si-i suprasolicita cortexul amortit, repercutandu-se in toata fiinta ei atunci cand

Se ridica urland si se aseza pe pat. Era singura in camera de spital luminata doar de haloul diodelor multicolore. Tinand mainile raschirate patetic pe piept, se straduia sa-si reia respiratia pe care i-o taiase cosmarul.

Corpul ii era intact: stern, muschi, sani, tendoane si ligamente; toate erau la locul lor si functionau normal. Nimic monstruos nu-i sfasiase pieptul pentru a iesi, nu avusese loc nici o nastere obscena. Ochii se deplasau sacadat pentru a parcurge camera. Nimic nu se pitise dupa vreun dulap pentru a o pandi, asteptand ca ea sa nu mai fie atenta. Nu vedea decat masinile silentioase care vegheau asupra functiilor ei vitale si patul ei confortabil. Era leoarca, in ciuda racorii agreabile care domnea in camera. Mai tinea pumnul pe stern ca pentru a se convinge ca era intreg.

Apoi camera video de deasupra patului se puse in miscare si tresari. O femeie de o varsta incerta o privea ingrijorata. Meditehniciana din serviciul de noapte. Ingrijorarea ei parea sincera, nu doar profesionala.

Iar cosmaruri? Vrei ceva ca sa dormi?

In stanga lui Ripley, un brat mecanic se deplasa bazaind. Il privi cu dezgust.

Nu. Am dormit si-asa prea mult.

Cum doresti. Stii mai bine. Daca te razgandesti, foloseste soneria.

Ea intrerupse legatura si ecranul se intuneca.

Ripley ridica patul si se rezema usor, dupa care apasa pe unul dintre numeroasele taste de pe o latura a noptierei. Ecranul care acoperea peretele opus disparu in plafon si vazu din nou exteriorul. Elementele statiei erau acum constelate cu puncte luminoase si ea descoperi, dincolo, fata nocturna a Pamantului. Cativa nori zdrentuiti ascundeau luminile oraselor indepartate, populate de oameni nepasatori, care nu aveau habar de indiferenta absoluta a cosmosului fata de ei.

Ceva sari si cazu in pat langa ea. dar de data asta ea nu tresari. Ripley recunoscuse forma familiara pe care o stranse la piept neluand in seama miorlaiturile de protest.

Totul e-n ordine, Jones. Am reusit, suntem salvati. Imi pare rau ca te-am speriat. Totul va fi bine de-acum. Totul va fi in ordine.

Da, totul era aproape perfect. Nu-i mai ramanea decat sa invete sa doarma.

Lumina soarelui era strecurata de plopi. Dincolo de arbori, o preerie cu iarba verde impestritata de culorile zambilelor, paralutelor si brumarelelor. Un macaleandru cauta ganganii langa trunchiul unui pom. Nu vazu pradatorul care il pandea cu toti muschii incordati. De cum pasarea ii intoarse spatele, vanatorul se lansa. Si Jones se lovi de solidoul macaleandrului fara sa prinda prada, fara sa tulbure imaginea acestuia care continua sa caute vioaie insecte inchipuite. Motanul se departa de perete, scuturand capul si clatinandu-se.

Asezata pe o bancheta in apropierea lui, Ripley observase scena.

Prostule. N-o sa fii niciodata in stare sa recunosti un solido?

Dar poate ca nu avea dreptate sa-i vorbeasca asa. Fabricatia solidourilor se ameliorase considerabil in ultimii cincizeci si sapte de ani. Totul fusese ameliorat in acest rastimp, cu exceptia ei si a lui Jones.

Atriumul era izolat de restul statiei prin niste usi de sticla. Solidoul scump al unei paduri de zona temperata din America de Nord era pus in valoare de plante verzi si un covor care imita gazonul. Solidoul era mai realist decat plantele veritabile, dar acesta aveau un miros natural si ea se apleca asupra ghiveciului. Mireasma organica de pamant, umiditate, viata. Cuprinsa de nostalgia lumii natale, simti o dorinta puternica de a parasi statia. Pamantul era aproape si era nerabdatore sa afle cerul albastru intre ea si negura angoasanta a cosmosului.

Doua dintre usile de sticla se dadusera in laturi pentru a-i face loc lui Carter Burke sa intre. Pentru scurt timp, vazu in el un barbat si nu doar un ajutor de bagator de seama de la Companie. Poate ca asta insemna ca devenise normala. Parerea ei despre el era totusi nuantata de faptul ca in momentul plecarii lui Nostromo in funesta calatorie, Burke inca nu se nascuse si ca urma sa vada lumina dupa douazeci de ani. Nu ar fi trebuit sa aiba vreo importanta. Pe plan fizic aveau aproximativ aceeasi varsta.

Imi pare rau, spuse el cu acelasi zambet vesel. Am incercat sa recuperez intarzierea, dar iata-ma in sfarsit.

Lui Ripley nu-i placea sa vorbeasca fara sa spuna nimic. Iar de cand se trezise, viata ii parea scumpa pentru a o pierde cu palavrageli fara de nici un rost. De ce nu se multumeau oamenii sa exprime esentialul si se tot invarteau in jurul cozii?

Au gasit-o pe fata mea?

Burke era incurcat.

Pai, ma gandeam sa-ti vorbesc dupa infatisarea la comisie

Dupa o asteptare de cincizeci si sapte de ani, nerabdarea mea este de inteles. (El dadu din cap, isi lua geanta si o deschise. Cotrobai un minut pana sa scoata cateva foi de plastohartie.) Ea e

Burke ii citi unul din documente:

Amanda Ripley - McClaren. Numele sotului, presupun. In varsta de saptezeci de ani. In momentul decesului, survenit in urma cu doi ani. Nimic interesant sau important. O viata placuta, banala, ca atatea altele, fara indoiala. Imi pare rau. (Ii inmana documentele, apoi ii studie expresia in timp ce ea le parcurgea.) Dar poate ca ma repet.

Ripley studia o imagine holografica. O femeie plinuta si cam palida, in etate de saizeci de ani. Arhetipul matusii Domnului Oricare. Trasaturile ei nu spuneau nimic, nu aveau nimic familiar. Nu izbutea sa stabileasca o legatura intre aceasta batrana si fetita pe care o lasase pe Pamant.

Amy, murmura ea.

Burke mai avea doua documente, pe care le citi incet in timp ce Ripley continua sa priveasca holograma.

Cancer. Hmmm. N-au ajuns inca sa invinga toate formele acestei maladii. Corpul a fost incinerat si odihneste la Memorial Repository din Parkside, Little Chute, Wisconsin. Fara copii.

Privirea-i trecu dincolo de barbat, in directia padurii-solido, pentru a revedea peisajul invizibil al trecutului.

Ii promisesem sa ma intorc de ziua ei. Unsprezece ani. Mi-a parut intr-adevar rau. (Se uita din nou la holograma.) In sfarsit, stia deja ca nu trebuia sa conteze prea mult pe promisiunile mele. In privinta datelor de intoarcere, in orice caz.

Burke dadu din cap ca pentru a-si manifesta simpatia. Nu-i era de obicei usor in astfel de situatii, dar acum era complet depasit de evenimente. Macar avu destul bun simt sa taca, decat sa debiteze banalitatile de circumstanta.

Credeam mereu ca putem recupera timpul pierdut mai tarziu. Dar acum e imposibil.

Lacrimile aparura, cu intarziere. Asteptasera cincizeci si sapte de ani. Ripley ramase pe bancheta, suspinand pe infundate, stinghera intr-un spatiu diferit.

Burke o batu pe umar sperand ca o va incuraja. Era jenat ca participa la o asemenea scena si incerca sa nu se tradeze.

Trebuie sa te prezinti la 9 si 30. Nu intarzia. Faci o impresie proasta.

Ea dadu din cap si se ridica.

Jones, Jonesey, vino.

Mieunand, motanul inainta cu nonsalanta pentru a se lasa prins de stapana sa. Ea-si sterse lacrimile.

Trebuie sa ma schimb. Dar n-o sa-mi ia mult timp.

Isi freca nasul pe spinarea motanului, o crima de lezmajestate pe care acesta o indura in liniste.

Vrei sa te conduc la camera dumitale?

De ce nu?

El se rasuci si se indrepta catre unul dintre culoare. Usile se cascara in fata lor.

Stii, ti-am facut o favoare. Prezenta animalelor de companie este strict interzisa in aceasta statie.

Jones nu e un animal de companie, ci un supravietuitor.

Il scarpina dupa ureche.

Asa cum ii fagaduise, Ripley fu gata numaidecat. Burke ramasese afara, profitand de acest ragaz pentru a studia rapoartele. Cand femeia iesi, se mira de metamorfozarea ei. Tenul nu-i mai era palid, iar expresia amaraciunii disparuse odata cu mersul sovaitor. Darzenie? se intreba el pe cand se apropiau de coridorul principal. Sau poate era doar efectul unui machiaj savant.

Nu scoasera o vorba pana ajunsera la nivelul inferior, unde se gasea sala de audienta.

Ce le vei zice? o intreba in sfarsit.

Ce altceva le-as putea declara? Ati citit depozitia mea. E completa si amanuntita. Fara floricele. Ar fi fost inutile.

Te cred, Ripley. Dar tipii cu care te vei intalni sunt niste duri, care vor incerca sa gaseasca niste lacune in povestea asta a dumitale. Vei avea in fata federalii, Comisia de comert interstelar, Administratia coloniala, reprezentantii companiei de asigurari

Imi dau seama.

Spune-le simplu ce s-a intamplat. Important este sa-ti pastrezi calmul si sa-ti ascunzi emotiile.

Bineinteles, isi zise ea. Toti prietenii ei, tovarasii de drum si cei apropiati murisera. Pierduse cincizeci si sapte de ani din existenta ei, cufundata intr-un somn odihnitor. Calm si fara emotie. Fireste.

Dar cand veni amiaza, uitase toate bunele sale intentii. Repetarea neincetata a intrebarilor, ridiculizarea versiunii sale asupra celor intamplate, disectia epuizanta a unor puncte de detaliu fara importanta si ignorarea sistematica a tot ceea ce are esential se combinara pentru a o scoate din sarite.

Pe masura ce ea raspundea la intrebarile inchizitorilor sai, pe marele ecran dinapoia ei apareau portrete si rapoarte, pe care prefera sa nu le vada. Fiindca aceste figuri erau acelea ale membrilor echipajului lui Nostromo. Parker, cu un zambet prostesc; Brett care parea sa fie foarte plictisit ca era luat in poza; Kane, Lambert; Ash, tradatorul, a carui figura fara suflet era transfigurata de mina contrafacuta si programata, Dallas

Dallas. Da, era preferabil ca ecranul sa fie in spatele ei, ca si amintirile.

Sunteti incuiati, sau ce? izbucni ea. Stam aici de trei ore. De cate ori trebuie sa va repet aceeasi poveste? Daca preferati s-o auziti in swahili, aduceti un translator si hai s-o luam de la capat. As fi incercat in japoneza, dar imi lipseste exercitiul. Si rabdarea. Cat timp va mai trebuie ca sa va faceti o parere?

Van Leuwen isi impreuna degetele si se incrunta. Expresia lui, intunecata ca si costumul sau se regasea pe fetele celorlalti membri ai comisiei de ancheta. Erau opt cu totii si niciunul nu-i arata nici un pic de simpatie. Directori. Administratori. Conciliatori. Cum sa-i convinga? Nu avea in fata niste fiinte umane. Toti arborau expresii de dezaprobare birocratica. Niste fantome. Ea era obisnuita sa infrunte realitatea. Meandrele manevrelor politico-corporative o depaseau.

Nu este chiar atat de simplu cum ai crede, ii zise el calm. Priveste din punctul nostru de vedere. Ai recunoscut ca ai provocat deliberat explozia unui cargou interstelar de clasa M. Un aparat costisitor.

Anchetatorul companiei de asigurari, membrul comisiei care-i era fara indoiala cel mai ostil, considera necesar sa precizeze:

Patruzeci si doua milioane, in dolari constanti. Fara sa mai socotesc navlul, fireste. Explozia propulsoarelor n-a mai lasat nimic de recuperat, chiar daca am ajunge sa localizam epava dupa cincizeci si sapte de ani.

Van Leuwen dadu distrat din cap, inainte de a relua cuvantul.

Nu ne gandim ca minti. Anumite inregistrari din jurnalul de bord al capsulei de salvare confirma unele elemente ale relatarii dumitale. Singurele care nu duc la controverse, din pacate. Stiu ca Nostromo s-a pus pe LV-426, O planeta neexplorata la data indicata. Ca au fost efectuate niste reparatii pe acea lume. Ca nava si-a reluat drumul dupa aceasta scurta etapa si ca a fost dupa acea programata pentru eventuala autodistrugere. Si ca supraincarcarea propulsoarelor a fost provocata de catre dumneata, din motive pe care ramane sa le stabilim.

V-am spus

Van Leuwen o intrerupse. Cunostea perfect versiunea ei.

Cu toate acestea, nu se gaseste absolut nimic in legatura cu forma de viata extraterestra ostila pe care pretinzi ca ati luat-o la bord in cursul scurtei sederi pe suprafata acelei planete.

Nu am luat-o la bord. V-am explicat deja despre acest lucru. Acel lucru s-a

Se opri, pentru a infrunta privirile glaciale. Isi usca gura degeaba. Nu era vorba de o adevarata comisie de ancheta. Aceste personaje se stransesera pentru o veghe funebra. Auditia nu urmarea stabilirea adevarului, ci netezirea asperitatilor si minimalizarea incidentului. Ea intelegea ca nu va putea schimba nimic. Soarta ii fusese pecetluita inainte de a intra in aceasta sala. Ancheta era aiurea, ca si intrebarile lor. Acestea foloseau doar pentru a conferi veridicitate procesului verbal.

Atunci cineva a aranjat inregistrarile. Orice tehnician competent ar face-o in mai putin de-o ora. Cine a avut acces la capsula?

Reprezentanta Administratiei coloniale extrasolare, o femeie ajunsa la varsta ingrata de cincizeci de ani si care se plictisea de moarte, se indrepta in scaun si clatina din cap.

Esti constienta de ceea ce spui? Crezi intr-adevar ca ne poti face sa inghitim o asemenea poveste? Se intampla ca hipersomnul prelungit sa aiba unele consecinte asupra sanatatii mentale ale individului si poate crezi ca spui adevarul.

Ripley o fulgera cu privirea, furioasa din cauza neputintei ei.

Vreti sa stiti ce cred eu?

Van Leuwen considera ca era preferabil sa intervina.

Capsula a fost studiata de o echipa, centimetru cu centimetru, si nu s-a gasit nimic care sa permita stabilirea faptului ca o creatura cum ai descris-o dumneata ar fi urcat la bord. Interiorul aparatului este intact. Niciuna dintre suprafetele metalice n-a fost atacata de vreo substanta coroziva.

Ripley reusise sa se stapaneasca in cursul diminetii. Raspunsese la intrebarile cele mai stupide, cu rabdare si intelegere. Dar nu mai putea fi rezonabila, si nici rabdatoare.

Evident! Am depresurizat cabina pentru a expulza monstrul in spatiu! (Se calma putin constatand ca declaratia ei fusese intampinata de o tacere mormantala). Cum am mai spus.

Anchetatorul companiei de asigurari se apleca si o privi pe reprezentanta ACE care se gasea la celalalt capat al mesei.

S-au descoperit „organisme ostile indigene” corespunzand acestei descrieri pe LV-426?

Nu, raspunse categoric femeia. Este un gogoloi de piatra, fara nici o forma de viata locala mai mare decat un virus. Nici o specie evoluata, in orice caz. Nici macar un vierme. N-a fost niciodata si nici nu va fi.

Ripley stranse din dinti ca sa nu strige.

V-am spus: chestia aia nu era originara din acea lume. (Vru sa o priveasca in ochi, dar acestia se ferira. Isi indrepta atentia asupra lui Van Leuwen si a reprezentantei ACE.) Un semnal provenind de pe suprafata. Scanerul lui Nostromo l-a captat si am fost treziti, conform regulamentului. Cand am ajuns la punctul de origine a acestui semnal, am descoperit o nava extraterestra care nu semana cu nimic cunoscut. Si asta era trecuta in jurnalul de bord. Era vorba de o epava. Nu stiu daca aparatul a fost accidentat sau abandonat. Ne-am ghidat dupa semnalul lui pentru a-l gasi. Am descoperit si pilotul. Apartinea unei specii necunoscute. Cadavrul era lungit intr-un fotoliu de pilotaj, cu o gaura in piept cat o farfurie.

Relatarea ei parea sa o plictiseasca grozav pe reprezentanta ACE. Sau poate ca femeia se saturase sa auda a „n”-a oara acelasi lucru. Oricum, considera ca trebuia sa ia cuvantul.

Am explorat peste trei sute de lumi si nimeni n-a semnalat existenta unei creaturi care, dupa cum te exprimi dumneata (Se apleca pentru a citi de pe copia declaratiei lui Ripley.) „isi petrece perioada de gestatie in interiorul unui corp-gazda, adica in acele imprejurari, un corp uman viu” si are „acid molecular concentrat ca sange.”

Ripley se uita la Burke. Barbatul era asezat la extremitatea mesei si tacea, cu buzele stranse. Nefacand parte din comisia de ancheta, el nu putea interveni in timpul auditiei. Oricum, n-avea cum s-o ajute. Fara confirmarea inregistratorului de la bordul capsulei, totul depindea de credibilitatea versiunii pe care o dadea ea faptelor petrecute acolo, atunci. Si fusese evident de la inceput ca nu prea dadeau crezare relatarii ei cu privire la pierderea lui Nostromo. Se intreba iar, cine ar fi putut sa aranjeze inregistratorul, si din care pricina. Sau poate era vorba de o simpla defectiune a aparatului. Dar aceasta nu mai avea mare importanta acum. I se uri de comedia asta.

Ascultati, eu stiu unde bateti. (Fata i se schimonosi intr-un simulacru de zambet. Era minge de meci, iar ea se stia batuta dinainte.) Atitudinea acestui android, motivul pentru care ne-am indreptat spre acel semnal, totul se potriveste, chiar daca nu pot s-o dovedesc, zise ea inainte de a parcurge intreaga masa cu privirea si de a zambi cu adevarat. Anumite persoane vor sa-i acopere pe cei care l-au plasat pe Ash printre membrii echipajului lui Nostromo, iar cea mai buna metoda este sa ma scoata tap ispasitor. De acord, perfect. Dar ceva nu poate fi „aranjat”, un fapt ce nu se poate sterge. Aceste creaturi exista. Eu voi disparea, ele nu. Acolo, pe planeta aceea, se afla o nava extraterestra la bordul careia se gasesc mii de oua. Mii. Ma-ntelegeti? Va sfatuiesc sa trimiteti acolo o expeditie cu misiunea de a cauta acest aparat, pe baza coordonatelor noastre de zbor, si apoi sa inlature aceasta amenintare. Cel mai bun mijloc ar consta in folosirea unei bombe nucleare Inainte ca una dintre echipele voastre de explorare sa nu va aduca o mica surpriza.

Multumesc, master principal Ripley, incepu Van Leuwen. Am

Pentru ca una singura din chestiile alea a reusit sa ucida pe toti membrii echipajului din care faceam parte in mai putin de douasprezece ore de la nastere.

Administratorul se ridica in picioare. Ripley nu era singura care-si epuizase rabdarea.

Multumesc. Am terminat!

Ba nu, nu am terminat, se porni ea, ridicandu-se. La dracu’, o sa terminati cand o sa ajunga alea aici. Atunci n-o sa mai aveti decat sa va faceti rugaciunea. Sa va faceti rugaciunea!

Reprezentantul ACE se rasuci calm spre administrator.

Eu cred ca dispunem de un numar suficient de elemente pentru a lua o hotarare. Consider ca este timpul sa inchidem acest interogatoriu si sa ne retragem pentru deliberari.

Van Leuwen se uita la ceilalti membri ai comisiei. Era ca si cum se afla in fata unei oglinzi, fiindca in ciuda diferentelor morfologice toti erau animati de unul si acelasi spirit.

Nu puteau sa pronunte verdictul pe loc, n-ar fi fost de efect in procesul verbal. Forma era mai importanta decat fondul.

Doamnelor? Domnilor? (Semne din cap aprobatoare. Van Leuwen isi indrepta atentia asupra persoanei care facea obiectul acestei discutii. Al acestei disectii, se gandi ea cu amaraciune.) Binevoiti a ne scuza, master principal Ripley?

Sigur ca nu.

Se intoarse tremurand de indignare, pentru a parasi sala. Vazu in treacat ecranul cu imaginea lui Dallas. Capitanul Dallas. Dallas, prietenul ei. Dallas, iubitul ei.

Dallas care murise. Iesi furioasa.

Spusese, incercase totul, dar o declarasera vinovata si faceau acum cele necesare pentru ca judecarea ei sa para impartiala. Simple formalitati. Compania si aliatii ei erau specialisti in asemenea proceduri. Pierderile umane nu erau grave, daca era posibil sa fie golite de continutul emotional. Reduse la simple numere, puteau fi trecute intr-un raport anual. Iata de ce era necesar sa se efectueze o ancheta, sa traduca emotiile in coloane de cifre. Trebuia dat un verdict. Dar cu jumatate de gura, in asa fel incat sa nu auda vecinii.

Nimic din toate acestea nu o ingrijorau cu adevarat pe Ripley. Sfarsitul iminent al carierei n-o indurera. Ceea ce nu putea accepta, era stupiditatea acestor personaje atotputernice. Refuzau sa creada. Tinand cont de mentalitatea lor si de absenta dovezilor materiale, era de inteles. Dar sa nu se gandeasca o clipa ca ea ar putea sa spuna adevarul si sa nu-i verifice spusele, asta nu le-o putea ierta. Miza nu era viata ei ratata, nu mai mult decat cariera putin spectaculoasa de ofiter secund al flotei comerciale.

Dar ce le pasa lor! Daca un lucru putea fi transcris in termeni de pierderi sau profituri, nu le pasa.

Dadu cu piciorul in perete, in apropierea lui Burke, care cumpara cafea si gogosi de la distribuitorul de pe culoar. Masina-i multumi politicos si-i returna credit cardul. Ca mai toate lucrurile de pe Gateway, distribuitorul era inodor. La fel ca lichidul intunecat care curgea din el. Despre gogosi, nici sa nu mai vorbim.

I-ai aranjat, declara Burke nadajduind sa-i mai ridice moralul.

Ea ii fu recunoscatoare, chiar daca nu reusise. Dar nu avea nici un motiv sa-si verse focul pe acest barbat. Mai multe bucati de zahar si putina frisca sintetica reusira sa-i dea un oarecare gust simulacrului de cafea.

Au dat verdictul inainte de intrarea mea in sala. Mi-am pierdut toata dimineata. Ar trebui sa le dea tuturor scenariile, inclusiv impricinatului. Ar fi mai simplu sa le zica ce vor sa auda decat sa incerce sa-si memoreze faptele. Stii ce cred ei?

Imi inchipui.

Si musca din gogoasa.

Cred ca sunt nebuna.

Esti, zise el vesel. Ia o gogoasa. Ciocolata sau frisca?

Ea privi cu dezgust inelul de coca pe jumatate coapta pe care i-l intindea.

Care-i diferenta?

Culoarea.

Ea nici nu zambi.

„Deliberarile” nu se prelungira. N-aveau nici un motiv, se gandi ea asezandu-se. Burke isi ocupa locul din cealalta extremitate a salii. Vru sa-i faca un semn cu ochiul, dar se razgandi. Ea ii ghici intentiile si ii fu recunoscatoare ca se rasgandise.

Van Leuvven isi drese glasul si nu crezu de cuviinta sa-i mai priveasca pe ceilalti membri al comisiei pentru a obtine sprijinul lor.

Aceasta comisie de ancheta si-a dat verdictul. Este evident ca master principal Elen Ripley, NCC-l4672, a actionat fara discernamant si este prin urmare declarata inapta de a-si pastra brevetul de ofiter secund al flotei comerciale.

Daca unii din judecatorii ei se asteptau s-o vada pe Ripley reactionand, fura dezamagiti. Ea-i privi nemiscata si sfidatoare, cu buzele stranse. Dar fara indoiala ca rasuflara usurati. Orice izbucnire ar fi fost consemnata in procesul verbal. Van Leuwen continua enuntarea verdictului, neavand de unde sa stie ca acuzatul ii si pusese o capa si o gluga, negre.

Brevetul mentionat este prin urmare suspendat, pana la o noua examinare a acestei chestiuni, la o data ulterioara, care ramane de stabilit. (Isi usura respiratia, dupa care si constiinta:) Cu toate acestea, tinand cont de perioada foarte mare petrecuta de impricinata in hipersomn, responsabilitatea personala nu va fi pusa in cauza, deocamdata.

„Deocamdata”, se gandi ea. O expresie specifica limbajului Companiei, care insemna: „Tine-ti fleanca, fereste-te de presa si o sa ai parte de pensie.”

Esti libera si singura raspunzatoare de propriile actiuni pe o perioada de proba de sase luni, timp in care vei fi supusa unui examen medical lunar efectuat de un psihomed agresat de catre cei si de a urma tratamentul pe care acesta va considera util sa ti-l prescrie.

Era scurt si explicit si atat de amar incat ea-l inghiti deodata. Numai dupa ce Van Leuwen se ridica si iesi din sala, Burke observa privirea lui Ripley si incerca sa o retina.

Las-o, ii murmura. S-a terminat.

Ea-i respinse mana si se indeparta.

Exact, raspunse ea lungind pasul. Nu mai au sa-mi faca.

Il ajunse pe Van Leuwen la ascensor.

De ce nu trimiteti pe cineva la LV-426?

Acesta o privi.

Ar fi inutil, doamna Ripley. Hotararea comisiei este fara apel.

Putin imi pasa de hotararea comisiei. Nu mi-e de soarta mea ci de a amaratilor care risca sa descopere dupa noi aparatul acela. De ce ati refuzat verificarea spuselor mele?

Pentru ca s-a facut deja, raspunse el sec. Populatia acelei lumi a explorat-o si nimeni nu a semnalat prezenta unui „organism ostil” sau a unei nave extraterestre. Crezi ca sunt tampit? Crezi ca nu am fost precauti, numai daca ar fi fost sa se puna in discutie responsabilitatea noastra de catre eventuale anchete ulterioare? De fapt, lumea aceea se numeste Acheron, acum.

Cincizeci si sapte de ani. Un rastimp important, in care omenirea putuse realiza atatea lucruri. Sa construiasca, sa se mute, sa se fondeze noi colonii. Ripley incerca sa asimileze sensul vorbelor administratorului.

Ce populatie? De cine e vorba?

Van Leuwen urma sa intre in cabina. Ripley intinse mana vrand sa impiedice usile sa se inchida. Celulele foto-electrice asteptara, docile, pentru ca ea sa-si retraga bratul.

Terraformatori, explica Van Leuwen. Fauritori de planete. Am realizat mari progrese in acest domeniu, in timp ce dumneata dormeai. Pasi uriasi. Cosmosul nu este deloc ospitalier, dar vom schimba aceasta stare de lucruri. Pe Acheron se afla ceea ce noi numim o colonie de terraformare. Echipele noastre au instalat epuratoare pentru a face aerul respirabil. Reusim acest lucru astazi intr-un mod eficace si economic, daca dispunem de o atmosfera locala pentru a fi modificata. Hidrogen, argon chiar daca metanul este preferabil. Or, Acheron se scalda in metan si am gasit destul oxigen si azot pentru inceperea procesului. Deocamdata, aerul este greu respirabil, dar cu timpul, rabdare si multa munca, specia umana va dispune de o noua lume locuibila. Nu gratis bineinteles. Compania noastra nu a fost fondata cu un scop filantropic, chiar daca ea contribuie din plin la progresele umanitatii. Este o intreprindere de mare anvengura. Va dura decenii. Totul a inceput acum mai bine de douazeci de ani si nu am avut de atunci de-a face cu nici un incident cat de mic!

De ce nu mi s-a spus?

Unora le era teama ca ai fi fost influentata si incitata sa modifici termenii depozitiei dumitale. Personal, nu cred ca aceasta ar fi schimbat ceva. Este evident ca esti sincera si ca dumneata crezi ceea ce afirmi.

Usile incercara sa se inchida si Ripley le impinse cu brutalitate. Ceilalti pasageri incepura sa-si manifeste nerabdarea.

Cati coloni?

Van Leuwen se incrunta.

La ultimul recensamant, intre saizeci si saptezeci de familii. Am observat ca oamenii au un randament superior cand nu sunt separati de cei dragi. Este o solutie costisitoare, dar stiu ca se va dovedi rentabila, pe termen lung. In plus, in acest mod membrii acestor comunitati au sentimentul apartenentei la niste adevarate colonii, si nu la niste santiere izolate. Viata lor este desigur grea, mai ales pentru femei si copii, dar la sfarsitul contractului, toata familia va fi lipsita de griji. Aceste noi dispozitii sunt benefice pentru toti.

Isuse, ingaima ea.

Unul dintre pasageri se apropie.

Va deranjam poate cumva?

Absenta, Ripley lasa sa-i cada mana. Usile, deblocate, se inchisera fara zgomot. Van Leuwen o uitase deja, iar ea era absorbita de imaginile care-i apareau in minte.

Iar ceea ce vedea nu-i placea deloc.

Nu era nici cea mai placuta dintre lumi, nici cel mai bland anotimp. Supuse unor fenomene atmosferice specifice lui Acheron, vanturile bateau neostoit suprafata erodata a planetei. Erau vechi de cand lumea aceasta de piatra, fara de oceane pentru a le domoli, ar fi netezit relieful cu milenii mai curand daca fortele in fierbere sub scoarta bazaltica nu ar fi impins deasupra mereu alti munti si alte platouri. Vanturile de pe Acheron duceau o lupta necrutatoare cu lumea care le-a dat nastere.

Nimeni nu avusese cutezanta de a le tagadui stapanirea intreaga a vazduhului, de a mai potoli incrancenarea furtunilor de nisip, de a se impotrivi vijeliei, pana, la venirea oamenilor. Acestia anexasera Acheronul, iar ei nu revendicau aceasta planeta sub forma actuala (o priveliste infernala de stanci cu forme chinuite si de nisip, abia vizibile printr-o atmosfera galbuie saturata de praf), dar asa cum va fi sa fie cand epuratoarele vor fi desavarsit lucrarea lor. Aerul era supus unei metamorfoze lente si metanul facea loc deja oxigenului si azotului. Dupa aceea vanturile vor fi imblanzite si in sfarsit oamenii vor remodela suprafata. Va rezulta un climat placut care va starni la randu-i ploaie, zapada, viata.

Aceasta era dispozitia testamentara a epocii actuale pentru generatiile ce vor sa vina. Dar, deocamdata, locuitorii lui Acheron asigurau functionarea epuratoarelor si luptau pentru intruchiparea unui vis tot hranindu-se din rezervele lor de darzenie si umor, motivati fiind de niste salarii fabuloase. Nu vor apuca sa vada Acheronul ca un taram al abundentei. Numai Compania avea o speranta de viata destul de mare pentru aceasta. Compania era nemuritoare, nu si pionierii.

Simtul umorului, propriu tuturor aventurierilor traind in conditii de existenta precare era prezent prin intreaga colonie, si in mod deosebit pe placa de otel prinsa intre pilonii de beton care se aflau dincolo de ultima structura integrata:

SPERANTA LUI HADLEY - Pop. 159 locuitori

Bine ati venit pe Acheron.

Sub care un autohton sugubat adaugase fara autorizatie oficiala: Va doresc o sedere placuta, cu vopsea indelebila. Vanturile ignorau aceasta urare. Firele de nisip pe care le purtau corodasera in mare parte placa de otel si o nou-venita, poftita pe Acheron de catre epuratoarele de atmosfera, mai pusese si semnatura ei bruna: primele ploi erau raspunzatoare de primele pete de rugina.

In spatele acestei placi se gasea colonia - structuri de metal si de plastobeton legate intre ele prin tuburi ce pareau prea fragile pentru a fi in stare sa infrunte urgia.

Ansamblul evoca un buncar, iar daca nu avea un aspect mai impresionant decat peisajul, cu alcatuirile pietroase batute de vanturi si muntii torturati, colonia era insa tot atat de solida si mult mai primitoare. Ea isi apara populatia de vanturi si de atmosfera inca rarefiata.

Tractoare cu roti enorme si alte vehicule se deplasau lent pe drumurile dintre cladiri, intrau, ieseau din garajuri subterane, ca niste colportori. Pe imobilele comerciale luceau firme neonice, poftind populatia sa se bucure de distractiile nu multe si nu grozave in schimbul unor sume nu mici. Acolo unde salariile sunt mari, se ivesc micile bisnisuri ale unor femei sau barbati cu initiativa. Compania nu considera astfel de activitati deosebit de lucrative, dar vindea degraba concesiuni celor indrazneti.

Dincolo de colonie se inalta primul epurator de atmosfera. Alimentat de catre o centrala termonucleara, varsa intruna aer purificat spre cerul intunecat. Materiile pulverulente si gazele periculoase erau eliminate prin combustie sau disociere chimica fiind inlocuite cu oxigen si azot. Intra aerul nociv, iesea aerul curat. Principiul era simplu, dar procesul era si lent si costisitor.

Totusi, ce valoare se poate acorda unei planete? Si Acheron era, la urma urmelor, o lume mai ospitaliera decat altele, a caror terraformare fusese finantata de catre Companie. Avea macar o atmosfera care putea fi modificata, ceea ce era mai usor de realizat decat sa creezi una din nimic. Mai avea si o gravitatie foarte apropiata de norma standard. In aceasta privinta era un adevarat paradis.

Haloul incandescent care incorona statia de epurare a atmosferei, un turn conic asemanator unui vulcan, te ducea cu gandul la infern. Colonii erau constienti de caracterul sau simbolic si nu se sfiau sa glumeasca pe seama lui. Nu venisera pe Acheron pentru a se bucura de climatul planetei.

Nu vedeai nici o persoana de constitutie fragila prin culoarele coloniei. Chiar si copiii erau inaspriti din cauza mediului. Nu erau brutali, ci rezistenti atat pe plan mental cat si fizic. Cei care preferau actele de bravura nu-si gaseau locul aici. Se invata foarte repede ca intrajutorarea era indispensabila supravietuirii. Copiii cresteau mai repede decat cei de pe Pamant sau din lumile mai ospitaliere si mai bogate. La fel si parintii lor. Ei apartineau unei rase aparte, independente, constienta de faptul ca nu se putea bizui decat pe ea insasi.

Colonii de pe Acheron nu erau insa unici in felul lor; ei ajunsesera aici la bordul unor nave cosmice, iar inaintasii lor - in carute.

Faptul ca se considerau niste pionieri si nu simple numere de matricola ii ajuta sa accepte aceasta situatie, aceasta existenta dura.

In inima acestui nucleu de oameni si masini se inalta cladirea centrului de exploatare. Domina toate celelalte structuri artificiale ale Acheronului, cu exceptia statiilor de epurare a atmosferei. Vazut din exterior, parea spatios. In interior, nu gaseai nici un spatiu liber. Materiale de tot felul se ingramadeau prin colturi, tuneluri strabatand spatiile de sub planseuri, pasarele intinse pe deasupra. Si ar fi fost nevoie de mai mult spatiu. Oamenii se inghesuiau tot mai mult pentru a face loc ordinatoarelor si masinilor. Hartiile se adunau in teancuri imense, cu toate eforturile neincetate de reducere a informatiilor necesare in biti electronici. Materialul venit de curand se acoperea repede de zgarieturi, de umflaturi si de arcuri brune lasate de cestile de cafea.

Doi oameni erau raspunzatori de aeest centru si, in consecinta, de intreaga colonie: directorul de exploatare si adjunctul sau. Isi vorbeau prieteneste, titlurile sforaitoare nu aveau nici un sens in aceste lumi de frontiera. Cel care acorda prea mare importanta etichetei si facea caz de rangul sau risca sa se trezeasca afara, fara emitator si fara costum de supravietuire.

Ei se numeau Lydecker si Simpson si pareau cat se poate de preocupati. Amandoi aveau acea expresie proprie oamenilor pentru care somnul este o amanta in bratele careia nu se abandonau decat arareori. Lydecker semana cu un contabil obsedat de o deductie fiscala omisa cu zece ani in urma. Simpson era un barbat corpolent si ursuz, cu camasa uda de transpiratie mai tot timpul, si in mod sigur ca s-ar fi simtit mai bine la volanul unui camion decat in fruntea unei colonii umane. Din pacate, avea si creier si muschi, fapt ce nu fusese trecut cu vederea de subordonatii lui. Lydecker il aborda pana sa apuce sa bata in retragere.

Ai luat la cunostinta de raportul meteo pentru saptamana viitoare?

Simpson mesteca ceva mirositor care-i parfuma gura. Lydecker banuia ca era un drog interzis, dar nu zise nimic. Simpson era superiorul lui si in plus avea de gand sa-i ceara ceva. Aceste vicii marunte nu erau incurajate pe Acheron, dar nu erau considerate niste crime, atata timp cat nu stanjenea activitatea. Si-asa era dificil sa-ti pastrezi sanatatea mintala intr-un asemenea mediu.

Ce e cu el?

O sa avem parte de o adevarata vara indiana. Vanturile o sa scada la patruzeci de noduri.

A, perfect. E cazul sa-mi iau lotiunea de plaja. Ce cacat, macar de-as vedea putin soarele.

Lydecker clatina din cap, dezaprobator.

Mereu nemultumit, asa-i? Nu ti-e de ajuns sa stii ca e inca agatat pe undeva, pe sus?

Niciodata nu-mi prieste nimic, n-am ce face. Ar trebui sa multumesc Cerului, nu? Ai altceva sa-mi spui, Lydecker, sau vrei sa tragi de pauza?

Asa fac eu, las norocul sa treaca pe langa mine. Cred ca o ocazie ca asta n-o sa mai am decat peste vreo doi ani (Se uita pe un listing.) Iti amintesti de prospectorii pe care i-ai trimis pe platoul ala inalt situat dincolo de muntii Ilium, acum doua zile?

Mda. Un smecher de pe Pamant s-a gandit poate ca zona aia ar cuprinde minerale radioactive. Am cerut niste voluntari si unul Jorden a ridicat mana. I-am spus sa se duca sa vada ce-i acolo, daca dorea. Ceva nou?

Omul e acolo, cu nevasta si ai mici. Semnaleaza ca a reperat ceva si vrea sa stie daca-i vor fi respectate drepturile.

Astazi toti au consilieri juridici. Cateodata imi pare rau ca nu mi-am ales meseria asta.

Ce, sa-ti strici imaginea? Si-apoi, aici nu prea sunt cautati, iar veniturile lor sunt mai mici ca ale tale.

Ia mai zi o data. Ca ma simt mai bine. (Simpson scutura din cap si-si muta privirea pe un ecran.) Doamne! Un tip ramas pe Pamant, bine mersi in biroul lui, ne furnizeaza coordonatele unui punct situat la mama dracului si zice ca sa vedem ce-i pe-acolo. Nu se oboseste nici macar sa-mi spuna de ce si eu nu-l intreb nimic, pentru ca n-am chef sa astept raspunsul cincisprezece zile si care nu poate fi decat: „Confidential”. Ma-ntreb cateodata de ce ne-om bate atata capul.

Iti spun eu, pentru gologani. (Directorul adjunct se rezema de o consola.) Ei, si ce-i spun lui Jorden asta?

Simpson se rasuci pentru a putea vedea un ecran care ocupa in mare masura unul dintre pereti. Se vedea harta topografica a zonei explorate a Acheronului, furnizata de ordinatorul central. Partea cartografiata era foarte redusa, iar regiunea cea mai dezolata a desertului Kalahari ar fi parut o Polinezie in comparatie. Simpson se deplasa arareori pe suprafata Acheronului. Functia il obliga sa ramana pe langa centrul de exploatare, si nu avea de ce sa se planga.

Spune-i ca, dupa mine, tot ce gaseste e-al lui. Un tip care are curajul sa se plimbe pe acolo merita sa pastreze pentru el tot ce descopera.

*

Tractorul avea sase roti, un blindaj gros, pneuri imense si o placa de protectie rezistenta la coroziune. Daca nici aceasta nu rezista pe Acheron, atunci, practic, nimic nu rezista. Carcasa lui ajunsese ca o carpeala de bucati de metal decolorate asamblate prin suduri si rasini epoxide. Dar era etans si progresa regulat. Pasagerilor nu le trebuia mai mult.

Deocamdata, se cocota zdruncinandu-se, pe o panta usoara. Rotile mari starneau nori de praf vulcanic pe care vijelia se grabea sa-i duca departe. Gresia si sistul, erodate, se sfaramau sub greutatea lui. Un vant de la vest urla regulat lovindu-se de blindaj, casunand pe parbriz, vrand cu tot dinadinsul sa-i orbeasca, vehicolul si pe cei dinauntru. Hotararea celor care conduceau aparatul se adauga la fiabilitatea motorului pentru a-l face sa urce pe deal: fredona linistitor in timp ce filtrele reciclau intruna aerul pentru a nu lasa praful sa intre. Masina avea tot atata nevoie de aer ca si ocupantii ei.

Nefiind la fel de degradat de urgie ca si vehicolul sau, Russ Jorden avea in primul rand aspectul caracteristic al persoanelor care traiau pe Acheron de mai mult timp: pielea inchisa si uscata de vant. Mai putin accentuata, aceasta descriere se potrivea si sotiei lui, Anne, dar nu si copiilor care se harjoneau in spatele cabinei centrale. Se urmareau prin materialul de prelevare portativ si lazi, ferindu-se sa se loveasca de pereti. Stramosii lor invatasera sa calareasca un animal ciudat numit cal. Miscarile tractorului nu se deosebeau prea mult de acelea ale acestor patrupezi focosi, iar copiii se obisnuisera cu acestea de cand invatasera sa mearga.

Aveau hainele si fetele pline de praf, in pofida etanseitatii vehicolului. Aceasta era una din realitatile dure ale vietii pe Acheron. Cu toate precautiile luate pentru a se izola de exterior, praful tot intra in vehicole, in birouri, chiar si in locuinte. Unul dintre primii coloni daduse acestui fenomen numele, mai mult plastic decat stiintific de „osmoza particulara”. Cultura acheroniana. Coloni cei mai imaginativi afirmau ca praful era viu, ca se ascundea si astepta ca sa se deschida usile si ferestrele pentru a se napusti inauntru, iar gospodinele se gandeau nu fara umor cum era mai bine: sa spele sau sa perie hainele?

Russ Jorden ocoli cateva stanci si-si facu loc printre crapaturile pantei. Eforturile lui erau incurajate de piuitul regulat al localizatorului - o muzica placuta pentru el. Bipurile se amplificau pe masura ce se apropiau de punctul de origine al perturbatiei electromagnetice, dar Russ nu voia sa micsoreze volumul. Fiecare semnal era ca o melodie: clinchetul ariilor de inregistrari de pe vremuri. Sotia veghea asupra bunei functionari a tractorului si a sistemelor de supravietuire, in timp ce el conducea.

Priveste: traseul magnetic e din ce in ce mai promitator, ii zise el batand intr-un mic cadran situat in dreapta lui. Si e al meu, al meu, al meu. Lydecker a zis ca Simpson si-a dat acordul. Si totul e inregistrat. Nimeni n-o sa ne ia filonul asta. Nici Compania nu va putea sa ne deposedeze de ea. E al meu, totul e al meu.

Femeia il privi zambind.

Uiti ca jumatate imi revine, dragule.

Si cealalta jumatate e-a mea.

Autorul acestei erezii matematice era fiica lor, Newt, in varsta de sase ani, arata cu patru ani mai mare si insufletita de aceeasi energie ca si parintii si tractorul la un loc. Tatal ii adresa un zambet dragastos, fara sa-si ia ochii de la tabloul de bord.

Am prea multi asociati.

Fetita reusise sa-l epuizeze pe fratele mai mare.

Tim se plictiseste, tati. Si eu. Cand ne intoarcem?

Cand vom fi bogati, Newt.

Asa raspunzi tot timpul. (Ea se ridica agila ca o maimuta). Vreau sa ma-ntorc, sa ma joc de-a „Monstrii in labirint”.

Fata fratelui ei se schimonosi.

Atunci te joci singura. Trisezi mereu.

Nu-i adevarat! facu ea punandu-si pumnisorii in soldurile slabute. Zici asa pentru ca sunt mai tare si te oftici.

Nici pomeneala. Tu te ascunzi prin niste conducte pe unde nu se poate trece.

Si ce daca? De-aia sunt cea mai buna.

Mama lor isi lua ochii de la pupitrul de control, cat sa zica:

Astamparati-va amandoi. Iar daca va mai prind ca va jucati in sistemul de aerisire, va alegeti cu cateva la fund. Nu numai ca e interzis de regulament, dar este si foarte periculos. Puteti sa nu nimeriti o bara si sa cadeti intr-un canal.

Ah, mami. Cine-i asa prost sa cada! Toti copiii se duc acolo si nimeni n-a patit nimic. Suntem prudenti. Iar eu sunt cea mai buna pentru ca eu pot sa ma strecor pe unde ceilalti nici nu reusesc sa intre.

Ca un vierme, replica fratele ei, scotand limba.

Ea il ingana.

Ti-e necaz, ti-e necaz.

El intinse mana sa-i piste limba si ea tipa de spaima, aruncandu-se indaratul unui analizator de filoane.

Potoliti-va, porunci Anne Jorden cu un glas in care era mai multa iubire decat suparare. Stati si voi locului doua minute macar, da? Nu mai este mult. Ne intoarcem curand la Hadley si

Dumnezeule!

Russ Jorden se ridicase pentru a vedea prin parbriz. Uitand de galceava celor mici, femeia veni langa el.

Ce se intampla, Russ?

Tractorul devie brusc spre stanga si ea se agata de umarul lui.

E ceva acolo. O secunda s-au dat la o parte norii si am vazut. Nu stiu ce anume, dar este enorm. Si ne apartine. Tie, mie, si copiilor

In raport cu marimea navei extraterestre, tractorul care s-a oprit nu prea departe, parea minuscul. Din pupa epavei se ridicau spre cer doi piloni de sticla sau de metal, curbati armonios desi ciudat. De departe parca erau bratele intinse ale unui om culcat, fixat intr-o rigiditate cadaverica. Unul era mai scurt si totusi simetria navei ramanea intreaga.

Conceptia navei era la fel de surprinzatoare ca si aspectul sau.

Poate ca ea crescuse si nu era decat rezultatul unui plan de construire determinat. Umflatura cocai avea acelasi luciu sticlos nemaiintalnit, pe care nisipul adus de vanturile Acheronului nu au reusit sa-l distruga.

Jorden bloca franele tractorului.

De data asta, am tras lozul cel mare. Anne, scoate echipamentul. Ma gandesc daca or putea sintetiza si niste sampanie la Hadley Café.

Sotia lui ramasese tintuita in fata geamului gros.

Stai sa ne uitam putin si sa intoarcem si dupa aceea om sarbatori evenimentul. Poate ca nu suntem primii descoperitori.

Glumesti? Nu e nici o baliza pe platoul asta afurisit. Nici un jalon. Nu a venit nimeni inaintea noastra aici. Nimeni! Chestia asta ne apartine!

El se indrepta deja spre partea din spate a cabinei. Anne era tot neincrezatoare.

Este greu de crezut ca un lucru asa de mare si care emite acest gen de rezonanta a putut sa ramana aici atata timp fara sa fie observat de cineva.

Prostii! (Jorden isi lua deja combinezonul presurizat, apasa pe clapele de etanseizare fara sa se uite, tragea fermoarele cu o usurinta datorata unei practici indelungate.) Esti prea pesimista. Ti-as insira o gramada de motive pentru care nu a fost observat pana acum.

De exemplu?

Ea intoarse fara chef spatele la hublou si incepu sa se echipeze pentru iesire.

De exemplu, muntii astia o ascund fata de detectoarele coloniei, si stii ca satelitii de supraveghere nu sunt buni de nimic in atmosfera asta.

Si infrarosiile?

Ea remonta inchiderea cu glisiera a combinezonului presurizat.

Ce infrarosii?! Uita-te si tu: mort ca un cui ruginit. O fi aici de mii de ani. Si chiar daca ar fi venit ieri, nu se putea capta nimic in infrarosu in partea asta a planetei; aerul scos din epuratoarele de atmosfera e prea cald.

Atunci, cum se face ca aia de la centru au nimerit-o la fix?

Ea termina cu echiparea si-si punea niste aparate la centura.

El dadu din umeri.

Cum dracu’ sa stiu eu? Daca te framanta chestia asta, n-ai decat sa-l intrebi pe Lydecker la intoarcere. Important e ca ne-a desemnat pe noi sa venim pe-aici in cercetare. Ce noroc pe capul nostru! (Se rasuci spre usa sasului.) Vino, frumoasa mea. Haidem, si-om deschide cufarul tezaurului. Pun ramasag ca inauntru sunt o sumedenie de smecherii de mare pret.

La fel de entuziasta, insa mai putin exuberanta, Anne Jorden stranse garniturile de etanseizarea ale combinezonului. Apoi, sot si sotie iti verificara unul celuilalt echipamentul: oxigen, unelte, lampi, baterii, totul cum trebuia. Cand erau gata de a iesi din tractor, femeia le arunca o privire severa copiilor.

Ramaneti inauntru, copii. Ati inteles?

Da, mama, raspunse Tim, vizibil dezamagit. Nu pot sa vin cu voi?

Nu, nu poti sa vii cu noi. O sa-ti povestim la intoarcere.

Ea trase usa sasului dupa ea.

Tim se duse numaidecat la hubloul cel mai apropiat si-si lipi nasul de geam. In exterior, fascicilele lampilor de pe castile parintilor lui luminau un peisaj crepuscular.

Nu pricep de ce nu pot sa merg cu ei.

Pentru ca asa a zis mama.

Tot gandindu-se la ce s-ar putea juca mai apoi, Newt isi lipi fata de alt hublou. Lumina palea odata cu indepartarea parintilor ei in directia ciudatei nave.

Ceva o prinse prin spate, urla, se rasuci spre fratele ei.

Trisorule!

El fugi imediat, in cautarea unei ascunzatori. Fetita il urma strigand.

Coca navei straine ii domina pe cei doi bipezi care se catarau pe grohotis. Vantul urla. Praful ascundea soarele.

Nu crezi ca ar trebui sa chemam baza? intreba Anne fara sa-si ia ochii de la aparat.

Stai sa vedem ce nume sa-i dam smecheriei asteia.

Russ Jorden puncta raspunsul cu o lovitura de picior intr-un bloc de roca vulcanica ce se gasea in drumul sau.

De ce nu „mare chestie amenintatoare”?

Se intoarse spre ea. Dincolo de viziera castii sale, infatisarea ii trada surprinderea.

Dar ce te-a apucat, scumpo, esti nervoasa?

Dat fiind ca intram acum intr-o epava extraterestra de tip necunoscut, nu-i de mirare, asa-i?

Ei o batu pe umar.

Gandeste-te doar ca aparatul asta inseamna o gramada de bani. Chiar daca e gol, reprezinta o avere. E o relicva de nepretuit. Oare cine-o fi facut-o, de unde-a venit si de ce s-a prabusit pe lumea asta pierduta?

Din voce si infatisare razbatea entuziasmul. (Arata spre o parte mai intunecata dintr-o latura a navei.)

O portiune a cocai a cedat la impact. Hai sa vedem ce-are inauntru.

Pornira catre deschizatura. Anne Jorden, nelinistita, studia nava.

Nu cred ca a fost un accident. Pare sa faca parte integranta din coca, Russ. Cei care au conceput masinaria asta nu prea agreau unghiurile drepte.

Gusturile lor sunt ultima mea grija. Intram.

*

O lacrima stinghera luneca pe obrazul lui Newt Jorden, care se uita de la o vreme prin parbriz. In cele din urma, isi parasi postul de observatie si se indrepta spre scaunul conductorului si-l zgaltai pe fratele ei care adormise. Trase aer pe nas si isi sterse lacrimile ca sa nu vada ca plansese.

Timmy trezeste-te. Au plecat de-atata timp.

Fratele ei clipi, isi lua picioarele de pe consola de pilotaj si se aseza in fund. Se uita calm la ceasul din tabloul de bord si scurta privelistea intunecata si maturata de vant. In ciuda izolatiei tractorului, puteau auzi vantul batand, motorul fiind oprit.

O sa fie bine, Newt. Tati stie ce face.

Atunci usa exterioara de deschise cu zgomot lasand sa intre vantul, praful odata cu o umbra uriasa. Newt urla si Tim sari de pe scaun.

Mama lor smulse viziera castii si o arunca cat colo, fara sa-i pese de instrumentele delicate pe care le-ar putea strica. In ochi i se citea teroarea, iar tendoanele gatului se reliefau puternic. Trecu pe langa copii si apuca microfonul din tabloul de bord urland:

Mayday! Mayday! Aici Alpha Kilo doi patru noua si chem Controlul din Hardley. Repet. Aici Alpha Kil

Newt abia o auzea. Isi tinea mainile lipite de gura pentru a se apara de atmosfera viciata. Indaratul ei, filtrele tractorului gemeau incercand in zadar sa purifice aerul saturat de praf. Era in fata sasului si nu reusea sa-si ia ochii de pe corpul tatalui ei care zacea pe solul acestei planete. Mama lor izbutise sa-l tarasca inauntru.

Si Newt vedea ceva pe fata lui.

Creatura era turtita si avea niste coaste proeminente, un mare numar de picioare chitinoase aidoma celor de artropode si o coada lunga musculoasa incolacita pe gatul lui Russ Jorden. Semana cu un limur mutant, cu o carapace supla. Corpul tresalta ca o pompa. Dar nu era nicicum masina, era un organism fara nici o indoiala, o vietate cat se poate de urata.

Ochii copilului se umplura de lacrimi si, de aceasta data, nu reusi sa se stapaneasca.

Linistea din apartament nu era deranjata decat de sunetul ecranului video din perete. Nebagand in seama spoturile publicitare, Ripley urmarea fumul lenes care se ridica din tigara decotizata si care desena volute cu contururi difuze in atmosfera stagnanta.

Desi ziua era pe sfarsite, reusise sa nu se uite in oglinda de dimineata. Asa era mai bine, fiindca infatisarea ei neglijenta ar fi deprimat-o si mai mult. Apartamentul era mai prezentabil, cu cateva tuse decorative, cat sa nu para auster. Cu toate acestea, nici un element de decoratie nu era personal. Si era lesne de inteles. Ripley isi lasase in urma existenta anterioara. Chiuveta era plina ochi cu vesela murdara, desi spalatorul de vase era gol.

Purta un halat care parca imbatranea la fel de repede ca si proprietara lui. In camera de alaturi, langa pat era un morman de cearsafuri si cuverturi. Jones dadea tarcoale prin bucatarie, nadajduind ca va da peste vreo bucatica mai de doamne-ajuta. Zadarnica osteneala. Bucataria se mentinea intr-o stare de curatenie acceptabila, in ciuda lipsei de cooperare a ocupantei acestor locuri.

Hei, Bob! behai un glas din ecranul mural. Se aude ca o sa pleci cu familia in colonii?!

Este cea mai buna decizie din viata mea, Phil, raspunse un personaj nesemnificativ, care suradea increzator, de dincolo de zid. Vom incepe o noua viata, vom pleca din nou de la zero intr-o lume curata in care crimele si somajul nu exista

Ripley urmarea dialogul intr-o doara, dar se gandea ca actorii care debitau tampeniile acestea, aprobate bineinteles de catre Administratia Coloniala, traiau probabil pe coasta de Est. Intr-un cadru plin cu verdeata. Una din resedintele din Cape Cod cu vedere spre Martha’s Vineyard, in Hilton Head; sau dintr-un alt refugiu nepoluat rezervat pentru cei care stiu sa se dea bine pe langa sefi. Cazul ei era diferit. Fara aer iodat, nici briza montana. Compania o instalase in inima orasului si ar fi trebuit sa fie fericita. Ticalosii!

