Agatha Christie - ai obtinut tot ce doresti?

Agatha Christie

Ai obtinut tot ce doresti?

Par ici, madame.

O femeie inalta, intr-o haina de blana de nurca il urma pe hamalul sau incarcat din greu de-a lungul peronului garii din Lyon.

Purta o palarie de lana impletita, de culoare maro inchis, trasa pe o parte. Partea cealalta infatisa un profil incantator, delicat si bucle mici aurii stranse buchet peste o ureche ca o scoica. Tipul de americanca, ea era o fiinta foarte atragatoare si aproape toti barbatii se intorceau sa se uite dupa ea, in timp ce trecea pe langa vagoanele trenului. Mari placute erau prinse pe partile laterale ale vagoanelor: Paris-Athenes. Paris-Bucharest. Paris-Stamboul.

La ultima placuta hamalul se opri brusc. Desfacu funia care tinea bagajele legate si ele cazura greoaie.

Voici, madame

Conductorul de la vagonul de dormit statea langa trepte. Inainta spunand: Bonsoir, madame' cu un aer indatoritor, probabil, din cauza frumusetii si perfectiunii hainei de nurca.

Femeia ii intinse biletul ei pentru vagonul de dormit.

Numarul sase, zise el, pe aici.

Sari sprinten in tren si femeia il urma. In timp ce se grabea pe coridor dupa el, ea aproape se ciocni de un domn cu prestanta care iesea din compartimentul vecin.

Observa pentru o clipa fata lui mare, blanda, cu ochi binevoitori.

Voici, madame

Conductorul ii arata compartimentul. Deschise fereastra si il fluiera pe hamal. Acesta aduse bagajele si le puse sus pe plase. Femeia se aseza.

Pe scaun, langa ea aranja o caseta mica rosie si poseta. Vagonul era incalzit, dar nu parea sa-i treaca prin cap sa-si scoata blana. Privi pe fereastra cu ochi absenti. Oamenii se grabeau incolo si incoace pe peron. Erau vanzatori de ziare, de perne, ciocolata, fructe, apa minerala. Ii aratau marfurile, dar ochii ei se uitau in gol prin ele. Gara din Lyon disparu in urma. Pe fata ei se citea tristete si ingrijorare.

Doamna, sunteti buna sa-mi aratati pasaportul?

Cuvintele nu o trezira din visare. Conductorul stand in usa, le repeta. Elsie Jeffries se ridica surprinsa.

Ma scuzati, ce doriti?

Pasaportul dumneavoastra, doamna.

Isi deschise poseta, scoase pasaportul si i-l dadu.

Totul o sa fie in ordine, doamna, va stau la dispozitie cu orice. O usoara pauza semnificativa. Voi merge cu doamna pana la Istanbul.

Elsie scoase o bancnota de 50 de franci si i-o dadu. O accepta ca un om obisnuit cu bacsisurile si intreba cand dorea sa i se faca patul si daca vroia sa ia masa de seara.

Dupa ce stabili treburile astea, se retrase si aproape imediat omul de la restaurant veni grabit pe coridor agitandu-si micul sau clopotel si strigand Premier service. Premier service

Elsie se ridica, se elibera de haina grea de blana, se privi putin in oglinjoara, isi lua geanta si caseta cu bijuterii si iesi pe coridor. Abia facuse cativa pasi cand omul de la restaurant se intoarse grabit. Ca sa-l evite, Elsie se dadu inapoi pentru o clipa in pragul compartimentului alaturat, care acum era gol. Acum omul trecuse si ea se pregatea sa isi continue drumul spre vagonul-restaurant, privirea ii cazu din intamplare pe eticheta valizei care se afla pe un scaun.

Era o geanta mare din piele, putin uzata. Pe eticheta erau cuvinte: 'J. Parker Pyne, pasager spre Istambul'. Valiza insasi purta initialele 'P.P.'.

O expresie de uimire se ivi pe fata fetei. Ezita o clipa pe coridor, apoi, intorcandu-se in compartimentul ei apuca un exemplar din 'The Times' pe care-l pusese pe masuta, impreuna cu niste reviste si carti.