Duca-se dracului! Va gasi ea ceva. Doreau numai ca ea sa taca o vreme, sa se calmeze. S-au grabit sa-i dea o locuinta si sa-i dea o noua formatie profesionala. Si au uitat de ea. Nu-i parea rau. Nu-si dorea sa mai auda de Companie si nici aceasta nu-si mai dorea sa auda de ea.

Daca nu i-ar fi retras brevetul, ar fi plecat demult.

Soneria de la usa o facu sa tresara. Jones se multumi doar sa ridice capul, dupa care intra in baie. Nu-i placeau intrusii. Era foarte inteligent.

Stinse tigara (garantata fara produse cancerigene, nicotina sau tabac iar abuzul fara pericol, daca ar fi sa dai crezare inscriptiei de pe pachet), si se duse sa deschida. Nu se osteni sa se mai uite prin vizor. Imobilul era bine supravegheat. Si apoi, dupa cele prin care trecuse, n-o speriau amenintarile orasului pamantean.

Carter Burke era acolo, cu acelasi zambet trist. Alaturi, statea un barbat mai tanar, grav, imbracat in uniforma neagra, austera a ofiterilor corpului marinei coloniale.

Buna seara, Ripley. (Burke i-l arata pe insotitorul sau.) Locotenentul Gordon de

Usa, inchizandu-se, ii taie vorba. Ripley se rezemase de usa dar uita sa inchida interfonul si vocea lui Burke ajunse la ea prin membrana unui difuzor invizibil.

Ripley, trebuie sa vorbim.

Nu. Du-te dracu, Carter. Impreuna cu amicul

Imposibil. Este important.

Pentru mine, nu. Pentru mine, nu mai e nimic important.

Burke tacu, dar ea stia ca el era tot acolo. Ajunsese sa-l cunoasca bine si stia ca nu era omul care sa renunte cu una cu doua. Reprezentantul Companiei stia sa fie convingator.

Nu avea nevoie de discursuri. O fraza era de ajuns.

Am pierdut orice contact cu colonia de pe Acheron.

In sinea ei se casca un gol ametitor, constientizand subintelesul acestei neasteptate declaratii. Sovai insa inainte de a deschide iar usa. Nu era un viclesug. Expresia lui Burke o confirma. Iar Gorman se uita cand la unul, cand la celalalt. Nu era bagat in seama si se simtea stingher, desi nu voia sa se vada.

Ea le facu loc.

Intrati.

Burke parcurse apartamentul cu privirea si se abtinu de la orice comentariu cu mult tact. Nu spuse nici o banalitate de genul: „Este placut aici, la dumneata”, pentru ca nu era niciodata adevarat. Nu declara nici: „Pari in plina forma”, ar fi fost o minciuna la fel de flagranta. Tacerea lui ii inspira un pic de respect lui Ripley, care arata spre masa.

Doriti ceva? Cafea, ceai, sprit?

Ar fi buna o cafea, spuse el.

Gorman dadu din cap.

Ea ajunse la tastatura de comanda a bucatariei integrate si ceru doua cesti.

Nu era nevoie sa vii cu armata, ii spuse ea cu o incercare de suras. Am depasit stadiul violentei, psihomedicii au confirmat-o si este mentionat si in ultimul certificat medical. (Arata cu mana un birou pe care erau ingramadite dischete si hartii.) Asa ca, de ce escorta asta?

Eu reprezint in mod oficial infanteria.

Jena lui Gorman era evidenta, ca si dorinta de a-l lasa pe Burke sa conduca discutia. Ce stia, ce i se povestise despre ea? se intreba Ripley. Era dezamagit vazand ca nu era vorba de o batrana, de o cotoroanta complet ticnita? Parerea lui nici nu avea importanta.

Ati pierdut deci orice contact, zise ea cu o nepasare prefacuta. Ei, si ce-i cu asta?

Burke se uita in jos spre geanta.

Ei, si trebuie sa descoperim ce se intampla acolo. Si repede. Toate comunicatiile sunt intrerupte, si de prea multa vreme ca sa dam vina pe o defectiune a materialului. Colonia de pe Acheron dateaza de cativa ani buni. Cei care traiesc acolo au experienta si dispun de un material fiabil. Poate ca n-au terminat inca reparatiile, dar tacerea lor da de gandit unor persoane. Trebuie sa vedem ce-i acolo. Numai asa se mai potolesc spiritele. Probabil ca vor rezolva problemele pe care le au acum, pana la sosirea ajutoarelor, si ca expeditia asta nu va fi decat o pierdere de timp si de bani, dar trebuie sa facem ceva.

Nu era nevoie sa intre in detalii. Ripley stia unde voia el sa ajunga. Se duse la bucatarie si aduse doua cesti. In timp ce Gorman isi bea cafeaua, ea incepu sa umble prin camera - prea stramta pentru asa ceva, dar ea tot incerca. Burke se multumea sa astepte.

Nu, declara, ea in sfarsit. Nici vorba.

Asculta-ma. Nu e chiar ce gandesti.

Ea se opri si-l privi, neincrezatoare.

Nu e ce gandesc? Nu e ce gandesc? N-am nevoie sa gandesc, Burke. Am fost brutalizata, insultata si stoarsa de gasca voastra de incompetenti si acum vreti sa ma-ntorc acolo? Nici pomeneala!

Vocea-i tremura si Gorman se insela asupra cauzelor acestei reactii. Pentru el aceasta era pricinuita de furie si nu de o spaima viscerala. Ripley era terorizata si incerca sa-si ascunda sentimentele in spatele indignarii. Burke trebuia sa stie ce se petrecea cu ea, dar insista. N-avea incotro.

Asculta, incepu el pe un ton pe care si-l dorea conciliant. Nu stiu ce se intampla acolo. Daca le-a ramas in pana satelitul releu, si nu emitatorul de la sol, numai o echipa de salvare poate sa-l repare. Colonii nu au nici o naveta spatiala. Daca asta e cauza tacerii, trebuie ca asteapta acum o actiune din partea Companiei. Iar daca, intr-adevar, satelitul releu este in pana, nici nu va fi nevoie sa coboram pe planeta. Dar fiindca nu avem habar de originea problemei, as dori sa fii cu noi. In calitate de consiliera. Asta-i tot.

Gorman lasa ceasca pentru a preciza:

Si, presupunand ca ar fi necesara o interventie, nu va fi nevoie sa avansati cu trupele. Eu pot sa va garantez securitatea.

Ea-si ridica ochii la cer.

Nu ne vor insoti niste simpli soldati, Ripley, adauga Burke. Infanteria coloniala apartine unui corp de elita si dispun de un armament ultramodern. Om plus masina. Vin de hac oricui. Asa-i, locotenente?

Gorman isi ingadui un zambet usor.

Antrenamentul nostru ne pregateste sa infruntam situatiile cele mai neasteptate. Am restabilit ordinea pe lumi si mai neospitaliere decat Acheronul. Pentru astfel de operatiuni procentajul nostru de pierderi este practic nul. Sper ca se va ameliora dupa aceasta expeditie.

Daca cele declarate aveau scopul de a o impresiona pe Ripley, esuasera lamentabil. Ea se uita la Burke.

Si care-i rolul vostru in povestea asta?

Ei bine, Compania s-a asociat cu Administratia coloniala pentru a finanta implantarea acestei colonii. Un fel de avans asupra drepturilor miniere si o parte din profiturile viitoare. Ne diversificam activitatile si privilegiem terraformarea. Investitii funciare la scara galactica. Pentru construirea unor lumi noi si lucruri de acest gen.

Aha, bine, am vazut reclamele.

Colonizarea lui Acheron nu va aduce nici un profit Companiei pana la terminarea terraformarii, dar o intreprindere asa de importanta are in vedere beneficii pe termen lung. (Constatand ca acest argument o lasa indiferenta, incerca o alta abordare.) Am auzit ca lucrezi la Portside, la docuri?

Ea trecu imediat in defensiva, asa cum prevazuse.

Exact, de ce ma intrebi?

Incarcatoare, elevatoare, etc.?

N-am gasit altceva. Nu am de gand sa traiesc din mila altora pana la sfarsitul zilelor. Oricum, asta ma tine ocupata si nu ma lasa sa ma gandesc la anumite lucruri. Ce-a fost mai rau a trecut. Aveam prea mult timp pentru meditare. Prefer sa am ceva de facut.

Iti place munca asta?

Te crezi spiritual?

Ti se ofera o noua posibilitate. Daca ti-as spune ca ai putea redeveni master principal, ai recupera brevetul si ca ai reintra in Companie? Termini cu comisia, cu discutiile. Sanctiunea va fi stearsa din dosar, fara urma. In mod oficial, ai fost in permisie. Absolut normal, dupa o calatorie indelungata. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Nici pensia nu va avea de suferit.

Si ACE si tipii de la asigurari?

Asigurarile au platit si afacerea este clasata. Ei nu mai au nici o treaba. Dat fiind ca nu va figura nimic in dosarul personal, statutul dumitale va fi acelasi ca la plecarea in ultimul zbor. Cat despre responsabilii ACE, ei ar vrea sa participi la expeditie. Dupa cum vezi, ne-am ocupat de toate.

Mai trebuie sa accept.

Evident. (Dadu din cap si se apleca spre ea. Atitudinea lui nu era deloc imploratoare, te ducea mai mult cu gandul la un vanzator experimentat.) Este o noua sansa. Majoritatea celor doborati de comisia de ancheta n-au niciodata oportunitatea reluarii functiilor. Daca de vina e satelitul releu, n-ai decat sa ramai la bord si sa citesti o carte pana cand tehnicii isi vor termina treaba, si apoi sa treci sa-ti ridici solda obtinuta pentru timpul petrecut in hipersomn. Acest episod neplacut va fi sters si vei ocupa locul dinainte. Acelasi grad, cumularea tuturor punctelor de pensie, cum se poate mai bine. Ti-am studiat dosarul. Inca o calatorie de cursa lunga si obtii brevetul de capitan. Si de altfel, este cel mai bun mijloc de a-ti invinge temerile si de a scapa de ele. Te vei intoarce complet refacuta.

Scuteste-ma, Burke, facu ea scurt. Am trecut deja prin psihanaliza lunara.

Zambetul barbatului se estompa, dar vocea se facu mai puternica:

De acord, sa lasam vorbaria. Am citit rapoartele. In fiecare noapte ai acelasi cosmar si te trezesti tresarind, asudata si

Nu! Raspunsul meu e nu. (Lua cele doua cesti, desi barbatii nu-si terminasera cafeaua. O alta modalitate de a-i concedia.) Acum lasati-ma. Imi pare rau.

Se privira. Expresia lui Gorman era imposibil de interpretat, dar Ripley avu impresia ca trecuse de la curiozitate la dispret. Individul n-avea decat sa se duca dracului, la urma urmei. Burke cauta prin buzunare si scoase o cartela translucida pe care o puse pe masa inainte de a porni spre usa. Ajuns in prag se opri si zambi.

Gandeste-te la propunerea mea.

Dupa aceea, ea ramase singura cu gandurile ei. O companie nu prea agreabila.

Vantul.. Vantul, nisipul si cerul intunecat. Discul palid al soarelui strain pluteste dincolo de atmosfera furtunoasa. Un urlet se ridica ascutit si creste in intensitate. Punctul sau de origine se apropie, pana in clipa in care te trezesti cu el deasupra. Si sunetul te copleseste si te sufoca.

Cu un geamat ragusit, Ripley se ridica in pat, inclestand mainile pe piept. Respira greu, dureros. Inspira adand si se uita in jur, prin camera minuscula. Lumina slaba a veiozei ii dezvalui peretii goi, cearsafurile cazute langa pat, toaleta si comoda. Pe acesta din urma, cocotat pe partea cea mai inalta, impasibil, Jones ii intorcea privirea. Isi luase acest obicei la putina vreme de la intoarcere. Cand venea ora somnului, motanul se ghemuia langa stapana lui pana in clipa in care ea atipea, dupa care se refugia pe comoda. Stia ca Ripley urma sa aiba cosmarul zilnic si prefera sa-i lase tot patul.

Cu un colt al cearsafului isi sterse broboanele de sudoare de pe frunte, obraji, piept. Degetele cautara in intuneric o tigara in sertarul noptierei, dadu un bobarnac in capatul cilindrului si astepta sa devina incandescent. Ceva capul se rasuci brusc. Nimic. Doar zumzetul ceasornicului. In camera nu se aflau decat Jones si ea. Cu certitudine, nici o rafala de vant.

Se inclina in stanga si mana pipai in fundul sertarului noptierei in cautarea cartii de vizita a lui Burke. O rasuci intre degete, apoi o introduse intr-o fanta a consolei incastrata in mobila. Pe ecranul care ocupa peretele opus aparura nuraadecal cuvintele „Asteptati, va rog”, ceea ce o facu rabdatoare pana cand in locul lor aparu figura lui Burke. Il trezise, ochii barbatului erau pe jumatate deschisi; era neras, dar schita un zambet cand o recunoscu.

Da? A, Ripley. Salut.

Burke, sa-mi promiti un singur lucru. (Nadajduia ca era prea putina lumina ca interlocutorul sa-i poata vedea expresia.) Ca sunteti hotarati sa-i omorati si nu sa-i studiati sau sa-i aduceti pe Pamant. Ci doar sa-i frigem, sa-i starpim odata pentru totdeauna.

Ea observa ca vorbele ei reusisera sa-l trezeasca definitiv.

Aceasta este intentia noastra. Orice lucru periculos de pe planeta aia va fi distrus. Avem de protejat o colonie si ar fi o prostie sa riscam in prezenta unor organisme potential periculoase. Aceasta este politica principala a companiei. Cum gasim ceva ostil, il eliminam. Cu atat mai rau pentru savanti, ce dracu’! (Facu o pauza lunga si se apropie de microfon; fata ii crescu peste masura pe ecran.) Ripley, Ripley, mai esti acolo?

Nu mai era timp de stat pe ganduri. Venise vremea actiunii.

De acord. Merg.

Gata. O spusese.

El era pe punctul de a o felicita sau de a-i multumi, dar Ripley intrerupse legatura pana sa apuce sa spuna ceva. Auzi un zgomot surd prin asternut, in preajma ei, si se rasuci pentru a-i arunca o privire dragastoasa lui Jones. Isi trecu unghiile pe spinarea motanului care incepu sa toarca si sa se alinte.

Iar tu, dragul meu, ma astepti aici, cuminte.

Animalul se uita fix la ea si clipi, ea continuand sa-i mangaie blana de pe spinare. Fara indoiala, el nu intelesese nici ce ii spusese ea si nici ce se discutase adineauri, dar, oricum, nu se oferi voluntar s-o insoteasca.

Constat cu placere ca unul dintre noi a ramas intreg la minte, se gandi ea strecurandu-se in asternut.

Nava era urata, lovita, uzata. Numeroase piese care ar fi necesitat inlocuirea, fusesera doar reparate. Era inca solida si utila pentru a fi trasa pe linie moarta, iar proprietarii se gandeau ca era mai economicos sa o carpeasca si sa o modifice decat sa construiasca una noua. Nu era prea eleganta, iar propulsoarele erau butucanoase. Parca era un munte de metal, de materiale compozite si de ceramica: un morman de fiare zburator, un monument ridicat in imponderabilitate spre gloria Razboiului care-si croia cu putere un drum prin aceasta zona misterioasa a universului, cunoscuta sub numele de hiperspatiu. Ca si navlul uman, ea era pur functionala. Si primise numele Sulaco. Transporta paisprezece visatori. Unsprezece dintre ei traiau in niste lumi onirice tot atat de simple si pasnice ca si aparatul la bordul caruia se aflau. Alti doi se distingeau prin individualismul lor. Iar ultimul luase niste sedative pentru a atenua efectele cosmarurilor pentru care somnul era o abstractie superflua.

Bishop, comandantul secund, supraveghea cadranele si efectua reglajele. Lunga asteptare se apropia de sfarsit si o sirena rasuna in nava uriasa de transport militar. O masinarie, pana acum adormita si subalimentata pentru a realiza economii de energie, se trezea la viata. La fel ca oamenii din repaos, ale caror chesoane criogenice incepura sa se deschida. Fericit sa constate ca persoanele de care era raspunzator supravietuisera acestei indelungate hibernari, Bishop purcese la plasarea lui Sulaco pe orbita stationara in jurul lumii-colonie Acheron.

Daca Ripley fu prima care se trezi, aceasta nu se datora capacitatilor mai mari de adaptare sau a unei mai bune rezistente la efectul hipersomnului, ci pur si simplu pentru ca, din sirul de chesoane, al sau se deschidea primul. Se ridica in fund si-si masa cu vigoare bratele si picioarele. Burke se ridica din chesonul din fata si locotenentul cum ii zicea lui? a, da Gorman, facu la fel, ceva mai incolo.

In celelalte chesoane se gasea restul detasamentului care se imbarcase la bordul lui Sulaco: opt barbati si trei femei. Acesti militari erau iesiti din comun, fiindca alesesera sa-si riste viata in cea mai mare parte a timpului lor de veghe; indivizi obisnuiti cu lungi perioade de hipersomn intrerupte de perioade de luciditate, foarte scurte, dar intense. Erau dintre cei din fata carora ceilalti se dadeau la o parte, fie pe trotuar, fie intr-un bar.

Primul rang Spunkmeyer primise comanda navetei de debarcare. Avea drept misiune, laolalta cu caporalul sef Ferro, sa-i duca fara incidente pe colegii sai pe suprafata oricarei lumi unde interventia lor era dorita si apoi sa-i aduca inapoi intregi pana la nava principala. Si aceasta foarte rapid, daca imprejurarile o impun. Se freca la ochi, gemu si, clipind, se uita prin sala de hipersomn..

Sunt prea batran pentru viata asta de caine.

Nimeni nu-i lua in seama comentariul. Era de notorietate publica faptul ca Spunkmeyer se inrolase inainte de varsta necesara. Totusi, nimeni nu glumea pe seama varstei sale mici (sau mari), cand se gaseau la bordul navetei de debarcare care se pravalea ca un bolovan spre suprafata unei noi lumi.

Rangul doi Drake iesi din chesonul de langa cel al lui Spunkmeyer. Era mai batran decat cel din urma, dar si mai urat. In afara de un anumit numar de puncte comune cu Sulaco, printre care spatele lat, avea bratele unui marinar chior pomenit in vechile povesti cu pirati, un nas turtit care ar fi descumpanit si pe cel mai priceput chirurg plastic si o cicatrice oribila care-i deforma gura si-i impunea un ranjet perpetuu. In acest caz chirurgia estetica ar fi fost eficace, dar el tinea la cicatricea lui ca la ochii din cap. Era ca o medalie pe care era autorizat sa o poarte in toate imprejurarile. In plus, mai purta si o sapca prea mica, pe seama careia nimeni nu indraznea sa glumeasca.

Drake era operator de criblor, dar stia sa se serveasca si de pusca, de pistol, grenade, de majoritatea armelor albe, ca si de dinti.

Mi se pare ca solda cam lasa de dorit pentru operatii din astea, mormai el.

Mai ales ca trebuie sa-ti vedem mutra la sculare, Drake.

Era meditehniciana care vorbise: fara nici un dubiu, cea mai fermecatoare dintre membrii acestui echipaj, dar pana deschidea gura.

‚Te-n cur, replica cel in chestiune. (Se uita la ocupantul unui alt cheson care tocmai se deschidea.) Hei, Hicks, esti de acord?

Hicks era caporalul sef al grupei si comandantul secund al sectiei de asalt dupa sergentul sef Apone. Nu prea vorbea, dar era intotdeauna prezent in momentele critice, un fapt foarte apreciat de colegii lui de lupta. Cand ceilalti isi exprimau parerile, el si le tinea pe ale lui pentru el, iar cand vorbea, o facea numai cand avea ceva important de spus.

Ripley se ridicase. Isi masa in continuare picioarele pentru a-si pune sangele in circulatie si facea flexiuni pentru a-si dezmorti articulatiile. Ii urmarea pe militarii care-i treceau prin fata pentru a ajunge la un sir de debarale. Nici un supraom printre ei, nici un „Mister Muschi”, dar toti erau bine proportionati si rezistenti. Se gandea ca, dintre ei, cel mai pirpiriu ar fi in stare sa alerge o zi intreaga pe suprafata unei lumi cu doi g gravitatie cu costumul in spinare si luptand, apoi sa-si petreaca noaptea reparand un ordinator.

Muschi si inteligenta din plin, chiar daca limbajul lor nu era dintre cele mai elegante. Era tot ce putea oferi armata mai bun. Se simtea putin linistita numai.

Sergentul sef Apone urca pe culoarul central si spuse cateva vorbe fiecarui soldat inviat. Parea in stare sa rupa cu mainile goale, in doua, un camion. Cand trecu prin fata caporalului comtehnician Hudson, acesta emise un protest.

Podeaua e-nghetata.

Acum zece minute asa erai si tu. Doamne, ce echipa! Poate vrei sa-ti aduc papucii?

Hudson batu din gene.

Ai face-o pentru mine, sergent? Oh, ti-as fi recunoscator pe vecie.

Cateva rasete punctara raspunsul caporalului. Apone zambi, inainte de a se indeparta continuand sa adreseze reprosuri oamenilor lui si sa-i zoreasca.

Ripley ramase deoparte. Infanteristii formau o echipa sudata, o hidra de lupta cu unsprezece capete, iar ea nu facea parte din grupul lor. Doi militari o salutara din cap in treacat si auzi vreo doua „salut”. Era peste asteptarile ei, dar nu de ajuns pentru a o linisti.

Primul rang Vasquez se multumi sa o masoare din ochi cand trecut pe langa ea. Ripley avusese parte de priviri mai amabile din partea robotilor. Femeia aceasta, care era si ea operatoare de criblor, nu clipi, nu zambi: par negru, ochi si mai intunecati, buze subtiri, Ripley ar fi considerat-o seducatoare, cu pretul unui mic efort.

Era nevoie de niste capacitati speciale pentru a manui criblorul: o combinatie destul de rara de forta, inteligenta si reflexe. Ripley astepta ca femeia sa-i vorbeasca, dar Vasquez trecu fara sa deschida gura. Toti militarii acestia erau redutabili. Operatorii de criblor nu faceau exceptie de la regula si pareau sa aiba. In plus, un caracter execrabil.

Drake o striga pe Vasquez care mergea la debaraua ei.

Hei, Vasquez, te-a luat cineva drept barbat?

Nu. Dar pe tine?

Drake intinse palma. Femeia o puse pe-a ei si degetele se stransera. Presiunea crescu de ambele parti; o strangere dureroasa si tacuta. Cei doi infanteristi isi manifestau astfel bucuria de a fi iesit din hipersomn si de a trai din nou.

La sfarsit, Vasquez il palmui pe Drake si mainile se separara. Izbucnira in ras: tineri dobermani jucandu-se. Drake era cel mai puternic, dar Vasquez era cea mai rapida, socoti Ripley observandu-i. Daca va trebui sa coboare pe Acheron, va face tot posibilul pentru a ramane in preajma lor. Nu incapea nici o indoiala ca langa ei va fi in siguranta.

Bishop se deplasa tacut prin grupul de militari, propunand mesaje si o sticla cu intaritor. Aducea mai mult cu o ordonanta de ofiter si parea mai batran decat toti ceilalti militari, inclusiv locotenentul Gorman. Cand trecu pe langa Ripley, ea observa codul alfanumeric tatuat pe dosul mainii stangi. Intepeni, dar nu zise nimic.

Hei, imi iei prosopul?

Rangul doi Frost vorbise cu cineva din afara campului ei vizual. Frost era la fel de tanar ca Hudson, dar mai frumos. Oricum asa spunea el cui statea sa asculte. Iar pe planul laudaroseniei, cei doi cadeti ai grupei faceau de obicei meci nul. Hudson miza pe debit si Frost pe imaginile inflorate.

In fruntea lor, Spunkmeyer bombanea mereu.

Sunt frant, batrane. Nu se poate sa ne trimita asa la petrecanie. Nu-i in regula. Musai sa mai tragem si noi pe dreapta din cand in cand.

Asta faci de trei saptamani, replica Hicks. Ai vrea sa te bati toata viata?

Eu vorbesc de permisii, nu de stat la frigider. Trei saptamani ca tuturoiul, asta nu-i destindere.

Mda. Cum e cu permisiile sefu’? vru sa stie Dietrich.

Stii ca nu eu hotarasc, facu Apone ridicand vocea. Bun, acum, dati-i drumul, baieti. Adunarea, peste cincisprezece minute. Si pana atunci vreau sa aratati ca lumea desi pentru unii va fi cam greu. Executarea!

Isi scoasera tinuta de hipersomn si o aruncara in incinerator. Era mai simplu sa arda sorturile si maiourile si apoi sa ia altele pentru intoarcere, decat sa incerce sa curete aceste vesminte purtate cateva saptamani. Sirul de corpuri goale inainta spre dusuri. Jeturile de apa sub presiune inlaturara sudoarea si jegul, curatind epidermele. In mijlocul vartejurilor de aburi, Hudson, Vasquez si Ferro o priveau pe Ripley care se usca.

Asta cine mai e? intreba Vasquez clatindu-si parul.

Un fel de consiliera. Nu stiu mare lucru despre ea. (Micuta Ferro, care-si stergea pantecul, plat si dur ca o placa de otel, isi accentua expresia si forta tonul pentru a adauga:) A vazut un extraterestru. Asa se zice, in orice caz.

Hudson se stramba.

Uaaa! Nu ma-nebuni! Am cazut in cur.

Apone ii chema la ordine. Se afla deja in cabina de uscare si-si stergea umerii. Nu avea mai multe sunci decat soldatii de douazeci de ani.

Miscati-va. O sa secati reciclatoarele, chiulangiilor. Hai, afara. O sa va murdariti la loc una-doua.

In popota avu loc o segregare neoficiala.

Un reflex masinal. Nu era nevoie sa susotesti instructiuni sau sa pui cartoane cu numele langa pahare. Apone si membrii sectiei de asalt rechizitioneaza masa cea mare, in timp ce Ripley, Gorman, Burke si Bishop se asezara la cealalta. Toti isi mangaiau cestile sau paharele asteptand ca autobucatarul navei sa le prepare ouale, surogatul de jambon, painea prajita si chiflele, condimentele si vitaminele complementare.

Fiecare soldat se identifica dupa uniforma. Nu erau doi in tinute identice, nu din motive de individualizare ci de gust. Sulaco nu era o cazarma, iar Acheron nu era o garnizoana. Apone intervenise in anumite cazuri, ca in ziua in care Crowe sosise cu imaginea ultimei sale pipite pe spate, reprezentata in cel mai sumar costum. Dar in general isi lasa oamenii sa-si decoreze echipamentul cum pofteau.

Hei, sefu’, intreba Hudson. Ce-i cu misiunea asta?

Asa, intari Frost sorbacaind in ceai. Stiu numai ca m-am imbarcat asa repede ca nici n-am apucat sa-mi iau ramas bun de la Myrna.

Rangul doi Wierzbowski ridica o spranceana stufoasa:

Myrna? Parca o chema Leina?

Frost sovai.

Leina, asta a fost acum trei luni. Sau sase?

Avem de indeplinit o misiune de salvare, declara Apone gustand cafeaua. O sa gasim in mod sigur niste fete frumoase de coloni care abia asteapta sa scape de timiditate.

Ferro se prefacu dezamagita.

Ce cacat, iar o sa stau pe tusa.

I-auzi la ea? facu misto Hudson.

Ea trase in el cu primul proiectil care-i fu la indemana: o bucatica de zahar.

Apone statea, asculta si observa. N-avea de ce sa-i faca sa taca, sa respecte regulamentul; prefera sa-i lase sa se defuleze pur si simplu, fiindca erau cei mai buni. Putea sa se avante in mijlocul unei batalii fara sa-i fie teama de ceea ce nu vedea, cu oricare dintre ei pentru asigurarea spatelui: orice inamic care ar cuteza sa-l atace prin surprindere ar fi fost eliminat la fel de sigur ca si cum ar fi avut ochii in spate. De aceea ii lasa el sa se distreze, sa blesteme ACE-ul, armata, Compania si pe el insusi. Stia ca la momentul potrivit, vor inceta cu glumele si-si vor dovedi eficacitatea.

Cacanarii astia de coloni. (Spunkmeyer se uita in farfuria in care aparea hrana. Dupa trei saptamani de somn profund, era infometat, dar nu uitase comentariile culinare proprii fiecarui soldat.) Ce-i chestia asta?

Oua, tampitule, raspunse Ferro.

Stiu cum arata un ou, handicapato. Eu vorbesc de smecheria asta turtita, galbejita si prost prajita pe-o parte.

Turte de porumb, parca. (Era Wierzbowski. Atinse cu degetul portia lui si adauga:) Bai, dar ce-as mai manca noste poontag arcturian. Va amintiti?

Hicks, asezat in dreapta lui, isi ridica repede ochii din farfurie si-i cobori iar.

Noul nostru locotenent nu se injoseste sa stea in compania unor soldati prosti.

Wierzbowski se uita la cealalta masa, fara pic de discretie.

Aha. Are un stiulete unde stiu eu, sigur.

Important e sa-si cunoasca bine treaba, declara Crowe.

Ceea ce starni un comentariu din partea lui Frost.

Cuvantul magic. In sfarsit vom fi lamuriti.

Poate ca tineretea lui Gorman ii ingrijora, desi era mai in varsta decat cei mai multi dintre ei. Dar neincrederea lor se putea justifica prin infatisarea acestuia: bine tuns si pieptanat, chiar si dupa cateva saptamani petrecute intr-un cheson criogenie; pantalonii la dunga: cizme lucioase ca metalul lustruit. Era impecabil. Prea, se pare.

Pe cand se invrednicea cu mancatul, bombanitul si privitul in jur, Bishop ajunse la cealalta masa si se aseza langa Ripley. Aceasta se ridica numaidecat si se aseza de cealalta parte a mesei. Reactia ei il indispuse pe comandantul secund.

Regret ca sinteticii iti inspira o asemenea repulsie, Ripley.

Ea nu-l lua in seama si-l fulgera cu privirea pe Burke inainte de a-i arunca pe un ton acuzator:

Nu mi-ati spus ca va fi un android la bord! De ce? N-are rost sa ma minti, Carter. I-am vazut tatuajul, la dusuri.

Burke parea incurcat.

Ei, da, marturisesc ca nu mi-a trecut prin cap. Dar de ce te framanti atata? De ani de zile Compania plaseaza un sintet la bordul fiecarui aparat. Ei nu au nevoie de hipersomn si sunt mai economici decat pilotii umani pentru a superviza salturile interstelare. De altfel, nu se pierd cu firea din cauza singuratatii. A devenit o practica obisnuita.

Eu personal, prefer termenul de „persoana artificiala” celui de sintet, declara simplu Bishop. Este vreo problema? Pot sa fac ceva?

Ma-ndoiesc, raspunse Burke stergandu-si galbenusul de pe gura. In ultima ei calatorie un sintet s-a dereglat si au suferit pierderi de vieti omenesti.

Este inspaimantator. Demult?

Destul, da.

Ripley ii multumi in gand ca nu intrase in detalii.

Un model vechi, deci.

Cyberdene Systems 120 A/2.

Lasandu-se pe spate, Bishop o privi pe Ripley.

Iata explicatia. Batranii A/2 au fost cam instabili. In zilele noastre nu se mai poate intampla asa ceva, din cauza noilor inhibitori de comportament integrati. Mi-ar fi imposibil sa fac rau unei fiinte umane sau, neintervenind, sa o las sa se expuna la cel mai neinsemnat pericol. Acesti inhibitori sunt instalati in uzine, in acelasi timp cu functiunile cerebrale. Nimeni nu are acces la acestia. Vei intelege ca sunt complet inofensiv. (Ii prezenta o farfurie cu dreptunghiuri galbene.) Doresti niste turte de porumb?

Daca suportul nu se sparse lovind peretele opus cand Ripley il zvarli, turtele de porumb in schimb, se faramitara atunci cand farfuria cazu pe podea.

Nu te apropia, Bishop! Ai inteles? Stai cat mai departe.

Wierzbowski care vazuse scena, ridica din umeri si se uita la mancare.

Nici ei nu-i plac turtele de porumb.

Izbucnirea lui Ripley n-a mai iscat alte comentarii, iar militarii, dupa ce si-au terminat masa, au mers in sala de briefing. Pe rastelele dindaratul lor se insirau cele mai ciudate arme. Stransi la un loc, cativa incropira un barbut. Se indreptara din sale alene cand intra Gorman si Burke, dar sarira in picioare cand Apone latra la ei:

Atentiune!

Toti, ca unul: bratele lipite de corp, cu ochii ficsi, concentrati asupra ordinului ce urma sa vina din partea sergentului.

Gorman ii trecu in revista din ochi. Soldatii erau mai intepeniti decat in chesoanele criogenice. Locotenentul mai astepta un moment inainte de a vorbi.

Pe loc repaus. (Muschii se relaxara, se rupsera randurile) imi pare rau ca nu am avut timp sa va pun la curent inainte de plecarea de pe Gateway, dar

Locotenente?

Era Hudson. Gorman il privi iritat. Nu-si terminase prima fraza si fusese intrerupt. Dar se asteptase. Ii cunostea pe membrii acestei sectiuni de asalt, din auzite cel putin.

Da, ce doresti, Hicks?

Interlocutorul sau inclina capul spre cel de langa el.

Ma numesc Hudson, locotenente. El e Hicks.

Care este intrebarea, soldat?

Ce ne-asteapta? O batalie in regula sau o noua vanatoare de goange?

Daca ai fi asteptat o clipa, ai fi aflat deja. Dar nerabdarea si curiozitatea voastra este de inteles. Nu este mare lucru de spus, Tot ce stiu este ca nu a fost inca posibila restabilirea contactului cu colonia. Comandantul Bishop a incercat sa intre in legatura cu Hadley din momentul in care Sulaco a ajuns in preajma lui Acheron. N-a primit nici un raspuns, iar noi am verificat functionarea satelitului releu al planetei. Daca acum stiu ca ei este in stare buna, nu stiu de ce au fost intrerupte comunicatiile.

Ipoteze? intreba Crowe.

Exista o posibilitate, o simpla posibilitate ca sa fie de vina un xenomorf.

Un ce?

Hicks se apropie de ei si-i sopti:

O goanga. (Apoi, ridicand glasul, pe adresa locotenentului:) Si care ar fi aceste fiinte cu existenta ipotetica?

Gorman facu un semn din cap pentru Ripley, care iesi in fata. Douazeci si doi de ochi se pusera pe ea, ca niste colimatoare: vioi, atenti, curiosi si intrebatori. O masurau, nestiind daca trebuia s-o plaseze in aceeasi categorie cu Burke si Gorman, sau daca apartinea unei specii diferite. Pe moment ea nu le starnea nici simpatie, nici iritare, pentru simplul fapt ca n-o cunosteau inca.

Bun. Venise vremea. Puse o mana de dischete pe masa.

Am inregistrat tot ce stiu pe seama acestor creaturi si am facut niste copii. Veti lua la cunostinta fiecare in parte.

Dar ne poti da niste explicatii acuma? intreba Apone schitand un mic zambet.

Pai da, macar sa stiu la ce sa ne asteptam.

Spunkmeyer se rezema de o rezerva de explozibili suficienta pentru a rade un hotel si ramase infipt intre tuburile de aprindere si detonatoare.

Fie. Inainte de toate, e bine de stiut ciclul vital al acestor organisme. Fiecare trece prin stadii de evolutie succesive si este constituit in realitate de doua creaturi diferite. Prima rasare dintr-un spor, un fel de ou mare sl se lipeste pe fata victimei in care injecteaza un embrion, dupa care se desprinde si moare. Am putea spune ca este in mare un organ sexual ambulant. Apoi acest

E taman definitia ta, Hicks.

Caporalul se limita la adresarea lui Hicks a zambetului sau obisnuit si ingaduitor.

Dar Ripley nu gasi nimic de ras. De fapt, cand era vorba de extraterestri, glumele nu-si aveau rostul. Ea vazuse unul cu ochii ei, pe cand ei nu erau convinsi ca aceste creaturi salasuiau altminterea decat in inchipuirea ei. Trebuia sa dea dovada de rabdare. Nu era tocmai lesne.

Embrionul din al doilea stadiu ramane in interiorul corpului victimei timp de cateva ore, in gestatie, apoi (inghiti, simtindu-si gatul uscat.) Iese. Se misca. Creste rapid. In forma adulta, trece foarte iute printr-un anumit numar de etape intermediare, inainte de a ajunge la maturitate, ca

De asta data, Vasquez o intrerupse.

Toate bune, dar eu vreau sa stiu un singur lucru.

Da?

Unde sunt?

Ea intinse un deget spre spatiul vid situat intre Ripley si usa, indoi degetul gros si dadu un bobarnac unui dusman imaginar. Camarazii ei isi manifestara aprobarea prin strigate si rasete:

Asa-i! Da-i la cur, Vasquez!

Ca intotdeauna, Drake era incantat de setea de sange a omologului.

Ea dadu din cap.

Unde si cand vrei tu.

Hudson se lasa pe speteaza, manipuland intruna, visator, o arma cu teava subtire si alungita.

A zis cineva extraterestru? facu el. Ea a crezut ca aude extraperversu’ si s-a aprins.

‚Te-n cur, ii raspunse Vasquez, cu aratatorul ridicat.

Comtehnicianul raspunse inganand-o:

Unde si cand vrei tu.

Dar vocea lui Ripley era la fel de glaciala ca si coca lui Sulaco.

Sper ca nu va deranjez, domnule Hudson? Stiu ca majoritatea considera sceasta misiune ca o simpla operatie de mentinere a ordinii. Sunt in masura sa va asigur ca nu e chiar atat de simplu. Eu am vazut una din aceste creaturi. Eu stiu de ce sunt in stare. Si eu va garantez ca o sa va piara pofta de ras cand o sa va pomeniti cu una in fata.

Hudson nu zise nimic, dar isi pastra zambetul fandosit.

Ripley isi muta privirea pe Vasquez.

Mi-as dori sa fie atat de usor cum zici, crede-ma.

Burke puse capat infruntarii bagandu-se intre cele doua femei. Se adresa tuturor infanteristilor.

E de ajuns pentru o expunere preliminara. Va sfatuiesc sa va duceti sa studiati dischetele pe care Ripley a avut bunavointa de a vi le pregati. Veti gasi acolo si informatiile esentiale despre aceasta lume, ca si cateva harti detaliate ale locurilor. Sunt convins ca o sa va intereseze.

Ii ceda locul lui Gorman, care vorbi energic, ca un sef, chiar daca nu prea arata a sef.

Multumesc, domnule Burke, doamna Ripley. (Trecu cu privirea peste fetele nepasatoare ale membrilor escadrei.) Intrebari? (O mana se ridica din spatele grupului, iar el ofta resemnat.) Da, Hudson?

Cum dracu’ fac sa ies de colea?

Gorman se intuneca si tinu in el primul gand care-i trecu prin cap. Ii multumi din nou lui Ripley, care era fericita ca putea sa se duca la locul ei.

Bun. Vreau ca aceasta operatie sa mearga struna. Va cer sa asimilati datele de baza pana la 8 si 30. (Se auzira scancete, dar nici o impotrivire adevarata. Stiau ce-i astepta ) Aveti sapte ore sa incarcati materialul, sa pregatiti armele pentru inspectie si sa aduceti in stare operationala naveta de debarcare. Vreau ca materialul si toti oamenii sa fie pregatiti in cele mai mici amanunte. La treaba. Pana acum ati beneficiat de trei saptamani de odihna.

Sulaco aducea cu o enorma cochilie de metal haladuind printr-o mare de cerneala. In timp ce se plasa pe orbita in jurul Acheronului, coca dizgratioasa a navei scapara scantei azurii. Pe pasarela, Bishop supraveghea fara sa clipeasca instrumentele si cadranele. Cand si cand, degetele lui atingeau un comutator sau bateau cateva instructiuni rapide, in rest lasau in grija ordinatoarelor ghidarea navei. Automatizarea, care ingaduia oamenilor sa strabata vidul intersideral ca simple auxiliare ale acestora, le permitea sa apeleze la acestea numai in cazuri extreme. Iar cand sinteticii i-au inlocuit pe piloti, ei nu mai erau decat niste pasageri. Exploratorii cosmosului aveau soferii lor.

Cand semnalizatoarele si indicatoarele ii transmisera informatii pe care le considera satisfacatoare, Bishop se apleca spre microfonul cel mai apropiat.

Aici pasarela. Incheiat manevrele de punere pe orbita. Insertie geosynclinala terminata. Gravitatie artificiala de tip acheronian. Multumesc pentru cooperare. Va puteti relua activitatea.

In mare parte nava era tacuta, dar buncarul de imbarcare era teatrul unei activitati febrile. Asezat in cusca de securitate a unei mari incarcatoare - o masina cu aspect de schelet de elefant mecanic, dar cu o forta mult superioara celei a pahidermului -, Spunkmeyer transfera niste rachete in naveta, fara cel mai mic efort si cu niste miscari pline de suplete. Razbateau zgomote metalice dinlauntrul micului aparat care primea aceste ofrande si le incarca automat. Spunkmeyer dadu inapoi pentru a repeta operatia. Masinaria lui era atat de lovita si murdara de unsoare incat abia se mai putea citi numele Caterpiller gravat pe spate.

Alti militari ghidau mototragatoarele sau dirijau niste telemanipulatoare. Li se mai intampla sa se interpeleze, dar in general aceste pregatiri se efectuau fara discutii si incidente. Masinile ghidate de ei se atingeau precum coltii unui angrenaj deopotriva mecanic si organic. In ciuda stamtorii si numarului de masinarii in miscare, acestea, se evitau de putin, fara sa se cioneasca niciodata. Hicks superviza operatia si bifa articol dupa articol pe un tabel electronic.

In arsenal, Wierzbowski, Drake si Vasquez erau ocupati cu demontarea si remontarea armelor usoare, iar degetele lor aveau precizia incarcatoarelor din buncarul de imbarcare. Scoteau minuscule circuite imprimate, le testau, le stergeau de praf, apoi le reinserau in armele de metal si plastic.

Vasquez isi desprinse criblorul masiv din rastel, il fixa pe un banc apoi il controla cu dragoste, cu ajutorul unui ordinator. Nu era o arma de mana: era conceputa pentru a face corp comun cu operatorul ei. Criblorul, dotat cu un ordinator integrat de declansare si cu un teleochitor, era montat pe un cordon si se stabiliza in functie de miscarile celui sau celei care-l utiliza. Era o masina mortala independenta, care putea practic sa faca orice, numai ca nu apasa pe tragaci.

Vasquez surase induiosata. Era copilul ei, nu prea comod si cam complicat dar pe care se putea increde pentru asigurarea protectiei sale si a camarazilor. Ii arata mult mai multa intelegere si grija decat avea pentru colegii ei.

Drake o intelegea foarte bine. Si el vorbea cu arma lui, desi pe tacute. Nici unul dintre ceilalti militari nu gasea acest comportament anormal. Era bine cunoscut faptul ca trebuia sa fii un pic dezechilibrat pentru a te inrola in corpul infanteriei coloniale si ca operatorii de cribloare erau cei mai ciudati dintre toti. Aveau in general tendinta de a-si considera arma ca pe o extensie a propriului corp. Spre deosebire de colegii lor, care nu raspundeau decat de buna functionare a criblorului personal iar Drake si Vasquez nu avusese de ce sa invete sa foloseasca materialul de comunicatii, sa piloteze o naveta de debarcare sau sa conduca un transportor de trupe blindate. Erau scutiti si de participarea la incarcarea navetei. Nu li se cerea decat un singur lucru: sa stie sa traga. A provoca moartea era specialitatea lor.

Si trebuie spus ca si indrageau munca.

Nu toti erau atat de preocupati ca militarii. Burke isi terminase pregatirile si Gorman putea sa lase supervizarea operatiilor de incarcare in grija lui Apone. Statea deoparte si urmarea scena, cand reprezentantul Companiei ii vorbi locotenentului:

Nimic de la colonie?

Corman scutura din cap si facu o adnotare pe agenda lui electronica.

Nici macar un ecou de unde purtatoare. Toate canalele sunt moarte.

Si suntem siguri ca satelitul releu nu este de vina?

Analiza: Motiv literar - o componenta structurala a textului oricarei opere literare Proiect: Badaranii-piesa de la Cassandra

Bishop afirma ca a efectuat toate verificarile de uzanta si ca satelitul reactioneaza perfect la toate ordinele transmise. A lansat un semnal de control standard spre Pamant prin intermediul lui si vom primi raspuns peste cateva zile. Dar nu are nevoie de aceasta confirmare pentru a garanta buna functionare a sistemului.

Problema este deci la suprafata.

Gorman dadu din cap.

Asa cum am presupus de la inceput.

Burke ramase pe ganduri.

Si comunicatiile la sol? Video local, directive transmise tractoarelor, legaturi intre statiile de epurare a atmosferei si centrul de explorare?

Locotenentul scutura din cap.

Daca mai comunica acolo cineva de la distanta, o fac poate numai cu semnale de fum sau cu oglinzi. In afara suflului datorat soarelui local, avem liniste pe toata intinderea spectrului electromagnetic.

Reprezentantul Companiei dadu din umeri.

In sfarsit, ne asteptam. Mai ramane totusi o speranta.

Desigur, e posibil ca membrii acestei colonii sa fi hotarat sa taca. Un caz de mutism colectiv.

De ce-ar fi facut-o?

Dar eu de unde sa stiu? o convertire religioasa subita, sau ceva asemanator.

Mda. Foarte.

Burke ar fi vrut sa-l creada pe Gorman, asa cum Gorman ar fi vrut sa-l creada pe Burke. Dar nu reuseau. Stiau ca tacerea coloniei de pe Acheron nu putea fi pusa pe seama unei alegeri voluntare. Fiintele umane simteau nevoia de comunicare, colonii mai ales. Nu ar fi reactionat astfel de bunavoie.

Ripley nu-i mai urmari pe cei doi si se interesa de pregatirile in curs si de incarcare. Vazuse mai multe navete militare la televizor, dar pentru prima data avea una in fata ochilor. Aspectul ei o mai imbarbata: inarmata si blindata, ca o uriasa viespe neagra. Tocmai se incarca la bord un vehicol de transport de trupe cu sase roti, urat si functional.

Simti o miscare in stanga si se dadu in laturi. Prost conducea catre ea o paleta incarcata cu material.

Atentie, ii zise politicos militarul.

Ea-si ceru iertare si se dadu inapoi pentru a-i face loc.

Scuza-ma.

El nu se uita la ea, avand privirea atintita pe incarcatura.

Trase o injuratura si pleca spre Apone. Sergentul sef si Hicks punctau o lista. Astepta in liniste ca militarii sa-i vorbeasca.

Vreo problema? facu Apone.

Da, exact. Parca as fi a cincea roata de la caruta. Imi ies din minti daca stau degeaba.

Apone zambi.

Suntem cu totii nerabdatori sa trecem la actiune. Si-atunci?

Nu va pot fi de folos eu ceva?

Sergentul se scarpina la ceafa studiind-o.

Nu stiu. Ce stii sa faci?

Ea se rasuci si arata cu degetul.

Sa conduc incarcatoarea asta, de exemplu. Am un brevet de aptitudine profesionala de docher specializat. Ultima mea meserie.

Apone isi indrepta privirile spre masinaria pe care o arata ea: incarcatoarea de rezerva a lui Sulaco, ghemuita, in repaos. Oamenii lui stiau sa faca de toate, dar erau inainte de toate soldati. Infanteristi, nu docheri. O mana de ajutor pentru incarcarea materialului greu n-ar fi fost de prisos.

Masina asta nu-i o jucarie.

Scepticismul evident din glasul lui Apone isi gasea oglindirea in infatisarea lui Hicks.

Exact, facu ea cu duritate. Mai este pana la Craciun.

Sergentul isi tuguie buzele.

Specializata, a?

In loc de raspuns, ea se rasuci pe calcaie si se duse la aparat, urca pe scara si lua loc. Dintr-o privire peste comenzi se convinse ca incarcatoarea era un pic diferita de cele pe care le condusese la Portside, pe Pamant. Era desigur un model mai nou. Misca niste intrerupatoare si motoarele gemura: un sunet grav iesi din burta masinii, transformandu-se intr-un bazait regulat.

Isi vari mainile si picioarele in manusile si incaltarile care transmiteau miscarile membrelor ei incarcatoarei. Precum un dinozaur inghetat care se trezea la viata, monstrul de otel se ridica pe picioarele de titan, marai si inainta cu un mers greoi spre marfa. Clesti enormi se intinsera si intrara in cavitatile inferioare ale containerului cel mai apropiat. Ripley vorbi, tare pentru a acoperi bazaitul motorului:

Unde-l pun?

Hicks arunca o privire sergentului si ridica o spranceana pentru a-si exprima admiratia.

Pregatirile personale s-au desfasurat la fel de rapid ca si incarcarea navetei, dar infanteristii au fost si mai grijulii. Isi puteau permite sa mai aiba mici probleme cu vehicolul blindat, cu marfa, comunicatiile sau sustinerea logistica, dar viata lor depindea de arme si echipament. Mai intai imbinau elementele armurii de lupta si cautau fisuri si urme de deformare. Apoi verificau bocancii garantati impotriva intemperiilor, coroziunii si sfasierii; rucsacul, cu cele necesare supravietuirii timp de o luna intr-un mediu ostil fara nici un ajutor din afara; harnasamentul care-i impiedica sa sara ca niste mingi in caz de coborare rapida, sau pe timpul inaintarii in VTT pe teren accidentat; casca pentru protejarea craniului si viziera pentru ochi; emitatorul-receptor pentru comunicarea cu naveta de debarcare, blindatul, cu camaradul insarcinat cu supravegherea spatelui.

Degetele vioaie se deplasau cu iuteala pe incuietori si butonii de presiune. Cand totul a fost pregatit, verificat si operational, si-au reluat controlul. Iar cei care terminau inaintea altora isi ajutau camarazii apropiati.

Apone se plimba printre oamenii lui, supervizand pregatirile, stiind ca era inutil. Isi zicea totusi ca „o prevedere in plus nu strica”, si cauta butonul sau carligul omis. Intr-o situatie delicata, regretele ar fi zadarnice.

Miscati-va, leprelor! Imbarcarea. Mai iute, mai iute. Sau poate vi se pare ca n-ati dormit destul?

Cate doi sau trei, se indreptau spre naveta, discutand aprins si tarandu-si picioarele. Apone ar fi putut sa le ordone sa mearga in cadenta, aliniati, dar considera ca nu avea nici o importanta. Si constata cu bucurie ca noul locotenent avea destul bun simt sa taca. Infanteristii intrara in aparat sporovaind, fara stindard si fara tobe si surse preinregistrate. Cantecul lor razboinic era un potop de glume deocheate si rasuflate: dar aceasta era sfidarea mortii din partea acestor barbasi si femei, aluzii lubrice la excremente si desfrau. Toti pedestrasii cunosteau cupletele astea de mii de ani: moartea n-avea nimic nobil. Era numai un sfarsit regretabil.

Odata ajunsi in naveta, patrunsera direct in blindat. Vehicolul va iesi in momentul in care aparatul de debarcare va atinge solul. Ocupantii lui vor fi zgaltaiti, dar infanteristii coloniali au vazut multe la viata lor.

Usile navetei se inchisera, o sirena semnala depresurizarea buncarului de imbarcare a lui Sulaco. Robotii fugira in adaposturi. Clipeau o serie de semnalizatoare.

Soldatii erau asezati pe scaune laterale, separate de un culoar stramt. Pe langa acesti militari incotosmanati din cap pana-n picioare, Ripley se simtea minuscula si foarte vulnerabila. Peste salopeta nu avea decat un bluzon de zbor si niste receptoare. Nu-i oferise nimeni nici o arma.

Hudson nu avea stare. Adrenalina se revarsa in vene, iar ochii i se bulbucara. Mergea pe culoarul central cu supletea unui pradator, precum o pisica oricand gata sa se arunce asupra prazii. Mergand intruna, debita un monolog pe care toti il puteau auzi in acest spatiu ingust:

Sunt gata, baieti. Chiar gata. Verificati. Sunt regele gagiilor. Al mai cel. N-ai chef de regulat cu mine, Ripley? (Ea ridica spre el o fata inexpresiva.) Fii pe pace, domnita. Cu echipa mea de batausi o sa te protejam. Cu certificat de garantie. (Batu cu palma servotunul montat in geamul protector de deasupra capului sau, avand grija sa nu atinga comanda tirului.) Tun cu particule, isi cauta singur tinta. Nu-i misto? Uap! Am putea praji o jumatate de oras cu asta. Mai avem si rachete cribloare tactice, pusti cu impulsuri de plasma fazata, aparatori sonice electronice, mine nucleare, cutite, bate

Hicks intinse bratul pentru a-l apuca pe Hudson de tinuta de lupta si pentru a-l obliga sa se aseze. I se adresa cu glas scazut dar autoritar.

Gura.

De acord, Hicks.

Hudson se conforma, cumintindu-se brusc.

Ripley ii multumi caporalului cu un semn din cap. O fata de adolescent si ochi de batran, se gandi ea studiindu-l. A vazut prea multe, mai multe chiar decat isi dorise. Tacerea instaurata dupa discursul lui Hudson ii facu bine. Si-asa tensiunea nervoasa era prea mare. Caporalul sef se apropie de ea.

Nu-l lua in seama. Hudson si ceilalti sunt asa dar, la o adica, nimeni nu-i intrece.

Daca Hudson stie sa foloseasca pusca la fel de bine ca si gura, m-as mai linisti.

Nici o problema. Hudson este un comteh, dar poate fi la fel de eficace ca si ceilalti in lupta.

Si dumneata?

Se aseza: multumit, calm, pregatit.

Sunt aici pentru ca n-aveam nici o chemare pentru patiserie.

Motoarele bubuira si naveta sari in laturi coborand in putul sasului.

Hei, mormai Frost. I-o fi trecut cuiva prin cap sa verifice arimajul la cosciugul asta ambulant? daca rotile nu sunt blocate ca lumea, ne pomenim in afara navetei.

Relaxeaza-te, draguta, zise Dietrich. Am verificat. Nu patim nimic. N-o sa miscam pana atingem solul.

Frost se linisti.

Propulsoarele navetei bubuira si celor dinauntru li se muta stomacul cand lasara in urma campul de gravitatie artificiala al lui Sulaco. Se desparteau incet de nava cea mare. Aparatul in care se aflau va ajunge curand destul de departe pentru ca motoarele sa functioneze la putere maxima. Hamurile ii tineau pe banchete in imponderabilitate, doar bratele si picioarele pluteau in aer. Dupa aceea propulsoarele mugira, facand sa tremure peretii si podeaua blindata. Reveni gravitatia, parca vrand sa recupereze timpul pierdut.

Burke se credea la bordul unui day-cruiser plecat la pescuit pe mare, in largul Jamaicai. Suradea, vizibil nerabdator ca adevarata aventura sa inceapa.

Am luat-o!

Ripley inchise ochii pentru a-i deschide numaidecat. Era mai bine asa. Pleoapele erau ca doua mici ecrane video strabatute de stelute si pete verzi, prin care se materializau niste forme nelinistitoare. Se simti mai bine vazand fetele neinfricate si increzatoare ale lui Frost, Crowe, Apone si Hicks.