Parcurse coloanele cu reclame de pe prima pagina, dar ceea ce cauta nu se afla acolo. Usor incruntata, se indrepta spre vagonul-restaurant.

Picolo-ul ii arata un scaun la o masa deja ocupata de un barbat cel cu care aproape se ciocnise pe coridor. De fapt, proprietarul valizei din piele.

Elsie se uita pe furis la el. Parea foarte bland, binevoitor si, intr-un fel pe care nu-l puteai explica, extraordinar de incurajator. Se purta de o maniera rezervata britanica si, abia dupa ce au adus fructele, vorbi:

S-a incalzit foarte tare aici, spuse el.

Da. As vrea sa se deschida o fereastra, zise Elsie.

Zambi trist.

Imposibil! Toti cei prezenti, cu exceptia noastra, ar protesta.

Ea ii zambi in loc de raspuns si nici unul nu mai spuse nimic.

Adusera cafeaua si nota de plata, indescifrabila, ca de obicei. Dupa ce a pus cateva bancnote pe ea, Elsie si-a luat, deodata, tot curajul.

Scuzati-ma, murmura ea, v-am vazut numele pe valiza – Parker Pyne. Sunteti sunteti cumva?

Ezita si atunci el ii sari repede in ajutor.

Cred ca eu sunt. Adica cita din anuntul pe care Elsie il vazuse de nenumarate ori in 'The Times' si pe care-l cautase, fara succes, chiar adineauri: 'Sunteti fericit? Daca nu, consultati-l pe domnul Parker Pyne.' Da, chiar eu sunt acela.

Asa deci. Ce ce extraordinar! exclama Elsie.

El dadu negativ din cap.

Nu-i chiar asa. Extraordinar din punctul dumneavoastra de vedere, dar nu dintr-al meu. Zambi incurajator, apoi se apleca in fata. Majoritatea celorlalte persoane parasira vagonul-restaurant. Deci sunteti nefericita? o intreba el.

Eu . , incepu Elsie si se opri.

N-ati fi spus 'ce extraordinar' altfel, sublinie el.

Elsie tacu cateva clipe. Se simtea ciudat de alinata de simpla prezenta a domnului Parker Pyne.

Da, asa e, recunoscu ea. Sunt nefericita. Cel putin sunt ingrijorata.

El dadu din cap intelegator.

Stiti, continua ea, s-a intamplat un lucru foarte curios si nu stiu catusi de putin cum sa procedez.

Sa zicem ca mi-ati povesti, ii sugera domnul Pyne.

Elsie se gandi la anuntul lui Pyne. Impreuna cu Edward il comentasera adesea si rasesera. Nu se gandise niciodata ca ea poate ca n-ar trebuiDaca domnul Parker Pyne era un sarlatan Dar arata cumsecade!

Elsie se decise. Orice, numai sa scape de grija asta.

Am sa va spun. Ma duc la Constantinopole unde e sotul meu. Se ocupa de multe afaceri in Orient si, anul acesta, a considerat ca e necesar sa se duca acolo. A plecat acum doua saptamani. Urma sa aranjeze lucrurile ca sa ma duc si eu dupa el. Am fost foarte bucuroasa. Stiti, n-am fost niciodata in strainatate, mai inainte. Suntem de sase luni in Anglia.

Amandoi sunteti americani? Si, probabil, nu sunteti casatoriti de mult timp!

Suntem casatoriti de un an si jumatate.

Document online: Holopoem - estetica paradoxismului poemul reflectarii sacrului intreg cosmic in partea-autor / eu poetic Lucrare: Perioada pasoptista - tendinte de ordin cultural si literar

Fericiti?

O, da, Edward este adorabil. Ezita. Nu se acomodeaza cu toate. Doar putin. As zice ca e inflexibil. Din prea multa mostenire puritana. Dar e adorabil, adauga ea grabita.

Domnul Parker Pyne o privi ganditor cateva minute, apoi ii spuse sa continue.