Sus, in postul de pilotaj, Spunkmeyer si Ferro studiau cadranele si efectuau reglajele. Pe masura ce naveta accelera, gravitatia crestea in interiorul VTT-ului. Niste buze mai tremurau, dar nimeni nu scotea o vorba pe cand cadeau ca un bolovan spre atmosfera.

Sub ei, dare cenusii. Invelisul sumbru de nori al Acheronului, se metamorfoza brusc intr-un val sidefiu. Atmosfera, densa si agitata, se involbura deasupra intinderilor desertice; numai materialul de detectie perfectionat putea sa vada peisajul.

Naveta vibra si se legana, lovindu-se de straturile superioare ale atmosferei. Interfonul le transmitea vocea clara a lui Ferro care ghida aparatul in plina furtuna.

Comutatie pe apropiere in DCS. Vizibilitate nula. Un adevarat teren de picnic. Ce loc imputit.

Doi patru zero, facu Spunkmeyer, prea ocupat ca sa mai blesteme. Curba nominala. Observ o usoara ionizare a cocai.

Ferro arunca o privire spre terminal.

Grava?

Se poate filtra. Vanturi peste doua sute. (Intre ei se aprinse un ecran cu o reprezentare topografica a terenului pe care-l survolau.) Ne apropiem de suprafata. Dar la ce te-asteptai, Ferro? Plaje tropicale? (Impinse in fata trei intrerupatoare.) Atingem curenti termici. Izbucniri de vant imprevizibile. O gramada de vartejuri.

Ferro apasa pe un buton.

Aha! Nici o surpriza. Colo jos, un singur lucru e sigur ca nu se schimba. Vremea asta imputita. (Ea se uita la un cadran.) Turbulente, drept in fata.

Apoi ea le vorbi celor din blindat.

Aici Ferro. Puteti admira cu totii aceasta bila prafoasa. Nu-i de bine. Fiti gata de zgaltaiala.

Ripley se uita la insotitorii ei, stransi unii intr-altii in interiorul micului vehicol. Hicks se prabusise si dormea, sustinut de hamuri. Tresaririle nu-l deranjau catusi de putin. Ceilalti infanteristi stateau calmi, privind drept in fata, ingandurati. Hudson monologa tacut, Ripley nici nu incerca sa citeasca de pe buzele lui in continua miscare.

Burke examina interiorul VTT-ului cu un interes pur profesional. Aezat inaintea lui Gorman, care statea cu ochii inchisi. Era palid si-si freca incheieturile de la picioare. Pentru a combate crampele sau a le sterge de sudoare, se gandi ea. Poate ca o discutie l-ar destinde.

La cate sarituri ai ajuns, locotenente?

Pleoapele se intredeschisera si clipira.

Treizeci si opt simulate.

Si cate de lupta? se interesa Vasquez.

Gorman voia sa para indiferent.

Pai doua. Trei cu asta.

Vasquez si Drake schimbara priviri cu inteles. Comentariile erau inutile. Expresiile lor erau destul de elocvente. Ripley ii adresa lui Burke o privire acuzatoare, acesta raspunse printr-o ridicare de sprancene, ce putea insemna: Eu sunt civil. Nu eu numesc pe ofiterii pentru misiunile militare.

Ceea ce era un argument jalnic in apararea lui. La ce bun sa mai discute? Se apropiau de Acheron si se gaseau foarte departe de meandrele birocratiei pamantene. Ripley isi musca buza inferioara si incerca sa se gandeasca la altceva. Gorman parea totusi competent. De altfel, Apone si Hicks vor lua comanda in caz de infruntari.

Interfonul le transmitea mereu vocile lui Ferro si Spunkmeyer care pilotau naveta de debarcare, blestemau si se vaitau.

Trecem in faza de apropiere finala, spunea ea. Ajungem la sapte zero noua. Caut un reper mai de doamne ajuta.

Eram sigur ca-ti cautai un pervers care ajuta doamne, facu Spunkmeyer.

Era o gluma mult prea rasuflata si Ferro nu o lua in seama.

Uita-te pe ecranul tau. Nu pot sa pilotez chestia asta si terenul in acelasi timp. Sa ne ferim de munti. (O pauza, apoi:) Dar unde dracu’ e baliza aia?

Nimic pe releu. O fi incetat sa functioneze odata cu celelalte.

Vorbesti aiurea. Balizele sunt automate si au alimentare automata.

De acord. Hai s-o gasim, atuncea!

Se lasa tacerea, dar nici unul dintre infanteristi nu paru sa-si faca probleme. Ferro si Spunkmeyer se mai asezasera ca o pana pe soluri cu climaturi mai teribile decat cel al Acheronului.

Vanturile slabesc. O vreme buna sa iesi cu zmeul. O sa stam un pic pe loc ca sa se mai distreze si pustii din spate.

Venise clipa debarcarii. Gorman iesi din hamuri si urca pe culoarul central in directia postului de operatii tactice al blindatului. Burke si Ripley il urmara, lasandu-i pe infanteristi sa-si incheie pregatirile.

Se regrupara tustrei in post. Gorman se puse indaratul consolei si Burke se aseza inapoi pentru a se uita peste umarul lui. Ripley constata cu bucurie ca Gorman parea sa se priceapa la treburile acestea. Isi venise in fire dupa lunga perioada de inactivitate. Degetele-i alergau pe butoane pentru a lumina cadranele si ecranele, aidoma celor ale organistului care gasea notele muzicale tragand de registre si apasind pe clape.

Vocea lui Ferro razbatu din postul de pilotaj, triumfatoare:

Am reperat pana la urma baliza dracu’. Semnalul e slab, dar perceptibil. Norii s-au retras destul ca sa vedem solul. Hadley e vizibil.

Gorman pivota spre un microfon.

Cum arata?

Ca in brosuri. Locul mult visat pentru vacanta. Cladiri mari si murdare. Cateva lumini, semn ca au gasit energie pe undeva. Imposibil de spus daca sunt bransate la circuitul general sau pe grupe de salvare, de la distanta asta. Nu prea multe. Dar poate ca e ora siestei pe aici. Propun un schimb cu doua saptamani in Antarctica.

Ce crezi, Spunkmeyer?

Un vant infernal. N-au fost bombardamente. De-aici totul pare intact, dar vizibilitatea e proasta. Pacat ca n-avem timp sa folosim detectoarele.

Vom explora locurile, personal.

Gorman se uita pe numeroasele ecrane. Cu cat se apropia de clipa aterizarii, parea si mai increzator. Simpla maladie datorata altitudinii? se intreba Ripley. Poate ca era singura lui slabiciune. Daca se va adeveri, putea fi linistita.

In afara de ecranele tactice, ea mai descoperi doua mai mici pentru fiecare soldat. Toate aveau un nume. Cel de sus, prezenta imaginea transmisa de camerele video incastrate in partea frontala a fiecarei casti. Pe cel de jos apareau biogramele individuale: electrocardiograma, electro-encefalograma, respiratie, tensiune, acuitate vizuala, etc. Informatii suficiente pentru stabilirea cat ai clipi a unui profil fiziologic complet al fiecarui infanterist.

Deasupra celor doua grupe de ecrane mici, niste monitoare mai importante ofereau o vizionare la 360° a lumii exterioare. Gorman impinse comenzile. Niste difuzoare invizibile emisera o serie de bipuri.

Totul este perfect, spuse pentru el cat si pentru observatorii civili. In formatie!

Ripley era surprinsa de stabilitatea tensiunii si ritmului cardiac ale soldatilor care nu depasea in nici un caz saptezeci si cinci de pulsatii pe minut.

Pe unul din ecranele mici, niste paraziti inlocuira imaginea interiorului transportorului de trupe.

Drake, verifica-ti camera, ordona Gorman. Nu mai primesc nimic. Frost, arata-mi-l pe Drake. Poate ca este o defectiune externa.

Pe ecranul vecin, o miscare panoramica se termina printr-un cadraj al castii operatorului de criblor. Drake se folosi de o baterie pentru a se lovi in cap si imaginea reveni imediat pe ecran.

E mai bine. Mai da-i cateva.

Drake se conforma.

Am invatat asta la tehno, explica el persoanelor care se aflau in postul de operatii. Dar trebuie sa dai numai in stanga, altfel nu-i a buna.

Ce se intampla daca gresesti? se interesa Ripley.

Controlul de presiune interna se supraincarca, chestia care tine casca pe cap. Ochii implodeaza si creierul explodeaza.

Drake fixa camera lui Frost pentru a le adresa un zambet larg.

Da’ tu ai creier, ba? intreba Vasquez adulmecand.

Drake se apleca si se prefacu ca-i da cu bateria in partea dreapta a castii.

Apone ii chema la ordine. Nu-si facea griji cu defectiunile castii lui Drake fiindca stia ca operatorul de criblor o sa scape de ea cu prima ocazie. Ca si Vasquez, de altfel. Drake va aparea cu sapca si Vasquez cu fularul rosu. Tinute de lupta neregulamentare. Amandoi afirmau ca aceste casti le jenau miscarile teleochitoarelor. Sergentul sef era gata sa-i autorizeze sa se rada in cap si sa se bata cu capul gol cand or sti sa traga repede si bine.

Bun. Unitate A, verificarea sistemelor secundare si a alimentarilor individuale. Daca se strica dupa imprastiere, riscati sa va lasati oasele pe-acolo. Si daca un omulet verde nu va ucide inainte, o sa ma ocup personal de asta. Executarea. Doua minute. (Privi in stanga.) Si cineva sa-l trezeasca pe Hicks.

Se auzira cateva rasete, iar Ripley nu-si impiedica un zambet care-i lumina fata cand dadu cu ochii de biograma caporalului sef, specifica unui om doborat de plictiseala. Secundul Apone dormea profund si visa fara indoiala locuri cu un climat mai bland. Ei ii parea rau ca nu putea sa se destinda ca el, dar se gandi ca poate va fi in stare dupa aceasta misiune.

Compartimentul pasagerilor cunoscu o intensificare a activitatii. Infanteristii isi luau rucsacurile si armele. Vasquez si Drake se ajutau sa-si prinda hamurile cribloaielor. Pe ecranul din fata aparea aceeasi imagine ca si in cabina de pilotaj. Conul regulat al unui vulcan de metal se ridica in nori aruncand gaze arzatoare. Microfoanele transmitea vuietul de tunet, al epuratorului de atmosfera.

Ripley ii spuse lui Burke:

Cate sunt pe Acheron?

Vreo treizeci. N-as putea sa-ti dau toate coordonatele. Sunt imprastiate pe intreaga planeta. Nu oriunde, totusi. Am ales zonele de implantare. In functie de o difuzie optimala in atmosfera. Fiecare este in intregime automatizat si supravegheat de la centrul de control de exploatare din Hadley. Debitul lor va fi redus pe masura ce aerul va atinge norma pamanteana. Si se vor opri. Dar pana atunci vor functiona douazeci si patru de ore din douazeci si patru inca vreo douazeci si trei de ani. Acesta statii sunt costisitoare dar fiabile. De fapt, Compania le fabrica.

Aparatul lor trecu pe langa enormul turn bubuitor si Ripley era impresionata. Ca toate persoanele care lucrau in spatiu, auzise si ea de aceste mari uzine de terraformare, dar nu se gandise ca va vedea vreodata una.

Gorman facu sa pivoteze camera externa principala si cadra pe acoperisurile coloniei.

Mentineti directia la patruzeci, ordona lui Ferro prin microfonul consolei, efectueaza o survolare circulara a lui Hadley. Nu cred ca vom vedea ceva de la aceasta inaltime, dar asta-i regulamentul.

Inteles, raspunse femeia. Tineti-va bine, colo in spate. O sa ne scuture oleaca. Asta nu-i avion, e o amarata de naveta de imbarcare care nu-i facuta pentru manevre atmosferice.

Executa ordinele, caporal.

Bine, domnule locotenent.

Ferro mai zise un cuvant, prea slab ca sa fie trasmis.

Ripley se indoia ca ar fi fost magulitor.

Efectuara cercuri deasupra coloniei. Nimic nu se deplasa printre imobile, iar putinele lumini pe care le reperasera de departe straluceau mereu. Epuratorul de atmosfera vuia in plan indepartat.

Totul pare intact, comenta Burke. Poate au pierit intr-o epidemie naprasnica.

Posibil.

Pentru Gorman, colonia aducea cu o epava din cele care se gaseau pe fundul oceanului. I se adresa lui Apone:

Bun, la treaba.

In compartimentul pasagerilor, sergentul sef se ridica de pe scaun si-si privi oamenii; fu nevoit sa se agate de un maner deoarece vanturile neincetate ale Acheronului zgaltaiau aparatul.

Bun! L-ati auzit pe locotenent. Vreau si eu o desfasurare ca la carte, o data macar. Si priviti inainte. Infanteristii care se vor impiedica de talpile celor care merg inainte, se vor intoarce la aparat cu suturi in cur.

Promiti? facu Growe, cu glas inocent.

Bai, Growe, ti-e dor de ma-ta? intreba Wierzbowski zambind.

Daca ar fi aici, ar sterge cu tine podeaua. Si apoi, n-am nevoie de maica-mea ca am avut-o pe a ta.

Wierzbowski inalta aratatorul.

Se dusera sa se regrupeze in jurul tambuchiului dinapoi, trecand prin fata postului de operatii. Vasquez o impunse pe Ripley cu cotul.

Ramai aici?

Sigur.

Normal.

Operatoarea de criblor intoarse spatele si se uita in ceafa lui Drake.

Aterizare la saizeci de metri de stalpul telemetric principal. (Gorman facu sa pivoteze camera externa. Nici cel mai mic semn de viata dedesubt.) Fiti gata pentru o redecolare imediata la ordinul meu, si gasiti-va un nor confortabil pentru a ne astepta.

Inteles, raspunse Ferro de forma.

Apone se uita la cronometrul prins in maneca tinutei.

Zece secunde, baieti. Fiti gata!

Cand naveta ajunse la o suta cincizeci de metri de zona de aterizare a coloniei, proiectoarele se aprinsera automat si puternicele lor fascicole sfasiara penumbra. Solul era umed si plin de gunoaie duse de vant dar nu era nimic atat de mare pentru a o constrange pe Ferro sa modifice manevra minunata cu precizie. Picioarele hidraulice ale aparatului reusira sa absoarba o parte a impactului, cind tonele de metal intrara in contact cu solul. Dupa cateva secunde, blindatul iesea tunand din buncar si se indeparta de mica nava. Abia rula la suprafata Acheronului, ca propulsoarele navetei maraira si aparatul urca lent in cerul crepuscular.

Nu se materializa nimic din umbra pentru a sfida sau ataca VTT-ul care se indrepta spre cladirile coloniei tacute, provocand jerbe de apa si namol. Apoi aparatul se rasuci brusc la stanga pentru a se orienta cu fata spre intrarea principala. Usa nu era deschisa decat pe jumatate cand Hudson sari si o lua la fuga. Camarazii il urmara si se imprastiara rapid, astfel incat sa acopere cat mai mult teren fara a se pierde din vedere.

Atentia lui Apone era concentrata pe ecranul amplificatorului de imagine din viziera si studia cladirile care ii inconjurau. Ordinatorul scanerului putea mari lumina disponibila si restabilea pe cat putea claritatea. Rezulta o imagine stralucitoare dar contrastata. Era suficient.

Arhitectura coloanei era inainte de toate functionala. Infrumusetarea mediului putea sa mai astepte, pana cand orice efort in acest sens nu va fi zadarnicit de vanturi. Rafalele biciuiau sfaramaturile de roca care erau prea mari pentru a putea fi vanturate. O bucata de metal se legana lovind neincetat un perete din apropiere. Cateva tuburi de neon palpaiau si difuzau o lumina nesigura. Vocea lui Gorman rasuna sec in receptoarele castilor.

Prima grupa, in linie. Hicks, oamenii tai sa formeze un cordon intre intrarea in colonie si blindat. Supravegheati spatele.

Eu ti-as supraveghea tie spatele, zise Hudson lui Dietrich.

Meditehul nici nu se obosi sa-i dea replica:

Cand o sa mai ai nevoie de un sedativ, ce-ai zice de o injectie de cortizon in zona?

Apone ii facu sa taca.

Gura! Vasquez, ia-o inainte. Pornim.

Un rand de soldati inainta spre sasul de intrare principal. Nimeni nu spera sa gaseasca un comitet de primire, sau sa intre fara probleme, dar nimeni nu prevazuse ca in fata portii se vor gasi doua tractoare garate bara-n bara, blocand astfel accesul. Ar fi o dovada a faptului ca oamenii din colonie cautau sa se izoleze de o amenintare care venea din exterior.

Vasquez ajunse prima la masinile tacute si se opri sa arunce un ochi in cabina cea mai apropiata. Comenzile erau distruse, imprastiate pe podea. Impasibila, se strecura printre tractoare si-si facu raportul pe un ton flegmatic:

Se pare ca a fost fortat cu o ranga.

Ajunse la usa principala si facu un semn cu capul spre Drake, care o insotea. Apone sosi, studie obstacolul, apoi se apropie de comenzile externe ale usii, incerca toate combinatiile posibile. Nu se aprinse nici un semnalizator.

Arse? intreba Drake.

Blocate. E-o diferenta. Hudson, vino si tu. Trebuie sa stabilim o derivatie.

Comtehul nu mai glumea, isi puse jos pusca inainte de a se apleca pentru a studia panoul de comanda.

Material standard, zise el dupa mai putin de un minut. (Cu o unealta scoasa din centura desfacu aparatoarea si examina cablajele). Intr-un minut e gata, sergent.

Porni sa repare circuitele. Apone si ceilalti asteptau, observand degetele agile care se miscau repede si precis in ciuda vantului si a frigului.

Prima echipa, ordona sec sergentul in microfonul individual. Veniti in sasul principal.

Un panou indicator parai si gemu pe deasupra capetelor lor. Vantul urla si le sfichiuia si nervii ca si corpul, Hudson efectua o matisare si doua semnalizatoare pornira sa clipeasca neregulat. Gemand datorita efortului cerut de degajarea nisipului strans pe sina de ghidaj inferior, usa cea mare luneca smucindu-se, in ritmul semnalizatoarelor. La jumatatea parcursului se bloca. Dar trecerea era mai mult decat suficienta pentru a putea intra.

Apone facu un semn la Vasquez. Femeia se apropie precedata de gura criblorului. Colegii ei o urmara, iar vocea lui Gorman carai in receptoare.

A doua echipa, inainte! Luati pozitie pe flancuri, aproape. Ce zici sergent?

Apone parcurse cu privirea interiorul cladirii tacute.

Totul e degajat deocamdata, locotenente. Nu-i nimeni acasa.

Bine. A doua echipa, continuati supravegherea spatelui. (Locotenentul isi facu timp sa se uite in urma.) Merge, Ripley?

Ea realiza dintr-o data ca respira foarte repede ca si cum ar fi alergat la maraton Raspunse dand din cap, iritata de propria reactie si de solicitudinea lui Gorman. Acesta se uita deja la consola.

Vasquez si Apone se strecurara in culoarul pustiu. Cateva lumini albastrui luceau deasupra, dar iluminarea auxiliara deja slabise, Nimeni nu putea spune de cat timp erau folosite bateriile. Vantul ii mai insoti o bucata de drum, sufland printre panourile metalice. Pe jos, apa se adunase in baltoace, iar mai departe, ploaia patrundea picurand prin tavanul ciuruit. Apone dadu capul pe spate pentru a permite camerei de pe casca sa transmita urmele luptei pentru persoanele ramase in blindat.

Vibratoare, murmura. S-a tras in prostie.

La postul de operatii, Ripley se uita la Burke.

Victimele unei epidemii naprasnice nu se ridica sa ciuruie cu vibrante peretii casei lor. Oamenii lipsiti de mijloace de comunicare nu se plimba tragand rafale de arme automate in toate partile. Daca asa au reactionat, au avut un motiv serios.

Burke dadu din umeri, apoi se intoarse la ecrane.

Apone se stramba observand stricaciunile.

Ce porcarie!

In pofida aparentelor, el nu emitea o parere asupra starilor locului. Comentariul sau era pur profesional. Sergentul sef nu putea tolera lucrul prost facut. Apoi isi aminti ca avea de-a face cu coloni: ingineri, arhitecti, muncitori. Civili intr-un cuvant, nu soldati. Poate si unul-doi politai. Prezenta militarilor ar fi fost inutila inainte. Dar, acum, de ce aveau nevoie ei? Vantul isi radea de el. Examina culoarul care se casca inaintea lor, cautand raspunsuri si negasind decat intuneric.

Inainte!

Vasquez relua progresia cu miscari mai mecanice decat cele ale unui robot. Teava criblorului se balansa ritmic, maturand toata largimea culoarului in cateva secunde. Femeia cobori ochii, urmarind monitorul detectorului armei. Zgomotele pasilor rasunau in jurul ei, dar inainte, mai departe, domnea linistea.

Gorman batea cu degetele pe consola, langa un butoi rosu.

Desfasurarea si explorarea locurilor in grupuri de doi. A doua echipa, intrati. Hicks ia nivelul superior. Utilizati detectoarele de miscare. Cum vedeti ceva miscator cunoasteti melodia.

Cineva intona numaidecat doua strofe din celebra chemare a furtunii de catre Thor de la sfarsitul Aurului Rinului. Glasul parea sa-i apartina lui Hudson, dar Ripley nu era sigura si nimeni nu i se alatura cantaretului. Incerca sa priveasca toate monitoarele camerelor individuale in acelasi timp. Fiecare ungher intunecat al cladirii parea sa fie o usa spre infern, fiecare umbra parea sa ascunda amenintare mortala. Trebuia sa se calmeze pentru a reusi sa respire regulat.

Hicks conducea echipa in sus pe o scara care ducea spre ultimul nivel al orasului. Culoarul pe care-l gasi era copia celui de la parter, poate nu chiar atat de larg, dar tot pustiu, prezenta insa un avantaj: aici erau aparati de vant.

In mijlocul oamenilor lui, caporalul sef lua o cutiuta metalica prevazuta cu un cadran. Continutul era fragil, dar, ca majoritatea materialului utilizat de infanteristi carcasa era deosebit de rezistenta. O indrepta in josul culoarului si efectua niste reglaje. Doua diode se aprinsera, dar indicatoarele nu reactionara. Il deplasa incet de la dreapta la stanga.

Nimic. Nici o miscare, nici un semn de viata.

Inaintati, ordona Gorman, dezamagit.

Hicks utiliza detectorul in timp ce oamenii lui il acopereau. Trecusera pe langa niste incaperi si birouri cu usi intredeschise sau inchise. Nimic nu-i astepta in interior.

Cu cat inaintau, cu atat le aparea mai clara importanta infruntarilor care avusesera loc aici. Mobilierul era rasturnat si foi de plastohartie erau raspandite pe jos. Discuri magnetice de ordinator fusesera calcate in picioare. Bunuri personale, transportate cu cheltuiala mare pe distante interstelare incredibile, erau distruse. Carti din hartie adevarata, de o valoare inestimabila, pluteau in baltoace de apa datorate unor scurgeri din conductele inghetate si unor gauri din plafon.

Parc-ar fi camera mea de la colegiu.

Daca Burke voise sa fie amuzant, n-o nimerise.

Multe dintre incaperile pe langa care trecea echipa lui Hicks nu fusesera devastate, ci incendiate. Dare negre se intindeau pe peretii din metal si materiale compozite. In mai multe birouri, ferestrele cu geam triplu de sigurata erau sparte, iar ploaia si vantul navaleau prin aceste gauri largi. Hicks intra intr-un birou pentru a lua o gogoasa inceputa pusa pe o masa, langa o ceasca plina ochi cu apa de ploaie. Zat de cafea prin baltoace.

Oamenii lui Apone rascoleau sistematic nivelul inferior, cate doi, dar reactionand ca unul. Nu era mare lucru de vazut. Hudson, care mergea alaturi de Vasquez, isi ridica privirea de pe detector pentru a cerceta o pata, pe un perete. Nu avea nevoie de un analizator electronic pentru a-si da seama ca era vorba de sange uscat. Toate persoanele ramase in blindat o vazura dar nu spusera nimic.

Detectorul lui Hudson emise un bip care paru asurzitor pe culoarul pustiu. Vasquez se rasuci gata de tir. Caporalul si operatoarea de criblor schimbara o privire scurta, Hudson dadu din cap si se indrepta incet spre o usa intredeschisa si iesira partial din tatani. Era ciuruita de vibratoare, ca si peretii.

Comtehul se departa si Vasquez se apropie de usa distrusa. O izbi cu piciorul, pregatita de tragere.

Atarnata de capatul unui corset flexibil, o cutie de derivatie se legana ca o pendula, impinsa de vantul care intra printr-o fereastra sparta. Cutia grea metalica lovea un patut de copil la fiecare balans.

Vasquez articula cu glas spart:

Detectoare de miscare, ce cacanarie!

Revenira in culoar.

Ripley privea atenta imaginea de pe monitorul lui Hicks. Brusc se apleca in fata.

Un moment! Spune-i sa

Dandu-si seama ca numai Burke si Gorman puteau sa o auda, se grabi sa branseze jackul la circuitul de comunicatii si vorbi in microfonul individual.

Hicks, aici Ripley. Am vazut ceva pe ecranul tau. Da-te mai in spate. (Caporalul se conforma si imaginea se stramta.) E perfect. Acum, spre stanga. Asa!

Cei doi barbati prezenti alaturi de ea in postul de operatii priveau monitorul lui Hicks. Camera lui se stabiliza si cadra o parte din peretele ciuruit si strabatut de dare bizare. Ripley fu strabatuta de un fior de gheata. Stia care era cauza acestor stricaciuni.

Hicks isi trecu manusa peste metal.

Ati vazut? Panoul s-a topit.

Nu topit, il corecta Ripley. A fost ros.

Burke o privi cu o spranceana ridicata.

Hmmm. Acid in chip de sange.

Rezulta din toate astea ca un colon a izbutit sa raneasca pe unul din amicii lui Ripley.

Hicks era mai putin impresionat decat reprezentantul Companiei.

Hudson, care incheiase inspectia uneia din incaperile de la parter, facu semn colegilor sa vina la el.

Hei, daca va intereseaza chestiile astea, iata ceva care o sa va pasioneze.

Ripley si insotitorii ei isi indreptara atentia pe imaginea pe care camera rangului doi, volubil, o transmitea la VTT.

Hudson isi apleca ochii spre picioarele lui care se aflau de-o parte si de cealalta a unei gauri, apoi se lasa mai jos. Vazura intr-o secunda deschiderea de dedesubt si, slab luminata de lampa castii sale, o sectiune a nivelului inferior. Tevi, conducte, cabluri, totul ros de acid.

Apone studie deschizatura, apoi se intoarse.

Echipa a doua, raspundeti. Unde sunteti?

Am incheiat inspectia, se auzi vocea lui Hicks. N-am gasit pe nimeni.

Sergentul sef dadu dun cap, apoi se adresa celor din transportorul de trupe.

Locul este pustiu, locotenente. Totul e calm pe frontul Hadley. Am ajuns prea tarziu pentru cine stie ce-o fi fost aici.

Drake dadu cu piciorul intr-o bucata de metal corodat.

Iar am ratat balul. De cacat.

Gorman isi lasa capul pe spate, meditand.

Bun. Zona este sigura. Acum haideti sa vedem ce aflam de la ordinatorul lor. Prima echipa, obiectiv: centrul de exploatare Stii unde se gaseste, sergent?

Apone impinse intr-un intrerupator de pe maneca si o harta miniaturala a coloniei ii aparu in interiorul vizierei.

E cladirea mare pe care am vazut-o cand am venit. Nu e departe, locotenente. Mergem.

Perfect. Hudson, odata ajunsi acolo, incercati sa repuneti in functiune ordinatorul. Fara ravna inutila. Nu-i dam sa prelucreze date, vrem doar sa avem acces la memoria lui. Hicks, ne intalnim. Ma gasesti la sasul sud, langa turnul telecomunicatiilor. Aici Gorman, terminat.

Terminat, mda, mormai Hudson. Vine. Parca sunt deja mai linistit.

Vasquez se asigura ca microfonul ei era intrerupt inainte de a aproba:

Cacaciosul!

Transportorul blindat rula incet pe artera principala al coloniei, iar proiectoarele lui luminau zidurile patate si erodate ale imobilelor. Trecu pe langa doua aparate de dimensiuni mai modeste si garate intr-o zona protejata. Rotile mari ale transportorului de trupe ridicau jerbe de apa murdara hurducandu-se, dar amortizoarele absorbira socul. Ploaia impinsa de vant plesnea proiectoarele.

Bishop si Wierzbowski ghidau aparatele din cabina conductorului. Omul si sinteticul lucrau in perfecta armonie si-si purtau un respect mutual. Wierzbowski privea prin lucarna stramta a conductorului si intinse degetul.

Acolo, cred.

Bishop studia harta in culori vii care aparu pe ecranul dintre ei.

Probabil nu sunt alte intrari pe aici.

Se apleca deasupra comenzilor si aparatul greoi se rasuci in directia unei usi imense.

Aha, uite-l pe Hicks.

Secundul Apone iesi din sasul coloniei in clipa in care transportorul de trupe frana. Privea cum tambuchiul VTT-ului glisa lateral. Gorman, care purta acum echipament de teren, cobori primul rampa, urmat de Burke, Bishop si Wierzbowski. Burke se uita in urma, cautandu-l pe ultimul ocupant al blindatului. Dar Ripley sovaia pe pragul aparatului si nu-i privea. Ochii ei ramasera fixati pe caverna intunecata care se infunda adanc in colonie.

Ripley? (Ea-si cobori privirea spre el, apoi scutura cu putere din cap.) Aceasta zona este sub control, declara Burke pe un ton care voia sa para increzator. L-ai auzit pe Apone.

Ea facu un nou gest de refuz. Vocea lui Hudson rasuna in receptoare.

Locotenente, ordinatorul coloniei functioneaza.

Buna treaba, Hudson, facu locotenentul. Cei care se gasesc la centrul de exploatare sa ne astepte. Venim.

Le facu semn cu capul insotitorilor lui.

Sa mergem

Cand intrara, Hicks se uita la silueta singuratica din pragul blindatului. Nu spuse nimic si o observa pana cand se inchise tambuchiul. Apoi facu stanga imprejur pentru a-i urma pe Gorman si ceilalati.

Ripley ramase singura.

Ea reveni la postul de operatii: bunul simt era in conflict cu sentimentele. Nu-l avea nici pe Jones pentru alinare. Motanul era in siguranta, la ani-lumina de Acheron. Ecrane, cadrane si semnalizatoare umpleau cu lumini multicolore cabina in care se gasea. Avea impresia ca era asezata intr-un pom de Craciun de o frumusete glaciala si angoasanta. Microfoanele externe aduceau in blindat zgomotele Acheronului: vaietul vantului si ciocanitul fragmentelor de roca aruncata in panourile metalice ale cladirilor.

Isi incrucisa bratele la piept, infiorata. VTT-ul era solid. Pe langa Sulaco si naveta de debarcare, el reprezenta cel mai sigur adapost. Era o masina de razboi, moderna, multifunctionala, incredibil de rezistenta: un concentrat al tuturor progreselor realizate in materie de armament.

Dar blindajul rezista la un acid molecular necunoscut? Lua o hotarare penibila si se duse la usa aparatului. Tambuchiul parca avea nevoie de o ora pentru a se deschide. Apoi vazu usile mari ale sasului de intrare in colonie inchizandu-se in fata ei.

Burke!

Strigatul ei fu dus de vant, de acel vant rece si umed al Acheronului care o facu sa lacrimeze in timp ce alerga catre panoul de comanda al usii. Nestiind combinatia folosita, apasa la intamplare un buton, apoi altul. Fara efect. Poate ca acum nu se putea deschide decat din interior? Ripley incerca alt cod. Ofta usurata cand auzi motoarele gemand inauntru si vazu usa clatinandu-se. Femeia se mai uita o data la VTT.

Si urla cand descoperi o umbra, exact in spatele ei.

Sari inapoi, se lovi tare de zidul in care era incastrat panoul de comanda si constata ca figura, desi surprinzatoare si foarte urata, nu avea nimic terifiant. Wierzbowski era vinovatul.

Te-am speriat?

Ea se straduia sa-si recapete suflul.

Doamne, Wierzbowski! Daca vrei sa ma omori, fa-o cu o pusca.

Regret. (infanteristul arata cu capul spre coridorul intunecat de dincolo de usa deschisa.) Hicks m-a desemnat sa te supraveghez.

Ea se indrepta si-si freca urmarul lovit.

Foarte frumos. Dar pe viitor, anunta cand mai iesi ca un dracusor din cutie. De acord?

Sigur. N-o sa se mai intample. (Wierzbowski indica directia.) Ar fi preferabil sa-i prindem din urma.

Asa-i.

Ea porni inainte prin culoar, marind pasul pe urmele grupului lui Gorman.

Locotenentul se uita la ea, apoi la culoarul pe care-l strabateau. Devastarea era mai impresionanta decat pe ecranele VTT-ului.

Mi-e teama ca ar trebui sa-si ia Compania dumitale gandul de la beneficii din colonia asta, ii spuse lui Burke.

Cladirile sunt aproape intacte, iar asigurarea va rambursa restul.

A, da? Si pe coloni? interveni Ripley.

Nu stim pana acum ce s-a intamplat cu ei, raspunse el iritat.

Cladirea era glaciala. Sistemul de climatizare nu mai functiona de la oprirea centralei electrice si nu ar fi putut infrunta frigul provocat de toate ferestrele sparte si gaurile din pereti. Ripley se pomeni ca era totusi asudata. Era la fel de vigilenta ca si militarii. Examina fiecare perforare a peretilor si a planseului si se uita prin ungherele cele mai intunecate.

Revenise acolo unde incepuse totul. Aici l-au descoperit. Extraterestrul, monstrul, strainul. Ea stia ce se intamplase. O creatura asemanatoare celei care a provocat distrugerea lui Nostromo si moartea tuturor colegilor ei intrase in aceasta colonie.

Hicks observa nervozitatea femeii care se uita neincetat la culoarul devastat, la birourile si antrepozitele distruse de foc. Facu un semn lui Wierzbowski care veni sa se plaseze in dreapta lui Ripley. Hicks incetini pasul pentru a se plasa in stanga ei. Ea remarca escorta ce se formase si se uita la caporal. Acesta ii facu cu ochiul, sau cel putin asa crezu ea. Poate ii intrase ceva in ochi. Chiar si in acest culoar, vantul sufla destul de tare pentru a duce cu el praf si cenusa.

Frost iesi dintr-un culoar lateral, exact inaintea lor. Dupa ce saluta cu mana pe cei de curand sositi, i se adresa lui Gorman, cu ochii pe Hicks.

Locotenente, ar trebui sa vezi ceva.

Ce este, Frost?

Gorman se grabea sa efectueze jonctiunea cu grupul lui Apone, dar soldatul insista.

E mai usor de aratat decat de explicat, locotenente.

De acord. Pe acolo?

Gorman arata culoarul lateral. Frost dadu din cap si reintra in intuneric. Ceilalti il urmara.

El ii calauzi spre o aripa a cladirii total lipsita de electricitate. Lampile castilor le dezvaluiau scene de distrugere mai infricosatoare decat tot ce vazusera pana acum. Ripley se pomeni tremurand. Se gandea numai la VTT-ul ermetic, solid, bine inarmat si care era destul de aproape. Daca-si lua picioarele la spinare ajungea la el in cateva minute. Ca sa fie din nou singura? Cu toata siguranta oferita de blindat, stia ca risca mai putin in acest loc, in mijlocul infanteristilor. Incerca sa tina bine minte acest lucru si o lua cu ceilalti din loc.

Drept inainte, locotenente.

Trecerea era blocata de o baricada improvizata, compusa din placi de otel si tevi asamblate prin suduri, panouri de usi, dale din plafon si planseu confectionate din materiale compozite. Obstacolul ridicat in graba era strabatut de gauri si dare sapate de acid. Metalul fusese indoit si smuls cu o forta terifianta. In dreapta lui Frost, bariera fusese deschisa ca o cutie de conserva. Se strecurara unul cate unul prin pasajul ingust.

Fascicolele lampilor maturau o noua scena a devastarii.

Ar putea cineva sa spuna unde ne aflam? intreba Corman.

Burke examina o harta.

In sectia medicala. Suntem in interiorul aripii drepte, iar configuratia locurilor corespunde.

Se desfasurara. Lampile luminau mese si dulapuri rasturnate, scaune rupte si materialul chirurgical imprastiat. Podeaua era acoperita cu mici instrumente medicale, ca niste confetii de otel. Si aici, mese si mobile fusesera ingramadite, insurubate si sudate de cealalta parte a baricadei, care o vreme izolase aceasta parte a constructiei de restul coloniei. Peretii erau manjiti de darele negre lasate de flacari si impactul vibratoarelor si de acid.

Desi era lipsita de lumina, aceasta aripa a coloniei era inca alimentata cu energie. Cateva aparate izolate si console de control luceau slab, bransate, desigur, pe grupuri auxiliare. Wierzbowski isi trecu o mana inmanusata peste o gaura cu un diametru incomparabil cu cel al unei mingi de baschet.

Ultimul careu. Au ridicat baricada asta si s-au retras acolo.

O hotarare inteleapta, comenta Goman, dand cu piciorul intr-o sticla de plastic. Sectiunea medicala avea generatoare auxiliare si rezerve de alimente importante. Aici m-as fi refugiat si eu. Cadavre?

Fascicolul lampii lui Frost matura celalalt capat al salii.

Cand am ajuns aici nu erau, locotenente, si nici acum nu vad. S-au luptat, nu gluma.

Nu vad nici monstrii dumitale, Ripley, facu Wierzbowski privind in jurul lui. Hei, Ripley? dar unde-i Ripley?

Aratatorul mangaie tragaciul vibratorului.

Aici, zise ea.

Glasul ii ghida spre o alta incapere. Burke examina locul, inainte de a declara:

Laboratorul medical. Nimic spart. Nu cred ca aici au fost lupte. Colonii trebuie sa fi pierdut partida in prima sala.

Wierzbowski studia cele dezvaluite de luminatul auxiliar, apoi observa ce anume ii atrasese atentia lui Ripley. Mormai ceva si se duse la ea. La fel facura si ceilalti.

La capatul laboratorului, un halou violet imbraca sapte cilindrii transparenti. Combinatia luminii acesteia si a fluidului continut in tuburi servea la pastrarea substantelor organice care se gaseau in interior. Cei sapte cilindrii erau in activitate.

Nu misca nimeni inauntru. Or fi mahmuri, zise Gorman.

Nu rase nimeni.

Burke se apropie de cilindri.

Tuburi de staza. Material standard pentru un laborator medical de aceasta importanta.

Sapte tuburi. Fiecare continand un specimen. Lucrurile acestea aflate in suspensie semanau cu niste maini taiate, cu prea multe degete. Acestea cresteau dintr-un corp turtit, a carui epiderma fara culoare aducea cu pielea tabacita, fina, translucida. Niste pseudobranhii pluteau lenes in fluidul de staza. Nu erau vizibile organe de vaz sau de auz. O coada prelungea partea de jos a acestor dihanii si se legana molatec in lichid. Apendicele caudal era, la doua dintre aceste creaturi, strans in jurul corpului.

Burke vorbi cu Ripley, fara sa-si ia ochii de la specimene.

Apartin aceleiasi specii ca monstrul descris in raport?

Ea dadu din cap, incapabila de a mai scoate vreun sunet.

Fascinat, reprezentantul Companiei se apropie de unul din cilindri si se apleca; fata-i aproape ca atingea sticla.

Atentie, Burke! striga Ripley.

Abia isi lansase chemarea ca vietatea captiva sari si se lovi de peretele tubului de staza. Surprins, Burke sari inapoi. Un apendice subtire si carnos tasnise din partea ventrala a corpului turtit in forma de mana, evocand un fragment de intestin cu capatul ascutit, care aluneca precum o limba de sticla. Dupa un timp se retracta si disparu in buzunarul ventral situat in mijlocul a ceea ce parea sa fie niste branhii. Picioarele si coada se repliara in pozitia de repaos.

Hicks se uita la Burke pentru a declara impasibil:

Te iubeste.

Fara sa-si mai dea osteneala de a raspunde, reprezentantul Companiei continua studierea sirului de tuburi. Trecand prin fata fiecarui cilindru, punea si mana.

Unul singur din celelalte sase specimene reactiona la prezenta lui. Celelalte pluteau in continuare fara rost in fluidul in care degetele si cozile atarnau lenese.

Cinci sunt morti, declara el dupa studirea ultimului tub. Numai doi au supravietuit. Sau, poate, ceilalti se afla la un stadiu de evolutie diferit, dar nu cred. Priviti. Cei care sunt morti, au o culoare spalacita.

Pe fiecare cilindru era pus un clasor. Ripley reusi sa intinda o mana pentru a lua unul pus pe tuburile care contineau creaturi vii. Dupa ce se retrase iute, deschise dosarul si incepu sa-l citeasca. In afara de listinguri, gasi in supracoperta niste grafice, sonografii si doua imagini obtinute prin rezonanta magnetica, cam prea sterse pentru a permite descoperirea structurii interne a creaturii.

Marginile listingurilor interminabile erau acoperite cu adnotari. Un scris de medic, estima ea, aproape ilizibil.

Ceva interesant? intreba Burke.

Se invartea in jurul cilindrului de staza al carui dosar il consulta Ripley, studiind creatura sub toate unghiurile.

Probabil, dar prea tehnic pentru mine. Raportul medicului care a facut examenul. Un anume doctor Ling.

Chester Ling, preciza Burke, ciocanind in tub cu o unghie, fara a provoca nici cea mai mica reactie a creaturii din interior. Erau trei medici la Hadley, Ling era chirurg, cred. Si ce zice el despre aceasta fermecatoare creatura?

Ca a fost extrasa chirurgical, inainte de sfarsitul procesului de implantatie a embrionului, dupa, abandonarea metodelor de interventie clasice.

Oare de ce?

Gorman era interesat de specimen ca si ceilalti, dar inspecta in continuare sala.

Fluidele sale vitale dizolvau instrumentele la cel mai mic contact. A trebuit sa utilizeze bisturie-laser pentru a scoate si cauteriza specimenul. Era fixat pe fata unui anume John L. Marachuk.

Ea-si ridica ochii spre Burke, care scutura din cap.

Numele nu-mi spune nimic. Nu era vorba de vreun administrator, sau alt stab. Vreun conducator de aparat sau docher.

Ripley relua lectura dosarului.

A murit in timpul interventiei, cand au scos chestia asta.

Nenorocitul!

Hicks se apropie pentru a arunca un ochi pe raport peste umarul femeii, dar nu apuca sa citeasca nici un cuvant. Detectorul lui de miscari emise un bip neasteptat.

Cei patru infanteristi pivotara pentru a observa intrarea in laborator, apoi ungherele intunecate. Hicks orienta detectorul catre baricada.

Acolo.

Indica tocmai culoarul pe care venisera.

Unul de-ai nostri?

Instinctiv, Ripley se apropie de caporal.

Imposibil de aflat. Chestia asta nu este un aparat de precizie. I se cere rezistenta la tranteala, nu sa-si dea cu parerea.

Gorman vorbi in microfonul sau.

Apone, ne aflam in sectia medicala si am reperat ceva. Unde sunt oamenii tai? (Arunca o privire pe harta vizibila, dincolo de viziera.) Nimeni, in blocul D?

Negativ. Suntem regrupati in centrul de exploatare, conform ordinelor. Aveti nevoie de intariri?

Nu inca, va tinem la curent.

Isi departa microfonul de la gura.

Hai, Vasquez.

Femeia facu un gest scurt din cap si puse criblorul in pozitie de tragere. Arma se prinse in suport clampanind. Insotita de Hicks, Vasquez se indrepta spre punctul de origine al semnalului. Frost si Wierzbowski mergeau in urma lor.

Caporalul ajunse in culoarul principal si o lua la dreapta prin labirintul de otel.

Semnalul se amplifica. Origine organica. (Cu o mana tinea detectorul, iar cu cealalta isi legana pusca.) Miscari neregulate. Dar unde dracu’ suntem?

Burke examina imprejurimile.

Bucataria. Vom traversa zona rezervata pregatirii hranei, daca mergem tot in directia asta.

Ripley incetinise pasul si ramase in spatele lui Wierzbowski si Frost. Dandu-si brusc seama ca in urma ei nu erau decat tenebrele, se grabi sa-si ajunga din urma colegii.

Declaratia lui Burke fu confirmata cand fascicolele lampilor se reflectara pe suprafetele lucioase ale unor masini mari, congelatoare, cuptoare, decongelatoare si sterilizatoare. Hicks nu le acorda nici o atentie. Nu vedea decat controlul detectorului sau.

Se deplaseaza iar.

Cu privirea-i rece Vasquez scruta penumbra. Ascunzatorile era numeroase aici. Degetele mangaiau tragaciul armei.

In ce parte?

Hicks ezita o clipa, apoi arata din cap randurile de masini care folosesc la hidratarea carnii si legumelor liofilizate. Infanteristii inaintau cu pas ferm, cand Wierzbowski se impiedica de o cutie de metal pe care o dadu la o parte cu un sut, facand-o sa se rostogoleasca cu mare tambalau in penumbra. Infanteria isi pastra echilibrul si siguranta de sine, dar Ripley crezu ca sare in tavan.

Detectorul caporalului emitea acum bipuri regulate, aproape neintrerupte. Zumzetul devenise un vaiet ascutit, cand o gramada de cratite se prabusi in dreapta lor; avura timp sa zareasca o silueta neclara, dincolo de mesele de preparare.

Vasquez se rasuci cu suplete si degetul apasa pe tragaci. Atunci, Hicks se folosi de pusca lui, pentru a devia teava armei grele a carei rafala atinse tavanul. Sub o ploaie de stropi de metal topit, Vasquez se intoarse injurand.

Fara sa-i pese, Hicks inainta in linia de tragere si indrepta lampa sub un sir de dulapuri metalice, Ramase asa parca timp de-o vesnicie, apoi ii facu semn lui Ripley sa vina la el. Picioarele femeii refuzau sa-i dea ascultare si talpile parca erau lipite de podea intr-un sloi de gheata. Hicks repeta gestul, mult mai presant, iar ea izbuti sa se miste.

Barbatul se inclina pentru a face ca raza de lumina sa patrunda sub un dulap de stocaj. Ripley se ghemui langa el.

Si vazu o mica silueta speriata, paralizata de lumina, ca un fluture prins in ac. Fetita cu ochii bulbucati dadu inapoi pentru a scapa. Tinea intr-o mana o punga de plastic cu mancare si in cealalta capul unei papusi, restul fiind pierdut. Copilul, slab si murdar, parea mult mai fragil decat jucaria stricata. Parul blond era slinos si incalcit: o claie de calti incadrandu-i fata.

Ripley isi apleca urechea dar n-o auzi respirand.

Lumina o facu sa clipeasca, iar aceasta miscare a pleoapelor o determina pe Ripley sa actioneze. Ii surase copilului si intinse rmana, usor, spre ea.

Apropie-te, zise ea cu blandete. S-a terminat. N-ai de ce sa te mai temi.

Ea se intindea sub dulap.

Fetita se retragea tremurand. Privirea ei era ca a unui iepure paralizat de lumina farurilor unui automobil. Degetele lui Ripley erau pe punctul de a o atinge si femeia desfacu mana pentru a o mangaia usor pe hainele zdrentuite.

Copilul o zbughi in dreapta, alergand in patru labe pe sub dulapuri, cu o agilitate incredibila. Ripley se arunca inainte si se tari pe coate si genunchi pentru a nu o pierde din vedere. Hicks se deplasa lateral cautand frenetic. Gasi o trecere ingusta intre doua dulapuri de stocaj si intinse mana. Degetele se stransera pe o glezna micuta. Imediat ii dadu drumul.

Ah! drace! Atentie, musca!

Ripley incerca sa prinda celalalt picior, dar il scapa. Dupa o secunda, fetita era la o conducta de aerisire al carei grilaj fusese scos. Pana ca Hicks sau Ripley sa mai incerce s-o prinda iar, ea se si strecurase inauntru ca o zvarluga. Lui Hicks nici nu-i trecu prin cap sa o urmareasca. N-ar fi putut sa intre nici daca ar fi fost gol pusca, ceea ce nu era cazul.

Fara sa stea pe ganduri, Ripley se arunca in tunel, cu bratele intinse inainte, impingandu-se cu coapsele si bratele. Soldurile se frecau de metal. Respiratia fetitei care inainta mereu se repercuta in tub. Apoi Ripley o vazu inchizand o vana de metal in urma ei: se arunca pentru a ajunge la obstacol si pentru a-l impinge inainte ca fetita sa-l zavorasca. Injura cand se lovi cu fruntea de metal.

Apoi uita de durere. Copilul era rezemat de cealalta parte a unei mici camere sferice: una din sferele de de-compresiune a sistemului de aerisire a coloniei.

Era inconjurata de o invalmaseala de cuverturi si perne, ca si de o colectie heteroclita de jucarii, animale impaiate, papusi, bijuterii fanteziste, reviste ilustrate si pungi de mancare goale. Se gasea si un picap cu baterii. Era prada ei strasa in cursul expeditiilor in colonia devastata. Isi adusese in vizuina toate acestea pentru a mobila dupa gustul ei ascunzatoarea.

Pentru Ripley era mai mult un cuib decat o camera.

Copilul reusise sa supravietuiasca si sa se adapteze la distrugerile mediului, spre deosebire de adulti. In timp ce femeia incerca sa inteleaga pe deplin ceea ce vedea, fetita se deplasa de-a lungul peretelui opus, in directia altei vane. Iar daca diametrul acestei conducte nu era mai mare decat cel al placii care o inchidea, ii va scapa. Ripley stia ca nu va putea patrunde acolo.

Copilul se rasuci si plonja. Ripley facu la fel si izbuti s-o prinda in brate, imobilizand-o. Prinsa in capcana, fetita se zbatea fenetic. Lovea cu picioarele si pumnii, incerca sa muste, dar nu scotea o vorba. In timp ce se zvarcolea pentru a scapa din stransoarea lui Ripley, unicul sunet care se auzea in spatiul stramt era cel al respiratiei ei gafaite. Si chiar si acest zgomot era in mod misterios infundat. In viata ei, Ripley mai incercase o data sa stapaneasca o fiinta mai mica decat ea si care poseda o ferocitate cel putin egala: in ziua in care se hotarase sa-l duca pe Jones la un veterinar.

Vorbea cu fetita, tot eschivand loviturile de picioare, de coate si evitand muscaturile.

Totul e bine, e bine. S-a terminat, nu mai ai de ce sa te temi. Esti salvata.

Fetita osteni si miscarile ei incetinira precum cele ale unei jucarii mecanice cu arcul slabit. Se inmuie in bratele lui Ripley, aproape catatonica si se lasa leganata. Femeia nu reusea sa priveasca cu indiferenta aceasta copila cu buze palide si tremuratoare. Fetita isi afunda capul in pieptul adultei, fugind de o oribila lume de cosmar pe care numai ei ii era dat sa o vada.

Ripley continua s-o legene si sa-i murmure vorbe de alint cu glas duios si impaciuitor, inspectand refugiul sferic. Observa un obiect pus in varful gramezii de comori recuperate. Era, fara nici un dubiu, un solido inramat al fetitei, chiar daca fetita din imagine era bine imbracata si surazatoare, cu parul curat si pieptanat, cu o panglica viu colorata in suvitele blonde, haine imaculate si o piele roz. Sub solido, era scris cu litere aurii:

First Grade Citizenship Award

Rebecca Jorden

Vocea lui Hicks rasuna in conducta de aerisire:

Ripley. Ripley? E-n ordine acolo?

Da. (Constienta ca poate nu o auzise, adauga mai tare:) E-n ordine. Amandoua suntem bine. Ne intoarcem.

Fetita nu se impotrivi cand Ripley facu drumul indarat, tragand-o de glezne.

Ghemuita pe un scaun, copila isi tinea genunchii stransi la piept si privea in gol; nu-i vedea pe adultii care o observau curiosi. Un manson de biomonitor, al carui diametru fusese redus de Dietrich, ii incingea bratul stang.

Gorman se aseza langa fetita, in timp ce meditehniciana studia informatiile furnizate de aparat.

Cum ziceai ca o cheama?

Dietrich nota ceva pe un caiet electronic.

Ce?

Cum o cheama. Stim, nu?

Mediteha dadu din cap, absenta.

Rebecca, cred.

Exact, facu locotenentul care arbora cel mai frumos zambet al sau si se apleca spre copila, cu mainile pe genunchi. Gandeste-te, Rebecca. Concentreaza-te. Trebuie sa faci un efort si sa ne ajuti ca sa te ajutam si noi pe tine. De-asta suntem noi aici: sa te ajutam. Nu te grabi, spune-ne tot ce-ti amintesti. Absolut tot. Incepe cu inceputul.

Fetita nu se misca, expresia fetei ramase neschimbata. Era amorfa, fara sa fie catatonica, tacuta, fara sa fie muta. Dezamagit, Gorman se indrepta si se uita la stanga, prilej cu care o vazu pe Ripley intrand cu o ceasca aburinda.

Unde sunt parintii tai? Trebuie sa incerci sa

Gorman! Fa o pauza, ce zici?

Locotenentul vru sa-i raspunda, dar se razgandi si dadu din cap resemnat. Se ridica.

Blocaj mental complet. Am incercat totul, cu exceptia metodei dure. Si nu e cazul. Riscam sa o facem sa se cufunde in dementa. Daca n-o fi deja prea tarziu.

Nu, interveni Dietrich, oprind aparatele portative de diagnostic pentru fetita si scotand cu blandete mansonul de pe bratul inert. E-ntreaga la trup, desi la limita malnutritiei. Cred totusi ca este ceva provizoriu. Ceea ce ma surprinde mai mult este ca am mai gasit-o in viata dupa ce n-a absorbit decat hrana cruda si liofilizata. (O privi pe Ripley.) Ai vazut pungute cu vitamine in refugiu?

Nu m-am gandit sa verific, iar ea nu m-a invitat sa vizitez locurile.

E corect. In sfarsit, trebuie sa se priceapa la dietetica fiindca n-am gasit nici un simpton de carenta grava. Pustoaica asta este nemaipomenita.

Si pe plan mental?

Ripley isi bea cacaua cu inghitituri mici, fara sa o scape pe copila din ochi. Pielea acesteia era ca pergamentul, dosul palmelor era plin de riduri.

E prea devreme ca sa ma pronunt, dar reflexele sunt bune. Ar fi prematur sa diagnosticam un blocaj mental. Este inca traumatizata de incercarile prin eare a trecut.

Conteaza prea putin, cum o cheama, zise Gorman, mergand spre usa. Ne pierdem timpul incercand s-o facem sa vorbeasca.

Se gaseau intr-o incapere lipita de centrul de exploatare. Locotenentul iesi pentru a-i intalni pe Burke si Bishop, pe cand Dietrich se indeparta in sens opus.

Prin usa ramasa deschisa, Ripley ii vazu pe cei trei barbati stransi in jurul ordinatorului central al coloniei, pe care Hudson il reactivase, apoi ingenunche langa fetita. Ii dadu la o parte o mesa incalcita care-i cadea pe ochi. Femeia ar fi putut sa coafeze o statuie, judecand dupa reactiile ei. Zambind mereu, ii intinse ceasca aburinda.

Tine, gusta. Daca nu ti-e foame, macar sete ti-o fi. Si pun pariu ca nu ti-a fost prea cald in balonul ala din circuitul de aerisire, de cand nu mai functioneaza sistemul de incalzire. (Ii tinea ceasca sub nas pentru a o face sa adulmece mirosul, cald si aromat al continutului.) Este cacao. Nu-ti place?

Fetita nu se misca, iar Ripley stranse manutele in jurul cestii, apoi le ridica spre gura.

Dietrich avea dreptate in privinta reflexelor motorii. Bau mecanic si fara sa priveasca. Ii curse o parte din cacao pe barbie, dar cea mai mare parte se duse pe gat.

Temandu-se sa nu forteze un stomac atrofiat, Ripley lua ceasca pe jumatate plina.

Ei, a fost buna? O sa mai bei peste un minut. Nu stiu ce ai mancat si ce ai baut pana acum si nu vreau sa te imbolnavesc cu mancare prea bogata (Ii mai descalci parul blond.) Saracuta. Nu prea esti vorbareata, asa-i? Dar daca nu vrei sa vorbesti, n-ai decat. Si eu sunt cam tot asa. Am observat ca majoritatea oamenilor vorbesc fara sa spuna nimic. Le place sa pronunte cuvinte, dar nu asculta raspunsurile. Mi se pare o prostie. Daca esti mic, nu inseamna ca n-ai nimic important de exprimat. (Puse ceasca de-o parte si lua o carpa pentru a sterge urmele de cacao de pe barbia fetitei. Simti osul mandibulei sub pielea intinsa.) Oho, zise ea surazand. Acum ca barbita e curata, nu mai are aceeasi culoare cu restul si va trebui sa continui. Altfel nu se asorteaza.

Scoase putina apa sterilizata dintr-un saculet deja desfacut si uda carpa, cu care sterse praful, jegul si ultimele picaturi de cacao de pe fata fetitei.

Desi ramasese cuminte pe scaun, ochii ei albastri se fixara pe Ripley de parca acum o vedea pentru prima oara. Femeia fu cuprinsa de o bucurie nestapanita.

Nu-mi vine sa cred ca aici se gaseste, o fetita, declara inainte de a examina carpa. Stratul de praf este atat de gros ca am putea sapa santuri in el. (Se apropie pentru a studia fata emaciata.) Ba da, este chiar o fetita. Si este frumoasa.

Ripley se intoarse pentru a fi sigura ca nimeni nu era pe punctul de a se napusti inauntru. Sosirea unui nepoftit ar fi stricat tot ce realizasera un pic de cacao cald si apa chioara.

Nu avea nici un motiv de ingrijorare. Toate persoanele prezente in centrul de exploatare stateau in jurul terminalului pentru a-l privi pe Hudson apasand pe tastele consolei.

Pe monitorul principal se forma o reprezentare tridimensionala a coloniei. Niste linii geometrice se deplasau alene de la stanga la dreapta. Comtehul insera noi instructiuni care incepura sa defileze de jos in sus. Hudson nu se distra defel si nu cauta sa-si demonstreze talentele: urmarea ceva anume. Lasase de-o parte glumele deocheate si lucra concentrat. Injura si-acum, desigur, dar numai in gand. Ordinatorul stia toate raspunsurile, dar gasirea intrebarilor potrivite era o operatie obositoare pentru nervi.

Burke, care studiase restul materialului, isi schimba pozitia pentru a vedea mai bine si murmura pentru Gorman:

Ce cauta?

EBP-urile. Emitatoarele biologice personale. Fiecare colon are implantat, chirurgical, un astfel de aparat, la sosirea aici sau la nastere.

Stiu ce e EBP-ul, replica Burke. Ca doar Compania le fabrica. Dar nu vad de ce le cauta. Daca ar mai fi supravietuitori i-am fi gasit pana acum. Sau ar fi venit ei in intampinarea noastra.

Nu neaparat.

Gorman raspunse politicos. In mod oficial, Burke insotea expeditia ca simplu observator insarcinat cu apararea intereselor financiare ale Companiei si era remunerat si de patronii lui si de Administratia coloniala, dar nici un inscris nu preciza extinderea puterilor sale. Putea da sfaturi dar nu si ordine. Era vorba de o misiune militara, sub comanda lui Gorman. Teoretic Burke ii era egal, dar practic altfel stateau lucrurile.

Pot exista supravietuitori incapabili de a se deplasa, fiind raniti sau blocati in interiorul vreunei cladiri. Astfel de cautari nu prea au sorti de izbanda, dar acesta-i regulamentul. Trebuie sa efectuam aceasta verificare. (Se rasuci spre comteh.) Totul functioneaza normal, Hudson?

Daca se afla un singur supravietuitor pe o raza de doi kilometri, vom sti. Deocamdata n-am captat nimic in afara de semnalul pustoaicei.

EBP-urile nu mai emit deci dupa moartea purtatorilor? intreba Wierzbovski, care se afla de cealalta parte a salii.

Noile modele, nu, ii raspunse Dietrich, care-si tria instrumentele. Ele sunt alimentate in parte de campul electric al corpului, iar daca purtatorul lor moare, moare si semnalul. Capacitatea electrica a unei mortaciuni e nula. Asta-i singurul incovenient al corpului omenesc: nu se mai incarca, asa ca o baterie.

Hai, nu ma-nebuni? facu Hudson aruncand o privire catre mediteha. Si cum stiu daca un tip e pe alternativ sau continuu?

La fel de simplu cum afli daca e cu panze sau cu aburi. In cazul tau, de exemplu, sare-n ochi.

Era mai bine sa fi luat alta carpa decat sa incerce sa o spele pe prima. Ripley curata acum manutele fetitei inlaturand jegul acumulat intre degete si sub unghii. Astfel aparea pielea roz, iar ea nu inceta sa-i vorbeasca.

Nu stiu cum ai reusit sa ramai in viata cand toti ceilalti mureau, dar tu esti o fetita cu adevarat curajoasa, Rebecca.

Un sunet ajunse la urechile lui Ripley, abia sesizabil.

NNewt.

Femeia incremeni si-si intoarse apoi privirea pentru a-si ascunde emotia. Isi continua operatia de curatire si se apleca.

Imi pare rau, micuto, n-am auzit prea bine. Cateodata sunt cam tare de urechi. Ce-ai spus?

Newt. Eu ma ma numesc Newt. Asa mi se spune. Nimeni nu-mi spune Rebecca.

Ripley termina si cu a doua mana. Stia ca daca nu raspundea, fetita putea sa cada din nou in mutism, dar trebuia sa aiba grija sa nu spuna ceva care ar putea-o tulbura. Sa palavrageasca de una de alta. fara sa puna intrebari.

De acord, tu esti Newt. Eu sunt Ripley si toata lumea-mi spune Ripley. Dar poti sa-mi dai alt nume daca vrei. (Cum fetita nu comenta, ii ridica manuta pe care tocmai o terminase de curatit si o stranse). Incantata de cunostinta, Newt. (Arata spre capul de papusa.) Si ea cine e? I-ai dat un nume? Da, ce proasta sunt. Toate papusile au un nume. La varsta ta si eu aveam multe si toate aveau cate un nume. Altminteri, cine le-ar putea recunoaste?

Newt se uita la bila de plastic cu ochii sticlosi.

Casey. Este singura mea prietena.

Pai, si eu?

Fetita ii adresa o privire atat de penetranta, incat ramase interzisa. In ochii ei nu citea nimic copilaresc. Si Newt ii raspunse cu glas tern:

Nu vreau sa-mi fii prietena.

Si de ce? intreba Ripley incercand sa-si disimuleze surprinderea.

Pentru ca vei muri in curand, ca si ceilalti. Ca toata lumea. (Se uita la capul de papusa.) Cu Casey e altceva. Ea va ramane cu mine. Dar tu o sa mori si o sa ma lasi singura de tot.

In glasul ei nu era nici furie, nici repros. Ea exprimase un fapt simplu, cu detasare si siguranta, ca si cum evenimentul anuntat apartinea deja trecutului. Sangele ii ingheta si se simti mai terorizata de aceste cuvinte decat de toate cate se intamplasera de cand naveta parasise portul linistit al lui Sulaco.

Oh, Newt. Asa s-au dus tata si mama, nu-i asa? Nu vrei sa-mi povestesti? (Fetita isi cobori ochii si ramase cu privirea fixata pe genunchi. Degetele ii albisera de cat strangeau capul papusii.) Ar fi aici, daca ar putea. Sunt convinsa.

Au murit. De-aia n-au venit sa ma vada. Au murit ca toti ceilalti.

O spusese cu o convingere terifianta.

Bine, dar nu poti fi sigura.

Newt isi ridica privirea spre Ripley. Nu in acest fel se uita o fetita de sase ani la un adult, dar Newt nu mai era un copil decat prin marime.

Stiu. Au murit toti. Au murit si o sa mori si tu curand si eu o sa raman singura cu Casey.

Ripley suporta privirea copilei si nu incerca sa surada, stiind ca n-o va pacali.

Newt. Uita-te la mine. Nu voi pleca. Nu te voi abandona si n-am sa mor. Iti promit. Nu voi pleca. Am sa stau cu tine cat vei dori tu.

Fetita nu se uita la ea. Femeia stia ce lupta se dadea in capul sau: Newt ar fi vrut sa o creada, incerca sa o creada. In sfarsit, copila isi inalta capul.

Juri?

Pe ce-am mai sfant.

Ripley isi facu cruce.

Si daca mori, iadul sa te-nghita?

De data asta zambetul femeii fu foarte aproape de grimasa.

Si daca mor, iadul sa ma-nghita.

Se privira. In ochii lui Newt aparura lacrimile si buza inferioara incepu sa-i tremure. Incet, toata tensiunea acumulata in trupusorul ei se elibera si masca de indiferenta cazu, inlocuita fiind de o expresie mai fireasca: aceea a unei fetite infricosate. Isi impreuna bratele in jurul gatului lui Ripley si porni sa planga in hohote. Femeia simtea cum curgeau lacrimile pe gatul ei. O legana in brate murmurandu-i cuvinte de alinare.

Apoi inchise ochii pentru a strivi propriile-i lacrimi, temeri si prezenta mortii care bantuia centrul de exploatare din Hadley, nadajduind ca va putea sa-si tina legamantul.

Lovitura de teatru care avusese loc isi avu corespondentul in sala vecina. Hudson striga triumfator.

Ha! Gata, am reusit! Le-am reperat. Dati-mi o masina ca lumea si va gasesc portofelul pe care l-ati pierdut sau chiar si pe verisorul Jed pe care l-ati pierdut din vedere de-atata vreme, facu el dand o palma afectuoasa consolei. Bijuteria asta e cam turtita, dar e a naibii de eficace.

Gorman se apleca peste umarul comtehului.

Care e starea lor?

Nu stiu. EBP-urile sunt rezistente, dar nu intra in amanunte. Se pare totusi ca sunt toti acolo.

Unde?

Colo sus, in statia de epurare a atmosferei, raspunse Hudson studiind planul. Nivel C, sub partea de sud a cladirii. (Batu in ecran.) Masina asta este de-a dreptul adorabila cand e vorba de localizare.

Se adunasera cu totii in jurul comtehuluj pentru a privi ecranul. Hudson stopa programul de cercetare si mari imaginea unei zone a coloniei. In centrul planului statiei de epurare, numeroase puncte albastre luminoase clipeau ca niste pesti abisali.

Hicks marai.

Se pare ca toata populatia s-a strans acolo,

Ma-ntreb de ce s-or fi refugiat acolo, zise Dietrich. Dupa toate aparentele, ultima lupta s-a dat aici.

Or fi reusit sa iasa si s-au dus sa se adaposteasca intr-un loc mai sigur, declara Gorman. Nu uitati ca statia de epurare este mereu alimentata cu energie, iar acesta este un avantaj inestimabil. Hai sa vedem la fata tocului.

La ordinele dumitale, locotenente. Inainte mars, baieti. (Apone isi lua rucsacul si centrul de exploatare deveni un stup zumzaitor.) Dar cum nu suntem platiti cu ora, ma intreb cum am putea ajunge acolo.

I se adresase lui Hudson care reduse imaginea de pe ecran pentru a obtine o vedere de ansamblu a coloniei.

Exista un pasaj ingust pentru vehicolele de intretinere. Ar fi ceva de mers, sergent.

Apone il privea pe Gorman, asteptand ordinele.

Nu stiu ce crezi, sergent, dar mie pasajele lungi si inguste nu-mi inspira incredere-; as prefera sa vad toata lumea in plina forma la sosire. Si as vrea sa beneficiez si de sprijinul puterii de foc al VTT-ului cand vom intra.

Exact asa ma gandeam si eu, locotenente.

Apone paru ca rasufla usurat. Era gata sa faca aceeasi propunere si era fericit ca nu fusese nevoit sa-si impuna punctul de vedere. Alti doi infanteristi dadura din cap, si ei vizibil satisfacuti. Gorman era lipsit de experienta, dar nu si de bun simt.

Hicks se intoarse spre mica incapere alaturata pentru a striga.

Hei, Ripley, mergem sa facem o mica plimbare. Vii cu noi?

Venim acum. (Fura toti uimiti sa o vada pe fetita iesind din cealalta incapere.) V-o prezint pe Newt. Newt, ei sunt prietenii mei. Sunt si ai tai.

Copila se multumi sa le adreseze un mic semn cu capul, refuzand deocamdata sa-si extinda prietenia la alte persoane in afara de Ripley. Doi infanteristi ii intoarsera salutul in timp ce se echipau. Gorman era deconcertat.

Newt isi inalta ochii spre noua ei prietena. Ea strangea in continuare capul de papusa in mana dreapta.

Unde mergem?

Intr-un loc sigur. Ajungem curand.

Newt aproape ca zambi.

In blindat, infanteristii erau mult mai calmi decat atunci cand ieseau din naveta de debarcare. Devastarea, cladirile pustii si deteriorate, dovezi de netagaduit al unor infruntari necrutatoare care s-au desfasurat in colonie, totul le inghetase entuziasmul.

Era evident ca oamenii din colonie au incetat sa emita pentru ca au fost constransi de ceva. Intreruperea comunicatiilor nu se datora unei defectiuni a satelitului releu sau a emitatoarelor bazei ci unuia dintre monstrii lui Ripley. Daca ar fi sa aiba dreptate, creatura in chestiune ar mai bantui prin zona. Fetita reprezinta, fara indoiala, o mina de informatii asupra subiectului dar nimeni nu-i punea intrebari. Acestea erau ordinele lui Dietrich. Restabilirea copilei era precara si nu doreau sa riste o recidiva punandu-i intrebari traumatizante. Nu le ramanea decat sa incerce sa acopere lacunele raportului inregistrat de Ripley, apeland la imaginatie. Si toti aveau.

Wierzbowski conducea transportorul de trupe pe o sosea care lega colonia propriu-zisa de statia de epurare a atmosferei, situata la un kilometru departare, printr-un pasaj crepuscular. Vantul se inversunase impotriva blindatului, dar fara sa-l zgaltaie. Acest VTT era conceput sa reziste la vanturi de pana la trei sute de kilometri pe ora si nu se sinchisea de o furtuna acheroniana. In urma, naveta asezata in zona de aterizare, va astepta intoarcerea acestuia. Inainte, turnul conic al enormului epurator iradia o lucire spectrala si continua sa terraformeze atmosfera inospitaliera a acestei lumi.

Ripley si Newt stateau alaturi indaratul cabinei conductorului. Wierzbowski era preocupat de pilotare. Siguranta relativa oferita de blindat o facea pe fetita mai vorbareata. Gandindu-se la duzina de intrebari pe care ar fi vrut sa i le puna, Ripley se multumea sa o asculte. Uneori, insa, Newt raspundea la cate o intrebare neformulata.

Eram cea mai tare la acest joc. Cunosc tot labirintul.

Legana capul de papusa privind paravanul din fata.

Labirintul? repeta Ripley, inainte de a-si aminti unde o gasise pe fetita. Adica sistemul de aerisire?

Aha, si nu numai conductele de aer. Mai trec si prin niste tunele pline de cabluri si alte chestii. Trec prin pereti, pe sub podea. Pot sa ma duc oriunde. Eram campioana. Nu era nimeni mai tare ca mine. A, ziceau ca trisez fiindca eram cea mai mica, dar nu-i adevarat. Eram cea mai isteata, asta e. Si am o memorie buna. Tin minte fiecare pasaj prin care n-am fost decat o data.

Apoi, sa stii ca esti campioana.

Fetita se arata incantata de compliment. Ripley privi inainte. Statia de epurare crestea dincolo de parbriz.

Era o constructie foarte urata, cu linii pur functionale. In cursul ultimelor decenii, numeroasele tevi, rezervoare si canalizari fusesera zgariate si ciupite de pietre si nisipul ridicat de vant, dar instalatia ramanea la fel de eficace si dizgratioasa. Ajutata in misiunea ei de replicile ei raspandite pe toata suprafata planetei, ea muncea neincetat vreme de ani de zile pentru a incheia procesul de descompunere a elementelor invizibile din atmosfera, pentru a o purifica si a-i aduce elementele complementare care vor da nastere unei biosfere agreabile si unui climat bland. Uratenia va da nastere frumusetii.

Muntele de metal monolitic domina vehicolul blindat. Wierzbowski frana in fata intrarii principale. Condusi de Hicks si Apone, infanteristii se desfasurara in fata marii porti. Vuietul enormelor masini se putea auzi, in pofida suieratului necontenit al vantului. Ele isi continuau lucrarea chiar si in absenta stapanilor umani.

Hudson ajunse primul la poarta si-si plimba repede degetele peste comenzile de deschidere.

O surpriza placuta. Functioneaza.

Apasa pe un buton si panoul cel greu luneca lateral pentru a le dezvalui interiorul statiei. Departe, in dreapta, o rampa de beton cobora in strafundurile constructiei.

In ce parte, locotenente? intreba Apone.

Luati-o pe rampa, ordona Gorman din VTT. Putin mai jos dati de o alta. Coborati pana la nivelul C.

Inteles, raspunse sergentul inainte de a, face un semn trupelor sale. Drake, mergi inainte. Ceilalti, in urma, cate doi. La drum!

Hudson statea in fata panoului de comanda. Ezita.

Si poarta?

Aici nu-i nimeni. Las-o deschisa.

Pornira pe planul inclinat, pentru a patrunde in maruntaiele statiei. Raze de lumina oblice coborau pana la ei printre platforme si pasarele cu grilaj, rasucindu-se peste canalizarile aliniate ca niste tuburi de orga. Aprinsera totusi lampile de la casti. Vibratia regulata a masinilor ii invaluia, zumzaitoare.

Imaginile transmise de camerele lor dansau pe monitoare pe parcursul coborarii, facand dificila pentru cei ramasi in VTT orice observatie. Pasajul deveni orizontal, dar imaginile se stabilizara. Se vedea un sol acoperit cu cilindri mari si canalizari, de stive de recipiente de plastic si de butelii inalte de metal.

Nivel B, anunta Gorman de la postul de operatii. Semnalele provin de la etajul inferior. Progresati mai incet. E greu sa vedem ceva cand mergeti repede pe o rampa.

Dietrich se intoarce spre Frost.

O fi vrand sa zburam? Asa o sa aiba imaginea mai stabila.

Si daca te-as lua in brate? ii striga Hudson.

Si daca te-as impinge peste balustrada? Claritatea ar fi asigurata, pana te spargi.

Gura, marai Apone.

Ajunsera la o cotitura a rampei.

Hudson si ceilalti se conformara.

In postul de operatii, Ripley se uita peste umarul drept al lui Gorman. Burke o imita, de cealalta parte, iar Newt incerca sa se fofileze printre adulti. Cu toata magia tehnicii, locotenentul nu reusea sa obtina o singura imagine cu claritate satisfacatoare.

Interferentele sunt numeroase acolo. Cu cat coboara mai mult, cu atat mai multe sunt obstacolele pe care le are de trecut semnalul ca sa ajunga la noi, iar emitatoarele lor nu sunt prea puternice. Ce materiale se gasesc intr-o statie de epurare a atmosferei?

Materialele compozite de fibra de carbon si siliciu in partea de sus, pentru a obtine in acelasi timp soliditate si lejeritate. Multa sticla si metal in separatii. In privinta fundatiilor si al nivelelor subterane, nu e greu de ghicit. Beton si platforme de otel intarit cu aliaj de titan.

Gorman izbuti sa-si stapaneasca furia si modifica inutil alte reglaje.

Daca alimentarea auxiliara si epuratoarele ar fi oprite, receptia ar fi mult mai buna, dar oamenii mei n-ar mai avea decat lampile pentru a-si lumina drumul. Alegerea e dificila.

Scutura din cap studiind imaginile neclare, apoi se apropie de microfon.

Nu vedem mare lucru. Ce-i in fata noastra?

Parazitii bruiara si raspunsul lui Hudson.

Astept sa mi se spuna. Nu sunt decat un simplu comteh.

Locotenentul se uita la Burke.

Muncitorii vostri au facut asta?

Reprezentantul Companiei se apropie de ecrane pentru a studia imaginile indistincte care ajungeau la ei din maruntaiele statiei de epurare a atmosferei.

Dumnezeule, nu.

Deci nu stii despre ce ee vorba?

Eu n-am vazut asa ceva.

Ar putea fi o constructie datorata coloniilor?

Burke privea in continuare. In cele din urma; scutura din cap.

Daca au facut-o ei, au improvizat. Planurile unei asemenea chestii nu figureaza in niciunul din manualele noastre.

Noile structuri fusesera adaugate la invalmaseala de tevi si de canalizari care se incrucisau la nivelul inferior al statiei. Era indubitabil o constructie realizata cu un scop precis si nu rezultatul unui accident industrial. Pe alocuri umed si stralucitor, materialul folosit pentru construirea acestui adaos semana cu rasina epoxida sau cu cleiul solidificat. In anumite puncte, lumina patrundea in aceasta substanta cativa centimetri, dezvaluind o structura interna extrem de complicata. In alte parti, aceasta materie poseda o opacitate totala. Culorile erau blande: verde pal si gri, pe alocuri cu straturi mai sumbre.

Niste cavitati stranii, ale caror diametru varia intre cincizeci centimetri si peste zece metri, erau legate prin fire de paianjen care pareau fragile, dar in fapt se dovedeau mai rezistente decat cablurile de otel. In acest labirint intrau tunele adanci, iar in podea erau sapate puturi. Materialele adaugate se contopeau atat de precis in structurile anterioare incat era greu de stabilit unde anume se termina lucrarea omeneasca si unde incepea materia aceasta total diferita. Din loc in loc, elementele noi imitau aproape perfect elementele statiei, dar nimeni nu putea spune daca fusese dinadins.

Acest ansamblu stralucitor se intindea in interiorul nivelului C, cat duceau camerele infanteristilor. Substanta rasinoasa umplea cel mai neinsemnat spatiu liber, dar nu impiedica functionarea statiei care continua sa mormaie si sa modifice atmosfera Acheronului, indiferenta la compartimentarea heteromorfa a unei mari parti a nivelului ei inferior.

Numai Ripley avea o vaga idee despre natura a ceea ce descoperisera infanteristii, dar era naucita ca sa nu mai poata furniza si explicatii. Era cufundata in amintire.

Gorman ii observa expresia fetei.

Ce este?

Nu stiu.

Dumneata stii ceva, noi n-avem de unde. Hai, Ripley. Vorbeste. Iti ofer si o suta de credite pentru o sugestie valabila.

Nu am certitudini. Cred ca am mai vazut asa ceva, dar nu sunt sigura. Asta e putin altfel. Mai elaborata si

Imi vei spune cand iti va porni iar creierul sa functioneze. (Locotenentul, dezamagit, se apropie de microfon.) Reia inaintarea, sergent.

Infanteristii o luara din loc. Fasciculele lampilor individuale se reflectau pe peretii sticlosi. Cu cat se afundau in labirint cu atat acesta parea sa aiba o origina organica. De parca ar fi fost interiorul unui os sau al unui organ gigantic, care nu ar fi putut apartine unui specimen al unei specii cunoscute.

Oricare ar fi fost scopul urmarit, caldura eliberata de pila nucleara care alimenta statia se acumula in aceste locuri. Vaporii de apa suierau si, condensandu-se, formau balti. Aceasta era respiratia uzinei.

Pasajul se largeste.

Hicks efectua o panoramare cu camera sa. Militarii patrunsera in interiorul unui vast dom cu peretii facuti dintr-un material diferit. Faptul ca toti infanteristii isi pastrau calmul se datora antrenamentului.

Oh, Dumnezeule, murmura Ripley.

Burke trase o injuratura.

Camerele si lampile le ofereau imaginea salii. In locul peretilor netezi si ondulati de mai inainte, erau acum altii, grosolani si neuniformi. Se vedea in plus un basorelief compus din obiecte diverse provenind din colonie; mobile, cabluri, componete solide si lichide, masini sfaramate, efecte personale, zdrente de haine, oase si cranii umane, totul asamblat de acea rasina epoxida omniprezenta si translucida.

Hudson se apleca pentru a-si trece repede mana inmanusata peste un perete, mangaind in treacat niste coaste care apartinusera unor fiinte umane. Racai materia rasinoasa, fara s-o cresteze.

Ai mai vazut o chestie ca asta?

Eu, nu, facu Hicks. Nu sunt chimist.

Asteptau parerea lui Dietrich. Ea o prezenta:

Parca ar fi o secretie. Monstrii aia scuipa treaba asta, Ripley?

Nu nu stiu de unde vine, dar am mai vazut la o scara mai mica.

Gorman tuguie buzele. Spiritul sau analitic trecuse peste socul initial.

Se pare ca au dat iama prin colonie dupa materiale de constructie, zise el aratand imaginea de pe ecranul lui Hicks. Au prins acolo si un stoc intreg de discuri de ordinator.

Si baterii resarjabile, completa Burke aratand spre alt ecran. Material scump. Totul distrus.

Si coloni, adauga Ripley. Dupa ce-au terminat cu ei. (Isi cobori ochii asupra fetitei care se tinea de ea, grava.) Newt, mai bine du-te sa stai in fata. Hai.

Copila dadu din cap si se indrepta, docila, spre cabina comandantului de transport.

Aburul se facea mai dens, pe masura ce inaintau, iar fenomenul era insotit de o crestere corespunzatoare a temperaturii.

E mai cald ca-n iad, bombanea Frost.

Parc-am fi ajuns, aproba Hudson. Numai ca acolo nu e asa umed.

Privirile lui Burke si Gorman erau fixate pe ecrane. Ripley puse ochii pe un mic monitor, unde aparea planul statiei.

Sunt exact sub niste schimbatoare ale circuitului de racire primara

Burke ii raspunse, fara sa-si ridice ochii de pe imaginile transmise de camera lui Apone.

Aha, poate ca ganganiilor le place caldura si de-asta si-au construit

Nu asta voiam sa spun. Gorman, daca oamenii tai folosesc armele acolo, vor sectiona canalizarile sistemului de racire.

Burke intelese brusc unde voia sa ajunga Ripley.

Are dreptate.

Si-apoi? intreba locotenentul.

Apoi? Rezulta o scurgere de freon, de apa pe scurt, fluid de racire.

Cu atat mai bine. Ii va racori.

Ce mai este?

Asta nu-i tot.

Miezul sectorului nu va mai fi racit.

Si-apoi, si-apoi?

De ce nu spunea ce avea de spus? Femeia asta nu pricepea ca n-aveau timp de ghicitori?

Ma tem de o explozie termonucleara.

Ei, dracie. (Gorman se aseza si medita asupra optiunilor. Hotararea lui fu simplificata de faptul ca nu exista decat o posibilitate.) Apone, recupereaza incarcatoarele de la toata lumea. Nu se poate trage acolo.

Sergentul nu era singurul care auzise ordinul. Infanteristii se priveau increduli si consternati.

E ticnit, sau ce are? facu Wierzbowski strangandu-si pusca langa el, ca pentru a-l sfida pe Gorman sa vina sa i-o ia.

Si atunci ce folosim? mormai Hudson. Insulte? Hei, locotenente, incercam cu judo? Dar trebuie sa aiba si ei brate.

Au, afirma sec Ripley.

Nu sunteti neajutorati ca bebelusii, Hudson, raspunse Gorman. Aveti alte arme.

N-ar putea fi o idee rea, murmura Dietrich.

Ce? Folosim celelalte mijloace de aparare? clantani si Wierzbowski.

Nu. Hudson, in pielea goala ca un bebelus nou-nascut. Nici o creatura n-o sa-i reziste.

‚Te-n cur, Dietrich, striga comtehul.

Nici o problema.

Oftand, meditehnica scoase incarcatorul din arma.

Doar aruncatoarele de flacari, preciza Gorman. Toate armele in banduliera.

Sergentul era deja in mijlocul oamenilor lui pentru a recupera incarcatoarele.

L-ati auzit pe locotenent. Descarcati.

Toate pustile devenira inutilizabile. Vasquez ii dadu fara tragere de inima bateriile criblorului. Cei trei infanteristi care mai aveau si aruncatoare de flacari pe langa armele reglementare le luara, le preincalzira si le verificara. Vasquez, pe furis, scoase o baterie de schimb dintr-un buzunar si o baga in arma. De indata ce ochii sergentului si ai camerelor se intoarsera de la ei, Drake o imita. Cei doi operatori isi facura cu ochiul.

Hicks nu avea cui sa-i faca cu ochiul si nici criblor pe care sa-l incarce pe ascuns, dar avea in schimb un toc cilindric fixat pe catuseala tinutei de lupta. Il desfacu si scoase o flinta de calibrul 12 in timp ce Hudson il privea cu interes, caporalul isi inchidea la loc platosa, prinse patul relicvei bine intretinute si o incarca.

Unde-ai gasit-o, Hicks? Cand am vazut umflatura aia am crezut ca ai luat o sticla cu tine, desi nu obisnuiesti. Ai julit-o dintr-un muzeu?

Se transmite din tata in fiu de mult timp. Frumoasa, nu?

Mai vorbesti? Mai e buna de ceva?

Hicks ii arata un cartus..

Nu este ca munitia noastra regulamentara, performanta si ultrarapida, dar te asigur ca nu mi-ar placea sa primesc una din astea in mutra. (Vorbi mai incet.) O port mereu cu mine. Pentru lupta de aproape. Ramane intre noi: nu cred ca poate face mari pagube la distanta.

Oricum, e draguta, confirma Hudson aruncand o ultima privire admirativa. Esti al naibii de traditionalist, Hicks.

Caporalul schita un zambet.

Sunt un nostalgic.

Se auzi glasul lui Apone.

Inainte. Hicks, ca tot iti place sa ramai in urma, asiguri spatele.

Cu placere, sergent.

Caporalul propti patul flintei de umarul drept, balansand-o lesne in brate, cu degetul pe tragaci. Hudson zambi, facu un semn lui Hicks si-si ocupa pozitia care-i fusese indicata, in capul coloanei.

Aerul era dens, saturat cu aburul volburos care aureola fascicolele lampilor. Hudson avea impresia ca inainta printr-o jungla de otel si plastic.

Glasul lui Gorman rasuna in receptoare.

Miscari?

Intrebarea parea sa vina de departe. Comtehul stia totusi ca locotenentul se gasea doar la doua nivele mai sus, exact langa intrarea in statia de epurare. Nu-si lua ochii de la detector.

Aici Hudson, locotenente. Tot nimic. Aici numai aerul se misca.

Trecu de un cot al pasajului si ridica ochii de pe cadranul miniatural. Ceea ce vazu ii facu sa uite de aparat, de pusca, de toate celelalte.

Un nou perete incrustat ca un basorelief se inalta dinainte-i. Era acoperit cu protuberante si ondulatii, sculptat de o mana neumana: o versiune monstruoasa a Portilor Infernului de Rodin.

I-au gasit pe colonii disparuti: insertiuni vii in rasina epoxida deja utilizata la construirea structurii spre care se deschideau tunelele, grotele si puturile care metamorfozau nivelul inferior al statiei de epurare intr-un cosmar xenopsihotic.

Corpurile erau montate in panou, in pozitiile cele mai inconfortabile. Bratele si picioarele erau strambe si rupte, ca pentru a corespunde dorintelor extraterestrilor. Capetele erau inclinate in unghiuri neverosimile. Din multi nu mai ramasesera decat scheletele pe care carnea putrezise, sau doar cateva oase. Adica aceia, mai norocosi, care cunoscusera eliberarea mortii. Toti aveau un punct comun. Indiferent de starea de descompunere, cutia toracica era desfacuta, ca si cum sternul explodase.

Infanteristii inaintau incet in sala cu embrioni, cu fete sinistre si amutiti de oroare.

Moartea era pentru ei o veche cunostinta, dar ceea ce li se arata era mai ingrozitor decat moartea. Era obscen.

Dietrich se apropie de silueta unei femei. Trupul, de un alb spectral, parea golit de sange, dar pleoapele frematara si se desfacura, simtind o miscare, o prezenta.

Aceasta femeie cu ochii cuprinsi de nebunie, glasui ragusit: un murmur de disperare. Dietrich se apleca pentru a auzi:

Mila Doamne, omoara-ma.

Cu ochii iesiti din orbite, Dietrich se dadu inapoi. In siguranta, la bordul VTT-ului, Ripley asista la scena muscandu-si incheietura mainii stangi. Ea banuia urmarea, cunostea motivele rugii femeii si stia ca nimeni n-ar fi putut sa nu se induplece sa-i indeplineasca ruga. Sughitul de greata se auzi si in difuzoarele postului de operatii. Nimeni nu glumi.

Femeia captiva in ganga rasinoasa fu cuprinsa de convulsii si izbuti sa gaseasca energia necesara pentru a urla, un strigat sfasietor de suferinta. Ripley facu un pas spre microfonul cel mai apropiat, vrand sa-i avertizeze pe infanteristi de ceea ce urma sa se produca, dar nu era in stare sa articuleze un sunet.

Nici nu era nevoie. Studiasera cu totii dischetele pe care le inregistrase pentru ei.

Aruncatoarele de flacari, striga Apone. Repede!

Frost ii inmana aparatul sergentului si se dadu in laturi. Apone intra in posesia armei in momentul in care pieptul femeii exploda intr-o jerba de sange. Dinauntru tasni un cap mic, cu colti redutabili, suierand infuriat.

Degetul lui Apone se stranse pe tragaci. Ceilalti doi se dati inarmati cu aruncatoare de flacari facura la fel. Caldura si lumina care umplura sala calcinara peretele odata cu dihania. Coconii si continutul lor se topira ca o melasa translucida. Se intetea un sunet ascutit, asurzitor, in timp ce incendiau aceasta parte a salii. Ceea ce nu era carbonizat se lichefia datorita caldurii intense. Peretele se scurgea, adunandu-se in baltoace in jurul bocancilor lor, aidoma plasticului topit. Dar duhoarea nu era cea a plasticului, ci era de origine organica.

Toate privirile erau atintite spre acest perete si pe aruncatoarele de flacari. De aceea nimeni nu sesiza miscarea de pe celalalt perete.

Creatura iesi incet din cavitatea in care statuse pana atunci in amortire. Fumul coconilor si al celorlalte materii organice inca devorate de flacari formau vartejuri care reduceau vizibilitatea aproape la zero.

Dezmeticindu-se. Hudson arunca o privire rapida pe detector. Ochii i se marira si se rasuci strigand:

O miscare! Am detectat o miscare.

Pozitia? facu sec Apone.

Imposibil de localizat sursa. E prea aproape. Suntem prea multi aici.

Lasa, Hudson. Raspunde-mi. Unde?

Specialistul in comunicatii se straduia sa obtina precizari de la aparatul sau. Asta era cusurul detectoarelor portative: or fi ele foarte solide, dar le lipsea precizia.

Hm parca-i si-n fata si-n spate.

In interiorul postului de operatii al VTT-ului, Gorman regla cu frenezie potentiometrele monitoarelor individuale.

Nu vedem nimic de aici. Ce se intampla, Apone?

Ripley stia si era sigura de ceea ce urma sa se intample. Simtea, desi nu vedea nimic. Aidoma unui val care urca pe nisipul plajei, nevazut dar perceptibil in miezul noptii. Femeia isi regasi si glasul si microfonul.

Aduna-ti oamenii, Gorman! Ordona-le sa iasa de acolo, imediat!

Locotenentul ii arunca o privire iritata.

Eu nu primesc ordine de la dumneata, doamna. Eu stiu ce am de facut.

Tot ce se poate, dar nu stii ce se va intampla.

La nivelul C, peretii salii supranaturale se insufletira.. Gheare, in stare sa sfasie metal, iesira din degete biomecanice. Falci, lubrefiate de o umoare vascoasa, incepura sa se miste fara zgomot, cu miscari de piston. Oamenii nu intrevedeau decat forme neclare, dincolo de perdeaua de fum si aburi.

Apone se pomeni ca se retragea.

Folositi infrarosiile. Cascati ochii, baieti!

Infanteristii coborara vizierele, in interiorul carora se materializau deja imagini - siluetele creaturilor de cosmar care se deplasau prin perdelele de abur intr-o tacere supranaturala.

Pe Dietrich o lasara nervii si se intoarse pentru a fugi. Dar nu apuca sa-si sfarseasca miscarea. Ceva imens si puternic aparu din valurile opace si-o cuprinse in bratele-i enorme. Meditehniciana urla si apasa instinctiv pe tragaciul aruncatorului de flacari. Un jet de foc il inghiti pe Frost, schimbandu-l intr-o torta umana. Transmis prin emitatorul sau, urletul ii asurzi pe toti colegii lui.

Apone se rasuci. Nu putea sa vada nimic din cauza densitatii atmosferei si a penumbrei, dar auzise. Caldura schimbatoarelor de racire de la nivelul superior deforma imaginile infrarosii.

La bordul VTT-ului, Gorman incremeni vazand ecranul stins al lui Frost. In acelasi timp traseele vizibile pe biomonitorul lui se netezira: dealurile si vaile vietii au fost inlocuite cu campiile mortii. Pe celelalte ecrane dansau forme neclare, obiectivele efectuau miscari panoramice dezordonate. Lumina jeturilor de napalm ale aruncatoarelor de flacari saturau celulele fotoelectrice ale camerelor, facand imaginile orbitoare.

Vasquez si Drake se intalnira in mijlocul acestui haos. Scorpia tehniciana dadu din cap, cu inteles, catre omul de Neanderthal modern, armandu-si criblorul.

Intram in hora, facu ea.

Punandu-se spate in spate deschisera simultan focul si doua arcuri de foc tasnira din cribloare. Pareau doi sudori care asamblau coca unei nave spatiale. In aceasta sala inchisa, rafalele erau asurzitoare. Pentru cei doi operatori de criblor, acest vuiet era comparabil cu o fuga de Bach.

Vocea lui Gorman rasuna in receptoarele lor, abia sesizabila din cauza tumultului.

Cine trage? Am interzis folosirea armelor grele, ce dracu’!

Vasquez ridica mana pentru a-si smulge casca fara a pierde din vedere ecranul de ochire al armei. Mainile, ochii si corpul intreg devenira niste extensii ale criblorului, iar fiinta rezultanta a acestei fuziuni intre femeie si masina porni sa danseze si sa se invarta nebuneste. Tunete, fulgere, fum, urlet, umpleau sala, un preludiu al Apocalipsei la nivelul C. Vasquez fu deodata cuprinsa de o fericire intensa.

Nici raiul n-ar putea fi mai placut.

Un alt urlet se transmise prin difuzoare in postul de operatii si Ripley tresari. Camera lui Wierzbowski isi inceta emisia, iar traseurile vizibile pe biomonitorul lui se netezira. Femeia stranse pumnii si unghiile-i intrara in carne. Pe barbatul acesta il simpatizase.

Si ce facea ea aici, la urma urmei? De ce nu se afla ea pe Pamant, fara bani si fara grad, dar in siguranta in micul ei apartament, inconjurata de oameni normali si de Jones. De ce acceptase sa mearga in intampinarea cosmarurilor sale? Din altruism? Pentru ca banuia de la inceput care era motivul intreruperii comunicatiilor intre Acheron si Pamant? Sau pentru ca dorea sa recupereze un nenorocit de brevet de ofiter secund?

In strafundurile statiei de epurare, glasuri frenetice, disperate, se suprapuneau frecventei unice a emitatoarelor-receptoare personale. Acestea se straduiau sa filtreze sunetele si sa dea un sens haosului. Ea remarcase glasul lui Hudson, al carui pragmatism se manifesta din nou, mai puternic, decat disciplina.

Hai, o stergem!

Apoi il auzi pe Hicks strigand:

Nu prin tunelul asta, prin celalalt!

Vocea caporalului concentra parca mai multa furie decat panica.

Sigur?

Crowe eschiva un adversar invizibil si imaginea transmisa de camera lui se invarti ametitor. Ceea ce aparea pe ecranul lui era un amestec neclar si miscator de fum., aburi si de siluete biomecanice.

In spatele tau. Dar fugi, odata, ce dracu’!

Mainile lui Gorman se departara de consola. Nu mai avea nici un rost sa apese pe butoane ci sa ia o hotarare, iar Ripley intelese dupa tenul alb ca varul ca nu era in stare.

Scoate-i de-acolo! urla ea. Imediat!

Gura! Inspira pe gura ca pestele, tot urmarind ecranele. (Planul lui de lupta se prabusise prea repede ca sa mai aiba timp sa se gandeasca la niste solutii de rezerva). Gura, ei dracie!

Monitorul lui Crowe se stinse si microfonul lui transmise un scartait metalic. Gorman balmajea, incercand sa se controleze pe el insusi macar, fiindca situatia nu o mai putea controla.

Aa, Apone, efectuati un tir de baraj cu aruncatoarele de flacari si veniti la VTT in grupuri mici. Terminat.

Raspunsul sergentului fu bruiat de paraziti, de racnetul napalmului si bubuitul cribloarelor.

Ce-ai zis dupa aruncatoarele de flacari?

Am

Repeta instructiunile. Avea prea putina importanta daca il auzeau ceilalti. Barbatii si femeile, blocati in sala coconilor, nu aveau timp sa asculte, ci decat sa reactioneze.

Numai Apone mai acorda atentie receptorului sau si incerca sa gaseasca o noima in ordinele incalcite ale lui Gorman, al carui glas era distorsionat la limita inteligibilului. Aparatele de emisie-receptie erau concepute sa functioneze in orice imprejurari, inclusiv sub apa, dar ceea ce se petrecea in acest loc nu fusese prevazut de tehnicieni. Pentru simplul motiv ca nu exista nici un precedent.

Cineva urla inapoia sergentului. Gorman putea sa se duca dracului. Regla emitatorul pe frecventa comunicatiilor directe.

Dietrich? Crowe. Raspundeti! Wierzbowski, unde dracu’ esti!?

O miscare in stanga. Se intoarse si era sa-l decapiteze pe Hudson. Ochii comtehului iesisera din orbite. Era in pragul nebuniei si abia-l recunoscu pe sergent. Nu-i mai ardea de glume. Facuse el pe fanfaronul, dar ii trecuse. Era innebunit de spaima si nici nu se mai invrednicea s-o ascunda.

Suntem pierduti! O sa crapam cu totii aici!

Apone ii intinse incarcatorul, pe care il insera in pusca incercand sa priveasca in toate partile de-odata.

Ti-e mai bine? il intreba Apone.

Aha. Sigur, sigur! (Cu mare usurare, comtehul isi arma vibratorul.) Si cu atat mai rau pentru schimbatoare.

Sesiza o miscare, se rasuci si trase. Usorul recul al armei urcand de-a lungul bratului. Ii dadu o oarecare incredere.

Departe, in dreapta lor, Vasquez ridica in jurul ei o bariera de foc continuu si distrugea tot ce se gasea in apropiere, fie viu sau mort, sau inventariat ca material al statiei. Nu se mai controla, dar Apone stia ca nu era decat o impresie. Altfel, toti infanteristii si-ar fi pierdut deja viata.

Hicks alerga la femeia care se rasuci agila si trase o rafala. Silueta de cosmar care-l urmarea fu aruncata inapoi de focul intens al lui Vasquez. Degetele biomecanice se aflasera doar la cativa centimetri de gatul caporalului.

In interiorul blindajului, imaginea de pe monitorul lui Apone se invarti nebuneste pana disparu. Gorman se holba la monitor de parca tragea nadejde ca aceasta va aparea din nou doar prin puterea vointei sale odata cu omul pe care-l reprezenta.

Dar le-am spus sa se replieze, ingaima, depasit de evenimente. N-au auzit ordinele mele.

Ripley se protapi in fata lui. Fata ei aproape ca o atingea pe a lui, cand observa expresia buimaca a acestuia.

Nu pot sa bata in retragere acolo inauntru! Trebuie sa intervenim! (El isi ridica incet ochii la ea, dand abia perceptibil din cap. Buzele i se miscau, dar bolborosea fara noima.) Pe dracu’!

Nu mai avea ce sa-i ceara acestui om. Nu se mai putea conta pe el. Burke se indesase in panoul opus, crezand ca se apara astfel de luptele care faceau ravagii in maruntaiele statiei de epurare, departandu-se de ecranele care transmiteau imaginile acestora.

Supravietuitorii nu vor putea iesi decat daca primeau imediat intariri. Dar Gorman nu le va sari in ajutor, iar Burke era incapabil. Nu mai ramanea decat fiinta umana favorita a domnului Jones.

Daca motanul ar fi fost acolo si in stare sa execute o asemenea manevra, ar fi intors blindatul si l-ar fi pilotat, calcandu-l tare, pana in zona de asolizare si in buncarul navetei, inainte de a urca pana la Sulaco sa se arunce in hipersomn si sa se intoarca acasa.

De aceasta data responsabilul Administratiei Coloniale nu va mai putea pune la indoiala buna credinta a lui Ripley. Un Gorman traumatizat si un Burke pe jumatate comatos le vor confirma spusele ei. Plus imaginile transmise de camerele individuale ale infanteristilor inregistrate automat de ordinatorul de bord al VTT-ului. Aceste dovezi pe care le-ar putea arunca in fata reprezentantilor Companiei, siguri pe ei si ingamfati, existau.

Pleaca, du-te acasa, cara-te, fetito, ii urla o voce interioara. Ai dovezile pe care le cautai. Colonia este terminata: un singur supravietuitor, Newt. Ceilalti au murit sau ii asteapta o soarta mai grea decat moartea. Inapoiaza-te pe Pamant si strange o armata intreaga pentru viitoarea expeditie si nu doar un pluton. Cu aparate atmosferice pentru atac aerian. Artilerie grea. Cere-le sa rada locul asta, daca trebuie, dar pe tine sa te scuteasca!

Acest rationament nu avea decat un neajuns. A pleca acum insemna sa-i abandoneze pe Vasquez, Hudson, Hicks si pe ceilalti in infernul de la nivelul C si sa-i lase in seama extraterestrilor. Daca vor avea noroc, vor muri. Daca nu, se vor trezi inchistati in peretele cu coconi pentru a-i inlocui pe colonii pe care cu milostivenie i-au carbonizat.

Stia ca nu putea sa actioneze in acest fel si sa traiasca apoi cu constiinta incarcata. Fetele si urletele lor o vor bantui de cate ori isi va aseza capul pe o perna. Daca fugea, cosmarul de acum va fi inlocuit de alte, sute, ce vor veni. Proasta socoteala.

Chiar daca o ingrozea ceea ce-si propunea sa faca, furia determinata de ineficacitatea lui Gorman si stupiditatea responsabilului Companiei care o trimisese pe aceasta lume cu un ofiter neexperimentat si cu o mana de soldati (pentru economie, fara nici o indoiala) ii dadea energia necesara pentru a trece prin fata locotenentului paralizat si a se duce la cabina conductorului.

Unica supravietuitoare a coloniei Hadley o astepta cu o mutrita serioasa.

Newt, du-te in spate si pune-ti chingile de siguranta.

Tu vrei sa te duci sa-i salvezi pe ceilalti, asa-i? intreba fetita in vreme ce Ripley se fixa in scaunul conductorului.

Trebuie, draga mea. Sunt cativa supravietuitori acolo si au nevoie de ajutor. Poti sa intelegi, nu?

Copila dadu din cap. Intelegea. Ripley isi inchidea cataramele, timp in care fetita ajunse in spatele masinii.

Lumina calda a tabloului de bord o saluta pe Ripley cand se intoarse catre comenzi. Daca Gorman si Burke nu erau in stare sa actioneze, VTT-ul in schimb nu era inhibat de chestiuni psihologice. Trase de niste intrerupatoare si apasa cateva butoane, fericita pentru prima oara ca-si consacrase anul precedent ghidarii tot felul de incarcatoare si masini diverse in docurile din Portside. Enormul motor turbo incepu sa toarca si vehicolul transportor de trupe, nerabdator, fremata, luand-o din loc.

Vibratiile il readusera pe Gorman in universul realitatii si striga la femeie.

Ripley, ce dracu, faci?

Ea nu-l baga in seama, concentrandu-sc asupra comenzilor. Trecu intr-a-ntaia si cele sase roti motoare patinara pe solul umed. Transportorul blindat zvacni in directia portii deschise a statiei.

Din cladire iesea fum. Masina derapa pe drumul alunecos. Ripley vira brusc si accelera spre baza rampei descendente. Pasajul era destul de larg. Fusese conceput pentru a permite elevatoarelor mari si vehicolelor de serviciu sa circule in aceasta zona. Arhitectura coloniala era caracterizata printr-o anumita lipsa a masurii. Drumul se lasa totusi sub greutatea blindatului. Din fericire, nici o crapatura nu rupsese suprafata rampei in urma lui. Mainile lui Ripley loveau comenzile rotilor motrice independente: slobozea o parte din furie asupra plasticului.

Aburul si fumul incetosau imaginile transmise de camerele exterioare si ea trecu pe pilotaj automat, lasand ordinatorului de bord grija evitarii coliziunii cu peretii, in functie de informatiile pe care i le transmiteau de douazeci de ori pe secunda telemetrele laser. Nu incetini, stiind ca masina va ocoli toate obstacolele.

Gorman inceta urmarirea ecranului din postul de operatii pe care defilau o succesiune neclara de pereti, isi desfacu chingile si merse spre cabina conductorului clatinandu-se, lovindu-se de-o parte si de cealalta atunci cand blindajul hotara rapid sa ia viraje in unghi drept.

Ce faci?

Se vede, nu?

Ea nu-si dezlipi ochii de pe comenzi.

Locotenentul ii puse mana pe umeri.

Intoarce! Iti ordon!

Mie nu-mi dai ordine, Gorman. Sunt civila, daca ai uitat cumva.

Efectuam o misiune militara. Si in calitate de comandant al acestei expeditii. Iti ordon sa intorci!

Ea stranse din dinti, concentrata asupra ecranelor.

Du-te dracu’ Gorman. Sunt ocupata.

El se apleca si incerca sa o traga de pe scaun. Burke, care venise intre timp, il apuca pe locotenent de mijloc si-l indeparta. Ripley ii fu recunoscatoare. Dar nu avea timp sa-i multumeasca.

Ajunsera la nivelul C si rotile enorme scrasnira cand stopara vehicolul, intrerupand in acelasi timp deschiderea tambuchiului blindat. Pe urmele lui Hicks si Hudson, cei doi operatori de criblor se ivira din ceata groasa. Se repliara incet si metodic, unul langa altul, neincetand sa traga pentru a-si acoperi retragerea. Apoi criblorul lui Drake amuti si el isi desfacu harnasamentul pentru a se debarasa de arma - inutila, acum. Aceasta nici nu atinse solul, ca si apucase aruncatorul de flacari agatat in spinare si se si folosea de el. Suierul napalmului se amesteca cu paraitul criblorului lui Vasquez.

Hicks ajunse la VTT, lasa arma si-l impinse pe Hudson in deschizatura. Apoi arunca vibratorul inauntru si elibera tambuchiul din doi pasi. Vasquez tragea mereu cand caporalul o lua de subtiori si o tari dupa el. Ea vazu o mare silueta intunecata aruncandu-se asupra lui Drake si-si modifica unghiul de tragere chiar in clipa in care Hicks ii dadu drumul pe planseul blindatului.

Un fulger lumina un rictus inert si inuman, in timp ce rafalele criblorului sfartecau toracele monstrului. Un fluid corporal galben viu improsca in toate partile si atinse si fata si pieptul lui Drake. Omul se clatina, din corp iesindu-i dare de fum. Acidul rodea repede carnea si oasele. Avu un spasm muscular si degetul lui apasa pe tragaciul aruncatorului sau in momentul in care se prabusea inainte.

Vasquez si Hicks se aruncara pentru a eschiva limba de foc care trecea de tambuchi arzand elementele inflamabile din interiorul VTT-ului. Corpul lui Drake nu atinsese inca solul si Hicks sarise la usa si comanda inchiderea. In patru labe, Vasquez se repezi la deschizatura, iar caporalul fu nevoit sa lase comenzile pentru a o prinde si a o impiedica sa iasa.

Drake! urla ea, nestapanita. E atins!

Hicks se caznea sa o oblige sa se intoarca spre el.

E mort! Nu mai poti face nimic pentru el, Vasquez. E mort.

Ea-si ridica figura dementa si manjita de funingine.

Nu. Nu, el traieste! El

Hicks se uita la ceilalti ocupanti ai criblorului.

Lasati-o. Trebuie sa inchid usa asta afurisita.

Hudson dadu din cap. Ajutat de Burke, el o trase pe Vasquez departe de tambuchiul de intrare. Caporalul se uita spre postul de pilotaj si striga cu vocea care-i mai ramasese.

S-o stergem! E liber in spate.

Am plecat!

Ripley lovi comenzile si strivi acceleratorul. Vehiculul blindat mugi si vibra dand inapoi iute pe rampa

Se prabusi o lada si Hudson fu acoperit de un maldar de materiale. Comtehul injura si dadea din maini sa se elibereze, fara sa-i pese daca erau ratii de hrana sau explozibili.

Hicks era preocupat de usa, manipulandu-i comenzile. Panoul era aproape inchis cand doi clesti inarmati cu gheare lungi se ivira brusc si se lovira de metal ca niste ciocane pneumatice. Newt, din scaunul ei, scoase un tipat de groaza. Tigrul cu dinti-sabie, ursul urias, varcolacul era la intrarea in grota, iar de data aceasta ea nu avea la dispozitie nici o conducta de aerisire pe unde sa fuga pentru a se ascunde.

Vasquez se ridica si se duse sa-i ajute pe Hicks si pe Burke sa impinga in usa. Cu toate eforturile lor unite, panoul se deschidea incet spre exterior. Metalele si balamalele scoteau scrasnete de protest.

Hicks gasi destul suflu pentru a striga la Gorman:

Vino sa ne ajuti sa inchidem usa asta!

Locotenentul iesi din buimaceala si reactiona. Se dadu inapoi scuturand din cap, cu ochii bulbucati. Hicks injura si impinse cu umarul pe parghia de zavorare. Cu mana ramasa libera, isi scoase calibrul sau 12. Capul creaturii de cosmar se strecura prin deschizatura, iar falcile anterioare se cascau lasand sa se vada un sistem maxilar asemenea unui piston si inarmat cu colti taiosi! Cand dintii siroind de umoare vascoasa inaintara spre el, Hicks baga teava flintei in botul monstrului si apasa pe tragaci. Detonatia vechii arme de foc rasuna in interiorul blindatului si capul spart cazu pe spate intr-o jerba de sange-acid care ataca instantaneu usa si planseul vehicolului.

Hicks si Vasquez se aruncara, dar cateva picaturi atinsera bratul lui Hudson Fumul se ridica numaidecat din carnea care se dizolva sfaraind.

Hicks si Burke inchisera tambuchiul si-l zavorara.