S-a intamplat la o saptamana, dupa plecarea lui Edward. Raspundeam la o scrisoare in biroul lui cand am observat ca sugativa era noua si curata, cu exceptia catorva randuri. Tocmai citisem o povestire detectiva cu un clu in tamponul de sugativa, asa ca, pentru a ma distra, l-am dus la oglinda. Dar chiar am vrut numai sa ma distrez, domnule Pyne, stiti, e un om atat de bland, ca nimeni nu s-ar gandi ca ar putea face ceva rau.

Da, da va inteleg.

Era destul de usor de citit. Intai era cuvantul 'sotie', apoi 'Simplon Express' si mai jos, 'chiar inainte de Venetia ar fi momentul cel mai potrivit'.

Ea se opri.

Curios, spuse domnul Pyne. Deosebit de curios. Era scrisul sotului?

O, da. Mi-am batut capul, dar tot nu-mi pot da seama ce l-ar determina sa scrie randurile cu continutul acela.

'Chiar inainte de Venetia ar fi momentul cel mai potrivit', repeta domnul Parker Pyne. Deosebit de curios.

Doamna Jeffries se aplecase in fata, uitandu-se la el cu o speranta care-l flata.

Ce sa fac? intreba ea simplu.

Ma tem, zise domnul Parker Pyne, ca va trebui sa asteptam pana se apropie Venetia. Lua un prospect de pe masa. Iata orarul trenului nostru. Soseste la Venetia maine dupa-amiaza, la ora doua si douazeci si sapte de minute!

Se uitara unul la altul.

Lasati pe mine, spuse Parker Pyne.

Era ora doua si cinci minute. Simplon Express avea o intarziere de unsprezece minute. Trecuse de Mestre cu un sfert de ora mai devreme.

Domnul Parker Pyne statea cu doamna Jeffries in compartimentul acesteia. Pana atunci calatoria se desfasurase in mod placut si fara vreun incident. Dar acum sosise momentul cand, daca ceva urma sa se intample, probabil s-ar fi intamplat. Domnul Parker Pyne si Elsie stateau fata in fata. Inima-i batea tare si ochii se uitau la el nelinistiti, parca l-ar fi rugat sa o incurajeze.

Pastrati-va tot calmul, zise el. Sunteti in deplina siguranta. Eu sunt aici.

Deodata un tipat se auzi pe coridor.

O, uite, uite! Trenul a luat foc!

Dintr-o miscare, Elsie si domnul Parker Pyne au iesit pe coridor. O femeie agitata, cu o figura de slava arata speriata cu degetul. Dintr-un compartiment din fata iesea un nor de fum. Domnul Parker Pyne si Elsie se repezira pe coridor. Altii ii urmara. Compartimentul respectiv era plin de fum. Primii sositi se retrageau tusind. Aparu conductorul.

Compartimentul este gol! striga el. Nu va alarmati messieurs et dames. Le feu va fi stins.

O multime de intrebari si raspunsuri agitate umplura coridorul. Trenul trecea pe podul care leaga Venetia de peninsula.

Deodata, domnul Parker Pyne se intoarse, facandu-si loc prin grupul de oameni pentru a reveni in compartimentul Elsiei. Doamna cu fata de slava se asezase respirand adanc aer prin fereastra deschisa.

Scuzati-ma, doamna, spuse Parker Pyne, dar acesta nu este compartimentul dumneavoastra.

Stiu, stiu, spuse doamna de origine slava. Pardon. Din cauza socului, a emotiei inima mea. Se aseza si facu semn spre fereastra deschisa. Isi trase din nou adanc aer in piept,

Domnul Parker Pyne statea in prag. Vocea sa era ocrotitoare si incurajatoare.

Nu trebuie sa va temeti, zise el. Nu cred deloc ca focul e serios.

Nu? Ah, ce noroc! Ma simt mai bine. Dadu sa se ridice. Am sa ma intorc in compartimentul meu.

— Inca nu. Domnul Parker Pyne o apasa incet pe umar sa se aseze. Am sa va rog sa asteptati o clipa, doamna.

Domnule, dar cum va permiteti!

Doamna, o sa ramaneti.

Vocea lui suna rece. Femeia se aseza uitandu-se la el. Atunci aparu Elsie.

Se pare ca a fost o bomba fumigena, spuse ea pe nerasuflate. O gluma pur si simplu ridicola. Conductorul e furios. Intreaba pe toata lumea

Se intrerupse, uitandu-se cu ochii mari la femeia din vagon.

Doamna Jeffries, intreba domnul Parker Pyne, ce duceti in caseta aia mica rosie?

Bijuteriile mele.

Va rog, fiti atat de buna si uitati-va daca toate sunt acolo.

Urma un torent de vorbe din partea doamnei cu chip slav. Vorbea in franceza ca sa-si exprime mai bine sentimentele.

Intre timp, Elsie apucase caseta cu bijuterii.

O! striga ea, e deschisa.

Et je porterai plainte à la Compagnie des Wagons-lits termina doamna slava.

Au disparut! striga Elsie. Toate! Bratara mea cu diamante. Si colierul pe care mi l-a dat taticu’. Si inelele cu smarald si rubin. Si niste brose cu diamante frumoase. Slava domnului ca mi-am pus perlele. O, domnule Pyne, ce-o sa facem?

Daca il veti aduce pe conductor, zise domnul Parker Pyne, eu o sa am grija ca femeia asta sa nu paraseasca compartimentul pana vine el.

Scélérat! Monstre! tipa doamna cu figura de slava. Continua cu alte insulte. Trenul intra in Venetia.

Evenimentele din urmatoarea jumatate de ora ar putea fi pe scurt rezumate. Domnul Parker Pyne a avut de-a face cu cateva oficialitati diferite in cateva limbi diverse si suferi un esec. Doamna cea suspecta consimti sa fie perchezitionata si pleca fara nici o banuiala asupra sa. Bijuteriile nu erau la ea.

Intre Venetia si Trieste, domnul Parker Pyne si Elsie analizara cazul.

Cand v-ati vazut, de fapt ultima data bijuteriile?

Azi dimineata. Am pus la loc niste cercei cu safire pe care i-am purtat ieri si am luat o pereche numai din perle.

Si toate bijuteriile celelalte erau acolo?

— Stiti, normal ca nu m-am uitat printre ele. Dar parea ca de obicei. Un inel sau asa ceva ar fi putut lipsi, dar nu mai mult.

Domnul Parker Pyne incuviinta.

— Acum, cand conductorul a aranjat compartimentul azi-dimineata?

Aveam caseta la mine in vagonul-restaurant. O iau intotdeauna cu mine. N-am lasat-o niciodata, cu exceptia momentului in care am fugit pe coridor.

— Asadar, conchise domnul Parker Pyne, acea inocenta jignita, doamna Subayska sau cum o fi chemand-o, trebuie sa fi fost hoata. Dar ce dracu o fi facut cu lucrurile? S-a aflat aici doar vreun minut si jumatate, doar atat cat sa deschida caseta cu o cheie-duplicat si sa scoata bijuteriile, da, dar mai departe?

Ar fi putut sa i le dea altcuiva?

Nu prea cred. M-am intors si mi-am croit drum pe coridor. Daca cineva ar fi iesit din compartimentul acesta l-as fi vazut.

Poale le-a aruncat pe fereastra cuiva?

Excelenta sugestie, numai ca, in momentul acela, se intampla sa trecem peste mare. Ne aflam pe pod.

Atunci trebuie sa le fi ascuns in vagon.

Hai sa le cautam.

Cu o adevarata energie transatlantica, Elsie incepu sa caute. Domnul Parker Pyne participa intr-o maniera oarecum absenta. Cand i se reprosa ca nu-si da osteneala, se scuza.

Ma gandesc ca trebuie sa trimit o telegrama destul de importanta la Trieste, ii explica el.

Elsie primi cu raceala explicatia. Domnul Parker Pyne scazuse mult in ochii ei.

Ma tem ca sunteti suparata pe mine, doamna Jeffries, zise el modest.

Da, nu prea ati avut mult succes, raspunse ea.

Dar, draga doamna, trebuie sa tineti minte ca eu nu sunt detectiv. Jaful si crima nu reprezinta deloc preocuparea mea. Inima umana e regatul meu.