Aidoma unei comete ratacitoare, VTT-ul urca pe rampa bubuind si lovind mai multe canalizari. Ripley isi facea de lucru la comenzi pentru a reda aderenta la roti si a degaja transportorul. Ploua cu scantei. In spate urlau cu totii. Desprinsera extinctoarele si le golira peste inceputul de incendiu. Newt statea cuminte si-i privea pe adultii speriati care alergau prin fata ei. Respiratia-i sacadata era insa regulata. Observa scena. Nimic din ceea ce vedea nu era nou pentru ea. Ea le traise pe toate.

Ceva cazu pe acoperis cu zgomot surd si metalic.

Gorman se retrasese intr-un colt si se uita cu ochii inexpresivi la colegii lui cuprinsi de panica. Nu vazu miscandu-se micul tambuchi de tir de care se rezemase. Se rasuci cand panoul fu smuls din tatani, dar era prea tarziu si fu aspirat in exterior.

Un fel de ghimpe ascutit prelungea extremitatea cozii monstrului care se incolaci in jurul piciorului locotenentului cu o rapiditate fulgeratoare. Acul se infipse in umarul lui si el urla. Hicks se arunca pe locul tunarului si prelua comenzile de tir cu o mana, cu cealalta tot apasand pe butoane. Motoarele scaunului bazaira si-l invartira. Consola se aureola cu luminile aprinse ale indicatoarelor, un motiv insuficient de bucurie, dar ii smulse caporalului un zambet.

Servomotoarele mugira cu obedienta si o mica turela prinse a se invarti pe acoperisul blindatului. Creatura care-l tinea pe Gorman se intoarse brusc spre locul de unde venea acest sunet, in clipa in care tunurile duble trageau in directia ei. Impactul proiectilelor o arunca in partea de joc a masinii inainte de a mai fi avut timp sa-si imprastie acidul corporal.

Gorman era inconstient. Burke il trase inauntru in timp ce Vasquez cauta ceva pentru astuparea deschizaturii.

VTT-ul urca pe rampa, urmat de o dara de foc si de fum. Ripley era aplecata peste comenzi, iar transportorul se rasuci si se napusti printr-o sala de control. Niste pupitre si sectiuni ale peretilor explodara adaugand plastic si fibre compozite in siajul masinii.

Se apropiau de iesire si vor fi in afara statiei de epurare in mai putin de doua minute, daca blindatul rezista. Vor fi curand

Un brat monstruos se pravali in fata lui Ripley si sparse parbrizul garantat incasabil. Niste falci lucind de o umoare vascoasa navalira in camera si femeia ridica instinctiv bratele pentru a-si apara fata. I se mai intamplase sa fie in aceasta situatie primejdioasa: la bordul capsulei de salvare a lui Nostromo, asezata la un alt post de pilotaj, fiind momeala pentru o alta creatura de acest fel, nadajduind ca o va expulza prin sas. Dar transportorul asta nu putea fi represurizat si ea nu beneficia nici de protectia iluzorie a unui scafandru spatial. Nu avea ce viclesug sa incerce si nici vreme sa gaseasca vreunul.

Calca pedala franei. Rotile mari se blocara, iar scrasnetul lor acoperi zarva exterioara. Se simti aruncata in fata si capul ii fu impins inspre gura cascata. Dar centura de siguranta o tinea legata de scaun.

Extraterestrul nu avea un astfel de echipament. Incovoiat deasupra parbrizului, avea o priza precara pe marginea acoperisului, si astfel fu aruncat in pofida fortei sale inumane. Cand atinse solul, Ripley baga in viteza. Masina tresalta usor cand trecu peste corpul scheletic, zdrobindu-l sub greutatea ei. Acidul rabfuni peste rotile blindate, dar ele trecura atat de repede peste monstru, incat substanta coroziva nu avu timp sa roada decat cateva alveole inofensive.

Inaintea lor - tenebrele. Tenebre pustii, neprimitoare. Obscuritatea unei lumi slab luminate: suprafata lui Acheron, incadrata de zidurile statiei. Intr-o clipa, VTT-ul era afara si rula pe drumul ce ducea la terenul de aterizare.

Un vacarm asemanator zdranganelii unor buloane intr-un mixer se auzea din spatele blindatului. Cateodata, scrasnetele erau asurzitoare. Aceste zgomote indicau niste stricaciuni, poate ireparabile; lubrefiantii nu mai puteau face fata. Ea manuia comenzile dar, exact ca in cosmarurile ei cronice, zanganitul continua obsedant.

Hicks veni langa ea si-i lua mana de pe accelerator cu blandete dar si fermitate. Fata lui Ripley era tot atat de alba ca si incheieturile degetelor. Clipi si se uita la barbatul de langa ea.

E bine, zise el. Am iesit. Au ramas in urma toti. Nu cred ca-si doresc sa se bata in teren deschis. Relaxeaza-te. N-o sa ajungem prea departe cu fierotania asta.

Zanganitul se amplifica atunci cand masina incetini.

Nu-mi cere un diagnostic. Sunt conductoare, nu mecanic.

Hicks ciuli urechile pentru a decela originea acestor zgomote metalice.

Parca ar fi o osie. Doua, poate. Dumneata, efectiv, fabrici pilitura. Drept sa spun, ma mir ca planseul asta n-a ramas in nivelul B. E solida.

Nu destul, declara Burke, care li se adresa din compartimentul din spate.

Nimeni nu s-a gandit ca o sa aiba de-a face cu asemenea creaturi.

Hicks, incovoiat asupra consolei comanda pivotarea unei camere exterioare. VTT-ul era intr-o stare jalnica: o carcasa fumeganda, roasa de acid. Blindajul considerat invulnerabil nu mai era decat o gramada de fiare.

Ripley se invarti cu scaunul si se uita in culoarul central.

Newt. Unde-i Newt?

Cineva o tragea de pantaloni; erau miscari usoare, asa ca nu tresari. Copila era ghemuita in spatiul ingust dintre scaunul conductorului si blindajul masinii. Tremura, ingrozita, dar cu toate simturile la panda. Ripley considera acum ca era aproape normal: fetita asistase la scene si mai inspaimantatoare, atunci cand creaturile invadasera colonia.

Privea oare ecranele postului de operatii cand soldatii patrunsesera in sala cu coconi?

Vazuse fata femeii care o implorase pe Dietrich sa o omoare? Poate ca nefericita era

Nu, imposibil! Daca ar fi fost vorba de mama ei, copila s-ar fi cufundat in psihoza si ar fi fost inchisa intre zidurile nebuniei.

Ti-e bine?

Trebuia sa-i vorbeasca banalitati. De altfel, simtea nevoia de a-i auzi glasul.

Newt se multumi sa ridice degetul gros. Ea folosea tacerea ca un mijloc de aparare. Ripley nu insista. Aceasta ii salvase viata in timp ce intreaga populatie a coloniei era masacrata.

Trebuie sa ma duc sa-i vad pe ceilalti, adauga Ripley. De acord?

De asta data - doar o inclinare a capului. Surasul sfios o facu pe Ripley sa inghita, incercand sa-si ascunda emotia: nu era nici momentul si nici locul potrivit pentru o criza de nervi. Va trebui sa astepte sa ajunga in siguranta la bordul lui Sulaco.

Perfect. Ma-ntorc indata. Daca te-ai saturat de stat acolo vino cu noi, vrei?

Surasul i se largi si fu urmat de o inclinare mai vioaie a capului, dar copila ramase muta. Ea conta mai mult pe instinctul ei decat pe adulti pentru a supravietui. Ripley nu insista. Isi desfacu chingile de siguranta si se duse in spatele blindajului.

Hudson statea deoparte si-si examina bratul. Se putea considera fericit ca nu-l pierduse: fusese atins de foarte putin acid organic. Barbatul isi rememora ultimele douazeci de minute pe care le traise nevenindu-i sa creada ca tot ceea ce vazuse era real. Ea il auzea ingaimand:

Doamne, Doamne de necrezut. Am visat. Asta nu s-a intamplat, batrane.

Burke vru sa examineze bratul comtehului, mai mult din curiozitate decat din compasiune, dar Hudson il dadu la o parte cu un gest.

Gata, lasati-ma dracu’ in pace!

Celalalt se stramba.

Ar fi mai bine sa ne arati. Nu stiu care ar putea fi efectele secundare. Substanta asta poate fi toxica.

A, da? Si daca-i asa, te pomenesti ca te duci sa cauti un antidot in dulapul cu doctorii, asa-i? Dietrich e meditehnica. (Isi inghiti saliva si furia-i trecu.) Era Dietrich. Ganganiile dracu’!

Hicks era plecat deasupra lui Gorman si-i lua pulsul barbatului neclintit. Ripley se apropie.

Cum e?

Ritm cardiac incetinit, dar regulat. La fel si respiratia si celelalte functii vitale. Totul este foarte lent, dar uniform. Traieste. Ai putea chiar zice ca doarme, desi nu-i cazul. Cred ca e paralizat.

Vasquez ii dadu in laturi si-l apuca de guler pe ofiterul inconstient. Era prea furioasa ca sa planga.

E mort de frica, ce mai! (Il ridica pe Gorman cu o mana si stranse pumnul pentru a-i urla in fata:) Trezeste-te, speriatule! Trezeste-te, dracu’! Te belesc, miselule!

Hicks se strecura intre Vasquez si locotenentul inert si vorbi femeii cu glas cazut dar autoritar. Privirea-i era dura.

Opreste-te. Lasa-l imediat.

Se privira. Vasquez il mai tinea pe Gorman cand ceva fundamental ii strapunse furia. Infanteristii apartineau corpului infanteristilor, iar infanteristii se supuneau unor reguli speciale fundamentale. Cea care se aplica in contextul actual era de o extrema simplitate: Apone era mort, Hicks comanda.

Ce pacat, marai ea in cele din urma. Nemernicul asta nu merita osteneala.

Vasquez il lasa pe locotenent care dadu cu capul de planseu. Dupa care, se intoarse cu spatele injurand intruna. Ripley banuia ca, fara interventia caporalului, operatoarea de criblor ar fi facut terci capul lui Gorman.

Acum ca Vasquez plecase, Ripley se apleca deasupra ofiterului paralizat si-i deschise tunica. Un semn rosu era vizibil pe umarul deja cicatrizat.

Se pare ca creatura l-a intepat. Interesant. Habar n-aveam ca aveau un ac.

Hei!

Strigatul provenea din postul de operatii si ea se intoarse odata cu Hicks. Hudson, care pana atunci studiase morocanos biomonitoarele si ecranele video, observase ceva. Facu semn colegilor sa vina la el.

Priviti, Crowe si Dietrich nu sunt morti, zise aratand biomonitoarele lor si inghitind cu dificultate. Trebuie sa fie in aceeasi stare ca Gorman. Semnalele lor sunt foarte slabe, dar traiesc inca.

Glasul ii pieri odata cu entuziasmul.

Daca traiau inca si erau ca Gorman, asta insemna Comtehul fu cuprins de un tremur pricinuit de un amestec de ura si mahnire. Ramas intr-un echilibru precar pe marginea prapastiei groazei. Toti erau la fel. Nebunia se agata de fiecare dintre ei ca o lipitoare Sanatatea lor mentala se clatina. Dementa le dadea tarcoale, amenintatoare.

Ripley cunostea semnificatia semnalelor de pe biomonitoare. Vru sa le explice dar nu suporta privirea lui Hudson.

Nu se mai poate face nimic pentru ei.

Dar daca mai sunt vii?

Nici o speranta. Acum sunt inserati in peretii salii unde i-ati gasit pe coloni. Nu mai puteti face nimic pentru ei. Sunt pierduti. Asta e. Fiti fericiti ca nu ati patit la fel. Daca Dietrich ar fi cu noi, v-ar spune ca nu se mai poate incerca nimic.

Comtehul parea ca se prabuseste.

O, Dumnezeule, Doamne, nu se poate.

Ripley se intoarse. In trecat, intalni privirea lui Vasquez. I-ar fi fost usor sa-i spuna: Te-am prevenit. Oricum era inutil. Tot ce aveau sa-si spuna era continut in aceasta privire.

Si, de aceasta data, cea care-si cobori privirea fu Vasquez.

Bishop era aplecat peste un microscop. In laboratorul sectiunii medicale. Sub obiectiv se gasea o lamela fina adapostind o prelevare din cadavrul unuia dintre paraziti, specimenul, din tubul de staza cel mai apropiat. Desi moarta, creatura disecata pastra un aspect amenintator, astfel asezata pe spate, langa el. Picioarele pareau gata sa se arunce pe fata oricui s-ar apropia prea mult si coada primitiva puternica parea sa mai fie in stare sa o proiecteze in celalalt capat al salii.

Interiorul corpului ei era la fel de fascinant ca si aspectul exterior, iar Bishop statea lipit de vizorul microscopului. Puterea de marire a aparatului si limita de rezolutie a ochilor artificiali ii permiteau sa vada lucruri care scapasera, poate, colonilor.

Printre toate intrebarile pe care si le punea, era una care-l intriga in mod deosebit si careia si-ar fi dorit sa-i dea un raspuns: acesti paraziti extraterestri ar incerca sa se fixeze pe o fiinta sintetica? Corpul lui nu avea nimic in comun cu cel al organismelor pur biologice. Aceste creaturi erau capabile sa faca deosebirea inainte de a sari? Si, in caz contrar, daca un parazit ca acesta ar alege un sintet ca purtator al embrionului, care ar fi rodul acestei uniuni? Va abandona ea prada si va pleca in cautarea altui droid, sau isi va insera samanta in android? Si in acest caz, embrionul va putea creste sau se va pomeni intr-o situatie neplacuta atunci cand va incerca sa se dezvolte in interiorul unui corp total lipsit de carne si sange?

Un robot, putea sa aiba paraziti?

Bishop auzi un zgomot de usa si-si ridica ochii: Spunkmeyer impingea un carucior incarcat cu materiale.

Unde le pun?

Acolo, facu Bishop indicand cu degetul. In capatul mesei, va fi perfect.

Spunkmeyer purcese la descarcare.

Altceva?

Bishop facu un gest fara semnificatie precisa.

Bun, atunci ma duc in naveta. Daca mai e nevoie de ceva, oricand.

O noua miscare a mainii. Spunkmeyer dadu din umeri si facu stanga-mprejur.

Bishop, ce om ciudat, isi zise omul care pleca spre terenul de aterizare, impingand caruciorul prin culoarele pustii. Ce robot ciudat, Se corecta el zambind. Incepu sa fluiere si-si ridica gulerul. Vantul era moderat dar ii simtea muscatura. Faptul ca se concentra asupra melodiei ii ajuta sa nu se gandeasca la rezultatul dezastruos al expeditiei.

Crowe, Dietrich, batranul Apone morti. Nu-i venea sa conceapa asa ceva, era incredibil si dezolant. Ajunsese sa-i cunoasca pe parcursul atator expeditii pe care le efectuasera impreuna, desi n-ar fi putut sa pretinda ca-i cunoaste foarte bine. De altfel, era inca un motiv sa-i para rau, mai ales de Dietrich.

Dadu din umeri, nimeni nu era acolo sa-i vada gestul. Infanteristii treceau adesea pe langa moarte: aceasta veche cunostinta pe care se asteptau s-o intalneasca inainte de pensionare. Intalnirea cu Crowe si Dietrich avusese loc, pur si simplu. Nu se mai putea schimba nimic. Dar Hicks si ceilalti scapasera. Isi vor termina cercetarile si vor pleca pana a doua zi. Acesta era planul: studierea rapida a acestor creaturi, efectuarea unor ultime inregistrari si plecarea in viteza a patra. Spunkmeyer nu era singurul care astepta cu nerabdare clipa decolarii navetei pentru intalnirea cu batranul Sulaco.

Gandurile ii zburara la Bishop. Or fi ameliorat noile modele de sinteti, sau n-o fi de vina decat personalitatea programata a androidului, dar Spunkmeyer il gasea simpatic. Toata lumea zicea ca specialistii in inteligenta artificiala lucrau ani de zile pentru ameliorarea programelor de personalitate, adaugand chiar si factori aleatori la fiecare nou model care iesea de pe banda de asamblare. Asta era, desigur Bishop avea toate caracteristicile unui individ. Se putea diferentia de ceilalti sinteti daca-i vorbeai: si nu era neplacut sa ai intr-un grup de fanfaroni un coleg si curtenitor.

Ajunsese pe rampa de incarcare a navetei, impingand caruciorul, si atunci aluneca. Isi recapata echilibrul si se apleca sa examineze pata umeda de pe sol. Dat fiind ca nu exista nici cea mai mica scobitura in care s-ar fi putut strange apa de ploaie, crezu ca sparsese vreun recipient cu pretiosul fluid de conservare de-al lui Bishop, dar nu simti miros de aldehida formica. Substanta lucitoare care adera de planul inclinat aducea mai mult cu un strat gros de namol sau de gelatina.

Dadu din umeri si se indeparta. Nu-si amintea sa fi spart vreo sticla si, atata timp cat nimeni nu-i cerea socoteala, nu avea de ce sa-si faca probleme. Si nu avea timp de pierdut. Ramaneau atatea de facut inaintea plecarii.

Vantul rabufni. Un climat intr-adevar infect, chiar daca fusese inca si mai putin bland inainte de punerea in functiune a statiilor de epurare a atmsoferei. Irespirabila, i se spusese la ultimul briefing inainte de plecare. Tragand caruciorul dupa el, impinse tasta care comanda retragerea rampei si inchiderea sasului.

Vasquez era in VTT si se plimba de colo-colo. Sa stea degeaba, cand avea de combatut niste adversari, era ceva nou pentru ea. Fierbea de nerabdare sa aiba o arma in mana si niste tinte in care sa traga. Stia ca era nevoie de o studiere chibzuita a situatiei, dar ei ii lipsea spiritul analitic si se simtea frustrata de activitate. Metodele ei erau mai directe si expeditive. Era insa destul de inteligenta sa inteleaga ca aceasta operatie era diferita de celelalte. Toate metodele clasice de lupta riscau sa se dovedeasca ineficiente impotriva unor asemenea dusmani. Stia toate acestea; era agasant, si simtea o nevoie naprasnica sa ucida.

Cateodata, isi indoia degetele ca si cum ar fi tinut inca in maini criblorul. Nervozitatea ei ar fi contaminat-o si pe Ripley daca nervii acesteia n-ar fi fost deja intinsi ca arcul unui vechi ceas cu mecanismul intors la maxim.

In cele din urma, tensiunea nervoasa o facu pe Vasquez sa rupa tacerea.

De acord. Nu putem folosi armele impotriva creaturilor alea afurisite. Nu putem trimite acolo o echipa si nici sa coboram cu blindatul pentru ca l-ar deschide ca pe o cutie de sardele. Dar daca am rostogoli cateva bidoane de CN-20 la baza rampei de acces si sa le umplem cuibul cu gaz neurotoxic? Avem in naveta cat sa depopulam intreaga colonie.

Hudson le privi pe rand pe cele doua femei cu un aer implorator.

Ce-ar fi s-o luam din loc, ce ziceti? Sunt de acord cu Ripley. Sa le lasam sa faca din colonia asta blestemata o cresa, daca asta-si doresc ele cel mai mult, dar s-o stergem cat mai repede ca sa ne-ntoarcem cu un crucisator greu.

Vasquez il cerceta cu ochii mijiti.

Ai facut pe tine, Hudson?

Ei, am facut, pe dracu’! (Se ridica hotarat sa primeasca sfidarea.) N-avem ce face. Nu ne-a spus nimeni ca o sa avem de-a face cu chestii de-astea. As fi primul voluntar pentru a ma-ntoarce acolo, dar numai cu arme ca lumea. Nu avem niste nemultumiti de imprastiat, Vasquez. Le dai un sut in cur si te pomenesti intr-un singur picior.

Ripley se uita la operatoarea de criblor.

Oricum nu stiu care ar fi efectul gazelor neurotoxice, daca nu le cunoastem metabolismul. Poate ca o sa le placa si-o sa inceapa sa-l prizeze. Eu am expulzat o creatura din astea in spatiu cu o grapina de salvare infipta in burta si nu parea deloc incomodata. A trebuit s-o prajesc cu propulsoarele capsulei. (Se rezema de perete.) Consider ca singurul mijloc de a termina o data pentru totdeauna, este sa ne ducem pe Sulaco si sa lansam niste bombe nucleare pe platoul cu nava in care au ajuns aici.

Un moment, interveni Burke, care tacuse pana acum. Nu sunt abilitat sa iau o astfel de hotarare. Este solutia cea mai radicala cu putinta.

Tot tragand de bandajul care-i acoperea bratul mancat de acid, comtehul il fulgera pe Burke.

Nu crezi ca situatia necesita o solutie radicala?

Ba da, desigur.

Atunci de ce-mi respingi propunerea? insista Ripley. Compania va pierde o colonie si o statie de epurare, dar nouazeci si cinci la suta din instalatiile de terraformare vor ramane intacte de restul planetei. Atunci de ce ezitarile astea?

Burke sesiza tonul sfidator si opta pentru impacare.

Stiu ca traim niste momente chinuitoare si sunt si eu tulburat, dar asta nu poate justifica niste hotarari nechibzuite. Trebuie sa actionam cu circumspectie si sa ne gandim bine inainte de a arunca apa din covata cu copil cu tot.

Copilul e mort, daca nu stiai.

Consider ca trebuie sa studiem situatia in ansamblu. Va dati seama?

Isi incrucisa mainile.

Nu, Burke, ce vrei sa spui?

El se gandi repede.

Mai intai aceste instalatii reprezinta o suma enorma. Te gandesti la distrugerea ansamblului infrastructurii acestei colonii fara sa tii cont de costul reconstruirii; numai transportul este ruinator. Si in plus, procesul de terraformare a Acheronului abia incepe sa dea roade. E adevarat ca statiile celelalte de epurare a atmosferei sunt independente, dar trebuie supravegheate si intretinute. Si in lipsa unor cladiri care sa adaposteasca o echipa, va trebui sa plasam pe orbita mai multe nave numai pentru gazduirea personalului. Va dati seama cat ar costa o asemenea operatie?!

N-au decat sa mi-o treaca in nota de plata, facu ea fara sa zambeasca. Alte argumente?

Pe de alta parte, este evident ca suntem in prezenta unei specii evoluate. Nu putem extermina arbitrar fiintele care au ajuns pana pe aceasta lume. Pentru stiinta, pierderea ar fi incalculabila. S-ar putea sa nu ne mai intalnim niciodata cu niciuna din creaturile astea.

Oh, ce pacat! Dar se pare ca uiti ceva. Burke. Nu spuneai ca, daca gasim organisme ostile pe aceasta lume, le exterminam si ca oamenii de stiinta se puteau duce dracului? Nu mi-a placut niciodata sa am de-a face cu administratori. Au memorie selectiva.

Vreau doar sa vezi ca mai sunt si alte solutii, protesta el.

Aiureli!

Aia e, aiureli, aproba Vasquez. Aici am ajuns.

Poate ca n-ai vazut ultimele episoade batrane, intari Hudson. Dar infanteristii au luat-o pe coaja.

Asculta, Burke, declara Ripley, foarte iritata. Ajunsesem la un acord. Cred ca am dovedit exactitatea raportului meu, sau ca am castigat, cum vrei sa spui. Am venit aici pentru a obtine confirmarea declaratiilor mele si a descoperi motivele intreruperii comunicatiilor intre Acheron si Pamant. Acum aveti si confirmarea si explicatia: am fost reabilitata si nu ne mai ramane decat s-o luam din loc.

Stiu, stiu. (O lua pe femeie de umeri avand grija ca gestul sa nu para prea familiar, apoi isi intoarse privirea pentru a adauga incet:) Situatia evolueaza necontenit. Trebuie sa facem abstractie de reactiile instinctive, de emotiile naturale si sa incercam sa profitam de imprejurari. Acum sa ne gandim la viitorul nostru.

Unde vrei sa ajungi, Burke?

Poate ca el nu remarca privirea glaciala a femeii, sau nu vru sa-i acorde atentie.

Ce incerc eu sa te fac sa intelegi este ca toate astea sunt extrem de importante, Ripley. Extrem de importante. E pentru prima oara cand specia umana intalneste creaturi asemanatoare, iar prilejul nu se va mai ivi niciodata. Forta si rezistenta lor sunt nemaipomenite. N-o sa le anihilam pur si simplu. Sunt de acord ca este preferabil sa ne retragem si sa asteptam pana aflam cum facem cu ele, dar nu le veti distruge.

Pui pariu?

Gandurile dumitale sunt rationale. O, stiu ce simti, crede-ma. Dar lasa asta si priveste situatia in ansamblu. Ce-a fost, a fost. Nu mai putem face nimic pentru coloni, Crowe, Apone si ceilalti, in schimb, ne putem gandi la noi. Omenirea va invata sa cunoasca aceste fiinte, sa le foloseasca, sa le supuna.

Nu putem supune niste monstri. Trebuie s-o luam din loc si daca avem ocazia, ne debarasam de ei pentru totdeauna. Nu-mi vorbi de viitorul nostru.

El trase adanc aer in piept.

Hai, Ripley. Creaturile astea ne pun probleme pentru simplul motiv ca nu le intelegem. Unicitatea este o calitate cu care cosmosul este foarte zgarcit. Trebuie sa studiem cu grija si in bune conditii, pentru a ne largi cunostintele. Daca aici lucrurile n-au mers prea bine, asta pentru ca ei, colonii, au incercat sa afle mai multe singuri, in lipsa materialului necesar. Nu stiau despre ce era vorba. Noi stiam.

Chiar asa? Uite ce s-a intamplat cu Apone si cu ceilalti!

Nici ei nu cunostea natura adversarilor si au pacatuit prin exces de incredere in ei insisi. Iata de ce au murit. Este o greseala pe care noi n-o vom face.

De-asta poti fi sigur.

Ceea ce s-a intamplat este o tragedie, evident, dar apartine trecutului. Cand vom reveni, vom fi echipati in consecinta. Acidul lor organic nu va mai putea manca toate materialele. Vom face cumva sa ducem un esantion si cand va fi analizat in laboratoarele Companiei, cercetatorii vor pune la punct un mijloc de protectie, un scut. Si vom gasi o metoda de a stapani aceste fiinte pentru a le utiliza. Acesti extraterestri sunt tari dar nu atotputernici. Sunt rezistenti, dar nu invulnerabili. Pot fi ucisi cu arme simple ca vibratoarele si aruncatoarele de flacari, am demonstrat-o. Voi ati dovedit-o. (O adaugase pe un ton admirativ, dar ea nu se lasa pacalita.) Iti zic, Ripley, este o ocazie unica si nu trebuie s-o pierdem luand la repezeala o hotarare, dictata de emotii. N-as fi crezut ca vei renunta la sansa vietii dumitale pentru un motiv atat de ridicol ca luarea revansei.

Nu ma gandesc la razbunare, ci la supravietuire. Supravietuirea noastra.

Nu m-ai ascultat. Ca singura supravietuitoare a echipajului care a descoperit aceasta specie, vei avea dreptul la un procent important din profiturile derivate din studiul ei si realizarile consecutive. Acuzatia care ti-a adus-o Compania, ca si faptul ca hotararea data de comisia de ancheta a fost casata, nu mai intra in discutie. Ai niste drepturi si vei fi mai bogata decat ai visat vreodata ca ai fii, Ripley.

Ea il privi indelung fara o vorba, ca si cum studia o fiinta apartinatoare unei noi rase de extraterestri. O specie deosebit de respingatoare.

Esti un nemernic.

El dadu inapoi, cu o expresie inasprita. Masca de bunavointa cazuse.

Imi pare rau ca reactionezi astfel, Ripley. Ma obligi sa ma folosesc de autoritatea pe care mi-o confera rangul.

Ce rang? Este o chestiune care a mai fost abordata. (Din cap, ea arata pe aleea centrala.) Mi se pare ca acela care comanda aici este caporalul Hicks.

Burke schita un ranjet inainte de a observa ca ea era serioasa.

Glumesti? Caporalul Hicks? De cand un simplu caporal poate sa ia niste hotarari atat de importante?

Aceasta misiune tine de autoritatea militara. Ii aminti ea cu fermitate. Astea-s ordinele transmise lui Sulaco. Poate ca nu ti-ai dat osteneala sa le citesti, eu da. Acestia sunt termenii folositi de Administratia coloniala. Statutul tau este acelasi cu al meu, Burke, de simplu observator. Apone a murit. Gorman nu e mai breaz. Conducerea expeditiei revine militarului de grad imediat inferior. (Ea se uita dincolo de reprezentantul Companiei, uluit.). Asa-i, Hicks?

Absolut, raspunse caporalul cu dezinvoltura.

Calmul profesional al lui Burke incepea sa se evaporeze.

Asculta. Costul acestei operatii se ridica la mai multe milioane de credite. Hicks nu poate in nici un caz sa ia o astfel de hotarare. Caporalii nu sunt abilitati sa utilizeze arme nucleare. Nu sunt decat subalterni. (Isi dadu seama de caracterul ofensator al vorbelor lui o privire adresata militarului il incita sa adauge:) N-am spus-o ca sa te jignesc.

N-ai de ce, facu sec Hicks, care vorbi in microfonul individual. Ferro, erai pe receptie?

Evident, se auzi vocea pilotului in difuzoare.

Fii pregatita pentru decolare. Evacuare imediata.

Banuiam, dupa ce mi-a fost dat sa aud.

Si nu stii tot, mai spuse Hicks inainte de a se adresa lui Burke. Dar ai dreptate intr-o privinta. Este o hotarare pe care n-o putem lua asa repede.

Reprezentantul Companiei paru sa se destinda.

Asa, da. Deci ce ai de gand?

Sa-ti urmez sfatul si sa ma gandesc. (Caporalul inchise ochii pret de cateva secunde.) Gata, asta e: Dupa o chibzuiala matura, am hotarat sa ne ducem pe Sulaco si sa radem zona asta. Numai asa putem fi linistiti.

Facu cu ochiul. Burke se albi la fata si facu un pas in directia militarului. Pana sa-si dea seama ca nu avea sorti de izbanda sa realizeze ce-si pusese in gand, se multumi sa-si exprime verbal indignarea.

Este absurd! Doar n-ai de gand sa arunci o bomba nucleara peste colonie!

Una mica de tot, fii linistit. Dar destul de puternica pentru a distruge tot, fireste. (Impreuna mainile, zambi, dezlipi palmele.) Bum!

Iti repet ca nu esti abilitat sa

Tirada ii fu intrerupta de un clampanit: al vibratorului armat. Vasquez tinea arma sub bratul drept, si n-o indrepta spre Burke, dar nici in alta directie. Barbatul se facu alb de tot. Stia ca femeia aceasta nu va sovai sa-i traga un cartus vibrator in piept. Discutia se sfarsise. Se prabusi intr-unul din scaunele aliniate de-a lungul peretelui.

Sunteti cu totii nebuni, sa stiti, balgui.

E musai sa fii ca sa te inrolezi in corpul infanteriei coloniale, ii zise duios Vasquez, inainte de a-i vorbi caporalului. Ia zi-mi o chestie, Hicks: crezi ca as putea-o da pe nebunie daca termin cu mierda asta? Si ar fi cazul sa scapam si de locotenent. Ar fi pacat sa pierdem ocazia.

Nimeni nu va ucide pe nimeni, raspunse Hicks cu fermitate. Plecam.

Ripley ii intalni privirea, dadu din cap si se aseza. O lua pe Newt de umeri si fetita i se cuibari la piept.

Ne-ntoarcem acasa, draga mea.

Decizia fu luata. Hicks isi oferi ragazul de a cerceta interiorul blindatului. Cu stricaciunile provocate de inceputul de incendiu si perforatiile datorate acidului, masina era o epava.

Sa adunam ce mai putem lua. Hudson, ajuta-ma sa-l ridicam pe locotenent.

Comtehul arunca un ochi scarbit spre locotenentul paralizat.

Sa-l instalam in scaunul postului de operatii? O sa se simta in elementul lui.

Propunere respinsa. Mai traieste si trebuie sa-l luam cu noi.

Mda, stiu, stiu. Nu-i nevoie sa-mi aduci aminte. Ripley, ocupa-te de copil. S-a lipit de tine si nu-ti mai da drumul.

E reciproc.

O stranse pe Newt la piept.

Vasquez, poti sa ne acoperi pana la asezarea navetei?

Femeia ii zambi, dezvelind o dantura perfecta.

Ce intrebare?!

Mangaie patul vibratorului.

Caporalul se adresa si ultimului membru al grupului.

Vii cu noi?

Nu incerca sa fii haios, mormai Burke.

Nici n-aveam de gand. In nici un caz aici. Locul asta nu are nimic haios. (Bransa microfonul individual.) Bishop, ai gasit ceva?

O voce sintetica umplu compartimentul.

Aproape nimic. Ca in majoritatea coloniilor, materialul de cercetare este rudimentar. Am efectuat tot ce era posibil de realizat cu echipamentul disponibil.

N-are importanta. Plecam. Fa-ti bagajele si vino sa ne intalnim afara. Te descurci singur? Nu vreau sa mai iesim din VTT pana cand naveta va ajunge in apropiere finala.

Nici o problema. Totul este calm aici.

Inteles. Si nu luati nimic greu de transportat. Executarea!

Naveta se ridica de pe pista de beton. Se imobiliza in aer, se rasuci, se lupta cu vantul si purcese la survolarea coloniei in directia blindatului intepenit.

Va captez vizual. Vantul se ridica putin. Ma voi aseza cat mai aproape, ii informa Ferro.

Receptionat, raspunse Hicks pana sa se intoarca spre colegii lui. Gata? (Toti dadura din cap, cu exceptia lui Burke.) Atunci, sa-i dam drumul.

Comanda deschiderea usii.

Vantul si ploaia patrunsera in interiorul vehicolului a carui rampa de acces se desfacea. Iesira repede din aparat. Naveta era deja vizibila si se apropia treptat. Proiectoarele laterale si de pe burta ei se aprinsera pentru a dezvalui o silueta solitara care traversa cu pasi mari perdelele zdrentuite de ceata, venind spre ei.

Bishop! facu Vasquez dand din mana. A tinut mult.

Lucrurile nu s-au petrecut prea bine, am impresia.

Cam asa ceva. (Ea scuipa.) O sa-ti povestim.

Mai tarziu. Dupa hipersomn. Cand om fi departe de lumea asta.

Vasquez dadu din cap. Ea era singura care nu se uita la naveta. Ochii ei intunecati strapungeau imprejurimile fara incetare. Langa ea. Ripley o tinea pe Newt de mana. Hudson si Hicks duceau trupul lui Gorman.

Opriti-va, le ordona Ferro. Lasati-mi un pic de loc. Doar n-o sa ma pun pe capul vostru. (Bransa microfonul individual). Ti-as cere prea mult daca te-as ruga sa vii sa-mi dai o mana de ajutor, Spunkmeyer? Misca-te!

Usa compartimentului glisa indaratul ei! Ea se uita peste umar, fara sa-si dea osteneala de a-si ascunde iritarea.

Era si timpul. Unde dra

Ochii i se bulbucara si nu mai termina ce avea de spus.

Nu era Spunkmeyer.

Creatura abia se strecura prin deschidere. Falcile anterioare se cascara dezvelind coltii. Ferro sesiza niste miscari indinstincte si auzi un whoosh organic. Nici nu avu timp sa urle si se pomeni izbita de consola de pilotaj.

La sol, viitorii naufragiati vazura uluiti cum naveta vira brusc spre babord. Propulsoarele principale mugira si aparatul accelera pierzand altitudine. Ripley o lua pe Newt si alerga spre cladirea cea mai apropiata.

Fugi!

Naveta trecu razant pe langa o formatiune pietroasa de pe marginea soselei, vira - stanga si se lovi de o creasta de bazalt. Se rasturna ca o libelula muribunda, se izbi de sol inainte de a exploda. Cateva sectiuni si compartimente se desprinsera din armatura principala. Unele ardeau deja. Aparatul tresalta; tasnira flacari din motoare si suprastructura.

Un fragment dintr-un modul de propulsie cazu pe VTT si-i distruse armamentul. Apoi munitiile si carburantul explodara si transportorul se facu tandari aidoma unui soare pirotehnic. Ramasitele navei brazdara cerul, apoi ajunsera rostogolindu-se la baza statiei de epurare a atmosferei. O sfera de foc nemasurata si efemera aprinse vazduhul amurgit al lui Acheron.

Buimaci, cei ramasi intregi, increduli, iesira din ascunzatori si privira resturile; nu le venea sa creada ca puterea lor de foc superioara si sperantele de a parasi aceasta lume se preschimba deodata in scrum.

Asta ne mai lipsea! exclama Hudson, in pragul isteriei. Asta ne mai lipsea. Si gata, batrane! Si ce facem acum?! Suntem in cacat pana-n gat!

Te-ai terminat? (Hicks il fulgera pe comteh, apoi isi cobori ochii la Newt.) Putea sa nu fi facut acest efort. Era imposibil sa ascunzi ceva acestui copil. Newt era calma. Daca respiratia ei era sacadata, era din cauza alergarii disperate catre un adapost si nu a fricii. Ea dadu din umeri ca un adult.

Acuma, nu mai plecam, asa-i?

Ripley isi musca buzele.

Imi pare rau, Newt.

N-ai de ce, Ripley. Nu e din vina ta, raspunse copila, care privea flacarile ce mistuiau epava navetei.

Hudson dadea la o parte cu piciorul pietre si bucati metal, tot ce era mai mic decat bocancii lui.

Tare-as vrea sa stiu ce-o sa facem acum. Ce mare rahat.

Am putea sa aprindem un foc de tabara si sa cantam niscai cantece, sugera Burke.

Hudson facu un pas in directia reprezentantului Companiei si Hicks fu nevoit sa intervina.

Ar trebui sa ne adapostim, se auzi un glascior. (Se intoarsera cu totii spre Newt care se uita la naveta, parca fascinata de flacari). Ar trebui sa intram fiindca se face noapte. De obicei, ei ies noaptea.

Inteles, zise Hicks aratand cu capul spre epava VTT-ului. Incendiul e pe sfarsite. Hai sa vedem ce se poate recupera.

Niste fiare, sugera Burke.

Poate altceva. Vii?

Reprezentantul Companiei se ridica.

N-am nici un chef sa raman aici.

Cum doresti, zise caporalul si se uita la sintet. Bishop, du-te sa vezi daca ne putem instala in centrul de exploatare. Adica, sa te asiguri ca nu este periculos.

Androidul ii zambi.

Sa plec in cercetare? Inteleg foarte bine. Pot fi, desigur, sacrificat.

Nicidecum. Existenta fiecaruia dintre noi este pretioasa la drum.

Se indeparta in directia epavei fumegande a blindatului.

Pe Acheron, ziua era crepusculara iar noaptea mai neagra decat strafundurile cosmosului. Motivul era simplu: nici o stea nu scanteia prin atmosfera pentru a-i nimba solul cu lumina ei slaba. Vantul batea in constructiile metalice daramate din Hadley, suiera prin culoare si trantea usile. Nisipul plesnea geamurile sparte ale ferestrelor, intr-o rapaiala neintrerupta si angoasanta. In interior, toti asteptau inceputul cosmarului.

Iluminarea de rezerva functiona inca in centrul de experimentare si in imprejurimi; supravietuitorii istoviti si deznadajduiti se regrupasera pentru a studia posibilitatile care li se ofereau. Vasquez si Hudson tocmai efectuasera o ultima incursiune in epava transportorului de trupe si-si etalau prada: o cutie mare zgariata si indoita, asemanatoare cu cele strivite intr-un colt.

Hicks ii privi si incerca sa-si ascunda dezamagirea. Cunostea deja raspunsul la intrebarea lui, dar tot o puse. Poate se insela.

Munitii?

Vasquez scutura din cap si se prabusi intr-un fotoliu.

Erau stocate in peretii VTT-ului. A sarit totul in aer cand a luat foc. (Isi scoase fularul patat de sudoare si-si sterse fruntea cu antebratul.) Dumnezeule, as da orice pentru o bucatica de sapun si un dus.

Hicks se uita la masa pe care era pus arsenalul lor.

Aici e tot ce am putut recupera. Patru vibratoare si doua sute de muntii. Nu-i grozav. Vreo cincisprezece grenade M-40 si doua aruncatoare de flacari cu rezervoarele pe jumatate dintre care, unul stricat. Si, in sfarsit, patru roboti-santinele cu detectoarele lor si sistemele video intacte.

Se apropie de stiva de cutii, o deschise pe cea mai la indemana. Se duse si Ripley pentru a inventaria continutul.

Ea descoperi o arma automata masiva fixata in alveole de polistiren, precum si accesoriile, o camera si un detector de miscari.

Masinaria asta pare redutabila, zise ea.

Si este, afirma Hicks, inchizand cutia. Fara armele astea, am castiga timp, taindu-ne venele imediat. Cu ele, ei bine, sansele noastre de supravietuire urca usor peste zero. Numai ca ne-ar trebui vreo suta, cu munitie de zece ori mai multa. Dar nu ma plang. (Batu in cutia de pastic.) Daca erau in alt ambalaj, ar fi sarit in aer odata cu blindatul.

Ce te face sa crezi ca mai avem o sansa? intreba Hudson.

Fara sa raspunda, Ripley se adresa caporalului:

In cat timp putem spera ca vom primi intariri, dupa ce suntem dati oficial disparuti?

Hicks se intuneca. Nu se gandise la supravietuirea lor imediata, nu si la posibilitatea de a primi un ajutor extern.

Ar fi trebuit sa trimitem un raport de ieri. Sa zicem saptesprezece zile, incepand din noaptea asta.

Comtehul se intoarse si porni calcand apasat, gesticuland.

Doamne, n-o sa rezistam nici saptesprezece ore. Nemernicele alea o sa apara iar, fir-ar sa fie. O sa vina si o sa ne omoare pana la unul, pana sa vina aia care huzuresc pe Pamant sa ne caute ramasitele. Si or sa le gaseasca goale si uscate ca ale nepastuitilor pe care i-am incinerat la nivelul C. Ca Dietrich si Crowe, fir-ar sa fie!

Incepu sa planga.

Ripley o arata pe Newt care-l observa pe barbat, tacuta.

Ea a izbutit sa supravietuiasca mult mai mult si fara arme si fara antrenament. Colonii habar n-aveau cine erau adversarii, dar noi stim si dispunem de arme mai eficace decat manivele si ciocane. In plus, n-avem nevoie sa-i exterminam ci sa supravietuim. Trebuie doar sa-i tinem la distanta si sa ramanem in viata.

Hudson rase amarnic.

Aha, simplu ca buna ziua. Sa ramanem in viata. Dietrich si Crowe sunt si ei inca in viata.

Ne aflam in punctul cel mai usor de aparat, avem ceva arme si stim ce pericol ne amenita. Asa ca ai face bine sa reactionezi, Hudson. Pentru ca avem nevoie de tine si incepe sa mi se faca lehamite de tampeniile pe care le tot indrugi. (El ramase cu gura cascata. Dar Ripley nu terminase.) Pune in functiune terminalul ordinatorului central si gaseste un plan al coloanei, schemele destinate echipajelor de intretinere, orice, dar vreau sa cunosc configuratia locurilor. Vreau sa vad conductele de aerisire, tunelele prin care se intind cablurile electrice, fundatiile, canalizarile de distributie a apei: toate pasajele care exista in aceasta parte a coloniei. Vreau sa descopar maruntaiele acestei constructii, Hudson. Blocand toate caile de acces, vom impedica aceste creaturi sa ajunga la noi. Daca n-au distrus peretii astia, inseamna ca nu sunt in stare. Ne aflam in centrul de exploatare si e, probabil, edificiul cel mai solid de pe planeta, cu exceptia statiilor de epurare a atmosferei. In plus, suntem pe loc inalt si pana la proba contrarie, chestiile astea nu par a fi in stare sa se catere pe un zid vertical.

Hudson ezita si se indrepta, usurat ca avea, in sfarsit, ceva de facut. Hicks o privi pe Ripley si dadu aprobator din cap.

Afirmativ, aproba comtehul care-si regasise stapanirea de sine. Pornesc de-ndata. Daca vrei sa vezi toate gaurile din strecuratoarea asta, o sa ti le arat

Ajunse la consola ordinatorului si Hicks se duse la sintet.

Vrei sa-ti dau de lucru, sau te-ai gandit deja la ceva de facut?

Bishop parea ca ezita. Asta se datora de fapt programului sau de comportament social. Un android habar n-avea ce-i aia nesiguranta.

Daca ai nevoie de mine (Hicks clatina din cap), eu voi fi in sectiunea medicala. As dori sa-mi continui cercetarile. Voi gasi, poate, ceva care ne-ar putea fi util.

Perfect, ii raspunse Ripley care-l studia cu atentie. Du-te.

Bishop poate ca observase interesul pe care i-l purta ea, dar nu lasa sa se vada. Pleca spre laborator.

Cand Hudson primea o sarcina, nu mai statea pe ganduri. Ripley si Burke se regrupara in jurul comtehului pentru a privi planul de ansamblu al coloniei care aparea pe monitor. Newt sarea de pe un picior pe celalalt, incercand sa vada si ea ceva printre cei doi adulti.

Ripley batu cu degetul pe ecran.

Trebuie s-o ia prin tunelul asta de intretinere ca sa se replaseze.

Hudson studie planul.

Mda. Probabil. Leaga statia de epurare de subsolul acestei cladiri. (Cu aratatorul merse pe traiectul pasajului.) Asa a putut sa intre si sa atace colonii prin surprindere. Oricum, pe-aici as fi luat-o si eu, daca eram in locul lor.

Bun. De partea noastra este inchis cu o usa anti-incendiu. Mai intai de toate, trebuie sa instalam un robot-santinela in interior si blocam usa asta.

N-o sa le stea in cale, fu de parere Hicks care continua sa studieze planul. Daca-i blocam in acest tunel, vor gasi un alt pasaj. Trebuie sa ne asteptam sa dea navala cumva.

Exact, si de asta vom ridica baricade la intersectiile astea, zise Ripley, indicand niste puncte pe plan. Nu vor putea veni spre noi decat prin culoarele astea doua, unde-i vom instala pe ceilalti roboti-santinela. (Ciocanea cu unghia in ecran.) Fireste, oricand pot sa-si faca drum prin acoperis, dar le ia prea mult timp. Pana una alta, vor veni intariturile si vom fi departe.

Ar fi preferabil. Bun, nu ne mai ramane decat sa blocam usa anti-incendiu de la tunel, sa blocam culoarele, apoi sa dam peste niste carti ca sa facem una mica sa ne mai treaca timpul, declara Hicks, inainte de a-si muta privirea pe colegii sai. Sa nu mai pierdem vremea, avem de lucru.

Hudson lua pozitia de drepti.

La ordin, caporale!

Newt ii imita gestul si intonatia:

La ordin, caporale!

Comtehul se uita in jos la ea si-i zambi, dar isi reveni numaidecat. Constata cu usurare ca nimeni nu-i observase zambetul. Nu voia sa-si strice reputatia de cinic fara inima.

Hudson instala bombanind cel de-al doilea robot-santinela pe afetul antirecul. Arma era scurta si urata, lipsita de dispozitiv de ochire si de tragaci. Vasquez o fixa, apoi o bransa legand-o de detectorul de miscari. Dupa ce se asigura ca insotitorul ei, comtehul, nu se mai gasea pe linia de tir, activa un intrerupator si un indicator verde se aprinse. Pe un mic ecran incastrat pe o latura a armei incepu sa clipeasca galben cuvantul READY, apoi trecu in rosu. Cei doi infanteristi se dadura in laturi. Vasquez lua de pe jos un cos de hartii stricat care se rostogolise in culoar si striga:

Testare!

Apoi arunca obiectul metalic in mijlocul pasajului. Cele doua arme pivotara si trasera pana sa ajunga cosul jos, reducandu-l intr-o gramajoara nu mai mare decat o moneda. Hudson scoase un strigat triumfator.

Iata ce va asteapta, nemernicilor! (Apoi, spre Vasquez, cu vocea redusa:) O, dar da-mi o patrie unde bubuie tunurile, unde cerbii si antilopele ajung la carnataraie.

Am banuit eu ca esti un romantic, ii zise ea.

Stiu. Mi se citeste pe fata. (Intoarse spatele si-si lipi umarul de usa blindata) Ajuta-ma.

Vasquez ii dadu o mana de ajutor si urnira panoul greu de otel, inchizandu-l, apoi scoase aparatul de sudura portabil si-l aprinse. Tasni o flacara albastruie. Invarti robinetul de pe manerul aparatului pentru a regla jetul de acetilena.

Fereste, batrane, sa nu-ti sudez piciorul de cizma.

Hudson se dadu inapoi ca sa observe. Incepu sa umble de colo-colo, scrutand pasajul pustiu, cu urechile ciulite. Atinse nevros comenzile microfonului.

Aici Hudson.

Hicks ii raspunse numaidecat.

Unde sunteti? Noi ne ocupam de conducta cea mare de aerisire pe care ai reperat-o pe planuri.

Sentinele A si B instalate si operationale. Totul pare in regula. In tunelul asta nu va putea veni nimic fara a fi detectat. (Aparatul lui Vasquez suiera in apropiere.) Blocam usa de incendiu.

Receptionat. Veniti dupa ce terminati.

Hei, dar crezi ca am chef sa putrezesc aici?

Hicks zambi. Hudson isi revenise. Departa microfonul de la gura si astupa deschiderea conductei cu panoul metalic pe care-l adusese. Ripley dadu din cap si impinse placa la locul ei, apoi barbatul lua un aparat ca al lui Vasquez si porni sa sondeze metalul la sol.

Indaratul lor, Burke si Newt stivuiau containere de medicamente si de hrana intr-un colt al incaperii. Extraterestrii nu se atinsesera de rezervele alimentare ale coloniei. Si, fapt de mai mare importanta, distilatoarele de apa erau inca utilizabile. Circuitul de distribuire functiona datorita presiunii atmosferice, electricitatea nu era deci necesara pentru a trage apa din robinete. Nu riscau asadar sa moara de foame sau de sete.

Dupa ce suda doua treimi din placa, Hicks puse jos aparatul de sudura si scoase dintr-un buzunar al centurii o mica bratara. Apasa comutatorul miniatural prins in metal si se aprinse o dioda minuscula. Ii intinse lui Ripley obiectul.

Ce-i asta?

Un emitator individual. Versiunea militara a EBP-urilor colonilor. Au o raza de actiune mai mica si se poarta la incheietura si nu sunt implantate chirurgical in interiorul corpului, dar principiul este acelasi. Aparatul asta imi va spune unde esti, prin asta: (Batu in focalizatorul miniatural prins in tinuta de lupta.)

Ea studie obiectul, curioasa.

Nu vad la ce-ar putea folosi.

Simpla precautie.

Ea se uita nedumerita la barbat, apoi dadu din umeri si-si puse bratara la mana.

Multumesc, tu n-ai?

El zambi, si-si lua ochii de la ea.

N-am decat una, dar in general eu stiu pe unde ma aflu. Bun, ce facem acum?

Ea uita de bratara pentru a studia planurile furnizate de imprimanta ordinatorului.

Ceva ciudat se intampla in vreme ce ei lucrau. Erau prea ocupati ca sa-si dea seama, dar Newt le atrase atentia.

Vantul nu mai batea. Deloc. O liniste stranie pentru aceasta planeta se instaurase in exterior. Colonia se adancea in talazuirea de ceata. Pentru Ripley era a doua sedere pe aceasta lume, dar pentru prima oara nu mai auzea tanguiala fara sfarsit. Tacerea era apasatoare.

Absenta vantului reducea si mai mult vizibilitatea exterioara. Ceata se aduna peste centrul de exploatare dandu-le impresia ca tot ce era dincolo de ferestrele cu geam triplu fusese inghitit de valuri. Inauntrul tunelului care lega intre ele cladirile coloniei si statia de epurare a atmosferei, cei doi roboti-santinela stateau de paza, nemiscati si vigilenti. Linistea nu era tulburata decat de bazaitul usor al detectoarelor de miscare. C-ul scruta culoarul pustiu, iar lumina-martor de functionare palpaia necurmat. Ceata patrunse printr-o gaura din plafon, umpland, involburata, pasajul. In contact cu peretii metalici, ceata se condensa in picuri care cadeau pe sol. Arma nu tragea in aceasta ploaie neasteptata; era prea inteligenta si selectiva. Ordinatorul ei putea sa stabileasca o distinctie intre un fenomen natural inofensiv si o miscare amenintatoare. Apa nu parea sa aiba intentii belicoase, asa ca mitraliera statea cuminte, asteptand intruziunea unui obiect care merita sa fie distrus.

Newt carase cutii pana la epuizare. Ripley o duse in brate pana la sectia medicala, capul fetitei fiind asezat pe umarul ei. Din cand in cand Newt ii spunea ceva si femeia ii raspundea, prefacandu-se ca intelegea ce-i spunea. Cauta un loc in care copila putea sa se odihneasca in liniste, beneficiind de o siguranta relativa.

Blocul operator se gasea la extremitatea sectiunii medicale. Marea parte a echipamentului era incastrat in pereti; restul atarna din tavan, la capatul unor brate extensibile. O sfera mare care continea proiectoare si instrumente chirurgicale, domina ansamblul. Dulapurile si celelalte materiale erau ingramadite intr-un colt pentru a face loc mai multor paturi metalice.

Acolo vor veni sa doarma si sa se refugieze, daca creaturile izbuteau sa patrunda prin defensiva exterioara. Era reduta lor. Donjonul. Blocul operator avea pereti mai grosi decat toate celelalte sali ale coloniei. Aducea cu un seif ultramodern, si enorm. Daca va trebui sa se sinucida pentru a nu cadea de vii in mainile extraterestrilor, atunci aici le vor gasi infanteristii trimisi in ajutor lor cadavrele.

Dar, deocamdata, acest loc era o oaza de pace, sigura si confortabila. Ripley o intinse cu grija pe fetita pe patul cel mai apropiat, si-i zambi.

Acuma, tu stai aici si dormi un pic. Eu trebuie sa ma duc sa-i ajut pe ceilalti, dar o sa vin sa te vad. Trebuie sa te odihnesti. Esti franta de oboseala.

Newt ridica ochii spre ea.

Nu mi-e somn.

Trebuie sa dormi, Newt. Toti avem nevoie. O sa te simti mai bine. ai sa vezi.

Visez urat.

Era ceva obisnuit pentru Ripley, dar incerca sa n-o ia in seama.

Toti visam asa, Newt.

Fetita se ghemui in pat.

Da’ nu ca mine.

„Nu fii atat de sigura”, se gandi femeia inainte de a raspunde.

Casey, pun pariu ca ea nu are cosmaruri, (Ripley lua capul papusii din mainile copilei si se uita inauntru.) Asa cum ma gandeam - totul e linistit aici inauntru. Ar trebui sa faci si tu cum face Casey. Spune-ti ca nu mai ai nimic in capsor.

Batu usor fruntea copilei care-i intoarse un zambet.

Vrei sa spui: sa-mi golesc mintea?

Da. Ca si Casey, aproba Ripley mangaind fetisoara si dand in laturi o mesa de par cazuta pe frunte. Daca m-asculti, eu sunt sigura ca n-o sa mai visezi urat.

Inchise pleoapele papusii si o inapoie proprietarei: Newt o lua, ridica ochii la cer, ca pentru a spune: „Nu tin povestile astea stupide. Uiti ca eu am sase ani?!”

Ripley, ea nu are cosmaruri pentru ca e din plastic.

A, imi pare rau, Newt. Ma rog, uite, ai putea sa te prefaci ca esti din plastic, ca ea.

Copila avu un vag suras.

O sa incerc.

Ce fetita cuminte. S-ar putea sa fac si eu ca tine.

Newt si-o apropie pe Casey de gat, ganditoare.

Mamica imi zicea mereu ca nu exista monstri. Adica, de-adevaratelea. Dar exista.

Da, exista, recunoscu Ripley.

Dadea la o parte in continuare mese blonde de pe fruntea copilei.

Sunt adevarati ca si noi. Nu sunt imaginari si nu ies dintr-o carte. Nu sunt falsi ca la televizor. De ce se spun lucruri din astea copiilor, toate minciunile astea?

Ripley sesiza o intonatie ciudata in glasul ei: reprosul.

Si pricepu ca ar fi fost inutil sa o minta. De altfel, nici nu avusese de gand. Newt vazuse prea multe ca sa mai fie amagita. Instinctul ii spunea femeii ca va pierde pentru totdeauna increderea ei daca nu era sincera cu ea.

Ei bine, unii copiii nu sunt in stare sa accepte adevarul asa cum faci tu. Le e frica, sau parintii se tem sa nu-i sperie. Cei mari, in general, cam subestimeaza curajul copiilor lor. Asa ca ei incearca sa-i linisteasca inventand povesti.

Povesti cu monstri. Oare una din fiintele alea a crescut in corpul mamei mele?

Ripley ii aranja patul.

Nu stiu, Newt, nimeni nu stie. Asta-i adevarul. Si nimeni nu va sti vreodata.

Fetita se gandea.

Nu asa se nasc bebelusii, nu? Adica, bebelusii normali. Cresc in burta mamelor?

Femeia simti un fior rece pe sira spinarii.

Nu, nu e deloc asa, nu. La oameni este altfel. Incepe altfel, iar nasterea este diferita. Un bebelus se naste pentru ca asa vor tata si mama, pe cand in cazul fiintelor de aici

Inteleg, o intrerupse Newt. Tu ai un bebe?

Da. (Ii ridica patura pana sub barbie.) Unul singur. O fetita.

Unde e? Pe Pamant?

Nu. Nu mai este acolo.

Vrei sa spui ca a murit.

Nu era o intrebare, iar Ripley dadu incet din cap. Incepea sa-si aduca aminte de o fetita care semana cu Newt: o frumusete cu un capsor dragalas si cu bucle brune. Incerca in zadar sa faca o legatura intre aceasta amintire si holograma batranei, a necunoscutei in care se metamorfozase fiica ei in vreme ce era adancita in staza hipersomnului. Amintirea tatalui ei, era inca si mai indepartata. O felie de viata totusi atat de importanta, pierduta si uitata. O iubire din tinerete, victima a lipsei de maturitate, o scurta explozie de fericire inabusita de asprele realitati cotidiene. Hipersomnul. Timpul.

Se rasuci si se apleca pentru a lua un calorifer portabil. Nu era frig in interiorul blocului operator, dar, oricum, va fi mai placut cu putina incalzire. Aparatul aducea cu o placa de plastic, dar cand apasa intrerupatorul emise un zumzait si un vag halou, degajand caldura, care raspandindu-se in sala, o facu sa para mai putin sterila si impersonala. Newt clipi, pleoapele fiindu-i ingreunate de somn.

Ripley, m-am gandit la ceva. As putea, s-o inlocuiesc. Adica pe fata ta. De proba, sigur. Asa, o vreme. Si daca nu-ti place, nu-i nimic. Ce zici?

Femeia facu apel la toate rezervele de stapanire de sine pentru a nu plange de fata cu copila. O stranse in brate; stia ca una dintre ele nu va mai vedea, poate, zorile; stia ca va fi poate constransa sa-si intoarca fata de la Newt si sa-i lipeasca de tampla teava unui vibrator.

Nu-i rea ideea. Vorbim mai tarziu. De acord?

De-acord.

Fetita zambi sovaitor si plin de sperante.

Ripley stinse lumina si vru sa se ridice. O manuta ii prinse cu putere bratul.

Nu pleca. Te rog!

Cu parere de rau, Ripley isi retrase usor mana.

Totul va fi bine. Voi fi alaturi. Nu ma duc departe. Si nu uita ce e acolo. (Arata camera video miniaturala prinsa deasupra usii.) Stii ce e acolo, nu?

Da. O, securicam.

Exact. Uite becul verde este aprins. Domnul Hicks si domnul Hudson au verificat securicamele din sectia asta si functioneaza toate. Asta te supravegheaza, iar eu o sa ma uit mereu la ecranul ei in cealalta camera. O sa te vad ca si cum ai fi langa mine.

Newt nu era convinsa si Ripley scoase o bratara emitatoare pe care i-o daduse Hicks. Ii reduse circumferinta si o inchise pe incheietura copilei.

Tine. E un talisman. O sa ma ajute sa te supraveghez. Dormi, acum si sa nu visezi, de acord?

Sa-ncerc.

Ripley auzi fosnetul asternutului cand trupsorul isi cauta locul in culcus.

O vazu rasucindu-se pe o parte, in lumina slaba a aparatelor. Fetita strangea capul papusii la piept si observa printre pleoapele pe jumatate inchise lucirea martorului de observare a bratarii, leganata de mormaitul linistitor al caloriferului. Femeia iesi din camera.

Indaratul altor pleoape intredeschise, alti ochi se miscau intermitent: unicul indice, demonstrand ca locotenentul Gorman era inca in viata. Se puteau considera aceste semne ca o ameliorare a starii sale, un prim pas ezitant al iesirii din paralizie totala.

Ripley se apleca deasupra mesei pe care statea intins ofiterul. Il studie, intrebandu-se daca putea s-o recunoasca.

Cum mai merge? Constat ca a deschis ochii.

Tare mi-e teama ca este un efort suficient pentru a-l epuiza.

Era vocea lui Bishop. Sintetul era asezat la o masa din apropiere, inconjurat de aparate si instrumente medicale. Lumina unei lampi ii accentua trasaturile, dand fetei sale un aspect macabru.

Sufera?

Dupa biomonitoare, nu, dar nu se poate sti. Sunt sigur ca ne va spune cand va fi din nou in stare sa-si utilizeze laringele. De altfel, am izolat otrava. O substanta interesanta. Este vorba de o neurotoxina musculara care nu actioneaza decat asupra partilor nevitale ale sistemului, fara sa impiedice functiile respiratorii si circulatorii. Ma intreb daca aceste creaturi regleaza instinctiv dozajul in functie de metabolismul victimelor lor.

O voi intreba negresit pe prima care-mi iese in cale. (Ea-l privi pe locotenent, cand o pleoapa a acestuia se deschise si se inchise apoi.) Nu stiu daca e o contractie involuntara, dar mi-a facut cu ochiul. Merge mai bine?

Bishop dadu din cap.

Toxina pare sa se metabolizeze. Este puternica, dar corpul se dovedeste capabil de a o descompune. Incepe sa apara in urina. Un mecanism surprinzator, corpul uman! O putere de adaptare remarcabila! Daca va continua sa elimine otrava in acest ritm, Gorman se va trezi curand.

As dori sa clarific un lucru. Creaturile i-au paralizat pe coloni si nu i-au ucis, inainte de a-i transporta in statia de epurare si de a-i plasa in coconii aceia, unde servesc drept incubatoare pentru larvele lor. (Arata spre camera de alaturi, unde specimenele supravietuitoare pluteau inca in tuburi de staza.) Asta inseamna ca exista un mare numar de paraziti, nu-i asa? Unu pentru fiecare colon. Peste o suta, daca socotim ca o treime din oameni au pierit in timpul luptelor.

Da, este probabil, aproba Bishop.

Dar in primul stadiu al evolutiei lor, chestiile astea ies dintr-un ou. De unde provin astea? Cand omul care a descoperit nava extraterestra si-a facut raportul, la prima aterizare pe aceasta lume, vorbea de un mare numar de oua, dar fara sa intre in detalii. Dupa aceea, nimeni nu s-a dus acolo sa le numere. Poate ca nu erau toate viabile. Eu cred ca aici colonii au fost zdrobiti numericeste; si nu cred ca primii extraterestrii care s-au infiltrat in colonie au avut timp sa se duca sa caute restul oualor din nava straina. De aici reiese ca ei au venit din alta parte.

Aceasta este chestiunea de la ordinea zilei, declara Bishop pivotand cu scaunul spre ea. Ma gandesc la ea de cand adevarata natura a acestei tragedii a devenit evidenta.

Vreo idee, geniala ori ba?

Fara a avea nici o proba, nu este decat o simpla presupunere.

Hai, presupune.

Am putea emite ipoteza ca ar fi vorba de o specie inrudita cu insectele pe care le calificam drept „sociale”. Ca o colonie de termite sau de furnici, care este guvernata de o singura femela, o regina care depune toate ouale.

Ripley se incrunta. Intre navigatia interstelara si entomologie ii aparu o prapastie pe care nu se astepta ca va trebui s-o depaseasca intr-o zi.

Reginele astea, nu ies si ele dintr-un ou?

Sintetul dadu din cap.

Absolut.

N-avem nici o dovada a existentei vreunui ou regina la bordul navei care a adus chestiile astea pana aici.

Intr-o societate de insecte, ceea ce numesti dumneata un „ou de regina” nu exista. Lucratoarele hotarasc sa creeze unul. La furnici, ori la albine, ori la termite, metoda este aceeasi. Lucratoarele aleg un ou normal, ii dau larvei care iese, o hrana speciala, foarte bogata in anumite elemente nutritive. La albine, ea contine produse chimice care modifica evolutia nimfei, care devine o regina si nu o simpla lucratoare. Teoretic, o regina ar putea sa iasa din orice ou. Nu stiu inca pe ce criterii isi bazeaza insectele alegerea lor.

Vrei sa spui ca toate aceste oua au fost poate ouate de o singura creatura de acest fel?

Desigur nu in cadrul societatilor de insecte pe carele cunoastem noi. Dar daca analogia este valabila, trebuie sa existe si alte similitudini. Ca o regina furnica, sau termita, regina acestor extraterestri ar trebui sa fie din punct de vedere fizic mult mai mare decat toate creaturile pe care le-am intalnit pana acum. Abdomenul unei regine este atat de umflat de ouale pe care le contine incat nu se poate misca. Ea este hranita si ingrijita de catre lucratoare, fecundata de catre masculi si ocrotita de garda ei personala. Absenta mobilitatii o face total inofensiva, desi, la albine, de exemplu, ea poate fi mai periculoasa decat lucratoarele ei prin simplul fapt ca ea poate sa intepe de mai multe ori. Ea se afla in centrul vietii lor, ea este, efectiv, mama societatii lor. Ne putem considera fericiti ca aceasta comparatie se opreste aici. Furnicile si albinele trec direct din stadiul de ou in cel de larve, nimfe, apoi adulti. In timp ce fiecare dintre embrioanele extraterestre are nevoie sa se gaseasca in interiorul unei gazde pentru a se putea dezvolta. Daca n-ar fi asa, le-am vedea misunand pe toata suprafata lui Acheron.

Bizar, dar chestia asta nu ma linisteste deloc. Astea-s mai mari decat furnicile sau termitele. Sunt inteligente? Este posibil ca ipotetica lor regina sa fie inteligenta? Nivelul lor de evolutie: iata un punct asupra caruia nu ne-am putut pronunta la bordul lui Nostromo. Adevarul e ca ne gandeam mai intai de toate cum sa ramanem in viata. N-am avut vreme de teorii.

Greu de spus, raspunse Bishop, ingandurat. Si totusi un amanunt ma intriga.

Care?

Poate ca trebuie sa atribuim aceasta numai instinctului, atractiei exercitate de caldura, sau ceva de genul asta, dar regina lor, daca exista, a ales pentru depunerea oualor singurul loc din colonie in care nu o putem distruge, fara sa ne distrugem si pe noi totodata. Sub schimbatoarele de caldura ale reactorului nuclear al statiei de epurare. Daca aceasta alegere se datoreaza instinctului, fiintele acestea nu sunt superioare termitelor. Dar daca este atribuita inteligentei lor, ei bine, putem spune ca am festelit-o. Numai daca bineinteles, aceste supozitii sunt fondate. In ciuda distantei de parcurs, primele ceaturi care au aparut au putut sa se duca dupa celelalte oua in nava de care vorbesti dumneata. Aceasta regina, aceasta societate extraterestra complexa, toate acestea poate nu exista decat in inchipuirea mea. Dar fie ca se datoreaza sau nu inteligentei sau instinctului, este de netagaduit faptul ca aceste fiinte coopereaza. Asupra acestui punct nu mai exista nici o indoila. Le-am vazut la treaba.

Ripley medita la implicatiile analizei lui Bishop, si rezultatul nu era deloc incurajator. De fapt nici nu se asteptase la altceva. Arata cu capul la tuburile de staza.

Vreau ca aceste specimene sa fie distruse dupa ce termini cu observarea lor. Ai inteles?

Androidul se uita la cele doua creaturi care palpitau inca in interiorul inchisorilor cilindrice.

Domnul Burke mi-a ordonat sa le mentin in staza pentru a le putea expedia spre laboratoarele Companiei. A fost categoric.

Cel mai surprinzator a fost ca Ripley s-a dus la interfon si nu la rastelul de arme cel mai apropiat.

Burke!

Parazitii aproape ca acoperira raspunsul.

Da? Dumneata esti, Ripley?

Ai castigat! Unde esti?

Recuperez, cat mai e timp. M-am gandit sa mai invat ceva ca tot incurc lumea pe aici, pare-mi-se.

Vino in laborator.

Acum? Dar am

Imediat. (Taie legatura si-l fulgera pe Bishop.) Vino cu mine.

El se ridica pentru a o urma docil, iar femeia se considera satisfacuta. Voia doar sa vada daca o asculta. Sintetul nu era deci in totalitate sub stapanirea lui Burke, in pofida statutului de masina apartinatoare Companiei.

N-are importanta, lasa.

Voi fi fericit sa te insotesc, daca asa doresti.

Nu, nu-i nevoie. Am eu grija. Continua-ti cercetarile. Este mai important.

Vizibil incurcat, androidul dadu din cap si se aseza la loc.

Il gasi pe Burke in pragul laboratorului.

Sper ca este important. Cred ca am gasit ceva nou si tare mi-e teama ca nu prea mai am mult timp.

Ai dreptate, probabil. (El vru sa protesteze, dar ea-i facu semn sa taca.) Intra acolo.

Adica acolo unde se aflau tuburile de staza, arata ea. Incaperea era insonorizata si va putea sa-i spuna tot ce avea pe suflet fara sa atraga atentia celorlalti. Burke ar fi trebuit sa-i fie recunoscator pentru aceste griji. Daca Vasquez ar afla de planurile sale, ea n-ar mai pierde timpul cu discutii inutile, si i-ar baga pe loc un glonte in inima.

Bishop mi-a impartasit intentia dumitale de a duce parazitii pe Pamant. E adevarat?

El nu incerca sa nege.

Sunt inofensivi in staza.

Bebelusii astia nu sunt inofensivi decat morti. Tot n-ai inteles? Cer sa fie omorati de indata ce Bishop isi va fi terminat studiul.

Fii rezonabila, Ripley, raspunse el arborand o copie palida a surasului sau profesional. Aceste specimene au o valoare inestimabila pentru ramura Companiei care efectueaza cercetari asupra armelor biologice. De acord, radem colonia cu o bomba nucleara, ca majoritatea e impotriva mea. Dar cu specimenele e altceva. Nu sunt decat doua, Ripley. Ce pericol ar reprezenta ele in tuburile de staza? Iar daca te temi ca vor scapa cand vor ajunge la laboratoarele pamantene, fii linistita. Cercetatorii nostri sunt specialisti, obisnuiti cu astfel de lucruri.

Nimeni nu este obisnuit cu „astfel de lucruri”! Noi suntem primii care le infruntam. Va temeti si-acum ca ar mai putea scapa vreun virus din laboratoarele voastre de cercetari asupra armelor biologice? Incearca sa-ti imaginezi ce-ar fi daca un singur parazit ar fugi intr-un mare oras cu mii de kilometri de canale si tevi si pasaje pe unde s-ar putea ascunde.

N-or sa fuga. Nimic nu poate iesi dintr-un camp de staza.

Poti sa stii, Burke? Stim atat de putine lucruri despre monstri astia. E prea riscant.

Dar eu te credeam mai inteligenta. Daca o scoatem la capat vom fi niste eroi. Viitorul ne va fi asigurat.

Deci, asa te consideri dumneata? Carter Burke, imblanzitorul de extraterestri? Ceea ce s-a intamplat la nivelul C nu ti-a mai redus din entuziasm?

Infanteristii nu stiau ce-i asteapta si au pacatuit prin exces de incredere! S-au pomenit blocati intr-o sala unde nu-si puteau folosi nici armele si nici experienta de lupta. Daca si-ar fi pastrat sangele rece si ar fi putut sa utilizeze vibratoarele, am fi fost cu totii la bordul lui Sulaco, pe drumul de intoarcere, si n-am fi prinsi aici ca niste iepuri speriati. Gorman a luat hotararea de a-i trimite sa se arunce in gura lupului, nu eu. Si de altfel, au infruntat niste creaturi adulte, nu niste simple larve.

Nu ai avut obiectiuni cand Gorman a luat aceasta hotarare.

Cine ar fi tinut seama de parerea mea? Ai uitat ce spunea Hicks? Si ce spuneai dumneata? Gorman ar fi ramas de nestramutat, insista el si adauga pe un ton sarcastic: Este vorba de o expeditie militara.

Renunta, Burke. N-ai putea sa duci planul la indeplinire, fie chiar si cu acordul meu. Este interzisa trecerea unui organism periculos peste bariera CCI-ului: articolul 22350 din Codul comercial.

Ti-ai invatat lectia. Asa prevede codul, e-adevarat. Dar nu uita ca nu sunt decat niste cuvinte pe hartie, iar reglementarile stupide n-au stat niciodata in calea persoanelor hotarate. Daca reusesc sa raman cinci minute singur cu inspectorul de la vama, cand trecem prin statia Gateway, treaba-i gata. Mergi pe mana mea. Responsabilii de la CCI nu au cum sa se prinda de o chestie de care n-au habar.

O vor descoperi, Burke.

Si cum anume? Vor dori mai intai sa stea de vorba cu noi, apoi ne vor trece printr-un tunel de detectie. Buna treaba. Pana vine sa ne scotoceasca prin bagaje, eu ii ating pe membrii echipajului si tuburile de staza vor fi ascunse langa propulsoare sau recicloarele de deseuri. Vor fi prea ocupati sa ne puna intrebari, ca sa mai viziteze tot aparatajul. De altfel vor sti cu totii ca am descoperit o colonie devastata si ca noi am sters-o fara sa mai cerem restul. Nimeni nu se va astepta ca vom aduce in contrabanda ceva. Stiu ca pot sa contez pe sprijinul Companiei, mai ales cand conducatorii Companiei vor sti ce le aducem. Si nu vei fi uitata, Ripley, daca asta te framanta.

O, sunt convinsa ca te vor sustine. Nu m-am indoit niciodata. Niste persoane care, dupa ce au luat cunostinta de raportul meu, au trimis un detasament asa de redus sub comanda unui imbecil fara experienta ca Gorman, sunt capabil de orice, nu ma indoiesc.

Iti faci prea multe probleme.

Imi pare rau, imi place viata si nu vreau sa ma trezesc intr-o buna dimineata ca-mi iese un extraterestru din torace.

Nu va fi asa.

Poti fi sigur. Pentru ca daca vei lua monstrii astia mici si oribili, voi spune la toata lumea. Si de data asta imi vor da crezare. Si fii atent ca nici nu trebuie sa ajung aici. Daca afla Vasquez, Hicks sau Hudson ce ai in cap, n-o sa mai astepte procesul dumitale si n-o sa se multumeasca doar sa spuna ce cred despre dumneata. Ai face mai bine sa renunti, Burke. (Facu semn spre cilindri.) N-o sa-i iei din laboratorul asta, daramite de pe lumea asta.

Si daca reusesc sa-i conving pe ceilalti?

Imposibil. Dar chiar si asa, cum vor reactiona ei cand vor afla ca esti raspunzator de moartea celor o suta cincizeci si sapte de coloni care traiau aici?

Combativitatea lui Burke se evapora si el pali.

Ia stai. Despre ce dracu’ vorbesti?

Ai auzit foarte bine. Colonii. Toti acesti napastuiti care nu banuiau nimic. Ca familia lui Newt. Ziceai ca mi-am invatat bine lectia, asa-i? Dumneata i-ai trimis sa viziteze epava navei extraterestre. Am verificat in jurnalele coloniei. Este intact, ca si planurile gasite de Hudson. Sunt convinsa ca niste judecatori il vor gasi foarte instructiv. „Directive ale Companiei sase doisprezece noua, din data de cinci treisprezece saptezeci si noua. Ordin de explorare a unei zone de emisie de unde magnetice cu coordonatele” Dar nu afli o noutate, pentru ca acest mesaj este semnat „Burke, Carter J.”

Ripley tremura de furie. Din cauza incompetentei si lacomiei unora se afla din nou pe aceasta lume de cosmar.

I-ai trimis acolo fara sa-i atentionezi, Burke. Ai asistat la infatisarea mea in fata comisiei de ancheta. Ai ascultat povestea mea. Voiai sa efectuezi o verificare a coordonatelor pe care le indicasem. Te gandeai ca era ceva acolo, altfel nu avea rost sa mai trimiti pe cineva sa viziteze epava. Si daca nu erai cu adevarat convins, tot ai banuit ceva, iti puneai niste intrebari. Totul ar fi fost normal daca ai fi format o echipa de oameni in cunostinta de cauza. Dar a fost autorizat un prospector independent sa se duca pana la nava. De ce n-ai spus nimic, Burke?

Ce sa spun? protesta el.

Ii preluase vorbele, nu si indignarea. Si asta explica multe. Ripley avea impresia ca-l cunostea mai bine pe Carter J. Burke.

Nu puteam fi sigur ca aceste lucruri existau intr-adevar, recunoaste. Poate ca de fapt nu era nimic. Nu dispuneam decat de raportul dumitale, si mi-era greu sa-i dau crezare.

Zau? Cineva a sters cateva pasaje din jurnalul de bord al capsulei de salvare, Burke. Asa am declarat in fata comisiei de ancheta, iti amintesti? Si incep sa ma intreb daca nu cumva stii ce s-a intimplat

Dupa dumneata, ce crezi ca ar fi fost daca as fi cerut masuri de securitate exceptionale?

N-am idee. Lumineaza-ma.

Administratia coloniala s-ar fi amestecat in afacerea asta si o puzderie de functionari ar fi venit sa se uite peste umarul nostru si ne-ar fi dat teancuri de formulare de completat, privandu-ne de libertatea de actiune. Peste tot ar fi fost numai inspectori, cautand cea mai mica scuza pentru a ne scurtcircuita si de a prelua totul in numele interesului public sacrosant. Faptul ca povestea dumitale s-a dovedit exacta m-a surprins la fel de tare ca si pe ceilalti, facu el ridicand din umeri. Sa zicem ca am facut o eroare de calcul, atata doar.

In mintea lui Ripley se produse un declic. Fu surprinsa ea insasi cand se pomeni ca-l lua pe barbat de guler si il dadu de perete.

O eroare de calcul? Oamenii astia au murit, Burke! O suta cincizeci si sapte de coloni, minus un copil, au fost masacrati pentru ca ai facut o „eroare de calcul”. Fara sa-i mai socotesc pe Apone si ceilalti; care au fost sfasiati sau sunt paralizati acum in miezul acestui iad. (Ii rasuci capul barbatului spre statia de epurare.) Cand te vor rastigni, o sa fiu acolo ca sa le dau cuiele. Presupunand ca dupa „eroarea de calcul”, cineva va mai putea pleca de pe planeta asta blestemata, desigur. Tine minte ce-ti spun.

Se dadu la o parte tremurand de furie.

Cel putin motivatiile extraterestrilor erau de inteles.

Burke se indrepta si-si intinse camasa sifonata, inainte de a declara pe un ton compatimitor.

Dumneata nu vrei sa vezi situatia in ansamblu. Viziunea despre lume iti este limitata la locul in care te afli si in momentul prezent. Nu te intereseaza viitorul dumitale.

Daca te afli in el, nu.

Ma dezamagesti, Ripley. Te-as fi crezut mai inteligenta. Speram ca pot sa contez pe dumneata cand venea vremea sa luam o hotarare.

Alta eroare de calcul, Burke. Imi pare rau ca te-am dezamagit.

Ea se rasuci pe calcaie si parasi sala. Usa se inchise dupa ea. Burke incerca sa faca o triere a posibilitatilor care i se buluceau in cap.

Ripley o luase pe drumul spre centrul de exploatare, cand rasuna un semnal de alarma. Uitand pe loc de cearta cu Burke, ea o lua la fuga.

Hudson instalase consola tactica portabila langa terminalul ordinatorului central. Cele doua aparate erau conectate prin doua cabluri, o incalceala de bransamente care ofereau posibilitatea celui asezat dincolo de pupitrul tactic sa aiba acces la tot ceea ce mai functiona inca in colonie. Cand intra Ripley, Hicks isi inalta privirea spre ea si apasa pe un intrerupator pentru a face sa taca sirena. Venira si Vasquez si Hudson.

Se apropie, anunta calm caporalul. M-am gandit ca v-ar face placere sa fiti tinuti la curent. Sunt deja in tunel.

Ripley isi umezi buzele si privi consolele.

Suntem pregatiti sa-i primim?

Hicks dadu din umeri si regla un potentiometru.

Cu mijloacele noastre si daca functioneaza, cum sa nu! Garantia constructorului n-o sa ne foloseasca la nimic daca se strica oarece cand vom deschide focul. Unul din robotii-santinela, de pilda. Sunt, practic, singurele noastre mijloace de aparare.

Fii fara grija, batrane, isi vor face datoria.

Hudson nu mai paruse atat de increzator de cand cu dezastrul din subsolul statiei de epurare.

Am instalat sute de bijuterii din astea. Din clipa in care li se aprinde beculetul, poti sa stai linistit. Ma intreb numai: vor fi indeajuns pentru a respinge adversarii nostri?

N-are rost sa mai pomenim de astea; vom folosi ce avem la indemana. Sa speram ca robotii-santinela vor reusi sa-i opreasca. Totul depinde de numarul acestor creaturi.

Hicks dadu un bobarnac la doua intrerupatoare si obtinu confirmarea ca totul era operational. Se uita la cadranele detectoarelor de miscare ale armelor A si B. Semnalele luminoase palpaiau tot mai des pana cand ramasera aprinse in permanenta. In acelasi moment, doua puternice detunaturi facura sa vibreze solul.

Robotii A si B urmaresc si distrug mai multe tinte, zise ridicandu-si privirea spre Hudson. Ne-ai pus la dispozitie o putere de foc valabila.

Comtehul studia nenumaratele informatii care le parveneau.

Daca am avea macar vreo duzina de. aparate de-astea mormai. Ar fi de-ajuns. Ah, daca am avea vreo duzina

Bubuitul regulat al armelor automate se repercuta in interiorul cladirii. Pe consola, numerele care apareau pe contoarele munitiilor se derulau inexorabil.

Cincizeci de cartuse pe arma. Cum dracu’ sa-i oprim cu asa de putine munitii? murmura Hicks.

Trebuie sa fie stransi ca sardelele, colo jos, le atrase atentia aratand spre cadranele din fata lor. Priviti contoarele: e ca un stand de tir.

Si acidul? intreba Ripley. Stiu ca armele astea sunt blindate, dar ati vazut cat de coroziv este fluidul lor vital.

Daca robotii mai trag, inseamna ca sunt neatinsi, ii raspunse Hicks. Proiectilele RS-urilor au o forta de impact grozava, iar daca imping mereu indarat, acidul n-o sa-i atinga. Se imprastie pe pereti si pe jos, dar nu pe arme.

Asa trebuia sa fie; robotii-santinela isi continuau tirul de baraj. Trecura doua minute, trei. Controlul armei B ajunse la zero si bubuitul care venea de la subsol se injumatati. Detectoarele de miscare mai palpaiau pe consola tactica: arma descarcata urmarea niste tinte in care nu putea sa mai traga.

Tacerea grea care se abatu asupra centrului de exploatare se sfarsi odata cu izbucnirea zarvei de la subsol. Sunetele ajungeau la intervale regulate, si cu totii erau constienti de semnificatia lor.

Au ajuns la usa izolatoare, murmura Ripley.

Vacarmul era tot mai puternic si mai aproape. Auzeau acum si un sunet care le punea la grea incercare nervii: scrasnetul ghearelor de otel.

Credeti ca ar putea sa vina pana aici? (Ripley era uimita de calmul lui Hicks. Era incredere sau resemnare)? Cel care a incercat sa-l traga pe Gorman din VTT a reusit sa smulga un tambuchi, tii minte? ii aminti ea.

Colo jos nu e un tambuchi, ci un izolator ignifug categoria AA, declara Vasquez. Trei straturi de compozit de fibra de carbon prinse ca un sandvici intre niste placi de otel. Usa o sa reziste. Sudurile mele ma ingrijoreaza. N-aveam prea mult timp la dispozitie, si as fi preferat sa am doua bare de cromita si un laser, nu un aparat de sudura cu gaz.

Si de inca o ora, adauga Hudson. Cum de nu regreti ca nu ai doua rachete antipersonale Katiusa sase? O chestie de-asta iti curata tot tunelul.

Bazaitul interfonului ii surprinse. Hicks stabili imediat legatura.

Aici Bishop. Am auzit detunaturile. Care este situatia?

Cat puteam spera de buna. Santinelele A si B au ramas fara munitii, dar trebuie sa-i fi rarit destul.

Cu atat mai bine, fiindca eu ma tem ca am a va da niste vesti proaste.

Hudson se stramba si se rezema de un dulap.

Ei, asta-i ceva nou.

Ce vesti proaste? intreba Hicks.

Va fi mai usor sa va explic acolo. Vin acum.

Nu plecam de aici, facu Hicks pana sa intrerupa legatura. E imbucurator.

Hei, nici o chestie, facu comtehul. Ca mai rau n-are cum sa fie.

Androidul sosi de indata si ajunse la unica fereastra care domina o mare parte a coloniei. Vantul se intetise din nou si alunga valul de ceata. Vizibilitatea, departe de a fi perfecta, le ingaduia sa intrevada in departare statia de epurare. Erau cu totii alaturi de Bishop, cand de la baza statiei se ridica o coloana de flacari care urca la cer. Intr-o clipita stralucirea ei fu mai luminoasa decat a haloului care aureola partea superioara a turnului conic.

Ce-a fost asta, Dumnezeule?! facu Hudson lipindu-si fata de geam.

Degazaj prin supapele de securitate, raspunse Bishop.

Constructia va rezista la supraincalzire? se interesa Ripley.

Imposibil. Daca datele pe care le-am obtinut sunt fie si pe jumatate exacte, si nu am nici un motiv sa cred sa sunt fanteziste.

Hicks se dusese la consola.

Ce s-a intamplat? Creaturile astea sa fi facut asta? Apasand aiurea pe butoanele din statie?

Imposibil de raspuns. Poate. Dar mai degraba eu cred ca a fost atins un element important prin tirul unui criblor sau vibrator in cursul infruntarii desfasurate la nivelul C. Daca nu cumva naveta care s-a prabusit la baza cladirii a provocat unele stricaciuni. Cauza nu este importanta. Conteaza rezultatul, care nu este prea placut.

Ripley era pe punctul de a ciocani cu degetele in geam: isi reveni si-si trase mana. Acolo, afara, poate dusmanii ii ascultau. Se uita inca la statia de epurare, cand o noua rabufnire de gaze supraincalzite tasni de la baza acestuia.

Cat timp mai avem pana va sari totul in aer?

Imposibil de spus. As putea extrapola plecand de la datele disponibile, dar sunt prea numeroase variabilele pentru ca rezultatul sa fie intr-adevar precis. In plus, calculele sunt destul de complicate.

Cat? repeta Hicks, rabdator.

Androidul se intoarse spre el.

Daca ma bazez pe informatiile de care dispun, instalatia ar trebui sa explodeze in ceva mai putin de patru ore. Raza de suflu ar fi de aproximativ treizeci de kilometri. Totul va fi ras. Fara caderi atomice, evident. Vreo douasprezece megatone.

M-am linistit, declara Hudson scurt.

Hicks trase adanc aer in piept.

Avem o problema.

Comtehul isi desfacu mainile incrucisate si se intoarse.

Nu-mi vine sa cred. Voua va vine? RS-urile fac praf o hoarda de bestii, usa izolatoare rezista inca, si acum ne pomenim ca a fost degeaba.

E prea tarziu sa stopam reactia in lant? intreba Ripley pe android. Admitand ca sistemele respective mai functioneaza, bineinteles. Sa nu crezi ca mi-ar fi drag sa dau o raita pe la statie, dar, daca-i singura posibilitate de supravietuire, sunt gata sa-mi incerc norocul.

Sintetul zambi amar.

Nu te obosi. Mi-e teama ca ar putea fi prea tarziu. Impactul navetei, tirul, si mai stiu eu ce, au produs prea multe stricaciuni. In acest stadiu, explozia reactorului este inevitabila.

Este perfect. Si ce e de facut in acest caz?

Vasquez ii surase:

Ne punem pe vine, bagam capul intre picioare si sa speram c-o sa fie rapid.

Hudson se plimba in cerc, ca un urs in cusca.

O, Doamne! Si eram asa de aproape! Mai aveam de tras patru saptamani si salutare! Din care trei in hipersomn. Pensionare anticipata. Zece ani de infanterie si dupa care viata ca lumea si venituri confortabile, cica. Niste cacanari, recrutorii astia. Pensionarea o s-o fac pe bolovanul asta afurisit. Nu e drept, batrane!

Ne scutesti, cinci minute? facu Vasquez, iritata.

El o privi.

A, pai iti vine usor. Armata e viata ta. Tie-ti place sa te plimbi pe biloaiele astea prafuite impuscand tot ce misca. Eu insa m-am angajat cu gandul la pensie. Zece ani de tras, iau bistarii, apoi cumpar un barulet pe undeva si angajez o chelnerita ca sa stau la taclale cu clientii in timp ce banii curg garla in cont.

Femeia se uita la ferastra. Un alt jet de gaz lumina peisajul invaluit in ceturi. Fata-i era ca de piatra.

Ma faci sa plang. Cauta-ti niste cabluri de lipit. Poate-ti trece.

Ripley il privi pe Hicks.

Problema e simpla. Daca murim stand aici, trebuie neaparat sa plecam. Si nu exista decat un singur mod de a parasi aceasta lume: sa luam naveta cealalta, cea care se gaseste in Sulaco. Trebuie sa existe un mod de a o face sa coboare pana la noi.

Exista. Sau poate crezi ca nu m-am gandit la chestia asta de cand Ferro a prapadit prima naveta, declara Hudson care se opri din marsul sau nervos. E de ajuns un emitator cu fascicol de emisie ingust acordat pe frecventa comenzilor navetei.

Stiam, facu ea enervata. M-am gandit si eu. Dar n-avem un aparat ca asta.

Intr-adevar. Emitatorul se gasea in VTT si a fost distrus o data cu blindatul.

Trebuie sa mai fie o metoda de pilotare de la distanta. Nu stiu care. Cauta o solutie. Esti comtehnicianul. Gaseste ceva.

Ce sa gasesc? Suntem pierduti.

Ma dezamagesti, Hudson. Uiti de emitatorul coloniei. Turnul ala de transmisiuni, capatul celalalt al orasului. Am putea regla emitatorul sau pe frecventa comenzilor navetei. De ce sa nu-l folosim? Turnul parea intact.

M-am gandit deja la acest lucru. (Se intoarsera cu toti spre Bishop.) Am verificat. Cablurile de legatura intre centrul de exploatare si acest turn au fost taiate in timpul luptelor dintre extraterestri si coloni. Este unul dintre motivele pentru care acestia din urma nu au putut trimite mesaje, nici macar pentru a-i avertiza pe cei care ar fi venit in ajutorul lor.

Ripley se gandea cu repeziciune. Lua in considerare, rand pe rand, toate posibilitatile, le studia si apoi le respingea. In final, mai ramase una singura.

Crezi ca emitatorul ar trebui sa functioneze, dar ca e imposibil sa-l utilizam din centrul de exploatare, asa-i?

Androidul paru a fi meditativ, apoi dadu din cap.

Cu conditia ca el sa fie inca alimentat de grupurile de ajutor fireste, el ar trebui, logic sa poata emite semnale. In plus, nu ar fi indispensabil sa posede o putere mare, dat fiind ca e de ajuns sa functioneze un singur canal.

In acest caz, solutia asta e, zise ea, observand expresiile colegilor sai. Ajunge ca unul dintre noi sa mearga acolo cu o consola portabila si sa o branseze pe emitator.

O, perfect, absolut perfect! facu Hudson cu un entuziasm prefacut. Uiti insa un lucru: chestiile alea care bantuie pe-acolo. E important.

Bishop facu un pas inainte.

Ma duc eu.

Era calm, destins, ca si cum nu avea de ales.

Ce?

Ripley ramase cu gura cascata.

El zambi, parca scuzandu-se.

Eu sunt singura persoana calificata pentru a ghida de la distanta o naveta, iar climatul inospitalier al acestei lumi ma afecteaza mai putin decat pe voi. In plus mintea mea se lasa mai greu distrasa decat cea a oamenilor. Ma voi putea concentra mai mult asupra activitatii mele.

Daca nu te acosteaza vreun trecator, il atentiona Ripley.

Da, totul ar trebui sa se desfasoare bine daca nimeni nu ma va deranja. (Zambetul se largi) Crede-ma, tin la pielea mea, desi este sintetica. Nu sunt chiar asa de stupid. Dar cum alternativa este incinerarea nucleara, vreau sa incerc.

E clar. Sa nu pierdem timpul. Ce-ti trebuie?

O consola emitatoare portabila, desigur. Si va trebui sa ne asiguram ca turnul este inca alimentat cu electricitate. Dar fiind ca este vorba de o misiune extra-atmosferica pe un fascicul ingust, antena va trebui sa fie orientata cu precizie. Imi va mai trebui

Ascultati! il intrerupse Vasquez cu un strigat.

Ce? Nu aud nimic, facu Hudson care se rasuci incet.

Tocmai. A incetat.

Operatoarea criblorului avea dreptate. Bubuiturile si scrasnetul care veneau de la subsol incetasera brusc. Apoi linistea fu sparta de vibratia acuta a unui detector de miscare. Hicks se uita pe consola tactica.

Au reusit sa intre.

Nu le lua prea mult timp pentru a strange materialul de care avea nevoie Bishop, in schimb gasirea unei iesiri le punea mai multe probleme. Discutara indelung si amestecara informatiile furnizate de ordinatorul central si sugestiile consolei tactice: totul presarat cu ceva opinii personale. Ajunsera la un consens in privinta drumului: cel pe care-l apreciara ca fiind cel mai bun, dintre cele deloc incurajatoare care li se prezentau.

Ii cerura parerea lui Bishop. Android sau nu, el avea ultimul cuvant. Cu o multitudine de sentimente umane, instinctul de conservare era inclus in programarea noilor sinteti. Bishop declara, de altfel, in focul discutiilor, ca ar fi preferat sa se afle la Philadelphia.

Dar nu avea prea multe de spus. Toti recunoscura ca pasajul ales era singurul care le oferea oarecari sanse de a parasi centrul de exploatare fara sa atraga atentia creaturilor, dupa care in incapere se instala o tacere jenanta si Bishop se pregati sa plece.

Una din perforatiile datorate acidului, dovada a luptelor dintre coloni si asediatorii lor, forma o mare deschizatura in pardoseala laboratorului medical. Gaura dadea spre labirinturile de pasaje si canale, din subsol. Anumite tevi dintre acestea fusesera adaugate dupa construirea coloniei, si tocmai intr-una din aceste tevi se pregatea sa intre Bishop.

Androidul se strecura prin deschidere contorsionandu-se.

Cum se prezinta? il intreba Hicks.

Bishop privi in jos, printre picioare, apoi se uita la consola.

Intunecat, pustiu, stramt. Dar cred ca o sa reusesc.

„Ar fi preferabil” gandi Ripley.

Iti dau consola?

Spre ea se ridicara doua maini, parca implorand.

Hai.

Ea-i intinse aparatul cel greu.

Bishop se rasuci cu dificultate si cuprinse consola. Cobori in pasaj. Invelisul de plastic reducea zgomotele de frecare. Androidul mai ridica odata mainile si zise:

Da-mi si restul.

Ripley ii inmana un saculet continand unelte, cabluri de racordare, circuite integrate de schimb, un pistol si un mic aparat de sudura cu rezerva de gaz. Aceasta reprezenta greutate si volum suplimentar, dar era indispensabil. Mai bine sa piarda timp pana ajungea la turn decat sa fie acolo mai devreme, dar fara obiectele necesare.

Cunosti drumul? il intreba Ripley.

Da. Daca planurile coloniei au fost actualizate. Acest canal merge aproape pana la turn. O suta optzeci de metri. Sa zicem trei sferturi de ora de tarare. Sarcina mea ar fi mult mai usoara daca aveam roti, dar cei care m-au conceput erau niste sentimentali si mi-au dat picioare. (Nimeni nu rase). Dupa ce ajung acolo, mai am nevoie de o ora pentru a ma racorda la emitator si a-mi orienta antena. Daca izbutesc sa stabilesc imediat un contact, naveta, va fi gata peste, inca o jumatate de ora, si ea se va aseza pe Acheron dupa aproximativ cincizeci de minute de zbor.

Nu-i cam mult? se interesa Hicks.

Cu un pilot la postul de comanda, i-ar trebui de doua ori mai putin. Dar dirijarea de la distanta de pe o consola portabila este mai dificila. O coborare prea rapida ar putea sa ma faca sa pierd contactul, sau controlul aparatului. Nu, mai bine sa fim precauti: naveta aceasta nu trebuie sa aiba soarta celorlalte.

Ripley se uita la ceas.

Timpul ne preseaza. Hai!

Inteles. Pe curand.

Salutul lui era plin de o veselie contrafacuta. Special pentru ei. Ripley nu avea nici un motiv sa se simta emotionata. Era doar o fiinta sintetica, o masina.

Ea se intoarse cand Vasquez acoperi deschizatura cu o placa de metal pe care se apuca numaidecat s-o sudeze. Bishop nu avea dreptul sa greseasca. Daca nu reusea, nu mai trebuia sa-si faca probleme cu respingerea creaturilor. Focul de artificii care se amplifica inlauntrul statiei de epurare ii va termina pe toti.

Culcat pe spate, Bishop privea lucirea aparatului de sudura manuit de Vasquez care desena un cerc deasupra capului sau. Era frumos, iar el stia sa aprecieze frumusetea. Insa nu avea timp de pierdut. Se rostogoli pe burta si porni sa se tarasca impingand sacosa cu materialele si consola. Impins-tarat, impins-tarat: inaintarea era foarte lenta. Umerii abia incapeau in tubul ingust. Din fericire nu suferea de claustrofobie, asa cum nu stia ce era ameteala si alte stari mentale care bantuiau specia umana. Ar fi atatea de spus despre avantajele inteligentei artificiale.

Inainte, tunelul se strangea la infinit. Cam asa trebuie sa simta un glonte in teava unei arme, se gandi. Dar proiectilele nu aveau sentimente, ca el. Totusi, acestea nu erau decat rezultatele unui program.

Intunericul si singuratatea favorizau meditatia. Tararea nu cerea deloc concentrare mentala, asa ca se gandea la conditia sa.

Sentimente si programare. Stare proasta organica sau informatica. Exista cu adevarat o mare diferenta intre el si Ripley, sau oricare alta fiinta umana? Cu exceptia pacifismului sau innascut, majoritatea oamenilor avand un temperament fundamental belicos, prin natura lor. Ce se afla la originea sentimentelor oamenilor?

O programare lenta. Un copilas se nastea cu programul de baza al instinctului, dar putea fi reprogramat in mod radical de mediul inconjurator, de anturaj, de educatie si de un mare numar de alti factori. Bishop stia ca programarea lui nu putea fi modificata de mediu. Dar ce se intamplase cu inaintasul sau: sintetul care-si pierduse mintile, provocandu-i lui Ripley o ura atat de mare fata de semenii lui? Comportamentul sau ciudat sa se fi datorat unui program care lasa de dorit sau interventiei rauvoitoare a unei fiinte umane ramase in umbra? Dar de ce sa fi actionat astfel o fiinta umana?

El stia ca, in pofida programului sau complet si a tot ceea ce putea sa invete pe durata de viata care i-a fost repartizata, specia care il crease va ramane pentru totdeauna un mister.

In comparatie cu colegii lui, extraterestrii nu aveau nimic enigmatic. Era posibil de prevazut reactiile lor in orice situatie. In plus, in imprejurari identice, zece creaturi din specia sa, ar reactiona la fel, pe cand zece oameni ar face lucruri diferite fara nici o legatura intre ele, dintre care cel putin jumatate ar fi complet ilogice. Dar oamenii nu apartineau unei specii ca aceea a albinelor. Sau cel putin asa credeau ei. Bishop nu prea le impartasea acest punct de vedere.

La o privire mai atenta existau similitudini intre oameni, extraterestri si androizi. Toti apartineau unor societati structurate. Diferenta venea de la faptul ca la oameni haosul era o regula datorita acestui lucru singular pe care ei il numeau individualism. Si fiindca si acest lucru fusese inclus in programarea sa, insemna ca beneficia de un statut de fiinta umana de onoare. In anumite privinte, era superior, in altele, inferior. Nu era placere mai mare decat aceea de a fi considerat unul de ai lor, cum parea sa se intample uneori.

Se uita la ceas. Trebuia sa se tarasca mai repede daca voia sa ajunga la timp.

Robotii-santinela, de garda la intrarea in centrul de exploatare, deschisera focul si rasuna prin coridoare zanganit de arme. Ripley isi lua aruncatorul de flacari si merse la consola ordinatorului central. Vasquez termina de sudat placa izoland pasajul pe care plecase Bishop, lasa aparatul de sudura si isi urma colega.

Hicks studia consola tactica, fascinat de imaginile transmise de camerele armelor automate. Nu-si ridica privirea decat sa le faca semn celor doua femei sa se apropie.

Ia priviti, le spuse linistit.

Ripley se incumeta sa se uite pe ecrane, zicandu-si ca la urma urmei nu sunt decat imagini. Limbile de foc tasneau din gura robotilor-santinela saturand cu alb ecranele, dar puteau sa vada clar hoarda de extraterestri care inaintau pe culoar. Ori de cate ori un proiectil atingea o creatura, corpul sau chitinos exploda proiectand in toate partile fluidul sau vital coroziv. Podeaua si peretii erau gauriti si brazdati. Numai ceilalti monstri erau imunizati impotriva acidului.

Gloantele trasoare luminau vartejurile de ceata care patrundeau in pasaj prin bresele deschise in pereti; invadatorii erau secerati de tirul armelor automate.

Douazeci de metri si se apropie. (Contoarele de munitii ii atrasera atentia lui Hicks.) Cincisprezece metri. Si incarcatoarele robotilor C si D sunt practic pe jumatate goale.

Ripley verifica deblocarea aruncatorului de flacari. Printre salve auzeau inspaimantatoare urlete ascutite.

Numarul lor? intreba Ripley.

Imposibil de spus. Foarte important. Greu de stiut cati mai traiesc si cati au murit. Isi pierd membrele dar continua atata timp cat rafalele nu le-au taiat in doua. (Privirea lui Hudson se aseza pe un alt contor.) Inca douazeci de munitii pentru robotul D. Zece Zero.

Brusc, cealalta arma isi inceta tirul si se instaura tacerea. Un val de fum si unul de ceata se contopeau pe cele doua ecrane. O lumina alba indica locurile in care trasoarele aprinsesera niste materiale inflamabile. Podelele erau presarate cu cadavre calcinate si rasucite in pozitii grotesti: un osuar biomecanic. Mai multe corpuri se prabusira si disparura: acidul scurt din ranile lor sapase o gaura mare in sol.

Nimic nu tasni din lintoliul de fum pentru a smulge armele de pe afeturile lor. Detectorul de miscare ramase mut.

Ce dracu’ se-ntampla? (Hudson modifica reglajele aparatelor lui, descumpanit.) Dar te se-ntampla, unde sunt?

De necrezut, facu Ripley rasufland. Au renuntat. Au batut in retragere. Santinelele i-au oprit. Inseamna ca sunt destul de inteligente pentru a stabili relatii de cauza-efect. S-au hotarat sa se replieze.

Mda, ia priveste.

Hicks batu cu degetul pe plasticul dintre doua contoare. Cel al robotului-santinela D era la zero. C-ul era la zece: echivalentul a catorva secunde de tir suplimentare, la aceasta cadenta.

Data viitoare, vor putea sa ajunga sa bata la usa. Daca nu ar fi explodat VTT-ul ala afurisit!

Daca blindatul ar fi intact n-am mai fi aici, sa vorbim despre el. Am fi departe, replica sec Vasquez.

Numai Ripley nu era abatuta.

Dar ei nu stiu cate munitii mai sunt si le-am produs pierderi grele. Foarte grele. S-au dus probabil sa se adune undeva, sau sa ia niste decizii colective. Studiaza alte modalitati de intrare. O sa le ia ceva timp, iar cand vor hotari un nou asalt, vor fi mai prudenti. Se tem, poate, acum ca vor vedea peste tot roboti-santinela.

Increderea ei il contamina pe Hudson, care isi mai reveni.

Poate ca i-au demoralizat. Aveai dreptate, Ripley. Monstri astia nu sunt invulnerabili.

Hicks isi ridica ochii de pe consola pentru a se adresa lui Vasquez si comotehului.

Vreau sa inspectati zona. De la centrul de exploatare pana la sectia medicala. Atat putem acoperi. Stiu ca sunteti stresati, dar incercati sa fiti lucizi si vigilenti. Daca Ripley are dreptate, ei vor incerca sa testeze soliditatea peretilor. Va trebui sa-i impiedicam sa intre inainte ca situatia sa ne scape din maini. Doborati-i unul cate unul, pe masura ce vor incerca sa se infiltreze pana la noi.

Cei doi infanteristi dadura din cap. Hudson se ridica de la consola, isi lua pusca si se lua dupa Vasquez care pornise deja spre culoarul principal. Ripley remarca o ceasca de cafea pe jumatate plina, o lua si o bau pe nerasuflate. Licoarea era calduta si infecta, dar ii umezi gatul. Caporalul o privea, asteptand sa termine.

De cand n-ai mai dormit? Douazeci si patru de ore?

Ea ridica din umeri, nesurprinsa de intrebare. Tensiunea constanta o epuizase. Numai daca jumatate din oboseala razbatea din aspectul ei, atunci expresia ingrijorata a lui Hicks era de inteles. Oboseala o va dobori mai devreme decat creaturile. Cand raspunse, vocea-i era departata si indiferenta.

Ce mai conteaza? Tot ce facem e inutil.

Parca spuneai altceva.

Cu capul, ea arata culoarul in care disparusera Hudson si Vasquez.

Voiam sa-i linistesc. Si poate si pe mine totodata. Ei n-o sa ne imite, daca noi hotaram sa ne odihnim. Ei isi vor continua stradaniile pana cand vor obtine ce vor. Si pe noi ne vor ei. Si ne vor avea pana la urma.

E posibil.

Avu un simulacru de zambet.

Ea incerca sa-l imite dar nu avea de unde sa stie daca reusise. Ar fi dat salariul pe un an pentru o ceasca de cafea calda, dar nu avea cu cine sa faca acest troc si-i era lene sa se duca la distribuitor. Puse aruncatorul de flacari in banduliera.

Hicks, eu nu vreau sa sfarsesc ca ei. Ma gandesc la coloni, la Dietrich si Crowe. Pot sa contez pe tine daca ajungem acolo?

Daca e sa ajungem acolo, am eu grija. Dar daca vom fi tot aici cand va sari in aer statia de epurare, nu va mai fi nevoie. Va avea ea grija de toata lumea: noi si ei. Sa facem in asa fel, ca asta sa ramana doar o simpla posibilitate.

De data asta era sigura ca reusise sa zambeasca.

Nu reusesc sa te-nteleg, Hicks. Militarii nu prea sunt optimisti.

Stiu. Nu esti singura care mi-a spus-o. Eu sunt exceptia care confirma regula. (Se rasuci pentru a lua un obiect pus in spatele consolei tactice.) As vrea sa te prezint unui bun prieten. (Cu indemanare si usurinta datorate unei lungi practici, scoase incarcatorul din pusca si i-l intinse.) Vibrator M 41 A de 10 milimetri, completat cu un aruncator de grenade. O bijuterie. Cea mai buna consolare a infanteristilor, in afara femeilor. Nu se blocheaza in apa si in vid. Cere doar sa fie curatit si sa nu fie prea zgaltait; in schimb, ne tine in viata.

Ripley cantari arma masiva si putin maleabila, umflata cu fibra compresibila destinata amortizarii reculului generat de forta deosebita a cartuselor pe care le lansa. Aceasta pusca era mai impresionanta decat aruncatorul ei de flacari. Ea indrepta teava spre zidul din fata.

Ce parere ai? o intreba Hicks. Te crezi in stare s-o folosesti?

Ea il privi pe militar, pntru a-i raspunde cu glas monoton.

Ce-am de facut?

Hicks dadu din cap si-i intinse incarcatorul.

*

In ciuda tuturor precautiilor, Bishop facea zgomot de fiecare data cand consola portabila si sacosa cu materiale se freca de fundul conductei. Nici o fiinta umana nu ar fi inaintat atat de rapid de la centrul de exploatare dar aceasta nu insemna ca va putea mentine acest ritm la nesfarsit. Chiar si rezistenta sintetilor era limitata.

Vederea lui era mai patrunzatoare decat cea a oamenilor si vedea tunelul prelungindu-se departe inainte-i, in intuneric. Un om ar fi fost complet orb in acest pasaj cilindric. Cel putin nu-i era teama ca se va pierde. Tunelul lega aproape in linie dreapta centrul de exploatare de turn.

O geana slaba de lumina patrundea in pasaj printr-o gaura pe partea dreapta. Curiozitatea era inclusa in programul sau emotional. Se opri pentru a privi printr-o deschizatura produsa de acid. Ar fi dorit sa se orienteze singur decat sa se bazeze exclusiv pe planurile furnizate de ordinatorul central.

Niste falci imbalosate se napustira spre fata lui si se lovira de metal scrasnind.

Bishop se rezema de cealalta parte a tunelului; zgomotul impactului se repercuta. Curba metalului se inversase usor, acolo unde il izbisera falcile. Androitul isi relua rapid respiratia, surprins ca nu era atacat din nou si ca nu auzea zgomotul unei urmari.

Creatura sesizase pur si simplu o miscare si lovise din instinct. Cum reuseau aceste fiinte sa detecteze incubatoarele propice? Bishop efectua miscari respiratorii dar nu respira, el neavand nici sange si nici caldura animala. Orice extraterestru ar fi trebuit sa considere un android o simpla masina. Avand grija sa nu manifeste nici o intentie ostila la adresa lor, ar fi putut sa se deplaseze liber, dat fiind faptul ca reactiile si motivatiile adversarilor lui ramaneau imprevizibile, dar obtinuse o informatie utila. Cu conditia ca presupunerea sa fie exacta, desigur.

Lasa in seama altora grija de a studia pe acesti monstri. Nu cauta confirmarea ipotezei tale. Ar fi fost nevoie de un sintet mai temerar decat el pentru acest lucru. El dorea sa paraseasca Acheronul cat mai repede, atat pentru a-si salva pielea sintetica proprie cat si pe cea, mai naturala, a colegilor sai.

Se uita la ceas, al carui cadran era usor luminat. Intarzia. Palid si obosit, incerca sa inainteze mai repede.