Bine, eram putin nefericita cand m-am urcat in trenul asta, spuse Elsie, dar nu in halul in care sunt acum! Imi vine sa plang in hohote. Bratara mea cea frumoasa, cea frumoasa Si inelul cu smarald pe care Edward mi l-a daruit cand ne-am logodit.

Dar, bineinteles, sunteti asigurata impotriva jafului? o intrerupse Pyne.

Daca sunt? Nu stiu. Da, imi inchipui ca sunt. Dar e vorba cat de mult tii la lucruri domnule Pyne.

Trenul isi micsora viteza. Domnul Parker Pyne se uita pe fereastra. Trieste, spuse el. Trebuie sa trimit telegrama.

Edward!

Fata Elsiei se lumina cand isi zari sotul grabindu-se s-o intampine pe peronul de la Istanbul. Pentru moment, chiar si pierderea bijuteriilor ei ii fugi din minte. Uitase cuvintele curioase pe care le gasise pe sugativa. Uitase totul in afara de faptul ca trecusera doua saptamani de cand nu-si vazuse sotul si ca, in pofida faptului ca era sobru si inflexibil, el era cu adevarat un barbat foarte atractiv.

Tocmai erau pe punctul de a parasi gara cand Elsie simti pe umar o bataie prieteneasca si, intorcandu-se, il vazu pe domnul Parker Pyne. Fata lui blanda radia de bucurie.

Doamna Jeffries, spuse el, sunteti buna sa-mi faceti o vizita la hotelul Tokatlian peste jumatate de ora? Cred ca s-ar putea sa am niste vesti bune pentru dumneavoastra.

Elsie se uita nesigura la Edward. Apoi facu prezentarile:

Acesta este sotul meu domnul Parker Pyne.

Asa cum cred ca v-a telegrafiat sotia, bijuteriile ei i-au fost furate, spuse domnul Parker Pyne. Fac tot ce pot ca s-o ajut sa le recupereze. Cred c-as putea avea noutati pentru ea in jumatate de ora!

Elsie se uita intrebatoare la Edward. Acesta raspunse prompt:

Ar trebui sa te duci, draga. Tokatlian, ati spus domnule Pyne? E-n regula; voi avea grija sa ajunga acolo.

Cam o jumatate de ora mai tarziu, Elsie a fost condusa in salonul domnului Parker Pyne. Se ridica s-o intampine.

Ati fost dezamagita de mine, doamna Jeffries, spuse el. Nu negati asta acum. Ei bine, eu nu pretind ca sunt magician, dar fac ce pot. Uitati-va in asta.

Intinse peste masa o cutie mica inalta din carton. Elsie o deschise. Inele, brose, bratari, colierul, toate erau acolo.

Domnule Pyne, ce minunat! Ce, ce extraordinar!

Domnul Parker Pyne zambi modest.

Ma bucur ca nu v-am inselat asteptarile, draga mea doamna!

O, domnule Pyne, ma faceti sa ma simt prost! De la Trieste m-am purtat groaznic cu dumneavoastra si acum, poftim, asta. Dar cum de le-ati gasit? Cand? Unde?

Domnul Parker Pyne dadu din cap meditativ.

E o poveste lunga, spuse el. O s-o auziti intr-o zi. De fapt, s-ar putea s-o aflati foarte curand.

De ce nu pot chiar acum?

Sunt motive spuse domnul Parker Pyne.

Si Elsie a trebuit sa plece, fara sa-i fie satisfacuta curiozitatea.

Dupa ce pleca, domnul Parker Pyne isi lua palaria si bastonul si iesi in strada. Mergea zambind in sinea lui pana ce ajunse la o cafenea mica, pustie la ora aceea si de unde se vedea Cornul de Aur. De cealalta parte, moscheele Istanbulului isi etalau minaretele suple pe fundalul cerului de dupa amiaza. Era foarte frumos. Domnul Pyne se aseza si comanda doua cafele. Erau tari si dulci. Tocmai incepuse sa soarba din a sa, cand un barbat se aseza pe scaunul din fata. Era Edward Jeffries.

V-am comandat o cafea, spuse domnul Parker Pyne, aratandu-i cescuta.

Edward impinse cafeaua intr-o parte. Se apleca peste masa.