*

Ripley isi sprijinise patul armei de obraz si se straduia sa asimileze instructiunile caporalului. Isi dadea seama ca nu aveau ragaz si ca trebuia sa foloseasca aceasta pusca, dar nu va putea sa-i ceara explicatii complementare. Si Hicks nu ar fi putut fi mai rabdator: rezuma in doua minute un curs complet de manuire a armelor.

Infanteristul statea langa ea si-i modifica pozitia bratelor, explicandu-i in acelasi timp cum sa ocheasca. Le venea greu sa ignore caracterul intim al posturii lor. Caldura umana nu prea era prezenta prin colonia devastata si era primul contact fizic. Hicks detalia folosirea vibratorului cu glas potolit, flegmatic, iar Ripley nu ar fi crezut ca atingerea corpului lui ar fi tulburat-o atat.

Si tine bine, ii zise el. Reculul e considerabil cu toata franarea. Asa-i cand utilizezi cartuse care perforeaza tot. (Arata contorul incastrat in pat.) Cand ajunge la zero, apasa aici. (Impinse cu degetul mare un buton si incarcatorul cazu cu zgomot pe jos.) De obicei, noi trebuie sa recuperam incarcatoarele goale. Din cauza pretului lor. Dar in aceste conditii nu se va aplica regulamentul.

Am priceput.

Lasa-l unde a cazut si ia altul imediat. (Ii intinse un al doilea incarcator si ea se contorsiona pentru a mentine arma intr-o mana si a o incarca in acelasi timp, cu cealalta.) Bag-o tare, ii place duritatea. (Ea il asculta si auzi pocnetul incarcatorului care intrase in locas.) Acum, armeaza!

Ea apasa pe un alt intrerupator. Un semnal rosu se aprinse pe o latura a mecanismului de armare.

Hicks se dadu inapoi pentru a studia pozitia de tir si paru multumit.

E bine. Mai facem o data. Reluam de la zero.

Ripley repeta procesul: expulzarea incarcatorului, controlul, reincarcarea, armarea. Manuirea vibratorului era obositoare si mainile-i tremurau din cauza greutatii acestuia; cu toate acestea arma ii dadea incredere. O lasa in jos si arata tubul metalic care aducea cu o teava dubla.

La ce foloseste?

Este aruncatorul de grenade. Nu-i nevoie sa te invat sa-l folosesti. Ai atatea lucruri de tinut minte pana acum, asa ca daca vrei sa-l folosesti, trebuie s-o faci fara sa stai pe ganduri.

Asculta, n-a fost ideea mea. Explica-mi tot. Sunt in stare sa ma descurc.

Am observat.

Ii explica asadar cum sa vizeze, sa incarce o grenada si sa traga: un curs complet in cincisprezece minute. Hicks ii arata si cum sa curete arma, avu grija sa nu omita nimic, apoi se cufunda din nou in contemplarea ecranelor si cadranelor consolei tactice. Femeia il parasi pentru a fi alaturi de Newt in sectia medicala. Agatata in banduliera, noua sa prietena de metal si plastic se legana usor pe umar.

Incetini mersul cand auzi pasi in fata, apoi se destinse. Un extraterestru ar fi facut mai mult zgomot decat locotenentul Gorman, care aparu in pragul laboratorului, slabit, dar refacut. Burke, aflat in spatele militarului, abia ii arunca o privire. Asta era foarte bine. De cate ori deschidea gura reprezentantul Companiei, ii venea sa-l stranga de gat. Dar avea nevoie de el. Ar putea sa le dea o mana de ajutor, chiar daca ale lui erau manjite de sange. Burke facea inca parte din grupul lor, avea statutul unei fiinte umane. Desi acesta putea fi contestat, se gandi ea.

Cum te mai simti? il intreba pe Gorman.

Locotenentul se rezema de un perete si-si trecu o mana peste frunte.

Bine, cred. Cam ametit. O mahmureala in toata regula. Asculta, Ripley, eu

Las-o balta.

Nu avea timp sa asculte tentativele lui de justificare, inutile. De altfel omul acesta nici nu era cu totul raspunzator de dezastrul produs in statia de epurare a atmosferei. Vina era a celor care fusesera prosti sau atat de incompetenti incat sa-i dea comandamentul acestei expeditii. Si chiar daca trece peste aceasta lipsa de experienta, infanteristii nu aveau cum sa fie pregatiti sa infrunte astfel de creaturi. Cum puteau sa lupte cu un inamic atat de periculos, atat ranit de moarte cat si in deplinatatea facultatilor sale? Trecu prin fata ofiterului si intra in laborator.

Gorman o urma din priviri inainte de a porni pe culoar. In drum se intalni cu Vasquez care-i arunca o privire criminala mijandu-si ochii. Fularul ei, inmuiat de sudoare, se lipise de piele si de parul negru.

Tot mai vrei sa ma omori? o intreba cu calm locotenentul.

Raspunsul lui Vasquez fu amestecat de dispret si resemnare.

Nu mai are rost.

Ea-si vazu de drum, continuandu-si rondul.

Dupa plecarea lui Gorman si Burke, sectia medicala ramase pustie. Ripley ajunse la blocul operator, acolo unde o lasase pe Newt. Lumina era slaba, dar tot putea sa vada patul gol. O cuprinse teama si incepu sa se uite disperata prin sala. Apoi isi dadu seama si se apleca pentru a se uita sub pat.

Se linisti: fetita era ghemuita langa perete. Se strecurase cat mai departe acolo jos si dormea, tinand-o strans in manuta ei pe Casey. Usurarea lui Ripley fu si mai mare la vederea expresiei angelice a fetitei, inocenta si destinsa in ciuda demonilor care o bantuiau in perioadele de veghe, cat si in cele de somn. Si femeia se gandi: fericiti copiii, care pot sa doarma in pace, in orice imprejurari.

Cu bagare de seama puse pusca pe pat, ingenunche si se vari sub pat. Fara s-o trezeasca pe Newt, o lua in brate. Fetita tresari si se cuibari la pieptul ei, cautand din instinct caldura reconfortabila a adultului. Un gest primitiv. Ripley se rasuci pe o parte si suspina.

Newt se stramba, dovada ca universul ei oniric era tulburat. Scapa un tipat, un fel de implorare deformata de vis. Ripley o legana cu duiosie.

Gata, gata. Sssst. Acum e bine. E bine.

*

Reteaua de canalizare, legata de enormul con al statiei de epurare a atmosferei, continand fluidul de racire comprimat, ajunsese la incandescenta. Arcuri electrice, intr-o coroana pe armatura superioara a turnului, luminau suprafata Acheronului si cladirile darapanate ale coloniei Hadley prin fulgere sporadice si orbitoare. Era evident ca statia functiona anormal. Moderatoarele inca mai incercau cu incapatanare sa opreasca o reactie in lant incontrolabila. Indoiala nu fusese inclusa in programarea lor.

Dincolo de zona de aterizare, se ridica in nori un turn metalic. Antenele parabolice regrupate in varf aduceau cu niste pasari care au poposit pe un copac amortit in iarna.

La poalele acestui turn se zarea o silueta stinghera aplecata sub un panou deschis, cu spatele in bataia vantului.

Bishop blocase capacul in pozitie ridicata si izbutise sa branseze consola portabila la emitatorul turnului. Se considera satisfacut, desi lucrurile incepusera destul de prost. Ajunsese tarziu la turn, deoarece subestimase timpul necesar pentru parcurgerea conductei pe branci. Insa pentru controale si testele preliminare ii lua mai putin, astfel, ca recuperase timpul pierdut. Nu era totusi sigur ca va termina la vreme.

Isi intinsese haina pe consola si pe monitor pentru a le proteja de nisip si praful spulberat de vant. Componentele electronice ale acestor aparate erau intr-adevar mai fragile decat ale propriului sau corp. Degetele ii fluturasera cu frenezie pe tastatura, abia vizibille. Un om bine antrenat ar fi facut acelasi lucru intr-un timp de zece ori mai mare.

Si un om s-ar fi rugat probabil. Poate, isi zise. Fiintele sintetice au micile lor secrete. Se mai uita pentru ultima data la tastatura si murmura:

Acum, daca nu comit erori si daca nimic nu se strica

Apasa pe tasta de functionare.

Mult deasupra lui, Sulaco deriva rabdator si tacut in neant. Prin culoarele lui nu era nici o suflare. Nici o masina nu bazaia in marele compartiment de debarcare. Unele instrumente clipeau fara zgomot, mentinand nava in orbita geostationara, la verticala coloniei.

O sirena mugi, cu toate ca nu era nimeni sa o auda. In compartimentul de imbarcare se aprinsera girofarurile, unde nimeni nu putea sa le admire jocurile de lumini multicolore: rosii, albastre si verzi. Pistoane hidraulice gemura. Elevatoare maraira pe sinele lor, timp in care cea de a doua naveta era impinsa pe dispozitivul de arimare superior. Niste roti se blocara. Scripete si leviere purcesera la coborarea navetei in tubul de lansare.

Cand aparatul ajunse in pozitie de lansare, din pereti si din podea se ivira bratele si decuplatoarele automate pentru a se bransa. Alimentarea cu carburant si controlul final pornira imediat. Erau sarcini banale, de rutina, care nu necesitau supervizarea unor oameni. De fapt, nava efectua aceste operatii mai eficient de una singura. Oamenii erau niste incurca-lume si incetineau procesul.

Sasurile se deschisera si se inchisera la loc. Ordinatorul lui Sulaco si cel din naveta schimbara cateva date. Un avertisment inregistrat rasuna in vastul buncar. Asa cerea regulamentul, desi n-avea cine sa-l auda.

Atentie, atentie. Inceputul operatiilor de alimentare cu carburant. Va rugam stingeti tigarile.

Bishop nu a fost martorul acestei activitati febrile, n-a vazut girofarurile invartindu-se, n-a auzit avertismentele. Dar era multumit. Informatiile care apareau pe consola de ghidaj portabila erau la fel de elocvente ca o strofa de Shakespeare. Stia ca naveta era pregatita si ca alimentarea cu carburant era automata. Nu se multumise doar sa stabileasca un contact cu Sulaco: comunica cu el. Prezenta lui la fata locului era superflua. Consola portativa era supleantul sau electronic. Il informa despre tot ceea ce era nevoie sa stie, iar ceea ce afla il satisfacea pe deplin.

Ea nu avea de gand sa doarma, doar sa se odihneasca langa copil, la caldura. Dar trupul isi cunostea nevoile si, de cum slabi controlul asupra fiintei sale si-i oferi prilejul, el lua hotarari in locul ei, numaidecat.

Ripley se trezi tresarind si era cat pe-aci sa se dea cu capul de somiera metalica.

Lumina venind de la laborator ajungea sleita pana la blocul operator. Ripley se uita la ceas si constata cu stupefactie ca se scursese o ora. Destul timp pentru ca moartea sa le fi vizitat deja, dar situatia parea neschimbata. Nu era surprinsa ca nu venise nimeni sa o trezeasca. Ceilalti aveau alte griji. Si, intr-un fel, era semn bun. Daca s-ar fi dat asaltul final, Hicks sau altcineva ar fi venit negresit sa o cheme.

Se departa usor de Newt care dormea inca, fara habar de obsesiile adultilor. Ripley se intoarse pentru a parasi adapostul, tarandu-se. Atunci ochii ii cazura pe laboratorul medical si sangele ii ingheta in vine.

Doi dintre cilindrii aliniati langa usa erau intunecati, fapt ce indica oprirea campului lor de staza. Capacele sarisera, tuburile erau goale.

Abia indraznind sa respire, Ripley scruta toate ungherele intunecate, se uita sub fiecare pupitru. Paralizata de frica, incerca frenetic sa analizeze situatia miscand-o in acelasi timp cu blandete pe fetita care dormea indaratul ei.

Newt, murmura ea.

Creaturile simteau oare undele sonore? Nu pareau sa aiba urechi sau vreun organ aparent de auz, dar cine ar putea spune in ce mod sesizau ele mediul inconjurator?

Newt, trezeste-te.

Ce? (Copila se rasuci si-si freca ochii somnorosi.) Ripley. Unde sunt?

Femeia puse un deget pe buze.

Sst! Nu misca. Avem necazuri.

Copilul deschise ochii. Dadu din cap numai, treaza si la fel de vigilenta ca si adultul. Ripley nu trebuia sa-i spuna sa taca. In timpul cosmarurilor pe care le traise in adancul sistemului de aerisire si a tunelurilor de intretinere care strabateau subsolurile coloniei, descoperise valoarea tacerii ca mijloc de supravietuire. Ripley intinse un deget pentru a indica tuburile de staza. Newt le vazu si dadu iar din cap, fara sa geama macar.

Stateau lipite una de alta ciulind urechile si scrutand tenebrele. Pandeau fosnete, mici forme redutabile care poate ca alergau spre ele pe podea. Nu auzeau decat bazaitul caloriferului.

Ripley trase aer in piept, inghiti, se indrepta de spate pentru a prinde lamele somierei metalice si incepu sa o departeze de perete. Picioarele patului scrijelira solul, iar scrasnetul metalic ii paru asurzitor in linistea profunda.

Cand spatiul dintre somiera si perete fu suficient, ea se ridica grijulie, cu spatele lipit de perete, si intinse mana dreapta spre vibratorul pe care-l pusese pe saltea. Degetele cautara pe cearsaf si cuvertura.

Arma disparuse.

Femeia se ridica si se uita. Ea totusi lasase pusca pe pat! O miscare abia perceptibila ii retinu atentia si capul se rasuci spre stanga. Nu se terminase miscarea si ceva oribil cu multe picioare si ghemuita langa pat sari asupra-i. Femeia scoase un tipat de groaza si se arunca in adapost. Niste gheare se stransera in parul ei cand creatura scarboasa se lovi cu putere de perete, in locul in care se gasea capul lui Ripley o secunda mai devreme. Aceea aluneca, cautand sa se agate de ceva si sa gaseasca fata vulnerabila care disparuse.

Cu un gest dement, Ripley isi vari degetele intre lamele somierei si impinse patul. Monstrul fu prins doar la cativa centimetri de fata ei. Picioarele creaturii se zbateau furioase in timp ce coada sa musculoasa se lovea de arcuri si perete ca un piton exasperat. Fiinta scoase un sunet ascutit si asurzitor, aducand si cu un urlet si cu un suierat.

Ripley o impinse in fata pe Newt si se arunca sub somiera, contorsionandu-se. Cand putu sa se ridice, femeia apuca patul si il impinse cu putere peste fiinta captiva. Calculandu-si cu grija miscarile, rasturna patul in asa fel incat s-o blocheze sub una din bare.

Dadu inapoi strangand-o cu putere la piept pe Newt. Privirea i se muta intruna de la umbre la dulapuri, scruta cele mai marunte unghere. Primejdia se putea ascunde oriunde. Bateau in retragere, cand monstrul, dand dovada de o forta incredibila, tinand cont de dimensiunile lui reduse impinse patul care-l imobiliza si alerga sa se refugieze sub un sir de dulapuri. Numeroasele sale picioare nici nu se vedeau limpede din pricina iutelii deplasarii.

Ripley se retrase spre usa mergand de-a-ndaratelea, ferindu-se de pereti. De cum se lovi cu spatele de usa, isi trecu repede mana peste comanda murala. Panoul, care trebuia sa se dea numaidecat in laturi, nu se clinti. Manui iarasi intrerupatorul, apoi il lovi cu pumnul fara sa-i pese de zgomot. Nimic. Comanda era debransata, sau in pana. Vru sa faca lumina. La fel. Femeia si copilul erau captive in penumbra.

Fara sa-si ia ochii de la sol, izbi cu pumnul in panoul usii. Dar izolarea acustica inabusea loviturile. Era normal ca un bloc operator sa fie insonorizat. Nu era de dorit ca niste urlete neasteptate sa nelinisteasca vreun colon impresionabil, in trecere pe acolo.

Cu Newt alaturi se indeparta de usa si se plasa in spatele geamului de observare care dadea in culoarul principal. Incumetandu-se sa-si ridice privirea de la sol, se intoarse si striga:

Hei! hei!

Izbea cu disperare in geam, dar nu aparea nimeni dincolo de sticla tripla. Sa rasuci la loc la auzul unui fosnet. Newt incepu sa geama contaminata de spaima adultului. Deznadajduita, Ripley inainta in campul unui securicam si agita bratele.

Hicks! Hicks!

Nimic. Camera nu se misca pentru a o cadra si difuzo-lul ei ramase tacut. Femeia apuca furioasa un scaun metalic si-l izbi de geamul de observare. Scaunul sari inapoi fara macar sa zgarie materialul transparent. O lua de la inceput.

Isi irosea energia. Panoul nu se va sparge, iar nimeni nu era martor al eforturilor ei frenetice. Lasa scaunul si-si plimba ochii prin incapere, controlandu-si cu mare dificultate respiratia.

Aprinse o mica veioza aflata in apropiere si plimba fascicolul ingust de lumina pe pereti. Cercul de lumina matura tuburile de staza, instalatiile chirurgicale si anestezice containerele, dulapurile si instrumentele de cercetare. Newt se agata de piciorul ei, si ea simti cum tremura.

Mama Mama

Disperarea ei o incita pe Ripley sa-si vina in fire. Copila depindea de ea, iar strigatul ei o facea sa intre in panica. Indrepta lampa spre tavan, intoarse fascicolul si-i veni o idee. Scotand din buzunar o bricheta, cocolosi niste hartii gasite pe o etajera. Apoi o urca pe Newt pe masa de operatie care ocupa spatiul central, inainte de a urca si ea.

Mi-e frica, mama Ripley.

Stiu, draga mea. Si mie.

Dupa ce improviza o torta cu hartia, o aprinse cu ajutorul brichetei. Se inalta numaidecat o flacara, urcand spre tavan. Femeia intinse bratul si tinu torta aproape de unul dintre detectoarele de incendiu ale sectiei medicale. Pe lumile indepartate, toate sistemele de securitate erau alimentate de baterii independente: ceea ce impiedica usa si iluminarea sa functioneze, nu le putea afecta pe acestea.

Focul consuma rapid hartia, amenintandu-i mana. Stranse din dinti si ramase cu torta in mana. Aceasta lumina slab incaperea si se reflecta pe suprafata lucioasa a sferei chirurgicale atarnate deasupra mesei de operatie.

Hai, hai!

Temperatura flacarii ajunse in sfarsit destul de insemnata pentru a declansa detectorul, al carui semnal rosu incepu sa palpaie. Imediat pleca semnalul la toate difuzoarele incastrate in tavan si un potop artificial se abatu peste dulapuri si sol. Simultan, o sirena prinse a urla.

In centrul de exploatare, Hicks tresari auzind alarma. Privirea i se desprinse de consola zburand spre ecranul ordinatorului central. O mica zona a planului acestui etaj palpaia. Caporalul se ridica si se repezi spre usa strigand totodata in microfonul individual:

Vasquez, Hudson, veniti la sectia medicala. A izbucnit un incendiu.

Cei doi infanteristi isi intrerupsera rondul.

Saturate de apa, hainele se lipeau de corpul lui Ripley. Difuzoarele continuau sa stropeasca sala si tot ce se gasea acolo. Sirena urla intruna. Vaietele ei regulate si plesnetul apei pe mobilele metalice si sol acopereau toate celelalte zgomote.

Femeia incerca sa distinga ceva prin perdeaua groasa de ploaie artificiala; pentru aceasta trebuia sa-si dea la o parte parul din ochi. Lovi cu cotul sfera chirurgicala cu cablurile, proiectoarele si instrumentele ei, imprimandu-i o miscare de balans. Arunca o privire scurta catre cupola si apoi studie sala. Remarcase ceva.

Atunci acel ceva ii sari pe fata.

Tumultul potopului si al sirenei acoperi urletul femeii care se impiedica si cazu de pe masa; se prabusi zbatandu-se salbatic. Newt striga si se dadu la o parte cand Ripley zvarli cat colo pe atacator. Creatura se izbi de perete de care se prinse, ca un respingator paianjen, inainte de a sari din nou asupra victimei sale. Parea impinsa de un resort puternic.

Ripley se dadea inapoi secerand toiul in preajma. Cauta sa ridice o baricada inaintea acestei grozavii, dar aceasta ocolea, se urca si se strecura pe sub cel mai mic obstacol intalnit in cale. Picioarele articulate se miscau cu o iuteala nebuna. Niste gheare se prinsera de gheata lui Ripley si pornira in sus pe picior. Femeia inlatura inca o data monstrul: contactul cu pielea vascoasa o ingretosa.

Creatura era dotata cu o forta iesita din comun. Atunci cand sarise pe ea, de pe sfera chirurgicala, Ripley izbutise s-o azvarle departe pana sa-si asigure priza. Acum, se tinea strans de femeia care incerca sa o prinda pentru a o impiedica sa inainteze spre fata. Caci acesta era telul inaintarii sale. Newt urla si se dadu inapoi pana se pomeni cu spatele la un pupitru, intr-un colt al salii.

Cu energia disperarii, Ripley reusi sa-si ridice mainile pentru a-si acoperi fata. Monstrul era aproape. Ea-l impinse cu toate puterile. In timpul luptei, se impiedica, rasturna materialele si instrumentele chirurgicale. Picioarele ii alunecau pe podeaua uda. Ploaia deluviana care cadea mereu din tavan inunda incaperea si o orbea. Chiar daca potopul nu-i pria creaturii, picioarele si corpul i se facusera prea vascoase ca Ripley s-o poata prinde.

Newt urla intruna, neputand sa-si ia ochii de la aceasta scena. Ea nu vazu picioarele de artropod care aparura in varful pupitrului de care se rezemase. Dar capacitatea ei de a percepte miscarile devenise aproape la fel de acuta ca si cea a detectoarelor robotilor-santinela. Se rasuci si, cu fortele dezlantuite de teroare, tranti mobila de perete. Intepenita, creatura se contorsiona nebuneste. Isi folosea picioarele si coada pentru a se degaja, timp in care fetita impingea cu toata greutatea ei pupitrul, gemand:

Ripley!

Mobila zvacnea si se ridica datorita sfortarilor monstrului care-si degaja picioarele unul cate unul.

Ripley!

Dincolo de geamul de observare isi facu aparitia o umbra, indistincta din cauza aburirii. O mana deschise o lucarna si se ivi figura lui Hicks. Barbatul casca ochii descoperind spectacolul din interiorul blocului operator. Ii era cu neputinta sa separe mecanismul usii suficient de repede; se dadu inapoi, ridica teava vibratorului.

La impactul proiectilelor, geamul cu trei straturi se facu tandari, desenand o stea prin care caporalul se arunca inauntru. Barbatul patrunse in sala intr-o explozie de cioburi: cometa umana cu coada de cristal. Se rostogoli pe jos pana la femeia care se sufoca. Monstrul reusise sa-si infasoare coada puternica in jurul gatului ei si se apropia de fata.

Degetele lui Hicks se inclestara pe picioarele acestuia si trase. Eforturile lui, laolalta cu cele ale lui Ripley, obligara creatura sa se desprinda.

Hudson sosi si el si ii ochi pe Ripley si pe caporal si apoi o zari pe Newt incovoiata pe pupitru. O dadu la o parte pe fetita care se rostogoli pe sol. Simultan, ridica arma si trase in cel de-al doilea parazit. Acesta nu avusese timp sa se degajeze de masa care-l strivea.

Corpul artropodului exploda intr-o jerba de acid care ataca numaidecat pupitrul, podeaua.

Gorman se apleca peste Ripley si prinse capatul cozii monstrului. Asemenea unui herpetolog in fata unui boa constrictor incolacit in jurul crengii lui favorite, el indeparta apendicele caudal de pe gatul femeii. Ripley horcai inghitind aer si apa, dar nu elibera creatura pe care o tineau intre ei.

Hicks scutura capul pentru a scapa de apa care-i curgea in ochii si-l inclina spre dreapta.

In colt! Deodata! Atentie sa nu se agate. (Il privi pe Hudson peste umar.) Gata?

Comtehul ridica arma.

Hai!

Aruncara fiinta intr-un colt al incaperii. Creatura se retrase instantaneu si sari iar spre ei, intr-o tresarire de energie uluitoare. Glontele tras de Hudson o atinse in zbor si o facu sa explodeze. Ploaia deluviana care cadea din difuzoarele de apa limita jetul de acid si dilua lichidul galbui care rodea podeaua.

Sufocata, Ripley se prabusi. Gatul ii era strabatut de zgarieturi rosietice. Se ridica anevoie alaturi de Hicks si Hudson. Potopul inceta si sirena tacu. Apa care siroia pe dulapuri si instalatii disparea in gaurile produse de acid.

Hicks se uita tinta la cilindrii de staza.

Cum dracu’ au facut sa iasa din cutiile alea? Nu se poate intrerupe un camp de staza dinauntru. Ei, dracie, eram cu nasul in ecrane: ar fi trebuit sa vad ce s-a intamplat aici.

Privea acum camerele de supraveghere.

Burke. Burke a facut-o.

*

O tacere apasatoare domnea in centrul de exploatare. Toti reflectau dar nu se pronuntau. Niciunul din gandurile lor nu era agreabil. In sfarsit, Hudson il arata pe cel care era in centrul preocuparilor sale si declara cu rezerva obisnuita:

Propun sa-i facem felul nemernicului astuia.

Lui Burke nu-i era usor sa ignore gura amenintatoare a armei comtehului. O aparare usoara a degetului infanteristului pe tragaci si teasta ii va exploda ca un pepene prea copt. Izbuti sa-si pastreze un calm aparent, nervozitatea nefiindu-i tradata decat de broboanele de sudoare care i se rostogoleau pe frunte. In ultimele cinci minute, alcatuise si respinsese vreo cinci discursuri, considerand de fiecare data ca era mai bine sa taca. Hicks poate va accepta argumentele, dar un singur cuvant nelalocul lui, poate o simpla miscare, ar pune gaz pe foc. In privinta asta, nu se insela.

Caporalul mergea de colo-colo prin fata scaunului pe care era asezat reprezentantul Companiei. Uneori il privea si scutura din cap. Nu putea intelege.

Sunt depasit. N-are nici un sens.

Cu mainile incrucisate, Ripley il studia pe Burke. Ea nu-l mai considera o fiinta umana.

Ba are, si-nca cum! Voia sa aduca pe Pamant una din creaturile astea dar nu stia cum anume sa procedeze pentru ca s-o treaca de controalele sanitare. Si eu care-l avertizasem ca voi informa autoritatile cu privire la proiectul lui daca nu renunta Am facut o prostie.

Hicks era consternat.

Dumnezeule mare, dar de ce sa faca una ca asta?

Compania efectueaza cercetari asupra armelor biologice. Cand dau de ceva unic si nou, vor cu tot dinadinsul sa scoata niscai profit din asta. La inceput, am crezut ca e altfel. Cand mi-am dat seama ca gresisem, am mai facut o greseala prin subestimarea reactiilor lui. Ma rog, poate ca ma judec prea spru. Il credeam in toate mintile.

Eu tot nu pricep, declara Vasquez. Ce-ar fi castigat daca chestia aia te-ar fi omorat? Cu ce s-ar fi ales?

Nu avea de gand sa le lase sa ne omoare nu imediat, cel putin. Nu inainte de a-si aduce jucariile astea pe Pamant. Si-a cronometrat bine actiunea. Bishop va aduce curand naveta, iar daca voi n-ati fi intervenit, Newt si cu mine am fi fost acum lesinate si nimeni n-ar fi stiut de ce. La sosirea navetei ne-ati fi transportat la bordul ei. Si daca am fi fost fecundate, parazitate, ziceti-i cum vreti, apoi plasate in chesoanele criogenice pana sa ne venim in fire, efectele hipersomnului ar fi incetinit metabolismul embrionului strain odata cu al nostru. Chestia asta n-ar fi ajuns la maturitate pe parcursul calatoriei de intoarcere. Nimeni n-ar fi stiut ceea ce incuba in corpurile noastre si, la sosirea in statia Gateway, am fi fost imediat transportate la un spital pamantean. Acolo ar fi intrat in scena Burke si complicii de la Companie. Ar fi pretextat responsabilitatea lor, sau ar fi mituit un functionar pentru a ne transporta la ei. Ajunsi pe mainile lor, nimic nu i-ar fi impiedicat sa ne trezeasca fara martori.

Ea isi muta privirea pe silueta plapanda a copilei, asezata pe aproape. Newt isi strangea genunchii la piept si urmarea scena. Parea minuscula, cum era asa ghemuita in haina mare de adult pe care i-o daduse cineva. Parul inca ud, era lipit de frunte si de obraji.

Hicks se opri din mers pentru a se uita la Ripley.

O clipa. Ai uitat de noi. Ei, n-am fi fost siguri, dar sigur am fi cerut sa fiti supuse unui examen medical, acolo pe statie. Ne-am fi impotrivit trimiterii tale pe Pamant pana nu stiam ce ti s-a intamplat.

Ripley cantari aceasta obiectie si dadu din cap.

Ca totul sa se petreaca asa cum dorea el, era suficient sa va saboteze chesoanele criogenice pe timpul calatoriei de intoarcere. Dat fiind ca Dietrich a fost victima acestor creaturi, fiecare dintre noi va trebui sa se puna singur in hipersomn. Lui Burke nu i-ar fi ramas decat sa-si regleze cronometrarea pentru a se trezi dupa cateva zile, sa iasa din chesonul lui, sa debranseze sistemele voastre de supravietuire, debarasandu-se de cadavre in spatiu. Si ce poate fi mai simplu sa nascoceasca o poveste a disparitiei voastre, cu marea parte a echipei decimate de extraterestri si cu imaginile luptei desfasurate la nivelul C transmise de camerele voastre si inregistrate in memoria lui Sulaco? Ar fi putut la fel de bine sa puna moartea voastra in seama creaturilor acestora.

Nemernicul! Jigodia trebuie sa crape! exclama Hudson, care-l tintui cu privirea pe reprezentantul Companiei. Ai auzit? Fa-ti rugaciunea, jigodie!

Asta-i curata paranoia, declara Burke intelegand ca nu era bine sa mai taca. Ati vazut si voi ce puternice sunt fiintele astea. N-aveau nevoie de mine ca sa scape.

Ce prostie! declara neabatut Hicks. Nimic nu poate iesi cu de la sine putere dintr-un tub de staza.

Si dupa ce au iesit din cilindru, au inchis blocul operator dinafara, au intrerupt alimentarea electrica de rezerva, au julit pusca, au misculat pe la securicamuri asadar, supralicita Ripley, epuizata. Stii, Burke, imi vine sa cred ca aceste fiinte sunt mai bune decat tine. Nu cred ca ar fi in stare de asemenea mizerii pentru bani.

Omul e manjit. Asta-i! (Expresia lui Hicks era de nedefinit cand isi cobori privirea asupra reprezentantului Companiei.) N-am vrut neaparat sa te jignesc.

Ripley isi scutura capul. Furia initiala slabea in fata unui sentiment de vid infinit.

Gasiti un loc in care sa-l inchidem pana la plecare.

La ce bun, Dumnezeule?

Hudson tremura de manie, cu aratatorul lipit pe tragaci.

Ripley se uita la comteh.

As vrea sa-l duc pe Pamant, ca sa fie judecat. E nevoie ca toti sa stie ce s-a-ntamplat cu aceasta colonie si de ce. Vreau sa

Se facu intuneric. Hicks se rasuci imediat spre consola tactica. Ecranul era inca luminat de o baterie autonoma, dar fara imagine fiindca ordinatorul central nu mai functiona. Dupa o verificare rapida, constata ca nu mai mergea nimic: usi automate, ecrane, camere, si toate celelalte.

Au intrerupt curentul, facu Ripley, neclintita in bezna.

Ce vrei sa spui? se rasti Hudson care mergea de colo-colo. Cum sa faca una ca asta? Nu sunt nici macar animale?!

Ea isi recupera vibratorul si trase siguranta.

Cine stie ce sunt cu adevarat? Nu stiu prea multe despre fiintele astea ca sa am vreo certitudine. Se poate ca ele sa actioneze fara discernamant pe plan individual, dar poseda pe de alta parte un soi de inteligenta colectiva. Ca furnicile, ori termitele. Bishop mi-a vorbit despre asta pana sa plece. Termitele construiesc musuroaie de trei metri inaltime si putem spune ca furnicile seceratoare practica agricultura. Sa fie vorba numai de instinct? Dar stiu oare ce este inteligenta? (Se uita in stanga.) Stai langa mine, Newt. Ceilalati, utilizati aparatele de detectie. Hai, la drum. Gorman, fii cu ochii pe Burke.

Hudson si Vasquez pusera in functiune detectoarele de miscare. Haloul aparatelor era reconfortant in bezna. Roadele tehnologiei moderne inca nu-i tradasera asadar. Pornira catre coridor; cei doi infanteristi mergeau in fata. Centrul de exploatare neavand electricitate, Vasquez fu nevoita sa impinga usa.

Ripley ii vorbi:

E ceva?

Nimic.

Vasquez nu era decat o umbra pe perete.

Puteau auzi cu totii bipurile detectorului lui Hudson. Toate privirile se atintira asupra-i.

E ceva aici. (Baleia culoarul cu aparatul sau care emise un semnal si mai puternic.) Se deplaseaza si e in interiorul constructiei.

Detectorul lui Vasquez era tacut.

Tot nimic. Cred ca pe mine ma captezi.

Vocea lui Hudson parca se franse.

Nu, nu! Nu esti tu, au intrat. In refugiul nostru. Ei sunt aici!

Calm, Hudson, facu Ripley care incerca sa strapunga tenebrele culoarului. Vasquez, ar trebui sa confirmi.

Operatoarea criblorului desena un arc de cerc cu detectorul si cu arma. Miscarea se sfarsi exact in spatele ei si aparatul emise un bip strident.

Mi-e ca Hudson are dreptate.

Ripley si Hicks se privira. Macar nu mai aveau de asteptat. Evenimentele se vor precipita.

Incepe sezonul de vanatoare, zise caporalul.

Voi doi, veniti inapoi, striga Ripley la infanteristi. Replierea imediat in centrul de exploatare.

Hudson si Vasquez facura cale intoarsa. Comtehul arunca priviri nelinistite in tunelul obscur pe care-l abandonau. Detectorul afirma ceva, ochii lui - altceva. Nu era normal.

Semnalul asta este fantezist. Poate ca e vreo interferenta, sau altceva. Poate un arc electric intermitent, pe undeva. Detectez miscari de peste tot, dar nu vad absolut nimic.

Inapoi!

Ripley simtea sudoarea ivindu-i-se pe frunte si la subtiori. Hudson se rasuci si alerga. Ajunse la usa cu putin inaintea lui Vasquez si isi impreuna fortele cu ale ei pentru a inchide panoul si a-l zavori.

Odata stransi in sala, incepura sa-si imparta ceea ce mai ramasese din arsenal. Aruncatoare de flacari, grenade si, la urma, o distribuire echitabila de incarcatoare de vibratoare. Detectorul lui Hudson continua sa emita regulat semnale, un sunet care crestea mereu.

Miscari! (Privi in jur si nu vazu decat siluetele colegilor lui.) Nu e nici o eroare, adauga luand aparatul pentru a baleia incaperea. Indica un numar mare de prezente la vreo douazeci de metri.

Sudati usa, ii murmura Ripley lui Vasquez.

Pai atunci, cum mai iesim?

Facem ca Bishop. Sau poate ca vreti sa fortati iesirea?

Saptesprezece metri, murmura Hudson.

Vasquez isi lua aparatul de sudura si porni spre usa.

Hicks intra in posesia unui aruncator de flacari si-l arma, il inmana pe celalalt lui Ripley.

Sa le aprindem.

O clipa mai tarziu, din gura armei iesi suierand o flacaruie albastra, ca o bricheta uriasa. Cea a lui Ripley arunca o limba de foc luminoasa in clipa in care rasuci robinetul incastrat in maner.

In jurul lui Vasquez care suda usa de sol, tavan si de pereti se revarsa o ploaie de scantei. Detectorul lui Hudson se ambalase, dar nu atat cat inima lui Ripley.

Au invatat lectia, facu ea, simtind nevoia de a rupe tacerea. O fi instinct, inteligenta sau rodul unei analize colective, dar asta-i rezultatul. Au intrerupt curentul, au evitat robotii-santinela si au gasit un nou mijloc de acces in cladire: un pasaj pe care noi nu l-am descoperit.

Si totusi ne-am gandit la toate, mormai Hicks.

Hudson se dadu mai departe de usa.

Cincisprezece metri.

Habar n-am cum de-au reusit. O gaura de acid intr-o conducta. Un pasaj subteran declarat blocat din greseala. O trecere pe care colonii au adaugat-o sau pe care au modificat-o fara sa se mai sinchiseasca sa o treaca pe planuri. Nu stiu mare lucru, dar ce stiu e ca au gasit o cale.

Ea lua detectorul lui Vasquez si-l orienta pe aceeasi directie cu cea a lui Hudson.

Doisprezece metri, declara comtehul. Doamne, ce semnal! Zece metri!

Ripley se uita la usa.

Dau navala. Vasquez, mai ai mult?

Femeia nu-i raspunse. Picuri de metal topit ii ardeau pielea si plouau pe haine. Strangea din dinti si-si incuraja aparatul de sudura cu injuraturi bizare.

Noua metri, opt metri!

Hudson anuntase aceasta ultima cifra cu o voce ascutita. Se uita in jur, vizibil inspaimantat.

Nu se poate, insista Ripley, desi propriul detector ii furniza aceeasi informatie. Ar trebui sa fie aici, inauntru.

Exact, asa e! Priveste!

El inclina aparatul pentru a-i arata ecranul mic si cadranele.

Ripley incerca sa regleze sensibilitatea propriului detector, timp in care Hicks ajunse la Hudson.

Tu n-ai ochii cu tine.

Ba, pe dracu’, se avanta comtehul, aproape isteric. Stiu cum sa umblu cu chestiile astea, si nu ma inseala niciodata, batrane. Sunt prea simple ca sa se strice (Se holba la defilarea cifrelor.) Sase metri. Cinci. Cum

Privirea lui se intalni cu cea a lui Ripley, iar atunci pricepura amandoi. Isi dadura capul pe spate si-si ridicara detectoarele in aceeasi directie. Cele doua aparate scoasera un bazait asurzitor.

Hicks se catara pe o etajera. Dupa ce-si puse pe umar pusca lua aruncatorul de flacari intr-o mana, iar cu cealalta ridica o dala din plafonul suspendat.

Raza lampii ii dezvalui o scena pe care nimeni nu si-ar fi putut-o inchipui: nici Dante in ultimul cerc al infernului, nici Poe in delirurile sale de opiu.

In spatiul dintre dalele plafonului suspendat si acoperisul metalic misunau creaturile acelea. Erau atat de multe incat lui Hicks ii era cu neputinta sa le numere. Agatate cu capul in jos de conducte si barne, aidoma unor lilieci, se deplasau spre el, iar fascicolul lampii lui se reflecta pe corpurile lor, dandu-le o stralucire metalica. Caporalul vedea atatea cat putea duce raza de lumina.

Nu avu nevoie de un detector de miscare pentru a simti o prezenta in spate si se rasuci brusc. Lampa ii releva un extraterestru la vreun metru inapoi. Creatura se napusti asupra figurii sale si el se apleca. Niste gheare capabile sa rupa metalul racaira aparatoarea trunchiului.

Se lasa jos in centrul de exploatare; monstrii isi dadura drumul. Curand plafonul paru sa explodeze, iar o ploaie de forme de cosmar si bucati de dale cazura in sala. Newt urla, Hudson deschise focul, iar Vasquez il acoperi pe Hicks folosind aruncatorul de flacari. Ripley o lua pe Newt si se dadu inapoi impleticindu-se. Gorman aparu imediat langa ea si folosi si el propria pusca. Nimeni nu avu timp sa remarce ca Burke se grabea spre singurul culoar inca deschis: pasajul dintre centrul de exploatare si circa medicala.

Jeturile de napalm luminau haosul si incinerau atacantii pe rand. Cateodata, creaturile in flacari se poticneau urland innebunite, fapt ce amplifica confuzia si violenta incendiului. Dar strigatele lor exprimau mai multa furie decat suferinta. Acidul siroia din corpurile calcinate si deschidea cavitati mari in podea, ceea ce marea pericolul.

Sectiunea medicala! striga Ripley, batand usor in retragere impreuna cu Newt. Retragerea in sectiunea medicala!

Se rasuci si se napusti in culoarul care lega cele doua parti ale cladirii.

Spectacolul ce se desfasura imprejur era neclar dar, deasupra ei, tavanul era intact. Reusi sa-si concentreze atentia asupra culoarului dinainte-i: il vazu pe Burke trecand pragul celeilalte incaperi si inchizand dupa el usa grea de separare. Ripley se arunca peste panou cand zavorul intern zangani de cealalta parte.

Burke! Deschide usa! Dumnezeule, Burke, deschide!

Newt ajunsese si ea si o tragea de pantaloni tot aratand cu degetul spre capatul celalalt al culoarului.

Uite!

In pasajul stramt, inainta o creatura. Venea spre ele si era enorma. Ripley, tremurand, ridica arma si incerca sa-si aminteasca toate indicatiile lui Hicks. Tinti pieptul scheletic si apasa pe tragaci.

Nu se intimpla nimic.

Din grozavia ce se apropia de ele venea un fel de suierat. Falcile anterioare se deschisera si un jet de bale vascoase improsca podeaua. „Calm, calm, nu te pierde cu firea”, isi zise Ripley. Verifica arma. Siguranta. Era deblocata. Incarcatorul? Constata dintr-o privire ca era plin. Newt se agata cu disperare de piciorul ei si incepuse sa geama. Mainile femeii tremurau asa de tare ca era sa scape arma.

Creatura era foarte aproape si ea isi aminti ca trebuia sa armeze manual pentru primul cartus. Asa facu si apasa pe tragaci. Glontele vibrant atinse creatura in fata si o proiecta inapoi. Ripley se rasuci si puse mainile la fata si ochi: un gest de protectie devenit instinctiv. Dar impactul glontelui tras de aproape impinsese monstrul atat de puternic incat jetul de acid nu le atinse.

Desi amortizat, reculul o tranti pe Ripley de usa zavorata. La inceput, orbita de deflagratie, clipi in nadejdea recuperarii vederii. Timpanele inca ii mai vibrau din cauza detunaturii.

In centrul de exploatare, Hicks isi ridica ochii la timp pentru a vedea una dintre creaturi sarind asupra-i. Trase si forta de impact a glontelui vibrant il zvarli pe asediator intr-un dulap cuprins de flacari. Apoi caldura valvataii declansa sistemul de detectie a incendiilor si difuzoarele de apa deversara un potop. Apa ii uda pana la piele pe caporal si pe colegii sai, patrunse in ordinatorul central al coloanei si il deregla pentru totdeauna. Dar, cel putin nivelul ei nu le trecu peste glezne. Acidul perforase destul podeaua pentru a facilita drenarea ei. O sirena mugea fara incetare, impiedicandu-i sa vorbeasca si de a stabili un plan de actiune.

Apoi Hudson urla cat il tinura plamanii, iar vocea-i ascutita se auzi in pofida vaierului sirenei.

S-o stergem!

Sectiunea medicala! striga Hicks. Vino, ce dracu’!

Ii facea gesturi frenetice, batand in retragere inspre culoar.

Comtehul se invarti inspre acesta si solul intra in eruptie. Niste gheare il insfacara, niste degete puternice se inclestara pe ghete si-l trasera in jos. O alta creatura uriasa ii cazu deasupra si el disparu in cateva secunde in pasajul inferior. Hicks trase o rafala in directia cavitatii, sperand ca-i va atinge atat pe comteh cat si pe rapitori, dupa care porni in fuga, cu Vasquez si Gorman pe urmele lui Ripley. Operatoarea de criblor ridica o bariera de foc ucigator inapoi pentru a le acoperi retragerea.

Ripley era inca ocupata cu manerul usii de la sectiunea medicala cand, deodata, Newt ii atrase atentia din nou. In tacere, fetita ii indica creatura care incerca sa se ridice. Strangand din dinti, gandindu-se ca va fi din nou orbita si asurzita, Ripley trase a doua oara. Reculul salta teava vibratorului si Newt isi acoperi urechile cu palmele. De asta data, faptura de cosmar nu se mai clinti.

Din spatele ei se auzi o voce:

Nu trage!

Hicks si ceilalti se materializasera din perdeaua de ceata si praf. Erau cu totii murdari de funingine si uzi leoarca. Ripley facu un pas in laturi si arata spre usa.

Incuiata.

Nu era nevoie sa intre in detalii. Hicks dadu din cap, atat.

La o parte!

Caporalul scose aparatul de sudura de la centura: o versiune miniaturala a celui pe care Vasquez l-a folosit pentru a fixa usa izolatoare, apoi pe cea din centrul de exploatare. Indrepta flacara spre sistemul de inchidere.

Din celalalt capat al coridorului isi facura aparitia niste forme inumane, iar Ripley se intreba cum de reuseau aceste fiinte sa-si depisteze atat de usor prada. Nu pareau sa aiba nici ochi, nici urechi, nici nari. Posedau, oare, vreun simt de care oameni erau lipsiti? Intr-o zi, poate ca un cercetator va avea ocazia sa disece una dintre aceste monstruozitati si sa dea un raspuns la aceasta intrebare. Intr-o zi, mai tarziu. Ea nu avea nici un chef sa asiste la autopsie.

Vasquez ii inmana lui Gorman aruncatorul sau de flacari si-si lua pusca. Apoi scoase dintr-o sacosa niste obiecte mici ovoide pe care le strecura in teava inferioara de la M-4IA.

Gorman casca ochii vazand cum incarca grenadele.

Hei, e interzisa utilizarea lor in

Se dadu inapoi.

Exact. Calc regulamentele aplicabile la luptele de aproape, paragrafele 95 pana la 98. N-ai decat sa raportezi. Eu (indrepta arma catre hoarda care se apropia) trag in plin.

Arma lansatorul de grenade si apasa pe tragaci intorcand usor capul.

Suflul deflagratiei o zgaltai pe Ripley, iar Vasquez era sa fie aruncata la pamant. Ripley avu certitudinea ca o vazuse pe operatoarea arzatorului zambind atunci cand explozia ii lumina fata. Hicks se clatina si flacara albastruie a aparatului sau de sudura dansa pentru scurt timp. Apoi barbatul se redresa si-si continua treaba.

Incuietoarea se detasa in sfarsit din panou si cazu cu zgomot in interiorul sectiei medicale. Hicks isi puse la loc aparatul, se ridica si dadu cu piciorul in usa. Picuri de metal topit zburara in toate partile, dar nu le bagara in seama. Nu era nimic mai rau ca acidul creaturilor.

Hicks se intoarse spre Vasquez pentru a-i striga:

Multumesc! Acum sunt surd de tot.

Ea, cu o expresie de surprindere artificiala, isi facu o mana palnie la ureche.

Ce zici?

Patrunsera in laboratorul medical devastat. Vasquez fiind ultima, impinse usa, dupa ce mai proiecta trei grenade prin intredeschidere. Cu o clipa inaintea exploziei, tranti usa si intra alergand. Vacarmul ii asurzi, iar usa grea de metal se bomba.

Ripley, ajunsa deja la cea de a doua usa, nu se mira sa o gaseasca zavorata. Se apuca sa manevreze incuietoarea in timp ce Hicks isi folosea iarasi aparatul de sudura pentru a fixa usa de pragul peste care trecusera.

In laboratorul principal, Burke dadea inapoi. Stia ca de asta data nu vor mai avea loc discutii: nu i se va mai oferi prilejul de a-si expune punctul de vedere. Va fi impuscat imediat. Hicks, poate se va stapani, la fel si Gorman, dar nu putea spera nici cea mai mica indurare din partea lui Hudson si a scorpiei de Vasquez.

Gafaind, ajunse la usa care ducea la sectia principala. Daca vechii lui colegi ar atrage mai mult timp atentia acestor creaturi, poate ca ar mai avea o sansa. Ar trebui astfel sa traverseze intreaga colonie propriu-zisa, sa se departeze de sectorul luptelor si sa faca un ocol pana la zona de aterizare. Bishop era deschis discutiilor si sensibil rationarii, asa cum ii statea bine unui sintet. Poate ca-l va convinge ca toti ceilalti murisera. Daca ar reusi acest tur de forta semantic si sabotarea emitatorului-receptor al androidului astfel ca acestia sa nu poata sa-i dezminta afirmatiile, Bishop nu ar avea de ales decat sa decoleze de indata. Daca ordinul era dat pe un ton destul de categoric, iar nimeni nu-l contesta, sintetul trebuia sa asculte, intinse mana spre usa, dar degetele incremenira inainte de a atinge metalul. Manerul se invartea deja. Paralizat de frica, Burke se retrase, impleticindu-se. Usa se deschise. Cei care se gaseau in prima sala nu auzira suieratul caracteristic al unui spin naprasnic.

Grenadele lui Vasquez degajasera coridorul destula vreme pentru ca Hicks sa poata suda usa, dar nu dispuneau decat de un ragaz de cateva minute. Aceasta acalmie era mai curand simbolica. Caporalul isi ridica arma, gata de a intampina asaltul final. Usa se bomba in centru, izbita de ceva din culoar. La un al doilea impact, metalul scrasni si usa incepu sa se desprinda din cadrul ei.

Newt scutura cu insistenta mana lui Ripley, care cu greu isi lua ochii de la usa care ceda.

Vino! Pe aici!

Copilul o tragea spre peretele opus.

N-o sa mearga, Newt. Abia am intrat in ascunzatoarea ta, si n-aveam harnasamentul celorlalti. Si-apoi, unii sunt mult mai corpolenti decat mine. N-au cum sa te urmeze.

Nu e acelasi pasaj, explica fetita, nerabdatoare. Mai e unul.

O gura de aerisire desena un dreptunghi sumbru pe perete. Newt descuie grila de protectie si o deschise. Ea se apleca deja pentru a plonja in conducta cand Ripley o retinu.

Copilul ii arunca o privire iritata.

Stiu ce fac.

Sunt convinsa, Newt. Dar acuma n-o sa mai fii prima.

Am fost mereu prima.

Fiindca nu eram eu cu tine si ca toti monstrii de pe Acheron nu erau pe urmele tale.

Se duse la Gorman si schimba vibratorul ei cu aruncatorul de flacari al ofiterului pana sa apuce acesta sa se impotriveasca. O ciufuli pe fetita si ingenunche la gura conductei. Va trebui sa infrunte tenebrele. Dar le va considera niste vechi prietene fiindca nu o speriau atat de mult ca creaturile acelea.

Se uita la Newt peste umar.

Cheama-i pe ceilalati si ramai in spatele meu.

Copila dadu din cap cu putere si disparu. Dupa cateva secunde ea plonja in tunel, pe urmele femeii care incepuse sa se tareasca. Newt era urmata de Hicks si Gorman. Vasquez incheia plutonul. Cu corsajul si vibratoarele lor mari, infanteristii intampinau ceva dificultati in deplasare, dar degajara cu totii intrarea; Vasquez puse la loc grila in urma lor.

Daca tunelul se ingusta sau se scinda in conducte mai stramte vor fi prinsi ca intr-o capacana. Dar Ripley nu-si facea probleme, avea incredere in Newt. Si in cel mai rau caz. or avea macar timp sa-si ia ramas bun inainte de a trage la sorti cine va da lovitura de gratie. Dintr-o privire, se asigura ca fetita era in spatele ei.

Newt se tinea dupa ea si se apropie tot mai mult. Obisnuita sa se deplaseze rapid prin labirinturile tunelelor, fetita lovea deseori picioarele femeii.

Mai repede, o grabea ea. Mergi mai repede.

Fac ce pot, cat sunt eu de mare. Noi toti suntem mai mari decat tine si nu suntem obisnuiti sa ne taram. Esti sigura ca stii unde ne gasim?

Bineinteles.

In glasul ei era dispret, ca si cum Ripley pusese o intrebare tampita.

Si stii cum sa ajungem in zona de aterizare?

Da, avanseaza. Putin mai incolo, tunelul asta se largeste, dupa aia, o luam la stanga.

Se largeste? repeta Hicks, a carui voce se repercuta in conducta metalica. Cand om fi acasa, fetito, o sa-ti cumpar cea mai mare papusa, sau ce-oi vrea tu.

Un pat bun ajunge, domnule Hicks.

Dupa cateva minute de tarare, ajunsera la conducta de aerisire principala a coloniei. Newt nu mintise; pasajul era destul de spatios pentru a le ingadui sa se mai indrepte putin, spre binele coatelor si genunchilor lui Ripley. Progresia micului grup se facu mai rapida. Femeia se lovea mereu de partea superioara a cilindrului, dar se simtea atat de usurata incat nici nu-i pasa.

Iutira pasul; Newt se tinea de ei fara dificultate. Acolo unde adultii trebuiau sa se aplece, ea ramanea dreapta si alerga. Infanteristii se izbeau cu zgomot de marginile tunelului, dar acum se gandeau mai mult la rapiditate decat la discretie. Dupa cate isi dadeau seama, adversarii lor erau dotati cu un auz mediocru si isi localizau prada probabil datorita mirosului.

Cand ajunsera la punctul de intersectie a doua conducte principale, Ripley se opri pentru a improsca in ambele parti napalm, din simpla precautie.

Incotro?

Pe-acolo, raspunse Newt, sigura pe ea.

Femeia se rasuci si o lua din loc prin tunelul din dreapta. Acest nou pasaj era ceva mai spatios decat cel pe care o luasera pentru a fugi din sectiunea medicala.

Hicks vorbi in microfonul individual.

Bishop, aici Hicks. Ma receptionezi? Ma receptionezi, Bishop?

Ii raspunse doar tacerea. Repeta intrebarea si tenacitatea ii fu recompensata in cele din urma. Ii asculta vocea cu recunostinta, in ciuda parazitilor.

Da, te receptionez. Cam slab, insa.

Si eu, raspunse Hicks. Va fi mai bine cand vom fi mai aproape. Ne indreptam spre tine prin pasajele subterane ale coloniei. De-asta legatura lasa de dorit. Cum e acolo?

Bine si rau. Vantul se inteteste, dar naveta a pornit. Sulaco tocmai mi-a confirmat lansarea. Aterizarea este prevazuta peste saisprezece minute. Nu este usor sa o pilotez de la distanta cu rafalele astea.

Sfarsitul frazei fu acoperit de un muget electronic.

Ce-a fost? Repeta, Bishop. Vantul?

Nu. Statia de epurare a atmosferei. Sistemul de de-gazare de urgenta este pe punctul de a exploda. Nu va mai dura mult, caporale. Nu va opriti pentru pauza de cafea.

Intunericul ascunse zambetul lui Hicks. Simtul umorului nu era inclus in programul tuturor sintetilor si, printre cei astfel dotati, putini erau cei care stiau sa-l foloseasca asa cum trebuie. Bishop era cu totul special.

Nu-ti face griji. Niciunul dintre noi nu are chef sa intarzie. Vom ajunge la timp. Asteapta-ne acolo. Terminat.

Ocupat cu conversatia. Hicks o imbranci pe Newt. Uitandu-se in fata, observa ca Ripley se oprise.

Ce se-ntampla?

Nu prea stiu, raspunse femeia cu o voce cu sonoritate spectrala din pricina tenebrelor. Dar as jura ca am vazut acolo!

La limita fascicolului ingust al lanternei sale, Hicks zari o forma miscatoare si grotesca. Aidoma unui dihor, extraterestrul izbutise sa-si turteasca trupul pentru a se strecura inauntru, in conducta. Barbatul observa si alte miscari indaratul intrusului.

Inapoi, inapoi! urla Ripley.