Cum ati aflat? intreba el.

Domnul Parker Pine sorbi din cafea visator.

Sotia v-a povestit despre descoperirea ei de pe sugativa? Nu? O, atunci o sa va spuna; a uitat pentru moment.

El ii relata descoperirea sotiei.

Foarte bine; asta se lega perfect cu incidentul curios intamplat chiar inainte de Venetia. Pentru un motiv oarecare dumneavoastra ati pus la cale furtul bijuteriilor sotiei. Dar, de ce propozitia: 'chiar inainte de Venetia ar fi momentul cel mai potrivit?' Parea sa n-aiba sens. De ce n-ati lasat-o pe agenta dumneavoastra sa-si aleaga momentul si locul?

Si atunci, deodata, am vazut motivul. Bijuteriile sotiei au fost furate inainte ca dumneavoastra insiva sa fi plecat din Londra si au fost inlocuite cu duplicate. Dar solutia asta nu v-a satisfacut. Sunteti un tanar constiincios, scrupulos. Aveti oroare ca vreun servitor sau o alta persoana nevinovata sa fie suspectata. Un jaf trebuie intr-adevar sa aiba loc undeva si intr-o maniera care sa nu lase sa planeze nici o suspiciune asupra vreunei cunostinte sau a cuiva din casa.

Complicei dumneavoastra i s-a dat o cheie pentru cutia cu bijuterii si o bomba fumigena. La momentul potrivit, ea da alarma, se repede in compartimentul sotiei, deschide caseta si arunca duplicatele in mare. Ea poate fi banuita si perchezitionata, dar nu se poate dovedi nimic impotriva ei, din moment ce bijuteriile nu sunt la ea.

Si acum importanta locului ales devine clara. Daca bijuteriile ar fi fost aruncate doar afara langa linie, ele ar fi putut fi gasite. De aici, importanta singurului moment cand trenul traverseaza marea.

Intre timp, faceti aranjamentele pentru a vinde bijuteriile aici. Trebuie sa predati pietrele pretioase numai cand jaful a avut intr-adevar loc. Dar telegrama mea v-a parvenit la timp. Ati ascultat de instructiunile mele si ati depozitat cutia cu bijuterii la Tokatlian pana la sosirea mea, stiind ca, altfel, va amenintam sa aduc problema la cunostinta politiei. Ati ascultat si instructiunile mele de-a ne intalni aici.

Edward Jeffries se uita rugator la domnul Parker Pyne. Era un tanar prezentabil inalt si blond, cu o barbie rotunda si ochii mari.

Cum as putea sa va fac sa intelegeti? izbucni el pe un ton lipsit de speranta. Dumneavoastra trebuie sa va par doar un hot ordinar.

Catusi de putin, il contrazise Parker Pyne. Dimpotriva, as zice ca sunteti aproape exagerat de cinstit. Sunt obisnuit cu clasificarea tipurilor umane. Dumneata, draga domnule, te situezi, natural, in categoria victimelor. Acum, spune-mi toata povestea.

V-o pot spune intr-un cuvant: santaj.

Da?

Ati vazut-o pe sotia mea; v-ati dat seama ce fiinta pura, inocenta este, care nu cunoaste si nu se gandeste la rau.

Da, da.

Are cele mai minunat de pure idealuri. Daca ar descoperi ceea ce am facut, m-ar parasi.

Stiu eu? Dar nu asta este chestiunea. Ce-ai facut, prietene? Imi inchipui ca-i o afacere cu vreo femeie!

Edward Jeffries dadu trist din cap.

Dupa casatorie sau inainte?

— Inainte, o, inainte.

Bine, bine, dar ce s-a intamplat?

Nimic, absolut nimic. Asta-i partea cea mai nenorocita. S-a intamplat intr-un hotel din Indiile de Vest. Acolo statea o femeie foarte frumoasa o doamna Rossiter. Sotul ei era un om violent; avea cele mai salbatice manifestari. Intr-o noapte a amenintat-o cu un revolver. A scapat de el si a venit in camera mea. Era pe jumatate nebuna de groaza. Ea ea m-a rugat s-o las sa stea pana dimineata. Euce altceva puteam face?