Incercara toti sa-i dea ascultare, se imbrancira in tunelul stramt. Din spatele lor se auzea un zgomot metalic: o grila de aerisire fusese smulsa. Cazu cu zgomot si o umbra amenintatoare se vari in deschizatura. Vasquez isi lua arma si inunda pasajul cu un potop de foc. Toti erau constienti ca ea nu le acordase decat un scurt ragaz si ca erau prinsi in capcana.

Vasquez dadu capul pe spate si privi in sus.

Suntem sub un put vertical. Dar e neted, fara nici o asperitate, imposibil de escaladat.

Cacat!

Hicks lua aparatul de sudura, il aprinse si incepu sa taie o gaura in conducta. Metalul topit picura pe el, iar pasajul stramt se umplu de scantei care aruncau o lumina albicioasa. Aruncatorul de flacari al lui Vasquez mugi iar si scuipa foc.

O sa ramanem pe uscat.

Creaturile se apropiau intruna, cu toate ca inaintarea lor era incetinita de ingustimea locului.

Hicks taiase trei parti ale unei iesiri dreptunghiulare si, injurand, se rezema de peretele opus si dadu cu putere cu piciorul in metal. Placa se indoi. Relua operatia si aceasta ceda. Fara sa-i pese ce era dincolo, isi lua pusca si se arunca.

Se pomeni intr-un mic culoar cu multe canale. Fara sa-i pese nici de marginea fierbinte, se apleca pentru a o prinde pe Newt si a o trage intr-un loc sigur. Ripley ii urma si se rasuci pentru a-l ajuta pe Gorman; el ezita vazand aruncatorul de flacari al lui Vasquez in pana de napalm. Operatoarea de criblor arunca aparatul inutilizabil si-si scoase pistolul.

Percepu o miscare deasupra: o forma grotesca se lasa in putul vertical superior. In clipa in care creatura cadea prin tunel, ea se arunca in laturi si apasa pe tragaciul pistolului automat. Fiinta sari spre ea; proiectilele ciuruira capul si corpul scheletic. Vasquez apucase sa-si incline capul intr-o parte pentru a evita acul monstrului care se infipse in peretele metalic, la doar doua degete de obrazul ei. Goli incarcatorul armei in forma care se zbatea si o dadu gata cu lovituri de picior.

Un jet de acid ii strapunse pantalonii si arse piciorul smulgandu-i un geamat de durere.

Gorman era in tunel; se opri si o privi pe Ripley.

Sunt chiar in spatele meu. Pleaca.

Se privira o clipa, apoi femeia o porni in fuga prin culoar, tragand-o pe Newt dupa ea. Hicks le urma fara convingere. Se uita mereu la deschizatura pe care o practicase in conducta de aerisire, constient ca sperantele lor erau desarte.

Gorman se tara spre operatoarea de criblor. Cand o ajunse, vazu fumul ce se ridica din picior si simti mirosul de carne arsa. O apuca de tinuta de lupta si incepu sa o traga spre deschizatura. Prea tarziu. Unul dintre monstri ajunsese deja la deschizatura realizata de Hicks si trecuse de ea. Gorman o lasa si se apleca pentru a-i examina piciorul. Osul palid se arata in locul in care pantalonul si carnea fusesera roase de acid.

Ea isi ridica spre el ochii sticlosi. Glasul nu-i mai era decat un murmur ragusit:

Aveam dreptate cand spuneam ca erai un imbecil, Gorman.

Degetele lui Vasquez se inclestara pe cele ale barbatului: un contact special si rar. Apoi locotenentul ii intinse doua grenade si desfacu doua si pentru el. El zambi si ridica unul dintre obiectele distrugatoare, bazaind. Vasquez abia reusi sa-l imite.

Sanatate, murmura ea.

El nu putea fi sigur daca ea-i zambea, fiindca tinea ochii inchisi, dar asa crezu. Ceva tare si ascutit se izbi in spatele sau. Nu se osteni sa se intoarca pentru a vedea ce anume era.

Hai sictir, murmura el cand grenadele se ciocnira.

La acest toast final culoarul se lumina, ca de stralucirea unui soare. Ripley si Newt si Hicks alergau cat ii tineau puterile. Erau deja departe de deschizatura pe care caporalul o decupase in conducta, dar unda de soc a exploziei celor patru grenade zdruncina aceasta sectiune a coloniei. Newt isi pastra mai usor echilibrul decat adultii si le-o lua inainte.

Pe-aici, pe-aici! striga. Veniti, am ajuns!

Asteapta, Newt!

Ripley grabi pasul pentru a o ajunge din urma pe fetita. Bataile inimii ii rapaiau in timpane si plamanii scoteau un suierat chinuitor. Peretii deveneau neclari. Percepea vag prezenta lui Hicks care alerga in urma ei sufland ca o masina cu aburi. In pofida handicapului reprezentat de harnasament, barbatul ar fi putut sa o intreaca. Dar nu incerca. Prefera sa le acopere spatele.

In fata lor aparu o bifurcatie. In extremitatea pasajului din stanga, se ridica un put stramt de aerisire la un unghi de aproximativ patruzeci si cinci de grade. Newt statea la baza lui si le facea semne cu disperare.

Aici! Pe-aici trebuie sa urcam.

Profitand de acest ragaz nesperat, Ripley studie pasajul. Ascensiunea va fi dura, dar rapida. Extremitatea superioara a putului era marcata cu un cerc de lumina slaba. Auzea vuietul vantului: niste sunete ca acelea produse prin suflarea in gura unei sticle. In peretii netezi ai conductei erau adancite niste trepte stramte.

Cobori privirea. Putul se infunda la picioarele ei si se pierdea in bezna. Nu se misca nimic. Nici o creatura nu se catara spre ei. Era salvarea lor.

Puse piciorul pe prima treapta si incepu ascensiunea. Newt o imita in clipa in care Hicks iesea din pasajul principal.

Fetita ii facu un gest cu mana.

Iesirea, domnule Hicks. Putul asta nu e chiar asa de lung. De multe ori l-am

Ruginita de apele de infiltratie si erodata de elementele corozive continute de atmosfera neprimitoare a Acheronului, treapta ceda sub greutatea ei. Copila aluneca dar izbuti sa se agate de o asperitate. Lipindu-si corpul de suprafata neteda a conductei, Ripley reusi sa se aplece spre Newt. Lanterna ii cazu si se rostogoli in putul inferior. Lumina ei linistitoare disparu.

Femeia intinse bratele si le tot intinse pana cand avu senzatia ca i se vor desprinde din umar. Degetele-i cautau pe cele ale lui Newt. Degeaba se aplecase, mainile lor erau separate de cativa centimetri buni.

Ripley

Newt isi dadu drumul. Aluneca in jos cand Hicks se arunca langa put. Degetele inhatara gulerul hainei largi pe care o purta fetita si se inclestara.

Numai imbracamintea ii ramase in maini.

Urletul copilei se repercuta in pasajul inclinat. Disparu in bezna.

Hicks arunca haina si se uita la Ripley. Se fixara astfel cateva secunde, apoi femeia isi dadu drumul si aluneca la randul ei in put, incetinindu-si coborarea franand cu picioarele.

La punctul de intersectie cu nivelul inferior, teava forma o furca la fel ca pasajul pe care mersesera adineauri. Vazand haloul lampii sale in josul putului din dreapta, ea-si deplasa greutatea corpului pentru a se indrepta intr-acolo.

Newt! Newt!

Auzi un geamat indepartat.

Mama unde esti?

Strigatul abia se auzea. Newt cazuse oare in cealalta conducta?

Putul se termina intr-o fundatura verticala. Lanterna se afla pe jos, intreaga, dar copilul, nicaieri. Ripley se apleca pentru a-si recupera lanterna cand auzi un alt strgat, ricosand de peretii pasajului stramt.

Mamaaa!

Ripley porni din nou prin tunel. N-avea decat sa spere ca se-ndrepta in directia cea buna. Din cauza rapiditatii coborarii isi pierduse simtul orientarii. Inca o chemare sfasietoare a lui Newt strapunse aerul. Mai slab? Nu-si dadea seama. Se intoarse. Panica se amplifica. Fascicolul lanternei lumina doar cateva pete de arsuri si umiditate. Vedea in fiecare protuberanta falii intredeschise siroind de umori vascoase. Cea mai neinsemnata cavitate era o gura cascata si amenintatoare. Isi aminti un amanunt: caporalul ii daduse un obiect pe care ea i-l daruise fetitei.

Hicks, coboara la mine. Am nevoie de localizatorul bratarii pe care mi-ai dat-o. (Apoi isi facu mainile palnie la gura si striga:) Newt! Stai pe loc. Venim la tine!

Copilul cazuse intr-o gaura din cea de-a doua ramura a putului. Peste tot locul, impanzit de canale si tuburi, de plastic, numai apa, care-i ajungea fetitei pana la brau. Era luminata doar de cateva raze care patrundeau printr-un grilaj greu, prins sus in tavan. Si glasul lui Ripley cobora tot din tavan, gandi ea. Porni sa escaladeze tuburile.

O masa luminoasa se strecura de-a lungul peretilor si cazu in tunelul in care se afla Ripley. Chiar daca lui Hicks nu i-ar fi placut deloc aceasta descriere, putin magulitoare, femeia se mai linisti cand il vazu. Simpla prezenta a unei fiinte umane era suficienta pentru a-i alunga spaima.

In clipa in care atinse solul cu picioarele, desprinse de pe tinuta de lupta un mic aparat.

Tie iti dadusem bratara, declara el pe un ton de repros, apasand intrerupatorul detectorului.

Si eu i-am dat-o lui Newt. M-am gandit ca ea are mai multa nevoie si din nefericire nu m-am inselat. Daca as fi pastrat bratara asta, n-am fi avut mari sanse de a o gasi. O sa ma certi mai tarziu. Incotro?

El privi cadranul aparatului, se rasuci si se indeparta prin tunel. Ajunsera la o sectiune inca alimentata cu electricitate de grupuri de siguranta. Tavanele si peretii erau luminati si nu mai aveau nevoie de lanterne. Pe aproape se auzea un clipocit slab. Tot uitandu-se pe ecranul localizatorului, caporalul porni spre stanga.

Pe aici, ne apropiem.

Aparatul ii indruma spre un mare grilaj incastrat in podea. De acolo se auzi:

Ripley?

Noi suntem, Newt.

Aici, sunt aici jos!

Femeia ingenunche, stranse degetele pe bara centrala si trase. Nu se clinti nimic. Dupa o examinare rapida constata ca grila era sudata la sol. Scrutand tenebrele, izbuti sa distinga fata manjita de lacrimi a fetitei care intindea mainile spre ea. Degetelele ei se strecurara printre bare si femeia o mangaie impaciuitor.

Da-te jos, draga mea. Vom taia grilajul asta si te vom scoate de aici repejor.

Ascultatoare, Newt se reintoarse in adancul temnitei sale. Hicks aprindea deja aparatul de sudura. Ripley vazu aparatul si-si cobori vocea pentru a intreba:

Si gazul?

Ea-si amintea ca aruncatorul de flacari al lui Vasquez se stinsese intr-un moment critic.

Merge, facu omul, intorcandu-si privirea.

Apoi se apleca si incepu sa taie prima bara.

Peste Newt cadea o ploaie de scantei orbitoare. Acolo jos era foarte frig si apa-i ajungea iar pana la brau. Isi musca buzele si isi stapani lacrimile.

Nu vazu aparitia vascoasa care iesea tacuta din apa, chiar in spatele ei. Oricum, nu avea unde sa se refugieze, nu era pe acolo nici o conducta de aerisire in care sa se arunce. La un moment dat, creatura o domina pe fetita, care parea minuscula in comparatie cu ea. Numai atunci cand se misca din nou, Newt ii simti prezenta si se rasuci. Abia avu timp sa urle si umbra o si inghiti.

Auzind strigatul si clipoceala, Ripley isi pierdu capul. Grilajul era sectionat pe jumatate. Ajutata de Hicks, o smulse cu lovituri de picior, indoind astfel barele. O bucata de metal se scufunda in apa neagra. Fara sa-i pese de metalul incins, Ripley intra in deschizatura. Raza lanternei trecu peste multimea de canale.

Newt! Newt!

Lumina se reflecta pe oglinda intunecata care inghitise grilajul. Nici urma de copil. Singura marturie a trecerii fetitei pe acolo era Casey. Sub ochii lui Ripley, capul de papusa se afunda in negura uleioasa.

Hicks fu nevoit sa o cuprinda pe femeie pentru a o ridica.

Nu, nu! striga ea zbatandu-se.

Newt a murit. Nu mai poti face nimic pentru ea. Sa plecam!

I se paru ca ceva se miscase la extremitatea culoarului pe care venisera. Dar poate ca ochii il inselau. Oboseala oculara putea avea unele consecinte fatale pe aceasta lume.

Ripley era cuprinsa de isterie. Urla, plangea si se contorsiona. Hicks o ridica, temandu-se sa nu o vada cazand prin deschizatura. O asemenea cadere ar fi fost cel mai sigur mod de sinucidere, radical si rapid.

Nu! Nu! Mai traieste, trebuie sa

De-acord, urla Hicks, traieste, dar trebuie sa plecam imediat de-aici! N-ai cum s-o salvezi daca ramai in groapa asta. Ea nu mai e aici, asa-i, dar ei sunt! Uite! (Intinse mana si Ripley nu se mai zbatu. La capatul tunelului era un ascensor.) Luminarea acestei sectii este asigurata de un grup auxiliar, deci e posibil ca aparatul asta sa functioneze. Nu mai ramanem aici. Cand ajungem afara, ne gandim noi cum s-o salvam pe Newt fara sa riscam sa fim atacati pe neasteptate.

Mai fu insa nevoie sa traga de ea pana la capatul culoarului si sa o impinga in cabina.

Miscarea pe care o simtise la cealalta extremitate a tunelului se dovedi a fi cea a unei forme amenintatoare. Hicks avu impresia ca zdrobise butonul de plastic. Usile ascensorului se inchisera dar prea incet. Creatura intinse o laba enorma printre acestea si in fata oamenilor ingroziti, sistemul de securitate bazai si comanda deschiderea lor. Masina nu facea deosebire intre bratul unei fiinte umane si laba unui extraterestru.

Grozavenia pe care se prelingea o umoare vascoasa se napusti si Hicks declansa vibratorul de aproape, provocand explozia. Prea aproape. Acidul tasni printre usile care se inchideau in fine si atinse platosa infanteristului care se postase in fata lui Ripley ca un scut. Substanta coroziva cruta cablurile cabinei care pornira ascensiunea acesteia spre suprafata.

Hicks trase de clapele tinutei de lupta. Lichidul distrugator ii rodea deja fibrele compozite. Primejdia care-l pandea o facu pe Ripley sa uite de panica si sa incerce sa-l ajute asa cum putea. Acidul atinse pieptul si bratul barbatului care urla continuand sa se despoaie de vesmintele de protectie, ca de niste piei naparlite. Placile fumegande cazura pe podeaua pe care acidul incepu numaidecat sa-l erodeze. Cabina se umplu cu un miros intepator, arzand ochii si plamanii.

Dupa ceea ce lor li se paru o vesnicie, cabina ascensorului se imobiliza. Acidul perforase podeaua si picura deja pe cablurile si rotile de ghidare.

Usile se departara si ei se bulucira in afara. Era randul lui Ripley sa-l sustina pe Hicks. Din piept i se mai inalta un firicel de fum, iar infanteristul era cocosat de durere.

Hai, ca poti. Nu te-am crezut niciodata slab.

Ea trase aer in piept, tusi, inspira din nou. Hicks se sufoca, stranse din dinti si incerca sa zambeasca. In comparatie cu putoarea tunelelor si conductelor, atmosfera nu prea agreabila a Acheronului i se parea imbalsamata.

Inca putin.

In fata lor, forma zvelta a celei de a doua navete cobora leganandu-se spre zona de aterizare, aidoma unui inger negru. Rafalele puternice de vant provocau tangajul aparatului ghidat de Bishop care statea cu spatele, preocupat cu consola de ghidaj portabila. Contactul cu solul, brutal, facu naveta sa alunece lateral si sa se opreasca nu departe de centrul zonei de aterizare. Manevra nu era eleganta, dar nu provoca alte stricaciuni in afara de strambarea unui lonjeron.

Ripley striga si sintetul se rasuci si-i vazu iesind impleticindu-se din cladirea din spatele sau. Lasa consola, alerga in intampinarea lor si trecu bratul pe sub cel al lui Hicks pentru a-l sustine. Alergau spre aparat, cand Ripley striga la android:

Mai avem timp la dispozitie?

Vajaitul ii acoperi in parte raspunsul:

Mult! Douazeci si sase de minute.

Bishop parea multumit de el insusi. Si avea de ce.

Nu plecam, ii declara in timp ce urcau, impiedicandu-se pe rampa de acces, si regaseau caldura si siguranta aparatului.

Bishop ramase cu gura cascata.

Ce? De ce?

Ea-l studie cu atentie, cautand in zadar in expresia lui o urma de falsitate. Intrebarea lui Bishop era naturala tinand cont de imprejurari. Ea se destinse.

Iti spun eu imediat. Dupa ce-l ingrijim pe Hicks si inchidem usa de la chestia asta.

In varful statiei de epurare a atmosferei scaparau mereu fulgere, iar valvele de securitate eliberau jeturi de aburi. Coloanele de gaz incandescent care se ridicau la sute de metri pe cer dadeau dovada incapacitatii regulatoarelor de a reduce presiunile si temperaturile ajunse in-controlabile.

Bishop ghida naveta spre o platforma de aterizare situata pe inaltimile turnului conic, avand grija sa ramana la o anumita distanta de cladire. Survolara si epava VTT-ului. Era numai o carcasa sfartecata si imobilizata in fata intrarii in curte. Ripley examina in trecere blindatul ars. Reprezenta pentru ea monumentul ridicat excesului de incredere in sine si a neputintei tehnologiei moderne in fata anumitor fenomene. Vehicolul de transport de trupe, cu reputatia invulnerabilitatii, va fi in curand dezintegrat odata cu statia si restul coloniei.

Platforma stramta de aterizare batuta de vant iesea din conul gigantic, cam la o treime din inaltime. Fusese conceputa pentru primirea barjelor si a altor aparate atmosferice mici, dar nu a celor de marimea unei navete spatiale. Bishop izbuti totusi sa se aseze pe ea. Platforma gemu si o barna de sustinere se indoi periculos, dar nu se prabusi.

Cu ajutorul unei bande adezive, Ripley termina asamblarea obiectului masiv care-i ocupa mainile si mintea de catva timp. Arunca ruloul golit pe jumatate si studie lucrarea. Lasa de dorit, iar arma pe care o concepuse incalca probabil peste douazeci de reglementari de securitate militara; dar nu la asta se gandea ea acum. Nu se pregatea pentru o inspectie si nu avea cine sa-i spuna ca planul ei era periculos si irealizabil.

Profitand de ragazul oferit de pilotarea navetei de catre Bishop pana la statie, ea asamblase vibratorul lui Hicks si un aruncator de flacari. Rezultatul era o arma hibrida, masiva si dizgratioasa, dar cu o putere de tir redutabila. Poate ca-i va permite sa se intoarca teafara la naveta macar de-ar reusi sa o care.

Se duse din nou in armurerie si incepu sa-si umple sacosa si buzunarele cu grenade, incarcatoare de gloante vibrante sau cu fragmentare, cu toate lucrurile ucigatoare care-i erau la indemana.

Dupa ce programa naveta pentru o decolare automata in caz ca platforma de aterizare se prabusea sub greutatea ei, Bishop parasi postul de pilotaj si, reveni la pupa. Trebuia sa-l ajute pe Hicks sa-si oblojeasca arsurile. Caporalul era intins pe niste scaune; continutul unei truse de prim ajutor era imprastiat in jurul lui. Niste medicamente ajutau carnea dizolvata sa se reconstituie. Durerea ramanea de nesuportat si fusese nevoie de mai multe injectii antalgice. Aceste produse il mai usurau, dar ii incetosau privirea si-i incetineau reflexele. Singurul sprijin pe care-l putea oferi lui Ripley ar putea fi numai de ordin moral. Bishop o vazu si incerca sa o faca sa se razgandeasca.

Renunta, Ripley, chiar daca inteleg ce simti.

Zau? replica ea scurt fara sa-si ridice ochii.

Da. De fapt, aceasta este inclusa in programarea mea. Este absurd sa-ti sacrifici inutil viata.

Newt traieste. Au adus-o aici, asa cum au facut si cu ceilalti. Stii bine!

Descoperind un buzunar gol, indesa in el cateva grenade.

Este logic. Nu vad de ce fiintele acestea sa-si fi schimbat obiceiurile. Dar nu aceasta este problema. Important este faptul ca ea, chiar daca se afla aici, sansele de a o descoperi, de a o elibera si de a reveni la timp sunt aproape nule. Peste saisprezece minute, tot ce se gaseste in aceasta zona va fi dezintegrat si se va preschimba intr-un nor de vapori mare cat Nebraska.

Neluand in seama vorbele acestea, femeia inchise sacosa.

Hicks, contez pe tine pentru a o impiedica sa plece. Caporalul clipi, schimonosit de durere, cu ochii inlacrimati.

Nu plecam nicaieri fara tine, afirma el si arata spre arma hibrida. O sa poti sa cari chestia aia?

Ea cantari masinaria.

Atat cat va fi necesar.

Apoi isi puse sacosa pe umar si merse la sas. Apasa pe un buton si astepta cu nerabdare deschiderea usii. Vantul si uruitul epuratorului de atmosfera pe punctul de a exploda se napustira inauntru. Femeia iesi pe rampa de debarcare si se opri pentru a arunca o ultima privire in urma.

Pe curand, Hicks.

Barbatul vru sa se ridice in maini, nu putu si fu nevoit sa cada pe o parte.

Dwayne. Asa-mi zice.

Ea veni sa-i prinda mana.

Ellen.

Hicks dadu din cap si se intinse din nou satisfacut. Glasul sau era umbra celui cu care se obisnuise Ripley.

Vino repede, Ellen.

Ea inghiti si iesi privind drept inainte. Usa se inchise. Vantul o impingea, amenintand sa o doboare de pe platforma. Poate ca ar fi reusit daca n-ar fi fost atat de ingreunata de echipament. In peretele turnului, exact in fata navetei, se aflau usile a doua lifturi de marfa. Comenzile se conformara de cum le atinse. Aici nu lipsea energia. Era chiar prea abundenta.

Inauntru nu o astepta nici o creatura. Ripley intra si apasa pe tasta corespunzatoare nivelului cel mai de jos al cladirii.

Coborarea era lenta. Aparatul era conceput pentru transportul marfurilor voluminoase si fragile, asa ca nu se grabea. Pe masura ce platforma se afunda in maruntaiele statiei, caldura crestea. Aburul suiera din toate partile. Abia putea sa respire.

Incetineala coborarii ii lasa timp sa-si scoata vestonul si sa-si ia peste maiou o tinuta de lupta gasita in naveta. Sudoarea ii lipise parul de ceafa si de frunte pe cand isi inventaria pentru ultima oara arsenalul. Peste piept i se insirau grenadele, ca o ghirlanda. Amorsa aruncatorul de flacari si se asigura ca rezervorul era plin, la fel si incarcatorul vibratorului. De data asta, nu uita sa-l armeze.

Degetele-i mangaiara nervoase umflaturile formate in buzunarele pantalonilor de cartusele luminoase. Examina apoi o grenada. Obiectul ovoid ii aluneca si cazu. Statea pe podea inofensiv atata timp cat nu i se tragea carligul. Tremurand toata, Ripley recupera grenada si o puse intr-unui dintre buzunare. Desi urmase cursul de formare accelerata tinut de Hicks, era perfect constienta ca nu cunostea mare lucru in materie de grenade, artificii eclerante si alte gadgeturi militare.

Cel mai greu era ca se afla singura pentru prima data de la aterizarea lui Acheron. Complet singura. Nu avu timp suficient sa mediteze: motoarele liftului de marfuri incetineau.

Platforma se imobiliza brusc si cusca de siguranta se retracta. Ripley ridica tevile alaturate ale pustii lansatorului de flacari cand usile se cascara.

Un culoar pustiu se deschidea in fata ei. La stralucirea sistemului de iluminare se adauga roseata incandescenta a marilor protuberante din peretii metalici. Din canalele sparte scapau suierand jeturi de aburi. Prin circuitele electrice deteriorate sareau jerbe de scantei. Masinile scrasneau si gemeau supuse eforturilor impuse. Undeva, departe, auzea un piston enorm care facea ka-rank-ka-rank.

Se uita in stanga, apoi in dreapta. Incheieturile mainilor se albira de cat strangeau arma hibrida. Ii parea rau ca nu avea o viziera de lupta dar, cu atata caldura, captoarele infrarosii nu i-ar fi fost de nici un folos. Inainta pentru a descoperi viziunea apocaliptica imaginata de Piranesi si Dante la un loc. Avu in fata ochilor dovezile prezentei creaturilor de cum trecu de prima curba a pasajului. Materia aceasta ciudata care te ducea cu gandul la rasina epoxid acoperea tevile de canalizare si napadea pasarelele superioare; si acest amalgam de masini si secretii formau o unica alveola. Cu ajutorul unei benzi adezive, Ripley fixase si localizatorul lui Hicks pe aruncatorul de flacari si privea cadranul ori de cate ori indraznea sa-si coboare privirea. Aparatul functiona mereu si o ghida spre emitatorul reglat pe frecventa sa.

O voce echilibrata si artificiala rasuna in culoar, facand-o sa tresara.

Atentiune! Alarma rosie. Evacuare imediata. Personalul dispune de paisprezece minute pentru a ajunge in perimetrul de securitate.

Diodele localizatorului ii indicau in continuare o directie si o distanta.

Ripley relua inaintarea. Clipea mereu din pricina sudorii care ii curgea pe frunte, iar vartejurile de abur ii reduceau considerabil campul vizual. Niste semnale luminoase luminau un pasaj lateral.

O miscare. Se rasuci si aruncatorul de flacari scuipa napalm spre un demon imaginar. Nimic. Monstrii observasera oare limba de foc a armei? N-avea vreme de astfel de griji. Porni iar, caznindu-se sa nu tremure. Incerca sa nu se gandeasca decat la informatiile furnizate de catre localizator.

Dupa aceea ajunse la cercul inferior al infernului.

Trebuia acum sa se aventureze in alveolele interne si vedea inauntrul peretilor forme scheletice: trupurile napastuitilor coloni care fusesera dusi in aceste locuri pentru a servi drept incubatoare pentru embrionii extraterestri. Asa cum erau prinsi in rasina, pareau niste insecte fixate in blocuri de ambra. Semnalul aparatului se amplifica si o indruma spre stanga.

La fiecare cotitura si la fiecare intersectie, avea grija sa aprinda un cartus luminos cu intarziere si sa-l puna pe podea. Stia ca se va pierde in acest labirint fara aceste repere care o vor ajuta sa-si regaseasca drumul la intoarcere. Un pasaj era atat de stramt incat fu nevoita sa se strecoare pe o parte. Prin fata ei se insirau expresii chinuite, coloni ziditi, cu trasaturi fixate intr-un rictus organic.

Simti cum ceva o inhata din mers. Genunchii i se inmuiara si i se taie respiratia si nu mai apuca sa urle. Dar mana era omeneasca si apartinea unui corp captiv cu chip familiar. Figura lui Carter Burke.

Geamatul pe care-l auzi nu mai avea nimic omenesc:

Ripley. Ajuta-ma. Simt ceva in mine. Doamne, misca. O, Dumnezeule

Se holba la ea. Depasise stadiul ororii. Nimeni nu merita o asemenea pedeapsa.

Tine.

Degetele barbatului se chircira pe grenada. Apoi Ripley ii scoase siguranta si se indeparta in graba. Vocea artificiala a statiei se facu din nou auzita. Acum avea o nuanta de intonatie mecanica.

Personalul dispune de unsprezece minute pentru a ajunge in perimetrul de securitate.

Se afla in preajma sursei semnalului ei atunci cand grenada exploda in urma ei. Unda de soc fu gata sa o doboare. O a doua deflagratie, inca si mai puternica, se produse in adancurile statiei. O sirena porni sa geama si ansamblul instalatiilor se cutremura. Ripley trecu de o alta cotitura, pregatita sa suporte un soc, fiindca telemetrul localizatorului ajunsese la zero. Bratara emitatoare a lui Newt era pe jos, sparta. Ochiul sau verde lucea in continuare. Ripley se rezema de un perete.

Se sfarsise totul. Nu mai era nici o speranta pentru gasirea lui Newt.

Ochii fetitei se deschisera pe jumatate si ea descoperi temnita. Era inchisa intr-o structura in forma de stalp, alaturi de o multime de lucruri ovoide. Stiu de indata despre ce era vorba. Inainte de a fi capturati sau ucisi, cativa coloni reusisera sa ia cu ei niste oua de acest fel.

Dar cele pe care le adusesera cu ei erau goale, deschise in varf. Acestea erau intacte.

Ceea ce se gasea in oul cel mai apropiat trebuie sa fi vazut ca ea-si revenise, deoarece cochilia fremata si se deschise aidoma unei flori hidoase. O mica creatura umeda se misca in interior. Paralizata de spaima, Newt nu putea sa-si ia ochii de la picioarele de artropod care aparura in afara oului. Se iveau unul cate unul. Stiind prea bine ceea ce urma sa se intample cat de curand, fetita urla.

Ripley auzi strigatul si se lansa spre punctul sau de origine.

Fascinata si in acelasi timp ingrozita, Newt privea monstrul iesind din ou. Facu un scurt popas in varf, cat sa-si recupereze fortele si de a se orienta, apoi se rasuci spre copil. Urma sa sara pe ea cand Ripley dadu buzna in sala si apasa pe tragaciul vibratorului. Glontele facu tandari creatura stransa inaintea saltului.

Fulgerul deflagratiei lumina silueta unui adult din apropiere. Fiinta o ataca pe intrusa si fu catapultata indarat de doua descarcari ale pustii. Ripley avansa continuand sa traga, cu fata schimonosita de o furie ucigatoare. Lucrul acela se clatina spasmodic si femeia il termina cu aruncatorul de flacari.

Focul nimicea cadavrul si Ripley alerga la Newt. Substanta rasinoasa a coconului ce o invaluia pe fetita nu se intarise inca si ea putu sa se elibereze.

Ripley se ghemui cu spatele la Newt.

Vino, urca la bord.

Newt isi puse picioarele in jurul taliei adultului si bratele in jurul gatului.

Stiam ca o sa vii, afirma ea cu o voce abia perceptibila.

Cat voi trai, nu te voi abandona. Dar trebuie sa plecam de aici. Tine-te, Newt. Agata-te bine! N-am cum sa te ajut pentru ca va trebui sa folosesc armele.

Nu vazu inclinarea capului copilei, dar simti miscarea in spinarea ei.

Inteleg. Nu-ti fie frica. N-o sa-ti dau drumul.

Ripley vazu ceva miscator, departe, in dreapta. Arse ouale cu aruncatorul de flacari inainte de a-si indrepta arma spre creaturile care se apropiau. Desi preschimbata intr-o torta vie, una dintre ele continua sa inainteze si femeia trebui sa utilizeze vibratorul pentru a o arunca in aer. Apoi Ripley trebui sa bata in retragere. Cand se lasa in jos pentru a trece pe sub o masa cilindrica, lucioasa, un sunet strident o asurzi - vaietul unor sirene si strigatele creaturilor care dadeau navala.

Ar fi vazut-o mai devreme daca si-ar fi ridicat privirea intrand in sala. Viziunea era insuportabila si simti deznadejdea. O forma gigantica printr-un nor de aburi rosietici: era regina extraterestrilor, asezata pe ouale sale, aidoma unei enorme insecte-Buda vascoase. Teasta era inarmata cu colti nemasurati. Poseda doua picioare si patru membre anterioare cu gheare, stranse pe un abdomen incordat. Corpul gigantic era format dintr-un buzunar tubular membranos suspendat intre numeroasele tevi de canalizare.

Ripley isi dadu seama ca trecuse pe sub acest buzunar scarbos cu cateva secunde mai devreme.

Oua fara numar se rostogoleau inauntrul acestui sac abdominal, in directia unui tub ovipozitor palpitand: era o inspaimantatoare banda de asamblare organica.

Ajunse la capatul traseului, ieseau la aer liber, lucind din cauza umorii vascoase si erau stranse de lucratori. Aceste versiuni miniaturale ale soldatilor alergau de colo-colo fara sa-i bage in seama pe cei doi oameni prezenti printre ei; nu se gandeau decat la sarcina lor, care consta in ducerea la loc sigur a oualor depuse de regina lor.

Ripley isi aminti gesturile lui Vasquez. Actiona pompa aruncatorului de grenade si trase de patru ori. Proiectilele patrunsera in buzunarul abdominal si explodara, sfartecand membrana delicata. Ouale si tone de substanta gelatinoasa se revarsara pe jos. Regina chiraia turbata; Ripley mergea cu spatele folosind aruncatorul de flacari pentru a calcina totul in preajma. Ouale se scofalceau iar soldatii si lucratorii dispareau in acest infern.

Regina se inalta deasupra macelului si se zbatea in valvataie. De Ripley se apropiara doi soldati. Un clampanit o anunta ca incarcatorul e gol. Il ejecta rapid, plasa unul nou si apasa pe tragaci. Asediatorii fura secerati de gloantele vibratoare.

Nu-i pasa daca aceste tinte erau deja moarte. Alergand spre liftul de marfuri, ea tragea in tot ce avea aspect organic. Aburul si sudoare o orbeau, dar cartusele pe rare le instalase pentru a insemna drumul erau ca niste nestemate sclipitoare in inima haosului. Sirenele urlau si intreaga statie era scuturata de convulsii violente.

Trecu in fuga pe langa unul dintre semnele luminoase, se opri alunecand, se rasuci si porni din nou impleticindu-se, ca intr-un vis. Din cauza epuizarii i se parea ca zboara la cativa metri deasupra podelei metalice.

In urma, regina tragea de sacul abdominal sfartecat, de care apoi se debarasa. Inaltata pe picioare, aidoma unei coloane de templu, inainta greoaie, strivind masinile, coconii, lucratorii, tot ce se gasea in calea ei.

Ripley se folosea de aruncatorul de flacari pentru a degaja culoarul pe care mergea. Cand ajunse in dreptul liftului de marfuri, rezervorul aparatului era gol.

Platforma pe care venise era distrusa de caderile de fragmente desprinse din constructie. Apasa pe celalalt buton de apel si auzi geamatul motorului. Celalalt lift se desprindea de nivelele superioare, pornind lunga coborare cand, deodata, un urlet inspaimantator o facu sa se intoarca. Departe, o creatura lucioasa venea spre ea, facandu-si loc cu frenezie prin labirintul de tevi de canalizare.

Ripley verifica vibratorul. Incarcatorul era gol. Nu avea de rezerva si nu-i mai ramasesera nici grenade. Arunca arma hibrida, inutila, aproape multumita ca nu mai trebuia sa care aceasta povara.

Coborarea liftului era prea lenta. Observa o scara langa doua tuburi de ascensor si urca pe primele bare. In spate, Newt era usoara ca un fulg.

Un enorm brat negru zvacni ca un piston si niste gheare taioase ca briciul izbira in podea si patrunsera in metal, la cativa centimetri de picioarele ei.

Si acum incotro? Nu-i mai era frica. Nu avea timp sa cedeze panicii. Era prea preocupata ca sa fie ingrozita.

Acolo: o scara spre nivele superioare ale statiei. Treptele se ondulau si vibrau. Instalatiile incepeau sa se prabuseasca. In urma ei, o matahala se izbi de peretele metalic si podeaua se afunda. Prin placile groase de aliaj trecura coltii si ghearele.

Personalul dispune de doua minute pentru a ajunge in perimetrul de securitate, anunta vocea trista a statiei pe cei care mai erau in stare sa o asculte.

Ripley aluneca si se lovi cu genunchiul de metal. Durerea o sili sa mai zaboveasca. Pe cand isi mai tragea sufletul, zgomotul motorului o facu sa se uite in jos. Liftul de marfa isi incepuse ascensiunea si cablurile se tanguiau.

Ea o lua din loc imediat. Cutia cu grilaj urca si nu era decat o explicatie!

Ajunse la o usa care dadea pe platforma de aterizare a nivelului superior. Cu Newt inca agatata in spinare, Ripley impinse panoul si fu napadita de vartejuri de vant si fum.

Naveta disparuse.

Bishop!

Strigatul ii fu luat de o rafala de vant, in timp ce ea scruta nelinistita cerul.

Bishop!

Newt suspina la gatul ei.

Un vaiet ii atrase atentia: cusca liftului de marfa aparu incet. Ea dadu indarat pana la balustrada din jurul platformei. Femeia si copilul se aflau la al zecelea nivel deasupra solului, iar peretele statiei de epurare a atmosferei era neted ca sticla. Nu puteau nici sa urce, nici sa coboare; nu aveau nici macar o conducta de aerisire in care sa se adaposteasca.

Platforma se zgudui din pricina unei explozii care sfarama pantecele statiei. Niste barne metalice se indoira si Ripley era sa-si piarda echilibrul. Intr-un tumult asurzitor, un turn de racire se prabusi ca un copac taiat. Sistemele de securitate nu reuseau sa zagazuiasca reactia in lant si exploziile se succedau. Dincolo de usa, liftul se opri si usa-grilaj incepu sa se deschida.

Inchide ochii, draga mea, ii murmura lui Newt.

Fetita dadu din cap cu gravitate. Pricepuse ce avea de gand Ripley care incalecase deja balustrada. Se vor prabusi: moartea era sigura si rapida.

Cand femeia era gata sa se arunce in gol, vazu naveta, aproape deasupra lor. Propulsoarele rageau, dar urletul vantului acoperise zgomotul apropierii ei. Catargul de incarcare era desfacut: un lung pilon metalic intins spre ele, precum degetul Domnului. Ripley nu avea habar cum de reusea Bishop sa se mentina la punct fix, pe furtuna asta, dar putin ii pasa. Auzi in spate vocea statiei.

Personalul dispune de treizeci de secunde pentru a ajunge

Sari pe catargul de incarcare si se agata. Bratul metalic incepu deja sa se retracteze in buncarul de imbarcare al navetei. O clipa mai apoi, suflul giganticei explozii care distruse statia imbranci aparatul, al carui tren de aterizare se izbi de o incalceala de fragmente de panouri, platforme si tevi. Metalul scrasni pe metal. Sarcina suplimentara ameninta pe moment cu prabusirea navetei.

Cand ajunsera in buncar, Ripley se repezi la un scaun pe care se lega impreuna cu Newt. Se uita la postul de pilotaj: Bishop incerca sa pastreze controlul aparatului. Zgomotul produs de trenul de aterizare care se retracta strabatu intreaga nava. Cand incheie harnasamentele de securitate, o lua pe Newt in brate si striga:

Porneste, Bishop!

Ansamblul nivelului inferior al statiei disparu intr-o sfera infernala in expansiune, iar solul incepu sa erupa. Pamant si metal laolalta se dezintegrara. Propulsoarele navetei furnizara forta de impingere maximala, iar acceleratia rezultata le strivi pe Ripley si Newt in scaunul lor. In aceste conditii nu mai era vorba de o plasare normala pe orbita. Bishop mentinea intreaga putere a motoarelor pentru a permite navetei sa se ridice in pofida uraganului. Ripley simti cum intregul corp protesta, dar il implora in gand pe Bishop sa accelereze.

Parasira cerul palid al Acheronului pentru a intra in negreala cosmosului si norii de sub ei se aprinsera intr-o straluminare. O bula de gaz supraincalzita plesni in troposfera. Unda de soc a exploziei nucleare zgaltai aparatul, dar nu-i provoca nici o avarie.

Ripley si Newt se uitara pe hublou si vazura stralucirea orbitoare pierind in urma lor. Apoi Newt cazu pe umarul femeii si incepu sa planga incetisor. Ripley o legana mangaind-o de par.

E bine acum, draga mea. Am reusit. S-a terminat.

In fata lor, masa disgratioasa a lui Sulaco adasta pe orbita geostationara. Pilotata de Bishop, naveta urca pana cand clestii de amarare o prinsera si o trasera in buncar. Usile exterioare ale sasului se inchisera, luminile automate se aprinsera in cala umbroasa si pustie si o sirena isi curma urletul. Caldura propulsoarelor fu evacuata in timp ce caverna de otel se umplea de aer.

In interiorul navetei, Ripley ingenunche langa Hicks. Barbatul era inconstient, si se uita intrebatoare la android.

Am fost nevoit sa-i mai fac o injectie cu antalgice. Spunea mereu ca nu are nevoie, dar nu s-a impotrivit atunci cand i-am facut-o. Ciudat lucru, durerea. Si inca si mai ciudata atunci cand anumite persoane se prefac ca nu o simt. Mi se intampla cateodata sa fiu fericit de natura mea sintetica.

Trebuie sa-l ducem imediat la infirmeria lui Sulaco, raspunse ea, ridicandu-se. Ia-l de brate, eu il iau de picioare.

Bishop zambi.

Deocamdata se odihneste si ar fi de preferat sa fie cat mai putin deplasat. Si apoi, esti epuizata. Si eu, de altfel. Nu ar fi mai simplu sa cautam o targa?

Ea ezita, se uita la Hicks si aproba.

Ai dreptate.

Cu Newt in brate, ea mergea inaintea androidului prin culoarul ce ducea la sas. Se vor intoarce la Hicks cu o targa automotrice peste cateva minute.

Bishop parea sa fi devenit dintr-o data vorbaret.

Sunt dezolat ca te-am speriat atunci cand ati iesit pe platforma si nu ai mai vazut naveta. Dar locul devenise prea instabil. Mi-era teama sa nu pierd aparatul: era mai simplu si mai sigur sa plec pentru a ramane la punct fix in aer, ceva mai departe. Mai aproape de sol, vanturile erau mai putin violente. Orientasem o camera pe usa cladirii pentru a vedea cand iesiti.

As fi preferat sa stiu si eu

Desigur, dar trebuia sa ma invart pe sus, cu speranta ca situatia imi va permite sa va recuperez. In lipsa unui om care sa imi dea ordine, trebuia sa iau singur niste hotarari, in functie de programarea mea. Sunt sincer dezolat ca nu am actionat mai bine.

Erau in mijlocul rampei de imbarcare cand ea se opri, puse mana pe umarul sintetului si privi adanc in ochii artificiali.

Ai actionat foarte bine, Bishop.

Hm multumesc, eu

Nu termina ceea ce avea de spus si isi concentra atentia spre ceea ce zarise la limita campului sau vizual. Nu era nimic. O simpla picatura de lichid cazuta pe planul inclinat, langa bocanc. Condensare, sudoarea navetei.

Dar picatura incepu sa sfaraie si sa roada rampa metalica. Era acid.

Un obiect taios si lucitor tasni din pieptul sau, improscand-o pe Ripley cu fluidul intern, laptos al androidului. Ghimpele uneia dintre aceste creaturi, care fiind atat de gros nu putea apartine decat reginei lor, se infipsese in spatele sau strapungandu-l. Bishop se zvarcolea emitand niste sunete mecanice fara sens si se agata de acul imens care-l ridica incet.

Regina se ascunsese intr-unul din lacasurile trenului de aterizare. Placile care inchideau de obicei acest compartiment fusesera indoite sau smulse. Ea ramasese nevazuta pana cand iesise din ascunzatoare.

Apucandu-l pe Bishop in doi dintre clesti, regina il rupse in doua si arunca jumatatile. Fascicolele rotitoare ale girofarurilor se oglindeau in luciul membrelor ei negre; cobora incet pe punte. Se mai ridica inca fum din arsurile provocate de aruncatorul de flacari al lui Ripley. Acidul picura din ranile mai putin insemnate, care se cicatrizau deja. Cele sase membre erau desfacute, dupa o geometrie monstruoasa.

Ripley ramase ca tintuita; reactiona in sfarsit si o puse pe Newt pe punte cu ochii pe faptura de cosmar care cobora spre ea.

Fugi!

Newt o zbughi spre o stiva de cutii si materiale. Regina cazu pe punte si se rasuci in directia miscarii pe care o sesizase. Ripley dadu inapoi. Flutura mainile, striga, se stramba, sarea in sus pentru a atrage asupra ei atentia monstrului.

Actiunea ei isi atinse scopul. Creatura pivota cu o rapiditate incredibila, tinand cont de marimea ei, si porni spre Ripley care alerga deja in directia marii usi interne de la celalalt capat al buncarului. In spatele ei, podeaua vibra sub labele monstrului.

Femeia trecu peste prag si lovi cu mana intrerupatorul de inchidere. Usa bazai si-i executa ordinul imediat. Zgomotul impactului se repercuta pana in cala cand creatura, dusa de avant, se zdrobi de obstacol.

Fara a pierde timpul pentru a vedea daca panoul rezista, Ripley se strecura rapid printre niste forme masive si intunecate in cautarea aceleia care o interesa.

In buncarul de imbarcare, atentia reginei ii fu deturnata de la acel obstacol de o miscare! Podeaua era strabatuta de o retea de canale, ca niste transee, protejate de grilaje de metal. Era destul loc pentru Newt, care se si strecurase acolo si, dupa ce patrunse printr-o trapa, copilul incepu sa se tarasca cu toata viteza spre cealalta extremitate a calei.

Creatura urmarea miscarile lui Newt si ghearele ei se napustira si smulsera o parte din grilaj exact in dreptul calcaielor ei. Fetita incerca sa se deplaseze si mai repede, contorsionandu-se frenetic in timp ce o alta grila disparea la cativa centimetri in urma ei.

Regina urma sa smulga placa sub care se refugiase copilul, dar se imobiliza: auzise deschizandu-se usa grea, scartaind. In prag se inalta o silueta masiva cu membre prevazute cu numeroase articulatii.

La comenzile acestui monstru de otel de doua tone, Ripley inainta. Mainile ii erau varate in manusile bratelor telemanipulatoare ale masinii de incarcat, iar picioarele ei deplasau niste comenzi similare. Imbracata in aceasta masina vie ca intr-o armura cibernetica, mergea drept spre regina. Picioarele incarcatoarei bubuiau pe puncte si fata lui Ripley se metamorfoza intr-o masca a furiei materne de pe care disparuse frica.

N-o atinge, scarboaso!

Regina produse un scrasnet inspaimantator si se napusti asupra adversarului mecanic.

Ripley comanda o miscare a bratului cu care incarcatoarele si celelalte masini de acest fel nu erau obisnuite, dar aparatul se supuse docil. Un enorm membru hidraulic se abatu asupra testei reginei si o arunca peste un panou. Creatura reactiona instantaneu si sarja din nou, pentru a fi intampinata de un rever de cel putin o tona. Cazu rasturnandu-se intr-o stiva de marfuri.

Apropie-te! urla Ripley ranjind. Apropie-te, ganganie!

Balabanind coada, regina, turbata, ataca masina pentru a treia oara. Bratele ei biomecanice se abatura peste cele pur mecanice ale incarcatoarei. Acul ei gros izbea in flancurile si pantecele masinii fara sa o distruga. Ripley para loviturile si riposta prin croseuri. Dadea inapoi incarcatoarea si pornea mersul inainte astfel incat bratele masinii sale sa fie plasate intre ea si regina. In timpul confruntarii, ele striveau lazi, aparate si alte masini mai mici: tot ceea ce se nimerea in calea lor. Buncarul era zdruncinat de tumultul luptei necrutatoare dintre cei doi dragoni.

Inchizand mainile ei mecanice puternice pe doua dintre cele patru membre anterioare ale creaturii, Ripley stranse si degetele ei cat putu de tare inauntrul manusilor telemanipulatoare, zdrobind bratele reginei care se contorsiona de furie. Ghearele celorlalte doua maini ajunsera la cativa centimetri de postul de conducere a incarcatoarei, amenintand-o cu sfasierea pe minuscula faptura omeneasca. Ripley inalta bratele si-si ridica adversara. Motorul masinii gemu: considera aceasta sarcina excesiva. Labele posterioare ale creaturii zgariara masina, deformand cabina de securitate care o adapostea pe conductoare. Dupa aceea, teasta oribila se inclina catre Ripley si deschise botul.

Falcile interne tasnira spre femeie. Aceasta se lasa in jos iar coltii se izbira de spatarul scaunului intr-o explozie de bale vascoase. Acidul galbejit se inspuma pe bratele hidraulice ale masinariei si incepea sa se scurga spre cabina de securitate. Regina smulse niste tevi sub presiune si un lichid sangeriu izbucni din toate partile. Fluidul vital al masinii si cel al creaturii se amestecara.

Lipsita de presiunea hidraulica pe o latura, incarcatoarea se prabusi. Regina se plasa deasupra, ferindu-se de bratele de metal. Cauta sa deschida cusca de securitate. Ripley lovi unul dintre intrerupatoarele tabloului de bord ale masinariei si flama albastruie a unui aparat de sudura izbucni in fata monstrului care urla si se dadu inapoi, luand cu el in cadere si incarcatoarea. Cand cei doi titani se prabusira, intregul buncar se invarti in ochii disperati ai lui Ripley, dar ramase lipita de scaun datorita chingilor de siguranta.

Masina, biomecanoidul si vietatea umana se rostogolira in putul rectangular al sasului. Incarcatoarea cazu peste extraterestru, strivind o parte din torsul sau si imobilizandu-l sub greutatea ei. Acidul se scurgea din corpul creaturii ranite.

Ripley manipula cu disperare comenzile aparatului. Acidul siroind ajungea la usile sasului: fumul se ridica deja, indicand faptul ca deja isi croia drum prin aliaj. Dincolo de sasul exterior era neantul.

Ici si colo aparura cateva gauri si femeia se zbatea inca pentru a scapa de chingile scaunului. Aerul incepea sa iasa din Sulaco, aspirat fiind de vidul nesatul al spatiului cosmic. Un suflu de aer patrunse in buncar si Ripley izbuti in sfarsit sa iasa din masina. Sari peste o balta de acid fumegand si apuca barele inferioare ale scarii incastrate in perete. Cu o mana lovi comanda de siguranta a usii interne a sasului; panourile pornira imediat sa se inchida uruind, aidoma unor falci de otel, exact deasupra ei. Ripley isi relua cu repeziciune urcusul.

Sub ea, acidul isi continua lucrarea si gaurile se largira, se impreunara. Suflul de aer scapand in spatiu se facea si mai violent si-i incetinea ascensiunea.

Newt plecase din reteaua de canalizare din podea si se ascunsese in padurea de rezervoare de gaz; atunci cand incarcatoarea, Ripley si monstrul se rostogoleau prin putul sasului, ea scosese capsorul pentru a vedea mai bine.

Deodata, vantul ii aspira picioarele si parcurse toata puntea intr-o lunecare lunga, in directia sasului. Bishop, sau mai bine zis ceea ce-i mai ramasese din trunchi o vazu apropiindu-se pe fetita care se zvarcolea urland. Se prinse bine cu o mana si o intinse pe cealalta. Gratie preciziei cibernetice a gestului sau, reusi sa-si stranga degetele pe cordonul fetitei care trecea pe langa el. Vantul fu nevoit sa renunte la prada si se multumi s-o sfichiuie salbatic.

Capul lui Ripley iesi din putul sasului. Urma sa urce pe punte, cand ceva se freca de glezna stanga. Si se agata de ea. Zdruncinatura era sa o faca sa-i smulga bratele. Se prinse cu disperare de ultima bara a scarii, care se afla la vreo treizeci.de centimetri deasupra puntii. Usile interne ale sasului continuau sa se apropie uruind si daca nu reusea sa-si elibereze repede glezna, va sfarsi ca Bishop. Sa se lase sa cada pentru a scapa?

Sub ea, usile externe ale sasului gemura. O parte din invelisul lor ros de acid se surpa. Inca incalcite intr-un oribil amalgam, incarcatoare si regina se imbrancira. Ripley era trasa in jos: bratele nu mai rezistau, dar gheata ii aluneca. Piciorul se elibera brusc.

Cu pretul unui efort de care nu s-ar fi crezut capabila, se cocota in sfarsit pe punte; o clipa mai apoi usile interne ale sasului clampanira. In put regina scoase un suierat furios si-si folosi si ea ultimele resurse de energie. Incarcatoarea scrasni, scartai, impinsa de creatura.

Fiinta se degajase in parte, cand usile externe mancate de acid cedara in totalitate. Bucati de metal, bule de acid, regina si incarcatoarea, fura proiectate in spatiu.

Ripley se ridica si se indrepta spre hubloul cel mai apropiat cu mers impleticit. Regina fu proiectata in afara campului gravitational artificial al lui Sulaco. Urland si inversunata inca pe incarcatoare, creatura se indeparta, invartindu-se, spre lumea inospitaliera de care incercase sa fuga.

Ripley se uita la ea pana cand ajunse o pata, un punct pe care-l inghitira norii lui Acheron. In buncar, aerul forma cateva vartejuri, apoi se potoli. Sistemele de reciclare de pe Sulaco lucrau la inlocuirea oxigenului pierdut in spatiu in ultimele momente ale luptei.

Bishop nu-i daduse drumul lui Newt. Din trunchiul sectionat atarnau niste organe interne artificiale si niste cabluri sfaraitoare. Pleoapele se deschisera si se inchisera si capul tresari pe neasteptate, lovind puntea. Regulatoarele sale interne putusera sa intrerupa hemoragia fluidului vital si luptau pentru reducerea consecintelor ranilor sale grave. Pe marginea sfasiata, niste incrustatii albicioase erau parcurse de scantei.

Androidul reusi sa schiteze un zambet cand o vazu pe Ripley apropiindu-se.

N-a fost rau, pentru un om.

Reusi sa-si controleze pleoapele cat sa-i faca apoi cu ochiul.

Cu mers nesigur, Ripley ajunse la Newt, uluita.

Mama mama?

Sunt aici, draga mea, sunt aici.

O lua pe fetita in brate si o stranse la piept inainte de a o duce in compartimentele echipajului.

In jurul ei, masinile imensei nave zumzaiau linistitor. Ajunse la sectia medicala si se intoarse in buncar cu o targa. Bishop ii afirma ca el putea sa astepte si, asistata de targa automotrice, il intinse deasupra pe Hicks. Barbatul dormea inca, si-l transporta pana la infirmerie. Expresia infanteristului era linistita, era destinsa. Nu asistase la deznodamant, bucurandu-se de efectele binefacatoare ale injectiei practicate de catre Bishop.

Sintetul zacea pe punte, cu mainile incrucisate pe piept si cu ochii inchisi. Ripley n-ar fi putut spune daca era mort sau dormea. Alte persoane mai calificate vor stabili acest lucru cand vor ajunge pe Pamant.

Somnul stergea de pe fata lui Hicks duritatea obisnuita. Pentru prima data, Ripley il vedea ca pe oricare alta fiinta umana, seducatoare, desi epuizata. Daca nu era el, ea si-ar fi pierdut viata. Numai Sulaco ar fi supravietuit: coca goala asteptand in zadar intoarcerea oamenilor.

Ea se gandi sa-l trezeasca, dar renunta. Dupa ce se va asigura ca functiile lui vitale se vor stabiliza si cicatrizarea ranii produse de acid se afla pe calea cea buna, se va instala intr-unui din chesoanele criogenice.

Studie sala de hipersomn. Avea de pregatit trei chesoane. Chiar daca mai traia, Bishop nu avea oricum nevoie.

Ripley merse prin culoar insotita de Newt. Copila o trase de mana pentru a o intreba:

Acum o sa dormim?

Asa-i Newt. O sa dormim.

Si n-o sa visam urat?

Ripley se apleca spre fata luminoasa ridicata spre ea si zambi.

Nu, draga mea. Cred ca vom avea amandoua niste vise foarte frumoase.

SFARSIT -