Domnul Parker Pyne se uita sobru la tanar si acesta ii intoarse privirea in care se citea o corectitudine perfecta. Domnul Parker Pyne ofta:

Cu alte cuvinte, ca s-o spunem pe sleau, ati fost luat drept nataflet, domnule Jeffries.

Chiar asa

Da, da. Un truc foarte vechi, dar adesea reuseste la tinerii scrupulosi. Imi inchipui ca atunci cand s-a anuntat apropierea casatoriei, ati inceput sa fiti presat?

Da. Am primit o scrisoare. Daca nu trimiteam o anumita suma de bani, totul avea sa fie dezvaluit viitorului meu socru: cum o determinasem pe acea tanara femeie sa faca o pasiune pentru mine si sa se indeparteze de sotul ei; cum fusese vazuta venind in camera mea. Sotul avea de gand sa divorteze. Domnul Pyne, cu adevarat intreaga afacere ma punea in cea mai proasta lumina.

Isi sterse fruntea ca un om hartuit.

Da, da, cunosc. Asa ca ati platit. Si din cand in cand va tapau de bani.

Da. Aceasta era ultima solutie salvatoare. Afacerile noastre au fost foarte rau afectate de stagnarea economica. N-am mai putut face rost de bani lichizi. M-am gandit la acest plan. Lua ceasca cu cafea rece, se uita absent la ea si o dadu peste cap. Ce ma fac acum? intreba el patetic. Ce ma fac, domnule Pyne?

Te vei lasa ghidat de mine, spuse Parker Pyne ferm. Am sa tratez cu cei care te tortureaza. In privinta sotiei, te duci direct la ea si-i spui adevarul sau cel putin o parte din el. Singurul punct unde vei devia de la adevar se refera la faptele veritabile din Indiile de Vest. Trebuie sa-i ascunzi faptul ca ai fost ca ai fost luat drept nataflet, cum am zis mai inainte.

Dar

Draga domnule Jeffries, nu intelegi femeile. Daca o femeie trebuie sa aleaga intre un nataflet si un Don Juan, de fiecare data ea il va alege pe Don Juan. Sotia dumitale, domnule Jeffries, este o fata incantatoare, inocenta, cinstita si singurul fel in care ea va elimina ceva din viata voastra comuna este de a crede ca a adus pe calea cea buna un afemeiat.

Edward Jeffries ramase cu gura cascata.

Vorbesc serios, intari domnul Parker Pyne. La ora actuala, sotia te iubeste, dar observ semne ca s-ar putea sa nu mai fie asa daca continui sa-i prezinti imaginea unei asemenea bunatati si corectitudini, care este aproape sinonima cu plictiseala. Du-te la ea, baiete, spuse domnul Parker Pyne cu blandete. Marturiseste-i totul, adica cat de multe lucruri iti trec prin cap. Apoi, explica-i ca, din momentul in care ai intalnit-o, ai renuntat la toata viata aia. Chiar ai si furat ca sa nu ajunga la urechile ei. Te va ierta plina de entuziasm.

— Dar daca nu-i nimic cu adevarat de iertat..

Ce este adevarul? intreba domnul Parker Pyne. Din experienta mea, este, de obicei, lucrul care rastoarna caruta! Este o axioma fundamentala a casniciei ca trebuie sa minti o femeie. Ei ii place asta! Du-te sa fii iertat, baiete! Si traieste fericit pentru totdeauna dupa aceea. Sa stii ca sotia va fi cu ochii pe tine, grijulie, in viitor, ori de cate ori va apare o femeie frumoasa; unii barbati s-ar supara, dar tu nu cred.

Nu vreau sa ma uit niciodata la o alta femeie in afara de Elsie, spuse simplu domnul Jeffries.

Splendid, baiete, spuse domnul Parker Pyne. Dar nu i-as spune-o, daca as fi in locul tau. Nici unei femei nu-i place sa simta ca s-a inhamat prea usor la o treaba.

Edward Jeffries se ridica.

Chiar credeti?

Nu cred, o stiu prea bine, spuse hotarat domnul Parker Pyne.